Primul om

Omul primitiv, comportamentul sau si muncile sale cotidiene au devenit, pentru noi, tinta unor
constante cercetari. În prezent, sunt dezvaluite mereu noi informatii, pe masura ce speculam,
descoperim si stabilim noi elemente în arii de studiu precum antropologia, arheologia,
geografia, zoologia si, desigur, paleontologia.
Nenumarate tomuri de studii si rapoarte asupra originii si evolutiei omului umplu muzeele,
bibliotecile si revistele noastre - uneori cu teorii controversate -, toate pentru ca munca de
aducere la lumina a trecutului nostru ramâne esentiala pentru întelegerea modului în care
traim astazi.
Paleontologii traseaza începuturile noastre pâna la hominizi. Aceasta faptura, un animal care
intra în acceasi familie cu homo sapiens, are un singur descendent supravietuitor: omul
modern. Nu întru totul maimuta, aceasta ruda preistorica a noastra s-a distins de maimute prin
trasaturi cum ar fi: un creier mai mare, un strat de smalt dentar mai gros si canini mai mici.
Chiar si asa, primii oameni erau mici de statura si aveau creierul cam cât o treime din creierul
omului de astazi.
Cel mai important lucru, însa, era ca putea merge pe doua picioare. Mersul biped îl deosebea
pe om de alte primate; si cum membrele sale arboreale (membrele superioare lungi, folosite la
cataratul în copaci) erau eliberate de sarcina de a-l ajuta sa se deplaseze din punctul A în
punctul B, el putea astfel sa le foloseasca pentru o multime de alte functii.
Radacinile
Descoperirea radacinilor din care ne tragem constituie, de fapt, un proces de eliminare
geografica. Date fiind clima si relieful erelor timpurii, cele mai multe zone ale lumii au fost
eliminate din pozitia de potential loc de nastere a omului.
De exemplu, în America de Nord, Centrala si de Sud nu s-a înregistrat prezenta primatelor
timpurii - care reprezentau proiectul dezvoltarii umane. În acelasi timp, temperaturile de la
Polul Nord si pâna în Europa erau prea scazute pentru a favoriza dezvoltarea biologiei
primatelor, astfel ca aparitia lor în aceste regiuni devine o problema foarte discutabila.
Regiunile cu paduri tropicale dese au fost de asemenea scoase din calcul ca potentiale puncte
de început ale omenirii, întrucât multe dintre aceste regiuni abia au fost cucerite recent.
Toate acestea ne conduc spre Africa. Aici, în peisajul îmbietor, de o biodiversitate luxurianta,
al acestui continent masiv, au evoluat stramosii nostri.
Africa a fost locul de nastere al omenirii, un cocon care a furnizat omului primitiv aproape o
treime din tot spatiul locuibil de pe Pamânt. Se întindea la est, vest, nord si sud de Ecuator,
formând cea mai mare masa de pamânt de pe planeta, cu diversele sale variatii de clima -
toate pe acelasi vast teritoriu central.
Si, cel mai important lucru, Africa a fost patria primatelor, care ulterior au evoluat si au
devenit maimute antropoide. Acest fapt s-a combinat cu o paleta bogata si diversificata de
elemente ecologice, geografice, de flora si fauna, care, laolalta, au facut ca Africa sa devina
mediul optim pentru cresterea si adaptarea noastra.
Adaptarea Evolutia hominizilor poate fi rezumata într-un cuvânt: adaptare. Hominizilor li se
recunoaste capacitatea de a se adapta diferitelor tipuri de situatii si clima. Si tocmai aceasta
capacitate este ceea ce, în opinia oamenilor de stiinta, l-a facut pe omul primitiv sa treaca
peste dificultatile ridicate de conditiile de viata din Africa, diverse si adesea foarte solicitante.
De la prezenta lui Homo ergaster în Africa, prezenta ce poate fi datata în urma cu aproximativ
1,9 milioane de ani, pâna la paleo-indienii care traiau în America de Nord acum 11 000 de ani,
hominizii au prosperat si au populat Pamântul.
--- Cu aproximativ 1,9 milioane de ani în urma, un descendent al genului Homo a aparut în
Africa. Homo ergaster, un “Homo erectus” african primitiv, a precedat prezenta populatiilor
Homo erectus, care au aparut mai târziu în Asia. Pâna acum aproximativ 1,6 milioane de ani,
Homo ergaster avansase, dezvoltându-si propria tehnologie de unelte, numita industria
uneltelor de piatra de tip acheulean - constând în majoritate din unelte de taiat, de dimensiuni
mari, precum topoare si satâre.
Astazi, multi oameni de stiinta considera ca Homo ergaster este stramosul probabil al
populatiilor hominide de mai târziu. Desi multi considera ca aceasta evolutie a dus la
raspândirea rasei umane în afara teritoriului Africii, acum exista dovezi care indica faptul ca
migratia timpurie a precedat chiar si industria uneltelor.
--- Existenta în grup Oamenii moderni, ale caror schelete sunt identice cu ale noastre, au
aparut pentru prima data în Europa acum aproximativ 40 000 de ani, ajunsi aici din Orientul
Mijlociu si Africa de Nord. Aceste exemplare sunt cunoscute sub numele de Cro-Magnon.
Ei au lasat în urma lor povesti detaliate referitoare la modul lor de viata. Arta lor înfatiseaza
figuri umane care poarta haine tesute, precum si ritualuri funerare în care corpurile mortilor
erau acoperite cu margele de fildes.
Foarte asemanatoare cu craniile oamenilor din ziua de astazi, craniile lor indica adesea
prezenta unui nas plat, similar cu cel al asiaticilor, ceea ce înseamna ca fizionomia lor era
asemanatoare cu cea a populatiei mongole de astazi.
Alte descoperiri arhelogice din epoca Cro-Magnon sugereaza ca aceasta populatie avea
anumite preocupari artistice si ca folosea limbajul pentru a comunica, asa cum îl folosim noi
astazi. Oamenii de stiinta apreciaza ca, deja cu aproximativ 30 000 de ani în urma, acesti
oameni plecasera din Orientul Mijlociu si stabilisera deja rute comerciale.
Aceste descoperiri ne ofera detalii asupra modului lor de viata: haine tesute, ace si
instrumente de tesut, figurine sculptate, bijuterii - toate acestea demonstreaza ca duceau o
viata complexa. O analiza a danturii lui Cro-Magnon arata ca aceasta populatie avea un regim
alimentar variat, de la carne la produse vegetale, incluzând diverse animale, de la caprioare la
cai, de la vulpi la iepuri.
Armele lor arata ca vânau cu sulite cu vârf din corn de cerb, reuseau sa ucida rapid animale
mari si aveau plase pentru prinderea iepurilor sau pentru pescuit. Dovezile gasite în taberele
lor ne arata ca erau semi-nomazi si ca urmau migratia animalelor, în functie de anotimpuri.
Lupta pentru supravietuire
Pe masura ce datele evolutiei noastre ies la iveala, detaliile dezvoltarii noastre si ale luptei
zilnice pentru supravietuire sunt lasate deoparte. Altfel nici nu se poate. Rezumarea acestui
proces a facut ca primele încercari ale omului de a lupta împotriva fortelor naturii si a
mediului înconjurator sa para suprasimplificate, când, de fapt, lucrurile stau exact invers.
De fapt, supravietuirea nu era deloc usoara. Omul primitiv trebuia sa se lupte cu elementele
aflate în perpetua schimbare, cu caruselul climei, cu bolile, cu animalele de câteva ori mai
mari decât sine si, desigur, sa faca fata competitiei altor oameni în privinta teritoriului si
hranei.
Desi, în secolul al XVII-lea, filosoful Thomas Hobbes a propagat ideea ca omul primitiv era
un salbatic, pe jumatate fiara, care locuia în caverne si ducea o viata solitara, meschina si
scurta, aceasta viziune nu corespunde realitatii. De fapt, în Europa de Nord, vânatorii din
Epoca de Piatra erau mestesugari priceputi si vânatori eficienti, care duceau o viata bogata si
complexa, mult mai asemanatoare vietii omului modern decât si-ar fi imaginat Hobbes.
Mai uimitor este ca imaginea femeilor din Epoca de Piatra e si ea eronata. Desi sunt
caracterizate ca niste victime care puteau fi lovite cu bâta în cap si târâte oriunde de oamenii
cavernelor, dovezile arheologice arata ca ele jucau un rol complex, egal cu al barbatilor în
viata de zi cu zi a societatii. Unele chiar se bucurau de un statut aparte în cadrul comunitatii.
Zorii vietii omului Nu am fost cu totii perfecti începând cu prima zi a vietii noastre.
Cercetarile dezvaluie dovezi tulburatoare privitoare la trecutul nostru.
Cu aproximativ 125.000 de ani în urma, în zorii omenirii, primii oameni si-au facut adaposturi
în pesterile de pe coasta Tsitsikamma, în sudul extrem al Africii, aproape de fluviul Klasies.
Aici, primii Homo sapiens au trait în stilul omului - vânau si adunau plante pentru a se hrani.
Depasind stilul animalic în care îsi cautau hrana stramosii nostri hominizi - Homo erectus si
Homo ergaster- omul învatase sa vâneze si se hranea cu crustacee, antilope, morse, pinguini si
diferite plante. Ba chiar era mândru sa pregateasca diferite mâncaruri în vatra sa, prelucrând
alimentele cu ajutorul focului.
Pesterile nu erau locuinte permanente: oamenii locuiau acolo doar câteva saptamâni, înainte
de a se muta în urmatorul lor adapost - dovada solida a mostenirii noastre nomade, un
comportament absolut în regula, spre deosebire de altele.
Cercetatorii au descoperit elemente fragmentare ale unui comportament ritual: canibalismul.
În mai multe straturi ale culturii din zona fluviului Klasies s-au descoperit fragmente fosilizate
de cranii si alte oase umane care erau înnegrite de foc si aveau urme de taieturi. Fusesera,
evident, aruncate împreuna cu alte resturi menajere, cu coji si oase ramase de la mese. Aceste
oase apartineau fara îndoiala omului modern, pe vremea când nu se cunosteau alti oameni
moderni.
Din fericire, cu aproximativ 70 000 de ani în urma, aceleasi pesteri au ajuns sa fie locuite de
oamenii din perioada târzie, care aveau o tehnologie a uneltelor mai dezvoltata. Pentru unelte,
ei îsi extrageau materia prima din mine aflate la aproximativ 20 de kilometri departare. La
acea data se pare ca deja nu mai existau dovezi cum ca oamenii ar mai fi consumat carne de
om. Fara îndoiala, o întorsatura fericita în evolutia noastra.
Omul si uneltele sale
Daca haina face pe om în vremurile moderne, atunci uneltele erau cele care îi defineau pe
stramosii nostri. Cercetarea continutului primei truse de unelte este edificatoare pentru a afla
cum traiau acestia.
De exemplu, simplul fapt ca inventasera unelte îi facea sa fie superiori altor specii. Însusi
faptul ca puteau crea un instrument de taiat dintr-o piatra de râu, pur si simplu îndepartând
straturile de suprafata de la un capat pentru a obtine o muchie zgrunturoasa, îi deosebea de
maimute si alte primate.
Si, de atunci, uneltele lui au evoluat - o data cu el.
Uneltele Olduvai: Uneltele Olduvai sunt primele; sunt unelte din piatra folosite de hominizi
în defileul Olduvai, în Africa de Est. Aceasta este cea mai veche colectie de unelte de piatra
recunoscuta oficial din întreaga lume, si se considera ca ar fi început din perioada
Paleoliticului Inferior. Include elemente precum topoare de despicat, razuitoare, pietre de
ciocan sferice, satâre si sape. Pietrele de satâr sunt printre cele mai obisnuite scule de piatra
descoperite în locatiile arheologice ale Epocii de Piatra din Africa. Se considera ca au fost
confectionate de Homo habilis, acum aproape 1,9 milioane de ani. Unele erau utilizate pentru
a bate, sfarâma sau sparge, iar alte pietre, cioplite, erau folosite pentru a taia si a razui.
Uneltele de tip Acheulean: Industria de unelte Acheulean dateaza de acum aproximativ 1,5
milioane de ani, din Africa central-estica, si e asociata cu Homo ergaster si cu Homo erectus
vestic. Ele întruchipeaza inovatiile-cheie: unei pietre i se da o forma standard, apoi piatra e
tesita la ambele capete pentru a rezulta o lama cu tais dublu, simetric. Aceste unelte erau, de
obicei, confectionate din cuartit, lava, sist silicios sau silex, iar existenta lor indica primele
abilitati ale unor mestesugari. Confectionarea lor necesita putere si pricepere, presupunând
tehnici de design care s-au mentinut timp de mai bine de un milion de ani. Uneltele mai mari
sunt considerate a fi avut rol ceremonial sau monetar, pe când altele par concepute pentru a
ucide animale sau a macina graunte. Metodele de tip Acheulean au rezistat în Europa de acum
500 000 pâna acum 200 000 de ani, raspândindu-se chiar pâna în Orientul Apropiat si India.
Uneltele Musterian: Uneltele Musterian dateaza de acum aproximativ 200 000 de ani,
existând pâna acum aproximativ 40 000 de ani. Aceasta cultura s-a dezvoltat în Europa,
Orientul Apropiat si Africa, aproximativ la fel ca în cazul uneltelor de tip Acheulean. Aceste
unelte sunt cel mai strâns asociate cu Homo Neanderthalensis în Europa, dar, în alte parti, ele
au fost folosite atât de neanderthalieni cât si de primii Homo Sapiens. Tehnicile de
confectionare a acestor unelte erau complexe si se executau în mai multe etape. Diferentele
între unelte proveneau de la variatiunile de procedeu folosite în fiecare etapa; iar designul
permitea ca ele sa fie în permanenta remodelate si reascutite, pentru a rezista mai mult.
Formele specializate ale instrumentelor de taiat includeau margini zimtate sau zgrunturoase,
precum si vârfuri care par sa fi fost folosite pentru sulita sau lance. Uneltele erau combinate
cu alte componente (mânere sau cozi de sulita, de exemplu), puteau fi folosite în mai multe
scopuri (pentru tabacit, pentru a da forma uneltelor din lemn, pentru vânatul animalelor mari).
Toate acestea au permis omului sa fabrice alte obiecte, din alte materiale.
Industria Paleoliticului Superior: Dominante de acum 40 000 pâna acum 12 000 de ani,
astfel de unelte provin, independent, din Asia si din Africa. Ele includ un numar mare de
forme, materiale si tehnici complexe, fiind realizate în stiluri distincte. În aceasta perioada
apar acele de cusut si cârligele pentru pescuit. Stilurile erau adaptate dupa regiune si variau în
functie de culturile de fabricare a uneltelor, depinzând de scopul în care erau folosite - de la
vânat la confectionarea altor obiecte.
Colectiile de instrumente din Paleoliticul Superior, care au devenit din ce în ce mai sofisticate,
demonstreaza o tot mai mare rafinare a articolelor de îmbracaminte, adaposturilor, uneltelor,
obiectelor de podoaba, practicilor medicale si rituale ale oamenilor primitivi. Prezenta lor
indica activitatile manufacturiere ale omului. Ca urmare a acestora, societatea a evoluat catre
o diviziune a muncii si a surplusului de produse: au început sa apara ierarhii sociale, diferente
între saraci si bogati - fara îndoiala, tipare care exista si în ziua de astazi.
În acest timp, perioada Aurignaciana - o traditie extinsa a uneltelor de piatra, care a durat de
acum 40 000 pâna acum 28 000 de ani - s-a dezvoltat printre populatiile Cro-Magnon si
Neanderthal din Europa si Africa.
De acum 32 00 pâna acum 30 000 de ani s-a dezvoltat mai limitata perioada Châtelperron; o
varianta a Aurignacianului, asociata cu triburile neanderthaliene europene aflate în declin.
Uneltele caracteristice acestei perioade erau confectionate în principal din bucati subtiri si
ascutite de silex.
Disparitia neanderthalienilor a marcat începutul perioadei Gravettian (de acum 28 000 pâna
acum 22 000 de ani). În aceasta perioada s-au dezvoltat lamele dublate si terminatiile osoase
tesite, iar margelele de fildes au aparut în chip de ornamente funerare, alaturi de figurinele
rituale de tip "Venus".
Perioada Solutren (de acum 22 000 pâna acum 19 000 de ani) a fost scurta, dar a adaugat
elemente de eleganta în design-ul uneltelor. Acestea erau confectionate prin încalzirea si
racirea brusca a silexului, urmata de spargerea controlata a materialului.
Perioada Magdaleniana (de acum 18 000 pâna acum 12 000 de ani), a înregistrat folosirea
pe scara larga a unor pietre prelucrate foarte mici, ca vârfuri pentru sageti si sulite, vârfuri de
harpon cu mai multe cârlige si sulite facute din lemn, os sau coarne de cerb. Au aparut unelte
noi, nu numai functionale, dar si conceptuale, a caror prezenta avea sa determine, în curând,
evolutia limbajului primar.

La vremea aceea nu era de glumit cu pradatoarele. Acestea includeau creaturi ciudate precum
pasari de marimea leilor, cai uriasi si balene cu picioare. Lemurii mamut si castorii mamut
erau, de asemenea, aparitii obisnuite. Zoologii si expertii în animale considera ca disparitia lor
a fost provocata de trei motive: vânatoarea (oamenii le-au exterminat), boala (moartea lor a
fost cauzata de boala) sau înghetul (moartea prin înghet). Dar, pe vremea când înca mai
colindau pamântul, aceste specii erau uimitoare si înspaimântatoare.
Megatherium: Aceasta creatura asemanatoare unui urs, care a trait de acum 1,9 milioane de
ani pâna acum 8 000 de ani, cântarea mai mult decât un autobuz supraetajat, avea par latos,
pielea la fel de dura ca otelul si gheare de marimea unor pumnale (ceea ce o obliga sa
paseasca pe partea laterala a piciorului). Urmele lasate de acest animal arata ca mergea în
special pe picioarele din spate si ca zona sa de raspândire includea America de Nord si de
Sud. Alte dovezi arata ca ar fi avut aproape 7 m lungime si ca ar fi mâncat în special plante,
rareori carne. Din fericire pentru noi, cea mai apropiata ruda a sa care a supravietuit pâna
astazi e pasnicul lenes.
Doedicurus: Doedicurus era un glyptodont, ruda cu tatu-ul, lenesul si furnicarul. A trait de
acum 2 milioane de ani pâna acum 15 000 de ani. De marimea unei masini mici (aproximativ
1,5 m înaltime si 4 m lungime), cu carapace si coada tepoasa, din os, el pastea pe câmpiile din
America de Sud, folosindu-si coada ca pe o arma de temut, pentru a-si doborî adversarii. Era
ierbivor.
Hyaenodon: Aceste animale erau pradatoare din grupul creodontilor, care îsi gasisera adapost
în Asia si America de Nord. Craniile lor arata ca aveau maxilare incredibil de puternice.
Dantura masculilor poarta semne care sugereaza ca ar fi scrâsnit, asa cum, în ziua de azi,
animalele moderne se folosesc de sunetul scrâsnitului de dinti pentru a-si intimida adversarii.
Ele au trait acum 41 de milioane, pâna acum 25 de milioane de ani, si masurau aproape 1,5 m
pâna la umar si 3 m lungime, cu coada cu tot. Aceste creaturi periculoase erau carnivore,
ajutate de maxilarele foarte puternice. În prezent nu mai au rude în viata, iar specia lor a
disparut complet.
Leul marsupial: Timp de mai bine de un milion de ani, pâna acum aproximativ 40 000 de
ani, o felina cu marsupiu era animalul de prada dominant în Australia. Având 1,5 m în
lungime si peste 80 kg în greutate, leul marsupial avea cam de doua ori greutatea unui leopard
modern si era la fel de fioros, patrulând padurile si hatisurile continentului. Incisivii mari si
carnasierii ascutiti îi ofereau leului marsupial un set de instrumente perfecte pentru a-si sfâsia
prada. Aceasta nu putea scapa nici macar urcându-se în copaci, pentru ca aceasta specie de leu
avea o gheara lunga la degetul mare, cu ajutorul careia se putea catara foarte usor.
Moa: O pasare gigantica, nezburatoare, numita moa, a trait în padurile din Noua Zeelanda
timp de mai bine de doua milioane de ani, pâna în vremurile istoriei moderne. Dar, o data ce
oamenii au ajuns în Noua Zeelanda, zilele acestei pasari de 3 m înaltime si 250 kg erau
numarate. Cele unsprezece specii diferite de moa nu erau amenintate de nici un animal de
prada si probabil au trait o viata lunga si îndestulata, hranindu-se cu vegetatia de pe insula.
Cresteau si se reproduceau încet. Acum aproximativ 700 de ani, polinezienii au navigat catre
acest pamânt neexplorat. Examinarea taberelor arata ca moa a devenit imediat o parte
esentiala a regimului alimentar al polinezienilor. La un secol dupa sosirea oamenilor, întreaga
populatie de moa - peste 150 000 de pasari - disparuse. Nu încape discutie ca acest urias
animal preistoric a disparut din cauza omului.
Castorul urias: Cu 2,5 m lungime si peste 200 kg greutate, acest castor gigantic, cu dintii
ascutiti, trebuie sa fi dominat tinuturile mlastinoase nord-americane timp de câteva mii de ani,
pâna ce, acum 10 000 de ani, a disparut brusc. La fel ca ruda sa din prezent, castorul urias era
ierbivor, folosindu-si dintii ascutiti pentru a taia vegetatia dura. Dar, desi castorul urias îsi
petrecea multa vreme în apa, el nu îsi construia baraje. (Castorii moderni folosesc aceste
baraje pentru a adânci apa în jurul vizuinelor lor, în chip de protectie contra animalelor de
prada; în cea mai mare parte a existentei sale, cel putin, castorul urias nu si-ar fi pus aceasta
problema.) Dovezile existentei castorului urias apar din Florida pâna în nordul Canadei.
Lemurul urias: Insula Madagascar, în largul Africii, a adapostit cândva o specie de lemur de
talia unei gorile. Acest lemur a fost numit pe buna dreptate "urias", caci se pare ca avea
aproximativ 200 kg. Capul si gâtul, de forma alungita, faceau ca botul animalului sa ajunga cu
usurinta la crengile înalte, caci hrana sa era alcatuita din frunze. Membrele superioare si
inferioare mari, cu degete lungi, faceau ca acest lemur sa fie un catarator perfect, dar
neadaptat vietii la sol. De fapt, acest ierbivor era o prezenta greoaie în paduri. A supravietuit
pâna acum aproximativ 2 000 de ani.
Lenesul urias: Cu o lungime de aproape 7 m si o greutate de 4 000 kg, lenesul urias, de
dimensiunile unui elefant, traia în America de Sud si în partile sudice ale Americii de Nord.
Lenesii uriasi, care erau ierbivori, stateau pe picioarele din spate, miscându-si coada uriasa
pentru a-si mentine echilibrul, si se întindeau astfel spre copaci. Trageau în jos crengile cu
ghearele lor de peste 15 cm, încolaceau frunzele si le smulgeau cu limba. Au supravietuit
aproximativ doua milioane de ani, înainte de a disparea acum aproximativ 11 000 de ani.
Mamutul cu blana: Masurând peste 3 m înaltime si 5 000 kg în greutate, mamutul cu blana,
cu colti lungi de fildes, trebuie sa fi reprezentat o priveliste impresionanta în decursul
existentei sale în Europa de Nord, Siberia si America de Nord. Se hranea zilnic cu 200 de
kilograme de vegetatie din zona de tundra si putea trai 60 de ani. Mamutii traiau si calatoreau
în grupuri, preferând pasunile racoroase si uscate si tundra deschisa. Aceste animale masive
puteau, de asemenea, sa se deplaseze prin apa, întrucât erau niste înotatori excelenti. Au
disparut acum aproximativ 10 000 de ani.
Andrewsarchus: Un carnivor asemanator lupului, dar de dimensiunile unui rinocer,
andrewsarchus este, de fapt, o ruda a animalelor cu copite din ziua de azi si o ruda îndepartata
a balenei primitive, Basilosaurus, care traia în Asia de Est. Fosilele sale sunt gasite de obicei
în apropierea apelor si doar ca specimene singure. Asadar, se pare ca aceste animale erau
solitare, cautându-si mâncarea printre resturile aduse de curenti pe malurile apelor.
Andrewsarchus a colindat pamântul acum 60 milioane de ani, pâna în urma cu 32 de milioane
de ani, si avea aproximativ 2 m înaltime si aproape 5 m lungime, cu un craniu de aproximativ
80 de cm lungime. A fost denumit "bestia lui Andrews" (dupa paleontologul Roy Chapman
Andrews, modelul lui Indiana Jones), si cele mai apropiate rude ale sale înca în viata sunt
balenele si animalele copitate.
Basilosaurus: Cu un craniu de lungimea unei canapele si o lungime totala a corpului
echivalenta cu cea a trei elefanti, aceasta balena primitiva se afla în partea de sus a lantului
trofic subacvatic, domnind în America de Nord si Africa de Nord. Pentru a-si mentine
incredibila greutate - echivalenta cu cea a doua tancuri - Basilosaurus era o adevarata masina
de mâncat, care înghitea rechini întregi. De asemenea, fosilele ne indica legatura sa cu
animalele de uscat: o pereche de picioruse micute la spate. A trait acum 40 - 36 milioane de
ani în urma, avea cam 20 m lungime si era carnivora, mâncând pesti, rechini, moluste si
cetacee. Astazi, cea mai apropiata ruda a sa în viata este balena.
Gastornis: Un descendent de succes si feroce al dinozaurilor, Gastornis era unul dintre cele
mai mari animale de pe Terra în acel moment: o pasare carnivora de înaltimea unui om adult.
Desi acest aspect a fost oarecum controversat, ultimele cercetari sugereaza ca Gastornis îsi
folosea ciocul urias pentru a-si ucide prada, prinzând animalul în el ca sa-l imobilizeze, apoi,
prin miscari bruste de scuturare, îi fractura coloana vertebrala. A trait acum 56 - 41 milioane
de ani, avea în medie 2 m si se considera ca era carnivor si fie vâna, fie se hranea cu resturi.
Leptictidium: Aceste ciudate animale care se deplasau în salturi si care par o încrucisare între
un soarece de câmp si o pisica mare, fac parte dintr-un grup care a supravietuit disparitiei
marilor specii de la sfârsitul erei cretacice. Ele însele au disparut în urma cu aproximativ 40
de milioane de ani, o data ce au început sa dispara padurile tropicale luxuriante. Au trait acum
50 - 40 de milioane de ani în Europa, aveau în medie o lungime de aproape 90 de cm, cu tot
cu coada, si erau carnivore, devorând sopârle mici, mamifere mici si nevertebrate. Toate
speciile cu care se înrudeau au disparut.
Megalocer: Adesea denumit, în mod eronat, "elan irlandez", acest animal - raspândit în
Europa - este, de fapt, un cerb. Odinioara se credea ca specia ar fi disparut din cauza coarnelor
sale imense; ideea era ca acestea i-ar fi crescut atât de mari, încât animalul fie nu mai putea sa
ridice capul, fie ramânea blocat între copaci. Acum, însa, se considera ca Megalocerele au fost
victimele unor schimbari bruste de clima. Au trait de acum 400 000 pâna acum 9 500 de ani,
masura 2 m pâna la umar si era ierbivor, raspândit în Europa, Africa de Nord si Asia.
Propaleotherium: Aceste mici animale de padure, de dimensiunile unei pisici, sunt printre
primii cai cunoscuti în Europa. Aveau patru degete la picioarele din fata si trei la picioarele
din spate, si mergeau pe pernite, asemeni câinilor, acum 49 - 43 de milioane de ani. Cele doua
specii ale sale masurau fie 30-35 cm, fie 55-60 cm pâna la umar, erau ierbivore si se hraneau
cu frunze si fructe cazute din copaci. În prezent, caii sunt cele mai apropiate animale înrudite
cu aceasta specie.