Paracheirodon innesi - Pestele neon

Varianta lui g_sorin

by Ing. Mircea Oprea

In acvaristica este cunoscut ca pestele "neon". Pana nu demult denumirea lui a fost Hypehessobrycon innesi. Specia are o mare raspandire din vestul Braziliei, Columbia, nordul Perului, pe cursur superior al Amazonului pana la Iquitas, in afluentii Amazonului: Putamayo si Purus. Traieste in "apele negre" din aceste rauri si in privinta dungii stralucitoare, dr. H. Axelrod a emis ipoteza ca aceasta dunga serveste pestilor sa se regaseasca pentru reproducere, in aceste ape inchise la culoare din cauza malului transportat. Corpul este suplu, ca un fus, mediu aplatizat pe flancuri, cu botul bont, la mascul abdomenul este mai supt decat la femela, mai ales cand aceasta este matura sexual. Ajung pana la 4 cm lungime. Pe corp au o dunga de un albastru luminos sau verde (in functie de cum cade lumina pe ea), care merge de la partea superioara a irisului pana in zona aripioarei adipoase. Sub aceasta dunga, aprodimativ la jumatatea corpului, incepe o alta, lata, rosu intens care ajunge pana la baza cozii. Irisul are puncte aurii sclipitoare, spatele este oliv deschis, abdomenul argintiu, aripioarele incolore si primele radii ale analei sunt albe. "Neonul" si-a dobandit o faima de peste pretentios, greu de crescut. Dar aceste lucruri sunt spuse de oameni care nu se pricep la acvaristica si nu de acvaristi. Pestele, in acvarii comune nu doreste cu nimic mai mult decat alti pesti. Din contra, fata de alte specii este poate chiar mai nepretentios. Cei care-l vorbesc de rau, confunda conditiile de reproducere cu cele de intretinere. Intr-adevar, pentru a-l reproduce, acest peste are nevoie de niste conditii, hai sa le spunem, mai speciale, desi le-am intalnit si la altii. Astfel avem in primul rand nevoie de o pereche buna, apta de reproducere. S-a constatat ca pestii care, in acvariul comun, au fost tinuti intr-o apa cu duritate mai mare de 8dGH, nu mai sunt 100% buni de reprodus. Deci una din conditii este ca apa din acvariul comun sa aiba o duritate intre 4-7dGH. Daca totusi depun, depun putine icre si vom avea un procent mai mare de pui neviabili, cu malformatii sau susceptibili de a se imbolnavii de "boala neonului". Dar despre aceasta vom vorbi mai tarziu. In al doilea rand hranirea. In mod normal, pentru a avea o pereche buna pentru reproducere vom avea grija sa-i hranim in primul rand cu hrana vie, variata si de cel mult 2 ori pe saptamana cu tubifex curatat si congelat. In acvariul comun pestele mananca si hrana uscata sau sub forma de fulgi. In al treilea rand, pestii nu trebuie tinuti la o temperatura prea ridicata. Normal vor fi tinuti la 19-20 C, iar pentru reproducere la 20 C. Apoi vom avea in vedere varsta pestilor pusi la depus. Se vor folosi pesti a caror varsta este de circa 6-7 luni, varsta la care ating maturitatea sexuala. De la o pereche tanara nu se vor obtine initial decat 20-40 de icre, dar formandu-le un ciclu regulat de depunere (25-30 de zile intre depuneri) vom obtine cateva sute de icre so pui (120-200). Va trebui sa ne ingrijim de apa acvariului de reproducere. Daca vom citi despre conditiile de viata din biotopul natural, vom afla ca are nevoie de o apa foarte moale de circa 1,5-2dGH iar pH-ul = 5,5 - 5,8. Inaltimea coloanei de apa nu va trebui sa depaseasca 12-15 cm, iar temperatura apei va fi de 20 C. Ca substrat, pe fundul acvariului se pot folosi ghemotoace de Vesicularia dubyana. Apa

va trebui sa aiba o culoare usor maronie (de la filtrarea prin turba pentru a obtine aciditatea dorita) si sa fie foarte limpede. Perechea se va introduce in acvariu seara. Femela se cunoaste usor datorita abdomenului ei umflat, pe langa care masculul pare foarte suplu. In interval de 1-3 zile perechea va depune icre (daca le-am format ciclul de depunere vor depune in prima zi). Dupa depunere pestii se scot, iar acvariul se va acoperi pe toate laturile (intuneric aproape perfect) pentru ca icrele sunt sensibile la lumina puternica. Bazinul va trebui sa stea astfel circa 5 zile. Dupa acest timp, bazinul se va descoperi in fiecare zi cu cate o fasie. Acum problema mare care se pune este ce le dam de mancare. Vom incepe cu infuzori, apoi vom trece la microviermi si in sfarsit nauplii de Artemia. O atentie foarte mare se va da cantitatii de hrana, dandu-se cantitati mai mici de hrana, dar mai des. Dupa 3 saptamani incep sa se coloreze si sa semene cu parintii. Dupa atatea generatii in acvariu, acum neonii nu mai sunt atat de sensibili la lumina, deci chiar daca nu asiguram un intuneric perfect, putem avea succes. Sa vorbim despre boala neonului, PLISTOPHORA. Este impropriu spus boala neonilor, pentru ca nu numai neonii sunt atinsi de aceasta boala, ci si speciile de Brachydanio sau Hemigrammus. Dar la neoni, datorita stralucirii dungii luminoase este mai vizibila. Aceasta boala apare la pestii mai sensibili si este provocata de agentul Plistophora hypessobryconis. Sporii intra pe traiectul digestiv, invadand in final musculatura corpului. In primul stadiu boala nu este depistabila, pentru ca are un ciclu intern. Dupa ce distruge muschii, ataca si celelalte organe. Se raspandeste prin nisip, plante, o acumulare de reziduuri de la pesti si resturi de hrana neconsumata, excrementele pestilor bolnavi. Aceasta boala poate ataca chiar si icrele din ovulele femelelor bolnave. Se manifesta astfel: in musculatura pestilor apar zone albe sau incolore, uneori sunt distruse aripioarele, pestele slabeste, aparand o curbura a coloanei vertebrale. Pestele isi pierde coloritul, neonii pierzandu-si dunga luminoasa. Boala este fatala si deocamdata nu are remedii. Pentru a stopa epidemia, pestii bolnavi se distrug. Ceilalti pesti se muta in alt acvariu care nu mai are si alti pesti pentru a-i contamina si pe acestia. Nisipul se va fierbe (dar mai bine se va arunca si se va inlocui cu nisip neinfestat), plantelor li se va face o baie cu permanganat de potasiu, iar acvariul de va dezinfecta cu alaun.

Pterophyllum scalare - Pestele scalar

by Ing. Mircea Oprea

Daca visul oricarui acvarist avansat este sa aiba in acvariu macar doi discusi, visul unui incepator este sa aiba macar doi scalari. Primul acvariu va fi populat cu o mare diversitate de pesti dintre care scalarii nu vor lipsi.< Aria de raspandire este cuprinsa intre zona de mijloc a bazinului Amazonului, nordul Americii de Sud pana in Guyana si tinutul Orinoco-ului. Este un peste cu un corp rotund, botul ascutit, puternic turtit lateral. Pare mai mult inalt decat lung, datorita inotatoarelor dorsala si anala care sunt proeminente. Culoarea de baza este un argintiu stralucitor. Lungimea este de circa 15 cm iar inaltimea pana la 25 cm (la formele voalate aceste dimensiuni sunt depasite). Fruntea este usor bombata, spatele si ceafa sunt maronii pana la masliniu, rar abdomenul are irizatii albastrui. De cele mai multe ori are pe corp 4 dungi verticale de culoare albastru inchis si care sunt distribuite astfel: - prima trece chiar peste ochi ajungand pana la gat - a 2-a incepe de sub primele radii ale aripioarei dorsale ajungand pana la anus - a 3-a, cea mai lata, incepe la capatul de sus al aripioarei dorsale si se termina chiar la capatul de jos al aripioarei anale. - a 4-a acopera radacina cozii (pana unde incep radiile aripioarei codale). In spatiile dintre dungi pot aparea si alte dungi mai slab sau mai intens colorate, iar uneori pot lipsi chiar si cele 4 dungi de baza. Temperatura de crestere este de 24 C, iar in perioada de reproducere are nevoie de 26-28 C. Ca specie, populeaza mai ales apele statatoare si cele incet curgatoare, sau zinele unde vegetatia bogata le ofera adapost atat pentru maturi cat si pentru puiet. Totusi poate fi intalnit si in alte zone cu contitii total diferite. Astfel, LADIGES, a intalnit exemplare de scalari in cursurile de apa bogate in stanci si bancuri de nisip din Guyana. Este forma cea mai adaptata la acvarii. Spre deosebire de alte Ciclide el nu scurma nisipul, nu ataca si nu smulge plantele, nici macar in perioada depunerii icrelor sau cresterii puilor. Se va tine seama ca scalarul nu se simte bine in compania altor specii de pesti vioi, tot timpul in miscare. Astfel se va evita asocierea scalarilor cu pesti ca: Barbus nigrofasciatus, Barbus sumatranus, in schimb se pot asocia cu pesti de talie mai mare din familia Cichlidae, care au un mod de viata asemanator (ex. Cichlasoma festivum). Se va evita asocierea scalarilor cu discusii, pentru ca primii pot fi vectorii unor boli specifice numai discusului si de care scalarii nu sunt afectati. Ca varietati ale acestui peste, avem exemplare diferite din punct de vedere coloristic sau diferite din punct de vedere al formei (varietatile voalate). De multe ori putem intalni exemplare diferite atat ca forma cat si coloristic. Ca varietati coloristice putem intalni: aurii, negri, fantom, marmorati.

Din punct de vedere al hranei, este un peste totusi comod, care prefera hrana vie, indiferent care, dar mananca si hrana uscata sub forma de fulgi deshidratati, hrana special fabricata pentru ei sau alte Cichlidae. Pentru o hranire corecta se va vedea si capitolul "Hrana". Daca hranim scalarii cu tubifex, acestia vor fi dati ca hrana doar de doua ori pe saptamana, mai ales daca avem de gand sa reproducel acei pesti. Dimorfismul sexual si reproducerea. Prima conditie pentru a putea reproduce o specie este sa fim siguri ca avem cel putin o pereche. Precizam ca este nevoie de o pereche, si nu de doi pesti (care pot fi doua femele care vor depune icre, una dintre ele indeplinind rolul de virtual mascul). Pentru a avea macar o pereche, vom creste 10-12 pesti, pe care-i vom hrani cat mai variat, cu hrana vie (mai putin tubifex), cu schimbari dese de apa si cu asigurarea tuturor conditiilor de calitate a apei: duritate, pH si temperatura. Puii pe care-i vom creste trebuie sa fie bine proportionati, sanatosi si sa aiba culoarea dorita pe care s-o perpetuam. Pentru a evita consangvinizarea (reproducerea unor pesti care provin din aceeasi pereche), vom avea grija sa cumparam pesti de la 3-4 crescatori. Dupa circa 10 luni, irisul pestilor se va inrosi, semn ca acestia au devenit maturi sexual. Din acest moment vom observa cu atentie acvariul, pentru a vedea cum o pereche (care se alege singura) se retrage intr-un colt, unde incepe sa curete o frunza, furtunul de aer sau chiar geamul acvariului. Perechea va indeparta prin miscari agresive pe ceilalti pesti, aparandu-si teritoriul. Daca in acest moment avem un alt acvariu pregatit (cu apa la aceeasi temperatura si aceleasi proprietati), atunci vom putea muta aceasta prima pereche in el, in curand dintre ceilalti scalari ramasi se va alege o noua pereche. Pentru o pereche de scalari, in vederea reproducerii, va recomandam un acvariu cu aceste dimensiuni: L=450 mm, l=250 mm, H=450 mm. Se observa ca acvariul are o inaltime mare, lucru necesar mai ales pentru formele voalate. Dimorfismul sexual nu este evident, nici pentru crescatorii cu experienta, ca sa nu mai vorbim de un incepator. Deosebirea intre sexe este evidenta doar in momentul depunerii icrelor si asta prin forma diferita a papilelor genitale. La mascul papila genitala are 2-3 mm si este ascutita, pa cand la femela are 7-8 mm si are forma unui trunchi de con. Mai este un criteriu dupa care putem deosebi un mascul: cu cat trec anii se formeaza pe frunte un bombament. Alt criteriu de deosebire a sexelor este dupa liniile capului si anume: - la masculii mai varstnici, capul are o curbura mai pronuntata, in timp ce la femela linia capului este mai dreapta. Indiferent de acvariul in care au depus icrele, in acvariul comun sau in acvariul in care tinem doar o pereche de scalari, pentru a obtine pui trebuie sa mai avem un alt bazin pregatit special sa primeasca icrele: acesta trebuie sa aiba un volum de 10-15 litri, sa fie spalat bine si dezinfectat, sa aiba o apa pregatita in prealabil. Apa trebuie sa aiba o duritate de 3-5 dGH, un pH = 6,5-7 (usor acid sau neutru), o temperatura de 26-28 C (egala cu cea a apei din acvariul unde au fost depuse icrele). In apa punem cateva picaturi de tripaflavin sau albastru de metilen, pentru a distruge ciupercile care ataca icrele nefecundate si apoi si pe cele bune. Daca avem o lampa cu ultraviolete, putem obtine acelasi efect dupa o expunere de 3-5 minute. Presupunem ca am indeplinit toate aceste conditii si am mutat placa cu icre in acvariul mai mic pentru eclozare. Punem placa cu icrele in jos (nu in sus spre lumina, care trebuie diminuata daca este prea puternica). Acum vom reduce debitul jetului de aer. Piatra de aer nu va fi niciodata pusa chiar sub icre ci undeva mai departe. Icrele eclozeaza si acum vom incepe hranirea lor. Nu se va incepe hranirea decat in momentul cand 90-95% din alevini inoata in stol. Prima hranire se va face cu microviermi si cu naupli de Artemia. Daca-i folosim pe acestia din urma, vom avea grija sa fie eclozati in aceeasi zi (nu cu 1-2 zile inainte), pentru ca nauplii cresc putand fi prea mari pentru puietul nostru. In dozarea hranei vom tine cont ca un pui la primele hraniri consuma cam 5-6 nauplii de Artemia la o masa. Hranirea puilor se va face de mai multe ori pe zi in doze mici. Dupa doua zile de hranire, putem sifona usor fundul acvariului si trebuie facuta prima schimbare a apei (cam 20% din volumul acvariului). Dupa cateva zile vom mari doza de hrana. La inceput, puii de scalar nu seamana deloc cu parintii lor, dar dupa trei saptamani incep sa semene cu ei. Dupa aceasta perioada pot fi mutati intr-un acvariu mai mare, chiar plantat si incepe diversificarea hranei. Astfel putem sa le dam daphnii, ciclopi, larve de tantar, enchitrei, etc. Perechea care a depus si careia i s-au luat icrele, poate depune din nou dupa o perioada de 8-10 zile sau mai rar. O pereche buna, intr-un sezon poate depune de 20-25 de ori.

Se poate intampla ca dupa doua zile icrele sa eclozeze, totul sa decurga bine, dar dupa 6 zile cand alevinii ar trebui sa inoate, acestia sa moara in masa. Pana acum n-am gasit nicaieri o explicatie a acestui fapt, dar poate fi pus pe seama unuia dintre urmatorii factori: - diferenta de temperatura, mai mult de 2-3 C, intre apa bazinului in care au fost depuse icrele si apa bazinului pregatit pentru icre. - o aerisire prea puternica a icrelor, acestea fiind desprinse de pe suport - temperatura prea mare in bazinul de eclozare a icrelor (30 C sau mai mult), temperatura care grabeste eclozarea, puii iesind foarte repede si deci slabiti - la trecerea suportului cu icrele depuse prin aer, icrele racesc datorita diferentei de temperatura dintre apa si aer - hranirea necorespunzatoare a perechii numai cu tubifex - inaltarea coloanei de apa din acvariul pentru eclozare mai mare de 15 cm.

Barbus tetrazona - Pestele tetrazona

by Ing. Mircea Oprea

In acvaristica este cunoscut sub numele de "Sumatranus". Este pestele cel mai cunoscut si cel mai indragit al intregii familii. Acest lucru se datoreaza atat coloritului cat si faptului ca este un peste vesel, vioi (cam prea vioi), care alearga tot timpul, iar daca in acvariu sunt mai multi Sumatranusi, atunci formeaza un card. Nu este un peste agresiv, dar din joaca, mai ciupeste antenele scalarilor sau coada voalata a carasilor. De aceea se va evita asocierea lor intr-un acvariu comun. Corpul este bondoc, cu spatele inalt, cu baza cozii puternica, nu are mustati si ajunge pana la 7 cm. Este originar din Sumatra, Calimantan si Tailanda, tailandezii sustinand chiar ca la ei traieste adevaratul "sumatranus". Spatele este oliv-maro, flancurile roscat-maro deschis. Pe corp are 4 dungi transversale negre, late. Prima trece chiar peste ochi, a 2-a este la jumatatea distantei dintre ochi si punctul de pornire al dorsalei, a 3-a porneste din punctul in care se termina dorsala, iar a 4-a este chiar la baza cozii, unde incep radiile. Dimorfismul sexual la tineret nu este evident, dar la pestii maturi sexual, dimorfismul sexual este vizibil. Astfel la mascul, partea superioara a botului la prima dunga este de un rosu aprinsm, ca si aripioarele ventrale, iar la coada, la cei doi lobi primele radii sunt de asemenea rosii. La femela, zona respectiva a botului nu este rosie, iar coada este transparenta. Pentru reproducere recomandam un acvariu de cel putin 12-14 l cu o apa pregatita in prealabil. Vom prepara apa astfel: jumatate va fi proaspata de la robinet, dar tinuta 24-28 de ore intr-un alt acvariu sau borcan, bine aerisita si filtrata. Cealalta jumatate va fi distilata (nu demineralizata) sau mai potrivita ar fi apa de ploaie. Apa de ploaie o preparam astfel: asteptam sa ploua cam o jumatate de ora (pentru a se curata acoperisul si jgheaburile de praf si namol) apoi umplem vasul cu apa (recomandam ca apa de ploaie sa fie tinuta intr-un vas mai mare de plastic, atat pentru limpezire cat si pentru imbatranire). Pe cat posibil apa de ploaie va fi tinuta la intuneric. In acvariul pregatit pentru reproducere (pregatirea consta in montarea unei plase protectoare din plastic, in genul celor folosite la laditele de citrice, intinsa pe o rama din sarma de alama sau inox, ca sa nu rugineasca, rama avand si niste picioruse de 15-20 mm. Acest lucru este necesar pentru a indeparta plasa de fundul acvariului, interzicand accesul pestilor la icre), amestecam cele doua tipuri de apa, cea de la robinet si cea de ploaie, care au fost bine filtrate in prealabil si le mai aerisim circa 24 de ore. Apoi seara, introducem femela. Dimineata introducem masculul. La inceput femela, adaptata la acvariu, va curta masculul, apoi dupa o perioada de aclimatizare a masculului, incepe si acesta jocul nuptial. Se alearga unul pe celalalt pana se retrag in tufa de plante cu frunze fine unde lipindu-se in zona abdominala si inclinandu-se usor catre inafara (formand un V), femela expulzeaza 15-20 de

icre pe care masculul le fecundeaza imediat. Pestii fac apoi o mica pauza, dupa care reiau depunerea. Aceste reprize pot dura cateva ore, timp in care sunt expulzate 400-500 de icre. In timpul depunerii masculul isi estompeaza culorile. Dupa depunere perechea se scoate din acvariu. Temperatura de depunere este de 25 C, iar cea de intretinere 22-24 C. Dupa 24-30 de ore icrele eclozeaza, larvele atarnand de perete, geam.. etc. Este bine ca in aceasta perioada acvariul cu icrele sa fie ferit de lumina directa si prea puternica. Dupa 5-6 zile de la depunere, alevinii inoata liber si va trebui sa-i hranim. Se poate incepe direct cu nauplii de Artemia salina, sau daca nu, putem sa le dam microviermi sau galbenus de ou fiert tare. Recomandam ouale de gaini de la tara, pentru ca in cazul neconsumarii in totalitate mucegaiesc mai greu. Oul se va da strecurat prin nylon fin sau ciorap de dama, in cantitati foarte mici, dar hranirea se va face des. Este bine ca perechilor care au depus sa li se formeze un ciclu regulat de depunere. Astfel dupa ce au depus, ii lasam impreuna 28-30 de zile si-i punem din nou la depus. Dupa 2-3 astfel de cicluri, pestii s-au obisnuit si introdusi in acvariul de reproducere, vor depune chiar in ziua respectiva. Neajunsul este ca trebuie respectat ciclul cu foarte multa atentie. Daca nu punem o pereche la depus in mod regulat, atunci pestii devin agitati. Se poate intampla ca din cauze obiectibe sa nu punem perechea 2-3 luni la depus. Atunci se poate intampla ca icrele (care sunt produse in mod continuu de femela) sa se aglomereze in zona genitala formand un dop. Asa putem pierde multe femele apte pentru reproducere. Pregatirea acvariului de reproducere este la fel pentru toate speciile de Barbus. Ei au nevoie de o apa relativ moale (46 dGH), un pH = 6,5-7 si temperatura specifica speciei.

Brachydanio rerio - Pestele zebra

Taxonomie: Nume validat: Danio rerio; Descriere initiala: Hamilton, 1822 Sinonime: Brachidanio Rerio, Cyprinus rerio, Perilampus Striatus Familie : Cyprinides; Gen: Danio. Din acelasi gen mai face parte un peste foarte raspandit in acvarii: jandarmul (Danio malabaricus= Danio aequipinnatus). Zona de origine: Estul subcontinentului Indian. In prezent specia este semnalata (fara a fi nativa) si in unele rauri din USA, Japonia, Columbia etc. Se pare ca a ajuns in apele acestor state pornind ... din acvarii. Biotop: Nativ, zebrele ocupa un areal care cuprinde nu numai o zona intinsa geografic ci si o varietate mare de ape: de la ape sarace in oxigen, stagnante, cum sunt orezariile, pana la ape repezi, curenti, fiind comuna in paraiele din zonele cu dealuri joase. Aceasta adaptabilitate o face lipsita de pretentii deosebite si in acvaristica. In mediul natural hrana preponderent este alcatuita din zooplancton, viermi, mici crustacee, larve. Parametrii apei: Plaja de temperaturi optime se intinde intre 22-26 C dar suporta o plaja mult mai larga (530 C). Pentru reproducere se recomanda o temperatura in jur de 24 C. Aciditatea preferata este in jurul celei neutre, pe o plaja larga, pH: 6,5 7,5 dar suporta o plaja si mai larga a Phlui: 6-8. Nici asupra duritatii ape nu sunt probleme, avand o plaja larga: Gh= 5-18 ceea ce corespunde unei duritati de la mica la mare pe scara uzuala (neomologata) cu cinci valori (foarte mica, mica, medie, mare, foarte mare). Descriere; Varietati Danio rerio, asa cum se gaseste in natura, are caracteristicile obisnuite ale mrenelor: corpul aerodinamic, suplu (cu abdomenul usor mai bombat la femela), usor turtit pe laterala, cu un raport lungime:latime de cca 5:1 cu inotatoarele relativ scurte, cu gura orientata in sus (tradand o hranire la suprafata apei), cu mustati scurte (abia vizibile). Coloristic, are 5 dungi longitudinale, albastre, pe un fond argintiu, cu o tenta mai galbena la mascul. Nu are linie mediana. In acvaristica mai sunt intalnite cateva varietati ale acestei specii si combinatii ale acestora. Prin selectie dirijata s-a obtinut o varietate voalata. Din pacate voalurile, ca si la varietatile voalate ale altor specii, impiedica miscarea si face pestele sa oboseasca mai repede. Ca o consecinta, deseori, exemplarele voalate sunt mai putin vioaie decat exemplarele nevoalate si mai sensibile la agresivitatea mediului. Se pare, dar nu este dovedit, ca varietatea frankei, care in loc de dungile longitudinale are mici pete de culoare albastra (puncte) de unde si numele de leopard, s-a obtinut in urma unor mutatii spontane. Initial s-a crezut ca este vorba de o specie noua si a primit chiar numele Danio frankei dar dupa ce s-a constatat ca ea nu se gaseste in natura, ca se poate incrucisa cu Danio rerio rezultand urmasi nesterili si ca din punct de vedere genetic ea nu se deosebeste de Danio rerio intr-atat incat sa se poata vorbi de o alta specie, s-a decis ca este o varietate a speciei Danio rerio. Din incrucisarea cu varietatea

de baza poate rezulta o varietate hibrida, avand atat dungi cat si puncte. Albinismul, cu varietatea albino, rezultat al unui defect genetic, este mai rar intalnit decat la speciile de somni (catfish, welse). Varietatile GloFish rosie, galbena, verde etc. sunt obtinute (incepand cu anul 1999) prin inginerie genetica si fac obiectul unor patente inregistrate de National University of Singapore. De altfel, lipsa de pretentii deosebite in ceea ce priveste calitatea mediului, rezistenta mare la medii adverse (comparativ cu alte specii), numarul mare de descendenti si viteza mare de crestere a lor, printre alte particularitati, au facut din Danio rerio o vedeta a cercetarilor in domeniul geneticii, facand o reala concurenta drosophilei si cobailor. Cresterea acestor varietati in acvarii este controversata, ca de altfel tot ce tine de domeniul organismelor modificate genetic (OMG), de asta data cu un plus de indreptatire generat de lipsa ratiunii economice (prezenta in alte situatii). Dimensiuni: Lungimea la care ajunge Danio rerio este de cca 5 cm SL (lungime standard, fara coada) respectiv 6 cm TL (lungime totala, de la varful botului la varfurile cozii) sau ceva mai mult la varietatile voalate. Hrana: Fiind un omnivor nativ are nevoie de o hrana variata ca origine (vegetala si animala) pentru a-si prelua si asimila toate componentele necesare. Manaca cu placere hrana uscata care se gaseste uzual in comert (fulgi, granule, chipsuri) si care are in compozitie (de obicei) toate componentele necesare (incepand cu faina de peste si continuand cu zooplacton si fitoplancton, vitamine, minerale). Apreciaza si alte tipuri de hrana uscata cum ar fi tubi linofilizati, larve de chironomide, pastile de spirulina etc. care pot fi administrate periodic pentru o mai mare variatie a meniului. Artemia congelata este de asemena apreciata. Desigur, hrana vie este de preferat (artemia, larve de tantari, rame, etc.) dar in ceea ce priveste tubifexul, avand in vedere riscurile de inbolnavire, multiplele precautii necesare pentru a evita acest aspect si, pe de alta parte, lipsa de pretentii a zebrelor, nu sunt de parere ca este bine sa fie administrat ca hrana. Practic nu exista vreun sortiment de mancare care sa nu atraga atentia zebrelor. Voracitatea zebrelor le face uneori greu de tinut cu pesti lenti si pentru ca acestia nu apuca sa ajunga la mancare din cauza zebrelor. Comportament: Comportamental este un peste vioi, mereu in alegare dintr-o parte in alta a acvariului, mereu pus pe joaca si pe sacairea celorlalti pesti din specie. Este un peste pasnic dar daca intamplator in acvariu sunt pui mici ai propriei specii sau ai altor specii nu se sfieste sa-i manace. Totusi, faptul ca este atat de vioi il fac neindicat ca partener de acvariu cu specii foarte linistite, care ar ajunge sa fie stresate de permanenta vanzoleala. Fiind un peste rapid este folosit uneori ca partener de acvariu cu pesti in general agresivi; in aceasta situatie este folosita cu succes doar varietatea nativa (din motive usor de inteles nu se preteaza la asa ceva varietatile voalate sau cele viu colorate). Vioiciunea pestelui, cumulata cu faptul ca este un peste care se simte bine in grup de minim 6 exemplare (unii cunoscatori recomanda chiar minim 10 exemplare) il fac recomandabil pentru acvarii cu spatii largi de inot, de minim 60 cm lungime dar de preferat 1m. Totodata, ii place sa aiba in acvariu zone bine plantate, in special cu plante cu frunze fine, printre care se furiseaza in mare viteza sau, altadata, zabovesc cateva minute. Desi preponderent se hraneste la suprafata apei nu ezita sa faca o concurenta la hrana nici sanitarilor sau altor specii care manaca la fundul apei. Practic, bancul de zebre nu lasa palier liber pentru specii complementare fiind o prezenta activa in toate cele trei zone clasice ale acvariului: suprafata, masa apei si fundul acvariului. Varsta: Durata vietii poate atinge 5 ani. La maturitatea sexuala se ajunge la 3-4 luni. Reproducerea: Poate pentru nici o alta specie de ovipari inmultirea nu este mai usoara ca la zebre. Nu sunt pretentii deosebite legate de calitatea apei, temperatura ei, lumina etc. Frecvent, si aceasta este de fapt regula, zebrele depun icre in acvariul comun dar rareori supravietuiesc pui si asta doar in acvariile foarte bine plantate, in care unii puii se ratacesc printre plante in zone nefrecvantate de pesti; chiar si cand au 1 cm lungime si puii inca nu sunt in siguranta in acvariul comunitar.

Pregatirea acvariului pentru reproducere Pentru a impiedica pestii sa manace icrele sau pui se foloseste un acvariu maternitate, de mici dimensiuni, uzual cu 15-20 l de apa. Pe fundul acvariului se amplaseaza o plasa care poate fi usor confectionata de fiecare. Plasa trebuie sa aiba ochirile de 3-4 mm (o astfel de plasa se pune deasupra polistirenului cand se izoleaza casa si se gaseste la magazinele de constructii; plasa pentru tantari are ochiurile prea mici). Ea se fixeaza pe un cadru de sarma din inox sau chiar sarma de 2-3 mm folosita la instalatia electrica (din aluminiu sau cupru izolat cu platic). Se confectioneaza mai intai rama exact pe dimensiunile interioare ale acvariului, acordand o atentie marita unghiurilor de la colturile acvariului, incat sa nu fie lasat loc de trecere pentru pesti. Zebrele sunt pesti foarte curiosi si daca gasesc o gaura incat sa le incapa capul prin ea sigur o vor explora, cu riscul fie de-a ajunge la icre fie de-a ramane blocate in plasa. Peste rama se coase cu guta de pescuit plasa dupa care se taie partile din plasa care sunt inutile, evident, avand grija sa nu fie taiata si guta. Intreaga plasa se va sprijini pe patru picioruse facute din sarma indoita incat ea sa fie la 2-3 cm de fundul acvariului. Acvariu nu are nevoie de substrat. Pentru o mai usoara acomodare a pestilor se vor introduce in acvariu cateva plante care fie vor fi prinse de plasa fie vor fi lasate sa plutesca in apa (o idee buna este Ceratophillum demersum); prezenta plantelor nu este obligatorie dar este recomandata. Apa folosita este de preferat sa fie din acvariul in care au stat pestii, in felul asta evitand un stres suplimentar datorat trecerii de la un chimism al apei la altul. Pregatirea pestilor pentru reproducere Cei mai multi descendenti se obtin daca sunt tinuti separat femelele si masculi cam o saptamana. In acest fel se impiedica depunerea spontana in acvariul comunitar incat odata ajunsi impreuna vor fi mai multe icre de depus. Chiar si in lipsa acestei masuri se obtin rezultate bune. Pentru depunere se tine seama ca zebrele depun icrele in grup astfel incat este bine sa fie puse mai multe femele si masculi cam in raportul de o femela la 2-3 masculi. In lipsa unui numar mare de exemplare se poate si cu mai putine dar si numarul descendentilor va fi mai mic. Pestii este de preferat sa fie introdusi de seara in acvariu. Depunerea icrelor Dimineata, la cca. o jumatate de ora dupa ce lumina ajunge in acvariu, are loc dansul nuptial! In timpul acestuia femela depune icrele imprastiate pe substrat sau plantele din acvariu, iar masculii le fecundeaza. Icrele (sau cea mai mare parte a loc) cad printre ochiurile plasei fiind astfel aparate de voracitatea genitorilor. Depunerea poate dura intre si 2-3 ore in functie de numarul de pesti pusi la reprodus. O femela poate depune de la cateva zeci la 200 de icre. Pestii pot ramane 24 ore in acvariu de reprodus, in eventualitatea unei depuneri si in ziua urmatoare. Apoi, pestii sunt mutati in acvariul comun iar plasa este scoasa de asemenea. Evolutia de la icre la pui Pentru apararea icrelor de ciuperci este recomandata punerea a 3-4 picaturi de albastru de metil la un litru de apa, desi exista pareri asupra inutilitatii acestei precautii, argumentand o imunitate naturala a icrelor la atacul ciupercilor. Durata de eclozare difera functie de temperatura dar se incadreaza intre 2-3 zile. La inceput alevinii stau pe fundul acvariului dar curand vor urca pe peretii acestuia iar dupa 3-4 zile incep sa inoate. Cand incep sa inoate, puii au cca 5-6 mm lungime. Abia cand incep sa inoate trebuie hraniti. La inceput ei trebuie hraniti cu infuzori, hrana speciala pentru alevini sau, in cel mai nefericit caz, cu galbenus de ou. (Galbenusul, bine fiert, trebuie sa fie administrat in cantitati mici deoarece resturile neconsumate deterioreaza proprietatile apei!) Un filtru cu burete bolborositor poate functiona permanent dar in nici un caz nu trebuie folosite filtre care creeaza presiuni la absortie sau curenti in apa; puii sunt foarte fragili si aceste si nu rezista acestora. Nici macar pompa de aer nu trebuie lasata sa introduca mult aer care sa formeze curenti. Prezenta incalzitorului in acvariu este recomandata chiar si in lunile de vara; acvariul fiind mic se pot produce rapid modificari de temperatura care afecteaza in mod negativ puietul. Se pot pune la reprodus impreuna si varietati diferite de zebra! Pestii obtinuti pot avea atat culoarea unuia dintre parinti, cat si amestec de culori. Descendentii nu sunt sterili.

Epalzeorhynchos bicolor - Labeo bicolor

Specie din familia Cyprinidae, ale caror genuri existente sunt originare in cea mai mare parte din Asia si Africa. Prefera zonele inferioare ale bazinului. Sunt adesea incompatibili unul cu altul si trebuie chiar de tineri tinuti numai in cird, in bazine de cel putin 1m lungime. In cazul popularii cu numai 2-3 pesti, controversele pot fi atit de violente incit ele sa duca la pierderea animalului dominat. In cazul tinerii in cird cca.10 buc. lupta pentru dominatie ramine in limite normale. Numeroase pietre, radacini, ghivece sparte si tuburi trebuie sa ofere posibilitati suficiente de ascundere pentru fiecare peste. Plantarea va fi astfel facuta incit sa marcheze limite de teritoriu in jurul ascunzisurilor. Ca substrat este potrvit un nisip sau pitris mai marunt de riu foarte bine spalat. Un substrat care contine ca suport turba este favorabil dar nu obligatoriu. Fata de valorile apei, pestii sunt reletiv toleranti; valorile optime ar fi: duritate 2-15 GH, pH=6-7 si temperatura 22-26 grade C. O filtrare puternica si schimbul partial saptaminal de apa, care poate sa fie de pina la un sfert din capacitatea bazinului contribuie foarte mult la starea generala si de sanatate a pestilor. In bazinele foarte luminate pestii nu se simt bine avind tendinta sa se ascunda, pe cind in bazinele umbrite cu multe plante plutitoare pestii au cea mai intensa activitate. Labeo sunt omnivori; pe linga toata gama de hrana vie si uscata au nevoie neaparat (cel putin o data la doua zile) de hrana vegetala. Pestii rontaie cu mare placere mazare fina fiarta si congelata. Imultirea este intotdeauna problematica, din cauza agresivitatii pestilor. Femelele cu icre mature sunt adesea atit de alungate de masculi ca sar din bazin. Bazinele foarte mari fara substrat sau cu un strat de turba, cu multe ascunzsuri si citeva plante in ghivece ofera cele mai mari sanse de succes. Apa din Bazinul de reproducere trebuie sa fie moale 2-5 GH, usor acida pH=6-6.5, filtrata prin turba, iar temperatura de 26-27 grade C. Acvariul trebuie sa fie intr-un loc linistit, pe cit posibil necirculat si chiar acoprite geamurile cu o pinza de culoare inchisa pentru a crea o stare de liniste pestilor. Cind depunerea icrelor este realizata trebuie ca adultii sa fie scosi din bazin si icrele pina la eclozarea larvelor sau chiar pina la inot sa fie tinute la intuneric. Denumire stiintifica: Epalzeorhynchus bicolor (Smith, 1931) sinonim Labeo bicolor Origine: Thailanda centrala. Dimorfism sexual: Linia burtii femelei este ceva mai rotunda, marginea din spate a inotatoarei dorsale formeaza cu linia spatelui un unghi drept. Linia burtii masculului este dreapta iar inotatoarea dorsala la capatul din spate este ascutita. Conditii de crestere: Sunt cele aratate la descrierea speciei. Reproducere: Pentru reproducere trebuie realizate conditiile de la descrierea speciei. Depunerea icrelor in cazurile cunoscute pina acum s-a facut in scorburi (ghivece sparte). Larvele eclozeaza dupa 48 de ore iar dupa alte 48-72 de ore pestisorii incep sa inoate in cautarea hranei. Pestisorii vor fi hraniti cu nauplii de artemia iar dupa 4-5 zile si cu mazare zdrobita. Pestii existenti pe piata noastra sunt adusi din Moldova sau Ucraina unde sunt fortati sa se reproduca prin injectare cu hormoni. Nu am aflat daca a reprodus cineva de la noi Labeo.

Microgeophagus ramirezi

"Cichlida fluture" a fost descoperita in Aprilie 1947 de catre M. V. Ramirez si de H. Blass. Prima descriere in literatura de specialitate este anonima si a fost publicata in "The Aquarium", numarul din Aprilie 1948. Pestele se incadreaza taxonomic, alaturi de Altispinosa (originar din Peru) in Ord. Percomorphi, Subord. Percoidea, Fam. Cichlidae, Genul Microgeophagus. Incadrarea initiala in genul Papiliochromis, fost Apistogramma, fiind incorecta, deoarece exista deosebiri atat morfologic cat si comportamental, dar si unele asemenari cu reprezentantii Genului Geophagus, s-a decis infiintarea unui nou gen cu doua specii, Ramirezi si Altispinosa. Iata cateva diferente: reprezentantii genului Microgeophagus au corpul inalt, comprimat lateral, diferentierea dupa colorit a sexelor este relativ dificila, absenta unui net colorit de averizare la femelele cu icre sau pui, poligamie moderata, ambii parinti avand grija de pui, pe cand reprezentantii genului Apistogramma au corpul alungit, cilindric, femelele cu icre sau pui au un colorit de avertizare distinct, consistand din pete negre pe un fond galben, diferentele de dimensiuni si colorit dintre masculi si femele fiind foarte mari (in general masculii sunt dubli fata de femele ca dimensiune), poligamia este accentuata, masculii avand "haremuri" de aproximativ 4 femele, care ingrijesc singure puii, masculul aparand teritoriul. Mai nou exista voci care sustin ca de fapt Altispinosa si Ramirezi apartin unor genuri diferite si trebuie clasificati ca atare, Altispinosa asemanandu-se mai mult cu speciile mici de Biotodoma, precum si datorita structurii diferite a dorsalei si a coloritului diferit al capului si corpului Arealul geografic: Ramirezi este gasit in vestul bazinului hidrografic al fluviului Orinoco, incepand cu cursul mijlociu al fluviului pana in delta, in asa numitele IGUARAPE - campii inundabile. Fiind un peste popular, are mai multe forme, dintre care la noi sunt comercializate trei: Forma salbatica - este cea mai mica din punctul de vedere al dimensiunilor - doar 6,5-7 cm masculul, femela fiind ceva mai mica. Aceasta forma este cea mai colorata. Pestii maturi se recunosc prin faptul ca au inotatoarele dorsala si anala rotunjite, iar caudala este in forma de vasla; a treia radie a dorsalei este foarte inalta, atingand 3,5 cm. Aceasta forma a sosit la noi prin filiera germana, fiind mai rara. Forma cea mai raspandita la noi este cea voalata. Pestii sunt mai mari, masculii atingand 7,5 cm. Coloritul lor este mai putin intens decat al formei salbatice. Inotatoarele neperechi sunt ascutite, coada are forma de evantai, dar este si concava in acelasi timp. Varful inotatoarei dorsale la masculi este rasfrant, caracteristica ce se accentueaza odata cu inaintarea in varsta. Aceasta forma a fost creata de un crescator din Hong Kong. Exista si forma xanthocromatica, adica aurie, avand numai pigmentii rosu si galben. Este a treia forma care a inceput sa se gaseasca si la noi, ca raritate. Mai exista o forma - aceea "balon".

Datorita penibilei degenerari a acestui peste superb, pestii care se gasesc la noi au niste culori spalacite, cel mai ades nuante de gri. Iata cum ar trebui sa arate din punct de vedere coloristic: Buzele sunt de o culoare albastru metalic intens , continuandu-se cu o linie de aceeasi culoare pana dupa ochi, unde se rasfrange in sus. Pe cap mai apar diferite linii si pete de aceiasi culoare. Botul trebuie sa fie rosu,degradandu-se in portocaliu, apoi in galben pana la mijlocul corpului, unde se afla o pata mare de culoare neagra. Un arc de cerc vertical, de culoare neagra traverseaza ochii de un rosu intens.Vazut din fata, pe fruntea pestelui (usor deasupra ochilor) se observa doua pete negre, care pot fi unite, foarte pronuntate cand pestele este excitat. Jumatatea posterioara prezinta irizatii albastre. Cand pestele este stresat, irizatiile dispar, fiind inlocuite cu niste dungi de un gri mai mult sau mai putin intens. Pata rosie de pe burtica este specifica femelelor (criteriu de dimorfism sexual). Inotatoarele pectorale sunt transparente, restul fiind portocalii cu marginile rosii. Inotatoarele dorsala, caudala si anala prezinta puncte albastre. Dorsala are primele trei radii negre. Tot pe dorsala mai poate aparea o pata neagra deasupra peteide la mijlocul corpului. Inotatoarele abdominale au primele radii negre, ce se continua cu cateva radii de un albastru metalizat. Dimorfismul sexual este destul de pregnant, masculul avand fruntea mai inalta, inotatoarele ceva mai mari. A treia radie a inotatoarei dorsale este mai inalta la masculi. Femelele au zona pelvica de o culoare rosu carmin, culoare ce devine mai intensa incepand cu perioada prenuptiala. Aceasta culoare este absenta la mascul. Durata vietii acestui peste (in conditii ideale) este de 3, maximum 4 ani. Tot in conditii ideale pestii ating maturitatea sexuala la 3-4 luni. Comportament in acvariu In general linistiti, Ramirezi pot fi tinuti intr-un acvariu comunitar, desi nu o recomand. Totusi sunt extrem de agresivi fata de membrii de acelasi sex ai propriei specii. Se bat tot timpul, exemplarul dominant "vanand" neincetat pe ceilalti, in cel mai fericit caz rezultatul fiind inotatore distruse. Drept urmare se va tine DOAR o pereche intr-un bazin cu ascunzisuri, pentru ca femela sa scape de "atentiile" unui mascul supraexcitat, atunci cand ea nu poate depune. La depunere devin agresivi, dar de regula se linisrsc in cel mult doua zile, timp in care fie ei, fie ceilalti pesti mananca ponta. Pot fi tinuti cu Discus, cu rezerva ca apa este prea calda, scurtandu-se durata de viata, cu characidele mici sud-americane, cu Corydoras si Loriicariidele mai mici. Nu pot face fata celorlalte Cichlidae in disputele teritoriale, asa ca e bine sa fie evitate. Sunt incompatibili cu Ciprinidae-le (chestiile gen carasi si Labeo), precum si cu pestii activi noaptea, care i-ar ucide prin stress acumulat,nelasandu-i sa doarma. La introducerea intr-un bazin comunitar trebuie sa se tina cont de spatiul vital al unai perechi de Ramirezi, si anume 30*40 cm. Bazinul comunitar ideal ar avea deci lungimea minima de 65 cm, latimea minima de 35, iar inaltimea de 45 cm. Temperatura minima pentru Ramirezi este de 23 gr.C, iar cea maxima 27 gr.C, temperaturile sub 23 gr.C si peste 27 gr.C duc la scurtarea vietii pestelui. In general, e bine ca temperatura in acvariu sa fie de 24,5 - 25 gr.C, la reproducere crescando la 27 gr.C. Anexez, cu titlu informativ, un tabel cu temperatura medie lunara a apei din bazinul hidrografic al fluviului Orinocco. Luna T medie (C) ian feb mar apr mai iun iul aug sep oct noe dec 24 23 23 24 25 25 26 27 26 26 25 25

Hrana - Hrana - Ca hrana vie recomand numai larvele de Chironomus de apa sarata (cunoscuta ca "libelule") si Artemia salina. S-ar mai putea administra, cu riscurile de rigoare, dafnii si ciclopi. Daca exista dubii in privinta lor e bine sa fie congelate. Viermii tubifex sunt total contraindicati. In primul rand sunt vectorii principali ai bolilor si

parazitilor in acvariu. In al doilea rand datorita poluarii contin metale grele, ceea ce ar putea otravi pestii. In al treilea rand familia Tubicidae nu are reprezentanti in biotop si de altfel intreaga America de Sud. Artemia salina tanara sau matura, vie sau congelata este un aliment excelent, ce nu prezinta nici un risc. Este echivalentul unor crustacei cu carapace moale (altii decat Daphnia) din biotopul pestelui. Enchitraeus si larvele de tantar sunt foarte bune, dar trebuie administrate in cantitati mici, de 2 ori pe saptamana. In caz de dubii in privinta hranei vii de provenienta nesigura, este bine ca aceasta sa fie spalata, scursa si congelata. M.R. este foarte reticent in ceea ce priveste hrana uascata, cel mai frecvent ignorand-o. Daca totusi insistati sa le administrati hrana uscata, tineti cont de faptul ca pestele apartine fam. Cichlidae si deci nu va manca hrana de la suprafata apei, ci numai cea de la fund sau din masa apei. Sunt pesti dificil de intretinut, datorita pretentiilor de hrana si de apa, dar si mai dificil de reprodus. Au o mare sensibilitate la nitrati si nitriti, la amoniacul solvit, in acest sens fiind folositi, ca si membrii fam. Papiliochromis, ca specie-indicator pentru Discus, fiind mai sensibili la chimismul apei. Daca mor fara vreo cauza aparenta si nu se intervine, atunci Discusii pot muri.

Bazinul pentru Ramirezi trebuie sa fie unul de minimum 25 l.

Valoarea pH-ului trebuie sa fie 6,5, iar duritatea - cat mai mica. Acest lucru se poate realiza prin filtrarea cu turba neagra si/sau adaos de apa distilata. Schimburile partiale de apa sunt cruciale: o treime din apa bazinului saptamanal. S-a remarcat o mare sensibilitate la cloruri si clorati, asa ca folosirea unui produs anticlor ar fi salutara. Ca substrat se poate folosi nisip grosier inchis la culoare. Reproducere

Reproducerea in natura Masculii se separa de card si ocupa un teritoriu de aproximativ 40*40 cm, in mijlocul caruia sapa o gropita. Aceasta faza dureaza 2- 3 zile, timp in care masculul este foarte agresiv, chiar si cu femelele. Doar dupa aceea sunt acceptate si are loc depunerea. Femela insa nu depune toate icrele cu un singur mascul, ci mai depune cu un alt mascul. Masculul are grija singur de ponta si pui.

Reproducerea in acvariu Activitatea prenuptiala Culorile se intensifica. Se observa lupte intre viitorii parteneri. Daca unul din ei fuge si incearca sa se ascunda sau sta la suprafata intr-unul din colturi, este bine ca acesta sa fie scos, altfel risca sa fie omorat. Odata ce lupta s-a incheiat prin remiza - este vorba de o testare a potentialului partener - si perechea stabilita, pestii vor cauta un loc sa depuna, un loc mai retras, unde vor sapa o gropita in substrat sau vor alege o piatra plata. Se poate sa aleaga chiar sticla acvariului, desi foarte rar. .

Reproducerea propriu-zisa Odata ce locul ales a fost curatat meticulos cu gura de catre ambii parteneri, femela face cateva treceri false, dupa care incepe sa depuna icrele in siruri mici. Masculul o urmeaza fecundand icrele. Ponta are un aspect circular. Trebuie sa spun ca sunt atipici pentru ciclide, in sensul ca sunt parinti execrabili, pierzandu-si instinctul de a ingriji icrele si puii, astfel ca fie "uita" de icre, ventilandu-le rar sau manifesta un exces de zel, curatand obsesiv icrele, astfel ca in scurt timp nu mai ramane nimic. Situatia se imbunatateste odata cu aparitia alevinilor, parintii manifestand un oarecare interes. Dar cel mai frecvent icrele sunt consumate din prima sau a doua zi. Sunt foarte nervosi si cel mai mic stress duce la consumarea pontei si alevinilor. Presupunand insa ca lucrurile merg bine si icrele nu sunt canibalizate sau sufocate de Saprolegnia, acestea eclozeaza in 36-72 ore (in functie de temperatura), aparand alevinii. Acestia inoata liber peste 4-7 zile. Puii sunt foarte mici, neputand manca nauplii de Artemia in primele 2-3 zile. Trebuie sa spun ca formele standard si voalata difera si prin dimensiunile icrelor si implicit ale alevinilor, in sensul ca forma standard are icrele mai mici, puii neputand manca nauplii de Artemia in prima saptamana de viata. O mare grija trebuie acordata calitatii apei, cea mai mica variatie ducand la pierderea puilor.Parintii isi apara bine puii, avand grija de ei pana la varsta de trei-patru saptamani, timp in care acestia ating un centimetru lungime si pot sa se descurce si singuri. Daca au toate conditiile asigurate, puii pot ajunge la maturitate la 3-4 luni.