Liliana IONESCU-RUXANDOIU Limbaj si comunicare. Elemente de pragmatica lingvistica Editura ALL, Bucuresti, 2003, f.p.

Desprinsa din semantica logica si din filozofia limbajului la mijlocul anilor 50, pragmatica, in sens foarte larg, studiaza modul in care limba este folosita de un locutor intr-un context dat, cu intentia de a actiona intr-un mod determinat si cu anumite efecte asupra interlocutorului. Lingvisti precum Austin, Searle, Strawson, Grice au introdus si teoretizat concepte devenite azi fundamentale in lingvistica si in comunicare: acte de vorbire, acte de vorbire directe si indirecte, intentii, efecte, principii si maxime comunicative, implicatii si implicaturi etc. Ele au devenit intre timp numitorul comun al unor discipline/directii/ domenii diverse precum: pragmalingvistica, pragmatica cognitiva, analiza discursului, analiza conversatiei, comunicare interpersonala, comunicare de grup, comunicare in masa, comunicare interculturala, etnopragmatica si multe altele, cu scopuri de cercetare si metodologii diferite, care au insa un fundament comun: investigarea relatiei dintre limba si vorbitor/interlocutor. Orice student sau participant la un curs de marketing, relatii publice, organizare de campanii electorale, publicitate, managementul institutiilor, diplomatie etc. afla, in diverse moduri, spus intr-o forma sau alta, ca limbajul este o forta cu care putem actiona asupra celorlalti pentru a-i determina sa raspunda, sa actioneze conform dorintei noastre; ca prin limbaj negociem si manipulam deopotriva. Mai mult chiar, pentru a-i pregati pe scolari sa intre intr-o lume a discursului, actualul Curriculum si manualele alternative propun perspectiva functionala, comunicationala asupra limbii. In ziare sau la televizor, in emisiuni de stiri sau de divertisment, cu totii auzim, repetat obsedant, termenul comunicare . Am spus toate acestea pentru a atrage atentia cititorilor revistei, cu preocupari diverse, asupra unei carti ce ar putea deveni pentru ei un manual de referinta, simplu, accesibil, care se ridica insa deasupra cartilor de popularizare, intrind pe teritoriul lucrarilor stiintifice: cartea Lilianei Ionescu Ruxandoiu, Limbaj si comunicare. Elemente de pragmatica lingvistica. Numele autoarei, profesor la Facultatea de Litere din Bucuresti, este cunoscut multor serii de studenti, intii prin Sociolingvistica. Orientari actuale (1975), cartea care marca prima desprindere a lingvistei de o disciplina care studiaza sistemul limbii (dialectologia) si orientarea spre una care studiaza limba in relatie cu comunitatea de vorbitori; apoi prin cursurile de pragmatica incepute la jumatatea anilor 80, in permanenta imbogatite si aduse la zi, materializate in cartile Naratiune si dialog in proza romaneasca (1991) si Conversatia: structuri si strategii (1995/1999). Prima dintre ele propunea in capitolul teoretic o privire de ansamblu asupra domeniului si o definire succinta a principalelor concepte, pentru a face apoi o demonstratie a modului in care textul literar poate fi analizat din perspectiva pragmatica. A doua pornea de la definirea si circumscrierea productiilor verbale orale in raport cu textul scris, pentru a demonstra diferentele dintre cele doua si a pune in evidenta structura si fenomenele tipice conversatiei prin analize pe texte, inregistrate cu ocazia unor anchete dialectale. Un volum initiat si coordonat de Liliana Ionescu-Ruxandoiu, Interactiunea verbala in limba romana (2002), printre primele corpusuri de limba vorbita aparute la noi, ofera specialistilor un material de limba romana standard, bogat si variat, rezultat in urma transcrierii unor inregistrari facute pe teren.

Activitatea succint schitata aici pune in evidenta preocuparea permanenta a autoarei de a introduce in spatiul lingvisticii romanesti directii moderne de cercetare. Ideile incitante pe care pragmatica le supune reflectiei, dar si stilul degajat, relaxat, deschiderea spre dialog a Lilianei Ruxandoiu au facut, in timp, ca tot mai multi studenti sa opteze pentru aceasta disciplina in cadrul cursurilor obligatorii/facultative/optionale/alternative sau al studiilor aprofundate, sa isi aleaga teme in domeniu pentru tezele de licenta, de masterat, de doctorat. Limbaj si comunicare este si complementara cartilor anterioare, si o sinteza a lor. Este o introducere in domeniul pragmaticii, care ofera o imagine pe orizontala si pe verticala asupra disciplinei: I. Pragmatica: mod de constituire, orientari, domeniu; II. Actele verbale; III. Principii pragmatice: A. Principiul cooperativ, B. Principiul politetii, urmarind principalele evolutii ale conceptelor de la un autor la altul. Ea stringe la un loc informatiile succint oferite, ca intr-un dictionar, in cartile anterioare si le dezvolta, le explica, in timp ce exemplificarile bogate de acolo sint aici reduse la un minim necesar intelegerii. In acelasi timp, informatii secundare in raport cu intregul sint doar schitate aici, iar pentru o prezentare de amanunt se fac trimiteri la cartile anterioare. Probabil, un editor atent si inspirat ar stringe cele trei carti cu existenta autonoma intr-un singur volum, care ar putea foarte bine functiona ca manual pentru invatamintul universitar cu profil filologic, de comunicare si relatii publice, jurnalistica etc. Toti cei interesati vor gasi o definitie comentata a actelor de vorbire, structura lor, conditiile de reusita, clasificarea actelor de vorbire, raportul dintre actele de vorbire directe si cele indirecte, aspecte ale functionarii diverselor tipuri de acte de vorbire in comunicare; definitia principiului cooperarii si cele patru maxime a cantitatii, a calitatii, a relevantei, a manierei , rolul presupozitiilor si al implicaturilor conversationale, precum si o caracterizare succinta a doua forme de comportament verbal, cooperarea si conflictul; principiul politetii, definitiile pragmatice ale politetii, raportul politete/impolitete. Cartea se citeste usor. Nu pentru ca informatiile de aici ar fi usor de asimilat, ci pentru ca materialul este foarte bine structurat, esentializat, prezentat clar si, la nevoie, schematizat, intr-un limbaj cautat pentru a face conceptele accesibile cititorilor, nu pentru a le opaciza printr-o terminologie excesiva sau in fraze cautat savante. Nu in ultimul rind, este meritul autoarei de a gasi corespondente romanesti inspirate pentru termeni din limba engleza, nu intotdeauna usor de tradus. Bibliografia titlurilor esentiale este utila diverselor categorii de cititori studenti si profesori. Nu stiu sa traduc in romana termenul englezesc handbook. El se potriveste perfect cartii Lilianei IonescuRuxandoiu. Este, de altfel, un tip de lucrare stiintifica, desi extrem de util, putin practicat in lingvistica romaneaca. Limbaj si comunicare. Elemente de pragmatica lingvistica este o carte de referinta, in sensul ca diverse categorii de cititori vor gasi in ea informatii esentiale, cam toate informatiile de baza pe care ar trebui sa le aiba cineva preocupat de acest domeniu dupa cum am auzit-o pe autoare spunind despre propria-i carte, un punct de pornire spre lecturi ulterioare aprofundate.