Costumul in Grecia antica Pe teritoriul grecesc in Peloonez, insulele Marii Egee, coasta de vest a Asiei Mici si sudul Italiei,

, mai tarziu in Macedonia s-a constituit, inceand din secolele IX-VIII i.Hr., civilizatia elenica, element fundamental al civilizatiei euroene. Clima relativ blanda din aceste teritorii ingaduia acoperirea sumara a corpului, iar ocupatiile principale navigatia si pastoritul cereau haine comode. Evolutia societatii grecesti spre democratia sclavagista a redus prapastia dintre extremele sociale, pastrand doar pe cea dintre cetatenii liberi si sclavi. Cadrul artistic Templele, ca si statuile Greciei antice nu impresionau prin dimensiunile zdrobitoare, ca in Egipt sau Mesopotamia, ci erau cladite mai pe masura omului, starnind admiratia datorita armoniei depline a tuturor partilor componente. In contextul culturii grecesti, bazata pe ratiune, frumusetea era asociata structurii compozitionale clare, mai mult decat bucuriilor tactile starnite de material, ca in Orient. Costumul a urmat fidel evolutia generala a stilurilor grecesti, reflectand dezvoltarea conceptiei generale antropocentrice, in diferitele ei etape. Epoca Homerica (secolele IX-VIII i.Hr.) Din Iliada si Odiseea reiese ca, in conditiile de viata rudimentare din epoca razboiului troian, grecii purtau haine simple dar viu colorate, potrivite tenului mediteranean si soarelui puternic. Epoca Arhaica (secolele VII-VI i.Hr.) Ca urmare a miscarilor populatiei (acheene, doriene, ioniene), s-a diferentiat portul regiunilor vestice de al celor estice (redat in detaliu pe vasele de lut cu siluete negre). In Apus, in special in sudul peninsulei italice, in cadrul ordinului dorice, in ambianta cladirilor cu volume masive, robuste, in statuile arhaice s-a cristalizat noul ideal uman, armonios construit, al Greciei antice. Stilul Doric Trupul nu era ascuns, ci doar acoperit de haine, uneori foarte sumare, realizate prin draparea tesaturii necroite. Sculptural, costumul modela volume cilindrice, statice, animate pictural de culoarea motivelor decorative tesute in materialul suplu, dar gros, al stofei de lana gen homespun. Costumul Barbatesc Pe cap, parul lung, bogat, coborand pe frunte, era rulat in coc sau impletit in coada si prins cu cordeluta sau panglici; barba era insemnul varstei mature. Epoca Clasica (secolele V-IV i.Hr.) Odata cu formarea stilului clasic grecesc, la Atena s-au contopit ordinele doric si ionic in constructiile Acropolei, ca in templul Parthenonului.

Idealul de frumusete cel mai inaintat al societatii de democratie sclavagista rezultat dintr-o armonioasa dezvoltare psihofizica, plin de forta si demnitate, a fost intrupat de sculpturi, ca de pilda Doriforul de Policlet, Zeus sau Atena de Fidias. Pornind de la observarea directa a nudului pe terenurile de sport, artistii plastici au formulat antropometria clasica greaca, descoperind in relatiile dintre parti si dintre acestea cu intregul o armonie organica. Intre etajele fetei era, de asemenea, un raport echilibrat, nefiind exagerate nici fruntea, asociata cu activitatea intelectuala, si nici maxilarele, exprimand forta, iar nasul grecesc, in continuarea fruntii, fara scobitura intre ochi, contopea etajul superior (cerebral) cu cel median legat de simtire. Simetria perfecta dintre partea dreapta si cea stanga dadea fetei statuilor clasice o lipsa de expresie, o impasibilitate inumana. Aceasta ar putea fi explicata probabil si prin modelele actorilor din teatru care, purtand masca, nu jucau prin mimica, ci doar prin gesturi vizibile de la distanta. Caractere generale ale costumului Dupa razboaiele cu persii, in epoca miscarilor patriotice, in costum s-au accentuat trasaturile locale, vizibile mai ales in draparea libera a hainelor pe corp. Sculptural, tesatura supla, prinsa doar usor pe umeri si in cordon, sublinia atitudinea trupului, cazand in falduri verticale in pozitie dreapta si formand pliuri oblice la cea mai mica miscare, ca in pasul schitat de cariatidele Erechteionului. Pictural, coloritul era intens si variat, redat fidel de figurinele de Tanagra, si nu de statuile de marmura alba. Materialul folosit era stofa din lana, ca in costumul din cadrul stilului doric, dar mai subtire si mai usoara. Costumul barbatesc Pe cap, parul era tuns scurt, in bucle, fata tinerilor era rasa, pe cand batranii sau demnitarii aveau barba (ca Zeus si Pericle). Se purtau palarii din piele sau fetru, rotunde, fara bor, ca o jumatate de sfera (pilos) sau inalte, cu bor, ca aceea a lui Hermes (petasos), sau boneta frigiana, cu mot spre fata (intalnita si azi in portugalia sau Italia). Pe trup, un stergar innodat, formand un fel de slip, era singura imbracaminte a sclavilor la muncile campului, la culesul strugurilor sau maslinelor. Sclavii mai purtau, eventual, un chiton scurt prins pe amandoi umerii sau doar asezat pe umarul stang, lasand mana dreapta libera. Chitonul scurt era imbracat zilnic si de sportivi sau mestesugari. Pentru ceremonii, demnitarii si oratorii, dar si actorii si muzicantii se invesmantau in chiton lung pana la glezne. Pelerina (himation) era drapata fara a fi prinsa. Ea se purta si fara chiton, putea fi asezata oblic pe umarul stang, lasand umarul drept gol, sau se putea imbrobodi pana la barbie. Ca sa cada bine, avea greutati cusute la colturi. In picioare se purtau sandale. Costumul militar

Pe cap, coiful metalic se deosebea prin creasta ca de cocos, alungita antero-posterior, aparand de sabie coloana vertebrala. Pe trup, peste chitonul de lana, scurt, era imbracata cuirasa ca un piptar, acoperind tot trunchiul, din piele sau panza cu placi de metal, completata de aparatoare pentru brate (brasarde) si picioare (jambiere). Pelerina scurta (clamis) din lana calduroasa, rosie-bruna, acoperea umerii, lasand libere miscarile. Armele erau: sabia cu teaca dreptunghiulara, lancea, pumnalul si scutul circular bombat. Costumul feminin Pe cap, coafurile puneau in valoare parul bogat, pieptanat simetric, cu carare la mijloc si coc sustinut de panglici sau esarfa lata, culoarea preferata era blond-roscat (de exemplu coafura lampadion). Pe strada, capul era acoperit cu basma rasucita si legata la spate sau cu palarie de pai cu cosulet, peste himation. Pe trup, tunica (peplos) larga, drapata era piesa principala purtata prin casa, permisa si sclavelor. Nu mai avea motive tesute, ci doar borduri colorate, si era despicata pe dreapta sau cusuta. Largimea tesaturii putea fi lasata de pe umeri pe brate, formand maneci prinse cu nasturi din loc in loc.Cu timpul, volanul rasfrant (diploidion) a devenit o piesa separata, ca o bluza, Mantia (himation) era obligatorie pe strada, acoperind capul si lasand sa se vada doar ochii si nasul. In picioare se incaltau sandale.

Pe trup, tunica (chiton) dreptunghiulara, prinsa ep umar, era scurta pentru uzul zilnic si lunga pentru ceremonie, impodobita cu motive decorative (dedesubt se purta, probabil, o legatura pe sale, gen senti). Pelerina (himation) de aceeasi forma, drapata liber, mai mica pentru militari sau mia mare pentru civili (hlamida) era purtata si singura, fara chiton. In picioare cetatenii liberi incaltau sandale, pe cand sclavii umblau desculti. Costumul feminin Pe cap, parul bogat era strans in coc la spate sau era lasat in suvite ondulate pe umeri. Pe trup, tunica (peplos) era o tesatura dreptunghiulara, rasucita in jurul trupului, in forma tubulara, destul de stramta si rigida, prinsa pe umeri cu ace (spatele peste fata), marginea rasfranta formand un ilic. Cele doua ace-brose erau legate intre ele cu un lantisor. Pelerina (himation) avea dimensiuni de sal mic sau de broboada mare. Stilul Ionic In est, corespunzand ordinului ionic de pe coasta Asiei Mici, arhitectura si decoratia aveau forme mai elegante si delicate, mai bogat ornamentate, cu unele influente orientale, coloana subtire cu caneluri fine si capitel cu

volute fiind uneori inlocuita de cariatida. Si imbracamintea era mai luxoasa, mai ales cea feminina, din panza subtire apretata si plisata cu unghia, stand mai teapana, mai putin mulata pe corp. Peplos-ul (similar chitonului barbatesc) era de largime dubla (pentru plisare) si ridicat in talie printr-un cordon ascuns, formand un fald ca o basca (kolpos). Ca accesorii, pastrand efectul de ansamblu al siluetei, bijuteriile erau marunte, putand fi vazute doar de aproape si suple, ca si faldurile mobile ale vesmintelor, fiind, de aceea, alcatuite din piese mici, articulate cu lantisoare, formand coliere, cercei, bratari. EPOCA ELENISTICA (secolele III-I i.Hr.) In noile state-monarhii orientale sclavagiste inchegate ep ruinele imperiului lui Alexandru cel Mare din secolul al IV-lea i.Hr. cultura si-a pierdut treptat caracterul democratic, iar arta masura umana, ajunganduse la supradimensionari in arhitectura si decoratie (ca de exemplu mausoleul din Halicarnas). In Egipt, Mesopotamia, Pergam, Rhodos etc. traditiile grecesti s-au imbinat cu cele orientale. Principiul frumusetii obtinute prin perfecta armonizare a formei a fost inlocuit cu predilectia pentru o ornamentare stralucitoare, bogata, mascand proportiile. Si in costum au patruns mode asiatice cerute de luxul curtean. S-au introdus in Grecia bumbacul si matasea, in insula Cos se tesea un nou material foarte subtire, coan, rochiile erau brodate cu fir de aur si argint, bijuteriile erau mai complicate. Costumul de teatru avea rolul de a contura personajul in conditiile scenei in aer liber, corectand prin supradimensionare efectul de emaciere a luminii. Figura era amplificata prin masca (nascuta in serbarile dionisiace), aceasta avand rolul de a fixa si accentua trasaturile personajelor interpretate doar de barbati si de a dirija vocea ca o palnie. Executata din panza Apretata, modelata si pictata, strnsa cu curele, masca a evoluat in pas cu sculptura, de la suras stereotip arhaic la liniste clasica, apoi, in elenism, la grimasa. Supradimensionarea era obtinuta prin peruca inalta (oncos), vatuirea costumului, impodobit cu ornamente mari si intens colorate, ca si prin incaltamintea speciala, cu talpa groasa pana la 30 de centimetri (coturni). Pe teritoriul Romaniei Grecii au intemeiat colonii pe tarmul Marii Negre, la Tomis (Constanta), Callatis (Mangalia), Histria etc.. Statuetele din lut colorate de tip Tanagra, lucrate aici, redau fidel costumatia purtata in aceste centre, cu care localnicii geto-daci aveau, desigur, schimburi continue.