Capitotul 4 GANDIREA 4.1. Definire si caracterizare generali Gandirea este un proces psihic extrem de complex si greu de definit. Doveditoare in acest sens sunt numeroasele teorii si puncte de vedere cu privire la natura, confinutul, mecanismele si rolul acesteia in sistemul psihic uman. Descartes trata gandirea in mod extensiv, identificind-o cu acte de genul: a intelege, a simti, a imagina, a voi etc. Gandirea este un apanaj al sufletului uman si un temei al existenfei omului (,,cogito ergo sum” - ,,cuget deci exist”). Mai mult chiar, aceasta organizeazi senzatiile si perceptiile, le transforma in acte de constiinta. Animalul dispune de senzatii si perceptii, dar nu si de gandire, nu este capabil de a cugeta, de a rationa, de a avea suflet si, deci, poate fi asemuit cu o magina. Pornind de la Descartes, in istoria filosofiei (si, implicit, a psihologiei) s-au detasat doud orientari majore vadit opuse: senzualismul si rationalismul. Prima, promovata de filosofi ca J. Locke, D, Hume, Th. Hobbs, D. Diderot s.a., considera materia ca substanta unic& a lumii, senzatia ca - 0 proprietate a materiei iar gandirea - ca un derivat al simfurilor. Teza ci ,,Nihil est in intellectu quod non prius fuerit in sensu” (Nu exist nimic in intelect fara sa fi fost mai inainte in simfuri) exprima cat se poate de fidel esenta acestei filosofii. A doua orientare - rationalismul - reprezentata mai ales de G.W. Leibnitz, C, Wolff, I. Kant si E Husserl, acorda prioritate interioritatii, legilor care guvemeaza psihicul. Wolff face distinctie intre psihologia empiric& (centrata pe analiza faptelor observate) si psihologia rational (preocupata de caracteristicile sufletului) iar Kant face diferenta intre obiectul cunoscut $i obiectul in sine (imposibil de cunoscut), Omul poate cunoaste lumea aparenti, fenomenele, dar nu esentele acestora, care ii raman inaccesibile. Reprezentarea subiectului despre obiect nu este niciodati pur’, exact, fiind influentata de fenomenele si categoriile apriori (preexistente) ale intelectului. Husserl merge mai departe, afirmand dependenta obiectului de actul cunoasterii; obiectul nu exista in afara cunoasterii subiectului, Asociationismul consider gandirea ca produs compozit, rezultat din asocierea unor ,,clemente” mai simple. Pe baza unor legi specifice, senzatiile se asociaz’ forménd perceptii si reprezentiri iar acestea, la randul lor, se agreg’ in concepte gi judecati. O notiune, de exemplu, nu ar fi altceva decat o suma de senzatii produse de diferitele insusiri ale obiectului la care se refera. Diametral opus’ asociationismului, este orientarea gestaltist’ (gestalt = forma, configuratie), promovata de M. Wertheimer, W. Kéhler, K. Koffka s. a.,care acorda prioritate intregului in raport cu partile sale. Gandirea este abordata ca forma distincta a organizarii psihice, ca modalitate globali/integrala de cunoastere a realititii, ireductibila la o sum de senzajii si perceptii. Rezolvarea problemelor cu ajutorul gandirii nu urmeazi un curs analitic i nici reguli logice strict determinate, este mai degrabi un fenomen global si spontan, denumit insight (~ intuitie, iluminare brusca). Gandirea nu se desfisoara dup’ reguli impuse din afara, ci dupa legi proprii, aflate in interiorul ei. in psihologia secolului XX, geneza actelor intelectuale este inteleasa fie ca rezultind din interiorizarea si generalizarea actelor motorii indeplinite sau observate, fie ca rezultind din perfectionarea activitatii psihice sub influenta actiunilor practice si a insusirii limbii si culturii. fn primul caz, se enun{& asumptia si se face demonstratia experimentala a faptului c actiunile externe, cu obiecte manipulate sau observate, treptat se interiorizeazi, se transforma in actiuni mentale si scheme operatorii ale gandirii, Referindu-se la dezvoltarea mintala a copilului, J. Piaget o vede ca o succesiune a trei mari constructii: structurile organice realizate in cursul embriogenezei, schemele senzorio-motorii sau ansamblul substructurilor cognitive gi structurile operatorii (concrete si abstracte), fiecare continudnd-o pe precedenta, mai intai reconstruind-o pe un nou plan si apoi depisind-o intr-o masura din ce in ce mai mare. Factorii care concura la evolutia mintald sunt: cresterea organic’ si in special maturarea sistemelor nervos si endocrin, exercitiul si experienta dobandite in manipularea obiectelor, interactiunile sociale si mecanismele autoreglarii (Piaget si Inhleder, 1968, p. 128-134). in al doilea caz, gandirea este abordaté ca proces, ca modalitate de cunoastere a realitafii obiective prin intermediul conditiilor interne. Gandirea — serie S. L. Rubinstein ~ este 0 interactiune permanenta intre subiect si obiect. fn sens restrans, adicii de rezolvare a problemelor, este o miscare de la conditiile la cerinjele acestora si invers. in sens larg, deplin, inseamna piitrundere in straturile noi ale esenei; relevarea aspectelor profunde, ascunse ale realitatii, cdutarea; cdutarea si gasirea raspunsurilor la problemele vietii etc. Sub aspectul continutului, procesul gandirii implicd mai multe operatii, nervul de baz fiind analiza prin sinteza. Procesul se finalizeaz& cu notiuni si cunostinte, acestea servind ca ‘suport pentru actele ulterioare de gandire. Pentru gndirea omului obiect al reflectiei este nu numai realitatea nemijlocita, ci gi sistemul de cunostinfe acumulate pe parcursul evolutiei social-istorice gi fixate in limba. Limba gi limbajul au un rol extrem de important in activitatea de rezolvare a problemelor. Fiecare formulare verbali este inclusa in procesul gandirii atat ca factor conditional, cat si ca factor conditionat (Rubinstein, 1973). Psihologia cognitiva recurge rar la termenul de gandire, preferand semnificarea aspectelor de care aceasta se ocupa prin expresii de genul: sistem cognitiv, categorizare, sistem simbolic s. a. Infelegerea, actualizarea cunostintelor,inferenta, rezolvarea problemelor nu ar fi altceva decat operatii cu reprezentari mentale. M. Miclea si I. Radu gisesc potrivitd abordarea fenomenului gandirii din cel putin trei perspective: functional, psihogenetica si structural-operatorie. Din punct de vedere functional, gandirea este 0 modalitate a vietii de relatie, un schimb specific intre organism si mediu. Ca functie adaptativa, gindirea nu se exercita permanent, ci doar in situatii inedite pentru care subiectul nu dispune de acte invtate, de situatii cunoscute. Din punct de vedere psihogenetic, gandirea este un sistem de actiuni interiorizate; interiorizarea insemnand trecerea de la actiuni asupra obiectelor la operatii (de scriere, comparare, includere, multiplicare etc.) asupra reprezentarilor, semnelor si simbolurilor acestor obiecte. in fine, din punct de vedere structural-operatoriu gandirea consta din structuri cognitive si operatii cu aceste structuri; structura tipicd pentru gandire find notiunea iar operatiile/procesarile la care sunt supuse informatiile avand un caracter extrem de variat $i o organizare ierarhic& (Radu si Miclea, 1991, p. 163-165). M. Zlate consideri gandirea ca fiind un mecanism psihic intelectual de prelucrare logica, relational a informatiilor. Este un mecanism extrem de complex a clirui specificitate este data de unitatea unor caracteristici psihice cum sunt: a) Caracterul informational-operational sau de extragere si operare cu informatii relative la obiecte si relafiile dintre acestea. Spre deosebire de senzatii si perceptii, care reflect aparenta, gandirea reda esenta, reproduce relatiile obiective dintre lucruri si fenomene, surprinde insusirile ascunse ale acestora, coreleaza informatiile prin categorizare si esentializare, anticipa evolutiile posibile. b) Gandirea are un caracter mijlocit, intruc&t nu opereazi direct cu obiectele si fenomenele realitatii, ci cu informatiile despre acestea, informatii furnizate de tii, petceptii si reprezentiri, Totodata, aceasta este mijlociti de limba si c) Gandirea nu este numai un mecanism psihic mijlocit, ci si unul mijlocitor, in sensul c& mijloceste si influenteaz’ procese psihice: perceptia, limbajul, memoria, imaginatia, afectivitatea, reglajul voluntar etc. d) Are un caracter generalizat si abstractizat, deoarece opereazi cu date generale si abstracte, cu modele ideale si chiar cu abstractii ale abstractiilor. Gandirea prezint& si alte cdteva caracteristici importante. Este actionala, in miasura in care schiteaz&, imagineazd, confruntd, controleaza si evalueaza diferitele actiuni; are un caracter finalist, ca urmare a anticiparii scopului si planificarii activitétii, este multidirectionata spre toate dimensiunile temporale si spatiale si are caracter sistemic, dispunand de marimi de intrare, stare/transformari si iesire precum gi de conexiune invers& (Zlate, 1999, p. 236-240). Utilizénd procedeul definirii nofiunilor prin indicarea genului proxim si a diferentei specifice, putem considera gandirea ca modalitate superioard de