La început, Cuvântul

Cuvântul credinţei
TC: “…Şi cuvântul acesta este cuvântul credinţei, pe care-l propovăduim noi.” Rom 10:8

Îndoială faţă de cuvânt – esenţa păcatului

Ge 3:1 Şarpele era mai şiret decât toate fiarele câmpului pe care le făcuse Domnul Dumnezeu. El a zis femeii: "Oare a zis
Dumnezeu cu adevărat: "Să nu mâncaţi din toţi pomii din grădină?"
“Cunoaşterea răului, blestemul păcatului au fost tot ce-au câştigat călcătorii poruncii. Fructul în sine nu conţinea nimic
otrăvitor, iar păcatul nu consta doar în cedarea în faţa apetitului. Era neîncrederea în bunătatea lui Dumnezeu, lipsa de încredere
în cuvântul Său şi respingerea autorităţii Sale – aceasta a făcut ca primii noştri părinţi să fie călcători ai Legii, şi acest lucru a
adus în lume cunoştinţa răului. Acest lucru a deschis uşa înaintea tuturor felurilor de minciuni şi rătăciri.” Ed. 17.
A nu crede ce spune Dumnezeu, a te îndoi de Cuvântul lui - constituie în esenţă păcatul. Îndoiala faţă de cuvântul cuiva
reprezintă îndoială faţă de persoana respectivă..
2Co 11:3 Dar mă tem ca, după cum şarpele a amăgit pe Eva cu şiretlicul lui, tot aşa şi gândurile voastre să nu se strice
[“îndepărtându-se de la simplitatea şi curăţia faţă de Hristos” GBV] de la curăţia şi credincioşia care este faţă de
Hristos.
Poate ni se spune ce constituie adevăr veritabil, adevărul esenţial al lui Dumnezeu; şi dacă ne îndoim de el, şi atât timp cât ne
îndoim de el, nu-l vom putea cunoaşte niciodată. De aceea, îndoiala este în esenţă singura uşă deschisă ignoranţei.
De aceea nu există decât două lucruri esenţiale pentru cunoaştere. Aceste două lucruri sunt adevărul şi credinţa. Adevărul şi
credinţa sunt cele două lucruri esenţiale pentru cunoştinţă; iar primul în această ordine este adevărul. Iar aceasta pentru motivul
deja arătat că dacă credem ceea ce nu este adevărat, nu vom putea cunoaşte niciodată. De aceea, atât timp cât ceea ce credem
trebuie să fie adevăr pentru a putea cunoaşte, rezultă că adevărul este primul lucru esenţial în cunoaştere. Şi de vreme ce chiar şi
cel mai limpede adevăr, atunci când este rostit nu poate fi cunoscut fără a-l crede, rezultă că al doilea lucru esenţial pentru
cunoaştere este credinţa. De aceea, adevărul şi credinţa lucrând împreună – adevărul crezut – reprezintă calea către
cunoaştere.” A.T.Jones – Locul Bibliei în educaţie
Dumnezeu doreşte ca noi să-L credem pe cuvânt în modul cel mai simplu. Credinţa este simplă în exercitarea ei. Simplitatea
este elementul care conferă o frumuseţe deosebită vieţii de credinţă.

Credinţa este cheia care descuie tezaurul cuvântului

Ev 11:3 Prin credinţă pricepem că lumea a fost făcută prin Cuvântul lui Dumnezeu, aşa că tot ce se vede n-a fost făcut
din lucruri care se văd.
“În timp ce Satana pretindea că a dobândit mult bine mâncând din fructul oprit, nu a lăsat să pară că prin încălcarea poruncii
devenise un nelegiuit alungat din cer. În aceste cuvinte erau minciuni ascunse sub o crustă de adevăr aparent, în aşa fel, încât Eva,
ameţită, măgulită, ademenită, nu şi-a dat seama de amăgire. A poftit ceea ce Dumnezeu interzisese; se îndoise de înţelepciunea Sa.
A aruncat deoparte credinţa, cheia cunoaşterii.” Ed. 17.
“Numai căinţa, credinţa şi iubirea ajută unui suflet să poată primi înţelepciune din cer. Credinţa care lucrează prin iubire
este cheia cunoştinţei şi oricine iubeşte ‘cunoaşte pe Dumnezeu’. 1 Ioan 4,7.” HLL, cap. 14
“Acum, calitatea şi caracteristica esenţială a îndoielii este că-l face cu siguranţă pe cel care o exercită, să nu cunoască. Atât
timp cât cineva se îndoieşte de un lucru, el nu poate cunoaşte acel lucru. Iar a nu cunoaşte înseamnă ignoranţă.
De aceea nu există decât două lucruri esenţiale pentru cunoaştere. Aceste două lucruri sunt adevărul şi credinţa. Adevărul şi
credinţa sunt cele două lucruri esenţiale pentru cunoştinţă; iar primul în această ordine este adevărul. Iar aceasta pentru motivul
deja arătat că dacă credem ceea ce nu este adevărat, nu vom putea cunoaşte niciodată. De aceea, atât timp cât ceea ce credem
trebuie să fie adevăr pentru a putea cunoaşte, rezultă că adevărul este primul lucru esenţial în cunoaştere. Şi de vreme ce chiar şi
cel mai limpede adevăr, atunci când este rostit nu poate fi cunoscut fără a-l crede, rezultă că al doilea lucru esenţial pentru
cunoaştere este credinţa. De aceea, adevărul şi credinţa lucrând împreună – adevărul crezut – reprezintă calea către cunoaştere.”
A.T.Jones – Locul Bibliei în educaţie

Importanţa exercitării credinţei

Ev 11:6 Şi fără credinţă este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui! Căci cine se apropie de Dumnezeu, trebuie să creadă că El
este, şi că răsplăteşte pe cei ce-L caută.
"Înţelegerea învăţăturii biblice privind necesitatea imperioasă de a cultiva credinţa, este mai importantă decât orice altă
cunoştinţă ce poate fi dobândită.” R&H, 18 oct. 1898.

Unde trebuie să căutăm credinţa?

Rom 10:17 Astfel, credinţa vine în urma auzirii; iar auzirea vine prin Cuvântul lui Hristos.
Credinţa vine din auzire şi auzirea din Cuvântul lui Dumnezeu. De aceea, Cuvântul lui Dumnezeu este singurul
canal (instrument, mijloc) al credinţei.

Credinţa şi Cuvântul 1
La început, Cuvântul

De aceea dacă nu este prezent Cuvântul lui Dumnezeu, credinţa nu poate exista. Iar acolo unde este prezent (viu şi
lucrător) Cuvântul lui Dumnezeu, credinţa este dependenţă totală doar de Cuvânt pentru împlinirea a ceea ce Cuvântul spune.”
A.T. Jones - R.H. 28 Februarie 1899

Cuvântul lui Dumnezeu nu este ca şi cuvântul oamenilor

1Te 2:13 De aceea mulţumim fără încetare lui Dumnezeu că, atunci când aţi primit Cuvântul lui Dumnezeu, auzit de la noi, l-
aţi primit nu ca pe cuvântul oamenilor, ci, aşa cum şi este în adevăr, ca pe Cuvântul lui Dumnezeu, care lucrează
şi în voi care credeţi.
“Este un lucru a socoti Biblia ca o carte foarte bună pentru învăţarea moralei, ascultând de ea numai în ceea ce se
potriveşte cu spiritul timpului şi cu poziţia noastră în lume; este cu totul altceva a o privi aşa cum este în realitate – Cuvântul
viului Dumnezeu. A socoti Cuvântul lui Dumnezeu mai puţin decât aceasta înseamnă a-l lepăda.” Ed pag. 258

De ce nu poate Dumnezeu să mintă?

Tit 1:2 în nădejdea vieţii veşnice, făgăduite mai înainte de veşnicii de Dumnezeu, care nu poate să mintă.
Ev 6:17 De aceea şi Dumnezeu, fiindcă voia să dovedească cu mai multă tărie moştenitorilor făgăduinţei nestrămutarea
hotărârii Lui, a venit cu un jurământ;
Ev 6:18 pentru ca, prin două lucruri care nu se pot schimba, şi în care este cu neputinţă ca Dumnezeu să mintă, să găsim o
puternică îmbărbătare noi, a căror scăpare a fost să apucăm nădejdea care ne era pusă înainte,
“Iată cum astfel este imposibil pentru Dumnezeu să mintă. Nu e imposibil să mintă doar pentru că El nu vrea ci pentru că
nu poate să mintă. Pur şi simplu deoarece nu poate să mintă: este cu neputinţă. Pentru că atunci când El vorbeşte, puterea
creatoare este în cuvântul rostit, în aşa fel încât „numai Cuvântul” determină existenţa lucrului rostit.
Omul poate să spună ceva, şi să nu fie aşa. Astfel omul poate minţi, pentru că a spune ceea ce nu este aşa înseamnă a minţi.
De a ceea, omul poate minţi, poate vorbi despre lucruri care nu există, în cuvântul lui nu este nici o putere care să determine
existenţa lucrurilor despre care vorbeşte. La Dumnezeu este cu neputinţă: El nu poate minţi; deoarece „El a vorbit şi aşa a fost”, El
vorbeşte şi aşa este.
Tot aşa, când Dumnezeu a vorbit prin Cuvântul Său pentru un anumit timp, de exemplu în profeţie pentru sute de ani
înainte, când acel timp a sosit, Cuvântul s-a împlinit. Dar nu pentru că Dumnezeu face ceva pentru a-l împlini, în afară de faptul că
la rostit atunci şi în Cuvântul acela este puterea creatoare care face ca Cuvântul să producă cea ce a rostit, când se împlineşte
vremea.
Iată de ce, dacă copiii nu ar fi strigat „Osana Fiul lui David”, pietrele ar fi strigat imediat în locul lor; şi tot aşa, când a venit
a treia zi, Isus nu mai putea fi ţinut în puterea morţii.
Cuvântul lui Dumnezeu este divin! În el este puterea Sa creatoare. Cuvântul este „viu şi plin de putere” („viu şi lucrător”
– în versiunea Cornilescu) Cuvântul lui Dumnezeu este autoîmplinitor. Iar a te încrede şi a depinde de Cuvânt ca atare, aceasta
înseamnă a exercita credinţă. „Ai tu credinţă?” A.T.Jones - R.H. 3 Ianuarie 1899

Cum se exercită credinţa?

Mt 8:5 Pe când intra Isus în Capernaum, s-a apropiat de El un sutaş, care-L ruga
Mt 8:6 şi-I zicea: "Doamne, robul meu zace în casă slăbănog, şi se chinuieşte cumplit."
Mt 8:7 Isus i-a zis: "Am să vin şi să-l tămăduiesc."
Mt 8:8 "Doamne", a răspuns sutaşul, "nu sunt vrednic să intri sub acoperemântul meu; ci zi numai un cuvânt cuvânt
[“spune numai cuvântul”, KJV], şi robul meu va fi tămăduit.
Mt 8:9 Căci şi eu sunt om sub stăpânire; am sub mine ostaşi, şi zic unuia: "Du-te! "şi se duce; altuia: "Vino!" şi vine; şi
robului meu: "Fă cutare lucru!" şi-l face.
Mt 8:10 Când a auzit Isus aceste vorbe, S-a mirat, şi a zis celor ce veneau după El: "Adevărat vă spun că nici în Israel n-am
găsit o credinţă aşa de mare.

Tatăl credincioşilor
Ge 15:1 După aceste întâmplări, Cuvântul Domnului a vorbit lui Avram într-o vedenie, şi a zis: "Avrame, nu te teme; Eu
sunt scutul tău, şi răsplata ta cea foarte mare."
Ge 15:2 Avram a răspuns: "Doamne Dumnezeule, ce-mi vei da? Căci mor fără copii; şi moştenitorul casei mele este Eliezer
din Damasc."
Ge 15:3 Şi Avram a zis: "Iată că nu mi-ai dat sămânţă, şi slujitorul născut în casa mea va fi moştenitorul meu."
Ge 15:4 Atunci Cuvântul Domnului i-a vorbit astfel: "Nu el va fi moştenitorul tău, ci cel ce va ieşi din tine, acela va fi
moştenitorul tău."
Ge 15:5 Şi, după ce l-a dus afară, i-a zis: "Uită-te spre cer, şi numără stelele, dacă poţi să le numeri." Şi i-a zis: "Aşa va fi
sămânţa ta."
Ge 15:6 Avram a crezut pe Domnul, şi Domnul i-a socotit lucrul acesta ca neprihănire.
Rom 4:19 Şi, fiindcă n-a fost slab în credinţă, el nu s-a uitat la trupul său, care era îmbătrânit, - avea aproape o sută de ani, -
nici la faptul că Sara nu mai putea să aibă copii.
Rom 4:20 El nu s-a îndoit de făgăduinţa lui Dumnezeu, prin necredinţă, ci, întărit prin credinţa lui, a dat slavă lui Dumnezeu,

Credinţa şi Cuvântul 2
La început, Cuvântul

Rom 4:21 deplin încredinţat că El ce făgăduieşte, poate să şi împlinească.

Rom 4:22 De aceea credinţa aceasta "i-a fost socotită ca neprihănire."

Credinţa Mariei
Lu 1:30 Îngerul i-a zis: "Nu te teme, Marie; căci ai căpătat îndurare înaintea lui Dumnezeu.
Lu 1:31 Şi iată că vei rămânea însărcinată, şi vei naşte un fiu, căruia îi vei pune numele Isus.
Lu 1:34 Maria a zis îngerului: "Cum se va face lucrul acesta, fiindcă eu nu ştiu de bărbat?"
Lu 1:35 Îngerul i-a răspuns: "Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine, şi puterea Celui Prea înalt te va umbri. De aceea
Sfântul care Se va naşte din tine, va fi chemat Fiul lui Dumnezeu.
Lu 1:37 Căci nici un cuvânt de la Dumnezeu nu este lipsit de putere.
Lu 1:38 Maria a zis: "Iată, roaba Domnului; facă-mi-se după cuvintele tale!" Şi îngerul a plecat de la ea.
Ca şi Maria ar trebui să spună orice credincios adevărat: “Facă-mi-se după cuvintele tale!” Tot ce afirmă Dumnezeu trebuie
primit cu această mărturisire a credinţei: “facă-mi-se după cuvintele tale!”

Deci, ce este credinţa?

Ef 1:13 Şi voi, după ce aţi auzit cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii voastre), aţi crezut în El, şi aţi fost pecetluiţi
cu Duhul Sfânt, care fusese făgăduit.
1Te 2:13 De aceea mulţumim fără încetare lui Dumnezeu că, atunci când aţi primit Cuvântul lui Dumnezeu, auzit de la noi, l-
aţi primit nu ca pe cuvântul oamenilor, ci, aşa cum şi este în adevăr, ca pe Cuvântul lui Dumnezeu, care lucrează şi
în voi care credeţi.
Ev 4:12 Căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător [“şi plin de putere” - KJV].
“Credinţa înseamnă a te aştepta din partea Cuvântului lui Dumnezeu să facă ceea ce spune şi a depinde de acest Cuvânt
ca să împlinească lucrul respectiv. Întrucât aceasta este credinţă şi deoarece credinţa vine prin Cuvântul lui Dumnezeu, este
limpede că pentru a produce credinţa Cuvântul lui Dumnezeu trebuie să înveţe că acest Cuvânt are în sine putere de a împlini ceea
ce spune. Credinţa este dependenţă numai de Cuvântul lui Dumnezeu şi aşteptarea ca acel cuvânt să facă ceea ce spune.” A. Jones
– Lecţii de credinţă, 23-25

Exemplificare: experienţa iertării de păcate şi credinţa în Cuvânt

Mt 9:2 Şi iată că I-au adus un slăbănog, care zăcea într-un pat. Isus le-a văzut credinţa, şi a zis slăbănogului: "Îndrăzneşte,
fiule! Păcatele îţi sunt iertate!"
“ Din simpla relatare a Bibliei cu privire la felul în care Domnul Isus vindeca pe bolnavi putem învăţa ceva despre modul în
care trebuie să credem în El pentru iertarea păcatelor, să ne întoarcem la istoria paraliticului de la Betesda. Sărmanul suferind era
fără nici un ajutor; timp de treizeci şi opt de ani el nu-şi folosise picioarele. Cu toate acestea, Domnul i-a spus: "Scoală-te, ridică-ţi
patul şi umblă" (Ioan 5,8). Bolnavul ar fi putut spune Domnului: "Doamne, dacă ai să mă faci sănătos atunci am să fac ceea ce-mi
spui Tu". Dar nu, el a crezut în cuvântul Domnului Hristos, a crezut că a fost vindecat şi imediat a pornit să se ridice; el a voit
să meargă şi a mers. El a acţionat la cuvântul Domnului Hristos, şi Dumnezeu I-a dat puterea necesară. El a fost pe deplin
vindecat.
În mod asemănător, şi tu eşti păcătos. Tu nu poţi face ispăşire pentru păcatele din trecut. Nu-ţi poţi schimba inima şi nici nu te
poţi face singur sfânt. Dar Dumnezeu făgăduieşte că va face toate acestea pentru tine, prin Domnul Isus Hristos. Crede această
făgăduinţă! Voieşte să-L serveşti! Îndeplinind întocmai acest lucru, Dumnezeu va împlini faţă de tine Cuvântul Său. Dacă
crezi făgăduinţa: crezi că eşti iertat şi curăţit: Dumnezeu îndeplineşte aceasta; eşti vindecat, aşa cum Domnul Hristos a dat
paraliticului puterea de a umbla în clipa în care acesta a crezut că a fost vindecat. Tot aşa se va întâmpla şi cu tine, dacă crezi acest
lucru. Nu aştepta să simţi că ai fost făcut sănătos, ci spune: "Eu cred acest lucru; şi este aşa nu pentru că simt aceasta, ci
pentru că Dumnezeu a făgăduit". CCH, cap. Credinţa şi primirea

Cum se dezvoltă credinţa?

Lu 17:5 Apostolii au zis Domnului: "Măreşte-ne credinţa!"
“Mulţi se roagă ca ucenicii: „Doamne Măreşte-ne credinţa” Luca 17,5. Aceasta este bine. Dar, nu trebuie să nu uităm că
credinţa vine numai din Cuvântul lui Dumnezeu. De aceea, la fel de sigur cum credinţa va creşte, aceasta va fi numai dacă în noi
va creşte Cuvântul lui Dumnezeu. Singurul mod în care poate creşte în noi Cuvântul lui Dumnezeu este prin auzirea Lui, prin
rugăciunea către Domnul pentru acel lucru despre care vorbeşte Cuvântul, depinzând în întregime de Cuvânt pentru împlinirea
acelui lucru, şi mulţumindu-I că l-am primit deja. În felul acesta este primit Cuvântul acesta, şi este viu, trăieşte în noi.” A.T.Jones
- R.H. 28 Februarie 1899
“Credinţa care ne face să primim darurile lui Dumnezeu este ea însăşi un dar, din care este dat într-o oarecare măsură
fiecărui ins. Ea creşte atunci când este pusă la lucru spre a ne însuşi Cuvântul lui Dumnezeu. Pentru a ne întări credinţa
trebuie să o aducem deseori în contact cu Cuvântul.” (Ed pag. 251,252)
2Te 1:3 Trebuie să mulţumim totdeauna lui Dumnezeu pentru voi, fraţilor, cum se şi cuvine, pentru că credinţa voastră
merge mereu crescând, şi dragostea fiecăruia din voi toţi faţă de ceilalţi se măreşte tot mai mult.

Credinţa şi Cuvântul 3
La început, Cuvântul

Rugăciuni ascultate – rugăciuni conform promisiunilor cuvântului

1In 5:14 Îndrăzneala, pe care o avem la El, este că, dacă cerem ceva după voia Lui, ne ascultă.
1In 5:15 Şi dacă ştim că ne ascultă, orice i-am cere, ştim că suntem stăpâni pe lucrurile pe care I le-am cerut.
Cuvântul nu doar ne spune să ne rugăm dar ne spune pentru ce să ne rugăm. Şi când ne rugăm conform Cuvântului avem
certitudinea de la început a unei rugăciuni ascultate, pentru că “cerem după voia Lui”. În felul acesta fiecare făgăduinţă din
Cuvântul lui Dumnezeu reprezintă un subiect de rugăciune. A promis Dumnezeu iertare de păcate? Sigur! Atunci mergi la el şi
cere un lucru despre care ştii de la început că ţi se va cu siguranţă. A făgăduit ajutor în încercări? Dacă da, cere-I acest lucru. A
promis El Duhul Sfânt, un caracter nobil, tărie şi înţelepciune?
2Sa 7:25 Acum, Doamne Dumnezeule, fă să rămână în veci cuvântul pe care l-ai rostit asupra robului Tău şi asupra casei
lui, şi lucrează după cuvântul Tău.
2Sa 7:26 Slăvit să fie Numele Tău pe vecie, şi să se zică: "Domnul oştirilor este Dumnezeul lui Israel". Şi casa robului Tău
David, să rămână înaintea Ta!"
2Sa 7:27 Căci Tu însuţi, Doamne al oştirilor, Dumnezeul lui Israel, Te-ai descoperit robului Tău, zicând: "Eu îţi voi întemeia
o casă! "De aceea a îndrăznit robul Tău să-ţi facă această rugăciune.
[în engleză: „pentru că ai zis: ‘Îţi voi zidi o casă: de aceea robul Tău a descoperit în inima lui dorinţa de a-ţi face această
rugăciune’”.]
2Sa 7:28 Acum, Doamne Dumnezeule, Tu eşti Dumnezeu, şi cuvintele Tale sunt adevăr, şi Tu ai vestit harul acesta robului
Tău.
2Sa 7:29 Binecuvintează dar casa robului Tău, ca să dăinuiască pe vecie înaintea Ta! Căci Tu, Doamne Dumnezeule, ai
vorbit, şi, prin binecuvântarea Ta, casa robului Tău va fi binecuvântată pe vecie".
Rugăciunea lui David a fost în întregime o rugăciune a credinţei, pentru că era în întregime întemeiată pe Cuvântul lui
Dumnezeu: Cuvântul lui Dumnezeu a determinat pe David să înalţe această rugăciune. Cuvântul lui Dumnezeu a fost cauza şi
baza rugăciunii sale. Cuvântul lui Dumnezeu a fost toată speranţa lui David că rugăciunea aceasta va primi răspunsul.
El a cerut în armonie cu voinţa lui Dumnezeu, deoarece voinţa lui Dumnezeu a fost exprimată în Cuvântul Său. Cerând în
armonie cu voinţa Sa descoperită limpede, David ştia că rugăciunea sa a fost auzită. Şi ştiind aceasta, David ştia că a făcut
cererea pe care Dumnezeu o dorea de la el. (1Ioan 5,14). De aceea El a spus: Aşa să fie. Şi răspunsul la rugăciunea aceasta a fost,
este şi va fi pe vecie, sigur pentru David.” A.T.Jones - R.H. 21 Februarie 1899

Cum asculţi cuvântul?

Lu 8:11 Iată ce înţeles are pilda aceasta: "Sămânţa, este Cuvântul lui Dumnezeu.
Lu 8:15 Sămânţa, care a căzut pe pământ bun, sunt aceia care, după ce au auzit Cuvântul, îl ţin într-o inimă bună şi
curată, şi fac roadă în răbdare.
Pilda seminţei ne vorbeşte că mântuirea oamenilor depinde de felul în care aceştia s-au raportat la Cuvântul lui Dumnezeu.
“‘O inimă bună şi curată despre care ne vorbeşte parabola, nu este o inimă în care nu este păcat; căci Evanghelia trebuie
predicată la cei pierduţi. (…) Inima bună este inima credincioasă, o inimă care are încredere în Cuvântul lui Dumnezeu. Căci
fără credinţă este cu neputinţă să primim cuvântul. ‘Şi fără credinţă este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui. Căci cine se apropie de
Dumnezeu, trebuie să creadă că El este, şi că răsplăteşte pe cel cei ce-L caută.’”
Numai acela care primeşte cuvântul Scripturilor ca vocea lui Dumnezeu vorbindu-i lui personal, numai acela este un
adevărat ascultător. El tremură înaintea Cuvântului căci pentru el, Cuvântul este o realitate vie. El îşi deschide puterea
înţelegerii şi inima sa pentru a-l primi. Astfel de ascultători erau Corneliu şi prietenii săi, care au spus apostolului Petru: ‘Acum
dar, toţi suntem aici înaintea lui Dumnezeu, ca să ascultăm tot ce ne-a poruncit Domnul să ne spui.’ Fap. 10:33
Cunoaşterea adevărului nu depinde atât de mult de puterea intelectului, cât de curăţia scopului şi simplitatea unei credinţe
pline de zel şi consacrate Domnului.” PD 36
Lu 8:18 Luaţi seama dar la felul cum ascultaţi.
Ev 3:12 Luaţi seama dar, fraţilor, ca nici unul dintre voi să n-aibă o inimă rea şi necredincioasă, care să vă despartă de
Dumnezeul cel viu.
2Co 1:20 În adevăr, făgăduinţele lui Dumnezeu, oricâte ar fi ele, toate în El sunt "da"; de aceea şi "Amin", pe care-l
spunem noi, prin El, este spre slava lui Dumnezeu.

Crezi cuvântul Veştii Bune?

Rom 1:16 Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Hristos; fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea
fiecăruia care crede.
Dacă păcatul înseamnă îndoială faţă de Cuvânt, recuperarea, mântuirea din păcat înseamnă credinţă în Cuvânt.
Restabilirea relaţiei între noi şi Dumnezeu înseamnă încredere deplină în Cuvântul Tatălui nostru. Experienţa mântuirii este
legată de credinţa în Cuvântul lui Dumnezeu.
2Ti 3:14 Tu să rămâi în lucrurile, pe care le-ai învăţat şi de care eşti deplin încredinţat, căci ştii de la cine le-ai învăţat:
2Ti 3:15 din pruncie cunoşti Sfintele Scripturi, care pot să-ţi dea înţelepciunea care duce la mântuire, prin credinţa în
Hristos Isus.
Ev 4:1 Să luăm dar bine seama, ca, atâta vreme cât rămâne în picioare făgăduinţa intrării în odihna Lui, nici unul din voi să
nu se pomenească venit prea târziu.

Credinţa şi Cuvântul 4
La început, Cuvântul

Ev 4:2 Căci şi nouă ni s-a adus o veste bună ca şi lor; dar lor cuvântul care le-a fost propovăduit, nu le-a ajutat la nimic,
pentru că n-a găsit credinţă la cei ce l-au auzit.

Credinţa şi Cuvântul 5