Caracterizarea lui Gavrilescu Numele personajului este sugestiv pentru existenta si caracteristicile acestuia.

Numele provine de la Arhanghelul Gavril, sugerand aspiratia spre o existenta spirituala inalta. Personajul visa arta pura, probabil sa atinga perfectiunea in muzica sau in arta interpretarii la pian. Nu a reusit acest lucru si a devenit un modest professor de pian si a ramas toata viata un om comun, un anonim, lucru reflectat de terminatia numelui sau -escu. Gavrilescu este un personaj call (este atras de lumea sacrului dar nu intelege ce i se intampla). Este un orfeu ratat care incearca sa-si compenseze esecurile prin refugiul in reverie.. Este genul anonimului dominat de teama si care nu s-a implinit nici profesional si nici existential. Eroul a urmat studii universitare in Germania si si-a dorit sa ajunga in domeniul muzicii, fie un mare compozitor , fie un pianist celebru. Declara mereu ca a visat arta pura , insa s-a complacut in statutul de profesor de pian care pregatea in particular copii din familiile bogate. Daca personajul ar fi activat intr-o institutie ( scaoala, facultate) s-ar fi implinit professional pentru ca ar fi pregatit copii care puteau sa devina oameni celebri. Statutul sau este acela al omului comun care castiga modest de la oamenii bogati. Gavrilescu nu s-a realizat nici material, el a trait aproape de saracie. banii castigati din lectiile de pian nu i-au permis o existenta deosebita. A locuit toata viata intr-o casa extreme de modesta, nu si-a permis nici un excess au vreo palcere. Nu a frecventat nici cafenelele, nu a fost nici macar la carciuma. Sigurul lucru de prt pe care l-a avut el si Elsa a fost un pian. Exista doua femei in viata protagonistului Hildegard, iubirea adevarata, , pe care a considerat-o femeia vietii sale,si banala Elsa, femeia rutinei cotidiene intalnita prin hazard cu repercursiuni nefaste asupra existentei artistice a eroului, care il hranise de cateva ori pentru ca era student sarac. Casnicia lui nu este fericita, are un aspect formal. In plan afectiv, Gavrilescu a avut deceptii. Totul s-a datorat fricii sale si sentimentului de datorie gresit inteles. A iubit-o pe Hildegard In mod inexplicabil o paraseste pentru ca se simtea dator fata de Elsa. Cei doi soti nu au avut sentimente profunde unu fata de celalalt si s-au acceptat reciproc. Elsa e o femeie simpla, fara pretentii intelectuale. Atasamentul ei fata de Gavrilescu a fost de suprafata, dovada in acest sens este faptul ca ea pleaca rapid in Germania la rude, dup ace Gavrilescu dispare. Personajul lui Mircea Eliade nu s-a realizat nici in plan social sau uman. El nu a avut urmasi si nici nu a reusit sa se integreze mult in societate. Nu a avut prieteni, iar relatiile de rudenie sunt aproape inexistente. Ne facand nicim deosebit, nu a intrat in memoria colectiva. Vecinii nu isi amintesc de el, iar ceilalti cu care a venit in contact l-au uitat foarte repede.

Personajul a fost dominat de teama, el nu a intreprins nici o actiune care sa-I puna in valoare calitatile de professor sau umane. Este genul de om timid, incapabil de gesture marete pentru sine sau pentru cei din jur. Se defineste ca un om cult, politicos si comunicativ, insa toate acestea sunt elemente de suprafata pentru ca lipsa curajului il dirijeaza spre masa de oameni insignifianti Este un personaj mediocru, un veritabil anti-erou ce nu poate sa ajunga initiat, In schimb isi regaseste trecutul. Fiind un om correct si familist pentru el saptiul tigancilor este tabu. Eugen Simion calsifica personajele eliadesti in functie de atitudinea lor in fata misterului: 1. Cei care stiu dar nu spun; 2. Ei care nu cred (agentii istoriei profane, reprezentantii spiritului ingust), din a doua categorie facand parte si Gavrilescu. Este un artist camuflat in urma vicisitudinilor vietii intr-un rutinier professor de pian. Existenta sa este dominate de logica dublului, bovarismul existentei artistice pure fiind dublat de tribulatiile cotidiene accumulate sub zodiac pacatului umilitor.

Motivul esecului de a trece in moarte e usor de decriptat:ratacind in trecut protagonistul ramane captive formelor vietii intr-un perimetru al mortii in care intruparile nu mai au nicio relevant (este un ratat in viata si in moarte). In mod simbolic eroul devine pentru o clipa artist la tiganci, pierzandu-si partiturile, cantecele ii veneau unul dupa altul, se apleca asupra pianului, parca ar fi vrut sa rascoleasca clapele, sa le smulga si sa-si faca loc cu unghiile in pantecul pianului.