Documenti di Didattica
Documenti di Professioni
Documenti di Cultura
Suport de curs
Clasa a XIII a FR
2
Cap.1.Defecte, defectare, cauze de apariţie a defectelor
În cadrul ISA (Instrument Society of America) s-a realizat de către furnizorii şi utilizatorii
sistemelor de control automat au clasificat principalele tipuri de defecte şi cele mai des întâlnite
cauze de apariţie a defectelor.
Criteriul operabilităţii
Defecte
Fizice Funcţionale
Un defect fizic apare în momentul în care o entitate (componentă sau element) se defec-
tează propriu-zis şi nu mai este apt de funcţionare, nu mai este operaţional. Defectele fizice au
fost studiate intensiv, iar datele sunt păstrate de fabricanţi în baze de date folosite pentru
determinarea valorilor intensităţilor de defectare ale componentelor noi, respectiv ale produselor
electronice.
Un defect funcţional apare în momentul în care sistemul este operaţional dar nu îşi rea
lizează funcţia specificată. Majoritatea defectelor funcţionale apar datorită erorilor din faza
de proiectare şi pot fi la rândul lor permanente sau tranzitorii. O modalitate de obţinere a da-
telor despre defectele funcţionale ar fi consultarea fişierelor de diagnosticare automată care conţin
momentul apariţiei defectului şi tipul defectului.
Din punctul de vedere al analizei fiabilităţii unui sistem de reglare sunt importante şi
utile trei caracteristici care pot fi atribute oricărui defect şi anume:
În cele mai multe cazuri cauzele care duc la apariţia defectelor funcţionale sunt erorile din
faza de proiectare. Există însă şi erori de instalare sau mentenanţă ce pot deveni cauza unui
defect funcţional.
3
1.2. Cauze ale apariţiei defectelor
Tot conform ISA, principalele cauze ale defectelor care apar în sitemele de conducere
automată sunt:
Pe de-o parte, există diferite cauze care pot genera apariţia unui defect, iar pe de altă parte
ele pot acţiona individual sau combinat.
O primă clasificare a cauzelor de apariţie a defectelor se poate face după criteriul loca-
lizării distingându-se cauze interne şi externe sistemului.
Criteriul localizării
Interne Externe
Cauzele interne sistemului includ în general defecte de proiectare sau defecte de fabri-
caţie şi pot să apară la orice nivel – componentă, element, sistem. Ele sunt asociate primei
părţi a ciclului de viaţă al produsului.
Cauze interne
În general, cauzele externe ale defectelor includ cauze datorate mediului, erori de men-
tenanţă sau erori de operare ale sistemului, apărând în cea de a doua parte a ciclului de via-
ţă al unei entităţi. O clasificare apare în figură.
Sistemele de reglare sunt utilizate în medii în care sunt prezenţi mulţi factori care pot cauza
apariţia defectelor. Temperatura, de exemplu, poate determina direct apariţia unui defect.
În multe cazuri însă temperatura poate accelera anumite procese, mai ales cele chi-
mice, care sunt cauze ale apariţiei defectelor – coroziune, oxidare, evaporare. Pe lângă tem-
peratura mai există şi alţi factori externi care influenţează apariţia defectelor: curenţii de
înaltă tensiune generează zgomote, procesele mecanice determină şocuri şi vibraţii.
Cauze externe
clasificare după
natura cauzei
Cauzele de mediu sunt cauze externe ale apariţiei defectelor. Procesele chimice, electri-
ce, mecanice sunt prezente în toate mediile industriale. Sistemele care sunt proiectate să reziste
în condiţii vitrege de lucru nu se defectează atât de frecvent.
5
Orice sistem de reglare care poate fi accesat de un operator uman se poate defecta da-
torită unei comenzi incorecte, adică a unei erori de operare.
În practică pot exista cauze capabile să determine ca elemente de acelaşi tip din sisteme
diferite să se defecteze sau să determine defectarea simultană a mai multor elemente din cadrul
aceluiaşi sistem. Defectări astfel apărute se numesc defectări de mod comun sau de cauză
comună .
În cazul defectărilor de mod comun, cel mai răspândit model este cel care consideră că
întreg sistemul poate fi considerat ca o structură serială formată din sistemul funcţional căreia îi
corespunde fiabilitatea RSF şi din sistemul de mod comun căruia îi corespunde fiabilitatea RSMC. Nu
toate sistemele pot fi reduse la acest model pentru care probabilitatea ca întregul sistem să
supravieţuiască corespunde simultaneităţii a două evenimente: sistemul funcţional să supravieţu-
iască şi sistemul de mod comun să supravieţuiască. Deci pentru determinarea fiabilităţii întregului
sistem (RS) în acest caz se poate utiliza relaţia
RS = RSF · RSMC
O măsură posibilă de mărire a fiabilităţii de mod comun este redundanţa prin utilizarea
diversităţii echipamentelor, caz în care aceeaşi funcţie poate fi implementată de mai multe sisteme
funcţionale bazate pe principii de operare diferite.
Pentru a putea opera cu formulele stabilite, sunt necesare valorile concrete ale ratelor de de-
fectare ale componentelor şi elementelor individuale. Obţinerea valorilor acestora sau a unor
modele matematice care să permită calculul lor, reprezintă două probleme importante. De regulă,
obţinerea valorilor este chestiunea cea mai complicată. Este vorba despre baze de date de
cunoştinţe care se realizează în mult timp şi cer multă imaginaţie. Problema este dificilă atât în ca-
zul unor componente şi elemente realizate într-un număr foarte mare cât şi în cazul unor
componente şi elemente realizate în număr redus. Se precizează că de cele mai multe ori astfel de
date sunt considerate secrete de firmă. În unele ţări se realizează bănci de date la nivel naţional.
Evident, temperatura face parte din mediu. În multe situaţii influenţa ei este însă atât de mare
încât poate fi detaşată ca factor distinct în raport cu restul caracteristicilor referitoare la mediu.
1.4.2.1. Calitatea
Calitatea unui element, alcătuit din mai multe componente depinde de calitatea componen-
telor, iar calitatea acestora depinde de calitatea materialelor. În general, cu cât calitatea unei
componente este mai bună, cu atât este mai redusă r.d.d. însă cu atât şi preţul este mai mare.
Calitatea componentelor se apreciază (specifică) definind mai multe nivele. Numărul acestor
nivele depinde de domeniile de utilizare. Bunăoară, pentru circuItele electronice de uz general şi
curent se consideră 3 nivele de calitate, pentru circuitele electronice folosite în armată se
consideră 7 nivele etc.
Fiecare nivel este caracterizat printr-un factor de calitate πQ care este folosit în calcule îm-
preună cu rata de defectare λ de o manieră multiplicativă sub forma πQ ⋅ λ .
- Calitate foarte bună înseamnă πQ <1.
- Calitate bună înseamnă πQ ≅1.
- Calitate slabă înseamnă πQ >1.
Se observă că un element de calitate bună nu modifică rata de defectare determinată de alte
cauze. Componentele de calitate foarte bună chiar o diminuează, iar cele de calitate slabă o
amplifică. Pentru circuitele electronice de uz general şi curent se consideră πQ ∈[0.5, 2] , iar
pentru circuitele electronice folosite în armată πQ ∈[0.25, 20] .
1.4.2.2.Temperatura
Ratele de defectare şi modelele care se folosesc pentru a reda acest lucru depind de dome-
niul de utilizare şi de natura componentelor. În acest sens considerăm doar un exemplu.
8
Astfel, pentru componentele electronice se consideră că λ este de forma
E
− , (3)
λ = K ⋅e k⋅T
1.4.2.3. Mediul
Influenţa mediului exterior asupra ratelor de defectare se realizează prin mai mulţi factori
(inclusiv temperatura). Aceşti factori sunt:
- umiditatea atmosferică;
- variaţia presiunii atmosferice;
- impurităţile din atmosferă (sare, praf);
- expunerea la îngheţ;
- procese declanşate de cauze cum sunt: coroziunea, eroziunea, murdărirea, schimbarea de
faza (solid → lichid);
- vibraţiile;
- şocurile mecanice;
- şocurile termice;
- radiaţiile electromagnetice.
Influenţa acestor factori nu poate fi studiată la modul general. De regulă studiile se limitează
la un anumit domeniu de utilizare şi la anumite condiţii de utilizare.
In unele situaţii sunt posibile comparaţii.
De pildă, unele instrumente de măsură universale ajung să fie folosite în diverse domenii.
In funcţie de condiţiile atmosferice (impurităţi şi umiditate) ele pot să fie considerate defecte
mai repede sau mai târziu.
Anumite piese mecanice pot să se defecteze mai repede sau mai târziu după cum ajung
sau nu în contact cu fluide.
1.4.2.4.Stresul
În cele ce urmează se folosesc doi termeni: rezistenţă şi stres. Accepţiunea în care ei sunt
folosiţi rezultă din următorul exemplu: Presupunem că avem în mâini o tijă pe care încercăm să o
încovoiem. Acţiunea noastră reprezintă pentru tijă o solicitarecare care, dacă depăşeşte un anumit
nivel de intensitate de la care apare posibilitatea de defectare, devine un stres. Faţă de această
solicitare tija opune o rezistenţă. Presupunem că scopul acţiunii noastre este de a vedea dacă tija
se poate arcui. Dacă stresul este redus tija se arcuieşte, adică se deformează elastic şi la oprirea
acţiunii de încovoiere revine în forma iniţială. Dacă stresul este puternic tija nu mai revine în forma
iniţială considerându-se că se defectează. Aceasta poate să însemne îndoirea tijei, dacă tija este
metalică sau ruperea tijei dacă ea este făcută din lemn sau din sticlă.
Deci termenul „stres” este folosit în sens de solicitare intensă care apare în cursul îndeplinirii
unei anumite funcţii, solicitare care nu este neapărat exagerată dar care poate determina un
defect.
Să considerăm, la modul general, un sistem oarecare care se găseşte sub acţiunea unei solicitări
externe caracterizată printr-un parametru x (de exemplu intensitatea solicitării). Sistemul
funcţionează normal pentru un anumit domeniu de valori ale lui x şi ajunge să se defecteze când x
depăşeşte domeniul de valori, devenind un stres. Graniţa dintre cele două domenii nu este certă şi
9
diferă de la un experiment la altul. Pentru simplitate ne imaginăm că la valori reduse ale lui x
sistemul funcţionează normal, iar la valori mari se defectează.
10
2.2 Ultrasunete
Dintre numeroasele aplicaţii ale ultrasunetelor nu vom mai menţiona decât defectoscopia
ultrasonorã. Controlul ultrasonor permite stabilirea existenţei unor defecte (fisuri, goluri) în
interiorul unor piese metalice masive. Principalele tipuri de defectoscoape ultrasonore
utilizeazã transmisia sau reflexia.
11
Fig. 1
Fig.2 a) Fig.2 b)
2.3 IR-NDT
Este un sistem modular de investigatie nedistructiva in timp real ce utilizeaza termografia
activa. Programul se poate utiliza cu toate tehnicile cunoscute de control nedistructiv (TSA,
12
LockIn, Puls, Tranzitoriu, VibroTermografie) si cu o gama larga de surse de excitatie (optice,
ultrasunete, curenti eddy, microunde ... ).
IR-NDT este ideal pentru o multitudine de aplicatii in control nedistructiv, atat pentru corpuri
metalice cat si nemetalice. Modularitatea sistemului IR-NDT permite un grad inalt de flexibilitate,
in cele mai multe cazuri fiind necesara numai schimbarea sursei de excitatie.
Elementul principal al sistemul IR-NDT este camera de termoviziune FLIR Systems, singurele ce
pot asigura sensibilitatea termica necesara pentru obtinerea unor performante de detectie
maxime.
Integrarea intregului sistem pe o linie de productie sau utilizarea lui in aplicatii ce necesita
mobilitate este foarte simpla. Echipamentul utilizeaza interfete standard de control, comunicatie si
transfer date pentru a permite o interpretare rapida a rezultatelor.
Principiul metode este urmatorul: penetrantul este aplicat pe suprafata ce urmeaza a fi examinata
si ii este permisa patrunderea in discontinuitati. Penetrantul in exces este apoi indepartat,
suprafata este uscata, apoi se aplica developantul. Developantul functioneaza atat ca material
care sa absoarba penetrantul care a ramas in discontinuitati, cat si ca fundal contrastant pentru a
mari vizibilitatea indicatiilor.
13