• Orice cununie, facuta in interiorul Bisericii este o imagine a nuntii din Cana si o

prezenta reala a lui Hristos, care o binecuvanteaza prin participarea Sa. Iubirea
reciproca trece dincolo de placerea epidermica; ea devine cunoastere a celuilalt, iubire
jertfelnica. Elementul intim binecuvantat in Taina Nuntii este fara doar si poate iubirea
- materia Tainei. Mirii se daruiesc deplin unul altuia la toate nivelurile. Nu mai exista
singularul, totul se raporteaza la Noi. Nu procreatia este motivatia casatoriei, ci
desavarsirea; copilul este un fruct, o urmare fireasca a plenitudinii Tainei. in fond, orice
pom bun se cunoaste dupa roadele sale. Copilul nu poate fi decat o sublima
materializare a dragostei; cei doi devin una in chip real si se implinesc prin nasterea de
prunci. O casatorie fara copii este sterila, o dovada ca cei doi nu au ajuns la dragostea
desavarsita.
• Biserica a privit cu circumspectie asa numita casatorie alba; abstinenta poate interveni
la un moment dat, dar numai cand cuplul a atins un anumit nivel duhovnicesc, moment
in care trupescul este depasit, transfigurat. Dar, pana aici, nimeni nu poate desacraliza
Taina, refu-zandu-si iubirea celuilalt. De aceea, arhiepiscopul Constantinopolului se
remarca prin virulenta la adresa sectelor gnostice sau encratiste, generatoare de
derapaje doctrinare
• Sigur ca s-a scris mult pe aceasta tema in literatura patristica, dar am vrea sa ne
apropiem aici de cel care a valorificat aceasta Taina, considerandu-o la fel de
importanta ca si calea monahismului. El se opune chiar unor Parinti bisericesti ce reduc
cununia la o simpla concesie facuta naturii neputincioase a unora, spre a evita desfraul,
conform interpretarii eronate a texului paulin: "Dar din cauza desfranarii, fiecare sa-si
aiba femeia sa si fiecare femeie sa-si aiba barbatul sau" (1 Cor. 7,2).

Casatoriile din interes, concubinajul, libnertinajul

In Taina Cununiei Dumnezeu este cunoscut prin cellalt. Bǎrbatul se completeazǎ prin femeia
lui şi viceversa, întregindu-se fiecare ca om. Casatoria presupune ajutor, dǎruire, bucurie de
celǎlalt dar şi rǎbadarea neputinţelor lui. Cǎsatoria ridicǎ legǎtura dintre cei doi soţi la o
prietenie adâncǎ şi responsabilǎ, la o angajare totalǎ, la o rǎstignire permanentǎ a egoismului şi
autosuficienţei.
Nemairespectându-se unul pe altul şi tratându-se ca obiecte de plǎcere, bǎrbatul şi femeia cad
din demnitatea de om. Biserica ortodoxǎ încuviinţeazǎ divorţul numai când unul din parteneri a
rupt unittea cuplului prin adulter
Taina unirii între un bǎrbat şi o femeie este taina unirii în Hristos, este o micǎ Bisericǎ.
“Cãsãtoria este un chip tainic al Bisericii”, spune Sfântul Ioan Gurã de Aur.
Clement Alexandrinul zice: “Cine sunt cei doi sau trei adunaţi în
numele lui Hristos, în mijlocul cãrora este şi Domnul? Nu sunt bãrbatul ºi
femeia uniþi în Dumnezeu?”168. Iar Sfântul Ioan Gurã de Aur spune: “Când
bãrbatul ºi femeia se unesc în cãsãtorie, ei nu mai sunt ceva pãmântesc, ci chipul
lui Dumnezeu însuºi”1
Casǎtoria nu-şi justificǎ existenţa numai prin naşterea de prunci.

Prin rugaciune si binecuvantare se savarsesc toate Tainele Bisericii si se primesc toate darurile
lui Dumnezeu
De aceea, e neinteles de ce unii se feresc de binecuvantare. Se feresc pentru ca nu o inteleg sau
pentru ca faptele lor sunt rele, precum e scris: «Lumina a venit in lume, iar oamenii au iubit
mai mult intunericul, pentru ca faptele lor erau rele. Caci tot eel ce face rele, uraste lumina si
nu vine la lumina, ca sa nu se vadeasca faptele lui, pentru ca sunt rele. Iar eel ce face adevarul,
vine la lumina, ca sa se vadeasca faptele sale, pentru ca in Dumnezeu sunt lucrate» (In. 3:19-
21).

Binecuvantarea unirii – in Hristos si in Biserica – dintre mire si mireasa, da har, putere morala
dumnezeiasca vietii lor de familie, ca viata aceasta sa fie slavita, «sfanta si fara prihana» (Ef.
5:27), asa cum trebuie sa fie intre toate membrele trupului eel viu al Bisericii lui Hristos,
«pentru ca suntem madulare ale trupului Lui, din carnea si din oasele Lui» (Ef. 5:30).
Omul, insa, nu tine totdeauna randuiala aceasta buna, pentru ca nu este si nu vrea sa fie
totdeauna crestin, nici sot si tata credincios, nici sotie si mama credincioasa si de aici incep
dramele si tragediile vietii familiale

Nici nu ne dam seama cate suferinte sunt acolo unde ar trebui sa fie numai fericire si cate
blesteme sunt acolo unde ar trebui sa fie numai binecuvantare. „Vreau sa traiesc liber!”„Fac ce
vreau”!

Toate casatoriile fara binecuvantate lucreaza la slabirea si destramarea vietii familiale si

sociale; toate inmultesc in loc sa imputineze lacrimile si suferintele; toate, in loc sa fie
intoarceri la natura morala a familiei, pangaresc natura, spurca viata si strica fericirea familiilor
si a insilor, spre paguba lor si a Bisericii

Nimeni nu e obligat sau silit sa se casatoreasca, daca poate trai si fara de sot si fara de sotie. E
liber sa traiasca si singuratic, in celibat sau in calugarie. Dar in curatie, fara compromisuri, fara
desfrau
În centrul relaţiei cu cel pe care îl iubim nu se află Dumnezeu sau se află doar la modul
teoretic. Iubirea fără Dumnezeu este trecătoare, de fapt este nevrednică să poarte numele de
iubire, întrucât iubirea are întotdeauna perspectiva veşniciei şi a mântuirii. Fie şi dacă numai
unul din cei doi nu-l primeşte pe Dumnezeu atunci totul nu este decât o povară. Pentru ca o
iubire să dăinuiască trebuie să urmăm modelul Sfintei Treimi, adică eu, Dumnezeu şi persoana
pe care o iubesc. Pe scurt „adezivul” dintre două jumătăţi este Dumnezeu. Tot ce este în afara
Lui piere.
Dragostea trupească înainte de căsătorie nu are niciodată binecuvântarea lui Dumnezeu. Mulţi
tineri trăiesc astăzi în concubinaj, refuzând responsabilităţile vieţii de familie şi încearcă să
„fure” doar plăcerile, dar pentru asta mai devreme sau mai târziu regretă amarnic

Azi cand divorturile, avorturile, concubinajul,pervesiunile… sporesc exponential,azi cand

cariera submineaza rolul primordial al familiei, un

Crestinismul s-a prezentat lumii ca societatea cea mai de dorit intr-o lume a pacatului.Nu ideala
desi tinde spre ideal. Oferta “Dumnezeului crestinismului” este familia implinita si mantuita.
Principiile familiei fericite se vad atat in Scripturile crestine cat si in istoria familiilor crestine
model. Vietile credinciosilor, cu luptele lor, pot fi pilde de “asa sa nu faci” sau “imita-i”.
Asta isi propune blogul de fata.Sa prezinte casatoria ridicata prin Hristos la adevarata ei menire
si frumusete.
În căsătorie dispare sentimentul „eului propriu” al omului separat; în lucrurile mărunte, ca şi în
lucrurile mari, în căminul conjugal, ca şi în lumea din afară, soţul şi soţia se simt ca şi cum ar
face parte dintr-un tot unitar: nu vor să îndure nimic unul fără celălalt, nu vor să
supravieţuiască unul altuia, nu vor să facă nimic unul fără celălalt, ei vor să fie în toate şi
totdeauna împreună, să fie amândoi pretutindeni. Orice despărţire se resimte în mod chinuitor,
întocmai ca o ruptură în această unitate integrală.

Iubirea normală, sănătoasă a soţului şi a soţiei nu numai că nu are nevoie de despărţirea egoistă
de restul lumii, ci dimpotrivă, ea crează o stare de sensibilitate deosebită şi faţă de ceilalţi
oameni. Delicateţea soţilor unul faţă de celălalt crează involuntar şi în mod normal o grijă la fel
de delicată faţă de ceilalţi oameni. In cadrul familiei, îndepărtând de la ei forţa egoismului,
soţul şi soţia, fiecare la rândul său, devine deschis în inima lui şi pentru cei din afară. Din
legătura binefăcătoare şi plină de compasiune a unuia faţă de celălalt, la ambii soţi apare o stare
de sensibilitate socială, care lasă să se înţeleagă, în toată însemnătatea ei, valoarea familiei în
dezvoltarea raporturilor sociale.
Dragostea şi adulterul se exclud reciproc, de aceea şi Taina Căsătoriei e incompatibilă cu
infidelitatea conjugală
Adulterul distruge esenţa tainică a căsătoriei, el devine semnul evident al faptului că din
căsătorie a dispărut iubirea, că viaţa conjugală şi-a piedut sfinţenia.
Fără îndoială, Dumnezeu n-a creat lumea pentru propria Lui slavă, ci mai curând pentru
propria Lui suferinţă, fiindcă Dumnezeu este Iubire răstignită. Omul nu este un mijloc nici
pentru Dumnezeu. De aceea iubirea este cu putinţă şi ea există doar acolo unde sunt două
persoane. Dumnezeu este garantul acestei libertăţi; dacă omul doreşte, Dumnezeu îi face darul
Tainei şi al iubirii harismatice.
„În legile căsătoriei, binele comun este mai important decât cel particular”. Această formulă
fundamentează principiul indisolubilităţii şi îşi dezvăluie raţiunea secretă: persoana este
totalmente subordonată binelui comun. Este alienarea ultimă. Chemarea evanghelică de „a-ţi
pierde sufletul pentru a ţi-l salva” se referă la pierderea sufletului pentru salvarea lui, a acestui
suflet, nu pentru binele co¬mun. Iar când cineva îşi dă sufletul pentru altcineva, n-o face pentru
vreun folos, ci din iubire pentru acela, iar iubi¬rea are suprema putere de a schimba substanţa
unui destin. Niciodată: „Te iubesc pentru a te salva” ci întotdeauna: „Te salvez pentru că te
iubesc”. Din punctul de vedere di¬vin, sufletul, unicul, este mai de preţ decât lumea şi binele
comun, sunt valori fără termen de comparaţie.
Adulterul dovedeşte că n-a mai rămas nimic din materia Tainei. Divorţul nu este decât o
constatare a absenţei, a dispariţiei, a distrugerii iubirii, iar părăsirea o simplă de¬claraţie despre
inexistenţa căsniciei. Este analog cu actul excomunicării, care nu e deloc o pedeapsă, ci
constatarea postfactum a unei rupturi deja săvârşite.

Acceptând divorţul, Biserica Ortodoxă îşi dovedeşte nemărginitul respect faţă de persoana
umană şi Taina iubi¬rii harismatice. Dacă face totuşi o problemă dificilă din di¬vorţ şi îşi
exprimă limpede rezervele, este pentru că doreş¬te să prevină orice uşurătate vinovată şi pentru
a atrage atenţia asupra pericolului compromiterii destinului, întot¬deauna ea îşi manifestă
încrederea acolo unde omul matur este singurul judecător al destinului său. Măreţia Tainei o
cere, căci viaţa conjugală este o Taină permanentă şi orice profanare a ei atrage după sine o
pedeapsă imanentă, transformând-o într-un gol infernal.
Divorţul devine, acum, din ce în ce mai des, o etapă finală a căsătoriei. De ce s-a ajuns aici? De
ce nu mai avem răbdare în căsătorie şi de ce se despart atât de multe cupluri în ziua de azi?
Familia este greu incercata azi, ca orice valoare a lumii noastre.
In activitatea noastra de preoti si duhovnici intalnim adeseori cazuri in care barbatul sau femeia
se refugiaza din cuplu, pentru ca nu face fata relatiei imediate de dragoste si se refugiaza in
relatia cu comunitatea. Tot o relatie de dragoste, crede el, ca si de jertfa. Se minte pe sine insusi
crezand ca daca n-a putut sa-si iubeasca sotul sau sotia, poate totusi sa iubeasca lumea sau pe
ceilalti. Mantuitorul Hristos ne spune, prin Sf Ev Ioan ca <Se insala amarnic cel care spune ca
il iubeste pe Dumnezeu, dar pe aproapele sau il uraste> Nu uitati insa ca cel dintai aproape al
nostru este sotul sau sotia. Daca nu il putem iubi, amarnic ne inselam ca o putem face la adresa
celorlalti
< Ati cunoscut masura ascultarii, ascultarea femeii fata de barbat. Trebuie sa cunoasteti acum
sa stiti si masura tandretei, afectivitatii, a dragostei pe care voi o datorati femeii. Vrei ca femeia
ta sa te asculte?> spune Sf Ioan Gura de Aur <chiar asa cum Biserica asculta de Hristos?
Vegheaza deci asupra ei, asa cum Hristos vegheaza asupra Bisericii. Va trebui sa-ti dai viata ta
pentru ea, sa te lasi torturat pentru ea, sa patimesti, sa suferi, sa induri si sa nu dai inapoi
niciodata. Cand vei suferi totul pentru femeia ta, orice inca nu te-ai apropiat deloc de cat a
suferit Hristos pentru Biserica sa. Pentru ca in timp ce tu te-ai unit cu femeia ta, placandu-ti si
ea a venit inspre tine>, spune Sf Ioan Gura de Aur, < Hristos a venit spre o Biserica,
comunitate umana care il ura si il dispretuia>. < Fa dar pentru femeia ta ceea ce a facut Hristos
pentru Biserica sa. Daca se va intampla ca ea sa te deteste, sau sa te insulte, fara amenintari,
fara injurii, fara teroare, printr-o infinita disponibilitate si jertfa adu-o la picioarele tale , cum
Hristos si-a adus Biserica. Cand Biserica ta va da dovada asadar de insolenta, de dispret, nu-ti
ramane decat sa o recuceresti prin bunatate, prin dragoste si prin afectivitate. Prin teama, nu vei
reusi ! Ce este un camin in care femeia tremura de frica barbatului?>
Aşadar nu vă grăbiţi să constataţi că neputinţa celuilalt de a răspunde la dragostea dvs. este cea
care împiedică relaţia, ci gândiţi-vă: dragostea dvs. nu este cea adevărată şi este una egoistă,
este una care vrea să posede, nu să dea. Şi revin la cine dă şi cine primeşte. Dacă am avea tăria
să ne cercetăm pe noi înşine să vedem dacă iubim cu adevărat sau nu. Ştim că avem dreptul să
ne îndrăgostim de cineva, a lăsat Dumnezeu aşa să ne atragem unii pe alţii, avem dreptul, vă
spuneam, să cucerim.
O să vă surprindă răspunsul, dar Biserica Ortodoxă este de acord cu planning-ul familial. Ştiu
că cei mai surprinşi vor fi studenţii teologi, dar ei nu ştiu că planning-ul acesta familial este
lăsat în seama lui Dumnezeu… (râsete în sală). Cine poate planifica mai bine decât Dumnezeu?
De ce să ne grozăvim noi? Aici este măsura credinţei noastre. Noi ne luptăm,