SCUFITA ROSIE

- un alt mod de a privi lucrurile -

 “Scufita Rosie” este basmul maturizarii sexuale si a trecerii din etapa

pubertatii si stadiul de fetita in faza initierii sexuale si stadiul de femeie,

integrarea feminitatii si a principiului cresterii.

Basmul incepe printr-o incursiune in starea curenta a Scufitei Rosii, asa

aflam ca “Era odata o fetita fermecatoare pe care oricine, de cum o vedea, o

indragea.” Astfel, Scufita Rosie isi proiecteaza feminitatea in exterior, dar nu

stim inca in ce relatii se afla cu animus-ul ei, aspect care pe parcurs se va

clarifica.

Relatia cu mama este una conflictuala, chiar daca din basm nu reiese

evident. Pentru ca mama, dupa ce i-a pus pe cap fetitei o scufita rosie ii atribuie o

sarcina extrem de periculoasa, care impinge trecerea ei din stadiul de fetita in cel

de femeie. In mod simbolic Scufita Rosie duce niste “bunatati” in “cosulet”,

evident un simbol pentru organele genitale feminine (placintele), respectiv

virginitatea prin vinul care este simbolul sangelui sacrificat la deflorare (in alte

basme intalnim cutia cu bijuterii, sau lada cu comori) si se aventureaza in

“padurea” in care misuna “lupi”.

Imaginea mamei este logosul prescriptiv, rational: “Trebuie sa pornesti

pana nu se face prea clad, copila mea, iar cand vei ajunge in padure, vezi sa

urmezi calea stiuta, sa nu te abati din drum si sa fii atenta sa nu spargi sticla, caci

altfel nu-i vei mai putea duce nimic bunicutei”. Imaginea bunicii este criteriul de

referinta extern, capatul drumului, simbol al linistii si calmului interior.

Totusi apare un prim conflict intre logos ( mama) si erosul nediferentiat al

fetei: desi Scufita Rosie se aventureaza intr-o lume periculoasa si trebuie sa tina

un drum drept pentru a fi in siguranta (deci scopul este protejarea ei), tocmai

scufita rosie pe care o poarta pe cap este accesoriul care o pune cel mai mult in

pericol (scufita pe care a primit-o cadou de la mama) deoarece atrage atentia

asupra ei. Astfel, asistam la un logos amestecat cu franturi de eros, pentru ca

modul de implinire a scopului presupune intrinsec din start tocmai sabotarea

scopului declarat si infaptuirea scopului mai adanc: Imaginea mamei din mintea

fetitei o impinge la maturizare, la relationarea cu sexul opus (lupii), o arunca in

universul tenebros al padurii (simbol al fricii, nesigurantei, necunoasterii, dar si

context ideal pentru mutatii semnificative).

Dupa cum ne asteptam, “cum ajunse in padure, Scufitei Rosii ii aparu in

fata lupul”, lucru de altfel pe care il puteam intui inca inainte sa fie precizat acest

lucru (la ce te poti astepta atunci cand intr-o padure plina de lupi mergi intr-o

fustita scurta si cu o scufita rosie pe cap, ambele nefacand altceva decat sa atraga

atentia. Numai ca “Scufita Rosie nu stia insa ce animal ticalos e el si nu se temu.”

Observam ce animus dezvoltat are fetita, o resursa nepretuita pentru ea si

devenirea ei. Totusi feminitatea nu este constientizata si acceptata ca atare, mai

degraba ignorata. Astfel ca Scufita Rosie raspunde ca un adult la intrebarile

lupului, ofera informatii, fara a-si utiliza capacitatea feminina premonitorie de a

intui un posibil scenariu in derulare.

Observam o ruptura mare intre planul mental al fetitei si cel al lupului,

ale carui intentii sunt explicit mentionate in dialogul sau interior: “Frageda,

copila asta, buna bucatica va fi dupa ce-oi manca-o pe bunica-sa.” Bunica nu este

o entitate in sine, ci chiar animus-ul, partea rationala, sfatoasa, care o data ce va

fi “mancata”, suprimata, lupul – alias barbatul care intentioneaza sa o smulga pe

fetita din copilaria ei si din universul ignoraneti pentru a o arunca in lumea

versatilitatii, a acceptarii, integrarii si cultivarii feminitatii.

In cazul lupului se poate constata un echilibru foarte bun intre logos si

eros, se cauta implinirea erosului utilizand instrumente rationale, specifice

logosului. Lupul este prototipul seducatorului experimentat, metodic, care isi

abordeaza prada intr-un mod gradat si bine-gandit. El ii arata Scufitei Rosii cat

de frumoase sunt florile, pentru a o ispiti sa nu mai asculte vocea mamei care o

sfatuia sa nu se abata de la drum, vocea rationala a animusului, ci in schimb sa

urmeze o cale hedonista, sa se ghideze dupa principiul placerii. Acesta este

punctul in care fetitei i se reveleaza existenta placerilor care o determina sa se

afunde si mai mult, ca intr-un final sa se rataceasca in “padure”. Observam

acuratetea predictiilor lupului in planificarea actiunilor seductive.

Urmeaza episodul violent al devorarii bunicii de catre lup. Astfel el

ajunge sa suprime, dar in acelasi timp sa si contina vocea ratiunii, sa isi

implineasca foamea.

Dupa indelungi rataciri prin padure, Scufita Rosie ajunge intr-un final la

scopul declarat al calatoriei sale, casa bunicii. Asisstam la deghizarea lupului

seducator in bunica, laolalta cu grotescu cauzat de incompatibilitatea

continuturilor celor 2 entitati (lupul nu reuseste sa asceada in mod veridic la

imaginea bunicii, desi isi doreste acest lucru). Aici incepe un joc de explorare, pe

care il putem asimila cautarii si descoperirii celuilalt sex, precum si curiozitatii

care insoteste acest demers, concretizata in intrebarile Scufitei Rosii “dar ce…

mari ai”. Este de remarcat faptul ca actul in sine nu se consuma la fel de brutal ca

in cazul bunicii, ci are o latura ludica foarte dezvoltata. Lupul, apasat de

complexul incompatibilitatii dintre imaginea dorita si ceea obtinuta in

deghizarea lui, constient de faptul ca lumea Scufitei Rosii ii este inaccesibila, dar

o cauta ca pe un drog, intra in jocul intrebarilor si raspunsurilor pana cand este

demascat complet, moment crucial in care nu poate accepta realitatea si cedeaza

pulsiunilor erosului, inghitind-o pe fetita. Aici putem spune ca s-a realizat

trecererea pentru Scufita Rosie, momentul maturizarii propriu-zise fiind cel al

salvarii victimelor de catre vanator.

 Vanatorul este un alt simbol al logusului, este figura paterna protectoare,

care de asemenea reprezinta solutia din impas. Ca si actul asimilarii (integrarii),

actul separararii este de asemenea de o violenta uriasa, astfel ca lupului i se taie

burta, de unde ies bunica si Scufita Rosie, adica fetita si animusul ei.

Constientizarea si maturizarea propriu-zise sunt marcate de remarca “Vai, ce

groaznic, ce intuneric era in burta lupului!”.

Initierea este completa, personajul feminin este imbogatit de aceasta

experienta, care a avut si o puternica latura traumatizanta, dar ea a reusit astfel

sa isi integreze erosul cu logosul, sa isi uneasca latura impulsiva cu latura

rationala practic intr-un proces de devenire.