Structura personalităţii după Freud

Conform teoriei lui Freud, comportamentul este produs de constient si de forte instinctive. a
identificat trei niveluri ale psihicului intr-o prima etapa de cercetare:

• Constientul contine gandurile si sentimentele de care individul isi da seama la un

moment dat, actioneaza dupa "principiul realitatii". Functia lui principala este sa
raspunda la realitatea externa, de a evita pericolul, de a mentine un comportament
acceptat social.
• Inconstientul contine amintiri "uitate", incluzand dorinte si impulsuri intr-o proportie
ridicata agresive sau sexuale, actioneaza dupa "principiul placerii". Acestea pot determina
ganduri si comportamente constiente.
• Preconstientul contine ganduri ce nu sunt constiente la un moment dat, dar care la
nevoie sunt accesibile, actionand ca un filtru, cenzurand dorintele inacceptabile,
permitand patrunderea lor in constient atunci cand li se accepta originile inconstiente.

Dupa 1920, Freud da o noua clasificare, in care personalitatea este impartita tot in trei structuri
majore, dar in care Inconstientul/Id-ul este inlocuit cu denumirea de "Sine", Preconstientul/Ego-
ul cu "Eul" si Constientul/Super-ego este inlocuit cu "Supraeul".

• Id-ul (sinele) constituie impusurile noastre biologice, universale care cer satisfacere
imediată. Sinele reprezintã nivelul inconstientului, sediul impulsurilor instinctive,
dominate de principiul plãcerii, al reducerii tensiunii situat în afara rationalului. Este
echivalentul inconstientului, contine toate imboldurile launtrice, pulsiunile si instinctele
si este fundamentul pe care se construieste personalitatea individului.
• Ego (eul) este partea persoanei care este în contact cu realitatea. Eul este forta constientã,
organizatoare ce actioneazã dupã principiul realitãtii si implicã gândire, ratiune, control
asupra pornirilor tensionate din inconstient. Trebuinta în stare activã este expresia unui
dezechilibru care creeazã la nivel inconstient o puternicã stare de tensiune ce se exercitã ca
o fortã asupra constientului (al eu-lui) care trebuie sã gãseascã modalitatea de descãrcare,
de reducere a tensiunii. Este echivalentul preconstientului si se dezvolta pentru a satisface
nevoile sinelui intr-un mod acceptabil social si la fel, actioneaza pe principiul realitatii.
Ego se dezvolta atunci cand copilul incepe sa-si da seama de ceea ce este posibil si ceea
ce nu este posibil. ID si Ego nu sunt in opozitie, ci conlucreaza catre atingerea aceluiasi
scop, si anume satisfacerea trebuintelor si instinctelor individului.
• Superego (supraeul) este conştiinţa, id-ul reprezentat în personalitate. Supraeul reprezintã
sistemul normelor social-morale însusite de individ, interiorizate pe bazã de deprinderi
morale. Supraeul detine atât o zonã din inconstient cât si una din constient exercitând
control, determinare asupra eu-lui dar si asupra sinelui. Este depozitarul valorilor socio-
morale. Este echivalentul constientului, reprezinta cadrul individual al valorilor morale
existente in cultura societatii respective (influenta mediului familial, scolar, rasial,
national etc.). El indica persoanei ce "ar trebui sau nu ar trebui" sa faca. Aceasta parte a
personalitatii este mai putin realista, exigentele sale fiind atat de pretentioase, incat este
imposibil de realizat.

Atâta timp cât între cele 3 instante existã echilibru viata personalitãtii decurge firesc, în schimb
atunci când apar tensiuni, cum este cazul unor instincte care nu pot fi satisfãcute, ele sunt refulate,
trimise în inconstient. Acolo nu dispar, nu sunt inactive, ci pot reveni cu fortã sporitã pentru a fi
satisfãcute. Cu cât conflictul dintre libidou (forta, puterea instinctelor sexuale) si constiintã este
mai mare, cu atât instinctele refulate cautã cãi proprii de a se satisface, chiar împotriva vointei
constiintei. La nivelul celor 3 instante apar mecanisme de refulare, de descãrcare ce permit
organismelor sã se echilibreze: de exemplu unele apar sub forma visului (inconstient), în cazuri
mai grave apar stãri morbide, obsesive, nevrotice. La nivelul subconstientului se dezvoltã actele
ratate (lapsusuri, erori de lecturã, de scris) bazat pe automatisme iar modalitãtile de defulare
constiente pot fi grosiere (explozii, reactii nestãpânite, violente) sau rafinate, prin suprimarea
tensiunii în alt gen de activitate decât cea obligatorie, curentã ( creatii, hobby-uri).
Dintre cele 3 instante, dupã opinia lui Freud, cea mai importantã este a doua, subconstientul,
întrucât trebuie sã satisfacã cerintele sinelui, ale Supraeului si Realitãtii, sã fie un mediator între
cerintele aparatului psihic

Freud considera ca aceste structuri ale personalitatii se afla intr-un conflict permanent. Eul
mentine echilibrul intre solicitarile Sinelui, Supraeului si realitate. Pentru aceasta, Eul elaboreaza
o serie de mecanisme de aparare care-i permit sa se protejeze impotriva presiunilor exercitate de
Sine si Supraeu. Acestea sunt solutii inconstiente, utilizate de fiecare om pentru a se proteja de
problemele vietii: anxietate, durere, vina etc. Utilizarea acestor strategii pentru a face fata
presiunilor vietii pe termen scurt este considerata normala, iar utilizarea lor pe termen lung este
considerata periculoasa si poate deveni chiar patologica.
Personalitatea e văzută sub aspect dinamic, adică mişcarea ”energiei psihice”, a libido-ului între
cele trei instanţe psihice. Freud credea că există necesităţi umane universale care ajută la
ghidarea şi modelarea comportamentului uman:
1. eros “instictul veţii”, nevoia oamenilor de a stabili legături între ei
2. thanatos “instinctul morţii”- baza înclinaţiei agresive.

Personalitatea umană se dezvoltă printr-o serie de stadii succesive, universale cu substrat biologic şi legate de vârsta
pe care Freud le-a numit “stadiile dezvoltării psiho-sexuale”.

1. stadiul oral (0 –2 ani) în care sugarul caută plăcere prin acte orale (suptul, muşcatul).
principala sursa de placere este gura; placerea este derivata din supt, sorbit, muscat,
mestecat si din senzatii care însotesc aceste gesturi în zona buzelor, limbii si obrajilor,
placere careia S. Freud îi atribuie o natura sexuala. copilul este într-o relatie de
dependenta absoluta fata de mama, care devine obiect al
libidoului; modul în care mama raspunde la cerintele copilului (care
sunt cerinte pure ale Sinelui) va da ,,culoare’’ micii lumi a copilului,
care poate fi buna sau rea, satisfacatoare sau frustranta, sigura sau
periculoasa.

Moduri de actiune în stadiul oral :

a. Modul oral-incorporativ: presupune stimularea placuta a gurii în

momentul hranirii sau de catre ceilalti (faza initiala); adultul fixat în
acest stadiu are preocupari orale obsesive: a mânca, a bea, a fuma, a
saruta, a vorbi s.a.; daca în copilarie satisfactia a fost excesiva la vârsta
adulta va fi predispus la optimism si dependenta excesiva; satisfacerea
ulterioara va fi întotdeauna dependenta de ceilalti si ca atare subiectul
va fi credul, naiv, va ,,înghiti’’ tot ce-i spun ceilalti si vor avea încredere
excesiva în ei; acest mod de actiune structureaza în timp un tip de
personalitate oral dependenta

b. Modul oral-agresiv (faza secundara): survine în momentul dureros si

frustrant al eruptiei dentare; persoanele fixate în aceasta faza sunt
înclinate spre pesimism, ostilitate, agresiune, sunt certarete, sarcastice
(prefera sa faca remarci suparatoare, sa-si exprime sadismul fata de
altii); sunt invidioase si încearca sa-i domine pe ceilalti exploatându-i si
 manipulându-i; acest mod de actiune structureaza într-un tip de
personalitate oral-sadica.

2. stadiul anal (2 ani) când apare controlul intestinelor şi al vezicii urinare. Copilului i
se impune o prima cerinta: pastrarea curateniei corporale si
formarea unor deprinderi de igiena. S. Freud sustine ca experientele
legate de formarea acestor deprinderi sunt esentiale pentru
formarea personalitatii. Spre finalul celui de-al doilea an de viata
copilul dobândeste mai mult control în a-si rezolva nevoile prin
faptul ca deja se poate deplasa singur, poate comunica lucruri
elementare, poate apuca sau chair lovi daca este necesar. Din
orientarea pentru un control mai bun al mediului în vederea
satisfacerii propriilor nevoi, copilul resimte placere din explorarea
mediului, din testarea propriilor forte în relatie cu parintii si agentii
autoritatii. Eliminarea fecalelor reduce placerea copilului dupa
instaurarea ,,regulii olitei’’ el trebuie sa amâne aceasta placere.
Pentru prima data, satisfacerea unui impuls instinctual este barata
de cerinta parintilor de a o face la un moment dat si într-un anume
loc. Este o perioada de traume si conflicte pentru ambele parti.

- copilul descopera ca are o arma (fecalele) pe care o poate utiliza

împotriva parintilor; prin aceasta el dobândeste un control asupra a
ceva si poate alege daca sa se supuna sau nu exigentelor parintilor;
daca parintii sunt prea duri sau copilul are dificultati în formarea
deprinderilor, acesta reactioneaza la frustrare în doua moduri:

Moduri de actiune în stadiul anal

a. Modul anal-retentiv: copilul retine fecalele; retentia este la rândul sau

o sursa de placere produsa; poate fi si ea o tehnica pentru manipularea
parintilor: daca nu are scaun mai mult timp copilul atrage atentia si
grija parintilor si implicit dragostea lor; în timp se contureaza un tip de
personalitate anal-retentiva-personalitatea se manifesta prin
încapatânare, zgârcenie, are tendinta de a acumula pentru ca
securitatea sa depinde de ceea ce poseda si de modul grijuliu în care
posesiunile vor fi ,,gospodarite’’, tendinta de rigiditate, curatenie
compulsiva, constiinciozitate si încapatânare

b. Modul anal-expulsiv (agresiv); copilul detecteaza unde si când este

interzis, înfruntând cerinta parintilor, daca tehnica aceasta se
dovedeste satisfacatoare pentru a reduce frustrarea, va fi folosita
frecvent; în timp se dezvolta un tip de personalitate anal-
expulsiva- se manifesta prin comportament de cruzime, tendinte
distructive, accese de furie, dezordine sau, la cealalta extrema, prin
conduite extrem de generoase sunt structuri creative si autonome care
militeaza pentru interogarea normelor si demolarea modelelor care le
îngradesc sever gradele de libertate

Personalitatea anala, dupa Freud, este caracterizata de o obsesie pentru curatenie si pentru ordine
si de prea putina spontaneitate. Este tipul birocratului ideal!
 3. stadiul falic (3-5 ani) este perioada conştienţizării sexuale iniţiale, sau altfel spus
conflictul Oedipal. Zona erogena dominanta devine cea genitala. Copilul
se confrunta cu limitarile impuse de societate (parinti) în calea
satisfacerii impulsurilor Sinelui. La aceasta vârsta copilul începe sa
fie curios si sa exploreze propriile zone genitale si ale altora,
placându-le sa se joace dezbracati. Placerea provine din zona
genitala si este produsa nu numai prin masturbare, ci si prin
fantasme (fantezii). Copilul vrea sa stie cum a venit pe lume, cum
arata sexul fratilor si surorilor si vrea sa se casatoreasca cu parintii
de sex opus.

Complexul Oedip: dorintele de natura sexuala se orienteaza spre parintele

de sex

opus; apare dorinta de a înlocui, ba chiar de a suprima parintele de acelasi

sex; este mai pregnant manifestat la baieti si se rezolva prin identificarea
cu parintele de acelasi sex. Manifestari ale Complexului Oedip la baieti:
Anxietatea de castrare- baiatul este gelos si ostil fata de tata, vrea sa-i ia
locul si se teme de razbunarea tatalui (tatal va taia organul ofensator -
falusul – sursa placerii si a dorintelor sale). Aceasta teama provine din
faptul ca baietelul observa inexistenta penisului la fetite si crede ca
acestea au fost castrate. Rezolvarea complexului: identificarea cu tatal,
adoptarea unor substitute de satisfactie sexuala, dezvoltarea Supraeului
(ca mostenire a complexului) sub forma introiectiei imaginii si cerintelor
paterne

Complexul Electra: desi mama a fost obiectul initial al dragostei, se produce o reorientare
spre tata, cauza reorientarii: fetita descopera ca baietii au ceva în plus si îsi condamna mama ca a
castrat-o reorientându-si dragostea spre tata, care poseda organul râvnit. Invidia (râvna) de penis
este corespondentul feminin al anxietatii de castrare. Rezolvarea complexului Electra: daca
tatal raspunde micilor favoruri pe care le reclama fiica sa si este dispus sa o
securizeze în demersul ei seductiv, atunci fetita va fi întarita pozitiv în ceea
ce priveste rolul de sex pe care si-l va asuma, si va dezvolta în relatie cu
barbatii o relatie pozitiva, normala, orientarea din nou spre mama si re-
identificare cu acest model va duce la rezolvarea complexului. Freud este de
parere ca nu se poate rezolva complet, de aceea femeile au un Supraeu slab
dezvoltat; aceasta nerezolvare se manifesta fie în dragostea femeii pentru
un barbat, fie pentru propriul fiu - ea se va grabi si îsi va asuma rolul marital
sau matern si îsi va reprima dragostea incestuoasa pentru tatal sau
orientându-se în mod firesc spre partener, respectiv spre fiu

De rezolvarea complexului Oedip depinde atitudinea adultului fata de sexul

opus. Rezolvarea incompleta determina conturarea unui tip de
personalitate falic, caracterizata prin narcisism si dificultatea stabilirii
unor relatii heterosexuale mature. Aceste persoane au nevoie de
recunoastere si apreciere permanenta a atractivitatii lor sexuale. Daca nu
reusesc în aceasta directie dezvolta sentimente de inferioritate si
inadecvare:

- barbatul - este obraznic, înfumurat, indiferent la trairile sexului opus

manifestîndu-si demonstrativ masculinitatea în mod insistent prin placerea
de a cuceri femeia, sau la celalta extrema, posibil orientat spre pederastie
- femeia - îsi exagereaza feminitatea, se comporta seductiv, încearca sa
cucereasca barbatii

4. stadiul latenţiei (5 ani–pubertate) în care este important dezvoltarea fizică şi

deprinderile intelectuale. Cele 3 structuri ale personalitatii: Sinele, Eul si
Supraeul sunt formate si relatiile dintre ele se cristalizeaza. Nu
constituie un stadiu propriu-zis al dezvoltarii psihosexuale. Energia
este canalizata si sublimata în activitati scolare, sport, hobby si
prietenii cu cei de acelasi sex.
5. stadiul genital (începe la pubertate, 11-12 ani) când apare
sexualitatea matură. Corpul devine matur din punct de vedere fiziologic si
daca au fost depasite conflictele stadiilor anterioare, individul va
putea duce o viata nonnevrotica cu relatii heterosexuale normale.
Conflictele acestei perioade sunt mai putin intense si pot fi reduse
prin sublimare. Energia sexuala poate fi exprimata în adolescenta
prin substitute social-acceptabile si apoi rezolvate plenar în viata
adulta printr-o relatie profunda cu o persoana de sex opus. Tipul de
personalitate genitala gaseste satisfactie în munca si în dragoste.

S. Freud considera ca pentru structurarea personalitatii, determinante sunt primele trei si mai
putin cel ulterior.

Contributia lui S. Freud la dezvoltarea psihologiei

secolului XX

Opera sa a influentat gândirea occidentala moderna din medicina, literatura,

religie, sociologie, antropologie, contributia sa la dezvoltarea psihologiei fiind
considerabila. Într-adevar, teoria personalitatii a lui Freud este probabil cea
mai de referinta teorie propusa vreodata de cineva. Ideile sale au
dimensionat un amplu registru de tehnici psihoterapeutice deschizând trasee
pentru dezvoltarea mai multor strategii de evaluare a personalitatii.
Psihanaliza este prima abordare sistematica a personalitatii si, ca
perspectiva de abordare a omului în general, constituie o adevarata evolutie.
Indiferent de orientarea ulterioara a teoreticienilor personalitatii, acestia s-au
referit, într-un fel sau altul, la acest început. Multi dintre discipolii lui Freud
au creat o noua scoala de psihologie, de marca, si au fost numiti neo-
freudieni (C.G.Jung, A.Adler, E.Erikson, E. Fromm, H.Stack Sullivan). Influenta
gândirii lui Freud asupra culturii secolului XX a fost uriasa. El a spart o serie
de tipare ale gândirii, a repus în discutie tabuurile si normele societatii în
care a trait. A evidentiat rolul inconstientului, importanta primei copilarii,
modul de operare al mecanismelor de aparare. În demersurile sale
investigative a insistat prea mult asupra subiectului particular, imatur,
tulburat emotional si a abordat insuficient personalitatea matura si
echilibrata si aceste aspecte pot pune în discutie valabilitatea generalizarilor
sale.