Instrucţiuni de redactare

- 99 -

ADOPTAREA/ADAPTAREA ÎN LIMBA ROMÂNĂ

A CONCEPTULUI “SUPPLY CHAIN”

THE ADOPTION/ADAPTATION OF THE

„SUPPLY CHAIN” CONCEPT IN ROMANIAN

Asist. dr. Emil Crişan1, prof. dr. Liviu Ilieş

Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca
Assist. PhD. Emil Crişan, prof. PhD. Liviu Ilieş
Babeş-Bolyai University from Cluj-Napoca

Abstract: There are several terms used in Romanian for the English term supply chain. We have counted
eleven. It has been adopted in several ways and it is perceived (adapted) in several ways in Romania.
There are several causes which have determined this fact: the English terminology inconsistence
regarding supply chain has been translated into other languages, professionals roots determine the usage
(logistics professionals use it for logistics, strategic logistics use it in general etc.), the lack of Romanian
discussions regarding the new professional terminology at general level and supply chain and logistics in
particular. We expose the different ways by which supply chain is reflected in Romanian, we discuss the
causes which have generated this total confusion and then we suggest a proper term for supply chain in
Romanian, considering the real meaning of the term and the strategies adopted by other countries
regarding supply chain adoption. In conclusion, we propose a general adoption and adaptation for the
term in Romanian.

Keywords: supply chain, demand chain, value chain, logistics, operations, strategy, adoption, adaptation.

1 INTRODUCERE

Ne lovim în toate domeniile economice de marea problemă a găsirii unor corespondenţi adecvaţi
termenilor anglo-saxoni care domină în prezent întreaga lume economică. Nu este doar problema noastră,
este problema tuturor popoarelor care nu au engleza limbă maternă. Există două alternative pentru a
adopta un termen: prima ar fi să utilizăm termenul anglo-saxon, a doua ar fi să utilizăm un termen
corespondent.
Din diferite considerente, cum ar fi naţionalismul, necesităţile didactice, obiceiurile ţării, fiecare
popor tratează diferit aceste aspecte, acceptând sau neacceptând terminologia anglo-saxonă, găsind
1
Această lucrare a fost cofinanţată din Fondul Social European, prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea
Resurselor Umane 2007-2013, proiect numărul POSDRU/89/1.5/S/59184 „Performanţă şi excelenţă în cercetarea
postdoctorală în domeniul ştiinţelor economice din România” (CE)
Revista de Management şi Inginerie Economică, Vol. , Nr. , 2011

- 100 -

termeni mai apropiaţi sau mai depărtaţi celor din engleză, pe care îi substituie.
Credem că este de datoria specialiştilor să discute şi să lămurească astfel de subiecte. Din păcate,
majoritatea conferinţelor şi schimburilor de idei le realizăm, chiar în ţara noastră, aproape în întregime în
limbi străine. Terminologia ajunge la nivelul practicienilor sub o formă inconsistentă, generând haos şi pe
termen lung lipsă de profesionalism. Această adaptare la cultura economică locală duce de cele mai
multe ori la pierderea unor sensuri pe care le poate cuprinde un concept în limba de origine. Termenii sunt
astfel adaptaţi nivelului redus de cunoaştere referitor la domeniul în cauză.
Scopul acestui articol este de a clarifica utilizarea termenilor supply chain (SC) şi supply chain
management (SCM) în limba română. Dacă pentru fiecare termen s-ar scrie câte un articol, atunci cu
siguranţă ar fi pline revistele de lucruri ne-necesare. Acest termen este unul vital pentru mai multe
domenii. Corespondenţii în limba română ai acestor termeni din engleză sunt utilizaţi de profesionişti şi
cercetători din domeniul managementului din mai multe subramuri: strategie, logistică, producţie,
servicii, dar şi de alţi cercetători din alte arii economice, precum marketingul, finanţele, contabilitatea,
informatica economică, ingineria. Aceşti termeni sunt importanţi nu doar datorită utilizării extinse, ci şi
datorită însemnătăţii economice deosebite pe care îi are în viaţa economică de zi cu zi. O bună parte
dintre firme nu mai există de sine-stătătoare, ci sunt părţi (verigi) ale acestor SC-uri. Nu mai concurează
firmele între ele, ci SC-urile (Verduijn, 2004).
Acest articol este construit pentru a lămuri problematica acestor doi termeni şi a propune un termen
adecvat în limba română pentru el. În acest sens, vom parcurge următoarele etape:
1. În prima parte a articolului definim SC şi SCM conform cercetătorilor străini din domeniu.
Scopul acestei prime părţi este de a afla aspectele ce le cuprind aceşti termeni. Există probleme
referitoare la denumirea de SC în limba engleză, există probleme privind perceperea unitară a
conceptului de SCM;
2. A doua parte a articolului cuprinde exemplificarea utilizării termenului în limba română,
evidenţiind varietatea termenilor utilizaţi şi hazardul care pare să domine această utilizare. Per
ansamblu, se poate observa că adoptarea termenului în română s-a efectuat dezordonat, prin
adaptări nejustificate şi variate. Am regăsit unsprezece termeni care vor să reflecte termenul
anglo-saxon SC, cărora, prin adăugarea cuvântului management vor genera unsprezece
interpretări pentru SCM;
3. Pentru o adoptare adecvată avem două alternative: să îl păstrăm pe cel anglo-saxon, sau să
propunem unul cât mai potrivit în limba română. Propunerea noastră este realizată ţinând cont de
percepţiile comune referitoare la termenul SC în limba engleză. Este esenţială găsirea unui
termen care să fie perceput corect de majoritatea specialiştilor, şi care prin adăugarea cuvântului
management să reflecte conţinutul generic al termenului SCM în engleză. Aceste detalii sunt
prezentate în ultima parte a articolului.

2 SUPPLY CHAIN ŞI SUPPLY CHAIN MANAGEMENT – DEFINIŢII

INTERNAŢIONALE ACCEPTATE

Termenul Supply Chain nu există de sine-stătător. El a fost scos în evidenţă de mai mulţi cercetători
din domeniul Supply Chain Managementului (SCM). Vom prezenta în primul rând principalele şcoli de
SCM, respectiv paradigmele lor referitoare la implementarea SCM. Ulterior, vom observa definiţiile
referitoare la supply chain acceptate la nivel internaţional, evidenţiind câteva aspecte referitoare la
perceperea SC-urilor. Această parte a lucrării va fi încheiată cu prezentarea principalelor definiţii ale
SCM şi cu evidenţierea proceselor ce sunt cuprinse de obicei în cadrul SCM.

2.1 Şcoli din domeniul supply chain managementului

 Instrucţiuni de redactare

- 101 -

Din punctul de vedere al teoriei organizaţiilor, conceptele SC şi SCM au apărut odată cu perceperea
sistemică a acestora (Quyale, 2006). Teoria sistemelor din secolul XX aduce o cu totul altă paradigmă
referitoare la organizaţii, trecerea de la vizualizarea atomistă a părţilor unei organizaţii la o vizualizare
relaţională reprezentând mai degrabă un salt, decât o îmbunătăţire de suprafaţă a teoriilor anterioare
referitoare la organizaţii. Organizaţia este un sistem compus din mai multe subsisteme, care la rândul lor
pot fi compuse din mai multe sub – sub – sisteme. Ele interacţionează. Organizaţia este parte a unui sistem
mai mare, fiind astfel un sistem deschis mediului din care face parte.
Există mai multe grupuri de autori (denumite generic şcoli) care interpretează locul şi rolul SCM la
nivel organizaţional. Bechtel şi Jayaram au identificat iniţial patru şcoli (Delfmann and Albers, 2001, p.2,
Verduijn, 2004):
1. Prima şcoală amintită este cea care conştientizează existenţa lanţului funcţional, care trebuie
coordonat. O definiţie este dată de Houlihan în 1988: „SCM asigură fluxul de bunuri de la
furnizor la producător, distribuitor şi consumator final”. Se pune accent astfel pe fluxul
materialelor, dar şi pe actorii implicaţi în acest flux. Una dintre rădăcinile acestei viziuni este
lanţul valoric al lui Porter (Delffman şi Albers: 2001, p.3);
2. Şcoala legăturilor dintre parteneri sau cea a logisticii este cea de-a doua amintită. Aceasta este
orientată pe coordonarea legăturilor dintre parteneri, lucru ce poate duce la crearea avantajului
competitiv. Conform Turner în 1993: SCM este un proces ce include toate relaţiile în cadrul
lanţului între furnizori, diferite nivele de producţie, depozitare şi distribuţie până la consumatorul
final”. Această şcoală a dominat de-a lungul anilor fondul sonor al SCM, atribuindu-şi lansarea
termenului şi susţinând adesea că SCM înseamnă managementul logisticii la nivel de SCM (ca
exemplu. Totuşi, SCM este mult mai mult decât managementul mişcării bunurilor în cadrul unui
SC (Cooper et al., 1997, Ilieş and Crişan, 2008b);
3. Şcoala informaţională pune accent pe fluxul informaţiilor între parteneri în cadrul unui SC.
Johansson dă o definiţie a SCM în 2004: „SCM cere înainte de toate ca toţi membrii unui SC să
fie bine informaţi. Cu SCM fluxul informaţiilor devine element critic al performanţei per
ansamblu a unui SC”;
4. Şcoala integrării sau cea procesuală trece de diferiţii participanţi la SC şi pune accent pe
procesele realizate de-a lungul unui SC. Cooper, Lambert şi Pagh dau o definiţie în 1997:
„ integrarea proceselor în cadrul SC este ceea ce denumim SCM”. Bowersox şi colaboratorii
surprind şi ei acest aspect: „SCM este colaborarea dintre firme pentru a îmbunătăţi poziţia
strategică a unui SC şi eficienţa operaţională a acestuia”. Ei văd SCM ca o alternativă strategică
pentru o firmă, orice firmă putând alege această alternativă de integrare şi dependenţă
informaţională şi managerială.
Recent, o nouă şcoală de gândire referitoare la SCM şi-a făcut apariţia: şcoala colaborării (Verduijn,
2004), Mentzer fiind recunoscut ca un reprezentant al acesteia. Acesta defineşte colaborarea ca o relaţie
pe termen lung între organizaţii, în sensul atingerii unui obiectiv comun. Colaborarea a ajuns să fie
vizibilă la nivel practic, mai multe firme lucrând împreună în realizarea unui management adecvat al unui
SC: planificarea, execuţia, măsurarea performanţelor, toate sunt realizate în comun. Părerea noastră este
că nu există mari diferenţe între şcoala integrării şi cea a colaborării.
Aceste şcoli au contribuit în popularizarea conceptelor, dezvoltarea şi îmbunătăţirea percepţiei
publice referitoare la SC şi SCM. Utilizarea acestor termeni este relativ recentă. În anul 1995, la
conferinţa anuală a Consiliului Managementului Logisticii (Council of Logistics Management), doar
13.5% dintre lucrări conţineau termenul supply chain, în timp ce în anul 1997 22.4% dintre lucrări îl
conţineau (Mentzer et al., 2001). Nu atât popularizarea realizată de către aceşti specialişti, cât mai ales
globalizarea activităţii marilor corporaţii, competiţia globală şi informatizarea au convins pe cei mai mulţi
dintre practicieni de faptul că o colaborare între firme este singura soluţie pe viitor. A fost şi este în
continuare o evoluţie continuă a percepţiei acestei colaborări, reflectată generic de termenii SC şi SCM.
Revista de Management şi Inginerie Economică, Vol. , Nr. , 2011

- 102 -

2.2 Definirea supply chain-ului la nivel internaţional

Sunt foarte puţine definiţiile unui SC la nivel internaţional, majoritatea autorilor insistând asupra
clarificării conceptului SCM. Pentru o firmă se pot defini trei nivele ale unui SC (Mentzer et al., 2001):
supply chain-ul direct – cuprinde firma, un furnizor şi un client, care participă în fluxul în amonte sau în
aval al unui produs, supply chain-ul extins – cuprinde firma, furnizorii imediaţi ai furnizorului, respectiv
clienţii imediaţi ai clientului, respectiv supply chain-ul fundamental – cuprinde toţi furnizorii şi toţi
clienţii implicaţi în realizarea şi livrarea produsului, fie ei în aval sau în amonte.
O percepţie similară este că un SC poate fi identificat referitor la firmă (totalitatea firmelor partenere
apropiate în amonte sau în aval), referitor la un produs (ne putem referi la totalitatea firmelor care
participă la realizarea / livrarea unui produs specific al firmei), sau generic la nivelul firmei (toţi partenerii
aferenţi realizării şi livrării tuturor produselor (Quyale, 2006).
Se poate observa că ceea ce diferă este percepţia acestui SC, nu el în sine. Unii îl văd şi îl
conştientizează ca fiind mai restrâns (în funcţie de existenţa colaborării dintre firme variază şi extinderea
acestuia), unii consideră că un SC este extins, el existând indiferent de existenţa sau lipsa colaborării
dintre parteneri. Analogia lui Mentzer este pe deplin acoperitoare (Mentzer et al., 2001): râul există şi apa
curge la vale precum produsele într-un SC, indiferent dacă cineva conştientizează sau nu posibilitatea unui
management al întregului bazin. Dacă mai multe state deţin acelaşi bazin, doar prin colaborare vor putea
realiza obiective clare referitoare la acesta, deciziile neputând fi implementate pentru întreg bazinul din
cauza graniţelor statale existente. Un SC (albia râului) şi fluxul de mărfuri (apa) există oricum, şi dacă
există, şi dacă nu există SCM. O firmă face parte din mai multe SC-uri de obicei. O firmă este furnizoare
pentru mai mulţi clienţi, fiecare reprezentând un nou SC cu clienţii aferenţi. Firmele creează împreună o
ofertă către client (supply), fie că realizează acest lucru împreună coordonat sau necoordonat.
În figura de mai jos este un SC generic în concepţia lui Wisner. Se poate observa faptul că un SC este
o reţea de furnizori de materii prime, producători de componente, producătorul produsului finit,
distribuitorii, care au ca scop principal realizarea şi livrarea produselor serviciilor către consumatorul
final. Alături de acest flux principal al unui SC, se poate observa fluxul invers al produselor (sub formă de
rebuturi sau pentru reciclare – în literatura anglo-saxonă „reverse logistics”), dar şi fluxurile care susţin
aceste fluxuri principale: planificarea, informarea, integrarea activităţilor 2.

2
Din punctul nostru de vedere aceste fluxuri sunt procese din cadrul SCM.
 Instrucţiuni de redactare

- 103 -

Fig. 2.1 SC generic

Sursa: Wisner, J., Leong, K., Tan, K., Principles of Supply-Chain Management, South Western
Publishing, Ohio, 2005, p.6
Frazzelle dă o definiţie a unui SC, accentuând asupra laturii logistice a acestuia. Pornind de la
menţionarea faptului că logistica este „jocul care se joacă în arena denumită SC”, acesta defineşte SC ca o
reţea de amplasamente (depozite, unităţi de producţie, terminale, porturi, magazine, case), mijloace de
transport (avioane, trenuri, camioane, maşini) şi sisteme logistice informatice conectate la nivelul
furnizorilor şi a furnizorilor furnizorilor firmei, dar şi la nivelul clienţilor şi clienţilor clienţilor firmei în
cauză (Frazelle, 2001). Totuşi, Bowersox şi colaboratorii săi (Bowersox et al., 2002, p.4) vin şi definesc
supply-chain-ul ca un lanţ al valorii sau un lanţ al creării ofertei de către mai multe firme, neaccentuând
partea logistică a unui SC.
Se poate observa că majoritatea cercetătorilor accentuează faptul că un SC este acel grup de firme
care participă la crearea şi livrarea unui produs, la crearea ofertei, neinsistând (Frazelle este o excepţie)
asupra faptului că SC se referă la acele firme care participă doar la realizarea fluxului mărfurilor, adică a
logisticii. Este de fapt grupul de firme care participă la creare ofertei. De aceea se numeşte demand chain.
Din punctul nostru de vedere, în cadrul unui SC nu se joacă un singur joc, logistica, ci şi alte jocuri,
precum marketingul, producţia, inovarea, obţinerea calităţii şi a performanţelor de ansamblu al unui SC.

2.3 Controverse referitoare la denumirea supply chain la nivel internaţional

Cu toate că explicaţiile date mai sus par să conveargă înspre a accepta faptul că un supply chain este
grupul de firme care participă la crearea ofertei, lucrurile nu stau deloc astfel la nivel conceptual. Există
câteva controverse, pe care le vom detalia în cele ce urmează:
Controversa 1: De ce supply chain şi nu demand chain? Mai nou, specialiştii din domeniul
marketingului încearcă să aducă în vedere un aspect pe drept neglijat, anume faptul că termenul supply,
adică ofertă, ar însemna că grupul de firme funcţionează de fapt pentru a realiza produsul pentru client
(Jüttner et al., 2007, Thublier et al., 2010, De Treville et al., 2004, Charter et al., 2001). Teoriile de
marketing susţin că firma funcţionează pentru a satisface nevoile clienţilor, adică cererea, termenul mult
mai bine potrivit fiind din punctul lor de vedere mai degrabă un demand chain. Suntem perfect de acord
cu acest aspect, dar datorită faptului că supply chain are deja un istoric şi este deja pe larg utilizat înspre a
denota acest grup de firme, este cumva depăşit să schimbăm această denumire. Oliver şi Weber au
introdus termenul de SC în 1982, iar adversarii acestui termen apar cu idei de-abia în anii 2000, când deja
SC şi SCM sunt pe larg utilizate. Demand chain rămâne să fie utilizat la nivel de SC pentru a denota
nevoia unei orientări de marketing faţă de clienţi la nivel de SC (De Treville et al., 2004).
Controversa 2: De ce supply chain şi nu value chain? Termenul lanţul valoric al lui Porter (value
chain) a fost introdus de Porter în 1985 pentru a releva sursele de avantaj competitiv la nivel de firmă,
care duc la crearea valorii în ochii clienţilor, detaliind existenţa unor activităţi primare şi a unor activităţi
suport. Există multe similarităţi: ambele viziuni, şi SC, şi lanţ valoric sunt sistemice, sunt procesuale,
vizează crearea valorii pentru clienţi. Deşi lanţul valoric reprezintă mai bine ceea ce se întâmplă la nivel
de SC, anume crearea valorii, totuşi, datorită utilizării sale iniţiale pentru a releva activităţile de la nivel de
firmă, se poate afirma că acest termen a pierdut startul în întrecerea cu SC.
Per ansamblu ambele opţiuni, demand chain şi lanţ valoric surprind aproximativ aceleaşi aspecte: mai
mulţi parteneri şi realizarea / livrarea produsului, şi chiar unele suplimentare: ascultarea nevoilor
clienţilor, respectiv crearea valorii. Dar lucrurile au fost oarecum clarificate: SC este termenul utilizat de
majoritatea specialiştilor.

2.4 Definirea supply chain managementului la nivel internaţional

Supply chain managementul este unul dintre cei mai utilizaţi termeni în domeniul afacerilor. Totuşi,
Revista de Management şi Inginerie Economică, Vol. , Nr. , 2011

- 104 -

popularitatea lui nu a dus la o acceptare generală a înţelesurilor sale. SCM este perceput fie ca filozofie de
colaborare, fie ca procese de management în cadrul unui SC, fie doar ca un termen operaţional din
logistică (Mentzer et al., 2001, Burgess et al., 2006).
Ca filozofie, SCM ar însemna vizualizarea unui SC ca o entitate unică, în contrapondere cu
vizualizarea unui SC ca un conglomerat din mai multe firme. Gradul în care SCM este implementat ar fi
reflectat de modul de colaborare dintre parteneri, de succesul funcţionării ca un întreg. Filozofia SCM ar
presupune sincronizare şi convergenţă inter şi intra organizaţională (Mentzer et al., 2001). Ar fi mai
degrabă o orientare a unui SC, o filozofie care poate fi implementată mai departe.
Ca procese de management, SCM înseamnă totalitatea activităţilor de planificare, organizare,
coordonare, control de la nivel de SC, care vizează servirea cât mai bună a clienţilor şi satisfacerea
nevoilor lor. Ne referim atât la managementul materialelor, informaţiilor, a tuturor funcţiunilor firmei la
nivel de SC. Dacă se reuşeşte un management integrat, atunci avem un SCM de succes. Dintre procesele
manageriale, amintim (Mentzer et al., 2001): managementul relaţiei cu clienţii, managementul serviciilor,
managementul comenzii, managementul producţiei, managementul aprovizionării, managementul
inovării, managementul vânzărilor, managementul logisticii.
SCM este tot mai rar confundat cu operaţiile logistice la nivel de SC. Nu vom insista asupra acestui
aspect, dar vom da definiţii conform acestei viziuni asupra SCM.
Definiţiile pe care le-am găsit la nivel internaţional sunt conforme cu perceperea SCM:
1. Am găsit următoarele definiţii care reflectă SCM la nivel de filozofie, la nivel de alternativă
strategică pentru orice organizaţie:
a. Christopher (2008) (Jüttner et al., 2007): SCM înseamnă managementul relaţiilor cu
partenerii din aval şi din amonte, în sensul creării valorii pentru clientul final, la un
cost cât mai redus, la nivelul întregului SC;
b. Handfield şi Nichols (Van Goor, 2001): În sensul obţinerii unui avantaj competitiv,
firmele trebuie să acţioneze la nivel de SC. Doar un SCM la nivel de SC permite
livrarea mai rapidă, realizarea unor produse mai bune şi mai ieftine decât competiţia;
c. Croxton (2001) (Gundlach et al., 2006): Integrarea proceselor cheie de afaceri de la
clientul final la cei mai îndepărtaţi furnizori, în sensul creării valorii pentru clienţi şi
stakeholderi ca ansamblu;
2. Majoritatea definiţiilor sunt la nivel de procese de management la nivel de SC:
a. Mentzer (Mentzer et al., 2001): SCM înseamnă coordonarea strategică, sistemică a
funcţiunilor tradiţionale, cât şi coordonarea tactică a acestor funcţiuni, atât la nivel de
firmă, cât şi la nivel de SC, cu scopul îmbunătăţirii performanţelor pe termen lung
ale companiei şi ale SC ca ansamblu;
b. Chan şi Lee (2005) (Gundlach et al., 2006): SCM este managementul eficient al
proceselor complete (de la clienţi la furnizori) de design, planificare, aprovizionare;
c. Institute of SCM (2005) (Gundlach et al., 2006): SCM este designul şi
managementul continuu al proceselor care trec de graniţele organizaţionale pentru a
satisface nevoile clienţilor;
3. La nivel operaţional, SCM este definit mai ales de logisticieni, care văd SCM un fel de
management al logisticii la nivel de SC:
a. Novak şi Simco (1991): SCM acoperă fluxul materialelor de la furnizor, la
producător până la clientul final;
b. Lee şi Covey (1995) (Jain et al., 2010) definesc SCM ca integrarea activităţilor care
au loc în cadrul unei reţele de facilităţi în sensul aprovizionării cu materiale,
transformării acestora şi livrării produselor printr-un sistem de distribuţie;
c. CSCMP (Council of Supply Chain Management Professionals): SCM reprezintă
managementul tuturor activităţilor legate de aprovizionare, transformare şi tuturor
activităţilor logistice de la nivel de SC (Gundlach et al., 2006);
 Instrucţiuni de redactare

- 105 -

d. Charter (2001) susţine că practicienii percep prin SCM doar managementul fluxului
de mărfuri de la nivel de SC.
Ceea ce se poate observa în cadrul acestor definiţii este evoluţia lor. Trei aspecte au fost cuprinse în
cadrul tuturor definiţiilor, evoluţia realizându-se prin extinderea ariei de acoperire a acestor aspecte
(Stock et al., 2010): activităţile din cadrul SCM, beneficiile SCM şi constituenţii unui SC. Activităţile din
cadrul SCM au evoluat de la managementul activităţilor logistice la managementul informaţiilor, al
relaţiei cu partenerii, al performanţelor globale. Beneficiile au evoluat de la beneficiile de cost şi servire
aferente logisticii la beneficii strategice, creşterea satisfacţiei clienţilor, creşterea eficacităţii şi eficienţei
la nivel de SC. Constituenţii au evoluat conform percepţiilor unui SC expuse în cadrul acestui articol.
Pe lângă definiţiile SCM, credem că sunt importante procesele atribuite SCM de către specialişti. Am
utilizat mai multe surse pentru a observa dacă SCM se referă doar la managementul logisticii la nivel de
SC. Concluzia este clară: nu, SCM este mult mai mult. SCM cuprinde următoarele procese (Burgess et
al., 2006, Verduijn, 2004, Van Goor, 2001): leadership strategic, managementul relaţiilor intra şi
interorganizaţionale, managementul logisticii, îmbunătăţirea continuă – managementul calităţii,
managementul sistemelor informatice, managementul performanţelor, procese de marketing, cercetare-
dezvoltare, design produse.
În concluzie, inconsistenţa în ceea ce priveşte termenii de SC şi SCM este cauzată pe de o parte de
evoluţia continuă a terminologiei de afaceri de la nivel internaţional pe de o parte, datorată evoluţiei
economiei, globalizării acesteia, respectiv datorită interesului ridicat al specialiştilor din mai multe
domenii conexe referitoare la aceşti termeni. Fiecare încearcă să tragă focul la oala lui şi astfel se creează
confuziile.
Majoritatea decide – acesta este principiul pe care îl considerăm în cele ce urmează referitor la
perceperea SC şi SCM. Este evident că din această primă parte a articolului reiese că un supply chain este
un grup de firme (conglomerat, reţea) care participă la realizarea – livrarea unui produs, respectiv SCM
este managementul relaţiei dintre firme. Nu se referă doar la logistică, nu se referă doar la managementul
logisticii reţelei sau grupului de firme, fiind un concept mult mai larg.
Revista de Management şi Inginerie Economică, Vol. , Nr. , 2011

- 106 -

3 UTILIZAREA ÎN LIMBA ROMÂNĂ A CORESPONDENŢILOR TERMENULUI SUPPLY

CHAIN

O să insistăm în continuare pe ceea ce am găsit în literatura de specialitate şi mai ales pe internet

referitor la SC şi SCM în România. Nu am găsit nici un autor care să insiste asupra acestei probleme, nu am
găsit nici un autor revoltat de utilizarea mai multor termeni pentru a suplini unul corespondent din engleză.
Adoptarea termenilor SC şi SCM în limba română a luat două forme:
1. Prima formă este netraducerea acestuia în limba română. Acest lucru l-am observat în următoarele
cazuri: vicepreşedintele ARILOG (Asociaţia Română de Logistică) nu traduce acest termen
(Dumitru, 2008), păstrând forma anglo-saxonă; în cadrul revistei logistică se păstrează termenul
supply chain (exemplu Tutunaru, 2010); la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi, în 2010 este
un curs pentru specializarea Management, anul III, denumit supply chain management;
2. A doua formă presupune găsirea unor termeni corespondenţi pentru SC şi SCM şi implicit adaptarea
acestora în funcţie de contextul utilizat, experienţa cercetătorului. Nu există o utilizare mai redusă
sau mai largă a acestor termeni, îi expunem alfabetic în continuare:
1. Lanţ de aprovizionare – desfacere este un termen utilizat în aceeaşi lucrare în care mai
există termenul lanţ de distribuţie (Fotache and Hurbean, 2006);
2. Lanţ de aprovizionare – distribuţie este un termen utilizat de mai multe firme de consultanţă
din domeniu (Tradeconsult, 2010, CAT, 2010);
3. Lanţ de aprovizionare – furnizare este un termen utilizat la Universitatea Politehnică din
Timişoara (Mocuţa, 2009);
4. Lanţ de aprovizionare este un termen utilizat la nivelul Academiei de Studii Economice din
Bucureşti (Pelau, 2007);
5. Lanţ de aprovizionare şi producţie este termenul utilizat de către specialiştii de la Unilever
România pentru SC (Unilever, 2010);
6. Lanţ de aprovizionare-livrare este un termen utilizat în cadrul Academiei de Studii
Economice din Bucureşti în cadrul uneia dintre cele mai de anvergură lucrări din România
pe domeniul logisticii (Bălan, 2006);
7. Lanţ de distribuţie – aprovizionare este un termen utilizat de unele din firmele de
consultanţă din domeniu (Training&Consulting, 2010);
8. Lanţ de distribuţie este termenul utilizat tot la Iaşi pentru SC (Fotache and Hurbean, 2006),
dar şi de către cei care au redactat un glosar de termeni la Universitatea din Târgovişte
(ECR, 2008);
9. Lanţ de ofertă este un termen utilizat tot la nivelul Academiei de Studii Economice din
Bucureşti, într-o colaborare cu un profesor din SUA (Glasser et al., 2006);
10. Lanţ logistic este utilizat atât la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj (Ilieş and Crişan,
2008a), cât şi la Academia de Studii Economice din Bucureşti (Belu, 2008, Ţarţavulea and
Bănacu, 2009);
11. Procese de aprovizionare şi livrare este un termen utilizat de reprezentanţii Microsoft în
România (CG-GC, 2010) în cadrul unei prezentări a soluţiei Microsoft Dynamics Nav.
Din aceste detalii rezultă mai multe aspecte:
1. Nu există o denumire unitară pentru SC şi SCM în România;
2. Variaţia nu ţine cont de aria geografică de provenienţă a autorilor şi nici de apartenenţa la mediul
academic sau la mediul de afaceri;
3. Se observă o lipsă de standardizare şi o lipsă de corelare între munca mai multor autori;
4. Traducerea termenului supply din engleză a fost realizată deficitar, în acest context supply
înseamnă ofertă şi nu aprovizionare. Supply este oferta creată de membrii unui SC;
 Instrucţiuni de redactare

- 107 -

5. Există o greşeală aproape generală privind perceperea unui SC, insistându-se pe partea logistică a
acestuia. Exceptând termenul de la punctul 9 (lanţ de ofertă), se poate observa faptul că lucrurile
au luat o turnură neplăcută. Pe de o parte că supply este tradus ca aprovizionare, iar pe de altă
parte reducerea SC la percepţia de lanţ logistic sau relaţie logistică (aprovizionare, livrare,
distribuţie, furnizare, desfacere) este un lucru dăunător cercetării, diminuând activităţile
desfăşurate la nivel de SC;
În încercarea de a lămuri situaţia, am căutat să vedem ce s-a întâmplat în alte limbi latine cu împrumutul
celor doi termeni:
1. În limba italiană termenul a rămas netradus, AILOG (asociaţia de profil din Italia) are numele
original: Associazione Italiana di Logistica e di Supply Chain Management;
2. În limba franceză s-a adoptat un termen de către un organism de reglementare lingvistică
(Delegaţia generală a limbii franceze şi a altor limbi ale Franţei – DGLFLF): pentru SC este
utilizat „chaîne logistique”, iar pentru SCM este utilizat „la gestion de la chaîne logistique”.
Totuşi, ceea ce am observat este utilizarea în paralel a unui termen pentru SCM: „management
et economie des reseaux”;
3. În limba spaniolă se utilizează două denumiri: „Cadena de Suministro” (aprovizionare) şi
“Cadena de Abasto” (distribuţie);
4. În limba portugheză este utilizat termenul “Cadeia de fornecimento” (lanţul de furnizare).
Se pot observa similitudinile dintre încercările de traducere din limba română şi cele din celelalte limbi
latine. De asemenea, se poate observa existenţa unei unităţi mai mari privind tratarea acestor termeni, în
cercetările noastre nu am descoperit mai mult de 3 termeni în fiecare limbă latină care să corespundă pentru
SC sau SCM. Credem că este nevoie de o unitate mai mare şi la nivelul României.

4 PROPUNERI PRIVIND UTILIZAREA UNEI FORME UNITARE ÎN LIMBA ROMÂNĂ

Propunerile pe care le realizăm în cele ce urmează sunt mai degrabă pragmatice şi nu sută la sută corecte
din punct gramatical sau literar. Este clar că românii simt nevoia să traducă aceşti termeni, din această cauză
avem de a face cu astfel de confuzii atât la nivelul mediului academic, cât şi la nivelul mediului de afaceri.
Opţiunea italiană de a nu traduce acest termen cade din capul locului.
Pentru supply chain trebuie să ţinem cont de ce înseamnă el de fapt: ansamblul de firme care participă la
realizarea şi livrarea unui produs, la crearea ofertei. Acest supply chain există şi dacă există coordonare între
firme, şi dacă această colaborare între firme nu este prezentă. Este evident faptul că toţi termenii utilizaţi în
limba română reflectă partea operaţională – nivelul anilor 2000 din logistica internaţională. Cum nu avem
momentan un termen care de genul supply chain care să nu mai reflecte realitatea (de exemplu realitatea
demand chain sau value chain), orice termen care să nu îngusteze viziunea academică şi cea de afaceri doar
la aspectele operaţionale, logistice, este bine venit.
O altă problemă este utilizarea până acum a termenului de lanţ. Lanţul este mai degrabă o formă liniară
de legături dintre diferite noduri. Lanţul este potrivit la nivel operaţional, de unde a fost astfel preluat. Nici
termenul de reţea nu este potrivit deoarece reţeaua ar presupune interconectarea directă a tuturor membrilor
acesteia, lucru mai mult sau mai puţin observabil la nivel de SC datorită împărţirii clare între furnizorii de
materii prime, producători, distribuitori etc. La nivel strategic s-a utilizat adesea canalul de distribuţie.
Credem că firmele care creează împreună oferta realizează în acelaşi timp un canal din amonte înspre aval a
materialelor şi produselor către client. Dar termenul canal nu este utilizabil datorită conotaţiilor legate de
distribuţie şi implicit logistică.
Propunere 1: Propunem păstrarea termenului de lanţ, corespunzător chain din engleză, datorită
utilizării pe scară largă a acestui termen deja. Deşi nu reflectă realitatea, structura unui SC fiind mai
degrabă cea a unei arborescenţe, credem că lanţul sugerează legăturile dintre parteneri.
Forma lungă a unui supply chain în română ar trebui să fie lanţul creării ofertei, dar are trei cuvinte şi
lucrurile ar deveni prea lungi.
Revista de Management şi Inginerie Economică, Vol. , Nr. , 2011

- 108 -

Propunere 2: Pentru a particulariza lanţul şi a-i da o conotaţie similară SC, propunem utilizarea
asociaţiei „lanţul ofertei” pentru a denota în română termenul supply chain din management. Se
acceptă şi forma lanţ al ofertei. Reflectă toate definiţiile expuse, şi poate fi transformat în Managementul
Lanţului Ofertei, fără a diminua şi a afecta din punct de vedere teoretic vreunul dintre aspectele relevate
pentru ambele concepte la nivel internaţional. Pluralul la lanţul ofertei este lanţurile ofertei. Pluralul
managementului lanţului ofertei este managementul lanţurilor ofertei.
În ceea ce priveşte activităţile desfăşurate în cadrul lanţului ofertei, conform celor expuse în studiul
literaturii, este evident faptul că nu se “joacă” doar logistică în cadrul acestuia. Implementarea
managementului la nivel de lanţuri ale ofertei se realizează în primul rând la nivel operaţional şi beneficiile
cooperării dintre firme sunt relevante mai ales prin optimizarea activităţilor logistice. Dar acestea sunt primul
pas către un SCM performant. Alte procese pot fi integrate, conform literaturii internaţionale: marketing,
calitate, vânzări, inovare etc.
Definiţie 1: Lanţul ofertei reprezintă totalitatea firmelor participante la realizarea şi livrarea produselor
sau serviciilor, adică la crearea ofertei către piaţă.
Definiţie 2: Managementul lanţului ofertei reprezintă totalitatea proceselor manageriale la nivel de
lanţ al ofertei (la nivel interfirme). Include mai multe procese: managementul strategic, managementul
marketingului, managementul producţiei, managementul inovării, cercetării şi dezvoltării, managementul
reţelelor informatice, managementul logisticii, managementul relaţiei cu clienţii, managementul vânzărilor
etc. Aceste procese se pot realiza la nivel de lanţ al ofertei într-o măsură mai mică sau pot fi implementate
integral. Aceste lucruri depind de coordonarea unitară a unui lanţ al ofertei sau de existenţa mai puţin
coordonată a acestuia.
Credem că cei doi termeni şi definiţiile generate sunt clare şi respectă cerinţele internaţionale, pentru a fi
utilizate pe scară largă în România. Suntem dispuşi să luăm în considerare orice alte soluţii justificate
ştiinţific.

BIBLIOGRAFIE / REFERENCES