Edemul acut laringian ("edem glotic")

Edemul acut laringian ("edem glotic") reprezintă o urgenţă medicală.

Etiologia cea mai frecventă este alergică. Poate să apară şi în context infecţios, a frigore, post-
traumatic, asociat unor cauze generale (tiroidită acută, după administrarea unor "puf-uri"/ aerosoli
cu substanţe medicamentoase etc.), asociat unor suferinţe circulatorii, renale, neuro-hormonale
ş.a.
Diagnosticul pozitiv - anchetă alergologică + examen obiectiv + date de laborator.
Clinic apar: dispnea, tirajul, cornajul, stridorul expirator şi inspirator, durerea laringiană
spontană/la inspir, agitaţia, anxietatea, iar prinderea corzilor vocale determină modificări de
fonaţie.
Examenul obiectiv şi laringoscopic relevă: tirajul, retracţia spaţiilor intercostale şi
supraclaviculare, mobilitatea laterală redusă a laringelui (cu lipsa crepitaţiilor fiziologice), edem alb
(alergic) sau roşu (infecţios).
Diagnosticul diferential se face cu alte suferinţe ale laringelui (fac obiectul specialităţii
ORL).
Tratamentul în etapa prespitalicească constă din: îndepărtarea agentului cauzal (dacă este
identificat şi posibil de îndepărtat), "traheostomie medicamentoasă" utilizând adrenalină,
hemisuccinat de hidrocortizon, preparate de calciu, vitamina C, tiosulfat de sodiu; traheotomie "a
minima", utilizând un ac gros (de perfuzie) introdus prin membrana crico-tiroidiană; antibiotic (la
nevoie) etc.(vezi şocul anafilactic). În spital se aplică tratamentul de urgenţă, adecvat stării
clinice şi, la nevoie, chiar traheostomia chirurgicală.

Edemul angioneurotic (Quincke)

Poate îmbrăca formele: acută, subacută şi cronică. Are acelaşi mecanism de producere ca şi
urticaria acută (vasodilataţie brutală, cu creşterea permeabilităţii capilare + o exocitoză discretă, cu
limfocite, eozinofile şi PMN). Apare cu predilecţie la adulţi tineri, mai frecvent bărbaţi, la nivelul
tegumentelor şi mucoaselor, bogate în ţesut lax (în special faţă, pleoape, obraji, buze, mucoasă
jugală), dar şi cu alte localizări (mâini, picioare, organe genitale).
Edemul este imprecis delimitat, de culoare albă sau roz-pal, însoţit de prurit, şi nu lasă
godeu. "Atingerile" mucoaselor/seroaselor conferă gravitate tabloului clinic (edem lingual, al vălului
palatin, gingii, luetă, amigdale palatine, faringe, laringe).
Îmbracă uneori un aspect dramatic, impunând un tratament intensiv şi internare de urgenţă.
Debutul dramatic, cu dispnee, afonie, disfonie, senzaţie de sufocare, agitaţie, expectoraţie muco-
seroasă (uneori sero-sangvinolentă), +/- fenomene digestive, este grav, cu risc vital evident.
Edemul meningeal (rar) poate determina: cefalee, tulburări de echilibru, crize comiţiale, afazii,
plegii diverse, pierderea stării de conştienţă ş.a. Edemul Quincke e asociat frecvent cu urticaria
gigantă generalizată, dermatita atopică, rinita alergică sau AB, şi mult mai rar, cu şocul anafilactic.
Diagnosticul comportă un protocol asemănător urticariei alergice.
Evolutia si prognosticul sunt, în general, favorabile.
Tratamentul "de fond" al angioedemului implică: un regim igieno-dietetic adecvat;
profilaxia contactului cu alergenii (când factorul declanşant este cunoscut); tratamentul focarelor
septice sau al parazitozelor; sedarea pacientului; tratamentul afecţiunilor asociate/favorizante;
eventual vitamina C, tincturi/pudre mentolate antipruriginoase, preparate de calciu, tiosulfat de
sodiu, "stabilizatoare" ale membranei mastocitare, antihistaminice sau cortizonice a la longue,
pentru formele rebele, iterative; hiposensibilizarea specifică şi nespecifică. Tratamentul de
urgenţă, asemănător celui din şocul anafilactic, implică: administrarea de adrenalină (0,3-0,5 ml
din sol.1%. s.c.sau i.v., repetat la nevoie după 10-20 min.); hemisuccinat de hidrocortizon 100 mg
în bolus, apoi în perfuzie (până la 1g/zi) în soluţii glucozate sau ser fiziologic; oxigenoterapie la
nevoie +/_ traheostomie în edemul acut laringian cu risc vital etc.