CRIMA ORGANIZATĂ ÎN AMERICA LATINĂ

Cel puţin, în ultimii douăzeci de ani, s-au adus numeroase dovezi cu

privire la modificările care au apărut în esenţa crimei organizate. Analiştii
consideră că a avut loc o evoluţie radicală deoarece vechii duşmani ai
societăţii se transformau în corporaţii, atât ca organizare internă cât şi prin
disimularea propriei identităţi. Putem vorbi de o semnificativă reinvenţie,
pentru că, în ultimele decenii, America Latină a cunoscut una dintre cele mai
mari afluenţe de noi organizaţii criminale înregistrate vreodată, iar grupurile
deja existente au fost copleşite de noii veniţi care le-au violat teritoriile.
Aceşti invadatori au adus cu ei noi abilităţi, noi atitudini şi ambiţii brutale de
a-şi cuceri propriile lor poziţii. Organizaţiile constituite anterior recunoşteau
ameninţarea şi ştiau că trebuie să se adapteze pentru a supravieţui. Rezultatul
este imaginea sinistră a începutului secolului al XXI-lea şi o adevărată nouă
ordine mondială.

Particularităţi ale continentului sud-american

Corupţia şi slăbirea instituţională permit expansiunea crimei

organizate în ţările din America Latină. Traficul de copii şi femei,
narcotraficul, spălarea banilor, furtul de maşini, sechestrarea şi extorsiunea
îşi extind afacerea pe tot continentul datorită unor state naţionale slabe.
Doisprezece ţări din America de Sud, şapte din America Centrală,
treisprezece din Caraibe şi Mexic suferă din cauza efectelor crimei
organizate care s-a transnaţionalizat, s-a structurat în reţele şi grupuri şi care,
acum, pare de necontrolat.
Analişti ai Facultăţii Latino-Americane de Ştiinţe Sociale şi
organisme civile precum Viva Rio explică faptul că, în ultimele două
decade, crima organizată a proliferat in America Latină datorită crizei
economice lasată moştenire de către planurile de ajustare fiscală şi
privatizare a sectorului public şi de către îndatorarea externă. Golurile
legale, lipsa de capacitate statală, corupţia şi existenţa unui sector
considerabil al societăţii care nu are acces la economia formală au favorizat
această expansiune a activităţilor ilegale.
Ţările din America Centrală sunt cele mai vulnerabile deoarece
instituţiile acestora nu dispun de capacitatea necesară pentru a înfrunta
criminalitatea organizată. Tendinţa recentă în această regiune este de a-şi
întări capacităţile instituţionale şi de a promova reforme aplicabile legilor

1
pentru combaterea crimei organizate, la fel ca şi o mai mare fiscalizare şi
dezvoltare a politicilor de promovare a cooperării interinstituţionale.
Traficul de arme ilegale către America Centrală ameninţă securitatea
din această regiune. Date recente apărute în studii realizate de către Fundaţia
Arias pentru Pace şi Progres Uman, arată că în 66% din morţile, sinuciderile
şi leziunile din această regiune a fost prezentă o armă de foc provenită din
traficul ilicit. În Salvador există cea mai mare proporţie de victime cauzate
de armele de foc (27%), urmat de Guatemala (24%) şi Honduras (24%).
În materie de narcotrafic, America Centrală continuă să fie o zonă de
tranzit şi reexpediere de droguri ilicite, în special cocaină, care provine din
America de Sud, fundamental din Columbia, şi cu destinaţie în Statele Unite
şi Europa. Se estimează ca 88% din cocaina care intră în Statele Unite a
trecut prin aceasta regiune. În tranzitul acestor substanţe, teritoriul
Guatemalei se foloseşte ca zonă de aterizare a aeronavelor particulare care
transportă cocaină în mod clandestin din Columbia către Statele Unite, ca
zonă de reexpediere a cocainei care tranzitează pe mare către Europa şi ca
zonă de depozitare a drogurilor care se transferă în Mexic.
Altă faţă a crimei organizate este traficul de persoane, care, în
America Centrală, se referă în principal la femei tinere, adolescente (între 12
şi 17 ani) şi copii folosiţi în principal pentru exploatare sexuală. Rutele şi
coridoarele create pentru acest tip de trafic trec din Nicaragua în Honduras,
Salvador, Guatemala şi Belize. Ţara de origine a acestor fluxuri este
Nicaragua, care primeşte persoane din America de Sud şi serveşte pe
direcţiile sud (Costa Rica) şi nord (Honduras). Până acum, victimele acestui
delict ajungeau pe o rută care trecea prin Honduras, Salvador şi se termina în
Guatemala, Belize sau în sudul Mexicului.
În ianuarie 2008, Programul Organizaţiei Internaţionale pentru
Migraţii si pentru Combaterea Traficului de Persoane a asistat 54 de victime
dintre care: 80% proveneau din America Centrală; 47 de victime erau femei.
Din acest total 53% erau victime ale exploatării sexuale, 39% victime ale
exploatării laborale şi 7% victime atât ale exploatării sexuale cât şi laborale.
Cu privire la spălarea banilor, dolarul american este traficat prin
Mexic şi America Centrală: în octombrie 2005 s-au capturat în Panama
5.700.000 de dolari. Această ultimă ţară se consideră a fi un punct slab al
regiunii pentru fluxul resurselor de origine ilicită, în special în Zona Liberă
Colon, a doua mare zonă de comerţ liber din lume, după Hong Kong.
În America centrală furtul de maşini este o problemă aproape
endemică. Nicaragua prezintă cel mai mic număr de vehicole furate: între
150 şi 200 de cazuri anuale; în timp ce Guatemala are 8000 de vehicole
furate, Salvador 5000, Honduras 3000 şi Costa Rica 800. Pentru a gestiona

2
acest delict, Nicaragua a creat Sediul Centro-American de Informare cu
privire la Furt şi Recuperare de Vehicole.
În America Latină delincvenţa are deja un caracter transnaţional, lucru
declarat şi de investigatorul brazilian Pablo Dreyfus, coordonator al
investigaţiei Proiectului de Control al Armelor de Foc şi membru în
organizaţia braziliană Viva Rio. Trebuie adăugat şi faptul că reţelele
criminale profită de vulnerabilităţile socio-politico-economice ale statelor
din regiune.
De asemenea, consilierul de la Small Arms Survez consideră că “lipsa
de capacitate statală, corupţia şi existenţa amplelor sectoare ale societăţii
fără acces la economia formală reprezintă breşe în coeziunea socială şi
politică, pe care crima organizată le ocupă şi le amplifică”1. Astfel,
delincvenţa organizată se întareşte în zonele rurale şi urbane în care nu
există stat de drept şi care suportă prezenţa puterilor paralele.
În Caraibe, în schimb, maxima expresie a delictului organizat este
traficul de droguri şi arme. Statele Unite sunt cel mai mare furnizor de arme,
cu 85% dintre cele care sunt folosite în scop criminal atât în Mexic cât şi în
insulele care se află sub influenţa americană. Altfel spus, crima organizată şi
reţelele sale profită de slăbiciunile statelor din regiune şi de infiltrările în
puterile politice, care permit insulelor Caraibe să ofere şi paradisuri fiscale
propice pentru resursele ilicite şi să susţină spălarea banilor.
Deşi Caraibe gazduieşte doar 0.5% din populaţia mondială, traficul de
cocaină este atât de ridicat în această regiune încât aici au loc 7.4% din
confiscările globale de cocaină. În 2001, comerţul ilegal de droguri a
reprezentat pentru Jamaica aproape 4% din produsul intern brut şi a generat
câştiguri de 3.3 milioane de dolari.
Problema delincvenţei în Caraibe este şi structurală; este vorba de
societăţi foarte inegale în interior, deoarece regiunea conţine şapte dintre
cele mai sărace economii de pe planetă. Şi totuşi, Pablo Dreyfus propune
ţărilor din această regiune să nu adopte agende politice impuse din exterior,
menţionînd ca această strategie a eşuat deja şi avertizează ca militarizarea
agendei de securitate publică şi combatere a crimei organizate generează mai
multe probleme decât soluţii. Reprezentantul Viva Rio mai spunea: “Dacă
vrei securitate, identifică, asumă-ţi şi diminuează-ţi vulnerbilitatea”2.
Această noţiune trebuie să meargă împreună cu politicile de includere şi
dezvoltare socială.

1
http://www.contralinea.com.mx/archivo/2008/julio2/htm/aumenta-crimen-organizado-america-latina.htm
2
http://www.contralinea.com.mx/archivo/2008/julio2/htm/aumenta-crimen-organizado-america-latina.htm

3
 Cartelurile columbiene şi afacerile celor implicaţi

Narcotraficul columbian constituie o variantă de crimă organizată mai

diferită de celelalte forme de delincvenţă. În timp ce mafia, cu o logică a
puterii, se concentrează în zona extorsiunilor şi protecţiei, narcotraficul, cu o
logică a pieţei, face acelaşi lucru în zona comerţului de marijuana, cocaină şi
heroină. Grupurile columbiene au fost şi sunt implicate mai ales în
producerea şi vânzarea de marijuana, procesarea şi distribuţia de cocaină şi,
mai nou, în producţia şi distribuţia heroinei. Din punct de vedere regional se
pot distinge cel puţin patru „focare narcotraficante”:
 „nucleo costeño” (regiunea de coastă)
 „nucleo central” (regiunea centrală)
 „nucleo valluno” (regiunea Valle del Cauca)
 „nucleo antioqueño” (regiunea Andina, departamentul Antioquia)
Toate acestea au avut un rol extrem de important în traficul de cocaină şi
heroină. Datorită impactului său economic, politic şi social, cel mai
important dintre aceste afaceri a fost traficul de cocaină. Narcotraficanţii
columbieni se ocupă de strângerea de bani şi a materiei prime din Peru şi
Bolivia în principal, de procesarea şi exportarea cocainei şi distribuţia ei în
majoritatea ţărilor consumatoare. În prezent, crima organizată columbiană
ocupă o poziţie privilegiată în cadrul pieţei internaţionale de cocaină, poziţie
care le-a permis o acumulare fulminantă de capital.
Dacă ne îndepărtăm de acest tip de analiză generală, panorama devine
complexă şi difuză. Astfel, putem constata o infinitate de grupuri şi reţele
care, într-un fel sau altul, sunt implicate în această afacere, tendinţe de
centralizare reprezentate de aşa-numitele „carteluri”, multiple şi extreme
forme de violenţă şi numeroase puncte fără sfârşit, de cele mai multe ori,
puncte care corup autorităţile şi societatea. Probabil că singura perspectivă
analitică care ar putea ordona oarecum această complexitate, constă într-o
perspectivă a pieţei. Trebuie să înţelegem narcotraficanţii ca fiind oameni de
afaceri care acţionează pe o piaţă caracterizată de ilegalitate şi de
ameninţarea sancţiunii statale. Doar aşa putem să ne punem întrebări cu
privire la structura acestor companii ilegale, la resursele pe care le
manipulează, interacţiunea lor pe piaţă şi soluţia acestora cu privire la
problema ordinii din interiorul ilegalităţii. Consider ca această modalitate de
analiză este satisfăcătoare pentru a fi aplicată acestui „cocktail
narcotraficant” straniu, violent şi iraţional care ne apare la prima vedere.
În afară de foarte bine delimitatele „zone de rezidenţă” a
narcotraficanţilor şi a monopolului deţinut în zonele de cultivare şi în
anumite ţări consumatoare, în traficul de droguri, controlul teritorial joacă un

4
rol secundar. Traficanţii de droguri trăiesc de pe urma unei pieţe care se
întinde pe mai multe ţări şi nu se definesc în funcţie de originea sa
teritorială, ci în funcţie de reţelele pe care reuşesc să le stabilească cu alte
grupuri pe o piaţă care este de fapt internaţională.
Ce rol are traficul de droguri columbian în logica puterii? Traficul de
droguri, ca multe alte pieţe ilegale, este extrem de nesigură şi instabilă. Pe de
o parte, multe pericole provin din partea celorlalţi actori ai pieţei: în orice
moment, traficantul poate fi înşelat, furat sau chiar ucis de competitorii săi.
Toate aceste riscuri se întâlnesc şi pe pieţele legale, însă acestea sunt
minimizate prin intermediul sistemului normativ şi al aparatului de sancţiune
statal. Pe de altă parte, o a doua sursă de pericole este reprezentată de
ameninţarea represiunii statale: traficantul este tot timpul în pericol de a fi
arestat sau de a-i fi confiscată marfa de către agenţii statali.
Din acest motiv, universul traficului de droguri este un teritoriu de
activitate ideal pentru extorsionişti şi protectori. Dacă aceste carteluri aveau
până acum o singură afacere de gestionat, evoluţia pieţei îi determină să se
extindă. Dinamica prezentului îi determină pe mafioţi să devină oameni de
afaceri şi pe narcotraficanţi să devină protectori.
Narcotraficul, care a evoluat până la crearea mafiilor, a apărut în ţări
care nu reacţionau din cauza hipnozei pe care le-o producea dolarii uşori, dar
când acestea au început să vadă morţi pe străzile oraşelor lor, deja se crease
mafia narcotraficului, şi nu se mai putea face prea mult…
Spre deosebire de majoritatea grupărilor criminale organizate,
cartelurile drogurilor nu au nici un fel de origini în mişcările istorice de
rezistenţă. Primul cartel a fost înfiinţat în anii 1970 şi îşi avea sediul chiar în
afara oraşului Medellin. Cartelul Medellin este consacrat ca şi organizaţie
dedicată traficului de cocaină. Principalii săi membrii au fost Gonzalo
Rodriguez Gacha, Pablo Escobar, fraţii Ochoa şi Carlos Ledher.
Un exemplu de personaj complex din peisajul traficului de droguri
este Pablo Emilio Escobar Gaviria, un puternic narcotraficant columbian
care a reuşit să facă carieră în politică ca şi membru în Congresul Republicii
Columbia. Ca şi lider al Cartelului Medellin, a fost capul superm al mafiei
columbiene. Autorităţile columbiene consideră ca acesta a avut de-a face cu
asainarea a peste 2000 de persoane. A organizat şi a finanţat o reţea extinsă
de criminali în serie şi cu actele lor teroriste (maşini bombă în principalele
oraşe ale ţării) a destabilizat ţara şi a devenit unul din cei mai căutaţi
criminali din lume a începutul anilor ’90.
Cartelul Medellin a lui Pablo Escobar a fondat primul grup paramilitar
modern din Columbia, numit MAS („Muerte A Secuestradores” adică
„Moarte Sechestratorilor”), ca răspuns la sechestrările şi acţiunile de gherilă

5
împotriva sa. MAS a fost fondat în 1981, de care sunt relaţionaţi şi Carlos
Castaño şi fratele său Fidel.
Pentru a-şi ascunde afacerile ilegale, Pablo Escobar a realizat multe
opere de caritate pentru săraci în oraşul Medellin. De asemenea şi-a impus
cunoscuta lege „plata o plomo” („bani sau plumb”), pe care mulţi membrii
din guvern, poliţie şi militari columbieni o cunoşteau, ştiind că fie acceptă
banii, fie primeau o ploaie de gloanţe. Închiderea lui Escobar (în 1991) nu a
reuşit să calmeze lucrurile, ba chiar a reuşit să le amplifice. Asasinatul
fraţilor Moncada, traficanţi şi ei, a determinat persoane din mafie şi
paramilitari să formeze un grup numit „Los Pepes” („Perseguidos por Pablo
Escobar”, adică „Persecutaţi de Pablo Escobar”), care folosea aceleaşi tactici
teroriste pe care le folosea capul, pentru a-l înfrunta. Fraţii Castaño au avut
şi ei o dispută cu Escobar şi după moartea lui Escobar, în 1993, Carlos
Castaño ajunge capul paramilitar vizibil al ţării.
Un lucru interesant de analizat este faptul că în 4 aprilie 2006, în
Medellin, au apărut 200 de afişe lipite pe pereţii cartierelor Floresta,
Laureles, El Poblado şi la staţia Industriales a metroului, unde se putea citi:
„Pablo preşedinte: Suveranitate. Independenţă”. Încă se investighează pentru
a vedea cine se află în spatele acestei campanii care utilizează imaginea lui
Pablo Escobar în Medellin.3 Acest incident demonstrează faptul că Escobar
nu a fost uitat şi că imaginea sa încă mai exercită o putere susţinută asupra
columbienilor, fie ei traficanţi sau cetăţeni.
Cartelul Cali, este numele altei organizaţii care se ocupa cu traficul de
cocaină, condusă de fraţii Gilberto şi Miguel Rodriguez Orejuela. A primit şi
denumirea de cartel, în contrast cu Cartelul Medellin, deoarece acestea două
au avut o înfruntare armată pe la mijlocul anilor ’80. Originea conflictului nu
se cunoaşte, însă este posibil să fi fost provocat de controlul pieţelor din
Statele Unite. În timp ce cartelul Medellin fusese ostentativ în activităţile
sale, etalându-şi averea şi influenţa, cartelul Cali era mai prudent şi evita
conflictele deschise cu autorităţile. Chiar şi aşa, supremaţia cartelului Cali a
fost scurtă. Fraţii Rodriguez Orejuela au fost arestaţi în 1995, iar ajutorul de
şef, Jose Santacruz Londono a fost ucis la începutul anului 1996. Deşi
cartelul Cali continuă să fie activ, el şi-a pierdut supremaţia.
Acest lucru nu înseamnă că circulaţia drogurilor s-a oprit sau că au
fost abandonate cartelurile columbiene. Acum efortul columbian anual de
500 de tone de cocaină este asigurat de bande mai mici, etimări recente
arătând că în Columbia există mai mult de 40 de carteluri, jumătate dintre
ele în Medellin. Liderii moderni ai cartelurilor conduc organizaţii mici şi
subtile, se îmbracă obişnuit şi duc vieţi exemplare. Văzând rezultatele
3
Vezi pe larg la: http://www.almamater.cu/diversos/paginas/cocaina.htm

6
lăcomiei neîngradite, ei lucrează în grupuri mici, de la laboratoare uşor
portabile, şi-şi păstrează anonimatul. Ei colaborează când este cazul şi de
asemenea lucrează cu grupări politice, aparţinând atât stângii revoluţionare
cât şi dreptei paramilitare, care folosesc banii obţinuţi din droguri pentru a-şi
finanţa agendele lor politice. Metodele de producţie s-au schimbat şi ele.
Recent cartelurile au inventat un compus nou cunoscut sub numele de
„cocaină neagră” – o formă a drogului amestecată cu praf de fier şi cărbune
– care nu poate fi detectat nici de câinii antrenaţi special, nici prin analize
chimice standard. Cocaina neagră poate fi apoi purificată folosind dizolvenţi
simpli.
Cocaina este un factor destabilizator grav, care-i menţine armaţi pe
rebelii columieni şi care împiedică progresul ţării. Dar, după aproape 10 ani,
nu numai că eforturile realizate cu ajutorul Statelor Unite pentru a diminua
productia de coca au eşuat; ba mai mult au fost contra-productive.
Planul Columbia trebuia să sporească securitatea, să elimine cultivarea
drogurilor şi să îmbunataţească ordinea publică. Totuşi, cultivarea foii de
cocaină a crescut cu 15% între 2000 şi 2006, iar un studiu al Naţiunilor Unite
a dezvăluit că doar în 2007 s-a cultivat cu 27% mai mult pămînt decât anul
precedent. În concluzie, ceva nu merge.
Coca reprezintă baza în fabricarea cocainei şi de decenii aceste culturi
finanţează operaţiunile diferitelor grupuri paramilitare.
Fumigările aeriene şi eradicarea manuală a acestor culturi au avut
efecte temporare din cauză că ţăranii care cultiva coca nu au o altă
alternativă la fel de productivă şi lucrativă, iar preţul pieţei pentru coca a
crescut de la 450 de dolari)/kg în 2007 la peste 2000 de dolari/kg în prezent4.
Statele Unite au cheltuit 6.000 milioane de dolari pentru Planul
Columbia, dar această ţară latino-americană continuă să furnizeze 90% din
cocaina care se consumă în SUA. Probabil că este cazul să se re-examineze
războiul împotriva drogurilor...
Renumitul analist politic, Hernando Gómez Buendía spunea că: „noi
columbienii avem o dilemă: să fim în favoarea imperiului şi moralei cu
războiul împotriva exportării drogurilor sau să ne situăm de partea
corupţiei şi a patriei”5.
În ciuda costului ameţitor al urmăririi cartelurilor, singurul rezultat a
fost spargerea câtorva bande mari şi înlocuirea lor cu multe altele mai mici.
Între timp circulaţia cocainei continuă să se intensifice.

4
http://www.fp-es.org/aumenta-la-produccion-de-coca-en-colombia
5
http://www.gsu.edu/~forhdf/narcos.html

7
 Cele mai recente informaţii6 apărute în presa internaţională despre
cartelurile columbiene, ne informează că cele 101 capturi de narcotraficanţi
din Italia, Columbia şi Olanda, evidenţiază strânsele legături între mafia
calabreză şi crima organizată columbiană. Acest lucru a fost confirmat de
ambasadorul Columbiei în Italia, Fabio Valecia Cossio, care a recunoscut că
prin intermediul infiltrărilor, informatorilor şi comunicării directe între ţările
cooperante (Italia, Columbia, Spania, Olanda, Austria şi Franţa), autorităţile
au reuşit să dea lovitura cea mai importantă reţelelor de narcotrafic mondial.
Cooperarea dintre Italia şi Columbia a fost crucială pentru această
operaţiune, pentru care s-au expediat peste 140 de ordine de arest.
Conexiunea dintre mafia italiană şi cea columbiană se realiza în felul
următor: Columbia punea materia primă, aceasta ajungea în Italia şi acolo se
distribuia. Prin porturile din Calabria intra cocaina şi heroina, acestea fiind
adevărate sedii de distribuţie pentru Europa.
Au fost detectate astfel şi alte reţele de comercializare în alte ţări, iar
căutarea continuă…

Crima organizată mexicană

Numeroasele interdicţii din partea autorităţilor americane au eliminat

prezenţa cartelurilor columbiene din sectoarele de transport şi trafic de
droguri, absenţă de care au profitat bandele mexicane. Cartelul Sinaloa şi
cartelul Golfului deţin cheia afacerilor cu Arizona şi respectiv cu Texas. Un
al treilea grup care operează în afara Tijuanei se află în competiţie cu acestea
pentru a-i menţine pe consumatorii americani euforici cu cocaină şi meta-
amfetamine aduse din surse îndepărtate precum China. Liderii acestor trei
carteluri sunt în închisoare, dar organizaţiile acestora îşi continuă activităţile
criminale.
Cartelurile mexicane au ucis deja în acest an peste 1000 de persoane,
iar preşedintele mexican, Felipe Calderon a introdus armata pentru a face
faţă bandelor şi a creat chiar şi o unitate de comando specială care depinde
direct de el, însă drogurile continuă să curga şi obiectivul acestor grupuri este
să se extindă în Peru şi America Centrală7.
David Johnson, secretar adjunct pentru Chestiuni Antinarcotice al
SUA a facut publice o serie de cifre cu privire la crima organizată din Mexic.
6
http://www.gac.msh-paris.fr/fr/informacion/prensa_art/ene_30(2)%20_2004_colombiano.htm
7
http://www.fp-es.org/la-lista-los-sindicatos-del-crimen-mas-importantes-del-mundo

8
Conform acestuia, aproximativ 150.000 de persoane sunt implicate direct în
traficul de droguri şi încă 300.000 participă la cultivarea şi procesarea
marihuanei şi opiului. Aceste persoane rulează între 15.000 milioane şi
25.000 de milioane de dolari pe an în Mexic, pentru că 90% din cocaina care
se consumă în SUA traversează Mexicul, unde, în plus, s-a duplicat
consumul ˝cronic˝ de droguri din 2002 la 500.000 de dependenţi8.
Poliţia americană a reuşit, vineri, 23.01.2009, să îl captureze chiar la
granita SUA cu Mexic pe călăul mafiei mexicane, Santiago Meza Lopez,
personaj sinistru, acuzat că ar fi asasinat în ultimii zece ani peste 300 de
persoane.
La comanda liderilor gruparii mafiote din care facea parte, Lopez a ars
în acid sulfuric peste 300 de persoane, începand din 1999 până în prezent,
pentru o plată de circa 600 de dolari pe săptămână.
Victimele faceau parte dintr-o bandă rivală celei care îl angajase pe
Lopez, a cărui conducere era asigurată de Teodoro Garcia Simental, un
mafiot binecunoscut, fost locotenent într-un alt cartel al drogurilor din
Tijuana. Procurorii care conduc ancheta se tem însă că aceasta va scoate la
iveală faptul că numarul celor care au sfârşit în mâinile mexicanului este cu
mult mai mare9.
De la finele anilor 1990 şi dispariţia marilor carteluri columbiene,
traficanţii mexicani de droguri ocupă primul loc pe continent. Cocaina este
produsă în Anzi, dar mexicanii controlează 40% din rutele spre piaţa din
SUA, spun rapoartele americane, care constată şi faptul că mexicanii sunt
din ce în ce mai implicaţi în producţia şi traficul de metamfetamine. Iar
atunci când ştii că beneficiile repartizate variază între 8 miliarde şi 25
miliarde de dolari pe an, escaladarea violenţei teritoriale nu mai pare
uimitoare.
De altfel, nici nu datează de curând, numai că nu atinsese niciodată
astfel de proporţii. Specialiştii explică această spirală a narcoviolenţei prin
importanţa pe care a căpătat-o controlul teritorial după ce Mexicul a devenit,
pentru drog, o zonă de trecere dublată de o piaţă. Unii consideră că voinţa
aproape obsesivă a autorităţilor de a opri baronii drogurilor a declanşat lupta
sângeroasă pentru putere în sânul organizaţiilor de traficanţi.
În prezent, principala rivalitate opune cartelul din Sinaloa (condus de
Joaquin "El Chapo" Guzman) şi cartelul din Golf (al cărui fost şef, Osiel
Cardenas, a fost extradat în SUA în ianuarie 2007). Dar în fond este vorba

8
http://noticias.terra.com/articulos/act1669782/Ee_uu_dice_que_narcotrafico_mueve_hasta_25_000_mdd_
en_mexico/
9
http://www.ziare.com/articole/mafia+mexicana

9
de un război dus pe cea mai mare parte a teritoriului mexican, fiind dus de
organizaţiile locale care se înfruntă pe teren.
Luis Astorga, un specialist în narcotrafic, estimează că actualul haos
este legat de prăbuşirea sistemului partidului unic, care a dominat viaţa
politică mexicană 71 de ani fără întrerupere. Acest sistem furniza un cadru
corupţiei, dar era atât de puternic încât fixa limite violenţei.
Preşedintele Felipe Calderon a lansat o ofensivă militară contra
narcotraficanţilor la doar zece zile dupa ce a venit la putere, în speranţa
restabilirii ordinii. Au trecut de atunci peste doi ani şi opiniile sunt
împărţite, unii apreciind că situaţia ar putea deveni chiar mai gravă. Circa
25.000 de soldaţi sunt desfăşuraţi în ţară, dar traficanţii nu sunt deloc
intimidati. In iunie 2007, şeful securităţii publice din statul Veracruz a primit
ameninţări via un mesaj asezat alături de un cap tăiat şi două posturi de
poliţie au fost atacate cu grenade. Anterior, oameni înarmaţi au asasinat un
responsabil federal al serviciilor secrete şi un comando de 50 de asasini
plătiţi, Los Zetas, a parcurs peste 300 km în deşert pentru a răpi 15 persoane
dintr-un mic orăşel din apropierea frontierei cu SUA.
Trebuie să mai menţionez în această lucrare şi un mic amănunt: San
Pedro Garza Garcia, oraş elegant din apropiere de Monterrey, este cunoscut
ca fiind ˝dormitorul˝ marilor şefi ai cartelurilor mexicane pentru că, însuşi
primarul oraşului a recunoscut că din cauza "nivelului socio-economic,
cineva care cheltuie mult şi are obiceiuri fastuoase de consum poate trece
total neobservat"10 datorită faptului că aici au locuit dintotdeauna cele mai
bogate familii ale regiunii.
Potrivit poliţiei, cartelul din Golf s-a instalat la San Pedro şi a domnit
multă vreme asupra statului Nuevo Leon până când "cineva" a adus cartelul
din Sinaloa dupa evadarea din inchisoare a lui Joaquin Loera Guzman (19
ianuarie 2001), care a avut carte albă să se instaleze în schimbul eliminării
adversarilor săi şi a Zetas (asasinii plătiţi ai cartelului din Golf).
Este clar că a existat un pact cu cartelurile pentru şcolarizarea copiilor,
dar la un moment dat cineva a lasat sa intre un alt grup şi a început masacrul.
În afară, serviciile secrete americane şi mexicane declară că cele două mari
carteluri au ajuns la un armistiţiu, pentru a-şi împarţi mai bine "afacerea".
Negocierile au avut loc in iunie 2007 pe o proprietate din statul
Tamaulipas. Discret, cartelurile rivale din Sinaloa şi din Golf au decretat o
încetare a focului în două state din Mexic, negociind un acord de pace care
le permite împarţirea filierelor. Acordul nu a fost consolidat, dar se
acţionează în acest sens. Numai că cele două părţi se urăsc atât de tare încât
10
http://www.romanialibera.ro/a103999/razboiul-narcotraficantilor.html

10
asasinatele pot fi reluate oricând şi oriunde. Asasinatele nu sunt legate numai
de împărţirea teritorială, ci şi de pedepsirea tradatorilor.
Un glonţ în ceafă înseamna că victima era trădător, în ureche, era
spion, în gură, unul prea vorbăreţ, în frunte, unul care a mers prea departe.
Narcotraficul dispune de putere şi are mai multe feţe, reuşind să
infiltreze sferele înalte ale politicii mexicane şi să se implanteze în mod
subtil şi adesea cu violenţă în conştiinţa societăţii. Traficul de stupefiante a
depăşit forţele trimise să-l oprească şi a invadat toate sectoarele. Îi găsim
"amprentele" în şcoli, în poliţie, în industrie şi chiar în ultima verigă menită
să asigure securitatea – armata, căreia preşedintele Calderon i-a incredintat
misiuni politice şi poliţieneşti care depăşesc limitele atribuţiilor sale
constituţionale.
El le-a acordat militarilor o putere extinsă pentru a combate
delincvenţa, dar, în pofida faptului că au trecut deja doi ani, traficul de
stupefiante continuă în Mexic. Calderon este nevoit să guverneze cu o nouă
hartă a narcotraficului, în cadrul căreia statul său natal, Michoacan, strategic
pentru carteluri, a fost transformat în abator de crimă organizată.
Cartelul Milenio (care a început să opereze în anii ’90), condus de
fraţii Valencia Cornelio, nu este singurul care bântuie şi pedepseşte în
Michoacan. Atrase de poziţia geostrategică, diverse alte organizaţii din
statele Guerrero, Jalisco şi Sinaloa se afla în competitie. În Sinaloa au apărut
bande care işi dispută acum controlul ţării şi pe cel al frontierelor. Ele stiu că
cine domină aceste zone dictează regulile.
Michoacan fiind poarta de intrare a drogurilor din Columbia, cartelul
din Golf a dorit să pună piciorul servindu-se de aripa sa armată, Los Zetas,
compusă din foşti politişti şi militari deveniţi mercenarii cartelului. Dar
Joaquin Guzman, seful celui de-al doilea mare cartel, cel din Sinaloa, a dorit
si el o bucata din acest teritoriu. si, ca si cum nu ii era destul, a ocupat şi
Guerrero şi Jalisco. A mai pătruns şi în Colima şi Nuevo Leon şi i-a declarat
război şefului cartelului din Golf.
Ca şef al cartelului din Golf, Osiel Cardenas şi-a facut debutul în
traficul de droguri o dată cu venirea la putere (1998) a guvernatorului
Rovalcaba in statul Tamaulipas. Cei şase ani de guvernare au reprezentat cea
mai bună protecţie de care a beneficiat vreodată un boss pentru a constitui o
organizaţie criminală. Structura centrală a cartelului din Golf – întarită prin
susţinerea armată a Zetas, care au semănat teroarea în întreaga ţară – nu s-a
schimbat niciodată.
În Mexic, cartelurile drogurilor fac legea şi statisticile oferă cifre
neliniştitoare ce relevă un cocktail exploziv. Un trafic de droguri înfloritor.

11
Şapte familii de narcotraficanţi, care se luptă între ele şi care au infiltrat
societatea mexicană. Şapte teritorii, zone de influenţă şi zone de război…
Tot mai mult se vehiculează întrebarea dacă Mexicul este un narcostat
pentru că se transformă rapid în câmpul de bataie central al războiului
împotriva drogurilor şi se amplifică tot mai mult violenţa şi corupţia dincolo
de graniţă, în Statele Unite.
Asasinatele datorate drogurilor au inceput să se înmulţească şi să
crească în intensitate până au ajuns să se transforme într-un război total.
Preşedintele Felipe Calderon a desfăşurat mii de soldaţi şi poliţişti pe străzi
şi şi-a luat angajamentul că va elimina din forţele de securitate pe agenţii
corupţi care cooperează cu cartelurile. Din decembrie 2006 de când Calderon
a început să ia măsuri energice impotriva narcotraficului, au murit mai multe
persoane în actele violente relaţionate cu drogurile decât în atentatele
teroriste din 11 septembrie şi numărul este în creştere.
Enrique Krauze11, istoric şi scriitor mexican, afirmă că există
posibilitatea ca Mexicul să se transforme într-un narcostat datorită faptului
că multe primării sunt controlate de narco-traficanţi, mulţi ziarişti cunt ucişi
şi există corupţie peste tot. Deşi pericolul este momentan embrionar, acesta
există. Înainte, în Mexic nu exista această problemă pentru că exista un
sistem politic centralizat, iar preşedintele era rege de facto. Putea fi corupt
sau nu, dar exista o putere centrală care înfrunta cele mai negre aspecte ale
vieţii mexicane. Unul dintre dezavantajele paradoxale este că noua
democraţie mexicană a descentralizat şi puterea narco-traficanţilor.
Tocmai de aceea se prevede ca această luptă împotriva drogurilor să
mai dureze încă 20 de ani şi vor mai fi mulţi morţi până vom învăţa cum să
ne confruntăm cu problema. Din 1920, Mexicul a fost o ţară pacifică. A
reuşit să evite sau să scape de toate războaiele lumii. Toate statele îşi poartă
propriile războaie; unele sunt religioase, etnice, civile sau naţionaliste. Poate
că tocmai acest război împotriva drogurilor i-a fost rezervat Mexicului12.

11
Enrique Krauze este editor de la revista Letras Libres şi autor de Biografía del poder (Tusquets,
Barcelona, 2002)
12
http://www.fp-es.org/es-mexico-un-narcoestado

12