Sei sulla pagina 1di 89

5 Înscrierea dimensiunilor în desene

5.1 Semnificaţia operaţiei de cotare

A cota un desen înseamnă a înscrie în desen setul de dimensiuni necesare

determinării corecte şi complete a formei obiectului, în vederea fabricării, controlului şi utilizării acestuia [1]. Precizarea valorii dimensiunilor ridică gradul de exactitate şi fidelitate al desenului peste valoarea pe care i-o conferă reprezentarea la scară. În fabricaţia, controlul şi utilizarea obiectului reprezentat în proiecţii ortogonale, determinarea dimensiunilor nu trebuie realizată prin măsurare pe desen, ci

prin citire directă [2]. Dimensiunile auxiliare, fără importanţă în funcţionare, cu rol pur informativ, pot fi determinate prin calcul.

În elaborarea documentaţiei unui produs, cotarea desenelor tehnice este la fel

de importantă ca şi reprezentarea formei obiectelor. Din aceleaşi raţionamente ca şi în cazul reprezentării, cotarea este supusă unor reguli standardizate.

5.2 Elementele cotării

Elementele grafice şi negrafice utilizate în cotare sunt prezentate în Figura 5.1 [3]: liniile ajutătoare, linia de cotă, linia de indicaţie, extremităţile cotei, valoarea dimensiunii.

Linie ajutătoare 500 Linie de cotă gros.2 Linie de indicaţie Extremitatea cotei 200 Valoarea dimensiunii
Linie ajutătoare
500
Linie de cotă
gros.2
Linie de indicaţie
Extremitatea cotei
200
Valoarea dimensiunii

Figura 5.1 Elementele cotării după standardul românesc

5.3 Liniile ajutătoare

Liniile ajutătoare delimitează dimensiunea cotată (Figura 5.2), fiind perpendiculare pe aceasta. Ele sunt trasate cu linie continuă subţire. Dacă spaţiul nu permite trasarea lor perpendiculară pe dimensiunea cotată, liniile ajutătoare pot fi înclinate la un unghi de 60 O (Figura 5.2), dar cu păstrarea paralelismului lor. Conform standardului românesc de cotare, liniile ajutătoare depăşesc linia de cotă cu 2-3 mm.

ajut ă toare dep ăş esc linia de cot ă cu 2-3 mm. Figura 5.2 Pozi
ajut ă toare dep ăş esc linia de cot ă cu 2-3 mm. Figura 5.2 Pozi
ajut ă toare dep ăş esc linia de cot ă cu 2-3 mm. Figura 5.2 Pozi
ajut ă toare dep ăş esc linia de cot ă cu 2-3 mm. Figura 5.2 Pozi

Figura 5.2 Poziţia liniilor ajutătoare utilizate la cotare

5.4 Linia de cotă

Linia de cotă este paralelă cu dimensiunea cotată sau suprapusă cu aceasta, fiind trasată cu linie continuă subţire (Figura 5.3).

trasat ă cu linie continu ă sub ţ ire (Figura 5.3). Figura 5.3 Liniile de cot
trasat ă cu linie continu ă sub ţ ire (Figura 5.3). Figura 5.3 Liniile de cot

Figura 5.3 Liniile de cotă sunt paralele sau suprapuse (rază, diametru) cu dimensiunea cotată

Dacă o piesă este reprezentată în ruptură, linia de cotă este trasată continuu, iar valoarea înscrisă a cotei este cea reală (Figura 5.4).

înscris ă a cotei este cea real ă (Figura 5.4). Figura 5.4 Linia de cot ă

Figura 5.4 Linia de cotă este continuă în cazul vederilor întrerupte

Liniile de cotă sunt plasate în majoritatea cazurilor în afara conturului exterior al obiectului reprezentat, la o distanţă de minimum 7 mm. Distanţa între două linii de cotă paralele succesive are aceeaşi valoare de 7 mm (Figura 5.5).

777
777

Figura 5.5 Plasarea liniilor de cotă faţă de conturul exterior şi a liniilor de cotă paralele succesive

Nu este admisă suprapunerea liniilor de cotă cu liniile de contur sau cu liniile de axă (Figura 5.6).

cu liniile de contur sau cu liniile de ax ă (Figura 5.6). Nu! Nu! Da Da

Nu!

de contur sau cu liniile de ax ă (Figura 5.6). Nu! Nu! Da Da Da Posibil,
de contur sau cu liniile de ax ă (Figura 5.6). Nu! Nu! Da Da Da Posibil,

Nu!

Da
Da
de contur sau cu liniile de ax ă (Figura 5.6). Nu! Nu! Da Da Da Posibil,

Da

Da
Da
sau cu liniile de ax ă (Figura 5.6). Nu! Nu! Da Da Da Posibil, pe suprafe

Posibil, pe suprafeţe mari, fără detalii de formă

Figura 5.6 Linia de cotă în raport cu contururile şi cu liniile de axă

5.5 Extremităţile cotei

Extremităţile liniei de cotă, sau “elementele de capăt”, sunt de obicei săgeţi, plasate simetric, ale căror vârfuri indică totdeauna dimensiunea cotată (Figura 5.2, Figura 5.3, Figura 5.4, Figura 5.5, Figura 5.6). Unghiul la vârf al săgeţii poate varia între 15 O şi 90 O . Săgeata poate fi închisă, sau deschisă, plină sau numai conturată (Figura 5.7). Lungimea săgeţii trebuie să fie proporţională cu dimensinea textului cotelor. Într-un anumit desen, toate săgeţile trebuie să aibă acelaşi aspect şi aceleaşi dimensiuni.

ă aib ă acela ş i aspect ş i acelea ş i dimensiuni. Figura 5.7 Forme

Figura 5.7 Forme posibile pentru săgeţile liniei de cotă

Dacă spaţiul nu permite plasarea clasică a liniilor de cotă, în interiorul liniilor ajutătoare, ele pot fi dispuse în afara acestora, cu vârfurile spre interior, indicând dimensiunea cotată (Figura 5.8).

spre interior, indicând dimensiunea cotat ă (Figura 5.8). Figura 5.8 Plasarea s ă ge ţ ilor

Figura 5.8 Plasarea săgeţilor în exteriorul liniilor ajutătoare

Într-un lanţ de cote care au lungimi reduse pe desen, săgeţile intermediare pot fi înlocuite cu puncte îngroşate (Figura 5.9). Lanţul de cote este delimitat la capetele sale prin două săgeţi orientate cu vârful spre interior.

dou ă s ă ge ţ i orientate cu vârful spre interior. Figura 5.9 Înlocuirea s
dou ă s ă ge ţ i orientate cu vârful spre interior. Figura 5.9 Înlocuirea s

Figura 5.9 Înlocuirea săgeţilor intermediare dintr-un lanţ de cote prin puncte îngoşate

Linia de cotă are săgeată la un singur capăt în următoarele cazuri:

la cotarea razelor de curbură (Figura 5.10):

cazuri: la cotarea razelor de curbur ă (Figura 5.10): Figura 5.10 Linie de cot ă asimetric

Figura 5.10 Linie de cotă asimetrică utilizată la cotarea razelor

20

la cotarea elementelor simetrice reprezentate pe jumătate (Figura 5.11):

Ø15 Ø20
Ø15
Ø20
Ø30 8
Ø30
8
pe jum ă tate (Figura 5.11): Ø15 Ø20 Ø30 8 Figura 5.11 Cotarea elementelor reprezentate pe
pe jum ă tate (Figura 5.11): Ø15 Ø20 Ø30 8 Figura 5.11 Cotarea elementelor reprezentate pe
pe jum ă tate (Figura 5.11): Ø15 Ø20 Ø30 8 Figura 5.11 Cotarea elementelor reprezentate pe
pe jum ă tate (Figura 5.11): Ø15 Ø20 Ø30 8 Figura 5.11 Cotarea elementelor reprezentate pe
pe jum ă tate (Figura 5.11): Ø15 Ø20 Ø30 8 Figura 5.11 Cotarea elementelor reprezentate pe
pe jum ă tate (Figura 5.11): Ø15 Ø20 Ø30 8 Figura 5.11 Cotarea elementelor reprezentate pe
pe jum ă tate (Figura 5.11): Ø15 Ø20 Ø30 8 Figura 5.11 Cotarea elementelor reprezentate pe

Figura 5.11 Cotarea elementelor reprezentate pe jumătate

la cotarea mai multor elemente în raport cu aceeaşi referinţă, folosind aceeaşi linie de cotă (Figura 5.12):

ţă , folosind aceea ş i linie de cot ă (Figura 5.12): 75 O 45 O
75 O 45 O 30 O 0 10 30 70 85 105
75 O
45 O
30 O
0
10
30
70
85
105

Figura 5.12 Cotarea mai multor elemente faţă de aceeaşi referinţă

la cotarea diametrelor mari (Figura 5.13), când trasarea simetrică a liniei de cotă încarcă desenul:

Ø90 Ø125 Ø72 Ø115 Ø40
Ø90
Ø125
Ø72
Ø115
Ø40

Figura 5.13 Cotarea diametrelor mari cu linie de cotă asimetrică

Extremităţile liniei de cotă pot deveni scurte bare subţiri paralele, înclinate la 45 O (Figura 5.14) pe desenele cu elemente de construcţii: planuri de instalaţii, de amplasament a utilajelor, etc.

100
100

Figura 5.14 Utilizarea barelor oblice ca extremităţi ale liniei de cotă

5.6 Liniile de indicaţie

Liniile de indicaţie servesc fie la scrierea cotelor dacă spaţiul nu permite plasarea textului în poziţia sa de bază (Figura 5.15 a), fie la cotarea convenţională a grosimii (Figura 5.15 b), în această a doua situaţie, săgeata fiind înlocuită prin punct îngroşat:

Ø6

s ă geata fiind înlocuit ă prin punct îngro ş at: Ø6 a gros. 1 b

a

gros. 1 b
gros. 1
b

Figura 5.15 Exemple de utilizare a liniilor de indicaţie în cotare

5.7 Valoarea dimensiunii

Valoarea dimensiunii este un text scris cu cifre arabe, căruia i se pot ataşa, în funcţie de necesităţi, sufixe sau prefixe (Figura 5.16):

10 14
10
14
de necesit ăţ i, sufixe sau prefixe (Figura 5.16): 10 14 14 Φ10 2.5x45 O Φ20
de necesit ăţ i, sufixe sau prefixe (Figura 5.16): 10 14 14 Φ10 2.5x45 O Φ20

14

necesit ăţ i, sufixe sau prefixe (Figura 5.16): 10 14 14 Φ10 2.5x45 O Φ20 Figura
Φ10
Φ10
2.5x45 O Φ20
2.5x45 O
Φ20

Figura 5.16 Valori ale unor cote cu- şi fără sufixe şi prefixe

Într-un desen tehnic, se înscriu totdeauna valorile reale ale dimensiunilor, indiferent de scara la care a fost realizat desenul (Figura 5.17)!

35 1:2 20
35
1:2
20
35 1:1 35 2:1 20 20
35
1:1
35
2:1
20
20

Figura 5.17 Înscrierea valorilor reale ale dimensiunilor în desen, indiferent de scara de reprezentare

Dimensiunile liniare se exprimă în milimetri; această unitate de măsură nu se înscrie pe desen. Dacă este absolut necesară utilizarea altor unităţi de măsură pentru lungimi, după valoarea dimensiunii se înscrie simbolul standardizat al acestei unităţi. Dimensiunea caracterelor este de minim 3.5 mm. Într-un anumit desen, toate cotele trebuie să fie scrise cu aceeaşi înălţime a caracterelor! Textele cotelor trebuie să fie astfel poziţionate încât să poată fi citite privind desenul de la bază sau de la dreapta (Figura 5.18).

desenul de la baz ă sau de la dreapta (Figura 5.18). Nu! 10 Da format baza
Nu! 10 Da format baza formatului 15 15 citire
Nu!
10 Da
format
baza formatului
15
15
citire

citire

Figura 5.18 Înscrierea corectă a cotelor în raport cu baza formatului

Textul poate fi poziţionat în raport cu linia de cotă (Figura 5.19) deasupra acesteia, la o distanţă de 1.5-2 mm, sau pe mijlocul liniei de cotă, prin întreruperea ei. în acest al doilea caz, textul trebuie să fie citibil totdeauna de la baza formatului.

100 100 100
100
100
100
100
100

Figura 5.19 Poziţionarea textului cotei în raport cu linia de cotă

Textele cotelor nu se suprapun niciodată peste liniile de axă sau peste intersecţiile acestora (fig. 5.21).

Da Ø40
Da
Ø40
Nu!
Nu!
peste intersec ţ iile acestora (fig. 5.21). Da Ø40 Nu! Ø40 Figura 5.20 Pozi ţ ionarea
Ø40
Ø40

Figura 5.20 Poziţionarea corectă şi respectiv incorectă a textului cotelor în raport cu liniile de axă

Cele mai utilizate prefixe pentru textele cotelor sunt (Figura 5.21):

R pentru rază; Ø pentru diametre; S pentru sferă; □ pentru latura pătratului; SØ10 Ø16
R pentru rază;
Ø pentru diametre;
S pentru sferă;
□ pentru latura pătratului;
SØ10
Ø16
Ø24
Ø15
8

Figura 5.21 Prefixe frecvent utilizate în textele cotelor

La cotarea deschiderilor unghiulare, se poate folosi oricare din unităţile de măsurare a unghiurilor, cu condiţia înscrierii ei pe desen (Figura 5.22). Lungimile arcelor de cerc sunt însoţite de semnul convenţional specific plasat deasupra valorii cotei (Figura 5.22).

60 O

60 O 40 Figura 5.22 Cotarea unghiurilor ş i a lungimii arcelor 5.8 Cotarea elementelor echidistante

40

60 O 40 Figura 5.22 Cotarea unghiurilor ş i a lungimii arcelor 5.8 Cotarea elementelor echidistante

Figura 5.22 Cotarea unghiurilor şi a lungimii arcelor

5.8 Cotarea elementelor echidistante

5.8.1 Elemente echidistante dispuse liniar

Dacă mai multe elemente identice sunt dispuse liniar la distanţe egale, reprezentarea şi cotarea lor poate fi simplificată (Figura 5.23):

ş i cotarea lor poate fi simplificat ă (Figura 5.23): cotă de poziţie pentru primul element
cotă de poziţie pentru primul element din set cotă de poziţie pentru ansamblul elementelor identice
cotă de poziţie pentru primul element din set
cotă de poziţie pentru
ansamblul elementelor identice echidistante
7x15(=105)
8
15
8xØ8
cotă de formă pentru unul din elementele identice echidistante
Figura
5.23 Reprezentarea
şi
cotarea
simplificată
a
elementelor
identice

echidistante

5.8.2 Elemente identice echidistante dispuse polar

Poziţia elementelor echidistante dispuse polar poate fi cotată simplificat (Figura 5.24):

4x30 O (=120 O ) 30 O
4x30 O (=120 O )
30 O

Figura 5.24 Cotarea simplificată a elementelor echidistante poziţionate polar

5.9 Cotarea teşirilor conice

Teşirile conice sunt realizate la extremitatea unui cilindru exterior sau interior, având înălţimea h a teşirii mult mai mică decât diametrul Ø al bazei (Figura 5.25). Rolul lor este acela de a facilita ghidarea piesei pătrunzătoare într-un alezaj.

h Ø
h
Ø
h Ø
h
Ø

Figura 5.25 Teşiri conice exterioare şi interioare

Dacă unghiul teşirii este de 45 O , cota are aspectul din Figura 5.26:

sau 2x45 O 2x45 O 3x45º 3x45º sau
sau
2x45 O
2x45 O
3x45º
3x45º
sau

Figura 5.26 Cotarea teşirilor conice exterioare şi respectiv interioare la 45º

Dacă unghiul teşirii diferă de 45 O , este necesară înscrierea separată a cotei unghiulare şi a înălţimii teşirii (Figura 5.27):

30 2 Ø20
30
2
Ø20
O 60 3 Ø30
O
60
3
Ø30

Figura 5.27 Cotarea teşirilor conice la unghi oarecare

5.10 Cotarea elementelor conice

Se numeşte conicitate raportul între diferenţa diametrelor D şi d a două secţiuni transversale în con şi distanţa L dintre cele două secţiuni (Ec. 5.1), (Figura

5.28):

 

C

=

Ec. 5.1

D

d

= 2 tan α

2

L

α d D L
α
d
D
L

Figura 5.28 Definirea conicităţii în funcţie de dimensiunile conului

La cotare, se poate înscrie conicitatea şi valoarea diametrului mare (Figura 5.29), sau se pot indica cele două diametre D, d, şi distanţa L (Figura 5.30):

d

1:K D
1:K
D
Unde: Conicitate 1:K 1 sau = C K D
Unde:
Conicitate 1:K
1
sau
= C
K
D

Figura 5.29 Cotarea elementelor conice prin înscrierea conicităţii

L D
L
D
elementelo r conice prin înscrierea conicit ăţ ii L D Figura 5.30 Cotarea explicit ă a

Figura 5.30 Cotarea explicită a dimensiunilor elementului conic

Prima variantă de cotare este preferată pentru unghiuri la vârf sub 30 O .

5.11 Cotarea obiectelor cu variante dimensionale

Dacă un acelaşi obiect are mai multe variante dimensionale, cu formă geometrică similară, acesta poate fi reprezentat grafic o singură dată, indicarea dimensiunilor variabile făcându-se parametric (Figura 5.31). Valorile dimensiunilor variabile sunt indicate într-un tabel plasat în formatul de desenare. Dimensiunile invariabile sunt înscrise direct pe desen.

Varianta

D

a

b

A

28

50

60

B

32

97

60

C

28

65

50

1x45 O b a D Ø20
1x45 O
b
a
D
Ø20

Figura 5.31 Cotarea obiectelor cu mai multe variante dimensionale

5.12 Reguli generale de înscriere a cotelor

O cotă se înscrie într-un desen o singură dată, pe proiecţia pe care elementul cotat este cel mai bine vizibil. Cotele referitoare la acelaşi element se grupează pe aceeaşi proiecţie! Cotele interioare se separă de cele cele exterioare! Dacă reprezentarea este o semisecţiune, cotele exterioare sunt dispuse pe jumătatea în vedere, iar cele interioare pe jumătatea în secţiune (Figura 5.32):

65 38 16 25 47
65
38
16
25
47

Figura 5.32 Separarea cotelor exterioare şi interioare pe o semisecţiune

Se evită supracotarea unui desen! Nu se înscriu cote în plus faţă de cele strict necesare, nici pe o aceeaşi proiecţie nici pe toate proiecţiile considerate în ansamblu! Nu se cotează elementele acoperite! Pentru ca acestea să fie vizibile pe desen, se reprezintă obiectul într-o secţiune adecvată! O linie de cotă nu trebuie să fie intersectată de o altă linie de cotă sau de o linie ajutătoare (Figura 5.33):

16 38 Nu!
16
38
Nu!
38 16 Da
38
16
Da

Figura 5.33 Erori de intersectare a liniilor de cotă

Această

regulă

impune

plasarea

ascendentă

a

cotelor

dinspre

conturul

obiectului spre exterior (începând cu cele mai mici lângă contur). Nu este admisă închiderea lanţului de cote (Figura 5.34)! Atenţie la posibile închideri ale lanţului de cote între cotele exterioare şi cele interioare!

ului de cote între cotele exterioare ş i cele interioare! Nu! Nu! Figura 5.34 Lan ţ
Nu! Nu!
Nu!
Nu!

Figura 5.34 Lanţuri închise de cote

5.13 Metode de cotare

5.13.1 Cotarea în serie (“în linie”, “în lanţ”)

Conform metodei de cotare în lanţ, cotele măsurate pe o aceeaşi direcţie sunt dispuse una în prelungirea celeilalte, astfel că ultimul capăt al unei cote devine primul capăt al cotei următoare (Figura 5.35). Metoda este intuitivă, sugerând rapid proporţiile şi dimensiunile obiectului, dar poate să conducă la imprecizii de fabricaţie, prin cumularea toleranţelor pe direcţia de cotare.

13 23 21
13
23
21

Figura 5.35 Aplicarea cotării în serie

5.13.2 Cotarea faţă de un element comun

Conform metodei de cotare faţă de un element comun, cotele dispuse pe aceeaşi direcţie sunt măsurate în raport cu aceeaşi bază de referinţă. Metoda este mai abstractă, dimensiunile şi proporţiile fiecărui element sunt mai greu de intuit, dar precizia este mai bună. Metoda este preferată în fabricaţia pieselor. Setul de cote obţinut poate fi dispus în paralel (Figura 5.36) sau suprapus, pe aceeaşi linie (Figura 5.37).

13 34 55
13
34
55

Figura 5.36 Cotarea faţă de un element comun, cu dispunerea cotelor în paralel

520 15 35
520
15
35
52 35 sau 15 0
52
35
sau
15
0

Figura 5.37 Cotarea faţă de un element comun, folosind linii de cotă suprapuse

5.13.3 Cotarea în coordonate carteziene

Conform metodei de cotare în coordonate carteziene, se stabileşte o origine a axelor X şi Y şi cele două direcţii rectangulare de măsurare. Aceste elemente sunt indicate pe desen (Figura 5.38). Metoda este utilă mai ales în desenele tehnologice. Alegerea originii are în vedere un punct important în funcţionarea obiectului (centrul unui alezaj, intersecţia a două muchii, etc.). Cotele sunt redate grupat, într-un tabel. Desenul este mai “aerisit”, mai uşor lizibil.

x
x

y

A B
A
B

C

D

E
E
este mai “aerisit”, mai u ş or lizibil. x y A B C D E  
 

A

B

C

D

E

Ø

8

4

6

11

5

X

8

10

18

36

53

Y

8

24

18

12

23

Figura 5.38 Cotarea în coordonate carteziene

5.13.4 Cotarea combinată

Metoda de cotare combinată foloseşte atât cote în serie cât şi faţă de un element comun. Cotele esenţiale în definirea obiectului şi în realizarea funcţiei lui se înscriu faţă de un element comun, iar cele de importanţă secundară se înscriu în serie.

5.14 Clasificarea cotelor

5.14.1 După criteriul funcţional

Cote funcţionale: (sau principale) sunt dimensiuni esenţiale în funcţionarea obiectului reprezentat. Nerespectarea unei cote funcţionale duce la rebutarea, defectarea, sau scoaterea din funcţie a obiectului (Figura 5.39).

F F NF NF NF (AUX) NF F F
F
F
NF
NF
NF
(AUX)
NF
F
F

Figura 5.39 Exemplu de clasificare a cotelor după rolul lor

Cote nefuncţionale: (sau cote de importanţă secundară) sunt dimensiuni care nu intervin esenţial în funcţionarea obiectului reprezentat, dar sunt absolut necesare în definirea completă a formei acestuia (Figura 5.39). Cote auxiliare: sunt dimensiuni ce pot să nu fie înscrise în desen, având rol pur informativ. Forma obiectului este perfect determinată şi în absenţa lor. Dacă se optează pentru înscrierea unor cote auxiliare, ele sunt obligatoriu închise în paranteze ovale. Utilitatea lor constă în evitarea unor calcule numerice. Cotele auxiliare nu sunt niciodată tolerate dimensional (Figura 5.39).

5.14.2 După criteriul geometric şi constructiv

Cote de formă: sunt dimensiuni ce definesc forma geometrică a diferitelor

elemente ale obiectului, mărimea acestor forme (Figura 5.40). Cote de poziţie: sunt dimensiuni ce determină
elemente ale obiectului, mărimea acestor forme (Figura 5.40).
Cote de poziţie: sunt dimensiuni ce determină poziţia diferitelor elemente de
formă, unele în raport cu altele (distanţe, unghiuri) (Figura 5.40).
Cote de gabarit: sunt dimensiunile maxime ale obiectului (Figura 5.40).
Gabarit
Formă
Formă
Formă
Gabarit
Poz.
Poz.
Poziţie

Figura 5.40 Clasificarea cotelor după criteriul geometric şi constructiv

5.14.3 După criteriul tehnologic

Cote de trasare: reprezintă dimensiuni ce trebuie să fie determinate prin trasare în vederea fabricării obiectului reprezentat. Cote de prelucrare: reprezintă dimensiuni ce sunt înscrise pe desenele de fabricaţie, tehnologice. Cote de control: reprezintă dimensiuni delimitate de o suprafaţă de referinţă şi un reper de control al instrumentului de control dimensional sau de verificare o obiectului, după fabricarea lui.

6 Reprezentarea pieselor cu filete standardizate

6.1 Generalităţi

Filetul este o nervură elicoidală realizată pe suprafaţa exterioară sau interioară a unui cilindru sau a unui trunchi de con [1]. Filetul participă la realizarea unor îmbinări demontabile, denumite îmbinări filetate (de tip şurub-piuliţă). Îmbinările filetate deţin una din următoarele trei funcţii: fixarea prin strângere (binecunoscuta fixare prin şurub şi piuliţă, de exemplu), transmiterea şi controlul mişcării a două piese mobile una în raport cu cealaltă (microscop, micrometru, etc.), sau transmiterea puterii (prese, cricuri, etc.) [2]. Filetul realizat pe suprafaţa exterioară a unei piese se numeşte filet exterior (Figura 6.1), iar cel realizat pe suprafaţa interioară, filet interior (Figura 6.1).

vârful filetului fundul filetului Filet Filet exterior interior
vârful
filetului
fundul
filetului
Filet
Filet
exterior
interior

Figura 6.1 Fragment detaliat dintr-un filet exterior, respectiv interior

Majoritatea filetelor utilizate în tehnică sunt filete standardizate, pentru a asigura posibilităţi variate de îmbinare şi o largă interschimbabilitate a pieselor. Standardizarea se referă atât la forma geometrică a filetului, cât şi la dimensiunile acestuia. Profilul filetului, obţinut prin secţionarea acestuia cu un plan longitudinal ce conţine axa, poate fi triunghiular, pătrat, trapezoidal, rotund, dinte de fierăstrău, etc. (Figura 6.2).

a) b) c) d) e) Figura 6.2 Exemple de forme standardizate pentru profilul filetului:
a)
b)
c)
d)
e)
Figura 6.2 Exemple de forme standardizate pentru profilul filetului:

a) triunghiular (metric, Whitworth); b) rotund; c) trapezoidal; d) dinte de fierăstrău; e) pătrat

Spira elicoidală a nervurii poate fi înfăşurată pe dreapta sau pe stânga, filetele fiind după caz, filete pe dreapta, sau filete pe stânga; filetele pe dreapta sunt folosite în marea majoritate a aplicaţiilor. Pe acelaşi suport, se poate realiza o singură nervură elicoidală, la filetele cu un început (marea majoritate a filetelor din domeniul electric) sau mai multe nervuri elicoidale, echidistante, la filetele cu mai multe începuturi.

6.2 Reguli de reprezentare

Filetele standardizate se reprezintă în desenele tehnice în mod convenţional. Filetele nestandardizate se reprezintă de asemenea convenţional pe piese, dar va exista şi o reprezentare detaliată, pentru cotarea elementelor filetului. Filetele nestandardizate se folosesc foarte rar în domeniul electric. În reprezentare longitudinală (vedere sau secţiune), vârful filetului se desenează cu linie continuă groasă, iar fundul filetului cu linie continuă subţire (Figura

6.3). Vârful filetului corespunde diametrului exterior la filetele exterioare şi respectiv celui interior la filetele interioare (Figura 6.1) [3].

celui interior la filetele interioare (Figura 6.1) [ 3 ] . Filet exterior Filet interior Figura
celui interior la filetele interioare (Figura 6.1) [ 3 ] . Filet exterior Filet interior Figura

Filet exterior

la filetele interioare (Figura 6.1) [ 3 ] . Filet exterior Filet interior Figura 6.3 Reprezentarea
la filetele interioare (Figura 6.1) [ 3 ] . Filet exterior Filet interior Figura 6.3 Reprezentarea

Filet interior

Figura 6.3 Reprezentarea convenţională a filetelor standardizate

În vedere frontală sau secţiune transversală, vârful filetului se reprezintă printr-un cerc trasat cu linie continuă groasă, iar fundul filetului printr-un arc de cerc subţire, de deschidere 270 O , decalat cu câteva grade faţă de axe (Figura 6.3) [3].

Filet exterior cu ieşire în vedere longitudinală Filet exterior cu ie ş ire în vedere
Filet exterior cu ieşire în vedere longitudinală
Filet exterior cu ieşire
în vedere longitudinală

Filet exterior cu ieşire în vedere de capăt

Filet exterior cu ieşire în secţiune transversală

Filet exterior cu ieşire în secţiune longitudinală

Figura 6.4 Reprezentarea şi cotarea filetelor standardizate exterioare cu ieşire

Terminaţia filetului se reprezintă atunci când este vizibilă, cu o linie continuă groasă, perpendiculară pe axa filetului la filetele cu ieşire (Figura 6.4, Figura 6.6), şi respectiv cu două linii continue groase, perpendiculare pe axa filetului la filetele cu degajare (Figura 6.5, Figura 6.7). La filetele exterioare desenate în secţiune, această terminaţie nu este vizibilă şi de aceea se reprezintă cu linie întreruptă subţire, perpendiculară pe axa filetului (Figura 6.5). Dacă acest mod de reprezentare încarcă prea mult desenul (mai ales în desenele de ansamblu), terminaţia se poate desena numai prin două segmente scurte subţiri, ce unesc linia de fund cu cea de vârf a filetului, pe fiecare parte a axei longitudinale.

Filet exterior cu degajare în vedere longitudinală
Filet exterior cu degajare
în vedere longitudinală

Filet exterior cu degajare în secţiune longitudinală

Filet exterior cu degajare în vedere de capăt

Filet exterior cu degajare în secţiune transversală

Figura 6.5 Reprezentarea şi cotarea filetelor standardizate exterioare cu degajare

La reprezentarea găurilor filetate înfundate, se prevede o zonă de fund nefiletată (Figura 6.8).

Filet interior cu ieşire în secţiune transversală Filet interior cu ieşire în secţiune longitudinală
Filet interior cu ieşire
în secţiune transversală
Filet interior cu ieşire
în secţiune longitudinală
Figura 6.6 Reprezentarea şi cotarea filetelor standardizate interioare cu ieşire
Figura 6.6 Reprezentarea şi cotarea filetelor standardizate interioare cu ieşire

Filet interior cu degajare în secţiune transversală

Filet interior cu degajare în secţiune longitudinală

Figura 6.7 Reprezentarea şi cotarea filetelor standardizate interioare cu degajare

Gaură filetată înfundată Gaură filetată străpunsă
Gaură filetată înfundată
Gaură filetată străpunsă

Figura 6.8 Reprezentarea şi cotarea găurilor filetate având filet standardizat

6.3 Cotarea filetelor standardizate

Principalele elemente dimensionale care se înscriu pe desenul unui filet standardizat sunt: diametrul filetului şi lungimea de înşurubare.

Pentru toate tipurile de filete standardizate, cotarea se face pe diametrul exterior (al vârfului de filet la filetele exterioare, al fundului de filet la cele interioare). În locul simbolului Ø, pentru diametrul filetelor standardizate se foloseşte simbolul tipului de filet, în funcţie de profilul său:

M

– pentru filetele metrice,

W

– pentru filetele Whitworth,

Tr

– pentru filetele trapezoidale,

E – pentru filetele Edison, etc. La filetele conice, simbolul pentru tipul filetului este precedat de majuscula K. La filetele cu degajare, în lungimea utilă a filetului este inclusă şi lungimea degajării. Ca urmare, pe lângă cota de lungime utilă a filetului, va fi indicată şi

lungimea degajării (Figura 6.6, Figura 6.7). În cotarea găurilor filetate înfundate, se cotează separat lungimea efectiv filetată şi respectiv adâncimea găurii (fără conul de fund) (Figura 6.8). Piesele cu filet exterior se mai numesc şi “piese de tip şurub”, iar cele cu filet interior “piese de tip piuliţă.

6.4 Notarea filetelor standardizate

Notarea filetelor standardizate este următoarea:

Simbolul

Diametrul

x valoarea pasului, dar numai pentru pas fin

(sensul) numai pentru filete pe stânga

(câmpul de toleranţă) numai dacă este necesar

filetului

nominal

(exterior)

 

Exemple de notare:

M10

filet metric cu pas normal, de diametru 10 mm

M10x1.5

filet metric cu pas fin, de diametru 10 mm

W2”

filet Whitworth de diametru 2 inch

W2”(3 încep.)

filet Whithworth de diametru 2 inch, cu 3 începuturi

E40

filet Edison cu diametrul nominal de 40 mm

KM20

filet conic metric de diametru 20 mm

Tr40x8

filet trapezoidal de diametru 40 mm cu pasul 8 mm

6.5 Reprezentarea îmbinărilor prin filet

Îmbinările cu filet sunt îmbinări demontabile, deoarece astfel de îmbinări pot fi dezasamblate, fără deteriorarea vreuneia din componentele care participă la realizarea îmbinării [3]. Regula de bază în reprezentarea unei îmbinări cu filet este următoarea:

Într-o îmbinare cu filet, se reprezintă văzută piesa de tip şurub, adică piesa cu filet exterior (piesa pătrunzătoare) (Figura 6.9).

B-B A-A A B A B
B-B
A-A
A
B
A
B

Figura 6.9 Reprezentarea unei îmbinări filetate

În secţiunile longitudinale ale unor îmbinări filetate, şuruburile, prezoanele, ştifturile filetate, se reprezintă în vedere şi nu se haşurează, întrucât sunt piese pline (Figura 6.10, Figura 6.11, Figura 6.12). Piuliţele standardizate, şaibele plate standardizate şi şaibele Grower se reprezintă în vedere dacă axa lor longitudinală se găseşte în planul de reprezentare al

unei secţiuni într-o unei îmbinare cu filet, dacă acest mod de reprezentare este clar (Figura 6.10, Figura 6.11).

A-A
A-A
A-A A A

A

A

Figura 6.10 Îmbinare cu filet, realizată cu şurub cu cap hexagonal, şaibă Grower, gaură filetată înfundată

În proiecţia principală, piuliţele hexagonale şi şuruburile cu cap hexagonal se reprezintă cu trei feţe vizibile (Figura 6.10, Figura 6.11), iar în proiecţia laterală cu două feţe vizibile (Figura 6.11). Şuruburile cu cap crestat au, în proiecţie longitudinală, crestătura pe mijloc, iar în cea frontală (de la capăt) crestătura este înclinată la 45 O dreapta, indiferent de poziţia reală a crestăturii (Figura 6.12). Piuliţele se reprezintă strânse complet. Tija filetată depăşeşte piuliţa cu 5-10 mm. În filetul piuliţei nu pătrunde zona nefiletată a filetului exterior cu ieşire, pentru a nu deteriora vârful piuliţei (Figura 6.11). Crestătura şaibei Grower se reprezintă pe mijloc în proiecţia principală a îmbinării cu filet şi are o astfel de direcţie încât să asigure îmbinarea împotriva destrângerii piuliţei (Figura 6.10).

A-A B-B B A A B
A-A
B-B
B
A
A
B

Figura 6.11 Îmbinare cu filet realizată cu şurub cu cap hexagonal, piuliţă hexagonală şi şaibă plată

La îmbinarea prin filet a unor piese prevăzute cu orificii străpunse nefiletate prin care trece şurubul, diametrul acestor orificii trebuie să depăşească diametrul tijei filetate cu aprox. 0.1, pentru a nu distruge vârful filetului (Figura 6.10, Figura 6.11, Figura 6.12).

Figura 6.12 Îmbinare cu filet, folosind un ş urub cu cap cilindric crestat ş i

Figura 6.12 Îmbinare cu filet, folosind un şurub cu cap cilindric crestat şi o gaură filetată înfundată

Multe din piesele specifice utilizate în domeniul electric sunt prevăzute cu filete exterioare şi/sau interioare, pentru asigurarea îmbinării lor demontabile cu restul ansamblului în care funcţionează. Filetele lor sunt aproape în totalitate standardizate. Regulile de reprezentare sunt cele prezentate în cadrul acestui capitol

7 Înscrierea toleranţelor în desene

7.1 Toleranţe dimensionale

7.1.1 Terminologie

Diferitele procese de fabricaţie au ca rezultat piese, subansambluri şi ansambluri ale căror dimensiuni nu coincid întru totul cu dimensiunile înscrise pe desenul de proiect. Există totdeuana o mică diferenţă între dimensiunea nominală, D nom , prevăzută pe desen, şi dimensiunea efectivă, E, rezultată în procesul de fabricaţie. Pentru ca obiectul fabricat să îşi păstreze caracteristicile funcţionale, dimensiunile efective trebuie să rămână în interiorul unui anumit interval de valori (Ec. 7.1). Aceste valori poartă denumirea de “dimensiune limită superioară”, D max , şi respectiv “dimensiune limită inferioară”, D min , (Figura 7.1) şi sunt precizate în desen pentru toate dimensiunile esenţiale în funcţionarea obiectului respectiv (Figura 7.23, Figura 7.26, Figura 7.25, Figura 7.24). Modul de alegere a dimensiunilor limită admise precum şi modul de înscriere în desen a acestor valori sunt standardizate.

D

min

E D

max

Ec. 7.1

Se defineşte toleranţa dimensională ca fiind diferenţa între dimensiunile limită superioară şi inferioară admise pentru o anumită dimensiune (Figura 7.1):

T = D

max

D

min

Ec. 7.2

Diferenţa dintre dimensiunea limită superioară şi dimensiunea nominală constituie abaterea superioară, iar diferenţa între dimensiunea limită inferioară şi cea nominală constituie abaterea inferioară:

Ec. 7.3

A

s

= D

max

D

nom

Ec. 7.4

A

i

= D

min

− D nom D max E D min
− D
nom
D
max
E
D
min

Toleranţă Toleran

Figura 7.1 Dimensiunile limită şi toleranţa în raport cu dimensiunea nominală

În aceste condiţii. toleranţa dimensională devine:

T = A − A s i Ec. 7.5 În domeniul toleranţelor dimensionale, se defineşte
T = A
− A
s
i
Ec. 7.5
În domeniul toleranţelor dimensionale, se defineşte noţiunea de “arbore”, ca
fiind orice dimensiune exterioară, precum şi cea de “alezaj”, desemnând orice
dimensiune interioară (Figura 7.2).
Dimensiunea limită maximă
Dimensiunea limită minimă
Toleranţa
Abaterea superioară
Abaterea inferioară
Dimensiunea nominală
ALEZAJ
ARBORE
toleranţa
dimensiunea limită minimă
abaterea inferioară
abaterea superioară
dimensiunea limită maximă
Linia zero sau
Dimensiunea nominală
linia de abatere nulă
Pentru alezaj:Pentru
arbore:

Figura 7.2 Reperele de bază în definirea toleranţelor dimensionale pentru un “alezaj” şi respectiv pentru un “arbore”

Un aparent paradox este observabil în exemplul din Figura 7.2: abaterile limită ale alezajului sunt ambele pozitive, iar cele ale arborelui ambele negative. Poziţia abaterii superioare şi a celei inferioare de aceeaşi parte a liniei zero (linia de abatere nulă) se datorează alegerii dimensiunii nominale dintr-o gamă de valori normalizate (standardizate). Consideraţii de ordin tehnologic impun restrângerea valorilor pentru dimensiunile liniare la un set de valori discrete, definite în standarde sau în norme. Este posibil ca dimensiunea necesară în mod real să nu coicidă cu o astfel de valoare. Calarea valorii ei se realizează prin adoptarea unor valori adecvate ale uneia sau alteia din dimensiunile limită. Această poziţie este codificată în modul de exprimare al toleranţelor printr-una din literele alfabetului; se folosesc litere majuscule pentru alezaje şi respectiv litere minuscule pentru arbori (Figura 7.3).

Alezaje Abateri limită pozitive A B Linia zero H J JS K Abateri limită negative
Alezaje
Abateri limită pozitive
A
B
Linia zero
H
J
JS K
Abateri limită negative
Z
ZA
ZB
ZC
Arbori
zc
Abateri limită pozitive
za
zb
z
h
Linia zero
k
b
j
js
Abateri limită negative
a

Figura 7.3 Distribuţia câmpurilor de toleranţă în raport cu linia de abatere nulă

De remarcat că un alezaj în clasa de toleranţă H are abaterea inferioară nulă, deci dimensiunea limită minimă egală cu cea nominală. Similar, un arbore în clasa de

toleranţă h are abaterea superioară nulă, dimensiunea limită maximă fiind egală cu dimensiunea nominală. Toleranţele JS şi js dau abateri limită simetrice faţă de linia zero, egale în valori absolute:

Ec. 7.6

A

s

= A

i

= a

s

= a

i

7.1.2 Ajustaje

Relaţia dintre un arbore şi un alezaj ce se asamblează, având aceeaşi dimensiune nominală, defineşte un ajustaj. Ajustajul este identificat după dimensiunea nominală comună, urmată de simbolurile pentru toleranţa alezajului şi respectiv pentru toleranţa arborelui (Figura 7.4).

16 H8/f7

Dimensiunea nominală comună

(Figura 7.4). 16 H8/f7 Dimensiunea nominal ă comun ă Simbolul toleran ţ ei pentru arbore Simbolul
(Figura 7.4). 16 H8/f7 Dimensiunea nominal ă comun ă Simbolul toleran ţ ei pentru arbore Simbolul
(Figura 7.4). 16 H8/f7 Dimensiunea nominal ă comun ă Simbolul toleran ţ ei pentru arbore Simbolul

Simbolul toleranţei pentru arbore

Simbolul toleranţei pentru alezaj

Figura 7.4 Identificarea unui ajustaj

În tehnică există un mare număr de piese care formează ajustaje. Atât diametrul arborelui cât şi cel al ajustajului variază faţă de valoarea nominală. Pentru a asigura relaţia funcţională între cele două componente, este necesară specificarea toleranţelor diametrului comun pentru fiecare componentă. Poziţia relativă a câmpurilor de toleranţă determină trei tipuri de ajustaje:

ajustaje cu joc, la care dimensiunea limită minimă a alezajului este totdeauna mai mare decât dimensiunea limită maximă a arborelui (Figura 7.5):

Ec. 7.7

D

min alezaj

> d

max arbore

ajustaje cu strângere, la care dimensiunea limită maximă a alezajului este mai mică decât dimensiunea limită minimă a arborelui (Figura 7.5):

Ec. 7.8

D

max alezaj

< d

min arbore

ajustaje intermediare, care pot fi asamblări cu joc redus sau cu strângere mică.

arbore

t

Alezaj D min alezaj T alezaj
Alezaj
D min alezaj
T alezaj
Alezaj D max alezaj T alezaj
Alezaj
D max alezaj
T
alezaj
Arbore d max arbore
Arbore
d max arbore
Arbore d min arbore t arbore
Arbore
d min arbore
t arbore
Figura 7.5 Ajustaj: a) cu joc; b) cu strângere Toleranţa Jocul minim
Figura 7.5 Ajustaj: a) cu joc; b) cu strângere
Toleranţa
Jocul minim

Figura 7.6 Arbore în alezaj, în cazul existenţei unui joc între componente

7.1.3 Înscrierea toleranţelor dimensionale pe desene

7.1.3.1 Principii

de

înscriere.

Toleranţe

dimensiuni liniare şi unghiulare

generale

pentru

În conformitate cu prevederile standardului pentru toleranţe generale, toleranţele trebuie să fie înscrise complet pe desene, pentru a avea certitudinea că toate aspectele dimensionale şi geometrice sunt explicitate, nerămânând la voia întâmplării. Acest principiu nu conduce însă la supraîncărcarea unui desen de execuţie cu numeroase toleranţe individuale. Se caută în primul rând aplicarea toleranţelor generale, atât dimensionale cât şi geometrice. Acestea se înscriu în indicator sau alăturat lui, prin clasa de toleranţă stabilită. Se explicitează pe desen în mod concret, numai toleranţele pentru acele dimensiuni care din punct de vedere funcţional necesită valori ale toleranţelor mai restrictive decât cele generale, sau care pot fi admise mai mari decât cele generale, pentru a conduce la un avantaj economic. Valorile toleranţelor generale corespund preciziilor normale de execuţie în atelier, clasa de toleranţă fiind aleasă şi indicată pe desen în concordanţă cu cerinţele componentelor. Utilizarea toleranţelor generale prezintă o serie de avantaje, legate de citirea şi interpretarea mai uşoară a desenelor, evitarea calculelor detaliate de toleranţe, depistarea rapidă a pieselor care pot fi fabricate în regim normal de execuţie, precum şi a celor care impun tehnologii mai pretenţioase. Toleranţele generale pentru dimensiuni liniare sunt prezentate în Tabelul 7.1, unitatea de măsură fiind milimetrul. Se exceptează teşiturile şi razele de racordare, pentru care valorile respective sunt prevăzute în Tabelul 7.2.

Tabelul 7.1

 

toleranţă

Simbolul

F

m

c

v

Clasa de

Descrierea

Fină

mijlocie

grosieră

grosolană

 

de la 0.5 până la 3

±0.05

±0.1

±0.2

--

Abateri limită pentru domeniul de dimensiuni nominale

peste 3 pănă la 6

±0.05

±0.1

±0.3

±0.5

peste 6 pănă la 30

±0.1

±0.2

±0.5

±1

peste 30 pănă la 120

±0.15

±0.3

±0.8

±1.5

peste 120 pănă la 400

±0.2

±0.5

±1.2

±2.5

peste 400 pănă la 1000

±0.3

±0.8

±2

±4

peste 1000 pănă la 2000

±0.5

±1.2

±3

±6

 

peste 2000 pănă la 4000

--

±2

±4

±8

Tabelul 7.2

Clasa de

toleranţă

 

Simbolul

F

m

c

v

Descrierea

Fină

mijlocie

grosieră

grosolană

 

limită pentru

domeniul de

 

de la 0.5 până la 3

±0.02

±0.4

Abateri

dimensiuni

nominale

peste 3 pănă la 6

±0.5

 

±1

peste 6

 

±1

 

±2

Atât pentru dimensiunile liniare, cât şi pentru raze şi teşituri, în cazul valorilor sub 0.5 mm, abaterile limită se înscriu explicit pe desen după dimensiunea nominală (vezi §7.1.3.2). Abaterile limită pentru dimensiunile unghiulare corespunzătoare toleranţelor generale sunt redate în Tabelul 7.3.

Tabelul 7.3

Clasa de

toleranţă

Simbolul

f

m

c

v

Descrierea

fină

mijlocie

grosieră

grosolană

Abateri limită pentru domeniul de lungimi în milimetri a celei mai scurte laturi a unghiului considerat

până la 10

±1º

±1º30’

±3º

peste 10 pănă la 50

±0º30’

±1º

±2º

peste 50 pănă la 120

±0º20’

±0º30’

±1º

peste 120 pănă la 400

±0º10’

±0º15’

±0º30’

peste 400

±0º5’

±0º10’

±0º20’

La utilizarea toleranţelor generale dimensionale, în indicator sau lângă acesta se înscrie standardul de resort (ISO 2768) şi clasa de toleranţă. De exemplu, pentru o execuţie fină, se va prevedea următorul conţinut:

ISO 2768 – f

În cazul dimensiunilor liniare care necesită toleranţe mai mici decât cele generale, sau admit toleranţe mai mari decât cele generale, obţinându-se un avantaj economic prin aceasta, respectivele toleranţe dimensionale se precizează explicit în asociaţie cu valoarea dimensiunii nominale (vezi §7.1.3.2, 7.1.3.3).

7.1.3.2 Toleranţe în cifre

O modalitate de menţionare a unei toleranţe dimensionale în desen constă în înscrierea abaterilor limită după dimensiunea nominală. Valorile apar una sub alta, cu o înălţime a cifrelor de 0.5…0.6 din cea a cotelor, dar nu mai mică de 2.5 mm (Figura 7.7). Abaterile limită sunt exprimate în aceeaşi unitate de măsură ca şi dimensiunea nominală, deci în mm, folosind acelaşi număr de zecimale atât pºentru abaterea superioară, cât şi pentru cea inferioară. Abaterea de valoare zero se scrie ca număr întreg.

+0.10 20 -0.15
+0.10
20
-0.15
+0 21 -0.05
+0
21
-0.05

Figura 7.7 Înscrierea abaterilor limită ale unei dimensiuni nominale

Pentru cotele unghiulare măsurate în grade, se pot utiliza ca unităţi de măsură pentru abaterile limită minutul, secunda (Figura 7.8).

120 O +20’ -10’
120 O +20’
-10’

Figura 7.8 Înscrierea toleranţelor pentru dimensiuni unghiulare

Dacă valorile celor două abateri sunt simetrice, având aceeaşi valoare absolută, aceasta este înscrisă o singură dată (Figura 7.9).

15±0.05
15±0.05
30 O ±5’
30
O ±5’

Figura 7.9 Tolerarea dimensională cu abateri limită simetrice

În situaţii mai rare, se indică dimensiunile limită (Figura 7.10) în locul abaterileor limită. Varianta nu este recomandată de cerinţele procesului tehnologic de fabricaţie.

18.05 17.90
18.05
17.90

Figura 7.10 Tolerarea dimensională cu indicarea dimensiunilor limită

7.1.3.3 Toleranţe conform sistemului ISO

Normele ISO prevăd înscrierea toleranţei dimensionale prin simbolul câmpului de toleranţă (Figura 7.11) după valoarea cotei nominale. Opţional, simbolul poate fi completat cu valorile abaterilor limită înscrise între paranteze (Figura 7.11).

25f7 Figura 7.11 Înscrierea toleranţelor sistemului ISO
25f7
Figura
7.11 Înscrierea
toleranţelor
sistemului ISO
-0.020 25f7 -0.041 dimensionale prin simboluri,
-0.020
25f7
-0.041
dimensionale
prin
simboluri,

conform

7.1.3.4 Tolerarea dimensională a ajustajelor

Într-un desen de ansamblu, cota unui ajustaj se tolerează prin înscrierea simbolului pentru toleranţa alezajului, urmat de cel pentru toleranţa arborelui (Figura

7.12).

Ø20 H7/f7

cel pentru toleran ţ a arborelui (Figura 7.12). Ø20 H7/f7 Ø20 H7 f7 Figura 7.12 Tolerarea
Ø20 H7 f7
Ø20 H7 f7

Figura 7.12 Tolerarea dimensională a ajustajelor

7.1.4 Cumularea toleranţelor dimensionale

Cotând în serie un lanţ de dimensiuni, toleranţele se cumulează (Figura 7.13).

27±0.52 28±0.52 29±0.52 29±0.52
27±0.52
28±0.52
29±0.52
29±0.52

Figura 7.13 Cumularea toleranţelor la cotarea în serie

Pentru exemplul din Figura 7.13, abaterile limită pentru lungimea de gabarit sunt +2.8 mm (0.52 mm + 0.52 mm + 0.52 mm + 0.52 mm) respectiv –2.8 mm. Valoarea nominală a lungimii de gabarit este de 113 mm şi rezultă prin însumarea celor patru cote înseriate. Valorile limită rezultate pentru această cotă sunt de 110.2 mm şi respectiv 115.8 mm. Toleranţa rezultată este de 5.6 mm. La cotarea în paralel a dimensiunilor analizate (Figura 7.14), cumularea toleranţelor este evitată. Metoda de cotare este mai precisă, motiv pentru care este preferată în desenele de fabricaţie ale reperului.

113±0.52 84±0.52 55±0.52 27±0.52
113±0.52
84±0.52
55±0.52
27±0.52

Figura 7.14 Repartizarea toleranţelor la cotarea în paralel

Pentru exemplul considerat, conform celui de-al doilea mod de cotare, lungimea de gabarit poate varia între 112.48 şi 113.52 mm, toleranţa fiind de numai 1.4 mm. Observaţia privind precizia mai bună obţinută la cotarea în paralel este valabilă şi pentru cotele de poziţie ale celor trei orificii circulare.

7.2 Toleranţe geometrice

7.2.1 Tolerarea geometrică. Generalităţi

Tolerarea geometrică este o tehnică precisă de specificare a variaţiilor maxime admise ale formei sau poziţiei elementelor şi suprafeţelor din geometria reperelor, cu

scopul asigurării funcţionalităţii şi interschimbabilităţii acestora [1]. Tolerarea geometrică constă dintr-o serie de tehnici bine definite, utilizate pentru controlul anumitor caracteristici geometrice ale pieselor: rectilinitatea, planeitatea, cilindricitatea, înclinarea, etc. Ca şi în cazul tolerării dimensionale, nu este necesar să se înscrie pe desen toleranţe geometrice pentru fiecare caracteristică a unei piese, ci numai pentru cele care sunt esenţiale în funcţionare. Acest sistem precis de tolerare este folosit mai des pentru a controla mărimi sau forme unde pot să apară încovoieri, sau alte deformări, cât şi pentru mărimi care necesită limite strânse [1], [2], [3]. Pentru anumite categorii de piese, cum ar fi cele care se fabrică prin aşchiere, există posibilitatea înscrierii pe desen a unor toleranţe geometrice generale, în conformitate cu una din clasele de toleranţă definite în standarde [4]. În acest caz, se explicitează pe desen numai acele toleranţe care sunt mai severe decât cele generale.

7.2.2 Toleranţe de formă

Toleranţele de formă se referă la controlul rectilinităţii, planeităţii, curburii, etc. O toleranţă de formă specifică zona în interiorul căreia elementele ce definesc a anumită formă trebuie să fie conţinute. Exemplul din Figura 7.15 ilustrează semnificaţia unei toleranţe de formă. Este considerată o toleranţă la circularitate pentru piesa cilindrică reprezentată. În orice secţiune perpendiculară pe axa piesei, forma secţiunii poate prezenta abateri de la un cerc ideal în limitele prescrise. Pentru evidenţierea abaterilor de formă, limitele şi conturul secţiunii au fost exagerate în figură în raport cu diametrul nominal al acesteia.

Ønominal

ă în raport cu diametrul nominal al acesteia. Ønominal Sec ţ iunea ideal ă Form ă

Secţiunea ideală

Formă admisă

acesteia. Ønominal Sec ţ iunea ideal ă Form ă admis ă a sec ţ iunii Limite
acesteia. Ønominal Sec ţ iunea ideal ă Form ă admis ă a sec ţ iunii Limite

a secţiunii

Limite de formă

Limite de formă

Figura 7.15 Semnificaţia toleranţei de formă la circularitate

Simbolurile toleranţelor de formă sunt redate în Tabelul 7.4.

Tabelul 7.4

Denumirea toleranţei

Simbolul grafic

Toleranţă la rectilinitate

 

Toleranţă la planitate

Toleran ţă la planitate

Toleranţă la circularitate

Toleran ţă la circularitate

Toleranţă la cilindricitate

Toleran ţă la cilindricitate

Toleranţă la forma dată a profilului

Toleran ţă la forma dat ă a profilului

Toleranţă la forma dată a suprafeţei

Toleran ţă la forma dat ă a suprafe ţ ei

7.2.3 Toleranţe de poziţie, orientare şi bătaie

O toleranţă de poziţie sau de orientare defineşte zona în interiorul căreia centrul, axa sau planul central al unei caracteristici de o anumită mărime este permis să varieze faţă de poziţia teoretic exactă [2]. Prin cote adecvate, se stabileşte poziţia teoretic exactă, care este poziţia ideală în raport cu o anumită bază de referinţă. Exemplul din Figura 7.16 ilustrează necesitatea toleranţei de poziţie în fabricaţia pieselor interschimbabile [1]. Poziţia centrului orificiului circular este tolerată dimensional pe fiecare din cele două direcţii cu 0.01 mm. Centrul respectiv se poate situa în interiorul unui pătrat de latură 0.02 mm. Plasarea cea mai defavorabilă posibilă este pe diagonala pătratului, când distanţa faţă de poziţia teoretic exactă este de 0.0142 mm şi nu de 0.01 mm; 0.0142 reprezintă o valoare probabil prea mare şi, deci, neconvenabilă. Înscrierea unei toleranţe la poziţie nominală de 0.01 mm restrânge domeniul admis pentru situarea centrului la un cerc de diametru 0.01 mm, cu centrul în punctul ideal (care defineşte poziţia teoretic exactă). Tipurile de toleranţe de poziţie, orientare şi bătaie, precum şi simbolurile lor sunt prezentate în Tabelul 7.5. La înscrierea unei toleranţe geometrice la poziţie nominală, cotele de poziţie ale elementelor tolerate se încadrează într-un dreptunghi şi nu se tolerează dimensional (Figura 7.16).

Ø100H7 Ø0.01 A B B 100 +0.01 -0.01 100 A Ø0.01 0.02 0.02 100 +0.01
Ø100H7
Ø0.01
A
B
B
100 +0.01
-0.01
100
A
Ø0.01
0.02
0.02
100 +0.01 -0.01
0.02
0.02
100

Figura 7.16 Exemplu privind utilitatea toleranţei la poziţie nominală

Tabelul 7.5

 
 

Tipul toleranţei

Denumirea toleranţei

Simbolul grafic

 

Toleranţă la poziţie nominală

  Toleran ţă la pozi ţ ie nominal ă

Toleranţe de

Toleranţă la coaxialitate şi la concentricitate

Toleran ţ e de Toleran ţă la coaxialitate ş i la concentricitate

poziţie

Toleranţă la simetrie

Toleran ţă la simetrie
 

Toleranţă la paralelism

  Toleran ţă la paralelism

Toleranţe de

Toleranţă la perpendicularitate

Toleran ţ e de Toleran ţă la perpendicularitate

orientare

Toleranţă la înclinare

Toleran ţă la înclinare

Toleranţe de

Toleranţa bătăii circulare radiale sau frontale

Toleran ţ e de Toleran ţ a b ă t ă ii circulare radiale sau frontale

bătaie

Toleranţa bătăii totale

b ă taie Toleran ţ a b ă t ă ii totale

Toleranţele de poziţie, orientare şi bătaie necesită precizarea unei baze de referinţă faţă de care se exprimă abaterile respective. Ca bază de referinţă, se alege o suprafaţă plană sau o axă, ce constituie un element de aşezare, de poziţionare a piesei în cauză, fie în timpul funcţionării, fie în timpul prelucrării sau verificării ei. Forma unui element considerat bază de referinţă trebuie să fie cât mai precisă. Pentru fiecare

toleranţă înscrisă în desen se poate defini o altă bază de referinţă, după cum, mai multe elemente tolerate în acest mod, pot fi raportate la o bază de referinţă comună.

7.2.4 Înscrierea pe desen a toleranţelor geometrice

Pentru notarea toleranţelor geometrice pe desen, se utilizează un cadru dreptunghiular, trasat cu linie continuă
Pentru notarea toleranţelor geometrice pe desen, se utilizează un cadru
dreptunghiular, trasat cu linie continuă subţire. Cadrul conţine două, trei căsuţe, sau
mai multe căsuţe, având următoarea destinaţie (Figura 7.17):
0.1
0.1
A
Simbolul
Valoarea
Simbolul
Valoarea
Baza de
toleranţei
toleranţei
toleranţei
toleranţei
referinţă