Sei sulla pagina 1di 2

Ma pregateam sa-i scriu lui Mos Craciun.

Sa-i cer un pic de bine si pentru noi, pentru romani.


Dar oare ce sa ii cer acum, cand ochii-mi plini de lacrimi
Nu pot privi-n adanc, cand Patriarhul culturii noastre romane
Porneste spre o lume sigur mai buna si mai dreapta.
Ai grija Doamne de El, si asa ni l-ai lasat putin.
Cate ne poti da Doamne? Nu suferim destul?
La ce vom mai privi pe sticla s-asa goala si plina de venin?
Unde sunt ochii aceia albastri si plini de bunatate?
Maestre, nici n-ai plecat si ne e dor de Maria Ta!
Ce ne ramane? Cartile Dumneavoastra!
Atat? Dumnezeu sa va aseze acolo unde meritati
Si va rugam sa ne iertati ca nu V-am pretuit destul
Ca n-am stiut sa ne bucuram suficient de prezenta dumneavoastra.
Va iubim si va rugam de acolo de sus,
Nu ne uitati, noi sigur nu va vom uita
Si va vom plange atat cat vom putea
Contestat de unii, care sigur acum sau poate mai tarziu vor regreta
Pustiiti sufleteste romanii nu va vor uita.
Dar sigur multi v-am iubit, limba dumneavoastra literara
Ne-a facut sa iubim acest pamant, aceasta limba
Atat de dulce a unui popor atat de incercat.
Intregii familii intreaga noastra compansiune
Si ma rog la Dumnezeu sa va dea puterea de a supravietui
Acestei Mari Pierderi.
Un hau imens e in literatura romana, in cultura romana si universala
Si nu in ultimul rand in sufletele noastre atat de incercate.
Doamne, cate suferinte ne mai dai?
Iarta-ne, Maria Ta, ne asteapta un gol imens in tot ceea ce insemna poezie.
Drum bun, Maria Ta si iarta-ne inca o data,
Ca nu ne-am putut ridica la inaltimea spiritului Dumneavoastra.