Sei sulla pagina 1di 16

Caracteristicile limbii:

• Este un obiect bine definit in ansamblul heteroclit al faptelor de limbaj.este partea sociala a
limbajului,exterioara individului,care prin el insusi nici sa o creeze si nici sa o modifice
• Stiinta limbii nu numai ca se poate lipsi de alte elemente ale limbajului,dar ea nu este
posibila decat daca aceste alte elemente nu intervin.
• Este un sistem de semne unde nu este esentiala decat unirea dintre ele-sens si imaginea
acustica si unde cele parti ale semnului sunt in egala masura psihice.

Lingvistica
3 etape ale lingvisticii:
gramatica
filologia
gramatica comparata

Lingvistica – stiinta care studiaza limba, limbajul si vorbirea, este diversificata si multiforma, iar
obiectul de studio este multiplu. Stiinta limbajului se diversifica intrand in sfera de studio a
lingvisticii propriu-zise si a unor stiinte de granita: psiholingvistica si sociolingvistica. Aceste 2
discipline studiaza fenomenul limbii,al vorbirii si al limbajului din perspectiva sociala, individuala si
psihologica. Limbajul reprezinta un ansamblu care cuprinde limba, ca sistem, si vorbirea, discursul
reprezinta aspectul social si aspectul individual. Limbajul are 2 componente principale: limba si
vorbirea. Limba este sistemul si organizarea ierarhica. Lingvistica generala cunoaste metode de
cercetare specifice si metode apartinand altor discipline: metoda matematicii, metoda de cercetare
a istoriei, metoda specifica geografiei. Limba are origine sociala, lucru care reprezinta o premise si
un punct de plecare ale unor deductii referitoare la originile limbii, la functiile ei si la dependenta
limbii de societate, aceasta se observa si se demonstreaza mai usor in vocabulary, care este
comportamentul limbii cel mai expus schimbarilor. Limbajul vorbit, vocabularul cunoaste modificari
determinate de factorii lingvisticii sau extralingvisticii: politic, economic, culturali. Limba si
societatea au ritmuri de evolutie diferite, societatea se schimba relative repede, pe cand limba, ca
instrument de comunicare evolueaza mai incet si schimbarile care intervin la nivelul limbii sunt greu
percepute de vorbitor. Dependenta limbii de societate se explica prin faptul ca orice act de
comunicare se desfasoara obligatoriu intre cel putin doi vorbitori. De aceea modelul de comunicare
este modelul EU-TU. Limba este un grup de semen, un numar de reguli de utilizare a acestor
semen, un numar de conventii de utilizatori procedurale. Procesul de comunicare are loc astfel:
Emitator – receptor
Informatie de comunicat – eveniment extern
Mesajul – (purtator de informatie)
Emitatorul codifica, receptorul decodifica.
Contextual general si specific. Cel general cuprinde caracterul, evenimentul si locul unde se face
comunicarea. Comunicarea poate fi prin gesturi, mimici.

Functiile limbii
- referentiala(informativa);
- expresiva (reflecta starile interioare);
- conativa (intentie de a influenta receptorul);
- fatica (canalul de comunicare);
- metalingvistica(incercare de a explica niste termeni);
-poetica.
Factorii limbajului:
- emitator(functia emotiva);
- receptor( conativa);
- canal de comunicare( referentiala);
- cod(metalingvistica);
- mesaj(poetica);
- contact- direct si mediat(fatica).
Functiile lui Buhler si Jakobson:
-expresiva- emotiva
-apelativa - conativa
-reprezentativa – referentiala + poetica, fatica, metalinguala.

Functia referentiala(denotativa sau cognitiva) are in vedere, in scopul informarii, contextual


lingvistic si extralingvistic al comunicarii. Aceasta este centrata pe referent. Prin ea se transmit
informatii despre lumea reala sau imaginara. Aceasta functie este dominanta in limbajul stiintific,
dar ea are o pondere importanta in orice tip de comunicare.
Exemplu : spectacolul incepe la ora 10. Era odata un imparat care avea trei feciori. CONTEXTUL-
circumstantele in care are loc comunicarea, circumstante privind timpul, locul emiterii, respective
receptarii, identitatea, statutul social si relatiile dintre actanti.

Functia expresiva/ emotiva este centrata pe emitator, exprima starea afectiva a acestuia prin
intermediul mai multor modalitati lingvistice: interjectii, formele verbale si pronominale de persoana
I, redarea superlativului prin mijloace stilistice. Prin aceasta functie se exprima subiectivitatea
locutorului: starile, sentimentele, valorile sale. Aceasta functie este dominanta in limbajul copiilor
sau in cel al lirismului subiectiv.
Exemplu : Ah, ce rau imi pare ca am intarziat! ; Imi place in mod deosebit cartea asta, este
extraordinara! RECEPTORUL – destinatarul informatiei intr-o situatie de comunicare; - este vizat
de catre emitator; - primeste mesajul si il decodeaza; - in cazul comunicarii verbale interlocutorului/
receptorul va face apel la memorie si va actualiza cunostintele de limba necesare degajarii
semnificatiei continute in mesaj.

Functia conativa/ persuasiva/ retorica de apel este aceia centrata pe receptor, poate viza efectul
de persuasiune a mesajului asupra acestuia, recurgand la utilizarea vocativului si a imperativului.
Prin functia conativa se exprima o incercare de a-l influenta, de a-l incita la actiune pe interlocutor
printr-un ordin, printr-o rugaminte etc.
Exemplu : Domnule, da-mi te rog voie sa trec! Va rog sa verificati corectitudinea sumei inscrise in
chitanta imediat dupa inmanarea acesteia. Pastrati chitanta pana la urmatoarea plata. Multumim !

Functia fatica este centrata pe canal; prin ea se controleaza “canalul” si mentinerea contactului
dintre interlocutori, prin verificari si confirmari. Este o functie care domina in comunicarea la
distanta, unde pot intervene perturbari ale canalului.
Exemplu : Alo! Ma auzi?, Mai esti pe fir?; Intelegi ce spun sau trebuie sa repet? ; Hei! Ma asculti ?
care nu au rolul decat de a mentine discutia.

Functia metalingvistica este centrata pe cod. Intentia este de a se explicita in cadrul mesajului
codului utilizat. Prin ea se controleaza “codul”, cuvintele folosite,discutandu-le intelesul sau forma
pentru a favoriza intelegerea lor corecta. Este o functie pregnanta in stilul stiintific, unde lamurirea
conceptelor folosite este esentiala.
Exemplu : analizele gramaticale; dictionarele; ghicitorile; orice process de insusire a unei limbi
implica dialoguri menite sa clarifice anumiti termeni. Oximoronul este o figura semantica bazata pe
imbinarea unor termeni incompatibili: tacere asurzitoare, dureros de dulce, tiuitul tacerii, cioara
alba; Cand spun aici scriitor classic, ma refer la valoarea sa reprezentativa in cadrul unei literature,
nu la faptul ca opera sa apartina clasicismului.

Functia poetica este centrata pe mesaj. Prin ea se pune in valoare mesajul ca atare, forma in
care este structurat/organizat aceasta,atragand atentia asupra modului in care acesta este
formulat. Prin functia poetica, un mesaj nu mai e un simplu instrument, un vehicul prin care se
transmite ceva, ci un text interesant in sine, placut, frumos, obsedant, amuzant etc. predomina in
textle lirice alaturi de functia emotive, dar si in jocurile de cuvinte-calambururi, in expresii si
locutiuni populare, in sloganuri, proverbe, zicatori.
Exemplu : Capul face, capul trage; N-ai sa vii si n-a sa mori/ N-ai sa sapte intre sorti/ N-ai sa iarna,
primavera/ N-ai sa doamna, dominsoara.(Nichita Stanescu).

Unitatile limbii
Descrierea faptelor de limba are in vedere raportul dintre cele doua laturi care caraterizeaza
structura limbajului: materiala si ideala. Laturile limbii sunt alcatuite din planuri diferite,dar au
acelasi principiu de organizare. Trasaturile distinctive pot fi identificate,apeland principiul
comunicarii si rezulta o modificare dintr-un plan care atrage modificarea din celalalt plan ( pot-luat).
In structura limbii,unitatile nu exista in stare pura, ele se combina pt a forma mesajul. Structura
limbii se prezinta sub forma de nivele, organizate ierarhic in care fiecare unitate superioara difera
din punct de vedere functional de unitatea inferioara. Numarul unitatilor difera de la un nivel la altul,
cel mai putin numeroase fiind FONEMELE.
Exista 2 tipuri de unitati de limba: MONOPLANE si BIPLANE. Secventele de sunete reprezinta
elementele minimale ale limbii.
Limba sau compunerea este o unitate mai complexa, format din unitati mai mici si correlate unui
cuvant I se ascociaza mai multe sensuri. Compunerea apartine nivelului, iar corelatia – planului.
Orice limba poate fi descrisa prin doua planuri: expresia si continutul. Planul expresiei este alcatuit
din 2 nivele: sunete+cuvinte, si reprezinta latura Sonora a limbii si poate fi abordata ca substanta a
acesteia. Planul continutului reprezinta gandirea, care nu este in stare pura; ea capata organizare
speciala in sistemul semantic. Nivelurile de organizare ale limbii sunt nivelurile trasaturilor
distinctive si nivelurile unitatilor monoplane(fonemul si sentimentul).
FONEMELE sunt unitati care nu mai pot fi dissociate in unitati mai simple. Prin trasatura distinctive
fonemul difera de la altul si isi exercita functia de deosebire intre 2 cuvinte.
MORFEMELE sunt 2 sau mai multe foneme;reprezinta un segment sau o parte,sau un cuvant
intreg cu semnificatie lexicala sau gramaticala. Din punct de vedere paradigmatic, morfemele sunt
in opozitie,au variante alomorfe-alternante de vocabular.
Ex: chibrit chibrite chibrituri

Clasificarea morfemelor:
 dupa gradul de independenta: - independente-aparitia cuv. nu depinde de alt morfem
- dependente – “-im”, “-en”, “-i”
 dupa gradul de semnificatie : - lexicale purtatoare de informatie lexicala
- gramaticale(sufixele gramatic si desinentele): a) libere – “a fost”
b)legate – “fost-au”
“frumos” – 1 morfem lexical independent + 1 morfem o (zero)
“frumus-el” – 1 morfem lexical independent + 1 morfem lexical dependent, alternanta vocalica “o”-
>”u”
“frumoas-a” – 1 morfem lexical independent + 1 morfem dependent gramatical legat
“lucr-ez-i” – 1 morfem lexical independent + 1 morfem dependent grammatical legat (sufix la
indicativ prezent) + 1 morfem dependent gramatical legat(desinenta de persoana a II-a)
“ne-consecvent-i” – 1 morfem prefix negativ + 1 morfem independent lexical + 1 morfem desinenta
de plural
“baiet-i” – cuvant format din 2 morfeme: 1 morfem independent lexical + 1 morfem gramatical legat
ce reprezinta desinenta de plural, e present alormfa baietz/ baiat, in raport cu forma initiala -
alternanta fonetica vocalica “a” -> “e”, cuvantul e alcatuit din 6 foneme.

ALOMORFELE – variatia cuvantului-radacina.


Morfemul “frumos” se actualizeaza prin clasa de alomorfe:
-frumos
-frumoas  conditionat fonetic
-frumosh
-frumus

-fat-a  conditionat morfologic


-fet-e-i- 2 morfem- suffix de caz genitive, 3 morfem- articol hotarat
Chibrite
Chibrituri  nu sunt conditionate
SINTAGMA – unitatea sintactica formata din mai multe cuvinte (vacanta mare)
PROPOZITIA – unitatea sintactica superioara cuvantului si partii de propozitie, unitatea
fundamentala sintaxei, un enunt care contine obligatoriu un predicat.
Exista si propozitii fara predicat identificat formal, un anumit cuvant din propozitie asumandu-si
predicatia: “Amintiri din copilarie.”; “Ioane, Ioane!! Si Ion pace!”
FRAZA – unitatea sintactica superioara propozitiei care cuprinde cel putin 2 propozitii. Poate fi
formata si din 2 cuvinte: “Vrei? Uii!”. Cand are un numar mare de propozitii se numeste PERIOADA
si reprezinta o strucutura ampla cu subordonari si coordonari multiple.
ENUNTUL – unitatea sintactica, cea mai ambigua. Enuntul reprezinta orice portiune din valoarea
unei persoane, inainte de care si dupa care urmeaza o pauza.
DISCURSUL – expunere in fata unui auditoriu; este constituit dintr-o serie de enunturi organizate
corent, realizate cu ajutorul unor conectori(instrumente lexicale ce leaga intre ele momente
importante ale enuntului) : “pentru inceput ….”, “prin urmare….”.

Metode moderne de cercetare a lingvisticii


Perfectionaa metodelor de cercetare in cursul lui Saussure care determina aparitia primei metode
moderne: structuralismul care impune si se extinde si la alte stiinte umaniste. Apare ideea ca limba
este un sistem ale carei elemente sunt legate intre ele printr-o retea de relatii  STRUCTURA.
Caracterul sistematic al limbii presupune existenta raportului dintre intreg si parte. Elementele
limbii sunt repartizate pe niveluri, care sunt organizate ierarhic. Structura este coerenta, totalitate,
ansamblu, dependenta partilor in raport cu intregul. Majoritatea strucutrilor isi propun sa descopere
repertoriul characteristic fiecarui nivel de relatii si combinatii.
Hoom Chomsky orienteaza modul de cercetare in descoperire numita “discovery procedures”.
Metodele analizei functionale = reducerea datelor concrete si particulare, infinite ca numar la un
numar finit de unitati generale si abstracte, separand ce este relevant si semnificativ in ceea ce
este detaliul. Analiza functionala ar in vedere varianta si invarianta. Invariantele sunt private ca
elemnte sociale ale limbajului, exterioare individului. In plan morfologic- morfemele sunt invariante,
iar alomorfele- variante. Procesul de reducere a variantelor are ca instrument comutarea,
schimbarea unui segment cu altul in acelasi plan al limbii : mutarea unui segment din planul
expresiei cu altul din acelsai plan. Daca inlocuirea determina o modificare in planul opus, atunci
segmentele inlocuite sunt invriante- ele comuta. Daca inlocuirea nu determina schimbari in planul
opus, cele doua segmente sunt variante si, prin urmare, nu comuta.
metodele analizei distributionale = primeste axa sintagmatica, unde unitatea se combina pentru
a crea secvente de limba vorbita sau comunicare. Distributia = proprietatea limbii de a aparea sau
nu in diferite contexte sau vecinatati. Cand doua unitati se exclude reciproc in toate contextele
avem de-a face cu distributie complementara. De exemplu, alomorfele “merg” si “mearg”. Cand
doua unitati se pot substitui una alteia in anumite contexte avem de-a face cu distributie defectiva.
De exemplu, chibrit,- uri.
Metodele analizei in constituientii imediati = propozitia este segmentata in doua grupuri
constitutive : grup nominal si grup verbal. De exemplu, la nivel segmentar:

/
“Studentii buni au luat nota zece. /
GN GV
Centru GAdj centru GN
Centru centru GAdj
Studentii buni au luat nota zece.
La nivel sintactic, constituientii sunt:
1. studentii buni-grup nominal
2. au luat nota zece- grup verbal
La nivelul cuvintelor, constituientii sunt:
1.studentii
2.buni
3.au luat
4.nota
5.zece
La nivelul morfemelor:
“student-i-i” – este alcatuit din 3 morfeme
- independent, lexical
- grammatical dependent legat, desinenta de plural
- grammatical dependent legat, articol hotarat.
A nivel fonetic:
Este format din 9 foneme(cuvantul “studentii”).

Metodele generativ-transformationala = transformarea unor enunturi in altele fara alterarea


sensului. De exemplu, “marele violinist va interpreta o piesa celebra” poate fi interepretata in 3
propozitii : “violonistul este celebru”, “violonistul urmeaza sa interpreteze o piesa” sau “piesa e
celebra”. Gramatica generativa este un model capabil sa genereze sis a explice toate enunturile
corecte ale unei limbi. Modelul transformational reprezinta un model al competentei vorbitorului.
Competenta reprezinta capacitatea de a rosti un numar nelimitat de enunturi dintre care numai o
parte au fost auzite si eventual memorate anterior. Un alt concept folosit in gramatica
transformationala este performanta. Performanta este activitatea propriu-zisa de rostire a
enunturilor. Din punct de vedere al gramaticii transformtionale, enunturile pot fi : acceptabile si
neacceptabile prin intuitia vorbitorului.
Gramatica generativ transformationala
• Lingvistica structurala a orientat cercetarile spre gasirea unor metode de analiza
sincronica si formalizata a limbii.cercetarea pleaca de la text si dezvaluie sistemul,adica
inventarele de unitatii si tipurile de relatii dintre ele.
• Data fiind complrxitatea fenomenului lingvistic si dificultatea formalizarii laturii sale
semantice,metodele structurale trebuiau depasite si astfel a luat nastere gramatica
generativa
• Ea se constituie ca model sintetic,ca un sistem iterativ de reguli prin care se poate
explica cum se produc toate frazele corecte gramatical intr o limba data.
• Gramatica generativa reia cu alte metode si la alt nivel probleme teoretice abordate
anterior in studiul limbii si restabileste legaturile dintre lingvistica si psihologie .
• Aceasta noua directie,cu orientare mentalista,priveste limba nu in mod static,ci ca pe un
material in elaborare,in continua miscare,ea tine seama si de cei care utilizeaza limba
(vorbitor si ascultator),cu cunostintele si intuitiile lor,si de situatia sau contextul in care
are loc comunicarea.
• Conform autorilor gramaticilor genrative,fiecare limba contine un numar finit de unitati si
de reguli cu ajutorul carora vorbitorul formuleaza iar ascultatorul intelege un numar infinit
de enunturi foarte variatr.
• In vorbire se manifesta o creativitate care schimba regulile,apar devieri de la regulile
existente,care duc la modificari.
• Gramatica generativa este conceputa a fi un model al insusirii limbii.
• In timp ce gramatica traditionala a fost in mare masura o teorie a universaliilor
substantiale,gramatica generativa urmeaza sa includa si cercetarea universaliilor
formale.
• In vederea realizarii acestui scop,gramatica urmeaza sa construiasca:
 Un model al competentei vorbitorilor,adica o gramatica sub forma unui mecanism
sau un sistem de reguli care asociaza o interpretare semantica unui numar infinit
de secvente acustice
 Un model al performantei vorbitorilor,adica un sistem de reguli care explica cum e
pusa in actiune competenta in actele de vorbire
 O teorie a insusirii limbii care sa evidentieze ce este innascut si ce se dobandeste
prin invatare
• Gramatica generativa are ca principala sarcina formularea explicita a regulilor dupa
care sunt produse frazele corecte gramatical dintr-o limba
• Gramatica generativa face apel la intuitie si la conceptul de creativitate
• In lucrarea’’syntactic structures(haga,1957)sunt enumerate 3 tipuri succesive de
modele generative:
1. Gramatica cu numar finit de stari-poate fi reprezentata ca un mecanism sau o masina
de calcul care trece printr-un numar finit de stari,de la starea initiala la cea finala.la
fiecare trecere de la o stare la alta se protuce un simbol(un cuvant);fiecare trecere cu
emisie de simbol corespunde unei reguli gramaticale. Limba produsa de o asemenea
gramatica este o gramatica cu un nr finit de stari.ea este prezentata sub forma unui
ansamblu de secvente de morfeme emise succesiv.o asemenea gramatica este
insdecvsts cs model sl limbilor naturale

Gramatica de structura a grupului este formalizarea analizei in constituenti imediati.aceasta


gramatica contine o clasificare si un inventar de elemente si secvente de elemente,de clase de
elemente si clase de secvente in ‘’syntactic structures’’,n.chomsky face distinctie intre propozitii
nucleare,produse prin aplicarea de transformari obligatorii la sirurile finale de elemente,cum
sunt:afix+verb verb+afix(ex.t+lauda>laudat) si propozitii non-nucleare,care mai implica si
transformari obtionale de tipul transformarii pasive:lat.romani carthagiem deleuerunt deleta est a
romanis.
Metodele comparative-istorica de studiere a evolutiei limbii,lamureste aspecte semnificative ale
trecutului limbilor dar nu poate explica toate evenimentele care au avut loc in evolutia lor. Astfel se
disting doua tipuri principale de schimbari la nivel fonetic:
- legile fonetice- care determina de exemplu directia evolutiei cuvantului mostenit din Latina in
romana; acestea au caracter obligatoriu si actioneaza o perioada de timp delimitate si cuprind
numai cuvintele care sunt mostenite.
- accidente fonetice- care nu au character obligatoriu, nu sunt limitate ca durata. Este o modificare
intamplatoare a unui sunet,fara caracter de lege. Acestea se petrec in conditii determinate fara sa
aiba regularitate si avengura legilor. Adesea, accidentele fonetice produc forme nerecomandate de
norma literara:
• Asimilarea: consta in modificarea unui sunet dintr-un cuvant sub influenta altui sunet din
acelasi cuvant. Asimilarea se petrece atat la nivel consonantic cat si la nivel vocalic.
Asimlarea vocalica afecteaza o vocala: “ceolofan/celofan”, “locomie/lacomie”,
“frezer/frizer”. Asimilarea consonantica afecteaza o consoana: “soseta/shoseta”
• Disimilarea : modificarea conform careia un sunet care apare de doua sau mai multe ori in
acelasi context fonetic poate fi perceput de catre unii vorbitori drept o piedica pt pronuntie
ceea ce determina o modificare a uneia dintre aparitiile sunetului: “impodubit/impodobit”,
“cealanta/cealalta”, “nasip/nisip”.
• Metateza : consta in inversarea ordinii de aparitie a doua sunete :
“scluptura/sculptura”,”bonlav/bolnav”;
• Sincopa : reprezinta caderea unei vocale in pozitie interconsonantica : “iepurle/iepurele”,
“am vint/am venit”, “am vazt/am vazut”.
Rolul lui Saussure in dezvoltarea lingvisticii moderne
Fost professor universitar in Geneva,este cunoscut prin cursul de lingvistica generala publicat de
studentii lui. Obiectul de studiu al lingvisticii exista stiinte care coopereaza cu obiecte proexistente
analizate din diferite perspective. Demersul lui Saussure porneste de la idea ca exista o lingvistica
a limbii si a vorbirii. Vorbirea reprezinta partea individuala a limbii. Limbajul este multiplu si
heteroclit. Vorbirea apare ca parte secundara a limbajului , reprez partea individuala. Limba trebuie
sa fie compusa din mesaje coerente. Vorbirea este necesara pt ca mesajul sa functioneze. Limba
reprezinta o realitate concreta este considerat obiect de studiu al lingvisticii lui Saussure. Semnele
lingvistice sunt esentialmente psihice. Emil Ionescu amendeaza teza lui Saussure admitand
realitatea psihica a limbii nu mai putem vorbi despre natura ei. Limba reprezinta partea sociala a
limbajului. Sustine ca niciunul dintre cele doua planuri nu este relevant pt studiul limbii. Limba
apare ca un element bine definit in ansamblul dezordonat al faptelor de limbaj,partea sociala a
limnajului,exterioara individului si existenta independent de individ. Limba este un principiu
ordonator de aceea reprezinta obiect de studio al stiintei limbii. Limba cuprinde fapte interne si
externe.
Semnul Lingvistic
. Semnul lingvistic = o entitate psihica cu 2 fete,ce uneste un concept si o imagine acustica.dupa
teoria traditionala,semnul=expresia unui continut exterior semnului insusi.
Teoria moderna:semnul=un intreg format din dintre o expresie si un continut.

Arbitrarul semnului lingvistic legatura care uneste semnificantul de semnificat este arbitrara
deoarece semnul este intregul ce rezulta din asocierea unui senificant cu un
semnificat.cuvantul’’arbitrar’’nu trebuie sa dea impresia ca semnificantul depinde de libera
alegerea a subiectului vorbitor

Caracterul linear al semnificantului


Semnificantul este de natura auditiva,se deruleaza in timp si are caracterele pe care le imprumuta
de la acesta:reprezinta o intindere iar aceasta intindere este masurabila intr-o singura
dimensiune;este o linie.

Saussure este intemeietorul teoriei semnului lingvistic care are ca punct de plecare ideea ca limba
nu reprezinta un nomenclator de cuvinte carora le-ar corespunde fie un concept fie un lucru.
Argumentul lui Saussure este ca notiunile preexista cuvintelor. Semnul lingvistic, concept intemeiat
de lingvistul genevez, nu uneste un cuvant cu un lucru ci un concept cu o imagine acustica:
Conceptul  semnificat  “arbore”  planta cu radacini..
Imagine acustica  seminficant  “arbore”  sunetul
Semnul lingvistic are 2 conceptii primordiale:
1.Arbitrarul semnului lingvistic.
Ipoteza: Legatura dintre semnificat si semnificant este arbitrara. Intelegand prin semn, intregul ce
rezulta din asocierea unui semnificat cu un semnificant, semnul lingvistic este arbitrar.
Demonstratie: cuvinte(semnificanti) diferiti in mai multe limbi pentru acelsai concept. Simbolurile nu
sunt alese intamplator, spre desosebire de cuvinte care sunt alese intamplator.
Contraargumente : 1. onomatopeele, DAR ele sunt diferite in limbi diferite;
2.exclamatiile.
Concluzie : Semnul lingvistic este arbitrar.
2. Liniaritatea semnului lingvistic
Semnul lingvistic este o linie. Ele se desfasoara in timp.
Saussure vorbeste despre caracterul de semn al cuvantului acordand termenului semn mai multe
acceptiuni:
• intr-o acceptiune curenta sensul termenului este redus la complexul sonor al cuvantului,la
semnificant. Cuvintele cal, masa, gard sunt semen numai prin latura lor de expresie;intelesul
cuvantului, conceptual nu face parte din semn intruncat considera ca semnul trebuie sa fie exterior
a ceea ce semnifica;
• semnul este alcatuit din reuniunea celor doua laturi: semnificant si semnificat;
• la nivel abstract, semnul este redus la rel dintre seminificant si semnificat, intr-o relatie
semiotica.
Cele trei acceptii sunt complementare.
Semnul este considerat drept notiunea fundamentala a semioticii. Distingem 3 aspecte ale semnului:
suport material, obiectul si punctual de vedere.
Caracteristicile semnului lingvistic
• Semnul linvistic este arbitrar deoarece intelegem prin semn intregul ce rezulta din asocierea
unui semnificant cu un semnificat
• Caracterul linear al semnificantului=semnificantul,fiind de natura auditiva se deruleaza in
timp si are caractere pe care le imprumuta de la acesta:reprezinta o intindere
• Imutabilitatea-semnificantul apare ca liber ales,dar in societate este impus.colectivitatea e
legata de limba ca atare.in oricare epoca limba este o mostenire a altei epoci.semnele nu se
pot schimba(sunt impuse in mostenire si au caracter arbitrar)
Legea minimului effort funcioneaza si in limba.fiecare vorbitor face parte din limba in orice moment
• Mutabilitatea timpul care asigura intr-un fel continuitatea limbii are si un alt efect si
anume altereaza mai mult sau mai putin semnul lingvistic

Sincronie si Diacronie
Sincronia reprezinta cercetarea unei stari de fapt; a unui fenomen intr-un anumit moment din evolutia
domeniului respective de cercetare.
Diacronia reprezinta cercetarea unui fenomen, stari, sistem in evolutie de la o stare la alta a
sistemului.
Sincronia si Diacronia sunt fenomene complet independente si distinctia operata de Saussure
permite formularea unor legi lingvistice. O lege este sau sincronica sau diacronica:
1.principiul romanesc al verbelor se termina intotdeauna in –s sau in –t;
2.campul semantic al activitatii de observare este alcatuit din verbe si locutiuni verbale: a observa, a
baga in seama, a sesiza, a vedea.
3.lat.-qu a devenit in romana –p: quarto- patru;
4. –l in pozitie intervocalica a devenit in romana –r : filum- fir .
Legile 1 si 2 sunt sincronice,iar 3 si 4 – diacronice.
In conceptia lui Saussure legile diacronice nu au character obligatoriu. Ele nu sunt norme stabilite de
cineva. Sursa lor este la,nivelul vorbirii,cu caracter intamplator.
Distinctia intre sincronie si diacronie este o consecinta ideii ca lingvistica este o stiinta axiological.
Problema esentiala legata de lingvistica sincronica o reprezinta distingerea unitatilor concrete ale
limbii si descrierea modului in care functioneaza acestea in cadrul sistemului. O unitate concreta
este o unitate imediat observabila. Identificarea unitatilor concrete pune in act doua principii
saussuriene: cel al corespondentei dintre un semnificant si semnificat sic el al asocierii.
Descriptivismul American
Punctual de plecare al teoriei il reprezinta behaviorismul ,current psihologic avand ca obiect de
cercetare comportamentul. Conceptual de comportament este explicat ca fiind totalitatea reactiilor la
anumitistimului. Bloomfield, ca reprezentant al determinatismului American adopta metoda
reconstructiei folosind un ansamblu de concepte- o retea deductive. Se descriu scheme de
comportament care prezinta reactii echivalente la stimuli echivalenti. Ei sustin ca un comportament
reprezinta totalitatea reactiilor la acelasi stimul(amenintare). Accentual lor se pune pe adaptabilitate
socotind ca rolul mediilor este acela de a trimite stimuli ce duc la reactii. Astfel are loc procesul de
Stimulreactie. Astfel apare procesul de comunicare(Bloomfield). Stimuli pot sa provoace
receptorului cuvant care va determina o reactie. Aceasta reprezinta o schema a comunicarii.
Limbajul reprezinta un ansamblu de stimuli. In lucrarea sa el realizeaza o analiza formala. El adopta
metode reconstructive folosind o retea deductive construita din concepte. Fiecare concept este
definit pe baza celor anterioare si serveste la definirea celor care urmeaza. Fiecare propozitie scoate
in evidenta o caracteristica a obiectului cercetat. In mod ideal ansamblul propozitiei ar trebui sa
oglindeasca imaginea globala a obiectului. Reconstructia realizata astfel va fi adecvata cu cat va
surprinde mai multe trasaturi ale obiectului. Abordarea lui apare ca o retea deductive de propozitie
care reprezinta reconstructia limbii in aspectul ei sincronic. El identifica forme gramaticale si forme
lexicale. Forma lexicala este totalitatea morfemelor care intra in alcatuirea enuntului. Forma
gramaticala taxeme care reprezinta morfemul si da o semnificatie enuntului. Bloomfield clasifica
taxeme in urmatoarele categorii:
- taxeme de topica ace realizeaza o succesiune anumita, semnificativa a propozitiei in fraza daca
ordinea este semnificativa si pentru structura gramaticala a enuntului. Un taxem de topica nu permite
asezarea urmatoare: “bunica mea” cu “mea bunica”;
- taxeme de modulatie – morfeme suprasegmentale, functie distinctiva la nivel grammatical, stilistic.
- taxeme de selectie – posibilitae de combinare a morfemelor intre ele. In cazul prepozitiei “de” se
caracterizeaza prin posibilitatea de a se combina cu un substantive, verb la infinitive si
imposibilitatea de a se combina cu un substantiv la genitiv;
- taxeme de alternanta fonetica – exista mai multe variante de pronuntare a aceluiasi morfem. Un
element al flexiunii nominale si verbale si constructii: “fata”  “fete”.
Limba si Gandire
Majoritatea cercetatorilor sunt astzi de accord ca principala cauza a evolutiei limbii si gandirii se afla
in evolutia realitatii obiective. Lingvistica contemporana cerceteaza relatia dintre limba si gandire ca
pe o unitate intre cele doua categorii.
Psihologia deosebeste trei tipuri de gandire: notionala, tehnica si imaginative. Primul tip de gandire
opereaza cu notiuni si se realizeaza in procesul generalizarii in forme lingvistice. Tipul de gandire
tehnica se intalneste in cele mai variate domenii ale activitatii umane si se realizeaza in forme
nelingvistice. Tipul de gandire imaginativa se realizeaza prin imagini. Aceasta se produce in afara
formelor lingvistice si atinge capacitatea cea mai mare de exprimare la cei se indeletnicesc cu o
activitate artistico-creatoare: sculptori, pictori etc. Gandirea se realizeaza intotdeauna in forme
lingvistice. Prin gandire se intelege capacitatea de a oglindi sau chiar procesul oglindirii realitatii sub
forma de notiuni,judecati,rationamente.
Limba este constiinta practica,realitatea nemijlocita a ideii. Termenul “gandire” si “constiinta” nu sunt
echivalente. Prin constiinta se intelege capacitatea omului de a reflecta realitatea sub forma de
idei,sentimente sau stari volitive, iar gandirea insusi procesul de reflectare a realitatii,sub formele
amintite. Marx si Engels definesc limba drept “constiinta practica,reala” ilustrand faptul ca limba
oglindeste realitatea nu numai a ideilor, ci si a simtamintelor si vointei omului. O alta deosebire intre
limba si gandire consta in aceea ca gandirea este ideala. Limba in schimb este materiala, in sensul
ca toate unitatile sale sunt prezentate sub forma de sunete.
Functiunile limbii si gandirii sunt si ele diferite.Principalele functiuni ale limbii sunt : de comunicare si
de formulare a gandirii. Functiunile de baza a gandirii sunt de reflectare generalizata si abstracta a
realitatii, de instrument al cunoasterii lumii si a legilor e si functiunea de mijloc de transformare active
a lumii obiective. O alta deosebire dintre limba si gandire o constituie dezvoltarea paralela, dar nu si
identifica a celor doua categorii. In procesul evolutiei commune, gandirea concreta, confuza si
greoaie, ii corespunde o limba de asemenea o limba concreta, nesistematica si incalcita. Pe baza
dezvoltarii gandirii evolueaza si limba. Gandirea este legata nemijlocit de realitate, este mai mobila
decat limba si se transforma mai rapid.
Judecata si Propozitia
Orice propozitie exprima o judecata si orice judecata exprima o propozitie. Se considera ca judecata
se formuleaza lingvistic in cadrul propozitiilor, ca propozitia nu este numai mijlocul de comunicare
unei judecati, ci si mijlocul ei de constituire. Exista si parerea ca orice propozitie reprezinta o unitate
intre elementele de cunoastere si cele affective, intre forma logica sic ea extralogica. Forma judecatii
logice este aceeasi pretutindeni, in timp ce propozitia prezinta o mare varietate de structura.
Propozitia exprima afecte si vointa. In ceea ce priveste problema raportului dintre termenii judecatii si
membrii propozitiei, rezolvarile au fost diferite. Analiza logica reduce judecata la un raport intre
subiect si predicat, in timp ce analiza gramaticala are in vedere functiunea cuvintelor.
O judecata reprezinta o actiune mentala prin care incearca sa se convinga de adevarul unei
propozitii. Este cam acelasi lucru cu actul de a rosti o propozitie sau de a-si asuma adevarul unei
propozitie. Nu e nevoie ca propozitia sa fie elaborate sau judecata, ea poate fi numai contemplate
ca un semn susceptibil de a fi afirmat sau negat.
Functionalismul
FUNCȚIONALÍSM s. n. 1. curent de gândire care studiază faptele sociale și de cultură în totalitatea
lor și interrelațiile acestora, urmărindu-se aspectele funcționale în întreaga lor complexitate.
2. direcție de cercetare înștiințele exacte, ca și în cele umaniste, care consideră obiectul lor de studi
u în calitatea lui de sistem, ale căruielemente alcătuitoare se condiționează reciproc. *
(lingv.) teorie care acordă funcțiilor o importanță deosebită pentrudescrierea limbilor.
3. direcție în arhitectura contemporană care cere ca forma unui material de construcție să fiedetermi
nat de destinația acestuia.
Glosematica
GLOSEMÁTICĂ s.f. Ramură a lingvisticii structuraliste care aplică teoria pozitivismului logic,
considerând limba ca un sistem de relaţii interne, ca obiect în sine, elaborată de lingvistul danez L.
Hjelmslev.
Pragmatica
Pragmatica este domeniul complementar semanticii al carui obiect il constituie contributia
contextului la procesul de semnificare prin limbaj.pragmatica se defineste prin cateva elemente:
• Distingerea consecventa a procesului emiterii de acela al receptarii enunturilor,rezultat al
considerarii limbii prin prizma functiei sale primordiale,comunicarea.
• Rolul esential atribuit contextului in procesul comunicarii.definitia pragmatica a notiunii de
context include pe langa factorii lingvistici si factori extralingvistici
• Folosirea limbii este forma de baza a comportamentului social,caracterizata prin intentionalitate
si rationalitate.comunicarea verbala pune in functiune nu numai filtrul gramaticalitatii ci si filtrul
reusitei si al eficientei
Competenta pragmatica include o latura comunicativa referitoare la ansamblul principiilor si
conventiilor care guverneaza comunicarea si o latura sociala referitoare la capacitatea de folosire
stratefica a competentei comunicative.
Concepte de baza ale pragmaticii
Fiecare enunt rostiti in cadrul unei conversatii este un act verbal in a carui structura poate fi
identificata o componenta locutionara,una ilocutionara si una perlucotionara.
Semantica
Categorii semantice:
polisemia – fenomen prin care aceluiasi invelis sonir i se atribuie mai multe sensuri.
Ex : carte- scrisoare, epistola/ carte postala.
pletorasemantica – un nr foarte mare de cuvinte contextuale
 pleonasmul – eroare de exprimare,constand in utilizarea alaturata unui cuvant. Aceasta are loc:
- la nivel de cuvant: “coexistam impreuna” ; “colaboram impreuna”;
- la nivel morfologic, dulba articulare a unui substantiv: “oualele”
- la nivel diminutival, la care se adaoga cuvantul “mic”: “scaunel mic”, “fetita mica” etc.
Plenasmele se clasifica astfel:
Tolerabile: insistenta, accentuare, reliefare: “a se studia pe sine insusi”; la reflexiv pasiv: “sunt
ajutati de catre Ion”;
Intolerabile : greseli de limba si gandire: “alegeri electorale”, “hemoragie de sange”.
omonimele – forme flexionare, in variatie libera, pt expimarea anumitor continuturi lexicale
Sg. “raport” Pl. “rapoarte” – referate, dari de seama;
“raporturi” – legaturi, relatii;
Sg. “masa” Pl. “mese” – de bucatarie
“mase” - de oameni
Sg. “banda” Pl. “benzi” – magnetice
“bande” – de raufacatori
antonime – cuvinte cu sens opus: bun/rau; mare/ mic; azi / maine; sus / jos; poliic / apolitic;
corect / incorect; tot / netot;
 metonimia – suprapunerea sensurilor unor cuvinte care deunumesc obiecte sau fenomene
apropiate: “cercetarea semnelor a fost facut de Eugen Cocher” .