Psihologia Adolescentului Si Adultului, Tinca Cretu

Ministerul Educaţiei şi Cercetării
Proiectul pentru Învăţământul Rural
PEDAGOGIE PENTRU
ÎNVĂŢĂMÂNT PRIMAR ŞI PREŞCOLAR
Psihologia adolescentului şi adultului
Tinca CREŢU
2005
© 2005 Ministerul Educaţiei şi Cercetării
Proiectul pentru Învăţământul Rural
Nici o parte a acestei lucrări

nu poate fi reprodusă fără
acordul scris al Ministerului Educaţiei şi Cercetării
ISBN 973-0-04298-5
Cuprins
CUPRINS ................................................................................................ pagina
1.PREADOLESCENŢA-STADIUL IEŞIRII DIN COPILĂRIE................................................ 2

Obiectivele unităţii de învăţare nr. 1 .................................................................................... 2
1.1.Preadolescenţa şi trecerea la un nou ciclu şcolar ........................................................ 2
1.2.Transformările biologice şi debutul pubertăţii în preadolescenţă ................................. 5
1.3.Aspecte specifice în manifestarea proceselor senzorial-perceptive
de observare şi de reprezentare la preadolescenţi ........................................................... 7
1.4.Particularităţile proceselor cognitive complexe ale preadolescenţilor .......................... 8
1.5.Aspecte specifice în manifestarea proceselor stimulativ şi reglatoare
din preadolescenţă.......................................................................................................... 13
1.6.Particularităţile personalităţii preadolescenţilor .......................................................... 16
Rezumatul acestei unităţi de învăţare................................................................................ 19
Recomandări şi comentarii cu privire la probele de autoevaluare ..................................... 21
Lucrarea de evaluare nr. 1 şi modul de evaluare............................................................... 23
Bibliografia minimală ......................................................................................................... 26
2.ADOLESCENŢA-STADIUL UNOR AMPLE TRANSORMĂRI PSIHICE ......................... 28

Obiectivele unităţii de învăţare nr. 2 .................................................................................. 28
2.1.Dominantele în profilul de dezvoltare din adolescenta............................................... 28
2.2.Schimbări în activitatea fundamentală şi în relaţiile sociale ale adolescenţilor .......... 30
2.3.Dezvoltarea biologică a adolescenţilor....................................................................... 32
2.4.Particularităţile capacităţilor senzorial-perceptive, de observare şi de
reprezentare ale adolescenţilor şi postadolescenţilor ..................................................... 33
2.5.Gândirea formal-abstractă a adolescentului şi postadolescentului ............................ 34
2.6.Caracteristicile memoriei şi imaginaţiei adolescenţilor şi postadolescenţilor.............. 36
2.7.Comunicarea şi limbajul în adolescenţă şi postadolescenţă ...................................... 39
2.8.Evoluţia afectivităţii, motivaţiei şi voinţei în adolescenţă şi postadolescenţă.............. 40
2.9.Personalitatea adolescentului şi postadolescentului .................................................. 43
Proiectul pentru Învăţământul Rural i

Cuprins
3.Tinereţea-stadiul de dezvoltare deplină a capacităţilor fizice şi psihice umane...............59

Obiectivele unităţii de învăţare nr. 3...................................................................................59
3.1. Dominantele în profilul de dezvoltare din stadiul tinereţii...........................................59
3.2. Capacităţile senzorial-perceptive şi motrice la tineri..................................................61
3.3. Procesele cognitive complexe şi învăţarea la tineri ...................................................63
3.4. Afectivitatea şi motivaţia – aspecte caracteristice tinereţii .........................................67
3.5. Particularităţile personalităţii tinerilor .........................................................................72
Rezumatul acestei unităţi de învăţare ................................................................................75
Recomandări şi comentarii cu privire la probele de autoevaluare......................................76
Lucrarea de verificare nr. 3 şi modul de evaluare ..............................................................77
Bibliografia minimală ..........................................................................................................79
4.ADULTUL- stadiul maturizării psihice..............................................................................81

4.1. Dominantele în profilul vieţii psihice a adultului .........................................................81
4.2.Schimbări în plan biologic specifice stadiului adult.....................................................83
4.3.Particularităţi ale sensibilităţii, atenţiei şi motricităţii la adult .......................................85
4.4.Procesele complexe – aspecte caracteristice adulţilor ...............................................88
4.5.Particularităţile învăţării la adult..................................................................................93
4.6.Maturizarea afectivă şi motivaţională a adulţilor .........................................................95
4.7.Principalele particularităţi ale personalităţii adulţilor ...................................................97
Rezumatul acestei unităţi de învăţare ..............................................................................100
Recomandări şi comentarii cu privire la probele de autoevaluare....................................101
Lucrarea de verificare nr. 4 şi modul de evaluare ............................................................103
Bibliografia minimală ........................................................................................................105
5.CICLUL BĂTRÂNEŢII ...................................................................................................107

Obiectivele unităţii de învăţare nr. 5.................................................................................107
5.1. Bătrâneţea cel de al treilea ciclu al vieţii..................................................................107
5.2.Regresiile în plan biologic la bătrâneţe.....................................................................111
5.3.Modificări specifice bătrâneţii în planul sensibilităţii şi al motricităţii .........................114
5.4.Conservări şi regresii ale capacităţilor cognitive complexe la bătrâni.......................115
5.5.Modificări ale afectivităţii şi motivaţiei la bătrâneţe ...................................................119
ii Proiectul pentru Învăţământul Rural

Cuprins
5.6.Schimbări caracteristice în manifestarea personalităţii la bătrâneţe ........................ 121

Rezumatul acestei unităţi de învăţare.............................................................................. 123
Recomandări şi comentarii cu privire la probele de autoevaluare ................................... 125
Lucrarea de verificare nr. 5 şi modul de evaluare............................................................ 126
Bibliografia minimală ....................................................................................................... 128
Bibliografia generală........................................................................................................ 129
Proiectul pentru Învăţământul Rural iii

Introducere
INTRODUCERE
Notă de prezentare
“Cursul de psihologia adolescentului şi adultului” face parte

din pachetul de discipline psihopedagogice şi continuă sarcinile de
pregătire a studenţilor începute de Cursul de psihologia copilului.
Prin urmare, asigură însuşirea cunoştinţelor de bază referitoare la
dezvoltarea psihică de la sfârşitul copilăriei şi până la finalul vieţii.
Competenţe:
• Amplificarea capacităţii de abordare din perspectiva
evolutivă a schimbărilor fizice şi psihice din finalul primului ciclu de
dezvoltare umană şi din următoarele două.
• Formarea abilităţilor de a analiza interacţiunile variate ale
factorilor externi şi interni care explică momentele de vârf ale
dezvoltării competenţelor cognitive ale adolescentului sau regresiile
ce apar o dată cu înaintarea în vârstă.
• Creşterea posibilităţilor de recunoaştere a semnelor
dezvoltării psihice şi de fina interpretare şi diagnosticare a evoluţiei
normale din fiecare stadiu.
• Dezvoltarea capacităţilor de documentare aprofundată în
legătură cu cercetările, conceptele şi teoriile referitoare la dinamica
vieţii psihice la adult şi bătrân în vederea fundamentării unor căi noi
de a-i ajuta să-şi identifice şi să-şi rezolve problemele.
Obiectivele cursului
După ce se vor studia temele acestui curs, studenţii vor putea
să:
• explice ideile de bază referitoare la dezvoltarea psihică
deosebită din adolescenţă şi postadolescenţă;
• să descrie manifestările caracteristice avansului cognitiv
special din adolescenţă;
• să înregistreze diferite puncte de vedere cu privire la
procesele ample şi de profunzime care duc la dezvoltarea deosebită
a personalităţii adolescenţilor şi postadolescenţilor;
iv Proiectul pentru Învăţământul Rural
Introducere
• să rezume aspecte centrale ale constituirii identităţii

profesionale, familiale, sociale din stadiul tinereţii;
• să explice în ce constă procesul de maturizare psihică
din stadiul adult.
Abordarea problemelor acestei discipline în lucrările autorilor

români şi străini
Ca şi psihologia copilului şi cea a adolescenţei a atras atenţia
cercetătorilor de foarte mult timp pentru că în acest stadiu al vieţii se
produc intense şi ample transformări. S-au scris lucrări speciale
destinate adolescenţilor şi s-au dezvoltat apoi cercetări
interdisciplinare. Ciclul bătrâneţii a intrat în sfera cercetărilor mai ales
în primii ani din a doua jumătate a secolului XX şi numărul lucrărilor
şi publicaţiilor a crescut mereu. În jurul anului 1960 au început să se
extindă cercetările asupra tinerilor şi adulţilor. Treptat s-au acumulat
date de cercetare, concepte, idei, teorii care constituie astăzi corpul
de cunoştinţe al acestei discipline. Autori de prestigiu reprezintă
astăzi acest domeniu în plan mondial şi în psihologia românească.
Dintre cei mai importanţi autori străini care au contribuit în acest
domeniu amintim: Stanley Hall (1904), Maurice Debesse (1936),
Jean Piaget (1955), E Erikson (1962), R. M. Lerner şi D. F. Hultsch
(1983), Vander Zanden (1993), Helen L. Bee (1986) etc. Dintre
autorii români relevăm: Ursula Şchiopu (1982), Elena Bonchis
(2004), Anca Munteanu (2004), Tinca Creţu (2001).
Structura cursului
Pentru că însuşirea acestei discipline este precedată de

„Cursul de psihologia copilului”, studenţilor le sunt familiare multe
dintre conceptele, ideile şi punctele de vedere cu privire la
fenomenele generale de dezvoltare psihică şi felul în care trebuie
înţeleasă legătura dintre stadii.
Cursul cuprinde cinci unităţi de învăţare, patru din ele
abordează preadolescenţa, adolescenţa, tinereţea şi adultul iar
ultimul tratează în ansamblu ciclul bătrâneţii.
Proiectul pentru Învăţământul Rural v

Introducere
Prima unitate de învăţare tratează dezvoltarea fizică şi psihică

din preadolescenţă. Se insistă asupra aspectelor mai importante cum
ar fi transformările biologice şi influenţele lor asupra vieţii psihice,
schimbările deosebite în desfăşurarea proceselor cognitive,
intensificarea conştiinţei de sine şi structurarea mai bună a imaginii
de sine.
A doua unitate de învăţare tratează problemele adolescenţei
insistându-se asupra dezvoltării cognitive remarcabile, a
metamorfozei personalităţii şi parcurgerii crizei de originalitate.
Problemele stadiului tinereţii sunt tratate în a treia unitate de
învăţare şi se insistă asupra a ceea ce deosebeşte dezvoltarea
psihică din acest interval al vieţii faţă de adolescenţă şi
postadolescenţă. Totodată, se subliniază aspectele de continuitate în
raport cu stadiile anterioare.
Dezvoltarea identităţii profesionale, familiale, socio-culturale, a
specificului motivaţiei şi afectivităţii sunt aspecte centrale ale
traversării acestui stadiu, al tinereţii.
Adultul, cel mai lung stadiu al vieţii este complex abordat în a
patra unitate de învăţare. Se subliniază mai ales aspecte care
demonstrează maturizarea vieţii psihice umane.
În ultima unitate de învăţare este abordată bătrâneţea. Se
prezintă cele mai importante date de cercetare care pun în evidenţă
fenomenele de regresie a capacităţilor fizice şi psihice dar sunt
subliniate şi conservările şi se relevă marile posibilităţi de
compensare. Acestea ar trebui special aprofundate şi analizate
pentru a găsi resursele parcurgerii satisfăcătoare a ultimilor ani de
viaţă.
Fiecare unitate de învăţare urmăreşte o prezentare cât mai
clară şi sistematică a cunoştinţelor. În legătură cu fiecare problemă
tratată sunt propuse teme de reflecţie care te invită să aplici pe loc
noţiunile şi ideile cursului, fie având în vedere comportamentele celor
din jur fie, făcând analize ale experienţelor proprii de viaţă.
Un avantaj important pentru însuşirea acestei discipline îl
reprezintă rezumatul din finalul fiecărei unităţi de învăţare. Acesta
esenţializează aspectele cele mai importante ale dezvoltării psihice
vi Proiectul pentru Învăţământul Rural

Introducere
din fiecare stadiu, construind o schemă mentală orientativă generală,

necesară rezolvării oricăror probleme.
Toate unităţile cuprind un paragraf de recomandări şi
comentarii în legătură cu temele de reflecţie care asigură orientarea
în elaborarea răspunsurilor personale şi totodată, confirmarea lor.
În structura fiecăreia din cele cinci unităţi de învăţare ale
acestui modul, există o lucrare de verificare. Aceasta cuprinde 10-15
întrebări care cer un răspuns pe care trebuie să-l elaborezi personal.
Nu se admite copierea răspunsurilor ci, pe baza, studierii atente a
paragrafelor corespunzătoare trebuie să construieşti personal
răspunsul. Lucrările de verificare se transmit tutorelui în condiţiile pe
care le vei cunoaşte şi care sunt valabile pentru toate disciplinele.
Lucrările de verificare sunt însoţite de ghidul de evaluare şi
astfel iţi poţi calcula anticipat notele.
Notele de la lucrările de verificare reprezintă evaluarea
continuă şi dau 30% din nota finală la această disciplină. Nota la
examen va reprezenta 70% din cea finală.
Principala sursă de pregătire este cursul care ţi se pune la
dispoziţie. Totodată, fiecare unitate de învăţare cuprinde
recomandări bibliografice, cu selectarea paragrafelor
corespunzătoare. Pe baza lor ţi se asigură o lărgire a pregătirii la
această disciplină.
Considerăm că materialul tipărit sau redactat electronic pe
care îl vei primi, are mare accesibilitate, referiri la cazuri concrete,
teme de aplicare practice şi orientări bibliografice utile aşa că îţi va fi
uşor sa înveţi şi să obţii rezultate superioare.
Îţi dorim încredere în reuşită şi tenacitate.
Câteva probleme introductive ale Psihologiei adolescentului şi

adultului
Cursul de psihologia adolescentului şi adultului, aşa cum am

mai subliniat, îl continuă pe cel de psihologia copilului. El oferă date,
concepte, idei, explicaţii cu privire la evoluţia psihică de dincolo de
copilărie până la sfârşitul vieţii. Contribuie astfel, la întregirea
Proiectul pentru Învăţământul Rural vii
Introducere
cunoştinţelor studenţilor despre dezvoltarea psihică umană, asigură

rezerva de cunoştinţe, care să permită desfăşurarea de activităţi
didactice şi la celelalte cicluri şcolare sau programe speciale
destinate adulţilor, construieşte o perspectivă a dezvoltării care
orientează mai bine acţiunile formative de la orice vârstă.
Domeniul de cercetare al acestei ştiinţe este constituit de
ansamblul schimbărilor ce se petrec în cursul trecerii de la un stadiu
la altul, de la un ciclu la altul, începând cu sfârşitul copilăriei în toate
planurile vieţii psihice. Obiectul de cercetare este legitatea care
guvernează toate aceste transformări psihice.
Psihologia adolescentului şi adultului poate fi definită ca acea
ştiinţă care cercetează legile şi condiţiile de dezvoltare, maturizare şi
chiar involuţie a psihicului uman de la încheierea copilăriei şi până la
sfârşitul vieţii.
Metodele de cercetare ale acestei discipline sunt aceleaşi ca
ale psihologiei copilului dar aplicarea lor prezintă un anumit specific:
• metoda observaţiei, aplicată la stadiile de care se ocupă
această disciplină, presupune o atenţie deosebită pentru a asigura
camuflarea observatorului. Prezenţa acestuia poate influenţa mai
puternic conduitele preadolescenţilor, adolescenţilor etc., adică a
celor ce se caracterizează prin conştiinţa de sine intensificată.
Totodată dincolo de copilărie poate fi utilizată şi autoobservaţia;
• metoda experimentală se poate aplica într-o organizare mai
complexă decât în copilărie;
• metoda anchetei pe bază de chestionar poate fi larg aplicată
începând cu jumătatea preadolescenţei;
• analiza produselor activităţii are, la aceste vârste un mai larg
teren de aplicare.
De asemenea, testele ce pot fi aplicate la vârstele de care se
ocupă această disciplină, sunt mai variate şi mai complexe.
Problemele principale de care se ocupă psihologia
adolescentului şi adultului sunt:
– descoperirea modalităţilor noi în care acţionează factorii
generali ai dezvoltării psihice;
viii Proiectul pentru Învăţământul Rural

Introducere
– relevarea creşterii importanţei factorilor interni în

procesul de dezvoltare psihică, aşa cum ar fi intensificarea conştiinţei
de sine sau creşterea capacităţilor autoreglatoare etc.;
– evidenţierea transformărilor psihice care dau specificitate
fiecărui stadiu şi ciclu;
– surprinderea interinfluenţelor multiple şi variate dintre
acestea;
– aprofundarea înţelegerii naturii sistemice a dezvoltării
psihice din fiecare stadiu;
– dezvoltarea mecanismelor maturizării psihice şi a
exprimării acesteia în atitudini şi comportamente caracteristice pentru
fiecare studiu;
– înţelegerea mai profundă a fenomenului îmbătrânirii şi
identificarea resurselor, fiecărui stadiu din ciclul al treilea al vieţii,
pentru a diminua dificultăţile aduse de înaintarea în vârstă;
– descoperirea unor legi noi şi elaborarea de noi concepte
care să îmbogăţească teoria psihologică generală şi să
fundamenteze mai bine activităţile cu personale de diferite vârste.
Psihologia adolescentului şi adultului are strânse legături
teoretice şi metodologice în primul rând cu psihologia copilului, cu
cea genetică şi cu biopsihologia şi de asemenea, cu toate
disciplinele fundamentale şi aplicative ale acestui domeniu al
cunoaşterii.
Proiectul pentru Învăţământul Rural ix

Preadolescenţa – stadiul ieşirii din copilărie
Unitatea de învăţare nr. 1

PREADOLESCENŢA – STADIUL IEŞIRII DIN COPILĂRIE
CUPRINS
1.PREADOLESCENŢA-STADIUL IEŞIRII DIN COPILĂRIE................................................ 2

Obiectivele unităţii de învăţare nr. 1 .................................................................................... 2
1.1.Preadolescenţa şi trecerea la un nou ciclu şcolar ........................................................ 2
1.2.Transformările biologice şi debutul pubertăţii în preadolescenţă ................................. 5
1.3.Aspecte specifice în manifestarea proceselor senzorial-perceptive,
de observare şi de reprezentare la preadolescenţi ........................................................... 7
1.4.Particularităţile proceselor cognitive complexe ale preadolescenţilor .......................... 8
1.5.Aspecte specifice în manifestarea proceselor stimulative şi reglatoare
din preadolescenţă.......................................................................................................... 13
1.6.Particularităţile personalităţii preadolescenţilor .......................................................... 16
Proiectul pentru Învăţământul Rural 1

Adolescenţa – stadiul unor ample transformări psihice
2. PREADOLESCENŢA-STADIUL IEŞIRII DIN COPILĂRIE
Obiectivele unităţii de învăţare nr. 1

După ce vor studia această unitate de învăţare, studenţii vor
putea:
• să rezume aspectele adaptării preadolescenţilor la un nou ciclu

şcolar;
• să descrie schimbările de ordin fizic ce caracterizează ieşirea din
copilărie;
• să explice în ce constă trecerea la un nou stadiu al inteligenţei
umane;
• să identifice caracteristicile cognitive senzorial-perceptive ale
preadolescenţilor care susţin procesele de învăţare mai complexe;
• să dezvolte ideile cele mai importante referitoare la funcţionarea
gândirii;
• să înregistreze noul nivel al manifestării memoriei şi imaginaţiei
preadolescenţilor;
• să rezume cunoştinţele referitoare la limbajul preadolescenţilor;
• să explice în ce fel se transformă afectivitatea şi motivaţia
preadolescenţilor, deosebindu-i astfel de copilărie;
• să dezvolte ideile care se referă la noul nivel al conştiinţei de sine şi
la imaginea de sine a preadolescenţilor;
• să înregistreze rolurile crescute ale grupurilor de covârstnici în
dezvoltarea personalităţii din stadiul preadolescenţilor.
1.1. Preadolescenţa şi trecerea la un nou ciclu şcolar
Schimbări în Preadolescenţa face parte din primul ciclu al dezvoltării fiinţei
activitatea de umane, adică din ciclul de creştere şi dezvoltare şi corespunde
învăţare intervalului de vârstă 10-14 ani.

Există diferenţe între cercetători în ceea ce priveşte existenţa
acestui stadiu. Unii consideră că cea de a treia copilărie, adică a
şcolarităţii mici durează până la 12 ani şi mai departe se desfăşoară
adolescenţa şi nu acceptă preadolescenţa ca stadiu distinct.
2 Proiectul pentru Învăţământul Rural

Alţii considera preadolescenta un substadiu al adolescenţei.

Dar cei mai mulţi autori români consideră preadolescenţa ca un
stadiu distinct caracterizat printr-un anumit specific al activităţii de
bază învăţarea şi al sistemului de relaţii în care se află integrat
elevul.
O dată cu intrarea în acest stadiu, cele mai importante
schimbări se produc în activitatea de învăţare şi anume:
– diversificarea disciplinelor şcolare;
– adaptarea gândirii la specificul cognitiv al diverselor solicitări
şi mai ales atingerea nivelului de generalizare şi abstractizare cerut;
– însuşirea sistematică a noţiunilor ştiinţifice de bază din
principalele domenii ale cunoaşterii;
– interacţiunea cu mai mulţi profesori şi efortul de adaptare la
cerinţele şi stilurile lor diferite de lucru;
– creşterea timpului de învăţare acasă şi a responsabilităţilor
personale pentru acesta.
Având în vedere aceste schimbări se consideră, pe bună
dreptate, că intrarea în clasa a V-a este un adevărat prag ce trebuie
trecut uneori cu destul efort şi tensiuni. Totodată preadolescenţii se
pot angaja, alături de părinţii lor în activităţi de muncă în folosul
familiei. De asemenea, participă la fel de fel de evenimente culturale,
sunt interesaţi de programele TV, de reviste, cărţi, internet etc. Jocul
îşi păstrează încă un loc al său, aproape în fiecare zi, dar este vorba
de jocuri complexe cu reguli.
Temă de reflecţie nr. 1
Aminteşte-ţi de propria preadolescenţă şi fă un inventar al
preocupărilor extraşcolare, stabilind şi o ierarhie a lor, începând cu
cea mai plăcută şi mai des realizată.
Scrie răspunsul aici.
Compară răspunsul tău cu ceea ce se oferă în pag.21

Schimbări în Schimbări importante se produc şi în câmpul relaţiilor pe care le
sistemul au preadolescenţii în familie, la şcoală şi în afara acesteia.
relaţiilor – în cadrul familiei deja nu mai sunt văzuţi ca înainte dar părinţii
au încă atitudini ambigui: uneori îi consideră mari şi le transferă
unele responsabilităţi, alteori îi consideră tot copii şi le interzic unele
activităţi;
– în şcoală profesorii îi văd mari şi le asigură condiţii de
manifestare a autonomiei şi independenţei mai ales în activităţile
extraclasă şi extraşcolare;
– se lărgesc considerabil relaţiile cu grupurile informale.
Preadolescenţii manifestă o atracţie deosebită faţă de aceste grupuri
pe care le caută zilnic şi a căror influenţă creşte întrecând-o uneori
pe cea a familiei. Cercetătorii au numit preadolescenţa „vârsta graţiei
sociale”. Dezvoltarea deplină a fiinţei nu s-ar putea realiza fără
interacţiunea cu grupurile de egali.

De ce pentru dezvoltarea deplină a fiinţei umane nu sunt suficiente
relaţiile cu adulţii şi cu părinţii, în principal.
Grupurile formale şi informare de egali contribuie la continuarea

socializării, la creşterea experienţei sociale personale, la
autocunoaştere, la clarificarea imaginii de sine etc.

1.2. Transformările biologice şi debutul pubertăţii în

preadolescenţă
Un autor francez, H. Lehalle considera, că: „transformările

fiziologice şi morfologice care survin (în preadolescentă n.n)
constituie, fără îndoială, evenimentul major al acestei perioade de
dezvoltare”.
Aspectul cel mai vizibil al transformărilor biologice este
Vârful de
creşterea în înălţime. Acum se înregistrează un vârf atât la fete cât şi
creştere fizică
la băieţi care se explică mai ales prin modificări în funcţionarea
glandelor cu secreţie internă şi prin programul genetic al fiecăruia. La
băieţi, în jurul a 14 ani se produce o creştere de 10 cm iar în restul
anilor de 7 cm. Astfel că din toamnă până în primăvară le rămân
hainele mici. La fete vârful este la 12 ani cu 9 cm în acel an şi cu 6
cm în restul anilor. Înălţimea medie este la băieţi de 160 – 165 cm iar
la fete cu 1 cm – 2 cm mai mică.
De asemenea, creşterea în greutate este semnificativă. La
băieţi, către sfârşitul stadiului, se atinge în medie 50 kg. La fete încep
deja sa se constate efectele modelelor culturale. Ele îşi
supraveghează silueta, îşi controlează mereu greutatea, manifestă
selectivitate crescută faţă de alimente etc. Există riscul respectării
unui regim drastic de slăbire şi unele pot ajunge la anexie nervoasă.
Creşterea în greutatea poate fi însoţită de alte fenomene
organice: nevoia mai mare de somn, dificultăţi de trecere de la somn
la veghe, dureri articulare, apetit crescut. Dar se produc şi unele
disproporţionări între părţile corpului şi cercetătorii au numit
preadolescenţa „vârsta păianjenului”.
Pot apărea unele desincronizări între creşterea oaselor şi
creşterea muşchilor care determină pentru o scurtă perioadă de timp,
un fel de neîndemânare caracteristică şi dacă aceasta este ironizată
de părinţi se ajunge la dezvoltarea unor complexe de inferioritate.
Procesele de osificare se continuă în diferite zone ale corpului
deşi au acum o mai mică amploare. Cele ce se produc la nivelul feţei
pot genera unele dizarmonii care-i pot dezamăgi pe părinţi. Dacă ei

şi le exprimă cu voce tare se pot dezvolta, din nou, complexe de

inferioritate.
Se produc unele schimbări şi la nivelul sistemului nervos.
Greutatea creierului este de 1400 gr., iar sub raport funcţional se
înregistrează numeroase perfecţionări. Cea mai importantă este
ceea ce constată în formarea cu viteză a legăturilor interneuronale şi
mai ales organizarea lor ierarhică.
Schimbări spectaculoase se petrec în sistemul hormonal:
Modificări în • se intensifică funcţia tiroidei care asigură creşterea fizică
sistemul spectaculoasă;
neuroendocrin • hipofiza acţionează asupra glandelor sexuale;

• epifiza şi suprarenalele vor face să se manifeste
caracteristicile sexuale secundare;
• intrarea în funcţie a glandelor sexuale şi deci debutul
pubertăţii;
• timusul sau glanda copilăriei, aproape că îşi încetează
activitatea.
Fazele pubertăţii Pubertatea are trei faze distincte: a). prepubertatea (10 – 12
ani) când se accentuează caracterele secundare; b). pubertatea
propriu-zisă (12 – 14 ani) când glandele sexuale intră în funcţie şi
încheie, din punct de vedere biologic, copilăria; c). postpubertatea
(după 14 ani) când se maturizează funcţia de procreere.

Fenomenele pubertare influenţează mai multe aspecte ale vieţii
psihice a preadolescenţilor. Din cele de mai jos selectează-le pe
acelea influenţate de pubertate, încercuindu-le:
a. perceperea figurilor geometrice; b. Imaginea de sine; c.
Reprezentarea cifrelor; d. Conştiinţa de sine; e. Gândirea
abstractă; f. Dinamica emoţiilor şi dispoziţiilor afective.
Condiţiile de viaţă din ce în ce mai bune şi multitudinea

Pubertatea prea
stimulărilor cu semnificaţie sexuală din mediul ambiant fac să se
timpurie sau
înregistreze un debut pubertar mai timpuriu în ultimele 3 – 4 decenii.
prea târzie.
Debutul, oricând s-ar produce este însoţit deseori de agitaţie,

nelinişte, nesiguranţa de sine etc. Efecte deosebite se înregistrează
şi în plan afectiv, generând irascibilitate, explozivitate în manifestarea
emoţiilor, instabilitate afectivă etc.
Dacă fenomenele pubertare apar mai devreme la unii
preadolescenţi, atât la fete cât şi la băieţi, sunt însoţite de accentuate
nelinişti şi nesiguranţă, de tendinţe de izolare şi întreruperea relaţiilor
de comunicare cu ceilalţi.
Dacă pubertatea întârzie îi nelinişteşte mai ales pe băieţi, îi face
să creadă că ceva nu-i normal în fiinţa lor etc.
În momentul de faţă, există perspective largi de a-i informa pe
preadolescenţi despre ceea ce li se va întâmpla şi totuşi declanşarea
pubertăţii îi tulbură şi-i face să-şi pună multe întrebări, să aibă nevoie
de ajutor.
1.3. Aspecte specifice în manifestarea proceselor senzorial-

perceptive de observare şi de reprezentare la
preadolescenţi
Creşterea În funcţionarea sensibilităţii şi percepţiilor vizuale schimbările
sensibilităţii şi cele mai noi şi specifice sunt:
percepţiilor • creşte de 2 – 3 ori capacitatea de diferenţiere vizuală;
vizuale • creşte câmpul vizual, mai ales cel periferic şi acesta este
foarte important pentru perfecţionarea cititului;
• creşte analitismul în realizarea percepţiilor aşa că
preadolescenţii sunt în stare să sesizeze aspecte de fineţe şi detalii
semnificative proprii obiectelor sau comportamentelor oamenilor.
Percepţiile auditive au un vârf în ceea ce priveşte auzul muzical
Un vârf al
în jurul a 10 -13 ani, dar preadolescenţii preferă o intensitate mare a
sensibilităţii
muzicii şi ritmul ei. Auzul fizic şi cel fonetic ating niveluri foarte bune.
auditive la
Sensibilitatea chinestezică şi cea tactilă sunt şi mai fine şi se
preadolescenţă
investesc în activităţi artizanale pe care preadolescenţii le desfăşoară
cu plăcere.


Arătaţi în ce se pot concretiza abilităţile artizanale ale
preadolescenţilor.
Compară răspunsul tău cu ceea ce se oferă în pag. 21
Capacităţile de observare ating un nou nivel privind organizarea

Capacitate de şi reglarea lor aşa că preadolescenţii le manifestă frecvent în
observare laboratoarele şcolare. Elevii de la gimnaziu pot desfăşura
independent observaţiile cu condiţia însă ca profesorul să le
comunice indicatorii perceptivi după care să se conducă.
Reprezentările ating un nivel mai înalt de generalizare în
Progresele
comparaţie cu stadiul anterior. Se dezvoltă categorii noi de
reprezentărilor
reprezentări pentru discipline precum geometria, geografia,
domeniile tehnice etc. În geometrie gradul de generalizare a
reprezentărilor poate fi foarte aproape de cel al noţiunilor.
Reprezentările de orice fel se pot organiza cu uşurinţă în jurul unor
idei centrale, a unor noţiuni de bază şi pot fi apoi cu uşurinţă
actualizate şi transformate în funcţie de sarcinile ce trebuie rezolvate.
1.4. Particularităţile proceselor cognitive complexe ale

preadolescenţilor
Gândirea
Desfăşurarea proceselor de maturizare neurofuncţională
cerebrală, cuprinse în programul genetic şi efectul influenţelor
sistematice şi de durată, din partea mediului şi educaţiei asigură
trecerea la gândirea formală ce are loc în jurul a 11 – 12 ani, deci în
cursul preadolescenţei.
Caracteristicile de bază ale acestei gândiri sunt:

• desprinderea de concret prin creşterea capacităţilor de

abstractizare şi generalizare şi astfel preadolescentul poate folosi
corect noţiuni mai abstracte, mai depărtate de sursele lor iniţiale,
concrete;
• preadolescentul poate să gândească bine şi dacă informaţia
Trecerea la este prezentată în formă verbala. În acest caz gândirea acţionează
gândirea asupra prepoziţiilor pe care le pune în fel de fel de relaţii logice;
formală • se dezvoltă operaţii de gradul al doilea şi astfel procesarea
informaţiei este mai complexă. Pot să desfăşoare generalizări ale
generalizărilor, abstractizări ale abstractizărilor etc.;
• însuşesc numeroşi algoritmi generali dar şi alţii specifici pentru
fiecare disciplină şcolară aşa cum ar fi cel al extragerii rădăcinii
pătrate dintr-un număr;
• reversibilitatea este deplină şi fiecare operaţie va forma o
unitate cu inversa şi cu reciproca sa şi astfel controlul logic în gândire
va spori. Acţionează o logică implicită. Reversibilitatea se referă la
realizarea unei operaţii şi apoi aplicarea alteia ajungându-se, datorită
acesteia, la punctul de pornire şi controlând corectitudinea;
• tipul de raţionament specific este cel deductiv iar cel inductiv
se perfecţionează foarte mult;
• gândirea lucrează cu noţiuni ştiinţifice de bază, organizate în
sisteme proprii fiecărei discipline şcolare.

Compară noţiunile cu care operează gândirea preadolescentului cu
cele specifice şcolarilor mici.

Gândirea cauzală este mai amplă şi mai profundă dar legată de

fiecare categorie de fenomene, mai ales cele de ştiinţele naturii,
fizică, chimie.
Nivelul general al gândirii din acest stadiu influenţează
semnificativ toate celelalte procese cognitive şi, mai ales, activitatea
de învăţare.
Memoria
Memoria devine
Înregistrează, la rândul ei un vârf de dezvoltare.
mai activă, mai
• Noul nivel şcolar beneficiază de un volum crescut al memoriei.
eficientă
Totodată, cerinţele şcolare stimulează şi amplifică acest parametru
funcţional al memoriei.
• Acelaşi mare număr de solicitări şcolare face să crească şi mai mult
caracterul activ şi voluntar al memoriei elevilor de gimnaziu.
• Aşa cum s-a relevat prin cercetări, la 11 – 13 ani memoria spontană
atinge un vârf care exprimă marile disponibilităţi cerebrale din acest
stadiu. Aceasta favorizează toate procesele memoriei: întipărirea,
păstrarea, actualizarea.
• O altă interesantă particularitate constă în faptul că preadolescenţii
încep să memoreze mai uşor laturile abstracte şi generale ale
cunoştinţelor, ceea ce nu era posibil în copilărie.
• Preadolescenţii au o atitudine mai activa faţă de păstrare şi
conştientizează valoarea repetărilor şi au iniţiative personale în
realizarea lor.
• Reproducerea întrece recunoaşterea, dar ea nu se depărtează prea
mult de organizarea iniţială a materialelor din momentul în care a
fost întipărit. Acest aspect este caracteristic majorităţii
preadolescenţilor.


Completează frazele de mei jos care se referă la particularităţile
memoriei preadolescenţei.
Intrarea în adolescenţă înseamnă.....................volumului
general al memoriei. Preadolescenţii încep să memoreze
mai......................laturile
........................................şi.............................ale cunoştinţelor. Cu
privire la importanţa repetărilor preadolescenţii au atitudini
mai........................................şi astfel ei au.........................în
realizarea lor.
Metamemoria • Totodată, preadolescenţii reuşesc să-şi cunoască unele

particularităţi ale propriei memorii şi le pot apoi folosi cât mai bine ca
să facă faţă cerinţelor şcolare. Prin urmare, dispun de metamemorie.
Imaginaţia
Exuberanţa Imaginaţia preadolescenţilor este apreciată ca manifestându-se
imaginativă a amplu în contextul expansiunii cognitive generale care
preadolescenţilor caracterizează acest studiu. Se vorbeşte de exuberanţa imaginativă
a preadolescentului.
• Imaginaţia reproductivă este mult antrenată în însuşirea
diverselor cunoştinţe dar este ferită de deformările întâlnite la şcolarii
mici (aceştia modernizau imaginea lor asupra unor locuri prea
îndepărtate sau asupra trecutului istoric).
• Imaginaţia creatoare este mai bine relaţionată cu gândirea dar
poate încă să alunece, din când în când în fantezie.

Cum se explică aceste alunecări în fantasticul gratuit?

• De cele mai multe ori imaginaţia creatoare a preadolescentului

se investeşte în activităţi artistice sau în cele artizanale.
Procesele cognitive complexe sunt favorizate de un nivel ridicat
al limbajului.
Antrenarea într-o activitate şcolară bogată, lecturile particulare,
Însuşirea
contactul mai amplu cu mass-media, comunicarea intensă cu egalii
complexă a limbii
sunt factorii cei mai importanţi ai dezvoltării deosebite a limbajului din
acest stadiu.
• Astfel se înregistrează o creştere remarcabilă a vocabularului
pasiv, până la 14 000 de cuvinte la 14 ani ceea ce înseamnă o
amplificare sensibilă a competenţei lingvistice. Prin urmare, ei înţeleg
tot felul de mesaje şi pot apela la multe surse de informare.
Semnificaţiile cuvintelor sunt mai precise şi multe dintre ele au ca
nucleu noţiuni ştiinţifice.
• Vorbirea are un debit foarte apropiat de al adulţilor, este
fluentă, conţine propoziţii şi fraze bogate şi unitar organizate.
Structurile verbale se deosebesc după contextul în care se
desfăşoară. În clasă tind să atingă exigenţele limbi literare. Între
colegi se bazează pe jargonul şcolar pentru care există, la această
vârstă, o preferinţă specială şi, de asemenea, apelează la
superlative, într-un mod caracteristic pentru preadolescenţi.

Care crezi că trebuie să fie atitudinea profesorului faţă de jargonul
şcolar?
• Nu mai sunt probleme de pronunţie, sau, cel puţin aşa ar

trebui să fie.
• Mijloacele neverbale de comunicare sunt folosite în mod
adecvat.
• Limbajul scris prezintă următoarele particularităţi: creşte viteza

de scriere, aproape de trei ori faţă de a şcolarului mic, dar treptat. Se
evidenţiază stilul personal al scrisului. Se însuşesc explicit şi complet
normele gramaticale şi ortografice care ar trebui să regleze perfect
scrisul.

De ce totuşi se găsesc foarte multe greşeli gramaticale şi ortografice
la unii elevi?
• Se însuşesc modele variate de exprimare în scris. Se pot obţine

rezultate noi în elaborarea compoziţiilor şi pot folosi mai bine
mijloacele poetice ale limbi materne.
1.5. Aspecte specifice în manifestarea proceselor stimulative

şi reglatoare din preadolescenţă
• Prima remarcă pe care o facem referitoare la viaţa afectivă a

preadolescenţilor se referă la faptul ca măcar şi pentru o perioadă
scurtă de timp aceasta este direct influenţată de fenomenele
pubertare. Se constată uşor o iritabilitate, instabilitate, explozivitate
caracteristice manifestării emoţiilor şi care se pot afla la baza unor
conflicte cu părinţii.
• Apoi trăirile emoţionale ale preadolescenţilor sunt mult mai
Viaţa afectivă mai
bogate şi mai nuanţate datorită varietăţii activităţilor şi relaţiilor
intensă şi mai
realizate de ei. De exemplu, trăieşte mai nuanţat şi mai profund
diversificată
succesul şi eşecul pentru că propriul eu este mai implicat în
obţinerea acestora. Bucuriile şi tristeţile sunt legate de fel de fel de
competiţii dar şi de calitatea relaţiilor cu profesorii şi colegii.


Constată că la unii elevi poate apărea o stabilă şi mai generalizată
teamă de şcoală. Care crezi că sunt cauzele ei?
Noi investiţii • Preadolescenţii fac pentru prima dată investiţii afective
afective semnificative, extrafamiliale în relaţiile de prietenie şi pot trăi

concomitent un fel de complex de vinovăţie faţă de părinţi.

De ce crezi că apare acest complex de vinovăţie şi cum va reuşi
preadolescentul să se elibereze de el ?
• Se dezvoltă sentimente noi cum ar fi cel de prietenie cu cei de

aceeaşi vârstă şi de respect şi preţuire faţă de profesori.

Prin ce se deosebesc prieteniile preadolescenţilor de cele ale
şcolarilor mici?

• Se amplifică posibilităţile de reglare a comportamentelor

emoţional-expresive, cu excepţia fenomenelor de înroşire şi paloare.
Motivaţia pentru • Preadolescenţii sunt mai conştienţi de emoţiile şi sentimentele
învăţare este lor şi fac mai frecvent legătura cu acceptorii morali, adică se
mai eficientă confruntă cu modelele şi normele morale asimilate, în primul rând, de

la părinţi.
Structurile motivaţionale care se manifestă în preadolescenţă
sunt mai ales:
• motivaţia extrinsecă mai valoroasă pentru învăţare;
• se intensifică motivaţia intrinsecă a învăţării; interesele
cognitive devin mai intense şi mai selective;
• încep să fie implicate în învăţare şi în alte activităţi –
trebuinţele de autoevaluare şi autorealizare;
• interesele culturale se amplifică şi preadolescenţii devin fani ai
vedetelor din muzică şi sport;
• atracţia faţă de grupurile de egali este maximă;
• interesele pentru lectură sunt prezente, dar, la generaţiile
actuale, nu sunt foarte intense;
Varietatea
• interesele de colecţionare se manifesta la unii preadolescenţi
intereselor
dar acum colecţiile devin mai valoroase faţă de cele din şcolaritatea
mică;
• începe să se manifeste, tot mai mult, interesul pentru viaţa
interioară personală.

Alege din cele enumerate mai jos trei cauze care explică scăderea
interesului pentru lectură la preadolescenţi, încercuindu-le:
a. nu ştiu să citească uşor şi bine; b. Îi deranjează caracterele prea
mici ale literelor; c. Au prea multe preocupări în timpul liber şi rămâne
timp puţin pentru lectură; d. Nu sunt suficient de stimulaţi de cei din
jur; e. Nu li se par interesante cărţile de literatură; preferă jocurile pe
calculator care li se par mai atractive; g. preferă programele TV care
li se par amuzante.

Creşte puterea Componenta cea mai importantă a mecanismelor reglatoare
voinţei este voinţa.

În ceea ce priveşte voinţa preadolescenţilor, aspectele cele mai
importante sunt următoarele:
• dacă şi-au fixat deja scopul sunt mai capabili să-l urmărească
pe acestea şi să reziste tentaţiilor;
• sunt mai antrenaţi în a îndeplini scopurile până la capăt;
• este mai bine dezvoltată funcţia de frână a voinţei;
• voinţa începe să se investească şi în activităţi autoformative,
autoeducative.

Ce fel de activităţi autoformative crezi că iniţiază preadolescenţii?
1.6. Particularităţile personalităţii preadolescenţilor
Alături de factorii fundamentali ai dezvoltării psihice (ereditatea,

mediul, educaţia), personalitatea preadolescentului este puternic
influenţată şi de intensificarea conştiinţei de sine şi a capacităţii de
autodeterminare şi autoformare. Aspectele cele mai importante ale
dezvoltării personalităţii în preadolescenţă sunt:
• particularităţile temperamentale se manifestă într-o relaţie mai
strânsă cu cele caracteriale. În majoritatea situaţiilor temperamentul
este subordonat caracterului, dar numai situaţiile extreme pot proba
Nou nivel în
tăria acestei legături;
structurarea şi
• aptitudinile sunt mai bine dezvoltate şi se exprimă în rezultate
exprimarea
remarcate la nivelul şcolii şi localităţii.
aptitudinilor


Care sunt domeniile în care se manifestă aptitudinile
preadolescenţilor?
Preadolescenţi sunt interesaţi să-şi cunoască aptitudinile şi de

aceea se consideră că în acest stadiu este începutul identificării
vocaţionale.
• Caracterul continuă să se dezvolte, dar se accentuează
tendinţele spre o autonomie şi o independenţă mai largă. Acest fapt
poate crea conflicte cu părinţii şi poate declanşa deja, la unii
Autonomia preadolescenţi, criza de originalitate.
morală a • Conştiinţa morală a preadolescentului se află în faza de
preadolescentului început a autonomiei morale, adică atitudinile şi comportamentele nu
mai sunt orientate de imperativele morale parentale ci de convingeri
morale în curs de formare.
• Preadolescenţa se caracterizează prin intensificarea
conştiinţei de sine datorită mai ales următorilor factori: a)
transformările biologice intense; b) schimbarea atitudinilor celorlalţi
faţă de preadolescenţi; c) capacităţile cognitive crescute care le
permit să înţeleagă, mai mult şi mai bine, ceea ce se referă la propria
fiinţă. Unul din efectele intensificării conştiinţei de sine constă în
modificări la nivelul imaginii de sine.
• Eul fizic este puternic reliefat în structura imaginii de sine.
Schimbări la
Adică preadolescentul tinde să-şi cunoască atât calităţile cât şi
nivelul imaginii
defectele fiind alternativ încântat şi dezamăgit de sine dar încercând
de sine
deja să optimizeze această latură a fiinţei lui. Această accentuată
orientare către sine a fost numită de autori psihanalişti, narcisism
preadolescentin.


Care crezi că sunt aceste încercări de optimizare a eului fizic la
preadolescent?
• Eul social este într-un mare proces de schimbare datorită

creşterii atracţiei spre grup şi a importanţei acestuia pentru
dezvoltarea psihică generală a preadolescentului. Acesta ajunge
treptat să-şi cunoască locul în grup şi reputaţia de care se bucură şi
poate fi foarte anxios datorită faptului că grupul l-ar putea respinge
sau izola.
• Eul spiritual este, de asemenea, în progres, preadolescenţii îşi
dau seama de unele însuşiri ale atenţiei, memoriei, gândirilor. Nu mai
interiorizează necondiţionat părerile părinţilor, ci caută să se
cunoască singuri mai bine. Dacă desfăşoară activităţi autoformative
îşi propun să optimizeze şi eul spiritual.
• În preadolescenţă începe să se cristalizeze idealul de viata. În
acest stadiu apare orientarea spre viitor şi prospectarea acestuia. De
fapt, cei din jur pun des întrebări cu privire la ce va dori
preadolescentul să facă în viitor şi astfel, treptat el însuşi va gândi,
va începe să viseze la viitor şi va căuta deocamdată, modele ale
acestei dimensiuni a vieţii sale, la cei din jur: părinţi, fraţi, surori,
personalităţi recunoscute într-un domeniu nou, vedete. Pe această
bază începe să se cristalizeze pentru prima dată un ideal, care are
însă următoarele particularităţi:
a) este, mai degrabă, o preluare de modele de la alţii,
acestea fiind expresii concrete şi accesibile a ceea ce îşi doreşte, dar
nu sunt potrivite total propriei fiinţe;

b) idealul rămâne relativ instabil, preadolescentul încercând

noi variante;
c) este adesea departe de posibilităţile sale şi deci,
fantezist;
d) este elaborat unilateral, adică se referă doar la viitorul
şcolar şi profesional.
Cu toate imperfecţiunile sale, idealul îndeplineşte un rol
important în descoperirea propriilor posibilităţi şi în orientarea
propriilor energii şi capacităţi. De aceea, formarea idealului de viată
trebuie să fie un obiectiv al programelor instructiv-educative
desfăşurate cu preadolescenţii.
În ceea ce priveşte personalitatea în ansamblu, preadolescenţii
încep să fie interesaţi de unicitatea şi originalitatea acesteia.
În aceste condiţii se accentuează aspectele diferenţiale în
dezvoltarea şi manifestarea personalităţii. Ele trebuie luate în
consideraţie în vederea tratării diferenţiate şi individualizate a elevilor
şi pentru stimularea continuă a preocupărilor lor pentru autoeducaţie.
Rezumatul acestei unităţi de învăţare
După parcurgerea acestei unităţi de învăţare, trebuie să reţii

următoarele idei:
• Preadolescenţa este stadiul ieşirii din copilărie şi corespunde

intervalului 10-14 ani.
Trecerea de la ciclul primar la cel gimnazial înseamnă
schimbări importante în învăţare: mai multe discipline şcolare,
eforturi mari de abstractizare şi generalizare, interacţiunea cu
profesori diferiţi, învăţare independentă crescută.
Se produc schimbări importante şi în relaţiile cu ceilalţi: familia
are atitudini încă ambigui şi-l consideră când copil, când
preadolescent, profesorii nu-l mai tratează ca pe un copil, grupul
formal are anumite aşteptări.

• În acest stadiu se produc mari schimbări biologice: vârf de

creştere în înălţime, perfecţionarea sistemului nervos şi a
analizatorilor, modificări în sistemul neurohormonal, cu deosebire,
intrarea în funcţiune a glandelor sexuale, parcurgându-se
următoarele etape: prepubertară în care se accentuează caracterele
sexuale secundare; pubertară – intră în funcţie glandele sexuale şi
postpubertară ce se desfăşoară în adolescenţă. Aceste schimbări
fizice influenţează afectivitatea, conştiinţa de sine, imaginea de sine.
• Se perfecţionează capacităţile senzorial-perceptive şi cele de
observare. Acestea devin mai bune, asigură diferenţieri corecte şi
precise. Observaţia se poate desfăşura independent dar cu condiţia
transferării către preadolescenţi a indicatorilor de urmărit.
• Capacităţile de reprezentare se dezvoltă foarte mult: creşte
gradul de generalizare, se formează categorii noi de reprezentări, se
produce organizarea acestora în jurul noţiunilor şi ideilor importante.
• În acest stadiu se trece de la gândirea concret operatorie la
cea formală, adică adolescentul poate prelucra informaţii chiar dacă
acestea nu mai sunt oferite de contactul direct cu obiectul, ci sunt
exprimate verbal. Se dezvoltă operaţiile de gradul II, raţionamentul
deductiv, algoritmi de lucru etc. Se dobândeşte deplina reversibilitate
în gândire.
• Memoria preadolescentului se perfecţionează prin:
dezvoltarea proceselor de memorare, creşterea ponderii celei logice
şi voluntare şi a reproducerii faţă de recunoaştere.
• Se înregistrează un fel de exuberanţă imaginativă ca expresie
a progresului mental general, însă nu are legaturi stabilizate şi
perfecţionate cu gândirea şi poate aluneca în fantezii gratuite.
• Limbajul se perfecţionează: creşte vocabularul, corectitudinea
structurilor verbale, îmbogăţirea acestora şi adaptarea lor în situaţii
diferite de comunicare. Apare atracţia foarte mare către jargonul
şcolar.

Afectivitatea preadolescenţilor este influenţată de fenomenele

pubertare şi poate să prezinte instabilitate, iritabilitate şi expozivitate
în manifestarea emoţiilor. În acelaşi timp, afectivitatea este bogată şi
diversă. Se dezvoltă capacităţi de reglare şi stăpânire a conduitelor
emoţional-expresive.
• Se dezvoltă structuri motivaţionale noi şi complexe cum ar fi
interese cognitive, culturale şi de grup, trebuinţe de autoafirmare şi
autorealizare, idealul de viaţă.
• Personalitatea preadolescenţilor este puternic influenţată de
schimbările biologice, de cele privind activitatea de învăţare şi
principalele relaţii cu ceilalţi, se consolidează aptitudinile şi multe
însuşiri caracteriale (sunt în mare schimbare doar cele privind
autonomia şi independenţa) şi se cristalizează mai bine imaginea de
sine chiar dacă aceasta rămâne relativ instabilă.
Recomandări şi comentarii cu privire la probele de autoevaluare
Îţi recomand ca după ce ai încercat să rezolvi probele de

autoevaluare să citeşti şi recomandările şi sugestiile cuprinse în
acest paragraf.
Întrebarea nr. 1
Trebuie să faci un efort de reamintire. Este de ajuns dacă
notezi ierarhizându-le cinci preocupări de atunci.
Întrebarea nr. 2
Atunci când cauţi răspunsul la aceste întrebări să te gândeşti că
în relaţia cu adultul copilul, preadolescentul, adolescentul se simt în
inferioritate şi nu-şi pot manifesta pe deplin toate disponibilităţile.
Întrebarea nr. 3
Trebuie să alegi b, d, f.
Întrebarea nr. 4
Poţi folosi propria experienţă sau poţi discuta cu unul-doi
preadolescenţi.
Întrebarea nr. 5
Ca să le compari, să te gândeşti că cele ale preşcolarilor sunt
aproape în întregime empirice iar la şcolari apar cele ştiinţifice chiar
dacă sunt elementare.
Întrebarea nr. 6
Prima propoziţie se completează cu „creşterea”. A doua
propoziţie se completează cu „uşor, abstracte şi generale”. A treia
propoziţie se completează cu „active şi contribuţii”.
Întrebarea nr. 7
Chiar din ce ai studiat a rezultat că legăturile imaginaţiei cu
gândirea sunt încă puţin consolidate şi totodată, preadolescenţii
având o conştiinţă de sine intensificată, tind să ajungă la exagerări.
Nu acţionează bine factorii de echilibru cum ar fi experienţa de viaţă
şi chibzuinţa.
Întrebarea nr. 8
Profesorul să nu-l accepte în comunicarea din clasă dar să-l
tolereze într-o anumită măsură pentru că este o altă expresie a
dorinţei de independenţă.
Întrebarea nr. 9
Trebuie avut în vedere motivaţia pentru învăţare şi gradul
scăzut de consolidare a deprinderilor ortografice şi gramaticale.
Întrebarea nr. 10
Cauzele trebuie constatate în: relaţia cu părinţii, relaţia cu
profesorii cu aspiraţiile şi capacităţile proprii.
Întrebarea nr. 11
Trebuie avut în vedere durata foarte mare a relaţiei cu părinţii şi
dragostea puternică pentru ei. Dezvinovăţirea poate începe chiar cu
manifestarea îndoielilor în dragostea părinţilor.
Întrebarea nr. 12
Trebuie să ai în vedere că preadolescenţii îşi aleg prietenii după
calităţile lor, apoi sunt conştienţi de ce este prietenia şi se implică
puternic în această relaţie.
Întrebarea nr. 13
Trebuie alese următoarele cauze: c, f şi g.
Întrebarea nr. 14
Poţi folosi amintirile personale din acest stadiu. Dar să ştii că
băieţii încep cu perfecţionarea calităţilor fizice, iar fetele cu păstrarea
siluetei.

Întrebarea nr. 15
Să ai în vedere propria experienţă.
Întrebarea nr. 16
Trebuie să subliniezi preocupările pentru vestimentaţie, pentru
tunsori şi coafuri, pentru accesorii vestimentare.
Lucrarea de evaluare nr. 1 şi modul de evaluare
1. Care este locul preadolescenţei în cadrul ciclului de

creştere şi dezvoltare? (Preadolescenţa face trecerea de la copilărie
la adolescenţă. Este ieşirea din copilărie.)
2. Ce schimbări se petrec în activitatea de învăţare prin
trecere de la ciclul primar la cel gimnazial? (Înmulţirea şi
diversificarea disciplinelor şcolare, însuşirea sistematică a noţiunilor
ştiinţifice de bază, interacţiunea cu mai mulţi profesori, învăţare
independentă crescută.)
3. Ce alte activităţi, în afara celei de învăţare, mai
desfăşoară preadolescenţii? (Jocuri cu reguli arbitrare, vizionări de
spectacole muzicale şi sportive, vizionare de program TV, activităţi
de muncă alături de familie în beneficiul acesteia.)
4. Care sunt cele mai importante modificări organice la
preadolescenţi? (vezi paragraful corespunzător)
5. Ce schimbări se produc la nivelul sistemului
neuroendocrin? (Intensificarea activităţii tiroidei, hipofiza acţionează
asupra glandelor sexuale, epifiză şi suprarenale vor face să apară
caracterele sexuale secundare, timusul îşi încetează activitatea, intră
în funcţie glandele sexuale.)
6. Care sunt etapele pubertăţii şi cum se manifestă?
(prepubertară, pubertară, postpubertară.)
7. Ce influenţe au fenomenele pubertăţii în plan psihic?
(Asupra afectivităţii, controlului de sine, imaginii de sine.)
8. Ce este specific în manifestarea capacităţilor senzorial-
perceptive şi de observare la preadolescenţi? (Văzul: creşte
capacitatea de discriminare, câmpul vizual periferic, analitismul
percepţiilor; auzul; vârf în manifestarea acestei capacităţi la 13 ani,
sensibilitatea diferenţială foarte bună.)

9. Ce se poate spune despre reprezentările

preadolescenţilor în ceea ce priveşte gradul de generalizare şi
organizarea lor? (Apar reprezentări cu grad foarte mare de
generalitate; reprezentările se organizează în jurul noţiunilor cheie şi
a ideilor centrale.)
10. În ce constă trecerea la gândirea formală? (Desprinderea
de concret şi dobândirea unor mari capacităţi de abstractizare şi
generalizare, apar operaţiile de gradul II şi reversibilitate deplină, se
însuşesc numeroşi algoritmi.)
11. Care sunt particularităţile memoriei preadolescenţilor?
(Volum crescut, mai activă, se memorează mai uşor laturile abstracte
şi generale ale cunoştinţelor, se conştientizează valoarea
repetărilor).
12. În ce constă exuberanţa imaginativă a preadolescentului
şi cum se explică? (Exuberanţa imaginativă se exprimă în uşurinţa
elaborării de imagini şi idei noi. Este favorizată de creşterea generală
a capacităţilor cognitive din acest stadiu.)
13. Caracterizează limbajul preadolescenţilor? (Creşterea
vocabularului şi a debitului şi fluenţei verbale, fraze bogate, unitatea
discursului verbal, mijloacele neverbale folosite adecvat.)
14. Care sunt aspectele caracteristice pentru afectivitatea
preadolescentului? (Viaţă afectivă bogată şi variată, prietenii
puternice şi stabile, sentimente noi, reglarea conduitelor emoţional
expresive.)
15. Care sunt schimbările în planul motivaţiei în
preadolescenţă? (Motivaţie extrinsecă mai evoluată pentru învăţare,
motivaţie intrinsecă intensificată, interes pentru grup, joc, lectură,
manifestări culturale şi sportive, pentru colecţii.)
16. De ce se intensifică, în mod special, conştiinţa de sine la
preadolescenţi? (Sunt trei factori principali a) modificările biologice;
b) modificarea atitudinilor şi cerinţelor celor din jur; c) capacităţi
cognitive crescute.)

17. Cum se structurează imaginea de sine la

preadolescenţi? (Eul fizic puternic reliefat şi trăirea încântării sau
dezamăgirii faţă de acesta; eul spiritual dominat de însuşirile care
asigură rezultatele şcolare bune şi foarte bune; eul social foarte
tensionat de calitatea relaţiilor cu grupul informal.)
18. În ce constă dezvoltarea aptitudinilor în stadiul
preadolescenţei? (Dezvoltarea aptitudinilor se exprimă în rezultate
importante, remarcate la nivelul unităţii şcolare.)
19. Care sunt însuşirile caracteriale ale adolescentului care
tind să se manifeste mai puternic? (Autonomia şi independenţa.)
20. Care sunt particularităţile idealului de viaţă al
preadolescentului? (Este rezultatul preluării simple a modelelor,
instabil, uneori fantezist, unilateral elaborat.)
Se acordă câte un punct pentru răspunsurile corecte de la

următoarele întrebări: 1, 3, 6, 9, 12, 15, 16, 18, 19, 20.
Se acordă câte două puncte pentru răspunsurile corecte de la
următoarele întrebări: 2, 4, 5, 7, 8, 10, 11, 13, 14, 17.
Totalul maxim este 30 puncte. Punctele obţinute de fiecare se
vor împărţi la 3 şi va rezulta o notă în scara de la 1 la 10. Când vor fi
şi 50 sutimi se va rotunji nota în favoarea studentului.
Lucrarea trebuie elaborată personal (fără a se copia din cărţi) şi
transmisă tutorelui. Va fi de maximum 4 pagini.

Bibliografia minimală
– BONCHIŞ ELENA, Psihologia vârstelor, Edit. Universităţii din

Oradea, 2004, pag. 279-282.
– CREŢU TINCA, Psihologia vârstelor, Edit. Credis, Bucureşti,
2001, pag. 276-280.
– DEBESSE M. (coord.), Psihologia copilului de la naştere la
adolescenţă, Edit. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1970, pag.
296-303.
– MUNTEANU ANCA, Psihologia copilului şi adolescentului,
Edit. Augusta, Timişoara, 1998, pag. 236-238.
– OSTERRIETH P., Introducere în psihologia copilului, Edit.
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1976, pag. 154-160;
– PIAGET J. INHELDER BARBEL, Psihologia copilului, Edit.
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, pag. 111-118.
– ŞCHIOPU URSULA, VERZA E., Psihologia vârstelor, Edit.
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1995, pag. 224-226.


ADOLESCENŢA – STADIUL UNOR AMPLE TRANSFORMĂRI PSIHICE
CUPRINS:
2.ADOLESCENŢA-STADIUL UNOR AMPLE TRANSORMĂRI......................................... 28
Obiectivele unităţii de învăţare nr. 2 .................................................................................. 28
2.1.Dominantele în profilul de dezvoltare din adolescenta............................................... 28
2.2.Schimbări în activitatea fundamentală şi în relaţiile sociale ale adolescenţilor .......... 30
2.3.Dezvoltarea biologică a adolescenţilor....................................................................... 32
2.4.Particularităţile capacităţilor senzorial-perceptive, de observare şi de
reprezentare ale adolescenţilor şi postadolescenţilor ...................................................... 33
2.5.Gândirea formal-abstractă a adolescenţilor şi postadolescenţilor .............................. 34
2.6.Caracteristicile memoriei şi imaginaţiei adolescenţilor şi postadolescenţilor.............. 36
2.7.Comunicarea şi limbajul în adolescenţă şi postadolescenţă ...................................... 39
2.8.Evoluţia afectivităţii, motivaţiei şi voinţei în adolescenţă şi postadolescenţă.............. 40
2.9.Personalitatea adolescentului şi postadolescentului .................................................. 43
Lucrarea de evaluare nr. 2 şi modul de autoevaluare........................................................ 55

2. ADOLESCENŢA-STADIUL UNOR AMPLE TRANSORMĂRI PSIHICE

putea:
• să rezume schimbările ce se produc în cursul adolescenţei în

activităţile şi relaţiile acestora şi ce efort de adaptare se cere;
• să enumere dominantele profilului de dezvoltare din adolescenţă
pentru a explica însemnătatea acestui stadiu pentru dezvoltarea
generală a omului;
• să identifice principalele progrese ale proceselor cognitiv
senzoriale, din acest stadiu;
• să dezvolte ideile care arată că în adolescenţă se atinge un vârf
caracteristic pentru specia umană, în ceea ce priveşte inteligenţa şi
gândirea;
• să rezume clar cunoştinţele care se referă la memoria şi imaginaţia
adolescenţilor şi postadolescenţilor;
• să explice cum se petrec schimbările importante din viaţa afectivă şi
din structurile motivaţionale ale adolescenţilor şi postadolescenţilor;
• să identifice componente noi ale personalităţii care se formează în
adolescenţă;
• să descrie criza de originalitate a adolescentului şi să-i arate
importanţa pentru transformarea generală a personalităţii.
2.1. Dominantele în profilul de dezvoltare din adolescenta
Adolescenţa şi postadolescenţa încheie primul ciclu al

dezvoltării umane. Mai ales adolescenţa, a fost şi a rămas în atenţia
cercetătorilor şi a fost timp îndelungat investigată.
Acest stadiu care este cuprins între 14 şi 20 de ani şi este
urmat de post adolescenţa până la 25 de ani, implică schimbări de
ordin psihic atât de numeroase şi importante încât unii autori l-au
considerat o a doua naştere. (J.J. Rouseau). Alţii i-au remarcat

caracterul tumultuos al schimbărilor şi au numit-o „vârsta furtunii şi

stresului” (Stanley Hall), a „vivacităţii afective” (M. Debesse) etc. În
tabloul amplu şi complex al dezvoltării din acest stadiu pot fi relevate
următoarele dominante:
• avans cognitiv remarcabil ajungându-se, în ceea ce priveşte
Adolescenţa ca
inteligenţa şi memoria, la cele mai înalte cote;
„a doua naştere”
• depăşirea identificării cu părinţii, ieşirea de sub tutela familiei
şi şcolii şi integrarea în viaţa socială şi culturală a comunităţii;
• o nouă intensificare a conştiinţei de sine şi o căutare asidua a
identităţi de sine (E. Erikson), a unicităţii şi originalităţii;
• parcurgerea unor faze decisive în cucerirea autonomiei şi
independenţei, după ce se trece peste perioada tensionată a „crizei
originalităţii”;
• apariţia conştiinţei apartenenţei la generaţie;
• formarea unor noi componente ale personalităţii şi
organizarea într-o structură unitară care mediază adaptările eficiente
cu toate felurile de situaţii.
Prin urmare, spre deosebire de copilărie, adolescenţa ocupă un
loc aparte în istoria personală a fiecăruia. Intrarea în acest stadiu
accentuează conştientizarea multiplelor schimbări şi transformări
care-i sunt caracteristice. Adolescenţa rămâne în amintirea tuturor ca
un fel de trezire, ca o trecere de la existenţa oarecum în sine, legată
de un timp prezent şi de relaţii simple cu ambianţa şi cu sine,
caracteristice copilăriei, la o deschidere deosebită faţă de lume şi
univers, la înţelegerea locului propriu printre ceilalţi, a rostului vieţii,
la preocuparea constantă pentru viitor şi la efortul personal de a
deveni adult.


Relevă cea mai puternică impresie pe care o ai în minte despre
propria adolescenţă.
2.2. Schimbări în activitatea fundamentală şi în relaţiile sociale

ale adolescenţilor
Începutul adolescenţei înseamnă şi intrarea în noul ciclu şcolar

– cel liceal. Schimbările fundamentale caracteristice învăţării de la
acest nivel sunt:
• conţinuturile de învăţare sunt mai amplificate la fiecare din
Schimbări în disciplinele care au fost studiate şi în stadiul anterior;
activitatea de • apar noi discipline şi creşte, în ansamblu, volumul învăţării;
învăţare • unele discipline noi, cum ar fi filosofia, logica, cer un nivel
foarte ridicat de abstractizare şi generalizare;
• timpul de învăţare independentă creşte până la 4 – 5 ore
zilnic, la adolescenţii serioşi;
• se folosesc şi alte surse de informare şi învăţare decât
manualele şcolare;
• se poate forma un stil cognitiv personal care să rămână
caracteristic pentru toată viaţa;
• adolescenţii elevi pot manifesta capacităţi pentru
microcercetare şi pot participa la sesiuni ştiinţifice şcolare;
• având capacităţi fizice şi psihice crescute pot participa la
activităţi de muncă familială sau se pot angaja profesional;
• unii au o largă participare la activităţile culturale şi sportive din
localitatea lor.

În raport cu măsura în care satisfac sarcinile şcolare, adolescenţii pot
fi diferenţiaţi. Ce categorii crezi că se pot găsi în orice şcoală?
Schimbările cele mai importante în sistemul de relaţii sunt

următoarele:
• în familie nu mai este considerat copil şi se poate bucura de o
Scimbări în
autonomie mai crescută. I se respectă măcar unele din dorinţe şi
sistemul
preferinţe, este consultat în unele probleme;
relaţiilor
• în şcoală profesorii îl tratează ca elev mare respectându-i
punctele de vedere, opţiunile, sugestiile etc. Între adolescenţi şi
profesori pot apărea relaţii de cooperare care să se încheie cu
referate şi comunicări ştiinţifice;
• poate relaţiona cu persoane din afara familiei şi şcolii,
îmbogăţindu-şi experienţa de viaţă;
• instituţiile sociale îi recunosc noile capacităţi şi astfel la 14 ani
obţine primul buletin de identitate şi la 18 ani dreptul de vot.


Ce importanţă poate avea pentru adolescent obţinerea buletinului de
identitate şi apoi a dreptului de vot?
Toate schimbările în activitatea şi relaţiile adolescenţilor şi

postadolescenţilor, la care ne-am referit, generează solicitări noi,
ocazii şi condiţii de manifestare, altfel decât în copilărie şi stimulează
altfel dezvoltarea psihică generală în ritmuri crescute şi la niveluri
înalte.
2.3. Dezvoltarea biologică a adolescenţilor
Dezvoltarea Schimbările biologice continuă şi în adolescenţă dar în ritmuri

biologică: mai scăzute (Ursula Şchiopu, Emil Verza).
greutate şi La sfârşitul stadiului se ajunge la o înălţime medie la băieţi de
înălţime 170 – 177 cm iar la fete de 162 – 168 cm. Creşterea în înălţime este
mai accentuată la cei din mediul urban. Greutatea ajunge la băieţi, la
sfârşitul stadiului, la circa 60 kg – 65 kg dar la fete continuă să fie
influenţată de modele culturale şi este cu 15 – 20 kg mai mică.

Alege trei dintre cele mai periculoase urmări ale regimului alimentar
drastic pe care şi-l impun unele adolescente, încercuind:
a. scăderea poftei de mâncare; b. Pierderea aspectului catifelat
al tenului; c. Întârzierea creşterii în înălţime; d. Instalarea anorexiei
nervoase; e. senzaţia generală de lipsă de forţă; f. Întârzierea
fenomenelor pubertare; g. scăderea capacităţii de tonus muscular; h.
Instalarea anemiei.

Perfecţionări Procesele de osificare continuă în ritmuri mai mici şi se
organice desăvârşesc. La nivel facial se realizează armonizarea trăsăturilor.

Sistemul muşchiular dispune de capacitate de tonus ca a adultului şi
de reglare fină.
Sistemul endocrin se echilibrează şi apare funcţia de procreere.
La nivelul cerebral se continuă perfecţionările din stadiul
anterior referitor la viteza crescută de formare a conexiunilor
nervoase şi la organizarea lor.
În adolescenţă se ajunge la o frumuseţe fizică specifică ce se
exprimă în limbajul obişnuit prin termenul de îmbobocire şi apoi
înflorire în postadolescenţă.
2.4. Particularităţile capacităţilor senzorial-perceptive, de

observare şi de reprezentare ale adolescenţilor şi
postadolescenţilor
În adolescenţă toate procesele informaţionale se desfăşoară la

Condiţiile
nivel înalt şi au o sporită eficienţă.
organice
În legătură cu dezvoltarea percepţiilor J. Piaget sublinia:
depline ale
„condiţiile organice ale percepţiei nu sunt deplin realizate decât în
percepţiilor
faza adolescenţei”. Prin urmare, în adolescenţă se constată
scăderea pragurilor senzoriale, creşterea rapidităţii explorărilor
Noul progres în perceptive, realizarea unor estimări relativ corecte ale lungimilor,
realizarea volumului, vitezei etc. Sunt verbalizate cu uşurinţă toate însuşirile
observării percepute dar la acestea se asociază semnificaţii personale legate

de eu şi de unicitatea personalităţii fiecăruia.
Adolescenţii îşi pot organiza şi dirija propriile observaţii fără a
mai avea nevoie de vreun ajutor iar postadolescenţii le investesc în
veritabile activităţi de cercetare.


Ce fel de microcercetări credeţi că pot face adolescenţii? În ce
domenii? Scrie răspunsul aici.
Procesul de reconstitutivitate reprezentativă se realizează cu

Mari capacităţi uşurinţă la adolescenţi. Ei pot avea atât reprezentări foarte bogate în
de reprezentare detalii cât şi altele ce au un grad foarte înalt de generalitate. Aceasta
este o condiţie necesară pentru bogăţia planului mental al
adolescentului. Se accentuează organizarea reprezentărilor în jurul
ideilor sau conceptelor centrale dintr-un câmp cognitiv.
Adolescenţii îşi reprezintă cu uşurinţă relaţii structurale şi
funcţionale între diverse feluri de elemente. Ating uşor nivelul înalt al
generalizărilor în reprezentare, cel propriu conceptelor figurale. Cei
interesaţi de tehnică şi care se vor specializa în postadolescenţă, în
acest domeniu, vor dobândi abilităţi şi mai mari de reprezentare. La
fel pot să reprezinte, în detaliu, aspecte semnificative din fel de fel de
structuri şi să surprindă noi însuşiri şi funcţionalităţi. Aceste capacităţi
de reprezentare sunt demonstrate atât în rezolvarea unor sarcini
practice cât şi în momentele de reverie ce apar relativ frecvent la
această vârstă.
2.5. Gândirea formal-abstractă a adolescentului şi

postadolescentului
Intrarea în adolescenţă înseamnă, după J. Piaget, desăvârşirea

Vârf al
operaţiilor formale. Acelaşi autor împreună cu numeroşii săi
inteligenţei
colaboratori, au susţinut prin cercetări ample ideea că în
adolescenţă, în jurul a 17-18 ani se atinge nivelul cel mai înalt al
funcţionării structurilor operatorii mentale şi a manifestării inteligenţei
umane.
Acest nou nivel se caracterizează prin:

• operaţiile gândirii sunt pe deplin eliberate de conţinuturile
informaţionale cărora li s-au aplicat iniţial, se generalizează, se
Combinatorică transferă şi devin formale. J. Piaget spune că adolescenţii pot să
mintală de vârf combine aceste operaţii în moduri foarte variate şi să ajungă la un fel
de combinatorică mentală prin care să verifice toate însuşirile
obiectelor şi fenomenelor şi relaţiile dintre ele, respectând totodată
legile logice. În acest fel este întărit în mod considerabil mersul
deductiv al gândirii;
• operaţiile de gradul II (sinteze ale sintezelor, generalizări ale
generalizărilor, abstractizări ale abstractizărilor etc.) sunt bine
consolidate şi pe deplin reversibile;
• în timpul însuşirilor cunoştinţelor la diferite discipline se
formează scheme de gândire riguroase care pot fi aplicate cu
uşurinţă în diferite situaţii şi astfel gândirea se poate desfăşura cu
mare viteză;
• perfecţionarea şi extinderea aplicării schemelor de gândire
Dezvoltarea
(cum ar fi a echilibrării balanţei, a compunerii forţelor, a compensării
shemelor
etc.), permite rezolvarea unui număr mare şi variat de probleme;
mentale
• un alt efect al formării schemelor de gândire este şi ceea ce J.
Piaget a numit spiritul experimental spontan care consta în
Spiritul
capacitatea adolescentului de a desprinde mental toţi factorii care
experimental
sunt implicaţi într-o situaţie şi de a proba apoi, pe rând, în minte,
mental
influenţa pe care o au;
• raţionamentul dominant e cel ipotetico-deductiv; adolescentul
formulează ipoteze şi apoi desfăşoară lanţuri lungi de raţionamente
pentru a le confirma; face apel la sisteme abstracte de idei şi la teorii.
Acest aspect se amplifică în postadolescenţă. Adolescenţii înşişi sunt
uimiţi de forţa minţi lor;
• gândirea prelucrează un mare volum de informaţii şi foloseşte
variate sisteme de simboluri (din matematică, fizic, chimie etc.);
• noţiunile cu care operează gândirea formală au un grad mare
de abstractizare şi generalizare şi formează sisteme riguroase, în
cadrul fiecărei discipline;

Gândire logică • adolescenţii ajung la o gândire cauzală complexă;
de nivel înalt • totodată, ei pot să cuprindă cu mintea, să se raporteze la

spaţiul şi timpul infinite;
• sunt înclinaţi spre generalizări şi spre construcţii de teorii (mai
ales în postadolescenţă).
Caracteristicile prezentate mai sus, şi altele care au fost
relevate ulterior, exprimă nivelul deosebit la care poate ajunge
gândirea adolescenţilor şi postadolescenţilor. Dar cercetările mai noi
au constatat că sunt diferenţe între adolescenţi în ce priveşte nivelul
pe care îl poate atinge gândirea lor, datorită numeroşilor factori
interni, subiectivi şi externi care pot acţiona, de-a lungul anilor.

Caracterizează propria gândire prin comparaţie cu trăsăturile care
sunt specifice adolescenţilor.
Prin urmare, adolescenţii şi postadolescenţii au un potenţial

cognitiv deosebit, dar aceasta nu se realizează în mod egal la toţi.
Se pot uşor constata mari diferenţe între ei. Chiar adolescenţii ajung
să-şi cunoască, măcar o parte din aceste calităţi şi să se orienteze în
cunoştinţă de cauză spre direcţii corespunzătoare de calificare.
2.6. Caracteristicile memoriei şi imaginaţiei adolescenţilor şi

postadolescenţilor
Memoria are cel Memoria adolescentului este rezultatul maturizării
mai mare volum mecanismelor cerebrale şi al progreselor constante înregistrate în

stadiile anterioare. Caracteristicile cele mai importante sunt:
• atingerea volumului celui mai înalt care asigură însuşirea
cunoştinţelor din variate domenii şi construirea bazelor culturii
generale şi a celei profesionale;
• dominarea memoriei logice fără de care nu s-ar putea face

faţă solicitărilor şcolare şi extraşcolare aşa de variate şi numeroase;
• creşterea capacităţii de a memora laturile abstracte şi
generale ale cunoştinţelor care permit formarea unor structuri
cognitive ce integrează uşor noi informaţii şi le asigură păstrarea
îndelungată;
• formarea unor noi procedee mnezice care susţin creşterea şi
mai mare a caracterului activ al memoriei: identificarea ideilor
centrale, ierarhizarea lor, selectarea argumentelor, eliminarea
detaliilor nesemnificative etc.;
Metamemoria • dezvoltarea mai largă a metamemoriei care permite
gestionarea mai bună a capacităţilor mnezice. Între gândirea şi
memoria adolescentului sunt puternice relaţii de susţinere reciprocă
şi astfel creşte productivitatea şi eficienţa metamemoriei generale
specifică acestui stadiu;
• reproducerea activă a cunoştinţelor, adică selecţionarea
corespunzătoare a materialului ce trebuie actualizat, şi reorganizarea
în altă formă, adaptată sarcinilor de rezolvat.
Identifică particularităţile propriei memorii şi arată care ar fi sarcinile
în care ar putea fi investită cu succes.
Imaginaţia ajunge în acest stadiu la nivelurile înalte ale

celorlalte procese cognitive iar adolescenţii o percep ca pe o nouă
zonă de autodefinire şi exprimare originală.
• Cea reproductivă se desfăşoară din ce în ce mai uşor şi mai bine şi
este investită în învăţare, în activităţile curente, în realizarea
lecturilor de diverse feluri.

• Imaginaţia creatoare este cea care se manifestă la cote foarte

înalte. Este favorizată de legături strânse cu gândirea care susţin,
mai ales, originalitatea ei în sarcinile ştiinţifice şi tehnice. Imaginaţia
creatoare implicată în activităţi artistice este propulsată de
afectivitatea ce poartă amprenta acestei vârste, adică este
tumultuoasă, intensă, profundă, nuanţată.

Criticii literari vorbesc uneori de poezia adolescentină a unui autor.
Ce argumente de ordin psihologic ar întări această diferenţiere ca
realizare deosebită din adolescenţă?

În ansamblu, imaginaţia creatoare a adolescenţilor şi
Imaginaţie postadolescenţilor se remarcă printr-un grad mai mare de
creatoare originalitate, comparativ cu alte stadii şi prin personalizarea modurilor
originală de exprimare.
• Visul de perspectivă, ca formă a imaginaţiei active şi voluntare, este
implicat cu precădere în construirea idealului de viaţă.
• Adolescenţii sunt însă frecvent antrenaţi în reverii ce se referă mai
ales la viitor. Este una din căile de descifrare a viitorului.
Prin urmare, nivelul general înalt al imaginaţiei este, la rândul
său, un aspect deosebit al dezvoltării cognitive din adolescenţă şi
postadolescenţă.

2.7. Comunicarea şi limbajul în adolescenţă şi

postadolescenţă
Întreaga dezvoltare cognitivă, la care ne-am referit până acum,
este strâns legată de progresele limbajului. Acestea se constată în
următoarele planuri:
• vocabularul înregistrează până la sfârşitul stadiului o creştere
Îmbogăţirea de până la 20.000 cuvinte ceea ce asigură o competenţă lingvistică
mijloacelor de şi mai crescută decât a preadolescentului. Cei ce continuă studiile
comunicare însuşesc foarte mulţi termeni ştiinţifici şi nucleul de semnificaţii al
unui număr mare de cuvinte este reprezentat de noţiuni ştiinţifice
complexe. De aceea sunt foarte exigenţi în legătură cu respectarea
sensurilor exacte ale cuvintelor. Adolescenţii şi postadolescenţii
însuşesc în şcoală, dar şi pe alte căi, tehnicile moderne de
comunicare lărgindu-şi foarte mult orizontul de cunoaştere;
• însuşesc două sau trei limbi străine, pot intra în dialog cu tineri
din alte ţări şi pot beneficia de avantajele informaţionale ale
internetului. Angajează, în comunicarea cu altul, în mod adecvat,
toate mijloacele neverbale. În cazul relaţiilor afective profunde cu
anumite persoane, sunt capabili să recepţioneze şi să decodifice cele
mai subtile sensuri ale structurilor verbale emise de acestea şi ale
gesturilor însoţitoare;
• vorbirea are un debit adaptat la situaţii, este fluentă,
expresivă, controlată mereu de normele gramaticale bine stăpânite;
• adolescenţii îşi pot elabora un stil propriu de exprimare
verbală pe care îl apreciază ca fiind măsura inteligenţei şi a gradului
de cultură.
Dialogul este diferenţiat în funcţie de interlocutor: faţă de adulţi
se exprimă reverenţios, elevat, îngrijit, corect, faţă de egali îşi permit
lejerităţi verbale, din spirit de gaşcă;
• în adolescenţă dar mai ales în postadolescenţă, se însuşesc
tehnici de citire rapidă şi pot scădea capacităţile de citire expresivă;
Perfecţionarea • limbajul scris ce caracterizează prin accentuarea
limbajului scris particularităţilor individuale în realizarea grafemelor, prin exigenţe
privind normele gramaticale şi ortografice, prin creşterea importanţei
fazei de proiectare a ceea ce se va realiza în scris.

Fă o comparaţie a propriului limbaj cu toate caracteristicile notate
mai sus şi constată progresele pe care le-ai făcut acum.
Dar toate aceste performanţe ale limbajului se ating numai dacă

adolescenţii au aspiraţii înalte în legătură cu instruirea şi educarea lor
şi acţionează conştient şi voluntar în acest sens.
2.8. Evoluţia afectivităţii, motivaţiei şi voinţei în adolescenţă şi

postadolescenţă
Dezvoltarea afectivă tinde să se ridice în adolescenţă la cotele
Exuberanţă înalte pe care le atinge şi cogniţia. Acest nivel crescut se exprimă
afectivă astfel:
• entuziasm juvenil chiar exaltare afectivă (M. Debesse) ce exprimă, cu
precădere, intensităţile înalte şi expansiunea vieţii afective. De aceea
mulţi autori au spus că adolescenţa este o vârstă a „furtunii şi
stresului” sau a „vivacităţii afective” etc.;
• rezonanţa afectivă largă şi profundă la toate felurile de evenimente
din familie (sănătatea şi înţelegerea dintre părinţi, dificultăţile,
certurile, divorţurile, moartea bunicilor, nereuşitele financiare sau
şomajul etc.) din şcoală (reuşita şi nereuşita, victorie în concursuri şi
olimpiade, impresia de nedreptăţire de către profesori, bucuria că
aceştia îi acordă atenţie şi îl ajută etc.) şi din societate (evenimente
politice, sociale, culturale de importanţă locală, naţională sau
internaţională);


Aminteşte-ţi rezonanţa afectivă a adolescenţilor faţă de evenimentele
din Decembrie 1989.
• formarea unor noi sentimente, mai ales legate de eu şi de relaţiile

cu alţii, cum ar fi: în raport cu sine fericirea, mândria, demnitatea,
orgoliul, îngâmfarea etc.; în raport cu alţii, cel mai important este
cel al primei iubiri.

Care crezi că ar fi particularităţile psihologice ale primului sentiment
de iubire din adolescenţă?
• intensificarea conştientizării trăirilor şi experienţelor afective,

exprimată în tendinţele crescute spre reflecţie, meditaţie,
reexaminare etc.;
Conştientizare şi • reglajul conduitelor emoţional – expresive este mai eficient atât în

reglaj al sensul diminuării cât şi în cel al amplificării lor. În relaţia cu sexul
conduitelor opus există o expectanţă crescută şi o accentuată capacitate de
emoţional- examinare, discriminare şi decodificare a celui mai mic gest al
expresive persoanei iubite;

• acceptorii morali se dezvoltă, se aprofundează şi devin repere ale

evaluării reacţiilor afective proprii, precum şi ale altora, în cele mai
diverse situaţii.
Motive În structura generală a motivaţiei din adolescenţă trebuie relevate
dominante: următoarele aspecte:
• trebuinţa de • se manifestă foarte activ trebuinţele de autorealizare şi
autoafirmare; autoafirmare şi adolescentul caută mereu noi ocazii pentru a şi le
• trebuinţa de satisface, ignorând uneori riscurile şi pericolele;
autorealizare; • se parcurge o noua fază în cristalizarea interesului pentru viitoarea
• trebuinţa de profesie şi se amplifică identificarea vocaţională (H. Lehalle);
clarificare a • interesele cognitive devin mai intense şi mai selective, uneori, în
identităţii de sine. ultimele clase de liceu chiar făcându-se selecţii excesive, care ar
putea îngusta construirea bazelor culturii generale;
• interesele culturale rămân largi, relativ constante dar se satisfac
după ce se îndeplinesc obligaţiile şcolare şi familiale;
• se intensifică interesul pentru viaţa interioară proprie;

În ce fel s-ar exprima interesul pentru propria viaţă interioară la
adolescenţi.
• interesul pentru grupurile de egali rămâne crescut;

• anumite componente ale personalităţii vor îndeplini şi rolul de
motive (sistemul de valori, idealul de viaţă).
Se face sublinierea că în adolescenţă devin active trebuinţele din
vârful piramidei construită de A. Moslaw, acestea ocupând planurile
centrale ale constelaţiilor motivaţionale pentru numeroase activităţi.
În strânsă legătură cu dezvoltarea motivaţiei se realizează şi un
anume grad de maturizare a mecanismelor voluntare. Acest nou

nivel al dezvoltării voinţei în adolescenţă şi postadolescenţă se

exprimă, mai ales, în următoarele planuri:
• voinţa este implicată în deciziile pentru viitoarea profesie şi în
Mecanisme
procesul de pregătire pentru aceasta;
voluntare
• este angajată în manifestarea autonomiei şi independenţei dorite
maturizate
puternic de adolescenţi şi extinse treptat în toate planurile vieţii;
• activităţile autoformative de durată pe care le desfăşoară, mai ales,
adolescentul, antrenează calităţi ale voinţei cum sunt perseverenţa
şi tenacitatea.

Voinţa adolescenţilor ar trebui antrenată pentru a face faţă unor
tentaţii periculoase. Care ar fi acestea?
2.9. Personalitatea adolescentului şi postadolescentului
Dezvoltarea personalităţii în adolescenţă implică multe aspecte

de continuitate faţă de stadiile anterioare dar în acelaşi timp se
produc aşa de multe prefaceri încât aşa cum am mai subliniat,
adolescenţa este considerată o a doua naştere. În acest stadiu încep
să acţioneze factori noi cum ar fi: a). lărgirea foarte mare a relaţiilor şi
a experienţei personale; b). dezvoltarea cogniţiei sociale; c).
autoimplicarea în propriul proces de formare; d). intrarea în viaţa
comunităţii.
Totodată, în cursul acestui studiu se înregistrează schimbări
importante în structura personalităţii constând, pe de o parte, în
consolidarea unor componente aşa cum sunt aptitudinile, pe de altă
parte, în reorganizarea altora aşa cum este caracterul sau idealul de

viaţă şi, în fine, în apariţia unora noi, mai ales cele din subsistemul
de orientare al personalităţii: sistemul propriu de valori, concepţia
despre propria viaţă şi a celorlalţi, conştiinţa apartenenţei la
generaţie. Schimbări deosebite se petrec şi în structura imaginii de
sine şi a identităţii de sine. În urma acestor schimbări personalitatea
se prezintă pentru prima dată cu toate componentele ei ca un
ansamblu organizat şi unitar dar încă insuficient stabilizat. Se trece
astfel, şi în acest plan al personalităţii, de la caracteristice specifice
copilăriei la o nouă personalitate care, în finalul stadiului, se
caracterizează prin autonomie crescută, echilibru între aspiraţie şi
posibilităţi, între propriile interese şi cele ale grupului, prin conturarea
mai clară a propriei identităţi şi prin capacităţi sporite de adaptare la
mediu.
După aceste precizări de ansamblu asupra personalităţii
adolescentului, este necesar să abordam, mai analitic, schimbările la
care ne-am referit.
Capacităţile şi aptitudinile se manifestă, în cursul acestui stadiu,
la niveluri mai înalte.
• Aptitudinile generale, şi cu deosebire inteligenţa, aşa cum am mai
Manifestare
subliniat, atinge un vârf specific stadiului. (J. Piaget, B. Inhelder,
importantă şi
1955). H. Lehalle subliniază creşterea competenţei cognitive
relevantă a
exprimată în capacităţi deosebite de prelucrare a informaţiilor, de
aptitudinilor.
rezolvare a problemelor, de abstractizare şi generalizare.
• Aptitudinile speciale parcurg o nouă fază de dezvoltare şi se
exprimă în rezultate remarcate la nivelul localităţilor, ţări şi chiar în
plan internaţional (olimpiade şi competiţii sportive).
• În comparaţie cu preadolescenţa, adolescenţa înregistrează un
spor al creativităţii exprimată mai ales în creşterea originalităţii.
Totodată se formează însuşiri importante ale personalităţii creative
cum ar fi: spirit de obiectivitate, nonconformism epistemic şi
pragmatic, asumarea riscului, cutezanţă, atitudine interogativă,
încredere în forţele proprii etc. (I. Mânzat).


Completaţi corect spaţiile goale din următoarele propoziţii referitoare
la gândirea adolescenţilor.
Gândirea adolescenţilor se caracterizează prin structuri
operatorii...........................şi.............................. Se ajunge
la..................deplină. Raţionamentul dominant şi caracteristic este
cel......................................... Noţiunile cu care se operează implică
un grad înalt de..........................şi....................................
Adolescenţa este şi stadiul în care se formează câteva

componente ale personalităţii care exprimă funcţia proiectivă şi pe
cea orientativă a acestuia. Cele mai importante sunt:
• structurarea sistemului propriu de valori care are următoarele
Sistemul propriu
surse de formare: capacităţile cognitive crescute care le
de valori
permit înţelegerea profundă a valorilor (L. Carmichael),
creşterea experienţei personale de viaţă şi observarea vieţii
altora, influenţele sociale care ţintesc difuzarea valorilor;

Enumeră trei valori pe care crezi că le preţuiesc adolescenţii şi
explică de ce crezi că le sunt specifice.
• cristalizarea unei concepţii personale asupra vieţii proprii şi a

Concepţia
vieţii în general, care dă sens şi semnificaţie activităţilor în care
despre viaţă
adolescenţii se implică şi totodată, le canalizează energiile şi
capacităţile;

• apariţia conştiinţei apartenenţei la generaţie bazată pe

Conştiinţa
competenţa cognitivă a adolescenţilor care le permite să-şi dea
apartenenţei la
seama că toţi cei ce se află în acest interval al vieţii simt, gândesc şi
generaţie
acţionează la fel, şi să se compare permanent cu celelalte generaţii.
Adolescenţii cred că sunt foarte aproape de calităţile adulţilor şi
uneori îi întrec, aşa că nu vor să mai fie tutelaţi şi astfel, între ei şi
adulţi se pot amplifica semnificativ conflictele interpersonale.
Alături de aceste componente orientative noi, sunt şi altele
formate în stadiul anterior:
Idealul de viaţă: • idealul de viaţă care a început să se cristalizeze în
• elaborat personal; preadolescenţă dobândeşte următoarele caracteristici: a) este, nu o

• stabil; simplă preluare de modele din jur, ci o construcţie personală; b) este
• mai complet; mai stabil; c) mai susţinut de cunoaşterea capacităţilor şi intereselor
• legat de valori; proprii; d) mai bine elaborat, mai ales în legătură cu devenirea
• mai realist. profesională; c) este legat de valori şi orientat de către acestea;

Aminteşte-ţi de adolescenţă şi descrie pe scurt ce ideal ţi-ai format
atunci. Apoi confruntă-l cu caracteristice de mai sus.
• imaginea de sine şi identitatea de sine sunt mai clarificate

datorită; a) intensificării conştiinţei de sine; b) intensificării
trebuinţelor de autoafirmare şi autorealizare. Principalele căi de
autocunoaştere folosite de adolescenţi sunt : autoobservaţia, reflecţia
şi meditaţia asupra a ce au trăit, cum au acţionat, dialogul cu părinţii,
profesorii, colegii, confruntarea şi comparaţia cu alţii, implicarea în fel
de fel de activităţi, atenta recepţionare a atitudinilor celor din jur faţă
de ei.

Folosind aceste căi adolescenţii caută răspunsurile legate de

identitatea de sine la următoarele întrebări: 1) ce sunt; 2) ce pot; 3)
ce voi fi. Reuşesc astfel sa-şi clarifice aspecte noi ale identităţii de
sine, ceea ce îi ajută să se implice în activităţi şi relaţii şi să se
manifeste în mod activ şi responsabil.
Un celebru autor american, E. Erikson a studiat aceste aspecte
şi a constatat că adolescenţii se pot grupa în patru categorii după
felul în care îşi pot răspunde la cele trei întrebări, prezentate mai sus:
a) găsirea unei identităţi adecvate după căutări intense şi
Identitate
responsabile. Ştiu ce vor face şi cum anume şi astfel se integrează în
pozitivă
activităţile corespunzătoare şi se adaptează bine la toate felurile de
autentică.
solicitări;
Identitate b) găsesc relativ repede răspuns la întrebări prin identificarea
pozitivă cu părinţii, prin alegerea de a deveni ca ei. Aceştia se vor adapta
preluată de la bine în prezent dar ar putea fi dezamăgiţi mai târziu că nu şi-au
alţii. valorificat adevăratele lor capacităţi;
c) au deocamdată, pe o perioadă chiar lungă, o identitate
Confuzia
confuză care generează oscilaţii şi schimbări surprinzătoare şi-i face
identităţilor
să nu se angajeze cu responsabilitate în activităţi şi relaţii;
Identitate
d) cei ce ajung la o identitate negativă sub influenţa unor
negativă.
grupuri cu orientări deviante.

Aminteşte-ţi de propria adolescenţă şi precizează din ce grupare
făceai parte din punctul de vedere al definirii identităţii de sine?
În ceea ce priveşte imaginea de sine, semnificative sunt

următoarele aspecte:

- eul fizic rămâne în centrul imaginii de sine şi este valorificat în

Eul fizic este
relaţiile dintre sexe. Adolescenţa are o atitudine activă de optimizare
optimizat
faţă de eul fizic şi caută variate căi de a-l îmbunătăţi.

Gândeşte-te cum ar putea adolescenţii să-şi îmbunătăţească eul
fizic.
Eul spiritual • eul spiritual este în centrul autocunoaşterii. Adolescenţii sunt
clarificat şi preocupaţi de a-şi cunoaşte nivelul inteligenţei şi gradul de cultură
amplificat dar şi însuşiri caracteriale şi temperamentale care sunt importante în

relaţiile cu alţii. Reuşesc să-şi identifice măcar o parte din calităţi dar
şi defecte;
• eul social care a traversat în stadiul anterior o perioadă
Eul social
complexă datorită integrării în grupuri, este mai clar în adolescenţă
echilibrat
(ştiu ce loc ocupă în grup şi de ce popularitate se bucură) şi se află
într-un mai bun echilibru cu cerinţele grupurilor.
În adolescenţă pot fi constatate niveluri mai înalte ale conştiinţei
morale pentru că sunt capabili să înţeleagă mai bine valorile morale
şi comportamentele oamenilor şi să formuleze judecăţi asupra
acestora din urmă dar şi asupra propriilor conduite.
În ceea ce priveşte caracterul în adolescenţă se produc
schimbări foarte importante. Unele însuşiri caracteriale apărute în
copilărie se consolidează dar cele care sunt legate de relaţiile cu
persoanele adulte şi cu instituţiile sociale intră într-un proces de mari
prefaceri care nu este lipsit de tensiune, contradicţii, conflicte şi pe
care cercetătorii l-au numit „criza de originalitate a adolescentului”.

Schimbări Însuşi termenul general de criză implică o stare de tensiune

caracteriale internă într-o structură care duce în final la destructurare şi la o nouă
reorganizare şi înnoire. Criza de originalitate din adolescenţă se
caracterizează printr-o tensiune ce este generată de nepotrivirea
dintre schimbările biologice şi psihice, deja petrecute şi
comportamentele şi atitudinile care erau ale copilărie şi erau în
general aşteptate, dorite, întărite, încurajate de către părinţi. În acest
proces se manifestă atât o latura negativă, constând în înlăturarea a
ceea ce nu mai este util adoptării, cât şi alta pozitivă, de susţinere a
formării de noi competente şi atitudini. În centrul acestor prefaceri se
poate afla eul cu rolurile sale de integrare şi coordonare, care se pot
astfel amplifica şi afirma tot mai puternic, sau componentele
creatoare care îşi găsesc un nou context de manifestare, dat de o
sporită autonomie şi independenţă. De asemenea, reţinem
sublinierea lui M. Debesse că în miezul acestor transformări se află
atitudinile caracteriale şi conduitele morale.
În mod concret criza se prezintă ca manifestare frecventă a
protestului adolescentului faţă de cerinţele şi aşteptările adultului, ca
reacţie intensă de supărare şi conflict, cu tendinţa de a discredita
Criza de gusturile, preferinţele, realizării părinţilor şi de a le prezenta uneori
originalitate agresiv pe ale lor etc. Mai ales conflictele intense îi nedumereşte pe
părinţi, îi descurajează sau îi îndârjesc în riposta pe care le-o dă
adolescenţilor. Comportamentele şi atitudinile adolescenţilor sunt
uneori atât de intense şi pornesc de la conflicte adesea neînsemnate
încât medicii psihiatri le-au numit “patologia normala a adolescenţilor”
(I. Cucu). Însă felul în care se parcurge criza diferă de la individ la
individ, de la grup la grup. Diferenţele se pot referi la: intensitatea
manifestării crizei, momentul începerii ei (la unii poate începe în
adolescenţă), durata crizei (la unii poate dura mai mulţi ani), diferenţa
după apartenenţa la sex (la băieţi este mai intensă), implicarea
particularităţilor temperamentale, diferenţieri între adolescenţii din
mediul urban şi din mediul rural, după ceea ce se află în centrul
acestor prefaceri.


De ce există diferenţe între adolescenţii din mediul urban la care
criza este mai puternică şi cei din mediul rural?

De cele mai multe ori în centrul crizei se află subsistemul
caracterial. Literatura de specialitate relevă prefacerile care se referă
la autonomie şi independenţă, la disciplină şi responsabilitate,
conformism şi nonconformism, îndrăzneală exagerată până la
teribilism, asumare de riscuri fără chibzuinţă, adesea foarte
periculoase şi cu urmări grave. Se constată, de asemenea, o
tendinţă specifică vârstei, de a se avânta în necunoscut, motivată,
cel mai adesea de dorinţa de a şti totul.

Cum se poate explica tendinţa către teribilism a multor adolescenţi?
În general, în timpul crizei se parcurg câteva faze principale.

Încă din 1936 M. Debesse diferenţiase două faze. Între 14 şi 16 ani
există o perioadă de afirmare exterioară când domină dorinţa de
singularizare şi individualizare, manifestate în comportamente şi
atitudini neaşteptate, uneori paradoxale, în exprimări surprinzătoare,
în reacţii afective intense. Între 16 şi 18 ani apare o a doua perioadă
care este de interiorizare, în care afirmarea eu-lui nu mai este
ostentativă ci intimă, ca o reculegere şi descoperire a bogăţiei şi
valorii vieţii mintale. Către 19 – 20 de ani criza se diminuează şi se
atinge un nou echilibru cu mediul.
Prin urmare, în adolescenţă se desfăşoară un proces intens şi

Accentuarea
amplu de schimbare, dezvoltare şi restructurare a personalităţii care
caracterului
este central pentru următorul ciclu al vieţii, cel de maturizare.
particularizat şi
Pe fondul acestor caracteristici generale, la care ne-am referit
individualizat al
personalitatea adolescentului poate prezenta foarte multe
dezvoltării
particularităţi individuale. În general, în adolescenţă se accentuează
personalităţii.
caracterul particularizat şi individualizat al dezvoltării psihice.
Totodată fiind o structură în plin proces de transformare,
personalitatea adolescentului prezintă o anume fragilitate care
trebuie să fie, în mod deosebit, în atenţia educatorilor şi specialiştilor.

următoarele idei:
• Adolescentul şi postadolescentul încheie ciclul de creştere şi

dezvoltare şi corespund intervalelor de vârstă astfel: 14-20 ani
adolescenţa; 20-25 ani postadolescenţa.
• Începutul adolescenţei coincide cu trecerea de la ciclul
gimnazial la cel liceal şi implică următoarele schimbări importante în
învăţare: apar noi discipline şcolare, creşte efortul de abstractizare şi
generalizare cerute de însuşirea sistematică a noţiunilor şi ideilor la
fiecare materie în vederea dezvoltării culturii generale şi a punerii
bazelor celei profesionale, creşte învăţarea independenţa şi
responsabilitatea personală pentru eficienţa ei şi se diversifică
sursele de informare.
• Componentele senzorial-perceptive şi de observare se
desfăşoară foarte bine fără a mai fi nevoie de conducerea din
aproape în aproape din partea cadrului didactic.
• Se perfecţionează gândirea formală şi se atinge la 17-18 ani
un vârf înalt al inteligenţei umane (J. Piaget).
• Memoria adolescentului şi postadolescentului se
caracterizează prin volum foarte mare şi conţinuturi variate.

• Imaginaţia îşi sporeşte originalitatea şi este într-o relaţie mai

eficientă cu gândirea.
• Limbajul se caracterizează prin vocabular foarte bogat, rigoare
în utilizarea semnificaţiei cuvintelor, propoziţii şi fraze bogate şi
corecte din punct de vedere gramatical, mare adaptabilitate de
comunicare în situaţii diferite.
• Afectivitatea se îmbogăţeşte foarte mult pentru că se
diversifică şi aprofundează relaţiile adolescentului cu familia, şcoala,
societatea, grupurile informale, se dezvoltă noi sentimente şi cresc şi
mai mult posibilităţile de reglare a comportamentelor emoţional-
expresive.
Motivaţia are ca structuri de vârf trebuinţele de autoafirmare şi
autorealizare şi cele de clarificare a identităţii de sine.
Personalitatea dobândeşte în adolescenţă toate componentele
(acum se formează mai ales noi componente de orientare) şi ajunge
la o organizare unitară şi originală la fiecare, dar fragilă, ceea ce
necesită încă un sprijin important din partea familiei, a instituţiilor
educative şi a societăţii, în general.
Recomandări şi comentarii cu privire la probele de

autoevaluare
Îţi recomand ca mai întâi să încerci să rezolvi aceste probe de

autoevaluare imediat ce citeşti paragrafele legate de ele şi apoi să
foloseşti şi recomandările ce sunt cuprinse în acest paragraf.
Întrebarea nr. 1
Trebuie să faci un efort de memorie dar să aplici şi cunoştinţele
de psihologie pentru a releva ce a fost semnificativ pentru
adolescenţa proprie, aşa cum ar fi: o mai clară percepţie a
capacităţilor personale, o mai mare putere a voinţei etc.
Întrebarea nr. 2
Poţi să-ţi dai singur seama că pot fi diferenţiaţi a) cei ce se
străduiesc să facă faţă cât mai bine sarcinilor; b) cei ce se
mulţumesc şi cu rezultate medii, relativ onorabile; c) cei ce muncesc
mult dar fac greu faţă; d) cei ce nu se străduiesc şi nu reuşesc.
Întrebarea nr. 3
Cele două momente sunt considerate foarte importante şi
deseori sunt sărbătorite. Sunt percepute ca trepte ale autonomiei şi
independenţei şi ale apropierii de lumea adultă.
Întrebarea nr. 4
Trebuie alese d, f şi h.
Întrebarea nr. 5
Domeniile mai accesibile pentru ei ar fi cele din fizică, botanică,
mecanică, dar şi de disciplinele sociale.
Întrebarea nr. 6
Propoziţiile trebuie completate astfel: prima propoziţie cu
cuvintele „complexe” şi „ierarhizate”, a doua cu cuvântul
„reversibilitate”, a treia propoziţie cu cuvântul „ipotetico-deductiv” şi a
patra cu cuvintele „abstractizare şi generalizare”.
Întrebarea nr. 7
Trebuie să vezi în ce măsură propria memorie este mai activă şi
mai eficientă, dacă domină memorarea voluntară şi logică, şi dacă
păstrarea şi actualizarea este mai bună.
Întrebarea nr. 8
Trebuie să ai în vedere, pe de o parte, experienţa de viaţă
specifică adolescenţei şi, pe de altă parte, particularităţile afectivităţii
care influenţează combinatorica imaginativă.
Întrebarea nr. 9
Desigur evaluările vor fi aproximativ dar trebuie să se refere la
aspectele indicate în paragraful anterior.
Întrebarea nr. 10
Răspunsul va fi cu atât mai interesat dacă ai fost participant
direct la eveniment.
Întrebarea nr. 11
Te poţi baza pe autoanaliză. Autorii care s-au ocupat de acest
sentiment ii subliniază noutatea, prospeţimea, romantismul.
Întrebarea nr. 12
Răspunsul presupune chiar valorificarea experienţei proprii, dar
în general este vorba de: reflecţia asupra trăirilor, autoanaliză,
autoevaluări (exprimate la unii într-un „Jurnal intim”).
Întrebarea nr. 13
Cele mai importante tentative periculoase rămân: consumul de
alcool, ţigări, droguri.
Întrebarea nr. 14
Sunt diferenţe între adolescenţi: unii sunt înclinaţi spre ştiinţe
exacte şi tehnică alţii spre arte şi ştiinţe socio-umane. Ţine seama de
aceste posibile orientări.
Întrebarea nr. 15
Cercetătorii au arătat că alegerile adolescenţilor se îndreaptă
către cinste, dreptate, inteligenţă, dragoste. Cum crezi că ei le
ierarhizează?
Întrebarea nr. 16
Trebuie să-ţi reaminteşti şi să compari.
Întrebarea nr. 17
Răspunsul se bazează pe analiza experienţelor personale.
Întrebarea nr. 18
Generaţiile actuale se bucură de o mare libertate, din acest
punct de vedere, iar adolescenţi înşişi pot fi foarte inventivi.
Întrebarea nr. 19
Trebuie să ai în vedere că familiile din mediul rural sunt mai
tradiţionaliste iar oamenii dintr-un sat se cunosc foarte bine unii cu
alţii şi acest fapt este o cale de control reciproc al comportamentelor.
Întrebarea nr. 20
Să ne gândim la faptul că intensificarea conştiinţei de sine îi
face să-şi descopere şi să-şi probeze fel de fel de capacităţi şi
însuşiri caracteriale şi temperamentale. Încercările lor pot depăşi
adesea limitele admise şi devin astfel manifestări excesive. Pe de
altă parte, grupurile de colegi şi prieteni pot să stimuleze
manifestările ce ies din obişnuit.

Lucrarea de evaluare nr. 2 şi modul de evaluare
1. Ce loc ocupă adolescenţa în cadrul; ciclului de creştere şi

dezvoltare? (Adolescenţa şi postadolescenţa ajung la transformări
fizice şi psihice care pregătesc trecerea la viaţa adultă.)
2. Ce schimbări importante au loc în activitatea de învăţare a
adolescenţilor? (Amplificarea conţinuturilor de învăţare şi apariţia a
noi discipline şcolare care solicită mari capacităţi de abstractizare şi
generalizare, folosirea unor surse de informare mai bogate, creşte
învăţarea independentă şi apar posibilităţi de microcercetare)
3. Care sunt caracteristicile cele mai importante ale manifestării
capacităţilor senzorial perceptive şi de observare, la adolescenţi?
(Mecanismele percepţiilor sunt pe deplin formate – J. Piaget –;
percepţii rapide, explorare complexă a realităţii, capacităţi de
observare independentă şi eficientă.)
4. În ce constă perfecţionarea în adolescenţă, a gândirii
formale? (Perfecţionarea combinatorici mentale, rigoare logică,
raţionalitate crescută, capacitatea de argumentare şi control, spirit
experimental mental, capacitate de a elabora ipoteze şi a le verifica
etc.)
5. Ce caracteristici principale are limbajul adolescenţilor?
(Vocabular foarte dezvoltat şi rigoare în folosirea sensurilor
cuvintelor, discurs verbal complex şi unitar reglat de norme
gramaticale şi logice, mijloace neverbale foarte bine folosite, mare
adaptare la condiţiile de comunicare etc.)
6. Caracterizaţi felul în care funcţionează memoria în
adolescenţă? (Cel mai mare volum, logică, voluntară, foarte activă,
păstrare de lungă durată favorizată de sistematizarea cunoştinţelor,
reproducere activă şi corespunzătoare cu sarcina etc.)
7. Cum se manifestă imaginaţia adolescenţilor? (Imaginaţia
reproductivă este foarte bună. Imaginaţia creatoare are grad ridicat
de originalitate şi se află în relaţii eficiente cu gândirea – imaginaţia
ştiinţifică – şi cu afectivitatea şi motivaţia – imaginaţia din domeniul
artistic.)

8. Caracterizaţi viaţa afectivă a adolescenţilor. (Entuziasm şi

exaltare afectivă, rezonanţă afectivă largă şi profundă, formarea de
noi sentimente, reglarea conduitelor emoţional-expresive, raportarea
la acceptori morali.)
9. Analizaţi structurile motivaţionale ale adolescenţilor.
(Structurile motivaţionale ale adolescenţilor sunt dominate de
trebuinţe de autoafirmare, autorealizare, clarificarea identităţii de
sine. Interesele cognitive sunt profunde şi selective iar cele pentru
viitoarea profesie sunt foarte active etc.)
10. Prin ce se caracterizează idealul de viaţă al adolescenţilor?
(Este elaborat de adolescentul respectiv, stabil, mai realist, mai bine
elaborat, legat de valori.)
11. Cum se manifestă conştiinţa apartenenţei la generaţie la
adolescenţi? (Capacităţile cognitive crescute îi fac să-şi dea seama
că toţi cei de vârsta adolescenţei simt, gândesc şi acţionează la fel şi
au mari disponibilităţi uneori întrecându-i pe adulţi.)
12. Ce se poate spune despre sistemul de valori ale
adolescenţilor? (Este vârsta când se formează acest sistem de valori
care are un mare rol în orientarea în viaţă.)
13. Care este nivelul dezvoltării şi manifestării aptitudinilor în
adolescenţă? (Aptitudinile sunt mai dezvoltate faţă de stadiile
anterioare, se exprimă în rezultate semnalate la nivel local, naţional,
internaţional.)
14. Care sunt particularităţile imaginii de sine în adolescenţă?
(Eul fizic avantajat de armonizarea biologică şi tinde să fie cât se
poate mai bine optimizat; eul spiritual se clarifică în zona însuşirilor
de personalitate importante pentru relaţiile cu ceilalţi; eul social mai
clar şi mai echilibrat.)
15. Ce este criza de originalitate din adolescenţă? (Este o fază
de tensionare generată de nepotrivirea vechilor atitudini şi
comportamente cu noile capacităţi caracteristice stadiului
adolescenţei.)

Aprecierea lucrării se va face în felul următor:

– se va acorda un punct pentru răspunsurile corecte la
întrebările 1, 2 ,12;
– se vor acorda două puncte pentru răspunsurile corecte la
întrebările 3, 6, 7, 9, 10, 11, 13, 14, 15;
– se vor acorda trei puncte pentru răspunsurile corecte la
întrebările:4, 5, 8;
Punctajul maxim este de 30 puncte. Totalul obţinut de fiecare
se va împărţi la trei şi se va obţine o notă din scara 1-10. Se vor face
rotunjiri în plus pentru 50 sutimi, în favoarea studenţilor.
Răspunsurile se elaborează pe foi separate şi se transmit tutorelui.
Lucrarea va avea maxim 5 pagini.
– ALLPORT G. W., Structura şi dezvoltarea personalităţii, 1981,

Edit. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, pag. 133-135.
– ATKINSON RITA, ATKINSON R.C., SMITH E.E., BEM DJ.,
Introducere în psihologie, 2002, Edit. Tehnică, Bucureşti, pag. 127-
134.
– BIRCH ANN, Psihologia dezvoltării, 2000, Edit. Tehnică,
Bucureşti, pag. 257-262
– BONCHIŞ ELENA, SECUI MONICA (coord.), Psihologia
vârstelor, 2004, Edit. Universităţii din Oradea, pag. 331-340.
– CREŢU TINCA, Adolescenţa şi contextul său de dezvoltare,
2001, Edit. Credis, Bucureşti, pag 140-161.
– MUNTEANU ANCA, Psihologia copilului şi adolescentului,
Edit. Augusta, Timişoara, 1998, pag. 263-272.
– ŞCHIOPU URSULA, VERZA EMIL, Psihologia vârstelor, Edit.
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1995, pag. 249-254.

Tinereţea – stadiul de dezvoltare deplină a capacităţilor fizice şi psihice umane

TINEREŢEA – STADIUL DE DEZVOLTARE DEPLINĂ A CAPACITĂŢILOR
FIZICE ŞI PSIHICE UMANE
CUPRINS
3.Tinereţea-Stadiul de dezvoltare deplină a capacităţilor fizice şi psihice umane ..............59

3.1. Dominantele din profilul de dezvoltare din stadiul tinereţii .........................................59
3.2. Capacităţile senzorial-perceptive şi motrice la tineri..................................................61
3.3. Procesele cognitive complexe şi învăţarea la tineri ...................................................63
3.4. Afectivitatea şi motivaţia – aspecte caracteristice tinereţii .........................................67
3.5. Particularităţile personalităţii tinerilor .........................................................................72
Rezumatul acestei unităţi de învăţare ................................................................................75
Recomandări şi comentarii cu privire la probele de autoevaluare......................................76
Lucrarea de verificare nr. 3 şi modul de evaluare ..............................................................77
Bibliografia minimală ..........................................................................................................79

3. TINEREŢEA-STADIUL DE DEZVOLTARE DEPLINĂ A

CAPACITĂŢILOR FIZICE ŞI PSIHICE UMANE

putea să:
• explice locul pe care îl ocupă acest stadiu în cel de al doilea ciclu al
dezvoltării umane;
• să înregistreze interdependenţele dintre profilul dezvoltării tinerilor
şi contextul socio-cultural actual;
• să dezvolte acele aspecte care arată că tinereţea este stadiul
manifestării depline a capacităţilor fizice şi psihice umane;
• să enumere cele mai importante transformări care se produc în
planul capacităţilor senzorial perceptive şi motrice la tineri;
• să identifice aspectele de continuitate faţă de adolescenţă şi cele ce
indică maturizări psihice în ceea ce priveşte procesele cognitive
complexe;
• să descrie principalele caracteristici ale învăţării la tineri;
• să explice schimbările importante care apar în structura
personalităţii tinerilor.
3.1. Dominantele din profilul de dezvoltare din stadiul tinereţii

Dacă ne amintim paragraful despre etapele, ciclurile şi stadiile
dezvoltării umane, trebuie să subliniem că cel de al doilea ciclu al
vieţii începe cu stadiul tinereţii. Deşi sunt diferenţe între autori, în
ceea ce priveşte intervalul de vârstă corespunzător acestui stadiu,
precizăm că reţinem pe cel ce îl acceptă mulţi autori români şi străini,
şi anume între 25 şi 35 de ani. Totodată, s-au delimitat următoarele
substadii: între 25-28 ani este a adaptării iniţiale în mediul profesional
şi familial; 28-32 ani a intensificării implicării în aceste planuri; 32-35
ani a stabilităţii relative în profesie. Este un stadiu foarte important
pentru evoluţia generală umană pentru că în cursul lui se construiesc

dimensiunile integrării în profesie, familie, viaţa şi mai ales, în

societatea în ansamblu.
Evenimentele sociale şi politice din a doua jumătate a secolului
XX şi începutul celui de-al XXI-lea, au creat numeroase ocazii de
manifestare şi afirmare a celor care au vârsta între 25-35 ani. L.
Festinger vorbea chiar de o „presiune emancipativă a tinerilor”
asupra generaţiei de adulţi pentru a grăbi intrarea în rolurile
semnificative din viaţa economică şi socială.
Exigenţele actualei societăţi întârzie accesul la locuri
Tinerii din anii profesionale şi sociale importante iar tinerii trăiesc tensionat această
de început ai amânare, fiind conştienţi, în acelaşi timp, de propriile capacităţi fizice
secolului XXI
au calităţi noi şi psihice. Mai mult chiar, fiind mai deschişi la nou şi mai receptivi la
tot ce înseamnă progres, tinerii pot dispune de cunoştinţe mai noi,
pot avea deprinderi mai ample de comunicare şi mai ales de
stăpânire a tehnicii calculatoarelor.
Dominanţele din
profilul de Astfel, în profilul acestui stadiu sunt câteva dominante care
dezvoltare: exprimă această poziţie a tinereţii în procesul general al dezvoltării
• vigoare fizică şi
psihică; umane şi totodată locul său în societate. Este vorba de:
Construirea în fapt • vigoare fizică şi psihică deplină;
a identităţii;
• afirmare de sine; • construirea în fapt a subidentităţii profesionale, familiale şi
• conştiinţa sociale;
generaţiei;
• statut profesional • antrenarea efectivă în rezolvarea proiectelor de viaţă şi
propriu dar obţinerea de succese;
persistenţa
căutărilor. • dominanta învăţării practice în toate planurile de integrare;
• accentuarea conştiinţei apartenenţei la generaţie care explică
tendinţa manifestă de a trece din situaţia de „rezervă socială”
la cea de „forţă socială activă”;
• accentuarea modului personal de manifestare a capacităţilor
fizice şi psihice;
• construirea unui statut profesional propriu dar persistenţă încă
a căutărilor în sfera ocupaţională.


Identifică printre prieteni şi cunoştinţe o persoană aflată în acest
stadiu al tinereţii şi adresează-i câteva întrebări care să-ţi permită să
vezi dacă, deşi are un loc de muncă, el continuă să viseze la altul.
3.2. Capacităţile senzorial-perceptive şi motrice la tineri

Am văzut că de-a lungul stadiilor anterioare au apărut şi s-au
dezvoltat treptat toate capacităţile senzoriale şi motrice, ajungând în
adolescenţă la parametri crescuţi.
În stadiul tinereţii toate aceste capacităţi se manifestă pe deplin
şi la cel mai înalt nivel, adică cel care este propriu speciei umane.
Performanţe în Aceste aspecte specifice pentru tineri sunt:
plan senzorial- • văzul, auzul, mirosul, pipăitul etc., au cele mai scăzute praguri
perceptiv: diferenţiale, adică tinerii percep clar proprietăţile obiectelor, le
• praguri diferenţiază foarte fin şi recepţionează foarte mulţi stimuli din
senzoriale; ambianţă;
• modelate • toate capacităţile senzoriale şi perceptive sunt influenţate puternic
profesional; de solicitările profesionale şi de aceea devin foarte eficiente;

• capacităţile de observare sunt modelate şi perfecţionate în funcţie
de specificul profesiei. Un tânăr care profesează în domeniul
automobilelor, sesizează cu mare viteză şi precizie calităţile unui
nou model aparţinând aceluiaşi producător şi aceleiaşi firme;
• o altă particularitate a tinereţii privind aspectele senzorial-perceptive
se referă la faptul că acestea încep să fie influenţate de factorii de
personalitate, să poarte amprenta acesteia, să se personalizeze.
Un tânăr la care de-a lungul anilor s-a dezvoltat o trăsătură de
personalitate cum ar fi autoexigenţa se va manifesta ca atare şi
atunci când va rezolva sarcinile profesionale şi va da astfel o nouă
calitate a profesionalismului său.

Ce diferenţe ai constata dacă ai avea în vedere două persoane, una
tânără şi alta mai în vârstă care ar percepe un automobil staţionar
dar la distanţa de 100m de ei?
În ceea ce priveşte motricitatea se ating, de asemenea, vârfuri

Abilităţi caracteristice pentru specia umană exprimate astfel:
motrice: • forţa musculară are o dezvoltare maximă între 20 şi 30 ani, apoi
• forţa scade puţin, cu circa 10% între 30-40 ani (D. Papalia, S. Olds.);
mişcărilor; • viteza de reacţie (rapiditatea răspunsului la stimuli) este maximă la
• viteză; 20 ani şi rămâne aşa pe toată durata acestui stadiu;
• precizie; • precizia mişcărilor este cea mai mare între 20 şi 30 ani;
• învăţare • tinerii au capacităţi înalte de a învăţa repede mişcările, mai ales pe
motrică de nivel cele ritmice;
înalt. • în acest stadiu reglarea mişcărilor poate fi foarte fină şi aceasta
asigură o altă condiţie a eficienţei lor;
• până la 30 ani se obţin cele mai bune rezultate în învăţarea
mişcărilor complexe (după 30 de ani această capacitate scade
uşor);
• pot dobândi cu uşurinţă orice abilităţi motorii iar dacă au şi dotări
native corespunzătoare pot ajunge la rezultate excepţionale.


Aplică toate aceste particularităţi ale mişcărilor la analiza jocului unui
fotbalist.
3.3. Procesele cognitive complexe şi învăţarea la tineri

Gândirea:
În această categorie de procese cognitive intră gândirea,
• operativitatea
memoria, imaginaţia iar în cele ce urmează vom avea în vedere
conservată;
numai ceea ce este caracteristic tinerilor şi deosebeşte acest stadiu
• prelucrarea
de cel anterior.
informaţională
• Referindu-ne la gândire, precizăm mai întâi, că în acest stadiu se
complexă;
conservă, în mare măsură, caracteristicile pe care fiecare le-a
• adaptarea la
dobândit în adolescenţă şi postadolescenţă. Dacă avem în vedere
sarcini
tinerii care au obţinut o pregătire superioară atunci se constată că:
profesionale;
- capacitatea de prelucrare informaţională se manifestă deplin şi se
• trece uşor de
poate extinde în noi arii cognitive;
la abstract şi
- operativitatea gândirii se păstrează la cotele ridicate atinse
general la
anterior;
concret şi
- gândirea tânărului este largă, profundă, sistematică şi riguroasă;
aplicativ.
- noutatea specifică acestui stadiu este adaptabilitatea mintală la
Nivelul
sarcini profesionale specifice. Dacă tânărul lucrează în domeniul
inteligenţei
industrial poate opera foarte uşor cu relaţii cantitative şi parametrii
depinde de:
tehnici, dacă lucrează în posturi administrative este abil în ceea ce
• gradul de
priveşte parametrii eficienţei economice etc.;
şcolaritate;
- toţi tinerii, integraţi profesional vor reuşi să treacă mai repede şi
• gradul de
mai uşor de la aspectele generale, abstracte, teoretice învăţate în
calificare;
liceu şi facultate, la cele aplicative, concrete, lucrative.
• solicitărilor
Dar conservarea şi dezvoltarea capacităţilor de gândire şi a
intelectuale
nivelului de inteligenţă sunt dependente de următorii factori:
profesionale.

a) nivelul general al şcolarităţii tânărului;

b) gradul calificării profesionale;
c) ponderea solicitărilor intelectuale la locul de muncă.
S-a constatat că profesiile intelectuale conservă şi dezvoltă mai
mult abilităţile cognitive în timp ce cele practice pot asigura condiţii
de obţinere a performanţelor în gândirea practică.

Încearcă să stabileşti ce abilităţi mentale se dezvoltă la tinerii care
lucrează foarte mult cu calculatorul la locul lor de muncă.
Memoria:
• Cu privire la capacitatea mnezică a tinerilor, cercetările au relevat
• dezvoltarea
câteva aspecte ce diferenţiază acest stadiu de cel anterior dar şi de
memoriei
adult şi anume:
profesionale;
- cei care au avut în adolescenţă şi postadolescenţă o memorie
• grad înalt de
bună o păstrează şi în acest stadiu;
păstrare a celor
- memoria continuă să fie mai solicitată, după terminarea
relevante;
studiilor şi sunt două feluri de achiziţii:
• eficienţa
a) cunoştinţe legate de sarcinile de muncă, dezvoltându-se amplu
datorată
memoria profesională. Aceasta, atinge un vârf în acest stadiu şi
motivaţiei şi
este puternic stimulată de motivaţia profesională, de dorinţa de a
adaptării la
fi cât mai bun şi de a avansa în ierarhia ocupaţională;
profesie.
b) conţinuturi cognitive corespunzătoare unor interese ştiinţifice şi
culturale largi. Tinerii cu înaltă calificare profesională doresc să fie
măcar informaţi cu privire la cuceririle ştiinţifice din alte domenii şi
la evenimentele artistice şi culturale, făcând apel la cărţi şi reviste
din respectivele domnii;
- există solicitări speciale ale memoriei în etapele de calificare
secundară, reciclare, recalificare etc.;

- la tinereţe se atinge gradul cel mai înalt de păstrare a celor

memorate (U. Şchiopu, E. Verza, 1995) pentru că, pe de o parte se
produc perfecţionări ale mecanismelor memoriei şi, pe de altă parte,
există o motivaţie, atât profesională cât şi culturală, mai intensă şi
mai legată de constantele fundamentale ale personalităţii.

Descoperă motivele personale care susţin angajarea proprie în acest
program de pregătire şi explică toate consecinţele acţiunii lor.
Imaginaţia: • Capacităţile imaginative se pot manifesta deplin la tinereţe, existând

• combinatorică în acest stadiu o mare disponibilitate pentru aceasta. Ele sunt
maturizată; influenţate de angajarea profesională a tinerilor şi de accentuarea
• legăturile bune personalizării întregii vieţi psihice.
cu gândirea; Caracteristicile imaginaţiei din acest stadiu sunt:
• investită în a) se maturizează din punct de vedere funcţional combinatorica
sarcini imaginativă;
profesionale; b) procesualitatea imaginativă este mai adaptată la scopurile fixate,
• grad crescut de mai echilibrată ca desfăşurare, diminuându-se exuberanţa care a
originalitate. fost caracteristică preadolescenţei şi chiar adolescenţei;
c) imaginaţia devine un factor principal şi constant al creativităţii şi
mai bine relaţionat cu gândirea şi de aceea creşte calitatea
produselor ei;
d) dacă profesia solicită imaginaţie, aceasta se va modela pe
specificul sarcinilor acesteia. Dacă munca este mai monotonă,
imaginaţia se investeşte în ocupaţiile casnice sau în cele ce ţin de
hobby.


Discută cu 2-3 persoane care se află în acest stadiu, al tinereţii, şi
descoperă în ce fel îşi pot manifesta capacităţile imaginative.
Scrie aici concluzia la care ai ajuns.
Toate capacităţile cognitive la care ne-am referit, se investesc,

Învăţarea: în primul rând, în activitatea profesională. Dar tinereţea rămâne
• selectivă; deschisă la învăţare şi aceasta va fi un alt câmp foarte important
• accentuat pentru manifestarea şi sporirea acestor capacităţi cognitive. Însă
conştientă şi învăţarea tinerilor este deosebită de cea din stadiile anterioare prin:
voluntară; e) este mai selectivă pentru că tânărul va fi cel care va decide ce,
• în mare parte cum şi cât va învăţa;
este f) este mai accentuat voluntară şi conştientă pentru că autonomia
independentă; lui în acest plan creşte foarte mult (nu mai este inclus într-un
• învăţarea program de lungă durată, de învăţare după norme şi legi
practică este generale, ci integrarea, în asemenea activităţi, va depinde de el şi
amplă. de perspectivele pe care şi le-a prefigurat);
g) calitatea procedeelor şi strategiilor de învăţare depinde de gradul
de şcolarizare anterioară. La cei la care acestea au fost
insuficient formate anterior, trebuie dezvoltate acum, mai ales prin
implicarea în programe de reciclare sau reconversie profesională;
h) învăţarea independentă este mult mai amplă în acest stadiu decât
cea instituţionalizată. Aceasta din urmă poate interveni numai din
când în când dar tânărul îşi propune să înveţe mult prin efort
personal şi învăţare individuală. În momentul de faţă însă, din
dorinţa de a avea mai multe şanse de angajare şi promovare,
mulţi tineri sunt dispuşi să urmeze fel de fel de cursuri de învăţare
în noi direcţii şi, măcar în unele perioade, învăţătura
instituţionalizată să mai crească;

i) ca o altă particularitate a stadiului tinereţii este şi faptul că

învăţarea practică este mai amplă decât cea teoretică. Este vorba
de continua învăţare a aspectelor practice ale profesiei însă sunt
şi tineri care doresc să facă masterate dacă au absolvit o
facultate şi chiar să facă studii doctorale;
j) totodată, s-a constatat că ceea ce este cerut frecvent la locul de
muncă şi este important pentru muncă se învaţă cu bune
rezultate chiar de către cei care au o şcolaritate mai redusă.
Fenomenul se explică, pe de o parte, prin forţa motivaţiei
profesionale şi, pe de altă parte, prin adaptabilitatea mentală la
cerinţele locului de muncă.

Fă o analiză a propriilor forme de învăţare şi compară-le cu
particularităţile notate mai sus.
Scrie concluziile tale aici.
Compară răspunsul tău cu ceea ce se oferă la pag. 77
3.4. Afectivitatea şi motivaţia – aspecte caracteristice tinereţii
Felul în care vor fi investite şi dezvoltate capacităţile cognitive şi

abilităţile practice ale tinerilor, depinde foarte mult de particularităţile
mecanismelor lor de stimulare, adică de afectivitate şi motivaţie.
• Cu privire la viaţa afectivă a tinerilor se poate spune că şi aceasta
se manifestă pe deplin în aproape toate planurile. Pot fi relativ uşor
constatate, mai ales, următoarele caracteristici:
- tinerii păstrează, în bună măsură, exuberanţa afectivă a
adolescenţilor şi postadolescenţilor. Se implică imediat în

Viaţa afectivă: evenimente şi reacţionează intens afectiv. Despre ei se spune că „se
• exuberanţă aprind uşor” sau că „iubesc şi urăsc de multe ori, fără măsură”;
afectivă dar - spre deosebire de adolescenţi, sunt mai selectivi în
selectivă; manifestarea răspunsurilor lor afective. Sunt în stare să se ataşeze
• afectivitatea afectiv de cineva, uimind pe cei din jur cu intensitatea şi stabilitatea
investită în sentimentelor şi să rămână insensibili faţă de alţii;
profesie şi viaţa - fiind mai deschişi la viaţa socială şi stabilind în mod
socială; independent fel de fel de relaţii, tinerii aderă cu toată forţa lor
• sentimente şi sufletească la concepţii şi grupuri umane şi demonstrează uneori un
emoţii noi ataşament fanatic la acestea, promovându-le, apărându-le,
legate de viaţa susţinându-le, ignorând, în acelaşi timp, pericolele şi dezavantajele
familială şi pe care aceste angajări le implică;
statutul de - tinerii fac investiţii afective semnificative în activitatea
părinte; profesională. Realizând integrarea şi adaptarea iniţială la muncă, ei
• încă fragilitate trăiesc emoţiile începutului, ale primului salariu, ale primelor
afectivă. confirmări despre sine. Când locul de muncă este corespunzător cu

ce au visat, sunt încântaţi şi încrezători, iar când situaţia este
contrară sunt dezamăgiţi, nemulţumiţi, neliniştiţi în ce priveşte viitorul.
„Şocul realităţii”, cum a fost numit efectul acestor neconcordanţe, îi
face pe unii să facă noi încercări de a se angaja, să caute timp
îndelungat alt loc de muncă, să treacă prin stări de anxietate,
disperare, îndoială faţă de sine şi de lume etc.

Alege, din cele notate mai sus, acele impresii care aparţin tinerilor ce
îşi cunosc prima dată locul de muncă, încercuindu-le:
a. plictiseală, gândindu-se că de acum încolo încep grijile; b.
Nemulţumirea că nici acum nu au depăşit ceea ce au mai avut; c.
Interes pentru ceea ce vor face; d. Teamă că nu ar putea face
exigenţelor; e. Îndoială că acest loc nu ar corespunde idealurilor lor;
f. Impresia că-i va fi foarte uşor să facă faţă cerinţelor.
- un alt plan al investiţiilor afective din tinereţe este cel familial

(E. Erikson). Acum se întemeiază multe familii, sentimentele de
dragoste se împlinesc prin căsătorie. Libidoul este crescut şi se
poate atinge un nivel ridicat al satisfacţiei maritale (El. Bonchiş). În

cadrul cuplului conjugal se parcurge un proces de acomodare
afectivă şi de dobândire a certitudinilor asupra sentimentului de
dragoste ale celuilalt (G.W. Allport). Perioada nu e lipsită însă, de
unele dificultăţi. Pot interveni supărări, certuri, împăcări şi regăsiri, şi
toate sunt intens trăite. Alteori, după primul an de dragoste intensă,
se pot constata nepotriviri, se adună nemulţumirile, insatisfacţiile şi
se ajunge la destrămarea cuplului. Alteori din diverse motive se
amână prea mult momentul întemeierii unei familii;
- pentru că, de-a lungul acestui stadiu, se poate dobândi
statutul de părinte, apare o gamă nouă de emoţii şi sentimente trăite
în premieră. Este vorba de emoţiile legate de naşterea copiilor, de
creşterea lor în primii trei ani, care sunt mai dificili, de integrarea
acestora în grădiniţă şi mai ales în şcoală. Unii autori fac o subliniere
importantă „Dragostea şi munca capătă un loc central în structura de
conţinut a personalităţii” (U. Şchiopu, E. Verza);
- şi totuşi, tinereţea păstrează încă o anumită fragilitate afectivă
în faţa unor evenimente mai deosebite, grave, complexe care
depăşesc uneori capacităţile lor de adaptare, generează stres
puternic, anxietate îndelungată şi conflicte profunde ce pot afecta
sănătatea lor fizică şi psihică. Prin urmare, tinerii mai au încă nevoie
de sprijinul familiei de bază şi chiar de cel al specialiştilor în
problemele cuplului conjugal şi al creşterii copiilor.

Încearcă să discuţi cu un cuplu de tineri căsătoriţi şi sesizează
câteva din aspectele afectivităţii legate de relaţiile conjugale.
Scrie concluziile aici.

Motivaţia: • Motivaţia generală a tinerilor are, de asemenea, câteva

• intensificate particularităţi care exprimă pe de o parte modalitatea mai matură
trebuinţele de de manifestare a unor motive şi pe de altă parte, formarea altora şi
autorealizare; organizarea superioară a sistemelor motivaţionale. Sunt de reţinut
• dezvoltarea următoarele aspecte distinctive:
motivaţiei - trebuinţele de autorealizare (care se află în vârful piramidei
profesionale; construită de A. Maslow) care s-au activat puternic în adolescenţă
• aspiraţii sunt acum în deplin curs de înfăptuire prin întreaga integrare
către profesională, familială şi socială a tânărului. Ele se află împreună cu
competenţă şi alţi factori la originea chiar a primelor realizări ale tânărului, acestea
avans fiindu-i de acum recunoscute de grupul din care face parte;
profesional; - interesele profesionale care s-au conturat mai bine în
• interese adolescenţă, se consolidează şi aprofundează prin integrare
ştiinţifice şi profesională efectivă, mai ales dacă locul de muncă a satisfăcut
culturale; aşteptările tânărului şi corespunde capacităţilor lui. Acestea
• motivaţia stimulează activităţile de perfecţionare prin cursuri de profil, studiul
vieţii de personal al diferitelor surse ştiinţifice, receptivitatea faţă de noutăţile
familie. tehnologice etc. Reţinem precizarea că „Promovările, recompensele,
dar şi simpla evaluare (chiar onorifică) sunt forme de stimulare şi de
construire de motivaţie pozitivă pentru muncă (U. Şchiopu, E. Verza,
1995);
- ataşamentul faţă de profesie se poate dezvolta puternic dacă
ambianţa fizică şi socială a locului de muncă este pozitivă şi în
progres, dacă înzestrarea tehnică este corespunzătoare, dacă
managementul este eficient;
- tinerii care chiar din adolescenţă şi-au descoperit vocaţia şi au
acum un loc de muncă ce corespunde acesteia vor realiza o
implicare profesională şi mai puternică chiar dacă nu sunt neapărat
îndeplinite toate condiţiile discutate anterior. Vocaţia explică şi faptul
că unii tineri se angajează în posturi mai slab remunerate dar care le
permit să-şi pună în valoare capacităţile şi să şi le dezvolte continuu;
- un factor motivaţional puternic sunt şi aspiraţiile profesionale
ale tinerilor. Printre cele mai importante sunt: creşterea competenţei
profesionale, dobândirea recunoaşterii de către ceilalţi a meritelor

personale, avans în ierarhia de conducere a întreprinderii

posibilitatea de a se manifesta creativ;
- în spaţiu vieţii de familie, motivele principale sunt: buna
înţelegere în cadrul cuplului şi armonie conjugală, dobândirea unei
locuinţe proprii, dotarea corespunzătoare şi asigurarea unui nivel de
trai satisfăcător, sănătatea tuturor celor din familie, asigurarea
condiţiilor cât mai bune de educaţie a copiilor;
- interesele ştiinţifice şi culturale, dacă s-au format în stadiile
anterioare se vor consolida acum şi vor stimula căutarea căilor şi
condiţiilor satisfacerii cât mai bune a lor. Aşa cum am mai spus,
tinerii doresc să fie la curent cu noutăţile din propria profesie dar şi
cu cele din ştiinţă, în general. De aceea citesc literatură de
specialitate, participă la conferinţe, simpozioane, sesiuni de
comunicări. Pentru a-şi satisface trebuinţele cognitive largi, consultă
reviste ştiinţifice, participă cu interes la dezbateri cu oameni de ştiinţă
etc. Interesele culturale se satisfac adesea în cadrul grupului de
prieteni împreună cu care se vizionează spectacole, se participă la
competiţii artistice şi sportive, se poartă dispute uneori aprige. În
funcţie de timpul de care dispun, unii tineri citesc foarte mult, alţii dau
prioritate programelor de televiziune;
Temă de reflexie nr. 10

Stai de vorbă cu tineri şi încearcă să afli de la ei cum se manifestă
interesele lor ştiinţifice generale şi cum se satisfac. Să ai în vedere
pregătirea lor şi gradul de calificare.

- cel puţin la unii tineri există interese constante şi puternice pentru
activităţi şi relaţii în câmp social-politic. În al doilea şi mai ales, în al
treilea substadiu îşi pot cuceri o recunoaştere a meritelor în acest
plan şi chiar pot avea unele posturi de răspundere.
În ansamblu, se constată că structurile motivaţionale ale
tinerilor sunt mai consolidate, şi au roluri orientative şi de susţinere
energetică mai selective, sunt mai puternice, ceea ce face ca în

acest stadiu să se înregistreze realizări semnificative în toate
planurile.
3.5. Particularităţile personalităţii tinerilor

Angajările fundamentale ale tinerilor în profesie, în viaţa
Construirea în
socială, în cea de familie, consolidează şi îmbogăţeşte structura
fapt a:
personalităţii.
• identităţii
a) Identitatea de sine se amplifică.
profesionale;
• Integrarea iniţială şi adaptarea la profesie permite dobândirea unei
• identităţii
reale identităţi de sine în sfera ocupaţională. Tânărul asociază
familiale;
fiinţei sale ocupaţia sa, postul său de muncă. Are posibilitatea să-şi
• identităţii
probeze pe deplin calităţile să aibă succese şi uneori şi eşecuri, să
socio-cilturale.
ajungă la o mai obiectivă evaluare a fiinţei sale. Această integrare
profesională se poate face repede şi bine la unii tineri dar la alţii,
din cauze obiective (locul de muncă nu dispune de dotare tehnică
actuală, managerii nu au încredere în ei sau le e frică să nu li se ia
posturile, echipele de lucru nu sunt dispuse să accepte noi
membri), fie subiective (tânărul trăieşte acel „şoc al realităţii”, la
care ne-am referit, se supraapreciază, locul de muncă nu este în
concordanţă cu aspiraţiile sale) tinerii pot schimba două-trei locuri
de muncă. Şi chiar şi în aceste condiţii se construieşte identitatea
profesională.

Caută două persoane care au trecut prin mai multe posturi, poartă o
discuţie cu ele prin care să afli ce i-a determinat să-şi schimbe
posturile.

Se precizează chiar că între 32 şi 40 ani trebuie să se facă

angajamente profunde şi să se elaboreze proiecte reale de realizare
profesională, pentru ca dezvoltarea personalităţii să se desfăşoare
optim (El. Bonchiş, 2000).
• Identitatea maritală este, la rândul ei, în plin proces de
cristalizare şi consolidare. Se parcurge o etapă importantă de
maturizare a sentimentelor în cadrul cuplului, se clarifică şi
precizează rolurile fiecăruia, apar şi se manifestă roluri parintale.
Între 22 şi 28 ani, la mulţi tineri se stabilizează rolurile maritale (E.
Bonchiş, 2000) dar alţii, fie continuă căutările, fie optează pentru
Tinereţea are cuplul consensual.
trecut scurt şi • Identitatea socio-culturală se construieşte prin integrarea în fel
viitor lung – şi de fel de grupuri: de muncă şi extraprofesionale şi este şi mai
mari capacităţi accentuată la cei care au interese puternice care-l fac să intre în
de proiectare. activităţi social-politice.
b) Tinereţea este un stadiu semnificativ şi pentru dezvoltarea
componentelor proiective ale personalităţii. Despre tineri se spune că
au o relaţie specifică şi preferenţială cu viitorul. Pentru ei trecutul
este scurt dar viitorul lung. Proiectarea acestuia se realizează în
condiţii noi, comparativ cu adolescenţa, şi anume:
– îşi cunosc mai bine şi şi-au verificat deja capacităţile şi dispo-
nibilităţile;
– au obţinut deja nişte rezultate;

– nu sunt frânaţi de obişnuinţă şi rutină;
– au un câmp larg de alegeri;
– se simte în mare forţă şi capabili de orice.
Idealurile sunt:
De aceea idealurile, proiectele lor sunt mai realiste, mai stabile
• stabile;
şi au forţă mai mare de a-i stimula şi impulsiona în activitate.
• realiste;
c) Conştiinţa apartenenţei la generaţie este şi mai puternică şi
• mai
mai activă şi de aceea exercită „presiuni emancipative” cum spune
complete;
Festinger L.
• şi deja se
d) Stadiul tinereţii este semnificativ şi pentru manifestarea
înfăptuiesc.
aptitudinilor şi creativităţii. Noul lor nivel de structurare şi manifestare
asigură rezultate importante în profesie şi viaţa socială şi
desemnează un loc în ierarhia valorilor din acele domenii. Încep să
Aptitudinile se se obţină, mai ales în al treilea substudiu, premii, diplome, medalii
concretizează care consacră aceste rezultate.
în rezultate e) Componentele temperamental-caracteriale sunt stabilizate şi
recunoscute consolidate, fără a fi rigide şi inflexibile şi caracterizează o anumită
şi premiate. treaptă de maturizare a personalităţii care diferenţiază pe tânăr de

adolescent. Cercetările au relevat câteva caracteristici de ansamblu
Dominante ale structurii de personalitate a tinerilor care constituie nucleul
caracteriale reprezentărilor sociale despre persoanele aflate în acest stadiu şi
pozitive anume: a) energie şi dinamism; b) orientare expresă spre nou şi
viitor; c) aspiraţii înalte; d) generozitate şi încredere în ceilalţi; e)
curaj şi temeritate; f) preţuirea onoarei, a spiritului de dreptate, dar şi
a confortului şi banilor (S.C. Chelcea, 1994).

Folosind puncte de la 1 (cel mai slab) şi până la 5 (cel mai intens)
apreciază prezenţa acestor caracteristici la propria persoană.
Dar sunt relevate şi unele slăbiciuni şi defecte cum ar fi: a)

încăpăţânarea şi credinţa că ştiu mai bine totul; b) înclinaţia de a face
Posibile
numai ce le place; c) narcisism şi egocentrism; d) tind să aibă o
dominante
anumită doză de iresponsabilitate în angajările pe care le fac; e)
caracteriale
păstrează încă o anumită exaltare (care era la vârf în adolescenţă) şi
negative
o anumită lipsă de măsură.
În ansamblu, tinereţea aduce multe împliniri ale vieţii psihice în
toate planurile existenţei şi creează premisele pentru maturizarea
generală din stadiul următor.


următoarele idei:
• Tinereţea este primul stadiu al ciclului de maturizare şi

corespunde intervalului de viaţă 25-35 ani.
• Se consideră că în tinereţe, capacităţile fizice şi psihice se
manifestă pe deplin.
• Capacităţile senzorial-perceptive presupun praguri senzoriale
scăzute, posibilităţi pentru diferenţieri fine şi o evidentă adaptabilitate
la profesie.
Disponibilităţile motrice se exprimă în mişcări intense, precise,
rapide şi în mari capacităţi de învăţare motrică.
• Gândirea tinerilor păstrează multă vreme calităţile atinse în
adolescenţă iar cei cu profesie şi preocupări intelectuale şi le
dezvoltă şi mai mult. Gândirea practică profesională se amplifică.
• Memoria tinerilor se remarcă prin vârful cel mai înalt al
conservării celor întipărite. Totodată, memoria profesională se
dezvoltă continuu şi se adaptează la solicitările locului de muncă.
• Imaginaţia se manifestă preponderent în domeniul profesional;
este cel mai important factor în structura creativităţii şi este mai bine
relaţionată cu gândirea.
• Învăţarea la tineri este selectivă, accentuat voluntară şi
conştientă, autonomă, şi are în centrul său ceea ce este important
pentru profesie.
• Afectivitatea tinerilor este intensă şi bogată şi investită mai
ales în planul vieţii de familie şi în cel profesional. Dar pot fi puternic
ataşaţi şi de concepţii şi proiecte sociale.
• Structurile motivaţionale ale tinerilor sunt dominate de
interesele profesionale şi dorinţa de sănătate, bunăstare şi fericire în
viaţa de familie.

• Personalitatea tânărului se caracterizează prin construirea

identităţii profesionale, familiale şi socio-culturale, prin autonomie în
proiectarea propriei vieţi, prin conştiinţa apartenenţei la generaţie,
printr-o structură caracterială consolidată şi prin aptitudini şi
creativitate ce se exprimă în rezultate semnificative. Deschiderea
faţă de tot ce este nou şi reprezintă progresul, orientarea spre viitor,
curajul şi temeritatea sunt dominante ale structurii personalităţii
tinerilor.

evaluare
Citirea cu atenţie a capitolului şi efortul personal de înţelegere
şi operare cu noţiunile şi ideile învăţate te ajută să rezolvi cu succes
probele de autoevaluare. Te poţi folosi şi de sugestiile din acest
paragraf.
Întrebarea nr. 1
Poţi să formulezi următoarele întrebări: 1) De când lucrezi în
actualul loc de muncă? 2) Ce satisfacţii ai la locul de muncă? 3) Ce
insatisfacţii ai? 4) Ţi-ai dori un alt loc de muncă? 5) De ce?
Răspunsurile le comentezi în legătură cu particularităţile acestui
studiu.
Întrebarea nr. 2
Trebuie să ai în vedere faptul că analizatorul vizual
funcţionează foarte bine la tineri.
Întrebarea nr. 3
Prin urmare, trebuie să faci aprecieri privind: forţa mişcărilor,
viteza, precizia, eficienţa dată de reglarea cât mai bună a mişcărilor.
Întrebarea nr. 4
Poţi să răspunzi folosindu-te de propria experienţă de lucru la
calculator.
Întrebarea nr. 5
Trebuie să te bazezi pe autoanaliză şi să apreciezi în ce
măsură acţionează motive precum: interes pentru ştiinţele
socioumane, dorinţa de a avea alte posibilităţi de angajare, trebuinţa
de a creşte propriul statut, a arăta cunoscuţilor că dacă vrei ceva poţi
să obţii.
Întrebarea nr. 6
Trebuie să ai în vedere că imaginaţia se poate manifesta în
legătură cu sarcinile de muncă, în viaţa personală zilnică pentru
satisfacerea diverselor nevoi, în activităţile de timp liber.
Întrebarea nr. 7
Trebuie să apelezi la experienţa personală şi să o confrunţi cu
aspectele prezentate în paragraful de mai sus.
Întrebarea nr. 8
Trebuie alese răspunsurile c, d şi e.
Întrebarea nr. 9
Îţi poţi folosi şi experienţa personală pentru a răspunde la
această întrebare. Dacă vei discuta cu un cuplu tânăr trebuie să te
interesezi de cât de intensă a fost dragostea lor şi dacă i-a făcut sau
nu să nu vadă unul la altul diverse particularităţi fizice şi psihice şi
cam la ce distanţă în timp a început să se maturizeze dragostea lor?
Întrebarea nr. 10
Prin urmare, trebuie să le pui mai întâi întrebări privind profesia
şi locul de muncă şi gradul de calificare sau treapta profesională şi
apoi să vezi dacă au sau nu interese ştiinţifice mai intense şi care
sunt căile de satisfacere a lor.
Întrebarea nr. 11
Să te gândeşti din timp cum formulezi întrebările ca să nu pari
indiscret.
Întrebarea nr. 12
Este vorba de a autoevalua: energia şi dinamismul, orientarea
spre nou şi viitor etc. (vezi paragraful corespunzător).
Lucrarea de verificare nr. 3 şi modul de evaluare

1. Care sunt dominantele în profilul de dezvoltare din stadiul
tinereţii? (Vigoare fizică şi psihică, dezvoltarea identităţii de sine,
realizarea proiectelor de viaţă, învăţări practice, intensificarea
conştiinţei apartenenţei la generaţie, persistenţa căutărilor în
domeniul profesional.)
2. Ce particularităţi specifice au senzaţiile şi percepţiile la tineri?
(Praguri scăzute, „influenţate de profesie”.)

3. Caracterizaţi capacităţile de observare ale tinerilor. (Modelate

profesional, eficienţă crescută, fineţea discriminărilor.)
4. Care sunt aspectele caracteristice ale capacităţilor motrice
ale tinerilor? (Intensitate, viteză, precizia mişcărilor, învăţare motrică
amplă.)
5. Ce particularităţi prezintă gândirea în stadiul tinereţii?
(Conservă caracteristicile dobândite în adolescenţă, este adaptată la
profesie, se dezvoltă gândirea practică.)
6. Cum funcţionează memoria la tineri? (Conservă cel mai bine
cele învăţate, modelată de profesie, dezvoltarea memoriei
profesionale.)
7. Care sunt principalele particularităţi ale imaginaţiei tinerilor?
(combinatorica imaginativă şi relaţiile cu gândirea sunt consolidate,
originalitate crescută, investiri în profesie.)
8. Ce este caracteristic pentru învăţarea la tineri? (Selectivă,
accentuat voluntară şi conştientă, independentă în mare măsură,
legată de profesie.)
9. Ce particularităţi prezintă viaţa afectivă a tinerilor?
(Exuberanţa afectivă selectivă, dezvoltare de emoţii şi sentimente noi
prin integrare în profesie, familie, viaţă socială.)
10. Prezentaţi structurile motivaţionale specifice tinerilor. (Se
intensifică trebuinţele de autorealizare şi motivaţie profesională şi
cea pentru viaţa de familie.)
11. Caracterizaţi idealul de viaţă al tinerilor. (Sunt mai apţi de a
proiecta viitorul, idealurile sunt realiste, stabile, puternice.)
12. Prezentaţi procesul de construire a identităţii profesionale,
maritale şi socio-culturale la tineri. (Să se aibă în vedere cele trei
substadii: 25-28; 28-32; 32-35.)
13. Cum se manifestă conştiinţa apartenenţei la generaţii de
tineri? (Presiune emancipativă pentru a avea acces la rolurile
adulţilor şi a avansa profesional şi social.)
14. Prezentaţi cum se manifestă aptitudinile şi creativitatea la
tineri. (Duc la rezultate cunoscute şi premiate; originalitate sporită.)

15. Enumeraţi însuşirile psihice dominante din structura

personalităţii tinerilor. (Vezi ultimul paragraf al acestei unităţi de
învăţare.)
Răspunsurile la întrebări vor fi transmise tutorelui.
Evaluarea se va face în felul următor:
Se va acorda câte un punct pentru răspunsurile corecte la
următoarele întrebări: 1, 2, 3, 13, 14.
Se vor acorda două puncte pentru răspunsurile corecte de la
întrebările: 4, 5, 6, 7, 11.
Se vor acorda trei puncte pentru răspunsurile corecte de la
întrebările: 8, 9, 10, 12, 15.
Se pot acorda şi fracţiuni de punct.
Punctaj maxim: 30. Totalul obţinut de fiecare se împarte la 3 şi
se obţine o notă din scara 1-10. Se fac rotunjiri în favoarea
studenţilor, dacă sau adăugat până la 50 sutimi peste nota întreagă.
Răspunsurile se redactează pe foi separate. Lungimea lucrării
este în medie de patru pagini.
– ATKINSON L. RITA, ATKINSON R.C., SMITH E.E., BEM
D.J., Introducere în psihologie, 2002, Ed. Tehnică, Bucureşti, p. 136.
– BIRCH ANN, Psihologia dezvoltării, 2000, Ed. Tehnică,
Bucureşti, p. 274-278.
vârstelor, 2004, Editura Universităţii din Oradea, p. 374-375.
– CREŢU TINCA, Psihologia vârstelor, 2001, Ed. Credis,
Bucureşti, p. 333-336.
– MĂRGINEAN ION (coord.), Tineretul deceniului unu.
Provocările anilor 90, 1996, Ed. Expert, Bucureşti, p. 247-163.
– SCHIOPU URSULA, VERZA E., Psihologia vârstelor, 1995,
Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, p. 283-292.

Adultul – stadiul maturizării psihice

ADULTUL – STADIUL MATURIZĂRII PSIHICE
CUPRINS
4.ADULTUL- stadiul maturizării psihice..............................................................................81

4.1. Dominantele în profilul vieţii psihice a adultului .........................................................81
4.2.Schimbări în plan biologic specifice stadiului adult.....................................................83
4.3.Particularităţi ale sensibilităţii, atenţiei şi motricităţii la adult .......................................85
4.4.Procesele complexe – aspecte caracteristice adulţilor ...............................................88
4.5.Particularităţile învăţării la adult..................................................................................93
4.6.Maturizarea afectivă şi motivaţională a adulţilor .........................................................95
4.7.Principalele particularităţi ale personalităţii adulţilor ...................................................97

4. ADULTUL- STADIUL MATURIZĂRII PSIHICE

putea să:
• identifice locul acestui stadiu în al doilea ciclu al dezvoltării psihice
umane, a duratei lui mari şi a semnificaţiei lui deosebite pentru
maturizare;
• descrie principalele caracteristici biologice ale acestui stadiu şi a
începuturilor scăderii capacităţii fizice şi psihice;
• dezvolte ideile principale legate de funcţionalitatea sensibilităţii şi
motivaţiei la adult;
• identifice aspectele maturizării capacităţilor cognitive a adultului şi
începutul scăderii discrete a funcţionării acestora;
• rezume principalele caracteristici ale învăţării la adult care trebuie
cunoscute în vederea construirii programelor de reciclare,
perfecţionare etc.;
• definească aspectele maturizării afective şi motivaţionale a adultului
care-i dau calitatea de generaţie de bază;
• identifice aspectele maturizării personalităţii adultului care-i definesc
şi mai bine locul în evoluţia psihică generală a omului.
4.1. Dominantele în profilul vieţii psihice a adultului
Cercetările asupra acestui lung interval al vieţii au devenit mai

sistematice şi mai constante ceva mai târziu faţă de cele referitoare
la celelalte stadii. Explicaţia acestui fapt constă în caracteristica
adultului de a reprezenta împlinirea vieţii psihice umane care a fost
cel mai mult studiată de psihologia generală, iar schimbările,
evoluţiile sunt mai puţin ample şi relevante pentru psihologiile
evolutive. Însă, în a doua jumătate a secolului XX şi apoi în cel de al
XXI-lea, cercetările s-au amplificat şi au apărut capitole speciale în
tratatele de dezvoltare umană sau cărţi destinate în întregime acestui
stadiu. Au fost diferenţe între cercetători şi în ceea ce priveşte
delimitarea în timp a acestui stadiu. Cercetătorii români au considerat
Adultul tânăr: că stadiul adult se întinde între 35 şi 65 de ani, are cea mai mare
• integrare şi durată şi trebuie luate în considerare subetapele sale în care vor
adaptare apare dominante caracteristice:
profesională a) adultul tânăr, între 35-45 ani are următoarele caracteristici
intensă; dominante şi distinctive:
• statute şi • integrare şi adaptare profesională intensă;
roluri familiale • statut şi roluri familiale diversificate şi consolidate;
consolidate; • integrare socială încărcată de responsabilitate;
• integrare b) adultul între 45-55 ani se distinge prin următoarele dominante:
socială • se atinge vârful în propriul avans profesional, în acord cu calificarea
responsabilă sa;
• modificări în rolurile parentale legate de căsătoria copiilor;
Adult
• amplificarea valorilor şi atitudinilor sociale şi politice;
mijlociu:
c) adultul tardiv, între 55-65 ani se caracterizează prin:
Vârful
• preocuparea pentru menţinerea competenţei profesionale şi
avansului
pregătirea pentru ieşirea din activitatea de muncă;
profesional;
• posibila lărgire a rolurilor familiale prin apariţia nepoţilor;
• modificarea
• păstrarea şi chiar amplificarea rolurilor sociale şi politice.
rolurilor
Cu privire la întregul stadiu adult, diferiţi autori au subliniat
parentale;
unele particularităţi centrale care explică şi mai bine aportul acestuia
Adult tardiv: la dezvoltarea generală umană.
• efort de Astfel, s-a subliniat că: adultul exprimă echilibrul între
menţinere a ascendenţă şi descendenţă psihică (Ch. Bühler), continuarea
competenţei; construcţiei psihice (White), capacitatea deplină de a iubi şi a munci
• posibila (S. Freud), moment culminant al integrării şi adaptării profesionale şi
lărgire a sociale (H. Thomae), organizare efectivă a muncii şi adaptare
rolurilor interpersonală crescută (F. Barron, H. Thomae).
profesionale; Prin urmare, chiar dacă în acest stadiu se înregistrează unele
• păstrarea şi scăderi ale capacităţilor fizice şi psihice, aşa cum vom vedea, în mod
amplificarea dominant se produc maturizări ale mecanismelor stimulatoare şi
rolurilor reglatoare şi ale personalităţii. Dar trebuie să reţinem şi precizarea
sociale. făcută de G.W. Allport că „Maturitatea personalităţii nu are o relaţie

necesară cu vârsta cronologică” (1981, p. 280). Prin urmare
maturizarea generală, caracteristica acestui stadiu se va realiza în
grade diferite şi în momente distincte la fiecare.


Caută patru cunoştinţe, patru rude persoane adulte şi observă gradul
în care se exprimă dominanţele consemnate de diverşi autori.
Scrie aici concluziile tale.
4.2. Schimbări în plan biologic specifice stadiului adult
În primul rând trebuie să facem precizarea că la cele mai multe

persoane aflate în acest stadiu se constată un nivel funcţional
organic stabilizat, o stare bună de sănătate care este o condiţie de
Modificări fond a desfăşurării activităţilor în care este implicat fiecare.

B. James constată această stabilitate până către 60-70 ani şi
biologice discrete:
• tensiune arterială; precizează că se datorează mai ales bunei funcţionări a sistemului
• ieşirea din funcţie nervos autonom şi hipotalamusului.
Pe fondul acestui echilibru organic se înregistrează unele
a unor neuroni;
modificări discrete, începând cu 40 de ani. Printre cele mai
• declin sexual;
• pierderea de ţesut importante reţinem:
osos; • modificarea tensiunii arteriale;
• scăderea discretă • accentuarea procesului de ieşire din funcţie a unor neuroni (proces
a tonusului care începe chiar cu vârsta de 25 ani);
• începe declinul funcţiilor sexuale, mai întâi la femei (în jurul a 50
muscular.
ani) şi apoi la bărbaţi;
• accentuarea uşoară a pierderii de ţesut osos după 40 ani şi apariţia
pericolului osteoporozei, mai ales la femei;
• scăderea uşoară a tonusului muscular şi apoi ceva mai mare către
sfârşitul stadiului.

Totodată, datorită fenomenelor înregistrate mai sus, dar şi a

Schimbări ale altora, se produc modificări generale corporale care au importanţă,
înfăţişării fizice: mai ales, în ceea ce priveşte imaginea de sine. Dintre acestea
• creşterea reţinem pe cele ce sunt mai evidente după 50 ani:
greutăţii; • creşterea greutăţii corporale;
• îngroşarea • îngroşarea mijlocului;
mijlocului; • accentuarea trăsăturilor şi apariţia ridurilor;
• accentuarea • rărirea şi încărunţirea părului;
trăsăturilor; • la unii apare chiar o uşoară gârbovire şi o încetinire generală a
• ridarea feţei; mişcărilor.
•încărunţirea; Dar toate aceste schimbări biologice au ritmuri diferite la
• uşoară diverse persoane în funcţie de zestrea genetică şi stilul propriu de
gârbovire. viaţă. Ele se reflectă în plan psihic mai ales în ce priveşte imaginea
de sine şi pot genera preocupări de a găsi modalităţi de compensare
şi optimizare.

Stai de vorbă cu două persoane de circa 50 ani şi constată în ce
măsură sunt preocupate de aceste schimbări corporale.

4.3. Particularităţi ale sensibilităţii, atenţiei şi motricităţii la

adult
Modificările Cele mai multe dintre discretele scăderi ai parametrilor psihici

văzului: aparţin sensibilităţii şi motricităţii. Mai ales modificările funcţionale ale
• scade văzului şi auzului au stârnit interesul cercetătorilor.
acomodarea Modificările în domeniul sensibilităţii şi percepţiilor vizuale sunt
cristalinului; următoarele (avem în vedere faptul că ele apar la un număr mare de
• creşte nevoia de persoane aflate în acest stadiu):
lumină; • mai ales după 50 de ani scade capacitatea de acomodare a
• mobilitatea cristalinului şi apare nevoia ochelarilor;
oculară bună;
• cresc pragurile de luminozitate ale mediului ambiant, adică adultul
• extragerea de
are nevoie de mai multă lumină în jur;
informaţii scade
• mobilitatea oculară se păstrează şi astfel viteza de realizare a
în condiţii de
percepţiilor este în general, corespunzătoare;
urgenţă.
• după 45 de ani scade, sub presiunea timpului, capacitatea de
extragere a informaţiilor din imaginile mai complexe;

Încearcă să discuţi cu persoane care au în jur de 50 ani şi vezi în ce
măsură au asemenea particularităţi şi dacă îşi dau seama de ele.
• dacă profesia cere anumite capacităţi vizuale ele tind să se

conserve bine multă vreme.
În ceea ce priveşte auzul, se constată următoarele aspecte
caracteristice acestui stadiu:
• sensibilitatea auditivă generală începe să scadă uşor chiar
după 35 ani şi se accentuează puţin după 40 ani, dar fără a perturba
adaptările la ambianţă;
Modificările • scăderi mai mari se înregistrează la cei ce îşi desfăşoară

auzului: activitatea în spaţii poluate sonor;
• scade discret • persoanele care au activităţi ce solicită în mod special auzul,
sensibilitatea şi-l conservă mai multă vreme şi realizează compensări eficiente.
auditivă; Alte două modalităţi senzoriale, adică cea olfactivă şi cea tactilă
• scăderi mari la înregistrează scăderi discrete după 40-45 ani dar se menţin foarte
cei ce lucrează bine la persoanele care au profesii ce le solicită mereu. Ele pot
în mediul funcţiona, la parametri satisfăcători, pe toată durata angajării în
poluant; muncă.
• conservarea la Motricitatea are, de asemenea, o dinamică nuanţată în cursul
cei solicitaţi acestui stadiu, adică:
profesional. • rapiditatea mişcărilor scade uşor chiar după 30 ani şi se

accentuează uşor această diminuare după 40 ani. După 50 ani
adultul începe să-şi dea seama de această modificare şi caută
Modificări ale
compensări;
capacităţilor
motrice: • precizia mişcărilor scade uşor după 40 de ani şi ceva mai mult
• scade viteza şi după 50 de ani, dar solicitările profesionale o conservă destul de
intensitatea; bine, mult vreme;
• se păstrează • intensitatea mişcărilor scade sesizabil după 50 de ani dar adulţii o
precizia; conştientizează mai repede şi tind să o considere mai mică decât
• se păstrează este în realitate;
mişcările • mişcările complexe care au importanţă din punct de vedere
solicitate profesional, se conservă foarte bine pe tot parcursul stadiului şi
profesional. sunt susţinute de motivaţie şi de compensări variate.

Discută cu 2-3 persoane adulte şi vezi ce autoaprecieri fac ei în
legătură cu intensitatea, viteza şi precizia mişcărilor lor.

În ceea ce priveşte atenţia, stadiul adult are nişte particularităţi

specifice care sunt, în cea mai mare parte explicate prin influenţele
exercitate de profesie şi prin dinamica generală a activităţii nervoase
superioare. De aceea cercetătorii au făcut diferenţierea între atenţia
generală şi cea profesională.
Atenţia Atenţia generală este influenţată mai mult de înaintarea în
generală vârstă şi are următoarea dinamică:
scade. • sunt scăderi ceva mai mari între 30 şi 35 ani;
• până către 50 de ani diminuările sunt, în general, mici;
• scăderea atenţiei generale este mai accentuată în activităţi de
lungă durată.
Atenţia profesională are o dinamică deosebită putând înregistra
chiar şi unele creşteri în primul substadiu. Manifestarea ei este
deosebită în cele trei substadii ale adultului, şi anume:
• la adultul tânăr volumul şi distributivitatea atenţiei cresc sensibil iar
Atenţia
selectivitatea şi concentrarea cresc dar mai puţin şi totuşi important
profesională
pentru realizarea activităţii profesionale;
creşte uşor la
• la adultul mijlociu, scade discret atenţia profesională dar nu are
adultul tânăr.
urmări asupra desfăşurării activităţii de muncă;
Scade uşor la cel
• la adultul tardiv, scăderile se accentuează puţin mai mult dar nu
mijlociu şi tardiv.
sunt sesizate şi mai ales, se compensează uşor.

Poartă o convorbire cu profesionişti adulţi în domeniul calculatoarelor
şi vezi dacă ei sesizează ceva din această dinamică a atenţiei
profesionale.

Se poate deci, considera că toate capacităţile senzorial-

perceptive şi motrice, ca şi atenţia sunt influenţate de profesie şi
chiar dobândesc ceva din specificul acesteia. Totodată, reţinem
faptul că pentru activităţile obişnuite de muncă, scăderile pe care le-
am înregistrat mai sus, nu duc la dezadaptări.
4.4. Procesele complexe – aspecte caracteristice adulţilor

În această categorie se includ, aşa cum ne amintim, gândirea,
memoria, imaginaţia, toate susţinute de limbaj şi mecanisme
stimulative şi reglatorii superioare.
Cercetări asupra gândirii adulţilor s-au făcut încă din 1959 din
perspectivă evolutivă, presupunând măsurători şi comparaţii cu
celelalte stadii. Concluziile acestora au fost că la adulţi se produc
scăderi continui şi semnificative ale gândirii şi inteligenţei. Începând
cu 1963 s-a făcut reanalizarea metodologică a datelor şi s-a criticat
mai ales, perspectiva biologistă din care –au făcut măsurătorile şi
estimările (Gutjar în 1963 şi Rösler în 1967).
Principalele critici s-au referit la:

Principalele
• aplicându-se la adulţi aceleaşi teste ca la tineri s-au înregistrat
critici asupra
mai degrabă particularităţile adaptării la probe decât nivelul propriu-
cercetărilor
zis al gândirii şi inteligenţei;
iniţiale.
• în 1965 R. Meili considera că deosebirile dintre adulţi şi tineri ce
fuseseră constatate sunt relativ mici şi pot fi uşor compensate de
către adulţi;
• în 1965 Fappo iar în 1967 Rösler au arătat că acele cercetări nu s-
au făcut de-a lungul anilor, de la tinereţe la stadiul adult, la unele şi
aceleaşi persoane ca să se poată vedea clar schimbările;
• în 1966 Bauer arătase că cei ce au măsurat gândirea şi inteligenţa
nu s-au ocupat de factori importanţi care le pot influenţa, cum ar fi
profesia şi stilul de viaţă;
• H. Löwe a pus şi un mai mare accent pe factorii care pot influenţa
randamentul mental al adulţilor, reproşându-le celor ce au făcut
primele cercetări, lipsa de preocupare pentru influenţele unor

Factorii care asemenea factori. Ei sunt: durata şcolarităţii şi calitatea instrucţiei

influenţează şcolare; calificarea profesională, antrenamentul intelectual pe care
gândirea şi îl ocazionează sarcinile profesionale, calitatea şi cantitatea timpului
inteligenţa liber care poate permite implicarea capacităţilor intelectuale,
adultului: conservându-le şi dezvoltându-le.
• durata În mod special precizările făcute de H. Löwc au influenţat
şcolarizării; cercetările ulterioare care au arătat următoarele:
• nivelul • manifestarea capacităţilor intelectuale ale adultului este puternic
calificării; influenţată de natura profesiei. O muncă în care persoanele sunt
• tipul solicitărilor constant solicitate intelectual, contribuie la menţinerea şi chiar la
profesionale; sporirea capacităţilor lor cognitive;
• utilizarea • randamentul intelectual este mai înalt la cei care au avut o instrucţie
timpului liber. şcolară mai îndelungată şi mai bună (Bauer, 1965, Hellen Bee,
2000);
• străduinţa oricărei persoane de a obţine o calificare superioară este
un important factor de ridicare a nivelului gândirii şi inteligenţei
(Friebel, 1954, Schwarz, 1968);
• orice capacitate psihică neantrenată scade la orice vârstă.
Precizările speciale în legătură cu dinamica gândirii şi
Dinamica
inteligenţa la adulţi au fost:
intelectuală:
• acele abilităţi cognitive, care sunt antrenate în sarcini curente
• cele antrenate în
simple, tind să staţioneze. Este vorba de abilităţi implicate într-un
sarcini simple
test de inteligenţă aşa cum ar fi cel elaborat de Raven sau abilităţi
staţionează ca
generale de vocabular;
nivel;
• capacităţile solicitate de profesie sau cele puse în lucru în
• cele antrenate în
activităţile de timp liber, înregistrează creşteri. De exemplu cele
sarcini
legate de achiziţionarea de cunoştinţe îşi păstrează un bun
semnificative
randament şi au noi progrese până la 58-60 ani şi mai mult. La
cresc;
unele persoane, aceste creşteri se produc şi până la aproape 90
• cele neantrenate
ani;
scad.
• toate capacităţile cognitive care sunt rar şi slab implicate în
activităţile unei persoane vor scădea în mod cert.


Poartă o discuţie cu un profesor din liceu care încă profesează şi
vezi cum îşi apreciază el capacităţile de achizionare de cunoştinţe.
Toate cercetările amintite au permis să se evalueze mai bine

comportamentul profesional al adulţilor şi să se pună în valoare
disponibilităţile acestui stadiu.
Semne de întrebare au apărut şi în legătură cu memoria
adulţilor. Iniţial, s-a crezut că diminuarea capacităţilor de memorare
este particularitatea distinctă a adulţilor. Dar investigaţiile ulterioare
au relevat următoarele aspecte specifice stadiului adult:
• memorarea logică este permanent antrenată în toate felurile de
situaţii şi se conservă foarte bine;
Memoria adultului.• organizarea materialului de memorat atinge acum cel mai înalt
• domină cea nivel, caracteristic pentru om, întrecând celelalte studii
logică şi (Stepanova);
voluntară; • selectivitatea memoriei este accentuată mai ales ţinându-se cont de
• vârful organizării solicitările numeroase cu care se confruntă adultul;
materialului; • la adultul angajat într-o muncă ce presupune un grad de calificare
• memoria se continuă dezvoltarea memoriei profesionale care excelează mai
profesională se ales în reţinerea acelor aspecte ce se referă la strategii şi proceduri
dezvoltă continuu; de lucru, înfruntarea riscurilor, informaţiile mai noi şi mai direct
• reproducerile legate de desfăşurarea muncii;
sunt mai puţin • dincolo de mijlocul acestui stadiu sunt înregistrate şi unele scăderi
prompte după 55 şi anume:
ani; – recunoaşterile şi reproducerile sunt mai puţin prompte după
• memoria de 55 de ani;
scurtă durată – memoria spontană scade uşor după 45 ani (R.M. Lerner, D.F.
scade uşor. Hultsch):
– memoria de scurtă durată scade uşor după 40-45 ani.

Dintre caracteristicile notate mai jos încercuieşte trei care sunt
specifice memoriei adultului:
a. are volum foarte mare; b. Domină memoria logică; c. Neselectivă;
d. Bazată pe foarte buna organizare a materialului de memorat; e.
Promptitudinea reproducerii; f. Presupune procedee mnezice
numeroase şi eficiente.

Imaginaţia adultului a fost o temă frecventă pentru psihologia
creativităţii şi pe baza acestor cercetări pot fi relevate următoarele
aspecte caracteristice pentru studiul adult:
• mecanismele imaginaţiei sunt pe deplin formate şi maturizate şi
totuşi la adult nu se mai manifestă, decât în mod excepţional,
exuberanţa imaginativă a celorlalte stadii;
Imaginaţia • cea mai activă şi mai frecvent manifestată este imaginaţia creativă
adultului: care însă acum are o direcţie stabilizată fie în profesie, fie în
• mecanismele activităţile de timp liber;
sunt deplin • imaginaţia creatoare manifestată la unii în domeniul ştiinţific, poate
formate; atinge niveluri ridicate de originalitate. Ea se află într-un echilibru
• cea creatoare optim cu gândirea, fiind, în mare măsură condusă şi controlată de
este investită în către aceasta;
profesie sau • imaginaţia creativă investită în artă poate, de asemenea, atinge
activităţi de vârfuri ale noutăţii şi originalităţii datorită, pe de o parte, maturizării
timp liber; afective şi motivaţionale şi, pe de altă parte, experienţei de viaţă de
• rezultate care dispune adultul;
semnificative. • visul de perspectivă continuă să se manifeste activ dar mai puţin

expansiv, în cadrul funcţiei proiective a personalităţii.

Discută cu 2-3 persoane adulte şi află dacă mai au reverii şi în ce
condiţii?
Scrie răspunsul obţinut aici.

Pot fi relevate şi câteva particularităţi ale limbajului adultului,

pornind de la cercetările de psiholingvistică şi cele de psihologia
comunicării. Nivelul limbajului este influenţat de factorii care au fost
importanţi şi pentru celelalte capacităţi cognitive: durata şcolarităţii,
nivelul calificării profesionale, specificul sarcinilor profesionale,
calitatea activităţilor de timp liber. Cele mai importante particularităţi
sunt:
• aspectele cantitative şi calitative ale vocabularului caracteristice
pentru stadiile anterioare se conservă, pe de o parte şi, pe de altă
parte, se îmbogăţesc în anii maturităţii dar în mod diferenţiat la
fiecare în funcţie de factorii enumeraţi mai sus. Există totodată
deosebiri între vocabularul persoanelor adulte şi cel al
adolescenţilor şi tinerilor în sensul că primii sunt mai puţini receptivi
Limbajul
şi mai puţin obişnuiţi cu termenii tehnici din domeniul informaticii şi
adultului:
calculatoarelor;
• conservarea şi
• structurile verbale sunt puternic stabilizate fie că sunt corecte sau
chiar îmbogăţirea
nu şi astfel viteza şi fluenţa vorbirii sunt asigurate. Este posibil să
vocabularului;
se instaleze chiar şi unele ticuri verbale în comunicarea adultului;
• structuri verbale
• exprimarea verbală este bine adaptată la situaţia de comunicare
consolidate;
însă bogăţia şi nivelul elevat sunt influenţate de durata şcolarizării,
• comunicarea
nivelul intelectual şi cel al calificării profesionale şi de atitudinea
adaptată la
activă a adultului faţă de autoperfecţionare. Adulţii cu înaltă
situaţii;
calificare şi cultură generală amplă au un nivel superior de
• mijloace
comunicare şi manifestă autoexigenţe speciale când sunt în situaţia
neverbale bine
de a folosi limbajul ştiinţific;
utilizate;
• comunicarea scrisă se perfecţionează permanent la cei cu calificare
• limbajul scris
înaltă şi profesii intelectuale dar poate diminua la cei cu şcolaritate
este conservat la
scurtă şi calificare simplă;
cei cu profesii
• mijloacele nonverbale sunt adecvat utilizate de toţi;
intelectuale.
• pot fi mai puternic stabilizate influenţele dialectale sau cele ce vin
din partea profesiei.


Fă o caracterizare a limbajului unui adult pe care îl cunoşti foarte
bine.
Toate capacităţile cognitive la care ne-am referit se investesc

permanent în primul rând în toate felurile de activităţi pe care le
desfăşoară adultul şi bine înţeles şi în învăţare.
4.5. Particularităţile învăţării la adult
Faţă de posibilitatea de a învăţa, adulţii însăşi au poziţii diferite:

a) sunt destul de mulţi cei care spun că ce au avut de învăţat au
Adulţii şi învăţarea:
reuşit să facă în stadiile anterioare iar la vârsta pe care o au
• unii nu mai
acum s-a încheiat cu învăţarea;
doresc să înveţe;
b) este destul de mare şi chiar în creştere numărul adulţilor care
• alţii sunt convinşi
înţeleg numeroasele schimbări din societatea contemporană
de necesitatea
şi cerinţele acesteia privind educaţia permanentă. Aceştia
educaţiei
sunt deschişi la învăţare şi-şi doresc să fie în pas cu noutăţile
permanente;
din domeniul profesional, ştiinţific şi cultural. Ei participă la
cursuri de reciclare, perfecţionare profesională, recalificări şi
la activităţi ce le menţin şi dezvoltă orizontul cultural-ştiinţific.
Acestea sunt, în societatea contemporană, condiţii atât
pentru integrarea în societate cât şi pentru a face faţă
sarcinilor profesionale noi (U. Şchiopu).
Dinamica generală a capacităţii de învăţare la om indică o
creştere evidentă până la 21 ani, un relativ platou până la 30 ani şi o
scădere lent după 30 ani până către 75 ani. H. Löwe a făcut cercetări
personale şi a sintetizat şi rezultatele altor autori şi a ajuns la
concluzia că până la 50 ani omul poate învăţa cu bune rezultate

Învăţarea: aproape orice. Tot el spune că adulţii nu sunt inferiori faţă de alte
• fac unitate între vârste în ceea ce priveşte capacitatea de învăţare numai că destul
abstract şi de mulţi învaţă mai puţin decât ar putea efectiv şi nu fac nimic pentru
concret; a-şi conserva aceste capacităţi. Totodată, dinamica învăţării are şi
• extrag repede aspecte individuale de care trebuie să se ţină seama.
ce e Cele mai importante particularităţi ale învăţării adulţilor care
semnificativ; sunt favorabile obţinerii unui randament bun sunt următoarele:
• extrag repede • adulţii pot să realizeze mai uşor unitatea dintre analiza abstractă şi
ce-i aplicativ; cea concretă a problemelor sprijinindu-se pe o experienţă
• se orientează în profesională amplă şi variată;
sursele de • reuşesc să extragă mai repede ceea ce este important şi
informare. semnificativ dintr-un material ce trebuie învăţat;

• cei cu şcolaritate îndelungată reuşesc să se orienteze cu succes în
sursele variate de informare;
• disting mai repede aspectele aplicative ale cunoştinţelor pe care şi
le însuşesc;
• sunt orientaţi cu precădere asupra noilor metode şi procedee
profesionale oferite de programele de învăţare;
• au exigenţe ridicate faţă de rigoarea şi precizia a ceea ce li se
propune să înveţe.
Asemenea particularităţi trebuie să fie avute în vedere la
elaborarea programelor de învăţare propuse adulţilor.

Compară, aceste particularităţi notate mai sus cu propria învăţare şi
stabileşte atent asemănările cât şi deosebirile.

4.6. Maturizarea afectivă şi motivaţională a adulţilor
Cu privire la afectivitatea şi motivaţia adulţilor se poate aprecia că se

Viaţa afectivă:
înregistrează, în acest stadiu, un vârf al manifestării şi maturizării lor
• viaţa afectivă
şi se diferenţiază clar persoanele de vârsta a doua de celelalte
foarte bogată;
generaţii.
• manifestare
Cele mai importante caracteristici ale afectivităţii adulţilor care sunt şi
maximă a
expresii ale maturizării lor afective sunt următoarele:
sentimentelor
• viaţa a ocazionat „trecerea prin toate” felurile de evenimente şi
profersionale şi
trăirea celor mai variate emoţii, dispoziţii, sentimente. Prin urmare,
familiale;
adulţii se caracterizează prin cea mai bogată şi diversificată viaţa
• sentimente
afectivă;
faţă de sine;
• stăpânire de • la vârsta adultă se stabilizează şi se manifestă la nivel maxim:
sine şi calm. satisfacţie sau insatisfacţia profesională (R.M. Lerner şi D.F.

Hultsch), un ataşament profesional remarcabil şi sentimentele
parentale alimentate mai întâi de relaţiile cu copiii şi apoi cu nepoţii;
• dezvoltarea unor sentimente legate de acceptarea de sine, cum ar
fi mândria, demnitatea, sau insatisfacţia, dezamăgirea etc.;
• dar în general, în stadiul adult se realizează o raportare la sine mai
calmă, mai puţin tensionată:
• se manifestă în acest stadiu, un echilibru afectiv şi o stăpânire de
sine care ating cele mai înalte cote din întreaga viaţă;
• există o tendinţă caracteristică adultului de a se implica puternic

afectiv în viaţa de familie şi în profesie chiar cu riscul unei anumite
neglijări a propriei persoane. El demonstrează o crescută
responsabilitate faţă de tot ce face şi este văzut de ceilalţi ca
„generaţia de bază”.


Compară caracteristicile de mai sus cu cele ale afectivităţii proprii şi
constată asemănări şi deosebiri.
Structura motivaţiei personalităţii adulte se caracterizează prin

Structurile următoarele:
motivaţionale: • motivaţia profesională este stabilizată şi intensă şi are o mare forţă
• cele pentru de orientare şi susţinere energetică a activităţilor şi atitudinilor cum ar
profesie sunt fi: stabilitatea în profesie şi pe post, tenacitatea în îndeplinirea
consolidate şi sarcinilor, punctualitatea şi responsabilitatea în muncă. Aspiraţiile
intense; profesionale sunt susţinute de capacităţile şi realizările deja obţinute.
• motivaţia pentru Ele se referă la adultul tânăr, la perfecţionare profesională şi
viaţa de familie: creativitate; la adultul mijlociu ţinteşte o şi mai mare creştere a
asigurarea competenţei şi avansarea în ierarhie, iar la cel tardiv, la
bunăstării, recunoaşterea de către ceilalţi a competenţei atinse şi a consultării
educaţiei copiilor sale în probleme importante;
şi nepoţilor; • motivaţia pentru activităţile din spaţiul familial vizează bunăstare şi
• motivaţie pentru armonie conjugală şi educarea nepoţilor şi sprijinirea succesului lor
învăţare şcolar, ajutorarea familiei tinere a propriilor copii;
influenţată de • aşa cum am văzut, există şi o motivaţie pentru învăţare, strâns
profesie; legate de cea profesională. Învăţarea este în cea mai mare parte
• motivaţie pentru legată de profesie;
activităţi sociale • motivaţia pentru viaţa socială şi politică este activă şi rămâne astfel
şi politice. la unii adulţi, pe toată durata stadiului şi dincolo de 65 ani. Aspiraţiile
în acest plan sunt legate de avansul în ierarhia politică şi de ecoul
favorabil al actelor personale în conştiinţa oamenilor;
• motivaţia culturală este relativ intensă dar poate fi satisfăcută numai
în limitele timpului de care dispune adultul.

Aceste dominante motivaţionale subordonează numeroasele structuri

stimulative comune cu ale celorlalte stadii.
Prin urmare, maturizarea motivaţională se exprimă în valoarea
motivelor, în intensitatea şi stabilitatea lor şi în forţa de impulsionare
raportată însă la circumstanţe.

Caracterizaţi sentimentul de dragoste a adulţilor părinţi pentru copiii
lor.
4.7. Principalele particularităţi ale personalităţii adulţilor
Stadiul adult este considerat ca cel în care se produce

maturizarea personalităţii ceea ce înseamnă că atât componentele
cât şi structura şi organizarea sa de ansamblu se stabilizează şi
funcţionează la parametri optimi. G.W. Allport a analizat în cartea sa
„Structura şi dezvoltarea personalităţii”, punctele de vede ale mai
multor autori privind maturizarea personalităţii. Autorul însuşi,
consideră că personalităţii mature îi sunt caracteristice următoarele
particularităţi:
1. Stăpânirea de sine în orice situaţii şi cu precădere în cele
Personalitatea dificile.
matură 2. Echilibrul afectiv.
3. Independenţa în decizii şi acţiune.
4. Autonomie în toate planurile.
5. Prudenţă.
6. Obiectivitate în perceperea de sine şi a altora.
7. Expansiunea moderată şi fundamentată în ceea ce priveşte
proiectarea viitorului.
8. Înfruntarea matură a marilor încercări ale vieţii.

Prin urmare persoanele aflate la vârsta adultă rămân în

Prospectarea continuare orientate spre viitor şi spre prospectarea acestuia. Dar
prudentă a spre deosebire de adolescenţă şi tineri, adulţii tind să fie influenţaţi
viitorului de experienţa pe care o au şi să fie mai prudenţi pentru că au realizat
deja ceva şi nu vor să piardă şi îşi evalueze mai bine forţele şi
condiţiile de care dispun.
Stadiul adult este caracterizat şi prin faptul că aptitudinile şi
creativitatea se pot manifesta la niveluri înalte. O trecere în revistă a
Creativitatea cu premiilor Nobel arată că multe dintre ele sunt acordate persoanelor
grad mare de aflate în stadiul adult. Aceste rezultate pot fi explicate prin:
originalitate. maturizarea capacităţilor cognitive, acumulări importante în ceea ce

priveşte experienţa profesională şi experienţa de viaţă, intensificarea
motivaţiei de autorealizare, capitalizarea unor succese din stadiile
anterioare, creşterea rolului caracterului în structura generală a
personalităţii.
Adulţii ajung să-şi realizeze proiectele de viaţă, să se simtă
împliniţi şi să-i asume responsabilităţi majore în plan profesional şi
familial, ceea ce exprimă un grad înalt al funcţionării caracterului.
Imaginea de sine şi identitatea de sine parcurg un proces de
dezvoltare şi consolidare treptată de-a lungul celor trei substadii şi
anume: al adultului precoce (35-45 ani), adultului mijlociu (45-55 ani)
şi adultul tardiv (55-65 ani).
Cercetătorii au diferenţiat trei identităţi principale şi mai precis
Consolidarea subidentităţi: profesională, familială şi socio-culturală.
celor trei feluri • Subidentitatea profesională a adultului tânăr este dominată de
de identitate: implicarea profesională puternică, de adâncirea specializării şi
• profesională de manifestării creative. La adultul mijlociu se intensifică
• familială dorinţa de a-şi creşte competenţa profesională şi de a dobândi
• socio-culturală locuri mai înalte în ierarhia organizaţională, conform calificării

şi capacităţilor fiecăruia. La adultul tardiv se înregistrează un
efort continuu de menţinere a competenţei şi de satisfacerea
exigenţelor locului de muncă dar şi pregătirea pentru
pensionare.

Temă de reflecţie 13
Identifică la proprii părinţi aspectele specifice ale identităţii lor
profesionale.
Scrii răspunsul aici.
• Subidentiatea familială se caracterizează la adultul tânăr prin

relaţii echilibrate în cadrul cuplului conjugal, definirea clară a
rolurilor şi intensificarea celor parentale datorită intrării în
preadolescenţă şi adolescenţă a copiilor. La adultul mijlociu
rolurile parentale pot rămâne, în continuare, tensionate, dar
cele maritale sunt perfect stabilizate şi pot tinde uşor spre
rutină. La adultul tardiv rolurile parentale sunt mai relaxate şi
mai degajate de grijile copiilor iar cele maritale îşi cresc
importanţa pentru securizare afectivă reciprocă a soţilor, mai
ales în confruntarea cu problemele grele ale vieţii.

Fă o listă cu grijile educaţionale ale adulţilor din cele trei substadii.
• subidentiatea socio-culturală se amplifică de-a lungul celor trei

substadii mai ales la adulţii care s-au implicat în activităţi
culturale, sociale şi politice.

Toate aspectele dezvoltării personalităţii la care ne-am referit

prezintă numeroase variaţii individuale pentru că istoria vieţii
personale este, pe de o parte, foarte diferită la fiecare şi, pe de altă
parte, efectele acesteia se acumulează în timp şi au influenţe
particularizante.
Toate progresele psihice, şi toate aspectele maturizării, atinse
în acest stadiu definesc adulţii ca pe o generaţie de bază în toate
planurile: profesional, social, familial şi aşa sunt priviţi de cei ce se
află în celelalte momente ale vieţii.

următoarele idei:
• Stadiul adult corespunde intervalului de vârstă 35-65 ani, fiind cel
mai lung.
• Procesul dezvoltării psihice continuă în toate planurile dar mai ales
se maturizează procesele, funcţiile şi structurile psihice, fiind
considerat stadiul de maturizare.
• Are următoarele trei substadii: adultul tânăr între 35-45 ani, adultul
mijlociu între 45-55 ani şi adultul tardiv între 55-65 ani.
• În cursul acestui stadiu apar scăderi ale unor capacităţi fizice şi
psihice care sunt în proporţii diferite în cele trei substadii, dar
care încă nu produc tulburări în desfăşurarea activităţilor şi pot
fi compensate cu succes.
• Scăderi mai sensibile se produc în următoarele modalităţi
senzoriale: văzul (creşterea pragului luminozităţii în mediu
ambiant, insuficienţa acomodării cristalinului, diferenţieri mai
puţin prompte), auzul (creşterea pragului minim, diferenţieri mai
dificile), tactul (diferenţieri mai dificile).
• Scăderi în manifestarea mişcărilor privind: intensitatea, viteza şi mai
puţin precizia care este bine conservată.
• Atenţia generală scade uşor dar cea profesională chiar creşte în
primul substadiu.

• Capacităţile de gândire, antrenate de profesie, tind să-şi păstreze

nivelul funcţional pe toată durata stadiului (operativitatea
generală a gândirii, înţelegerea, decodificarea semantică) iar
cele neantrenate scad (cele de calcul, de operare cu relaţii
spaţio-temporale) fără însă a tulbura desfăşurarea activităţilor.
• Memoria de lungă durată excelează în organizarea materialului iar
cea de scurtă durată scade discret după 45 ani, fără a tulbura
adaptarea.
• Imaginaţia are structuri maturizate de prelucrare a datelor şi este
mai bine reglată de gândire.
• Afectivitatea este variată, bogată şi maturizată.
• Structurile motivaţionale sunt dominate de cele pentru profesie şi
pentru viaţa familială.
• Personalitatea, în ansamblu, atinge maturitatea de manifestare
demonstrând: stăpânire de sine, echilibru afectiv,
independenţă, autonomie, obiectivitate în perceperea de sine şi
a altora, deschidere spre viitor dar ponderată, prudentă.
• Adultul este văzut ca generaţia de bază care îşi asumă sarcinile şi
responsabilităţile majore în profesie, familie, societate.
Recomandări şi comentarii cu privire la probele de autoevaluare
Îţi recomand să rezolvi probele de autoevaluare pe loc, însă unele îţi

cer să faci, mai întâi, o mică investigaţie asupra persoanelor
apropiate, care au vârsta între 35 şi 65 ani.
Întrebarea nr. 1
Este de ajuns dacă observi 3 persoane de vârsta aceasta.
Întrebarea nr. 2
În discuţia pe care o vei avea cu persoanele de peste 50 ani
foloseşte drept ghid cea ce este punctat în paragraful anterior.
Întrebarea nr. 3
Trebuie să ai în vedere caracteristicile văzului şi auzului.
Întrebarea nr. 4
Aprecierile persoanelor cu care vei discuta vor fi aproximative şi
atunci vei lua ca reper ceea ce le era caracteristic în tinereţe.

Întrebarea nr. 5
Este de ajuns să discuţi cu două persoane ca să-ţi dai seama de
aspectele funcţionale ale atenţiei lor.
Întrebarea nr. 6
Încearcă să-l orientezi pe profesorul respectiv spre compararea
capacităţilor lui de acum cu cele din tinereţe, de la începutul
carierei.
Întrebarea nr. 7
Să te aştepţi şi la recunoaşterea acestor scăderi dar şi la ascunderea
lor, pentru că nu este un fenomen agreat ci este văzut ca o
deficienţă.
Întrebarea nr. 8
Trebuie alese: b, d şi f.
Întrebarea nr. 9
Îţi va fi mai greu să spui ceva despre volumul vocabularului dar vei
putea face precizări asupra bogăţiei frazelor, a corectitudinii
gramaticale, a pronunţiei etc.
Întrebarea nr. 10
Te vei servi de punctajul din paragraful anterior. Ar fi bine însă să faci
şi o apreciere globală.
Întrebarea nr. 11
Prin urmare, trebuie să ai în vedere experienţa afectivă, bogăţia
emoţiilor şi sentimentelor şi varietatea lor, existenţa unor
sentimente care sunt ale adulţilor, echilibrul emoţional,
stăpânirea de sine.
Întrebarea nr. 12
Poţi să răspunzi la această întrebare apelând la cărţi de literatură în
care sunt reflectate sentimentele parentale.

1. Care sunt substadiile adultului şi care sunt dominantele

caracteristice fiecăruia? (Adult tânăr 35-45 ani integrare şi
adaptare profesională intensă, statut şi roluri familiale
consolidate, integrare socială responsabilă; adultul mijlociu 45-
55 ani, vârful avansării în profesie, roluri familiale mai relaxate;
valori şi atitudini sociale amplificate; adult tardiv 55-65 ani
menţinerea competenţei, pregătirea pensionării.)
2. Ce modificări organice apar la adulţi? (Vezi paragraful
corespunzător.)
3. Ce schimbări se produc în înfăţişarea generală a adulţilor?
(Creşterea greutăţii corporale, îngroşarea mijlocului,
accentuarea trăsăturilor, riduri, încărunţire.)
4. Ce schimbări se produc în sensibilitatea şi percepţiile vizuale ale
adultului? (Vezi paragraful corespunzător.)
5. Ce schimbări se produc în manifestarea auzului la adulţi?
(Scăderea sensibilităţii auditive generale, conservarea
capacităţilor cerute de profesie.)
6. Ce particularităţi prezintă motricitatea adulţilor? (Scade
intensitatea şi viteza, se conservă precizia mişcărilor.)
7. Care este dinamica atenţiei generale şi a celei profesionale la
adult? (Atenţia generală scade, cea profesională creşte uşor la
adultul tânăr.)
8. Ce critici au fost aduse cercetărilor iniţiale asupra gândirii şi
inteligenţei adulţilor? (Au aplicat aceleaşi teste ca la tineri, nu
au luat în considerare factori cum ar fi: gradul de şcolaritate şi
calificare, solicitările profesiei, petrecerea timpului liber; nu au
relevat posibilităţile de compensare.)
9. Cum se manifestă capacitatea de gândire şi inteligenţa adulţilor?
(Abilităţile mentale antrenate de profesie cresc, capacităţile
neantrenate scad la toată lumea.)
10. Ce caracteristici are memoria adulţilor? (Gradul cel mai înalt de
organizare a materialului de memorat, dezvoltarea memoriei
profesionale, scăderea memoriei de scurtă durată după 55 ani.)

11. Prin ce se caracterizează limbajul adulţilor? (Mecanisme verbale

consolidate, adaptarea comunicării la circumstanţe, comunicare
nonverbală adaptată.)
12. Cum se manifestă capacităţile de învăţare la adulţi? (Realizează
uşor unitatea dintre abstract şi concret, extrag uşor ce este
important, identifică aspectele aplicative, cer ca cele ce li se dă
de învăţat să fie riguroase şi precise.)
13. Cum se exprimă procesul de maturizare afectivă a adulţilor?
(Cea mai bogată viaţă afectivă, sentimente puternice, mare
stăpânire, investiţii afective puternice.)
14. Caracterizaţi structurile motivaţionale ale adulţilor. (Motivaţie
profesională foarte intensă, motivaţie pentru viaţa familială,
interese pentru viaţa socială şi politică.)
15. În ce se exprimă maturizarea personalităţii adulţilor. (Stăpânire
de sine, echilibru afectiv, independenţă în decizie şi acţiune,
autonomie deplină, prudenţă, obiectivitatea în perceperea de
sine, proiectarea prudentă a viitorului, înfruntarea matură a
marilor încercări de viaţă.)
Evaluarea se va face în felul următor:

Se acordă câte un punct pentru răspunsurile corecte la întrebările: 4,
5, 6, 11.
Se acordă câte două puncte pentru răspunsurile corecte la
întrebările: 2, 3, 7, 9, 10, 13, 14.
Se acordă trei puncte pentru răspunsurile corecte de la întrebările: 1,
8, 12, 15.
Total maxim: 30. Totalul se împarte la 3 şi rezultă o notă din scara 1-
10. Se pot acorda şi fracţiuni de punct iar rotunjirea se face de
la 0,50 în sus în favoarea studentului.
Răspunsurile se redactează pe foi separate. Lungimea lucrării este
în medie de 4 pagini.

– ALLPORT G.W., Structura şi dezvoltarea personalităţii, 1981, Ed.

Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, p. 202-203.
– ATKINSON RITA, ATKINSON R.C., SMITH E.E., BEM DJ.,
Introducere în psihologie, 2002, Ed. Tehnică, Bucureşti, p. 136-
137.
– BIRCH ANN, Psihologia dezvoltării, 2000, Ed. Tehnică, Bucureşti,
p. 283-294.
– BONCHIŞ ELENA, SECUI MONICA, Psihologia vârstelor, 2004,
Editura Universităţii din Oradea, p. 426-436.
– CREŢU TINCA, Psihologia vârstelor, 2001, Ed. CREDIS, Bucureşti
p. 357-360.
– MUNTEANU ANCA, Psihologia Vârstelor adulte şi ale senectuţii,
2004, Editura Eurobit, Timişoara, p. 80-83.
– ZALATE M., Fundamentele psihologiei, 2000, Editura Pro
Humanitate, Bucureşti, p. 309-312.

Ciclul bătrâneţii

CICLUL BĂTRÂNEŢII
CUPRINS
5.CICLUL BĂTRÂNEŢII ...................................................................................................107

Obiectivele unităţii de învăţare nr. 5.................................................................................107
5.1. Bătrâneţea cel de al treilea ciclu al vieţii..................................................................107
5.2.Regresiile în plan biologic la bătrâneţe.....................................................................111
5.3.Modificări specifice bătrâneţii în planul sensibilităţii şi al motricităţii .........................114
5.4.Conservări şi regresii ale capacităţilor cognitive complexe la bătrâni.......................115
5.5.Modificări ale afectivităţii şi motivaţiei la bătrâneţe ...................................................119
5.6.Schimbări caracteristice în manifestarea personalităţii la bătrâneţe.........................121

5. CICLUL BĂTRÂNEŢII

putea:
• să explice preocupările psihologiei şi ale altor ştiinţe pentru această
ultimă parte a vieţii;
• să identifice principalele schimbări biologice care apar la vârsta a
treia;
• să rezume modificările din sfera sensibilităţii şi motricităţii,
caracteristice bătrâneţii;
• să dezvolte ideile referitoare la gândirea, memoria şi limbajul
bătrânului;
• să identifice schimbările semnificative şi caracteristice bătrâneţii, în
planul afectivităţii şi motivaţiei;
• să explice schimbările care apar în manifestarea personalităţii
bătrânilor;
• să enumere direcţiile de intervenţie în sprijinul persoanelor de
vârsta a treia.
5.1. Bătrâneţea cel de al treilea ciclu al vieţii

Dincolo de 65 de ani începe ultimul ciclu al vieţii, care nu este
dorit, dar de care nimeni nu scapă. Instalarea bătrâneţii este un
fenomen natural rezultat din legităţile vieţii şi faţă de care, ştiinţa a
încercat să găsească nu căi de înlăturare, ci de întârziere, de
amânare, de ameliorare.
Preocupările referitoare la bătrâneţe sunt vechi, dar cercetarea
Cercetarea propriu-zisă, desfăşurată sistematic şi în profunzime, a început după
fenomenului 1944. În 1950 Congresul Internaţional de Psihologie de la Liege pune
îmbătrânirii mai insistent problemele bătrâneţii. Cercetările încep să se
înmulţească şi apar institute cu orientări, atât spre investigaţia
ştiinţifică cât şi spre tratament. Un astfel de institut, cu un bun
renume în lume este şi în România la Otopeni.

Interesul pentru toate schimbările care se petrec în ultima parte

Creşterea a vieţii a fost susţinut şi de creşterea longevităţii în acest secol. Mai
longevităţii şi ales în ţările civilizate, durata medie a vieţii este la bărbaţi de 70 ani
creşterea şi la femei de 75 ani. Sunt destui şi cei care trăiesc până spre 85-90
interesului pentru ani.
psihologia Dar procesul de îmbătrânire presupune o interacţiune deosebită
bătrâneţii. între schimbările biologice şi cele psihice şi se constată că ritmul şi
profunzimea celor din urmă au o mare importanţă în instalarea celei
de a treia vârste. De aceea cercetarea psihologică a bătrâneţii s-a
accentuat.
Totodată, s-a constatat că transformările fizice şi psihice de la
vârsta a treia nu sunt la fel în toate momentele acestui ciclu şi de
aceea au fost distinse câteva stadii care se deosebesc semnificativ
unele de altele. Astfel, psihologii americani disting „young old” între
65 şi 75 ani şi „old-old” după 75 ani. În literatura românească de
specialitate sunt considerate următoarele stadii: între 65 şi 70 de ani
este stadiul de trecere; între 70-80 ani este prima bătrâneţe; între 80-
90 ani a doua bătrâneţe şi după 90 ani marea bătrâneţe (U. Şchiopu
şi E. Verza, 1995).

Identifică printre cunoştinţele şi rudele tale persoane cu vârsta de
peste 65 ani şi vezi în ce măsură se consideră ei înşişi bătrâni.
Stadiul de Stadiul de trecere (65-70 ani) prezintă câteva caracteristici:
trecere (65-70 • chiar cei ce se află în această perioadă a vieţii încă nu se
ani) consideră bătrâni (75% dintre cei trecuţi de 60 ani nu spun despre ei
că sunt bătrâni) ceea ce arată că din punct de vedere subiectiv îşi
simt încă disponibilităţile pentru activităţi şi relaţii;

• chiar dacă pensionarea deja s-a produs, la finalul ciclului

anterior, şi s-a anulat identitatea profesională, multe persoane dispun
de rezerve fizice şi intelectuale, de experienţă profesională bogată,
de aptitudinile pe care le-au manifestat ani în şir. G.W. Allport spune
că societatea pierde foarte mult pentru că nu utilizează
disponibilităţile vârstnicilor (1981, p. 309). O parte dintre persoanele
de peste 60 ani reuşesc să-şi găsească încă de lucru în sfera
profesiei pe care au practicat-o. Dar cei mai mulţi îşi investesc forţele
fizice şi psihice în activităţi casnice, culturale sau îşi cresc nepoţii şi
ajută familiile tinere. Ei îşi organizează astfel programul de viaţă în
raport cu aceste posibilităţi şi reuşesc să rămână activi şi folositori;
• totodată, relaţiile lor sociale se mai restrâng şi unii pot trece
printr-o criză de prestigiu şi de scădere a interesului pentru viaţă. Ei
spun că „nu mai sunt ce au fost”;
• poate apare o anume fragilitate biologică şi astfel se
îmbolnăvesc mai frecvent şi se vindecă mai greu. Însă în ansamblu,
este un stadiu care nu pune prea mari probleme.

Discută cu o femeie şi cu un bărbat despre felul în care şi-au
reorganizat programul de viaţă, după pensionare.
Prima bătrâneţe
Stadiul primei bătrâneţi (70-80 ani) are următoarele
(70-80 ani)
caracteristici distinctive:
• scad mai mult capacităţile lor fizice şi psihice şi-i determină
să-şi reducă angajările în activităţi şi relaţii;
• acordă mai mare atenţie păstrării sănătăţii şi tratării stărilor de
boală, aceasta fiind o temă prioritară a comunicării cu alţii;

• îşi recunosc limitele datorate bătrâneţii dar dacă nu intervin

probleme grave de sănătate îşi trăiesc viaţa relativ senin şi cu
satisfacţia pentru ce au realizat până acum;
• pot avea dificultăţi materiale şi financiare şi trebuie ajutaţi de
cei tineri.
A doua A doua bătrâneţe este cuprinsă, aşa cum am precizat, între 80
bătrâneţe (80-90 şi 90 ani şi se caracterizează prin:
ani) • scăderi accentuate ale capacităţilor fizice şi psihice;
• starea de sănătate este din ce în ce mai ameninţată;
• cuplul conjugal se poate destrăma datorită dispariţiei unuia
dintre parteneri;
• modificările în plan afectiv sunt intense şi dominate adesea de
sfârşitul implacabil şi de singurătate;
• apare dependenţa de altul pentru rezolvarea problemelor
curente ale vieţii.
Dincolo de 90 ani povara bătrâneţii este suportată cu greu şi de
cel în cauză şi de restul familiei. Persoanele respective trebuie
ajutate şi supravegheate aproape continuu.

Poartă o discuţie cu un bunic sau o bunică aflată în unul din aceste
stadii şi vezi cum îşi percep ei vârsta şi transformările caracteristice
acesteia.

5.2. Regresiile în plan biologic la bătrâneţe

Pe măsură ce se înaintează în vârstă, se produc o serie de
schimbări chiar în regimul de viaţă al persoanelor în vârstă, care se
accentuează de la un stadiu la altul şi anume:
• scade durata generală a somnului. Apar frecvent insomnii. Pe
Modificări în
parcursul zilei apar stări de oboseală;
regimul de viaţă
• se modifică regimul alimentar în sensul că se evită
mâncărurile mai grele şi se preferă mai mult legumele şi fructele;
• scade apetitul alimentar;
• se reduc implicările în activităţi mai grele şi de durată.
Modificările organice cele mai importante sunt:
• la nivelul sistemului osos: se poate accentua pierderea de
Modificări
ţesut osos şi astfel, eventualele fracturi devin periculoase; mobilitatea
organice
articulaţiilor scade şi mişcările devin mai dificile; reumatismul,
discopatiile, sciatica pot fi frecvente; se accentuează deteriorarea
dentară şi apar modificări fizionomice şi dificultăţi în vorbire şi
hrănire;
• ţesutul muscular îşi modifică structura proteică şi
funcţionalitatea. Capacitatea de tonus muscular descreşte. Mişcările
mâinilor devin mai lente şi mersul este mai încet şi mai greoi. Scade
funcţionalitatea muşchilor implicaţi în digestie şi respiraţie;
• aparatul circulator prezintă următoarele modificări: creşterea
tensiunii arteriale, îngroşarea pereţilor vaselor sangvine, micşorarea
lumenului acestora şi apariţia pericolului de infarct. Cardiopatiile
devin frecvente;
• modificările la nivelul aparatului respirator sunt următoarele:
funcţionarea de ansamblu este mai slabă; respiraţia este mai
superficială, oxigenarea întregului organism este diminuată; apar
îmbolnăviri dese (bronşite, emfizem pulmonar);
• în funcţionalitatea aparatului digestiv apar următoarele
modificări: scăderea secreţiilor unor glande (salivare, gastrice,
pancreatice şi ceva mai puţin ale ficatului) modificarea digerării
substanţelor şi scăderea capacităţilor de absorbţie a lor, la nivelul
intestinului subţire;

• modificări destul de importante apar în sistemul

neuroendocrin, cum ar fi: diminuarea activităţii tiroidei, creşterea celei
a suprarenalelor generând sclerozarea vaselor şi accentuarea
tensiunii arteriale;
• sistemul nervos central suferă următoarele modificări mai
importante: accentuarea deteriorării neuronilor şi scăderea generală
a greutăţii creierului (până la 1250 gr la bărbaţi şi 1125 gr. la femei)
aplatizarea scizurilor şi circumvoluţiunilor, scăderea mobilităţii
excitaţiei şi inhibiţiei, creşterea latenţei în emiterea răspunsurilor la
excitanţii complecşi. Încetinirea activităţii sistemului simpatic şi
parasimpatic explică unele din schimbările funcţionale analizate mai
sus.

Poartă o discuţie cu o persoană în vârstă şi vezi în ce măsură îşi dă
seama de toate modificările prezentate mai sus.
Scrie răspunsul tău aici.
Ritmurile şi amploarea modificărilor organice la care ne-am

Factorii de
referit pot fi diferite de la persoană la persoană, în funcţie de: a)
diferenţiere a
zestrea ereditară a fiecăruia; b) felul în care s-a desfăşurat viaţa
procesului de
până a intra în bătrâneţe; c) regimul de viaţă din acest ciclu. De
îmbătrânire.
aceea se spune că trebuie să te pregăteşti ca să îmbătrâneşti
frumos.


Cum crezi că fiecare trebuie să se pregătească să îmbătrânească
frumos?
Alături de schimbările funcţionale ale organismului sunt şi altele

Modificări
referitoare la aspectele exterioare corporale. Cele mai importante
corporale
sunt:
exterioare.
• scăderea înălţimii generale a corpului şi apariţia gârbovirii
progresive;
• modificări ale taliei şi greutăţii generale corporale, obezitatea
fiind frecventă;
• modificări fizionomice: accentuarea mai mare a trăsăturilor şi
ridurilor, pierderea danturii, albirea totală a părului; pielea este în
general mai subţire, palidă, uscată şi cu o pigmentare caracteristică.
Toate acestea influenţează imaginea de sine a persoanelor şi
modifică atitudinile faţă de sine.

Discută cu o persoană cu vârsta de peste 70 ani şi vezi în ce măsură
îşi dă seama de toate modificările corporale externe.

5.3. Modificări specifice bătrâneţii în planul sensibilităţii şi al

motricităţii
În acest al treilea ciclu al vieţii scad sensibil capacităţile

senzoriale şi motrice astfel: mai lent între 65-70 ani, mai accentuat
între 70-75 ani, cu tendinţa de stabilizare la niveluri reduse. Cele mai
importante schimbări sunt următoarele:
• la nivelul sensibilităţii vizuale: scade acomodarea cristalinului
Modificări ale (cu o reechilibrare interesantă la 70 ani), vederea în adâncime şi
sensibolităţii claritatea imaginilor. Câmpul vizual se reduce şi se modifică
vizuale. activitatea retinei aşa că diferenţierea culorilor este mai slabă (U.
Şchiopu, E. Verza). Bătrânii au şi mai mare nevoie de lumină în
mediul ambiant. Pot apare boli oculare (cataracta, glaucomul), ce
trebuie cu atenţie şi prompt tratate;
Scăderi ale • sensibilitatea auditivă suferă modificări mai lente între 65 şi 75
sensibilităţii ani dar apoi scăderile sunt mai accentuate pentru toate felurile de
auditive sunete (verbale, muzicale, naturale). Apare un fel de surditate

psihică, adică bătrânul aude sunetele verbale dar nu înţelege ce i se
comunică. Bătrânii au o reactivitate specială la zgomotele de orice
fel. Acestea îi irită;
• sunt scăderi şi ale sensibilităţii termice şi tactice dar acestea
au o influenţă mai mică asupra comportamentelor bătrânilor.
Modificările în sfera auzului şi văzului influenţează mai mult
activităţile şi relaţiile bătrânilor.

Discută cu persoane de peste 70 ani şi vezi în ce măsură scăderea
văzului şi auzului îi stânjeneşte în activităţi şi comunicare.

În ceea ce priveşte motricitatea se pot releva următoarele

Motricitatea:
aspecte specifice bătrâneţii:
• scad viteza,
• scad progresiv şi din ce în ce mai mult precizia, supleţea,
forţa, precizia,
viteza, forţa şi gradul de coordonare a mişcărilor;
supleţea
• deprinderile motorii implicate în autoserviri se conservă foarte
mişcărilor;
multă vreme;
• se păstrează
• mersul este mai greoi, mai încet, mai nesigur;
deprinderile de
• la începutul ciclului persoanele îşi păstrează şi manifestă
bază.
satisfăcător deprinderile de conducători auto, compensând, mai ales
prin prudenţă, scăderile semnalate anterior.

Ce crezi că este specific bătrânului în felul în care îşi conduce
automobilul?
Trebuie să facem o observaţie generală şi anume că atât

sensibilitatea cât şi motricitatea tind să se conserve mai multă vreme
dacă au fost mult solicitate şi antrenate în profesie şi alte activităţi
realizate în etapele anterioare ale vieţii.
5.4. Conservări şi regresii ale capacităţilor cognitive complexe

la bătrâni
În activităţile curente ale bătrânilor sunt implicate mai ales
capacităţile de memorie, gândire şi comunicare verbală. Gradul de
conservare al acestora este determinat de a) zestrea genetică; b)
evenimentele de viaţă trăite; c) calitatea şi satisfacţiile vieţii
profesionale; d) implicarea în plan familial şi responsabilitatea
asumată. De aceea, faţă de tabloul general la care ne vom referi,
sunt foarte multe variaţii individuale.
În ceea ce priveşte memoria bătrânilor, trebuie reţinute

următoarele modificări:
• memoria de foarte scurtă durată, numită operaţională se
conservă mult şi în ciclul bătrâneţii şi asigură coerenţa activităţilor
(R.M. Lerner, D.F. Hultsch, 1983);
• memoria de scurtă durată adică până la 8-10 minute, care a

Scăderi ale
început să scadă încă la adult, continuă să se diminueze uşor în
memoriei de
stadiul de trecere şi descreştere evident dincolo de 80 ani aşa că
scurtă durată
este posibil să-ţi pună aceeaşi întrebare la scurte intervale de timp;
Memoria de • memoria de lungă durată conservă multă vreme ceea ce s-a
lungă durată acumulat în anii anteriori. Integrarea în sisteme şi organizările

succesive ale celor memorate, le permit să se păstreze bine dar
actualizările se pot face cu unele confuzii, chiar dacă este vorba de
memoria profesională (Helen Bee, 2000). Dacă avem în vedere
evenimentele vieţii personale, adică ceea ce se numeşte memoria
biografică (M. Zlate, 1999), la bătrâneţe se constată un fenomen
Fenomenul foarte interesant relevat de multă vreme de Th. Ribot, şi anume, cel
reminiscenţei al reminiscenţei. El constă în faptul că bătrânii îşi pot aminti, cu
numeroase detalii, evenimentele trăite în copilărie, adolescenţă,
tinereţe şi ei înşişi spun aşa „parcă a fost ieri”, fiind surprinşi de
intensitatea şi bogăţia propriilor amintiri;

Provoacă o persoană în vârstă să-ţi relateze un eveniment trăit în
adolescenţă şi consemnează amănuntele redate de aceasta.
• dacă trebuie să memoreze ceva acum, la vârsta bătrâneţii se

constată că pe măsură ce trec anii scad: viteza de întipărire, timpul
de păstrare, promptitudinea actualizării. Procesele de elaborare şi
organizare a materialului sunt mai scăzute (R.M. Lerner, D.F.
Hultsch, 1983);
• în genere recunoaşterile sunt mai bune decât reproducerile;

• după 80 de ani hipomnezia (capacităţi de memorie scăzută)
Hipomnezii,
se accentuează iar amnezia ( incapacitatea de reamintire) cuprinde
amnezii
câmpuri mai largi ale experienţei trecute. Mulţi bătrâni înregistrează
toate acestea ca pe ceva firesc dar alţii devin neliniştiţi, necăjiţi,
nefericiţi comparându-se cu felul în care s-au manifestat în trecut.
Gândirea şi inteligenţa bătrânilor prezintă modificări
caracteristice dar mai puţin accentuate faţă de memorie. Cele mai
importante sunt următoarele:
• după 60 de ani inteligenţa scade uşor şi progresiv dar este
Inteligenţa
activă încă foarte multă vreme mai ales la persoanele care au avut
scade uşor şi
profesii intelectuale;
progresiv
• în stadiul de trecere se conservă bine capacităţi intelectuale
cum ar fi înţelegerea şi decodificarea semantică dar scad cele privind
operarea cu relaţii spaţio-temporale şi de calcul mental;
• operativitatea generală a gândirii se conservă foarte bine până
dincolo de 75 ani (U. Şchiopu, E. Verza);
• capacitatea de a raţiona, deşi se manifestă mai lent, se
Se conservă: păstrează bine, la multe persoane, până la adânci bătrâneţi;
• operativitatea • apar limitări ale capacităţilor de demonstrare şi argumentare şi
generală; de aceea bătrânii nu se mai antrenează în dispute aprige;
• capacitatea de • fluenţa ideilor scade şi apare un fel de „vid intelectual” care
a raţiona. generează îndoieli şi lipsa tendinţei de a mai participa la dezbateri;
Scade: • înaintarea în vârstă aduce şi o anumită rigiditate a opiniilor şi
• fluenţa ideilor; stilului de gândire care ies în evidenţă mai ales în confruntarea cu
• flexibilitatea tinerii;
gândirii • bătrânii sunt rezistenţei la sugestii şi tind să-şi păstreze un
mod de a gândi şi acţiona care s-a consolidat puternic de-a lungul
anilor.


Care din caracteristicile gândirii bătrânilor creează mai multe
dezadaptări pentru ei?
Printre cele mai importante modificări în sfera limbajului la

bătrâneţe, reţinem:
• în stadiul de trecere nu sunt relevate aspecte deosebite
Scade: comparativ cu vârsta adultă;
• viteza vorbirii; • în finalul primei bătrâneţi şi în cea de a doua se înregistrează

• fluenţa o viteză mai scăzută a vorbirii şi apariţia unor pauze, uneori
verbală; stânjenitoare; fluenţa verbală scade;
• claritatea • pronunţia este mai anevoioasă la vârstele înaintate iar în stări
pronunţiei; de oboseală sau boală poate apare chiar o uşoară bâlbâială şi
• armonia repetarea neadecvată a unor cuvinte;
scrisului. • exprimarea scrisă poate prezenta următoarele schimbări: scris
sacadat, tremurat, nesigur, colţuros.

Compară scrisul unor persoane tinere şi a altora mai în vârstă care-ţi
sunt bine cunoscute.

• conţinutul celor scrise depinde de mulţi factori cum ar fi

inteligenţa, cultura generală şi profesională, existenţa unor aptitudini.
De aceea sunt persoane care şi dincolo de 80 ani pot fi autori de
studii, cărţi, invenţii etc.
5.5. Modificări ale afectivităţii şi motivaţiei la bătrâneţe
Toate schimbările la care ne-am referit până acum produc

dificultăţi mai mari sau mai mici în adaptarea la ambianţă şi acestea
se reflectă imediat în plan afectiv şi motivaţional. Îmbătrânirea
progresivă se resimte adesea acut în aceste planuri şi riscă să
depăşească graniţele normalităţii.
Viaţa afectivă a bătrânului prezintă următoarele modificări:
• răspund afectiv mai crescut faţă de orice modificări ale
ambianţei;
• tendinţa spre dominarea trăirilor afective negative cum ar fi
Dominanţa
tristeţea, supărarea, neliniştea etc.;
trăirilor
• manifestările emoţionale îmbracă forme mai primitive adică:
negative odată
depăşiri rapide alte intensităţilor normale, accentuarea labilităţii
cu accentuarea
afective, intensificarea conduitelor emoţional expresive mai mult
îmbătrânirii.
decât trebuie;
• ieşirea din câmpul profesional încă înainte de intrarea în acest
ciclu aduce domolirea amorului propriu şi diminuarea până la
dispariţia frământărilor din acest plan;
• dacă starea sănătăţii este bună, bătrânii pot trăi momentele de
Trăiri pozitive
bucurie ale întregii familii şi pot fi fericiţi datorită realizării şi împlinirii
generate de
vieţii celor apropiaţi lor;
sănătatea bună
• sentimentele parentale se îmbogăţesc cu dragostea pentru
şi bunăstarea
nepoţi. Bătrânii au o dorinţă puternică de a avea şi a creşte nepoţi şi
celor apropiaţi
chiar sunt mai puternic legaţi afectiv de aceştia decât au fost cu
proprii copii. Se vorbeşte astfel de o perioadă postparentală şi de
rolurile de bunici (H. Bee, 2000);
• după 70 ani poate apare o contemplare liniştită şi senină a
evenimentelor de viaţă trăite anterior (U. Şchiopu, E. Verza, 1995) şi
aceasta poate fi o sursă importantă de bucurii şi mulţumire;

• dar nefericirea se poate instala mai îndelung în stadiile de

Pericolul
bătrâneţe mai avansată când apare deteriorarea de durată a
instalării
sănătăţii, lipsuri materiale mari, dificultăţi ale celor dragi, determinând
depresiei
nu doar tristeţe ci stări depresive puternice;
asociată cu
• dispariţia prin moarte a prietenilor apropiaţi sau a partenerului
tendinţa de suicid
de viaţă poate accentua frica de finalul vieţii şi mai ales instalarea
persistentă a tristeţii;
• cea mai importantă tulburare afectivă a vârstei a treia este
depresia (D. Salade, 1992). Ea determină dezechilibru în plan
La bătrâneţea organic şi dezadaptări de toate felurile în relaţiile cu ambianţa şi se
înaintată apar poate afla la originea tendinţelor de suicid. Dar un puternic sentiment
temeri de boală, religios este un foarte bun aliat în lupta cu neajunsurile bătrâneţii;
singurătate, • la toate acestea se pot adăuga idei de inutilitate, de nebăgare
moarte în seamă de către ceilalţi, de marginalizare şi chiar de persecuţie

care-i fac pe bătrâni să fie şi mai iritabili, nemulţumiţi, arţăgoşi şi să
fie greu să le intri în voie. Aceşti factori pot favoriza însingurarea
bătrânului. Singurătatea este pentru persoana în vârstă un mare
duşman.

Fă un tablou al manifestărilor afective din cursul unei zile a unei
persoane în vârstă din familia ta.
Structurile motivaţionale ale bătrâneţii reflectă schimbările din

viaţa afectivă şi din activitatea şi statutul bătrânilor. Cele mai
importante caracteristici sunt:
Rămân active
• dispar motivaţiile profesionale şi rămâne doar amintirea
motivele vieţii
realizărilor semnificative cu care ei se pot mândri;
de fiecare zi
• rămân active motivele pentru activităţile vieţii de fiecare zi;

• sentimentele faţă de copii şi nepoţi îi motivează pentru a-i

ajuta şi a fi fericiţi că o pot face;
• armonia în cuplul conjugal este un motiv important pentru
convieţuire şi pentru securizarea reciprocă între soţi;
• în stadiul de trecere şi în bună parte în prima bătrâneţe, pot fi
active interesele culturale şi bătrânii sunt interesaţi de excursii,
spectacole, cărţi etc.;
• mai ales persoanele de sex masculin pot avea, până către 75
ani interese sociale şi politice încă foarte active. Unii pot ocupa locuri
de vârf în ierarhia organizaţională socială sau politică.

Discută cu 10 persoane de vârsta a treia bărbaţi şi femei şi identifică
interesul lor pentru viaţa socială şi politică (mai ales la cei din mediul
urban).
5.6. Schimbări caracteristice în manifestarea personalităţii la

bătrâneţe
Se poate spune că înaintarea în vârstă aduce schimbări în
toate dimensiunile personalităţii:
La bătrâneţe a) dimensiunea proiectivă se reflectă bine în faptul că pentru
trecutul este bătrân trecutul este lung dar viitorul este scurt. Conştientizarea
lung şi viitorul acestui aspect produce o simplificare a planurilor de viaţă, ceea ce
scurt. dintr-un anumit punct de vedere este chiar un semn de înţelepciune

(N. Mărgineanu, 1973). Dorindu-şi ceea ce poate fi atins într-un timp
relativ apropiat, vor apare aspiraţii potrivit cu condiţiile, se vor evita
încordările inutile şi dezamăgirile, se va parcurge cu mai mult calm
drumul realizării acestor proiecte;

b) în plan caracterial, ieşirea la pensie produce o descreştere a

responsabilităţii în acest plan al vieţii şi acest fapt este însoţit de
relaxare şi bucuria de a avea o mai mare libertate. În prima parte a
bătrâneţii, până către 75 ani, se manifestă solidar cu familia şi cu
generaţia şi poate avea noi responsabilităţi faţă de sarcinile familiale.
Ataşamentul faţă de familie şi atitudinile pozitive faţă de cei apropiaţi
se conservă odată cu înaintarea în vârstă dar nu mai sunt însoţite şi
de angajarea efectivă pentru a le traduce în fapt, mai ales dacă
intervin probleme de sănătate şi dacă scad capacităţile fizice şi
psihice;
Completează spaţiile libere:
Pentru bătrân trecutul este .................................................. iar viitorul este
...........................................................
c) cercetătorii au recunoscut o scădere generală a energiei

psihofizice a persoanelor în vârstă, o vagopsihotonie, cum au numit-
Vagopsihotonie o ei care, îi face să facă totul cu o anume încetineală, ceea ce nu le
şi introversie era caracteristic în perioadele anterioare de viaţă. Totodată, poate fi
prezentă, pe perioade lungi de timp, starea de oboseală şi de
epuizare. Acestora li se adaugă dificultăţile de participare activă şi de
comunicare ce-i fac pe bătrâni să se poarte din ce în ce mai mult ca
nişte persoane puternic introvertite. De aceea cei mai tineri tind să-i
viziteze mai puţin pentru că au impresia că nu sunt bine veniţi.
Teama de boală şi de moarte îi poate face mai egoişti, mai
pretenţioşi, mai nemulţumiţi faţă de cum li se pare că îi tratează
ceilalţi;
d) sunt schimbări importante şi la nivelul imaginii de sine. La
început bătrânii pot trece printr-o criză de identitate pentru că văd că
nu mai sunt ce au fost. În funcţie de trecutul lor, de poziţiile

importante profesionale şi sociale pe care le-au avut unii bătrâni pot

ajunge la un fel de hipertrofiere a sinelui şi îşi exagerează drepturile,
diminuează meritele celorlalţi, devin aroganţi şi dispreţuitori şi în
aceste condiţii sunt greu de îngrijit şi ajutat.
Bătrâneţea înaintată poate duce şi la deteriorări grave ale
personalităţii (apariţia demenţei senile, a pierderii identităţii
personale, a alcoolismului, vagabondajului etc.).
Prin urmare, bătrâneţea este o problemă atât individuală cât şi
socială. Ţările bogate au reuşit să dezvolte servicii numeroase care-i
sprijină pentru a parcurge mai uşor ultimii ani de viaţă.

următoarele idei:
• Cel de al treilea ciclu al vieţii este al bătrâneţii şi corespunde
intervalului de la 65 ani la sfârşitul vieţii.
• Ciclul bătrâneţii are următoarele stadii: a) stadiu de trecere
(65-70 ani) care se caracterizează prin modificări discrete fizice şi
psihice şi păstrarea încă a capacităţilor de acţiune şi comunicare; b)
prima bătrâneţe (70-80 ani) în care scăderile capacităţilor fizice şi
psihice se accentuează şi persoanele îşi reduc activităţile şi relaţiile;
c) a doua bătrâneţe (80-90 ani) când scăderea capacităţilor fizice şi
psihice se accentuează şi apare dependenţa de altul în satisfacerea
trebuinţelor şi d) marea bătrâneţe, după 90 ani când trebuie să se
acorde ajutor şi supraveghere permanentă.
• Intrarea în al treilea ciclu al vieţii implică modificări funcţionale
în sensul a) scăderii activităţii aparatului respirator, circulator,
digestiv; b) fragilizarea sistemului osos şi a celui muscular; c)
modificări neurohormonale; d) deteriorări ale ţesutului nervos şi
modificări funcţionale ale acestuia. Apar schimbări ale siluetei
corporale (gârbovire, încărunţire, ridarea pielii, pierderea dinţilor etc.).
• În planul proceselor senzoriale se produc tulburări în
funcţionalitatea văzului, auzului, pipăitului, olfacţiei.

• Motricitatea înregistrează schimbări constând în slăbirea

forţei, vitezei, reglării mişcărilor dar cu păstrarea încă a celor
complexe necesare vieţii de fiecare zi. Mersul şi manevrarea
obiectelor încep să se facă mai greu.
• Inteligenţa, gândirea şi memoria înregistrează scăderi
progresive. Unele capacităţi mentale se păstrează (de raţionament,
de înţelegere, de decodificare semantică) dar altele descresc mult
(calcul mental, operaţii cu relaţii spaţiale etc.). Memoria de scurtă
durată scade simţitor dar cea de lungă durată privind experienţa
trecută se păstrează foarte bine. Poate apare hipomnezia şi
amnezia.
• Limbajul pierde fluenţa şi pot apare dificultăţi de pronunţie şi
de ritm. Scrisul devine tremurat, nesigur, colţuros.
• În plan afectiv se pot instala emoţii negative pe durată lungă
dar atunci când sănătatea este bună şi interacţiunile cu ambianţa se
realizează cu succes, se produc stări afective pozitive, se trăieşte
bucuria pentru sănătatea, bunăstarea şi reuşita celor dragi.
Accentuarea îmbătrânirii duce la teama de boală, de singurătate, de
lipsuri materiale.
• În structura motivelor se constată păstrarea celor ce susţin
activităţile de fiecare zi şi comunicarea cu cei dragi, iar dorinţele şi
aspiraţiile sunt raportate la timpul apropiat.
• La nivelul personalităţii bătrânului cele mai importante
modificări privesc: a) conştientizarea faptului că trecutul este lung dar
viitorul scurt şi proiectarea vieţii este influenţată de acest fapt; b)
modificări în manifestarea unor trăsături caracteriale (ataşament
familial dar şi un oarecare egoism şi o irascibilitate mai greu de
suportat de către ceilalţi; c) modificări ale energiei psihonervoase şi
instalarea oboselii şi epuizării; o imagine de sine marcată de criza de
identitate de după pensionare.


autoevaluare
Îţi recomandăm în primul rând să rezolvi probele de

autoevaluare imediat după ce le citeşti, încercând să aplici
cunoştinţele acumulate. După ce le-ai rezolvat pe toate poţi să
consulţi şi această secvenţă.
Întrebarea nr. 1
Este de ajuns dacă vorbeşti cu 3 persoane. Trebuie să reţii
exact ce au spus şi să încerci să le interpretezi în lumina ideilor
imediat anterioare.
Întrebarea nr. 2
Vei vedea că femeile reuşesc mai repede şi mai bine să-şi
organizeze programul de viaţă. Trebuie să explici de ce.
Întrebarea nr. 3
Trebuie să faci un fel de confruntare între ce îţi vor spune şi
aspectele caracteristice fiecărui stadiu al bătrâneţii.
Întrebarea nr. 4
Vei constata că persoanele respective nu pot spune ceva
despre modificările hormonale sau cele ale sistemului nervos dar îţi
vor da amănunte despre respiraţie, activitatea inimii, digestie.
Întrebarea nr. 5
Este vorba de regimul personal de viaţă şi de implicaţiile atât în
plan fizic-corporal cât şi psihic.
Întrebarea nr. 6
Vei obţine cu siguranţă destule amănunte dar alte aspecte nu
vor fi sesizate. Pregăteşte-te să pui întrebări adecvate ca să le obţii.
Întrebarea nr. 7
S-ar putea ca persoanele respective să nu fie încântate că le
întrebi aşa ceva. Fii diplomat.
Întrebarea nr. 8
Fie deduci răspunsurile fie faci în aşa fel încât să observi
comportamentul la volan al bătrânului.

Întrebarea nr. 9
Ca să-ţi fie uşor să răspunzi la întrebare roagă persoana
respectivă să-ţi prezinte un eveniment pe care şi tu l-ai trăit cândva şi
fă comparaţii.
Întrebarea nr. 10
Ca să răspunzi, revezi particularităţile gândirii bătrânului şi
intuieşte consecinţele fiecăruia. Important este cum argumentezi.
Întrebarea nr. 11
Îţi poţi fixa nişte parametri de analiză cum ar fi: mărimea,
conturarea clară a literelor etc.
Întrebarea nr. 12
Ai grijă să consemnezi şi evenimentul care a provocat fiecare
trăire ca să poţi explica.
Întrebarea nr. 13
Este important şi dacă îţi spun că nu au astfel de interese
pentru viaţa socială şi politică dar în acest caz întreabă-i de ce?
Întrebarea nr. 14
Cele două cuvinte pe care trebuie să le pui în locul punctelor
sunt: „lung”; „scurt”.

1. Care sunt stadiile celui de al treilea ciclu al vieţii şi care sunt
aspectele lor dominante şi caracteristice? (Între 65-70 ani stadiul de
trecere: se menţin capacităţile fizice şi psihice care se investesc în
activităţi casnice sau cultural-politice; 70-80 ani prima bătrâneţe –
scad uşor capacităţile, se reduc activităţile şi relaţiile; 80-90 ani a
doua bătrâneţe – apare dependenţa de alţii, după 90 ani marea
bătrâneţe.)
2. Ce modificări organice se produc la bătrâneţe? (Sistem
nervos: pierdere de ţesut, aplatizarea circumvoluţiilor, reacţii lente,
pierdere de ţesut osos, tonus muscular scăzut, modificări endocrine.)
3. Ce schimbări se produc în înfăţişarea generală a persoanelor
în vârstă? (Scăderea înălţimii, gârbovire, creşterea în greutate,
accentuarea trăsăturilor, pierderea dentiţiei, accentuarea ridurilor,
albirea părului.)

4. Ce aspecte funcţionale ale văzului şi auzului sunt

caracteristice pentru vârsta a treia? (Văzul: scade diferenţierea
culorilor, vederea în adâncime, claritatea imaginilor, câmpul vizual;
auz: scade sensibilitatea generală, apar surditatea psihică şi
iritabilitatea la zgomot.)
5. Ce scăderi şi ce conservări se înregistrează în activitatea de
gândire a persoanelor în vârstă? (Se păstrează operativitatea
generală a gândirii şi capacitatea de a raţiona, scade capacitatea de
demonstrare şi argumentare, fluenţa ideilor, flexibilitatea opiniilor.)
6. Care sunt particularităţile limbajului oral şi scris la bătrâni?
(Scade viteza vorbirii, fluenţa verbală, pronunţia clară, viteza şi
claritatea scrisului.)
7. Ce caracterizează memoria persoanelor de vârsta a treia?
(Memoria de lungă durată se păstrează încă multă vreme, cea de
scurtă durată scade progresiv, la fel viteza întipăririi, timpul de
păstrare, promptitudinea reactualizării.)
8. Arătaţi aspectele specifice vieţii afective a bătrânilor.
(Domină trăirile pozitive în stadiul de trecere, apoi vor fi frecvente
tristeţea, supărarea, neliniştea, teama de boală, singurătate, moarte.)
9. Ce modificări se produc în structura motivaţională a
bătrânului? (Motivaţia profesională încetează, se păstrează cea
pentru activităţile curente, pentru viaţa culturală şi la unii şi pentru
cea socială şi politică.)
10. Relevaţi particularităţile personalităţii persoanelor în vârstă.
(Dimensiunea proiectivă se restrânge, apare scăderea tonusului
general psihic şi tendinţa către introversie, atitudinile pozitive pentru
familie se păstrează.)
Lucrarea va fi scrisă pe foi separate şi transmisă tutorelui. V-a

avea circa 4 pagini. Elaborează personal răspunsurile. Va fi evaluată
astfel:
Se acordă câte un punct pentru răspunsurile corecte de la
întrebările:1, 2, 3.
Se acordă câte două puncte pentru răspunsurile corecte la
întrebările:4, 6, 7, 9.

Se acordă trei puncte pentru răspunsurile corecte la întrebările:

5, 8, 10.
Punctaj maxim: 20 puncte. Se împarte la 2 şi se obţine o notă
în scara 1-10.
Dacă nota rezultată are şi 50 sutimi în plus se rotunjeşte în
favoarea studentului.
– ALLPORT G.W., Structura şi dezvoltarea personalităţii, 1981,
Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, p. 308-309.
– BONCHIŞ ELENA, SECUI MONICA, Psihologia vârstelor,
2004, Editura Universităţii din Oradea, p.471-474.
– CREŢU TINCA, Psihologia vârstelor, 2001, Ed. CREDIS,
Bucureşti p.374-379.
– MUNTEANU ANCA, Psihologia Vârstelor adulte şi ale
senectuţiei, 2004, Editura Eurobit, Timişoara, p. 110-123.
– ŞCHIOPU URSULA, VERZA E., Psihologia vârstelor, 1995,
Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, p. 352-357.

Bibliografie generală
Bibliografia generală
– ALLPORT G.W., Structura şi dezvoltarea personalităţii,

1981, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.
– ATKINSON L. RITA, ATKINSON C.R., SMITH E.E., BEM
DJ, Introducere în psihologie, 2002, Ed. Tehnică, Bucureşti.
– BAUMAN L., RICHIE R., Adolescenţa o problemă,
părinţii un necaz, 1995, Ed. Artet, Bucureşti.
– BIRCH ANN, Psihologia dezvoltării, 2000, Ed. Tehnică,
Bucureşti.
– BONCHIŞ ELENA, Studierea imaginii de sine în copilărie
şi preadolescenţă, 1987, Ed. Imprimeriei de Vest, Oradea.
– BONCHIŞ ELENA (coord.), Dezvoltarea umană, 2000,
Ed. Imprimeriei de Vest, Oradea.
vârstelor, 2004, Ed. Universităţii din Oradea.
– CREŢU TINCA, Psihologia vârstelor, 2001, Ed. Credis,
Bucureşti.
– CREŢU TINCA, Adolescenţa şi contextul său de
dezvoltare, 2001, Ed. Credis, Bucureşti.
– DEBESSE M. (coord.), Psihologia copilului de la naştere
la adolescenţă, 1970, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.
– FREUD ANNA, Eul şi mecanismele de apărare, 2002,
Ed. Fundaţiei Generaţia, Bucureşti.
– MUNTEANU ANCA, Psihologia copilului şi
adolescentului, 1988, Ed. Augusta, Timişoara.
– MUNTEANU ANCA, Psihologia vârstelor adulte şi ale
senectuţii, 2004, Ed. Eurobit, Timişoara.
– ŞCHIOPU URSULA, VERZA E., Adolescenţă,
personalitate, limbaj, 1989, Ed. Albatros, Bucureşti.
– ŞCHIOPU URSULA, VERZA E., Psihologia vârstelor,
– ŞCHIOPU URSULA, Criza de originalitate la adolescenţi,

Bibliografie generală
– VERZA E., VERZA F.E, Psihologia vârstelor, 2000, Ed.

Pro Humanitate, Bucureşti.
– ZLATE M., Fundamentele psihologiei, 2000, Ed. Pro
Humanitate, Bucureşti.
– ZLATE M. (coord.), Psihologia la răspântia mileniilor,
2001, Ed. Polirom, Iaşi.

Psihologia Adolescentului Si Adultului, Tinca Cretu

Caricato da

Informazioni sul documento

Titolo originale

Copyright

Formati disponibili

Condividi questo documento

Condividi o incorpora il documento

Opzioni di condivisione

Hai trovato utile questo documento?

Questo contenuto è inappropriato?

Copyright:

Formati disponibili

Psihologia Adolescentului Si Adultului, Tinca Cretu

Caricato da

Copyright:

Formati disponibili

Ministerul Educaţiei şi Cercetării

Proiectul pentru Învăţământul Rural

Psihologia adolescentului şi adultului

Nici o parte a acestei lucrări

CUPRINS ................................................................................................ pagina

1.PREADOLESCENŢA-STADIUL IEŞIRII DIN COPILĂRIE................................................ 2

2.ADOLESCENŢA-STADIUL UNOR AMPLE TRANSORMĂRI PSIHICE ......................... 28

Proiectul pentru Învăţământul Rural i

3.Tinereţea-stadiul de dezvoltare deplină a capacităţilor fizice şi psihice umane...............59

4.ADULTUL- stadiul maturizării psihice..............................................................................81

5.CICLUL BĂTRÂNEŢII ...................................................................................................107

ii Proiectul pentru Învăţământul Rural

5.6.Schimbări caracteristice în manifestarea personalităţii la bătrâneţe ........................ 121

Proiectul pentru Învăţământul Rural iii

“Cursul de psihologia adolescentului şi adultului” face parte

• să rezume aspecte centrale ale constituirii identităţii

Abordarea problemelor acestei discipline în lucrările autorilor

Pentru că însuşirea acestei discipline este precedată de

Proiectul pentru Învăţământul Rural v

Prima unitate de învăţare tratează dezvoltarea fizică şi psihică

vi Proiectul pentru Învăţământul Rural

din fiecare stadiu, construind o schemă mentală orientativă generală,

Câteva probleme introductive ale Psihologiei adolescentului şi

Cursul de psihologia adolescentului şi adultului, aşa cum am

cunoştinţelor studenţilor despre dezvoltarea psihică umană, asigură

viii Proiectul pentru Învăţământul Rural

– relevarea creşterii importanţei factorilor interni în

Proiectul pentru Învăţământul Rural ix

Unitatea de învăţare nr. 1

1.PREADOLESCENŢA-STADIUL IEŞIRII DIN COPILĂRIE................................................ 2

Proiectul pentru Învăţământul Rural 1

2. PREADOLESCENŢA-STADIUL IEŞIRII DIN COPILĂRIE

Obiectivele unităţii de învăţare nr. 1

• să rezume aspectele adaptării preadolescenţilor la un nou ciclu

1.1. Preadolescenţa şi trecerea la un nou ciclu şcolar

Schimbări în Preadolescenţa face parte din primul ciclu al dezvoltării fiinţei

activitatea de umane, adică din ciclul de creştere şi dezvoltare şi corespunde

învăţare intervalului de vârstă 10-14 ani.

2 Proiectul pentru Învăţământul Rural

Alţii considera preadolescenta un substadiu al adolescenţei.

Compară răspunsul tău cu ceea ce se oferă în pag.21

Proiectul pentru Învăţământul Rural 3

Schimbări în Schimbări importante se produc şi în câmpul relaţiilor pe care le

sistemul au preadolescenţii în familie, la şcoală şi în afara acesteia.

Temă de reflecţie nr. 2

Compară răspunsul tău cu ceea ce se oferă în pag.21

Grupurile formale şi informare de egali contribuie la continuarea

4 Proiectul pentru Învăţământul Rural

1.2. Transformările biologice şi debutul pubertăţii în

Un autor francez, H. Lehalle considera, că: „transformările

Proiectul pentru Învăţământul Rural 5

şi le exprimă cu voce tare se pot dezvolta, din nou, complexe de

Modificări în • se intensifică funcţia tiroidei care asigură creşterea fizică

neuroendocrin • hipofiza acţionează asupra glandelor sexuale;

Temă de reflecţie nr. 3

Compară răspunsul tău cu ceea ce se oferă în pag.21

Condiţiile de viaţă din ce în ce mai bune şi multitudinea

Debutul, oricând s-ar produce este însoţit deseori de agitaţie,

1.3. Aspecte specifice în manifestarea proceselor senzorial-

Creşterea În funcţionarea sensibilităţii şi percepţiilor vizuale schimbările

sensibilităţii şi cele mai noi şi specifice sunt:

percepţiilor • creşte de 2 – 3 ori capacitatea de diferenţiere vizuală;

Proiectul pentru Învăţământul Rural 7