7.

COTAREA DESENELOR TEHNICE

Cotarea se efectuează conform regulilor stabilite în SR ISO129:1994.

Noţiunea de cotare presupune pe de o parte determinarea cu precizie a
tuturor dimensiunilor necesare execuţiei şi funcţionării pieselor şi pe de altă
parte scrierea corectă a valorilor dimensionale care definesc formele
geometrice funcţionale şi constructiv - tehnologice ale pieselor reprezentate.

7.1. ELEMENTELE COTĂRII (figura 7.1)

a) liniile de cotă ;
b) liniile ajutătoare ;
c) liniile de indicaţie ;
d) cota.

Figura 7.1

Linia de cotă este linia deasupra căreia se înscrie cota respectivă.

Liniile ajutătoare indică punctele sau planele între care se prescrie cota, ele
putând servi şi la construirea punctelor necesare pentru determinarea formei
geometrice a obiectului reprezentat (figura 7.1).
Linia de indicaţie se utilizează pentru a preciza pe desen elementul la

85
care se referă o prescripţie (figura 7.16), o notare convenţională (figura
7.16) sau o cotă care din lipsă de spaţiu nu poate fi înscrisă deasupra liniei
de cotă. Linia de indicaţie poate înlocui şi linia de cotă şi cea ajutătoare, ca
în figura 7.17 şi când desenul câştigă în claritate.
Cota reprezintă valoarea numerică a dimensiunii elementului cotat,
înscrisă pe desen direct sau printr - un simbol literal, în cazul desenelor ce
cuprind tabele de dimensiuni (figura 7.1). Ea este însoţită, când e cazul, de
simboluri, cuvinte sau prescurtări care sunt necesare pentru precizarea
elementului cotat.

7.2. SIMBOLURI UTILIZATE LA COTARE

- φ înaintea cotei indică un diametru ;
- R înaintea cotei indică o rază de curbură ;
deasupra cotei indică lungimea unui arc de cere ;
înaintea unui raport indică o conicitate, vârful simbolului fiind
orientat spre vârful conului;
înaintea unui raport indică o înclinare, vârful simbolului fiind
orientat spre vârful prismei ;
înaintea cotei indică latura unui pătrat;
Egalitatea a două cote alăturate se trasează cu ajutorul a două semne
de egalitate ,,=" plasate deasupra liniilor de cotă.
"sferă" înaintea cotei unei sfere, urmat de simbolul “ φ ” sau “R” indică
forma corpului în spaţiu (fig 7.2.a,b).

Figura 7.2

86
 7.3. CONICITATEA
Conicitatea reprezintă raportul dintre diferenţa diametrelor φ a şi φb a
două secţiuni nominale la axa conului şi diferenţa l dintre cele două secţiuni
(STAS 2285 - 81).
1 K = (φ a − φb ) l
Înscrierea conicităţii se face paralel cu axa piesei, deasupra acesteia
precedată de simbolul grafic a1 acesteia sau de cuvântul "conicitate". Când
pe desene se indică conicitatea, cota dimensională a bazei mici nu se mai
înscrie (supracotare) (figura 7.3).

Figura 7.3

7.4.ÎNCLINAREA
Înclinarea reprezintă raportu1 dintre diferenţa înalţimilor a şi b şi
lungimea l a piesei.
Notarea înclinării se face paralel cu linia de contur la care se referă,
prin înscrierea simbolului grafic al acesteia sau a cuvântului "înclinare"
(figura 7.4).
Când pe desen se înscrie înclinarea, se recomandă cotarea numai a
unei înălţimi, de obicei cea mai mare (figura 7.4,b).

87
 Figura 7.4

7.5. DISPUNEREA ELEMENTELOR COTĂRII

a. Liniile de cotă se trasează cu linie continuă subţire şi se delimitează
prin săgeţi amplasate la una sau ambele extremităţi, sau prin combinaţii de
puncte şi săgeţi. Săgeţile au unghiul la vârf ≅ 15°, lungimea (6 − 8) ⋅ b , (b
este grosimea liniei ajutătoare),dar nu mai mică de 2 mm. Se sprijină pe
liniile de contur,de axă sau ajutătoare aferente.

Figura 7.5

Figura 7.6 Figura 7.7

Linia de cotă este delimitată de săgeată numai la una din extremităţi,

când:
- se cotează raze de curbură (figura 7.6);

88
 - se cotează diametre şi circumferinţa nu este complet reprezentată
(figura 7.7);
- la cotarea elementelor simetrice (figura 7.8, cotele φ 1, φ 3, M, dc).

Nu se admite ca săgeţile să fie

intersectate de linii (fig 7.9.a) cu
excepţia liniilor de haşurare.
Linia de cotă se execută
dreaptă, frântă sau sub formă de arc
de cerc.
În cazul cotării dimensiunilor
liniare, linia de cotă se execută
dreaptă, paralelă cu elementul cotat
(fig 7.1) cu excepţia cotării:
Figura 7.8

- lungimii arcelor de cerc (fig 7.9.c,d);

- diametrelor pe circumferinţă;
- razelor de curbură

Figura 7.9

Figura 7.6, a este caracteristică situaţiilor când centrul de curbură

poate fi determinat şi este necesar sau nu a se indica pe desen poziţia
acestuia.

89
 În figura 7.6.b centrul de curbură nu poate fi determinat la scara
desenului dar este necesară indicarea poziţiei lui pe desen. Linia de cotă se
execută frântă spre centru, astfel încât partea liniei care se sprijină pe
curbură să aibă direcţie radială iar partea care se sprijină în centru să fie
paralelă cu aceasta.
În cazul cotării dimensiunilor sau lungimii arcelor de cerc unghiulare,
linia de cotă se execută sub forma unui arc de cerc cu centrul în vârful
unghiului (fig 7.9.c) şi respectiv concentric cu arcul cotat (fig 7.9.d).
Linia de cotă poate avea un braţ de indicaţie (fig 7.10).
Distanţa între două linii de cotă precum şi distanţa dintre linia de cotă
şi linia de contur, paralelă cu aceasta trebuie să fie de minimum 7 mm.
Se va evita încrucişarea liniilor de cotă între ele sau cu linii ajutătoare,
de aceea se recomandă dispunerea liniilor de cotă în afara conturului piesei
reprezentate în ordine crescătoare a cotelor.
Liniile de contur, de axă, ajutatoare şi prelungirile lor nu pot fi
utilizate ca linii de cotă cu excepţia cotării profilurilor curbe prin coordonate
rectangulare.(figura 7.11).

Figura 7.10 Figura 7.11

În cazul pieselor reprezentate întrerupt, linia de cotă se reprezintă

complet între liniile ajutătoare.
Liniile de cotă referitoare la elementele pieselor simetrice reprezentate
prin vederi şi secţiuni combinate se trasează întrerupt depăşind cu 5 – 10
mm axa de simetrie (figura 7.8). Analog se pot cota, pe proiecţii complete
mai multe elemente simetrice, paralele şi succesive (figura 7.12).
b. Liniile ajutătoare pot fi linii de contur (figura 7.14), de axă (figura
7.13) sau linii continue subţiri (fig 7.8,.7.12) perpendiculare pe liniile de
cotă şi depăşindu -le cu 2 - 3 mm (figurile 7.2, 7.3, 7.4, 7.6, 7.8,.7.11).
Liniile ajutătoare pot fi linii de cotă pentru alte cote numai în cazul
special al cotării profilelor curbe, sau linii de contur pentru desene speciale,
trasate cu grosime deosebită (figurile 7.13, 7.14)

90
 Figura 7.12
Figura 7.13

Figura 7.15
Figura 7.14

Liniile ajutătoare pot fi trasate şi la 60° faţă de linia de cotă (figura

7.10), radial la cotarea dimensiunilor unghiulare (fig 7.9.c) sau a lungimii
arcelor de cerc corespunzând unor unghiuri obtuze (figura 7.15, a), paralel
cu bisectoarea unghiului la cotarea coardelor de cerc (fig 7.9.b) sau a
lungimilor arcelor de cerc corespunzând la unghiuri mai mici de 90° (fig
7.9.d, 7.15,b).
c. Liniile de indicaţie sunt utilizate la înscrierea pe desen a unei
prescripţii, notări convenţionale (figura 7.16) sau a unei cote care nu poate fi
înscrisă deasupra liniei de cotă datorită lipsei de spaţiu (figura 7.5, d).
Liniile de indicaţie se trasează cu linie continuă subţire, şi se sprijină pe
o suprafaţă printr-un punct îngroşat (figura 7.17), pe o linie de contur printr-o
săgeată sau printr-o linie de cotă fără punct sau săgeată (figura 7.5, d).

91
 Figura 7.17
Figura 7.16

d. Cotele se scriu cu cifre arabe, dimensiunea nominală a scrierii fiind

de minimum 3,5 mm (conform SR ISO 129:1994) şi se păstrează constantă
pe desen la înscrierea cotelor, simbolurilor, cuvintelor şi prescurtărilor
aferente.
Dimensiunile liniare înscrise pe desen se exprimă în mm, dar simbolul
unităţii de măsură nu apare după cota respectivă, cu excepţia dimensiunilor
unghiulare sau a celor liniare exprimate în alte unităţi de măsură, la care se
înscriu simbolurile unităţilor de măsură.
Cotele se înscriu deasupra liniilor de cotă, la 1-2 mm distanţă de
acestea, de preferinţă spre mijlocul lor şi decalate alternativ una faţă de
cealaltă, sau faţă de o axă de simetrie (figura 7.18).

Figura 7.18

Figura 7.19

92
 Următoarele cazuri fac excepţie de la regulile de înscriere a cotelor:
- spaţiul pentru dispunerea cotelor este insuficient. Acestea se înscriu
în afara liniilor ajutătoare, preferabil în dreapta, fie în dreptul liniilor de
indicaţie(figura 7.5, d) sau pe braţul prelungit al liniilor de cotă;
- în cazul indicării unei conicităţi, aceasta se înscrie paralel cu axa
piesei (figura 7.3) sau pe o linie de indicaţie sprijinită pe suprafaţa la care se
referă (figura 7.19);
- în cazul indicării unei înclinări, prescripţia se înscrie paralel cu
suprafaţa înclinată, deasupra acesteia (fig 7.4, a).
Cotele se înscriu astfel încât să poată fi citite de jos şi din dreapta
desenului, în raport cu baza formatului, aşa cum este indicat în figura 7.20
În zona interzisă pentru cotare se pot înscrie cote, dar numai conform
indicaţiilor din figura 7.20 şi numai dacă nu se poate evita indicarea cotelor
în zonele haşurate.

Figura 7.20
Cotele, simbolurile şi cuvintele se scriu astfel încât să nu fie despărţite
sau intersectate de linii de contur, de haşură, de indicaţie, de axă sau
ajutătoare. Dacă nu este posibilă respectarea acestei reguli, liniile
menţionate se întrerup pe porţiunea în care se înscrie cota (fig 7.18); pe
suprafeţele haşurate se dă o formă aproximativ circulară sau dreptunghiulară
spaţiului de înscriere a cotei.(figura 7.21)

93
 Figura 7.21
Figura 7.22
Nu se admite scrierea cotelor în locul de intersecţie a liniilor de cotă
(figura 7.22). Dacă trebuiesc cotate mai mult de trei cercuri concentrice,
acestea se vor cota la aproximativ 30° unul faţă de altul, ţinând cont că în
zona interzisă nu se înscriu cote.
Pe proiecţia pe care sunt dispuse, cotele referitoare la dimensiuni
exterioare se grupează pe o parte a proiecţiei, iar cele referitoare la
dimensiuni interioare se înscriu pe cealaltă parte (figura 7.23). Nu se
recomandă înscrierea cotelor exterioare în lanţ cu cele interioare.

Figura 7.23

94
 Figura 7.24

În cazul cotării unor piese reprezentate asamblat, cotele referitoare la

fiecare piesă se grupează separat, cu excepţia cotelor comune (figura 7.24).
Elementele dispuse simetric se cotează o singură dată (figura 7.25).
Elementele identice se cotează o singură dată ca în exemplele din figura
7.26

Figura 7.25

95

f. g.
 Figura 7.26

Este interzisă:
- trasarea liniilor de cotă pe liniile de contur sau în prelungirea
acestora (figura 7.27.a,b);
- trasarea liniilor de cotă pe liniile de axă (figura 7.28.a,b);
- cotarea elementelor acoperite (figura 7.29.a,b);
- sprijinirea liniilor de cotă pe muchii fictive (figura 7.30.a,b);
- înscrierea cotelor interioare în lanţ cu cote interioare (figura
7.32.a,b);
- încrucişarea liniilor de cotă între ele sau a liniilor de cotă cu linii
ajutătoare (fig 7.31.c, d).
- folosirea liniilor ajutătoare prea lungi (figura 7.31 ,b) care încarcă
inutil desenul.
Cotele referitoare la un acelaşi element se dispun, pe cât posibil,
numai pe una din proiecţii.

Figura 7.27 Figura 7.28

96
 Figura 7.29 Figura 7.30

c. d.

Figura 7.31

Figura 7.32

7.6. DISPUNEREA SIMPLIFICATĂ A COTELOR

Piesele sau ansamblurile similare ca formă, executate în mai multe
variante dimensionale şi reprezentate la scară numai pentru una din

97
mărimile de execuţie, cotele elementelor realizate în mai multe variante se
înscriu pe desen prin simboluri literale iar valorile variantelor se înscriu într-
un tabel, pe acelaşi desen (figura 7.33).
Pe reprezentările schematice ale construcţiilor metalice, cotele se scriu
deasupra elementelor construcţiei respective fără linii de cotă şi linii
ajutătoare, cu excepţia cotelor totale înscrise obişnuit.(figura 7.34).

Figura 7.33 Figura 7.34

În cotarea simplificată se poate utiliza sistemul de dispunere a cotelor

pe o linie de cotă, cu orientarea corespunzătoare a săgeţilor faţă de linia de
referinţă (figurile 7.35 b şi 7.36.b), sistem folosit în locul dispunerii cotelor
pe linii de cotă paralele (fig 7.35.a şi 7.36.a).

98
 Figura 7.35

În cazul în care cotele nu pot fi dispuse obişnuit datorită lipsei de

spaţiu, acestea pot fi indicate ca în figura 7.37

Figura 7.36

Figura 7.37 Figura 7.38

99
 Cotarea teşiturilor în mod obişnuit se face ca în figura 7.38.
Pentru teşiturile la 45° se recomandă utilizarea unuia dintre sistemele
indicate în fig 7.39.
Dacă pe un desen toate teşiturile sau razele de racordare au aceeşi
valoare, acestea nu se mai cotează, dar deasupra indicatorului se înscrie:
"Toate teşiturile, ..... toate racordările R...."
Exemplu: Toate teşiturile 2 × 45 o
Toate racordarile R 5

Figura 7.39

7.7. STABILIREA BAZELOR DE COTARE

O suprafaţă care aparţine formei piesei, faţă de care se fac măsurarea şi
înscrierea cotelor se numeşte suprafaţă de referinţă sau bază de cotare.
Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească o bază de cotare sunt:
- să fie, pe cât posibil, prelucrată;
- să fie plană;

100
 - să fie perpendiculară pe planul proiecţiei care se cotează;
- să fie accesibilă pentru măsurare;
- să fie importantă în funcţionarea piesei;
- să limiteze pe cât posibil piesa.
Bazele de cotare se reprezintă cu linii drepte pe proiecţiile piesei.
Exemplu (figura 7.40):
Analizând bazele de cotare BC1 şi BC2 ale piesei din fig 9.40 se
observă că ambele sunt plane, perpendiculare pe planul proiecţiei şi
accesibile pentru măsurare. Cu toate acestea se preferă BC2 deoarece ea este
prelucrată, condiţie mult mai importantă decât aceea că BC1 limitează piesa.
În actvitatea de proiectare se întâlnesc piese care au mai multe
suprafeţe de cotare faţă de care se înscriu cotele.

a. b.
Figura 7.40

7.8. METODE DE COTARE

În activitatea de proiectare şi cotare se aplică urmatoarele metode:
- Cotarea prin coordonate care constă în înscrierea cotelor într-un
sistem de baze de referinţă, astfel ca toate elementele geometrice ale piesei
dispuse pe aceeaşi direcţie să se coteze pornind de la aceeşi bază de cotare.
Se mai numeşte cotare tehnologică deoarece această metodă ţine seama şi
de tehnologia de fabricaţie a piesei (figura 7.41, a)

a. b.
101
 c.
Figura 7.41
- Cotarea în
linie (lanţ) constă în aşezarea cotelor pe o singură linie, indiferent de bazele
de cotare. Metoda se aplică în cotarea desenelor de construcţii metalice şi
când anularea toleranţelor nu influenţează funcţionarea piesei (figura 7.41,
b);
- Cotarea mixtă îmbină cotarea prin coordonate a unor elemente cu
cotarea în linie a altor elemente geometrice componente ale piesei, pe aceeşi
proiecţie. Este cea mai utilizată metoda de cotare în desenul tehnic (figura
7.41, c).

7.9. CLASIFICAREA COTELOR

Cotele se clasifică în:
- Cote funcţionale F (principale) - reprezintă dimensiuni importante în
funcţionarea pieselor reprezentate;
- Cote nefuncţionale NF (secundare) - reprezintă dimensiuni ce nu sunt
esenţiale în funcţionarea pieselor, dar sunt importante în determinarea
formei geometrice constructive a pieselor;
- Cote auxiliare AUX - reprezintă dimensiuni cu caracter informativ,
pentru evitarea anumitor calcule şi pentru determinarea dimensiunilor
maxime ale pieselor. Se înscriu între paranteze şi fără toleranţe.
După criteriul geometrico - constructiv, cotele sunt:
- Cote de poziţie - se referă la o dimensiune necesară pentru
determinarea poziţiei reciproce a formelor geometrice componente ale
pieselor. Sunt şi cote funcţionale;
- Cote de formă - reprezintă o dimensiune care stabileşte forma
geometrică a piesei;

102
 - Cote de gabarit - se referă la dimensiuni maxime ale piesei (lungime,
lăţime, înălţime). Pot fi cote funcţionale sau auxiliare. Au rol informativ şi
se înscriu între paranteze când cotele de gabarit sunt determinate de o
suprafaţă plană şi una curbă sau două uprafeţe curbe.
După criteriul tehnologic, cotele sunt:
- Cote de trasare - reprezintă dimensiuni care trebuiesc determinate
geometric prin trasare;
- Cotele de prelucrare sunt înscrise pe desenele de operaţii referindu-se
la dimensiuni limitate de una sau două muchii tăietoare ale sculelor;
- Cotele de control se referă la dimensiuni limitate de o suprafaţă de
referinţă şi de un reper al instrumentului de verificare.

7.10. REPREZENTAREA ŞI COTAREA FILETELOR

7.10.1. Reprezentarea filetelor
Filetul este o nervură elicoidală executată pe o suprafaţă cilindrică sau
conică, exterioară sau interioară.
Reprezentarea în desen a filetelor se face pe baza regulilor stabilite de
SR ISO 6410-1:1995
În vedere sau secţiune longitudinală cilindrul (conul) vârfurilor
filetului se reprezintă cu linie continuă groasă iar cilindrul (conul) fundurilor
filetului cu linie continuă subţire (figura 7.42)

103
 Figura 7.42
În vedere frontală sau secţiune transeversală, vârful filetului se
reprezintă printr-un cerc trasat cu linie continuă groasă, iar fundul filetului
printr-un arc de cerc trasat cu linie continuă subţire pe circa ¾ din
circumferinţă (figura 7.42).
Limita utilă a filetului, în cazul filetelor cu ieşire, se reprezintă, atât în
vedere (pentru filetele exterioare, figura 7.42, a) cât şi în secţiune (pentru
filetele interioare, figura 7.43) cu linie continuă groasă, perpendiculară pe
axa filetului. La filetele exterioare, în secţiune, limita utilă a filetului se
reprezintă cu linie întreruptă subţire (figura 7.42,b).
Teşitura de început de filet nu se reprezintă în vedere frontală.
La filetele cu degajare ( exterioare sau interioare), muchiile degajării
se reprezintă cu linii continue groase, perpendiculare pe axa filetului
(figurile 7.42, c şi 7.43).
La filetele reprezentate în secţiune, haşurile se trasează întotdeauna
până la linia groasă (vârful filetului).
Executarea degajării este obligatorie la filetele exterioare dacă, după
diametrul filetului, urmează un diametru mai mare (figura 7.42,c) şi la
filetele interioare dacă după diametrul filetului urmează un diametru mai
mic ( figura 7.43), degajarea permitând ieşirea sculei aşchietoare (cuţitului).
În figura 7.42,a este reprezentat în două proiecţii ( vederi), un filet
exterior cu ieşire, iar în figura 7.42, b este reprezentat acelaşi fel de filet în
două proiecţii (în două secţiuni). În figura 7.42,c este reprezentat un filet
exterior cu degajare, în figura 7.43 sunt reprezentate filetele interioare cu
ieşire şi cu degajare iar în figura 7.44 este reprezentată o gaură filetată
înfundată.

104
 Figura 7.43

Figura 7.44

7.10.2. Cotarea filetelor se face prin înscrierea pe desen a elementelor

principale ale filetului: diametrul nominal al filetului şi lungimea de
înşurubare (lungimea utilă a filetului).
La filetele cilindrice standardizate se cotează diametrul cel mai mare al
filetului – diametrul vârfurilor la filetele exterioare (figura 7.42) şi diametrul
fundurilor la filetele interioare (figura 7.43). Cota propriu-zisă este
precedată de simbolul specific profilului filetului (figurile 7.42, 7.43 şi
7.45).

105

Figura 7.45
 La filetele cu ieşire se cotează lungimea utilă a filetului (figura 7.42,a
şi figura 7.43) iar la filetele cu degajare se cotează lungimea, inclusiv
degajarea filetului (figura 7.42,c şi figura 7.43).
La găurile filetate înfundate se cotează atât lungimea filetului, cât şi
adâncimea găurii (figura 7.44).
La filetele conice standardizate, linia de cotă se trasează la aproximativ
jumătatea lungimii filetului (figura 7.46).

Figura 7.46

7.10.3. Notarea filetelor

Notarea filetelor se face prin simboluri literale şi cifre, scoţându-se în

evidenţă elementele sale caracteristice: profilul filetului – prin simbolul
filetului; diametrul nominal al filetului în mm sau inch (in; 1 in = 25,4 mm);

106
pasul filetului sau al elicei în mm sau fracţiuni de inci; sensul filetului – prin
stânga, pentru filetul stânga; numărul de începuturi – pentru filete cu mai
multe începuturi.

Notarea filetelor prin simboluri se aplică la toate filetele standardizate.

În tabelul 7.1 sunt indicate principalele tipuri de filete, cu simbolurile
specifice şi înscrierea lor pe desen.

Tabelul 7.1

107
108
 7.11. REPREZENTAREA ŞI COTAREA FLANŞELOR

7.11.1. Generalităţi

Flanşele sunt organe de maşini care permit asamblarea demontabilă a

două tronsoane de conductă sau două piese ale unei maşini, instalaţii etc.
Pentru reprezentarea flanşelor în desen se folosesc, de obicei, două
proiecţii (o secţiune şi o vedere), astfel încât să apară pe desen toate detaliile
de formă şi constructive.

La flanşele cilindrice, pătrate şi triunghiulare centrele găurilor de

prindere sunt dispuse pe un cerc, numit cerc purtător al centrelor, având
centrul comun cu centrul geometric al flanşei, trasat cu linie punct subţire.
Raza de rotunjire a colţurilor flanşelor (pătrate, triunghiulare şi ovale),
trebuie să fie egală cu diametrul găurii de prindere.
Cotele care se înscriu pe desenul unei flanşe sunt:
- diametrul nominal;
- diametrul cercului purtător al centrelor;
- diametrul găurilor de prindere;
- diametrul exterior al flanşei (latura la cele pătrate);
- unghiul poziţiei găurilor de prindere faţă de axa de simetrie a
flanşei;
- grosimea flanşei;
- raza de rotunjire a colţurilor flanşei.

7.11.2. Norme generale de reprezentare şi cotare a flanşelor

a. Flanşele cilindrice pot avea un număr par sau impar de găuri de

prindere. Când planul de secţionare trece prin găurile de prindere, flanşa
rotundă se reprezintă şi se cotează ca în figura 7.47, a. Când găurile de
prindere nu se găsesc în planul de secţionare, ele se pot rabate pentru a se
reprezenta în secţiune, peste haşuri, cu linie - punct subţire (figura 7.47, b).
Flanşele rotunde se reprezintă şi simplificat ( figura 7.48).

109
 a.

b.
Figura 7.47

110

Figura 7.48
 b. Flanşele pătrate au patru găuri de prindere, dispuse în colţuri cu
centrele pe cercul purtător. Când planul de secţionare trece prin găurile de
prindere, flanşa pătrată se reprezintă ca în figura 7.49, a. Când găurile de
prindere fac un unghi de 45o cu planul de secţionare, ele se pot rabate
împreună cu colţul flanşei în planul de secţionare ( figura 7 .49, b).

a.
Figura 7.49

111
 b.
Fiugura 7.49

c. Flanşele triunghiulare se obţin prin trasarea conturului unui triunghi

echilateral, cu trei găuri de prindere dispuse la 120o pe cercul purtător al
centrelor. Când planul de secţiune trece printr-o gaură, flanşa se reprezintă
şi se cotează ca în figura 7.50,a. Când planul de secţiune nu trece printr-o
gaură de prindere, dar este paralel cu una din laturile flanşei, colţul şi gaura
se rabat în planul de sectiune (fig. 7.50, b).

a.
Figura 7.50

112
 b.
Figura 7.50
d. Flanşele ovale sunt prevăzute cu două găuri de prindere dispuse pe
axa mare a unui oval. Conturul exterior al acestui tip de flanşă se poate
obţine în două moduri:
1. Se trasează tangentele exterioare la cercul mare, care are diametrul
egal cu axa mică a ovalului şi la cercurile trasate la capetele axei mari care
au raza egală cu diametrul găurilor de prindere (figura 7.51, a)
2. Se racordează cercul mare cu cercurile de la capetele flanşei cu două
arce de cerc de rază dată (figura 7.51, b).

a.
Figura 7.51

113
 b.
Figura 7.51
e. Flanşele oarecare se utilizează când nu este posibilă folosirea
flanşelor amintite mai înainte.
Un tip de flanşă oarecare, pătrată, cu laturile rotunjite este prezentată
în figura 7.52.

Figura 7.52

În general, flanşele sunt standardizate în funcţie de material, presiunea

de lucru, dimensiuni de legătură, diametrul nominal şi suprafaţa de etanşare.

114