Str. Cărvunarilor nr. 2, sect. 6, Bucureşti e-mail: bisericabelvedere@yahoo.

com

Cuvânt pen ru suflet

Duminica a 19-a după Rusalii

Sfânta Evanghelie după Luca 6, 31-36

(Predica de pe munte – Iubirea vrăjmaşilor)
“Şi precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi asemenea;
Şi dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce
răsplată puteţi avea? Căci şi păcătoşii iubesc pe
cei ce îi iubesc pe ei;
Şi dacă faceţi bine celor ce vă fac vouă
bine, ce mulţumire puteţi avea? Că şi păcătoşii
acelaşi lucru fac;
Şi dacă daţi împrumut celor de la care
nădăjduiţi să luaţi înapoi, ce mulţumire puteţi
avea? Că şi păcătoşii dau cu împrumut
păcătoşilor, ca să primească înapoi întocmai.
Ci iubiţi pe vrăjmaşii voştri şi faceţi bine
şi daţi cu împrumut, fără să nădăjduiţi nimic în
schimb, şi răsplata voastră va fi multă şi veţi fi
fiii Celui Preaînalt, că El este bun cu cei
nemulţumitori şi răi.
Fiţi milostivi, precum şi Tatăl vostru este milostiv.”

“Dragii mei, iubirea vrăjmaşilor nu e un sfat, e o poruncă.

Ne va întreba de ce n-am iubit. Şi mulţi spun: „Părinte, până aici! De aici nu mai
putem!“ Bine, nu puteţi! Înseamnă că nu ştiţi că focul iadului are calorii de mii de ori mai
mari decât cel de pe pământ, n-are nici lumină şi nici nu te vezi cu cineva. Şi cât stai? 1000
de ani? Nu! O veşnicie!! Fără să vezi pe nimeni, fără cea mai mică speranţă ca să scapi. Că
dacă în iad ar spune cineva că peste 1000 de ani ieşi de-aici tot e o nădejde şi suferinţa aia
grozavă, incalculabilă, se uşurează, că ştii că este o speranţă totuşi. Asta e cruzimea
veşniciei.
De asta spune într-un loc, că cine ştie că va fi veşnicie şi nu ia măsuri merită dus la
casa de nebuni.” - Părintele Arsenie Papacioc

„Noi înşine ne-am făcut răi în sufletul şi inima noastră.[...] Dacă am ţine cu stricteţe
hotărârea Sfintei Biserici... e cea mai uşoară cale pentru mântuire. Ce greutate este, după
cum spune Sfânta Scriptură, să ai dragoste?! E greutate?! Nu! Să iubeşti pe toţi cei
dimprejurul tău! Şi-atunci sufletul tău se apropie de Dumnezeu, că Dumnezeu dragoste
este şi dacă eşti cu Dumnezeu toate greutăţile ţi se par uşoare.”
- Părintele Dionisie Ignat de la Athos
 Din scrierile Sfinţilor Părinţi - Cum să iubim

Dacă iubeşti pe cel care te iubeşte, ţi-ai primit răsplata;

dar dacă iubeşti pe cel care nu te iubeşte, îţi este dator
Dumnezeu în locul aceluia.
Dar în afară de aceasta: când te iubeşte cineva nu trebuie
să-ţi dai multă silinţă să-l iubeşti şi tu; când însă nu te iubeşte, ai
nevoie de ajutor. Să nu faci deci pricină de trândăvie pricina
dragostei! Nici nu spune: „Nu-mi pasă de el dacă e bolnav!“ Căci
răcirea dragostei este o boală. Dar tu încălzeşte ce s-a răcit.
Dacă vrei să fii iubit mult, iubeşte şi tu mult! Când
nu iubim puternic pe cineva să nu cerem nici de la acela, chiar
dacă ar fi mare, chiar dacă ar fi celebru, să ne iubească puternic; dar când iubim pe cineva
cu căldură şi sinceritate, chiar dacă cel iubit este mic şi neînsemnat, atunci dragostea aceluia
faţă de noi ne înconjoară cu cea mai mare slavă.
Dacă nu ştii să te porţi bine cu fratele tău, cum vei putea să te porţi bine cu un
străin? Dacă nu ştii să-ţi cârmuieşti bine mădularul tău propriu, cum vei putea să atragi spre
tine pe unul din afara ta şi să te uneşti cu el? Vrei ca sa nu auzi vorbindu-se de rău de tine?
Nu vorbi nici tu de rău pe alţii! Doreşti să fii lăudat? Laudă şi tu! Vrei să fii miluit? Miluieşte şi
tu! Vrei să fii iertat? Iartă şi tu! Vrei să nu ţi se ia bunurile tale? Nu răpi nici tu pe ale altora!
Aşa să ne purtăm cu cei din jurul nostru, cum dorim să se poarte şi ei cu noi!
După cum sufletul fără trup şi trupul fără suflet nu formează omul, tot astfel nu se
poate vorbi de dragoste faţă de Dumnezeu dacă nu este însoţită de dragostea faţă de
aproapele.
Vrei sa ajuţi pe cineva? Nu te impiedic! Fă-o însă fără să păgubeşti sau să superi pe
altul! Ne-au fost daţi învăţători nu ca să ne războim unii cu alţii, ci ca să ne unim unii cu alţii.
Pentru ce eşti singur? Pentru ce nu-ţi faci mulţi prieteni? Pentru ce nu te faci
creatorul dragostei? Pentru ce nu te faci izvoditorul prieteniei, cea mai mare laudă a virtuţii?
Nu te uni cu cei mulţi la rău! Înainte de a-ţi construi case, înainte de a-ţi procura
alte lucruri, fă-ţi prieteni! Căci dacă diavolul ne porunceşte tuturor ca să ajungem vrăjmaşi
unii altora, Dumnezeu dimpotrivă, ne porunceşte să ne iubim şi să fim prieteni.
Să nu ne adunăm aceste comori nedreptăţind pe alţii, ci din propriile noastre fapte
bune. Nu este oare cea mai mare nebunie să nu iubim stăpânirea lui Dumnezeu, atât de
dulce şi plină de atâtea bunătăţi şi să slujim neplăcutului şi crudului tiran, diavolul, care nu
poate nici aici, nici dincolo să fie de folos celor care ascultă de îndemnurile lui?
Să nu fiţi nemulţumiţi de cuvintele pe care am să vi le spun! Eu numesc prieten al
meu nu numai pe cel care mă laudă, ci şi pe cel care mă mustră pentru a-mi îndrepta
greşelile mele. Mai cu seama acesta din urmă mi se pare că este prieten al meu şi că mă
iubeşte. Nu ţi-i deloc prieten, în adevăr, acela care laudă toate faptele tale fără deosebire şi
pe cele bune şi pe cele rele. Unul ca acesta nu ţi-i prieten, ci un înşelător şi un făţarnic.
Acela ţi-e prieten şi om cu dragoste şi grijă de tine, care te laudă când ai săvârşit o
faptă bună şi te mustră când ai păcătuit cu ceva. Pe duşman nu-l primesc nici când mă
laudă; prietenului, însă, îi dau dreptate şi când mă mustră. „Mai vrednice de credinţă,
zice Scriptura, sunt rănile prietenului decât sărutările de bună voie ale
duşmanului“ (Proverbe, XXVII, 6).
În adevăr, prietenul, chiar dacă te-ar mustra pe drept sau pe nedrept nu te jigneşte,
pentru că o face cu dorinţa de a te îndrepta. Vrăjmaşul, însă, chiar dacă te-ar mustra pe
bună dreptate, nu o face ca să te îndrepte, ci se sileşte să te dojeneasca mai mult spre a te
face de râs.
Astfel, iubiţilor, nimic nu se poate asemăna cu unirea şi dragostea. Unde este
dragoste şi unire, unul nu este singur, ci împreună cu mulţi alţii. Căci dacă sunt doi oameni
sau zece uniţi într-un singur suflet prin dragoste, unul din aceştia nu mai este unul, ci fiecare
din ei devine doi sau zece; vei găsi în cei zece pe unul şi în cel unul pe zece.
- Sf. Ioan Gură de Aur, “Despre dragoste şi prietenie”
 Iubiţi pe vrăjmaşii voştri!
Sfânta Evanghelie de astăzi ne arată felul de judecată a lui Dumnezeu şi morala
creştină cu legile Împărăţiei cereşti, pe care Domnul Hristos ne învaţă să le punem în
practică întocmai. De aceea zice: "Precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi şi voi
lor asemenea!” Această nouă poruncă a lui Dumnezeu este cu totul deosebită de poruncile
Vechiului Testament, fiindcă nu numai că ne opreşte să săvârşim răul, dar ne porunceşte şi
ne obligă să facem tot binele care ne stă în putere pentru aproapele nostru.
Morala religiei creştine nu este o listă de oprelişti, ci este o seamă de legi şi virtuţi,
de datorii şi pilde care trebuie trăite şi urmate, nu doar discutate. De aceea Domnul Hristos
ne învaţă cum să ajungem la desăvârşire şi ne spune: "Iubiţi pe vrăjmaşii voştri,
binecuvântaţi pe cei ce vă blesteamă, faceţi bine celor ce vă urăsc pe voi şi vă rugaţi pentru
cei ce vă supără şi vă prigonesc. Iertaţi şi vi se va ierta, faceţi bine şi daţi împrumut, nimic
nădăjduind şi plata voastră va fi multă şi veţi fi fiii Celui Prea Înalt; căci El este bun şi cu cei
nemulţumitori şi cu cei răi.“ Fără respectul moralei creştine legăturile dintre oameni sunt
false, mincinoase şi aducătoare de mari dezastre sufleteşti şi trupeşti.
O treaptă spre desăvârşire, de care ne vorbeşte Domnul în Evanghelia de astăzi, este
iubirea vrăjmaşilor. Tocmai această poruncă dumnezeiască se pare a fi cel mai greu de
realizat şi chiar imposibil de îndeplinit. Omul nu se gândeşte decât la el, nu se iubeşte decât
pe sine. Mântuitorul ne porunceşte să iubim pe vrăjmaşii noştri pentru a ne schimba din
temelie, pentru a smulge din sufletul nostru buruiana iubirii de sine, pentru că din iubirea de
sine pleacă toate nenorocirile şi relele.
Cum mai pot zice “Tatăl nostru” cei ce nu iartă pe fraţii şi vrăjmaşii lor? Cum putem
împlini porunca lui Hristos, Care zice: “Iubiţi pe vrăjmaşii voştri", dacă noi nu ne cerem
iertare nici de la părinţii şi binefăcătorii noştri şi nu iertăm pe cei ce ne fac rău? Când
spunem cuvintele din Tatăl nostru: “Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi
iertăm greşiţilor noştri", singuri ne cerem osândă dacă nu iertăm pe cei care ne-au
supărat. Să ne împăcăm deci unii cu alţii şi să iertăm din inimă pe vrăjmaşii noştri dacă vrem
să ne mântuim. Să ne rugăm pentru cei ce ne defaimă şi ne urăsc şi să nu ne răzbunăm pe
cei ce ne fac rău. Altfel, Mântuitorul nu primeşte nici rugăciunea noastră, nici darurile aduse
la Sfântul Altar, nici postul şi milostenia noastră, nu primeşte în rai pe cei ce mor în ură şi
duşmănie.
Mai departe, ne spune Evanghelia de astăzi să fim milostivi, precum şi Tatăl nostru
este milostiv. Mila aceasta dumnezeiască, sau milostenia, trebuie să fie una din virtuţile
creştinului adevărat, una din cele mai bogate fântâni din care izvorăsc apele fericirii. Dai
bunuri pământeşti şi dobândeşti comori cereşti; faci bine trupului şi se răsplăteşte sufletul;
ajuţi omul şi împrumuţi pe Dumnezeu. Nimeni n-a ajuns sărac făcând milostenii, ci
dimpotrivă, milostenia face din sărac om bogat şi bun.
Spune Domnul Hristos în Evanghelia de astăzi că să împrumutăm fără să
nădăjduim a lua ceva. Păcatul acesta al luării de dobândă sau de mită pentru o faptă
oarecare este foarte mare şi vai de sufletul acela care-l săvârşeşte. Unde este mila aici?
Vede cineva vreo milă în această faptă?
În faptele milosteniei trupeşti şi a milosteniei sufleteşti se arată virtutea milosteniei.
Faptele milosteniei trupeşti sunt: a sătura pe cel flămând, a adăpa pe cel însetat,
a îmbrăca pe cel gol, a primi în casă pe cel străin, a căuta pe cel bolnav, a cerceta pe cei din
temniţă, a îngropa pe cei morţi.
Faptele milosteniei sufleteşti sunt: a îndrepta pe cel ce greşeşte, a învăţa pe cel
neştiutor, a sfătui pe cel ce stă la îndoială, a ne ruga lui Dumnezeu pentru aproapele
(prieteni şi vrăjmaşi), a mângâia pe cel întristat, a răbda asupririle, a ierta pe cei ce ne-au
greşit, etc.
Împreună cu credinţa să facem fapte bune, fraţi crestini! Să trăim o viaţă de
sfinţenie, ca să împlinim voia lui Dumnezeu, aşa cum ne-a spus Sfânta Evanghelie de astăzi.
Amin.
- Surse: Părintele Ilie Cleopa, “Despre iubirea vrăjmaşilor”, Ierod. Visarion Iugulescu, “Predici”
 A iubi înseamnă a ierta
„Căutaţi ce este bine în celălalt. Nu mai vedeţi răul, iertaţi. Cine ştie ce are omul pe
suflet, ce trecut are, ce stare de sănătate. E mai morocănos pentru că aşa-i el, dar ştii ce
face el în chilia sa? Poate bate şi el metanii, plânge la icoane, îi pare rău şi cred că îi e ruşine
şi lui de felul cum este şi îi e greu să vină să-şi ceară iertare.
Părinţii ne ziceau aşa: "Când cineva îţi greşeşte, te
ceartă, tu dă vina pe diavol." Pentru că nimeni dintre noi nu vrea
să facă răul. Nici noi nu-l vrem pentru că toţi credem în Hristos şi
vrem să-I slujim Lui. Dar noi facem şi rău. De ce? Păi, de ce? Cu
voie? Nu cu voie, pentru că diavolul ne învaţă să facem rău.
Dă vina pe diavol şi scuteşte-l pe aproapele tău de vina
asta. E un accident. Răul pe care îl face aproapele nostru este
accidental. Nu trebuie să ne facem impresia despre el şi să-l
vedem prin prizma acestui rău pe care îl face. Asta înseamnă a judeca. Ce înseamnă a
judeca? Înseamnă a-l vedea pe cel din faţa noastră prin prisma faptelor rele, socotind că ele
îl caracterizează.
Să iubim pe fiecare în toată nebunia lui, pentru că fiecare avem nişte "păsărele" ale
noastre, dar ni le iertăm. Şi pe celălalt trebuie să-l ierţi! De ce pe tine te accepţi aşa cum
eşti, dar pe celălalt vrei să-l faci ca la carte, că aşa scrie în Evanghelie, că aşa scrie la Sfinţii
Părinţi. Vezi-l şi pe el în toată complexitatea lui, în toate nebuniile lui, pentru că Dumnezeu
şi pe el l-a chemat la botez, i-a dat o grămadă de daruri şi nu ştii tu cum îl judecă
Dumnezeu."
Ieromonah Savatie Baştovoi – “A iubi înseamnă a ierta”, Ed. Cathisma, Bucureşti, 2006

„Cine nu iubeşte pe vrăjmaşi, acela încă nu L-a cunoscut pe Dumnezeu,

aşa cum ar trebui să-L cunoască.” - Sfântul Siluan Athonitul

„Sileşte-te să întâmpini pe aproapele tău cu o dragoste care să întreacă măsura

cuvenită lui. Laudă-l chiar pentru lucrurile pe care nu le are… Prin aceasta semeni sămânţa
virtuţii în el. Îl sileşti să se întoarcă spre bunătate şi dacă are unele scăderi, se va tămădui
de ele, ruşinându-se de cinstea pe care i-o arăţi...” - Sf. Isaac Sirul

Istorioară plină de folos duhovnicesc

de la Părintele Paisie Aghioritul
Odată un om s-a trezit foarte devreme, fiind încă întuneric, pentru a merge la munca
sa. Pe drum s-a întâlnit cu un jucător de cărţi, care şi-a spus în sinea sa: “Unde o fi mergând
acest om la această oră? Cred că merge să joace cărţi undeva.”
Puţin mai jos s-a întâlnit cu un creştin, care s-a gândit în sinea sa: “Acest creştin s-a
sculat dimineaţă devreme ca să meargă la vreo biserică liniştită şi să se roage, înainte de a
merge la lucrul său.”
Mai jos s-a întâlnit cu un hoţ, care şi acesta s-a gândit în sinea sa: “Acesta merge
undeva ca să fure, deoarece este noapte şi oamenii încă mai dorm.”
Aţi văzut? Fiecare a judecat lucrurile potrivit cu starea lui duhovnicească. Dacă
celălalt are gândul stricat, înseamnă că şi “făbricuţa” lui este stricată. Şi atunci, chiar şi aur
de i-ai da să lucreze acesta îl va preface în gloanţe, desigur tot de aur, pentru a ucide.
Cea mai mare boală a omului este gândul său cel stricat.
- Atanasie Rakovalis, “Părintele Paisie mi-a spus...”, Ed. Evanghelismos, Buc., 2006

Preot Paroh Liviu Popa – tel. 0722 280 003 Pr. Dr. Mihail Popescu – tel. 0744 673 946
Contul bisericii: BCR, Sect. 4, PAROHIA BELVEDERE – RO41RNCB0069007665720001