6.

MONITORIZAREA CALITĂŢII AERULUI

6.1. Proiectarea şi obiectivele sistemului de monitorizare a calităţii

aerului
Sistemul de monitorizare a calităţii aerului este un subsistem al sistemului
general de monitorizare a mediului. Monitorizarea calităţii aerului presupune o serie
de acţiuni de observare şi măsurare cantitativă şi calitativă a unor indicatori ai stării
aerului (cum ar fi concentraţii ale unor componente din aer). Sistemul de monitorizare
permite obţinerea de date utile pentru identificarea rapidă a zonelor poluate şi pentru
luarea de decizii strategice şi tactice de combatere a poluării şi de prevenire a acesteia.
În procesul de proiectare a unui sistem de monitorizare a calităţii aerului se
parcurg mai multe etape, unul din primii paşi fiind stabilirea obiectivelor. Printre
obiectivele principale ale unui sistem de monitorizare pot fi enumerate:
• supravegherea calităţii aerului în raport cu norme şi standarde prestabilite
şi declanşarea alarmei în cazul depăşirii accidentale/ sistematice a normelor
• identificarea surselor de poluare
• stabilirea poluării de fond şi a tendinţelor de poluare
• predicţii pe termen scurt pentru prevenirea poluărilor cu efecte catastrofale
• evaluarea impactului de mediu a diferiţilor poluanţi
• evaluarea schimbării microclimatului sub influenţa poluării
• validarea modelelor analitice şi empirice ale dispersiei poluanţilor în aer
Poluarea de fond reprezintă poluarea existentă în zonele în care nu se
manifestă direct influenţa surselor de poluare antropice. Monitorizarea poluării de
fond este o problemă globală, importantă pentru a putea aprecia efectele pătrunderii
poluanţilor în aerul curat al ecosferei (prin aer curat se poate înţelege actualmente
doar aerul de la foarte mare altitudine sau cel de la nivelul solului dar situat la o foarte
mare distanţă de centrele urbane sau industriale). Monitorizarea poluării regionale
corespunde supravegherii aerului situat relativ departe de centrele urbane sau
industriale, adică între poluarea de fond şi aerul poluat antropic. Poluarea de impact
reprezintă poluarea produsă în zonele directe de impact al surselor de poluare
antropice. Monitorizarea continuă a poluării de impact (locale) este necesară deoarece
poluarea de impact afectează direct şi imediat lanţurile trofice şi sănătatea umană.
Monitorizarea poluării de fond, intermediare sau de impact se realizează prin
reţele de supraveghere la nivel internaţional, naţional, regional sau local, care sunt
interconectate sau se vor interconecta pentru schimbul de date şi pentru luarea de
decizii la nivel global.
După stabilirea obiectivelor de monitorizare, în funcţie de nivelul reţelei de
supraveghere, proiectarea presupune parcurgerea mai multor etape:
- stabilirea zonei de monitorizare
- selectarea variabilelor (componentelor) care vor fi măsurate
- stabilirea numărului de puncte de măsurare, a tipului acestor puncte (fix
sau mobil) precum şi localizarea punctelor de măsurare
- alegerea şi instalarea instrumentaţiei (senzori, aparate) necesare -
determinarea frecvenţei de măsurare
- stabilirea metodelor de analiză on-line sau off-line a probelor de aer
- dezvoltarea subsistemelor de achiziţie, memorare, transmitere şi de
introducere/ stocare a datelor
- stabilirea unui sistem de analiză, prelucrare şi raportare a datelor
 Pentru implementarea corectă a tuturor acestor etape, sunt necesare o serie
de informaţii referitoare la zona de monitorizare şi condiţiile de funcţionare a
sistemului:
- localizarea geografică a zonei şi relieful
- precizarea condiţiilor meteorologice ale zonei (vânt, umiditate, regim de
precipitaţii etc.)
- numărul şi tipul surselor de poluare cunoscute din zonă (surse fixe, mobile,
punctiforme, de suprafaţă, permanente, accidentale – posibile)
- resurse umane şi financiare pentru implementarea sistemului
În funcţie de obiectivele monitorizării, de resurse şi de integrarea într-un
sistem global, sistemele de monitorizare pot fi dezvoltate folosind mai multe metode:
- metoda împărţirii pe zone: aria supusă monitorizării este împărţită pe
zone relativ omogene (din punct de vedere al emisiilor poluante, topografiei, densităţii
populaţiei); în aceste zone se măsoară variabilele specifice şi pe baza unui model de
dispersie se evaluează impactul global. Pentru implementarea metodei sunt necesare
staţii de măsurare în apropierea surselor industriale, lângă rutele cu trafic intens şi în
zonele urbane din zonele respective
- metoda statistică: se analizează corelaţiile în timp şi spaţiu ale datelor
măsurate de către un număr minim de staţii de măsurare existente, care furnizează
însă date precise
- metoda grilei: se implementează un număr mare de puncte de măsurare,
repartizate relativ uniform în aria supusă monitorizării
- metoda analitică: staţiile de măsurare se amplasează în funcţie de
localizarea punctelor de intensitate maximă a poluării, localizare furnizată de un
model matematic al dispersiei poluanţilor în zona supusă monitorizării; această
metodă se aplică în vecinătatea surselor de poluare, unde modelul are un grad mai
mare de veridicitate
- metoda empirică: se realizează măsurători pe un anumit traseu, stabilit de
exemplu în funcţie de rutele de trafic auto intens dintr-o anumită zonă

6.2. Puncte de măsurare, instrumentaţie şi variabile monitorizate.

Sistemul de monitorizare a calităţii aerului în România

Pentru buna funcţionare a unui sistem de monitorizare a calităţii aerului este

esenţială stabilirea corectă a numărului şi localizării staţiilor sau punctelor de
măsurare, precum şi alegerea corespunzătoare a variabilelor monitorizate.
Numărul punctelor de măsurare se determină în funcţie de tipul variabilei
monitorizate şi de tipul sursei de poluare. De exemplu:
• Pentru dioxidul de azot, particule suspendate, benzen şi monoxid de carbon
(caracteristice poluării liniare – trafic auto), sistemul trebuie să fie dotat cu fiecare cu
mai multe puncte de măsurare în funcţie de populaţia din zona supusă monitorizării.
• Pentru monitorizarea poluării din vecinătatea unei surse punctiforme,
staţionare, numărul de puncte de măsurare (sau de prelevare a probelor) se calculează
în funcţie de poluanţi (exemplu dioxid de sulf, dioxid de azot, particule, plumb), de
densităţile de emisie, de modelul de dispersie şi de riscul expunerii populaţiei.
• Pentru ozon se recomandă o amplasare a staţiilor în zonele suburbane şi
rurale, în funcţie de densitatea populaţiilor şi de topografie.
Reţelele de monitorizare sunt alcătuite din punct de vedere tehnic din staţii
de măsurare, sisteme de transport al probelor, laboratoare de analiză, sisteme de
transmisie, de achiziţie şi de prelucrare a datelor. În cadrul fiecărei staţii de măsurare
se găseşte instrumentaţia necesară prelevării probelor sau măsurării concentraţiilor şi
altor parametri specifici.
În funcţie de tipul măsurătorilor efectuate (la sursă, în vecinătatea surselor
de poluare sau în zonele rezidenţiale urbane sau rurale) se utilizează metode şi
instrumentaţie specifică. În cazul măsurării la sursă se utilizează de regulă metode
chimice semiautomate sau metode fizice automate (on-line). Printre cele mai utilizate
aparate sunt analizoarele automate ale amestecului de gaze cu celule electrochimice şi
senzori cu semiconductoare. Pentru măsurarea în vecinătatea sursei de poluare se
folosesc senzori catalitici de gaze combustibile, senzori electrochimici de gaze toxice
şi senzori de gaze cu raze infraroşii. Măsurarea în zonele rezidenţiale se realizează de
regulă cu staţii mobile de măsurare, prevăzute cu aparate electronice sensibile care pot
determina concentraţii mici ale poluanţilor în aer.
În Fig. 1este prezentată schema unui sistem de monitorizare locală a calităţii
aerului din zona unei termocentrale. Staţiile şi punctele de măsurare sunt amplasate în
funcţie de influenţa sursei punctiforme de poluare şi de dispersia poluanţilor.
În sistemul de monitorizare din Fig. 1se realizează o măsurare la sursă prin
intermediul unor analizoare automate de gaze de ardere, precum şi măsurarea gazelor
combustibile şi toxice în zona de influenţă (puncte plasate conform modelului de
dispersie) cu ajutorul unor senzori de tip electrochimic. Pentru a evalua impactul
poluării produse de termocentrală în zonele rezidenţiale ale centrului urban din
apropiere se folosesc staţii mobile de măsurare. Rezultatele tuturor măsurătorilor sunt
transmise la reţeaua locală de monitorizare şi apoi la centrul de monitorizare unde
sunt realizate prelucrări de date, generarea de rapoarte etc. Prin conectivitatea
asigurată cu diverse mijloace de comunicaţie sistemul de monitorizare este cuplat la
alte sisteme locale şi la sistemul naţional de monitorizare.
În România, sistemul de monitorizare a calităţii aerului oferă informaţii
despre nivelul mai multor poluanţi: dioxidul de sulf, dioxidul de azot, particule
suspendate, amoniac, hidrogen sulfurat etc. Măsurătorile stabilesc concentraţiile
maxime şi minime ale acestor poluanţi în 24 de ore, frecvenţa depăşirii CMA
(concentraţia maxim admisă) într-un interval de 24 de ore, concentraţia medie anuală.
 Fig. 1. Sistem de monitorizare a calităţii aerului în zona unei t
termocentrale şi conexiunile cu alte sisteme de monitorizare

Măsurătorile sunt efectuate de regulă prin utilizarea unor probe manuale sau
semiautomate, probe care sunt analizate prin metode chimice sau gravimetrice.
Probele manuale se recoltează la fiecare 24 de ore, iar cele semiautomate la
fiecare 3 ore. Există şi aşa-numitele probe de depunere care se efectuează lunar.
Ca sisteme de monitorizare se implementează subsistemele GEMS-Ro
(Global Environment System – Romania) şi IGMB-Ro (Integrated Global
Background Monitoring – Romania) pentru calitatea aerului. În prezent, în cadrul
GEMS-Ro funcţionează peste 50 de staţii unde se determină concentraţiile de dioxid
de carbon, dioxid de sulf, amoniac, hidrogen sulfurat, particule sedimentabile,
radionuclizi etc. Reţeaua este în subordinea Institutului Naţional de Meteorologie şi
Hidrologie, iar datele sunt stocate şi prelucrate la Institutul de Cercetare şi Inginerie a
Mediului.
Din punct de vedere al tipului de monitorizare, în România se realizează
supravegherea poluării de fond (staţii localizate la Bran, Rarău, Parâng, Semenic
etc.), supravegherea poluării regionale, precum şi supravegherea poluării de impact
în zonele industriale şi urbane.
 6.3. Exemplu de sistem de monitorizare a calităţii aerului în zonele cu
trafic intens

6.3.1. Descriere generală:

NIVELUL LOCAL:
- 2 subsisteme locale de măsură şi afişare (SLA) a temperaturii si a concentraţiilor
de gaze poluante CO, NO2, SO2, cu posibilităţi locale de configurare;
- suport de comunicaţii prin GSM/SMS/GPRS.

NIVELUL CENTRAL:
- dispecer de comunicaţii de date pentru configurarea la distanta a
subsistemelor locale, dispecerizarea centralizată a parametrilor de mediu, gestionarea
mesajelor text;
- dispecer de prelucrări de date pentru calculul concentraţiilor medii pe
perioade standard de timp, vizualizări de date;
- site-uri web cu acces liber pentru informare on-line privind nivelul de
poluare urbană în punctele monitorizate, cu o zona restricţionată pentru accesul
autorităţilor locale;
- baze de date de configurări de sistem, valori măsurate, valori calculate,
valori de referinţă, mesaje text;
- rapoarte.

Fig. 2. Schema sistemului

Nivelul local cuprinde:

• 3 afişoare SIGN pentru informarea publicului;
• unitate centrală de achiziţie şi comunicaţii de date, cu tastatură şi afişor LCD pentru
setări şi testări locale;
• traductori de mediu pentru temperatură, CO, NO2, SO2;
• modemuri GSM pentru comunicaţii de date;
• aplicaţie de achiziţie locală de date, comunicaţii de date, comenzi afişor:
_ achiziţie date de la senzorii de mediu;
_ afişare locală parametrii de mediu monitorizaţi;
_ transmitere la Dispecerat a concentraţiilor medii, în urma unei interogări a
acestuia;
_ afişare locală a mesajelor primite de la postul central;
_ afişare locală a mesajelor primite de la alte puncte de măsură;
_ meniu de setări şi teste.

Fig. 3. Afişor local SIGN

Nivelul central cuprinde:

Staţii de lucru:
_ Windows 2000 Professional/XP;
_ Microsoft Internet Explorer 6.0.
Servere:
_ Windows 2000 Server/ Windows 2003;
_ Server web Microsoft Internet Information Services (IIS);
_ Server de baze de date Microsoft SQL Server 2000/2005 cu Reporting services;
_ Microsoft .NET Framework 1.1/2.0;
_ Software antivirus cu componenta de firewall.

Software:
_ dispecer de comunicatii de date “Monitor GSM TRAFICPOL”;
_ dispecer prelucrari de date “TRAFFICPOLLWEB”;
_ site web “TRAFFICPOLL ONLINE”;
_ site mobil;
_ baze de date, proceduri stocate;
_ rapoarte;
_ aplicaţie pentru trimitere de buletine informative prin email “newslettermailer”.

6.4. MONITORIZAREA CALITĂŢII SOLULUI

Sistemul de monitorizare a calităţii solului este un subsistem al sistemului

general de monitorizare a mediului. În România, reţeaua este integrată în sistemul
GEMS-UNEP şi poartă indicativul GEMS-Ro pentru sol. Sunt monitorizate solurile în
general şi cele forestiere în special.
Sistemul de monitorizare este construit pe principiile GIS şi se bazează pe o
reţea naţională a siturilor de referinţă care constă într-o grilă rectangulară cu celule de
16x16 km pătraţi. Există trei niveluri de intensitate a analizelor efectuate:
- La nivelul I se efectuează aproximativ 960 de profiluri de sol cu
coordonate bine precizate pe terenuri agricole şi forestiere
- La nivelul II se realizează analize detaliate în zonele cu concentraţii mari
de poluanţi
- La nivelul III se măreşte numărul de puncte de analiză pentru a elabora
recomandări şi decizii de combatere a efectelor poluării
Din punct de vedere al tipurilor de analize efectuate se pot distinge:
- analize fizice: granulometrie, conţinut de apă, densitate, porozitate,
conductivitate hidraulică etc.
- analize chimice: pH, azot total, conţinut de humus, fosfor mobil, potasiu
mobil, săruri solubile, metale grele, reziduuri de pesticide şi alţi poluanţi
- analize biologice: număr şi tipuri de bacterii, indice de colonizare etc.
Sistemul de monitorizare a calităţii solului este alcătuit la rândul său din mai
multe subsisteme sau domenii de investigaţie:
• subsistemul de supraveghere a stării solurilor privind valorile de pH,
conţinutul de potasiu şi fosfor şi indicele de azot pentru întreaga suprafaţă a
ţării
• supravegherea evoluţiei proceselor de formare a mlaştinilor şi de sărăturare
în sistemele de irigaţii şi de desecare
• supravegherea poluării cu nitraţi a solurilor şi apelor freatice în zonele cu
soluri nisipoase
• supravegherea poluării cu metale grele, fluor, reziduuri de petrol
• supravegherea poluării cu reziduuri de la pesticidele organoclorurate, ape
uzate etc.
• supravegherea evoluţiei degradării solurilor prin eroziune şi alunecări de
teren