ARGUMENT

Calitatea reprezintă un important element determinând competitivitatea

produselor / serviciilor pe piaţă.
Importanţa calităţii produselor/serviciilor este cu atât mai mare în
perioada actuala cu cat clientul face din calitate principalul criteriu de
cumpărare,fiind un factor important de reglare a pieţei. Acesta are dreptul de
alegere libera, adică îşi poate alege din varietatea sortimentala existenta pe
piaţă produsele/serviciile care corespund cel mai bine nevoilor si aşteptărilor
sale. Pe de alta parte,nevoia de calitate este determinata de mondializarea
pieţelor,de complexitatea tehnologica a produselor serviciilor , de evoluţiile
culturale,de criza energetica.
In condiţiile concurentei puternice existente pe piaţă,firmele trebuie să
se adapteze,să abordeze o politică a calităţii care să le permită sa vândă mai
mult pe baza unei producţii de calitate superioara,adaptată la nevoile
clienţilor. Pentru aceasta firmele trebuie să promoveze ideea că fiecare individ
are rolul sau în obţinerea calităţii,dar trebuie sa înveţe să lucreze si în echipa
(„ Calitatea e problema tuturor si a fiecăruia „).
In condiţiile concurentei globale,multe firme au trecut la obţinerea
calităţii totale,ca singurul mod de supravieţuire.
Termenul „calitate” îşi are originea in cuvântul
latinesc „ qualitas „ derivat din „qualis ” (care ?,de ce natura ?)cu semnificaţia
de „ atribut, caracteristică, proprietate, fel de a fi „.
Conceptul general de „ calitate „ are largă utilizare în diverse domenii:
filozofie , discipline , economie .
În economie , termenul a avut iniţial semnificaţia de „ frumuseţe
artistică” , apoi de „ lucru bine făcut” .
Dezvoltarea producţiei industriale a dus la apariţia termenului de
„conformitate”(definită în raport cu un referenţial,standard),apoi de „calitate a
ofertei(definită în raport cu cerinţele clientului).
În perioada actuală,calitatea poate avea următoarele semnificaţii:
1satisfacerea cerinţelor clientului;
2disponibilitatea produsului;
3conformitatea cu specificaţiile;
4corespunzător pentru utilizare;
5zero defecte;
6corect de la prima încercare;
7gradul de utilitate;
8aptitudinea de utilizare;
9un demers sistematic spre excelenţă;
CAPITOLUL I
IMPORTANŢA RECEPŢIEI MĂRFURILOR

Recepţia reprezintă operaţia complexă de verificare calitativă şi

cantitativă a loturilor de mărfuri de către beneficiar, prin care se urmăreşte
stabilirea unei concordanţe între calitatea furnizată şi calitatea contractă.
Prin procesul de recepţie are loc un schimb de proprietate între
furnizor şi beneficiar. O dată cu realizarea acestui transfer,apar şi cele două
riscuri specifice de calitate:
- furnizorul îşi asumă răspunderea pentru defectele ascunse care apar în
timpul păstrării sau exploatării la beneficiar – risc de ordinul I ;
- beneficiarul îşi asumă răspunderea pentru defectele aparente care apar
în timpul păstrării sau exploatării , identificabile prin metode simple – risc
de ordinul II.
Locul recepţiei calitative este , în general ,sediul furnizorului . Aceasta
pentru a se putea evita un transport inutil al produsului atunci când, prin
diverse metode de control , s-a hotărât respingerea . În unele cazuri, recepţia
calitativă poate avea loc şi la sediul beneficiarului , verificarea calităţii
făcându-se de către o comisie întocmită de acesta. Dacă se ia hotărârea de
respingere ,lotul este ţinut în custodie până soseşte delegatul furnizorului, în
prezenţa căruia se reface operaţia de verificare, abia atunci luându-se
hotărârea finală de acceptare sau de respingere.
Esenţială în controlul recepţiei este noţiunea de lot care reprezintă o
mulţime de produse cu un grad sporit de omogenitate. Niciodată, însă, în
constituirea unui lot nu se poate atinge o omogenitate perfectă, în caz în care
ar fi suficientă analizarea unui singur element al său pentru a se desprinde
concluzii precise despre calitatea pe ansamblu. Lotul real este caracterizat de
o omogenitate relativă, în sensul că la constituirea lui s-au eliminat toate
cauzele cunoscute ale neregularităţilor. Oricât de mult s-a înaintat în
cunoaşterea surselor de variabilitate în cadrul unui proces,eliminarea totală a
acestora este imposibilă.
Prin urmare, în limita informaţiilor existente asupra procesului de
producţie ,loturile de produse sunt formate astfel încât să li se asigure o
omogenitate cât mai ridicată. Este cazul loturilor fizice, constituite din
totalitatea produselor ce sunt supuse simultan unei anumite operaţii
tehnologice sau al loturilor convenţionale care cuprind producţia realizată
într-un anumit interval de timp, în care se poate admite păstrarea relativ

2
constantă a tuturor condiţiilor de fabricaţie.
Atunci când iau decizia de cumpărare a unui produs, majoritatea
consumatorilor nu cunosc toate caracteristicile de calitate si performantele
acestuia si ca urmare, pot face o alegere greşită , bazându-se pe indicaţiile
comerciantului sau pe o reclama înşelătoare.
La evitarea acestor situaţii contribuie activitatea de recepţie a
produselor, însoţită de certificarea conformităţii acestora.
Certificarea reprezintă pentru consumatori garanţia ca produsele nu le
vor afecta sănătatea, securitatea sau viata.
Recepţia răspunde intereselor consumatorilor prin reflectarea
principalelor drepturi ale acestora.

Dreptul la
securitate Dreptul la
alegere

Drepturile

consumatorilor

Dreptul la
Dreptul la
cuvânt informare

Dreptul la securitate – este garantat de acele

specificaţii din standarde legate de siguranţa consumatorilor, specificaţii ce

3
asigura protecţia acestora împotriva pericolelor ce vizează sănătatea si
securitatea lor.
Libertatea de alegere a consumatorului – este asigurată prin
armonizarea internaţională a specificaţiilor de produse, ceea ce permite
compararea caracteristicilor fundamentale ale produselor, consumatorii
având acces la o gamă largă de produse de calitate, la preţuri diferite.
Dreptul la informare – informarea corectă, completă şi precisă a
consumatorilor asupra calităţii si securităţii produselor este necesară pentru a
asigura luarea unei decizii de cumpărare pe baza cunoaşterii tuturor
elementelor ( preţ , calitate , securitate ). Dreptul la informare este asigurat
prin accesul liber la standardele de produse, la specificaţiile tehnice din
aceste recepţii.
Dreptul la cuvânt – este asigurat prin participarea consumatorilor la
activităţile de recepţionare prin implicarea lor în elaborarea standardelor.
Această posibilitate se concretizeaza prin existenta la nivel European si
internaţional a ANEC si COPOLCO, iar la nivel naţional, a Colegiului
Consumatorilor.
In societatea actuală, în care oferta de produse este bogată si
diversificată, este dificila pentru consumatori, selecţia acelor produse care le
satisfac pe deplin trebuinţele.
Priorităţile consumatorilor referitoare la calitatea produselor vizează :
- performanţele si aptitudinea de utilizare a produselor;
- protecţia sănătăţii, securitatea si protecţia mediului;
- costuri de achiziţie, de transport, de utilizare, de mentenanţă .

4
 CAPITOLUL II
TIPURILE RECEPŢIEI MĂRFURILOR

Recepţia mărfurilor are loc o dată cu trecerea mărfurilor din

proprietatea furnizorului ( întreprinderea producătoare )în proprietatea
beneficiarului (întreprinderea comercială ) .
Recepţia mărfurilor este de două feluri :
• RECEPŢIE CANTITATIVĂ – presupune preluarea mărfurilor prin
cântărire , măsurare , numărare
• RECEPŢIE CALITATIVĂ – presupune verificarea proprietăţilor
produselor prin metoda organoleptică şi prin metode de laborator

2.1. Scopul şi obiectivele recepţiei mărfurilor

Scopul recepţiei mărfurilor este :

1. Verificarea modului în care furnizorii mărfurilor îşi îndeplinesc

obligaţiile asumate prin contractul de furnizare, în ceea ce priveşte cantitatea,
calitatea, sortimentul, ambalarea,etc.
2. Verificarea măsuri în care organele de transport şi-au respectat
obligaţiile asumate cu privire la menţinerea cantităţii şi calităţii mărfurilor pe
parcursul efectuării transportului.

Obiectivele recepţiei mărfurilor sunt următoarele :

1. Evitarea pătrunderii în reţeaua comercială a mărfurilor necorespunzătoare

calitativ sau din punct de vedere al sortimentului.
2. Evitarea formării, pe canale de distribuţie, a stocurilor supranormative,
care generează imobilizări de fonduri, cu efecte negative asupra eficienţei
3. Influenţarea directă a organizaţiilor producătoare , în scopul
producerii de mărfuri în conformitate cu standardele şi normele tehnice
4. Stabilirea răspunderii materiale pentru pagubele înregistrate ca urmare a
recepţionării mărfurilor care nu corespund calitativ şi cantitativ

5
 2.2. Obligaţiile şi răspunderile părţilor implicate în procesul
de distribuţie

Obligaţiile şi răspunderile ce revin părţilor care participă la procesul

circulaţiei mărfurilor – furnizor – cărăuş - destinatar - sunt determinate prin
acte normative, care conţin reglementări privind operaţiunile specifice
fiecărei etape parcurse de mărfuri în cadrul circuitului lor tehnico-economic,
norme menite, în final, să asigure integritatea calitativă şi cantitativă a
acestora.

2.2.1. Obligaţiile şi răspunderile furnizorului

Dintre obligaţiile ce revin furnizorului se pot menţiona:

- pregătirea corespunzătoare a loturilor de mărfuri în vederea livrării;
- întocmirea documentelor de transport;
- expedierea mărfurilor conform clauzelor contractuale (dacă părţile, prin
contract, nu au convenit asupra altor modalităţi).
Obligaţiile unităţii furnizoare de a livra a mărfurile contractate
constituie o activitate complexă, care impune o serie întreagă de operaţiuni
distincte şi anume:
�programarea operativă a transporturilor de mărfuri;
�ambalarea corespunzătoare a mărfurilor destinate transportului în aşa fel
încât acestea să reziste condiţiilor de transport în raport cu specificul lor
(fragilitate, higroscopicitate, volatilitate etc.). Ambalarea mărfurilor trebuie
efectuată în conformitate cu prevederile legale şi cu alte dispoziţii privind
ambalajul şi ambalarea, marcarea, etichetarea, ştanţarea etc. Furnizorul este
scutit de obligaţia de ambalare a mărfurilor care, prin natura lor, pot fi
expediate în vrac;
�verificarea mijlocului de transport pus la dispoziţie pentru a constata dacă
este apt pentru încărcarea mărfii respective; în caz contrar, obiecţiile
furnizorului vor fi transmise cărăuşului care dacă menţine mijlocul de
transport, preia răspunderea pentru eventualele degradări, pierderi sau
sustrageri ce pot apărea în timpul transportului;
� emiterea documentelor de transport constituie, de asemenea, o altă
îndatorire a expeditorului.
În cadrul acestor documente (scrisoarea de trăsură - pentru transportul
feroviar, foaia de parcurs, pentru cel rutier şi conosamentul, pentru

6
transportul pe apă) furnizorul este obligat să precizeze natura mărfii care se
expediază, însuşirile produselor şi starea în care acestea au fost predate;
� încărcarea mărfurilor în mijloacele de transport cade deseori în sarcina
furnizorului. La încărcarea mărfurilor trebuie să se respecte normele tehnice
stabilite atât pentru folosirea raţională a mijlocului de transport, cât şi pentru
a asigura integritatea mărfii pe toată durata transportului, ferind-o de
degradări. O încărcare corect efectuată are în vedere nu numai simpla
aşezare ordonată a mărfurilor în mijlocul de transport, ci şi fixarea lor prin
ancorare, legare, împănare etc.;
�expedierea mărfurilor la adresa indicată de destinatar constituie o altă
obligaţie importantă a organizaţiei furnizoare. Indicarea exactă şi desluşită a
adresei de destinaţie în documentul de transport constituie una dintre
îndatoririle a cărei nerespectare provoacă întârzieri în executarea deplasării
mărfurilor, conducând la plata de locaţii.
Răspunderea furnizorului pentru integritatea mărfii diferă în funcţie de
momentul predării acesteia. În practică se disting următoarele situaţii în care
răspunderea furnizorului poate fi angajată:
□ până în momentul predării către cărăuş, când:
• livrarea mărfurilor s-a făcut prin recepţie sau autorecepţie la furnizor şi
expedierea lor cade în sarcina acestuia;
• în urma recepţiei sau autorecepţiei la furnizor, mărfurile rămân în custodia
acestuia şi expedierea lor cade în sarcina furnizorului.
□ până în momentul predării efective către beneficiar, când:
• recepţia se face la furnizor şi beneficiarul ridică mărfurile direct de la
furnizor sau expediţia cade în sarcina beneficiarului;
• mărfurile au rămas, în urma recepţiei făcute la furnizor, în custodia
acestuia şi ridicarea sau expedierea lor cade în sarcina beneficiarului;
• recepţia se face la beneficiar iar mărfurile au fost transportate la locul
recepţiei de către furnizor.

Potrivit legislaţiei în vigoare, furnizorul răspunde pentru lipsurile

calitative sau cantitative ale mărfurilor, dacă acestea sunt cauzate de
încălcarea obligaţiilor ce-i revin. Astfel, avariile, vicierile sau lipsurile
apărute în timpul transportului cad în răspunderea furnizorului când s-au
folosit pentru ambalare materiale necorespunzătoare, nu s-au respectat
normele tehnice de ambalare, încărcare, manipulare şi fixare în mijlocul de
transport, când nu s-au aplicat sigiliile corespunzătoare pe mijloacele de
transport închise (dacă acestea sunt folosite în întregime de către expeditor).

7
 De asemenea, unitatea furnizoare răspunde şi pentru completarea
greşită a documentelor de transport, prin înscrierea unor declaraţii inexacte,
incomplete sau scrise în alte locuri decât cele rezervate pentru fiecare, şi
pentru declararea greşită a masei produselor.
Un aspect de importanţă deosebită privind obligaţiile şi răspunderile
furnizorului îl constituie respectarea riguroasă a calităţii produselor livrate.
Încălcarea prescripţiilor calitative stabilite prin contract se consideră
drept livrare necorespunzătoare calitativ, cu consecinţe de natură să
angajeze răspunderea furnizorului pentru daunele provocate.
Livrarea de produse necorespunzătoare calitativ creează obligaţia
furnizorului de înlocuire sau recondiţionare a produselor respective, care
izvorăşte din conţinutul obligaţiilor sale de garanţie. Pe lângă acestea, în
sarcina furnizorului poate cădea şi obligaţia plăţii unor penalităţi de
întârziere şi daune, ca forme ale răspunderii sale pentru executarea
necorespunzătoare a obligaţiilor asumate contractual . .

2.2.2. Obligaţiile şi răspunderile cărăuşului

Obligaţiile şi răspunderile cărăuşului se referă la:

�preluarea mărfurilor;
�executarea transportului;
�eliberarea (predarea) lotului de marfa la destinaţie.
Cărăuşul este obligat să primească mărfurile spre transport conform
contractului de transport existent, care materializează obligaţia ce o are de a
accepta cererile de transport adresate de către unităţile economice
expeditoare.
Calitatea de cărăuş are o dublă accepţiune. În primul rând, cărăuşul
este acel profesionist care realizează efectiv deplasarea mărfurilor cu
mijloace proprii, împrumutate sau închiriate. Tot cărăuş este şi acea
persoană care se obligă să facă tot ceea ce este necesar pentru ca transportul
mărfii să se realizeze cu mijloacele altuia, dar în numele şi pe răspunderea sa
şi care întruneşte de fapt condiţiile unui comisionar de transport.
Contractul de transport implică predarea efectivă a mărfurilor de către
expeditor şi preluarea acestora de către cărăuş.
Operaţiunea de predare-preluare a mărfii are drept consecinţă
obligaţia cărăuşului de a transporta mărfurile la destinaţie, potrivit clauzelor
stabilite prin contract.
O importanţă deosebită pentru asigurarea integrităţii mărfii în timpul
transportului o are stabilirea momentului în care mărfurile sunt preluate de

8
către societatea de transport, din acest moment începând să curgă
răspunderea acestuia. În mod obişnuit, acest moment este marcat de
operaţiunea aplicării ştampilei unităţii de cărăuşie pe documentul de
transport, având un dublu efect şi anume:
- constituie dovada primirii mărfurilor;
- stabileşte data la care începe să opereze răspunderea cărăuşului.
Din punct de vedere al expertizei merceologice şi al sarcinilor pe care
le are de îndeplinit expertul merceolog în activitatea de depistare, localizare
şi elucidare a cauzelor care au condus la degradarea calitativă a mărfii,
cunoaşterea exactă a timpului cât marfa s-a aflat sub răspunderea uneia sau
alteia dintre părţile angajate în circuitul tehnico-economic al mărfurilor, are
o importanţă deosebită.
Preluarea mărfurilor de la furnizor spre a fi transportate constituie o
sarcină distinctă a cărăuşului, iar timpul necesar executării acestei operaţiuni
nu va afecta pe acela necesar operaţiunilor de încărcare.
Cărăuşul este obligat să verifice, la primire, natura mărfurilor,
numărul coletelor sau cantitatea de produse, precum şi sigiliile aplicate. El
are datoria să refuze primirea spre a fi transportate a mărfurilor ambalate
necorespunzător, când nu se respectă tehnica de încărcare şi fixare a
mărfurilor în mijlocul de transport sau când sunt predate spre transport
mărfuri interzise.
Cărăuşul este obligat să ia măsuri de asigurare a integrităţii mărfurilor
pe parcursul transportului.
Nerespectarea de către cărăuş a obligaţiei de a asigura integritatea
cantitativă şi calitativă a mărfii în timpul transportului poate avea drept
consecinţă pierderea (totală sau parţială) sau avarierea mărfii. În ambele
situaţii, poate fi angajată răspunderea cărăuşului pentru eventualele daune.
Cărăuşul poate fi absolvit de răspundere pentru degradarea totală sau
parţială a mărfurilor, dacă acestea s-au produs:
□ din cauze de forţă majoră;
□ dacă prejudiciul provine din culpa furnizorului sau a destinatarului;
□ dacă prejudiciul a fost cauzat de unele însuşiri proprii naturii
mărfurilor care au provocat spargerea, sfărâmarea, alterarea sau
alte fenomene asemănătoare;
□ din cauze naturale inerente transportului în mijloace de transport
deschise, dacă acestea sunt considerate drept corespunzătoare cu
dispoziţiile în vigoare;
□ dacă pe durata transportului mărfurile au fost însoţite de delegaţi
ai furnizorului sau beneficiarului, care nu au luat măsuri pentru

9
 asigurarea integrităţii mărfurilor;
□ dacă prejudiciul a fost cauzat de unele defecţiuni ale ambalajului
care nu au putut fi observate la primirea mărfurilor pentru
transport (vicii ascunse);
□ dacă expeditorul a predat produse excluse la transport sub denumire
falsă, inexactă sau incompletă sau dacă nu a indicat în
documentele de transport particularităţile specifice produselor
care necesită condiţii speciale în timpul transportului;
□ dacă scăderea masei produselor s-a datorat însuşirilor naturale ale
acestora (perisabilităţi).
Primirea mărfurilor de către cărăuş spre transport fără nici o obiecţie
constituie o prezumţie că s-au respectat condiţiile prevăzute de lege, inclusiv
sub aspectul verificărilor obligatorii.
Neîndeplinirea obligaţiilor de verificare de către cărăuş poate avea
consecinţe negative pentru acesta. La examinarea cauzelor care au provocat
anumite deficienţe pe parcursul transportului mărfii poate fi angajată
răspunderea organizaţiei de transport, care răspunde de integritatea mărfii
transportate din momentul primirii şi până la eliberarea către destinatar.
În momentul predării mărfurilor la destinaţie, cărăuşul este obligat ca,
împreună cu destinatarul, să procedeze la verificarea sigiliilor, a semnelor şi
marcajelor de pe mijlocul de transport sau de pe colete, cât şi la verificarea
conţinutului. Dacă totul este găsit „în ordine" se face menţiunea pe
documentul de transport „predat fără urme de violare". În cazul în care, cu
ocazia acestei verificări, se constată urme de violare, pierderi, avarii,
scurgeri etc. se va opri descărcarea, chemându-se la faţa locului şeful
organizaţiei de cărăuşie sau reprezentantul acestuia, care este obligat să se
prezinte pentru a constata eventualele daune. Cu această ocazie se
întocmeşte un proces-verbal de constatare.

2.2.3. Obligaţiile şi răspunderile beneficiarului

Principalele obligaţii ce revin beneficiarului sunt:
�verificarea identităţii mărfurilor;
�verificarea cantitativă;
�verificarea calitativă a mărfurilor primite.
Beneficiarul indicat în documentul de transport este singurul
îndreptăţit să primească încărcătura de marfă, obiect al transportului.
Unitatea destinatară are obligaţia legală de a primi mărfurile de la cărăuş şi
de a le transporta la locul corespunzător. Cărăuşul este răspunzător faţă de
destinatarul legitim în ipoteza în care marfa a fost eliberată din culpa sa unei

10
alte unităţi.

Obligaţia primirii şi preluării mărfurilor de către destinatar are un

dublu aspect juridic şi anume:
1� întreprinderea de cărăuşie este interesată să se elibereze de
răspunderea privind integritatea mărfii transportate, imediat ce
aceasta a sosit la destinaţie, eliberându-şi simultan şi mijlocul de
transport;
2� beneficiarul este interesat să intre cât mai repede în posesia
mărfii, în vederea realizării în timp a obiectivelor economice
specifice.

Primirea mărfurilor de către destinatar este o sarcină complexă, care

presupune îndeplinirea unor activităţi distincte, şi anume:
• executarea formalităţilor prealabile preluării încărcăturii de marfă (primirea
documentelor de transport);
• examinarea stării exterioare a mijlocului de transport;
• cercetarea şi ridicarea sigiliilor de pe mijlocul de transport;
• verificarea conţinutului mijlocului de transport.
De asemenea, unitatea destinatară are obligaţia să controleze modul în
care se execută descărcarea mărfurilor, transportarea şi introducerea lor în
depozit.
Toate aceste operaţiuni presupun o atenţie deosebită în timpul
executării lor, deoarece fiecare dintre ele poate avea implicaţii asupra
integrităţii mărfii şi deci, a securităţii acestora.
Pe traseul cuprins de la locul de descărcare a mărfurilor la cel de
depozitare pot apărea împrejurări de natură să conducă la lipsuri sau
degradări; în această etapă, integritatea mărfurilor este asigurată de
organizaţia destinatară, mărfurile aflându-se sub controlul unic al acesteia.
Primirea mărfurilor de către destinatar şi atestarea scrisă a acestei
operaţiuni, îl eliberează pe cărăuş de obligaţia asumată privind aducerea
mărfurilor la destinaţie în bune condiţii .

Cu ocazia primirii mărfurilor de la cărăuş, destinatarul este obligat să

efectueze recepţia cantitativă şi calitativă a mărfurilor primite în termenul
stabilit. În cazul constatării la destinaţie a unor deficienţe cantitative şi
calitative faţă de cele prevăzute în contract sau în actele de livrare,
beneficiarul este obligat a-1 înştiinţa pe furnizor pentru a trimite un delegat
care să participe la verificarea lotului de produse. Dacă se consideră că unele
lipsuri pot fi imputate cărăuşului, destinatarul este obligat ca odată cu

11
sesizarea furnizorului să-1 înştiinţeze şi pe cărăuş, invitându-1 să trimită un
reprezentant care să participe la constatarea lipsurilor, la termenul fixat. În
aceste condiţii, constatarea este opozabilă atât furnizorului, cât şi cărăuşului.

12
 CAPITOLUL III
TEHNOLOGIA REALIZĂRII PROCESULUI
DE RECEPŢIE

3.1. . Etapele procesului de recepţie

Comisiile de recepţie se constituie pe unităţi sau secţii formate din 3-5

membrii şi parcurg în efectuarea recepţiei mai multe etape:
- stabilirea metodei de verificare a calităţii;
- verificarea stării mijlocului de transport din punctul de vedere al integrităţii
sigiliului aplicat de furnizor, sistemul de închidere a uşilor, containerelor
sau ambalajelor;
- verificarea documentaţiei însoţitoare(buletine de analiză, certificat de
calitate şi confruntarea acestora cu clauzele contractuale);
- controlul calităţii produselor din lot , fie prin controlul total , fie prin
eşantionare;
- identificarea parametrilor statistici de control total ,stabiliţi prin standard
sau contract;
- prelevarea eşantioanelor printr-o metodă standardizată;
- interpretarea rezultatelor şi luarea hotărârii de acceptare sau respingere a
lotului controlat;
Procesul de recepţie a mărfurilor se realizează de către beneficiar
(unitatea comercială cu ridicata sau cu amănuntul), cu sau fără participarea
furnizorului (producătorului de mărfuri).

Locul efectuării recepţiei:

- poate fi sediul beneficiarului sau sediul furnizorului;
- la sediul furnizorului este necesară prezenţa ambelor părţi;
- se alege sediul furnizorului , în cazul mărfurilor cu grad ridicat de
complexitate, deoarece furnizorul dispune de aparatură complexă,necesară
verificării calitative, sau în cazul în care se livrează cantităţi mari de
mărfuri la intervale scurte de timp;

Tehnologia realizării procesului de recepţie cuprinde 4 categorii de operaţiuni :

1. Verificarea integrităţii şi stării igienico-sanitare a mijlocului de transport
( prezenţa sigiliilor, eventualele avarii, salubritatea acestuia, documente
care prescriu calitatea mărfurilor);
2. Verificarea documentelor ( documente de contractare, documente care
însoţesc lotul de marfă);
 3. Identificarea lotului de marfă şi verificarea cantitativă a acestuia;
4. Verificarea calitativă a lotului de marfă .
1. Extragerea probelor elementare;
Alte operaţiuni care 2. Mânuirea, pregătirea şi analiza probelor;
au loc simultan cu 3. Întocmirea documentelor recepţiei;
recepţia: 4. Acceptarea sau respingerea lotului de mărfuri;

Recepţia mărfurilor este efectuată de către o comisie de recepţie. Comisia

de recepţie formată din 3-5 membrii,care are următoarele atribuţii:

- efectuează recepţia cantitativă şi calitativă a mărfurilor:

- urmăreşte evoluţia calităţii mărfurilor recepţionate pe toată perioada
depozitării .
3.2. Verificarea documentelor

Documentele care sunt verificate sunt :

1. documente de contractare : contractul , anexele la contract , graficele de
livrări , specificaţiile .
2. documentele de însoţire a lotului :
- documente de livrare : factură , aviz de expediţie
- documente de transport : conosament , scrisoare de trăsură , foaie de parcurs
- documente de certificare a calităţii : certificat de calitate , certificat de
conformitate , declaraţie de conformitate , buletin de analiză , certificat de
garanţie
Certificarea produselor reprezintă atestarea, de către organismul de
certificare, a conformităţii acestora cu un anumit standard sau cu un alt
document normativ.
Certificarea produselor prezintă mai multe avantaje :
- oferă un avantaj comercial, contribuind la promovarea produselor;
- reprezintă o dovadă obiectivă că sunt respectate caracteristicile de calitate
menţionate în standardul de referinţă, facilitând orientarea consumatorilor
în alegerea produselor şi serviciilor.
- permite, în acelaşi timp, eliminarea încercărilor multiple şi costisitoare
efectuate atât de producător, cât şi de diverşi beneficiari sau intermediari ;

Certificatul de analiză este un document eliberat de furnizor , prin care

se dovedeşte calitatea produsului ; în acesta se menţionează încercările şi
probele la care a fost supus produsul , în conformitate cu standardele , normele
tehnice sau alte clauze prevăzute în contract .
Certificatul de conformitate este un document eliberat conform regulilor
unui sistem de certificare , ce indică faptul că produsul îndeplineşte condiţiile
stabilite printr-un standard sau alte documente normative date .

Declaraţia de conformitate este declaraţia făcută de furnizor , prin care

garantează că produsul corespunde unui nivel calitativ stabilit printr-un
document normativ .
Buletinul de analiză se eliberează pentru produsele alimentare , chimice
şi cuprinde nivelul caracteristicilor de calitate .
Este un document important prin care fabrica certifică calitatea produsului ,
garantându-l pentru o anumită perioadă de timp . De aceea , în conţinutul său
sunt înscrise condiţiile tehnice stabilite de STAS pe baza căruia a fost fabricat
produsul , ca şi condiţiile întrunite în momentul predării .
 CAPITOLUL IV
VERIFICAREA CALITĂŢII MĂRFURILOR
ALIMENTARE

Recunoscându-se necesitatea unor mutaţii profunde în modul de

abordare a aspectelor referitoare la calitate, în România asistăm, în ultimii ani,
la intensificarea preocupărilor în domeniul calităţii ,atât la nivelul agenţilor
economici, cât şi la nivelul unor organisme guvernamentale şi
neguvernamentale , asociaţii , firme de consultanţă.
Acest proces va fi facilitat de preocupările actuale din România privind
perfecţionarea cadrului legal şi instituţional al evaluării conformităţii şi a celui
referitor la standardizare.
De asemenea, se recunoaşte necesitatea elaborării unei politici naţionale
coerente referitoare la calitate , în programul guvernului fiind prevăzut
că “guvernul va elabora o Strategie Naţională a Calităţii, prin care sunt
stimulate transferul tehnologic şi inovarea, ca bază a creşterii capacităţii
concurenţiale pe pieţe globale în condiţiile corelării politicilor guvernamentale
în domeniul protecţiei consumatorului , cu cele din domeniul infrastructurilor
calităţii şi armonizării acestora cu politicile practicate de Piaţa Unică
Europeană”.
Se apreciază că această legislaţie contribuie la asigurarea premiselor
necesare pentru acceptarea României ca partener în vederea încheierii
Acordului European de Evaluare a Conformităţii , din cel puţin următoarele
considerente:
 asigură separarea funcţiilor de reglementare, acreditare, standardizare şi
certificare a produselor. Astfel, pentru acreditare s-a creat un organism
independent de cel de standardizare, acesta din urmă păstrându-şi
atribuţiile referitoare la activitatea de standardizare şi cele privind
certificarea conformităţii produselor cu standardele române, gestionând,
mărcile de conformitate cu aceste standarde ;
 stabileşte caracterul voluntar al tuturor standardelor naţionale. Aplicarea
unui standard naţional poate deveni obligatorie, în totalitate sau parţial,
numai printr-o reglementare tehnică ;
 stabileşte un nou cadru instituţional pentru activitatea de standardizare
naţională. Spre deosebire de situaţia anterioară, când organismul naţional
de standardizare era un organism guvernamental ,acesta devine o
asociaţie de drept privat ,fără scop lucrative. Această soluţie asigură o
mai bună reprezentare a tuturor părţilor interesante în activitatea de
standardizare naţională .
 stabileşte principiile de bază ale acreditării organismelor şi laboratoarelor
în România, în acord cu tendinţele actuale pe plan mondial şi în UE.
 Aprecierea calităţii unui produs se face în scopul de a constata modul cum
sunt respectate cerinţele prescrise de standarde şi în dorinţa de a găsi căi de
perfecţionare a acestora .
Verificarea calităţii se face în spaţii special amenajate numite „laboratoare”
care permit aplicarea diferitelor metode şi tehnici de analiză .
Organizarea şi amenajarea laboratoarelor se efectuează în funcţie de
specificul grupelor de mărfuri . Acestea au în comun condiţii legate de
asigurarea temperaturii optime , a luminozităţii , prezenţa instalaţiilor de apă ,
gaz , reţea electrică de forţă etc. De asemenea , sunt necesare ustensile şi aparate
specifice de lucru .
Verificarea calităţii se face pe un lot de marfă . Prin lot de marfă înţelegem
cantitatea de produs de acelaşi fel , având aceeaşi formă de ambalaj şi aceeaşi
dată de fabricaţie . Mărimea lotului este stabilită cantitativ de standard în
capitolul „Reguli pentru verificarea calităţii „ . Aceste reguli precizează ordinea
analizei unui lot , şi anume :
- verificarea ambalajului de transport şi de desfacere
- verificarea marcării
- recoltarea probelor medii pentru analiză
- analiza organoleptică şi de laborator .

Verificarea ambalării , marcării , examenul organoleptic se fac luând la

întâmplare 5-10% din numărul de ambalaje de transport care constituie lotul ,
dar nu mai puţin de două ambalaje .
Pentru examenul de laborator se formează proba medie din produsele
examinate organoleptic . Proba medie reprezintă cantitatea de produs recoltată
prin sondaj din diferite puncte ale produsului sau lotului . Mărimea probei ,
exprimată în grame , este prevăzută în STAS . Proba obţinută se împarte în părţi
egale şi se ambalează în borcane de sticlă sau alte ambalaje impermeabile . O
parte de probă se trimite la laboratorul de analiză al întreprinderii , cea de-a
doua parte se păstrează în acelaşi loc , în aceleaşi condiţii ca lotul primit .
Probele vor fi sigilate şi etichetate cu : denumirea fabricii producătoare ,
denumirea produsului , data fabricării şi luării probelor , numele şi semnătura
persoanei care a luat proba .
În caz de litigiu , o parte din probă se trimite spre analiză unui laborator
neutru , corespunzător tipului de produs .
Pentru verificarea calităţii produsului se folosesc diferite metode şi anume :
- metoda organoleptică
- metode de laborator
Fiecare metodă are o tehnică proprie care cuprinde etape distincte care
trebuie respectate pentru a se obţine rezultate corecte .

Metoda organoleptică stabileşte anumite proprietăţi ale produselor cu

ajutorul organelor de simţ . Este o metodă rapidă , uşoară , dar poate fi
 subiectivă depinzând de acurateţea simţurilor şi de pregătirea persoanelor
implicate în efectuarea ei . Trebuie să se desfăşoare în condiţii optime şi să
respecte o anumită ordine în stabilirea proprietăţilor .
Metodele de laborator stabilesc proprietăţi fizico – chimice ,
microbiologice , în funcţie de produsul analizat . Sunt efectuate în condiţii de
muncă corespunzătoare , cu aparate specifice , de cadre cu pregătire specială .
rezultatele obţinute reprezintă media aritmetică a două determinări de acelaşi fel
efectuate în acelaşi timp , între care se mai admit mici diferenţe .
Fiecare metodă de laborator este bine justificată printr-un scop bine
precizat . De asemenea , în normele speciale se indică aparatele sau reactivii
folosiţi la determinare , precum şi modul de lucru şi de stabilire a rezultatului .
Verificarea calităţii produselor se poate realiza astfel :
a) Verificarea prin atribute - se examinează unele caracteristici
psihosenzoriale ale produselor, determinând împărţirea produselor în două
categorii:
- corespunzătoare, deci acceptate;
- necorespunzătoare, deci respinse;
În urma verificării, se obţin rezultate exprimate fie în număr de defecte în
întregul lot , fie în procente.
Această metodă prezintă următoarele avantaje:
- este simplă, fără a implica o aparatură de măsură şi control sofisticată;
- este economică în cazul produselor pentru care caracteristicile
psihosenzoriale sunt determinate ;
Presupune constatarea prezenţei sau absenţei caracteristicilor
organoleptice la fiecare produs analizat.
De asemenea , presupune stabilirea numărului de produse din eşantion
care posedă sau nu caracteristica organoleptică respectivă şi împărţirea
produselor în corespunzătoare şi necorespunzătoare .
Metoda organoleptică stabileşte cu ajutorul organelor de simţ proprietăţile
organoleptice ale produselor ( aspect , culoare , miros, gust etc. ) .
Este o metodă rapidă , uşoară , dar prezintă dezavantajul că este
subiectivă, deoarece rezultatele obţinute depind de acurateţea simţurilor
persoanelor care fac verificarea calităţii şi de pregătirea profesională a acestora .

b) Verificarea calităţii prin intermediul caracteristicilor variabile - se

efectuează măsurători asupra unor caracteristici şi proprietăţi ale produselor,
rezultatele transpunându-se asupra mediei şi dispersiei caracteristici măsurabile.
Avantajul metodei constă în exactitate , permiţând calcularea unor
indicatori statistici şi aplicarea unor coeficienţi de corecţie, dar este mai
complexă decât verificarea prin atribute, necesitând personal calificat şi o
aparatură de măsură şi control mai pretenţioasă şi mai scumpă.
Este însă foarte des utilizată în industria chimică şi industria
electrotehnică şi electronică.

Sisteme de control al calităţii :

a) Control integral(sau 100% sau bucată cu bucată) constă în

verificarea tuturor componentelor loturilor de produse. Este un sistem mai greoi,
dar necesar în cazul în care produsele din lot sunt de valoare ridicată, acceptarea
unui defect implicând pierderi considerabile sau când loturile au dimensiuni
reduse. Nu se aplică atunci când determinările unor caracteristici presupun şi
distrugerea produselor.
b) Controlul prin eşantionare reprezintă procesul de evaluare a calităţii
unei părţi reduse a produselor dintr-un lot,în vederea acceptării sau respingerii
întregului lot, adică pentru a stabili dacă lotul corespunde sau nu unei anumite
specificaţii de calitate. Ca metode de aplicare, poate fi folosită atât cea prin
atribute cât şi cea prin variabile.
 CAPITOLUL V
PROCESUL - VERBAL DE RECEPŢIE

Constatările în legătură cu cantitatea şi calitatea lotului de marfă

examinat sunt consemnate într-un proces verbal de recepţie . Aceasta prezintă
calitatea reală a mărfurilor .
Pe baza procesului verbal de recepţie , calitatea reală a mărfurilor poate fi
comparată cu calitatea prescrisă sau contractată , putând fi inferioară sau uneori
chiar superioară acestora .
Procesul –verbal reprezintă dovada constatărilor făcute de comisia
recepţie şi poate fi invocat de furnizor , de beneficiar sau de transportator . El
este deci un mijloc de probă .
Procesul –verbal cuprinde următoarele elemente :
 data şi locul efectuării recepţiei
 componenţa comisiei de recepţie
 metodologia de verificare a calităţii lotului
 deficienţele calitative constatate
 cauzele deficienţelor constatate
 urmele de distrugeri de sigilii , spargeri , sustrageri ,scurgeri

În situaţia în care lotul de marfă este găsit necorespunzător , comisia de

recepţie înştiinţează furnizorul .
Se stabileşte una din situaţiile următoare :
 returnarea lotului de marfă furnizorului , în vederea înlocuirii acestuia cu
altul corespunzător .
 recondiţionarea lotului , cu suportarea cheltuielilor de către partea aflată
în culpă .
 resortarea mărfurilor şi trecerea lor la o calitate inferioară , cu reducerea
preţului de vânzare la furnizor
 refuzarea mărfurilor, când acestea nu corespund calitativ şi furnizorul nu
acceptă înlocuirea lor .
 CAPITOLUL VI
EFECTELE JURIDICE ŞI ECONOMICE ALE
RECEPŢIEI MĂRFURILOR

Efectele juridice sunt următoarele :

 se constată dacă furnizorul şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale cu
privire la cantitate , calitate , sortiment , termene de livrare ;
 confirmarea livrării mărfurilor contractate ;
 stabilirea momentului trecerii mărfurilor din proprietatea furnizorului în
cea a beneficiarului ;
 stabilirea momentului în care este angajată răspunderea furnizorului
pentru nelivrarea mărfurilor sau livrarea cu întârziere a acestora , sau
executarea necorespunzătoare a obligaţiilor contractuale ;
 evidenţierea datei de la care începe să curgă termenul de garanţie pentru
unele categorii de mărfuri ;
 stabilirea datei la care ia naştere obligaţia de plată a valorii mărfii de către
beneficiar;
 eliberarea transportatorului de obligaţia asumată prin contractul de
transport .

Efectele economice sunt următoarele :

PENTRU COMERŢ :
 evitarea pătrunderii în sfera comerţului a mărfurilor necorespunzătoare
din punct de vedere calitativ
 evitarea formării stocurilor supranormative care generează imobilizări de
fonduri , încetinirea vitezei de circulaţie a mărfurilor , creşterea
cheltuielilor şi deci reducerea rentabilităţii
 asigurarea gestiunii corecte a produselor

PENTRU PRODUCŢIE :
 stimularea producătorilor pentru a obţine produse de calitate superioară ,
corespunzătoare prescripţiilor standardelor , normelor tehnice

PENTRU CONSUMATOR :
 beneficiarul îşi asumă riscul pentru viciile aparente , iar furnizorul pentru
viciile ascunse
 se asigură protecţia consumatorilor prin respectarea drepturilor acestora :
- dreptul de a fi protejaţi
 - dreptul de a fi informaţi corect
- dreptul de alegere liberă a mărfurilor dintr-o gamă variată de produse

CAPITOLUL VII
NORME DE PROTECŢIE A MUNCII

Activitatea de comerţ presupune desfăşurarea unor procese de muncă prin

care personalul comercial este supus unui efort fizic şi psihic susţinut , dar este
şi predispus la o serie de accidente care îi pot determina incapacitatea temporară
sau permanentă de muncă .
De aceea , pentru prevenirea acestor accidente care nu numai că afectează
buna desfăşurare a activităţii comerciale , ci pot provoca şi o serie de neplăceri
pentru persoanele accidentate , este necesară respectarea unor norme de
protecţie a muncii , instituite la nivelul fiecărei unităţi comerciale în parte , care
sunt aduse la cunoştinţa personalului comercial .
Protecţia muncii reprezintă un ansamblu de acţiuni şi măsuri ce au ca
obiect cunoaşterea şi înlăturarea tuturor elementelor care pot apărea în
procesul muncii , susceptibile să provoace accidente şi îmbolnăviri
profesionale .
Orice activitate economică trebuie să aibă în vedere pe lângă cerinţele de
productivitate şi pe cele de securitate a muncii .
Conducătorii şi organizatorii proceselor comerciale nu trebuie să
neglijeze măsurile de protecţie , ci trebuie să le considere parte integrantă a
întregii activităţi . Studiul protecţiei muncii trebuie să înceapă prin cunoaşterea
problemelor generale de bază care pot cauza accidente şi îmbolnăviri
profesionale , pentru a putea în primul rând să le prevină .
Lucrătorii care desfăşoară activităţi în comerţ trebuie să cunoască toate
informaţiile cu privire la :
 Riscurile la care sunt expuşi
 Părţile periculoase ale echipamentelor tehnice utilizate în funcţie de
specificul activităţii
 Dispozitivele de protecţie existente
 Mijloacele de protecţie
 Modul de intervenţie în caz de avarii sau accidente
 Sistemele de avertizare
Dotarea cu echipamentul individual de protecţie şi alegerea acestuia în
funcţie de riscurile specifice fiecărui tip de activitate sau operaţie comercială se
vor face conform Normativului – cadru de acordare şi utilizare a echipamentului
individual de protecţie.
În zonele cu pericol potenţial de apariţie a electricităţii statice în mediul de
muncă , îmbrăcămintea şi încălţămintea trebuie să fie antistatice şi se interzice
utilizarea îmbrăcămintei sintetice generatoare de sarcini electrice sau a
încălţămintei cu accesorii metalice .
La casele de marcat , la instalaţiile care sunt conectate la sursele de energie
electrică existente în unităţile comerciale , înaintea începerii programului de
lucru va fi verificată legătura cu conductorul de nul şi integritatea cablurilor
care le conectează .
Echipamentele tehnice utilizate pentru transportul loturilor la rampă de
încărcare – descărcare , trebuie sa fie adecvate sarcinii de muncă sau adaptabile
cu uşurinţă pentru îndeplinirea acesteia şi să poată fi utilizate de către angajaţi
fără a prezenta riscuri pentru sănătatea şi siguranţa lor.
Pentru prevenirea accidentelor şi reducerea pagubelor provocate de
deteriorarea mărfurilor sau ambalajelor , trebuie respectate anumite reguli
privind manipularea şi transportul mărfurilor :
1. Evaluarea greutăţii obiectului şi pregătirea pentru a-l ridica se
realizează prin următoarele operaţii :
 Verificarea înălţimii şi lăţimii obiectului
 Împingerea obiectului cu piciorul pentru a estima greutatea
acestuia
 Aranjarea obiectului astfel încât să fie uşor de manevrat
 Îndepărtarea obstacolelor din drum
Operaţiile se desfăşoară cu respectarea următoarelor reguli :
- nu se ridică obiectul dacă podeaua este udă sau alunecoasă
- dacă obiectele sunt prea grele se apelează la mijloace de transport
- înălţimea maximă până la care mărfurile pot fi preluate în condiţii de
siguranţă este de 1,60 m .
- înălţimea maximă de ridicare manuală a mărfurilor este de 1,40 m
- înălţimea maximă atinsă cu mâna este de 2 m .
2. Poziţionarea corpului se realizează prin următoarele operaţii :
 Plasarea unui picior pe una din laturile obiectului
 Poziţionarea celuilalt picior în spatele obiectului
3. Prinderea obiectului :
 Ţinerea obiectului aproape de corp când este ridicat
 Prinderea obiectului de marginile de jos
4. Alegerea poziţiei de ridicare :
 Îndoirea genunchilor pentru a ridica obiectul
 Ţinerea spatelui drept
 Nu se îndoaie şi nu se răsuceşte mijlocul
5. Ridicarea obiectului :
 nu se fac mişcări bruşte
 ridicarea treptată cu îndreptarea picioarelor
 nu se răsuceşte corpul
6. Evitarea accidentelor :
  Se evită întinderile
 Nu se folosesc cutii pe post de scară
 Se folosesc mijloace de ridicare mecanizate

BIBLIOGRAFIE :

1. Vasile Bozgan ( coordonator ) , Comerţ şi Servicii – Manual pentru

şcoala de arte şi meserii , nivel I , Editura Economică Preuniversitaria ,
2002
2. Eugen Falniţă , Carmen Băbăiţă , Marius Bizerea , Merceologie , Editura
Mirton , Timişoara , 2001
3. Tănţica Petre , Gabriela Iordache , Studiul Calităţii Produselor şi
Serviciilor , manual pentru clasa a XI-a , Editura Niculescu ABC , 2004
4. Tănţica Petre , Gabriela Iordache , Studiul Calităţii Produselor şi
Serviciilor , manual pentru clasa a XII-a , Editura Niculescu ABC , 2002
5. Ştefan Pece , Ştefan Silviu Mitrea , Protecţia muncii , manual pentru
Învăţământul preuniversitar , Editura Didactică şi Pedagogică R.A.,
Bucureşti , 1998