1

Cunoştinţe minime obligatorii –FARMACIE

1. Osmolaritatea mediului intra- şi extracelular:~ 300 miliosmoli / l

2. pH intracelular:
Este neutru şi are valoarea de 7, se pot înregistra valori normale extreme: 6-7,4 după
tipul de celula.

3. pH extracelular:
Este: 7,4 în plasma sângelui arterial;
7,35 în plasma sângelui venos;
7,4 în lichidul interstiţial;

4. Concentraţia de Na în mediul intra- şi extracelular:

– mediu intracelular: 10-37 mEq / l;
– lichid interstiţial: ~ 136 mEq / l;
– plasma sanguină: 140 ± 5 mEq / l;

5. Concentraţia de K în mediul intra- şi extracelular:

– mediul intracelular: ~ 150 mEq / l;
– plasma sanguină: 3,5 ⇒ 5,6 mEq / l;

6. Concentraţia de Ca în mediul intra- şi extracelular:

– mediul intracelular: ~ 10-7 M;
– plasma sanguină: 2,1-2,6 mEq / l;

7. Concentraţia de Mg în mediul intra- şi extracelular:

– mediul intracelular: ~ 2,6 mEq / l;
– plasma sanguină: 1,5 ⇒ 2,5 mEq / l;

8. Concentraţia de Cl în mediul intra- şi extracelular:

– mediul intracelular: 1-3 mEq / l;
– lichid interstiţial: ~ 117 mEq / l;
– plasma sanguină: 90-110 mEq / l;

9. Concentraţia totală a proteinelor în plasma sanguină: ~ 6 ⇒ 8 gr / dl

10. Proteinograma (clasificarea proteinelor după masa moleculară şi concentraţiile lor

plasmatice):
– proteine totale 6-8 gr / dl ⇒ 100%;
– albumine: 4,5-5,7 gr / dl ⇒ 55-70%;
– globuline: 1,46-2,54 gr /dl ⇒ 30-45%;
– fibrinogen: 0,2-0,4 gr / dl;
Raport albumine globuline = 1,5 – 2,5
Fracţii globulinice (% din totalul proteinelor plasmatice)
α1 ⇒ 3-7 %;
α2 ⇒ 7-10 %;
β ⇒ 9-17 %;
γ ⇒ 12-20 %;
 2

11. Hematocritul. Definiţie. Valori normale:

Definiţie: – reprezintă raportul dintre valorile elementelor figurate şi celulare ale

sângelui în care se găsesc.
Valori normale:
 la bărbat: 46,5 ± 5 %;
 la femeie: 42 ± 5 %;
 la nou-născut: 56 ± 5 %;
 la copil: 40 ± 5 %;
Hematocrit somatic = 0,91 x hematocrit venos.

12. Număr de hematii în sânge. Valori normale:

 la bărbat = 4.500.000 – 5.000.000 / mm3 de sânge;
 la femeie = 4.200.000 – 4.500.000 / mm3 de sânge;
 la copil = 5.000.000 – 6.000.000 / mm3 de sânge;

13. Concentraţia hemoglobinei în sânge:

 la bărbat = 14-18 g / dl;
 la femeie = 12-16 g / dl;
 nou-născut = 18-27 g / dl;
 copil sub 1 an = 10-15 g / dl;
 copil sub 10 ani = 12-17 g / dl;

14. VSH. Definiţie. Valori normale:

Definiţie: Înălţimea coloanei de supernatant măsurată la 1, 2, 24 h din amestec în
proporţie de 4:1 sânge venos proaspăt recoltat prin puncţie venoasă şi lichid anticoagulant
(citrat Na 3,8 %).
Valori:
 la bărbat: 2-7 mm / 1h; 7-15 mm / 2h;
 la femeie: 4-9 mm / 1h; 12-17 mm / 2h;
 sarcină: 35 mm / 1h;
 nou-născut: 0,5 mm / 1h;
 la copil: 9-12 mm / 1h;

15. Număr de leucocite în sânge. Valori normale:

 adult: 4.000-8.000 / mm3;
 nou-născut: 15.000-30.000 / mm3;
 sugar: 9.000-15.000 / mm3;
 copil sub 6 ani: 4.000-10.000 / mm3;

16. Formula leucocitară:

% nr. mm3 de sânge
agranulocite:
limfocite: 25-35 % 1.500-2.400
monocite: 4-8 % 240-600
granulocite:
neutrofilele 60-70 % 3.000-4.800
eozinofilele 1-4 % 300-400
bazofilele 0-1 % 20-80
 3

17. Timpul de sângerare. Definiţie. Valori normale:

Definiţie: durata sângerării induse prin puncţie dermică cu ac Francke.
Valori: 2-4 minute (prin tehnica Duke).

18. Timp de coagulare. Definiţie. Variaţii normale:

Definiţie: intervalul de timp dintre momentul recoltării sângelui venos şi cel al
coagulării complete (dispariţia fluidităţii).
Variaţii normale:
 prin tehnica Lee-White (în eprubetă):
o 6-10 minute: prima eprubetă (testată de la început);
o 8-12 minute: a doua eprubetă (aflată în repaus mecanic până la coagularea
completă până la eprubeta 1);
o
 metoda Bazarov (pe lamă): 8-10 minute;

19. Numărul plachetelor sangvine. Valori normale:

200.000-300.000 / mm3;

20. Explorarea fragilităţii capilare prin metoda Rumpel-Leeds:

Pin manşeta pneumatică se aplică pe antebraţ o presiune cu cca. 10 mm / Hg sub
valoarea presiunii sistolice, timp de 5 minute şi se numără peteşiile (pete tegumentare
roşietice) apărute pe o suprafaţă circulară cu diametrul de 2 cm şi se stabileşte scorul.
Reacţie slab pozitivă (+): 10-12 peteşii.
Reacţie pozitivă (++): peste 20 peteşii.
Reacţie intens pozitivă (+++): peste 30 de peteşii.

21. Determinarea grupelor sanguine:

 determinarea aglutinogenului (metoda Beth-Vincent):
o pe o lamă de sticlă se pun 3 picături de ser hemotest de la stânga la dreapta din
grupele I, II şi III. La fiecare din acestea se adaugă o cantitate foarte mică de
sânge proaspăt recoltat prin puncţie venoasă sau dermică. Se omogenizează şi
se observă cu ochiul liber după 2-3 minute: prezenţa aglutinogenului
corespunzător aglutininei din serul hemotest determină aglutinarea; sedimentul
este roşu spre deosebire de menţinerea culorii roşietice iniţiale în absenţa
aglutinogenului;
 determinarea aglutininei prin metoda Simonin:
o pe o lamă de sticlă se pun 3 picături din sângele de cercetat. Se adaugă la
fiecare în ordine de la stângă la dreapta o cantitate foarte mică de suspensii de
hematii – test (grupele I, II şi III). Se citeşte rezultatul ca mai sus.

22. Tehnica tubajului gastric:

Se introduce în tubul digestiv o sondă (tub de cauciuc de construcţie specială), Faucher
groasă de 1 cm diametru şi 75 cm lungime sau o sondă Einhorn subtire de 0,5 cm diametru şi
150 cm lungime. Se introduce pe cale orală (sonda Faucher sau Einhorn) sau pe cale nazală
(sonda Einhorn). Prezenţa în stomac a capătului distal al sondei permite aspirarea conţinutului
gastric (cu seringa ataşată la capătul proximal al sondei).

23. Tehnica tubajului duodenal:

Se introduce în tubul digestiv (pe cale orală sau nazală) o sondă (tub de cauciuc de
construcţie specială): o sondă Einhorn, subţire 0,5 cm diametru şi 150 cm lungime. Prezenţa
în duoden a capătului distal al sondei permite aspirarea conţinutului duodenal (cu seringa
ataşată la capătul proximal al sondei).
 4

24. Aciditatea sucului gastric: determinarea debitelor secretorii:

• determinarea acidităţii sucului gastric: valori normale. Se neutralizează sucul gastric
filtrat cu NaOH 0,1 N, în prezenţa reactivului Töpffer şi a fenolftaleinei. Schimbări de
culoare în cursul titrării:
- iniţial roşu,
- apoi galben-portocaliu la pH = 3,5 şi reprezintă aciditatea „liberă”
- şi apoi roz intens la pH = 8,2 şi reprezintă aciditatea „totală”.
Valori normale:
HCl liber = 15 U.Cl. (unităţi clinice) şi 0,9-1 g/l
HCl combinat = 25 U.Cl. şi 1-2,5 g/l
HCl total = 40 U.Cl. şi 2,5-3,5 g/l
• debitul secreţiei gastrice în condiţii bazale şi de stimulare maximă:
o debitul bazal este de 60 ml/h, iar cel maximal 250 ml/h;
o debitul de acid bazal este 2 mEq/h, iar cel maximal 18 mEq/h;

25. Recoltarea secreţiei biliare prin tubaj duodenal:

Se introduce în tubul digestiv pe cale orală sau nazală o sondă (tub de cauciuc de
construcţie specială): sondă Einhorn, sunţire 0,5 cm diametru şi 150 cm lungime. Prezenţa în
duoden a capătului distal al sondei permite aspirarea continutului duodenal (cu seringa atasata
la capatul proximal al sondei). Se recoltează:
 bila A (coledociana) de culoare galben închis şi consistenţă vâscoasă;
 bila B (veziculară) de culoare galben-verzui.
Se administrează pe sondă o substanţă colagogă (de exemplu: 20 ml sulfat de Mg 33%);
 se recoltează bila C (hepatică) de culoare galben-auriu;

26. Amplasarea electrozilor în deviaţiile standard:

DI: antebraţul drept (–); antebraţul stâng (+)
DII: antebraţul drept (–); gamba stângă (+)
DIII: antebraţul stâng (–); gamba stângă (+)
*Codul culorilor:
antebraţul drept – roşu; antebraţul stâng – galben;
gamba dreaptă – negru (împământare); gamba stângă – verde;

27. Determinarea ritmului cardiac:

Ritmul cardiac normal este ritmul sinusal; fiecare complex QRS este precedat de o
singură undă P (pozitivă în cel puţin două derivaţii standard şi cu aspect normal).
* Frecvenţă normală a ritmului sinusal este de 70/min.

28. Determinarea frecvenţei cardaice pe ECG:

Numărul de bătăi dintr-un minut se determină împărţind 60 la durata în secunde a
ciclului cardiac (interval RR); dacă frecvenţa este neregulată se calculează frecvenţa medie
pentru 3-4 cicluri. Frecvenţa cardiacă normală este de 70/min.

29. Zgomotul I:
Zgomotul I se ascultă pe toată aria cardiacă, cu intensitate maximă în spaţiul 5
intercostal stâng, pe linia medioclaviculară pentru mitrală şi la baza apendicelui xifoid pentru
tricuspidă.
*caracteristici: lung, grav, puternic, şi cu timbru înfundat
*durata: 0,08-0,15 s
*frecvenţa: 35-100 Hz
 5

30. Zgomotul II:

Zgomotul II se ascultă pe toată aria cardiacă, cu intensitate maximă în spaţiul 2
intercostal, la 2 cm parasternal, în dreapta pentru aortă şi în stânga pentru pulmonară.
*caracteristici: scurt, înalt, lovit şi cu timbru clar
*durata: 0,07-0,1 s
*frevenţa: 100-150 Hz

31. Presiunea arterială:

- maximă: 120-140 mmHg
- minimă 60-90 mmHg
min= max/2 + p (p=10-20 mmHg)

32. Măsurarea presiunii arteriale prin metoda ascultatorie:

Se bazează pe explorarea cu ajutorul stetoscopului a zgomotelor determinate de
vibraţia peretelui arterial (Korotkov) distal faţă de o compresiune: se aplică manşeta
pneumatică a tensiometrului pe braţ şi stetoscopul la plica cotului; se introduce aer în manşetă
până la o presiunea mai mare decât valoare presupusă a maximei; se evacuează lent aerul
introdus; presiunea corespunzătoare primului zgomot reprezintă valoarea presiunii maxime
(sistolice); presiunea corespunzătoare scaderii bruşe a inensităţii zgomotelor reprezintă
valoarea presiunii minime (diastolice).

33. Zgomotul laringo-traheal:

Acest zgomot respirator, puternic şi cu timbru suflant este produs de trecerea aerului
prin glotă (inspir şi expir).

*Stetoscopul se plasează pe torace:

- anterior – pe jumătatea superioară a sternului;
- posterior – pe regiunea interscapulară (T1-T4).

34. Murmurul vezicular:

Acest zgomot respirator, slab şi cu timbru dulce aspirativ este produs de trecerea
aerului prin comunicarea dintre bronhiole şi canalul alveolar. *Stetoscopul se plasează
sistematic pe toată suprafaţa toracică pentru a decela modificări patologice.

35. Valorile normale ale volumelor respiratorii (ml):

500 – volum curent (VC)
3000 – volum inspirator de rezervă (VIR)
1200 – volum expirator de rezervă (VER)
1200 – volum rezidual (VR)

Capacitatea inspiratorie (CI) = VC + VIR

Capacitatea vitală (CV) = VC + VIR + VER
Capacitatea funcţională reziduală (CFR) = VER + VR
Capacitatea pulmonară totală (CPT) = CV + VR

36. Determinarea VEMS:

Volumul expirat maxim pe secundă (VEMS) se determină pe expirograma
forţată (inspir maxim urmat de apnee inspiratorie şi expir maxim, toate sub control
voluntar).

37. Urina normală:

Aspect (la emisie): – este galben pai (mai închisă dimineaţa) şi limpede.

pH:
 6

 6,2-6,8 în alimentaţia mixtă;

 5,2-5,3 în alimentaţia bogată în proteine;
 7-7,5 în regim vegetarian;
Diureza: – (volumul urinar în 24h) este 900-1500 ml cu variaţii fiziologice legate de vârstă,
sex, temperatura mediului, ingestia de lichide.

38. Componentele examenului sumar de urină:

Aspect(normal), densitate (1015-1022), pH (6.2-6,8),
Albumină, Glucoză, corpi cetonici, pigmenti biliari, saruri biliare (toate absente in
mod normal), urobilinogen (normal),
Sediment: – rare leucocite, rare celule epiteliale, rare cristale.

39. Proba Addis:

Valori normale: – examenul cantitativ al elementelor figurate şi cilindrilor din sedimentul
urinar, pentru urina din 24 ore.
Hematii < 500.000
Leucocite < 1-2 milioane
Cilindrii < 500.

40. Concentraţia normală a ureii în plasma sanghină: – 0,2-0,4 g/l.

41. Concentraţia normală a ureii în urina finală: – 15-35 g/l.

42. Concentraţia normală a acidului uric în plasma sanghină: – 2-5 mg/dl.

45. Concentraţia normală a acidului uric în urina finală: – 0,5-1 g/dl

43. Concentraţia normală a creatininei în plasma sanghină: – 0,6-1,3 mg/dl.

44. Concentraţia normală a creatininei în urina finală: – 0,75-2 g/l.

45. Concentraţia normală a glucozei în plasma sanghină: – 0,8-1,1 g/l.

46. Concentraţia normală a glucozei în urina finală: – 0 g/l

47. Concentraţia normală de Ca2+ în plasma sanghină: – 4,3-5,2 mg/dl.

48. Concentraţia normală a Ca2+ în urina finală: – 0,14-0,20 mg/dl.

49. Concentraţia normală de PO43- în plasma sanghină: – 3,0-4,5 mg/dl.

50. Concentraţia normală de PO43- în urina finală: – 1,2-1,5 mg/dl.

51. Diagnosticul precoce de sarcină:

Diagnosticul precoce de sarcină se bazează pe evidenţierea creşeterii concentraţiei
gonadotropinei corionice umane (HCG) în urina gravidei începând cu ziua 7,14 de sarcină şi
cu un maxim în săptămâna 6.

Proba Galli-Mainini: se injectează urină de femeie presupus gravidă (1-3 ml) la broscoi, prin
musculatura coapsei în sacii limfatici dorsali. După 45 de minute, se recoltează urină din
cloaca animalului şi se examinează la microscop direct fără colorare. [eroare ≈ 20%]

52. Reflexul rotulian L2–L4

Percuţia tendonului rotulian determină contracţia cvadricepsului femural cu extensia
gambei pe coapsă. Se poate examina la subiectul în poziţie şezând (picior peste picior) sau la
subiectul în decubit dorsal, căruia examinatorul îi susţine (cu mâna) membrul inferior la
nivelul spaţiului popliteu.
 7

53. Reflexul achilian: L5–S2

Percuţia tendonului achilian determină contracţia tricepsului sural cu flexia plantară a
piciorului. Pentru explorare subiectul se aşează cu genunchiul sprijinit de un scaun sau pe
marginea patului.

54. Reflexul bicipital: C5–C6

Percuţia tendonului distal al bicepsului brahial (prin intermediul degetului
examinatorului) determină contracţia bicepsului cu flexia antebraţului pe braţ. Pentru
explorare subiectul are antebraţul uşor flectat pe braţ.

55. Reflexul tricipital: C7–D1

Percuţia tendonului tricepsului brahial la nivelul olecraniului determină contracţia
tricepsului cu extensia antebraţului pe braţ. Pentru explorare examinatorul susţine braţul
subiectului la nivelul plicii cotului iar braţul îl aduce uşor înapoi şi în afară.

56. Reflexul cutanat plantar: L4–S2

Excitarea cu un vârf ascuţit a marginii externe a plantei dinspre călcâi spre degete
determină flexia degetelor pe plantă. Inversarea reflexului (extenisa halucelui şi abducţia
celorlalte degete semnul Babinski) apare fiziologic la copiii sub 3 ani şi la adult în somnul
profund, iar patologic în leziuni ale căii piramidale.

57. Reflexul cutanat abdominal: D9–D12

Excitarea uşoară cu un vârf bont a tegumentului abdominal în regiunea superioară,
mijlocie şi inferioară determină contracţia musculaturii peretelui abdominal. Pentru explorare
subiectul este în decubit dorsal şi are coapsele uşor flectate pe abdomen (pentru relaxarea
optimă a musculaturii abdominale).

58. Metode de stimulare vagală:

*Comprimarea sinusului carotidian (unilateral timp de 20s) determină scăderea
frecvenţei cardiace şi a tensiunii arteriale (efect mai intens la subiecţii vagotonici).
*Proba Valsalva: inspir profund urmat de o perioadă de apnee postinspiratorie şi
determină bradicardie tranzitorie.
*Probă de postură – trecerea din clinostatism în ortostatism şi determină creşterea
frecvenţei cardiace şi a tensiunii arteriale prin mecanism simpatic urmată de efect invers prin
reacţie parasimpatică compensatorie.

59. Determinarea acuităţii vizuale (AV):

Se face cu ajutorul unui optotip standardizat pentru fiecare din ochi în parte începând
cu cel cu vederea mai slabă. Ochiul neexaminat fiind acoperit cu un opercul semitransparent.
Subiectul este aşezat în condiţiile impuse de optotip de obicei (poziţie centrală în faţa
optotipului) la distanţa de 5 m şi i se indică să citească semnele grafice din fiecare rând
începând cu cele de dimensiuni mari. Valoarea acuităţii se consideră cea corespunzătoare
ultimului rând în care subiectul distinge corect majoritatea semnelor (maxim 20% greşeli) şi
se exprimă după formula:
AV = d/D unde:
d – distanţa de citire a optotipului de către subiectul examinat
D – distanţa de citire a optotipului de către un ochi emetrop
În cazul imposibilităţii citirii de la distanţa impusă se apropie subiectul de optotip până
reuşeşte să citească primul rând. Dacă acestuia îi este imposibil – se cercetează capacitatea de
a recunoaşte degetele mâinii şi în ultimă instanţă de a percepe lumina.