Documenti di Didattica
Documenti di Professioni
Documenti di Cultura
TITLUL I
SISTEMUL DREPTULUI
1
DIVIZIUNEA SI RAMURILE DREPTULUI
Sistemul de drept
DIVIZIUNEA DREPTULUI
2
- între individ şi organele autorităţii statale.
In dreptul privat - găsim raporturi între indivizi.
Dreptul public cuprinde următoarele ramuri de drept:
3
specială a participanţilor (comercianţi) la raporturile juridice
respective.
3. Dreptul familiei - cuprinde normele care reglementează
raporturile decurgând din instituţia juridica a căsătoriei, a rudeniei,
filiaţiei, iniţierii precum şi a normelor privind ocrotirea minorilor şi a
celor lipsiţi de capacitatea (alienaţii şi debilii mintali).
Dreptul muncii - cuprinde norme ce reglementează
- raporturi sociale de muncă dintre patroni şi salariaţi;
- raporturi dintre cel ce angajează (de regulă persoana juridic`
]i angajat privind: felul ]i natura muncii, locul de muncă, drepturile
şi obligaţiile părţilor, răspunderea materială şi disciplinară, protecţia
şi igiena muncii - jurisdicţia muncii.
Noţiunea de stat
Statul de la apariţia sa a fost şi rămâne principala instituţie
publică a societăţii.Criteriul dominant al organizării sociale
prestatale îl reprezintă criteriul legăturilor de sânge.
Statul are la bază trei criterii: - teritoriu
- populaţia
- forţa publică (puterea de stat)
Voinţa este esenţa dreptului.
Forţa este esenţa statului.
TIPUL DE STAT - cuprinde totalitatea trăsăturilor caracteristice
tuturor statelor din cadrul aceleiaşi orânduirii sociale (tip de stat
sclavagist, feudalist, capitalist, socialist).
FORMA DE STAT - se referă la modul de organizare şi
funcţionare a puterii de stat.
4
Structura de stat - exprimă organizarea puterii de un teritoriu.
In acest sens se disting mai multe puteri statale:
1. Statul unitar în care exist` un singur parlament
exist` un singur guvern
-România este stat unitar exist` un singur rând de
organe judecătoreşti
exist` o singură constituţie
exist` o singură cetăţenie
2. Statul compus - care poate fi:
a) federaţie - pe plan intern statul îşi păstrează o relativă
independenţă.
5
a) autoritare (prin care se restrâng drepturile cetăţeneşti
şi sporeşte puterea personală a şefului statului.
b) autocratice (despotism, absolutism, tiranie puterea
nelimitată aparţine şefului statului rege ori monarh.
c) fasciste (dictatură teroristă)
d) militare
e) socialiste.
6
Dreptul limitează puterea statului şi menţine un echilibru între
puterea statului şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor.
CAPITOLUL II
7
4. subiectele dreptului civil - această instituţie are două
componente:
- persoana fizic` (subiect individual de drept civil)
- persoana juridic` (subiect colectiv de drept civil)
8
Raporturile nepatrimoniale sunt formate din:
- raporturi ce privesc existenţa şi integritatea subiectelor de
drept civil (dreptul la viaţă, sănătate, reputaţie)
- raporturi de identificare cuprind în conţinutul lor: dreptul la
nume, domiciliu, reşedinţă, denumire)
- raporturi generatoare de drepturi de creaţie intelectuală (au
în conţinut drepturile personale nepatrimoniale ce au ca izvor
opera ştiinţifică literară sau artistică - exemplu dreptul la
paternitatea operei).
Raporturile civile pot fi grupate în :
- raporturi numai între persoana fizic`
- raporturi numai între persoana juridic`
- raporturi mixte - între persoana fizic` şi persoana
juridic`
Al treilea element al definiţiei priveşte subiectele raporturilor
de drept civil -persoana fizic` şi persoana juridic` .
Al patrulea element - se referă la poziţia juridică a subiectelor
care este de egalitate juridică care reprezint` - atât metoda de
reglementare specifică dreptului civil
- cât şi o trăsătură caracteristică a raportului
de drept civil.
9
Delimitarea dreptului civil de unele ramuri de drept
10
- în dreptul civil - subiectele nu au o calitate specială
- în dreptul administrativ - este necesar măcar un subiect să
aibă calitatea de organ al administraţiei publice.
11
- ambele reglementează atât raporturi patrimoniale cât şi
nepatrimoniale
- în dreptul civil poziţia de egalitate există atât la încheierea
contractului cât şi la executarea lui
- în dreptul muncii această poziţie este prezentă numai la
încheierea contractului, iar în cadrul executării trebuie să
existe o disciplină a muncii care implică - răspunderea
materială
- răspunderea disciplinară
12
Conflictul de legi - situaţia în care - cu privire la un raport
juridic cu element străin - sunt susceptibile să se aplice două sau
mai multe legi aparţinând unor state diferite.
Situaţia se rezolvă, prin indicarea normei conflictuale, care
este legea aplicabilă raportului juridic cu element de extraneitate.
CAPITOLUL III
Despre norma juridică
13
privesc pe Preşedintele României, Procurorul general, Preşedintele
Curţii Supreme de Justiţie, etc) - norma are în vedere instituţia nu
persoana care ocupă funcţia respectivă
c) este obligatorie - conţine prevederi ce pot fi impuse
subiectului prin diferite mijloace Obligativitatea este asigurată, în
caz de nevoie prin forţa de constrângere a statului.
b) Structura tehnico-legislativă
Normele juridice apar sub forma de texte concise, redactate
pe articole şi alineate.
In cazul actului normativ, articolele pot fi grupate: paragrafe,
secţiuni, capitole, titluri, părţi, cărţi).
- Elementul structural de bază al actului normativ îl constituie
articolele
- Un singur articol poate conţine mai multe norme juridice,
după cum o normă juridică poate fi cuprinsă în mai multe articole.
Norma juridică este cuprinsă deci într-un act normativ: lege,
decret etc. elaborat după o metodologie specială.
Referitor la structura logică juridică - ordinea elementelor de
structură este indiferentă.
Poate lipsi din structura ei ipoteza sau sancţiunea, niciodată
dispoziţia.
14
a) După obiectul de reglementare : norma juridică se clasifică
în tot atâtea categorii de norme câte ramuri de drept există; adică
norme de drept constituţional, civil, penal etc.
b) Din punct de vedere al forţei juridice, clasificarea se face
în raport cu natura şi locul organului de la care emană norma
juridică
- Se poate vorbi chiar de o ierarhie a normelor juridice, ce
corespunde ierarhiei organelor de stat. Deci normele sunr
exprimate în: legi, decrete, hotărâri şi ordonanţe ale Guvernului,
ordine şi instrucţiuni ale miniştrilor.
c) După caracterul conduitei pe care o prescrie pot fi:
- imperative - care exclud orice derogare, trebuiesc
aplicate întocmai şi pot fi
- onerative - care prevăd în mod expres obligaţia de a
săvârşi anumite acţiuni (exemplu vânzătorul cu două
obligaţii principale, a preda lucrul şi a răspunde de
dânsul - art. 1313 Codul.civil)
- prohibitive - interzic săvârşirea unor acţiuni sunt prin
excelenţă norme de drept penal)
15
Normele juridice generale - se aplică tuturor relaţiilor sociale
din ramura respectivă, şi este cea mai cuprinzătoare
Norme juridice speciale - curprind o anumită categorie de
relaţii din cadrul aceleiaşi ramuri , se referă deci la o sferă mai
restrânsă de relaţii sociale.
Totuşi o normă juridică poate să apară generală în raport cu o a
doua normă, dar poate fi specială în raport cu o a treia normă.
In cazul aplicării normelor de drept pot fi situate când sunt
susceptibile de aplicare două norme în acest caz va avea prioritate
norma specială.
- normele de excepţie - admit derogări de la conduita
prescrisă de normele generale sau normele speciale. Ele sunt de
strictă interpretare şi aplicare, deci nu pot fi extinse prin
interpretare.
Ca exemplu art.4 din Codul familiei.
“Bărbatul se poate căsători numai dacă a împlinit 18 ani, iar
femeia numai dacă a împlinit 16 ani - este normă permisivă, - în
continuarea negăsirii în prezenţa unei norme de excepţie pentru
motive temeinice se poate încuvinţa căsătoria femeii care a împlinit
15 ani”.
16
IZVOARELE DREPTULUI CIVIL
17
- hotărârile Guvernului României.
Amintim că potrivit art.99(1) din Constituţie “In exercitarea
atribuţiilor...., Preşedintele României emite decrete ” (sunt izvoare
de drept acele decrete care conţin norme generale ( nu şi decrete
individuale) şi dacă are ca obiect relaţii sociale care intră în
“obiectul dreptului civil”.
- Caracter de izvor al dreptului civil îl are şi actul
normativ adoptat de - ministru ori
- şeful unui alt organ al administraţiei de stat - indiferent
de denumire: ordin, instrucţiune, regulament etc. (dacă
are ca obiect de reglementare rel. sociale ce intră în
“obiectul dreptului civil”.
- Constituie izvoare ale dreptului civil şi actele normative
anterioare Revoluţiei din 1989 în măsura în care n-au fost abrogate
- care reglementau raporturi civile : legi, decrete, oridne,
instrucţiuni.
- In categoria izvoarelor de drept civil trebuie încadrate şi
reglementările internaţionale - convenţii, pacte, acorduri, etc. - cu
condiţia ca România să fie parte la ele ( prin aderare sau ratificare)
şi binenţeles să privească relaţii sociale ce intră în obiectul dreptului
civil român.
- Pactul internaţional privind drepturile civile şi politice ale
omului (ratificat prin Decretul nr.212/1974 şi Convenţia cu privire
la drepturile copilului (aprobată prin Decretul 47/1990 şi ratificată
prin Legea nr.18/1990).
Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare
la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte
şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale.
1. Legile
2. Decretele
3. Hotărârile şi ordonanţele Guvernului
4. Acte normative emise de conducătorii organelor centrale
ale administraţiei de stat şi
Acte normative adoptate de organele locale executive.
1. Legile
a) Constituţia
18
In doctrină se face deosebire între legea fundamentală
care este Constituţia şi legile celelalte numite ordinare, care includ
şi codurile (Belein)
Deşi este principalul izvor de drept constituţional,
Constituţia este şi izvor important pentru dreptul civil.
2. Decretele
- Stricto sensu - termenul Lege desemnează actul normativ ce
emană de la puterea legislativă - Parlamentul României.
19
- Lato-sensu, prin lege se desemnează şi celelalte acte
normative: decrete, hotărâri ale Guvernului, ordine ale miniştrilor
etc.
Exemplu de decrete:
D.31/1954 privitor la persoana fizic` şi persoana juridic`
D.32/1954 de punere în aplicare a Codului familiei şi Decretul
nr.31/1954
D.167/1958 privitor la prescripţia extinctivă
D.975/1968 cu privire la nume
D.212/1974 de ratificare a Pactelor internaţionale privind
drepturile omului.
4. Acte normative
- Ordinul 710/C./1995 al ministrului justiţiei pentru adoptarea
Regulamentului de punere în aplicare a Legii notarilor publici şi a
activităţii notariale nr.36/1995 (M.Of.176/1995).
20
- jurisprudenţei
- doctrinei şi
- principiilor de drept
1. Obiceiul (cutuma) reprezintă o regulă de conduită stabilită
în practica vieţii sociale şi respectată un timp îndelungat, în
virtutea deprinderii, ca o normă socotită obligatorie (Belein)
(Longa, inveterata, diuturna consuetudo, opinia necessitatis).
Trebuie să se facă următoarea distincţie:
- obiceiurile la care trimit anumite texte din acte normative în
mod expres, nu pot fi socotite ca izvoare de drept distincte de
aceste acte normative, ele fac prin încorporare parte din dispoziţia
normelor juridice respective.
- obiceiurile la care normele juridice cuprinse în acte
normative nu fac trimitere, dar au valoare de izvor de drept,
distinct şi pot fi folosite în interpretarea unor acte juridice.
Exemple de obiceiuri din prima categorie se găsesc în
legislaţia cerută în vigoare (Codul civil).
Dintre acestea amintim:
- art.970 alin.2 C.civil convenţiile “obligă nu numai la ceea ce
este expres într-însele, dar la toate urmările, ce echitatea, obiceiul
sau legea dă obligaţiei, după natura sa”.
- art.980 C.civil, “Dispoziţiile îndoioase se interpretează după
obiceiul locului unde s-a încheiat contractul”.
- în privinţa gardului şi zidului comun, art.600 C.civil,
precizează că înălţimea se hotăreşte după “regulamentele
particulare”.
Exemple de obiceiuri din a doua categorie - adică cele care au
valoare de izvor de drept - se găsesc, îndeosebi în, dreptul maritim
şi se numesc “uzuri interpretative”. Acestea din urmă se manifestă
în două moduri :
- fie prin explixarea expresiilor şi termenilor din contract
- fie prin completarea clauzelor contractului cu ceea ce în
mod obişnuit se presupune că părţile au voit.
21
edicta norme ci de a soluţiona cauza cu care a fost sesizat prin
aplicarea normelor de drept.
Hotărârile judecătoreşti produc efecte numai între părţile din
proces, potrivit principiului relativităţii, pe când izvorul de drept
reprezintă o normă generală, opozabilă tuturor.
Dar un judecător poate să ia în consideraţie, în speranţa pe
care o judecă, o soluţie pronunţată anterior de aceeaşi instanţă, într-
un proces analog, însă această soluţie, nu se transformă într-o
normă obligatorie.
22
Abrogarea indirectă - prevede ieşirea din vigoare a legilor sau
actelor normative, contrare legii noi, formulându-se “orice alte
dispoziţii contrare se abrogă”.
Abrogarea implicită (tacită) când legea nouă conţine dispoziţii
incompatibile cu legea veche fără să prevadă care dispoziţii
contrare se abrogă.
Desuectudnea nu este mod de ieşire din vigore, şi intervine în
acele situaţii în care datorită dispariţiei raţiunilor pentru care actul
normativ a fost adoptat, acesta nu mai este aplicat, fără a fi
abrogat.
O situţie specială priveşte legile temporare pentru care nu
este necesară abrogarea, fiind suficientă scurgerea perioadei de
timp pentru care au fost adoptate.
23
- această excepţie se aplică dacă este consacrată expres în
legea nouă, deoarece excepţiile nu se prezumă, ele fiind de strictă
interpretare şi aplicare.
In prezent este inadmisibilă această excepţie datorită textului
imperativ al art.15 (2) dinConstituţie.
2. ultraactivitatea legii civile vechi, adică legea veche îşi mai
produce efectele un timp oarecare, deci a intrat în vigoare o lege
nouă, binenţeles la situaţii determinate, precizate de legea nouă.
Aceasta trebuie prevăzută expres în legea nouă fiind o excepţie.
Referitor la retroactivitatea legii - legea penală mai favorabilă,
retroactivează.
Dacă de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a
faptei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea
cea mai favorabilă (Angheni).
Un alt aspect al retroactivităţii îl reprezintă legile
interpretative. Legea interpretativă se integrează în actul normativ
interpretat care este anterior.
Legile interpretative au caracter retroactiv, deoarece se
aplică din momentul intrării în vigoare a legii pe care o
interpretează.
24
- starea civilă şi capacitatea civilă a persoana fizic` sunt
supuse legii cetăţeniei - lex personalis este lex patriae, iar
capacitatea persoana juridic` este supusă legii naţionalităţii,
determinată de sediul său ca regulă.
- formarea actului juridic este cârmuită de legea locului unde
se încheie: locus regit actum.
Aplicarea legii civile asupra persoanelor
Legile civile pot fi împărţite în trei categorii, din punct de
vedere al sferei subiectelor la care se aplică:
- legi civile cu vocaţie generală de aplicare: adică se aplică atât
persoana fizic` cât şi persoana juridic` , exemplu Codul civil,
D.31/1954 privitor la persoana fizic` şi persoana juridic` şi
D.167/1958 - prescripţia extinctivă.
- legile civile cu vocaţia aplicării numai persoana fizic` ;
exemplu L.15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de
stat ca RA şi SC, sau Decretul 66 şi L.109/1996 privind organizarea
şi funcţionarea cooperaţiei meşteşugăreşti şi cooperaţiei de consum
şi de credit sau L.31/1990 privind soc.comeriale, republicată.
INTERPRETAREA LEGII CIVILE
25
3. După metoda de interpretare folosită
- interpretarea gramaticală
- interpretarea sistematică
- interpretarea istorico teleologică
- interpretarea logică
26
L.31/1990 : “Societăţile comerciale cu sediul în România sunt
persoane juridice române”; în sensul că priveşte doar societăţile
comerciale înfiinţate potrivit acestei legi.
27
3. Legea civilă trebuie interpretată în sensul aplicării ei, iar nu
în sensul neaplicării. Această regulă de interpretare este conţinută
în art.978 Codul civil pentru interpretarea convenţiilor, dar, pentru
identitate de raţiune ea este extinsă şi la interpretarea normei de
drept civil.
TITLUL II
28
juridice. Chiar dacă “legea vorbeşte” despre “regimul juridic al
bunurilor”, în realitate se are în vedere conduita oamenilor cu
privire la bunuri sau lucruri (Nicolae Titulescu, Observaţiuni asupra
reorganizării facultăţilor de drept, Bucureşti, 1904, p.47-48).
b) Raportul juridic civil are caracter voliţional . Se poate vorbi
de un caracter dublu voliţional (doctrine). Pe lângă voinţa exprimată
de legiuitor din norma de drept civil care reglementează actul
juridic civil, există şi voinţa autorilor sau autorului actului juridic
civil după cum suntem în prezenta unui act bilateral sau
unilateral).
c)Raportul juridic civil se caracterizează prin poziţia de
egalitate juridică a părţilor.
Această poziţie de egalitate este nu numai metoda de
reglementare a dreptului civil, ci şi un caracter propriu raportului
juridic civil.
Aceasta se exprimă în nesubordonarea unei părţi faţă de
cealaltă.
Elementele de structură ale raportului juridic civil
Raportul juridic cuprinde în structura sa trei elemente: părţile,
conţinutul şi obiectul.
1. Părţile sau subiectele raportului juridic civil sunt persoanele
fizice şi persoanele juridice care sunt titulare de drepturi şi obligaţii
civile.
2. Conţinutul raportului juridic este dat de totalitatea
drepturilor subiective şi obligaţiilor civile pe care le au părţile.
3. Obiectul raportului juridic civil - constă în conduita părţilor,
adică acţiunile sau inacţiunile la care sunt îndrituite părţile.
Aceste elemente trebuie să fie întrunite cumulativ.
29
este Decretul 31/1954 (“privind persoanele fizice şi persoanele
juridice)”.
Rezultă că există două mari categorii de subiecte de drept
civil:
- persoanele fizice;
- persoanele juridice expresie echivalentă cu persoanele
morale.
In categoria persoanelor fizice se pot deosebi următoarele
subcategorii:
- minorii sub 14 ani, persoane fizice lipsite de capacitate
de exerciţiu.
- minorii între 14 şi 18 ani, persoane fizice cu capacitate
de exerciţiu restrânsă.
- majorii care sunt persoane fizice peste 18 ani, cu
capacitate de exerciţiu deplină.
După criteriul cetăţeniei, persoanele fizice mai pot fi împărţite
în:
- persoana fizic` de cetăţenie română;
- persoana fizic` de cetăţenie străină; aici includem şi:
- persoana fizic` fără cetăţenie - apatrizii
- persoana fizic` cu cetăţenie dublă - din care nici una nu
este română.
In categoria persoanelor juridice, deosebim:
- persoana juridic` particulari sau private;
- persoana juridic` cooperatiste sau obşteşti;
- persoana juridic` mixte;
- persoana juridic` de stat.
După criteriul naţionalităţii, deosebim:
- persoana juridic` de naţionalitate română (în principiu,
cu sediul în România)
- persoana juridic` de altă naţionalitate, străină.
Pluralitatea de subiecte
Raportul juridic civil de regulă se stabişte între două persoane
(raport juridic simplu), care presupune “determinarea” subiectele
raportului juridic civil.
Această determinare presupune cunoaşterea părţilor acestui
raport, şi se realizează diferit după cum este vorba de raporturi
civile ce au în conţinutul lor: - drepturi absolute ori
- drepturi relative
In primul caz (al dreptrului absolut) după cum vom vedea într-
un capitol ulterior, numai subiectul activ care este titularul
30
dreptului subiectiv civil este determinat sau cunoscut (exemplu
proprietarul unui bun). Subiectul pasiv este nedeterminat şi este
format din toate celelalte subiecte de drept civil (Belein).
In al doilea caz este determinat atât subiectul activ ( numit
creditor), cât şi subiectul pasiv (debitorul) (exemplu raportului
juridic născut din contractul de vânzare-cumpăre cele două părţi
sunt determinate: vânzătorul şi cumpărătorul.
Există însă cazuri în care raportul juridic civil este stabilit între
mai multe persone, fie ca subiecte active, fie ca subiecte pasive,
fie sub ambele aspecte. In acest caz deosebim:
- pluralitate activă - mai mulţi creditori,
- pluralitate pasivă - mai mulţi debitori,
- pluralitate mixtă - mai mulţi creditori şi mai mulţi debitori.
Capacitatea civilă a persoanelor
Capacitatea civilă este expresia care desemnează capacitatea
în dreptul civil (Belein).
In structura capacităţii civile intră două elemente:
- capacitatea de folosinţă
- capacitatea de exerciţiu
Capacitatea de folosinţă a persoana fizic` este aptitudinea,
generală şi abstractă, a omului, de a avea drepturi şi obligaţii civile
(art.5 alin.2 din D.nr.31/2954).
Inceputul şi sfârşitul acestei capacităţi sunt stabilite, de art.7
din D.31/1954: “Capacitatea de folosinţă începe de la naşterea
persoanei şi încetează odată cu moartea acesteia”.
Capacitatea de exerciţiu a persoanei fizice este aptitudinea
omului de a-şi exercita drepturuile civile şi de a-şi îndeplini
obligaţiile civile, prin încheierea de acte juridice civile (art.5 alin.3
D.31/1954).
Capacitatea civilă a persoanelor juridice
Capacitatea de folosinţă a persoana juridic` este aptitudinea
subiectului colectiv de drept civil de a avea drepturi şi obligaţii
civile.
Capacitatea de exerciţiu a persoana juridic` este o aptitudine
a sa de a-şi exercita drepturile civile şi de a-şi îndeplini obligaţiile
civile, prin încheierea de acte juridice, de către organele sale de
conducere.
Cap. III
Conţinutul raportului juridic civil
31
După cum am arătat conţinutul raportului juridic civil este
alcătuit din:
- drepturi subiective civile
- obligaţii civile
Drepturile subiective civile formează latura activă iar
obligaţiile civile formează latura pasivă a raportului juridic civil.
Oricărui drept subiecti civil îi corespunde o anumită obligaţie
civilă.
Definiţia dreptului subiectiv civil (Beleiu)
Dreptul subiectiv civil este posibilitatea recunoscută de legea
civilă subiectului activ - persoana fizic` sau persoana juridic` în
virtutea căreia aceasta poate, în limitele dreptului şi moralei, să
aibă o anumită conduită, să pretindă, o conduită corespunzătoare -
să dea, să facă, ori să nu facă ceva - de la subiectul pasiv, şi să ceară
concursul forţei coercetive, statului, în caz de nevoie.
Criterii de clasificare
- în funcţie de opozabilitate - drepturile subiective sunt: -
absolute şi
- relative
- în funcţie de natura conţinutului lor: - patrimoniale
- nepatrimoniale
- după corelaţia dintre ele: - principale
- accesorii
- în funcţie de gradul de certitudine conferit titularilor:- pure
şi simple
- afectate de
modalităţi
Drepturile subiective civile - absolute şi
- relative
Dreptul subiectiv civil absolut - este acel drept în virtutea
căruia titularul său poate avea o anumită conduită, fără a face apel
la altcineva pentru a şi-l realiza (Beleiu).
Sunt absolute - drepturile personale nepatrimoniale
- drepturile reale
Dreptul subiectiv civil relativ - este acel drept în virtutea
căruia titularul poate pretinde subiectului pasiv o conduită
determinată, fără care dreptul nu se poate realiza (Beleiu).
Tipic, relativ, sunt drepturile de creanţă.
32
Caracteristicile dreptului absolut
Clasificare
Dreptul real - jus in re - este acel drept în virtutea căruia
titularul său îşi poate exercita prerogativele asupra unui bun fără
concursul altcuiva.
Dreptul de creanţă - jus ad personam - este acel drept în
temeiul căruia subiectul activ - creditorul - poate pretinde
subiectului pasiv - debitor - să dea, să facă sau să nu facă ceva.
33
Deosebiri
- sub aspectul subiectului pasiv
- în cazul dreptului real - nu este cunoscut
- în cazul dreptului de creanţă - este cunoscut.
- sub aspectul conţinutului obligaţiei corelative
- în cazul dreptului real - îi corespunde obligaţia generală
şi negativă de nonfacere
- în cazul dreptului de creanţă - îi corespunde obligaţia :
- de a da
- de a face
- de a nu
face
34
Este accesoriu - dreptul subiectiv civil a cărui soartă juridică
depinde de existenţa altui drept subiectiv civil cu rol principal.
Această clasificare are importanţă pentru că dreptul accesoriu
depinde de dreptul civil principal potrivit adagiului: accesorium
seqmtur principale.
Drepturile nepatrimoniale, sunt drepturi principale.
35
5. dreptul de folosinţă gratuită al persoana fizic` fără scop lucrativ
care-şi desfăşoară activităţi de binefacere asupra unor imobile
proprietate publică sau privată de stat ori a unităţilor adminstrativ-
teritoriale (art.17 din L.213/1998).
36
Modalităţile sunt: termenul, condiţia şi sarcina şi vor fi studiate
într-un capitol viitor.
Obligaţia civilă
37
- corelativă unui drept absolut = este îndatorirea de a nu
face nimic de natură a aduce atingere acelui drept.
- corelativă unui drept de creanţă = a nu face ceva, ce ar
fi putut să facă, dacă debitorul nu s-ar fi obligat la abţinere.
38
Majoritatea obligaţiilor civile este formată din obligaţiile
perfecte.
Obligaţia perfectă - este acea obligaţie civilă a cărei executare
este asigurată în caz de neexecutare de către debitor, printr-o
acţiune în justiţie, obţinându-se un titlu executor pentru a fi pusă în
executare silită.
Este imperfectă obligaţia a cărei executare nu se poate obţine
pe cale silită, şi odată executată de bună voie de către debitor, nu
este permisă restituirea ei, această obligaţie se mai numeşte şi
naturală.
Obligaţia imperfectă nu se confundă cu obligaţia morală, care
se realizează din conştiinţă (obligaţia copiilor ajunşi la maturitate de
a-şi întreţine părinţii bolnavi).
CAPITOLUL IV
Obiectul raportului juridic
Bunurile
39
In strânsă legătură cu noţiunea de bun, este şi aceea de
patrimoniu.
Prin patrimoniu se înţelege totalitatea drepturilor şi obligaţiilor
patrimoniale care aparţin unei persoane fizice ori juridice.
Intre bun şi patrimoniu există legătura de la parte la întreg.
Deci bunul poate fi privit:
- atât individual - ut suiguli
- cât şi ca element activ al patrimoniului.
Clasificarea bunurilor
40
Categoriile de bunuri imobile sunt:
1.imobile prin natura lor (art.462, 464, 465 al.1 Cod civil)
“Fondurile de pământ şi clădirile sunt imobile prin natura lor”.
“Morile de vânt, sau de apă, aşezate pe stâlpi sunt imobile prin
natura lor”.
“Recoltele care încă se ţin de rădăcini şi fructele de pe arbori,
neculese încă, sunt asemenea imobile”.
2. imobile prin obiectul la care se aplică (art.417 Codul civil)
“Sunt uzufructul lucrurilor imobile, servituţile, acţiunile care tind a
revendica un imobil”.
3. imobile prin destinaţie sunt enumerate în art.468-470 din
Codul civil: Obiectul ce proprietarul unui fond a pus pe el pentru
serviciul şi exploatarea acestui fond. Sunt imobile prin destinaţie,
când ele s-au pus de proprietar pentru serviciu şi exploatarea
fondului:
- animale afectate de cultură;
- instrumente arătoare;
- porumbii din porumbare;
- lapinii ţinuţi pe lângă casă;
- stupii cu roi;
- seminţele date arendaşilor;
- peştele din iaz;
- teascuri, cozi, alambicuri, vase;
- paie şi gunoaie.
Imobile prin destinaţie sunt toate efectele mobiliare cu
proprietarul a aşezat către fond în perpetue (oglinzile într-un
apartament, statuile).
Importanţa clasificării (Belein) 109
- regimul juridic al acestor bunuri este diferit
- în ce priveşte efectele posesiei:
- pentru imobile posesia poate conduce la uzucapiune
(prescripţie achizitivă);
- pentru mobile posesia de bună credinţă valorează
proprietate (art. 1909 Codul civil).
-în ce priveşte drepturile reale accesorii:
- ipoteca are ca obiect un imobil
- gajul priveşte un mobil
-în ce priveşte dreptul internaţional privat
- imobilului i se aplică - legea ţării pe teritoriul căreia este
situat (lex rei sitae).
41
- mobilului I se aplică legea proprietarului bunului lex
personales care este : - ori lex patrie
- lex domiciliu
(Vezi Legea 105/1992 (art.49-65)).
- în ce priveşte competenţa teritorială
- litigiul cu privire la un imobil se judecă de instanţă în
raza căreia se află bunul;
- litigiul cu privire la un mobil este competentă instanţa
domiciliului pârâtului (actor se quitur forum rei);
- în ce priveşte prescripţia extrictivă
- în ce priveşte regimul înstrăinării lor ( Legea 18/1991,
Legea 54/1998, Ordonanţele 27/1992 şi nr.15/1993).
42
Importanţa clasificării rezidă tocmai pe planul valabilităţii
actelor juridice civile sub aspectul obiectului lor.
43
Bunul fungibil este acel bun care, în executarea unei obligaţii,
poate fi înlocuit cu altul, fără să afecteze valabilitatea plăţii.
Bunul nefungibil este acel bun care nu poate fi înlocuit cu
altul, în executarea unei obligaţii, astfel că, debitorul nu este
liberat decât prin predarea bunului datorat.
Ca regulă:
- bunurile certe sunt nefungibile
- bunurile generice sunt fungibile
Caracterul fungibil ori nefungibil al unui bun este dat atât de
natura bunului, cât şi de voinţa părţilor unui act juridic.
Importanţa clasificării - are semnificaţia juridică practică în
valabilitatea plăţii.
44
- Fructele naturale sunt acelea ce pământul produce de la
sine: producţia şi praşila (sporul animalelor);
- Fructele industriale ale unui fond sunt acelea care se
dobândesc prin cultură.
Potrivit art.523:
- Fructele civile sunt chiriile caselor, dobânzile sumelor
exigibile, venitul rentelor, arende.
Fructele nu se confundă cu productele
** Productele sunt foloase trase dintr-un bun cu consumarea
substanţei sale, exemplu piatra dintr-o căruţă, nisipul dintr-o albie.
Fructele naturale şi cele industriale se dobândesc prin
culegere; pe când cele civile se dobândesc zi cu zi (prin simpla
scurgere a timpului).
Importanţa clasificării:
- în materie de uzufruct - izufructuarul are dreptul doar la
fructe, nu şi la producte care se cuvin .....proprietar
- posesia de bună-credinţă conduce numai la dobândirea
proprietăţii fructelor, nu şi a productelor.
45
Bunul accesoriu este acela care este destinat să servească la
întrebuinţarea unui alt bun, principal.
Ca bunuri accesorii menţionăm: cureaua pentru ceas, antena
pentru televizor, cutia pentru vioară.
Importanţa clasificării se regăseşte în materia executării
obligaţiilor civile : în cazul cînd se datorează un bun, debitorul
trebuie să predea atât bunul principal, cât şi pe cel accesoriu (în
lipsă de stipulaţie contrară) conform principiului (accesorium
sequitur principale).
Importanţa clasificării
46
Este sesizabil bunul ce poate forma obiectul executării silite a
debitorului (enumerarea făcută de art.409 Codul proc.civ.).
Este insesizabil bunul ce nu poate fi urmărit silit pentru plata
unei datorii.
CAPITOLUL V
PROBELE IN DREPTUL CIVIL
Noţiune
Cuvîntul probă are ca sinonim pe acela de dovadă.
Termenul “probă” este folosit cu mai multe sensuri:
1 - este mijloc folosit pentru stabilirea existenţei unui fapt
juridic, a existenţei drepturilor subiective şi obligaţiilor civile.
2. - este operaţiunea de prezentare în faţa justiţiei a
mijloacelor de probă: înscrisuri, mărturii, mărturisiri, probe
materiale exptertixe.
3. - este folosit pentru a desemna rezultatul obţinut al acestui
demers.
47
A treia regulă privind sarcina probei se referă la judecător care
trebuie să aibă rol activ în stabilirea completă a adevărului care
poate să ordone din oficiu administrarea probelor necesare.
MIJLOACE DE PROBA
1. Inscrisurile
48
- originare - întocmite pentru a dovedi încheierea,
modificarea ori încetarea unui act juridic civil;
- recognitive - întocmite pentru a recunoaşte a existenţei
înscrisurilor originare pierdute ori distruse;
- confirmative - prin aceste înscrisuri se înlătură
anulabilitatea unui act juridic civil (făcându-l valabil).
Inscrisul autentic
Art.1171 Codul civil: “Actul autentic este acela care s-a făcut
cu solemnităţile cerute de lege, de un funcţionar public, care are
drept de a funcţiona în locul unde actul s-a făcut.”
Principalele categorii de acte autentice sunt:
- înscrisurile autentice notariale (potrivit L.36/1995);
- hotărârile organelor jurisdicţionale (exemplu hotărârile
judecătoreşti).
- actele de stare civilă (potrivit L.119/1996).
Intocmirea înscrisului autentic are de cele mai multe ori un
caracter facultatic, afară de cazurile expres prevăzute de lege când
se cere forma autentică (exemplu contractul vânzare-cumpărare a
bunurilor imobile (case) - nerespectarea cerinţei legale atrage
nulitatea actului.
Inscrisul autentic care prin formă şi aparenţă îndeplineşte
cerinţele esenţiale de regularitate se bucură de prezumţia de
autenticitate care operează erga orunes. Documentul este socotit
că provine de la cei care l-au semnat.
Puterea doveditoare este opozabilă tuturor.
In caz contrar, există procedura înscrierii în fals a celui care
contestă înscrisul.
49
Definiţie. Se numeşte “înscris sub semnătură privată” acel
înscris care este semnat de cel, ori cei de la care provine.
Singura condiţie cu caracter general pentru valabilitatea
înscrisului de acest fel este - semnătura autorului ori autorilor
actului, înscrisului.
Semnătura - este numai cea executată de mâna autorului
înscrisului ( nu îndeplineşte această condiţie “semnătura”
dactilografiată, litografiată sau punere de deget.
Condiţii speciale pentru valabilitatea anumitor înscrisuri sub
semnătură privată.
1. Condiţia pluralităţii de exemplare (sau cerinţa multiplului
exemplar).
Codul civil în art.1179 reglementează această condiţie -
“Actele sub semnătură privată, care cuprind convenţii
sinolagmatice trebuie întocmite în atâtea exemplare originale câte
părţi cu interes contrar sunt. Pentru cele care au acelaşi interes
este suficient un singur exemplar original”.
Fiecare exemplar trebuie să facă menţiune de numărul
originalelor ce s-au făcut.
2. Condiţia scrierii în întregime ori punerii formulei “bun şi
aprobat” înainte de semnare.
Codul civil reglementează această cerinţă în art.1180: “Actul
sub semnătură privată prin care o parte se obligă către alta a-i plăti
o sumă de bani sau o câtime oarecare , trebuie să fie scris în
întregul lui de acela care l-a subscris, sau cel puţin acesta, înainte
de a subsemna, să adauge la finele actului cuvintele bun şi
aprobat, arătând totdeauna în litere suma sau câtimea lucrurilor şi
apoi să iscălească”
Practica judiciară a precizat în legătură cu acet art. (1180)
“Acest text cuprinde dispoziţii de protecţie pentru cel ce se obligă,
împiedicând practica semnăturilor date în alb, care lasă
posibilitatea deţinătorilor de rea credinţă de a nu completa înscrisul
contrar înţelegerii între părţi.
Sancţiunea nerespectării formalităţii cerute de art. 1180 Codul
civil este aceea că înscrisul este lipsit de putere probatoare.
50
civil - dată acelui înscris dobândeşte valoarea juridică de dată certă.
Ea poate di dată şi de notarul public.
Puterea doveditoare a datei înscrisului sub semnătură privată,
comportă următoarea distincţie:
a) între părţi ea are aceeaşi valoare ca şi celelalte menţiuni ale
înscrisului
b) faţă de terţi ea face dovadă din ziua în care a devenit “dată
certă”.
Puterea doveditoare
Clasificare
- mărturisirea judiciară - se face înaintea judecătorului de
partea prigonitoare
51
- mărturisirea extrajudiciară - nu poate servi de dovadă când
obiectul contestaţiei nu poate fi dovedit prin martori.
După modul de exprimare:
- expresă;
- tacită (art.174 Codul civil; 225 C pro.civ.)
După structură:
- mărturisirea simplă - recunoaşterea pretenţiei
reclamantului, făcută de către pârât recunosc că am împrumutat de
la reclamant 10.000 lei şi nu i-am restituit.
- mărturisirea calificată - recunoaşterea de către pârât a
pretenţiei reclamantului dar şi a altor împrejurări, strâns legate de
faptul invocat, anterioare ori concomitente cu acesta.
- mărturisirea complexă - recunoaşterea de către pârât a
pretenţiei reclamantului dar şi a altei împrejurări ulterioare care o
anihilează pe prima.
Mărturisirea este indivizibilă potrivit art.1206 alin.2
“Mărturisirea nu poate fi luată decât în întregime împotriva celui
care a mărturisit”.
Intr-o opinie dominantă însă: “după cum se coroborează cu
alte probe administrate în cauză, judecătorul poate diviza
mărturisirea calificată ori complexă, luând numai o parte a ei, care
poate fi în favoarea ” ori “împotriva ”autorului ei.
Interogatoriul
- Este mijlocul procesual de adminstrare a probei mărturisirii
ce numeşte (este reglementat în art.218-225 - Cod proced.civilă)
Mărturisirea poate fi :
- spontană - fără interogator
- provocată - realizată pe calea interogatorului.
PREZUMTIILE
Clasificare
După autorul lor prezumţiile se împart în :
52
- prezumţii legale - care sunt opera legiuitorului (art.1200
Codul civil - “Sunt prezumţii legale acelea care sunt determinate
prin lege”.
- prezumţii simple - sunt stabilite de magistrat (judecător
art.1203 Codul civil “Prezumţiile care nu sunt stabilite de lege sunt
lăsate la luminile şi înţelepciunea magistratului”.
- Prezumţiile legale sunt limitate numeric
- Prezumţiile simple sunt nelimitate sub aspectul numărului
lor.
După forţa probandă:
- prezumţiile absolute - juris et de jure - adică cele ce nu pot fi
răsturnate prin proba contrarie, se mai numesc irefragabile
(exemplu ce a puterii lucrului judecat)
- prezumţiile relative - juris tantum - adică cele ce pot fi
răsturnate prin proba contrară, fie mai uşor, fie mai greu
(majoritatea prezumţiilor legale e formată din prezumţiile relative.
TITLUL II
ACTUL JURIDIC CIVIL
53
a) Unilaterale
Este act juridic unilateral cel care rezultă dintr-o singură voinţă
- exemplu testamentul, acceptarea succesiunii, renunţarea la o
moştenire, oferta, promisiunea publică de recompensă.
Este bilateral - actul juridic civil care reprezintă voinţa
concordantă a două părţi. Exemplul tipic de act civil bilateral este -
contractul civil: vânzarea cumpărarea, împrumutul, depozitul etc.
Este multilateral - actul juridic rezultat din acordul de voinţă
ce provine de la trei sau mai multe părţi - exemplu contractul civil
de societate.
Nu trebuie confundată clasificarea actelor juridice civile în
unilaterale şi bilaterale, cu clasificarea contractelor civile în
unilaterale (ce dau naştere la obligaţii numai pentru una din părţi) -
donaţia, împrumutul şi bilaterale sau sinalagmatice care dau
naştere la obligaţii pentru ambele părţi - vânzarea cumpărarea).
54
Este liberalitate acel act cu titlu gratuit prin care dispunătorul
îşi micşorează patrimoniul prin folosul patrimonial procurat. Sunt
liberalităţi donaţiile şi legatele.
Este act dezinteresat acel act cu titlu gratuit prin care
dispunătorul procură un avantaj patrimonial fără a-şi micşora
patrimoniul. Sunt acte dezinteresate: mandatul gratuit, depozitul
nerenumerat, comandatul etc.
55
Actul de administare - este acel act juridic prin care se
realizează o normală punere în valoare a unui bun ori a unui
patrimoniu (exemplu închirierea unui bun, culegerea fructelor,
asigurarea unui bun etc.).
Actul de dispoziţie este acel act juridic civil care are ca
rezultat ieşirea din patrimonoi a unui bun sau drept ori grevarea
unui bun cu o sarcină reală (ipotecă, gaj).
Actul între vii - inter vinos - este actul juridic civil care-şi
produce efectele necondiţionat de moartea autorului ori autorilor.
Majoritatea actelor civile sunt acte între vii..
56
Actul pentru cauză de moarte - mortis cauza - este actul
juridic care nu-şi produce efectele decât la moartea autorului -
exemplutestamentul.
57
Este abstract (necauzal) actul juridic civil care este detaşat
de elementul cauză, valabilitatea sau neimplicând analiza acestui
element.
Sunt abstracte actele juridice constatate prin titlurile de
valoare - înscrisuri care încorporează operaţiuni juridice
(obligaţiunea CEC).
58
- Consecinţele neexecutării culpabile - pentru contractul cu
executare dintr-o dată - a contractului sinalogmatice - se aplică
rezoluţiunea; iar pentru contractele cu executare succesivă -
refilierea.
59
Capacitatea este o stare de drept - de jure (aşa cum o vede
legea (Belein), iar discernământul este o stare de fapt.
Consimţământul
60
- art.977 Codul civil “Interpretarea contractelor se face după
intenţia comună a părţilor contractante, nu după sensul literal al
termenului”.
- art 953: “Consimţământul nu este valabil când este dat prin
eroare, smulsul prin violenţă, sau surprins prin dol.”.
- art.1175 : în materie de simulaţie “Actul secret modifică un
act public, nu poate avea putere decât între părţile contractante şi
succesoriilor universali”.
Definiţia consimţământului
Consimţământul reprezintă hotărârea de a încheia un act
juridic civil manifestată în exterior.
Condiţiile de valabilitate a consimţământului.
1. Să provină de la o persoană cu discernământ
2. să fie exprimat cu intenţia de a produce efecte juridice
3. să fie exteriorizat
4. să nu fie alterat de vreun viciu de consimţământ.
61
2. Consimţământul trebuie exprimat cu intenţia de a produce
efecte juridice
- aceasta decurge din esenţa actului juridic civil.
Această condiţie nu este îndeplinită când:
- manifestarea de voinţă a fost făcută în glumă, prietenie,
curtoazie;
- când s-a făcut sub condiţie pur potestativă “din partea celui
care se obligă” “mă oblig dacă vreau”;
- când manifestarea de voinţă este prea vagă;
- când manifestarea de voinţă s-a făcut cu o rezervă mintală
(exemplu: actul fictiv în caz de simulaţie.
a) Eroarea
Defini\ie : Eroarea este falsa reprezentare a realităţii la
încheierea unui act juridic civil
Eroarea este reglementată în art.953 Codul civil, 954.
Clasificare
- După criteriul consecinţelor care intervin, eroarea este de
trei feluri:
62
1. - eroarea obstacol (distructivă de voinţă) este cea mai
gravă formă a erorii - fiind şi ea de două feluri:
2. - asupra naturii actului juridic (o parte crede că încheie
un anumit act juridic, iar cealaltă parte, are greşita credinţă că
încheie alt act juridic) ;
- asupra identităţii obiectului – (o parte crede că
tratează cu privire la un anumit bun pe când cealaltă parte are în
vedere alt bun) .
3. - eroarea viciu de consimţământ - este falsa reprezentare
a realităţii ce cade
- fie asupra calităţilor substanţiale ale obiectului
actului (error in substantiam);
- fie asupra persoanei contractante (error in
personam).
4. - eroarea indiferentă - este falsa reprezentare a unor
împrejurări mai puţin importante care nu afectează valabilitatea
actului.
In cazul erorii obstacol - sancţiunea ce intervine este nulitatea
absolută pentru că nu s-a format acordul de voinţă.
In cazul erorii viciu de consimţământ (în ambele forme) -
sancţiunea este nulitate relativă.
Pentru cazul de eroare indiferentă - sancţiunea este
diminuarea valorică a prestaţiei, fără nici o consecinţă juridică.
63
elementul asupra căruia cade falsa reprezentare a realităţii este
determinant.
In actele bilaterale, nu e necesar ca fiecare parte să se
găsească în eroare.
Elementele dolului
1. un element material, obiectiv - ce constă în utilizarea de
mijloace viclene pentru a induce în eroare, şiretenii, manopere
dolosive)
2. un element subiectiv , intenţional, ce constă în intenţia de a
induce în eroare o persoană, pentru a determina să încheie un act
juridic.
Condiţii
Dolul trebuie să îndeplinească, condiţiile:
- să fie determinant pentru încheierea actului juridic
- să provină de la cealaltă parte.
De reţinut, însă, că aria elementelor determinante, pentru dol,
este mai întinsă decât la eroare unde trebuie să fie vorba ori de
calităţile substanţiale ale obiectului ori de “calităţile persoanei”
contractante.
In doctrină se admite în legătură cu condiţile şi următoarele
două situaţii:
1. dolul să provină de la un terţ, iar cocontractantul are
cunoştinţă de această împrejurare (un fel de complicitate la dol)
2. dolul să provină de la reprezentantul (exemplu
mandatarul acestuia) cocontractantului.
64
Dovada dolului
Potrivit art.960 al.2 Codul civil “Dolul nu se presupune” ceea
ce înseamnă că persoana care-l invocă trebuie să-l dovedească.
Fiind un fapt juridic, dolul poate fi probat prin orice mijloc de
probă inclusiv martori sau prezumţii simple.
3.Violenţa
Este un viciu de consimţământ ce constă în ameninţarea unei
persoane cu un rău care îi produce o temere ce o determină să
încheie un act juridic, pe care altfel nu l-ar fi încheiat.
Violenţa este reglementată în Codul civil prin articolele 955,
956, 957, 958.
Clasificare
După natura răului cu care se ameninţă, distingem între:
- violenţa fizică - vis - când ameninţarea priveşte integritatea
fizică sau bunurile persoanei;
- violenţa morală - metus - când ameninţarea se referă la
onoarea, cinstea ori sentimentele persoanei.
După caracterul ameninţării, deosebim între:
- ameninţarea legitimă, justă, care nu este viciu de
consimţământ (creditorul îl ameninţă pe debitor cu darea în
judecată în cazul în care nu-şi îndeplineşte îndatorirea pe care o
are).
- ameninţarea nelegitimă, injustă, cu un rău – care are
semnificaţia juridică a viciului de consimţământ.
Elementele violenţei
Violenţa este alcătuită din două elemente:
- un element obiectiv exterior - ce constă în ameninţarea
cu un rău
- un element subiectiv - constă în insuflarea unei bunuri
persoanei ameninţate.
Condiţiile violenţei
Pentru a fi viciu de consimţământ, violenţa trebuie să
întrunească cumulativ, două condiţii:
- să fie determinantă pentru încheierea actului juridic
civil
- să fie injustă (nelegitimă, ilicită).
65
Leziunea
Def. Leziunea este acel viciu de consimţământ care constă în
dispropor\ia vădită de valoare între două prestaţii. Codul civil
reglementează în numeroase dispoziţii leziunea: art.951, 1157,
1158, 1160, 1162, 1163, 1164, 1165.
Există două concepţii care stă la baza reglementării leziunii:
- concepţia subiectivă - leziunea presupune două
elemente:
- unul obiectiv constând în disproporţia de valoare
între contraprestaţii;
- unul subiectiv - constând în profitarea de stare de
nevoie în care se găseşte cealaltă parte.
- concepţia obiectivă - leziunea are un singur element -
paguba egală cu dispropor\ia de valoare între contraprestaţii.
Condiţiile leziunii
1. leziunea să fie o consecinţă directă a actului respectiv
2. leziunea să existe în raport cu momentul încheierii actului
3. disproporţia de valoare între contraprestaţii trebuie să fie
vădită.
Domeniu de aplicare
Leziunea este un domeniu de aplicare mai restrâns atât din punctul
de vedere al persoanelor care o pot invoca drept cauză de anulare,
cât şi din punctul de vedere al actelor susceptibile de anulare
pentru leziune.
Leziunea priveşte minorii între 14 şi 18 ani - adică minorii cu
capacitate de exerciţiu restrânsă.
In legătură cu al doilea aspect, sunt anulate pentru leziune
numai actele juridice civile care, în acelaşi timp:
- sunt acte administrative
- au fost încheiate de minorul între 14 şi 18 ani, singur,
fără încuviinţarea ocrotitorului legal
- sunt lezionare pentru minor
- sunt comutative.
66
art.962 Codul civil face referire doar la convenţii “Obiectul
convenţiiloer este acela la care părţile sau numai una din părţi se
obligă”.
Iar ca obiect derivat al actului juridic considerăm, obiectele,
lucrurile, bunurile. Cu privire la acest înţeles art.963 dispune
“Numai lucrurile ce sunt în comerţ pot fi obiectul unui contract”.
Când conduita părţilor priveşte “lucrurile” ori “bunurile” ,
acestea sunt privite ca “obiect derivat” al actului juridic civil. După
cum vom arăta unele “condiţii de modalitate” ale obiectului actului
juridic civil se referă tocmai la “bunuri” .
Condiţii de valabilitate
Pentru a fi valabil, obiectul juridic civil trebuie să
îndeplinească următoarele condiţii:
- Condiţii generale:
- să existe;
- să fie în circuitul civil;
- să fie determinat sau determinabil;
- să fie posibil;
- să fie licil şi moral.
Condiţiile speciale sunt:
- cel ce se obligă trebuie să fie titularul dreptului
subiectiv;
- să existe autorizaţie administrativă prevăzută de lege;
- obiectul să constea într-un fapt personal al debitorului.
67
- în sens restrâns “circuitul civil” se reduce la actele şi faptele
juridice succeptibile să conducă la înstrăinarea sau dobândirea
valabilă a unui avut sau bun.
CAUZA
Condiţiile de valabilitate a cauzei actului juridic civil
a) să existe
b) să fie reală
c) să fie licită şi morală
68
- Când lipsa cauzeu se datorează:
- lipsei contraprestaţiei (în contr.sinalagmatice);
- lipsei predării bunului (în actele reale);
- lipsei riscului (în contr.aleatorii);
- lipsei intenţiei de a gratifica în contr. cu titlu gratuit).
sancţiunea aplicabilă este aceea a nulităţii absolute.
b) Să fie reală prevăzută în art.966 Codul civil
“Obligaţia....fondată pe o cauză falsă...nu poate avea nici un efect”.
Cauza este falsă când există eroare asupra motivului determinant
care este tocmai scopul mediat.
Falsitatea cauzei atrage nulitatea relativă a actului juridic
civil.
c) Să fie licită şi morală prevăzută expres în acelaşi art.966
Codul civil :“Obligaţia nelicită, nu poate avea nici un efect”.
Art.968 Codul civil prevede “Cauza este nelicită când este
prohibită de lege, când este contrarie bunelor moravuri şi ordinii
publice”.
Ilicit poate fi doar scopul mediat.
Proba cauzei
Cauza este prezumată pînă la dovada contrarie art.967 Codul
civil prevede. “Convenţia este valabilă , cu toate că, cauza nu este
expresă”.
Se institue astfel două prezumţii:
- prezumţia de valabilitate a cauzei , indiferent că se
menţionează sau nu
- prezumţia de existenţă a cauzei; cauza nu trebuie dovedită
(ea este prezumată de lege).
Prin urmare, cine invocă lipsa ori nevalabilitatea cauzei
actului juridic, acela trebuie să dovedească aceasta.
69
- în sens larg - prin forma actului .. se desemnează trei
cerinţe de formă:
1. forma cerută pentru însăşi valabilitatea actului - ad
validitatem
2. forma cerută pentru probarea actului - ad probativ
3. forma cerută pentru opozabilitatea actului faţă de ter'e
persoane.
Principiul consensualismului
Acest principiu poate fi definit şi în sensul că este regula de
drept potrivit căreia, pentru a produce efecte juridice,
manifestarea de voinţă nu trebuie să îmbrace o formă specială.
Acest principiu nu este consacrat expres, cu caracter general,
de către Codul civil.
Clasificarea condiţiilor de formă ale actului juridic civil
Principala clasificare este în funcţie de consecinţele juridice
ale nerespectării lor:
- forma cerută pentru valabilitatea actului juridic civil -
nerespectarea ei aterage nulitatea actului;
- forma cerută pentru probarea actului juridic civil -
nerespectarea ei atrage imposibilitatea dovedirii cu alt mijloc de
probă;
- forma cerută pentru opozabilitatea faţă de terţi -
nerespectarea ei se sancţionează cu inopozabilitatea faţă de terţ ( o
persoană terţă poate să ignore acest act).
70
- actul care determină ineficienţa unui act solemn trebuie, în
principiu să îmbrace şi el forma specială solemnă.
71
- acordul petrolier (L.134/1995 art.13 al.4(;
- contractul de cesiune a drepturilor patrimoniale de autor
(L.8/1996 art.42 şI art.68 al.2);
- contractul de reprezentare teatrală sau de execuţie muzicală
(L.8/1996 art.69 al.1);
- contractul de asigurare (L.136/1996 art.10).
Aplicaţii
- publicitatea imobiliară prin cărţile funciare (L.7/1996 art.21);
- publicitatea constituirii gajului şi a oricărei garanţii reale
(art.3 1.99/1999);
- notificarea cesiunii de creanţă (L.99/1999 art.2);
- darea de dată certă înscrisului sub semnătură privată
(art.1182 Codul civil);
- înregistrarea în materia invenţiilor, desenelor şi modelelor
industriale (L.64/1991, L.129/1992, L.84/1998);
- menţiunile cu caracter de protecţie şi înregistrările în materia
dreptului de autor şi a drepturilor conexe (art.126 şI 148 din
L.8/1996);
- înregistrarea contractelor de arendare (L.16/1994 art.6);
Termenul
72
Termenul - dies - este un eveniment, viitor şi sigur ca
realizare, până la care este amânată fie începerea, fie încetarea
exerciţiului drepturilor subiective şi executării obligaţiilor civile.
Regulile generale privind termenul, se găsesc în Codul civil,
art.1022-1025. Regulile speciale privind această modalitate se
găsesc fie în Codul civil, fie în alte acte normative - izvoare de
drept civil.
Clasificare şi efecte
1. După criteriul efectului său, termenul este:
- suspensiv, şi
- extinctiv.
Termenul suspensiv - amână începutul exerciţiului dreptului
subiectiv şi executării obligaţiei corelative, până la îndeplinirea lui.
Termenul extinctiv - amână stingerea exerciţiului dreptului
subiectiv şi executării obligaţiei corelative, până la împlinirea lui.
2. In funcţie de titularul beneficiului termenului distingem:
- termen în favoarea debitorului, care este regula (art.1024
Codul civil);
- termen în favoarea creditorului (în cazul contractului de
depozit, în care termenu este în favoarea deponentului ca regulă;
- termen în favoarea atât a debitorului, cât şi a creditorului
(exemplu termenul dintr-un contract de asigurare).
Importanţa acestei clasificări constă în faptul că - numai cel ce
are de partea sa, beneficiul termenului poate renunţa la acest
beneficiu.
3. In funcţie de izvorul său, termenul este:
- termen voluntar sau convenţional (în această categorie intră
majoritatea termenelor), şi este stabilit de părţi prin actul juridic;
- termen legal, este stabilit prin lege;
- termen judiciar (jurisdicţional); este acordat de instanţă
debitorului.
73
Termenul suspensiv întârzie începutul:
- executării dreptului subiectiv şi
- executării obligaţiei corelative.
termenul extinctiv marchează stingerea:
- dreptului subiectiv şi
- obligaţiei corelative.
Exemplu: împlinirea termenului închirierii marchează
încetarea dreptului de a folosi bunul ce-i formează obiectul şi
[ncetarea obligaţiei de a asigura liniştita folosinţă.
Clasificare şi efecte
1. După criteriul efectului, este de două feluri suspensivă şi
rezolutorie.
Este suspensivă acea condiţie de a cărei îndeplinire depinde
naşterea actului juridic (art.1017 Codul civil prevede : “de care
depinde perfectarea actului”).
“Iţi vând, dacă mă mut cu domiciliul şi serviciul până la
începutul anului viitor, în Ploieşti”.
Este rezolutorie acea condiţie de a cărei îndeplinire depinde
desfiinţarea actului juridic civil. Exemplu - Prezentul contract se
desface dacă “vânzătorului i se naşte un copil în doi ani de la
încheierea contractului”.
2. După criteriul legăturii cu voinţa părţilor a realizării
evenimentului condiţia este:
- cauzală;
- mixtă;
- potestativă.
Este cauzală acea condiţie a cărei realizare depinde de
hazard, de întâmplare, independenţă de voinţa părţilor.
74
Este mixtă condiţia a cărei realizare depinde de :
- voinţa uneia din părţi şi
- voinţa unei alte persoane, determinată.
Efecte
Două sunt principiile care generează efectele condiţiei:
- condiţia afectează însăşi existenţa actului - adică naşterea ori
desfiinţarea lui (spre deosebire de termen care afectează numai
executarea);
- condiţia îşi produce efectele retroactiv – exemplu tunc.
Clasificare
In funcţie de persoana beneficiarului, sarcina este:
- în favoarea dispunătorului;
- în favoarea gratificatului;
- în favoarea unei terţe persoane.
Efecte
75
Sarcina nu afectează valabilitatea actului juridic civil în caz de
neexecutare a ei, ci numai eficacitatea acestuia.
Neexecutarea sarcinii atrage, în principal, sacţiunea revocării
(mai precis rezoluţiunii) actului juridic cu titlu gratuit.
Cap.III
Efectele actului juridic civil
Noţiunea şi determinarea efectelor actului juridic civil
Definiţie
Prin efectele actului juridic civil se înţeleg drepturile
subiective şi obligaţiile civile la care dă naştere, pe care le modifică
sau stinge un asemenea act.
Intre efectele actului juridic şi conţinutul raportului juridic civil
există identitate.
Determinarea efectelor
Prin “determinarea efectelor actului juridic civil” înţelegem
stabilirea ori fixarea drepturilor subiective şi obligaţiilor civile pe
care le-a generat, modificat ori stins un astfel de act.
Faza prealabilă şi obligatorie a stabilirii efectelor actului juridic
civil este aceea a dovedirii actului.
Următoarea fază constă în interpretarea clauzelor actului.
Principalele reguli de interpretare a actului juridic civil, sunt:
- “Interpretarea contractelor se face după intenţia comună a
părţilor contractante, iar nu după sensul literal al termenilor ”
(art.977 Codul civil);
- “Când o clauză este primitoare de două înţelesuri, ea se
interpretează în sensul ce poate acea un efect, iar nu în acela ce n-
ar putea produce nici unul” (art.978 Codul civil);
- “Termenii susceptibili de două înţelesuri se interpretează în
înţelesul ce se potriveşte mai mult cu natura contractului” (art.979
Codul civil).
- “Dispoziţiile îndoioase se interpretează după obiceiul locului
unde s-a încheiat contractul” (art.980 Codul civil);
- “Clauzele obişnuite într-un contract se subînţeleg, deşi nu
sunt exprese într-însul” (art.981 Codul civil);
76
- “Convenţiile obligă nu numai la ceea ce este expres într-
însele, dar la toate urmările, ce echitatea, obiceiul sau legea dă
obligaţiei după natura sa”.
77
- revizuirea efectelor actului juridic din cauza ruperii
echilibrului contractual în schimbarea împrejurărilor avute în
vedere de părţi, la data încheierii actului juridic - exemplu teoria
impreviziunii (rebus, sic non stantibus) a împrejurărilor care nu
mai stau aşa.
Ca aplicaţie legislativă a teoriei impreviziunii cităm
prevederile imperative ale art.43 alin.3 din L.8/1996 privind
dreptul de autor şi drepturile conexe “în cazul unei disproporţii
evidente între renumeraţia autorului operei şi beneficiile celui care
a obţinut cesiunea drepturilor patrimoniale, autorul poate solicita
organelor jurisdicţionale competente revizuirea contractului sau
urmărirea convenabilă a renumeraţiei”.
Excepţii de la principiu
Distingem două categorii de excepţii:
- excepţia în categoria actelor bilaterale (sau multilaterale);
- excepţia în categoria actelor unilaterale.
Excepţiile de la irevocabilitate, pentru convenţii, se încadrează
în formula art.969 al.2 Codul civil “Ele se pot revoca....din cauze
autorizate de lege”.
De aici, rezultă că revocarea convenţiei prin consimţământul
mutual al părţilor nu constitu excepţie de la principiul
irevocabilităţii, ci reprezintă un aspect al principiului libertăţii
actelor juridice civile.
78
- art.937 Codul civil. “Orice donaţie între soţi în timpul
maritagiului este revocabilă ” (alin.1);
- art.1436 Codul civil. “Dacă contractul de locaţiune a fost fără
termen, concediul (adică denunţarea, trebuie să se dea de la o
parte la alta, observându-se termenele defipte de obiceiul locului”
(alin.2);
- art.1523 Codul civil. “Societatea încetează : prin voinţa
expresă de unul sau mai mulţi asociaţi de a nu voi a continua
societatea”;
- art.1616 Codul civil.“Dreptul trebuie să se restituie
deponentului îndată ce s-a reclamat, chiar când s-a fi stipulat prin
contract un anume termen pentru restituirea lui”;
- art.1552 pct.1 şI 2 Codul civil, “Mandatul se stinge:
1. prin revocarea mandatului;
2. prin renunţarea mandatarului la mandat”.
- denunţarea contractului de închiriere a unei locuinţe la
cererea chiriaşului, cu condiţia notificării prealabile într-un termen
de minimum 60 de zile (L.114/1996 art.24 lit.a şi b, republicată);
- denunţarea unor contracte de către judecătorul sindic (art.46
aln.1,3 şi 5 din L 64/1995 privind ponderea reorganizării şi a
falimentului modif. prin L.99/1999);
- încetarea contractului petrolier prin renunţarea titularului
său (art. 19 pct.b şi art.21 din L 134/1995);
- denunţarea de comandă a unei opere viitoare (L.8/1996,
art.46 alin.2);
- încetarea contractului de concesiune prin denunţa
unilaterală de către consesionar (art.35 lit.b L.219/1998).
79
Principiul obligativităţii şi principiul irivocabilităţii dobândesc
anumite particularităţi în cazul contractelor sinalagmatice,
contracte ce produc următoarele efecte specifice:
1. excepţia de neexecutare (excepţia non adimpleti
contractus)
2. rezoluţiunea sau reziliere pentru neexecutarea culpabilă
3. riscul contractului.
Aceste efecte vor fi analizate în partea a II-a a dreptului civil,
la teoria obligaţiilor.
80
- succesorii cu titlu particular;
- creditorii durografori.
- Este succesor universal persoana care dobândeşte un
patrimoniu, adică o universalitate (universitas bonorum):
- moştenitorul legal unic;
- legatorul universal;
- persoana juridică ce dobândeşte un patrimoniu prin
efectul comasării (fuziune şi absorbţie).
- este succesor cu titlu universal persoana ce dobândeşte o
fracţiune dintr-un patrimoniu
- moştenitorii legali;
- legatarii cu titlu universal;
- persoana juridic` ce dobândeşte o parte din
patrimoniul unei persoana juridic` divizată (total sau parţial)
Succesorii universali şi cu titlu universal formează o singură
categorie de avânzi-cauză deoarece între ei există numai o
deosebire cantitativă, nu calitativă.
Din punct de vedere juridic, succesorii universali şi cu titlu
universal sunt continuatori ai personalităţii autorului lor.
Calitatea lor de a fi avânzi- cauză constă în aceea că actul
juridic încheiat de autorul lor îşi produce efectele şi faţă de ei.
Aceşti succesorii preiau în principiu toate drepturile şi obligaţiile
autorului, sau o parte a lor (spunem în principiu pentru că nu se
transmit drepturile strâns legate de persoana autorului care sunt
drepturi incesibile).
- Succesorii cu titlu particular - sunt persoane care dobândesc
un anumit drept, privit individual (ut singuli):
- cumpărătorul;
- donatarul;
- legatarul cu titlu particular;
- persoana juridic` ce dobândeşte activul net ca efect al
dizolvării altei persoana juridic` .
Calitatea sa de având cauză nu se apreciează în raport cu
actul prin care a dobândit un anumit drept (în acest caz având
poziţia juridică de parte), ci în raport cu acte anterioare ale
autorului, referitoare la acelaşi drept sau bun, încheiate cu alte
persoane, respectându-se şi cerinţele de publicitate, dacă legea le
cere.
Exemplu prevăzut de art.1441 Codul civil; privindu-l pe
cumpărătorul unui bun ce formează obiectul unui contract de
locaţiune anterior.
81
3. Creditorii chirografori - sunt acei creditori care nu au o
garanţie reală pentru creanţa lor (gaj ori ipotecă). Aceşti creditori
au garantată creanţa doar cu un drept de “gaj general”, potrivit
art.1718 Codul civil care prevede “oricine este obligat personal,
este ţinut de a îndeplini îndatoririle sale cu toate bunurile sale,
mobile şi imobile, prezente şi viitoare”.
Ei au calitate de avânzi cauză faţă de debitorii lor deoarece ei
suportă influenţa actelor juridice patrimoniale încheiate de debitori
cu alte persoane, prin care activul patrimonial deci “gajul general”,
se măreşte sau se micşorează.
Totuşi, calitatea de având cauză a creditorului încetează faţă de
actele încheiate de debitor în frauda intereselor sale.
Impotriva acestor acte (faţă de care devine terţ), creditorul
chirografor poate intenta acţiunea revocatorie sau pauliană
(potrivit art.975 Codul civil) sau acţiunea în declararea simulaţiei
(art.1175 Codul civil).
Terţii sunt persoanele străine de actul juridic - pentrus
extranei - şi faţă de care nu se produc efectele unui act juridic la
care n-au participat.
Putem menţiona că, între “avânzi cauză” şi “terţi” poate exista
un transfer, în sensul că, aceeaşi persoană poate fi având cauză în
raport cu un anumit act juridic civil al autorului său şi să fie terţ în
raport cu alt act juridic, încheiat de acelaşi autor.
Excepţii aparente
1) Situaţia avânzilor cauză
- succesorii universali şi cu titlu universal sunt “continuatori”
ai autorilor lor, fiind, deci, asimilaţi părţilor;
- succesorii cu titlu particular, iau locul (în măsura arătată)
părţii actului juridic;
-creditorii chirografori - pe de o parte, actul încheiat de
debitor nu dă naştere la drepturi şi obligaţii pentru ei, direct ci
82
pentru debitor, şi pe de altă parte, dreptul de a ataca actul
fraudulos izvoreşte lege, iar nu din actul debitorului încheiat cu
terţul.
2. Promisiunea faptei altuia (numită şi convenţie de porte-
fort).
Aceasta constă în convenţia prin care o parte - promitentul -
se obligă faţă de cealaltă parte - creditorul promisiunii - să
determine pe o a treia persoană - terţ - să ratifice actul încheiat în
absenţa sa.
Este o excepţie aparentă, deoarece, ceea ce se promite este
propria faptă a promitentului, de a determina pe cineva să adere la
un act.
Deci terţul va fi obligat numai dacă se obligă personal ori prin
reprezentant, ratificând actul care, până la acel moment, îI era
inopozabil; deci “terţul” devine “parte” în act prin voinţa sa iar dacă
terţul nu ratifică actul, promitentul este ţinut să-l despăgubească pe
creditor.
3. Simulaţia
Simulaţia este operaţiunea în care ptrinr-un act aparent
public, ostensibil, dar mincinos, nereal se crează o altă situaţie
decât cea stabilită printr-un act ascuns, secret, dar adevărat.
Simulaţia îmbracă trei forme:
a) actul fictiv (actul public e încheiat numai de formă, fiind
contrazis de actul secret, numit şi “contraînscris”);
b) actul deghizat (în actul public se indică un anumit act -
spre exemplu vânzare-cumpărare, pe când în actul secret se arată
adevăratul act dorit de părţi - spre exemplu o donaţie);
c) interpunerea de persoane - prete-nom (prin actul secret
se determină adevăratele “părţi”, altele decât cele din actul public -
ambele ori măcar una din ele)
Includem simulaţia printre excepţiile aparent, şi nu reale,
deoarece dreptul terţului de a invoca actul public, ori acela de a
opta între actul public şi cel secret are ca izvor legea, iar nu
convenţia părţilor creatoare de simulaţie.
4. Reprezentarea
Reprezentarea este procedeul tehnico-juridic prin care o
persoană, numită reprezentant, încheie un act juridic în numele şi
pe seama altei persoane numită reprezentat, astfel încât efectele
actului se produc direct şi nemijlocit în persoana reprezentatului.
83
Reprezentarea poate fi:
- convenţională - cea care este generată de contractul de
mandat (dându-se procură);
- legală - cea care izvorăşte din lege, în sensul că
reprezentantul are dreptul de a reprezenta de la lege.
Reprezentarea este o excepţie aparentă deoarece:
1) în cazul reprezentării convenţionale - reprezentantul intră în
noţiunea de parte a actului juridic;
2) în cazul reprezentării legale - dreptul de a reprezenta este
dat de lege, nu prin actul altcuiva, fără voia reprezentantului.
5. Acţiunile directe
Acţiunea directă, reprezintă dreptul la acţiune conferit în unele
cazuri creditorului, printr-o dispoziţie expresă a legii, de a pretinde
executarea creanţei sale direct de la un debitor al debitorului său,
deşi creditorul n-a fost parte la contractul încheiat între debitorul
său şi debitorul acestuia.
Codul civil reglementează două astfel de cazuri:
- în art.1488 Codul civil - în cazul contractului de antepriză de
clădiri, lucrătorii angajaţi de antreprenor (care sunt terţi fără de
contract de antepriză) au dreptul de a acţiona direct pe
beneficiarul construcţiei (client, acesta fiind terţ faţă de contractul
dintre antreprenor şi lucrător) pentru plata sumelor ce li se cuvin,
dar numai în măsura în care clientul s-ar găsi dator către
antreprenor, în momentul intentării acţiunii;
- art.1542 Codul civil alin.2 - dacă prin executarea
contractului de mandat, mandatarul şi-a substituit, pe baza unui
contract separat, o altă persoană, mandantul (în primul contract)
are dreptul de a acţiona în instanţă pe submandatar, deşi este terţ
faţă de contractul prin care s-a produs substituirea.
Sunt excepţii aparente, pentru că izvorul dreptului îl constitue
legea, iar nu actul individual, încheiat de alte persoane decât
titularul dreptului subiectiv de a exercita “acţiunea directă”.
Stipulaţia pentru altul - excepţie veritabilă de la principiul
relativităţii (contractul în favoarea unei terţe persoane).
Stipulaţia pentru altul este actul bilateral prin care o parte -
stipulantul - convine cu cealaltă parte - promitentul - ca acesta din
urmă să efectueze o prestaţie în favoarea unei a treia persoane -
terţul beneficiar, care nu participă la încheierea actului, nici direct,
nici prin reprezentare.
84
Dreptul terţului se naşte direct şI în puterea convenţiei dintre
stipulant şi promitent. Doar exerciţiul dreptului subiectiv astfel
născut depinde de voinţa terţului beneficiar.
O aplicaţie a acestui contract o găsim în Codul civil prin
reglementarea rentei viagere (art.1642) şi a donaţiei cu sarcini
(art.828 şi 830).
Cap.IV
NULITATEA ACTULUI JURIDIC CIVIL
Legislaţia noastră nu cuprinde o definiţie a nulităţii literatura
de specialitate a formulat mai multe definiţii din care amintim:
Nulitatea este acea sancţiune de drept civil, care lipseşte
actul juridic de efectele contrării normelor juridice editate pentru
încheierea sa valabilă
Nulitatea intervine în cazul în care nu se respectă condiţiile de
validitate ale actului juridic civil.
Funcţiile nulităţii:
- funcţia preventivă, constă în efectul inhibitoriu pe care-l
exercită asupra subiectelor de drept civil, tentate să încheie actul
juridic civil cu nerespectarea condiţiilor sale de validitate;
- funcţia sancţionatorie - aceasta presupune tocmai
înlăturarea efectelor contrare legii;
- funcţia de mijloc de garanţie a principiului legalităţii - apare
ca un mijloc de asigurare a respectării ordinii publice şi bunelor
moravuri.
Delimitarea nulităţii
Pentru o mai bună înţelegere a nulităţii este necesar să o
delimităm de alte cauze de ineficacitate a actului juridic civil cum
ar fi: rezoluţiunea, rezilierea, conducitatea, revocarea,
inopozabilitatea.
a) Nulitate - rezoluţiune
Delimitarea presupune cunoaşterea conceptelor în cauză,
semnalând asemănările şi deosebirile de regim juridic dintre ele.
Nulitatea reprezintă lipsirea de efecte a unui act juridic
încheiat cu nerespectarea normelor privind condiţiile de validitate.
Rezoluţiunea constă în desfiinţarea unui contract
sinalogmatic, cu executare uno ictu, pentru neexecutarea
culpabilă a obligaţiilor de către una din părţi.
Asemănări
- ambele sunt cauze de ineficacitate a actului juridic civil;
85
- ambele produc efect retroactiv (exemplutunc);
- ambele sunt (în principiu) judiciare, deoarece presupun o
hotărâre a organului de jurisdicţie competent.
Deosebiri
- dacă nulitatea presupune un act nevalabil;
- dacă rezoluţiunea presupune un act valabil încheiat;
- dacă nulitatea se aplică oricărui act juridic civil;
- rezoluţiunea priveşte doar contrctele sinalogmatice cu
executare uno-ictu;
- dacă la nulitate cauzele sunt contemporane momentului
încheierii actului;
- la rezoluţie cauza - neexecutarea culpabilă de către una
dintre părţi - este ulterioară momentului încheierii;
- prescripţia extinctivă este supusă reguli diferite, în ce
priveşte începutul ei.
b) Nulitate-reziliere
Rezilierea este încetarea - desfacerea - unui contract
sinologmatic, cu executare succesivă, pentru neexecutarea
culpabilă a obligaţiilor de către una din părţi. Intre nulitate şi
reziliere există, în esenţă aceleaşi asemănări şu deosebiri ca şu în
cazul nulitate-rezoluţiune, cu menţiunea că efectele, de data asta,
nu sunt retroactive, ci numai pentru viitor - exemplununc.
c) Nulitate-caducitate
Caducitatea este o cauză de ineficacitate constând în faptul că
lipseşte actul juridic civil de orice efecte datorită intervenirii unor
cauze ulterioare încheierii sale şI independent de voinţa autorului
actului.
Exemplu - neacceptarea ofertei de către destinatarul şu
determină conducitatea ofertei.
Asemănări
- ambele sunt cazuri de ineficacitate.
Deosebiri
- nulitatea presupune un act nevalabil;
- canducitatea presupune un act valabil;
- nulitatea retroactivează (exemplutunc);
86
- canducitatea produce efecte nuami pentru viitor
(exemplununc) deoarece pentru trecut nu s-au produs nici un fel
de efecte ale actului;
- nulitatea presupune cauze contemporane încheierii actului;
- canducitatea presupune o cauză ulterioară încheierii şi
străină de voinţa autorului actului.
d) Nulitate-revocare
Revocarea desemnează acea sancţiune de drept civil care
constă în înlăturarea efectelor actului juridic civil datorită
ingratitudinii gratificatului ori neexecutării culpabile a sarcinii.
Asemănări
- ambele sunt cauze de ineficacitate a actului juridic civil
deosebiri
- nulitatea presupune un act nevalabil;
- revocarea presupune un act valabil încheiat;
- nulitatea presupune cauze contemporane momentului
încheierii actului;
- revocarea presupune cauze ulterioare încheierii actului
- nulitatea este aplicabilă oricărui act juridic civil;
- revocarea se aplică, în principiu, actelor cu titlu gratuit
(liberalităţi);
- şu prescripţia extinctivă a acţiunilor (sunt reguli diferite).
Nulitate-inopozabilitate
Inopozabilitatea este sancţiunea aplicabilă în cazul nesocotirii
unor cerinţe de publicitate faţă de terţi sau a lipsei ori depăşirii
puterii de a reprezenta.
Deosebirile
- nulitatea presupune un act nevalabil;
- inopozabilitatea presupune un act valabil încheiat;
- pentru nulitate - efectele privesc atât părţile cât şi terţii;
- pentru inopozabilitate - efectele actului se produc faţă de
părţi, dar nu se produc faţă de terţi;
- cauzele care determină nulitatea sunt contemporane
încheierii actului;
- cauzele ce determină inopozabilitatea constau în
neîndeplinirea unor formalităţi ulterioare încheierii lui (ca regulă);
- nulitatea relativă poate fi “confirmată”;
87
- inopozabilitatea poate fi înlăturată prin “ratificare” (termenii
nu sunt sinonimi.
88