Documenti di Didattica
Documenti di Professioni
Documenti di Cultura
Bacău - 2007
CURPINS
DEŞEURI INDUSTRIALE
CATEGORII DE DEŞEURI, NOŢIUNI, DEFINIŢII
1.1. GENERALITĂŢI
Până în prezent, acelaşi obiectiv este prezentat sub diverse denumiri, cum ar fi:
deşeuri solide urbane şi industriale, deşeuri organice sau anorganice, deşeuri menajere,
stradale şi industriale, rebuturi, refuzuri, gunoi menajer şi stradal etc.2
În domeniul industrial apar trei noţiuni: deşeuri, rebuturi şi reziduuri, care se
definesc astfel:
1
Bularda Gheorghe, Bularda Doru-Cristian şi Catrinescu Theodor – Reziduuri menajere, stradale şi
industriale. Colectarea, depozitarea şi valorificarea materialelor refolosibile, Ed. Tehnică, Bucureşti, 1992,
ISBN 973-31-0418-3 ; pag 9
2
Bularda Gheorghe, Bularda Doru-Cristian şi Catrinescu Theodor – Reziduuri menajere, stradale şi
industriale. Colectarea, depozitarea şi valorificarea materialelor refolosibile, Ed. Tehnică, Bucureşti, 1992,
ISBN 973-31-0418-3 ; pag 11
1
-deşeuri: material sau obiect care prin el însuşi, fără a fi supus unei
transformări, nu mai poate fi utilizat. După destinaţie, deşeurile se pot
structura la rândul lor în două subgrupe:
recuperabile;
irecuperabile,
iar după origine pot fi grupate, de asemenea în două subgrupe:
rebut: o maşină, un utilaj sau un produs care nu mai poate fi
folosit direct. Produsele, la rândul lor, la faza de control
tehnic se separă în produse bune pentru folosinţă şi rebuturi
care nu mai pot fi folosite direct.
reziduuri: materii prime, materiale sau produse care sunt
respinse în cursul unei fabricaţii sau a unor activităţi umane
(menaj, comerţ etc.). La rândul lor reziduurilor pot fi:
• specifice: sunt deşeuri caracteristice unei anume
prelucrări, ca exemplu: aşchiile de metal şi lichidul de
răcire pentru atelierele mecanice, nisipul şi bavurile
pentru turnătorii etc.;
• curente: sunt deşeurile caracteristice în mod net unei
producţii: hârtiile, ambalajele, cauciucurile, plasticul,
sticla şi altele care se găsesc în mod curent în diferite
industrii dar nu sunt specifice cu natura acestora.3
3
Bularda Gheorghe, Bularda Doru-Cristian şi Catrinescu Theodor – Reziduuri menajere, stradale şi
industriale. Colectarea, depozitarea şi valorificarea materialelor refolosibile, Ed. Tehnică, Bucureşti, 1992,
ISBN 973-31-0418-3 ; pag 11-12
2
Tabelul 1.1
Clasificarea deşeurilor.
Nr. Denumirea deşeului Provenienţa
crt.
1. deşeuri menajere Locuinţe individuale sau colective
Instituţii publice (grădiniţe, şcoli, internate, cămine,
creşe, hoteluri, restaurante, cantine, instituţii
administrative, unităţi militare etc.)
Întreprinderi comerciale
Unităţi alimentare
Întreprinderi industriale (exclusiv cele tehnologice)
2. deşeuri stradale Deşeuri aruncate sau depuse pe căile publice (şosele,
străzi, alei, incinte, scări, căi ferate etc.)
3. deşeuri industriale Deşeuri provenite din activitatea industrială (resturi
din materia primă, materiale de bază şi cele auxiliare)
4. deşeuri din construcţii Provenite din demontarea sau construirea de obiective
industriale sau civile
5. deşeuri comerciale Deşeuri provenite din activitatea de comerţ (ambalare,
perisabilitate etc.)
6. deşeuri agricole Deşeuri provenite din unităţile agricole şi zootehnice
(inclusiv dejecţiile animaliere)
7. deşeuri sanitare Deşeuri provenite din instituţii de sănătate (spitale,
(patologice) dispensare, sanatorii etc.)
8. deşeuri speciale Deşeuri explozive, radioactive etc., care necesită
(periculoase) măsuri speciale de tratament
4
xxx - http://www.societatedurabila.ro/index.php?id=32
3
Cantitatea de deşeuri generată în lume variază de la an la an ţinând cont de factorii
prezentaţi anterior. În figura 1.1 sunt prezentate cantităţile de deşeuri pentru câteva ţările
din Europa. 5
Belgia Republica Ceha
Cantitatea de deseuri (x
Cantitatea de deseuri
40000 50000
40000
(x 1000 t)
30000
1000 t)
30000
20000
20000
10000
10000
0 0
1995
1997
1999
2001
2003
1995
1996
1997
1998
1999
2000
2001
2002
2003
Anul Anul
Danemarca Germania
Cantitatea de deseuri
Cantitatea de deseuri
14000 500000
(x 1000 t)
400000
(x 1000 t)
13000
12000 300000
200000
11000
100000
10000
0
1995
1997
1999
2001
2003
1995
1997
1999
2001
2003
Anul
Anul
Estonia Polonia
Cantitatea de deseuri
Cantitatea de deseuri
20000 150000
(x 1000 t)
(x 1000 t)
15000
140000
10000
5000 130000
0 120000
1995
1997
1999
2001
2003
1995
1996
1997
1998
1999
2000
2001
2002
2003
Anul Anul
Portugalia
Republica Slovaca
Cantitatea de deseuri
Cantitatea de deseuri (x 1000 t)
40000
35000 30000
(x 1000 t)
30000
25000 20000
20000
15000 10000
10000
5000 0
1995
1997
1999
2001
2003
0
1995
1996
1997
1998
1999
2000
2001
2002
2003
Anul Anul
5
xxx - http://reports.eea.europa.eu/environmental_assessment_report_2003_10/en/kiev_chapt_07.pdf
4
Bulgaria Romania
Cantitatea de deseuri (x
Cantitatea de deseuri (x 250000 500000
200000 400000
1000 t)
1000 t)
150000 300000
100000 200000
50000 100000
0 0
1995
1996
1997
1998
1999
2000
2001
2002
2003
1995
1996
1997
1998
1999
2000
2001
2002
2003
Anul Anul
Islanda Norvegia
Cantitatea de deseuri
Cantitatea de deseuri
500 9000
400 8500
(x 1000 t)
(x 1000 t)
300 8000
200 7500
100 7000
0 6500
1995
1996
1997
1998
1999
2000
2001
2002
2003
1995
1996
1997
1998
1999
2000
2001
2002
2003
Anul Anul
Fig. 1.1. Cantitatea totală de deşeuri pentru câteva ţări din Europa.
40000
Deseuri municipale
35000 Canalizare
30000 Constructii
25000 Purificarea apei
20000 Producerea energiei
15000 Industrie
10000 Minerit
Agricultura
5000
0
1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003
Anul
a)
5
160000
b)
40000
35000
Cantitatea de deseuri (x 1000 t)
Altele
30000 Deseuri municipale
Canalizare
25000
Constructii
20000 Purificarea apei
Producerea energiei
15000
Industrie
10000 Minerit
Agricultura
5000
0
1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003
Anul
c)
450000
Cantitatea de deseuri (x 1000 t)
400000 Altele
350000 Deseuri municipale
300000 Canalizare
Constructii
250000
Purificarea apei
200000
Producerea energiei
150000
Industrie
100000 Minerit
50000 Agricultura
0
1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003
Anul
d)
Fig. 1.2 Distribuţia deşeurilor pe ramuri pentru următoarele ţări:
a) Republica Cehă; b) Polonia; c) Portugalia; d) România.
6
Pentru aceleaşi ţări, în figura 1.3 s-a prezentat distribuţia deşeurilor industriale
ţinându-se cont de ramura industrială generatoare (fig. 1.3).
a)
b)
c)
7
d)
Fig. 1.3. Distribuţia deşeurilor industriale pe ramurile generatoare pentru următoarele
ţări: a) Republica Cehă; b) Polonia; c) Portugalia; d) România.
Din cele 77 milioane tone de deşeuri solide generate în cursul anului 1999, circa
69 milioane tone au fost deşeuri industriale (inclusiv steril minier). Cantitatea de steril
minier a fost de 36 milioane tone (circa 52%), iar cantitatea de alte deşeuri industriale a
fost de 33 milioane tone.
Cantităţile de deşeuri industriale au variat de la an la an; în 1995 s-a înregistrat cea
mai mare cantitate (353 milioane tone) datorită generării unei mari cantităţi de steril –
288 milioane tone; cea mai scăzută cantitate a fost înregistrată în 1999 (69 milioane tone),
datorită reducerii drastice a activităţilor miniere, dar şi a activităţilor din metalurgie şi
producerea de energie.
Cantitatea globala de deşeuri industriale, altele decât sterilul minier, a scăzut an de
an; dacă în 1992 se produceau 111 milioane tone, în 1996 - doar 47,1 milioane tone, iar în
anul 1997 - 39,2 milioane tone deşeuri industriale.
Faţă de 1997, cantitatea de deşeuri industriale a scăzut cu 1,5 milioane tone în
1998, iar cea de steril minier a scăzut cu 5,8 milioane tone.
Cantitatea de steril minier a avut o evoluţie fluctuantă în decursul anilor, în funcţie
de natura activităţilor extractive; ca tendinţă generala se poate afirma că şi cantitatea de
steril a înregistrat o scădere continuă.
Judeţele care au generat cantităţi mari de deşeuri industriale în 1999 au fost
Vâlcea, Mehedinţi şi Hunedoara, în care exploatările miniere mai constituie încă una din
activităţile industriale de bază. Alte judeţe mari producătoare de deşeuri sunt Alba,
Prahova Bacău, Sălaj, Covasna, Galaţi, în care generarea de deşeuri este influenţată de
deşeurile provenite din activităţile de tratare a minereurilor, de producere a energiei pe
baza de combustibili fosili, din metalurgie sau prelucrarea ţiţeiului.
Unele judeţe, cum ar fi Giurgiu, Botoşani, Vaslui, Brăila, Călăraşi, Vrancea au
raportat cantităţi mici de deşeuri industriale produse şi gospodărite. Cantităţile mici se
datorează fie restrângerii activităţilor industriale din aceste zone, fie faptului ca aceste
judeţe sunt mai puţin industrializate.
8
Principalele categorii de deşeuri industriale generate în 1999 sunt (figura 1.6.):
- steril minier 36,0 milioane tone;
- cenuşă şi zgură de termocentrală 64 milioane tone;
- deşeuri metalurgice 2,6 milioane tone;
- nămoluri reziduale 2,5 milioane tone;
- deşeuri chimice 2,2 milioane tone;
- deşeuri feroase 1,9 milioane tone;
- deşeuri din construcţii 3,0 milioane tone.
9
- deşeuri halogenate din chimia organică;
- nămoluri cianurate cu metale grele;
- baterii uzate cu plumb;
- deşeuri de la epurarea gazelor;
- amestecuri de grăsimi şi uleiuri de la separarea grăsimilor din apele uzate.
Cea mai mare cantitate de deşeuri periculoase s-a generat, aşa cum era de
aşteptat, în cadrul industriei chimice – predominând deşeurile de sodă calcinată (judeţele
Alba, Dolj şi Vâlcea) şi fosfogips (judeţul Bacău).
Metalurgia este o altă activitate industrială care produce cantităţi mari de
deşeuri periculoase, cu preponderenţă zguri din metalurgia aluminiului (judeţul Olt) şi
altor metale neferoase (judeţul Maramureş).
În cadrul industriei de prelucrare a ţiţeiului, deşeurile periculoase (nămoluri din
rezervoarele de petrol) s-au produs mai ales în judeţele Constanta, Olt şi Bacău.
Industria de echipamente electrice şi optice a produs în special nămoluri cu
crom, nămoluri cianurate şi uleiuri uzate neclorurate.
În 1999 industria mijloacelor de transport (judeţele Argeş, Dolj, Constanţa) a
generat deşeuri periculoase ca uleiuri uzate, emulsii, hidroxizi, solvenţi etc.
Cantitatea totală de deşeuri industriale generate în România pe perioada anului
2002 (tone) pentru fiecare judeţ (fig. 1.7.) 6, 7, 8.
Cantitatea de deşeuri (tone)
4000000
3500000
3000000
2500000
2000000
1500000
1000000
500000
0
BISTRITA NASAUD
IALOMITA
CALARASI
BRAILA
IASI
GALATI
CARAS SEVERIN
HARGHITA
SIBIU
DAMBOVITA
GIURGIU
TIMIS
MEHEDINTI
VASLUI
ALBA
VALCEA
SALAJ
BOTOSANI
SUCEAVA
BACAU
BIHOR
ARAD
HUNEDOARA
VRANCEA
TULCEA
COVASNA
PRAHOVA
TELEORMAN
CONSTANTA
SATU MARE
MARAMURES
BUCURESTI
BRASOV
BUZAU
OLT
NEAMT
ARGES
CLUJ
DOLJ
MURES
GORJ
Judeţul
a)
Cantitatea de deşeuri (tone)
90000
80000
70000
60000
50000
40000
30000
20000
10000
0
BISTRITA NASAUD
IALOMITA
GIURGIU
CALARASI
SATU MARE
MARAMURES
SUCEAVA
BUZAU
BRAILA
CARAS SEVERIN
HUNEDOARA
HARGHITA
BACAU
SIBIU
DAMBOVITA
SALAJ
IASI
VASLUI
GALATI
BUCURESTI
TIMIS
ARAD
ALBA
VALCEA
VRANCEA
COVASNA
TULCEA
CONSTANTA
CLUJ
MEHEDINTI
BOTOSANI
BIHOR
NEAMT
MURES
ARGES
TELEORMAN
BRASOV
PRAHOVA
GORJ
DOLJ
OLT
Judeţul
b)
6
xxx - http://infoterra.mappm.ro/integrare/comp2/pdf_planuri_implementare_etapa1/fig_3_2_1.pdf
7
xxx - http://infoterra.mappm.ro/integrare/comp2/pdf_planuri_implementare_etapa1/fig_3_2_2.pdf
8
xxx - http://infoterra.mappm.ro/integrare/comp2/pdf_planuri_implementare_etapa1/fig_3_2_3.pdf
10
Cantitatea de deşeuri (tone)
60000
50000
40000
30000
20000
10000
BUZAU
BUCURESTI
GIURGIU
CLUJ
ALBA
MURES
BACAU
SIBIU
TULCEA
SATU MARE
SALAJ
SEVERIN
GORJ
SUCEAVA
VRANCEA
DAMBOVITA
MEHEDINTI
GALATI
OLT
CONSTANTA
NEAMT
CARAS
Judeţul
c)
Tabelul 1.2
Cantităţile totale de deşeuri metalice feroase şi neferoare colectate, prelucrate si
livrate în anul 2002.
Cantitate colectată şi Cantitate livrată la Cantitate livrată la
Tip deşeu prelucrată intern export
(tone) (tone) (tone)
Deşeuri metalice
3 200 000 800 000 2 100 000
feroase
Deşeuri metalice
neferoase
Aluminiu si aliaje 42 500 34 500 7 000
Cupru si aliaje 39 300 17 200 19 500
Plumb si aliaje 14 300 12 200 1 500
Acumulatori uzati 33 000 22 000 9 000
Alte deşeuri neferoase 8 900 8 900
TOTAL 138 000 85 500 37 000
9
xxx - http://www.mmediu.ro/dep_mediu/strategie_deseuri.htm
11
Tabelul 1.3
Cantităţi totale de deşeuri de sticlă, hârtii-cartoane şi mase plastice colectate,
prelucrate şi livrate în anul 2002
Cantităţi colectate şi Cantităţi Cantităţi livrate
Tip deşeu prelucrate livrate la intern la export
(tone) (tone) (tone)
Deşeuri de sticlă 16 608 16 130
Deşeuri de hârtii-carton 173 000 172 500
Deşeuri de mase plastice 7 171 5 740 856
Sursa: baza de date CNVM
Tabelul 1.4
Tipuri de cenuşi pentru anul 2002.
Cantitate Cantitate Cantitate
Tip deşeu generată valorificată eliminată
(tone) (tone) (tone)
Cenuşă de vatră, zgură şi praf de cazan (cu excepţia
7.284.989 4.514 7.280.474
prafului de cazan specificat la 10 01 04)
Cenuşă zburătoare de la arderea cărbunelui 1.290.124 818 1.289.305
Cenuşă zburătoare de la arderea turbei şi lemnului
3.202 10 3.193
netratât
Cenuşă de vatră, zgură şi praf de cazan de la co-
incinerarea altor deşeuri decât cele specificate la 10 414 80 335
01 14
Cenuşă zburătoare de la co-incinerare, alta decât cea
1 0 1
specificată la 10 01 16
Cenuşă de zinc 1.940 1.935 4
Materiale feroase din cenuşile de ardere 3 3 0
Cenuşi de ardere şi zguri, altele decât cele
31.110 741 30.370
menţionate la 19 01 11
Cenuşi zburătoare, altele decât cele menţionate la 19
5 0 5
01 13
TOTAL 8.611.788 8.101 8.603.687
12
Tabelul 1.5
Tipuri de nămoluri pentru anul 2002.
Cantitate Cantitate Cantitate
Tip deşeu generată valorificată eliminată
(tone) (tone) (tone)
Nămoluri din agricultură şi industria alimentară 214.287 12.552 201.735
Nămoluri de la prelucrarea lemnului şi producerea
323.173 312.175 10.998
celulozei şi hârtiei
Nămoluri din industria pielăriei şi industria textilă 1.222 0 1.222
Nămoluri de la rafinarea petrolului şi purificarea
1.785 105 1.680
gazelor naturale
Nămoluri din procese chimice anorganice 8.437 40 8.397
Nămoluri din procese chimice organice 1 1 0
Nămoluri de la producerea şi utilizarea straturilor de
1.926 1.006 920
acoperire
Nămoluri din procese termice 116.593 113.568 3.025
Nămoluri de la tratarea chimică a suprafeţelor şi
2.514 5 2.509
acoperirea metalelor
Nămoluri de la tratarea mecanică şi fizică a
224 43 181
suprafeţelor
Nămoluri de la epurarea apelor uzate industriale 1.026.313 22.932 1.003.381
TOTAL 1.696.475 462.427 1.234.048
Tabelul 1.6
Nămoluri şi deşeuri solide de la epurarea apelor industriale uzate pentru anul 2002
Cantitate Cantitate Cantitate
Tip deşeu generată valorificată eliminată
(tone) (tone) (tone)
Nămoluri de la epurarea, efluenţilor proprii 24.006 407 23.599
Nămoluri de la epurarea efluenţilor proprii 12.398 6 12.392
Nămoluri de la epurarea efluenţilor proprii 26.170 0 26.170
Nămoluri de la epurarea efluenţilor proprii 37 0 37
Nămoluri de la epurarea efluenţilor proprii 6.377 6.376 1
Nămoluri de la epurarea efluenţilor în incinta 1.051 288 763
Nămoluri de la epurarea efluenţilor proprii, altele
5.328 0 5.328
decât cele specificate la 03 03 10
Nămoluri, în special de la epurarea efluenţilor în
984 0 984
incintă cu conţinut de crom
Nămoluri, în special de la epurarea efluenţilor în
29 0 29
incintă, fără conţinut de crom
Nămoluri de la epurarea efluenţilor în incintă, altele
209 0 209
decât cele specificate la 04 02 19
Nămoluri de la epurarea efluenţilor în incintă, altele
1.785 105 1.680
decât cele specificate la 05 01 09
Nămoluri de la epurarea efluenţilor în incintă, altele
8.437 40 8.397
decât cele specificate la 06 05 02
Nămoluri de la epurarea efluenţilor în incintă, altele
1 1 0
decât cele specificate la 07 01 11
13
Nămoluri de la epurarea efluenţilor în incintă, altele
441 0 441
decât cele specificate la 10 01 20
Nămoluri şi turte de filtrare, altele decât cele
113.545 113.525 20
specificate la 10 02 13
Nămoluri şi turte de filtrare de la epurarea gazelor
108 0 108
de ardere, altele decât cele specificate la 10 11 17
Deşeuri solide de la epurarea efluenţilor proprii,
40 0 40
altele decât cele specificate la 10 11 19
Nămoluri de la epurarea efluenţilor proprii 2.383 18 2.365
Nămoluri de la epurarea biologica a apelor reziduale
11.263 658 10.606
industriale, altele decât cele specificate la 19 08 11
Nămoluri provenite din alte procedee de epurare a
apelor reziduale industriale decât cele specificate la 8.848 255 8.594
19 08 13
Nămoluri de la epurarea efluenţilor proprii, altele
1.005 20 985
decât cele specificate la 19 11 05
TOTAL 224.447 121.699 102.748
Tabelul 1.7
Tipuri de deşeuri de lemn pentru anul 2002
Cantitate Cantitate Cantitate
Tip deşeu generată valorificată eliminată
(tone) (tone) (tone)
Deşeuri de scoarţă şi de plută 46.678 26.795 19.883
Rumeguş, talaş, aşchii, resturi de scândură şi
754.170 724.109 30.061
furnir, altele decât cele specificate la 03 01 04
Deşeuri de lemn şi de scoarţă de la producerea
şi procesarea pastei de hârtie, hârtiei şi 183.175 135.626 47.549
cartonului
Lemn de la tratarea mecanică a deşeurilor,
18 18 0
altul decât cel specificat la 19 12 06
Alte tipuri de deşeuri din lemn 8.631 8.549 82
TOTAL 992.672 895.097 97.575
Tabelul 1.8.
Cantităţile de deşeuri generate pe principalele categorii, în anul 2004
Cantităţi de deşeuri
Periculoase % Nepericuloase % Total %
– mii tone – – mii tone – – mii tone
Deşeuri generate 1.214,4 0,4 325.386,4 99,6 326.600,8 100,0
de industria
extractivă
Deşeuri generate 1.048,4 3,7 27.2467,2 96,3 28.515,6 100
14
de alte activităţi
industriale
(exclusiv
industria
extractivă)
Deşeuri - - 8.198,8 100 8.198,8 100
municipale
Total deşeuri 2.262,8 0,6 361.052,4 99,4 363.315,2 100
3%
4%
49%
11%
13%
6%
Deseuri biodegradabile Deseuri textile Alte deseuri Deseuri inerte
Textile Materiale plastice Sticla Metale
15
La nivelul anului 1985 cheltuielile totale efectuate de agenţii economici pentru
protecţia mediului reprezentau aproximativ 1,3% din PIB. După o creştere continuă a
ponderii acestora în perioada 1985-1989, până la aproximativ 2,2% din PIB, acestea se
reduc la numai 1,0% din PIB în anii 1990 şi 1991.(fig.1.9)10, calculat pe baza datelor din
Anuarul Statistic al României, CNS, Bucureşti, 1992.
protecţia mediului (% din PIB)
Cheltuielile totale efectuate de
2.5
agenţii economici pentru
2
1.5
1
0.5
0
1985 1986 1987 1988 1989 1990 1991
Anul
Fig. 1.7 Evoluţia ponderii în PIB a cheltuielilor cu protecţia mediului efectuate de agenţii
economici, în perioada 1985 -1991(%).
10
Constantin Ciutacu şi Lumiţinita Chivu - FONDUL DE MEDIU ÎN ROMÂNIA, aprilie 2001;
11
xxx - Calculat pe baza datelor din Anuarul Statistic al României, CNS, Bucuresti, 1992., exprimate în
EURO, în anul 1991, cheltuielile totale efectuate pentru protectia mediului de către agenţii economici
reprezentau aproximativ 230,3 milioane, revenind circa 10 EURO anual/locuitor.
16
100
Valoare procentuala
90
80
70
60
50
40
30
20
10
0
1985 1986 1987 1988 1989 1990 1991
Anul
Investitii (%) Cheltuieli incluse in costurile de productie (%)
Fig. 1.8 Evoluţia structurii cheltuielilor efectuate pentru protecţia mediului de agenţii
economici, în perioada 1985 -1991.
1.6
Cheltuielilor totale pentru
1.4
1.2
1
0.8
0.6
0.4
0.2
0
1992 1993 1995 1996 1998 1999
Anul
Fig. 1.9 Evoluţia ponderii în PIB a cheltuielilor totale pentru protecţia mediului, în
perioada 1992 – 1999.
12
Xxx - Calculat pe baza datelor din Anuarul Statistic al României, CNS, Bucureşti, Mediul înconjurător în
România, ediţia 2000, INSSE.
17
Ponderea cea mai mare de-a lungul întregului interval analizat au deţinut-o
cheltuielile curente – aproximativ 70,0% - investiţiile depăşind numai în anii 1998 şi
1999 cu puţin 30,0%.(fig.1.12).
100
90
80
Pondere (%)
70
60
50
40
30
20
10
0
1992 1993 1995 1996 1998 1999
Anul
Fig. 1.10 Evoluţia structurii pe categorii a cheltuielilor totale pentru protecţia mediului,
în perioada 1992-1999.
13
Xxx - Calculat pe baza datelor din Anuarul Statistic al României, CNS, Bucureşti şi Mediul înconjurător
în România, ediţia 2000, INSSE
18
100
95
Pondere (%)
90
85
80
75
1992 1993 1995 1996 1998 1999
Anul
Fig. 1.11 Modul de repartizare a cheltuielilor totale pentru protecţia mediului pe tipuri
de măsuri, în perioada 1992 -1999 (%).
14
xxx - Calculat pe baza datelor din Anua rul Statistic al României, CNS, Bucuresti, Mediul înconjurator în
România, editia 2000, INSSE.
19
100
90
80
70
Pondere (%)
60
50
40
30
20
10
0
1992 1993 1995 1996 1998 1999
Anul
20
- Obiectivul comun al acţiunilor în cadrul unei evaluări integrative a
ciclului de viaţă este evitarea formării deşeurilor periculoase, diminuarea cantităţii de
reziduuri, ca şi tratarea unor astfel de reziduuri într-un mod care să nu dăuneze nici
sănătăţii, nici mediului.
- O gestionare a deşeurilor compatibilă cu mediul trebuie să plece de la
înlăturarea sau valorificarea deşeurilor generate şi să fie orientată spre a descoperi cauza
problemei, prin încercări de schimbare a modelului de producţie şi de consum.
15
Xxx - Manual privind activitatile specifice din domeniul gestiunii deseurilor municipale,
http://www.gestiuneadeseurilor.ro/
21
Cadrul legislativ general pentru protecţia mediului în România este reprezentat
prin:
- Legea Protecţiei mediului 256/2006, care aproba Ordonanţa de Urgenţă
195/2005;
- Legea apelor 107/1996, completată cu legea 322/2005 şi 112/2006;
- Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 243/2000 privind protecţia
atmosferei, aprobată prin Legea 655/2001;
- Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 78/2000 privind regimul deşeurilor,
modificată şi aprobată prin Legea426/2001;
- Hotărârea de Guvern 918/2002 privind stabilirea procedurii-cadru de
evaluare a impactului asupra mediului şi pentru aprobarea listei proiectelor publice sau
private supuse acestei proceduri;
- Ordonanţa de Urgenţă 34/2002 privind prevenirea, reducerea şi controlul
integrat al poluării;
- Hotărârea de Guvern 856/2002 privind evidenta gestiunii deşeurilor şi
pentru aprobarea listei cuprinzând deşeurile, inclusiv deşeurile periculoase.
16
xxx - http://www.mediuvaslui.ro/Plan%20Judetean%20de%20Gestiune%20a%20Deseurilor.doc
17
XXX - http://www.arpmsv4.ro/legi/legislatie.htm
22
Tabelul 1.9
Legislaţia de mediu.
Atributii ale altor autoritati
Legislaţie europeana Legislaţie romaneasca Prevederi legale
competente
Legea nr. 426/2001 pentru Reglementează activităţile de
Directiva Cadru privind deşeurile Ministerul Sănătăţii – evaluează
aprobarea Ordonanţei de gestionare a deşeurilor în
nr.75/442/EEC, amendata de impactul produs de deşeuri asupra
Urgenta nr.78/2000 privind condiţii de protecţie a sănătăţii
Directiva nr.91/156/EEC sănătăţii populaţiei
regimul deşeurilor populaţiei şi a mediului
Ministerul Transporturilor,
Construcţiilor şi Turismului
participă la elaborarea
reglementarilor specifice gestionării
Reglementează activităţile de
Legea nr. 426/2001 pentru deşeurilor.
gestionare a deşeurilor
Directiva nr.91/689/EEC privind aprobarea Ordonanţei de Ministerul Administraţiei şi
periculoase în condiţii de
deşeurile periculoase Urgenţă nr.78/2000 privind Internelor participă la elaborarea
protecţie a sănătăţii populaţiei şi
regimul deşeurilor planurilor de gestionare a deşeurilor
a mediului
în domeniul serviciilor publice de
gospodărie comunală şi urmăreşte
îndeplinirea obiectivelor din Planul
Naţional de Gestionare a Deşeurilor
Directiva nr.75/439/EEC privind Hotărârea de Guvern Reglementează activităţile de
uleiurile uzate, amendată de nr.662/2001 privind gestionarea gestionare a uleiurilor uzate,
Directiva nr.87/101/EEC şi de uleiurilor uzate, completată şi pentru evitarea efectelor
Directiva nr.91/692/EEC modificată de Hotărârea de negative asupra sănătăţii
Guvern nr.441/2002; populaţiei şi asupra mediului.
23
anumite substanţe periculoase şi bateriilor şi acumulatorilor care şi acumulatorilor care conţin şi Cercetării programe de cercetare
Directiva nr.93/86/EC privind conţin substanţe periculoase substanţe periculoase, precum şi pentru reducerea conţinutului de
etichetarea bateriilor modalităţile de gestionare a metale grele şi substanţe
bateriilor şi acumulatorilor uzaţi periculoase din baterii şi
acumulatori
Hotărârea de Guvern Stabileşte cadrul legal pentru Autorităţile administraţiei publice
nr.349/2005 privind depozitarea desfăşurarea activităţii de locale vor iniţia acţiuni pentru
deşeurilor depozitare a deşeurilor, atât deschiderea unui nou depozit în
pentru realizarea, exploatarea, situaţia în care depozitul existent
monitorizarea, închiderea şi atinge 75% din capacitatea
urmărirea postinchidere a proiectată.
depozitelor existente
24
Ordinul Ministrului Mediului şi Aproba Normativul tehnic
Gospodăririi Apelor nr.756/2004 privind incinerarea deşeurilor
pentru aprobarea Normativului
tehnic privind incinerarea
deşeurilor
Hotărârea de Guvern Reglementează gestionarea
nr.621/2005 privind gestionarea ambalajelor şi a deşeurilor de
ambalajelor şi deşeurilor de ambalaje
ambalaje modificată
25
privind înfiinţarea în cadrul Secretariatului tehnic pentru
Direcţiei Deşeuri şi Substanţe gestionarea şi controlul
Chimice Periculoase a compuşilor desemnaţi în cadrul
Secretariatului pentru compuşi Direcţiei de gestionare a
desemnaţi deşeurilor şi substanţelor
chimice periculoase
Decizia nr.2000/532/CE, amendată Hotărârea de Guvern Reglementează evidenţa
de Decizia nr.2001/119 privind lista nr.856/2002 privind evidenţa gestionării deşeurilor colectate,
deşeurilor (care înlocuieşte Decizia gestionării deşeurilor şi transportate, depozitate temporar
nr.94/3/CE privind lista deşeurilor aprobarea listei cuprinzând reciclate şi eliminate
şi Decizia nr.94/904/CE privind deşeurile, inclusiv deşeurile
lista deşeurilor periculoase) periculoase
Hotărârea de Guvern Reglementează controlul şi Ministerul Economiei şi Comerţului
nr.1357/2002 pentru stabilirea supravegherea importului, autorizează agenţii economici
autorităţilor publice responsabile exportului şi tranzitului de pentru a realiza operaţiuni de
de controlul şi supravegherea deşeuri import a deşeurilor şi de reciclare a
importului, exportului şi acestora
tranzitului de deşeuri
26
Legea 265/2002 pentru Adoptă amendamente la
acceptarea amendamentelor la Convenţia de la Basel privind
Convenţia de la Basel privind controlul transportului peste
controlul transportului peste frontiere al deşeurilor
frontiere al deşeurilor periculoase
periculoase
27
HG 448/2005 privind deşeurile
de echipamente electrice şi
electronice (DEEE)
28
Tabelul 1.10.
LEGISLAŢIE CONEXĂ.
Reglementare Principalele prevederi
Legea nr.326/2001 privind serviciile publice de gospodărie Stabileşte cadrul juridic unitar, înfiinţarea, organizarea, monitorizarea şi
comunală modificată prin OUG 9/2002 şi OUG 197/2002 controlul serviciilor publice de gospodărie comunală în oraşe şi comune.
Legea nr.139/2002 pentru aprobarea OG 87/2001 privind Stabileşte cadrul necesar organizării, gestionării, reglementării şi monitorizării
serviciile publice de salubrizare a localităţilor serviciului public de salubrizare în localităţi.
Ordinul MSF nr. 219/2002 pentru aprobarea Normelor tehnice
Reglementează modul în care se colectează, ambalează, depozitează temporar,
privind gestionarea deşeurilor rezultate din activităţile medicale
transportă şi elimină deşeurile rezultate din activităţile medicale.
.
Stabileşte obligaţiile şi răspunderile care revin autorităţilor publice locale,
Legea nr.515/2002 pentru aprobarea Ordonanţei nr.21/2002
instituţiilor publice, agenţilor economici şi cetăţenilor pentru instaurarea unui
privind gospodărirea localităţilor urbane şi rurale.
climat de curăţenie în localităţi.
Ordinul MEC nr.128/2004 privind aprobarea Listei cuprinzând
standardele române care adoptă standarde europene Aprobă Lista cuprinzând standardele române care adoptă standarde europene
armonizate ale căror prevederi se referă la ambalaje şi deşeuri armonizate ale căror prevederi se referă la ambalaje şi deşeuri de ambalaje
de ambalaje.
Ordinul MAPAM nr.723/2003 pentru aprobarea Normei
Aprobă Normele sanitar-veterinare ce stabilesc reguli de sănătate cu privire la
sanitare veterinare ce Stabileşte reguli de sănătate cu privire la
subprodusele de la animale .
subprodusele de la animale
29
1.6. PRINCIPII ŞI OBIECTIVE STRATEGICE PRIVIND GESTIONAREA
DEŞEURILOR ÎN ROMÂNIA
30
- valorificarea – prin refolosire (reutilizare), reciclare materială şi
recuperare energetică;
- eliminarea finală – prin depozitare.
31
Tabelul 1.11
Obiective strategice generale pentru gestionarea deşeurilor
Obiective principale Obiective subsidiare
1. Politica şi cadrul legislativ 1.1. Armonizarea politicii şi legislaţiei 1.1.1. Crearea cadrului legislativ adecvat pentru întreg
naţionale în domeniul gestionării deşeurilor sistemul de gestionare a deşeurilor cu specificarea clară
cu politicile şi prevederile legislative a tuturor “părţilor implicate (asoc. prof., patronate,ONG-
europene, precum şi cu prevederile uri, sindicate, soc. civilă etc.)”, responsabilităţilor şi
acordurilor şi convenţiilor internaţionale la obligaţiilor acestora.
care România este parte.
1.2. Integrarea problematicii de gestionare a 1.2.1. Corelarea politicii şi a actelor normative interne
deşeurilor în politicile sectoriale şi de cu prevederile legislative europene şi internaţionale în
companie. domeniul gestiunii deşeurilor.
1.3. Creşterea eficienţei de aplicare a 1.3.1. Creşterea importanţei acordate aplicării legislaţiei
legislaţiei în domeniul gestiunii deşeurilor. şi controlului acesteia.
1.3.2. Întărirea capacităţii instituţionale
1.3.3. Încurajarea iniţiativei private în domeniul
gestionării deşeurilor
2. Aspecte instituţionale şi 2.1 Adaptarea şi dezvoltarea cadrului 2.1.1. Crearea condiţiilor pentru eficientizarea
organizatorice instituţional şi organizatoric în vederea structurilor instituţionale şi a sistemelor aferente
îndeplinirii cerinţelor naţionale şi activităţilor de gestionare a deşeurilor.
compatibilizarea cu structurile europene. 2.1.2. Întărirea capacităţii administrative a instituţiilor
guvernamentale la toate nivelele (naţional, regional,
judeţean, local) cu competenţe şi responsabilităţi în
aplicarea legislaţiei
3. Resursele umane 3.1. Asigurarea resurselor umane ca număr 3.1.1. Asigurarea de personal suficient şi bine pregătit
şi pregătire profesională profesional şi cu dotări corespunzătoare la toate nivelele
atât în sectorul public, cât şi în sectorul privat.
4. Finanţarea sistemului de 4.1. Crearea şi utilizarea de sisteme şi 4.1.1. Stimularea creării şi dezvoltării unei pieţe viabile
gestionare a deşeurilor mecanisme economico-financiare pentru de deşeuri reciclabile
32
gestionarea deşeurilor în condiţiile 4.1.2. Optimizarea utilizării tuturor fondurilor
respectării principiilor generale, cu disponibile (fondul de mediu, fonduri private, fonduri
precădere a principiului poluatorul plăteşte structurale, etc) pentru cheltuielile de capital în
domeniul gestionării deşeurilor
4.1.3. Îmbunătăţirea mecanismelor economico-
financiare pentru gestionarea deşeurilor municipale
(calculare taxe, programe naţionale speciale de la buget)
4.1.4. Îmbunătăţirea mecanismelor economico-
financiare pentru gestionarea deşeurilor industriale
(deşeuri rezultate direct din activităţi industriale),
inclusiv a celor industriale periculoase.
4.1.5. Crearea şi susţinerea unor mecanisme economico-
financiare adecvate pentru gestionarea fluxurilor de
deşeuri speciale: acumulatori şi baterii, uleiuri uzate,
anvelope uzate, ambalaje, electrice şi electronice,
vehicule scoase din uz etc. (sisteme depozit,
responsabilizarea producătorului, mecanisme de eco-
finanţare)
4.1.6. Utilizarea completă şi eficientă a fondurilor
naţionale şi internaţionale disponibile (ISPA, etc)
4.1.7. Finanţarea sistemului naţional de monitorizare în
domeniul gestionării deşeurilor
4.1.8. Finanţarea securizării intermediare şi a reabilitării
finale a zonelor contaminate orfane
5. Conştientizarea părţilor 5.1 Promovarea unui sistem de informare, 5.1.1. Intensificarea comunicării între toate părţile
implicate conştientizare şi motivare pentru toate implicate
părţile implicate 5.1.2. Organizarea şi susţinerea de programe de educare
şi conştientizare a populaţiei
5.1.3. Stimularea agenţilor economici ce finanţează
acţiuni de educare şi conştientizare a populaţiei, prin
deduceri din sumele datorate la Fondul pentru Mediu
33
5.1.4. Elaborarea de ghiduri legislative şi documente
informative
6. Colectarea şi raportarea 6.1. Obţinerea de date şi informaţii complete 6.1.1. Îmbunătăţirea sistemului naţional de colectare,
de date şi informaţii privind şi corecte care să corespundă cerinţelor de prelucrare şi analizare a datelor şi informaţiilor privind
gestionarea deşeurilor raportare la nivel naţional şi european gestionarea deşeurilor
6.1.2. Îmbunătăţirea sistemului de raportare la nivel
european şi internaţional a datelor privind gestiunea
deşeurilor
7. Prevenirea generării 7.1. Maximizarea prevenirii generării 7.1.1. Promovarea şi aplicarea principiului prevenirii în
deşeurilor deşeurilor industrie
7.1.2. Promovarea şi aplicarea principiului prevenirii la
consumator
8. Valorificarea potenţialului 8.1. Exploatarea tuturor posibilităţilor de 8.1.1. Dezvoltarea pieţii pentru materiile prime
util din deşeuri natură tehnică şi economică privind secundare şi susţinerea promovării utilizării produselor
valorificarea deşeurilor obţinute din materiale reciclate
8.1.2. Decuplarea generării deşeurilor de creşterea
economică şi realizarea unei reduceri globale a
volumului de deşeuri.
8.2. Dezvoltarea activităţilor de valorificare 8.2.1. Promovarea prioritară a valorificării materiale în
materială şi energetică măsură posibilităţilor tehnice şi economice în condiţii de
siguranţă pentru sănătatea populaţiei şi mediu
8.2.2. Promovarea valorificării energetice în instalaţii cu
randament energetic ridicat în cazul în care valorificarea
materială nu este fezabilă din punct de vedere tehnico-
economic, beneficiul energetic rezultat în urma
incinerării este pozitiv şi exista posibilitatea utilizării
eficiente a energiei rezultate
9. Colectarea şi transportul 9.1. Asigurarea deservirii unui număr cât 9.1.1. Extinderea sistemelor de colectare a deşeurilor în
deşeurilor mai mare de generatori de deşeuri de către mediul urban şi rural
34
sistemele de colectare şi transport a 9.1.2. Optimizarea schemelor de transport
deşeurilor
9.2. Asigurarea celor mai bune opţiuni 9.2.1. Stabilirea unor principii şi cerinţe unitare care să
pentru colectarea şi transportul deşeurilor,
stea la baza funcţionării tuturor companiilor de
în vederea unei cât mai eficiente valorificări
salubritate
9.2.2. Separarea fluxurilor de deşeuri periculoase de cele
nepericuloase
9.2.3. Introducerea şi extinderea colectării selective la
sursa a deşeurilor
9.2.4. Controlul activităţii de transport deşeuri pe plan
intern:
- întărirea capacităţii instituţionale de control ;
9.2.5. Eficientizarea controlului activităţii de transport
deşeuri peste frontiera:
- stabilirea cadrului legal şi instituţional
care să permită aplicarea directă a Regulamentului
259/93/CEE;
- stabilirea autorităţii competente;
- întărirea capacităţii instituţionale de
control;
- implementarea Regulamentului
259/93/CEE.
10. Tratarea deşeurilor 10.1. Promovarea tratării deşeurilor în 10.1.1. Încurajarea tratării deşeurilor în vederea:
vederea asigurării unui management - valorificării;
ecologic raţional - facilitării manipulării;
- diminuării caracterului periculos;
- diminuării cantităţilor de deşeuri
eliminate final în condiţii de siguranţă pentru sănătatea
populaţiei şi mediu.
35
11. Eliminarea 11.1. Eliminarea deşeurilor în conformitate 11.1.1. Asigurarea capacităţilor necesare pentru
cu cerinţele legislaţiei în domeniul gestiunii
eliminarea deşeurilor prin promovarea cu prioritate a
deşeurilor în scopul protejării sănătăţii instalaţiilor de eliminare la nivel zonal.
populaţiei şi a mediului 11.1.2. Închiderea depozitelor de deşeuri neconforme cu
cerinţele UE
12. Cercetare-dezvoltare 12.1 Încurajarea şi susţinerea cercetării 12.1.1. Adaptarea la condiţiile locale a unor tehnologii
româneşti în domeniul gestionării integrate curate de producţie.
a deşeurilor.
12.1.2. Elaborarea de tehnologii noi pentru neutralizarea
şi eliminarea deşeurilor periculoase.
12.1.3. Creşterea disponibilităţii pentru dezvoltarea de
noi soluţii pentru prevenire, minimizare, reciclare şi
eliminare a acestora.
12.1.4. Diseminarea informaţiilor privind noi soluţii
precum şi noi tehnologii
Tabel 1.12.
Obiective strategice specifice anumitor fluxuri de deşeuri.
SUB-CATEGORIA Obiectiv principal Obiectiv subsidiar
1. Deşeuri din agricultura, 1.1. Deşeuri vegetale, 1.1.1. Eficientizarea controlului privind
creşterea animalelor, dejecţii, rumeguş, deşeuri depozitarea deşeurilor netratate
silvicultură şi industria de la industrializarea 1.1.2. Ţncurajarea valorificării prin
lemnului, industria lemnului procedee aerobe şi anaerobe
alimentară 1.1.3. Susţinerea valorificării energetice
acolo unde valorificarea materială nu este
fezabilă d.p.d.v. tehnico-economic, în
condiţii de siguranţă pentru sănătatea
populaţiei şi mediu.
2. Deşeuri de la producerea 2.1. Zgură, cenuşă de vatră, 2.1.1. Susţinerea valorificării materiale şi
energiei termice şi electrice, cenuşă zburătoare, gips de energetice
36
incinerare şi co-incinerare la centrale termoelectrice
2.2. Zgură, cenuşă de vatră, 2.2.1. Tratare înaintea depozitarii în cazul
cenuşă zburătoare, gips de în care recuperarea nu este posibila
la instalaţii de incinerare şi
co-incinerare
3. Deşeuri din construcţii şi 3.1. Deşeuri din construcţii 3.1.1. Susţinerea reutilizării şi reciclării 3.1.1.1. Recuperarea şi
demolări şi demolări (contaminate şi deşeurilor din construcţii şi demolări valorificarea materială
necontaminate) necontaminate şi/sau energetică a
deşeurilor rezultate din
demolări
3.1.2. Tratarea deşeurilor contaminate din
construcţii şi demolări în vederea
recuperării sau eliminării
3.1.3. Dezvoltarea sistemului de facilităţi
în vederea eliminării corespunzătoare
3.2. Deşeuri din excavarea 3.2.1. Reutilizarea şi reciclarea, în măsură
solurilor (contaminate şi în care acestea nu sunt contaminate
necontaminate) 3.2.2. Dezvoltarea sistemului de facilităţi
pentru tratarea deşeurilor contaminate de
la excavarea solurilor în vederea
recuperării sau eliminării şi eliminarea
corespunzătoare
3.3.Deşeuri din construcţia 3.3.1. Reutilizarea şi reciclarea , în măsură
drumurilor în care acestea nu sunt contaminate
3.3.2. Tratarea deşeurilor contaminate din
construcţia drumurilor în vederea
recuperării sau eliminării şi eliminarea
corespunzătoare
37
4. Deşeuri provenite de la 4.1. Nămoluri provenite de 4.1.1. Asigurarea, în măsură posibilităţilor,
staţiile de epurare la staţiile de epurare a recuperării şi utilizării ca fertilizant sau
amendament agricol, a nămolurilor ce
corespund calităţii stabilite în cerinţele
legale
4.1.2. Deshidratarea şi pre-tratarea în
vederea eliminării prin co-incinerare în
cuptoarele din fabricile de ciment
4.1.3. Prevenirea eliminării necontrolate
pe soluri
4.1.4. Prevenirea eliminării nămolurilor în
apele de suprafaţă
5. Deşeuri biodegradabile 5.1. Deşeuri 5.1.1. Reducerea cantităţii de deşeuri
biodegradabile: menajere, biodegradabile prin reciclare şi procesare
deşeuri asimilabile din (minimizarea materiei organice pentru
comerţ, servicii, industrie, reducerea poluanţilor emişi prin levigat şi
instituţii, deşeuri stradale, gazul de depozit)
nămoluri orăşeneşti
6. Deşeuri de ambalaje 6.1. Ambalaje 6.1.1. Creşterea gradului de reutilizare şi
reciclabilitate a ambalajelor
6.1.2. Optimizarea cantităţii de ambalaje
pe produs ambalat (prin reproiectare)
6.2. Deşeuri de ambalaje 6.2.1. Reducerea cantităţii de deşeuri de
ambalaje prin valorificare
6.2.2. Creşterea cantităţilor de deşeuri de
ambalaje colectate precum şi a eficienţei
colectării selective a acestora
6.2.3. Crearea şi optimizarea schemelor
de valorificare materială
38
6.2.4. Crearea şi optimizarea schemelor de
valorificare energetică a deşeurilor de
ambalaje (“neadecvate” pentru valorificare
materială)
7. Anvelope 7.1. Anvelope 7.1.1. Creşterea gradului de valorificare
materială şi energetică a anvelopelor uzate
8. Vehicule scoase din uz 8.1. Vehicule scoase din uz 8.1.1. Asigurarea unei reţele de colectare a
vehiculelor scoase din uz corespunzător
repartizate în teritoriu
8.1.2. Asigurarea posibilităţii ca ultimul
deţinător al vehiculului îl poate preda
gratuit unei unităţi de
colectare/valorificare
8.1.3. Restricţionarea utilizării metalelor
grele la fabricarea vehiculelor
8.1.4. Extinderea reutilizării şi reciclării
materialelor din vehiculele uzate, precum
şi a valorificării energetice a acelora care
nu se pretează la valorificare materială
9. Echipamente electrice şi 9.1. Echipamente electrice 9.1.1. Reproiectarea EEE în scopul de a 9.1.1.1. Încurajarea
electronice şi electronice (EEE) facilita repararea, îmbunătăţirea, proiectării şi producerii
reutilizarea, dezasamblarea şi reciclarea de EEE care facilitează
lor repararea, îmbunătăţirea,
reutilizarea ,
dezasamblarea şi
reciclarea lor
39
9.1.2. Reducerea componentelor 9.1.2.1. Încurajarea
periculoase din EEE cercetării în vederea
înlocuirii materialelor
periculoase cu materiale
cu un impact redus
asupra sănătăţii omului
şi mediului
9.2. Deşeuri de 9.2.1. Elaborarea actului normativ naţional
echipamente electrice şi cu privire la gestionarea DEEE
electronice (DEEE)
9.2.2. Încurajarea colectării separate şi a 9.2.2.1. Colectarea
valorificării materiale a deşeurilor de deşeurilor de
echipamente electrice şi electronice echipamente electrice şi
electronice într-o
cantitate de cel puţin 4
kg/loc/an începând cu
2007
9.2.2.2. Încurajarea
consumatorilor în
vederea returnării DEEE
9.2.3. Încurajarea apariţiei de noi facilităţi
de reciclare şi tratare a deşeurilor de
echipamente electrice şi electronice
Tabelul 1.13.
Obiective strategice generale privind gestionarea deşeurilor periculoase.
Obiective principale Obiective subsidiare
1. Politica şi cadrul 1.1. Dezvoltarea unei politici naţionale care să 1.1.1. Crearea de sisteme administrative şi mecanisme
legislativ conducă la crearea/apariţia unui sistem de financiare care să stimuleze deţinătorii de deşeuri
gestionare a deşeurilor periculoase eficient din periculoase de a se conforma obligaţiilor legale de
punct de vedere ecologic, economic şi just din gestiune a acestora
40
punct de vedere social (Ex.: aplicarea 1.1.2. Pregătirea transpunerii şi implementării constante
principiului poluatorul plăteşte) pas cu pas a directivelor UE
2. Aspecte instituţionale şi 2.1. Întărirea capacităţii administrative a 2.1.1. Întărirea capacităţii administrative a instituţiilor
organizatorice instituţiilor guvernamentale guvernamentale cu responsabilităţi în aplicarea
legislaţiei, privind gestionarea deşeurilor periculoase la
toate nivelurile (naţional, regional, judeţean,)
3. Resurse umane 3.1. Asigurarea resurselor umane ca număr şi 3.1.1. Asigurarea de personal suficient şi bine pregătit
pregătire profesională la toate nivelele. profesional la toate nivelele, atât în sectorul public, cât
şi în sectorul privat:
- întărirea capacităţii personalului APM-
urilor în ceea ce priveşte aplicarea prevederilor legale
referitoare la deşeurile periculoase.
- întărirea capacităţii generatorilor de
deşeuri în vederea gestionării ecologice raţionale a
deşeurilor periculoase.
4. Prevenirea şi 4.1. Promovarea şi aplicarea principiului 4.1.1. Susţinerea aplicării tehnicilor de minimizare a
minimizarea generării prevenirii generării deşeurilor periculoase şi deşeurilor şi tratare îmbunătăţită specifice diferitelor
deşeurilor pe cât posibil, a principiului proximităţii în deşeuri periculoase
tratarea/eliminarea deşeurilor periculoase
4.2. Minimizarea impactului deşeurilor 4.2.1. Instruirea şi responsabilizarea agenţilor
periculoase asupra sănătăţii şi mediului. economici privind întreprinderile şi instalaţiile care intră
sub incidenţa legii 645/2002 pentru aprobarea şi
modificarea OU 34/2002
5. Recuperarea materiala 5.1. Minimizarea impactului deşeurilor 5.1.1. Promovarea reciclării materialelor neferoase
(reciclarea) şi recuperarea periculoase asupra sănătăţii populaţiei şi folosind topitoriile existente
energiei din deşeurile mediului. 5.1.2. Promovarea valorificării termoenergetice a
periculoase deşeurilor periculoase în cuptoarele de ciment
41
6. Colectarea şi 6.1. Înfiinţarea de servicii de colectare şi 6.1.1. Înfiinţarea unui sistem de colectare şi transport al
transportul deşeurilor transport pentru deşeurile periculoase deşeurilor periculoase care să satisfacă necesităţile
generatorilor
6.1.2. Monitorizarea transportului şi colectării
deşeurilor periculoase în conformitate cu cerinţele UE
şi dezvoltarea bazei existente.
7. Tratarea şi eliminarea 7.1. Eliminarea deşeurilor periculoase într-un 7.1.1. Încurajarea tratării deşeurilor periculoase în
deşeurilor mod ecologic raţional şi eficient economic şi vederea:
acceptabil social. - valorificării (dacă este posibil)
- facilitării manipulării
- favorizării eliminării
- diminuării caracteristicilor periculoase
7.1.2. Asigurarea de condiţii adecvate pentru facilităţile
de tratare şi eliminare a deşeurilor
7.1.3. Crearea condiţiilor ca noile instalaţii şi facilităţi
să fie proiectate, construite şi să opereze la nivelul
cerinţelor Uniunii Europene
7.1.4. Facilitarea exportului corespunzător al anumitor
deşeuri periculoase pentru o gestionare ecologic
raţionala
8. Gestionarea terenurilor 8.1. Asigurarea sănătăţii publice prin 8.1.1. Atingerea obiectivelor de calitate privind apele de
contaminate prevenirea/minimizarea expunerii populaţiei suprafaţă, apă subterană şi asigurarea îndeplinirii
la riscurile generate de terenurile contaminate, obligaţiilor internaţionale ale României în domeniul
apa contaminata şi contaminanţii în sine conservării biodiversităţii şi prevenirii accidentelor
ecologice pe Fluviul Dunărea (Convenţia Cadru a
Dunării)
8.1.2. Punerea la dispoziţia publicului a informaţiilor
privind terenurile contaminate
8.2 Prevenirea apariţiei de noi terenuri 8.2.1. Aplicarea tehnologiilor adecvate de
contaminate tratare/eliminare a deşeurilor periculoase produse în
mod curent
42
9. Finanţarea sistemului 9.1. Dezvoltarea şi utilizarea eficienta de 9.1.1. Dezvoltarea şi implementarea eficientă a unor
de gestionare a deşeurilor sisteme şi mecanisme economico-financiare instrumente economico-financiare care să asigure o
periculoase pentru gestionarea deşeurilor periculoase în piaţa viabilă a deşeurilor de producţie periculoase prin
condiţiile respectării principiilor generale, cu aplicarea principiului poluatorul plăteşte şi a
precădere a principiului poluatorul plăteşte. principiului responsabilităţii producătorului
9.2. Îmbunătăţirea accesului industriei la 9.2.1. Capacitatea băncilor comerciale pentru a finanţa
finanţarea necesară pentru investiţii eficiente (oferi credite pentru) proiecte de mediu în condiţii
şi justificate economic în domeniul protecţiei avantajoase
mediului, a tehnologiilor de producţie curate
şi modernizării instalaţiilor
10. Sistem informaţional 10.1. Dezvoltarea sistemului informatic 10.1.1. Îmbunătăţirea sistemului de autorizare şi control
pentru gestionarea privind deşeurile periculoase în concordanţă în domeniul deşeurilor periculoase
deşeurilor cu cerinţele internaţionale şi ale UE 10.1.2. Îmbunătăţirea sistemului de informare şi
prelucrare date la nivel regional şi naţional în vederea
planificării în domeniul gestionării deşeurilor
periculoase (dezvoltarea strategiei)
10.1.3. Punerea la dispoziţia publicului a informaţiilor
referitoare la gestionare deşeurilor periculoase
10.2. Implementarea unui sistem de raportare
a datelor privind gestionarea deşeurilor în
concordanţă cu cerinţele UE
11. Creşterea gradului de 11.1. Creşterea conştientizării publicului 11.1.1. Creşterea conştientizării asupra consecinţelor
conştientizare privind impactul deşeurilor periculoase asupra practicilor necorespunzătoare în domeniul gestionării
sănătăţii populaţiei şi a mediului deşeurilor periculoase din punct de vedere al protecţiei
mediului
11.1.2. Creşterea conştientizării asupra necesitaţii
bunelor practici în domeniul gestionării deşeurilor
periculoase
11.2. Creşterea conştientizării întreprinderilor 11.2.1. Creşterea conştientizării la nivelul industriei
privind beneficiile aplicării practicilor şi privind producţia curată şi respectarea prevederilor
tehnologiilor curate IPPC
43
11.2.2. Creşterea conştientizării la nivelul APM-urilor şi
administraţiei centrale privind producţia curată şi
prevederile IPPC
11.3. Creşterea conştientizării privind 11.3.1. Îmbunătăţirea performantei industriale prin
“obligaţia de asumare a responsabilităţii ”asumarea responsabilităţii producătorului”
producătorului” şi “principiul poluatorului
plăteşte”
Tabelul 1.14.
Obiective strategice specifice anumitor fluxuri de deşeuri periculoase
Categoria de deşeuri
Sub-categorii Obiective principale Obiective subsidiare
periculoase
1. Deşeuri cu conţinut de - Uleiuri uzate 1.1. Gestionarea în 1.1.1. Actualizarea periodică a inventarului
PCB/PCT cu conţinut de PCB/PCT conformitate cu
naţional de deşeuri cu conţinut de PCB/PCT
- Echipamente prevederile legislaţiei
1.1.2. Responsabilizarea agenţilor economici
cu conţinut de PCB/PCT naţionale armonizata cu
în vederea interzicerii utilizării
cea a UE echipamentelor care conţin PCB/PCT
1.1.3. Depozitarea în condiţii de siguranţă
pentru sănătatea populaţiei şi mediu a
deşeurilor cu conţinut de PCB/PCT
1.1.4. Eliminarea stocurilor existente utilizând
cele mai bune condiţii tehnice şi economice în
cel mai scurt timp posibil
1.1.5. Interzicerea utilizării uleiurilor şi a
echipamentelor care conţin PCB/PCT
2. Pesticide expirate - Pesticide 2.1. Gestionarea în 2.1.1 Actualizarea periodică a inventarului
expirate identificate pana la conformitate cu naţional de pesticide expirate şi inspectarea
30 mai 2002 care fac obiectul cerinţele legale locurilor de stocare
44
proiectului PHARE 2002 al aplicabile 2.1.2 Colectarea separată şi depozitarea în
MAAP condiţii de siguranţă pentru sănătatea
- Alte deşeuri populaţiei şi mediu a tuturor deşeurilor
de pesticide şi ambalaje de periculoase (existente şi viitoare)
pesticide care au fost/vor fi 2.1.3 Eliminarea stocurilor existente în cele
identificate în afară mai bune condiţii tehnice şi economice cel
proiectului PHARE 2002 mai curând posibil
3. Solvenţi organici Toate grupele de solvenţi 3.1. Reducerea cantităţii 3.1.1 Reducerea consumului de solvenţi şi a
cloruraţi organici utilizate de deşeuri generate şi a generării de deşeuri prin utilizarea
emisiilor în mediu tehnologiilor curate
3.1.2. Reducerea cantităţii de deşeuri de
solvenţi organici cloruraţi generate prin
recuperarea şi reutilizarea acestora
3.2. Reducerea 3.2.1 Reducerea deversărilor de deşeuri de
emisiilor în mediu solvenţi în mediu
45
5. Deşeuri rezultate din - Deşeuri 5.1. Colectarea separată 5.1.1. Reducerea cantităţii de deşeuri
activitatea medicala şi infecţioase (codurile 18.01.01; a deşeurilor infecţioase medicale infecţioase şi periculoase de către
din instituţii de cercetare 02 şi 03) din unităţi medicale şi periculoase (altele spitale prin colectarea separată (pe categorii
şi de cercetare decât cele infecţioase) de deşeuri) şi eliminarea finală a acestora într-
- Deşeuri o manieră ecologic raţională şi eficienţă
periculoase, altele decât economic
deşeurile infecţioase 5.2. Colectarea separată
a deşeurilor
nepericuloase
5.3. Eliminarea în 5.3.1. Realizarea unei depozitări temporare
siguranţă a deşeurilor ecologic sigure a deşeurilor infecţioase şi
medicale fără afectarea periculoase
sănătăţii personalului 5.3.2. Interzicerea depozitarii finale a
medico-sanitar şi a deşeurilor periculoase fără pretratare, în
populaţiei vederea inertizării totale. În cazul deşeurilor
infecţioase şi periculoase vor fi excluse
metodele de pretratare care transferă poluanţi
în alţi factori de mediu.
6.Baterii şi acumulatori - Baterii şi 6.1. Gestionarea 6.1.1. Restricţionarea introducerii pe piaţă a
acumulatori bateriilor şi bateriilor şi acumulatorilor, care conţin
acumulatorilor uzaţi în anumite substanţe periculoase
concordanţă cu 6.1.2. Colectare separată pentru bateriile şi
cerinţele specifice acumulatorii uzaţi
legislaţiei naţionale 6.1.3. Eliminarea în condiţii de siguranţă
armonizată cu cea pentru sănătatea populaţiei şi mediu a
europeană componentelor periculoase nevalorificabile
din baterii şi acumulatori uzaţi
6.1.4. Recuperarea materialelor valoroase
conţinute în baterii şi acumulatori
46
47
1.6.1. INSTRUMENTE PENTRU REALIZAREA OBIECTIVELOR
STRATEGICE
18
xxx - http://www.mmediu.ro/dep_mediu/strategie_deseuri.htm
48
Capitolul 2
SURSE DE POLUARE
2.1. Surse de poluare
600
500
400
300
200
100
0
1940 1950 1960 1970 1980 1990 2000 2010 2020
Anul
30
25
20
15
10
5
0
Shanghai
Seoul
Los Angeles
Buenos Aires
Lagos
New York
Beijing
Rio de Janeiro
Sao Paulo
Bombay
Delhi
Karachi
Osaka
Calcutta
Tokyo
Mexico City
Orasul
1970 1996 2015
Fig. 2.2. Prognoza creşterii numărului de locuitori din câteva metropole ale lumii.3
1
Bold O.V. şi Mărăcineanu G.A. – Managementul deşeurilor solide urbane şi industriale, Ed. MATRIX
ROM, 2003;
2
xxx - http://www.un.org/esa/population/pubsarchive/urb/urbcht2.htm
3
xxx - http://www.un.org/esa/population/pubsarchive/urb/urbcht1.htm - World's urban agglomerations
with populations of 10 million or more inhabitants in 1996: 1970, 1996 and 2015
51
Procesul de urbanizare conceput ca o sumă de procese economice şi sociale
mereu mai performante, afectează profund mediul ambiant în care se desfăşoară.
Implicaţiile ecologice ale urbanizării diferă, funcţie de condiţiile economice ale ţărilor
în cauză. Astfel dacă ţările subdezvoltate sau în curs de dezvoltare nu-şi pot rezolva
problemele mediului înconjurător decât, abordând problemele de alimentaţie, sanitare,
ale şomajului şi lipsei de servicii, în ţările dezvoltate eforturile principale se îndreaptă
spre problemele aferente poluării solului, apelor subterane şi de suprafaţă şi aerului.
Efectele nocive ale deşeurilor4 (poluare, impurificare), dar mai ales depozitarea
necorespunzătoare a deşeurilor sunt determinate de:
- emanaţiile de gaze nocive generate de procesul descompunerii deşeurilor
(gazele produse de fermentare) au ca efect poluarea aerului;
- scurgerile şi infiltraţiile din precipitaţii şi a substanţelor în diluţie
transportate cu acestea şi din umiditatea proprie a deşeurilor (levigat) - au ca efect
poluarea apelor de suprafaţă şi a solurilor din zonele adiacente, sau ale solurilor de sub
amplasamentul depozitului şi, implicit, al apelor subterane.
4
Dumitrescu I. – Poluarea mediului, Ed. Focus, Petroşani, 2002;
5
Bold O.V. şi Ionescu C. – Depozitarea, tratarea şi reciclarea deşeurilor. Îndrumar de lucrări practice, Ed.
UNIVERSITAS, Petroşani, 2003;
6
Bold O.V. şi Mărăcineanu G.A. – Managementul deşeurilor solide urbane şi industriale, Ed. MATRIX
ROM, 2003;
7
xxx - http://esl.jrc.it/envind/sip/wm/Sip_wm03.htm
52
acizi, baze, metale grele, etc), industria chimică anorganică /organică (acizi, baze,
fenoli, mercur, detergenţi, petrol, etc), industria materialelor de construcţii (ciment,
azbest, suspensii minerale, acizi, baze, carburanţi, etc) (fig.2.4.a8, b9);
- industria extractivă (prin haldele de steril sau nămoluri de la flotaţie,
noroaie de foraj, materiale de cimentare, petrol brut, metale grele, acizi, baze, cianuri,
etc) (fig. 2.4.c10);
- activităţi aferente gospodăriilor comunal - municipale (platformele şi
rampele de nămoluri ale staţiilor de epurare sau tratare, rampe de gunoi, reţele de
canalizare necorespunzător etanşate sau întreţinute) (fig.2.4.d11);
- activitatea agricolă a culturilor de câmp sau cea zootehnică
(îngrăşăminte, pesticide, resturi vegetale, evacuările şi stocările necorespunzătoare ale
dejecţiilor animaliere, etc) (fig. 2.4.e12);
- fluxurile rutiere sau feroviare (prin accidente, depozitări
necorespunzătoare, depozitele proprii de carburanţi, cimitire auto sau autoschrot-uri,
etc) (fig. 2.4.f13).
Deşeuri lichide
Procese de răcire şi de prelucrare a
Deşeuri radioactive
Componente vechi
solide
nerecuperabile şi
Apă menajeră
cauciucuri
apei
8
xxx - http://ec.europa.eu/environment/air/stationary.htm
9
xxx - http://www.rematsalaj.ro/net/imagini/span.jpg
10
xxx -
http://www.inegi.gob.mx/inegi/contenidos/espanol/prensa/Contenidos/capsulas/2003/economicas/exporta
cion.asp?c=792
11
xxx -
http://www.telegrafonline.ro/1155934800/articol/7673/rampa_de_gunoi_agigea_focar_de_infectie_si_per
icol_de_incendiu.html
12
xxx - http://www.banatnova.ro/echipamente_grajduri.php
13
xxx - http://www.foto.md/ro/photo/4655
53
a) b)
c) d)
e) f)
Fig. 2.4. Sursele generatoare de deşeuri:
a) activitate industrială; b) şpan; c) industria extractivă; d) gropi de gunoi; e) dejecţii
animaliere; f) cimitir de fier vechi.
a) b)
Alte surse Alte surse
6% 18% Solventi
Motoare cu
27%
ardere interna Vehicule Stocare si
4% 28% transport
8%
Motoare cu
ardere
interna
Alti
Prelucrarea 10%
combustibili
metalelor Depozite de
8%
37% Deseuri deseuri
Vehicule
17% 10%
c)
27%
d)
14
xxx - http://www.newsbatch.com/env-airsource.html
54
Alte surse Agricultura
10% 15%
Eroziune
naturala Drum pavat
6% 14%
Praf din
constructii Drum
27% nepavat
28%
e)
Fig. 2.5. Tipuri de noxe generate de activitatea umană:
a) monoxid de carbon; b) dioxid de sulf; c) plumb; d) componente organice
volatile; e) particule.
Material natural
(brut)
Emişii Emişii
Producţia Produse de
Energie şi Recuperare şi Depozitare
energiei manufactură deşeuri deşeuri
Emisii şi
deşeuri
Produse
Emişii
Energie Utilizare produs şi
deşeuri
Sugestive în acest sens sunt cifrele publicate de către O.E.C.D.16, pentru ţările
continentului european, la nivelul anului 1990. Cantitatea totală se ridică la cea 9,0 mld.
tone de deşeuri, din care 420 mii. tone au fost deşeuri menajer - municipale, 1,5 mld.
tone deşeuri industriale din care 300 mii. tone deşeuri periculoase, iar 7 mld. tone
deşeuri provenite din industria energetică, agricultură, minerit, demolări şi nămoluri de
canalizare.
15
Wehry A. şi Orlescu M. – Reciclarea şi depozitarea ecologică a deşeurilor, Ed. ORIZONTURI
UNIVERSITARE, Timişoara, 2000;
16
xxx – European Environment Agency database, http://www.eea.dk/frdb.htm;
55
O prezentare schematică a ciclului de „viaţă” al materialelor este prezentată în
figura 2.7, 17
electricitate
CASĂ
materiale de încălzire
întreţinere casă operaţională
activitate deşeuri
casnică
transport întreţinere
transport
incinerare/
depozitare
Fig. 2.8. Ciclul de viaţă al unei case.
17
xxx - Life cycle thinking, http://www.ami.ac.uk/courses/topics/0109_lct/
18
Irimie I.I. – Abordări termodinamice în vederea stabilităţii şi a gradului de poluare ale unui sistem
ambiental. Lucrările ştiinţifice ale Simpozionului Internaţional „Universitaria Ropet 2003 – Ecologie şi
protecţia mediului”;
56
componente, de exemplu în filiera industrială, după cum se poate observa din
organigrama prezentată în figura 2.9, exploatarea resurselor naturale constituie obiectul
industriei miniere şi agriculturii. Aceste ramuri economice produc materii prime de bază
şi materii - suport de energii primare.
Utilizatori umani
Industrii de servicii
distribuţie-întreţinere-reparaţii
Deşeuri
Obiecte manufacturate
Reciclări
Industrii de proces, textile, Deşeuri
electrice, electronice etc.
Materiale de Materiale
Vectori energetici:
construcţii consumabile
- electricitate;
- combustibili;
- vapori;
Industrii chimice şi parachimice - fluide sub presiune.
57
altă parte subproduse, din care o parte este reutilizată chiar în sistem (sau adesea
reciclată în altă operaţiune) şi o altă parte este evacuată în mediul ambiant.
Această analiză cantitativă este utilă în vederea stabilirii (cunoaşterii) naturii,
calităţii şi cantităţii poluanţilor generaţi prin transformările fizico - chimice şi biologice
care se produc în timp, şi implicit pentru găsirea soluţiei de eliminare.
Prin cantităţile imense şi gradul lor de toxicitate, deşeurile rezultate din
activităţile economico - sociale reprezintă un real pericol pentru poluarea factorilor
mediului ambiant (aer, ape, sistemul sol - ape freatice, etc.) şi producerea
dezechilibrelor economice.
Demnă de comentat şi subliniat este masa alarmant de mare a deşeurilor
întâmplătoare care prin conţinutul lor se încadrează în categoria deşeurilor periculoase.
Definirea şi evidenţa lor este dificilă şi diferită de la o ţară la alta, sau de faptul că până
şi deşeurile menajere conţin deşeuri întâmplătoare (baterii, uleiuri, răşini, medicamente
expirate, ş.a.) se obţine adevărata dimensiune a pericolului ce decurge de aici (poluarea
inconştientă a factorilor mediului ambiant).
Deşeurile periculoase (grad mediu sau ridicat de periculozitate) centralizate pe
baza unor statistici naţionale oficiale reprezintă, conform estimărilor O.E.C.D.
aproximativ 16% din totalul deşeurilor industriale (338 mii. tone din cea. 2.100 mii,
tone) în zona vest europeană se estimează pentru deşeuri întâmplătoare intervalul de 30
- 45 mii. tone/an, iar pentru zona centrala şi estică o "producţie" anuală de aproximativ
6 mii tone. La aceasta se mai adaugă alte 25 - 30 mii. tone de deşeuri întâmplătoare
produse în fiecare an pe teritoriul Federaţiei Ruse.
Un clasament, pe ţări, referitor la cantităţile de deşeuri periculoase produse în
anul 1980, este prezentat în tabelul 21.19:
Tabelul 2.1.
Cantitatea de deşeuri periculoase produse în anul 1980.
Nr. Ţara Cantitatea de deşeuri Nr, Ţara Cantitatea de deşeuri
crt. periculoase, (mii. crt. periculoase, (mii. t/an)
1. Rusia 20 9. Marea
2. Slovacia 12 10. Spania
3. Cehia 8,5 11. Grecia <2,0
Germania 6 12. Portugalia
5. Ungaria 4 13. Olanda
6. Franţa 4 14. România
7. Italia 3,5 15. Austria
8. Slovacia 3,5 16. Elveţia
19
Wehry A. şi Orlescu M. – Reciclarea şi depozitarea ecologică a deşeurilor, Ed. ORIZONTURI
UNIVERSITARE, Timişoara, 2000;
58
Importanţa (gravitatea) acestei probleme constă în faptul că aceste deşeuri sunt
depozitate, deci se, impune cu impetuozitate luarea măsurilor de precauţie / protecţie
aferente şi specifice deşeurilor periculoase. Prezenţa elementelor întâmplătoare în
deşeurile urbane limitează posibilitatea de reciclare a acestora datorită existenţei
pericolului de contaminare.
Tabelul 2.2.
Lista substanţelor periculoase din deşeurile menajere.
Nr. crt. Denumirea produsului Tipul substanţelor întâmplătoare
1. Plastic i
- compuşi organoleptici;
- solvenţi organici în PVC.
2. Pesticide - compuşi organoclorici;
- compuşi organofosfaţi.
3. Medicamente expirate - solvenţi şi reziduuri organice;
- urme de metale grele.
4. Pictura (tablouri, pânze - metale grele;
rebutate, tuburi de vopsele, - pigmenţi, solvenţi;
ş.a.) - reziduuri organice.
5. Baterii - metale grele.
6. Produse petroliere - ulei;
- fenoli, alţi compuşi organici;
- metale grele;
- amoniac;
- sare acidă, sodă caustică.
7. Metale - metale grele;
- pigmenţi;
- sare galvanică abrazivă;
- ulei, fenoli.
8. Piele - metale grele.
9. Textile - metale grele;
- compuşi organ oca lor ici.
59
Total deseuri
25
Deseuri / cap locuitor 600
450
15
300
10
150
5
0 0
Federatia Rusa
Austria
Germania de vest
Italia
U.K.
Turcia
Franta
Polonia
Spania
Ucraina
Olanda
Republica Ceha
Germania de Est
Romania
Ungaria
fosta Cehoslovacia
Belgia
Elvetia
Suedia
Grecia
Lituania
Luxembrug
Islanda
Portugalia
Bulgaria
Danemarca
Moldova
Norvegia
Republica Slovaca
Croatia
Finlanda
Irlanda
Slovecia
Tara
Din punct de vedere cantitativ, compoziţia deşeurilor, deşi alcătuită cam din
aceleaşi categorii, procentul diferă de la o ţară la alta, reliefând indubitabil nivelul
tehnologic al economiei şi gradul de civilizaţie. în figura 2.11 se prezintă o analiză
comparativă a deşeurilor pe categorii, remarcându-se ponderea relativ mare a deşeurilor
industriale în România comparativ cu celelalte state luate în analiză.
5
Cantitatea (t/loc/an)
0
Deseuri urbane Deseuri industriale Deseuri agricole
Categoria de deseu
La scara unei naţiuni, a societăţii în ansamblul ei, nimeni nu mai poate ignora
faptul că asemănătoare unor forme de relief malefice, "munţii" de deşeuri cresc în
fiecare an cu câţiva metri, la porţile oraşelor moderne existând adevărate centuri de
murdărie. Deşeurile, depozitele neecologice deformează peisajele, poluează factorii
mediului ambiant. Sunt surse însemnate de germeni patogeni purtaţi de aer (vânt) şi ape
curgătoare sau meteorice, devenind astfel vectori de transport şi dispersie.
Acestora li se adaugă alţi vectori biologici, animale (în special rozătoarele),
păsări sau chiar oamenii.
În România, ca şi în alte ţări, impactul deşeurilor asupra mediului a crescut
alarmant, administrarea (managementul) necorespunzătoare a acestora generând
contaminări ale solurilor şi apelor freatice, atmosferei prin emanaţiile de CO2 şi alte
gaze toxice cu efecte directe asupra sănătăţii populaţiei.
60
Impactul social, se manifestă cu precădere prin creşterea accelerată, de la an la
an, ale costurilor unitare de depozitare a deşeurilor, creştere determinată în primul rând
de sporurile cantitative ale acestora, de epuizarea spaţiilor existente şi de dificultăţile
întâmpinate în acţiunea de găsire a altora noi.
În plus, pentru România, plata serviciului de depozitare până în anul 1989 era
inclusă în costurile totale de salubrizare, soluţie păguboasă pentru eficientizarea acestor
servicii. Momentan, în foarte puţine situaţii se percep taxe de depozitare (ex.: Constanţa
- 8 $/t, Bucureşti 5 $/t, ajungând în unele cazuri la cea. 8,5 $/t).
Prin alinierea la concepţiile şi normativele în domeniu ale ţărilor dezvoltate din
Europa, în România costul unitar de depozitare / neutralizare va creşte în funcţie de
cerinţele tot mai severe privind protecţia mediului ambiant şi monitorizarea depozitelor,
atât în perioada de exploatare cât şi după închidere.
Impactul asupra sănătăţii populaţiei, se manifestă prin epidemiile (boli
infecţioase) provocate şi prin speranţa de viaţă la naştere. Faţă de cetăţenii ţărilor
dezvoltate (C.E.E.), românii trăiesc, în medie, eu 7 -8 ani mai puţin20, 21.
Eliminarea (înlăturarea) acestor situaţii se poate realiza doar prin elaborarea de
planuri strategice corespunzătoare, punerea lor în aplicare (alocare de fonduri) şi
urmărirea realizării lor punct cu punct. Alăturat acestei acţiuni se situează, în egală
măsură, educarea spre creşterea responsabilităţii sociale şi individuale, în scopul
implicării populaţiei la deciziile privind reciclarea materialelor şi acceptarea soluţiilor şi
costurilor aferente depozitării.
De aceea, opţiunile de management şi planificare urbană referitoare la deşeuri,
trebuie să vizeze:
- în planificare, reducerea cantităţilor/normelor admise şi integrarea
managementului;
- în management, implementarea schemelor corespunzătoare de reciclare
şi colectare separată;
- în instrumentarea economică, legiferarea sistemului eficient şi normal de
taxare;
- în standardizare, prin producţii cât mai puţin poluante şi producătoare de
deşeuri, ambalare performantă care să permită reciclarea şi asigurarea colectării
selective, pe cât posibil chiar din faza colectării.
20
Dumitrescu I. – Poluarea mediului, Ed. Focus, Petroşani, 2002;
21
Traistă E. şi Madear G. – Ingineria mediului. Ingineria solului şi ambientală, Ed. UNIVERSITAS,
Petroşani, 2000;
22
xxx - http://www.p2ric.org/TopicHubs/subsection.cfm?hub=26&subsec=2&nav=2
61
elaboratorul trebuie să fie tehnologul sau specialistul pe problema din cadrul secţiei
respective23.
Material Aprovizionare
Manipulare/ Produs
Substanţe
transport
chimice
Stocare
Apă Ieşi care nu reprezintă produs:
Prelucrare - emisii
- efluenţi
Energie - deşeuri solide
Ambalare
- deşeuri periculoase
- pierderi de energie şi de
Personal Transport căldură
Distribuţie
Fig. 2.12. Fluxul tehnologic în cadrul unei atelier, secţii sau întreprinderi.
De aceea, în continuare sunt redate unele scheme ghid pentru reziduurile ce apar
în cadrul unor secţii de: turnătorie, forje, prelucrări prin aşchiere, tratament termic,
debitare-ambutisare-asamblare, vopsitorie, montaj şi tapiţerie.
62
- sablarea pieselor turnare;
- controlul pieselor turnate.
Toate aceste deşeuri, în general, nu sunt reciclabile la intern (în cadrul forjării).
În secţia de forje se produc deşeuri curente numai din materiale de întreţinere
cu ulei uzat de la ungerea utilajelor, cârpe de şters murdare etc24.
24
Bularda Gheorghe, Bularda Doru-Cristian şi Catrinescu Theodor – Reziduuri menajere, stradale şi
industriale. Colectarea, depozitarea şi valorificarea materialelor refolosibile, Ed. Tehnică, Bucureşti,
1992.
63
ATELIERE ATELIERE
MATERIALE AUXILIARE PRODUCTIVE DEŞEURI
amestecuri de
formare
arderea răşinilor
şi peliculizarea
nisipurilor
armături
căptuşeli de
Prepararea Turnare turnare
oalelor de
turnare
Dezbatere nisip ars de
vibrare miezuri
cărămizi
mortare
argile Prepararea
materialelor maselote
şamote Debitare debavurare bavuri
nisipuri refractare
cuarţate
Tratament termic
alice
alice Sablare pulbere metalică
aşchii metalice
pietre polizor Polizare şlefuire praf abraziv
emulsie
64
MATERIALE OPERAŢII TEHNOLOGICE DEŞEURI
ţunder (arsuri)
Ţunder (arsuri)
Curăţire, ţundăr, oxizi oxizi (rugină)
Oxizi (rugină)
ţunder
pulberi metalice
lubrefianţi Forjare arsuri - scorii
arsuri - oxizi
bavuri
Debavurare debuşeuri
Tratament termic
alice
alice, nisip Sablare nisip - griblură
Calibrare
pulbere metalică
abrazive Polizare-şlefuire spărturi, praf abraziv
piese defecte
Control tehnic utilaje, scule casate
cârpe murdare
cârpe, bumbac, ulei de întreţinere ulei uzat
65
2.2.3. Deşeuri industriale în secţiile de prelucrări mecanice
a) b)
c) d)
e) f)
g) h)
Fig. 2.16. Diferite operaţii de prelucrare mecanică:
a) strunjirea; b) găurirea; c) tăierea ; d) şlefuirea; e) îndoirea talelor; f) filetarea; g)
tăierea cu pânza de bomfaier; h) tăierea cu foarfecul aligator.
Aceste operaţii pot porni de la metale laminate în bare sau de la piese turnate
sau forjate. Unele piese au prevăzute în tehnologia lor de fabricaţie şi operaţiile de
tratament termic intermediar de îmbunătăţire, între operaţiile de strunjire-degrasare şi
66
strunjire-finisare, sau tratament termic de călire după care urmează operaţia de
rectificare şi şlefuire (fig. 2.17).
MATERIALE PRELUCRARE PRIN AŞCHIERE DEŞEURI
Control
piese forjate, turnate aşchii metalice
lichide de răcire particule metalice
(emulsie desăpun, Frezare - rabotare ulei uzat
bactericide) piese respinse
Găurire - alezare
Decantare - filtrare
Control
sare
ulei Tratament termic emulsie cu ulei uzat
apă
apă
detergent hidraţi, mâl
Spălare
Control
spumă
apă Spălare nămol - mâl
detergent
piese defecte
piese finite Control tehnic scule, dispozitive
maşini casate
67
Execuţia mecanică a pieselor se mai face şi prin extrudere din pulbere metalică
însă, în general, pentru piese de dimensiuni reduse nu are o prea largă răspândire.
Reziuduurile industriale în cadrul prelucrărilor mecanice sunt în cea mai mare
cantitate de natură metalică, feroase şi neferoase şi sub diferite forme şi dimensiuni:
capete de bară, aşchii, pulbere metalică, şi tot felul de rebuturi constatate la posturile de
control inter-faze sau la controlul final. Acestea pot fi din turnare, laminare şi forjare
care fiind ascunse n-au putu fi descoperite decât la faza de aşchiere: dacă aceste defecte
sunt iremediabile, piesele se rebutează şi devin deşeuri industriale25.
Într-o vopsitorie apar multe deşeuri industriale dar foarte puţine pot fi
recuperate. În general acestea se prezintă sub formă de nămol sau diverse resturi solide
(fig. 2.19).
Nămolurile pot avea două origini.
- din materialele necesare preparării caroseriei înainte de vopsire şi după
vopsire;
- nămolurile au în conţinutul lor lichide alcaline sau acide.
25
Bularda Gheorghe, Bularda Doru-Cristian şi Catrinescu Theodor – Reziduuri menajere, stradale şi
industriale. Colectarea, depozitarea şi valorificarea materialelor refolosibile, Ed. Tehnică, Bucureşti,
1992.
26
Bularda Gheorghe, Bularda Doru-Cristian şi Catrinescu Theodor – Reziduuri menajere, stradale şi
industriale. Colectarea, depozitarea şi valorificarea materialelor refolosibile, Ed. Tehnică, Bucureşti,
1992.
68
MATERIALE FLUX TEHNOLOGIC REZIDUURI
Redresare
Redresare
resturi diferite
Montaj - metalice
diverse - nemetalice
Montaj
diverse
Montaj şuruburi
şuruburi Prindere în
general învelit ambalaje
şuruburi
cu tablă
Fig. 2.18. Schema reziduurilor industriale rezultate într-o secţie de construcţii metalice
pentru şasiu şi carcasă de autovehicule.
69
MATERIAL FLUXUL TEHNOLOGIC DEŞEURI
CAROSERIE
emulsie
filtre
apă
Fosfatare nămol
produse chimice
apă
apă Spălare
solvenţi
emulsie hârtie
vopsea
aer, cârpe Uscare chit
chit Chituire
vopsea
hârtie de
apă
protecţia
Vopsire electroforeză Vopsire prin pulverizare
vopselei
Spumă de
vopsea
înlăturarea pigmenţilor
Degazare
pânză
abrazivă
pânză abrazivă + apă Lustruit
burete
mastic
hârtie
mastic Etanşare
carton
apă+abraziv pânză de
apă sifon
Lustruire fină - lăcuire
Spălare automată
Control final
emulsie noroi resturi solide
apă + solvenţi
70
Deşeurile de nămol sunt puţin toxice însă aspectul lor este dezagreabil iar
manevrarea acestora este incomodă.
Nămolul apare din cauză că în tot procesul tehnologic se folosesc lichide ca
apă, vopsea, lubrefianţi, solvenţă care se amestecă cu praful abraziv şi metalic, chit şi
alte resturi solide27.
27
Bularda Gheorghe, Bularda Doru-Cristian şi Catrinescu Theodor – Reziduuri menajere, stradale şi
industriale. Colectarea, depozitarea şi valorificarea materialelor refolosibile, Ed. Tehnică, Bucureşti,
1992.
28
Bularda Gheorghe, Bularda Doru-Cristian şi Catrinescu Theodor – Reziduuri menajere, stradale şi
industriale. Colectarea, depozitarea şi valorificarea materialelor refolosibile, Ed. Tehnică, Bucureşti,
1992.
71
MATERIAL FLUXUL TEHNOLOGIC DEŞEURI
particule metalice
Scărmănare pământ
Pregătiri material fibre scurte
deşeuri textile
Cardare
praf de scame
vată fire aţă
pâslă Destrămare panglici – sârmă de
saci Cusut suport oţel
iută pânză cart
pânză
Pre-cardare praf de scame
ambalaje de la
Lipire
lipire
ambalaje de la aţă
Croitori deşeuri textile
fibre plastice
aţă de
cusut
Tighelit
tapiţat deşeuri, defecte
perne
căzături textile
aţă de Decupat - tăiat
vată
cusut
Cusut căptuşeală
confecţii rebuturi
Tapiţat pavilion ambalaje
(interiorul Tapiţat
Tapiţerie carcasei) duşumea
Îmbrăcăminte
scaune
Către îmbrăcare finală
72
Capitolul 3
DEŞEURI INDUSTRIALE
Tabelul 3.1
Metode de salubrizare.
Metoda de salubrizare Prescurtare
Depozite pentru gunoi menajer şi alte depozite pentru deşeuri care DGM
necesită supraveghere
Depozite supraterane pentru deşeuri speciale DDS
Depozite subterane pentru deşeuri speciale (de exemplu saline) DST
Mono-depozite (numai unul sau puţine tipuri de deşeuri sau o grupă) MD
Instalaţii de incinerare a gunoiului menajer sau alte Instalaţii de IGM
incinerare pentru deşeuri nepericuloase
Instalaţii de incinerare pentru deşeuri speciale IDS
Instalaţii de tratare biologică (compostare, fermentare) ITB
Instalaţii de tratare chimică-fizică TFC
1
Rogoff Marc J. şi Willoams John F. – Approaches to implementing solid waste recycling facilities,
Nozes Publication, Park Ridge, New Jersey, U.S.A., 1994;
2
Pankratz Thomas M. – Environmental engineering dictionary and directory, Lewis Publishers, S.U.A.,
2001
3
Xxx - Manual privind activitatile specifice din domeniul gestiunii deseurilor municipale,
http://www.gestiuneadeseurilor.ro/
73
Pentru domeniul depozitării, la clasificarea deşeurilor trebuie luate în
considerare şi alte criterii, care vizează comportarea la depozitare (rezistentă, macerare,
emisii de gaze).
La încadrarea deşeului într-un tip anume trebuie avut în vedere faptul că, în
cadrul titlurilor capitolului, care fixează primul şi al doilea loc pentru numărul-cheie al
deşeului, pot apărea împărţiri după branşă, proces, origine şi tip de deşeu. Dacă s-ar
folosi alternativ mai multe titluri de capitole, ar trebui ca al doilea titlu (în funcţie de
branşă sau proces) să fie plasat înaintea titlului privind tipul de deşeu.
Într-un capitol trebuie ales titlul mai special înainte celui mai general (locul 1-4)
(tabelul 3.2.). În grupă, denumirea mai specială precizează tipul de deşeu (tabelul 3.3.)4.
Tabelul 3.2
Construirea cheii deşeurilor în CED.
Locul 1 Locul 2 Locul 3 Locul 4 Locul 5 Locul 6
Locul 1-2 = titlu de Observaţie: este preferabil să se aleagă un titlu de capitol
capitol în funcţie de branşă sau proces!
Locul 1-4 = grupa de deşeu Este valabil titlul de grupă
mai special!
Locul 1-6 = tipul de deşeu după denumirea deşeului
Exemplul 1:
Tabelul 3.3
Tipul de deşeu.
Cheia CED Denumirea CED a tipului de deşeu Grupa CED
15 01 01 Hârtie şi carton Ambalaje
4
Xxx - Manual privind activitatile specifice din domeniul gestiunii deseurilor municipale,
http://www.gestiuneadeseurilor.ro/
74
15 01 01 Hârtie şi carton Ambalaje
15 01 02 Plastic Ambalaje
20 01 01 hârtie şi carton fracţiuni colectate selectiv
20 01 02 sticlă fracţiuni colectate selectiv
20 01 03 bucăţi mici de plastic fracţiuni colectate selectiv
Exemplul 2
75
periculoase, directiva conţine în art. 1.4 definiţia conceptului „deşeuri periculoase”. Pe
22 decembrie 1994 Comunitatea Europeană a introdus „Lista deşeurilor periculoase”.
Tabelul 3.4
Modul de încadrare a deşeurilor periculoase.
Domeniul de apreciere Criterii / caracteristici
Tipuri generale şi categorii de Reziduuri din anumite domenii de utilizare şi
deşeuri periculoase (nr. IC) metode (de exemplu din protecţia plantelor
agricole, industria chimică, deşeuri din spitale,
pirotehnie).
Elemente specifice deşeurilor Anumite proprietăţi chimice şi fizice ale
periculoase (nr. IE) materialului care pot conferi grad de
periculozitate (de exemplu, uşor inflamabile,
explozibile) şi care pot produce efecte care
dăunează sănătăţii (de exemplu malformaţii
genetice, riscul cancerului etc.)
Substanţe conţinute în deşeurile Anumite elemente chimice şi compuşi dăunători,
periculoase (nr. ID) din deşeul periculos, care conţin unul dintre
elementele menţionate în anexa.
5
Xxx - Manual privind activitatile specifice din domeniul gestiunii deseurilor municipale,
http://www.gestiuneadeseurilor.ro/
76
nomenclator pentru o parte din materiale s-au stabilit sarcini minimale de colectare
întrucât tehnologiile de prelucrare şi valorificare nu sunt perfecţionate din care cauză s-
au creat stocuri mari din asemenea materiale fără mişcare cum este cazul unor
sortimente de textile sau cauciucuri (anvelope auto care nu mai pot fi reeşapate)6.
Tabelul 3.5.
Nomenclatorul materialelor refolosibile din industria metalelor
Nr. Codul Denumirea materialului Observaţii
crt.
1. 18 Oţel din care:
2. 909 Oxizi de fier
Elemente de aliere:
3. 829 Nichel Nu sunt incluse
materialele
4. 856 Ferowolfram (72 % W) refolosibile din aliaje
cu:
5. 838 Feromolibden (60 % Mn) - cobalt
6. 811 Ferocrom (65 % Cr) - stibiu
7. 1005 Fontă - magneziu
8. 2509 Curpu - mercur
9. 2919 Cenuşi de cupru ( inclusiv Cu C – 1) - seleniu
10. 3505 Bronz - tantal
11. 3006 Alamă - titan
12. 7106 Plumb - tungsten
13. 7302 Oxizi de plumb - cu excepţia celor
cuprinse
14. 7507 Staniu – compoziţii antifricţiune, aliaje de în carburile sudate în
lipit zinc
15. 6752 Zinc, inclusiv drojdii capătul uneltelor
tăietoare
16. 6903 Cenuşi şi staniu de zinc (cuţite, freze etc.)
17. 5506 Aluminiu
18. 6502 Cenuşi de aluminiu (inclusiv AlC – 1 şi
AlC – 2)
19. 2001 Metale dure (carburi)
20. 9107 Cărămizi refractare silico-aluminoase
21. 9205 Cărămizi refractare magneziene
22. 9508 Corpuri abrazive
Tabelul 3.6.
Nomenclatorul materialelor refolosite nemetalice
Nr. crt. Codul Denumirea materialului
11 009 Hârtie cartoane din care valorificate ca atare (intern)
12 005 Textile vechi
6
Bularda Gheorghe, Bularda Doru-Cristian şi Catrinescu Theodor – Reziduuri menajere, stradale şi
industriale. Colectarea, depozitarea şi valorificarea materialelor refolosibile, Ed. Tehnică, Bucureşti,
1992, ISBN 973-31-0418-3 ;
77
17 003 Cioburi sticlă (pe sortimente: semialbă, colorate, geam)
14 104 Anvelope refolosite din care:
14 113 Anvelope apte pentru reparare
14 309 Camere de aer uzate
15 002 Mase plastice din care:
15 109 Polietilenă de mică densitate
15 207 Polietilenă de mare densitate din care:
15 262 Navete
15 403 PVC
15 501 Polistiren, inclusiv ABS
78
CAPITOLUL 4
DEŞEURI SOLIDE
Materialele feroase prăfoase. Aceste materiale feroase, sub formă de praf sau
mâl, provin de la instalaţiile de epurare a gazelor evacuate şi a apelor uzat rezultate din
procesele tehnologice siderurgice. Colectarea lor se face atât sub aspect ecologic, pentru
evitarea poluării aerului şi a apei, cât şi sub aspectul economic pentru valorificarea
intrinsecă ca materie primă de înlocuite a celei obţinute în ţară sau din import.
Cantitatea acestor materiale este de circa 25 % din componenţa gazelor
descărcate în atmosferă la secţiile siderurgice, de unde rezultă că la un milion de tone de
oţel produs într-un an se pot obţine, din gazele evacuate în atmosferă, între 25 – 30 mii
79
tone materiale feroase refolosibile cu un conţinut de 60 – 70 % Fe, care raportat la
producţia de 1 milion tone oţel totalizează o cantitate de 20 mii tone pe an.
În apele uzate, evacuate din sectorul laminoare, se găsesc, de asemenea, cantităţi
de materiale feroase cu un conţinut de 60 – 70 % Fe care, raportate la producţia anuală de
40 milioane tone oţel, totalizează o cantitate de circa 20 mii tone pe an.
80
4.1.2. Materiale feroase de la sectorul oţelărie
81
lingotieră, oţelul răcit şi solidificat în oalele de turnare, scursurile din oala de turnare, sub
formă de scoarţe, stropi etc., sunt reziduurile industriale de turnare care constituie
materialele refolosite feroase ce apar în procesul de elaborare şi turnare a oţelului.
Sectorul de laminare (fig. 4.4.) dintr-un combinat siderurgic constituie cea mai
însemnată sursă de poluare a apei industriale, datorită ţunderului (oxid de fier) şi uleiului
în suspensie rezultate în cursul diferitelor operaţii de răcire şi curăţire care au loc în
procesul de laminare. Astfel, apele reziduale de la laminare conţin particule de oxid de
fier – ţunder – într-o cantitate ce variază între 1 g/l în cazul laminoarelor de benzi la cald
şi tablă groasă şi 5 g/l în cazul laminoarelor degresoare. Materialul feros sub formă de
praf refolosibil în cazul unui combinat este de circa 20 mii t cu un conţinut de circa 70 %
fier, la 1 milion de tone oţel.
82
Din prezentarea detaliată a reziduurilor industriale rezultate la forjă şi din schiţa
fluxului tehnologic din figura 2.15. rezultă că majoritatea materialelor refolosibile feroase
au în general aceeaşi structură ca a acelora din sectorul siderurgic. Există şi materiale
refolosibile prăfoase provenite din pulberi (praf) metalice, din ţunder (oxizi de fier) şi
praf metalic combinat cu praful abraziv, dar mai important, cu cantităţi însemnate, sunt
materialele refolosibile feroase în bucăţi: capete de bară sau de ţigle, rupturi, bavuri,
bucăţi şi piese defecte şi rebutate precum şi aşchii metalice care se regăsesc din
abundenţă în sectorul prelucrări prin aşchiere, şi în atelierele de debitare (fig. 4.5).
1
Xxx - http://www.euskalforging.com/2proceso6.html
83
- fabricarea de tractoare 24 %;
- fabricarea maşinilor electrice 25 %;
- fabricarea maşinilor unelte 27 %;
- industria autovehiculelor 30 %.
84
4.1.7. Materiale feroase vechi rezultate în afara proceselor tehnologice
Materialele refolosibile feroase sunt acele materiale provenite din casări, reparaţii
sau colectarea de la populaţie.
În general, în ţara noastră în terminologia uzinală încă se mai foloseşte noţiunea
de „fier vechi” şi aceasta include toate reziduurile feroase care constituie partea feroasă
solidă a încărcăturii cuptoarelor de elaborare a oţelului, indiferent de sursele din care
provin aceste reziduuri.
În conformitate cu STAS-ul 6058 – 88 materialele refolosibile feroase pentru
retopire se pot împarte astfel:
- materiale refolosibile feroase “vechi” sunt acele materiale provenite din casări,
reparaţii sau colectate de la populaţie (fig. 4.6);
- materialele refolosibile feroase “noi” sunt acele materiale rezultate din activităţile
de producţie (metalurgie, construcţii de maşini, confecţii metalice, construcţii-
montaj etc.).
85
Toate standardele, cu excepţia STAS 3017 – 78 – Materiale secundare ;i
materiale neferoase -, odată cu înlocuirea celor vechi, au schimbat terminologia din
“materiale secundare” şi „deşeuri” în ”materiale refolosibile”. Aşa de exemplu STAS
6058 – 78 – Materialele secundare şi deşeuri feroase – a fost înlocuit cu STAS 6058 – 88
– Materiale refolosibile feroase. La fel şi celelalte STAS- uri din domeniul hârtiei,
textilelor, de producţie animalieră etc., au înlocuit denumirea de “materiale secundare” cu
”materiale refolosibile” şi este corect să fie aşa pentru că în trecut aceste deşeuri, resturi,
rebuturi şi alte refuzuri din industrii nu erau urmărite ca acum pentru refolosite.
Sursa materialelor refolosibile neferoase o constituie reziduurile industriale
formate din capete de profile laminate, şutaje, reţele de turnare, aşchii metalice neferoase,
rebuturi definitive (iremediabile), scursuri metalice, cenuşi, oxizi, zguri, şlamuri precum
şi cele rezultate din mijloace fixe casate, materiale casate, piese sau subansamble de la
mijloacele fixe casate sau scoase din uz cu ocazia reparaţiilor şi cele colectate direct de la
populaţie sau din rampele de reziduuri menajere, cum sunt obiectele de uz casnic şi de
folosinţă îndelungată provenite de la populaţie.
86
2
2
xxx - http://www.apmot.ro/documente.php?doc_pagini_id=81
87
implicit mari cheltuieli de energie, 180 kg sodă calcinată şi 700 m3 gaz metan, fără a mai
lua în calculul de recuperare şi reintroducerea în circuit a recipienţilor obişnuiţi.
3
xxx - http://www.co.greene.oh.us/saneng/EnvServ/Hazardous_Waste.htm
88
Capitolul 5
1
Bularda Gheorghe, Bularda Doru-Cristian şi Catrinescu Theodor – Reziduuri menajere, stradale şi
industriale. Colectarea, depozitarea şi valorificarea materialelor refolosibile, Ed. Tehnică, Bucureşti,
1992, ISBN 973-31-0418-3 ;
2
Xxx - http://www.arpmnv6.ro/Deşeuri/01.Colectare%20si%20transport.pdf
89
Această reţea de colectare are formată dintr-o centrală coordonatoare, 41
întreprinderi judeţene de recuperare şi valorificare a materialelor refolosibile, 159 centre
de colectare şi recuperare şi 1566 puncte de colectare amplasate pe întreg teritoriul ţării.
a) b)
c) d)
Fig. 5.0.1. Sisteme de colectare.
3
Bularda Gheorghe, Bularda Doru-Cristian şi Catrinescu Theodor – Reziduuri menajere, stradale şi
industriale. Colectarea, depozitarea şi valorificarea materialelor refolosibile, Ed. Tehnică, Bucureşti,
1992, ISBN 973-31-0418-3 ;
4
xxx - http://www.apmot.ro/documente.php?doc_pagini_id=81
5
xxx - http://www.bizoo.ro/search_process.php?1=1&act=browsecat&ind_id=648&realm=1
6
xxx - http://www.viridor-waste.co.uk/index.php?id=55
7
xxx - http://www.softplastic.ro/saci.htm
90
5.1. COLECTAREA REZIDUURILOR
5.1.1. Recipiente
91
- Containere adaptate terenului: pe roţi (trasee lungi), impermeabile
(acolo unde plouă mult), grele (acolo unde sunt vânturi puternice);
- Se va avea în vedere identificarea containerelor pe generatori prin
adresă, nume sau număr de cod.
10
xxx - http://www.bizoo.ro/search_process.php?1=1&act=browsecat&ind_id=648&realm=1
11
xxx - http://www.monto.qld.gov.au/?pid=12
12
xxx - http://www.ci.des-moines.ia.us/departments/PW/Solid_Waste_Guidlines.htm
13
xxx - http://www.fenland.gov.uk/ccm/content/environmental-services/waste/household-waste-collection-524.en
92
Fig. 5.0.3. Tomberoane.
Pubele mari şi containere pentru deşeuri (fig. 5.4.) 14, 15, 16 - Datorita
cantităţii crescânde de deşeuri s-au proiectat containere cu volum de 660, 770 şi
1100 1 din tablă de oţel şi pubele de 120 şi 240 1, mai rar de 360 1 din material
plastic, care sunt utilizate în special în colectarea deşeurilor menajere şi a
materialelor reciclabile din domeniul casnic. Pentru colectarea de cantităţi mici de
deşeuri periculoase, pubelele se produc din tablă de oţel.
Pubelele, respectiv containerele, au o secţiune dreptunghiulara şi sunt
prevăzute cu 2, respectiv 4 roţi. Ele pot fi mutate de către utilizator şi se pot
manipula uşor de către personalul firmelor de salubritate. Containerele de
dimensiuni mari cu volum de 660, 770 şi 1100 1 sunt prevăzute cu roţi dirijabile.
Containerele .suple proiectate în special pentru utilizarea lor în locuri înguste
(precum în subsol) cu volum de 660 şi 770 1 se produc şi din material plastic. Ele
necesită un loc special de amplasare de unde personalul de descărcare să le ia şi să
le duca la autovehiculul de colectare şi înapoi.
Containerele de 1100 1 îşi găsesc utilizare în special, acolo unde se adună
cantităţi mai mari de deşeuri, respectiv în zone intens populate, în întreprinderi
industriale, la manifestări sportive, în pieţe şi la târguri în afara greutăţii reduse a
pubelelor din material plastic, acestea prezintă avantaje, în special în ceea ce
priveşte suprafaţa netedă a pubelei, rezistenta la coroziune a acestora şi nivelul
scăzut al zgomotului în cazul procesului de colectare a deşeurilor.
14
xxx - http://www.comtechrom.ro/category.php/Containere-pentru-colectarea-de%C5%9Feurilor/18/
15
xxx – Metode şi tehnologii de gestionare a deşeurilor. Colectarea şi transportul deşeurilor şi a materialelor
reciclabile, Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor, Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Protecţia
Mediului – ICIM Bucureşti, http://www.arpmnv6.ro/Deşeuri/01.Colectare%20si%20transport.pdf
16
xxx - http://www.ppli-indo.com/serv_equipment.php
93
Fig. 5.0.4. Pubele mari şi containere pentru deşeuri.
Containere de colectare pentru sticlă (fig. 5.5.) 17- Sticla este colectată
în pubele cu volum între 1,1 şi 5,5 m3 din oţel sau plastic. Colectarea selectivă în
funcţie de culoarea sticlei joacă un rol din ce în ce mai important. Din ce în ce mai
des se amplasează pubele de colectare a sticlei separat pentru fiecare culoare în
parte (albă, verde şi brună). Sticla albă ocupa un procent foarte ridicat din
producţia de ambalaje.
17
xxx - http://www.euractiv.ro/uniunea-europeana/articles%7CdisplayArticle/articleID_7696/Colectarea-selectiva-a-
ambalajelor-reciclabile-este-obligatorie-in-Bucuresti.html
94
Fig.5.0.5. Containere de colectare pentru sticlă.
95
deschiderea clapetei de la baza containerului în autovehiculul de colectare sau
prin schimbarea containerului.
20
xxx - http://www.arpmnv6.ro/Deseuri/01.Colectare%20si%20transport.pdf
96
colectare şi transport şi este golit într-un loc special amenajat, astfel ca materialele
reciclabile să rămână separate. Containerele cu mai multe compartimente au de
obicei volume între 7,7 şi 22 m3 (fig. 5.8.). Pentru compartimentele de colectare
ale sticlei se pot lua masuri suplimentare de reducere a zgomotului.
În punctele de colectare mai mari se pot asigura containere
compartimentate pentru colectarea deşeurilor de echipamente electrice şi
electronice (DEEE) voluminoase.
Metodele de colectare sunt de cele mai multe ori împărţite în scheme cum
ar fi: "colectarea în puncte de colectare" (sau aport voluntar) şi "colectarea din
poartă în poartă".
Metoda de colectare în puncte de colectare este aceea în care "locatarilor li
se cere să ducă deşeurile la unul din punctele de colectare special amenajate" de
către autorităţile locale responsabile sau de către firma de salubritate. Pentru
aceasta metodă un container sau mai multe containere de deşeuri de capacitate
mai mare, sunt poziţionate în stradă sau în locuri special amenajate în apropierea
zonelor intens populate. Specific pentru aceasta metodă de colectare este faptul ca
aceste containere sunt poziţionate în afara şi nu în interiorul proprietăţii
locatarilor. În cazul colectării selective a deşeurilor, într-un astfel de punct de
colectare vom regăsi atât containere speciale pentru materialele reciclabile cat şi
containere pentru deşeurile în amestec.
În schemele de colectare din poartă în poartă, "locatarii pun deşeurile într-
o pubelă/sac plasat într-un anumit loc, într-o anumită zi, în afara locuinţei lor".
De asemenea, în cazul colectării selective a deşeurilor vor exista mai
multe astfel de pubele/saci în care se vor depune anumite tipuri de deşeuri şi care
vor fi preluate de firmele de salubritate în zile diferite de colectare. Tabelul de
mai jos prezintă unele caracteristici comune ale acestor categorii.
Tabelul 5.0.1
Comparaţie între sistemele de colectare.
Caracteristici Metoda de colectare Metoda de colectare din
în puncte de poartă în poartă
colectare
97
Definiţie: Deşeurile sunt duse de Colectarea deşeurilor de la
către locatar de la locuinţa/de acasă.
locuinţa sa la punctul
de colectare.
Sortare: Sortarea se face sau nu Sortarea se face sau nu de
de către locatar. Pot fi către locatar. Pot fi sortate
sortate sau nu la sau nu la centru.
centru.
Materiale colectate: Materiale separate sau Materiale separate sau
materiale în amestec. materiale în amestec.
Containere: Comunal Individual (poate fi comunal
în cazul blocurilor de
apartamente).
21
xxx - http://www.ttservis.cz/trideni_odpadu/index_en.html
98
tehnice. Calitatea materialelor reciclabile sortate este inferioara după ce acestea au
fost amestecate în recipientele autovehiculelor de colectare uneori chiar
comprimate sau mărunţite. Materialele reciclabile sortate pot fi murdare sau
umede, ceea ce le face greu de procesat şi valorificat în continuare. Preluarea
amestecată a tuturor grupurilor de materiale reciclabile a demonstrat ca hârtia,
plasticul şi sticla sunt greu de sortat în j-s, instalaţii de sortare obţinând doar
parţial materiale pentru procesul de reciclare.
22
22
xxx - http://www.gec.jp/WASTE/data/waste_C-2.html
99
În figura 5.11. este prezentată o staţie de sortare pentru sticle.
a)
b)
Fig. 5.0.12. Metode de sortare a deşeurilor.
23
xxx - http://www.ezls.fb12.uni-siegen.de/en/EZLS_dateien/Research/projects.htm
24
xxx - http://www.gec.jp/WASTE/data/waste_C-2.html
100
Colectarea selectivă - În cazul colectării selective a materialelor
reciclabile şi a deşeurilor în amestec, intervalele de colectare trebuie să
corespundă sistemului de colectare utilizat. Perioadele dintre colectările succesive
ale deşeurilor în amestec pot fi scurtate având în vedere condiţiile de igienă, pe
baza reducerii cantităţilor de deşeuri prin preluarea în paralel a materialelor
reciclabile. În cazul materialelor reciclabile uscate, precum sticla şi hârtia,
frecvenţa colectării este determinată doar de dimensiunile pubelelor. Pubelele cu
deşeurile biodegradabile colectate separat vor fi golite, pe considerente de igienă,
cel puţin o dată pe săptămână.
Prin preluarea materialelor reciclabile se înţelege colectarea elementelor
componente din deşeuri din care materialele pot fi recuperate. Obiectivul preluării
acestor materiale din deşeuri şi reintroducerea lor în procesele de producţie ca
materie primă secundară îi reprezintă economisirea materiilor prime primare şi
reducerea cantităţilor de deşeuri eliminate. În acelaşi timp se pot economisi
cantităţi mari de energie. De exemplu, pentru topirea cioburilor (materia primă
secundară) în cazul producţiei de sticlă sunt necesare numai 2/3 din energia
necesară pentru producerea sticlei din materii prime primare. Preluarea acestor
materiale face parte din domeniul reciclării deşeurilor şi implică o diminuare a
cantităţii de deşeuri depozitate. Alături de economia de energie şi de materii
prime se obţine indirect o diminuare a deşeurilor de producţie specifice prin
diminuarea cantităţii de materiale auxiliare şi suplimentare. Alături de preluarea
materialelor reciclabile din deşeurile menajere este necesar să se colecteze şi să se
sorteze materialele reciclabile din deşeurile asimilabile din comerţ, industrie şi
instituţii si, de asemenea, din deşeurile de producţie.
Procesul de colectare a deşeurilor cuprinde şi traseul acestora de la
umplerea pubelei la umplere vehiculului de colectare şi la umplerea
autovehiculelor de transport. în acest context, un sistem de colectare se va baza pe
combinaţia mijloacelor tehnice de lucru şi forţa de muncă umană, in special:
- procedura de colectare;
- tipurile de pubele folosite; .
- autovehiculele folosite;
- personalul.
101
- gradul de solicitare fizică a personalului de încărcare.
Avantaje:
102
- uşurinţa în manipulare;
- nu necesită un spaţiu vast de desfăşurare;
- costuri de exploatare mici.
Dezavantaje:
- costuri de investirii relativ mari;
- personal relativ numeros;
- durata colectării relativ ridicată.
Avantaje:
- uşurinţa în manipulare şi întreţinere;
- personal puţin;
- durata colectării relativ mică;
- costuri de investiţii relativ mici;
- costuri de exploatare mici.
103
Dezavantaje:
- necesită un spaţiu de desfăşurare relativ mare;
- riscul de a transporta containerele pe jumătate goale.
Avantaje:
- uşurinţa în manipulare şi întreţinere;
- personal puţin;
- durata colectării este foarte scurtă;
- costuri de investiţii mici;
- costuri de exploatare mici.
Dezavantaje:
- riscul ruperii sacilor;
- necesitatea diferitelor tipuri de saci în funcţie de tipul de deşeu
colectat;
104
Printr-un sistem de ridicare şi răsturnare pneumatic sau hidraulic care se
află în partea din spate a autovehiculului de colectare, pubelele pline cu deşeuri
sunt preluate, iar conţinutul este golit printr-o deschidere adaptată formei şi
dimensiunii pubelei în interiorul vehiculului sau răsturnat într-o cavitate de
preluare (albie). Golirea recipientului în autovehicul se face prin răsturnarea şi
totodată ridicarea acestuia. Se poate asigura încărcarea vehiculului fără a produce
praf, atunci când între pubela şi deschiderea pentru umplere se realizează o
legătură integrală. Pentru aceasta, deschiderea trebuie să corespundă diferitelor
forme şi dimensiuni ale pubelei.
Modificarea treptată a pubelelor a făcut necesară montarea a mai multor
sisteme diferite de umplere la un vehicul. Aceste sisteme pot lucra independent
unul de altul. În cazul deschiderilor duble se pot goli în acelaşi timp două pubele
diferite cu ajutorul sistemelor corespunzătoare de ridicare şi răsturnare a pubelelor
prin deschideri corespunzătoare aşezate una lângă alta în vehicul. Pubelele sunt de
regulă de 120/240 1 şi de 1100 1. Instalaţiile de ridicare şi răsturnare pot fi
acţionate independent una de alta şi golirea pubelelor de 120 1 şi de 240 1 poate fi
realizată cu reducerea cantităţii de praf emanat. În acest caz însă este prevăzută o
deschidere proprie corespunzătoare fiecărui tip de pubela în parte. Prin
intermediul unor deschideri combinate se pot goli mai multe tipuri de pubele
diferite.
Preluarea pubelelor se face de obicei cu aşa numitul "sistem pieptene",
care apucă de jos un mâner fixat în partea din fata a pubelei. Un "pieptene dublu"
poate apuca independent una de alta 2 pubele de 120/240 1. După o modificare a
parametrilor este posibilă şi ridicarea unei pubele de 1100 1. Un avantaj mare a
apucării cu pieptene este că pot fi manipulate pubele de diferite dimensiuni cu
aceeaşi instalaţie de ridicare şi răsturnare. Există şi instalaţii de apucare cu
"pieptene cu braţ de ridicare rabatabil" pentru preluarea suplimentară a pubelelor
de 1100 1 cu fus. (vezi figura 9 şi 10
105
Fig. 5.0.15. Instalaţii de apucare cu "pieptene cu braţ de ridicare rabatabil"
106
presiunea din interiorul încărcăturii şi gradul comprimare pe toata lungimea
containerului. Factorul de comprimare maxim care poate fi obţinu în acest fel este
de 3:1. În acest caz însă nu se obţine o amestecare a deşeurilor. Doar în prima
fază, anticamera este posibilă o oarecare micşorare a deşeurilor foarte
voluminoare (fig. 5.16).
25
Bold Octavian Valerian şi Mărăcineanu Gelu Agafiel – managementul deşeurilor solide urbane şi industriale, Ed.
MATRIC ROM, Bucureşti, 2003;
107
transport au costuri relativ ridicate;
- vor fi preferate echipamente fabricate local, cu o concepţie
tradiţională a vehiculelor şi cu calificare locală, ori de câte ori este posibil,
completate la nevoie cu asistenţa experţilor naţionali şi internaţionali (utilizarea
de vehicule adaptate la condiţiile concrete de climă);
- se vor alege utilaje care pot fi întreţinute şi reparate local şi pentru
care suri disponibile pe plan local piese de schimb;
- în zonele deluroase sau aglomerate se vor alege vehicule acţionate
manual, tractate de animale sau vehicule mecanice uşoare;
- se vor alege vehicule fără compactoare, remorci, basculante sau
dube în zonele unde populaţia este dispersată sau deşeurile sunt deja dense;
acestea sunt mai eficiente în ceea ce priveşte consumul de carburanţi, exploatarea
şi întreţinerea lor;
- vor fi avute în vedere, după caz avantajele sistemelor hibride:
vehicule mici- satelit acţionate manual, electric sau cu propan, care alimentează
un vehicul mai mare staţionar sau cu mişcare lentă (vehicul cu compactare sau un
autocontainer);
- vor fi avute în vedere, în zonele urbane industrializate, vehicule cu
compactare (atunci când pe traseele de colectare sunt mulţi generatori, iar
deşeurile nu sunt prea dense sau prea umede);
- utilizarea vehiculelor cu colectare automată - atunci când este
posibilă aducerea pe roţi a containerelor (cu capacităţi de cea. 120 - 240 litri) din
gospodării la punctele de colectare;
- în zonele industrializate, unde colectarea separată a deşeurilor
organice şi a altor materiale reciclabile este o prioritate, se vor alege vehicule
mixte: cu două compartimente pentru colectarea eficientă a două fluxuri de
materiale;
- pentru colectarea materialelor reciclabile amestecate se vor alege
vehicule specializate în reciclare: care pot asigura compactarea materialelor
plastice, stocarea uscată a hârtiei, colectarea sticlei pe culori şi calităţi separate, a
metalelor şi nemetalelor.
108
formate din mai mulţi membri, pot reprezenta soluţia potrivită datorită existenţei
străzilor suficient de largi pentru astfel de vehicule. în unele cazuri, vehiculele cu
compactoare pot fi fezabile dacă sunt asociate cu un mic vehicul satelit de
colectare cum ar fi cărucioare acţionate cu propan sau manual, care colectează
deşeurile din zonele aglomerate şi le aduc la vehiculul mare.
Atitudinile culturale faţă de deşeuri pot să determine frecvenţa colectării
sau alegerea tipului de containere. Tradiţiile legate de vehicule şi disponibilitatea
şoferilor afectează alegerea vehiculului. Consideraţiile culturale iau în considerare
şi faptul dacă populaţia este dispusă să vadă deşeurile în vehicul sau dacă acestea
trebuie ascunse imediat vederii; dacă este neplăcut să se audă un anunţ al sosirii
vehiculului; cine poate manipula deşeuri şi în ce împrejurări şi ce punct de
depozitare este acceptabil. Se menţionează că atitudinile culturale sunt uneori
modificate în oarecare măsură prin educaţie.
O eroare frecventă în alegerea sistemelor de colectare şi de transfer este
presupunerea că toate fluxurile de deşeuri sunt ia fel Compoziţia fluxului de
deşeuri variază nu numai în funcţie de anotimp, ci şi în funcţie de categoria etnică
şi socială din aceeaşi ţară. Există o variaţie relativ mare între ţări, emisfere şi
continente.
În ţările cu venituri mici, deşeurile sunt de obicei bogate în materiale
organice deoarece alţi constituenţi sunt îndepărtaţi înainte de depozitare sau între
depozitare şi colectare. Ţările cu venituri mari, dimpotrivă, au tendinţa de a avea
în deşeuri o proporţie mai mică de deşeuri organice, dar mai multă hârtie, sticlă,
materiale plastice şi metale.
Luând în considerare cele prezentate anterior, au apărut diferite tipuri de
maşini de transportat deşeuri (fig. 5.17) 2627, 28, 29, 30, 31, 32, 33, 34, 35, 36.
26
xxx - http://www.who.int/water_sanitation_health/hygiene/envsan/tn07/en/index.html
27
xxx - http://www.comtechrom.ro/product.php/Autospeciala-16-22-mc/5/
28
xxx -
http://www.westu.org/default.asp?menuid=10395&sub1menuid=10410&sub2menuid=10551&sub3menuid=10566
29
xxx - http://www.alphagreen.gr/ergouk.htm
30
xxx- http://www.wastecycle.co.uk/index.asp?c=1020
31
xxx - http://www.viridor-waste.co.uk/index.php?id=86&menu=services
32
xxx - http://www.viridor-waste.co.uk/index.php?id=57
33
xxx - http://www.viridor-waste.co.uk/index.php?id=56
34
xxx - http://www.danville-
va.gov/page.asp?menuid=2820&sub1menuid=2838&sub2menuid=2956&sub3menuid=3907
35
xxx -
http://www.tampagov.net/dept_solid_waste/residential_services_division/images/fully%20automated%20large.jpg
36
xxx - http://www.co.henrico.va.us/utility/solidwaste/bulkywastecollections.html
109
Fig. 05.0.17. Metodede transportat deşeuri.
110
Un autovehicul poate fi utilizat dacă respectă anumite condiţii constructive
ca de exemplu dimensiuni ale containerului de încărcare şi încărcarea maximă pe
fiecare axă.
O condiţie principală impusă autovehiculelor de colectare este să poată
încărca cat mai multe deşeuri. Mărirea din ce în ce mai mult a capacităţii
autovehiculelor este limitata de greutatea maxim admisă şi de uşurinţa de
manevrare a autovehicului.
La fixarea dimensiunii vehiculului de colectare şi transport se vor avea în
vedere:
- încărcătura utila;
- distanţa către staţia de transfer sau la staţia reciclare, tratare şi/sau
eliminare;
- sistemul de recipiente;
- topografie, limitările şi dificultăţile în traficul rutier;
- lăţimea drumurilor pe distantele parcurse de vehiculele de
colectare sau de transport;
- timpul de lucru zilnic şi pauzele angajaţilor;
- mărimea echipei de colectare a deşeurilor.
37
xxx - http://www.rematsalaj.ro/net/fisiere/dotare.htm
38
xxx-
http://images.google.ro/imgres?imgurl=http://www.edie.net/Library/features/images/LAB0123_4t.jpg&imgrefurl=http:
//www.edie.net/Library/view_article.asp%3Fid%3D1374%26channel%3D0&h=91&w=100&sz=8&hl=ro&start=109&
tbnid=iMFveLYjyUWb3M:&tbnh=75&tbnw=82&prev=/images%3Fq%3Dwaste%2Btransport%26start%3D100%26n
dsp%3D20%26svnum%3D10%26hl%3Dro%26sa%3DN
111
Datorita cantităţilor mari şi gradului de încărcare mare care se poate
transporta numai cu un tren, transportul feroviar este indicat în special în cazul
deşeurilor masive cu densitate mare ca de exemplu fier vechi, zgura, deşeuri din
construcţii şi demolări sau nămoluri orăşeneşti. Transport feroviar al deşeurilor
menajere şi al celor asimilabile din comerţ, industrie şi instituţii devii interesant şi
fezabil numai atunci când trebuie transportate la distante foarte mari, sau când nu
există depozite de deşeuri în apropierea oraşelor.
112
- pregătire (transbordare cu sau fără comprimare);
- încărcare (corespunzător tipului de mijloc de transport folosit în
continuare).
113
Fig. 5..0.21. Sisteme de transbordare feroviare
114
Autovehicule ale serviciilor
de salubrizare publice Tipul transportului
la distanţă
Autovehicule ale serviciilor
de salubrizare particulare
Vehicule de compactare
într-o staţie de transfer Tipul transbordării
deşeurilor
Compactor integrat în
autovehiculul de transport
Sistematizarea
Compactor staţionar Transferare cu transportului
compactare deşeurilor
Presă de compactare
în baloţi
Mărunţire
Pe căi rutiere
115
5.4.1. Consideraţii sanitare şi de mediu privind transferul deşeurilor [1,11,12]
1
Qt ,d = ⋅ ( Qmed + QS ,med )
δd
în care:
Im
Qmed = N l ⋅ [t/zi]
1000
QS ,med = S ⋅ ls [t/zi]
116
unde:
δd - densitatea medie aparentă a reziduurilor, [t/m3];
Qmed- debitul mediu zilnic ai reziduurilor colectabile;
Nl - numărul locuitorilor aferent centrului urban;
lm - cantitatea medie zilnică de deşeuri produse de un locuitor, [kg/zi];
QS,med - debitul mediu zilnic al deşeurilor stradaie, [t/zi];
S - suprafaţa stradală a localităţii, [ha];
Is - cantitatea unitară deşeu, [t/ha.zi] (ls= 0,15 t/ha.zi); (lm= 0,80 kg/zi)
Qt , d tu
Np = ⋅
V p Cu
unde:
tu - timpul salubru necesar umplerii pubelei (3 zile);
Vp - volumul pubelei, [m3];
Cu - coeficientul admis de umplere a pubelei, (0,90)
α ⋅ Np mp
N a , sch = ⋅
tu ⋅ N t , sch M a
M a = np ⋅ mp [kg]
în care:
α - coeficient al degradării pubelelor, (a = 1,05);
mp - masa reziduurilor ce poate fi colectată într-un container, [kg];
Nt,sch - numărul normat al transporturilor, posibil a fi efectuat de un
autovehicul
colector, pe zi, într-un schimb de 8 ore;
Ma - cantitatea totală a reziduurilor ce poate fi colectată de un autovehicul,
[kg];
np - numărul de pubele care pot fi depozitate într-un autovehicul;
117
5.5.1. Colectarea şi recuperarea materialelor refolosibile feroase prăfoase
Această categorie este foarte importantă, atât din punct de vedere cantitativ cât şi
calitativ. Calitatea produselor siderurgice este mult influenţată de categoria, clasa
şi calitatea materialelor refolosibile feroase introduse în cuptoarele de topire.
Folosirea lor în stare necontrolată sau nepregătită poate rebuta cantităţi de oţel de
calităţi necorespunzătoare.
118
5.5.3. Colectarea şi recuperarea aşchiilor metalice
Tabelul 0.2
Cantitatea de aşchii metalice produsă în anumite locuri.
Locul de producere a aşchiilor Cantitatea de aşchii
(kg/schimb de 8 h)
Strung pentru aparate 4–6
Strung revolver mic 12 – 16
Strung revolver mare 20 – 50
Strung de producţie cu vârfuri (de mărime medie) 15 – 30
Maşină de găurit (de mărime medie) În medie 10 – 20
Maşină de frezat (de mărime medie) În medie 18 - 30
119
La strungurile automate şi semiautomate aşchiile cad împreună cu lichidul de
răcire pe partea inferioară a batiului gol la interior, în al cărui perete superior este
instalat un grătar şi se varsă pe un plan înclinat în coşul aşezat în spatele maşinii.
La prelucrarea pieselor cu viteze mari şi pe maşini unelte de mare productivitate
se formează o cantitate atât de mare de aşchii încât ele blochează repede maşina şi
împiedică lucrul. După unele date publicate, astfel de maşini unelte, produc în
medie următoarele cantităţi de aşchii, în kg/h:
- maşini-unelte mici 3,5 – 4,5 kg/h
- maşini-unelte mijlocii 3,5 – 7,5 kg/h
- maşini-unelte mari 7,5 – 10 kg/h
- maşini-unelte agregate speciale 14 – 18 kg/h.
Tabelul 5.0.3
Materialele din care se compune un autoturism.
Denumirea materialului Procentul din masa
autovehicului (%)
Oţel 70
Fontă 14
Cupru 1
Zinc 2
Plumb 0,5
Aluminiu 2
Sticlă 2
Materiale combustibile (carton, textile, materiale plastice etc.) 4
Materiale necombustibile (pământ, vată de sticlă, produse 0,5
ceramice etc.)
Cauciuc 4
120
Materialele refolosibile feroase provenite din muniţii şi armament vor fi prealabil
delaborate de organele de specialitate conform instrucţiunilor de delaborare şi
apoi depozitate pe loturi de boxe închise sau lăzi.
Materialele refolosibile feroase se colectează şi se livrează separare, câte o
singură categorie, clasă şi grupă de calitate în vagon, magazie a navei,
autovehicului sau containere.
Tabelul 5.0.4.
Impurităţile prezente în materialele refolosibile din aluminiu şi aliajele de
aluminiu.
Materiale refolosibile din aluminiu Impurităţi
Reziduuri de forje şi de tablă Oţel şi metale grele
Capete de bară şi reziduuri de la ştanţare Unelte mici din oţel, materiale plastice,
unsori
Aşchii de la strunjire, găurire etc. Aşchii de oţel sau fontă, unelte mici
121
Praf rezultat de la şlefuire Praf abraziv de la polizoare
Reziduuri de sârmă şi de cabluri Inimi de oţel, materiale de izolaţie, plumb
Vase de menaj Mânere din alte metale, materiale plastice
Folii Vopsele, hârtie, staniu, materiale plastice
Tuburi şi capsule pentru sticle Pb, Zn, plută, materiale plastice
Reziduuri din aviaţie (avioane) Oţel, diferite metale, cabluri, cauciuc,
vopsele, plastic
Reziduuri din tablă Oţel şi alte metale, vopsele, materiale
plastice
Reziduuri de la turnătorie Oţel, fontă, diferite metale şi aliaje,
vopsele
Scoarţe, zgură, cenuşi Oxizi, nisip, oţel
Proporţia acestor impurităţi este destul de mare şi extragerea totală din materiale
refolosibile practic nu este posibilă iar după o anumită limită devine anevoioasă şi
costisitoare. De aceea, în funcţie de natura şi provenienţa reziduurilor industriale
şi de sursa de colectare, materialele refolosibile din aluminiu şi aliaje de aluminiu,
pe care se poate conta că pot fi obţinute prin colectare şi prelucrare din cantitatea
totală de aluminiu utilizat la fabricarea unor produse, au, cu aproximativ,
următoarele proporţii:
- 70 – 75 % pentru mijloacele de transport rutier, naval şi aerian, instalaţii
de apă, şine, obiecte de uz casnic;
- 60 – 65 % în cazul produselor (pieselor) folosite în industria construcţiilor
de maşini, industria minieră, mecanică fină, industria optică, vagoane, indicatoare
rutiere, articole de sport, jucării, articole de voiaj, de muzică;
- 85 % din cablurile electrice şi materialele electrotehnice, aparatură
chimică şi din produse pentru industria alimentară şi agroindustrială;
- 70 % din aluminiul utilizat în construcţii;
- 90 % în cazul ambalajelor din aluminiu.
O bună parte din aluminiu, care nu este inclusă în proporţiile de mai sus, se
regăseşte în praful care apare în toate secţiile de prelucrare a reziduurilor de
aluminiu sau aliajelor de aluminiu în scopul valorificării acestora, astfel:
- la arderea uleiului de pe aşchii (până la 150 mg praf/m3, gaze);
- la prelucrarea zgurilor – măcinare, desprăfuire ( sub 150 mg praf/m3);
- la topire, în funcţie de cuptoare, apare praf de la 100 – 2000 mg praf/m3 (la
cuptoarele de inducţie de joasă frecvenţă şi cuptoarele cu creuzet practic nu se
degajă praf).
122
Pentru ca operaţia de colectare a materialelor refolosibile de aluminiu să aibă
rezultatele cele mai bune, cantitativ şi calitativ, cu minimum de efort, este bine să
se facă la locul unde acestea rezultă şi pe categorii, sorturi, mărime şi compoziţie.
123
că numai 25% din cantităţile de hârtie existente în lume se reciclează, dar nu
există motive de ordin tehnic şi economic care să împiedice creşterea acestei cifre.
O tonă de hârtie recuperată înlocuieşte o tonă de celuloză sau 4 m3 de masă
lemnoasă, 800 KWh energie electrică şi 250 kg combustibil convenţional. Pe
suprafaţa Pământului sunt cea. 4 miliarde hectare de păduri şi în fiecare an
exploatările de masă lemnoasă se fac pe o suprafaţă de cea. 24 milioane hectare -
aproximativ cât suprafaţa ţârii noastre. Prin tăierea unui copac se distruge un lucru
cu o valoare estetică şi biologică, deoarece acesta asigură hrana solului şi ajută la
regenerarea aerului pe care-i respiram. Un singur hectar de confere reţine anual 40
mii kg praf din natură.
Hârtia reciclată poate fi destinată fie fabricării din nou a hârtiei (valorificare
optimă), fie a cartoanelor şi mucavalelor (valorificare inferioară), Condiţia care
determină opţiunea o reprezintă tehnologia de decernelizare care, cel puţin în ţara
noastră, în prezent, nu este încă pusă la punct. Ea este posibil de aplicat cu
ajutorul tehnologiilor moderne de flotaţie inversă.
Exemplul hârtiei ne permite să discutăm şi o altă problemă, de cea mai mare
importanţă în acţiunea complexă de recuperare, reciclare şi refolosire, anume
aceea a redistribuirii materialelor refolosibile între sectoarele care le generează şi
cele care le pot folosi în modul cei mai eficient, întrucât nu este întotdeauna
evident că materialele recuperate trebuie neapărat să revină în fluxul tehnologic
care Ie-a generat. Astfel, la obţinerea de hârtie şi cartoane se pot folosi cu succes
şi deşeuri textile, într-o pondere care atinge 12 - 14% din totalul materiilor prime.
Pe de altă parte, reciclarea hârtiei se poate face doar de 6 -10 ori, deoarece la
fiecare reciclare lungimea fibrei de celuloză scade, conducând la o scădere a
rezistenţei mecanice şi a calităţii (aspect, culoare) a hârtiei nou fabricate, la
reducerea productivităţii muncii în fabrica de hârtie şi la creşterea pierderilor
tehnologice.
La încheierea acestui număr de cicluri, însă, hârtia inferioară calitativ poate
fi utilizată cu succes într-o altă ramură industrială (ex: în industria construcţiilor,
ca izolant termic în panourile prefabricate, ş.a.). Studii efectuate în ţara noastră
arată că, din totalul de materiale reciclate provenite din industria bumbacului,
62,2% revin la procesul tehnologic care Ie-a generat 17,1% pot fi dirijate către
alte întreprinderi ale industriei uşoare, iar 20,7% îşi găsesc valorificarea în cu
totul alte ramuri industriale. Pentru produsele provenite din industria lânii,
procentele sunt, respecta 83,2%, 2,3% şi 14,5%.
Calitatea materialelor refolosibile din hârtie folosită ca materie primă sau ca
atare se verifică pe loturi.
Prin fot se înţelege o cantitate maximă de 10.000 kg materiale
refolosibile din acelaşi sortiment [1, 9,]. Verificarea calităţii unui lot se face
pe baza unei probe constituită din baloturi, luate la întâmplare (în mod
obiectiv) din lot. Numărul de baloturi care formează proba este în funcţie de
mărimea lotului, conform datelor din tabelul 5.5. [1,9].
Tabelul 0.5.
Mărimea lotului şi numărul de Numărul de unităţi de ambalaj luate pentru
baloturi verificare
1-5 Toate
6-99 5
124
100 - 250 n/20
n = numărul baloturilor care formează lotul
40
xxx - http://www.ictcm.ro/DAS_Manolescu%20841_63_5.htm
125
Transportul materialelor refolosibile se face cu mijloace de transport acoperite sau
protejate împotriva intemperiilor. în fiecare mijloc de transport se pot introduce maxim
două sorturi - separate între ele. [9].
Manipularea baloturilor se face cu grijă astfel încât legăturile de prindere a
etichetelor să nu se rupă.
Fiecare lot de livrare trebuia să fie însoţit de documentul de certificare a calităţii
întocmit conform dispoziţiilor legale în vigoare [1].
126
Cu o tonă de spărturi de sticlă se pot economisi 630 kg nisip cuarţos, 40 kg
feldspat, 112 kg calcar (care nu mai trebuie exploatat, transportat, preparat), 180 kg
sodă calcinată şi 700 m3 gaz metan, fără a mai lua în calcul şi reintroducerea în circuit a
recipienţilor din sticlă obişnuiţi.
Dintr-o tonă de cioburi se pot fabrica 3500 borcane alimentare (250 ml) sau 2000
sticle diferite (în tabelul 5.1 se prezintă economia de energie rezultată prin utilizarea
cioburilor de sticlă).
Tabelul 5.0.6
1 20 30 40 50 60 70
Procentul de sticlă utilizat, [%I
Economia de energie, [cal/kg 79 159 239 318 397 477 556
sticlă]
Imagini ale unui cuptor de prelucrare a sticlei este prezentată în figura 5.2441.
Condiţiile tehnice de calitate ale materialelor refolosibile din sticlă sub formă de
spărturi (cioburi) provenite de la fabricarea sticlei, de la unităţile producătoare de
medicamente, cosmetice, alimentare, de la centrele de achiziţii ale sticlelor şi
borcanelor, alte instituţii şi de la populaţie sunt prevăzute în norma internă
departamentală N.I.D. 29224/89, [1],
Spărturile din sticlă colectate sunt destinate reintroducerii în procesul de fabricaţie
a sticlei după eliminarea impurităţilor, care nu sunt admise în tehnologia de fabricaţie.
Spărturile de sticlă, în funcţie de domeniul de provenienţă şi destinaţie, se
clasifică pe sorturi ce sunt prezentate în tabelul 5.7 [1, 9],
Tabelul 5.7.
Clasificarea pe sorturi a spărturilor din sticlă.
Sortul spărturilor de sticlă Condiţiile de admisibilitate
A. Cioburi provenite direct de la fabricile de sticlă
41
xxx - http://www.robertmekis.com/?kateg=photos&subkateg=miscellaneous&obsah=photo125i2
127
Cioburi albe menaj, ambalaj iluminat 1
Cioburi semialbe menaj 1
Cioburi brune ambalaj 1
Impurităţi maxime, [%]
Cioburi verzi ambalaj 2
Cioburi colorate menaj (separat pe 1
culori)
B. Cioburi provenite de la furnizori
Cioburi albe 3
Cioburi semialbe Impurităţi maxime, [%] 3
Cioburi colorate 3
Umiditatea de referinţă este de 3%, dar la înţelegere între părţi ea poate diferi, în
funcţie de aceasta stabilindu-se greutatea efectivă.
Nu sunt admise bucăţi de metal, pietre, beton, resturi alimentare de la fabricile de
conserve, cauciuc, materiale plastice, sfoară, cartoane, ş.a. Prin conţinutul de impuritate
se înţelege pământ praf sau alte substanţe care nu sunt specifică te mai sus. De
asemenea nu sunt admise cioburile de la ambalarea produselor toxice şi explozive.
Cioburile din grupa A şi B se livrează pe culori, granulate sau negranulate.
Dimensiunile bulgărilor de sticlă proveniţi de la scurgerea cuptoarelor trebuie să fie
cuprinse între 30 - 300 mm.
Infrastructura. În centrele comerciale deja se colectează deşeuri din sticla. Acestea fac
un discount la cumpărăturile realizate în cadrul centrului comercial, în funcţie de
numărul deşeurilor din sticlă returnate. Aceasta colectare trebuie extinsă la cât mai
multe centre comerciale şi chiar adoptată şi de agenţii de salubritate. Aproape toată
sticla reciclată este utilizată pentru producerea de noi recipiente din sticlă. O cantitate
mică de sticlă este utilizată la producerea vatei de sticlă sau fibrelor de sticlă pentru
izolare, materialelor de pavat şi materialelor de construcţii precum cărămizi, ţigle,
ceramică şi beton de greutate mică.
Greutate specifică mare. Raportul volum/greutate pentru deşeurile din sticlă este mic.
Deşeurile din sticlă constituie o componentă răspândită a deşeurilor. Deoarece acest
procent este destul de mare, reciclarea sticlei reprezintă o oportunitate importantă pentru
a evita depozitarea şi reutilizarea ei într-un mod ecologic.
Potenţialul de contaminare. Deşeurile din sticlă pot fi foarte uşor contaminate cu alte
tipuri de deşeuri, dar sunt uşor de curăţat, respectiv sortat prin introducerea unei etape în
plus în procesul de reciclare. Însă, pentru a reduce costurile de reciclare este indicată
colectarea deşeurilor din sticlă în containere corespunzător amenajate cu o deschizătură
specială care să îngreuneze introducerea şi altor tipuri de deşeuri menajere.
128
funcţie de instalaţiile de fabricare a recipientelor din sticlă colorată. Sticla care nu este
sortată după culoare este acceptata pentru fabricarea materialelor de construcţie, chiar
dacă impurităţile precum metalele feroase şi aluminiul trebuie să fie îndepărtate
magnetic. Praful de sticlă care nu mai poate fi utilizat la fabricarea altor recipiente, dar
poate fi valorificat prin realizarea vatei de sticlă, material foarte utilizat în izolarea
termică şi fonică.
Sticlă ce trebuie folosită pentru recipiente noi trebuie să fie în general sortată
după culoare şi trebuie să nu conţină impurităţi cum ar fi murdărie, roci, ceramică, sau
alte produse din sticlă. Aceste materiale cunoscute ca materiale refractare, au o
temperatură de topire mare. Sticla auto laminată este interzisă deoarece conţine urme de
plastic. Platourile de sticlă, chiar dacă nu sunt materiale refractare, afectează
temperatura de topire a amestecului şi nu sunt acceptate. Capacele de aluminiu şi
etichetele de hârtie sunt permise dacă sunt îndepărtate în procesele de prelucrare
ulterioară, înainte ca cioburile să fie aduse la cuptorul de topire. Când cioburile sunt
utilizate pentru recipiente noi sunt trimise la instalaţiile de fabricare unde sticla este
separată de impurităţi şi materiale refractare. Prezenţa materialelor interzise într-o
cantitate mare este un motiv de refuzare a întregii încărcături.
129
valorificare nu sunt în totalitate definitivate şi astfel produsele obţinute sunt de calitate
inferioară celor obţinute direct din materii prime.
În principiu instalaţiile de reciclare a deşeurilor din materiale plastice se bazează
pe obţinerea unor granule de plastic (fig. 5.25.), care sunt livrate instalaţiilor de profil.
42
În primă fază, fulgii (granulele) de plastic sunt transportaţi prin intermediul unui
transportor cu bandă sau melc la instalaţia de uscare/cristalizare. Materialul este
continuu preîncălzit, uscat şi cristalizat. Din silozul intermediar este dirijat la
combinaţia de unităţi "tăietor/uscător/extruder" prin intermediul unor supape cu
vacuum. Ţinut la presiune scăzută şi temperatură înaltă, masele plastice (PET) se
decontaminează prin volatilizarea substanţelor toxice împreună cu umiditatea. Se ajunge
42
xxx - http://www.pekutherm.de/eng/news-pekutherm-uk.php
43
xxx - http://cens.com/cens/html/en/category/cate_list_M0104.html
130
până la o vâscozitate a masei plastice egale cu cea iniţială, adică înainte de utilizare. Cu
ajutorul unui sistem de traductori se permite controlul nivelului rezidual de contaminare.
În privinţa poluării, problema care se pune este nu numai că poluarea devine mai
mare, ci că ea se manifestă permanent, pentru că majoritatea maselor plastice, spre
deosebire de alte materiale, nu se degradează cu trecerea timpului.
Prin norma tehnică de ramură N.T.R. Nr. 16/1980 [9] se stabilesc condiţiile de
calitate ale materialelor refolosibile din polietilenă de joasă şi înaltă densitate pentru
colectarea de la unităţi şi de la gospodăriile populaţiei precum şi pentru livrarea către
unităţile prelucrătoare.
Materialele refolosibile din polietilena de joasă şi înaltă densitate, care se
colectează, sunt următoarele:
a) Folie, saci, sacoşe, huse din polietilenă de joasă şi înaltă densitate, de la;
- ambalajele produselor textile;
- ambalajele produselor alimentare;
- ambalajele produselor chimice, care nu sunt toxice şi se dizolvă în apă;
- folii care nu au fost expuse radiaţiilor,
b) Folii din polietilenă de joasă şi înaltă densitate provenite de la sere şi solarii,
care au fost expuse radiaţiilor solare;
c) Folii, saci, pungi, huse, sacoşe care au fost fabricate din materiale recuperate
marcate sau colorate în mod specific.
mi
I= ⋅100
mp
în care.
- I este conţinutul de impurităţi, în procente;
- mi = masa impurităţilor cântărite, în grame;
131
- mp = masa iniţială a probei, în grame.
132
Fig. 5.0.27. Deşeuri textile.
133
Aceste patru feluri de materiale refolosibile din textile (a, b, c şi d), fiind
materiale refolosibile noi care rezultă în procesele tehnologice industriale, întrucât
aceste operaţii intră în sarcina întreprinderilor de la care rezultă şi unde se încadrează în
fluxul total de prelucrare şi valorificare ca materii prime şi materiale refolosibile
circulate (cu circuit intern).
După compoziţia fibroasă materialele textile refolosibile se clasifică în
următoarele grupe:
a) materiale textile refolosibile din lână şi tip lână;
b) materiale textile refolosibile din bumbac şi tip bumbac;
c) materiale textile refolosibile din fibre liberiene şi tip liberiene;
d) materiale textile refolosibile din mătase şi tip mătase;
e) materiale textile refolosibile din fibre sintetice 100 %;
f) materiale textile refolosibile cu uzură mare, din diverse amestecuri fibroase.
Materialele textile refolosibile se pot colecta cu sau fără nasturi, catarame, capse,
fermoare etc. dar se livrează beneficiarilor fără astfel de accesorii.
Conţinutul de praf admis pentru fiecare grupă de materiale textile refolosibile este
următorul:
134
- materiale textile refolosibile din lână şi tip lână, cu excepţia celor de sub
darac - maxim 3%;
- materiale textile refolosibile din bumbac şi tip bumbac, din fibre
liberiene şi tip liberiene, din mătase şi tip mătase, din fibre sintetice 100%, de maximum
5%;
- materiale textile refolosibile cu uzură mare din diverse amestecuri
fibroase şi fibre de lână şi tip lână de sub darac, de maximum 12%.
Probele elementare astfel luate se amestecă bine, făcându-se o probă medie de cea.
50 kg,
Pe această probă se verifică: grupa, categoria, tipul, culoarea, impurităţile,
conţinutul de praf şi dimensiunile (unde este cazul).
Pentru celelalte caracteristici, din proba medie se iau probe pentru analiză,
introducând câte cca. 0,5 kg în pungi de polietilenă, care se închid ermetic şi se
sigilează, având următoarele destinaţii:
- probă pentru producător;
- probă pentru beneficiar;
- probă pentru litigiu.
Proba pentru litigiu poate fi folosită numai în cazul în care a fost luată în prezenţa
beneficiarului şi a fost sigilată de acesta [9].
În cazul în care se constată că grupa, categoria, tipul, conţinutul de praf umiditatea
şi culoarea nu corespund, se repetă determinarea pe altă probă medie Dacă şi în acest
caz rezultatele sunt necorespunzătoare lotul se respinge pentru resortare şi prezentare la
o nouă verificare.
Verificarea grupei, categoriei, tipului, culorii şi a impurităţilor se verifică vizual
sau cu ajutorul unui microscop (acolo unde este cazul).
Determinarea umidităţii şi calculul masei comerciale se fac conform STAS 7691-
82, [9].
135
Verificarea dimensiunilor se măsoară cu rigla gradată, urmărindu-se dimensiunea
cea mai mică a fibrelor.
Determinarea conţinutului de praf: proba de circa 50 kg se cântăreşte cu o
balanţă cu precizie de 0,2% şi se scutură sau se trece printr-un desprăfuitor până nu mai
iese praf. Apoi se cântăreşte din nou cu aceeaşi precizie.
Conţinutul de praf se exprimă în procente şi se calculează cu formula:
m1 − m2
praf = ⋅ 100 [%]
m1
în care:
m1 este masa iniţială a probei, (g);
m2 - masa probei după desprăfuire, (kg).
Verificarea dezinfecţiei şi dezinsecţiei se fac pe baza metodelor stabilite de
organele medicale abilitate.
44
xxx - http://www.in.gov/idem/compliance/land/agswc/report_05.html
45
xxx - http://www.alibaba.com/catalog/11414774/Rubber_Waste_Scrap/showimg.html
46
xxx - http://manitoulinislandindex.com/manitoulinsshame.html
136
Fig. 5.28. Deseuri din cauciuc.
137
Capitolul 6
CLASIFICAREA, SORTAREA ŞI
VERIFICAREA CALITĂŢII DEŞEURILOR
Sortarea este o operaţie care asigură o calitate superioară a materialelor refolosibile. Ca şi
colectarea, separarea trebuie să se facă la locul de reproducere a materialelor refolosibile deoarece este
mai uşoară şi mai sigură.
Colectarea materialelor refolosibile feroase pentru retopire este orientată să îndeplinească doi
parametrii, care de astfel sunt parametrii de bază ai evoluţiei siderurgice, şi anume sporirea cantităţii şi
îmbunătăţirea calităţii produselor obţinute.
Pentru obţinerea cantităţii, este necesară o organizare şi intensificare deosebită a activităţilor de
depistare şi colectare a materialelor refolosibile feroase, iar din punct de vedere calitativ, condiţiile din
ce în ce mai pretenţioase ale consumatorilor de produse siderurgice în ceea ce priveşte calitate acestora
impun o atentă urmărire a proceselor de elaborare a oţelurilor şi implicit a materiilor prime care intră în
încărcătura cuptoarelor.
Condiţiile ce se impun materialelor refolosibile feroase privesc asigurarea caracteristicilor fizice
(formă, dimensiuni, masă unitară, masă volumică, suprafaţa specifică, conductibilitate termică) şi
asigurarea condiţiilor fizice de puritate (proporţia de impurităţi nemetalice şi de părţi din metale
neferoase, gradul de corodare, conţinutul de elemente de aliere).
Categoriile de materiale refolosibile feroase sunt diferenţiate după sursa de colectare (din
industrie sau de la populaţie) după modul de prezentare (şarjabile şi neşarjabile) şi după natura lor (de
oţel, de fontă sau de oţel aliat).
Materialele refolosibile feroase şarjabile sunt cele care pot fi nemijlocit încărcate în agregate de
elaborare a oţelurilor, fontei, sau feroaliajelor. Materialele neşarjabile sunt acele materiale care, pentru
a fi utilizate în agregatele de elaborare a oţelului, fontei şi feroaliajelor, necesită operaţiuni de
prelucrarea (pregătire).
137
6.1.3. Clasele dimensionale ale materialelor refolosibile feroase
Loturile colectate de materiale refolosibile feroase pentru retopire se verifică din punct de
vedere al calităţii conform prevederilor din STAS 6058 – 88, după cum urmează:
- verificarea încadrării în categorii de materiale recuperabile feroase se face vizual chiar şi în
mijlocul de transport;
- verificarea încadrării în clasa dimensională şi de provenienţă se stabileşte vizual şi prin
măsurări;
- verificarea mesei volumice pentru materialele refolosibile feroase în vrac se face astfel:
o pentru materialele refolosibile feroase necompacte masa volumică se stabileşte prin
împărţirea masei lotului (t) la volumul (m3) ocupat de acel lot în mijlocul de
transport (vagon, magazia sau hambarul navei, bena remorcii sau a camionului) sau
recipientul (container, lada etc.) cu care lotul este livrat;
o pentru materialele refolosibile feroase compacte masa volumică se determină prin
împărţirea masei (t) a unui pachet (balot) sau a unei brichete la volumul acelui
pachet sau brichete (m3);
o pentru materialele refolosibile feroase (dacă sunt sub formă de brichete sau pachet)
verificarea se poate face şi prin stabilirea masei volumice la 10 pachete (brichete)
luate la întâmplare. Se admite ca din acele pachete (brichete) maximum 1 pachet
(brichetă) să difere în minus cu 5 % faţă de limita minimă prescrisă a clasei de
dimensiuni;
- masa volumică prevăzută ca parametrul de livrare pentru materialele refolosibile feroase
poate prezentate o abatere admisă de 5 % faţă de cea înscrisă de furnizor în documentele de
livrare;
- verificarea încadrării în grupa de calitate, respectiv a compoziţiei chimice, se face la toate
grupele cu excepţia grupei 00. Această verificare se face prin analize chimice conform
standardelor în vigoare, la un număr de 5 probe luate la întâmplare (buc., pachete);
138
În caz de litigiu, analiza chimică se efectuează la un laborator neutru, pe un număr de 10
elemente (buc., pachete) luate la întâmplare.
În caz de litigiu privind depăşirea procentului admis de impurităţi nemetalice sau de pachete
şi brichete fărâmiţate din masa lotului, verificarea se face prin cântărire, în prezenţa furnizorului sau a
unui delegat neutru.
Exemplu: materialele refolosibile din cupru (categoria Cu) din bucăţi (grupa B) sortimentul 1
se notează: Cu/B – 1.
Sortarea materialelor refolosibile din aliaje de aluminiu este importantă, întrucât chiar unele
elemente de aliere a unor aliaje de aluminiu constituie impurităţi pentru alte aliaje.
Pentru aliajele de cupru cu aluminiu toate celelalte elemente: Fe, Si, Mn, Mg, Un, Ni, Pb, Sn,
St, Ti sunt impurităţi.
Plumbul, fierul şi staniul sunt impurităţi pentru orice tip de aliaj. Dintre acestea, plumbul şi
staniul sunt considerate periculoase şi de aceea nu se admit mai mult de 0,05 % din total masa aliajului.
Materialele refolosibile din hârtie destinate a fi folosite ca materie primă la fabricile de hârtie
se vor colectate, sorta şi livra pe sorturi (tabelul 6.1.).
Materialele refolosibile din hârtie folosite ca materie primă nu trebuie să prezintă degradări
datorită putrezirii.
Tabelul 6.1.
Sorturi de hârtie refolosibilă colectată
Sorturi Denumirea Caracteristica Destinaţia
I Materiale refolosibile din hârtie Hârtii şi cartoane de culoare albă, netipărite La fabricarea pastei papetare
şi carton netipărite şi nescrise şi nescrise care nu pot fi utilizate ca atare albite
II Materiale refolosibile din hârtie Hârtii şi cartoane cu culoare albă, tipărită La fabricarea pastei papetare
şi cartoane tipărite sau scrise sau scrise (ziare, reviste, cărţi, broşuri, gri sau pastei destinată
140
caiete şi alte materiale din hârtii provenite descernelizării
din selectarea arhivelor şi alte asemenea)
fără coperţi din materiale: papetare colorate
sau din materiale nepapetare.
III Materiale refolosibile din carton Confecţii scoase din uz şi resturi La fabricarea pastei papetare
ondulat tehnologice din carton ondulat care nu pot fi de culoare naturală
utilizate ca atare
IV Materiale refolosibile din hârtie Saci şi pungi uzate, resturi de hârtie de La fabricarea pastei papetare
rezistente, ambalaj ambalaj, resturi tehnologice de la confecţii de culoare naturală pentru
şi tipărituri din hârtii rezistente care nu pot hârtie rezistentă
fi utilizate ca atare; cartele folosite pentru
prelucrarea datelor
V Materiale refolosibile din Materiale uzate din hârtii şi cartoane La fabricarea pastei papetare
diverse hârtii, cartoane, colorate, mucava, confecţii scoase din uz de culoare naturală şi a
mucavale şi produse din aceste din aceste materiale, coperte patetare cartonului suport pentru
materiale colorate, tehnice uzate, resturi tehnologice bitumare
de la confecţii şi tipărituri din astfel de
materiale
VI Ţevi şi tuburi din hârtie şi Ţevi din hârtie, tuburi din hârtie de la La fabricarea partei papetare
carton,uzate bobinele de hârtie şi carton naturale pentru mucava şi
carton suport pentru
bitumare
VII Materiale refolosibile din hârtii Ambalaje din hârtii şi cartoane (saci, pungi, La fabricarea cartonului
şi cartoane impurificate cu cutii) recuperate din industria lacurilor, suport bitumare şi alte
materiale care nu permit pigmenţilor, a negrului de fum şi altele utilizări.
reutilizarea în industria asemenea.
celulozei şi hârtiei
Calitatea materialelor refolosibile din hârtie folosită ca materie primă sau ca atare se va
verifica pe loturi.
Prin lot se înţelege o cantitate maximă de 10000 kg materiale refolosibile din acelaşi
sortiment.
Verificarea calităţii se va face pe baza unei probe constituită din baloturi, luate la întâmplare
din lot.
Baloturile cu materialele refolosibile care se aleg pentru probe se desfac şi se verifică dacă
conţinutul lor corespunde condiţii tehnice de calitate.
Pentru verificarea umidităţii din diferite locuri (margini şi mijloc), ale fiecărui balot al probei
se iau probe elementare, formându-se o probă de cca. 3 kg materiale şi se introduc imediat într-un
ambalaj etanş, care se etichetează şi se sigilează.
Pentru verificarea conţinutului de praf, nisip, pământ ciment, negru de fum, pigmenţi,
coloranţi se iau din probă 1/5 din numărul baloturilor, dar nu mai puţin de un balot.
141
Dacă probele verificate nu îndeplinesc condiţiile prevăzute în standard, lotul se consideră
necorespunzător.
Materialele refolosibile de joasă şi înaltă densitate trebuie să fie lipsite de impurităţi ca: piatră,
lemn, hârtie, sfoară, cârpe, paie, nisip, corpuri metalice. Impurităţile de praf vor fi de maximum 1 %
din greutate.
Materialele refolosibile colectate vor fi livrate şi spălate cu apă sau cu soluţii chimice.
Livrarea se va face pe sorturi, acestea fiind transportate în mijlocul de transport cu un singur
produs (articol) din aceeaşi categorie de polietilenă. Cele de gabarit mare vor fi livrate, tăiate în bucăţi,
măcinate sau granulate, de comun acord cu beneficiarul.
Materialele textile refolosibile trebuie ca odată cu colectarea sau după aceeam să fie sortate şi
livrate pe culori sau grupe de culori.
Prin grupă de culori se înţelege:
142
- culori deschise: gri deschis, bej, roz, bleu, galben;
- culori medii: roşu, albastru, verde, kaki;
- culori închise: maro, bleumarin, violet, negru.
Materialele textile refolosibile se pot colecta cu sau fără nasturi, catarame, capse, fermoare
etc., dar se vor livra beneficiarilor fără astfel de accesorii.
Conţinutul de praf admis pentru fiecare grupă de materiale textile refolosibile este
următoarea:
- materiale textile refolosibile din lână şi tip lână, cu excepţia celor sub darac;
- materiale textile refolosibile din bumbac şi tip bumbac, din fibre liberiene şi tip
liberiene, din mătase şi tip mătase, din fibre sintetice 100 % de maximum 5 %;
- materiale textile refolosibile cu uzură mare din diverse amestecuri fibroase şi fibre de
lână şi tip lână de sub darac, de maximum 12 %.
Condiţiile tehnice de calitate pentru anvelope în construcţii diagonale uzate, apte pentru
reşapare, sunt cele prezentate în tabelul 6.2.
143
Tabelul 6.2.
Condiţiile de calitate pentru anvelopele în construcţie diagonală
Nr Natura defecţiunii Limita admisă
crt.
Anvelope pentru autoturisme, autoturisme de teren şi autoutilitare – sort I
1 Uzura benzii de rulare Adâncimea rămasă a canalului,
profilului benzii de rulare de
min. 1,5 mm
2 Perforări de cui prin carcasă în zona benzii de rulare cu
diametrul de:
- 3 mm Maximum 2 la distanţa de min.
¼ din circumferinţa anvelopei
- 7 mm Nu se admite
3 Deteriorări ale brekerului fără deteriorarea carcasei Nu se admit
4 Deteriorarea carcasei până la 50 % din pliuri în zona benzii Nu se admite
de rulare (nestrăpunsă)
5 Deteriorări ale cauciucului în zona flancului anvelopei, fără Maximum 2
afectarea cardului (ciupituri, tăieturi, crăpături superficiale)
6 Deteriorări în carcasă care afectează maximum 50 % din Nu se admit
stratul în zona flancului anvelopei
7 Deteriorări ale cauciucului de acoperire a talonului Se admit
8 Deteriorări ale fâşiei de terminare Nu se admit
9 Deteriorări ale inelului de talon Nu se admit
10 Anvelope reşapate o dată Nu se admit
144
Capitolul 7
PREGĂTIREA ŞI PRELUCRAREA
DEŞEURILOR SOLIDE
7.1. TEHNICI DE MĂRUNŢIRE A DEŞEURILOR SOLIDE
Mărunţire a reprezintă trecerea unui material într-o granulaţie mai fină. Fiecare
mărunţire serveşte extinderii suprafeţei exterioare specifice. Pentru alegerea maşinii de
mărunţire potrivite sunt necesare următoarele informaţii:
- proprietăţile fizice ale materialului care trebuie mărunţit precum granulaţia
iniţială consistenţa, duritatea, fragilitatea şi fisionabilitatea;
- scopul mărunţirii, ca de exemplu, procesele fizice sau chimice la care va fi
supus materialul mărunţit;
- caracteristicile necesare ale materialului mărunţit precum mărimea şi
distribuţia particulelor mărunţite, mărimea medie a particulelor sau mărimea specifică a
particulelor.
Mărunţirea este cel mai des utilizată pentru mărirea suprafeţei specifice a
componentelor deşeurilor biodegradabile, în vederea grăbirii procesului de tratare
biologică Prin acest procedeu materialul se prepară pentru descompunerea microbiană,
iar preluarea cantităţii necesare de apă este îmbunătăţită.
Pentru mărunţire se pot utiliza:
- mori rapide cu ciocane;
- mori rapide sau lente de taiere;
- mori cu bile;
- tamburi rotativi;
- mori raspel;
- mori spiralate.
145
a) b)
Fig. 7.1. Tipuri de mori:
a) moară cu ciocănele:
1 – carcasă; 2 – rotor; 3 – ciocan; 4 – gură de alimentare; 5 – sită;
b) moară cu cuţite:
1 – carcasă; 2 – gura de alimentare; 3 – gura de descărcare; 4 – valţuri; 5- cuţite seceră;
6 – grătar prin care trec cuţitele.
a) b)
1
Xxx - http://www.feedmachinery.com/glossary/hammer_mill.htm
2
xxx - http://paystation.ca/sem.cfm
146
c)3 d)
Fig. 7.2. Moară orizontală cu ciocane:
a) şi b) moară cu ciocănele; c) şi d) rotor cu ciocănele
a)
3
xxx - http://en.wikipedia.org/wiki/Hammer_mill
4
xxx - http://www.hazemag.com/primaryimpactors/primaryimpactors.htm
147
b)
c)
d)
e)
148
f)
g)
Fig. 7.3. Concasoare:
a), b), c), d), e) tipuri constructive de concasoare; f) rotorul concasorului; g) secţiune
prin concasor.
149
cu arbore cu cuţite, este mai convenabil dacă se îndepărtează manual materiale dure
precum metalele înainte de a fi admise în moară.
5
xxx - http://www.stocuri.com/productDetaills.php?gPId=4254&k=ptr.LEMN_-
_Tocator_pentru_deseuri_(tip_moara_de_macinat)
150
Fig. 7.6. Schema unui raspel cu sită
151
O sită este considerată eficientă dacă 70% din materialele cu dimensiunea
particulelor mai mică decât ochiurile plasei pot trece prin acestea.
a) Sita tambur
Sita tambur este o sită cilindrică (fig. 7.7) 6, aceasta reprezintă un agregat de
clasare verificat care poate fi utilizat într-o instalaţie de preparare a deşeurilor, atât în
prima treaptă de preparare, cât şi după procesul de mărunţire. Debitul şi performantele la
separare ale unei site tambur sunt determinate de mărimea orificiilor, diametrul, turaţia,
elementele interiorului tamburului şi înclinaţia acestuia.
Dat fiind faptul că suprafaţa de cernere a unei site tambur este relativ mică, se
încearcă prin diferite construcţii ale peretelui interior (sita poligonală) ridicarea cât mai
mult a materialului de cernut pe peretele tamburului rotativ, pentru a obţine o cernere mai
eficientă.
a)
b)
c)
Fig. 7.7. Vedere şi secţiune schematică a unei site tambur:
a) prezentarea elementelor componente ale sitei tambur; b) prezentarea sitei tambur în
ansamblu; c) imagini din interiorul sitei tambur.
6
xxx -
http://bucciarello.trustpass.alibaba.com/product/11232152/Trommel_Waste_Recycle_Plant_And_Sorting_
Materials/showimg.html
152
Pentru a reduce şi mai mult timpul de prelucrare a deşeurilor, sita tambur poate
avea pe pereţii interiori diferite accesorii cu ajutorul cărora să taie sacii în care sunt
colectate deşeurile. Astfel, sacii de deşeuri menajere colectaţi de agenţii de salubritate pot
fi desfăcuţi şi sortaţi rapid şi automat cu ajutorul sitei tambur.
b) Sita cu vibraţie
Aceasta sită face parte din categoria maşinilor de cernere dinamice şi s-a dovedit a
fi eficientă ca agregat de cernere a deşeurilor care nu se înfundă.
Pentru acest gen de cernere se folosesc site maleabile din cauciuc sau materiale
plastice, montate pe un sistem de bare care basculează în contra timp (fig. 7.8.). Această
mişcare de basculare antrenează sita într-o mişcare de tip undă, cu o amplitudine
considerabilă de 30 până la 50 mm pentru frecvenţe de oscilaţie de 600 până la 800 /min
şi imprimă materialului de cernut acceleraţii considerabile.
c) Separator balistic
Acest mecanism a fost realizat pentru separarea deşeurilor municipale în trei
fracţii: grea, uşoară şi fină. Separatorul balistic este format din pâlnia de încărcare şi
puntea formată din mai multe benzi metalice perforate şi care vibrează în contrasens una
faţă de cealaltă. Puntea are o mică înclinaţie pentru a imprima fracţiei grele o anumită
acceleraţie (fig. 7.9).
153
hârtia, cartonul şi foliile de plastic se deplasează către marginea superioară a
separatorului, astfel formându-se fracţia uşoară. Iar fracţia fină reprezintă particulele care
au trecut prin orificiile benzilor metalice.
Procentajul de fracţie grea şi fracţie uşoară se determină prin modificarea
înclinaţiei punţii. Înclinaţia se află, în general, între 15-20%; această înclinaţie este
proiectată pentru o rată de încărcare aproximativ 10 tone/h sau 90 m3/h.
154
Fig. 7.10. Vederea unui separator rotativ cu curent de aer
Pentru a asigura un curent de aer continuu de-a lungul întregului tambur, se suflă
aer suplimentar prin baza mică a tamburului. Mărimea granulaţiei şi selectivitatea pot fi
variate prin schimbarea volumului de aer, schimbarea presiunii aerului comprimat, prin
modificarea unghiului de înclinaţie al tamburului şi prin modificarea modului de
încărcare a materialului mărunţit.
7.1.3.5. Hidrociclonul
Separarea diferitelor fracţiuni de materiale plastice dintr-un amestec de granule se
realizează în cazul hidrociclonului într-un câmp de forţe centrifugale. Geometria
ciclonului realizează un vârtej interior ascendent prin care este eliminată fracţiunea
uşoară a amestecului şi un vârtej exterior descendent cu ajutorul căruia se elimină
fracţiunea grea (fig. 7.12).
Hidrociclonul a fost proiectat special pentru separarea diferitelor tipuri de deşeuri
din plastic. Calitatea separării tipurilor de materiale cu ajutorul hidrociclonului sunt
determinate de tipul şi calitatea mărunţirii în prealabil a deşeurilor din plastic.
155
Fig. 7.12 Vederea unei instalaţii cu hidrociclon.
a) Separator magnetic
Sortarea magnetică se face în mare măsură cu magneţi aşezaţi deasupra benzilor
rulante de transport a deşeurilor care sortează materialele feroase din curentul de deşeuri
şi le elimină, ori perpendicular, ori paralel cu direcţia transportorului de deşeuri (fig.
7.13.) 7.
Sortarea magnetică s-a dovedit a fi eficientă după mărunţire. Până acum au eşuat
toate încercările de obţinere a unui produs feromagnetic de bună calitate prin sortarea
metalelor feroase înainte de a utiliza un agregat de mărunţire. În cazul sortării magnetice
a deşeurilor casnice, mărimea optimă a elementelor este în jur de 10 până la 100 mm.
7
xxx - http://www.outokumputechnology.com/pages/Page____8153.aspx
156
Fig. 7.13 Tipuri constructive de separatoare magnetice:
a) tambur magnetic; b) magnet staţionat.
În acest domeniu sunt mai cunoscute efectele secundare nedorite ale curenţilor
turbionari: frânarea datorită curenţilor turbionari, levitarea sau suspensia magnetică, sau
pierderile datorate curenţilor turbionari din transformatoare. Dar în cazul separării cu
ajutorul curenţilor turbionari, rezultatele sunt la fel de eficiente ca şi în cazul separării
metalelor feroase cu ajutorul magneţilor.
Curenţii turbionari se formează atunci când un conductor electric se află într-un
câmp magnetic care se modifică în timp şi spaţiu sau se mişcă în acest câmp magnetic.
Curenţii turbionari curg în interiorul conductorului pe traiectorii închise şi forma lor nu
este legată de forma conductorului.
Conform legilor lui Lenz aceşti curenţi formează la rândul lor un câmp magnetic
în sens invers celui care i-a creat. Din aceasta rezultă o forţă care acţionează asupra
conductorului, accelerandu-1 să iasă din câmpul magnetic iniţial. Prin scăderea
conductibilităţii, forţa asupra conductorului este mai mică. Cu creşterea densităţii (la
volum constant aceasta înseamnă masa mai mare) trebuie aplicată o forţă mai mare
pentru a învinge inerţia masei şi a devia particula respectivă.
157
7.1.3.7. Sortare optică
Sortarea optică are rolul de a separa materialele valorificabile în funcţie de
culoare, iar cu ajutorul echipamentelor cu infraroşu se pot sorta şi în funcţie de tipul de
material din care este confecţionat (fig. 7.15 şi 7.16).
8 9
Q
Q
1
11 1
4
5 2 5 2
2a 2a
7 3
3
4
7
6 6 5
10
11
12 12
q2 q2 q1
q1 b)
a)
Fig. 7.15. Schema tehnologică a maşinii de sortat după culoare:
a) de tip electropneumatic; b) de tip electrostatic;
1 – coş de alimentare, 2 – jgheab vibrator; 2a – dispozitiv de vibrare;
3 – bandă profilată; 4 – cameră optică; 5 – celule fotoelectrice;
6 – ecrane; 7 – element de execuţie; 8, 9 – bloc de amplificare;
10 , 11 – plăcile câmpului electrostatic; 12 – colectoare de particule.
158
Lumina care trece prin materialul reciclabil este preluata de un senzor. Un
conductor de lumină din materialul plastic conduce semnalul către unitatea de evaluare.
Semnalul luminos este descompus în culorile roşu, verde şi albastru iar separarea se face
după culoare.
De exemplu, cu ajutorul unei instalaţii de sortare a sticlei se obţine o puritate de
aproximativ 99,7 %.
Cu ajutorul echipamentelor cu infraroşu se realizează forma curbei caracteristice
pentru fiecare tip de material, iar după evaluarea cu ajutorul unui program urmează
activarea mecanismului de comand al clapetelor de evacuare, iar deşeurile cărora nu le
sunt recunoscute curbele caracteristice sunt eliminate din circuit. Aceasta sortare este, în
principal utilizată pentru separarea diferitelor tipuri de materiale plastice: PET, PS, PP,
HDPE, LDPE, PVC, etc.
Din deşeurile casnice sau din mica industrie, comerţ şi instituţii, dar şi din
fracţiunile de deşeuri colectate separat, personalul de sortare poate separa diferite calităţi
de hârtie recuperată, sticle de diferite culori sau amestecate, folii din polietilenă albă sau
colorata etc, dar poate îndepărta impurităţi sau componente dăunătoare.
Prin conducerea direcţionată a sortării manuale se poate acţiona rapid şi fără
intervenţii tehnice asupra fluctuaţiilor preţurilor de pe piaţă a materiilor prime secundare.
Datorită faptului că sortarea manuală este foarte costisitoare, trebuie mărit randamentul
de selecţie cu ajutorul utilajelor speciale. Pentru a mări productivitatea sortării manuale,
materialele cu granulaţie mică sunt îndepărtate prin sitare. Separatoare magnetice,
suflătoare, benzi înclinate, maşini de împins au toate scopul de a pregăti deşeurile pentru
sortarea manuală şi de a mari productivitatea personalului de sortare. Există două tipuri
de sortare: negativă şi pozitivă.
În cazul sortării pozitive este extras materialul recuperabil din fluxul de deşeuri şi
este aruncat în sertarele corespunzătoare.
În cazul sortării negative materialele care sunt considerate impurităţi care
deranjează sunt extrase din fluxul de materiale, pe banda transportoare rămânând doar
fracţiunea dorită.
8
xxx - http://p2library.nfesc.navy.mil/P2_Opportunity_Handbook/7_III_8.html
159
Prin sortare negativă se obţin productivităţi mai mari, dar de calitate mai scăzută,
în timp ce în cazul sortării pozitive se obţine calitate foarte bună cu productivitate însă
mult mai mică. Colectarea separată a materialelor recuperabile creste considerabil
randamentul operaţiunii de sortare.
7.1.3.9. Flotarea
Sortarea prin flotaţie este avută în vedere când densităţile specifice ale unui
amestec de materiale sunt foarte apropiate.
Flotaţia se foloseşte la îndepărtarea impurităţilor din cărbuni, minereuri, barita, zgură,
cernelurile negre de tipar, deşeurile din materiale plastice şi multe altele. Domeniul
principal de utilizare este cel al fabricării de hârtie, în care se prelucrează prin flotaţie
hârtia tipărită recuperată, obţinându-se o hârtie grafică deschisă la culoare.
160
mult de la formă la alta de prezentare (în vrac, în pachete, în bucăţi etc.) şi tipul şi
dimensiunile materialelor.
Tăierea cu flacără oxiacetilenică (fig. 7.1.)9,10. Din cauză că această operaţie
de tăiere se execută manual, cu o productivitate redusă (în medie 5 t/schimb), cu un
personal numeros şi un consum ridicat de oxigen, ea se foloseşte tot mai rar, lăsând locul
debitării cu foarfeci mecanice. În nici un caz nu se aplică la tăierea şutajelor la laminoare
care se debitează numai cu fierăstraie sau cu foarfece mecanice.
9
Xxx -
http://recursos.cnice.mec.es/bancoimagenes2/buscador/imagen.php?idimagen=46201&zona=mat&nivel1=9
5&nivel2=67&nivel3=70&start=140
10
xxx - http://www.fundacionpicarral.org/aula_taller.php
11
xxx - http://www.westbrook-eng.com/New/National.html
161
Materialele refolosibile feroase provenite din casarea mijloacelor fixe, utilaje,
instalaţii, maşini diferite grele sau asamblate scoase din uz sau colectate de la populaţie
se prelucrează prin dezmembrare care se realizează prin demontare mecanică ci ajutorul
sculelor şi dispozitivelor sau prin tăiere cu o flacără oxigaz. Părţile dezmembrate se
repartizează pe categorii, clase sau grupe de calitate.
Dacă prin dezmembrarea unor maşini, ansamble sau subansamble se urmăreşte
recuperarea unor piese, precum şi recondiţionarea unor materiale provenite direct din
colectare, atunci operaţia de dezmembrare se va efectua într-un atelier dotat cu bancuri de
lucru, menghine, truse de scule, foarfeci ghilotină manuale, ferăstrău alternativ, polizor,
maşină de îndreptat profile de tablă şi fier beton, presă de dresat etc (fig. 7.3).
a) b)
c)
Fig. 7.20. Maşini care intru în componenţa unui atelier de dezmembrat maşini:
a) ferăstrău alternativ; b) polizor; c) presă.
În această categorie intră materialele feroase cu masa volumică până la 1,3 t/m3
şi cu o grosime de maximum 10 mm Aceste limite pot suferi fluctuaţii în funcţie de
posibilităţile de manevrare şi de prelucrare.
Balotarea materialelor refolosibile feroase uşoare, în special provenite din
deşeuri de tablă subţire, din sârmă etc., se făcea la început manual şi avea ca scop
manipularea mai uşoară pentru transport. După aceea s-au realizat prese mecanice care în
prezent se află într-o gamă foarte variată şi deci s-a trecut la o productivitate mărită.
Astfel sunt presele hidraulice pentru balotarea materialelor refolosibile din oţel
cu grosimea de până la 10 mm.
În general presele hidraulice de balotat sunt dotate cu cuve de alimentare de
mari dimensiuni, dat fiind masa volumică foarte redusă a materialelor feroase uşoare în
stare nepregătită.
Materialul introdus în cuvă este apoi în mod succesiv comprimat pe cele trei
dimensiuni cu ajutorul unor pistoane acţionate de pompe hidraulice până la dimensiunile
finite ale balotului, care apoi este expulzat pe gura de evacuare.
162
7.2.3. Prelucrarea deşeurilor din fontă veche
În general sursele principale de fontă veche sunt piesele din fontă (batiuri,
volante, carcase etc. de la utilajele casate), utilajele de turnare (lingouri, poduri de turnare
scoase din uz) şi scoarţele (scursurile de fontă).
Prelucrarea fontei vechi constă în mărunţirea prin spargere a acesteia la
dimensiunile şi masa, pe bucăţi, corespunzătoare cerinţelor tehnologice impuse de
agregatele de turnare.
Mărunţirea fontei şi a scoarţelor de fontă, ca şi de oţel, se face cu zdrobitoare
mecanică cu bilă de 10 t sau cu sonete cu bilă de 3 – 5 t, care asigură fragmentarea
materialelor la dimensiunile cerute de folosirea optimă a acestora în turnătorii şi oţelării.
Spargerea pieselor grele din fontă, şi chiar din oţel, a scoarţelor, etc., provenite
din utilajele de turnare şi din casări, se face în gropi pirotehnice.
Pentru evitarea zgomotului şi trepidaţiilor de la spargerile pirotehnice în gropi
sau pe plaje deschise, se foloseşte şi spargerea pirotehnică în mediu lichid (apă).
163
- cu azot gazos, în prima parte a tunelului obţinându-se o răcire a pachetului
la 7 oC;
- cu azot lichid, în cea de a două parte a tunelului obţinându-se în final o
temperatură a pachetului de –120 oC.
După răcire, pachetele sunt împinse pe o cale cu role în maşina “Shredder” unde
sunt sfărâmate. Datorită faptului că oţelul răcit la o temperatură foarte scăzută devine
casant. (spre deosebire de metalele neferoase) tot ce este metal feros se sfărâmă, iar
metalele neferoase, în proporţie de 90 % sunt colectate separat.
Materialele feroase, în proporţie de 84 % cu 15 % impurităţi (materiale textile,
cauciuc, materiale plastice) şi cu 1 % neferoase sunt colectate de către un separator
magnetic.
164
7.2.7. Pregătirea deşeurilor din aluminiu
165
Separarea materialelor refolosibile de aluminiu, pe bază de compoziţie chimică,
care rezultă din casări de utilaje (carcase diferite, pistoane, piese mărunte etc.), se poate
face cu o instalaţie care constă dintr-un transportor cu bandă de cauciuc alimentat
continuu cu un buncăr înclinat acţionat hidraulic şi care se descarcă în paralel cu axa
benzii transportoare pe o lungime de circa 4 m. Banda are lungimea de circa 20 m şi
lăţimea de 1 m şi este deservită de 7 – 8 muncitori care sortează manual de pe bandă în
containere separate materiale: pistoane, carcase, piese de metal feroase sau neferoase – pe
tipuri şi compoziţie chimică.
166
Bateriile de acumulatoare se dezmembrează manual scoţându-se plăcile de
plumb din celulele de ebonită. Capacele de ebonită se sparg cu ciocanul.
Plăcile sau nămolurile foarte acide se spală, iar apoi se tratează cu carbonat de
calciu pentru a precipita metalul.
În prezent există instalaţii în care operaţiile de separare a plumbului din bateriile
de acumulatoare se realizează mecanizat, iar procesul de lucru este ermetizat pentru
protejarea muncitorilor de intoxicaţii. Procedeul aplicat cu aceste instalaţii al separării
metalelor, constă din folosirea de medii dense, după o prealabilă sfărâmare a bateriilor de
acumulatori.
Impurităţile din plumbul brut (Cu, Zn, Sn, Sb, Fe, As etc.) se elimină prin
rafinare.
Prelucrarea scoarţelor pentru obţinerea plumbului brut se face în cuptoare
rotative, la 1200 – 1400 oC cu adaos de pirită, nisip de cuarţ şi sodă calcinată sau în
cuptoare electrice.
Rafinarea plumbului brut de Sn, SB şi Zn se realizează prin metoda electrolitică
şi alcalină.
Rafinarea electrolitică constă din rafinarea plumbului recuperat rafinat de staniu
prin metoda alcalină şi apoi turnarea topiturii în anozi pentru rafinarea electrolitică de Sb,
Zn, As, Au etc.
Rafinarea alcalină se aplică la productivitate relativ mică.
Reducerea plumbului şi antimoniului din topituri se face până la obţinerea unui
aliaj intermediar cu conţinut ridicat de antimoniu utilizat pentru compoziţii de legare.
De la rafinare se obţine plumbul moale tehnic şi plumbul pentru paterii de
acumulatori, în funcţie de materia primă utilizată, precum şi plumb bare în cazul în care
se urmăreşte obţinerea unor aliaje.
În continuare sunt prezentate materialele refolosibile din materialele neferoase a
căror colectare îşi are provenienţa în reziduurile industriale, întrucât se produc numai în
procesele tehnologice din industrii; produsele rezultate din asemenea materiale neferoase
neregăsindu-se în gospodăriile populaţiei nu apare nici sursa de colectare a acestora. De
aceea prezentarea lor se va limita numai la prevederile din STAS 3017 – 78. Prelucrarea
acestor materiale neferoase făcându-se în unităţile de profil unde se produc, există
normative interne de pregătire, mai ales că se folosesc în majoritatea lor în recirculare în
interiorul acestor unităţi.
Aşchiile se vor depozita în cutii metalice, în atelierele prelucrătoare, cu cea mai
mare atenţie, folosind culorile convenţionale ale materialelor din care sunt turnate
piesele, culori ce trebuie să fie imprimate clar şi pe cutiile metalice pentru aşchii.
167
Fig. 7.21. Instalaţie de compactare a deşeurilor de ambalaje din plastic.
Compactarea poate fi realizată cu prese operate mecanic sau hidraulic. Presele pot
fi dotate şi cu un mecanism de balotare a deşeurilor compactate pentru uşurarea
transportării lor.
Compactarea poate fi întâlnită, de asemenea şi în autovehiculele de colectare sau
în autovehiculele de transport cu mecanisme speciale. În acest caz, există containere
prevăzute cu mecanisme de compactare a deşeurilor. În cazul autovehiculelor fără astfel
de mecanisme, compactarea poate fi realizată într-o staţie de transfer, înainte de
transbordarea deşeurilor într-un container de capacitate mai mare.
Compactarea mai este utilizată în cazul presării deşeurilor ce pot fi utilizate ca şi
combustibil alternativ într-o forma mai densă, şi anume pelete sau brichete. Presele de
pelete au fost preferate faţă de cele pentru brichete, datorită cantităţii mult mai mare de
procesare şi a gradului de compactare mult mai ridicat. Prin aceasta compactare a
deşeurilor pentru combustibil alternativ, pe lângă avantajele menţionate mai sus, se poate
obţine şi o creştere a energiei termice dezvoltate de acestea.
168
etc.) dar, dezavantajul cel mai important este oxidarea aşchiilor ceea ce determină apariţia
unor dificultăţi în efectuarea proceselor metalurgice şi înrăutăţirea calităţii oţelului.
Reziduurile metalice sub formă de aşchii se folosesc cel mai bine în
întreprinderile metalurgice în care pentru prelucrarea aşchiilor ca material corespunzător
pentru încărcare în cuptoare, sunt îndeplinite. Aceste condiţii există într-o anumită
măsură în orice uzină constructoare de maşini care are turnătorie proprie.
O uzină care are turnătorie şi oţelărie proprie poate prelucra toate materialele
feroase proprii indiferent de proporţia între cele de fontă şi cele de fier.
Alegerea procesului tehnologic pentru prelucrarea aşchiilor, în material de
încărcat în cuptoare, depinde în principiu de 2 factori: pe de o parte de raportul dintre
cantitatea de aşchii de fontă şi de fier, iar pe de altă parte de felul aşchiilor de fier
(întrucât aşchiile de fontă au de obicei peste tot acelaşi format).
Din această cauză, pentru prelucrarea reziduurilor metalice sub formă de aşchii
nu se poate prescrie un proces tehnologic unic, valabil pentru toate sectoarele de
producţie din construcţia de maşini.
În afară de diferenţa cantitativă determinat prin raportul dintre cantităţile de
deşeuri de fontă şi de fier, la aşchiile de fier se constată şi diferenţe calitative mari.
Aşchiile de fier trebuie apreciate după modul în care se pretează pentru prelucrarea finală
în materialul de încărcat în cuptoare, prin brichetare sau împachetare. Pentru brichetare
(fără mărunţirea aşchiilor) se pretează aşchiile de fontă şi aşchiile scurte de fier, de
exemplu cele produse le frezare; aşchiile lungi care se produc la strunjire, trebuie
mărunţite.
Bazându-se pe aceste considerente întreprinderile (societăţile) constructoare de
maşini şi-au adoptat diferite sisteme de prelucrare a aşchiilor metalice şi nemetalice.
Puţine unităţi însă au în prezent organizate secţii centrale pentru o prelucrare totală şi
completă a aşchiilor pornind de la colectarea mecanizată şi până la introducerea acestora
în cuptoarele de topit sub formă de brichete.
Aşchiile de metale neferoase, pentru a fi cât mai bine separate de părţi feroase,
sunt trecute în prealabil printr-un separator magnetic.
169
Capitolul 8
DEŞEURI LICHIDE
În mod obişnuit, pentru aceste trei categorii de ape se construiesc reţele separate,
având moduri diferite de evacuare şi epurare.
Compoziţia apelor reziduale industriale este extrem de variata, în funcţie de caracterul
industriei respective.
În unele dintre ele predomină impurităţile minerale (exploatările miniere), în altele
cele organice (industria alimentară, industria hârtiei şi celulozei), în altele amândouă.
Numeroase industrii prezintă un grad mare de încărcare cu substanţe chimice (uzinele
prelucrătoare de metale, rafinăriile de petrol, fabricile de coloranţi organici, fabricile de
pielărie etc). În sfârşit în multe industrii, apele reziduale au o temperatură foarte înaltă, până
la 80°C şi mai mult.
Bineînţeles că faţă de marea diversitate a tipurilor de ape reziduale industriale, vor
corespunde numeroase metode specifice de epurare a lor1.
1
Chiriac V. – Instalaţii pentru epurarea apelor reziduale, Comitetul de Stat al Apelor, Bucureşti, 1966;
170
Aciditatea apelor de mină, provocată de formarea acidului sulfuric prin acţiunea
aerului şi apei asupra mineralelor de sulf, poate fi neutralizată când cantităţile de substanţă
alcalină necesară şi de nămol format nu sunt prea mari. Pentru minele abandonate este
necesară etanşarea galeriilor, spre a preveni intrarea aerului şi astfel formarea acidului.
În incintele preparaţiilor, apa mai este folosită ca apă potabilă, precum şi în instalaţiile
tehnico-sanitare. Unele preparaţii au în incintă şi centrale electrotermice proprii, care folosesc
cantităţi însemnate de apă pentru răcire şi, uneori, pentru transportul hidraulic al zgurii şi
cenuşii.
Uneori poate fi avantajos ca circuitul apei tehnologice să se conexeze cu cel al apelor
de mină, care pot fi utilizate în preparaţie, dacă nu sunt mineralizate excesiv2.
2
Chiriac V. – Instalaţii pentru epurarea apelor reziduale, Comitetul de Stat al Apelor, Bucureşti, 1966;
171
Încărcarea acestor ape variază mult, după provenienţa lor, ele conţinând în special
fenoli, amoniac, sulf, cianuri, crom, acizi, alcalii, etc. în cantităţi care depind de sursa lor şi de
procedeele tehnologice folosite.
Măsurile necesare pentru protecţia calităţii surselor de apă, în care aceste ape reziduale
sunt evacuate, este necesar să fie studiate de la caz la caz. Înainte de a se studia posibilităţile
de îmbunătăţire a calităţii apelor reziduale evacuate, este indicat să se folosească la maximum
posibilităţile de reducere a volumului şi nocivităţii lor, prin „intervenţii" în procesul
tehnologic de producţie al unităţilor3.
Apele reziduale din industria petrolului reprezintă una din cele mai grave surse de
impurificare a cursurilor de apă, atât prin larga lor răspândire pe teritoriu, cât şi prin caracterul
lor foarte nociv.
Cele două mari sectoare productive din această industrie sunt: extracţia cu schelele
petroliere şi prelucrarea cu rafinăriile.
a) Ape reziduale de la extracţia petrolului.
Principalele surse de formare a apelor reziduale sunt:
– sondele în curs de forare, de la care se scurg: noroaiele folosite pentru foraj,
apele scurse de la prăjinile de foraj, extrasele de sondă, apele de la spălarea sondei, apele
spălarea de la probele de pompare etc.;
– sondele în exploatare, de la care se scurg: apele de la spălarea depunerilor
de nisip din sondă, apele de la scurgerea prăjinilor în timpul reparaţiilor, de la spălarea
sondelor etc.;
– instalaţiile de colectare ale grupelor de sonde, de la care se scurg: apele
sărate de strat - separate în decantoare - apele de la spălarea periodică a nămolului depus în
decantoare (ambele conţin ţiţei) apele de răcire ale instalaţiilor de pompare etc.;
– parcurile centrale de decantoare, de unde se evacuează intermitent cantităţi
importante de ape reziduale de strat, care conţin concentraţii mari de săruri (50—200 g/l) şi de
ţiţei;
– staţiile de desalinare chimică şi electrică, evacuând continuu ape reziduale
de strat, care pe lângă săruri şi ţiţei mai conţin şi naftenaţii folosiţi ca desemulsionanţi
chimici;
– instalaţiile de compresoare şi staţiile de pompare, de la care se scurg ape de
răcire încărcate cu uleiuri;
– staţiile de încărcare în cisternele de cale ferată, de pe platformele cărora se
scurge ţiţeiul risipit din neglijenţă;
– garajele, platformele etc. de la care se scurg ape de spălare încărcate cu
uleiuri.
3
Chiriac V. – Instalaţii pentru epurarea apelor reziduale, Comitetul de Stat al Apelor, Bucureşti, 1966;
172
petrol, scăderea conţinutului de oxigen în apa râului, efectul toxic asupra peştilor produs de
ţiţei, hidrogenul sulfurat şi acizii naftenici.
La rezolvarea problemelor de canalizare ale unei exploatări petroliere extractive,
trebuie să se ţină seama de o serie de principii dintre care:
– recuperarea ţiţeiului trebuie să se facă de preferinţă chiar la sursa de
producere a reziduurilor, înainte de se evapora fracţiunile sale cele mai uşore şi înainte de a se
amesteca cu alte ape reziduale;
– pentru prevenirea înfundării reţelei de canalizare este preferabil ca
suspensiile grosiere să fie reţinute în instalaţii de preemirare la fiecare obiectiv în parte s-au la
grupe de obiective.
Consumul de apă în rafinării este destul de mare şi anume: 10—15 m3/ tonă petrol la
rafinăriile cu distilare primară, 15—35 m3/tonă la rafinăriile cu instalaţii de cracare şi 50—80
m3/t, la acelea cu instalaţii de prelucrare a gazelor. Faţă de această situaţie, se impune o
recirculare avansată a apelor, în vederea reducerii la minimum a debitelor apelor reziduale
evacuate în reţeaua de canalizare şi staţia de epurare.
Acţiunile nocive ale apelor reziduale de la rafinării asupra emisarului sunt în principal
următoarele:
– pelicula de uleiuri şi produse petroliere deranjează respiraţia peştilor şi
organismelor inferioare prin împiedicarea schimbului de oxigen, împiedicând totodată şi
fenomenul de autoepurare;
– organismele animale inferioare şi fitoplanctonul sunt prinse în masa
uleioasă şi antrenate pe fundul râului;
– uleiurile, ca şi produsele petroliere lezează branhiile peştilor, producând
intoxicarea; componentele cele mai toxice sunt acizii naftenici, mercaptanii şi derivaţii
fenolici.
173
În rafinării, epurarea apelor reziduale se realizează pe baza următoarelor principii4:
– colectarea şi canalizarea apelor cu reziduuri petroliere separat de apele cu
leşii sau cu alte substanţe nocive, de apele menajere, precum şi de apele pluviale şi
convenţional curate;
– epurarea chiar în secţiile respective a apelor cu leşii şi cu alte substanţe
nocive şi refolosirea apelor epurate în alte scopuri tehnologice;
– tratarea mecanică, fizico-chimică şi biologică a apelor reziduale cu produse
petroliere;
– dotarea instalaţiilor cu aparatură automatizată de comandă şi control;
– folosirea în procesele tehnologice a unor emulgatori netoxici;
– recircularea maximă a apelor.
Din multitudinea apelor uzate evacuate din industria chimică anorganică, în cele ce
urmează sunt analizate apele uzate evacuate din industria anorganică de bază şi din industria
îngrăşămintelor chimice, care de altfel au şi debitele cele mai importante de ape uzate.
Din industria anorganică de bază face parte producerea acizilor, bazelor şi a sărurilor
minerale. în cele de mai jos sunt analizate apele uzate evacuate la fabricarea acizilor sulfuric
şi clorhidric, precum şi a produselor clorosodice.
Apele uzate rezultate la fabricarea acestor produse se încadrează, în general, în
categoria apelor cu concentraţii de impurităţi suficient de mari pentru a necesita epurarea lor,
dar prea mici pentru recuperare.
Acidul sulfuric (H2SO4). Este obţinut prin prelucrarea gazelor care conţin SO2, oxidate la
SO3 cu ajutorul catalizatorilor de contact, sau care, la dizolvare în apă, sunt transformate în
acid sulfuric cu ajutorul catalizatorilor oxizi de azot. Gazele cu SO2 sunt produse prin arderea
sulfului, reducerea sulfaţilor, descompunerea acidului sulfuric deşeu, dar, în principal, prin
prăjirea piritelor şi a altor sulfuri metalice naturale în cuptoare etajate, cuptoare rotative, în
suspensie sau, mai modern, pe pat fluidizat. Prin aceste procedee sunt produse gaze cu
conţinut de SO2 de 5—15 % în volum, care sunt purificate şi concentrate până la un conţinut;
de SO2 de 100%.
Transformarea bioxidului de sulf în acid sulfuric se face, în principal, prin oxidarea la
trioxid de sulf, în prezenţa catalizatorilor de contact (de platin, de vanadiu etc.) în sobe de
contact şi dizolvarea (absorbţia) în acid sulfuric mai diluat, pentru a da acid sulfuric
concentrat. Fazele principale ale transformării sunt: desprăfuire, răcire, dezarsenizare cu
4
Chiriac V. – Instalaţii pentru epurarea apelor reziduale, Comitetul de Stat al Apelor, Bucureşti, 1966;
5
Jorgensen S.E. – Industrial waste water management, Elsevier, Amsterdam, 1979;
174
ajutorul acidului sulfuric diluat şi uscare cu ajutorul acidului sulfuric concentrat, reţinut în
proces şi recirculat în scopul uscării complete.
Din acest procedeu de fabricaţie (folosit aproape exclusiv) rezultă nămol cu oxid de
arsen şi alte impurităţi (spălat şi trimis la haldă) şi sunt evacuate ape de răcire (a gazelor de la
prăjirea piritelor, a acidului diluat folosit la dezarsenizare, a sobelor de contact în care se face
oxidarea catalitică), care pot fi impurificate din cauza coroziunii ţevilor, ca şi ape de spălare a
halelor şi instalaţiilor. Debitul specific de ape evacuate este de 40—60 m3/t de produs.
Acidul clorhidric (HCl). Se obţine industrial prin arderea clorului în prezenţa hidrogenului,
în turnuri căptuşite şi prevăzute cu elemente de răcire pentru evitarea pericolului de explozie a
acestui gaz detonant. Acidul clorhidric gazos este răcit prin absorbţie în soluţie diluată de acid
clorhidric. În afara acestui procedeu de sinteză directă, acidul clorhidric mai poate fi obţinut
în mod curent prin tratarea clorurii de sodiu cu acid sulfuric. Din procesul tehnologic rezultă
ape uzate de răcire, puţin impurificate, având debitul specific de 10—15 m3/t de acid produs 6.
6
Kogan B. şi colab. – Epurarea apelor uzate cu Hg de la fabrica „Nikitovsk”, In: Chemical Abstracts, vol. 76, nr.
37172 c;
7
Negulescu M. – Municipal Waste water Treatment, Developement in water science, 23, Elsevier, Amsterdam,
1985;
8
Antoniu Radu şi colab. – Epurarea apelor uzate industriale, vol. I, Ed. Tehnică, Bucureşti, 1987;
175
8.1.5. Apele reziduale din industria alimentară
Caracteristica principală a apelor reziduale din industria alimentă este conţinutul lor
ridicat în materii organice, care întrece cu mult pe acela al apelor reziduale menajere. În
paralel, şi numai pentru unele din ramurile industriei alimentare, apare şi o importantă
încărcare minerală.
Un specific al modului de producere a apelor reziduale — şi în general al
reziduurilor—din industria alimentară îl constituie faptul că volumul şi nocivitatea lor se pot
reduce într-o mare măsură prin măsuri interne tehnologice şi organizatorice, în care
recuperarea substanţelor valorificabile şi folosirea procedeelor uscate joacă un rol din cele
mai eficace.
Trăsăturile generale schiţate mai sus le vom urmări în diferitele ramuri ale acestei
industrii, arătând totodată şi metodele generale de epurare mai uzuale:
a) Industria laptelui.
Apele uzate provin în general de la spălări de recipienţi, hale de fabricaţie etc. şi
conţin resturi de lapte, zer, brânză etc, toate fiind substanţe cu o pronunţată tendinţă de
fermentare. Conţinutul în materii organice, respecţi biochimic de oxigen, are valori ridicate –
de la 500 la peste 1500mg/l – iar fermentarea lor se produce cu degajare de gaze, în special
bioxid de carbon. Totodată conţinutul de acid butiric şi acid lactic, care emană un miros
extrem de neplăcut, favorizează formarea ciupercilor filiforme.
Primele măsuri care trebuie luate pentru îndepărtarea impurificării provocate de aceste
ape sunt acelea de luat in interiorul halelor de fabricaţie în scopul reducerii debitelor şi
nocivităţii apelor evacuate şi anume:
– oprirea evacuărilor la canalizare a resturilor de produse lactate: lapte
smântânii, zer, produse de lapte condensat etc;
– colectarea tuturor scurgerilor de produse lactate de la diversele neetanşeităţi
ale instalaţiilor tehnologice;
– prevenirea automată a tuturor împrăştierilor accidentale de produse rezultate
din nefuncţionarea instalaţiilor.
b. Industria cărnii
Apele reziduale, în special cele de la abatoare, se caracterizează printr-un conţinut
mare de resturi şi corpuri în suspensie, grăsimi şi în general o cantitate de materii organice;
CBO5 atinge valori de până la 30000 mg/l.
Şi în această ramură trebuie luate măsuri prealabile tehnologice pentru reţinerea în
halele de fabricaţie a resturilor şi corpurilor străine, a recuperării grăsimii, părului, copitelor,
sângelui, toate fiind produse valorificabile; trebuie de asemenea generalizate procedeele de
curăţire uscată a halelor, toate acestea fiind măsuri pentru reducere debitelor şi nocivităţii
apelor evacuate la canalizare.
c. Industria conservelor
Şi în această ramură, apele reziduale provin în special de la spălări. De aici, o primă
măsură se impune pentru reducerea debitului şi încărcării apelor reziduale, este generalizarea
procedeelor uscate de curăţire a halelor şi instalaţiilor. De asemenea trebuie luate măsuri
pentru reţinerea corpurilor plutitoare, cojilor, seminţelor, pulpei de fructe şi a altor deşeuri de
fabricaţie; acestea se reţin prin grătare şi site la sifoanele de pardoseală, pentru a fi apoi
supuse compostării, utilizate ca hrană pentru animale sau folosite la fabricarea alcoolului.
Epurarea apelor reziduale din industria conservelor se poate face atât pe cale naturală
cât şi artificială.
176
Epurarea naturală se realizează fie prin precipitare chimică urmată de câmpuri de
infiltrare sau iazuri biologice, fie prin filtrare biologică urmată de iazuri. Întrucât iazurile
emană mirosuri urâte din cauza fermentării anaerobe rapide a apelor, ele trebuie să fie la o
distanţă minimă de 1,5 km de aşezările omeneşti. Pentru îndepărtarea dezvoltării mirosurilor,
în iazuri se adaugă azotat de sodiu (Salpetru) substanţă bogată în oxigen. Iazurile se
dimensionează cu un volum egal cu 1,5 ori cantitatea apelor scurse într-un sezon, au
adâncimea maximă de 1,5 m şi sunt din pământ.
Epurarea artificial se face conform tehnologici obişnuite cu mecanico-chimice şi
biologice.
d. Industria zahărului
La fabricile de zahăr din sfeclă apele reziduale au următoarele provenienţe:
– apele de la spălarea şi transportul sfeclei;
– apele de la difuzie şi presarea tăiţeilor;
– apele de la condens;
– apele de la diferite spălări (saci, pânze, depozite).
Introducerea difuziei continue face să fie înlăturată cea mai importantă sursă de
murdărire de la fabricile de zahăr. În acelaşi timp, prin recircularea acestor ape se face o mare
recuperare de substanţe zaharoase, care se valorifică în producţie.
– La circuitul de condens:
răcirea apelor reziduale;
împiedicarea descompunerii substanţelor organice prin adăogare de
clor după instalaţia de răcire.
177
e. Industria berii
Fabricarea unui hl de bere necesită 2—7 m3 apă, din care 25% se impurifică, iar restul
se scurge relativ curată sau se evaporă. Pentru reducerea gradului de murdărire a apelor
reziduale trebuie luate măsuri speciale ca:
– reţinerea seminţelor de cereale şi folosirea lor ca hrană pentru animale;
– hameiul consumat trebuie de asemenea reţinut şi împrăştiat pe câmp sau ars;
– recuperarea drojdiei pentru a fi folosită ca hrană animalelor.
Primele măsuri care trebuie luate sunt acelea de reţinere şi îndepărtare în vederea
valorificării, a reziduurilor solide. Rămăşiţele de cartofi sunt separate prin site, apoi
amestecate cu borhotul şi folosite ca hrană pentru vite. Apele care conţin reziduuri de nisip şi
pământ vor fi desnisipate şi decantate.
În fabricile de alcool din cereale, borhoturile pot fi de asemenea recuperate şi folosite
drept hrană pentru vite, fie direct, fie sub formă de fulgi, după prealabilă deshidratare pe
valţuri.
Din fabricile de alcool din melasă şi fabricile de drojdie care folosesc ca materie primă
tot melasa, dar într-o concentraţie mai mică, apele reziduale, în afară de apele de spălare şi
limpezire cuprind:
– extracte uzate (borhotul) care conţin materii nefolosite din melasă şi resturi
din sărurile nutritive adăugate, precum şi o oarecare cantitate de drojdie cu reacţie mai mult
sau mai puţin acidă;
– ape de răcire curate, care nu trebuie amestecate cu celelalte ape reziduale şi
care pot fi recirculate.
Dat fiind conţinutul mare de substanţe hrănitoare al apelor reziduale din fabricile de
alcool şi drojdie, o primă soluţie de epurare a lor o constituie epurarea naturală, respectiv
irigaţiile. În acest scop se folosesc apele diluate cu ape de răcire şi limpezire, neutralizate cu
var sau o altă substanţă neutralizantă. Un inconvenient îl constituie faptul că fiind foarte
concentrate, aceste ape necesită pentru irigare suprafeţe foarte mari. La aceasta se mai adaogă
şi faptul că, intrând foarte uşor în putrefacţie, dezvoltă mirosuri urâte. Cu bune rezultate s-au
folosit şi iazuri biologice cu acţiune de oxidare aerobă, înălţimea apei fiind de 0,5 m.
Ca metode de epurare artificială se folosesc biofiltrele deschise sau biofiltrele închise
şi aerisite artificial. Bazinele de aerare nu dau în general bune rezultate, din cauza formării
nămolului gazos plutitor, datorită conţinutului mare al apelor în materii organice - hidraţi de
carbon şi albuminoide - inconvenient care nu se înlătură nici prin alcalinizare cu var.
178
h. Industria amidonului
Pentru tratarea apelor reziduale din fabricile de amidon din cartofi, se recomandă ca în
prealabil acestea să fie bine curăţate prin mijloace mecanice , ca site de sârmă, de pânză şi alte
mijloace asemănătoare, similare cu acelea de la fabricile de zahăr. Pentru particulele
pământoase, se foloseşte decantarea în iazuri de nămol. Se foloseşte de asemenea tratarea
chimică cu coagulanţi şi apoi epurarea biologică artificială, apa trebuind să fie în acest caz cât
se poate de proaspătă şi fără a fi intrat în fermentare acidă. Ca procedeu de epurare naturală se
folosesc irigaţiile.
În cazurile în care materia primă pentru fabricarea amidonului sunt cerealele, va trebui
mai întâi realizată neutralizarea apelor, cel mai obişnuit prin amestecarea apelor acide de la
procesul de înmuiere şi precipitare a glutenului cu apele alcaline de la prepararea materiilor
prime (hidroxidul de sodiu), sau prin adăugare de var, respectiv acid carbonic. Înaintea treptei
biologice, trebuie realizată tratarea chimică cu coagulanţi. Cel mai des folosit coagulam este
varul în combinaţie cu sulfatul de sodiu, sulfatul feros sau sulfatul de aluminiu. În prealabil
apele vor fi bine aerisite.
Apele reziduale din industria uşoară au un caracter foarte variat, în funcţie de ramura
respectivă, mergând de la un conţinut mare de substanţe organice puternic putrescibile în
tăbăcării, până la o variată gamă de substanţe chimice toxice în vopsitorii şi în alte sectoare.
Sistemele de epurare sunt şi ele la fel de variate; şi în această ramură trebuie aplicate
mai întâi procedeele tehnologice de reducere a debitelor şi substanţelor nocive evacuate, prin
recircularea şi recuperarea substanţelor chimice valoroase, după care se face epurarea propriu-
zisă, prin procedee mecanice, chimice şi biologice. După reducerea nocivităţii specifice, o
bună parte din apele industriei uşoare se pot trata în comun cu apele reziduale orăşeneşti.
179
Efectele apelor reziduale neepurate de la tăbăcării sunt dezastruoase ducând la
distrugerea fondului piscicol şi periclitând toate folosinţele şi viaţa oamenilor şi animalelor.
La acest efect distrugător contribuie în egală măsură toate impurităţile din apele reziduale de
la tăbăcării. Astfel:
– datorită conţinutului mare în substanţe organice şi grăsimi, la suprafaţa
râurilor se formează spumă şi peliculă care împiedică re-aerarea apei şi procesul de auto-
epurare;
– prin acţiunea reciprocă a diferitelor substanţe impurificatoare se produce în
emisar o intensă floculare a materiilor coloidale şi formarea unui nămol abundent;
– reacţia tananţilor cu sărurile de fier dă naştere la compuşi care produc
colorarea în negru a apei râului;
– acelaşi efect este produs şi prin reacţia dintre sulfura de sodiu din apele
reziduale şi sărurile de fier din apa râului.
– substanţele toxice, ca şi microbii conţinuţi în apele reziduale, dăunează
fondului piscicol, ca şi animalelor şi oamenilor.
b. Spălătoriile de lână
Efluenţii conţin importante cantităţi de murdării de tot felul provenite de pe lâna oilor:
grăsime, nisip, praf, scaieţi etc.
În primul rând se procedează la separarea grăsimilor prin dispozitive centrifuge cu
mişcare rapidă. Se mai întrebuinţează în acest scop acidul sulfuric, clorura de calciu, acidul
carbonic etc.
Apele reziduale provin în principal din procesul de spălare a lânii. Debilele variază în
general între 35—40 m3 pe tona de lână spălată. Apele uzate au în general culoarea maron-
cenuşie şi miros puternic de lână.
Substanţele organice sunt în cantităţi foarte mari, exprimate printr-un consum de
KMnO4 de până la 10000 mg/l şi un CBO5 până la 10500 mg/l; de asemenea apele conţin
mari cantităţi de suspensii mergând până la 16000 mg/1, dintre care 70% sunt de natură
organică. Pe lângă acestea, apele mai sunt încărcate cu diverse impurităţi chimice, ca cloruri
cca. 2000 mg/l, potasiu cca. 1000 mg/l, sulfaţi cca. 45 mg/l, calciu cca. 80 mg/l, precum şi
mari cantităţi de grăsimi până la 30000 mg/l, fibre de lână etc. Adesea apele reziduale pot
conţine şi spori de antrax.
Recuperarea grăsimilor se obişnuieşte în general numai în cazul apelor de la spălarea
lânii fine şi semifine, pentru celelalte ea nefiind rentabilă. În aceste scop se întrebuinţează
dispozitive de flotare, centrifugare, metode chimice cu acid sulfuric, clorură de calciu, acid
carbonic etc. Randamentul de recuperare a grăsimilor este de cca. 50-55%, cheltuielile de
exploatare acoperite de beneficiile valorificări lanolinei obţinute.
180
În funcţie de condiţiile de evacuare, în reţeaua oraşului sau la râu, epurarea apelor reziduale
poate fi mecanică, chimică şi biologică.
d. Topitoriile de in şi cânepă
Apele uzate de la aceste unităţi conţin substanţe organice şi minerale rezultate din
tulpinile plantelor supuse procesului de topire. Ele au un consum ridicat de oxigen biochimic
şi un miros puternic. Iată câteva date caracteristice: CBO5 = 800—2500 mg/l; KMnO4 =
1800 — 4000 mg/l; suspensii 650-1200 mg/l; pH = 5—6,5; azot total = 30 mg/l; sulfaţi =
20—150, cloruri 50—80 mg/l etc. Debitele variază între 15—40 m3/tona de produs. Influenţa
apelor reziduale asupra emisarului este dintre cele mai defavorabile, ea manifestându-se în
special prin formarea de sedimente, dezvoltarea de alge şi ciuperci specifice unei stări
accentuate de impurificare, miros puternic, dezvoltarea de coli şi alte bacterii elc.
e. Industria bumbacului
Compoziţia apelor reziduale din industria bumbacului variază în funcţie de procedeul
tehnologic folosit pentru finisaj (albire—vopsire), care este principalul proces de fabricaţie
din care rezultă ape reziduale. Acestea conţin, pe lângă adaosurile necelulozice naturale ale
fibrei de bumbac, cleiurile provenit de la încleierea urzelilor, precum şi reactivii şi coloranţii
utilizaţi. Ape uzate se mai formează la spălarea filtrelor de la sistemul de umidificare a
aerului.
Cele mai murdare ape se formează la fierberea ţesăturilor, la acidulare şi la spălarea în
cazane după albire. Apele au o coloraţie brun gălbuie, care dispare la o diluţie 1/4, şi un miros
slab nedefinit. Iată câţiva indicatori medii: temperatura 24—42°C; suspensii 170—250 mg/l;
KMnO4 = 450—650 mg/l; CBO5 = 550 — 1100 mg/l; pH = 8 — 9,7; sulfaţi 200 mg/l etc.
La încleierea urzelilor se formează de asemenea ape încărcate organic şi mineral,
având: suspensii = 200 mg/l; CBO5 = 600 mg/l, pH = 6,5, sulfaţi = 1400 mg/l etc. Apele
reziduale de la secţiile de vopsit sunt încărcate cu resturi de coloranţi, reactivi, resturi de fibră
etc. Suspensiile ating 150 mg/l; KMnO4 = 1 000—2 500 mg/l; CBO5 = 350 mg/l, pH = 4,7—
6,9 etc. Apele mai pot conţine de asemenea potasiu, sodiu, crom, calciu, magneziu etc, în
funcţie de culoarea folosită.
Cantităţile de ape evacuate variază în funcţie de produsul finit al fiecărei secţii, de la
30 m3/ tonă de produs la secţia de imprimare, la 200 m3/tonă de produs la secţia de albire a
tortului.
Înainte de a arăta procedeele de epurare, trebuie menţionat că aceasta trebuie
precedată de măsurile pentru separarea fibrelor, urmată de uniformizarea debitelor şi
concentraţiilor în bazine de compensare.
f. Fabricarea sticlei
Prezintă un grad mai mare de impurificare apele provenite de la gazogene. În diferite
ţări această problemă se rezolvă prin concentrarea reziduurilor şi separarea gudroanelor şi
apelor fenolice, acestea fiind apoi răspândite pe haldele de zgură, după care sunt decantate şi
reluate în procesul de producţie.
O astfel de schemă conţine:
– căzi pentru prepararea soluţiei de acizi;
– bazin de acidulare a apelor brute;
– cămin de distribuţie;
– decantoare verticale;
– rezervor de acumulare a apelor degudronate;
– filtre cu straturi multiple;
– rezervor de acumulare a gudroanelor cu dispozitiv de pompare;
181
– halde de zgură cu sistem de pulverizare.
În căzile de preparare a soluţiei acide se prepară soluţia diluată de acid ciorhidric sau
sulfuric, în concentraţie de 1%.
În bazinul de acidulare apele brute cu gudroane şi fenoli sunt amestecate cu soluţia de
acid, în vederea reducerii pH-ului la 6,5 ceea ce favorizează separarea particulelor de
gudroane grele.
Decantarea gudroanelor se face în bazine decantoare verticale, cu un timp de
staţionare de 4 ore, la o viteză de 0,002 m/sec.
În spaţiul de depunere a gudroanelor se găseşte o serpentina de aburi pentru încălzirea
în vederea evacuării, gudronul uşor acumulându-se la suprafaţă.
Rezervorul de acumulare a apei degudronate are rolul de a uniformiza debitul de apă
trimis spre filtre.
Apele reziduale din industria lemnului, hârtiei şi celulozei se caracterizează prin debite
deosebit de mari şi încărcări foarte variate cu substanţe în special organice.
În fabricile de hârtie şi celuloză există în general următoarele categorii de ape
reziduale, canalizate de cele mai multe ori în reţele separate:
– ape chimic impure, rezultate de la prepararea soluţiilor de fierbere, de la
regenerarea sărurilor din soluţiile de, fierbere, soluţii de fierbere epuizate etc;
– ape cu fibre de la defibrarea, deshidratarea şi eventual albirea celulozei;
– ape cu fibre şi alte suspensii de la fabricarea diferitelor sorturi de hârtie din
celuloză;
– ape menajere;
– ape de răcire şi pluviale.
Debitele de apă necesare pentru fabricile de hârtie pot atinge cea 200 m3 la tona de
produs, iar pentru fabricile de celuloză 300—400 m3 la tona de produs.
Conţinutul în materii organice — exprimat în CBO5 — atinge în medie 120 mg/l la
fabricile de carton şi 450 mg/l la fabricile de celuloză, iar materiile în suspensie 560 mg/l,
respectiv 1700 mg/l. În special leşiile de fierbere şi apele de spălare primară a pastei conţin
însemnate impurităţi chimice şi organice.
În general, reţele separate conduc apele de diferite categorii mai întâi la instalaţiile de
recuperare a substanţelor valoroase, după care o parte din apele tratate se întorc în fabricaţie,
respectiv se recirculă, iar cealaltă parte se îndreaptă spre staţia de epurare finală, unde de
obicei se face o epurare în comun a tuturor apelor preepurate.
În fabricile de hârtie şi celuloză recuperarea substanţelor valoroase conţinute în apele
reziduale se poate aplica pe o scară foarte largă, împletindu-se strâns cu recircularea apelor, în
vederea reducerii la minimum a debitelor şi nocivităţii apelor reziduale.
Câteva exemple de recuperări de substanţe valoroase, respectiv de recirculări de
debite:
– fabricarea lignosanului şi moliftanuiui din soluţiile de fierbere, de la
celuloza sulfit;
– fabricarea drojdiei furajere din soluţiile de fierbere cu bisulfit de calciu, ceea
ce permite valorificarea polizaharidelor din aceste ape. De ex. dintr-o cantitate de 1100 m3/zi
ape reziduale prelucrate se pot obţine cca. 10 tone/zi drojdie furajeră;
– regenerarea soluţiilor reziduale de fierbere în instalaţii de evaporare, ardere
şi caustizare, prin care se realizează un înalt grad de recuperare a sărurilor şi căldurii
182
dezvoltate;
– recuperarea terebentinei şi săpunurilor sulfat din condensul de la degazarea
cazanelor de fierbere a celulozei;
– recuperarea prin filtre electrice a sărurilor din gazele de ardere a soluţiilor
de fierbere a celulozei;
– recuperarea nămolului de carbonat de calciu de la caustizare, prin ardere în
cuptor rotativ;
– recuperarea fibrelor din apele de spălare a celulozei şi refolosirea apei în
circuit;
– recuperarea fibrelor din apele de la maşinile de hârtie, prin decantare în
pâlnii sau prin filtrare în filtre-vacuum şi recircularea apei limpezite.
9
Chiriac V. – Instalaţii pentru epurarea apelor reziduale, Comitetul de Stat al Apelor, Bucureşti, 1966;
183
8.2. TRATAREA APELOR REZIDUALE
Apele uzate, indiferent de sursă, prezintă variaţii în timp ale debitelor şi compoziţiei,
datorită lipsei de uniformitate a consumurilor de apă, a cantităţilor de apă eliminată din proces
şi a conţinutului acestora în substanţe poluante. Sunt relativ rare cazurile în care debitul şi
184
compoziţia sunt constante, cum ar fi procesele industriale cu caracter continuu, ce
funcţionează în regim staţionar şi în care nu intervin operaţii ciclice, cum sunt industria de
sinteză a amoniacului, acidului azotic, metanolului, prepararea minereurilor, unele procese
metalurgice, etc. În majoritatea industriilor intervin operaţii discontinue care, pe ansamblu,
conduc la evacuarea de ape uzate cu caracter aleator. Prezenţa mai multor surse de evacuare
discontinue, cu periodicitate diferită, determină variaţii dezordonate ale debitului şi
compoziţiei apelor uzate.
Variabilitatea compoziţiei apelor uzate poate fi o consecinţă şi a modificării în timp a
profilului şi a capacităţii de producţie. De exemplu, în fabricile de zahăr şi conserve, debitele
de ape uzate sunt sezoniere iar în industria chimică de sinteză, de obţinere a medicamentelor
şi coloranţilor, unde se obţin cantităţi mici de produse pe perioade variabile de timp, se
produc ape uzate numai în aceste perioade.
În aceste condiţii, pe platformele industriale complexe, compoziţia apelor uzate este
aleatoare, iar debitele prezintă fluctuaţii, până la limita maximă determinată de capacitatea
sistemului din care se face alimentarea cu apă. Aceste debite sunt influenţate şi de gradul de
recirculare a apelor din industria respectivă, iar în cazul sistemelor de canalizare mixte şi de
regimul precipitaţiilor. Variaţiile de debit sunt întotdeauna însoţite şi de variaţii de
concentraţii ale substanţelor poluante. Concentraţiile poluanţilor sunt determinate de
evacuările specifice de apă pe unitatea de produs, precum şi de evacuarea materialelor
nedorite.
În instalaţiile de tratare a apelor uzate, rezultatele depind de stabilitatea, respectiv
uniformitatea regimului de intrare a apelor uzate în sistemul de tratare. Variaţiile de debit în
staţiile de tratare au ca rezultat salturi de viteză ce perturbă regimul de curgere. Instabilitatea
vitezelor de curgere este dăunătoare mai ales în bazinele de decantare, în care vitezele mari de
curgere antrenează în efluent materiale în suspensie sau chiar materiale deja sedimentate.
Uniformizarea debitelor şi a compoziţiei apelor uzate se face în bazine de
uniformizare amplasate în serie sau în derivaţie cu colectorul de canalizare şi permite
dimensionarea staţiei de tratare la nivelul debitelor medii.
În instalaţiile de uniformizare a apelor uzate, respectiv în bazinele de uniformizare, cu
forme şi dimensiuni adaptate fiecărui caz în parte, pot avea loc şi transformări chimice între
diferiţii poluanţi din aceste ape, cum ar fi reacţii de neutralizare, de oxigenare, redox, de
precipitare sau procese biochimice, toate conducând la o degrevare a etapei de epurare.
Se bazează pe faptul că asupra unui corp aflat într-un câmp gravitaţional acţionează o
forţă, ce determină deplasarea corpului spre fundul bazinului de separare10, 11. Separarea
particulelor relativ grosiere, nedizolvate în apă, sub influenţa câmpului gravitaţional, are loc
prin sedimentare sau flotaţie. Dacă sedimentarea gravitaţională nu este eficientă se utilizează
o separare sub acţiunea unui câmp de rotaţie creat artificial, în care iau naştere forţe
10
Coulson J.M. şi Richardson J.F. – Chemical engineering. Particle technology and separation processes, vol. 2,
Butterworth Heinemann, Oxford, 2002;
11
Pankraty Thomas M. – Environmental engineerint dictionary and directory, Lewis Publishers, S.U.A., 2001;
185
gravitaţionale, această separare fiind denumită centrifugare12.
186
În funcţie de modul de alimentare şi de evacuare, bazinele de sedimentare sunt13:
- bazin rectangular în curent rectiliniu, fig. 8.3.a;
- bazin circular cu alimentare central radială, fig. 8.3.b;
- bazin circular cu alimentare periferică radială, fig. 8.3.c;
- bazin circular cu alimentare periferică tangenţială, fig. 8.3.d;
- bazin rectangular cu alimentare central radială, fig. 8.3.e;
a)
b)
c)
d)
e)
Fig. 8.3. Moduri de alimentare a bazinelor de sedimentare.
În figurile 8.4, 8.5 şi 8.6 sunt prezentate câteva tipuri constructive de bazine de
sedimentare.
13
Maureen Aller - Environmental Engineers’ Handbook, CRC Press LLC, 1999;
187
Fig. 8.5. Bazin rectangular de sedimentare.
a) b) c)
Fig. 8.7. Metode de alimentare a bazinelor de sedimentare.
188
De asemenea şi racordurile de evacuare din bazinele de sedimentare se regăsesc sub
diferite moduri constructive:
- prag, fig. 8.8.a;
- evacuări multiple, fig. 8.8.b.
a) b)
Fig. 8.8. Racordul de evacuare din bazinul de sedimentare.
Flotaţia este procesul unitar de separare din apă, sub acţiunea forţelor gravitaţionale, a
particulelor cu densitate medie mai mică decât a apei. Astfel de particule pot fi constituite din
materiale omogene sau din asocieri de materiale cu densităţi diferite. În procesul de flotaţie
naturala, particulele materiale mai uşoare decât apa (uleiuri, grăsimi, hidrocarburi) formează
asociaţii cu bule de aer sau gaz din procesele microbiologice ridicându-se la suprafaţa apei
care staţionează sau care se află în curgere liberă14, 15, 16.
Stratul de material plutitor, ridicat prin flotaţie, este îndepărtat prin raclare.
Flotaţia este procesul prin care particulele mai grele decât apa sunt antrenate la
suprafaţă, datorită asocierii lor cu bulele de aer, ce sunt suflate în apă prin partea inferioară a
bazinului. Această asociere cu bule de aer are consecinţe pozitive deoarece particulele mai
grele decât apa capătă o viteză ascensională datorită particulelor de aer.
În flotaţia cu aer, aerul este introdus fie sub formă de bule, obţinute prin trecerea
aerului prin difuzoare poroase, fie prin degazarea aerului dizolvat în apă, ca urmare a unei
detente, când se produce scăderea bruscă a presiunii gazului, aflată în echilibru în apă.
Flotaţia cu aer dispersat se utilizează la prepararea minereurilor şi la îndepărtarea materiilor
grase din apele uzate. Diametrul bulelor de aer este de 1-2 mm. La aceste dimensiuni bulele
de aer au o viteză ascensională foarte mare şi pot provoca distrugerea suspensiei coagulate din
apă.
Bulele mai fine (cu diametrul mai mic decât 0,1 mm) se pot obţine prin destinderea
apei sau prin suprasaturarea apei cu aer.
Ridicarea particulelor insolubile în apă, de către bulele de aer, este rezultatul
asocierilor reciproce, ce are loc în două moduri17:
– aderarea particulelor de gaz la suprafaţa particulei solide;
– încorporarea de bule de aer în interiorul particulei floculate cu structură
afânată;
– aderarea particulelor insolubile la suprafaţa bulei de aer (gaz).
14
Cheremisinoff Nicholas P. – Biotechnology for waste and wastewater treatment, Noyes Publications,
Westwood, New Jersey, S.U.A., 1996;
15
Cheremisinoff Nicholas P. – Handbook of water and wastewater treatment technologies, Butterwoth
Heinemann, S.U.A, 2002;
16
Woodard Frank – Industrial waste treatment handbook, Butterwoth Heinemann, S.U.A, 2001;
17
Maureen Aller - Environmental Engineers’ Handbook, CRC Press LLC, 1999;
189
Fig. 8.9. Metode de aderare a bulelor de aer la particulele solide.
În figura 8.10 sunt prezentate imagini ale bulele de aer la care au aderat particulele
solide18, 19.
Mărimea forţelor care reţin particule insolubile pe interfaţa apă-aer sau apă-gaz depind
de mărimea suprafeţei particulelor şi de prezenţa unei substanţe tensioactive, ce are tendinţa
de acumulare şi orientare a moleculelor pe interfeţe.
În practică, în cazul separării prin flotaţie cu aer nu este suficient doar ridicarea
particulelor la suprafaţă ci este necesară şi formarea unei spume utilizând substanţe spumante
- (CH3)2NH, (C2H5)2NH, CH3CH2CH2CH2NH2, (C4H9)2NH 20. Astfel de substanţe pot fi chiar
unii constituenţi din apele uzate, iar când aceştia nu există în apă trebuiesc adăugaţi.
18
Xxx - http://www.startprospecting.com/html/cyanide_-_nacn_dosage_in_flota.html
19
Xxx - http://www.platinum.matthey.com/media_room/1043401763.html
20
Flick Ernest W. – Industrial solvents handbooks, Noyes Data Corporation, Westwood, New Jersey, S.U.A.,
1998;
190
Capacitate de spumare mare au apele uzate din industria celulozei, textilă, industria de
prelucrare a proteinelor şi în industriile fermentative.
Pentru a se obţine o bună separare prin flotaţie trebuie luate măsuri pentru a reduce la
minimum turbulenţa din zona de separaţie. Datorită vitezelor mari de urcare a particulelor în
procesul de flotaţie, timpul de retenţie a apelor uzate în bazinul de flotaţie este mai mic decât
în bazinul de decantare.
Necesarul de aer variază funcţie de natura şi concentraţia suspensiilor şi depind de
condiţiile care trebuie îndeplinite de apa tratată.
Într-o instalaţie de flotaţie cu aer difuzat, consumul de aer este de cca. 0,2-1 m3
aer/m3 apă uzată.
În figura 8.11. sunt prezentate două tipuri de instalaţii de flotaţie21, 22.
b)
a)
Fig. 8.11. Instalaţii de flotaţie;
a) Denver DR.; b) clasică.
21
Maureen Aller - Environmental Engineers’ Handbook, CRC Press LLC, 1999;
22
COULSON J. M. şi RICHARDSON J. F. - Chemical engineering, Particle Technology And Separation
Processes, vol. 2, Butterworth Heinemann, Oxford, 2002;
191
Fig. 8.12. Amestecător cu stator.23
a) b)
c) d)
Fig. 8.13. Diferite forme ale dispozitivului de amestecare şi a statorului.
Pentru stabilirea parametrilor optimi ai procesului de flotaţie, pentru o apă uzată dată,
se recomandă efectuarea de teste la scară de laborator, pe un model fizic.
23
Wilson Ian D. şi alţii – Enciclopedia of separation science, Academic Press, Edimburg, 2000
24
Wilson Ian D. şi alţii – Enciclopedia of separation science, Academic Press, Edimburg, 2000
192
Fig. 8.14. Etapele operaţiei de centrifugare.
193
Fig. 8.16. Centrifugă de filtrare verticală cu dispozitiv pneumatic de descărcare25.
8.4.2. Filtrarea
Filtrarea este procedeul de trecere a apelor printr-un mediu poros, pe care are loc
reţinerea prin fenomene predominant fizice a unora din constituenţii apelor. Funcţie de
spaţiile libere ale mediului poros, în instalaţiile de filtrare se pot reţine din apă impurităţi de
dimensiuni variabile, de la dimensiuni foarte mari cum ar fi poluanţii grosieri, până la
poluanţi foarte fini26. La mediile poroase cu pori mari, mecanismele de reţinere pe filtre este
simplu, fiind oprite toate particulele cu dimensiuni mai mari decât porii filtrelor. Se vorbeşte
astfel de un fenomen de sitare. Pe măsură ce dimensiunile porilor se micşorează, mai intervin
şi alte fenomene.
Mecanismele care contribuie la reţinerea din apă a particulelor de impurităţi pe un
filtru sunt foarte complexe. Reţinerea pe suprafaţa filtrantă depinde de caracteristicile fizico-
chimice ale particulelor, de caracteristicile mediului filtrant, de viteza de filtrare şi de
caracteristicile fizice ale apei.
Curgerea prim medii filtrante poroase este menţinută în mod normal în domeniul
laminar atât iniţial (în filtru curat), cât şi după colmatarea lui cu suspensii. În aceste condiţii,
curgerea are loc în conformitate cu legea lui Darcy.
25
Wilson Ian D. şi alţii – Enciclopedia of separation science, Academic Press, Edimburg, 2000
26
Porter Mark C. – Handbook of industrial membrane technology, Noyes Publications, Wste wood, New Jersey,
S.U.A., 1990;
194
Varietatea mecanismelor de reţinere a impurităţilor din apă prin filtrare şi gama largă
de dimensiuni a particulelor care se reţin a dus la o diferenţiere între procesele în care
predomină efectul de sită şi cele în care primează alte mecanisme. În cele ce urmează se
prezintă pe scurt principalele procese de reţinere prin filtrare, atât pentru corpuri grosiere, cât
şi pentru particule de dimensiunea ionilor şi moleculelor.
195
Fig. 8.19. Curăţitor mecanic cu colector pentru impurităţile solide.29
28
Weiner Ruth F. şi Matthews Robin A. – Environmental engineering, , Elsevier Science ,U.S.A., 2003
29
Maureen Aller - Environmental Engineers’ Handbook, CRC Press LLC, 1999;
30
Maureen Aller - Environmental Engineers’ Handbook, CRC Press LLC, 1999;
196
a)
b)
Fig. 8.21. Site cu perii de curăţat:
a) sită verticală; b) sită înclinată.
Reţinerea pe filtre
Cele mai utilizate filtre pentru îndepărtarea suspensiilor sunt filtrele granulare şi
filtrele cu prestrat (fig. 8.22).
Materialul granular folosit frecvent este nisipul cuarţos. Filtrele cu nisip sunt formate
din mai multe straturi cu densităţi diferite care într-un curent de apă ascendent se stratifică
conform densităţii şi la care, după spălare, se obţine spontan o aranjare a granulelor cu
diametrul descrescând în sensul de curgere din timpul fazei de filtrare, fapt care permite o
folosire mai eficientă a adâncimii filtrului (fig. 8.23 şi fig. 8.24).
Filtrele de nisip sunt împărţite în:
– filtre lente cu viteze de filtrare de 0,1 – 0,6 m3/h;
– filtre rapide cu viteze de filtrare de 3 – 6 m3/h.
31
Weiner Ruth F. şi Matthews Robin A. – Environmental engineering, , Elsevier Science ,U.S.A., 2003
197
Fig. 8.23. Modul de aşezare a straturilor filtrante în funcţie de dimensiunea particulelor.
Aceste două tipuri de filtre diferă prin caracteristicile granulometrice ale nisipului şi
prin modul de regenerare.
În epurarea apelor uzate filtrele cu nisip se utilizează în treapta secundară de epurare
sau pentru finisarea efluenţilor treptei biologice. În aceste filtre au loc, pe lângă procesele
fizice de reţinere a particulelor insolubile şi procese microbiologice de degradare a unor
materiale organice dizolvate sau în suspensie.
Filtrele cu prestrat sunt formate din suporturi poroase rigide aşezate într-o carcasă, pe
care se depune un strat subţire de material filtrant granular, format din particule foarte fine de
5 – 100 µm. Fazele unui ciclu de funcţionare cuprind formarea prestratului, filtrarea şi
regenerarea. Pentru a prelungi durata fazei de filtrare, uneori se adaugă în apa supusă tratării
materialul granular chiar în timpul filtrării.
198
ca o fază ce acţionează ca o barieră pentru speciile moleculare sau ionice din apă, prin
membrană putând trece în general numai molecule de apă. Membranele pot fi constituite din
materiale solide (membrane consistente), din geluri îmbibate cu solvenţi sau din lichide
imobilizate într-o structură poroasă şi rigidă 32, 33(fig. 8.25), aflate sub două forme de
suprafeţe plane sau tubulare (fig.8.26).
Practic o membrană trebuie să aibă o permeabilitate mai mare pentru unele specii
decât pentru altele, deci să fie permeoselectivă.
Separarea prin membrane este utilizată în cea mai mare măsură pentru obţinerea apei
potabile, dar şi pentru tratarea apelor uzate.
b)
a)
Fig. 8.25. Membrană:
a) modului de aşezare a straturilor în membrană34; b) dimensiunea porilor la membranele de
separare35.
Dintre metodele ce utilizează separarea prin membrane, cea mai mare utilizare o au
osmoza, osmoza inversă, ultrafiltrarea şi electrodializa.
În soluţie, ionii substanţelor ionice sau ionii formaţi prin ruperea unei molecule polare
sunt hidrataţi astfel încât volumul ionilor este mult mai mare decât volumul unei molecule de
apă, sau chiar a moleculelor de apă asociate prin legături de hidrogen.
32
Porter Mark C. – Handbook of industrial membrane technology, Noyes Publications, Westwood, New Jersey,
S.U.A., 1990;
33
Judd Simon şi Jefferson Bruce – Membranes for industrial wasterwater reovery and re-use, Elsevier Science
Ltd, The Boulevard, Langford Lane, Kidlington, Oxford, UK; Elsevier Science Inc, 360 Park Avenue South,
New York, NY; Elsevier Japan, Tsunashima Building Annex, 3-20-12 Yushima, Bunkyo-ku, Tokyo 113, Japan,
2003;
34
Wilson Ian D. şi alţii – Enciclopedia of separation science, Academic Press, Edimburg, 2000
35
COULSON J. M. şi RICHARDSON J. F. - Chemical engineering, Particle Technology And Separation
Processes, vol. 2, Butterworth Heinemann, Oxford, 2002;
199
Prin porii unei membrane semipermeabile (de dimensiuni moleculare) vor putea trece
molecule de apă, dar nu vor putea trece ionii hidrataţi.
În cazul soluţiilor apoase când două soluţii de concentraţii diferite sunt separate printr-
o membrană semipermeabilă, apa va trece prin membrană din soluţia mai diluată spre cea mai
concentrată36.
Acest proces, cunoscut sub numele de osmoză încetează când presiunea hidrostatică
care se exercită asupra soluţiei mai concentrate atinge o anumită valoare de echilibru numită
presiune osmotică (fig. 8.27, a şi b). Presiunea osmotică variază proporţional cu concentraţia
substanţei dizolvate în apă şi cu temperatura.
a) b) c)
Fig. 8.27. Osmoza directă şi osmoza inversă
36
Cheremisinoff Nicholas P. – Handbook of water and wastewater treatment technologies, Butterwoth
Heinemann, S.U.A, 2002;
200
Aplicaţiile osmozei inverse pentru tratarea apelor uzate sunt satisfăcătoare în
următoarele condiţii:
– reducerea cantităţilor de ape uzate prin obţinerea unor soluţii concentrate cu
volum mai mic decât al celor de ape uzate;
– dacă există posibilitatea recuperării de materiale utile;
– dacă se impune recuperarea apei în zonele sărace în apă;
– dacă se poate realiza concentrarea poluanţilor în volume mici de apă,
reducându-se cheltuielile de evacuare a poluanţilor.
Ultrafiltrarea este procesul de separare prin membrane sub influenţa unei diferenţe
de presiune. Membranele utilizate sunt caracterizate printr-o permeabilitate selectivă pentru
anumiţi componenţi ai unei soluţii lichide. Se aplică mai ales pentru a separa substanţele
dizolvate cu greutate moleculară peste 500,care la concentraţii mici au presiuni osmotice mici
şi nu pot fi separate prin osmoză.
Prin ultrafiltrare pot fi îndepărtate din apă bacterii, viruşi, amidon, proteine, pigmenţi
din vopsele. Limita superioară a greutăţii moleculare a substanţelor care pot fi reţinute prin
ultrafiltrare este de circa 500000, peste această limită separarea având loc prin filtrare
obişnuită.
În cazul ultrafiltrării prin membrane, mecanismul principal este sitarea selectivă, în
funcţie de diametrul particulelor de substanţe poluante şi diametrul porilor. Capacitatea de
reţinere a unei membrane pentru o substanţă dată depinde de dimensiunea, forma şi
flexibilitatea moleculelor constituente ale membranei, precum şi de condiţiile de exploatare.
Pentru scopuri practice, se cere ca membranele de ultrafiltrare să manifeste reţinere selectivă
pe un domeniu relativ îngust de greutăţi moleculare şi un flux mare de solvent la diferenţă
mică de presiune. Pentru epurarea apelor uzate separarea selectivă nu prezintă importanţă
decât în cazul în care concentratele separate pot fi valorificate. In acest caz, ultrafiltrarea are
un efect echivalent cu cel realizat prin coagulare, floculare, decantare şi îngroşare. Prin acest
proces pot fi îndepărtate materii organice inerte şi microorganisme.
201
Fig. 8.29. Schema unei instalaţii de electrodializă:
A - Membrane permeabile de anioni
C - Membrane permeabile de cationi
În timp ce în cazul proceselor fizice descrise mai înainte, după izolarea din apă,
impurităţile rămân tot în faza apoasă sub forma unor concentrate, există alte procese în care
epurarea are la bază transferul poluanţilor din apă într-o altă fază nemiscibilă cu apa lichidă,
solidă sau gazoasă. Între aceste procese se încadrează extracţia lichid-lichid, antrenarea
poluanţilor volatili cu abur sau cu gaz (stripare), distilarea, spumarea şi adsorbţia.
202
Fig. 8.30. Echipamente de laborator utilizate pentru extracţia lichid-lichid:
a) extractor Soxhlet; b) extractor lichid-lichid pentru extracţia solvenţilor cu densitate mai
mare decât a lichidului model; c) extractor lichid-lichid pentru extracţia solvenţilor cu
densitate mai mică decât a lichidului model37.
(A+P) + S = (A - a) + a + p + s + (P - p) + (S - s) (8.1)
apa de epurat solventul apa extrasă extrasul
Apa de epurat este pusă în contact cu solventul S în care poluantul P este mult mai
solubil decât apa. După agitare ( pentru realizarea unei suprafeţe cât mai mari de contact între
cele două lichide) şi după sedimentare se formează conform schemei de mai sus două straturi:
apa extrasă şi extractul. După separarea acestora urmează recuperarea solventului (de obicei
prin distilare), ceea ce în cazul ideal al recuperării totale a solventului duce la rezultatul final
exprimat prin schema:
37
Wilson Ian D. şi alţii – Enciclopedia of separation science, Academic Press, Edimburg, 2000
203
Fig. 8.31. Schema extracţiei cu contact multiplu în contracurent.
Un bun solvent pentru extracţia poluanţilor din ape uzate trebuie să îndeplinească
următoarele condiţii:
– să posede faţă de impurităţi o afinitate cât mai ridicată în comparaţie cu a
apei, să aibă o solubilitate cât mai scăzută în apă şi să dizolve cât mai puţină apă pe un
domeniu larg de temperatură;
– să nu formeze emulsii cu apa;
– să aibă o densitate cât mai diferită de a apei;
– să nu sufere transformări chimice în timpul utilizării;
– să aibă punct de fierbere cât mai îndepărtat de al apei;
– să fie ieftin.
Pentru epurarea apelor uzate se folosesc, în special, hidrocarburi alifatice, dintre care
hexanul este utilizat cel mai frecvent.
O variantă de aplicare a extracţiei în purificarea apei este aceea în care substanţa
extrasă din amestec este însăşi apa, nu substanţe dizolvate în aceasta. În acest scop s-au
dovedit eficienţi ca solvenţi aminele alifatice cu 5 şi 6 atomi de carbon (de exemplu
dizopropilamina),care extrag în mod selectiv apa şi în care impurităţile (mai ales cele
minerale) au o solubilitate scăzută. Solubilitatea apei în dizolvanţii de acest fel variază
puternic cu temperatura, astfel că prin încălzirea extractului are loc separarea apei şi a
dizolvantului, acesta din urmă fiind refolosit în proces.
Extracţia se foloseşte la scară industrială pentru separarea şi recuperarea fenolului din
apele condensate de la prelucrarea termică a cărbunilor şi pentru extracţia din apele uzate a
unor metale ce sunt transformate în prealabil în complecşi organici, solubili în solvenţi
nemiscibili cu apa.
204
solubilităţii în apă a substanţei poluante, aceasta putându-se obţine, de obicei, prin
modificarea pH-ului şi prin ridicarea temperaturii, pH-ul acţionând favorabil prin
transformarea unor poluanţi în forma lor neionizată, moleculară, mai greu solubilă. Astfel, la
valori mici ale pH-ului, devine posibilă îndepărtarea hidrogenului sulfurat,
S2- + 2 H+ → H2 S (8.3)
sulfură solubilă hidrogen sulfurat molecular
în apă greu solubil în apă
a mercaptanilor şi a bioxidului de carbon şi, în general, a acizilor slabi volatili, iar la valori
ridicate ale pH-ului a amoniacului, aminelor alifatice inferioare şi în general a bazelor slabe
volatile,
Striparea componenţilor volatili din apele uzate se face prin realizarea unei suprafeţe
mari de contact între apă şi faza gazoasă sau de vapori, fiind avantajoasă circulaţia în
contracurent a celor două faze. Contactul lor se poate asigura prin barbotarea gazului în apă în
bazine deschise sau coloane cu talere, ori prin prelingerea apei peste o umplutură prin care
circulă în contracurent faza gazoasă, în acest din urmă caz putându-se folosi instalaţii
asemănătoare cu turnurile de răcire. Un contact bun poate fi obţinut şi prin pulverizarea apei
în faza gazoasă (de obicei în aer).
Striparea cu gaze şi vapori dă rezultate pozitive şi în cazul poluanţilor organici volatili
nepolari, care în mod natural au o solubilitate scăzută în apă, în deosebi la temperaturi mai
ridicate. Metoda este convenabilă mai ales în cazul apelor uzate care rezultă din procesul de
producţie şi deci, nu mai necesită consum de energie pentru încălzire.
Striparea poluanţilor în atmosferă conduce la impurificarea acesteia şi, de aceea, se
recomandă descărcarea gazelor de stripare prin coşuri înalte. O soluţie mai raţională este
captarea şi valorificarea poluanţilor. Astfel, substanţele volatile cu caracter bazic pot fi
absorbite în soluţii ale unor acizi tari cu obţinerea de săruri, de exemplu în cazul amoniacului
care absorbit în acid sulfuric formează sulfat de amoniu, folosit ca îngrăşământ agricol, iar
substanţele acide în soliţii ale unor baze tari, de exemplu, prin absorbţia hidrogenului sulfurat
în hidroxid de sodiu se obţine sulfura de sodiu utilizabilă în industria celulozei.
Din date experimentale a reieşit că pentru a îndepărta 1 kg de hidrogen sulfurat sunt
necesari 100-200 m3 aer/m3 apă uzată. În cazul stripării amoniacului, literatura menţionează
(în cazul folosirii instalaţiilor de tipul turnurilor de răcire cu funcţionare la temperatură
ambiantă) consumuri de aer foarte ridicate de 2000 - 3500 m3 aer/1m3 apă uzată.
În epurarea apelor uzate, pentru unele scopuri, prezintă importanţă practică şi
procesul invers, de transfer în apă a unor componenţi din faza gazoasă. Cel mai important caz
este acela de introducerii de oxigen în apă. Aceasta se realizează cu ajutorul oxigenului gazos,
dar, mai eficient, cu ajutorul aerului (aerare). Pentru aerare sunt folosite numeroase tipuri de
dispozitive, clasificate, de obicei, în mecanice şi pneumatice, acestea asigurând dispersia apei
în aer sau /şi a aerului în apă pentru crearea unei arii cât mai mari a suprafeţei de separare
apă-aer pe care are loc transferul.
Distilarea - este procesul de epurare a apelor uzate prin trecerea apei în fază de vapori prin
205
încălzire, urmată de condensarea vaporilor38 (fig. 8.32). Datorită volatilităţii reduse a
majorităţii impurităţilor dizolvate, se obţine, de obicei, o apă cu calitate net îmbunătăţită. Prin
distilare se îndepărtează şi materii în suspensie, iar microorganismele sunt distruse aproape în
totalitate.
Îngheţarea - ca proces de epurare, constă în trecerea apei din fază lichidă în fază
solidă sub formă de cristale de gheaţă constituite din apă aproape pură, care se separă de
soluţia reziduală îmbogăţită în impurităţi. Prin topirea cristalelor de gheaţă (după prealabila
lor spălare cu apă curată) se obţine o apă de puritate ridicată.
O variantă a procesului de îngheţare se bazează pe formarea, la temperaturi apropiate
0
de 0 C, între apă şi anumite substanţe, cum ar fi hidrocarburi alifatice cu greutate moleculară
mică sau derivaţi halogenaţi ai acestora, a unor combinaţii solide care cuprind în reţeaua lor
cristalină molecule de apă pură şi de hidrocarbură. După separarea din lichidul iniţial şi
topirea cristalelor rezultă două faze nemiscibile, apa curată şi agentul de hidratare. Dacă
acesta din urmă este, de exemplu, propanul, temperatura de topire a hidratului este de circa
5,70C.
Spumarea - este procesul de separare din apă a unor impurităţi organice dizolvate ca
urmare a tendinţei de acumulare a lor pe interfaţa apă - aer, respectiv datorită respingerii lor
din masa de apă. Cantitatea de poluant separată este proporţională cu aria interfeţei aer - apă,
şi în acest caz este avantajoasă existenţa unei arii cât mai mari, care poate fi obţinută prin
spumare. Formarea spumei este condiţionată de prezenţa în apă a substanţelor superficial-
active, care au capacitatea de a micşora tensiunea superficială a apei. Astfel de substanţe, de
exemplu detergenţii, proteinele şi hidrolizate de proteine, săruri ale unor acizi organici
sulfonici şi carboxilici, saponine etc., pot fi prezente ca poluanţi în apele uzate. Există şi
situaţii în care, pentru formarea spumei sau pentru a îmbunătăţi separarea unor impurităţi se
adaugă agenţi de spumare, cum ar fi detergenţii cationici în doză minimă de circa 0,5 mg/l.
Formarea spumei este indusă prin barbotarea în apă a aerului, de preferinţă difuzat
sub formă de bule fine. Consumurile de aer sunt de ordinul a 4 - 8 m3/m3 apă uzată, iar timpii
de retenţie hidraulică în bazinul de spumare de 5 - 10 min.
Spuma acumulată la suprafaţa apei în bazinul de spumare se îndepărtează continuu
prin raclare, în asemenea cantitate şi de la o astfel de diferenţă de la suprafaţa masei de lichid,
încât conţinutul în apă al spumei să fie cât mai scăzut. Este de dorit ca volumul de concentrat
38
Armlarego Wilfred L.F. şi Chai Christina Li Lin – Purification of laboratory chemicals, Elsevier Science
U.S.A., 2003;
39
Wilson Ian D. şi alţii – Enciclopedia of separation science, Academic Press, Edimburg, 2000
206
lichid, rezultat după spargerea spumei, să nu depăşească 1% din volumul apei epurate.
Separarea prin spumare a fost aplicată la îndepărtarea detergenţilor din ape şi la
epurarea apelor uzate din industria celulozei şi a hârtiei.
Adsorbţia – (ca proces de epurare), are la bază fenomenul de reţinere pe suprafaţa unui
corp a moleculelor unei substanţe dizolvate în apă. Materialul solid sau lichid pe care are loc
reţinerea se numeşte adsorbant iar substanţa care este reţinută adsorbat. Substanţele reţinute
pot fi îndepărtate prin încălzire sau extracţie, astfel încât adsorbantul îşi recapătă aproape în
întregime proprietăţile iniţiale. Adsorbţia permite reţinerea unor poluanţi chiar când aceştia
sunt prezenţi în concentraţii mici şi prezintă selectivitate pentru anumite substanţe.
Procesul de adsorbţie este caracterizat prin echilibrul de adsorbţie, care exprimă
repartiţia cantitativă, la echilibru, a substanţei adsorbite între faza de adsorbant şi faza apoasă
supusă epurării şi prin cinetica de adsorbţie, care urmăreşte mecanismul procesului şi viteza
cu care se desfăşoară acesta.
Raportul de distribuţie al adsorbantului între adsorbant şi apă la o temperatură dată,
după un timp de contact suficient pentru stabilirea echilibrului, se exprimă prin izoterma de
adsorbţie (fig. 8.37).
Pe baza unor teorii cu privire la mecanismul adsorbţiei sau pe baza rezultatelor
experimentale au fost propuse ecuaţii care reuşesc să descrie izotermele de adsorbţie (pe
porţiuni limitate).
Valoarea de saturaţie 103 mg/l
120
Cantitatea adsorbita, mg/g
100
80
60
40
20
0
0 1 2 3 4 5 6
Concentratia , mg/l
a = K x Cn , (8.5)
unde:
a - cantitatea adsorbită pe un gram de adsorbant, în mg/g;
K şi n – constante;
C - concentraţia adsorbatului în faza lichidă, în mg/l.
207
granule (diametre de 1 - 6 mm) sau de pulberi (0,1 - 0,5 mm). În afara cărbunelui activ au fost
folosiţi ca adsorbanţi pentru epurare şi cocsul, cenuşile fine de la arderea combustibililor,
cenuşile de la arderea nămolurilor etc.
Cercetările privind adsorbţia pe cărbune activ a impurităţilor dizolvate în apă au
condus la următoarele concluzii:
- capacitatea de adsorbţie este puternic influenţată de greutatea moleculară a
adsorbatului, crescând o dată cu aceasta;
- creşterea temperaturii micşorează capacitatea de adsorbţie, dar măreşte viteza
de adsorbţie;
- scăderea pH-ului influenţează de obicei favorabil capacitatea de adsorbţie;
- capacitatea de adsorbţie şi viteza de adsorbţie cresc la micşorarea
dimensiunilor particulelor de adsorbant;
- capacitatea de adsorbţie depinde de timpul de contact, fiind maximă la
atingerea echilibrului.
Procesele chimice de epurare sunt acelea în care poluanţii sunt transformaţi în alte
substanţe mai uşor de separat, cum ar fi precipitate insolubile sau gaze care pot fi stripate, cu
nocivitate mai scăzută sau mai susceptibile de a fi îndepărtate prin alte procese de epurare, de
exemplu prin procese biologice.
8.5.1. Neutralizarea
208
Neutralizarea este procesul prin care pH-ul unei ape uzate, având valori în afara
intervalului favorabil dezvoltării florei şi faunei acvatice (pH = 6,5 - 8,5), este reglat prin
adaus de acizi sau baze după caz. Neutralizarea apei are ca efect şi micşorarea însuşirilor
corozive ale apei care pot determina degradarea materialelor cu care vine în contact, cum ar fi
conducte , construcţii şi instalaţii de transport sau de epurare.
Industriile care evacuează acizi sunt foarte variate: fabrici de acizi şi de explozivi,
industria metalurgică, decapări şi acoperiri metalice, rafinării de petrol, fabrici de
îngrăşăminte, instalaţii de obţinere a derivaţilor organici halogenaţi, etc. Înainte de a stabili
măsurile de neutralizare este necesar, în primul rând, să se epuizeze toate posibilităţile de a
micşora cantitatea de acizi evacuată; prin aceasta, în afară de economia de acizi se obţine şi
micşorarea cheltuielilor pentru neutralizare. În al doilea rând, trebuie examinată posibilitatea
de neutralizare reciprocă, totală sau parţială, a apelor uzate acide şi alcaline, rezultate din
aceeaşi întreprinderea sau din întreprinderi învecinate. În astfel de cazuri, se prevăd bazine de
egalizare separate pentru ape acide şi cele alcaline, bazine din care se poate realiza apoi o
dozare proporţională cu debitele medii ale celor două categorii.
Pentru neutralizarea apelor acide se poate folosi o gamă largă de substanţe cu caracter
bazic (oxizi, hidroxizi, carbonaţi). Alegerea neutralizantului se face în funcţie de natura
acidului care trebuie neutralizat, de costul neutralizantului, de volumul şi caracteristicile
sedimentelor formate după neutralizare.
Neutralizanţii care pot fi luaţi în consideraţie în practică sunt: piatra de var CaCO3 şi
dolomita CaMg(CO3)2; varul CaO sub formă de hidroxid de calciu (lapte de var sau var stins
praf); NaOH şi Na2CO3. Pentru neutralizare se pot folosi şi unele deşeuri industriale cum sunt
nămolurile de la fabricile de sodă, unele sterile de la preparaţiile miniere, nămolurile de la
obţinerea acetilenei din carbid, etc.
Piatra de var (CaCO3) este unul dintre primii neutralizanţi folosiţi pentru neutralizarea
apelor acide. După provenienţa ei, piatra de var prezintă reactivitate variabilă faţă de acizii
minerali. Aceasta depinde de compoziţia chimică şi mai ales de structura cristalină a
materialului. Reactivitatea diferitelor feluri de carbonaţi de calciu naturali scade în ordinea:
dolomită, cretă, ardezie, marmură, calcar de scoici. Filtrarea printr-un strat de calcar granular
are efect de neutralizare numai în cazul apelor cu conţinut mic de acizi până la 0,3-0,5 %
;dacă concentraţia este mai mare, în afară de scăderea reactivităţii , se produce o cimentare a
granulelor din patul filtrant. Având în vedere că prin reacţia calcarului cu acidul sulfuric
rezultă sulfat de calciu greu solubil, calcarul nu este indicat pentru ape uzate care conţin acest
acid, întrucât sulfatul de calciu format pe suprafaţa granulelor împiedică contactul ulterior al
acidului cu carbonatul de calciu. Reactivitatea pietrei de var este micşorată chiar şi în cazul
acizilor clorhidric şi azotic, dacă aceştia sunt prezenţi în concentraţii mai mari (peste 1,2 %),
deşi dau compuşi de reacţie solubili. Explicaţia pare a fi aceea că la concentraţii mari de acizi
rezultă o cantitate sporită de bioxid de carbon care, acoperind o mare parte din granulele de
calcar, le micşorează suprafaţa de contact. Neutralizarea prin filtrare peste piatră de var nu
este posibilă când în apă sunt prezenţi ioni ai metalelor grele care formează pelicule de
hidroxizi pe suprafaţa granulelor. Piatra de var se poate folosi la neutralizare şi sub formă de
pulbere care se adaugă ca atare, în stare uscată, sau sub formă de suspensie apoasă. Şi în acest
caz apar limitele menţionate, legate de natura şi concentraţia acizilor.
Varul stins sub formă de praf (var hidratat) prezintă avantajul că poate fi manipulat,
transportat şi dozat în această stare cu multă uşurinţă. Dozarea varului sub formă de praf are
în plus avantajul că reduce timpul de decantare şi volumul sedimentelor.
Laptele de var (suspensie de hidroxid de calciu în apă) se foloseşte la neutralizare în
209
concentraţie de 5-10 % CaO. Doza de var se calculează astfel încât să reprezinte circa 105 %
din valoarea calculată stoichiometric. În cazul neutralizării acidului sulfuric, se recomandă ca
reglarea adausului să fie făcută astfel încât pH-ul amestecului să fie cât mai aproape de
valoarea pH = 7, când rezultă un precipitat cu granule mai mari care sedimentează mai
repede.
Hidroxidul şi carbonatul de sodiu sunt neutralizanţi foarte eficienţi, uşor de
transportat, depozitat şi dozat, care duc la formarea unor sedimente mai puţin voluminoase
decât calcarul şi varul. În schimb, costul lor este mai ridicat. Cele două substanţe pot fi
achiziţionate ca produse solide, hidroxidul de sodiu putând fi achiziţionat şi sub formă de
leşie concentrată.
Cantităţile de alcalii care se evacuează cu apele uzate industriale sunt în general mai
mici decât cele de acizi.
Pentru neutralizarea apelor alcaline se pot folosi acizii reziduali rezultaţi din diferite
procese industriale, cu condiţia ca aceştia să nu conţină în concentraţii supărătoare alte
impurităţi.
Un neutralizant ieftin pentru apele uzate alcaline îl constituie gazele de ardere bogate
în bioxid de carbon, circa 14 % vol., care rezultă de exemplu de la centralele termice. Se
poate utiliza şi bioxidul de carbon îmbuteliat, în acest caz, instalaţia şi exploatarea ei sunt
foarte simple, dar cheltuielile sunt ridicate. Bioxidul de carbon pentru neutralizare poate fi
produs şi direct în apele uzate, prin combustie cu ajutorul unui arzător scufundat.
La instalaţiile de neutralizare cu funcţionare continuă se recomandă automatizarea
dozării reactivilor în funcţie de pH-ul urmărit. Cum în practică aciditatea sau alcalinitatea
apelor uzate brute este foarte variabilă, nu este posibilă reglarea manuală a dozei de reactivi
de neutralizare. În cazul debitelor mici de ape uzate se pot adopta instalaţii de neutralizare cu
funcţionare discontinuă, simple, uşor de exploatat şi sigure.
In fig. 8.38 este prezentată schema unei instalaţii de neutralizare în regim continuu.
210
electronul e-, atomul liber de hidrogen Hx, atomul liber de oxigen Ox, radicalul hidroxil OHx,
atomul liber de clor Clx, ionul de clor Cl+ sau alte specii asemănătoare. Pentru scopuri
practice, în domeniul epurării apelor se poate accepta interpretarea reacţiei de oxidare ca
aceea în care are loc adiţie de oxigen sau îndepărtare de hidrogen.
Un dezavantaj al folosirii clorului la tratarea apelor care conţin substanţe organice este
formarea compuşilor organici halogenaţi cu nocivitate ridicată. Acest efect este eliminat în
211
cazul folosirii bioxidului de clor, care, datorită stabilităţii sale scăzute, se prepară în situ.
În afara clorului molecular, pentru epurarea se utilizează şi alte produse cu conţinut de
clor activ, cum ar fi hipocloriţii de sodiu şi de calciu, clorura de var, cloraminele.
Reducerea se poate face cu fier bivalent sau cu acid sulfuros în mediu acid.
Agenţii reducători folosiţi curent în practică sunt sărurile fierului bivalent, sulfiţii,
acidul sulfuros şi alte combinaţii cu sulf la valenţe mai mici decât 6, fierul metalic în mediu
acid.
În afară de tratarea apelor cu conţinut de cromaţi şi bicromaţi, reducerea este aplicată
pentru eliminarea clorului activ în exces cu sulfiţi sau cu bioxid de sulf, insolubilizarea unor
ioni metalici, Cu, Ag, prin reducere cu metale ordinare (de exemplu cu fier), transformarea
nitroderivaţilor aromatici în amine, prin reducere cu hidrogen născând, transformarea
compuşilor organici halogenaţi prin înlocuirea halogenului cu hidrogen etc.
8.5.3. Precipitarea
Precipitarea chimică se aplică frecvent la îndepărtarea din apă a ionilor metalelor grele, având
în vedere că aceştia formează hidroxizi cu solubilitate scăzută la anumite valori ale pH-ului,
în tabelul 8.1 fiind prezentate valori ale pH-ului la care solubilitatea hidroxizilor unor metale
scade sub anumite limite.
Tabelul 8.1
Valorile pH la care solubilitatea hidroxizilor unor metale se situează sub 10mg/l
respectiv sub 1 mg/l.
Ionul metalic Valoarile pH-ului pentru
S < 10 mg/l S < 1 mg/l
Mg2+ 11,5 12,0
Mn2+ 10,1 10,6
212
Fe2+ 8,9 9,4
Ni2+ 7,8 8,3
Co2+ 7,8 8,3
Zn2+ 7,2 7,7
Cr3+ 5,1 5,4
Al3+ 5,0 5,3
Fe3+ 3,2 3,5
În tabelul 8.2 sunt prezentaţi diverşi poluanţi şi reactivii care pot fi utilizaţi pentru
precipitarea lor.
Tabelul 8.2
Poluanţi care pot fi îndepărtaţi prin precipitare.
Poluantul Agentul de precipitare Produşii obţinuţi
Cianuri Săriri de fier bivalente Ferocianuri greu solubile, slab
disociate, cu nocivitate scăzută
Săruri ale metalelor Var, hidroxizi alcalini Carbonat de calciu şi hidroxid de
alcalini magneziu greu solubili
Sulfaţi Formarea de sulfaţi greu solubili
(ex. BaSO4)
Săruri ale unor Xantaţi Xantaţi metalici (ex. Cd)
metale grele Sulfuri solubile Sulfuri insolubile (de Hg, Cd, etc.)
Proteine (deşeuri de păr, coarne, Combinaţii greu solubile (ex.
copite, sânge) Pentru îndepărtarea Hg)
Sulfuri Săruri sau hidroxizi de fier Sulfură de fier solubilă
Conform concepţiei stratului dublu electric există un strat de adsorbţie, care aderă
direct la nucleu şi este denumit strat fix sau Helmholtz şi un strat difuz, care este format din
antiioni sau contraioni. Stratul fix este asemănător unui condensator şi este denumit strat
dublu electric.
Schema unei particule coloidale este dată în figura 8.39.
213
Fig. 8.35. Modelul stratului dublu electric.
Particulele coloidale din apă, datorită încărcării superficiale cu sarcini electrice, apar
încărcate cu un potenţial negativ, numit potenţial zeta sau potenţial electrocinetic.
Coloizii, prin structura lor, apar încărcaţi negativ, încărcare ce le conferă stabilitate
sau echilibru stabil, nu sedimentează şi se menţin în echilibru mult timp. Stricarea echilibrului
coloidal se realizează prin neutralizarea sarcinilor electrice ce conduce la sedimentarea
particulelor datorită formării unor particule mai mari, flocoane.
În literatura de specialitate, termenul de coagulare este folosit pentru a descrie
procesul de destabilizare produs prin compresia celor două învelişuri electrice care înconjoară
particulele coloide, ceea ce face posibilă agregarea lor, iar termenul de floculare se referă la
destabilizarea prin adsorbţia unor molecule mari de polimeri care formează punţi de legătură
între particule. Această semnificaţie a termenilor nu este unanim acceptată. Mulţi specialişti
folosesc termenul de floculare pentru a descrie fenomenele de transport care concură la
realizarea coagulării. Deci există numeroase teorii cu privire la stabilitatea coloizilor şi la
mecanismele prin care se poate realiza destabilizarea, nici una dintre acestea nu permite
prognoza comportării în detaliu a unui sistem coloid şi, de aceea, în practică această
comportare este evidenţiată prin teste experimentale.
Procesul de coagulare se petrece în două faze:
- faza pericinetică, la introducerea reactivului, într-un timp foarte scurt, când are
loc neutralizarea şi formarea de microflocoane neobservabile cu ochiul liber;
- faza ortocinetică, în care are loc formarea de flocoane mari, vizibile cu ochiul
liber, chiar agregate, uşor sedimentabile.
214
Factorii care contribuie la destabilizarea particulelor sunt:
- hidroliza ionilor polivalenţi şi formarea de specii monomerice şi polimerice de
hidroliză
- adsorbţia speciilor de hidroliză la interfaţa particulelor coloidale;
- prinderea particulelor destabilizate în agregate;
- antrenarea particulelor destabilizate prin forţe Van der Waals;
- schimbări în structura polimerilor de tip Me-OH-Me, cu contribuţie în
adsorbţia flocoanelor.
Influenţa unuia sau mai multor factori se manifestă în funcţie de compoziţia chimică
şi biologică a mediului apos şi de natură fizico-chimică a particulei.
Procesul de coagulare-floculare depinde de chimismul apei, respectiv de pH,
alcalinitatea (HCO3), valoarea indicatorilor Cl, SO42, de substanţe organice prezente în special
acizi humici şi acizi fulvici.
De asemenea, procesul de coagulare este dependent în cazul apelor cu încărcare
biologică de tipul algelor existente.
Destabilizarea coloizilor cu sarcină electrică negativă - întâlniţi mai frecvent în
practică - se poate realiza prin tratarea cu ioni metalici pozitivi, eficienţa sporind cu valenţa
ionilor. Astfel, pentru a obţine acelaşi efect de coagulare cu săruri de potasiu, calciu şi
aluminiu este nevoie de o doză de săruri de circa 10 ori mai mare în cazul calciului şi de circa
500 de ori mai mare în cazul potasiului decât în cazul aluminiului.
În practică se folosesc, cu precădere, sărurile de metale trivalente, Fe(III) şi Al(III).
La coagularea cu săruri metalice are loc formarea de hidroxizi metalicipolimerizaţi,
încărcaţi electric pozitiv, capabili să se adsoarbă pe suprafaţa particulelor şi în acelaşi timp să
asigure legături între mai multe particule. Doza de coagulant necesară pentru destabilizare
depinde de concentraţia coloizilor, de pH şi de prezenţa în soluţie a altor ioni.
Pentru formarea punţilor de legătură între particulele coloidale destabilizate se
utilizează polimeri organici sau anorganici. Cei organici pot fi cationici (polimeri de amine
terţiare), anionici (polimeri ai acidului acrilic, poliacrilamidă mai mult sau mai puţin
hidrolizată, polistiren sulfonat etc.) sau neionici (poliacrilamidă, oxid de polietilenă etc.).
Drept polielectrolit anorganic se foloseşte în special acidul silicic polimerizat.
Polimeri organici cu însuşiri floculante sunt prezenţi şi în secreţiile extracelulare ale
unor microorganisme, printre care şi cele din nămolul activ, aceştia având un rol important în
flocularea nămolului activ.
Concentraţia cationilor bivalenţi şi trivalenţi din apă poate exercita o influenţă
importantă asupra capacităţii polielectroliţilor anionici de a agrega coloizii încărcaţi negativ.
Adaosul de coagulanţi cationici sau de polielectroliţi în doze excesive poate duce la
inversarea sarcinii particulelor coloidale şi la restabilizarea lor.
Întrucât particulele coloidale sunt prezente în aproape toate categoriile de ape uzate
industriale, coagularea este unul dintre procesele de epurare care îşi găseşte o aplicare largă în
practică.
În practica tratării apei, cele mai folosite procedee sunt:
- coagularea cu adaus de reactivi chimici numiţi coagulanţi;
- coagularea electrică sau electrocoagulare.
215
- aluminat de sodiu NaAlO2 ;
- clorură de aluminiu AlCl3 6H2O ;
- policlorura bazică de aluminiu (PCBA) etc.
Al (OH)3
-4
Al (OH)-4
-6
-8
Al3+
-10
-12
Al (OH)2+
Al7 (OH)4+17
-14
216
3+ 2+
⎡⎣ Al ( H 2O )6 ⎤⎦ + H 2O ⇔ ⎡⎣ Al ( H 2O )5 ⎤⎦ + H 3O + (8.14)
2+ +
⎡⎣ Al ( H 2O )5 OH ⎤⎦ + H 2O ⇔ ⎡⎣ Al ( H 2O )4 ( OH )2 ⎤⎦ + H 3O + (8.15)
Reacţii continuă până la formarea [Al(H2O)2(OH)4]-, dar există studii recente în care
sunt date combinaţii de tipul [Al13(OH)34]5+ sau [Al7(OH)17]4+.
Formarea hidroxidului de aluminiu începe la pH = 4,5, iar la pH > 8,5 hidroxidul de
aluminiu se dizolvă formând aluminaţi, conform reacţiei:
+
Al(OH)3 + 3H3O ⇒ Al3+ + 6H2O (8.21)
217
Al2(SO4)3 + 2 PO3-4 ⇒ 2AlPO4↓ + 3SO2-4 (8.22)
Coagularea cu săruri de fier - Sărurile de fier sunt utilizate în cazul purificării apelor
reziduale,domeniul de precipitare al Fe(OH)3 este mai extins decât la Al(OH)3, începând de
la pH=3. În graficul din figura 8.41 este dată distribuţia speciilor în funcţie de pH. Sărurile de
fier utilizate în tratarea apei, cât şi la procesul de epurare sunt:
– Sulfat feros FeSO4 7H2O;
– Sulfat feric Fe2(SO4)3 9H2O;
– Clorură ferică FeCl3 6H2O.
Coagularea optimă cu sulfat feros are loc în mediu alcalin, cu adaos de var. Mai întâi
se formează hidroxid de Fe2+ care este instabil şi în prezenţa O2 din apă se transformă în
hidroxid feric, conform reacţiilor:
0 2 4 6 8 10 12 14
0
-2
Fe(OH)3
log [Fen(OH)y3n-y] (mol/l)
-4
-6
Fe3- Fe(OH)4-
-8
-10
Fe2(OH)24+ Fe(OH)2+
-12
Fe(OH)2-
-14
pH
Clorura ferică FeCl3 6H2O se prezintă sub formă de cristale brune, foarte
higroscopice, în practică utilizându-se sub formă de soluţie concentrată(40%). Utilizarea în
amestec cu săruri de aluminiu în raport Al2(SO4)3/FeCl3 de 1/1, conduce la obţinerea de
flocoane mari, uşor sedimentabile. Se utilizează mai ales la tratarea apelor reziduale, pentru
eliminarea fosforului.
Reacţia de hidroliză a FeCl3 în prezenţa HCO3- din apele reziduale este:
218
Fe2(SO4)3 + 6HCO2- ⇔ 2Fe(OH)3↓ +3SO42-+ 6CO2 (8.26)
3+ 2+ +
⎡⎣ Fe ( H 2O )6 ⎤⎦ ⇒ ⎡⎣ Fe ( H 2O )5 OH ⎤⎦ ⇒ ⎡⎣ Fe ( H 2O )4 ( OH )2 ⎤⎦ ⇒
−
(8.27)
⇒ ⎡⎣ Fe ( H 2O )3 ( OH )3 ⎤⎦ ⇒ ⎡⎣ Fe ( H 2O )2 ( OH )4 ⎤⎦
- melaminformaldehide cu formula:
- epiclorhidrin – dimetilamina:
219
prin procesul de electroliză. Se folosesc celulele de electroliză cu anozi metalici, de aluminiu,
fier, cupru. Prin procesul de dizolvare anodică, elementul metalic este trecut în stare ionică
conform reacţiilor:
Al − 3e− ⇔ Al 3+ (8.28)
Cu − 3e− ⇔ Cu 2+ (8.30)
La catod au loc reacţii de formare atât a hidrogenului gazos, cât şi a ionilor oxidril.
H + + e - ⇒ ½ H2 (8.34)
Ca urmare a acestor reacţii, pH-ul apei electrocoagulate suferă modificări, unele date
experimentale indicând că pe măsură ce tensiunea creşte, pH-ul scade.
Adjuvanţi minerali
220
– nisip fin;
– cărbune activ;
– carbonat de calciu;
– kiselgur (diatomee);
Silicea activă este constituită din acid polisilicic obţinut prin polimerizarea controlată
a acidului silicic, obţinut prin neutralizarea silicatului de sodiu, de la pH=12 până la pH =
9±0,2, conform reacţiei:
221
– cationici de tip copolimeri ai acrilaminei cu un monomer cationic. Ex.
metacrilat de dimetilaminoetil:
Adjuvanţii naturali
Adjuvanţii naturali sunt polimeri naturali extraşi din substanţe de natură animală sau
vegetală. Din această categorie fac parte alginaţii, amidonul , polizaharidele etc.
Alginaţii de sodiu sunt obţinuţi din acid alginic extras din algele marine. Prezentă o
structură polimerică constituită din acid mannuronic şi acid glucuronic. Adjuvanţii sunt
eficace ca floculanţi mai ales cu sărurile de fier dar dau rezultate bune şi cu cele de aluminiu.
Dozele utilizate sunt de ordinul 0,1-2 mg/l.
Acest proces de epurare are la bază proprietatea unor metale (mai ales solide) ca,
atunci când sunt puse în contact cu o apă mineralizată (conţinând săruri ionizate), să
înlocuiască (să schimbe) ionii din apă cu ioni proprii (prezenţi în materialul însuşi). Se
deosebesc schimbări de cationi (cationiţi) şi schimbări de anioni (anioniţi). În ecuaţiile care
urmează se ilustrează mecanismul de acţiune al schimbătorilor de ioni: cationiţii reţin cationii
eliberând ioni de hidrogen (cationiţi în forma H), iar anioniţii reţin anionii eliberând ioni OH-
(anioniţi în forma OH)
demineralizare
2 R-H + Ca2+ R2Ca + 2H+ (8.38)
regenerare
cationit cationit
(forma H) epuizat
demineralizare
2-
2 ROH + SO4 R2SO4 + 2 OH- (8.39)
regenerare
222
anionit anionit
(forma OH) epuizat
dedurizare
2 RNa + Ca2+ R2Ca + 2 Na+ (8.40)
regenerare
40
Cheremisinoff Nichilas P. – Biotechnology for waste and wastewater treatment, Nozes Publications,
Wstewood, New Jersez, U.S.A., 1996;
223
41
k1
E + S → ES; (8.41)
k1’
enzimă substrat complex
k2
ES → E + P (8.42)
complex enzimă produşi de reacţie
Combinarea ecuaţiilor diferenţiale ale vitezelor acestor reacţii (k1, k1’, k2) conduce la
expresia ecuaţiei vitezei de îndepărtare a substratului (Michaelis- Menten).
dCs k2CE Cs
= (8.43)
dt K m + Cs
41
Maureen Aller - Environmental Engineers’ Handbook, CRC Press LLC, 1999;
224
Când Cs este foarte mic în comparaţie cu Km, reacţia este de ordinul întâi, atât în ceea
ce priveşte dependenţa de concentraţia enzimei, cât şi de concentraţia substratului. Când Cs
este mult mai mare decât Km, reacţia apare a fi de ordinul zero, fiind independentă de Cs.
Viteza maximă vmax, la concentraţii foarte mici de substrat şi la o concentraţie standard
de enzimă (- k2 CE) atunci când Km este egal cu acea concentraţie a substratului la care viteza
este egală cu ½ din vmax, reprezintă parametri standard pentru caracterizarea reacţiilor
enzimatice.
Epurarea biologică se realizează pe baza unui transfer de materiale dinspre apă spre
celulele vii şi dinspre acestea înapoi spre masa de apă. În prima fază, impurităţile trec din apa
uzată spre filmul, flaconul sau alte forme sub care apare masa de microorganisme (biomasă)
prin contactul interfacial şi prin procese de adsorbţie - desorbţie. Acest transfer este cu atât
mai eficient cu cât aria interfeţei lichid-biomasă este mai mare, gradientul de concentraţie este
mai pronunţat şi dacă pe interfaţă nu sunt acumulări de substanţe care pot frâna procesul.
Substanţele de la interfaţă sunt adsorbite şi transferate în prezenţa enzimelor din celula vie.
Drept rezultat sunt sintetizate celule noi, iar produşii finali de descompunere trec înapoi în
apă, de unde cei volatili se degajă în atmosferă.
În procesele de epurare substanţele organice sunt oxidate, în sensul general şi îşi
micşorează conţinutul de hidrogen.
După tipul microorganismelor care asigură îndepărtarea poluanţilor organici din apă se
disting procesele aerobe şi cele anaerobe.
Microorganismele implicate în procesele aerobe necesită pentru metabolism
(ansamblul proceselor vitale de asimilare a unor substanţe din mediul înconjurător şi la
eliminare a produselor de dezasimilare în mediu) oxigen. În mod normal, necesarul de oxigen
este acoperit de oxigenul molecular dizolvat în apă, prezent în proporţie foarte mică (0,8%
vol.) faţă de cea de aer (21% vol.). Aceasta face mediul acvatic foarte sensibil la nevoile de
oxigen ale microorganismelor, în sensul că poate deveni cu uşurinţă deficitar în oxigen.
Principalele produse finale ale degradării aerobe sunt bioxidul de carbon, apa, nitraţii.
În absenţa oxigenului dizolvat, organismele aerobe mor, eventual trec în forme latente,
iar locul lor este luat de organismele anaerobe sau facultativ anaerobe care folosesc oxigenul
din materia organică sau din unele combinaţii anorganice, de exemplu din nitraţi şi din sulfaţi
cu formare de amoniac, respectiv de hidrogen sulfurat. Cei mai importanţi produşi de
descompunere anaerobă sunt bioxidul de carbon şi metanul.
Capacitatea de epurare a unei instalaţii biologice depinde de masa de microorganisme
(biomasă) pe care o conţine. Ea este limitată de cantitatea de poluanţi care poate fi asimilată
de unitatea de biomasă în unitatea de timp. De aceea, cantitatea de poluanţi organici aplicată
în unitatea de timp unităţii de biomasă (încărcarea organică) este la rândul său limitată.
Atât în procesele aerobe cât şi în cele anaerobe înmulţirea microorganismelor
determină formarea de biomasă nouă (nămol excedentar), care este unul dintre produsele
concentrate ale epurării biologice.
Ambele tipuri de procese se aplică pentru epurarea apelor uzate în mai multe variante.
225
transformat treptat în amoniac, azotiţi şi azotaţi (nitrificare) şi final în azot molecular
(denitrificare).
Cea mai uzuală variantă de epurare în care microorganismele sunt suspendate în apă
sub formă de flocoane este procesul cu nămol activ, care este reprezentat schematic în figura
8.45. În linii mari, apa uzată (de obicei eliberată în prealabil de impurităţi nedizolvate) este
introdusă într-un bazin de aerare care conţine o suspensie de flocoane biologice (nămol activ)
şi în care se administrează oxigenul necesar respiraţiei. Debitul oxigenului introdus (mai
frecvent prin aerare şi mai rar prin folosirea oxigenului tehnic) depinde de cantitatea de
biomasă din sistem şi de debitul poluanţilor organici care trebuie degradaţi (în mod obişnuit
se asigură 1,0 - 1,5 kg oxigen pentru 1 kg CBO5 îndepărtat). Pe măsura admisiei de apă uzată,
suspensia din bazinul de aerare trece dintr-un decantor secundar, unde biomasa este separată
prin decantare, iar lichidul limpezit (apa epurată) este evacuat din sistem. O parte din biomasa
sedimentată, corespunzătoare vitezei de înmulţire a microorganismelor, este eliminată din
sistem, dar cea mai mare parte este readusă în bazinul de aerare (nămolul de recirculare).
Concentraţiile obişnuite de biomasă (exprimate în substanţă uscată) în bazinul de aerare sunt
cuprinse între 0,6 şi 4 kg/m3, iar în evacuarea de fund a decantorului secundar între 5 şi 20
kg/m3. Încărcarea cu poluanţi organici (dată în CBO5) aplicată nămolului activ (substanţă
uscată) este cuprinsă, în practică, între 0,05 şi 2 kg/kg zi.
Şi procesul cu nămol activ se aplică, la rândul său, în mai multe variante, între care se
menţionează: varianta epurării clasice, în care apa uzată, împreună cu nămolul recirculat
parcurge pe lungime un bazin rectangular, modificându-şi treptat conţinutul de poluanţi de la
capătul amonte până la cel din aval al bazinului; variantele în care apa uzată şi nămolul
recirculat sunt distribuite uniform în întregul bazin de aerare şi în care compoziţia este practic
aceeaşi în orice punct din bazin , inclusiv în amestecul evacuat spre decantorul secundar
varianta distribuţiei în trepte a încărcării organice din nămol şi apă ; varianta numită cu
sterilizare de contact, în care nămolul evacuat din decantorul secundare este supus oxigenării
într-un bazin separat (de “regenerare“) înainte de a fi amestecat cu apa uzată în condiţii de
încărcare organică ridicată ;varianta de aerare prelungită sau oxidare totală este caracterizată
prin exploatarea sistemului de aerare la încărcări organice foarte scăzute , în dorinţa de a
obţine un grad ridicat de epurare şi micşorarea sau chiar anularea producţiei de nămol
excedentar (acest ultim deziderat s-a dovedit practic irealizabil).
226
Fig. 8.41. Schema unei instalaţii de epurare biologică aerobă prin procesul cu nămol activ
227
Fig. 8.42. Biofiltru.42
42
Xxx – chimia ecologică, xxxx
228
uzată, amestecul este transferat într-un decantor închis. Nămolul anaerob sedimentat în acesta
este recirculat în bazinul de fermentare, iar apa epurată este evacuată din instalaţie. În altă
variantă, masa de microorganisme anaerobe, dezvoltată pe un suport granular poros (granule
de 1-3 mm) format de exemplu din cărbune activ sau din argilă calcinată, este menţinută în
stare de expansiune la partea inferioară a bazinului de fermentare sub acţiunea bulelor de gaze
formate şi a vitezei ascensionale a apei (procesul anaerob cu recircularea apei uzate prin
stratul de nămol).
În sfârşit, în varianta de filtru anaerob, apa uzată este pusă în contact cu un material
filtrant asemănător cu acel de la filtrele biologice, cu deosebirea că accesul aerului este
împiedicat, bazinul fiind închis, iar materialul filtrant complet înecat. Microorganismele
anaerobe dezvoltate şi fixate pe materialul filtrant asigură degradarea impurităţilor organice.
Prin procesele anaerobe pot fi obţinute grade de îndepărtare din apă a poluanţilor organici
(măsuraţi prin CBO), cuprinde între 50 şi 90% la încărcări organice care uneori pot să le
depăşească pe cele realizate la instalaţiile de epurare aerobă, ceea ce duce la scăderea
cheltuielilor de investiţii. Experienţa a demonstrat că procesele de epurare anaerobă, mai ales
ultimele două variante, pot fi aplicate şi apelor uzate cu conţinut relativ scăzut de poluanţi
organici. În acest fel, epurarea anaerobă poate asigura în multe cazuri îndepărtarea înaintată
a substanţelor organice fără a mai fi necesară asocierea unei trepte finale de epurare biologică
aerobă.
Procesele anaerobe se aplică pentru epurarea apelor uzate din zootehnie, industria
alimentară, industria textilă şi a pielăriei, precum şi anumitor ape uzate din industria chimică.
8.7. DEZINFECŢIA
dN
= k⋅N (8.44)
dt
unde:
N - este numărul de organisme pe unitatea de volum la timpul t;
k - constanta de viteză.
Prin integrarea ecuaţiei de mai sus se obţine relaţia (5.38), care exprimă numărul de
organisme la timpul t în funcţie de numărul acestora, No, la timpul to (concentraţia iniţială)
N = No e-k t (8.45)
229
Viteza de distrugere a organismelor este influenţată şi de concentraţia
dezinfectantului, C, între aceasta şi timpul necesar distrugerii, t, existând relaţia:
Cn x t = const. (8.46)
Pentru a exprima influenţa temperaturii asupra vitezei de dezinfecţie, s-a propus relaţia
empirică:
în care:
kt - este constanta de viteză la temperatura t;
k2 - constanta de viteză la 200C;
d - constantă empirică.
Fig. 8.43. Concentraţii ale clorului liber care, la diferite valori ale pH, ucid Escheria coli în
30 min.
Efectul de dezinfecţie este influenţat şi de prezenţa în apă a altor substanţe, mai ales
compuşi organici, care pot reacţiona cu agenţii dezinfectanţi inactivându-i.
Dintre metodele fizice de dezinfecţie se menţionează metoda termică şi de iradiere cu
radiaţii de energie ridicată. Dezinfecţia termică este rar aplicată, datorită consumurilor mari de
energie. Iradierea este foarte eficientă ca metodă de dezinfecţie; se presupune că efectul se
datorează formării în celule a unor radicali liberi în urma absorbţiei energiei radiante, mai ales
de către acizii nucleici. Se pot aplica cu succes razele gama, razele X şi cele ultraviolete, cele
din urmă fiind preferate.
Un dezinfectant obişnuit pentru ape este clorul activ, care acţionează sub formă de ion
e hipoclorit; efectele sunt mai pronunţate la valori mici ale pH, când hipocloritul acţionează
sub forma de acid hipocloros slab disociat. Amoniacul prezent în apă reacţionează cu clorul
activ dând naştere (în funcţie de raportul clor activ-amoniac) la monodi- şi tricloramină, care
la rândul său poate fi oxidată de un exces de clor la azot molecular. Şi cloraminele exercită
efecte dezinfectante datorită clorului activ pe care îl conţin: La doze sporite de clor, acestea
sunt oxidate la azot molecular. Şi cloraminele exercită efecte dezinfectante datorită clorului
activ pe care îl conţin. La doze sporite de clor, acestea sunt oxidate la azot molecular, ceea ce
determină scăderea clorului activ remanent în soluţie. După oxidarea lor totală (punctul de
"rupere") concentraţia clorului începe să crească din nou (fig. 8.48)
230
Fig. 8.44. Variaţia concentraţiei clorului activ la tratarea cu clor a apelor cu conţinut de
amoniac43.
Un dezinfectant foarte energic este bioxidul de clor, care are avantajul de a forma în
mai mică măsură derivaţi halogenaţi cu substanţe organice.
Pentru dezinfecţie au fost folosiţi, dintre ceilalţi halogeni, iodul şi bromul, dar într-o
măsură mai mică datorită costului mai ridicat.
Ozonul este folosit în epurarea apelor uzate atât pentru însuşirile sale dezinfectante,
cât şi pentru capacitatea sa de a îndepărta unii poluanţi organici.
43
Maureen Aller - Environmental Engineers’ Handbook, CRC Press LLC, 1999;
231
CAPITOLUL 9
Din punct de vedere fizic, nămolurile provenite din epurarea apelor uzate se
consideră sisteme coloidale complexe, cu compoziţii eterogene, conţinând particule coloidale
1
Nixtreanu Viorica – Procese unitare pentru tratarea apelor, Ed. Agir, Bucure;ti, 2001;
( d < 1 µm), particule dispersate (d = 1 - 100 µm), agregate, material în suspensie etc., având
un aspect gelatinos şi conţinând foarte multă apă. Din punct de vedere tehnologic, nămolurile
se consideră ca fază finală a epurării apelor, în care sunt înglobate produse ale activităţii
metabolice, materii prime, produşi intermediari şi produse finite ale activităţii industriale.
Tabelul 9.1.
Caracteristicile de filtrabilitate ale unor nămoluri industriale
Provenienţa nămolului Umiditate iniţială, Rezistenţa specifică Coeficient de
% convenţională la filtrare compresibilitate,
1016 cm/g s
Nămolul primar, Filatura 86 1180 0,6
Baloteşti
Nămol de precipitare de 88,7 – 90,9 20 - 25 0,75
la
Tăbăcăria minerală
Rm.Vâlcea
Nămol primar brut, CCH 95,6 – 90,6 310 – 375 0,8
Oneşti
Nămol primar de la 85 – 92 300 – 1200 0,8
prelucrarea carboniferă
Petrila
Nămol de precipitare, 95,6 – 96,7 86 – 188 0,7 – 0,9
"Rulmentul" Bârlad
Nămol de precipitare 93,1 – 94,4 20 – 30 0,6
C.Ch. Valea
Călugărească
Nămol de precipitare 98,1 11,2 1,16
"Dero" Ploieşti
Nămol primar (bere, 97,1 – 98,6 5910 – 60000 0,6 – 1,3
spirt, drojdie) Bragadiru
Nămol biologic în exces 98,5 – 98,7 2953 – 4393 1,1
CCH Piatra Neamţ
Nămol primar brut 94,7 – 97,2 674 – 704 -
ISCIP Căzăneşti
Nămol biologic în exces, 97 – 99 5000 – 7000 0,9 – 1,2
crescătorii de porci
Nămol biologic în exces 97,8 – 98,2 1761 – 1960 0,9
(aerare prelungită),
Industria lânii Constanţa
2 ⋅ b ⋅ P ⋅ A2
r=
η ⋅c (9.1)
în care:
r - rezistenţa specifică la filtrare, în cm/g;
P - diferenţa de presiune aplicată, în dyn/cm2;
A - suprafaţa de filtrare, în cm2;
η - vâscozitate dinamică a filtratului (la temperatura probei), în g/cm s;
b - panta dreptei din reprezentarea grafică a raportului t/v → v, în s/cm6;
c - concentraţia de solide în turbă, în g/cm3.
în care:
PCn - puterea calorică netă;
SV - conţinutul în substanţe volatile.
Tabelul 9.2.
Valori orientative ale puterii calorice a nămolurilor la diferite concentraţii de materii organice,
în solide uscate
Materii organice în Putere calorică ( Kcal/kg )
solide totale uscate
(%)
Nămol primar Nămol activ în exces
100 6650 5650
90 5850 5050
80 5200 4450
70 4300 3850
60 3600 300
50 2800 2650
40 2150 2050
30 1400 1500
Tocătoarele, încă de la început au necesitat o atenţie deosebită pentru întreţinere, dar noile
proiecte de tocători cu viteză redusă s-au dovedit mult mai durabile şi mai fiabile.
22
Xxx - Normativ Pentru Proiectarea Construcţiilor Şi Instalaţiilor De Epurare A Apelor Uzate Orăşeneşti –
Partea A V- A : Prelucrarea Nămolurilor, Indicativ NP 118-06.
33
Xxx - Normativ Pentru Proiectarea Construcţiilor Şi Instalaţiilor De Epurare A Apelor Uzate Orăşeneşti –
Partea A V- A : Prelucrarea Nămolurilor, Indicativ NP 118-06.
Condiţionarea chimică reprezintă procedeul de prelucrare a nămolurilor utilizat pentru
îmbunătăţirea eficienţei proceselor de concentrare şi deshidratare ale acestora. Adaosul de
reactivi chimici conduce la micşorarea rezistenţelor specifice la filtrare a namolurilor şi
implicit la separarea mai uşoară a apei din nămolul trimis la prelucrare.
Pentru condiţionarea chimică a nămolurilor se utilizează în mod frecvent două grupe
de reactivi:
- reactivi anorganici ;
- polielectroliţi organici.
Din categoria reactivilor anorganici mai des utilizaţi se pot enumera: varul, clorura
ferică (FeCl3), sulfatul feric [Fe2 (SO4) 9H2O], sulfat feros (FeSO4 7H2O), clorosulfat feric (
FeSO4Cl).
De asemenea, în anumite situaţii se folosesc şi săruri de aluminiu precum sulfatul de
aluminiu Al2 (SO4)3.
Doza optimă de reactiv reprezintă cantitatea cea mai mică de substanţă chimică care,
în condiţii de laborator, produce un nămol cu rezistenţa specifică de filtrare egală cu 10 ×
1010 cm/g pentru o diferenţă de presiune aplicată în laborator ΔP = 0,5 bar .
Prin doză maximă se înţelege cantitatea cea mai mare de reactiv căreia îi corespunde
o rezistenţa specifică de filtrare minimă (valoare ce nu mai poate fi redusă prin mărirea
dozei).
Varul este folosit pentru ridicarea pH-ului atunci când acesta are valori scăzute
datorită utilizării clorurii ferice pe post de coagulant. Pe lângă controlul pH-ului, varul mai
poate reduce mirosurile produse de sulfuri care sunt transformate în soluţie, din hidrogen
sulfurat în sulfură şi ion bisulfură, produşi de reacţie nevolatili la un pH alcalin.
Formarea precipitaţilor de carbonat şi hidroxid de calciu conduce la îmbunătăţirea
proceselor de deshidratare, acţionând ca un agent de înfoiere care măreşte porozitatea
nămolului şi diminuează rezistenţa la compresiune.
Trebuie evitată dozarea în exces a varului, deoarece aceasta poate afecta procesul de
stabilizare a nămolului.
În general dozele de var variază între 5 şi 40% din substanţa uscată.
Clorura ferică este un reactiv folosit la coagularea materiilor solide din nămol, proces
care decurge în bune condiţii la pH mai mare de 6. La pH sub 6, formarea flocoanelor este
slabă iar deshidratarea se realizeză dificil. De aceea, pentru corectarea pH-ului se foloseşte
varul, care va conduce la o deshidratare optimă. Majoritatea nămolurilor rezultate în urma
epurării apelor uzate nu pot fi condiţionate cu succes fără a asocia clorura ferică cu varul.
Clorura ferică trebuie introdusă în nămol înaintea varului iar punctele de injecţie a celor doi
reactivi trebuie să fie separate.
În general dozele de clorură ferică variază între 2 şi 10% substanţă uscată.
Având în vedere corozivitatea pronunţată a clorurii ferice, se recomandă manipularea
şi stocarea corespunzătoare a acesteia.
Clorura ferică se livrează sub formă lichidă, în soluţie cu o concentraţie de 30 – 35%.
Poliacrilamida este cel mai utilizat polimer de tip neionic, şi se formează prin
polimerizarea catenei monomerului acrilamida. Pentru a transporta sarcina electrică pozitivă
sau negativă în soluţie apoasă, poliacrilamida trebuie combinată cu monomeri anionici sau
cationici4.
a)
b)
Fig. 9.4. Concentrator de nămol gravitaţional:
5
Weiner Ruth E şi Robin A. Matthews – Environmental Engineering, Elsevier Science, USA, 2003;
a) vedere în plan; b) vedere în secţiune.
Îngroşarea prin flotare se aplică pentru suspensii care au tendinţa de flotare şi sunt
rezistente la compactare prin îngroşare gravitaţională (fig. 9.5.).
Procesul de flotare cu aer se poate realiza prin: flotarea cu aer dispersat, flotare cu
aer dizolvat sub presiune, flotare cu aer la presiune negativă şi flotare biologică. Cel mai larg
utilizat este procesul de flotare cu aer dizolvat sub presiune, care prin destindere la presiunea
apropiată de cea atmosferică elimină bule fine (d ≈ 80 µm), care se ataşează sau se înglobează
în flocoanele de nămol şi le ridică la suprafaţă. Pentru asigurarea unei concentraţii
convenabile de materii în suspensie la alimentare, se practică recircularea unei fracţiuni de
efluent.
Principalii parametri ce influenţează procesul de îngroşare prin flotare sunt:
presiunea, raportul de recirculare, concentraţia de solide la alimentare, durata de retenţie,
raportul aer / solide, tipul şi calitatea nămolului, încărcarea hidraulică în solide, utilizarea
agenţilor chimici6.
66
Xxx - Normativ Pentru Proiectarea Construcţiilor Şi Instalaţiilor De Epurare A Apelor Uzate Orăşeneşti –
Partea A V- A : Prelucrarea Nămolurilor, Indicativ NP 118-06.
Fig. 9.5. Instalaţie de flotaţie.
Îngroşarea prin centrifugare se aplică în general pentru nămolul activ în exces, atunci
când nu se dispune de spaţiu pentru alte instalaţii mai puţin compacte.
Utilizând centrifuga cu transportor elicoidal se poate atinge o concentrare de solide
de circa 4% şi un grad de reţinere a solidelor de 90%, la îngroşarea nămolului activ cu adaos
de floculanţi. Ţinând seama de viteza de rotaţie mare a echipamentului (6000 rot/min),
consumul de floculanţi este mai mare datorită fragilităţii şi ruperii flocoanelor, deci costurile
de exploatare sunt mai mari decât în cazul altor procedee.
În tabelul 9.5. se prezintă date comparative asupra diferitelor procedee de îngroşare a
nămolului.
Tabelul 9.5.
Date comparative între diferite procedee de îngroşare a nămolului
Tehnologia Conţinut de Consum de Caracteristici
substanţă energie,
uscată kWh/m3
obţinută (%) nămol
Îngroşare 4 -6 0,1 – 0,3 Simplă: costuri scăzute de
gravitaţională exploatare; necesită spaţiu mare,
costuri de construcţii ridicate; nu
este afectată de solidele prezente în
nămol
Îngroşare prin 5 0,7 – 2,5 Convenabil pentru nămoluri
centrifugare biologice
(fără substanţe abrazive); spaţiu
redus şi cost de construcţie scăzut
Îngroşare prin 4 -6 0,3 – 0,6 Spaţiu redus; costuri de construcţie
flotare mici; tehnologie sofisticată; costuri
de exploatare ridicate
77
Xxx - Normativ Pentru Proiectarea Construcţiilor Şi Instalaţiilor De Epurare A Apelor Uzate Orăşeneşti –
Partea A V- A : Prelucrarea Nămolurilor, Indicativ NP 118-06.
- sistemul este proiectat pentru a evacua un nămol concentrat cu o umiditate de
93 – 95% ;
- dozajul de polimer necesar îngroşării nămolului în exces de la bazinele de
aerare variază în intervalul 3 – 7 kg polimer în stare uscată / tona substanţă uscată din nămol.
Stabilizarea anaerobă (fermentarea) este probabil metoda cea mai des folosită în
staţiile de epurare a apelor uzate. Produce un nămol relativ stabil cu costuri moderate şi ca un
beneficiu suplimentar, produce biogaz în a cărei componenţă se găseşte preponderent gaz
metan. Acest biogaz poate fi folosit pentru încălzirea nămolului influent şi a nămolului de
recirculare la temperatura de proces, iar în marile staţii de epurare poate fi folosit pentru
producerea de electricitate şi agent termic.
În cadrul staţiilor mari de epurare, unde se aplică epurarea avansată a apelor uzate, se
pot prevede rezervoare de fermentare acidogenă, necesare pentru producerea sursei de carbon
în procesul de denitrificare.
Unele dezavantaje ale procesului sunt următoarele: costuri iniţiale ridicate, o cantitate
însemnată de echipamente mecanice (în special acolo unde gazul este valorificat), un
supernatant a cărui concentraţii în poluanţi este foarte mare la fermentarea în două trepte,
nămolul trebuie încălzit pentru a menţine temperatura şi procesele dorite şi tendinţa de
88
Xxx - Normativ Pentru Proiectarea Construcţiilor Şi Instalaţiilor De Epurare A Apelor Uzate Orăşeneşti –
Partea A V- A : Prelucrarea Nămolurilor, Indicativ NP 118-06.
supraîncărcare a proceselor ca rezultat al unei slabe mixări, nevoia de control a temperaturii,
prezenţa metalelor grele sau a altor agenţi toxici în influent.
Stabilizarea aerobă se întâlneşte în staţiile de epurare mici şi medii. Este un proces
ce necesită multă energie (datorită energiei consumate pentru transferul oxigenului) comparat
cu fermentarea anaerobă, dar necesită costuri mai mici pentru investiţie. Stabilizarea aerobă
este mai puţin complexă din punct de vedere funcţional şi uneori nu are procese separate.
Stabilizarea aerobă a nămolului se poate produce fie în bazine dedicate, ca stabilizatoare de
nămol (pe linia nămolului), fie în bazine de aerare de pe linia apei în care se realiezează o
epurare avansată (de exemplu nitrificare cu stabilizare, unde datorită timpilor de retenţie mari,
nămolul activat rezultă deja stabilizat.
Stabilizarea alcalină este stabilizarea în urma căreia produsul rezultat conţine puţini
agenţi patogeni şi poate fi folosit cu succes în agricultură sau pentru îmbunătăţirea
parametrilor unui pământ. Un dezavantaj al stabilizării alcaline este acela că masa produsului
se măreşte prin adăugarea de material alcalin.
Fermentarea anaerobă are loc, ca rezultat al unei serii complicate de reacţii chimice şi
biochimice. Reacţiile care au loc implică multe tipuri de bacterii, fiecare tip furnizând o
biotransformare unică şi indispensabilă. Procesele de fermentare cuprind următoarele etape:
hidroliza, formarea de compuşi organici solubili şi acizi organici cu catene scurte şi formarea
de metan (fig. 9.8)9. În prima etapă (hidroliza), proteinele, celuloza, lipidele, şi alte materii
organice complexe sunt solubilizate. În cea de-a doua etapă (formarea acizilor), produşii
primei etape sunt transformaţi în compuşi organici solubili incluzând acizii graşi cu catene
lungi; aceşti compuşi organici solubili sunt apoi transformaţi în acizi organici cu catene scurte
(cunoscută ca acidifiere). În cea de-a treia etapă (formarea metanului), acizii organici sunt
transformaţi în metan şi în dioxid de carbon. Eficienţa stabilizării prin fermentare anaerobă
este măsurată prin cantitatea de materii volatile (organice) reduse în timpul procesului.
Deoarece fermentarea anaerobă este realizată biologic şi depinde de dezvoltarea
microorganismelor, nu are loc o reducere completă a materiilor volatile ci în proporţie de 40-
60% (procent numit limită tehnică de fermentare), în mod obişnuit. Eficienţa scăzută are loc
atunci când sunt prezente substanţe greu biodegradabile. Un procent ridicat de descompunere
a materiilor solide se obţine atunci când nămolul este compus din materii uşor degradabile,
cum sunt carbohidraţii simpli, carbohidraţii compuşi (celuloza), proteinele şi lipidele.
99
Xxx - Normativ Pentru Proiectarea Construcţiilor Şi Instalaţiilor De Epurare A Apelor Uzate Orăşeneşti –
Partea A V- A : Prelucrarea Nămolurilor, Indicativ NP 118-06.
Fig. 9.8. Procesele care au loc în timpul fermentării anaerobe.
Viteza de reacţie globală este dată de faza cea mai lentă, cea de gazeificare, datorită
vitezei de multiplicare redusă a bacteriilor şi de marea sensibilitate la condiţiile de mediu. Aşa
cum este cunoscut, din procesul de fermentare anaerobă rezultă gazul de fermentare
combustibil (biogaz) utilizat ca sursă neconvenţională de energie.
Factorii care influenţează procesul de fermentare se pot grupa în două categorii:
- caracteristicile fizico-chimice ale nămolului supus fermentării: concentraţia
substanţelor solide, raportul mineral / volatil, raportul dintre componenta organică şi elemente
nutritive, prezenţa unor substanţe toxice sau inhibitoare etc;
- concepţia şi condiţiile de exploatare ale instalaţiilor de fermentare:
temperatura, sistemul de alimentare şi evacuare, sistemul de încălzire, de recirculare, de
omogenizare, timpul de fermentare, încărcarea organică etc.
Fermentarea anaerobă are loc, ca rezultat al unei serii complicate de reacţii chimice şi
biochimice. Reacţiile care au loc implică multe tipuri de bacterii, fiecare tip furnizând o
biotransformare unică şi indispensabilă. Procesele de fermentare cuprind următoarele etape:
hidroliza, formarea de compuşi organici solubili şi acizi organici cu catene scurte şi formarea
de metan. În prima etapă (hidroliza), proteinele, celuloza, lipidele, şi alte materii organice
complexe sunt solubilizate. În cea de-a doua etapă (formarea acizilor), produşii primei etape
sunt transformaţi în compuşi organici solubili incluzând acizii graşi cu catene lungi; aceşti
compuşi organici solubili sunt apoi transformaţi în acizi organici cu catene scurte (cunoscută
ca acidifiere). În cea de-a treia etapă (formarea metanului), acizii organici sunt transformaţi în
metan şi în dioxid de carbon. Eficienţa stabilizării prin fermentare anaerobă este măsurată
prin cantitatea de materii volatile (organice) reduse în timpul procesului. Deoarece
fermentarea anaerobă este realizată biologic şi depinde de dezvoltarea microorganismelor, nu
are loc o reducere completă a materiilor volatile ci în proporţie de 40-60% (procent numit
limită tehnică de fermentare), în mod obişnuit. Eficienţa scăzută are loc atunci când sunt
prezente substanţe greu biodegradabile. Un procent ridicat de descompunere a materiilor
solide se obţine atunci când nămolul este compus din materii uşor degradabile, cum sunt
carbohidraţii simpli, carbohidraţii compuşi (celuloza), proteinele şi lipidele.
9.5.1.1. Factorii care influenţează procesul de fermentare anaerobă
Concentraţia substanţelor solide din nămol trebuie să fie astfel aleasă încât să
asigure apa fiziologică necesară bacteriilor. Se recomandă concentraţii de 5-10% materii
solide. Concentraţii mai ridicate ale materialului, peste 12% creează dificultăţi la pompare şi
omogenizare. Componenta organică a fazei solide prezintă, de asemenea, importanţă în
procesul de mineralizare şi în producţia gazului. Se apreciază că o reducere minimă de 50% a
componentei organice asigură o stabilitate relativă a nămolului. Compoziţia gazului nu este
influenţată de gradul de descompunere al materiei organice, ci de componentele organice.
Principalele grupe de substanţe organice prezente în componenta volatilă, cu
implicaţie asupra cantităţii şi compoziţiei gazului de fermentare sunt: hidraţii de carbon,
10 10
Xxx - Normativ Pentru Proiectarea Construcţiilor Şi Instalaţiilor De Epurare A Apelor Uzate Orăşeneşti –
Partea A V- A : Prelucrarea Nămolurilor, Indicativ NP 118-06.
proteinele şi grăsimile. În tabelul 9.6. se prezintă producţia specifică şi compoziţia gazului la
cele trei grupe de substanţe organice.
Tabelul 9.6.
Producţia şi compoziţia gazului pe principalele
grupe de substanţe organice din nămol
Grupa Producţia de gaz, cm3/g Compoziţia gazului
substanţă %
Hidraţi de carbon 790 50 CH4+50 CO2
Grăsimi 1250 68 CH4+32 CO2
Proteine 704 71 CH4+29 CO2
Influenţa substanţelor toxice ca: nichel, crom (tri- şi hexavalent), zinc, cupru, plumb
etc.au efect de inhibare şi dereglare a procesului de fermentare anaerobă. Limitele de inhibare
şi dereglare a procesului sunt uneori controversate, influenţa toxică a metalelor fiind strâns
corelată cu prezenţa sulfurilor care produc, cu ionii metalici, complexe netoxice pentru
bacterii.
În tabelul 9.7 se indică limitele de concentraţii pentru unele substanţe cu efecte
toxice în procesul de fermentare.
Tabelul 9.7.
Limitele de concentraţie pentru unele substanţe cu influenţă asupra procesului de
fermentare
Substanţa Concentraţia mg/l Substanţa Concentraţia mg/l
Sulfuri 200 Calciu 2000- 6000
Metale grele solubile 1 Magneziu 1200-3500
Sodiu 5000-8000 Amoniu 1700-4000
Potasiu 4000-10000 Amoniu liber 150
O altă categorie de substanţe cu caracter inhibitor sau toxic sunt şi unele substanţe
organice, în concentraţie mare, cum ar fi alcool metilic, etilic, propilic, izoamilic, benzen,
toluen, peste 1 g/l; alcooli superiori peste 0,1 - 0,2 g/l; substanţe tensioactive peste 20 mg/l
,nămol. De asemenea pesticidele, în special cele organo- clorurate, produc dereglări în
procesul de fermentare.
9.5.1.2. Aplicabilitate
Trei configuraţii ale procesului pentru fermentarea anaerobă sunt folosite în mod
obişnuit: fermentarea de mică încărcare, fermentarea de mare încărcare şi fermentarea în două
etape. În plus, fermentarea anaerobă poate funcţiona la două regimuri ale temperaturii:
mezofilă (30-38ºC) şi termofilă (50-60ºC)11.
11 11
Xxx - Normativ Pentru Proiectarea Construcţiilor Şi Instalaţiilor De Epurare A Apelor Uzate Orăşeneşti –
Partea A V- A : Prelucrarea Nămolurilor, Indicativ NP 118-06.
încălzirea nămolului, debitul de alimentare este uniform şi se realizează o concentrare a
nămolului înainte de a fi fermentat (fig. 9.10). Ca rezultat, volumul rezervorului necesar
pentru o fermentare corespunzătoare este redus şi stabilitatea procesului este îmbunătăţită.
12 12
Xxx - Normativ Pentru Proiectarea Construcţiilor Şi Instalaţiilor De Epurare A Apelor Uzate Orăşeneşti –
Partea A V- A : Prelucrarea Nămolurilor, Indicativ NP 118-06.
solide, procentul de materii volatile şi raportul dintre nămolul primar şi cel biologic ce vor
alimenta rezervorul de fermentare.
13 13
Xxx - Normativ Pentru Proiectarea Construcţiilor Şi Instalaţiilor De Epurare A Apelor Uzate Orăşeneşti –
Partea A V- A : Prelucrarea Nămolurilor, Indicativ NP 118-06.
14 14
Xxx - Normativ Pentru Proiectarea Construcţiilor Şi Instalaţiilor De Epurare A Apelor Uzate Orăşeneşti –
Partea A V- A : Prelucrarea Nămolurilor, Indicativ NP 118-06.
la partea inferioară a rezervorului de fermentare pentru a nu facilita depunerea nisipului.
Rezervoarele de fermentare de formă ovoidală pot fi construite din beton sau din oţel şi sunt
izolate la partea exterioară15.
Tabelul 9.8.
Date comparative privind fermentarea anaerobă şi aerobă
Metoda Perioada de Consum de Caracteristici
retenţie zile energie
KWh/m3 nămol
Fermentare 8 - 15 5 - 10 Simplă; cost scăzut de investiţie;
aerobă consum mare de energie
Fermentare 15 - 20 0,2 - 0,6 Cost de exploatare ridicat; cost de
anaerobă investiţie ridicat; consum mic de
energie; producţie de gaz (sursă de
energie)
Reacţia din cea de-a doua ecuaţie este în mod normal un proces de respiraţie endogenă
şi este reacţia predominantă ce are loc în sistemul de stabilizare aerob.
Datorită necesităţii menţinerii procesului în faza de respiraţie endogenă, nămolul
activat în exces se stabilizează. Includerea nămolurilor primare în proces poate influenţa
reacţia totală, deoarece ele conţin puţin material celular. Majoritatea materialului organic din
nămolul primar constituie o sursă de hrană externă pentru biomasa activă conţinută în
nămolul biologic. De aceea, este necesar un timp de retenţie cât mai mare pentru a se
acomoda metabolismul şi dezvoltarea celulară ce trebuie să se petreacă înaintea de atingerea
condiţiilor de respiraţie endogenă17.
17 17
Xxx - Normativ Pentru Proiectarea Construcţiilor Şi Instalaţiilor De Epurare A Apelor Uzate Orăşeneşti –
Partea A V- A : Prelucrarea Nămolurilor, Indicativ NP 118-06.
18 18
Xxx - Normativ Pentru Proiectarea Construcţiilor Şi Instalaţiilor De Epurare A Apelor Uzate Orăşeneşti –
Partea A V- A : Prelucrarea Nămolurilor, Indicativ NP 118-06.
Fig. 9.13. Stabilizatoare aerobe:
a) cu funcţionare intermitentă şi insuflare de aer,
b) cu funcţionare continuă şi insuflare de aer.
Varul este unul dintre cele mai folosite şi mai scăzute ca preţ dintre substanţele
alcaline disponibile pentru apele uzate industriale. Varul este folosit pentru a reduce mirosul,
19 19
Xxx - Normativ Pentru Proiectarea Construcţiilor Şi Instalaţiilor De Epurare A Apelor Uzate Orăşeneşti –
Partea A V- A : Prelucrarea Nămolurilor, Indicativ NP 118-06.
pentru creşterea pH-ului în rezervoare de fermentarele etanşe, pentru îndepărtarea fosforului
în treapta de epurare avansată, şi pentru condiţionare înainte şi după deshidratare mecanică.
Scopul stabilizării alcaline poate include următoarele: reduce semnificativ numărului de
agenţi patogeni inhibând creşterea acestora şi reduce mirosul produs de organisme. În
consecinţă, previne îmbolnăvirea oamenilor, crează un produs stabil ce poate fi depozitat şi
reduce pe termen scurt percolarea metalelor ce nu se găsesc în mod natural în sol.
Procesul de stabilizare alcalină este un proces simplu. Un reactiv chimic alcalin, este
adăugat pentru a creşte pH-ul influentului şi prin asigurarea unui timp de contact suficient. La
pH = 12, sau mai mare, cu un timp de contact suficient şi cu un amestec omogen al varului cu
influentul, agenţii patogeni şi microorganismele sunt aduse în stare inactivă sau chiar distruse.
Caracteristicile fizice şi chimice ale materiilor solide produse sunt, de asemenea, modificate
de reacţiile ce au loc cu substanţele alcaline. Chimismul procesului nu este încă bine înţeles,
deşi se crede că unii compuşi moleculari sunt influenţaţi de reacţie, cum este hidroliza şi
saponificarea.
Atât staţiile de epurare mici cât şi staţiile de epurare mari folosesc stabilizarea cu var
ca un prim proces de stabilizare. Oricum, stabilizarea cu var este mai des folosită pentru
staţiile mici. Este mult mai ieftin decât în cazul stabilizării cu alte tipuri de reactivi. Unele
staţii de epurare mari au folosit stabilizarea cu var ca un proces interimar când procesul de
stabilizare primară (ca fermentarea aerobă sau anaerobă) este temporar nefuncţională.
Stabilizarea cu var este, de asemenea, folosită pentru a suplimenta procesul de stabilizare
primară în timpul perioadelor de producere a nămolului.
Iniţial, adăugarea de var creşte pH-ul nămolului. Apoi, au loc reacţii ca cele mai sus
menţionate. Dacă este adăugat prea puţin var, pH-ul scade şi aceste reacţii au loc. De aceea,
este nevoie de var în exces. Activitatea biologică produce compuşi ca dioxidul de carbon şi
acizi organici care recţionează cu varul. Dacă activitatea biologică din nămolul ce urmează a
fi stabilizat nu este înhibată suficient, vor fi produse aceste componente, reducând pH-ul şi
rezultând o stabilizare inadecvată.
Dând suficiente informaţii exacte despre nămol, teoretic, este posibil să se calculeze
varul necesar a fi adăugat pentru a creşte pH-ul la o valoare dată.
Dacă este adăugat var stins la nămol, în reacţiile iniţiale cu apa formează varul
hidratat. Acestă reacţie este exotermă şi eliberează aproximativ 15.300 cal/g,mol. Reacţia
dintre varul stins şi dioxidul de carbon este, de asemenea, exotermă, eliberând aproximativ
43.300 cal/g,mol.
Aceste reacţii pot avea ca rezultat o creştere substanţială a temperaturii, în special la
turtele de nămol cu un amestec scăzut al conţinutului; iar în unele cazuri, aceste temperaturi
pot fi suficiente pentru a contribui la reducerea agenţilor patogeni din timpul stabilizării cu
var.
Condiţionarea chimică
Condiţionarea nămolului cu reactivi chimici este o metodă de modificare a structurii
sale, cu consecinţă asupra caracteristicilor de filtrare.
Agenţii de condiţionare chimică a nămolului se pot grupa în trei categorii:
- minerali: sulfat de aluminiu, clorhidrat de aluminiu, clorură ferică, sulfat feros
, oxid de calciu, extracte acide din deşeuri;
20 20
Xxx - Normativ Pentru Proiectarea Construcţiilor Şi Instalaţiilor De Epurare A Apelor Uzate Orăşeneşti –
Partea A V- A : Prelucrarea Nămolurilor, Indicativ NP 118-06.
- organici: polimeri sintetici (anioni, cationi sau neionici), produşi de
policondensare sau polimeri naturali;
- micşti: amestec de polimeri sintetici cu săruri minerale sau amestec de
coagulanţi minerali.
Reactivii anorganici cei mai des utilizaţi pentru condiţionarea nămolului sunt clorura
ferică şi varul, fiecare având un câmp de acţiune propriu. Sulfatul feros este mai economic,
dar are o acţiune corosivă. Sărurile de aluminiu, în special clorhidratul de aluminiu, sunt
eficiente, mai puţin corosive, dar costul este mai ridicat.
Dintre polimerii organici, cei cationici se pot utiliza singuri, iar cei anionici şi
neionici, în asociere cu alţi coagulanţi minerali. În general, dozele de polimeri organici sunt
mult mai reduse decât la cei minerali, dar costul este încă ridicat. Alegerea coagulantului şi
doza optimă se fac pe baza încercărilor experimentale de laborator, întrucât alegerea depinde
de provenienţa nămolului, compoziţia sa chimică, gradul de dispersie, tehnologia de
deshidratare ce urmează a se aplica etc.
Pentru fiecare tip de nămol şi pentru fiecare coagulant, floculant sau amestec, se
stabileşte doza optimă pe cale experimentală.
Condiţionarea termică
Acest mod de condiţionare se realizează la temperaturi de 100-2000C, presiuni de 1-
2,5 atm şi durate de încălzire până la 60 min, depinzând de tipul şi caracteristicile nămolului
şi de procesul utilizat. Părţile principale ale unei instalaţii de condiţionare termică sunt:
reactorul, în care se realizează tratarea nămolului la temperaturi menţionate mai sus;
schimbătorul de căldură, în care nămolul proaspăt este preîncălzit de nămolul tratat; boilerul
pentru prepararea aburului necesar ridicării temperaturii în reactor şi decantorul de nămol
tratat.
Avantajele principale ale condiţionării termice sunt: lipsa mirosurilor neplăcute în
timpul condiţionării, condiţionare fără adaos de substanţe chimice şi sterilizarea nămolului.
η ⋅ R ⋅ h 2 ⋅ ρ n ⋅ (100 − Wi ) ⋅ (Wi − Wn )
td =
172,8 ⋅ P ⋅ (100 − W fl )
(9.10)
unde:
td este timpul de drenaj, în zile ;
η - vâscozitatea dinamică a nămolului, în g/cm s;
h - înălţimea stratului de nămol, în cm;
ρn - densitatea nămolului, în g/cm3;
R - r 10-10 , rezistenţa specifică convenţională la filtrare a nămolului, în cm/g;
P - diferenţa de presiune, în g/cm2;
Wi - umiditate iniţială, în %;
Wfl - umiditatea la sfârşitul drenării, în %.
10 ⋅ Q ⋅ ρ n ⋅ (100 − Wi )
St =
16 ⋅ Lt (9.11)
în care :
St reprezintă suprafaţa de filtrare necesară, în m2;
Q - debitul de nămol, în m3/zi;
ρn - densitatea nămolului, în gr/cm3;
Wi - umiditatea iniţială a nămolului, în%;
Lt - productivitatea (încărcarea) vacuum-filtrului, în kg/m2h.
P ⋅ m ⋅ ρ f ⋅ (100 − Wi ) ⋅ (100 − W f )
L = 0, 25 ⋅ K ⋅
η ⋅ R ⋅ M ⋅ (Wi − W f )
(9.12)
în care:
L este productivitatea, în kg substanţă uscată/m2h;
P - presiunea de lucru, în mmHg;
R= r x 10-10 - rezistenţa specifică convenţională la filtrare a nămolului, în cm/g;
η - vâscozitatea filtratului, în c.p.;
m - fracţiunea de imersare, în %;
M - durata de rotaţie a tamburului, în min;
K - factor de corecţie (0,75);
ρf - densitatea filtratului, în g/cm3;
Wi - umiditatea iniţială a nămolului, în %;
Wf - umiditatea finală a nămolului, în %.
21 21
Xxx - Normativ Pentru Proiectarea Construcţiilor Şi Instalaţiilor De Epurare A Apelor Uzate Orăşeneşti –
Partea A V- A : Prelucrarea Nămolurilor, Indicativ NP 118-06.
22
Weiner Ruth E şi Robin A. Matthews – Environmental Engineering, Elsevier Science, USA, 2003;
Fig. 9.15. Panourile unui filtru presă
1, 42 ⋅η ⋅ R ⋅ d 2 ⋅ ρ n ⋅ (100 − W f ) ⋅ (Wi − W f )
tp =
10 ⋅ P ⋅ (100 − Wi )
4
(9.13)
unde:
tp este timpul de presare, în h;
η - vâscozitatea filtratului, în c.p.;
R = r x 10-10 - rezistenţa specifică convenţională la filtrare a nămolului, în cm/g;
d - distanţa dintre plăci, în cm;
P - presiunea de lucru, în at;
Wi - umiditatea iniţială a nămolului, în %;
Wf - umiditatea finală a nămolului, în %;
ρn - densitatea nămolului, în g/cm3.
Ţesăturile filtrante, la filtrele de presă, pot fi naturale sau artificiale, iar alegerea
condiţiile de exploatare ale instalaţiei de trebuie să se facă în funcţie de tipul de nămol, timpul
de deshidratare propriu-zisă pentru filtrare şi condiţiile impuse filtratului. Timpul de
deshidratare pentru nămolurile rezultate din epurarea apelor uzate variază între 1 şi 6 h,
depinzând de caracteristicile nămolului, gradul de condiţionare, presiunea de lucru, etc.
În tabelul 9.9 se prezintă date asupra duratei de presare pentru diferite tipuri de
nămol.
Tabelul 9.9.
Timpul de presare a unor nămoluri industriale
Tipul de nămol Umiditatea Rezistenţa specifică Timpul de Presiunea
iniţială, la filtrare x 1010 presare de lucru, at
% cm/g (tp), h
Celuloză şi hârtie 97-98 11-55 1,8 7-8
Vâscoza 95-96 25-35 0,6 3-5
Preparaţii de cărbune 67 20 2,1 7
59 7-9 1,6 7
Principalele avantaje ale filtrelor - presă sunt capacitatea mare de filtrare, consum
redus de energie, umiditatea scăzută a turtelor. Dintre dezavantaje se semnalează consum
mare de material filtrant, consum ridicat de reactivi pentru condiţionare, consum mare de
manoperă.
Principalele dezavantaje a filtrelor presă sunt costurile de investitie ridicate, cantităţile
subsecvente de reactiv de condiţionare sau de material filtrant (pânză) ce sunt necesare,
capacitatea de aderenţă a turtelor de nămol pe filtru, ceea ce implică îndepărtarea manuală şi
costurile relativ ridicate de funcţionare şi întreţinere. Sistemele cu filtre presă rămân unele
dintre cele mai scumpe sisteme de deshidratare; oricum, când cerinţele de dispunere dictează
uscarea turtelor, costurile efective au fost recuperate datorită costurilor scăzute de dispunere
asociată cu uscarea turtelor. Filtrele presă s-au dovedit a fi eficiente din punct de vedere al
costurilor când turtele trebuiesc incinerate. Adesea, conţinutul crescut de particule uscate a
turtelor rezultate de la filtrele presă sunt combustibile la incinerare, acestea reducând
necesarul de combustibili precum gazul natural sau păcura.
Pentru realizarea unui grad înalt de recuperare a solidelor din nămol (centrat
limpede) se poate acţiona prin descreşterea debitului de alimentare, creşterea consistenţei
nămolului, creşterea temperaturii şi creşterea dozei de coagulant. Creşterea gradului de
deshidratare a nămolului se poate realiza prin scăderea debitului de alimentare sau creşterea
temperaturii, chiar şi fără adaos de coagulanţi. În general, turte bine uscate dau centrat mai
puţin limpede dacă nu se are în vedere o condiţionare corespunzătoare a nămolului.
Eficienţa procesului se exprimă prin eficienţa de îndepărtare a substanţelor din nămol
şi se caracterizează cu relaţia:
St ⋅ ( Si − S c )
E= ⋅100
S i ⋅ ( St − S c )
(9.14)
în care:
E reprezintă randamentul de recuperare, în %;
St - conţinutul de solide în turtă, în %;
Si - conţinutul de solide la alimente, în %;
Sc - conţinutul de solide în centrat, în %.
Randamentul de recuperare atinge valori de peste 90%, iar umiditatea turtelor este
variabilă în funcţie de provenienţa nămolului şi gradul de condiţionare. În tabelul 9.10 se
indică performanţele obţinute la deshidratarea unor nămoluri din industria textilă pe
23
Weiner Ruth E şi Robin A. Matthews – Environmental Engineering, Elsevier Science, USA, 2003;
centrifugă cilindro-conică, cu nămol condiţionat cu polielectroliţi organici.
Tabelul 9.10.
Performanţe la deshidratarea prin centrifugare
Tipul de nămol Umiditatea Debit de Grad de Concentraţia
iniţială, % alimentare, recuperare, % de solide în
m3/h turtă, %
Nămol de 94,4 3,5 95,0 25,2
precipitare
chimică
Nămol biologic 97,9 3,0 89,1 -
în exces
Nămol primar 93,2 3,5 96,1 26,8
brut
Tabelul 9.11.
Performanţe la deshidratarea pe filtru presă cu bandă
Tipul de nămol Concentraţie în solide Solide în turtă, % Doză de
la alimentare, % condiţionare , kg/t
Nămol primar brut 3 - 10 25 - 14 0,6 - 4,5
Nămol activ proaspăt 0,5 - 4 12 - 32 1,0 - 6,0
Amestec de nămol 3 - 6 20 - 35 0,6 - 5,0
primar+ activ în
exces
Nămol fermentat 1 - 8 12 - 30 0,8 - 5,0
aerob
Nămol fermentat 3 - 9 18 - 34 1,5 - 4,5
anaerob
Nămol condiţionat 4 - 6 38 - 50 -
termic
Filtrele cu bandă sunt utilaje des folosite în toată lumea, datorită costurilor de
exploatare scăzute şi a fiabilităţii ridicate.
Nămolul este deshidratat treptat, în procesele filtrelor cu bandă, urmărind cei trei paşi
de funcţionare: condiţionarea chimică, drenarea gravitaţională până la atingerea unei
consistenţe mai mari şi compactarea în zona de presare. Figura 9.16 prezintă schematic un
filtru cu bandă24,25.
Condiţionarea chimică cu ajutorul polimerilor organici este metoda cea mai des
utilizată, pentru deshidratarea gravitaţională şi deshidratarea sub presiune de către filtrele cu
bandă. Polimerul este adăudat într- un bazin separat, localizat în amonte de presă sau este
injectat direct în conducta de alimentare. Amestecarea corespunzătoare a nămolului influent
cu polimerul este esenţială în funcţionarea filtrelor cu bandă.
Exercitarea forţelor de presiune şi comprimare se petrece între două benzi filtrante.
Multe variabile influenţează eficienţa filtrelor cu bandă, incluzând caracteristicile nămolului,
metoda şi tipul condiţionării chimice, presiunea desfăşurată, configuraţia utilajelor, incluzând
drenarea gravitaţională şi viteza benzilor.
Deşi rezultatele eficienţei presării cu filtre cu bandă indică variaţii semnificative în
capacitatea de deshidratare a diferitelor tipuri de nămoluri, presarea, în mod normal, este
capabilă să producă deshidratarea turtelor la un conţinut al materiilor solide de 18-25% pentru
amestecul de nămol primar cu cel biologic.
Metoda cea mai bună pentru evaluarea eficienţei filtrului cu bandă pe un anumit tip de
nămol este folosirea unei unităţi pilot. Datele colectate, ce fac parte din testele pilot, includ
încărcarea hidraulică şi încărcarea cu materii solide, tipul polimerului şi consumul, procentul
de materii solide şi reţinerea materiilor solide.
Dozarea polimerului şi regimul de alimentare trebuie să fie optime procesului. Testele
rezistenţei specifice şi a timpului de sucţiune capilară pot fi folosite pentru a compara
caracteristicile filtrării a diferitelor tipuri de nămol şi pentru a determina optimul necesar în
coagulare.
Când se evaluează performanţele filtrelor cu bandă, ca la oricare alte procese de
deshidratare, trebuiesc luate în considerare cantitatea şi calitatea filtratului şi a apei de filtrare
şi efectele lor asupra sistemului de epurare a apelor uzate.
Cantitatea de nămol ce trebuie trecută prin filtrele cu bandă este un prim criteriu de
dimensionare a utilajelor de deshidratare.
Pentru aprecieri comparative asupra celor patru tipuri de utilaje de deshidratare, se
indică în fig.9.12 valorile medii ale concentraţiei în substanţă uscată în turtă pentru diferite
24
Xxx - Normativ Pentru Proiectarea Construcţiilor Şi Instalaţiilor De Epurare A Apelor Uzate Orăşeneşti –
Partea A V- A : Prelucrarea Nămolurilor, Indicativ NP 118-06.
25
Weiner Ruth E şi Robin A. Matthews – Environmental Engineering, Elsevier Science, USA, 2003;
tipuri de nămol.
Legendă:
CENI - centrifugă P - nămol primar
VF - vacuum filtru FP - filtru presă
FPB - filtru presă cu bandă AE - nămol activ în exces
Fig. 9.17. Umidităţi şi solide în nămol
9.8. USCAREA
Utilaje directe
Utilajele directe (prin convecţie) ce au fost folosite cu succes în deshidratarea
nămolului rezultat de la epurarea apelor uzate, includ utilaje de uscare prin pulverizare, utilaje
de uscare rotative, utilaje de uscare cu pat fluidizat.
Utilajele cu pat fluidizat, sau utilajele cu transportor pneumatic se compun dintr-un
cuptor de ardere, mixer, dezintegrator, separator tip ciclon, ventilator pentru împrăştierea
vaporilor. Mixerul are rolul de a amesteca nămolul umed cu turtele uscate pentru a realiza un
amestec de alimentare cu 40-50% umiditate.
Uscătoarele rotative (fig. 9.18) sunt folosite pentru uscarea nămolului primar, a
nămolului în exces şi a nămolului fermentat.
Un utilaj de uscare rotativ este alcătuit dintr-o carcasă din oţel ce se roteşte pe un lagăr
şi este montat în mod normal cu axa înclinată uşor faţă de orizontală. Nămolul influent este
amestecat împreună cu turtele de nămol deshidratate într-un malaxor localizat la un capăt al
utilajului de uscare rotativ. Amestecul are o umiditate de aproximativ 65%, ceea ce îl face
capabil să se mişte fără să se lipească de utilaj. Produsul, amestecat continuu, intră pe la
capătul superior al utilajului de uscare, împreună cu gazul, la o temperatură ce variază intre
260 si 482ºC. Amestecul şi gazele fierbinţi sunt transportate spre capătul de evacuare al
utilajului. În timpul transportului, trecerea axială împreună cu rotirea uşoară a peretelui
interior a utilajului evacuaează nămolul în exterior. Aceasta crează un strat subţire de
particule tasate, ce iau contact direct cu gazele fierbinţi şi se usucă rapid. Gazele evacuate ies
din utilaj la temperaturi ce variază între 66 şi 105ºC şi trec printr-un echipament de control,
pentru îndepărtarea mirosului şi a particulelor în suspensie. Produsul rezultat în urma uscării
are un conţinut în materii solide cuprins între 90 şi 95% şi este uşor de manipulat, de
depozitat şi de valorificat ca fertilizator sau ca material de îmbunătăţire calitativă a solului.
Utilajul de uscare cu pat fluidizat (fig. 9.19) conţine o cameră verticală fixă, perforată
la partea inferioară prin care sunt forţate să treacă gazele fierbinţi de către un grup de suflante.
Uscătorul produce un nămol granulat similar cu cel obţinut în sistemele de uscare rotative. În
interiorul patului fluidizat se menţine o temperatură de aproxiamtiv 120ºC.
În figura 9.20 se prezintă o schemă clasică a unui sistem de uscare cu pat fluidizat. Un
transportor cu şnec alimentează nămolul umed printr-o închidere pneumatică. În utilaj, gazul
încălzit face ca nămolul să devină fluid sau îl transformă în nămol în suspensie odată cu patul
de nisip. Gazele încălzite de la sistemul de ardere intră în camera de refulare şi o placă
perforată aşezată la bază distribuie uniform gazele prin utilaj. Aceasta produce un amestec la
nivel ridicat şi un contact intim între particulele solide şi gazul fierbinte având ca rezultat un
transfer de căldură între faza solidă şi cea gazoasă. Turtele uscate ies din utilaj prin deversare
printr-o conductă sau peste un prag ajustabil cu închidere pneumatică. Orificiile de evacuare
insuflă gazele într-un separator tip ciclon sau la alte echipamente de control a aerului poluat.
26
Xxx - Normativ Pentru Proiectarea Construcţiilor Şi Instalaţiilor De Epurare A Apelor Uzate Orăşeneşti –
Partea A V- A : Prelucrarea Nămolurilor, Indicativ NP 118-06.
9.9. INCINERAREA NĂMOLULUI
Dacă nămolurile rezultate din epurarea unor ape uzate industriale conţin compuşi
organici şi/sau anorganici toxici ce nu permit valorificarea agricolă, depozitarea pe sol sau
aplicarea procedeelor de recuperare a substanţelor utile, se face apel la incinerare ca singura
alternativă acceptabilă. În timpul incinerării compuşii organici sunt oxidaţi total, iar compuşii
minerali sunt transformaţi în oxizi metalici ce se regăsesc în cenuşă.
Pentru incinerare se recomandă reducerea prealabilă a umidităţii nămolului brut şi
evitarea stabilizării aerobe sau fermentării anaerobe, care diminuează puterea calorică a
materialului supus incinerării.
Prelucrarea nămolului înainte de incinerare trebuie să conducă la autocombustie.
Ţinând cont de un necesar de 2,6 MJ/kg pentru evaporare şi pierderi de energie de minimum
10%, se recomandă o umiditate a nămolului la alimentare de circa 50%. Dacă umiditatea este
mai mare sau dacă temperatura de combustie trebuie să fie mai mare de 7500C, pentru a evita
degajarea mirosurilor neplăcute apare necesitatea combustibilului suplimentar.
Toate instalaţiile de incinerare trebuie echipate cu instalaţii de spălare sau filtrarea
gazelor de ardere, până la obţinerea unui conţinut de suspensii (cenuşă) la evacuare de 150-
200 g/m3.
Incinerarea nămolului semiplastic, cu putere calorică mică şi conţinut ridicat de apă
impune echipament special, pentru a menţine un raport adecvat suprafaţă/volum în timpul
combustiei.
În acest scop, pentru incinerarea nămolului se utilizează cuptoare rotative cilindrice,
cu vetre multiple sau cu pat fluidizat.
Incinerarea nămolului este o transformare parţială sau totală a substanţelor organice în
produşi oxidaţi (dioxid de carbon, apă şi cenuşă) sau oxidare parţială şi volatilizarea
substanţelor organice prin arderea în prezenţa oxigenului. Primul obiectiv al reducerii termice
este acela de a reduce cantitatea de materii solide necesară cerinţelor de depozitare. Termenul
de incinerare se referă la reducerea substanţei organice la temperatură ridicată în prezenţa
excesului de aer. Turtele deshidratate ce conţin materii solide în proporţie de 20-30 %, pot fi
incinerate cu combustibili auxiliari. Turtele uscate cu materii solide în proporţie de 30-50 %
sau chair mai mult pot întreţine arderea.
Elementele ce intră în componenţa carbohidraţilor, a acizilor şi a proteinelor conţinute
în nămol sunt substanţe precum carbonul, oxigenul, hidrogenul şi azotul. Procentul în care se
găseşte fiecare element în parte se determină în laborator pe bază de analize.
Cantitatea de oxigen necesară întreţinerii fenomenului de oxidare se determină pe baza
cantităţilor de C, O, N şi H conţinute în nămol şi a relaţiei:
iar cantitatea teoretică de aer va fi de 4,35 ori mai mare decât cea a oxigenului necesar,
deoarece aerul conţine 23% oxigen. Pentru a se asigura procesul de incinerare, cantitatea de
aer va fi suplimentată cu aproximativ 50%.
Procesul de combustie sau de incinerare, reprezintă o combinaţie rapidă a oxigenului
cu combustibilul rezultat din eliberarea căldurii. Elementele combustibile ale nămolului în
exces precum carbonul, hidrogenul, sulful, apar combinate chimic în nămolul organic sub
formă de grăsimi, carbohidraţi şi proteine. Partea combustibilă a nămolului are un conţinut
energetic aproximativ egal cu cel al lignitului. Produşii arderii complete sunt dioxidul de
carbon, vaporii de apă, dioxidul de sulf şi cenuşa. O incinerare corespunzătoare necesită o
dozare corespunzătoare şi o amestecare bine făcută a combustibilului cu aerul, aprinderea şi
menţinerea procesului de ardere a amestecului.
Gazul rezultat din incinerarea substanţelor organice umede conţine gaze de
combustie umede, aer în exces şi vapori de apă proveniţi din amestec şi oxidarea
hidrogenului. Puterea calorică a gazului de combustie rezultă prin însumarea puterilor
calorice a fiecărui gaz constituent la temperatura de evacuare. Dacă se foloseşte combustibil
suplimentar, volumele şi capacităţile calorice ale gazelor rezultate din incinerarea
combustibilului şi a nămolului trebuie calculate separat.
Cuptorul rotativ
Constă dintr-un cilindru căptuşit cu material refractar, cu axul puţin înclinat faţă de
orizontală. Nămolul este injectat la capătul amonte şi, în timp ce este ars, este transportat la
cealaltă extremitate prin mişcarea de rotaţie a cilindrului. Pentru a asigura o bună funcţionare
a cuptorului este necesar să se mărunţească materialul, înainte de alimentare, pentru a obţine o
suprafaţă suficient de mare şi a asigura o distribuţie uniformă a acestuia.
Cuptorul cu vetre multiple, are trei zone: zona de uscare, zona de incinerare zona de
răcire. Majoritatea apei din nămol se evaporă în zona vatrei superioare sau în zona de uscare.
Temperatura creşte în zona de uscare de la 430 la 760ºC. Produsul uscat este apoi incinerat la
temperaturi cuprinse între 760 şi 930ºC în zona centrală a vetrei, numită şi zona de incinerare.
Materiile volatile şi materiile solide sunt incinerate în vatra superioară şi în cea de mijloc.
Aerul insuflat răceşte cenuşa până la o temperatură cuprinsă în intervalul 90-200ºC în vatra
27
Weiner Ruth E şi Robin A. Matthews – Environmental Engineering, Elsevier Science, USA, 2003;
inferioară şi o evacuează pe la partea inferioară a cuptorului.
Nămolul influent trebuie să conţină mai mult de 15% materii solide datorită limitei
maxime de evaporare a echipamentului. Este nevoie să se adauge combustibil suplimentar
atunci când conţinutul de materii solide al influentului este cuprins între 15 şi 30%. Cantitatea
medie de nămol influentă este de aproximativ 40 kg/m2 h.
Cuptorul cu vetre multiple a fost folosit cu succes pentru distrugerea termică a
diferitelor tipuri de nămoluri. Avantajele furnalului cu mai multe vetre sunt: spaţiul necesar
mic, fiabilitatea mare, uşurinţa în exploatare, eficienţa ridicată, reducerea mare a volumului
de nămol şi evacuarea de cenuşă sterilă. Dezavantajele includ întreţinerea sporită, necesită
efort ridicat, consum mare de energie, probleme de poluare a aerului, probleme de miros,
costuri ridicate ale investiţiei şi complexitatea sistemului28.
28
Xxx - Normativ Pentru Proiectarea Construcţiilor Şi Instalaţiilor De Epurare A Apelor Uzate Orăşeneşti –
Partea A V- A : Prelucrarea Nămolurilor, Indicativ NP 118-06.
29
Xxx - Normativ Pentru Proiectarea Construcţiilor Şi Instalaţiilor De Epurare A Apelor Uzate Orăşeneşti –
Partea A V- A : Prelucrarea Nămolurilor, Indicativ NP 118-06.
30
Xxx - Normativ Pentru Proiectarea Construcţiilor Şi Instalaţiilor De Epurare A Apelor Uzate Orăşeneşti –
Partea A V- A : Prelucrarea Nămolurilor, Indicativ NP 118-06.
CAPITOLUL 10.
1
Antonescu N. şi alţii – Valorificarea energetică a deşeurilor, ed. Tehnică, Bucureşti, 1988;
282
toxic pentru flora bacteriană. Aceste ape cu caracter toxic, se dirijează separat, la fiecare
instalaţie în parte, în recipiente speciale, ţinând seama însă de compatibilitatea lor reciprocă;
diferitele categorii de ape nu trebuie să ducă la reacţii violente în recipiente.
Apele reziduale toxice apar frecvent în industria chimică organică (petrochimică,
sinteză, farmaceutică, cosmetică, pesticide etc.) şi în special acolo unde produsele finale sau
intermediare sunt produse de toxicitate deosebită. Astfel, se pot da de exemplu ape reziduale
toxice de la fabricarea acrilonitrilului, de la pesticide etc.
Substanţele poluante cu grad ridicat de periculozitate:
– Pesticidele organo – halogenice persistente şi compuşii care pot forma
asemenea substanţe în mediul acvatic, de exemplu DDT, HCH, toxafen, aldrin, heptaclor,
brommetan.
– Pesticidele organo – silicice persistente şi compuşi care pot forma asemenea
substanţe în mediul acvatic ca de exemplu xiloxani.
– Pesticidele organo – fosforice ca de exemplu parathion, metil parathion, rogon,
metathion.
– Pesticidele organo – stanice, ca de exemplu: acetat de trifenilstaniu, hidroxid
de trifenilstaniu.
– Substanţe cancerigene, ca de exemplu: benzopirenul şi compuşii săi,
benzoantracenul şi compuşii săi.
– Compuşi organici ai mercurului ca de exemplu alchil mercur.
– Deşeuri radioactive care se concentrează în mediu sau organisme acvatice.
2
Antonescu N. şi alţii – Valorificarea energetică a deşeurilor, ed. Tehnică, Bucureşti, 1988;
283
10.3. Tipuri de instalaţii specifice pentru arderea deşeurilor industriale şi a apelor
reziduale
De obicei, toate aceste date se obţin prin determinări de laborator asupra apelor uzate
toxice şi deşeurilor industriale în cauză, servind astfel ca datele sigure pentru proiectarea atât
a agregatelor de prelucrare – camera de ardere şi cazanul recuperator – cât şi pentru alcătuirea
unei scheme tehnologice corecte.
A) Analiza tehnică, elementară şi compoziţia chimică. Prin compoziţia chimică se
înţeleg, speciile moleculare care alcătuiesc apele uzate toxice şi deşeurile industriale. Ea dă o
imagine generală a unor proprietăţi fizico-chimice cât şi asupra produselor de ardere. Un
factor deosebit de important al compoziţiei chimice este pH-ul apelor uzate toxice şi deşeurile
industriale în cazul când acestea sunt lichide sau păstoase (sau chiar solide) obligând deseori
fie alegerea de materiale adecvate, fie operaţii de corectare, fie ambele. De foarte multe ori (în
special la ape reziduale toxice) complexul pH – temperatură – compoziţia chimică pune
probleme deosebite de schemă, alegerea de materiale şi tehnologie, cu rezolvări nu totdeauna
din cele mai fericite.
B) Puterea calorică şi consistenţă. Aceste caracteristici ale deşeurilor industriale şi
apelor reziduale toxice dau indicaţii asupra cantităţii de căldură ce se degajă la ardere şi starea
deşeurilor industriale (lichid, păstos sau solid). Dacă nu există date analitice privind puterea
calorică a deşeurilor industriale şi a apelor reziduale toxice, acestea se pot calcula cu
următoarele formule aproximative:
- pentru deşeurile solide sau păstoase (Mendeleev):
284
- temperatura de congelare este temperatura (sau domeniul de temperaturi) la care
apar în masa lichidului (ape reziduale toxice sau pastă) formaţiuni solide. La scăderea sub
această temperară formaţiunile solide duc la înfundări de conducte, foarte greu de desfundat
ulterior, deoarece de obicei reîncălzirea la temperatură peste cea de congelare nu duce la
fluidizarea materialului (fiind însoţită de descompuneri termice cu formarea de
macromolecule şi cocs) şi necesită deseori utilizarea de solvenţi sau înlocuirea tronsoanelor
afectate.
- temperatura de aprindere şi autoaprindere, dau indicaţii asupra comportării apelor
reziduale toxice şi deşeurilor industriale în condiţii standard, la aprinderea de la o flacără
(temperatura de aprindere) sau în lipsa acesteia (temperatura de autoaprindere). Este evident
că apele reziduale toxice şi deşeurile industriale nu trebuie să depăşească temperatura de
autoaprindere şi dacă aceasta este joasă trebuie luate măsuri speciale de protecţie cu gaze
inerte.
- comportarea cenuşii în procesul de ardere. Totalitatea substanţelor minerale rămase
după arderea, în condiţiile standard a masei organice combustibile se numeşte cenuşă. Ea
poate apărea fie sub formă granulară (cenuşă propriu-zisă), fie sub formă topită (zgură). De
obicei apariţia zgurii în procesul de ardere provoacă complicaţii, ea nefiind de dorit. Din
aceste motive, cât şi datorită faptului că zgura atacă de obicei zidăria refractară a focarului
corodând-o, se determină în condiţii standard comportarea cenuşii la încălzire (temperatura de
înmuiere, reprezentând începutul de deformare, temperatura de topire şi temperatura de
curgere) cât şi acţiunea ei asupra diferitelor tipuri de zidărie refractară.
- comportarea “cocsului”. Denumirea de “cocs” este convenţională, ca desemnând
partea organică şi anorganică rămasă după eliminarea substanţelor volatile. Caracteristicile
cocsului (dacă se lipeşte sau nu de zidăria refractară, dacă arde încet sau repede, dacă degajă
multă sau puţină în procesul lui de ardere) dau indicaţii importante asupra dimensionării şi
alegerii tipului de focar3.
3
Xxx – Metode şi tehnici de gestionare a deşeurilor. Metode de tratare termică, Institutul Naţional de Cercetare-
Dezvoltare pentru Protecţia Muncii, ICIM Bucureşti;
4
Xxx – Metode şi tehnici de gestionare a deşeurilor. Metode de tratare termică, Institutul Naţional de Cercetare-
Dezvoltare pentru Protecţia Muncii, ICIM Bucureşti;
285
Fig. 10.1. Schema generală a unui incinerator:
1 – zona de descărcare; 2 – buncăr deşeuri; 3 – puţ de încărcare deşeuri; 4 – camera de
incinerare; 5 – grătar de ardere; 6- eliminare cenuşă; 7 – generator aburi; 8 – precipitator
electrostatic; 9 – filtru de curăţare gaze; 10 – coş.
La preluarea deşeurilor are loc mai întâi o cântărire în vederea stabilirii cantităţii de
deşeuri livrate. Anumite deşeuri pot fi îndreptate către locuri de descărcare prestabilite, în
funcţie de deşeu, respectiv către o pretratare înainte de a fi incinerate. De asemenea, este
necesar un control vizual pentru fiecare autovehicul cântărit. În cazul primirii unor deşeuri noi
sau în cazul unor suspiciuni este indicată realizarea unor teste în laborator pentru: conţinutul
de metale grele, pH, pietre de calcinare, puterea calorică, punctul de aprindere, clor, sulf etc.
286
Zona de descărcare trebuie să asigure posibilitatea descărcării oricăror tipuri de maşini
de colectare sau transport a deşeurilor (fig. 10.2). Un incinerator poate accesa diferite tipuri de
deşeuri pentru incinerare, de la deşeuri solide la deşeuri semilichide şi chiar lichide (fig. 10.3).
De asemenea, în funcţie de tipurile de deşeuri acceptare zona de descărcare trebuie să prevadă
toate accesoriile necesare descărcării acestor deşeuri5.
5
Xxx – Metode şi tehnici de gestionare a deşeurilor. Metode de tratare termică, Institutul Naţional de Cercetare-
Dezvoltare pentru Protecţia Muncii, ICIM Bucureşti;
6
Xxx – Metode şi tehnici de gestionare a deşeurilor. Metode de tratare termică, Institutul Naţional de Cercetare-
Dezvoltare pentru Protecţia Muncii, ICIM Bucureşti;
287
Fig. 10.5. Dispozitiv de mărunţire a deşeurilor voluminoase amplasat în rampa de
descărcare.
Incinerarea propiu-zisă
7
Xxx – Metode şi tehnici de gestionare a deşeurilor. Metode de tratare termică, Institutul Naţional de Cercetare-
Dezvoltare pentru Protecţia Muncii, ICIM Bucureşti;
288
Pentru incinerarea deşeurilor se folosesc, de regula, instalaţiile de ardere cu grătar si
instalaţiile cu cuptor rotativ.
Alte tipuri de incineratoare utilizate pentru arderea deşeurilor sunt:
- instalaţii de ardere cu injectarea deşeurilor lichide (ultima fig de la
incinerare) (fig. 10.7.a);
- instalaţii de ardere cu vetre multiple (fig. 10.7.b);
- instalaţii de ardere în pat fluidizat (fig. 10.7.c);
- instalaţii de ardere cu săruri de topire;
- instalaţii de ardere cu arc de plasmă8(fig. 10.7.d).
b)10
a)9
c)11
d)
Fig. 10.7. Tipuri de incineratoare.
Incineratorul cu grătar
Indiferent de sistemul folosit, structură de bază a cuptorului este caracterizată de un
grătar de ardere la bază (fig. 10. 8), pereţii camerei de ardere şi în partea superioară un plafon.
8
Cheremisinoff Nicholas P. – Biotechnology for waste and wastewater treatment, Nozes Publications, New
Jesrsey, U.S.A., 1996;
9
Xxx - http://www.ec.gc.ca/wmd-dgd/default.asp?lang=En&n=4F9D4917-1&offset=7&toc=show
10
Xxx - http://cbll.net/articles/Martin_Syncom
11
Xxx - http://www.bhk.co.jp/english/3environment/incinerat/inc1.html
289
Grătarul poate fi orizontal sau puţin înclinat. În cazul grătarului înclinat cea mai întâlnită
versiune este acea a cuptorului cu grătar cu acţiune inversă. În ambele cazuri, barele grătarului
sunt mişcate continuu pentru a asigura arderea completă a deşeurilor şi transferul acestora în
cuptor. Barele grătarului pot fi răcite cu aer sau cu apa (fig.10.9. a şi b).
În figura 10.10 sunt prezentate cele cinci zone de combustie ale cuptorului:
- uscarea: în partea superioară a grătarului deşeurile se încălzesc până la peste
100 °C prin intermediul iradierii cu căldura sau a convecţiei, astfel are loc îndepărtarea
umezelii;
- degazarea: prin continuarea procesului de încălzire până la temperaturi de
peste 250 °C se exclud materiile volatile. Acestea sunt în primul rând umezeala reziduală şi
gazele reziduale. Procesul de piroliză are loc la presiune atmosferică scăzută şi la creşterea
temperaturii;
- arderea completă: în cea de-a treia parte a grătarului se atinge temperatura de
ardere completă a deşeurilor;
- gazarea: numai o mică parte din deşeurile arse sunt oxidate în procesul de
piroliză. Cea mai mare parte a deşeurilor se oxidează în partea superioară a camerei de
incinerare la 1000 °C.
- post-combustia: pentru minimizarea gazelor reziduale rămase neincinerate şi a
CO din emisii există mereu o cameră de post-combustie. Aici se adaugă aer sau gaz rezidual
desprăfuit în vederea realizării incinerării complete. Timpul de păstrare în această zonă este
de minim 2 secunde la 850 °C.
290
Fig. 10.10. Zonele de combusti pentru un cuptor cu grătar.
12
Xxx - http://www.jeag.com/eng/incinerators/mz.htm
13
Xxx - http://www.basicenvirotech.com/Basic_Technology.htm
291
Fig. 10.12. Temperatura generată de injectoare într-un incinerator cu vetre multiple.14
Alimentarea cu aer se face atât prin barele grătarului de jos în sus (alimentarea
primară), cât şi cu ajutorul unor dispozitive suplimentare prevăzute în camera de ardere
(alimentarea secundară) (fig. 10.13). Măsurarea debitului de aer de combustie este adaptat la
procesul de incinerare în timp şi spaţiu. Deoarece compoziţia deşeurilor variază în limite largi
şi amestecarea înainte de incinerare nu asigură omogenizarea totală a deşeurilor, mişcarea
grătarelor şi măsurarea aerului de combustie sunt mereu adaptate la situaţia de funcţionare a
cuptorului15.
14
Xxx - www.volund.dk/content/download/698/4350/file/CFD%20brochure.pdf
15
Xxx – Metode şi tehnici de gestionare a deşeurilor. Metode de tratare termică, Institutul Naţional de Cercetare-
Dezvoltare pentru Protecţia Muncii, ICIM Bucureşti;
16
Xxx - www.volund.dk/content/download/698/4350/file/CFD%20brochure.pdf
292
Fig. 10.14. Distribuţia temperaturii într-un incinerator cu vetre multiple.
Prin recircularea aerului cald rezultat în urma arderii se constată o distribuţie mai mare
a căldurii în interiorul incineratorului (fig. 10.15), aceasta ajutând la uscarea şi degazarea
deşeurilor. 17
a)
b)
Fig. 10.15. Variaţia temperaturii în interiorul incineratorului cu vetre multiple:
a) fără recircularea aerului cald; b) cu recircularea aerului cald;
Incineratorul rotativ
Cuptorul rotativ este întâlnit în industria cimentului, de aici fiind preluat şi pentru
incinerarea deşeurilor (fig. 10.16). În cazul incinerării cu cuptor rotativ temperatura atinsă în
camera de ardere este mult mai ridicată faţă de incineratoarele cu grătar.
17
Xxx - www.volund.dk/content/download/698/4350/file/CFD%20brochure.pdf
293
Fig. 10.16. Cuptor rotativ.
Principalele componente ale unui incinerator rotativ sunt prezentate în figura 10.17.
18
Yang Yongxiang, Pijnenborg J.A. Marc, Reuter Markus A. – Modelling of the fuel stream and combustion ina
rotary-kiln hazardous waste incinerator, Thrird International Conference on CFD in the Minerals and Process
Industries, CSIRO, Melbourne, Australia, 2003, pag. 25-34;
294
În urma procesului de ardere rezultă o serie de noxe (fig. 10.19, fig. 10.20 şi fig.
10.21)19 care diferă la rândul lor, cantitativ, de:
- tipul de deşeu supus procesului de ardere;
- tipul incineratorului utilizat;
- tipul combustibilului folosit pentru întreţinerea arderii.
Fig. 10.20. Distribuţia gazelor rezultate în urma arderii deşeurilor într-un incinerator rotativ.
19
Xxx - http://www.pollutionissues.com/Ho-Li/Incineration.html
20
Xxx - www.volund.dk/content/download/698/4350/file/CFD%20brochure.pdf
295
10.5. TRATAREA ŞI ELIMINAREA CENUŞEI REZIDUALE
21
Xxx – Metode şi tehnici de gestionare a deşeurilor. Metode de tratare termică, Institutul Naţional de Cercetare-
Dezvoltare pentru Protecţia Muncii, ICIM Bucureşti;
22
Xxx – Metode şi tehnici de gestionare a deşeurilor. Metode de tratare termică, Institutul Naţional de Cercetare-
Dezvoltare pentru Protecţia Muncii, ICIM Bucureşti;
296
Fig. 10.23. Dispozitiv de eliminare a cenuşei.
Utilizările ulterioare ale cenuşei reziduale tratate pot fi: material de umplutură pentru
construcţii de baraje, de drumuri, de pereţi de protecţie etc. Cenuşa nu poate fi utilizată în
umplerea zonelor cu o pânză freatică bogată.
297
- alimentarea cu apă caldă menajeră a consumatorilor urbani.
Absolut necesară este răcirea fumului rezultat în urma incinerarii deşeurilor menajere
de la 1000 – 1200 0C până la 200 – 300 0C, aceasta reducere a temperaturii este necesară şi
din motive tehnice procedurale, deoarece procedeele de purificare a fumului necesita
temperaturi sub 350 °C. Răcirea filmului provenit de la incinerarea deşeurilor are loc de
obicei indirect, adică prin schimbătoare de căldura recuperative aer-apa respectiv abur. Drept
instalaţie de transfer al căldurii serveşte un cazan, în care căldura fumului (energie cinetică —
energie a căldurii) se transferă într-un purtător de căldura adecvat (abur sau apă). Cantitatea
de energie recuperată este dată de produsul dintre masa deşeurilor tratate, puterea calorică
inferioară a acestora şi randamentul termic al ansamblului cuptor incinerare şi cazan
recuperator.
O altă particularitate la incinerarea deşeurilor constă în transportul mare de praf a
fumului ce trebuie răcit Pentru evitarea impurităţilor de fum la cazan, ce pot conduce la
acumulări ce minimizează durata de transport, sunt necesare o serie de măsuri.
Valoarea calorică viitoare a deşeurilor va fi probabil mai mare decât cea de azi. Acest
fapt este dovedit de cercetări ce determină influenţa diverselor cote de reciclare asupra valorii
calorice a deşeurilor reziduale.
Următoarele valori pentru obţinerea energiei din incinerarea deşeurilor stau la baza
datelor de pornire medii pentru instalaţiile moderne de incinerare a deşeurilor:
– valoarea calorica inferioară a deşeurilor (Hu): 9,5 – l0 MJ/kg;
– randamentul de producere a aburului: 65 - 76 %,
– producerea de abur pe tona de deşeuri: 1,9-2.4 tone,
– producerea de curent electric pe tona de deşeuri, folosindu-se randamentele
pentru producerea aburului şi pentru curent la funcţionarea în condens: 350 - 400 kWh.
După arderea completă, epurarea gazelor reziduale este cea mai importantă posibilitate
de a controla nivelul emisiilor evacuate din incinerator.
Pentru separarea substanţelor din gazele reziduale evacuate din camerele de ardere a
incineratorului sau de la boiler, pot fi utilizate mai multe procedee, pentru alegerea şi
proiectarea cărora trebuie luate în considerare următoarele elemente:
– substanţele poluante specifice din gazele reziduale;
– tipul, volumul şi schimbările conţinutului gazelor reziduale;
– concentraţiile maxime admisibile ale poluanţilor în gazele epurate;
– evitarea, minimizarea şi epurarea apelor uzate evacuate din instalaţii;
– probleme în funcţionare (coroziune, uzura, murdărirea instalaţiilor);
– temperatura gazelor la evacuarea din coşul de dispersie;
– evitarea, recuperarea şi depozitarea reziduurilor;
– disponibilităţi de suprafeţe pentru depozitarea reziduurilor.
23
Xxx – Metode şi tehnici de gestionare a deşeurilor. Metode de tratare termică, Institutul Naţional de Cercetare-
Dezvoltare pentru Protecţia Muncii, ICIM Bucureşti;
298
Materialele nocive apar în forma gazoasă sau sub forma de particule de impurităţi. La
purificarea fumului se efectuează mai întâi o eliminare a materialelor sub formă de particule,
iar apoi o îndepărtare a impurităţilor gazoase. Instalaţiile moderne de purificare a fumului vor
îndepărta materialele nocive din fum pe cât posibil cantitativ. De aceea ele sunt structurate în
mai multe etape şi necesită un mare efort financiar. Eliminarea prafului, adică îndepărtarea
impurităţilor sub formă de particule, se efectuează înaintea spălării fumului, pentru a nu
solicita acest din urma procedeu.
Aparatura de urmărire a instalaţiilor este necesară pentru monitorizarea exploatării
corecte a arderii, procedurii de abur şi nivelului de epurare a gazelor reziduale şi pentru
prevenirea apariţiei de situaţii neprevăzute în funcţionare. Nivelul de monitorizare si urmărire
a acesteia depinde de tipul de deşeu incinerat şi de cerinţele legale. După alegerea aparaturii şi
a punctelor de amplasare a aparaturii trebuie acordata atenţie reproductibilităţii adecvate şi
fiabilităţii funcţionale necesare a aparaturii.
Piroliza este cunoscută din tehnica procedurală industrială. În ceea ce priveşte tratarea
deşeurilor s-au dorit printre altele următoarele avantaje ale pirolizei:
- procedee necomplicate care să poată funcţiona şi cu cantităţi nuci de prelucrare
de până la 10 tona/h;
- posibilitatea recuperării energiei şi materiei prime;
- posibilitatea de depozitare a produselor valorificabile în mod energetic;
- flexibilitate faţă de diversele şi schimbătoarele componente ale deşeurilor;
- evitarea în mare măsură a impactului asupra mediului.
Degazarea
Degazarea sau piroliza reprezintă descompunerea termică a materialului organic
eliminându-se compuşi, cum ar fi oxigenul, aerul, CO2, aburul etc. În intervalele de
temperatura între 150 - 900 °C se elimină materii volatile, iar compuşi de carbohidraţi se
descompun.
Prin transformarea pirolitică a deşeurilor iau naştere diverse produse dependente de
componenta materialului iniţial, de parametru de funcţionare ai instalaţiei, de condiţiile de
încălzire ale temperaturii de degazare şi de durata reacţiei. Următoarele produse finite pot
apărea:
- combustibil respectiv, materii prime sub formă de asfalt, ulei, gaze de ardere;
- apa de condens cu impurităţile dizolvate în ea;
299
- reziduuri cum ar fi cocs metale, sticlă, nisip etc
Pentru unele produse provenite din piroliză există o piaţă limitată. În special uleiurile
provenite din degazarea anvelopelor uzate se pot folosi drept materie primă în industria
chimică sau petrolieră. Condiţia este însă ca instalaţia pirolitică să se afle în apropierea
instalaţiei prelucrătoare de ulei. Acelaşi lucru este valabil şi pentru gazul pirolitic ce trebuie
utilizat parţial la încălzirea propriului proces de piroliză.
Gazarea
Gazarea se referă la conversia la temperaturi înalte a materialelor cu conţinut de
carbon în combustibil gazos.
Gazarea diferă de piroliza prin faptul ca se adaugă gaz reactiv ce transformă
reziduurile carbonizate în alte produse gazoase. Gazarea, la fel ca şi piroliza, este un procedeu
de sine stătător, însă şi un proces parţial al incinerării. Produsele ivite ca urmare a gazării
sunt, în funcţie de soluţia gazantă, gaz, slab, aburi, etc.
Energia necesară reacţiei pentru procesul de gazare se produce prin incinerarea
parţială a materialului organic în interiorul reactorului. Procedeele executate la temperatură
înaltă în intervalul de temperatura între 800 - 1100 °C livrează cea mai mare cantitate de gaz,
care este însă cu o valoare calorică scăzută.
Este de dorit o valorificare imediată a gazelor într-o camera de ardere ulterioară,
deoarece astfel se poate valorifica şi căldura. Gazul de generator prezintă o valoare calorică
mai scăzuta decât gazul pirolitic, însă comparativ cu volumul deşeurilor intrate în proces,
rezultă un volum de gaz mai mare decât la piroliză.
Reziduurile solide din procesul de gazare sunt similare celor provenite din incinerare,
ele prezintă un conţinut ridicat de cenuşă şi unul scăzut de carbon.
De când deşeurile şi combustibilii alternativi produşi din acestea prin diferite metode
de tratare au fost acceptaţi ca surse de energie sunt folosit principal, în centralele electrice,
fabricile de ciment şi oţelării.
Avantajele coincinerării:
- reducerea cantităţii de deşeuri depozitate;
- valorificarea energetică a deşeurilor acolo unde valorificarea materială nu este
posibilă;
- conservarea resurselor de matern prime necesare pentru producerea energiei.
300
Centralele electrice ca uzine producătoare de electricitate sunt proiectate pentru
folosirea eficienta a combustibililor convenţionali. Însă ele pot fi adaptate şi pentru utilizarea
combustibililor alternativi.
Folosirea deşeurilor şi a combustibililor alternativi este limitată de următoarele
elemente:
- posibilităţile de stocare a acestora în centralele electrice;
- cerinţele de pretratare a deşeurilor pentru a le aduce într-o formă utilizabilă
sistemelor de ardere particulare în instalaţiile utilizate în centrale;
- comportarea deşeurilor pe durata procesului de combustie, respectiv reducerea
procesiuni de combustie prin depunerea pe pereţii cuptorului, apariţia coroziunii şi
influenţarea sistemelor de epurare a gazelor reziduale
301
Fig. 10.25. Tehnologii de uscare.
La uscarea nămolului din staţiile de epurare rezultă şi alte substanţe volatile. Gazele ce
nu pot fi condensate, pot fi dezodorizate prin coincinerare în generatorul de căldură.
Aceste uscătoare au rol de a reduce umiditatea din nămol într-un timp scurt, în vederea
valorificării materiale a acestuia în agricultură ca îngrăşământ sau în vederea valorificării
energetice a acestuia în incineratoare, centrale electrice, cuptoare de ciment, etc25.
25
Xxx – Metode şi tehnici de gestionare a deşeurilor. Metode de tratare termică, Institutul Naţional de Cercetare-
Dezvoltare pentru Protecţia Muncii, ICIM Bucureşti;
302
CAPITOLUL 11.
1. CLASIFICARE
1
Bularda Gheorghe, Bularda Doru-Cristian şi Cătrinescu Theordor – Reziduuri menajere, stradale şi
industriale, Ed. Tehnică, Bucureşti, 1992;
2
Bold Octavian Valerian şi Mărăcineanu Gelu Agafiel – Depozitarea, tratarea şi reciclarea deşeurilor şi
materialelor, Ed. Matrix Rom, Bucureşti, 2004;
După conţinutul în substanţe organice3:
- clasa I, când materialele (reziduurile) depozitate sunt de natură
exclusiv minerală, sau cu un conţinut foarte redus de materii organice; au o influenţă
redusă prin substanţe poluante pentru factorii ambientali;
- clasa ll-a, când deşeurile depozitate sunt cu un conţinut majoritar
în substanţe organice şi care în procesul de descompunere poluează factorii de mediu,
necesită măsuri speciale de izolare / etanşare;
3
Bold Octavian Valerian şi Mărăcineanu Gelu Agafiel – Depozitarea, tratarea şi reciclarea deşeurilor şi
materialelor, Ed. Matrix Rom, Bucureşti, 2004;
4
Xxx - http://www.menlh.go.id/apec_vc/osaka/eastjava/wst_mng_en/page1.html
a) b)
c)
d)
e)
Fig. 11.1. Tipuri de depozite în funcţie de modul de fermentare al deşeurilor. 5
5
Xxx - http://www.menlh.go.id/apec_vc/osaka/eastjava/wst_mng_en/page1.html
BOD (mg/l)
Depozit cu fermentare aerobă
105
104
103
Depozit sanitare cu fermentare aerobă
102 Depozit sanitare cu fermentare
semi-aerobă
Depozit fermentare anaerobă
101 Depozit fermentare anaerobă (laborator)
(câmp)
100
0 0.5 1 1.5 2
An
6
Xxx - http://enrin.grida.no/htmls/romania/soe2000/rom/cap7/supr.htm
- colectarea şi arderea gazelor rezultate din procesul de
descompunere a deşeurilor cu pondere de materiale organice;
- dacă suprafaţa depozitului permite se va asigura preluarea şi
evacuarea precipitaţiilor la nivelul părţii superioare a depozitului (acoperişului),
evitându-se creşterea volumului de infiltraţii către corpul depozitului;
- încadrarea civilizată în contextul general al mediului ambiant.
La proiectarea unui depozit închis este indicat ca amenajarea să fie văzută prin
prisma a patru faze cheie, începând de la conceperea iniţială până la închiderea finală.
Aceste faze sunt7:
- amplasarea
- proiectarea
- construcţia, exploatarea şi monitorizarea mediului
- închiderea şi post-închiderea
11.3.1. Amplasarea
Amplasarea poate fi una dintre cele mai dificile acţiuni în realizarea gropii de
gunoi. Principatele considerente sunt8:
- capacitatea;
- participarea (implicarea) populaţiei în procesul de amplasare;
- hidrogeologia / materialul de acoperire;
- accesul.
a) Capacitatea
În procesul de amplasare, suprafaţa de teren disponibilă este un considerent cheie.
Pentru minimizarea costurilor de tranzacţionare legate de concepţie, autorizare,
amplasare, închidere şi post-închidere, este de dorit ca menajarea să funcţioneze cel
puţin 20 ani. În practică multe din amenajările pe termen scurt se transformă în
amenajări pe termen lung; aşadar este important să se ţină seama de toate aspectele
procesului de amplasare.
Într-o descriere a depozitelor închise, controlabile, părţile componente sunt
următoarele (fig. 11.3.):
- radierul, realizat obligatoriu cu taluze pentru sporirea stabilităţii,
din punct de vedere funcţional, radierul trebuie să asigure stabilitatea constructivă a
întregului ansamblu şi etanşarea prin impermeabilizare şi drenaj faţă de substanţele
lichide poluante pentru stratul acvifer;
- corpul, sau spaţiul propriu-zis de depozitare pentru deşeuri: acest
volum, din raţiuni tehnico - economice şi de protecţia factorilor mediului ambiant, este
recomandabil a fi executat, pe cât posibil, în semirambleu;
- acoperişul, sau partea superioară, supraterană, se realizează în
taluze (fig. 11.3. - 3') cu banchete (fig. 11.3. - 3") şi coronament, pentru asigurarea
stabilităţii corpului. Funcţional, acoperişul trebuie să asigure oprirea infiltraţiei
precipitaţiilor şi concomitent oprirea fluxului de gaze rezultate din descompunerea
deşeurilor către atmosferă, precum şi să asigure o încadrare ecologică (aspect civilizat)
în contextul natural al zonei;
- digurile de compartimentare, au rol funcţional de izolare şi sporire
suplimentară a stabilităţii şi înălţimii depozitului.
7
Bold Octavian Valerian şi Mărăcineanu Gelu Agafiel – Depozitarea, tratarea şi reciclarea deşeurilor şi
materialelor, Ed. Matrix Rom, Bucureşti, 2004;
8
Bold Octavian Valerian şi Mărăcineanu Gelu Agafiel – Managementul deşeurilor solide urbane şi
industriale, Ed. Matrix Rom, Bucureşti, 2003;
Fig. 11.3. Alcătuirea generală a unui depozit de deşeuri9.
9
Xxx - http://www.classes.ce.ttu.edu/CE5327/
Ca amplasamente corespunzătoare pentru depozitele de deşeuri se recomandă cele
ale fostelor cariere, exploatări la zi epuizate, gropi de împrumut, depresiuni naturale,
mlaştini, bălţi superficiale care nu se mai pot amenaja, asana sau care au forme rare de
viaţă, terenuri degradate total sau poluate intens şi a căror recuperare este foarte
costisitoare.
Pentru ca depozitul controlat de deşeuri să asigure un flux tehnologic complet
(presortare, reciclare, valorificare energetică, colectare, transport, epurare şi evacuarea
„levigat”, încadrare ambientală civilizată, evacuări cantitative şi calitative ale deşeurilor,
ş.a.) trebuie, pe lângă construcţiile principale propriu-zise, să mai cuprinsă (fig. 11.4):
- reţea de drumuri de acces şi manevră, punct de control - intrare -
înregistrare;
- platformă tehnologică şi rampă de spălare auto;
- corp clădiri administraţie şi cu caracter social;
- staţie sortare, magazii pentru materiale colectare selectivă;
- grup şi reţea proprie de alimentare cu apă şi canalizare cu racord
pentru staţia de epurare cu platformă de compostare;
- alimentare cu energie electrică, respectiv post transformare pentru
reţelele electrice aferente;
- sistem de monitorizare aferent protecţiei calităţii factorilor de
mediu şi activităţilor din depozit;
- teritoriu (zonă) carieră de împrumut pentru straturile de acoperire
şi lucrările de terasamente;
- plantaţie de protecţie şi izolare (mascare ecologică) şi aliniament
construcţie de împrejmuire.
Important de subliniat este faptul, că atunci când depozitul deserveşte mari zone
urbane (volume mari), gabaritul posibil a fi realizat în pianul vertical influenţează
proporţional suprafaţa necesară a depozitului. Acest aspect este deosebit de important
căci activitatea aferentă unui depozit de deşeuri este eficientă (rentabilă) dacă permite o
exploatare de minim 15-20 ani.
În funcţie de toate acestea, soluţiiie constructive generale pot fi conforme sau
mixte între soluţiile prezentate în figura 11.5. - a, b, c, d.
Opţiunea pentru schema constructivă din figura 11.5. - a este dependentă de
existenţa stratului natural de argilă necontractilă şi foarte greu permeabilă (K < 1x109
m/s).
Dacă această ultimă condiţie (K) nu este îndeplinită sunt necesare măsuri
constructive de corecţie (barieră de etanşare minerală, realizată prin compactare
mecanizată) sau să se aleagă una dintre soluţiile prezentate în fig. 11.5. - b, c.
La soluţia constructivă din figura 11.5 - d se apelează doar în cazul inexistenţei la
suprafaţă sau prezenţei doar la mare adâncime a stratului argilos. De asemenea se mai
apelează la astfel de soluţii când carierele de argilă se află la mari distanţe (nerentabile
economic) sau când calitatea acesteia este necorespunzătoare.
Soluţia optimă, din punct de vedere a terasamentelor, este cea care ţine cont de
cota nivelului apelor freatice şi a texturii pământului de sub linia radierului.
Rolurile funcţionale esenţiale ale celor două componente de bază ale depozitelor,
acoperişul şi radierul, (fig. 11.7şifig. 11.8) sunt:
A. ale acoperişului:
- colectarea şi evacuarea în afara perimetrului a scurgerilor de
natură pluviometrică;
- drenajul şi evacuarea apelor meteorice, infiltrate prin stratul
vegetal superficial;
- etanşarea şi izolarea corpului depozitului;
- colectarea, stocarea sau arderea gazelor de fermentare;
- încadrarea ecologică în mediul înconjurător al zonei.
B. ale radierului:
- filtrarea levigatului provenit din umiditatea proprie a deşeurilor;
- drenarea, transportul şi evacuarea către staţia de epurare a
levigatului;
- etanşarea perimetrului acestuia pentru oprirea eventualelor
infiltraţii ale levigatului către subteran;
- stabilirea / ranforsarea perimetrului radierului şi taluzelor
acestuia.
n ⋅ Qo ⎡ ( n − 1) ⋅ k0 ⎤
Cd = ⋅ ⎢1 + ⎥ (m3) (11.1)
m ⎣ 2 ⎦
în care:
Cd - capacitatea rampei de depozitare controlată necesară pentru "n" ani, m3;
Qo = Qm+Qs+Ql - cantitatea totală de deşeuri din primul an de calcul, m3/an;
Om - cantitatea medie de deşeuri menajere din anul de bază, m3/an;
Qs - cantitatea medie de deşeuri stradale, m3/an;
Ql - cantitatea medie de deşeuri industriale, m3/an; '
k0 - coeficient de creştere în timp a cantităţii de reziduuri menajere, stradale şi
industriale (de aceeaşi categorie) pentru care se poate lua o creştere anuală de cca. 5%
adică ko = 0,05;
n - numărul de ani pentru care se intenţionează să se prevadă depozitarea
controlată, n = 10-25 ani;
m - coeficient care ţine seama de gradul de compactare în depozit, m = 2 - 4 ani, în
funcţie de greutatea specifică a deşeurilor;
c) Hidrogeologia:
Este de dorit să se profite de geologia unui amplasament. În mod particular,
tipurile de soluri şi de roci situate sub depozitul de deşeuri şi grosimea fiecărui strat de
sol pot limita migrarea scurgerilor spre apele subterane şi pot reduce concentraţia
poluanţilor. De exemplu, solurile argiloase încetinesc semnificativ migrarea scurgerii şi
pot reduce concentraţia metalelor grele.
Un aşternut de roci vulcanice serveşte de asemenea la oprirea scurgerii. Pe de altă
parte, nisipul va avea un efect slab de încetinire a migrării scurgerilor şi are o capacitate
scăzută de îndepărtare a poluanţilor.
d) Materialul de acoperire:
Disponibilitatea materialului de acoperire este de asemenea un considerent
important în decizia de amplasare. Deşeurile compactate trebuie acoperite zilnic, la
sfârşitul operaţiilor, cu 15-30 cm de sol. Aceasta creează o nevoie importantă de
material de acoperire şi poate conduce la costuri prohibitive în cazul în care acest sol
trebuie transportat de la distanţe mari de amplasamentul gropii.
e) Accesul:
Pentru limitarea costurilor de manipulare şi pentru descurajarea folosirii de
amplasamente de depozitare ilegale, este important ca depozitul de deşeuri să fie
amplasat destul de aproape de zona pe care trebuie să o deservească.
Dat fiind că zonele urbane se extind cu repeziciune, o amenajare situată la
periferia unei localităţii existente, se va afla în viitorul previzibil, prea aproape de
zonele populate. De aceea, o amenajare ideală va fi suficient de departe de oraş, pentru a
nu perturba viitoarea dezvoltare urbană, dar destul de aproape pentru un acces rezonabil.
Deseori, folosirea staţiilor de transfer într-un oraş poate permite amplasarea
depozitului la o distanţă mai mare de centrele populate.
Drumurile de acces la un depozit de deşeu trebuie să fie adecvate tipurilor şi
numărului de vehicule care vor fi folosite.
La estimarea capacităţii şi a factorilor NIMBY proiectantul trebuie să aibă în
vedere creşterea prognozată a populaţiei şi tendinţele viitoare de dezvoltare a teritoriului
în zonă. Nu este ceva neobişnuit ca un amplasament iniţial izolat amplasat pe o zonă
întinsă să se pomenească restrâns de o dezvoltare urbană intensă, să fie confruntat cu
rezidenţi vecini ostili şi împiedicat să se extindă la capacitatea sa proiectată. Restricţiile
de folosire a terenurilor şi zonarea efectuată de departamentul municipal de planificare a
amenajării teritoriului pot fi de ajutor în evitarea unor astfel de conflicte. Autorităţile
municipale trebuie să integreze ori de câte ori este posibil, aceste angajamente în planul
iniţial al amplasamentului depozitului de deşeuri.
După alegerea amplasamentului final trebuie făcută o evaluare a riscului privind
mediul (EnRA). Această evaluare trebuie să analizeze în mod riguros atât aspectele de
mediu cât şi cele umane ale proiectului depozitului. Conţinutul efectiv al unei astfel de
EnRA va depinde de reglementările locale. Totuşi, ca un minimum, EnRA trebuie să
detalieze riscurile posibile ale amenajării privind apele subterane şi de suprafaţă,
riscurile legate de emisiile de gaze, impactul vieţuitoarelor dăunătoare, traficul,
murdăriile şi zgomotul din zonă şi posibilităţile de recuperare a terenului după
încheierea perioadei de post-închidere.
Aceste directive generale se aplică în egală măsură gropilor controlate şi celor
amenajate. În cazul în care un depozit deschis existent trebuie reamenajat într-o groapă
controlată sau o groapă de gunoi amenajată, decizia de amplasare este deja luată. În
acest caz proiectantul aplică procedura de mai sus zonelor propuse pentru extinderea
amplasamentului existent.
11.3.2. Proiectarea
a) Capacitatea:
În cazul depozitelor controlate, capacitatea planificată nu poate fi protejată prin
zonare şi garanţii de restrângere a folosirii terenurilor, asigurate de autorităţile
municipale. De aceea proiectantul depozitului trebuie să folosească în mod strategic
amplasamentul desemnat pentru a minimiza influenţele viitoare datorate dezvoltării
municipale şi să maximizeze suprafaţa totală disponibilă pentru depozitarea de gunoi în
cursul duratei de serviciu a amenajării. Strategiile pot consta în achiziţia de proprietăţi
din jurul amplasamentului gropii sau lucrând spre interior pornind de ia limita
considerată ca cea mai susceptibilă pentru dezvoltarea urbană.
Pentru depozitele de deşeuri deja amenajate, capacitatea este stabilită adesea prin
autorizaţiile de funcţionare pe bază de creştere etapizată. Astfel, în loc de a declara
capacitatea întregului amplasament în faza iniţială de proiectare, proiectul o elaborează
în etape pe doi - trei ani în condiţiile în care amplasamentul în ansamblu satisface
cerinţele de zonare şi de utilizare a terenurilor.
Această practică permite proprietarului depozitului să dezvolte proprietatea în mod
selectiv, cu flexibilitatea de a o converti în variante mai profitabile ale terenului care pot
fi realizate în timp. Aceasta se poate aplica mai ales în cazul proprietarilor privaţi de
astfel de depozite de deşeuri. În cazul proprietarilor de amenajări municipale, creşterea
etapizată poate fi de asemenea recomandabilă pentru aceleaşi motive. La nivel
municipal, proiectanţii, trebuie să asigure în orice caz, existenţa permanentă a unor
amplasamente adecvate cu capacitatea necesară pentru nevoile de extindere în viitor ale
depozitelor de deşeuri.
b) Proprietatea şi exploatarea publică /privată:
În majoritatea ţărilor în curs de dezvoltare depozitele de deşeuri sunt deţinute şi
exploatate de administraţiile locale sau alte agenţii publice. De felul proprietăţii depind
adesea fondurile de investiţii necesare pentru a construi astfel de amenajări sau de a le
moderniza pe cele existente.
Acolo unde există competenţe confirmate în sectorul privat, proiectanţii
(planificatorii) municipali trebuie să exploreze varianta privatizării pe bază de contract a
exploatării depozitului.
Această variantă trebuie studiată cu atenţie pentru că ea comportă probleme de
recuperare de costuri şi de plăţi de taxe pentru privilegiile de descărcare la "groapa de
gunoi".
11
Rushbrook Philip şi Pugh Michael – Solid waste landfills in Middle – and Lower- Income Countries,
The World Bank, New Zork, S.U.A., 1999;
a) b)
Fig. 11.9. Tipuri de căptuşeli pentru depozite de deşeuri:
a) căptuşeală simplă; b) căptuşeală dublă.
12
Xxx – Monitorul Oficial al României, Ordinul ministrului mediului şi gospodăririi apelor nr. 757/5004
pentru aprobarea Normativului tehnic privind depozitarea deşeurilor;
a) b)
14
Deşi aceste soluţii constructive sunt utilizate destul de frecvent, informaţiile asupra
comportării în timp a straturilor de etanşare argiloase sunt destul de reduse sau incomplete.
Dintre problemele generate de folosirea argilelor se pot aminti:
- defecte de calitate a materialului de împrumut - datorate fie zonelor cu argilă
de dimensiuni mai mari (argilă grosieră) şi mai puţin plastică, fie problemelor de control la livrare
pe şantier,
- bulgări de material argilos a căror suprafaţă este uscată şi care nu mai pot fi
dispuşi corect în straturile respective;
- grosimi ale straturilor prost controlate, după compactare, la partea inferioară a
stratului de etanşare;
13
Xxx - http://www.tenax.net/geosynthetics/drainage/landfill.htm
14
Xxx - http://www.wtl.ca/geomembrances/fire_water_storage.htm
- racordarea defectuoasă a unei porţiuni compactate cu alta sau de la o zonă
nouă cu alta deja realizată (apariţia unor porţiuni de pământ natural permeabil între cele două zone);
- controlul insuficient sau neadecvat al masei volumice uscate şi a conţinutului
de apă în timpul procesului de compactare;
- protecţie neadecvată sau insuficientă a procesului de uscare a straturilor
realizate;
- grad de saturare insuficient a materialului din componenţa straturilor de
protecţie;
- eroziunea internă a argilei în exploatarea depozitului;
- eroziunea argilei de-a lungul structurii şi de-a lungul tuburilor de drenaj ce
traversează stratul de etanşeitate;
- forfecarea stratului prin tasări localizate diferit dacă capacitatea portantă a
soiului suport este mică;
- alunecarea stratului pe pantă;
- probleme diverse: găuri provenite de la picheţi sau de la prelevări de probe de
control acoperite defectuos, ş.a.
În figura 11.14. se prezintă schema de realizare a unui depozit modern, cu radier etanş şi
drenuri orizontale. Din vechiul depozit se pot transborda unele deşeuri în noul depozit, urmărind
realizarea unei cote pentru vechiul depozit încadrat în peisajul natural.
Pentru a alege varianta de etanşare a bazei unui depozit cu argilă sunt necesare informaţii
complete asupra proprietăţilor fizice, chimice şi mecanice ale acestui material, atât în stare naturală
cât şi în condiţiile unor solicitări similare celor din depozit.
S-au propus soluţii diferite de căptuşeală pentru baza depozitelor de deşeuri realizate pe teren
natural, cu fundaţie de argilă şi materiale geosintetice.
Principalele condiţii pe care trebuie să le îndeplinească un teren pentru a putea realiza o
fundaţie sănătoasă, pentru un depozit de deşeuri menajere sunt:
- să constituie o barieră hidraulică naturală pentru levigat;
- să aibă o capacitate portantă suficientă şi o compresibilitate scăzută.
Este dificil de găsit terenuri care să satisfacă în mod natural aceste condiţii şi atunci utilizarea
geosinteticelor este necesară.
Sunt numeroase exemple în lume, de ruperi ale bazei depozitului cauzate de fundarea pe
terenuri cu coeziuni scăzute sau din cauze neprevăzute (ruperi de diguri, tensiuni, scufundări,
cavităţi din dizolvare sau din depresiuni cauzate de sedimentarea diferenţială a materialelor).
De aceea, se recomandă în aceste cazuri armarea fundaţiei, având ca scop omogenizarea
sedimentării, reducerea presiunilor în geomembrane şi creşterea capacităţii portante.
Probleme similare sunt întâlnite atunci când depozitul nou se ridică peste un depozit vechi
necontrolat.
Funcţia esenţială a sistemelor de straturi este să se comporte ca o barieră împotriva levigatului,
protejând de poluare apa freatică.
Toate aceste cerinţe pot fi satisfăcute numai prin utilizarea sistemului multistrat, folosind atât
materiale naturale cât şi o combinaţie de diferite geosintetice (fig. 11.15), în conformitate cu
strategia de proiectare a depozitului avută în vedere.
Cel mai simplu sistem este constituit dintr-un strat compact de argilă în prezenţa unor bariere
naturale (Fig. 11.15. - a).
Utilizarea singulară a unei geomembrane nu prezintă siguranţă şi nu are aplicabilitate. Cel mai
utilizat sistem este constituit dintr-un strat de argilă şi o geomembrană.
În continuare sunt prezentate alte tipuri de căptuşeli de acoperire a depozitelor de deşeuri (fig.
11.17).
Din cele prezentate rezultă că geosinteticele îndeplinesc într-un depozit de deşeuri numeroase
funcţii: de etanşare, separare, protecţie, ranforsare şi drenaj. Acestea reprezintă argumente necesare
şi suficiente pentru a face utilizarea lor recomandată. Ele sunt apte să răspundă rolului pe care-l au
în structură, prin caracteristicile de referinţă şi de performanţă demonstrate de aceste materiale în
timpul transportului, montării şi exploatării depozitelor de deşeuri.
Însuşirile lor fizice, mecanice şi de anduranţă, adecvate în raport cu cerinţele faţă de un sistem
de depozitare controlată, reprezintă încă un argument tehnic deja acceptat, testat şi recunoscut.
Pentru a minimiza producerea de scurgeri, se împrăştie zilnic peste depozitul de deşeuri un
material de acoperire. La închiderea unei gropi de gunoi, se aplică un strat final de acoperire.
Împrăştierea bentonitei de sodiu
15
Xxx – Inovative technology. Alternative landfill cover, http://apps.em.doe.gov/ost/pubs/itsrs/itsr10.pdf
16
Xxx – Monitorul Oficial al României, Ordinul ministrului mediului şi gospodăririi apelor nr. 757/5004 pentru aprobarea Normativului tehnic privind depozitarea deşeurilor;
17
Xxx - http://www.tenax.net/geosynthetics/drainage/landfill.htm
a) Colectarea şi epurarea levigatului
Scurgerile reţinute de căptuşeală se acumulează şi pot să străbată prin aceasta dacă nu sunt
îndepărtate printr-un sistem de colectare a scurgerilor.
Sistemele de colectare a scurgerilor sunt instalate deasupra căptuşelii şi constau de obicei dintr-un
sistem de conducte perforate, care colectează scurgerile şi le transportă la un bazin de stocare
(colectare) - figura 11.18. Scurgerile din bazinul de stocare trebuie îndepărtate periodic şi epurate
sau eliminate.
18
Xxx – Metode şi tehnici de gestionare a deşeurilor. Depozitarea deşeurilor, Institutul Naţional de Cercetare-
Dezvoltare pentru Protecţia Mediului – ICIM Bucureşti;
Fig. 11.19. Puţ de curăţare a ţevilor de colectare levigat.19
Cele mai obişnuite metode de gospodărire a scurgerilor sunt: evacuarea într-o staţie de epurare
a apelor uzate, epurarea la faţa locului, urmată de descărcarea într-o canalizare, sau într-o apă de
suprafaţă (în funcţie de calitatea scurgerii epurate) şi recircularea înapoi în groapa de gunoi. Toate
aceste variante necesită în general un sistem de pompare. Ele necesită o întreţinere considerabilă
datorită naturii corozive a scurgerilor.
b) Recircularea scurgerii:
Recircularea scurgerii peste deşeurile din depozitele de gunoi s-a dovedit că măreşte de
aproape 10 ori cantitatea şi calitatea gazului pentru recuperare, reduce concentraţia de poluanţi din
scurgeri şi favorizează tasarea deşeurilor.
În prezent există acumulată o experienţă considerabilă de la astfel de depozite de deşeuri, gen
bioreactor, existente în SUA, Europa şi Brazilia. Într-o ţară ca Brazilia cu climă caldă şi deşeuri
bogate în materii organice, celulele gropilor de gunoi se stabilizează în 3-5 ani. Recuperarea pentru
energie a gazului din gropile de gunoi este fezabilă, iar după cinci ani celulele pot fi excavate, iar
spaţiul rămas poate fi refolosit. Materialul asemănător cu humusul care este excavat (cam 65%),
poate fi reciclat drept compost, iar materialul rămas poate fi folosit pentru acoperirea zilnică în
următoarele celule.
Ca o alternativă la sistemul de epurare a scurgerilor, reinjectarea scurgerii poate fi deosebit de
potrivită în zonele cu precipitaţii puţine dat fiind că volumul scurgerilor (lixiviatului) în astfel de
19
Xxx – Metode şi tehnici de gestionare a deşeurilor. Depozitarea deşeurilor, Institutul Naţional de Cercetare-
Dezvoltare pentru Protecţia Mediului – ICIM Bucureşti;
zone depinde mai mult de umiditatea deşeului decât de infiltraţiile din ploi. În unele cazuri, această
tehnologie poate fi mai eficientă economic decât alte sisteme de epurare a scurgerilor.
Recircularea scurgerilor este o tehnică relativ nouă de gospodărire a acestor lichide. Ca
tehnică de gospodărire, scopul său este de a stabiliza deşeurile printr-o descompunere controlată,
însoţită de recuperare de metan. Aceasta vine în contrast cu tehnologia standard a gropilor de gunoi,
care pune accentul mai mult pe izolarea deşeurilor.
Unul dintre posibilele dezavantaje ale recirculării poate fi colmatarea sistemelor de colectare a
scurgerilor, care contribuie astfel la creşterea evacuării de scurgeri în mediu (deşi efectul principal
este tocmai opus) şi agravarea problemelor de mirosuri.
După compararea avantajelor şi dezavantajelor, factorii legislativi federaii din SUA au decis
să permită recircularea scurgerilor numai la gropile de gunoi care au o căptuşeală compozită şi un
sistem de colectare a scurgerilor care satisface cerinţele de eficienţă specificate.
Sistemele actuale de căptuşeli şi de colectare a scurgerilor descrise mai sus sunt prea scumpe
pentru multe ţări în curs de dezvoltare.
Există trei practici care sunt mult mai ieftine şi care pot fi practice în anumite situaţii:
- aşa cum s-a arătat în descrierea staţiilor de transfer, deşeurile, dintr-o zonă cu
precipitaţii puţine pot fi uscate parţial la staţiile de transfer, înainte de a fi depuse în groapa de
gunoi. aceasta va reduce scurgerile produse la groapă;
- pentru zonele în care pre-uscarea nu este practică, sau unde solul este foarte
permeabil la apă (deci unde scurgerea de lichide va fi o problemă majoră), ar putea fi necesară
amplasarea gropii de gunoi într-o zonă cu pantă mai mare decât s-ar alege de obicei. în combinaţie
cu un sistem de colectare a scurgerilor bine distribuit (exemplu: în figura 11.19 se prezintă schema
de îmbinare - detaliu racord - între stratificaţiile acoperişului şi radierului), aceasta poate reduce
pericolele de impurificare a pânzei freatice. panta efectivă necesară va depinde de conductivitatea
solului, stabilitatea suprafeţei nivelate şi de alte considerente tehnice specifice amplasamentului.
folosirea unei pante de nivelare mai mari, pe lângă o dispunere mai densă a conductelor de colectare
a scurgerilor va spori costul unei gropi. totuşi, aceste modificări ar putea fi mult mai puţin
costisitoare decât importul, transportul şi aplicarea de argilă sau căptuşeli din plastic sau geotextile.
- pentru a evita costurile iniţiale şi cerinţele de întreţinere care decurg pentru
pomparea scurgerilor, acestea pot fi colectate într-un iaz de stocare căptuşit cu beton, construit în
aval de groapa de gunoi. Cea mai bună variantă în multe cazuri este de a lăsa scurgerile să se
evapore cât mai mult posibil. Pentru aprecierea acestei variante, trebuie să se aibă în vedere şi
manipularea îngroşatului rezultat.
Există experienţă din domeniul epurării apelor uzate care poate fi adaptata pentru iazurile cu
scurgeri. În zonele aride, trebuie realizat un iaz sau un set de iazuri în cascadă pentru minimizarea
suprafeţei scurgerilor colectate în vederea maximizării debitului evaporat. Pentru a evita riscul
deversării în resursele de apă de suprafaţă, iazurile de acest fel trebuie să fie destui de mari pentru a
putea primi întreaga cantitate aşteptată de scurgeri şi de apă pluvială. În perioadele ploioase, soluţia
cu iaz de stocare ar putea să nu funcţioneze bine sau să nu funcţioneze deloc, întrucât evaporarea nu
poate compensa combinaţia de scurgeri şi de apă de ploaie. Chiar şi în această situaţie scurgerile
deversate din iaz vor fi diluate de către apele de ploaie.
Fig. 11.21. Detaliu de realizare a reţelei de drenaj orizontal pentru captarea biogazului.
20
Xxx – Metode şi tehnici de gestionare a deşeurilor. Depozitarea deşeurilor, Institutul Naţional de Cercetare-
Dezvoltare pentru Protecţia Mediului – ICIM Bucureşti;
Fig.11.23. Instalaţie de ardere a biogazului. 21,22
Din cauză că materialul de acoperire a depozitelor de deşeuri (argilă sau alte materiale de
protecţie) nu este întotdeauna perfect etanş şi datorită faptului că biogazul circulă prin eventualele
crăpături datorită difuziunii şi convecţiei, au fost cazuri când gazul infiltrat în subsolurile unor
clădiri din vecinătatea depozitelor vechi au explodat, aşa cum s-a întâmplat în oraşul Arlington
(S.U.A.), sau în unele localităţi din Germania.
Sistemele de colectare active, mai costisitoare, folosesc o reţea îngropată de conducte şi
pomparea pentru captarea gazului (figura 11.22 - prezintă schema unui puţ de colectare).
După aceea, gazul este prelucrat şi folosit pentru generarea de căldură sau electricitate. Pentru
că groapa de gunoi este potenţial explozivă, colectarea sub presiune este riscantă şi scumpă.
Din perspectiva mediului, colectarea şi folosirea metanului sunt ideale, pentru că duc la
captarea energiei gazului şi evită evacuarea în atmosferă a unui gaz cu efect de seră. În orice caz, în
multe situaţii nu sunt îndeplinite toate condiţiile arătate, iar recuperarea gazului de groapă nu este
economică.
Fezabilitatea tehnică de a recupera cantităţi economice de gaz metan depinde de mai mulţi
factori, dintre care cel mai important este compoziţia deşeurilor.
Producţia de gaz metan depinde de un procentaj relativ ridicat de substanţe organice, de
nutrienţii, bacteriile şi pH-uI corespunzătoare deşeurilor cantonate în depozit, precum şi de un
conţinut ridicat de umezeală. Groapa de gunoi trebuie să fie suficient de mare şi să conţină deşeuri
în cantităţi relativ ridicate pentru a produce cantităţi de metan recuperabile economic.
În general, depozitele de deşeuri care au o capacitate de cel puţin un milion de tone ar trebui
să producă suficient metan pentru a justifica operaţiile de recuperare. Importantă este şi vârsta
gropii, pentru că ar trebui să treacă de la câteva luni până la câţiva ani după eliminarea deşeurilor
până ce s-ar ajunge la o producţie suficientă de metan. Producerea timpurie a metanului poate fi
intensificată folosind deşeuri necompactate ca prim strat în groapă, permiţând astfel o compostare
mai rapidă.
Componentele constructive ale unui depozit de deşeu pot mări şi ele cantitatea de gaz metan
ce poate fi recuperată. Căptuşirea gropii ajută la împiedicarea scăpării metanului din corpul
depozitului şi la menţinerea condiţiilor anaerobe necesare pentru producerea de metan. În mod
similar, un strat zilnic de acoperire care împiedică scăparea metanului şi împiedică pătrunderea
aerului în depozit, poate să sporească rata de producere a metanului.
21
Xxx - http://www.unep.or.jp/Ietc/ESTdir/Pub/MSW/SP/SP6/SP6_4.asp
22
Xxx – Metode şi tehnici de gestionare a deşeurilor. Depozitarea deşeurilor, Institutul Naţional de Cercetare-
Dezvoltare pentru Protecţia Mediului – ICIM Bucureşti;
23
În figurile 11.23. şi 11.24 este prezentată partea superioară a puţului pentru captarea
biogazului şi modul de construire a a cesteia.
23
Xxx – Monitorul Oficial al României, Ordinul ministrului mediului şi gospodăririi apelor nr. 757/5004 pentru
aprobarea Normativului tehnic privind depozitarea deşeurilor;
Fig. 11.25. Partea superioară a unui puţ de gaz.
În procesul de autorizare a celor mai multe depozite de deşeuri sunt cerute planuri de
închidere şi post-închidere. Elementele lor esenţiale constau în:
- planuri de etanşare şi de aplicare a stratului final de acoperire (inclusiv
vegetaţia) pentru amplasament;
- planuri pe termen lung de monitorizare a scurgerilor şi gazelor;
- planuri pe termen lung pentru monitorizarea apelor subterane şi a apelor de
suprafaţă;
- garanţii de asigurare financiară ale administraţiei iocale sau de stat;
- restricţii de folosire a terenului din amplasament.
Monitorizarea acestor amenajări este necesară pentru a asigura securitatea lor neîntreruptă
pentru sănătatea comunităţilor şi mediului din vecinătate, pe perioade care pot depăşi 30 de ani după
închidere.
Din punct de vedere tehnic, un depozit este etanş numai dacă este controlabil. Suprafeţele
plane de geomembrana din radier şi acoperiş, cât şi taluzurile trebuie să fie urmărite în timp.
Argumentele unei urmăriri a controlului permanent ai unui depozit de deşeu ar putea fi:
- îmbunătăţirea siguranţei etanşărilor;
- împrospătarea cunoştinţelor asupra pierderilor sistemelor de etanşare;
- schimbarea legilor în gospodărirea apelor;
- cunoştinţe pentru protejarea mediului ambiant;
- acceptarea propunerilor populaţiei.
Pentru aceste activităţi se prevăd una sau cel mult două hale multifuncţionale, de
construcţie uşoară. Din elemente prefabricate, modulate, cu luminozitate naturală şi cu încălzire.
Se vor mai prevedea clădiri pentru:
- grup social, vestiare, cameră pentru muncitori, laboratoare;
- depozite de oxigen şi carbit, depozit de lubrifiant şi carburanţi;
- cabină pod basculă auto sau cale ferată.
Tabelul 11.2.
Suprafeţele tehnologice necesare activităţii de prelucrare a materialelor refolosibile inclusiv utilajele
specifice.
Nr. Activitatea Suprafaţa
crt. necesară (m2)
1 Şarjarea manuală cu flacără oxiacetilenică a materialelor feroase grele:
- funcţie de resursă; 150 – 500
- pentru rulaj sun 3000 t/an; 150
- pentru rulaj cuprins între 3000 şi 6000 t/an; 300
- pentru rulaj peste 6000 t/an. 500
2 Tăierea mecanică a materialelor feroase grele cu:
- foarfece mecanică tip aligator; 100
- foarfece hidraulică tip CNS 800-d 11 800
3 Presarea mecanică a materialelor feroase uşoare (tablă) cu:
- presă de balotat tablă subţire până la grosimea de 3 mm tip
UNIO-Satu Mare; 100
- presă de balotat tablă până la grosimea de 4 mm tip B 1334
U.R.S.S. 600
4 Prelucrarea prin mărunţire a fontei vechi:
- linie tip 1 – mică; 600
- linie tip 2 – mare. 800
5 Prelucrarea prin mărunţire a fontei vechi:
- spargere manuală; 100
- spargere mecanică pe sonetă (inclusiv zona de protecţie). 600
6 Prelucrarea materialelor neferoase:
- sortarea manuală pentru fiecare grupă sortimentală; 20
- extragerea mecanică a inimii de oţel din cablurile electrice din
aluminiu; 80
- despicarea mecanică a învelişurilor de protecţie a cablurilor
electrice groase; 50
- separarea metalului de învelişul protector la conductorii
electrici în granulatoare şi separatoare gravimetrice de medii
dense. 100
7 Dezmembrarea manuală a fondurilor fixe casate şi a materialelor
amestecate:
- funcţie de resursă; 200-800
- pentru rulaj sub 500 t/an; 200
- pentru rulaj cuprins între 500 şi 1000 t/an; 500
- pentru rulaj peste 1000 t/an. 800
8 Sortarea manuală a cauciucurilor în vederea selectării celor apte pentru
reşapare cu ajutorul aparatului de inspecţionat anvelope 30
9 Sortarea cioburilor de sticlă pe culori 40
10 Sortarea materialelor abrazive pe calităţi 40
11 Sortarea materialelor refractare pe calităţi 40
12 Prelucrarea prin sortare manuală a textilelor vechi:
- funcţie de resursă; 50-200
- pentru rulaj sub 300 t/an; 50
- pentru rulaj cuprins între 300 – 500 t/an; 125
- pentru rulaj peste 500 t/an. 200
13 Prelucrarea prin sortare manuală a hârtiei şi maculaturii:
- funcţie de resursă; 100-300
- pentru rulaj sub 2000; 100
- pentru rulaj cuprins între 2000 şi 4000 t/an; 200
- pentru rulaj peste 4000 t/an. 300
14 Balotarea mecanică a hârtiei şi maculaturii cu:
- presă mecanică tip PH 12; 80
- presă mecanică tip PH 20. 400
15 Prelucrarea prin sortare manuală a maselor plastice:
- funcţie de resursă; 40-80
- pentru rulaj sub 200 t/an; 40
- pentru rulaj cuprins între 200 şi 500 t/an; 60
- pentru rulaj peste 500 t/an. 80
16 Prelucrarea şi măcinarea mecanică a maselor plastice 50
Calculele suprafeţelor necesare se face pentru fiecare sortiment în parte iar numărul
sortimentelor se adoptă cu ajutorul tabelului 9.2., astfel:
Suprafaţa de depozitare a materialului refolosibil neprelucrat provenit din colectare S1x:
Qsx
S1x =
qx (1)
în care:
Qsx este stocul calculat pe sortiment neprelucrat determinat după:
C x ⋅ nx
Qsx =
300 (2)
în care:
Cx este capacitatea anuală a centrului pentru sortimentul neprelucrat în t/an;
nx – durata unui stoc la colectare pentru sortimentul respectiv în zile (conform tabelului
9.2).
qx – capacitatea de stocare, în m3, a sortimentului neprelucrat ce se calculează cu formula:
în care:
Mvx este masa volumică a sortimentului respectiv (conform tabelului 9.2);
Idx – înălţimea de depozitare (conform tabelului 9.2).
Qsy
S3 y =
qy
(4)
C y ⋅ ny
Qsy =
300 (5)
în care:
Cy este capacitatea anuală a centrului pentru sortimentul respectiv, prelucrat, în t/an,
determinată astfel:
Cy = 0,95 Cx (6)
în care:
Mcy este masa volumică a sortimentului prelucrat (conform tabelului 9.2);
Idy – înălţimea de depozitare a sortimentului prelucrat (Idv = Idx şi este în funcţie de utilajul
pentru depozitare).
Tabelul 9.2.
în care:
K1 este coeficientului de neuniformitate a intrărilor sau expediţiilor impuse de furnizor şi
respectiv de beneficiari.
K1 = 1,5 … 1,6
[( ) ]
S tc = ΣS1x1 + ΣS 3 y1 ⋅ K1 + ΣS 2 x1 ⋅ K 2
(9)
Sp = St – S t c (10)
În afara suprafeţei auxiliare construită – Sac – (clădiri sau alte amenajări necesare), se vor
mai prevedea şi spaţiile pentru drumul de acces până la platforma tehnologică, pentru linia de cale
ferată, pentru podul-basculă rutier sau de cale ferată, şi pentru atelierele de întreţinere şi reparaţii.
Dimensionarea acestora se face conform normativelor stabilite şi a proiectelor tip aflate în vigoare.
Suprafaţa totală
Suprafaţa totală, calculată rezultă prin însumarea suprafeţei tehnologice totale St şi a celei
auxiliare construite Sac -, astfel:
Exemplu:
Calculul suprafeţelor necesare depozitării aşchiilor metalice în vederea mărunţirii lor. O
problemă foarte importantă o constituie calculul corect al suprafeţei de depozitare a aşchiilor lângă
sfărâmătoarele (morile) de aşchii. În cele ce urmează este redat un exemplu de calcul a unei
suprafeţe de depozitare a aşchiilor spirale pentru o moară cu debitul de 1,5 t/h. Moara funcţionează
22 h din 24 h, în celelalte 2 h se prevede revizuirea, întreţinerea, reglajul etc.
În 24 h moara va mărunţi 1,5 x 22 = 33 t aşchii.
Depozitul (D) este calculat pentru o rezervă de aşchii de 10 zile.
D = 33 x 10 = 330 t. Pentru Aşchiile spirale se admite densitatea de 0,28 t/m3. Înălţimea
stivelor de aşchii nu trebuie să depăşească de cel mult q = 0,5 t/m2 pentru a preîntâmpina presarea
straturilor inferioare de aşchii.
În acest caz înălţimea admisă a grămezii de aşchii va fi:
q 0.5
h= = = 1.785
γ 0.28 m, adică nu depăşeşte înălţimea admisibilă.
Suprafaţa ocupată de grămezile de aşchii va fi:
Q 330
F= = = 660
q 0.5 m2
Materialele refolosibile se vor livra în baloturi sau legături având masa între 50 – 200 kg.
Pe baza înţelegerii dintre părţi, materialele refolosibile s pot livra prin baloturi cu altă masă,
îndeosebi cele folosite ca atare, când se folosesc şi legături cu masa de minimum 10 kg.
Până la stabilirea ambalajelor şi materialelor de ambalare pentru materialele refolosibile
prin normativul de ambalare, pe produse şi grupuri de produse destinate consumului intern, aprobat
de organul coordonator, acestea se vor ambala sub formă de baloturi (sau legături în cazul sortului
3) bine presate, care se vor lega cu min. două legături în cruce, dintr-un material rezistent pentru a
asigura integritatea balotului şi legăturii în timpul manipulării transportului.
De legătura fiecărui balot se prinde cu o sârmă o etichetă pe care se marchează cu tuş sau
cu vopsea următoarele specificaţii: denumirea întreprinderii furnizoare, sortul, masa brută în kg,
STAS 4527/1 - 81
Baloturile sau legăturile cu materiale refolosibile se vor depozita în încăperi închise, sub
şoproane în stive acoperite.
Transportul materialelor refolosibile se va face cu mijloace de transport acoperite sau
protejate împotriva intemperiilor. În acelaşi mijloc de transport nu trebuie să se transporte decât
materialele din maximum două sorturi separate între ele.
Manipularea baloturilor sau a legăturilor se face cu grijă, astfel încât legăturile de prindere
a etichetelor şi etichetele să nu se rupă.
Fiecare lot de livrare va fi însoţit de documentul de certificare a calităţii întocmit conform
dispoziţiilor legale în vigoare.