Flori de mucigai

Tudor Arghezi
arta poetica-poezie modernista

"Le-am scris cu unghia pe tencuiala

Pe un parete de firida goala,
Pe intuneric, in singuratate,
Cu puterile neajutate
Nici de taurul, nici de leul, nici de vulturul
Care au lucrat imprejurul -
Lui Luca, lui Marcu si lui loan.
Sunt stihuri fara an,
Stihuri de groapa,
De sete de apa
Si de foame de scrum,
Stihurile de acum.
Cand mi s-a tocit unghia ingereasca
Am lasat-o sa creasca
Si nu a mai crescut -
Sau nu o mai am cunoscut.

Era intuneric. Ploaia batea departe, afara.

Si ma durea mana ca o ghiara
Neputincioasa sa se stranga.
Si m-am silit sa scriu cu unghiile de la mana stanga."

In sens larg,modernismul reprezinta o tendinta de innoire in arta si literatura secolului al

XX-lea,caracterizata prin negarea traditiei si prin impunerea unor noi principii de creatie.In
literatura romana,Eugen Lovinescu este cel care teoretizeaza modernismul ca doctrina
estetica,dar si ca manifestare practica.Prin intermediul revistei si al cenaclului „Sburatorul”,
Eugen Lovinescu pune bazele modernismului.Reprezentantii romani ai modernismului in
poezie sunt:Tudor Arghezi,Lucian Blaga,Ion Barbu.
Poezia „Flori de mucigai” de Tudor Arghezi ,considerat intemeietorul poeziei
moderne,deschide si da titlul volumului aparut in 1931 in care Arghezi isi exprima adeziunea
la estetica uratului,opera ilustrand conceptia despre arta a scriitorului evidentiind faptul ca ea
trebuie sa transfigureze si registre ale referentului care,in mod traditional erau considerate
materie apoetica.Opera ilustreaza estetica modernista prin: cultivarea citadinului,opozitia
fata de traditie,negarea ratiunii, intelectualizarea emotiei,imagistul
puternic,ermetism,ambiguitate,obscuritate.Poezia apartine genului liric si este o arta
poetica,adica o specie literara in care autorul isi comunica ideile despre conditia
creatorului,esenta artei,natura surselor de inspiratie artistica,finalitatea artei.
La nivel tematic, „Flori de mucigai” prezinta,in mod caracteristic unei arte
poetice,conditia creatorului si esenta artei din perspectiva lui Arghezi ce sugereaza ideea
ca poezia poate sa-si apropieze toate formele de limbaj si,implicit,poate crea un imaginar
artistic neobisnuit,socant.Actul creator presupune,in viziunea sa,singuratatea
absoluta,sacrificiul propriu fiintei.Versurile nu mai sunt produsul unei revelatii,al harului
divin,ci al unei nelinisti artistice si al setei creatoare iar creatorul este un damnat.Opera are
ca surse de inspiratie,atat experienta de viata a autorului,cat si idei referitoare la estetica
uratului.
Titlu poeziei coincide cu motivul central –„flori de mucigai” ce reprezinta un oximoron in
care florile sugereaza frumusetea,puritatea,iar mucegaiul semnifica uratul,
descompunerea,intunericul.Titlul este reprezentativ pentru inovatia limbajului arghezian
numita estetica uratului,o modalitate artistica intalnita in lirica europeana la Baundelaire,ce a
scris „Florile raului”.Asocierea celor doua categorii estetice contradictorii ,frumosul si uratul
ofera titlului,in opinia mea, o expresivitate socanta si fascinanta prin efectele sale
estetice.Uratul are rolul de a evidentia imperfectiunile vietii ce fac parte si ele din existenta
umana.Astfel este transfigurata artistic estetica uratului potrivit careia frumosul si implicit arta
pot lua nastere din ceva urat.
La nivel compozitional,poezia este alcatuita dintr-o strofa polimorfa si un catren iar
discursul ia forma monologului liric structurat in doua secvente inegale,prima ilustrand crezul
artistic arghezian iar cea de-a doua neputinta artistului de a crea.Unul din argumentele in
favoarea faptului ca poezia este modernista este caracterul insolit al incipitului datorat
deicticului (pronume personal) “le” cu care incepe primul vers si prin care se realizeaza
identificarea semantica dintre florile de mucegai si stihuri.Prima secventa lirica surpinde
conditia neobisnuita a artistului care creeaza intr-un spatiu al claustrarii: „le-am scris cu
unghia pe tencuiala,pe un parate de firida goala/Pe intuneric,in singuratate”,specific artei
poetice.In acest context, „singuratatea”, „intunericul” devin metafore ale conditiei umane iar
spatiul recluziunii un simbol al unei lumi pragmatice care actioneaza constrangator din punct
de vedere social,afectiv,spiritual.Conditiile vitrege de viata il seaca pe creator de forta: „Cu
puterile neajutate/Nici de taurul,nici de leul,nici de vulturul/Care au lucrat imprejurul/Lui
Luca,lui Marcu si lui Ioan.” Enumerarea prin negatie a elementelor fabuloase ale
evenghelistilor, „taurul” , „leul’, „vulturul”,creeaza o imagine de o mare forta sugestiva privind
starea de deprimare a poetului nefericit in absenta creatiei.
Secventa urmatoare a operei defineste metaforic creatia: „sunt stihuri fara ani,stihuri de
groapa,de sete de apa si de foame de scrum”.Aceste sintagme cu semnificatii metaforice se
alatura titlului devenind imagini emblematice ale acestei noi estetici moderniste,conform
careia uratul este un alt fel de frumusete,purificator in esenta si care se sublimeaza in
arta.Versurile subliniaza forta mistuitoare necesara creatiei care sugereaza sacrificul de sine
iar harul poetic , „unghia ingereasca” este tocit de efort,nu-i mai permite poetului revelatia
deoarece „nu a mai crescut” sau,altfel spus,artistul nu se mai poate regasi in sine,nu se mai
percepe ca pe un creator de valori spirituale: „sau nu o mai am cunoscut”.
Ultima strofa contureaza,specific modernismului, un univers tragic in care omul este
un vesnic prizonier. Atmosfera sumbra redata prin motivul intunericului si al ploii care „batea
departe afara” provoaca suferinta pe care artistul o transfigureaza in opera sa.Actul de a
scrie,presupune,in egala masura si revolta fata de traditie,caracteristica specifica
modernismului,sfidarea unei lumi conformiste,expresia metaforica fiind scrisul cu „unghiile
de la mana stanga”.O simbolistica straveche asociaza mana stanga cu fortele demonice,in
opozitie totala cu puterea divina a creatiei.
La nivel lexical,poezia surpinde prin ambiguitate, se remarca amestecul registrelor
lexicale:sunt folosite cuvinte care socheaza prin expresivitatea fascinanta,termeni
considerati de vechea estetica apoetici:”unghie”,”gheara”,’scrum’.Se regasesc in poezie si
termeni arhaici:”parete” ,”firida” ,dar si termeni religiosi:Luca,Marcu,Ioan.La nivel semantic,
sesizam prezenta mare a metaforelor-simbol:”flori de mucigai”,”unghie ingereasca”.
Oximoronul „flori de mucigai” transmite ideea compleza a imperfectiunilor vietii,a
conditiilor vitrege la care este supusa fiinta umana,fapt care ii provoaca poetului
aversiune,repulsie.Metaforele argheziene potenteaza starea de disperare a omului
claustrat,a artistului care nu poate crea liber,fiind constrans sa-si reprime starea de
comunicare.
Urmarind conditiile teoretice de fiintare a poeziei,putem observa ca sunt intrunite toate
elementele unei poetici clasice:rima reusita,ritm,melodicitate deosebita,sentimente complexe
si intense comunicate in regim direct.
In concluzie,”Flori de mucigai” este o arta poetica in care autorul isi exprima,in mod
direct,nelinistile generate de actul creatiei,experienta sisifica nebanuita.Atat prin imaginarul
poetic ,cat si prin estetica uratului,poezia reprezinta o creatie literara originala demna de
modernismul romanesc,Arghezi dovedindu-se un bijutier al cuvantului si un artist de o mare
profunzime filozofica.