1.

ORGANIZAREA PROTECŢIEI CIVILE

1.1 Scurt istoric

Problematica protecţiei civile cuprinde o diversitate de aspecte care au
tangenţă atît cu domeniul militar cît, mai cu seamă, cu cel civil.
Pentru eliminarea unor confuzii privind conţinutul noţiunii de
protecţie (apărare) civilă au fost date mai multe definiţii, conţinutul acestora
fiind influenţat de către doctrina existentă la un moment dat. Una dintre acestea
avea următorul conţinut : “Apărarea civilă este o componentă a sistemului
apărării naţionale care împreună cu celelalte elemente ale sistemului,
materializează participarea întregului popor la apărarea patriei, însumînd
măsurile pentru apărarea populaţiei împotriva atacurilor din aer ale inamicului”.
Această definiţie restrîngea conţinutul activităţilor de protecţie civilă numai la
situaţia de război, situaţiile de dezastre şi măsurile ce se impun în astfel de
cazuri fiind neglijate sau tratate tangenţial.
Definiţia acceptată în momentul de faţă este următoarea : “Protecţia
Civilă este o componentă a măsurilor luate, a activităţilor desfăşurate în scopul
asigurării protecţiei populaţiei, a bunurilor materiale, valorilor culturale şi a
factorilor de mediu în caz de război sau dezastre”.
Cea de a doua definiţie răspunde atît situaţiei de război, cît şi
situaţiilor de dezastre.
În forme asemănătoare întîlnim conţinutul acestei definiţii şi în
legislaţia de specialitate a altor ţări cu care colaborăm.
Analizînd conţinutul noţiunii de protecţie civilă se poate spune că, din
cele mai vechi timpuri au existat preocupări pentru protecţia populaţiei şi a
bunurilor materiale. Istoria ne pune la dispoziţie nenumărate exemple. În marea
lor majoritate acţiunile militare erau precedate de acţiuni de evacuare a
populaţiei neluptătoare (copii, femei, bătrîni) sau a bunurilor materiale.
Referitor la acţiunile militare de la Rovine din 1394, N. Iorga
consemna : “Mircea retrage din calea duşmanului pe femei şi copii,
∗
adăpostindu-i în munţi…”. Asemenea modalităţi de acţiune întîlnim la
majoritatea domnitorilor Ţărilor Române.
Primele mărturii scrise despre protecţia populaţiei în caz de război le
întîlnim în Scrisoarea lui Neagoe Basarab, domn al Ţării Româneşti (1512-
1521), către fiul său Theodosie, în care spunea : “Iar feciorii boiarilor tăi şi a
slugilor să fie înapoi de unde se va da războiul. Iar să nu cumva să laşi feciori
boiarilor şi ai slugilor tale înaintate şi tu să te dai să faci înapoi şi aceea să
cază în mâna vrăjmaşilor tăi în robie.
Pentru aceea te învăţ fătul meu : feciorii şi fetele şi femeile boiarilor
∗
şi slugilor tale să fie mai îndărăt, iar războiul să-l faci să fie în faţă ”. 


N. Iorga, Istoria românilor, v. 3, Bucureşti, 1937 pag. 229
 Evoluţia ulterioară a modului de acţiune pentru protecţia populaţiei şi
a bunurilor materiale este în strînsă legătură cu evoluţia ştiinţei, şi, în mod
deosebit, cu evoluţia modului de desfăşurare a războaielor.
Primul război mondial a adus o serie de elemente noi care au
influenţat modul de organizare a protecţiei populaţiei şi a bunurilor materiale.
Elocvente în acest sens sînt cel puţin două elemente : folosirea unui
nou mijloc de desfăşurare a acţiunilor militare – avionul şi folosirea în mod
organizat a substanţelor toxice de luptă. Este pentru prima dată cînd se ajunge la
concluzia că în situaţii de conflict sînt afectate nu numai armatele beligerante, ci
şi o bună parte a populaţiei civile şi de aici necesitatea protejării acesteia.
După 1940, concepţia realizării măsurilor de protecţie a populaţiei şi
sistemul structurilor organizatorice au fost influenţate de către structurile
existente în cadrul URSS. Elementul de bază care se avea în vedere era legat de
iminentul pericol al folosirii de către inamic a armelor de nimicire în masă, în
mod deosebit al armei nucleare. Această perioadă a durat pînă la sfîrşitul
deceniului VIII.
În condiţiile actuale doctrina şi tematica ce ţine de domeniul protecţiei
civile a suferit schimbări radicale. Reformele social-economice de mari proporţii
şi cele politice din ultimii ani au adus schimbări organizatorice în structura
funcţională a tuturor sferelor de activitate în Republica Moldova. Aceste
schimbări auinfluenţat în deplină măsură şi asupra sistemului protecţiei civile a
republicii. O dată cu diminuarea încordării situaţiei internaţionale şi a
pericolului războiului nuclear se schimbă şi priorităţile sistemului protecţiei
civile. Accentul se pune nu numai pe condiţiile generate de un conflict armat,
dar pe primul plan apare problema asigurării securităţii populaţiei, a valorilor ei
materiale şi culturale de stările generate de situaţii excepţionale, condiţionate de
o catastrofă ecologică, calamitate naturală sau o avarie cu caracter tehnogenic.
Problemele protecţiei populaţiei trasate faţă de factorii periculoşi şi nocivi ai
avariilor tehnogenice, catastrofelor şi calamităţilor naturale asupra omului ocupă
un loc de frunte în şirul problemelor ce se plasează în faţa protecţiei civile.
Dezvoltarea vertiginoasă a progresului tehnico-ştiinţific şi apariţia tehnologiilor
performante determină o creştere constantă a numărului şi forţei distrugătoare a
catastrofelor cu caracter tehnogenic şi naturale, iar pagubele cauzate de ele se
estimează la milioane de lei. Cauzele rezidă în concentrarea excesivă în unele
regiuni şi oraşe a obiectelor industriale, complicarea proceselor tehnologice,
utilizarea unei cantităţi enorme de substanţe şi materiale explozibile, periculoase
din punct de vedere radioactiv, chimic şi biologic, complicarea şi scumpirea
măsurilor tehnicii de securitate, elaborărilor metodelor, modurilor şi mijloacelor
de protecţie a personalului şi populaţiei.

∗
Florica Moisiuc, Dan Zamfirescu, Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Theodosie, Ed. Minerva,
1984, cap. VIII, pag. 179
 Trebuie de remarcat că în Republica Moldova problema prevenirii şi
lichidării avariilor şi catastrofelor a căpătat un aspect deosebit ce rezultă din
situaţia social-economică, descreşterea producţiei, uzarea fondurilor fixe de
producţie, folosirea combustibilului nestandart, lipsa de responsabilitate a unor
conducători, atenuarea controlului din partea organelor de stat de supraveghere.

Pentru noi acest moment este actual, deoarece Republica Moldova

este amplasată într-o zonă seismică, unde puterea seismului poate ajunge la 9
grade (pe scara Richter). Cutremurele de pămînt de 9 grade s-au declanşat pe
teritoriul republicii noastre în anii 1865, 1884, 1934, 1940 şi de 7,5 grade în
1986.
O mare calamitate pentru republică sînt vînturile puternice însoţite de
întroieniri – iarna şi ploile torenţiale cu grindină – vara, care adesea provoacă
inundaţii catastrofale.
Pe teritoriul republicii funcţionează circa 250 de obiecte periculoase
din punct de vedere chimic, incendiar şi explozibil, iar la o distanţă de 150-470
km de hotarele ei sînt amplasate 8 staţii atomoelectrice şi nimeni nu poate
exclude posibilitatea repetării tragediei de la Cernobîl din 1986.
Anume modalităţile de contracarare a urmărilor distructive ale
calamităţilor naturale, avariilor şi catastrofelor sînt elucidate în prezentul curs,
care compare în rol de compendiu al comportării populaţiei în situaţii
excepţionale.
Situaţiile excepţionale declanşate pe timp de pace necesită aplicarea
unor măsuri urgente pentru lichidarea consecinţelor lor, executarea lucrărilor de
salvare şi de neamînat. Experienţa ultimilor ani ne demonstrează că au apărut
premisele pentru restructurarea nu numai a sistemului existent de protecţie a
oamenilor şi a mediului ambiant faţă de acţiunea distructivă şi nocivă a
calamităţilor naturale sau de încălcarea tehnologiei de producţie, dar şi pentru
pregătirea omului de acţiuni raţionale efective, psihologice şi moral îndreptăţite
în aceste situaţii.

1.2 Locul, rolul şi atribuţiile Protecţiei Civile

În contextul general de apărare al oricărui stat modern, alături de
apărarea militară subzistă ca o componentă importantă protecţia (apărarea)
civilă. Sensul acţiunii celor două componente ale apărării poate fi identic, dar
obiectul cel mai des este diferit. Adoptarea de către majoritatea statelor mici şi
mijlocii a doctrinei militare bazate pe principiul “apărarea suficientă” a readus în
atenţie rolul măsurilor de protecţie civilă care fac plauzibilă supravieţuirea în
caz de conflict armat.
În doctrinele de apărare ale unor state se regăseşte ideea protecţiei
populaţiei statului respectiv împotriva unei agresiuni militare. Ca activitate de
importanţă majoră, Suedia şi Elveţia, consideră protecţia civilă ca al doilea, dacă
nu chiar primul, element din structura de apărare.
Alte state cu democraţii avansate ca Germania, Franţa, Italia, Spania
etc. consideră protecţia cetăţeanului nemobilizat, în mod deosebit a copiilor şi
femeilor, ca pe o politică de stat, alocînd sume importante de bani pentru
realizarea, încă din timp de pace, a protecţiei acestora, împotriva efectelor
războaielor, cît şi a dezastrelor.
Problematica localizării şi înlăturării urmărilor dezastrelor naturale şi
catastrofelor este rezolvată, de regulă, prin crearea unei structuri organizatorice
speciale.
Aceste forţe sînt amplasate proporţional pe întregul teritoriu al ţării,
sînt pregătite special pentru acţiuni umanitare, sau sînt incluse în cadrul forţelor
de reacţie (intervenţie) rapidă.
În concluzie, se poate afirma că protecţia civilă are un rol deosebit de
important în cadrul structurilor de stat. În acest cadru general, rolul serviciului
protecţia civilă este dat de importanţa şi complexitatea atribuţiilor ce-i revin.
Atribuţiile protecţiei civile sînt următoarele :
1. prevenirea populaţiei asupra declanşării dezastrelor sau atacurilor
inamicului
2. protecţia populaţiei împotriva efectelor armelor de nimicire în masă şi
convenţionale sau a dezastrelor
3. asigurarea protecţiei bunurilor materiale şi a valorilor culturale
4. participarea la acţiunile de limitare şi de lichidare a consecinţelor
dezastrelor sau atacurilor inamicului
5. asanarea teritoriului de muniţia rămasă neexplodată
6. participarea cu forţe şi mijloace specifice la pregătirea economiei
naţionale şi a teritoriului în cazul declanşării dezastrelor sau
conflictului armat
7. pregătirea şi efectuarea lucrărilor de salvare şi a altor lucrări de urgenţă
în condiţiile situaţiilor excepţionale pentru lichidarea efectelor acestora
8. organizarea pregătirii multilaterale a populaţiei, a obiectelor economiei
naţionale, a forţelor protecţiei civile pentru desfăşurarea acţiunilor de
prevenire a situaţiilor excepţionale şi în condiţiile declanşării acestora

Protecţia civilă în conformitate cu sarcinile ce îi revin, organizează şi

realizează un şir de măsuri :
1. organizează forţele necesare capabile să asigure protecţia populaţiei, a
proprietăţii de stat în situaţii extreme, realizează dotarea tehnico-
materială şi pregătirea specială, menţinerea în stare permanentă de
pregătire pentru a acţiona în condiţiile situaţiilor excepţionale
 2. crează şi menţine în stare permanentă de pregătire sistemele de
comandă şi comunicaţii, organizează controlul situaţiei radiative,
chimice, bacteriologice şi antiincendiare pe teritoriul republicii
3. acumulează fondul necesar de edificii de protecţie şi îl menţine în
stare permanentă de pregătire pentru adăpostirea populaţiei supuse
pericolului
4. acumulează şi păstreză în siguranţă mijloacele de protecţie individuală
5. asigură protecţia surselor de apă, produselor alimentare, furajelor,
animalelor şi plantelor de contaminarea radioactivă, chimică şi
bacteriologică
6. pregăteşte din timp modul de evacuare a populaţiei şi proprietăţii din
zonele periculoase
7. informează organele de conducere şi populaţia despre pericolul
situaţiilor excepţionale, aduce în stare de pregătire completă forţele şi
mijloace protecţiei civile, conduce şi dirijază acţiunile lor la efectuarea
lucrărilor de salvare
8. acordă ajutor sinistraţilor
9. antrenează unităţile economice în acţiunile de prevenire şi lichidare a
efectelor situaţiilor excepţionale
10. exercită controlul asupra efectuării măsurilor de profilaxie pentru a
diminua probabilitatea apariţiei situaţiilor excepţionale şi a reduce
proporţiile lor pentru a asigura securitatea şi stabilitatea funcţionării
tuturor ramurilor şi obiectelor economiei naţionale
11. asigură securitatea antiincendiară a obiectelor economiei naţionale,
populaţiei în scopul aplanării incendiilor
12. organizează şi efectuiază instruirea populaţiei, unităţilor economice în
vederea asigurării securităţii vieţii în situaţii excepţionale

1.3 Organizarea şi structura Protecţiei Civile în R. Moldova

Protecţia Civilă a R. Moldova reprezintă un sistem de măsuri şi acţiuni
întreprinse la nivel de stat pe timp de pace şi război, pentru asigurarea protecţiei
populaţiei, proprietăţii în condiţiile calamităţilor naturale şi ecologice, avariilor
şi catastrofelor, epifitotiilor, epizootiilor, incendiilor, precum şi în cazul aplicării
armelor de nimicire în masă.
În caz de situaţie excepţională autorităţile publice locale elaborează şi
aprobă măsuri de acţiuni adecvate, reflectate în planurile speciale şi programele
de protecţie civilă.
Protecţia civilă include :
- organele de conducere
- reţeaua naţională de observare şi control de laborator asupra stării
mediului ambiant şi obiectelor potenţial periculoase
- forţele şi mijloacele de lichidare a efectelor situaţiilor excepţionale
 - sistemul de instruire pentru protecţia civilă
Protecţia civilă este organizată conform principiul teritorial de
producţie în corespundere cu organizarea administrativ-teritorială a republicii,
cuprinzînd toate ramurile economiei naţionale. Organizarea Protecţiei civile
poartă un caracter obligatoriu.
Responsabilitatea pentru pregătirea organelor protecţiei civile o poartă
Guvernul Republicii Moldova, ministerele, departamentelor, administraţia
publică locală, unităţile economice.
Conducerea nemijlocită a Protecţiei civile în R. Moldova o exercită
Departamentul pentru Situaţii Excepţionale, care include militari şi persoane
civile ce poartă răspundere pentru pregătirea generală la îndeplinirea sarcinilor
ce le revin. Departamentul SE efectuiază :
- coordonarea activităţii ministerelor, departamentelor şi administraţiei
publice locale, unităţilor economice în domeniul protecţiei civile
- informează organele de administrare a protecţiei civile despre pericolul
şi apariţia situaţiilor excepţionale
- adoptă, în limita competenţei sale, decizii în problemele organizării şi
realizării protecţiei civile
- elaborează şi realizează programe speciale de protecţie a populaţiei şi
bunurilor materiale de pregătire şi dotare a formaţiunilor PC
- organizează efectuarea lucrărilor de salvare în cazul situaţiilor
excepţionale
- elaborează proiecte de acte normative şi planuri cu privire la protecţia
civilă şi prezintă Guvernului spre examinare în modul stabilit de lege
- organizează şi susţine colaborarea internaţională în domeniul protecţiei
civile
- organizează alte măsuri în conformitate cu legislaţia în vigoare

Forţele Protecţiei Civile

Problematica localizării şi lichidării consecinţelor dezastrelor naturale
şi catastrofelor este rezolvată, de regulă, prin crearea unei structuri
organizatorice speciale.
Aceste forţe sînt amplasate proporţional pe întregul teritoriu al
republicii, sînt pregătite şi dotate special pentru acţiuni în situaţii excepţionale.
Forţele protecţiei civile includ subunităţile, formaţiunile PC, Direcţia
de salvatori şi pompieri, formaţiuni specializate, instituţii şi organizaţii speciale.
Conducerea nemijlocită a forţelor protecţiei civile, destinate lichidării
efectelor situaţiilor excepţionale, se exercită prin intermediul Statului Major al
Departamentului pentru Situaţii Excepţionale.
Formaţiunile specializate ale ministerelor, departamentelor, menite să
exercite controlul permanent asupra stării mediului ambiant, obiectivelor
potenţial periculoase ale economiei naţionale şi să lichideze efectele situaţiilor
excepţionale acţionează conform dispoziţiilor ministerelor şi departamentelor
respective, responsabile pentru starea de pregătire a formaţiunilor menţionate
pentru a îndeplini sarcinile ce le revin.
Formaţiunile PC se completează din rîndul populaţiei apte de muncă.
Ele se crează conform principiului teritorial de producţie şi se organizează la
nivel de republică, oraş, sat (comună), la nivel de unitate economică.
În componenţa formaţiunilor PC sînt incluse în mod obligatoriu
cetăţenii Republicii Moldova : bărbaţi – de la 18 pînă la 60 ani ; femei – de la 18
pînă la 55 ani.
Numărul formaţiunilor, structura de organizare a lor, asigurarea
tehnico-materială şi modul de utilizare sînt stabilite în Regulamentul
formaţiunilor PC.
Responsabilitatea pentru pregătirea formaţiunilor PC în scopul
îndeplinirii sarcinilor ce le revin, o poartă conducătorii obiectelor economiei
naţionale, în baza cărora sînt create aceste formaţiuni.

2. MANAGEMENTUL DEZASTRELOR

2.1 Caracteristici specifice managementului dezastrelor

În cursul istoriei sale civilizaţia umană a fost permanent însoţită de
seismuri, erupţii vulcanice, inundaţii, uragane şi alte calamităţi naturale. Secolul
XX şi, în mod deosebit, a 2-a jumătate a lui se caracterizează prin dezvoltarea
rapidă a progresului tehnico-ştiinţific, fapt care şi determină tendinţa creşterii
numărului şi amploarea catastrofelor tehnogene: creşte numărul victimelor
umane, volumul pagubelor materiale, se agravează starea ecologică etc.
Fenomenele care fac să crească vulnerabilitatea societăţii umane faţă de dezastre
sînt :
● creşterea populaţiei
● urbanizarea excesivă
● degradarea mediului
● lipsa de educaţie în această direcţie
● lipsa de structuri locale specializate în managementul dezastrelor
● sărăcia
● economii instabile şi dezvoltate haotic
● ineficienţa cooperării internaţionale şi regionale în domeniu
Definiţie : managementul dezastrelor poate fi definit ca totalitatea
cunoştinţelor referitoare la procesul conducerii măsurilor în pre şi acţiunilor în
post dezastru astfel încît efectele producerii unei calamităţi să fie reduse la
maximum în condiţiile unui consum minim de eforturi materiale şi umane.
 Managementul dezastrelor este o ştiinţă şi în acelaşi timp o artă,
reprezintă un mod de conducere a unei colectivităţi alcătuite din diverse
categorii sociale, vîrste, pregătiri şi nivel de cultură, în cadrul unor rigori, mai
mult sau mai puţin precise, de utilizare optimă şi eficienţă a tuturor tipurilor de
resurse pentru realizarea scopului propus.
Managementul dezastrelor este o ştiinţă pentru că întruneşte toate
criteriile referitoare la definirea şi cuantificarea elementelor teoretice cauză-efect
în producerea dezastrelor, utilizează permanent explicaţii logice fenomenologice
însoţite de relaţii de calcul dintr-un aparat matematic în permanentă şi continuă
dezvoltare.
Este o artă a conducerii eficiente a unor grupuri sau colectivităţi de
oameni, de cele mai multe ori formate ad-hoc şi în afara unui cadru perfect
instituţionalizat, dictate de forma şi amploarea evenimentului; este o artă pentru
că, conduce măsurile pre, dar mai ales a acţiunilor post dezastru; are menirea de
a contracara efectele unor fenomene inevitabile cum sînt : panica, starea de spirit
şi psihică a oamenilor în faţa unor realităţi dure, lupta cu supravieţuirea şi
depăţirea momentelor grele în plan socio-economic, de a se manifesta în orice
situaţie şi de a răspunde prompt nenumăratelor semne de întrebare care se pun în
situaţiile extreme.
Constituie un act politic de largă participare a tuturor categoriilor de
oameni la acţiuni menite să stopeze sau să amelioreze efectele dezastrului, este
un act politic pentru că statul adoptă în politica sa internă măsuri politice
adecvate de prevenire care guvernează întreaga activitate de prevenire şi
acţiunile de intervenţie în caz de dezastru şi cuprinde toate funcţiile pe scară
ierarhică atât în amonte cît şi în aval.
Managementul dezastrelor este un act social pentru că în totalitate
vizează omul, colectivitatea umană, pentru scopul esenţial de depăşire a
momentelor grele cauzate de dezastru. Actul social se manifestă prin
intervenţiile concentrate ale oamenilor valizi în favoarea oamenilor care au avut
de suferit şi se află încă într-o stare fizică şi psihică deosebită, pe deplin
explicabilă, cauzată de vătămări, dar mai ales de pierderi umane şi materiale, de
cele mai multe ori greu de recuperat.
Actul social al managementului dezastrelor se defineşte ca o acţiune
globală a tuturor membrilor societăţii în lupta cu manifestările brutale ale unor
fenomene imprevizibile.
Managementul dezastrelor constituie o preocupare politică şi
socială a statului indiferent de forma de guvernare, care trebuie să fie pregătit să
răspundă şi să facă faţă tuturor problemelor ce apar în astfel de situaţii, chiar şi
în afara oricăror manifestări ale cadrului politic general conjunctural, economic
şi social.
Problematica dezastrelor prezintă un interes sporit şi efectele
dăunătoare pe care aceste fenomene le au asupra populaţiei, mediului ambiant şi
bunurilor materiale fac necesară cunoaşterea acestor fenomene şi a modului în
care putem preveni, sau ne putem apăra în caz de urgenţă.
Nu există nici o raţiune pentru a crede că frecvenţa şi mărimea
dezastrelor naturale (endogene) este pe cale să scadă în viitorul apropiat. Din
analiza bazei de date, se poate concluziona că amploarea şi frecvenţa dezastrelor
naturale va creşte pe fondul schimbării climatice globale.
Conştientizarea necesităţii adoptării unor măsuri de prevenire a
dezastrelor este în creştere datorită, printre altele, experienţei directe care a
arătat în mod impresionant în ce măsură pot dezastrele să afecteze structura
socială în ansamblul ei. Adoptarea iniţiativei Deceniului Internaţional pentru
Reducerea Dezastrelor Naturale – IDNDR de către Adunarea Generală a ONU
în decembrie 1989 a fost propusă la cea de-a VIII-a Conferinţa Mondială de
Inginerie Seismică, în discursul Dr. Frank Press, preşedintele Academiei
Naţionale de Stiinţe a SUA. În acest context, protecţia societăţii împotriva
dezastrelor a devenit una din componentele majore ale activităţii deceniului. Mai
recent, Conferinţa de la Yokohama, consacrată obiectivelor şi dezvoltării
IDNDR, a pus accentul pe necesitatea de a se crea în întreaga lume o cultură a
prevenirii dezastrelor.
Adoptarea măsurilor de protecţie împotriva dezastrelor impune în
primul rînd dezvoltarea unui cadru conceptual coerent. Aceasta este o premisă
de bază pentru a adopta orice program judicios de protecţie.
În acest context trebuie luate în consideraţie două concepte de bază:
dezastrele şi riscul. Dezastrele sînt evenimente caracterizate în primul rînd prin
următoarele trăsături specifice :
- pierderi grele, importate la scară socială
- prezenţa unor lanţuri de evenimente, generînd tendinţa de extindere
a efectelor
- tendinţa de pierdere a controlului evenimentelor
- impact psiho-social puternic
Riscul apariţiei unei situaţii excepţionale – probabilitatea producerii
unei situaţii excepţionale, estimată în indicii corespunzători de risc.
Evaluarea riscului – identificarea pericolelor şi a eventualelor surse
ale acestora, cercetarea mecanismului apariţiei lor, estimarea probabilităţii
declanşării evenimentelor identificate ca periculoase şi a consecinţelor acestora,
precum şi însumarea probabilităţilor de apariţie a pericolelor şi a consecinţelor
acestora pentru toate variantele posibile de evoluţie a situaţiei.
Managementul riscului apariţiei situaţiei excepţionale – elaborarea
unor planuri antiavarie, a măsurilor tehnico-inginereşti şi organizatorice privind
protecţia populaţiei de riscuri cu caracter natural şi tehnogen în baza evaluării
calitative şi cantitative a riscului apariţiei unei situaţii excepţionale şi prin
informarea populaţiei şi structurilor conducătoare despre rezultatele acestei
evaluări.
 Riscul semnifică aşteptarea în viitor a unor evenimente cu efecte
negative, pe baza extrapolării în privinţa urmărilor a experienţei trecutului.
Aşteptarea şi extrapolarea menţionate pot şi trebuie să fie considerate într-un
cadru raţional, care este în prezent asigurat de teoria probabilităţilor. Este
necesar de menţionat principalele categorii de elemente de risc care sînt
semnificative pentru asfel de activităţi. Acestea sînt :
- populaţia ca un întreg, precum şi unele grupuri cu atrubuţii
speciale
- bunurile de valoare (clădiri, echipamente, dotări, valori cultural
artistice etc.)
- capacităţile productive şi funcţionale de diferite categorii
- lucrările care includ surse de mare risc
- infrastructura urbană precum şi reţelele şi sistemele vitale la nivel
naţional şi regional
- sistemele suport (de menţinere) pentru servicii sociale curente de
diferite categorii
- mijloacele (capacităţile) de reacţie pentru situaţiile de dezastru
- capacităţile de culegere, stocare şi prelucrare a informaţiei
- mediul natural
Criteriul comun pentru definirea noţiunii de catastrofă în majoritatea
ţărilor se consideră un fenomen natural sau o activitate umană care prezintă un
pericol real pentru viaţa oamenilor. În acest context, la catastrofe se referă toate
cazurile cînd sînt 10 şi mai multe victime (recomandarea OMS).

2.2 Activităţi şi etape de realizare a intervenţiilor în caz de dezastru

Prevenirea situaţiei excepţionale – un complex de măsuri, desfăşurate
din timp şi orientate spre diminuarea maximă a riscului apariţiei situaţiilor
excepţionale, protecţia sănătăţii şi vieţii oamenilor, reducerea daunelor şi
pierderilor materiale şi spre localizarea zonelor situaţiilor excepţionale, generate
de dezastre.
Apărarea împotriva dezastrelor presupune realizarea unor activităţi
complexe care cuprind :

- predicţia;
- măsuri de prevenire;
- măsuri de protecţie;
- măsuri de intervenţie;
- măsuri de reabilitare-refacere
Aceste categorii de măsuri se desfăşoară în principiu pe patru etape
dacă ne raportăm la timpul de producere a dezastrului :
 - înainte de dezastru – PREDEZASTRU
- PE TIMPUL producerii dezastrului
- după dezastru – POSTDEZASTRU
- acţiuni pe termen lung

Activităţi predezastru
Activităţile predezastru constituie ansamblul de măsuri realizate în
vederea asigurării condiţiilor de apărare împotriva efectelor dezastrului şi
reducerii pierderilor umane şi materiale.
Protecţia civilă împreună cu autorităţile publice centrale, locale şi
institute de specialitate desfăşoară următoarele activităţi :
- identificarea, localizarea şi inventarierea hazardului dezastrelor pe
baza studiilor de zonare seismică şi analizei condiţiilor geologice,
hodrometeorologice şi caracteristicilor agenţilor economici
stabilind : zona seismică pentru teritoriul analizat; posibile
alunecări de teren; construcţii hidrotehnice; amplasamente nucleare
şi chimice; cursuri de apă şi eventuale zone de blocare;
- evaluarea riscului, a urmărilor dezastrelor luînd în consideraţie
frecvenţa şi caracteristicile evenimentului, vulnerabilitatea şi
estimînd volumul de pierderi şi distrugeri;
- prevenirea în scopul minimizării pierderilor şi distrugerilor
asigurînd condiţiile necesare pentru :
■ notificarea către organele de decizie a datelor despre producerea
dezastrelor
■ înştiinţarea membrilor Comisiilor pentru Situaţii Excepţionale şi a
structurilor constituite pentru intervenţie în vederea activării lor pe baza unor
scheme operative de înştiinţare;
■ informarea populaţiei cu date despre dezastru, reguli de comportare şi
respectarea unor recomandări specifice în zona de risc
■ alarmarea (avertizarea) populaţiei despre pericolul sau iminenţa
producerii unui dezastru – cu ajutorul sirenelor de diferite puteri, centralizate sau
acţionate local de către obiectivele sursă de risc şi echipele de alarmare
organizate de protecţia civilă. Sistemul de alarmare se verifică periodic prin
exerciţii şi se completează pentru asigurarea unei avertizări eficiente a
populaţiei.
■ supravegherea şi controlul are în vedere atât supravegherea seismică prin
mijloacele specializate cît şi celelalte sisteme de supraveghere, măsurare şi
control ale agenţilor sursă de risc, ale autorităţilor publice locale, regiilor de
distribuţie gaze, apă, electricitate, telecomunicaţii, transport prin conducte
magistrale inclusiv ale protecţiei civile pentru cercetare-observare.
 - protecţia – ca ansamblu de măsuri aplicate în scopul realizării unei
protecţii cît mai eficiente a oamenilor, animalelor, bunurilor
materiale împotriva efectelor dezastrelor are în vedere în principal :
■ instruirea persoanelor cu responsabilităţi în domeniu, a structurilor şi
forţelor de intervenţie şi pregătirea populaţiei pentru cunoaşterea regulilor de
comportare. Se realizează prin planificarea şi executarea unui program de
instruire şi pregătire adecvat acestui scop.
■ protecţia individuală prin pregătirea locuinţei, a familiei şi respectarea
regulilor de comportare în fiecare fază a dezastrului.
■ protecţia colectivă – asigurîndu-se în funcţie de situaţie : părăsirea
temporară a zonei periclitate, evacuarea sau relocarea (mutarea definitivă) fie
potrivit planurilor de apărare fie pe baza corectivelor aduse acestora după
dezastru.
- structurile organizatorice, concepţia realizării acţiunilor şi
planificarea.

Activităţi în timpul producerii dezastrului

Activităţile pe care le organizează şi desfăşoară sau la care participă
structurile de protecţie civilă în timpul producerii dezastrelor ţin seama de faptul
că acestea au loc prin surprindere şi se manifestă pe o anumită perioadă de timp.
Eficienţa protecţiei în timpul dezastrului mult depinde de acţiuni de
alarmare şi corectitudinea respectării regulilor de comportare de către fiecare
cetăţean ca persoană particulară sau investită cu responsabilităţi la locul său de
muncă.
În timpul producerii dezastrelor structurile protecţiei civile şi
formaţiunile protecţiei civile desfăşoară, potrivit planurilor şi procedurilor
elaborate, acţiuni de protecţie care cuprind în principal :
- supravegherea şi controlul zonelor de risc rezultate;
- înştiinţarea şi avertizarea populaţiei despre pericolul dezastrului
prin introducerea sirenelor şi semnalului “ATENŢIE TUTUROR”
- evacuarea din zona de pericol şi adăpostirea populaţiei în edificii
de protecţie
- transportarea, organizarea punctelor de primire şi distribuire a
mijloacelor de protecţie individuală, utilizarea mijloacelor de
protecţie individuală
- introducerea de restricţii privind consumul şi circulaţia – după caz
- protecţia animalelor, bunurilor şi valorilor de patrimoniu.

Activităţi postdezastru
Activităţile protecţiei civile în perioada care succede dezastrului
urmăresc să asigure continuarea protecţiei în zonele periclitate prin menţinerea
măsurilor aplicate anterior şi desfăşurarea acţiunilor de intervenţie.
 Scopul acţiunilor de intervenţie îl constituie localizarea şi înlăturarea
urmărilor avînd ca obiectiv principal salvarea oamenilor şi diminuarea
pierderilor.
Lucrări de salvare-deblocare în situaţii excepţionale – complex de
lucrări incluzînd localizarea (limitarea) focarului situaţiei excepţionale, căutarea
şi salvarea oamenilor, acordarea primului ajutor medical sinistraţilor şi
evacuarea lor în caz de necesitate.
Lucrări de depanare-restabilire în situaţii excepţionale – lucrările
primordiale efectuate în zona situaţiei excepţionale în vederea consolidării sau
distrugerii suporţilor clădirilor, care ameninţă să se prăbuşească, de reparaţie şi
restabilire, conform schemelor provizorii, a obiectelor de importanţă vitală
pentru populaţia sinistrată şi salvatori, precum şi lucrările de degajare şi
dezinfectare a încăperilor şi construcţiilor.
În paralel cu activităţile specifice de conducere pe care le desfăşoară
structurile protecţiei civile şi autorităţile publice (centrale şi locale) – activare,
culegere date, analiză, elaborarea deciziilor şi transmiterea dispoziţiilor,
coordonarea, asigurarea cooperării – potrivit planului de protecţie şi intervenţie
se realizează acţiuni de intervenţie care vizează :
- informarea populaţiei prin folosirea intensă a mass-mediei;
- cercetarea-căutarea prin elementele de căutare ale protecţiei civile
şi subunităţile specializate pentru diferite tipuri de reţele în vederea
depistării supravieţuitorilor şi victimelor, a avariilor la reţele,
distrugerilor la clădiri, căilor de acces blocate, pericolului de
incendii şi alte riscuri complementare;
- întreruperea alimentării cu gaze şi energie electrică a zonelor grav
afectate pentru evitarea incendiilor;
- deblocarea şi salvarea supravieţuitorilor;
- degajarea căilor de acces către obiectivele prioritare de intervenţie;
- primul ajutor, ajutorul medical de urgenţă, transportul
traumatizaţilor şi spitalizarea;
- refacerea unor avarii la reţelele comunale pentru prevenirea
amplificării dezastrului
- evacuarea sinistraţilor şi realizarea de locuri (tabere, edificii)
destinate pentru adăpostirea acestora;
- organizarea transportului şi distribuţiei apei potabile, alimentelor şi
articolelor de îmbrăcăminte pentru sinistraţi;
- supravegherea şi controlul zonelor afectate, pentru stabilirea
priorităţilor şi organizarea conlucrării între forţele participante;
- realizarea măsurilor de ordine, pază şi îndrumarea circulaţiei;
 - supravegherea factorilor de mediu, a surselor de pericol
complementare (chimic, nuclear) şi neutralizarea acestora dacă este
cazul;
- organizarea unor puncte de primire şi evidenţă a persoanelor
decedate, pentru identificarea lor de către rude şi rezolvarea
operativă a formalităţilor legale necesare;
- înhumarea persoanelor decedate.
Acţiunile de intervenţie se duc de către formaţiunile Protecţiei Civile
subordonate Comisiilor pentru Situaţii Excepţionale, fomaţiunilor specializate
ale Protecţiei Civile.

Activităţi pe termen lung

Aceste activităţi sînt o continuare a acţiunilor de localizare şi
înlăturare a urmărilor dezastrelor şi au drept scop restabilirea vieţii social-
economice şi restabilirea zonelor afectate.
La aceste activităţi de durată, în afara de forţele şi mijloacele care au
desfăşurat acţiuni de intervenţie, participă deţinătorii şi proprietarii construcţiilor
(instalaţiilor) afectate şi alte unităţi specializate.
Activităţile pe termen lung cuprind în afară de unele din măsurile
anterioare care se continuă, acţiuni care au în vedere :
- îndepărtarea construcţiilor distruse total de către dezastru
- deblocarea căilor de circulaţie şi curăţirea locurilor de dărîmături
- consolidarea unor construcţii avariate pentru împiedicarea
prăbuşirii lor
- refacerea avariilor la reţele şi a sistemului de canalizare
- reabilitarea unităţilor economice vitale pentru viaţa colectivităţii
- organizarea relocării pentru persoanele şi familiile care trebuie
strămutate din zonele afectate
Pe durata acestei perioade formaţiunile şi subunităţile Protecţiei civile
desfăşoară acţiuni potrivit specializării şi dotării pe care o deţin, îndeosebi
pentru lucrări de deblocare.

3. DEZASTRE – FENOMENE DISTRUCTIVE

SITUAŢII EXCEPŢIONALE
3.1 Noţiuni generale
Fenomenele cauzatoare de dezastre pot fi clasificate după două criterii
principale :
● sursa fenomenului
● modul de apariţie a efectelor
Ca primă clasificare, fenomenele cauzatoare de dezastre se pot împărţi în :
 ▪ fenomene cauzatoare de dezastre cu sursă naturală de producere
▪ fenomene cauzatoare de dezastre care au ca sursă activitatea
desfăşurată de om
Definiţie : se înţeleg prin fenomene cauzatoare de dezastre cu sursă
naturală de producere, acele fenomene geo-climatice care produc dezastre, fără
ca acestea să implice sub nici o formă activitatea umană.
Definiţie : se înţeleg prin fenomene cauzatoare de dezastre care au ca
sursă activitatea desfăşurată de om, acele fenomene generate de activităţile
umane, în principal cele de natură tehnologică, cu efecte distructive asupra
mediului, populaţiei şi/sau a bunurilor materiale.
Un al doilea criteriu de clasificare a dezastrelor este acela al modului
de apariţie. Dacă se studiază orice fenomen potenţial generator de dezastre, se
poate constata că, în foarte puţine cazuri, efectele sale sînt unice fără a exista
riscul antrenării unor efecte dezastruoase secundare. Sub acest aspect, putem
clasifica fenomenele generatoare de dezastre în: fenomene principale şi
fenomene secundare.
Din această clasificare înţelegem că orice factor de risc ce se
manifestă ca dezastru poate antrena după sine declanşarea unor manifestări
dezastruoase de mai mare sau mai mică amploare, a unor factori de risc
principal, care declanşează un dezastru produs de un factor de risc secundar. Nu
sînt puţine situaţiile în care un factor de risc secundar produce mult mai grave
efecte decît agentul declanşator.
Situaţie excepţională – întreruperea condiţiilor normale de viaţă şi
activitate a oamenilor la un obiect al economiei naţionale sau pe un anumit
teritoriu în urma unei avarii, catastrofe, calamităţi naturale sau ecologice,
epidemii, epizootii, epifitotii, precum şi în cazul folosirii de către un potenţial
inamic a armelor contemporane de nimicire în masă, care conduc sau pot
conduce la pierderi umane şi materiale.
Pericolul situaţiei excepţionale – stare în care a apărut sau este
iminentă declanşarea unor fenomene şi procese, ce pot afecta oamenii,
prejudicia averea lor în zona situaţiei excepţionale, patrimoniul statului şi alte
tipuri de proprietate şi care pot exercita un impact negativ asupra mediului
ambiant.
Riscul apariţiei unei situaţii excepţionale – probabilitatea producerii
unei situaţii excepţionale, estimată în indicii corespunzători de risc.
Situaţie excepţională cu caracter natural – situaţii excepţionale
provocate de calamităţi naturale (seisme, inundaţii, alunecări de teren,
întroieniri, incendii, furtuni, uragane), epidemii, epizootii, afectarea culturilor
agricole şi pădurilor de boli şi dăunători.
Situaţie excepţională cu caracter tehnogen – situaţii excepţionale
cauzate de avarii industriale, accidente de transport, incendii (explozii),
accidente cu degajarea (cu pericol de degajare) a substanţelor puternic toxice,
radioactive, substanţe biologice periculoase, prăbuşirea bruscă a edificiilor şi
construcţiilor, ruperea digurilor, accidente ale sistemelor energetic şi de
comunicaţii de importanţă vitală şi ale instalaţiilor de epurare.
Situaţie excepţională cu caracter ecologic (calamitate ecologică) –
poluarea mediului ambiant cu consecinţe ireversibile, care prezintă pericol
pentru viaţa şi sănătatea oamenilor, pentru floră şi faună, sol, apă şi atmosferă,
valori materiale şi patrimoniu cultural.
Zonă a situaţiei excepţionale – teritoriul în care a fost declarată
instituirea stării excepţionale.
Stare excepţională – regim juridic al guvernării de stat, introdus
provizoriu într-un anumit teritoriu sau în unele localităţi, în conformitate cu
legislaţia în vigoare, pentru a asigura securitatea populaţiei în situaţii
excepţionale.
Caz excepţional – incident periculos, produs la declanşarea unei surse
a situaţiei excepţionale sau a dezordinilor în masă, care s-au soldat cu victime
sau prezintă pericol pentru viaţa şi sănătatea oamenilor, au cauzat daune
patrimoniului statului sau oricărei alte proprietăţi, averii personale a cetăţenilor
şi mediului ambiant dintr-un anumit teritoriu.

3.2 Clasificarea situaţiilor excepţionale

Diversitatea şi numărul mare de catastrofe, a situaţiilor excepţionale
care apar în urma acestor calamităţilor, necesită o sistematizare şi clasificare pe
diferite criterii şi caractere :
1. SITUAŢII EXCEPŢIONALE CU CARACTER TEHNOGEN

1.1 ACCIDENTE DE TRANSPORT (CATASTROFE)

1.1.1 Deraierea trenurilor marfare
1.1.2 Deraierea trenurilor de pasageri
1.1.3 Naufragiul navelor cargou fluviale
1.1.4Naufragiul navelor fluviale de pasageri
1.1.5 Catastrofe aeriene în aeroporturi sau localităţi
1.1.6 Catastrofe aeriene în afara aeroporturilor sau localităţilor
1.1.7 Căderea aparatelor de zbor
1.1.8 Accidente (catastrofe) pe căile rutiere (catastrofe auto de mari
proporţii)
1.1.9 Accidente de transport pe poduri, pe pasajele de intersecţie cu
calea ferată
1.1.10Avarii la conductele magistrale

1.2 INCENDII, EXPLOZII, PERICOL DE EXPLOZIE

1.2.1 Incendii (explozii) în edificii, reţelele de comunicaţii şi de utilaje
tehnologice ale obiectelor industriale
1.2.2 Incendii (explozii) la obiectele în care se păstreză substanţele uşor
inflamabile, inflamabile şi explozibile
1.2.3Incendii (explozii) în transport
1.2.4 Incendii (explozii) ale gazoductelor magistrale
1.2.5 Incendii (explozii) în edificiile şi construcţiile locative, de menire
socială şi culturală
1.2.6 Incendii (explozii) la obiectele periculoase din punct de vedere
chimic
1.2.7 Incendii (explozii) la obiectele cu pericol radioactiv
1.2.8 Depistarea muniţiilor neexplodate (mine, proiectile, dispozitive de
detonare etc.)
1.2.9Pierderea materialelor explozibile (muniţiilor)

1.3 ACCIDENTE CU DEGAJAREA (CU PERICOL DE

DEGAJARE) A SUBSTANŢELOR CHIMICE PERICULOASE
1.3.1 Accidente cu degajarea (cu pericol de degajare) substanţelor
chimice periculoase la păstrarea acestora
1.3.2 Accidente în transport cu degajarea (cu pericol de degajare)
substanţelor chimice periculoase
1.3.3 Formarea şi răspîndirea în procesul reacţiei chimice, declanşate în
urma accidentului a substanţelor chimice periculoase
1.3.4 Accidente cu muniţii chimice
1.3.5 Pierderea surselor de substanţe chimice periculoase

1.4 ACCIDENTE CU DEGAJAREA (CU PERICOL DE

DEGAJARE) A SUBSTANŢELOR RADIOACTIVE
1.4.1 Accidente la staţiile nucleare, instalaţiile energetice nucleare cu
destinaţie de producţie şi cercetare ştiinţifică cu degajarea (pericol
de degajare) a substanţelor radioactive
1.4.2 Accidentarea mijloacelor de transport cu încărcături radioactive şi
a aparatelor cosmice cu instalaţii nucleare sau încărcături de
substanţe radioactive la bord
1.4.3 Pierderea surselor radioactive

1.5 ACCIDENTE CU ELIMINAREA (CU PERICOL DE

ELIMINARE) A AGENŢILOR BIOLOGICI PERICULOŞI
1.5.1 Accidente cu eliminarea (pericol de eliminare) a agenţilor biologici
periculoşi la întreprinderile şi instituţiile de cercetare ştiinţifice (în
laboratoare)
1.5.2 Accidente de transport cu eliminarea (pericol de eliminare) a
agenţilor biologici periculoşi
1.5.3 Pierderea agenţilor biologici periculoşi

1.6 PRĂBUŞIREA BRUSCĂ A EDIFICIILOR,

CONSTRUCŢIILOR
1.6.1 Prăbuşirea elementelor comunicaţiilor de transport
1.6.2 Prăbuşirea edificiilor şi construcţiilor industriale
1.6.3 Prăbuşirea edificiilor şi construcţiilor locative, cu menire socială şi
culturală

1.7 ACCIDENTE ALE SISTEMELOR ELECTRICE ŞI

ENERGETICE
1.7.1 Accidente la electrostaţiile autonome cu întreruperea îndelungată a
furnizării energiei electrice consumatorilor
1.7.2 Accidente la sistemele (reţelele) electroenergetice cu întreruperea
furnizării energiei electrice către consumatorii de bază sau
deconectarea unor teritorii vaste
1.7.3 Ieşirea din funcţie a reţelelor electrice de transport

1.8 AVARII ALE SISTEMELOR COMUNALE DE ASIGURARE

VITALĂ
1.8.1Avarii ale sistemelor de canalizare cu degajarea masivă a substanţelor
poluante
1.8.2 Avarii ale sistemelor termice (sistemelor de asigurare cu apă
fierbinte) în sezonul rece al anului
1.8.3 Avarii ale sistemelor de alimentare a populaţiei cu apă potabilă
1.8.4 Avarii ale gazoductelor magistrale şi comunale

1.9 AVARII ALE SISTEMELOR DE PURIFICARE

1.9.1 Avarii ale sistemelor de purificare a apelor reziduale industriale cu
degajarea masivă a substanţelor poluante
1.9.2 Avarii ale sistemelor de purificare a gazelor industriale cu
degajarea substanţelor poluante

1.10 AVARII HIDRODINAMICE

1.10.1Ruperea barajelor (digurilor, ecluzelor, batardourilor etc.) cu
formarea valurilor de erupţie şi declanşarea inundaţiilor
catastrofale
1.10.2Ruperea barajelor (digurilor, ecluzelor, batardourilor etc.) şi
apariţia viiturii de erupţie
1.10.3Ruperea barajelor (digurilor, ecluzelor, batardourilor etc.) ce se
soldează cu spălarea solurilor fertile sau cu formarea depunerilor
pe teritorii vaste

2. SITUAŢII EXCEPŢIONALE CU CARACTER NATURAL

2.1 FENOMENE GEOFIZICE PERICULOASE

2.1.1 Seisme

2.2 FENOMENE GEOLOGICE PERICULOASE (EXOGENE)

2.2.1 Alunecări de teren
2.2.2 Prăbuşiri, surpări
2.2.3 Eroziunea povîrnişurilor
2.2.4 Eroziunea solurilor

2.3 FENOMENE METEOROLOGICE ŞI

AGROMETEOROLOGICE PERICULOASE
2.3.1 Furtuni puternice (9 – 11 grade)
2.3.2 Uragane (12 – 15 grade)
2.3.3 Vîrtejuri
2.3.4 Ploi torenţiale
2.3.5 Ploi puternice
2.3.6 Ploi îndelungate
2.3.7 Grindină de proporţii
2.3.8Ninsori puternice
2.3.9 Viforniţe de zăpadă puternice (înzăpeziri)
2.3.10Polei puternic
2.3.11Lipirea zăpezii umede
2.3.12Geruri mari
2.3.13Călduri mari
2.3.14Îngheţuri
2.3.15Secetă
2.3.16Ceaţă densă îndelungată
2.3.17Furtuni puternice (descărcări electrice)

2.4 FENOMENE HIDROLOGICE PERICULOASE

2.4.1 Creşterea nivelurilor apelor (inundaţii)
2.4.2 Revărsarea apelor
2.4.3 Viituri pluviale (de zăpadă)
2.4.4 Blocări cu gheaţă
2.4.5 Scăderea nivelurilor apelor
2.4.6 Îngheţarea rîurilor şi apariţia sloiurilor pe fluviile navigabile
2.5 FENOMENE HIDROGEOLOGICE PERICULOASE
2.5.1 Nivelul scăzut al apelor subterane
2.5.2 Nivelul înalt al apelor subterane (inundaţie parţială)

2.6 INCENDII ÎN NATURĂ

2.6.1 Incendii de pădure
2.6.2 Incendii ale masivelor de stepă şi cerealiere

2.7 BOLI CONTAGIOASE LA OAMENI

2.7.1 Cazuri rare de contaminare cu boli exotice contagioase şi deosebit
de periculoase
2.7.2Cazuri de molipsire în grup de boli contagioase periculoase
2.7.3 Izbucnire epidemică a bolilor contagioase periculoase
2.7.4 Epidemie
2.7.5 Boli contagioase la oameni cu o etiologie nedepistată

2.8 BOLI CONTAGIOASE ALE ANIMALELOR DOMESTICE

2.8.1Cazuri rare de boli exotice şi contagioase deosebit de periculoase
2.8.2 Enzootii
2.8.3 Epizootii
2.8.4 Panzootii
2.8.5 Boli contagioase ale animalelor domestice cu etiologie nedepistată

2.9 ATACAREA PLANTELOR AGRICOLE DE BOLI ŞI

DĂUNĂTORI
2.9.1 Epifitotie progresată
2.9.2 Panfitotie
2.9.3 Boli ale plantelor agricole cu etiologie nedepistată
2.9.4 Răspîndirea în masă a dăunătorilor plantelor

3. SITUAŢII EXCEPŢIONALE CU CARACTER ECOLOGIC

3.1 SITUAŢII EXCEPŢIONALE CAUZATE DE SCHIMBAREA

STĂRII PĂMÎNTULUI (SOLULUI, SUBSOLULUI,
LANDŞAFTULUI)
3.1.1 Tasări (surpări) catastrofale; alunecări; prăbuşiri; prăbuşiri ale
suprafeţei terestre, cauzate de lucrările de extragere a zăcămintelor
minerale utile şi altor activităţi antropogene
3.1.2 Degradarea intensivă a solurilor; deşertificarea unor imense
teritorii, cauzată de eroziuni, sărături, înmlăştiniri etc.
 3.1.3 Situaţii critice, create în urma supraacumulării în depozite
(gunoişte) a deşeurilor menajere şi industriale, poluarea de cătrte
ele a mediului ambiant

3.2 SITUAŢII EXCEPŢIONALE CAUZATE DE SCHIMBAREA

COMPONENŢEI ŞI PROPRIETĂŢILOR ATMOSFEREI
(AMBIANŢA ATMOSFERICĂ)
3.2.1 Schimbarea bruscă a timpului sau a climei în urma activităţii
antropogene
3.2.2 Depăşirea concentraţiilor maxim admisibile ale impurităţilor
nocive în atmosferă
3.2.3 Inversiuni de temperatură de-asupra oraşelor
3.2.4 Insuficienţa de oxigen în oraşe
3.2.5 Depăşirea nivelului maxim admisibil al zgomotului în oraşe
3.2.6 Căderea precipitaţiilor acide
3.2.7 Distrugerea stratului de ozon din atmosferă
3.2.8 Obnubilarea considerabilă a transparenţei atmosferei

3.3 SITUAŢII EXCEPŢIONALE CAUZATE DE SCHIMBAREA

STĂRII HIDROSFEREI (MEDIULUI ACVATIC)
3.3.1. Insuficienţa acută de apă potabilă în urma secării resurselor
acvatice sau poluării lor
3.3.1 Secarea resurselor acvatice necesare pentru organizarea asigurării
cu apă a populaţiei şi sectorului economico-industrial

3.4 SITUAŢII EXCEPŢIONALE CAUZATE DE SCHIMBAREA

STĂRII BIOSFEREI
3.4.1 Dispariţia unor specii de animale şi plante sensibile la schimbările
mediului lor de trai
3.4.2 Pieirea vegetaţiei pe un teritoriu vast
3.4.3 Schimbarea bruscă a capacităţii biosferei de a reproduce resurse
regenerabile
3.4.4 Pieirea în masă a animalelor

4. Organizarea si desfăşurarea lucrărilor de salvare - deblocare la

lichidarea
consecinţelor situaţiilor excepţionale
 Zilnic în lume se întîmplă diferite accidente, avarii, calamităţi naturale – multe
din ele ating proporţii de catastrofe contribuind la pierderi de vieţi omeneşti şi
provocă mari pierderi materiale.
În zonele afectate formaţiunile P.C. de rînd cu populaţia întreprind o serie de
lucrări de salvare şi deblocare succesul cărora depinde de nivelul de organizare
atît prealabilă, cît şi în timpul desfăşurării lucrărilor. De aici deducem, că nivelul
de cunoştinţe şi deprinderile practice ale populaţiei reprezintă un factor pozitiv
în desfăşurarea unor astfel de lucrări.
Organizarea şi petrecerea lucrărilor de salvare şi a lucrărilor de
neamînat pentru lichidarea consecinţelor SE necesită mari eforturi precum
încadrarea resurselor umane şi a mijloacelor tehnico – materiale. Tragedia de la
Cernobîl demonstrează că avariile de la alte mari obiecte periculoase ar putea
aduce la nişte urmări catastrofale cum ar fi decese umane, mari pierderi
materiale.
Deaceea este necesar ca din timp să se desfăşoare măsuri
organizatorice şi de alt gen orientate spre prognozarea, preîntîmpinarea,
localizarea SE, avariilor şi catastrofelor (CNAC) şi asigurarea multilaterală a
măsurilor şi a forţelor P.C.
De o importanţă majoră în asemenea situaţii este organizarea
lucrărilor de salvare şi a lucrărilor de neamînat. La lecţia dată vom studia cum se
organizează şi cum se dirijează cu astfel de măsuri ale P.C. la lichidarea
consecinţelor SE ; vom studia metodele şi procedeele de salvare a oamenilor, a
animalelor domestice, a bunurilor materiale şi măsurile de siguranţă în ceea ce
priveşte îndeplinirea lucrărilor de salvare.

4.1 Obiectivele organizării şi conducerii măsurilor PC la lichidarea

consecinţelor situaţiilor excepţionale.
În cazul declanşării situaţiilor excepţionale problema de bază a conducerii,
secţiilor şi a serviciilor P.C. este de a organiza şi petrece lucrări de salvare şi de
neamînat.
SCOPUL înfăptuirii LSD şi a LN în situaţiile excepţionale este :
1. salvarea populaţiei şi acordarea primului ajutor medical;
2. salvarea bunurilor materiale;
3. localizarea avariei, lichidarea deteriorărilor şi a avariilor care prezintă
obstacol pentru înfăptuirea lucrărilor de restabilire a obiectelor economiei
naţionale.
În Republica Moldova pentru diijarea cu lucrările de salvare, cu alte lucrări de
neamînat şi acordarea ajutorului sinistraţilor în raioanele supuse cataclismelor,
avariilor şi catastrofelor, prin Hotărîrea Guvernului RM din 26 noiembrie 1996,
nr. 648 este creată Comisia Republicană pentru Situaţii Excepţionale. Astfel de
comisii există în fiecare judeţ, raioane, sectoare, primării şi la fiecare obiect al
economiei naţionale. CSE sunt conduse de şefii sau vice - şefii secţiilor la P.C.
CSE îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu “Legea cu privire la PC” în
condiţii cotidiene şi în caz de declanşări a SE.
CSE ca organ cu funcţionare permanentă, se preocupă de dirijarea forţelor şi
mijloacelor PC, încadrate în desfăşurarea LSD şi la lichidarea consecinţelor SE.
La OEN măsurile, susnumite, sunt înfăptuite de şefii la P.C. ai obiectelor la
ordinul conducătorilor CSE orăşeneşti, raionale etc.
Comisiile activează conform planurilor întărite de şefii la PC
A) în condiţiile activităţii zilnice CSE îşi desfăşoară lucrările cu scopul de a
evita sau micşora pericolul apărut în urma declanşării CNAC şi cu scopul
pregătirii măsurilor pentru lichidarea consecinţelor în următoarele direcţii:
• prelucrarea şi corectarea permanentă a planurilor la PC;
• depistarea gradului şi tipurilor de pericol;
• prognoza posibilelor SE, consecinţele lor şi necesitatea folosirii
forţelor şi mijloacelor PC pentru lichidarea lor;
• profilaxia avariilor şi catastrofelor;
• diminuarea pierderilor posibile în urma SE;
• protecţia şi asigurarea vitalităţii populaţiei în SE;
• asigurarea stări de lucru a mijloacelor de înştiinţare, legătură şi altor
mijloace de conducere;
• petrecerea antrenamentelor, aplicaţiilor cu membrii CSE, a
punctului de conducere, a formaţiunilor, etc. pentru formarea deprinderilor
de a acţiona în SE;
• analiza şi recepţionarea practicii în domeniul lichidării SE.
B) În cazul apariţiei SE CSE organizează înfăptuirea lucrărilor de salvare-
deblocare de lichidare a consecinţelor SE.
În cazul apariţiei SE activitatea CSE se înfăptuieşte în 4 etape:
 I etapă – înştiinţarea populaţiei şi înfăptuirea măsurilor urgente;
 II etapă – planificarea operativă a lucrărilor de salvare-deblocare;
 III etapă – desfăşurarea lucrărilor de salvare;
 IV etapă – lichidarea consecinţelor SE.

La I etapă se înfăptuieşte:
∗ Înştiinţarea şi adunarea membrilor CSE (a punctului de conducere, a
comandanţilor formaţiunilor PC, conducătorii serviciilor PC şi alţii);
∗ Aprecierea preventivă a situaţiei;
∗ Înfăptuirea măsurilor urgente pentru protecţia populaţiei, acordarea ajutorului
sinistraţilor, localizarea avariei şi organizarea cercetării.
Înştiinţarea CSE se înfăptuieşte după schema de înştiinţare. În caz de
cutremur puternic (mai mare de 5 baluri) înştiinţarea nu se înfăptuieşte.
Semnalul pentru adunarea CSE este însuşi seismul. După adunarea CSE,
preşedintele informează membrii CSE despre situaţii creată în urma SE. Despre
SE şi măsurile întreprinse preşedintele CSE (conducătorul OEN, primarul) sau
specialistul PC înştiinţează prin secţia PC organele superioare. În unele cazuri
preşedintele CSE poate lua hotărîri asupra formării grupului operativ şi
organizării acţiunilor în SE.
Aprecierea situaţiei precizează şi stabileşte locul şi timpul provocării
situaţiei excepţionale, caracterul ei, proporţiile, se prognozează urmările ei, se
apreciază pericolul de afectare a populaţiei, poluarea mediului, posibilele
pierderi materiale şi economice. În baza aprecierii preventive a situaţiei se ia
hotărîrea de a întreprinde măsuri urgente pentru protecţia angajaţilor, acordarea
primului ajutor, pentru prevenirea urmărilor negative a SE. Sistemul de legătură
şi înştiinţare se trece în regim de lucru în SE. Înştiinţarea situaţiei se face prin
semnalul “ATENŢIE TUTUROR”, includerea semnalizării sonore. După
recepţionarea semnalului e necesar ca populaţia să conecteze mijloacele de
informare în masă (TV, radio) pentru primirea informaţiei de la organele PC
cum trebuie de acţionat în situaţia creată.
În caz de avarie la OCP dispecerul urgent include semnalizarea prin sistemul
de înştiinţare intern (despre pericol) pentru prevenirea lucrătorilor, apoi anunţă
conducerea întreprinderii, OEN din vecinătate şi serviciul operativ al DSE.
Măsurile de protecţie a lucrătorilor şi acordarea ajutorului sinistraţilor sunt:
În caz de cutremur, prăbuşiri – căutarea şi scoaterea de sub ruine a
sinistraţilor şi acordarea primului ajutor medical.
În caz de contaminare radiativă şi chimică – este necesar folosirea
mijloacelor individuale de protecţie, a preparatelor radio-protectoare;
adăpostirea în edificii de protecţie; evacuarea populaţiei din zona poluată şi din
zona posibilelor contaminări; respectarea de către lucrători a măsurilor de
protecţie în condiţiile poluării mediului.
În caz de incendiu – evacuarea lucrătorilor din zona periculoasă şi
acordarea ajutorului medical.
În caz de avarie la reţelele electrice şi comunale – evacuarea populaţiei din
sectoarele periculoase şi respectarea regulilor de comportare în aceste zone.
În caz de avarie şi catastrofe în transport – scoaterea sinistraţilor şi
acordarea ajutorului medical.
 În caz de rupere a barajelor hidrotehnice şi inundaţie – evacuarea
populaţiei, a animalelor şi a bunurilor materiale din zona inundată şi acordarea
ajutorului medical după necesităţi.
În toate cazurile de SE se organizează serviciul de menţinere a ordinii
publice şi păstrarea bunurilor materiale, se întreprind măsuri pentru prevenirea
panicii. Se aduc în stare de pregătire organele de conducere, formaţiunile PC şi
forţele autonome, se formează echipe care se vor include în măsurile de
lichidare a consecinţelor SE.
În primul rînd se adună în stare de alertă toate formaţiunile de cercetare,
serviciul de menţinere a ordinii publice, serviciul medical, instituţiile Reţelei de
Observare şi Control de Laborator, organizaţiile curative, întreprinderile care
dispun de transport, etc.

4.2 Etapele de desfăşurare a lucrărilor de salvare. Lucrări de

salvare în timpul SE. Măsuri de protecţie.
Urmările devastatoare ale SE posibile pe teritoriul republicii duc la
scoaterea din uz a obiectelor de aprovizionare cu gaz, energie electrică a
reţelelor comunale, telefonice, decesul unui număr mare de oameni.
Toate acestea necesită soluţionarea imediată a unui şir de probleme
complicate. În legătură cu faptul că seismul poartă un caracter excepţional,
lichidarea urmărilor lui necesită atragerea unor surse umanitare şi materiale
enorme, o activitate complexă şi multilaterală a organelor de conducere şi a
forţelor PC.
În procesul de lichidare a urmărilor cutremurelor de pămînt pot fi
evidenţiate două etape:
I. Efectuarea imediată a lucrărilor de căutare şi salvare.
II. Restabilirea potenţialului social – economic al zonei de calamitate.
În cazul executării imediate a lucrărilor de salvare şi a măsurilor de asigurare a
activităţii vitale a populaţiei, este necesar de soluţionat următoarele sarcini:
A) desfăşurarea lucrărilor de salvare – determinarea volumului şi gradului de
deteriorare a edificiilor;
∗ stabilirea locurilor de concentrare a sinistraţilor sub dărâmături;
∗ concentrarea forţelor şi mijloacelor pentru salvarea sinistraţilor;
∗ acordarea primului ajutor medical şi de specialitate cu evacuarea
ulterioară în staţionare;
∗ scoaterea de sub ruine a decedaţilor.
B) desfăşurarea altor lucrări imediate – prevăd curăţarea căilor de acces şi a
platourilor pentru parcarea tehnicii de salvare – deblocare;
 ∗ menţinerea în stare bună a drumurilor de circulaţie, restabilirea
căilor ferate;
∗ localizarea şi stingerea incendiilor, lichidarea avariilor la orice
reţele;
∗ distrugerea edificiilor ameninţate de surpare, întărirea părţilor ale
distrugerilor, care se pot surpa în timpul lucrărilor;
∗ organizarea serviciului de comendatură şi menţinere a ordinii
publice în scopul deplasării libere a transportului spre obiectele de lucru,
precum şi prevenirea cazurilor de furt.
C) asigurarea materială şi tehnică – completarea formaţiunilor cu automacarale,
excavatoare şi alte mijloace mecanizate;
∗ deservirea tehnică, asigurarea cu materiale lubrifiante şi carburanţi;
∗ asigurarea activităţii efectivului antrenat în executarea lucrărilor.

D) asigurarea activităţii vitale a populaţiei oraşelor şi localităţilor sinistrate;

∗ strămutarea temporară a populaţiei sinistrate;
∗ asigurarea cu hrană, îmbrăcăminte, obiecte de strictă necesitate,
alimentarea şi asigurarea cu apă;
∗ profilaxia şi prevenirea apariţiei focarelor de boli infecţioase în
rîndul populaţiei, depistarea şi izolarea bolnavilor;
∗ efectuarea complexului de măsuri pentru lichidarea traumelor
psihice;
∗ organizarea serviciului informativ.
Eforturile principale trebuie concentrate asupra scoaterii de sub ruine a
sinistraţilor şi acordarea primului ajutor medical. Neasigurarea desfăşurării
măsurilor la timp influenţează negativ asupra organizării şi executării lucrărilor
de salvare, îndeosebi în perioada iniţială, cînd factorul timpului are o importanţă
primordială.
Lipsa de informaţie, mai ales în primele zile, creează în rîndurile populaţiei
stări de panică, circulă zvonuri neîntemeiate, care dezorganizează măsurile de
activitate în aceste cazuri.
Este organizată cercetarea calamităţii. Neajunsurile în organizarea
cercetării, influenţează negativ asupra operativităţii adoptării deciziilor şi
organizării lucrărilor practice. Datele contradictorii, parvenite de pe teren, nu
permit conducerii să ia decizii adecvate în perioada primară, cînd se hotărăşte
soarta multor vieţi omeneşti şi salvarea valorilor materiale.
În cazurile extremale sarcina primordială o constituie organizarea corectă a
cercetării.
Cerinţele faţă de cercetare sunt:
 operativitatea,
 autenticitatea.
Reieşind din volumul de sarcinii, care necesită soluţionare din partea
organelor PC şi a comisiei pentru situaţii excepţionale.
Cercetarea este organizată la diferite niveluri:
a) republicane, c) orăşeneşti,
b) raionale, d) de obiect.

Tipuri de cercetare:
• medicală,
• inginerească,
• autoincendiară.
Cercetarea trebuie să soluţioneze sarcinile cu diferite grade de
complexitate, adecvate organelor PC, care au organizat această cercetare.
În procesul de cercetare nu pot fi soluţionate toate sarcinile – ea le
realizează pe etape, consecutiv, concentrând eforturile asupra celor mai
importante lucrări pentru moment. Cercetare se execută permanent, pînă la
finalizarea tuturor lucrărilor de salvare. Pentru a primi decizii întemeiate în
scopul lichidării urmărilor calamităţilor trebuie să fie organizate date cu
diapazon larg, despre:
1. proporţiile calamităţilor;
2. gradul de distrugere a fondului locativ, a întreprinderilor, date despre
numărul victimelor;
3. starea forţelor şi mijloacelor PC în raioanele sinistrate;
4. prezenţa factorilor de afectare, care în urma calamităţilor complică operaţiile
de salvare în zonele sinistrate.
Aceste date trebuie recepţionate peste 1-1,5 ore şi nu mai târziu. În acest
timp după calamitate este necesar de a lua decizii şi concentra forţele pentru
lichidarea consecinţelor în localităţile care sunt mai mult supuse distrugerii. Cea
mai operativă metodă de cercetare la nivel republican este cea aeriană (vizuală şi
fotografică). Această metodă e folosită şi pentru transportarea în raioanele
distrugerilor a forţelor operative. Operativitatea cercetării este condiţionată în
mare măsură de prezenţa mijloacelor sigure de comunicare (în cazul cînd liniile
telefonice şi de radio sunt distruse) se foloseşte legătura mobilă. Pentru
operativitate Cercetarea se face la fiecare OEN, primărie, oraş stabilindu-se
gradul distrugerilor, zonele afectate, prezenţa şi gradul de posibilitate a
contaminării chimice şi a surselor ei. În afara de aceasta cercetare trebuie să
stabilească starea căilor de acces spre obiectele unde se execută lucrările de
salvare. La cercetarea caracterului distrugerilor clădirilor este necesară stabilirea
caracteristicilor de bază ale obiectelor deteriorate, înălţimea, lungimea şi
caracteristica calitativă a dărâmăturilor, prezenţa materialelor inflamabile,
stabilirea tipului de OEN.
Pentru stabilirea posibilelor locuri şi a numărului oamenilor nimeriţi în
ruine este necesar de a se lua în consideraţie ora de zi şi caracterul obiectelor
distruse (case, magazine, şcoli, grădiniţe, etc.). Spre exemplu, în timpul zilei mai
mulţi oameni vor fi în şcoli, magazine, la locurile de lucru, iar pe timp de noapte
la locul de trai.
Pentru executarea lucrărilor de salvare urgente, localizarea şi lichidarea
avariilor la reţele comunale – energetice şi stingerea incendiilor la OEN sunt
antrenate formaţiunile PC de diferite niveluri de la obiect – teritoriale,
departamentale, specializate, unităţi militare.
Cele mai complicate lucrări sînt efectuate de către formaţiunile specializate
ale serviciilor de diferită menire şi în primul rînd de formaţiunile PC pentru
serviciile tehnice, antiincendiare şi medicale.
Executarea lucrărilor de salvare:
• lucrările de evacuare se fac în primul rînd din clădirile care sub pericol de
dărâmare, inundaţie, izbucnire a incendiilor;
• se efectuiază lucrările de lichidare a incendiilor avariilor tehnogene, care
creează pericol pentru viaţa oamenilor. La lichidarea avariilor la conductele
de gaz natural se stopează furnizarea gazului în conducte. În cazul avariilor
la conductele de apă, pentru neadmiterea inundării clădirilor şi edificiilor
sectoarelor defectate se izolează.

Măsurile de primă importanţă întreprinse pentru salvarea victimelor sunt:

- căutarea victimelor;
- eliberarea sinistraţilor de sub ruine (dărâmături);
- scoaterea sinistraţilor din zona afectată;
- acordarea primului ajutor medical.

Căutarea victimelor începe cu stabilirea locurilor posibile de aflare a lor.

Se folosesc metode combinate de căutare cu antrenarea tehnicii de căutare
şi a cînilor special instruiţi.
Cea mai efectivă metodă de căutare a sinistraţilor este metodă bazată pe
utilarea aparatului de iradiere cu raze infraroşii.
 Utilizarea aparatelor acustic este dificilă din cauza fonului permanent,
creat de tehnică în funcţie şi de oameni care vorbesc, iar a aparatajului infraroşu
– de prezenţa focului ce mocneşte în ruine.
Cu cîni special instruiţi se efectuiază căutarea în ruine nu numai a
sinistraţilor, dar şi a cadavrelor la o adîncime de 5 metri de la suprafaţă.
Folosirea cînilor este cea mai efectivă metodă în primele 4-5 zile din momentul
declanşării cutremurului de pămînt, mai ales vara. În continuare eficacitatea lor
scade din cauza oboselii cînilor şi a înaltei concentrări a mirosului de
putrefacţie.
În legătură cu insuficienţa aparatajului necesar şi a cînilor pentru căutarea
sinistraţilor, salvarea se efectuiază de grupuri special create, prin metoda
cercetării tuturor dărâmăturilor. În apropierea locului se pot afla oameni în ruine
se efectuiază lovituri, se strigă.
În cazul găsirii sub ruine a oamenilor vii se contactează cu ei, şi se aleg
cele mai adecvate metode de salvare a lor.
Începându-se lucrările de salvare a victimelor de sub ruine se stabileşte:
1. gradul de deteriorare şi tipul construcţiei, unde se va efectua lucrările.
Foloseşte metoda – săpări a galeriilor orizontale şi a fântânilor verticale în
corpul casei deteriorate.
Trecerile-tunel se fac la o distanţă mai scurtă, folosindu-se golurile.
Dimensiunile trecerii trebuie să fie suficient de larg pentru a se putea
nimeri la sinistraţi şi ai scoate din ruine. La început se fac treceri cu dimensiuni
de 0,5 m, care permit pătrunderea, apoi trecerile se măresc la dimensiuni mai
mari de 1 metru.
Pentru pregătirea tunelurilor şi scoaterea sinistraţilor de sub ruine se
organizează echipe din 6-8 persoane (salvatori – 2, oameni de rînd, 30-40 min.
lucru). Fiecare tunel se întăreşte (există pericol de prăbuşire). La pregătirea
tunelurilor se foloseşte tehnică specială – ciocane pneumatice electrice,
spărgătoare de beton.
Salvatorii trebuie să fie echipaţi cu instrumente portative şi comode pentru
muncă în condiţii extremale. Îmbrăcaţi corespunzător, cu centură de siguranţă,
lămpi electrice. Un capăt al centurii de siguranţă trebuie să fie în afara ruinelor,
pentru stingerea incendiilor din interior, pot fi folosite stingătoare mici cu
bioxid de carbon. Trebuie să poarte măşti antigaz, izolatoare, măşti antigaz de
filtrare.
Trecerile spre sinistraţi se poate face cu ajutorul găuririi pereţilor,
subsolurilor sau a cămărilor vecine, sau prin etajele care au rămas nedefectate.
 Salvatorii l-au scos din ruine, mai departe intervin medicii – pun
diagnoza, acordă primul ajutor medical, expediază spre spitalizare sau la
intervenţii chirurgicale, sau se înregistrează cîte cadavre sunt şi se expediază
spre înmormântare.
Altă metodă de salvare este desfacere dărâmăturilor de sus.
Această metodă se aplică în cazul cînd oamenii se află aproape de
suprafaţă, sau cînd dărâmăturile sunt dense şi scăparea tunelurilor necesită un
timp mai îndelungat.
Pentru desfacerea unor asemenea aglomerări se utilizează excavatoare,
macarale de mare tonaj, compresoare, aparate de tăiat cu propan (cele cu
combustibil nu sunt folosite din cauza inflamabilităţii).
Pentru salvarea persoanelor din clădire în flăcări sunt efectuate de
pompieri împreună cu salvatori.
Pentru salvarea persoanelor unde sunt prezente liniile comunal-energetice
şi tehnologice a deteriorărilor şi avariilor, se pun în pericol viaţa oamenilor şi
împiedică executarea lucrărilor de salvare.
Ruinele sub care nu s-au atestat sinistraţi sau decedaţi sunt desfăcute total.
În acest caz cea mai efectivă este metoda care permite introducerea
urgentă în acţiune a forţelor şi mijloacelor existente şi folosirea lor
proporţională pe întreaga perioadă de lucru.
Necunoaşterea metodelor de efectuare a lucrărilor de salvare, lipsa
deprinderilor practice de îndeplinire în prima etapă de lichidare a consecinţelor
cutremurului, diminuează mult eficacitatea îndeplinirii lucrărilor de salvare şi
conduc la creşterea numărului de decedaţi din rîndurile persoanelor aflate sub
ruine.
Efectuarea lucrărilor se complică atunci cînd lipsesc hărţile, planurile,
schemele oraşelor şi localităţilor, planurile şi schemele OEN cu indicarea
locului în care se află obiectele de bază, atunci cînd lipsesc caracteristicile
inginereşti, cînd nu sunt indicate cele mai probabile locuri de îngrămădire a
oamenilor.
Una din condiţiile cele mai importante a ritmurilor înalte de efectuare a
lucrărilor de salvare este munca cu randament înalt şi neîntreruptă a tehnicii de
încărcare, a mijloacelor mecanizate, care asigură îndeplinirea lucrărilor de
curăţare a ruinelor.
Pentru asigurarea muncii neîntrerupte această tehnică are mai multe
echipe, durata muncii – 10 ore, 2 ore pentru deservirea tehnicii şi alimentarea
ei.
 Pentru aceasta se organizează puncte mobile de alimentare care asigură
salvatorii cu echipament de lucru, cizme, căşti de montaj, ochelari de protecţie,
lanterne electrice.
Fiindcă restabilirea vieţii normale a populaţiei sinistrate şi asigurarea ei cu
ajutorul necesar în termene restrânse nu este posibilă, se hotărăşte evacuarea ei.
Cei evacuaţi se asigură cu hrană, obiecte de primă necesitate.
Cei care rămân se organizează – hrană caldă (bucătărie mobilă, unităţile
militare, serviciul de comerţ), aprovizionarea cu apă, cu sobe militare (pe timp
de iarnă), încălţăminte, paturi, obiecte de primă necesitate.
În condiţiile afectării în masă a oamenilor şi animalelor, o importanţă
deosebită o are efectuarea permanentă a măsurilor sanitaro-igienice şi
antiepidemice – contra apariţiei infecţiilor în rîndurile populaţiei şi
formaţiunilor de salvare, controlul permanent asupra stării sanitar-igienice a
raionului.
Concomitent cu desfăşurarea lucrărilor de salvare-deblocare o atenţie
deosebită trebuie acordată problemelor de pregătire morală şi psihologică a
populaţiei şi a efectivului formaţiunilor.

4.3CONCLUZII
Pentru desfăşurarea lucrărilor de salvare şi celor urgente la lichidarea
consecinţelor situaţiilor excepţionale într-un timp limitat, e necesar ca din timp
să fie planificate măsuri pentru prognozarea pericolului de apariţie a SE, cu
implicarea forţelor PC.
Lucrările de salvare-deblocare se efectuiază operativ, calitativ şi cu
mijloace tehnice moderne, îndeplinindu-se strict măsurile de protecţie la
îndeplinirea lucrărilor.
Toate problemele ce pot apărea trebuie să fie cercetate în timpul instruirii
forţelor PC, a populaţiei, mai ales în timpul petrecerii aplicaţiilor şi
antrenamentelor.
 5.Vînturile puternice şi pericolul lor în Republica Moldova

5.1Aspecte generale.
Vînturile puternice sînt hazarde majore şi produc pagube materiale mari,
deoarece afectează areale cu mari densităţi de populaţie şi numeroase obiective
economice din zona temperată.
Cele mai puternice furtuni se formează la contactul dintre masele de aer
polar şi cel tropical, caracterizate prin contraste termice puternice. Aceste
furtuni însoţesc depresiunile barice ciclonale care se deplasează de la vest la est
şi ocupă suprafeţe uriaşe de sute de mii de kilometri pătraţi, fiind caracteristice
regiunilor din zona temperată.
Unele furtuni declanşate în timpul verii au un caracter local şi se produc
datorită supraîncălzirii aerului şi ridicării lui în stratele mai înalte şi reci ale
atmosferei, unde vaporii de apă condensează şi dau ploi abundente.
În timpul iernii furtunile puternice sînt asociate cu căderi abundente de
zăpadă care generează viscole puternice
Cum se formeaza vantul
Vantul este un fenomen fizic ce se manifesta ca o circulatie dirijata de
aer in atmosfera terestra.
Pentru ca temperatura si presiunea aerului nu au aceleasi valori pe toata
suprafata Pamantului, exista deplasari ale aerului. Temperatura, nefiind o
marime constanta, determina repartitia neuniforma a presiunii atmosferice,
datorita regiunilor de pe Glob incalzite diferit.
Aerul se deplaseaza din regiunile cu presiune atmosferica mai ridicata spre cele
cu presiune mai scazuta, asfel se formeaza vanturile.
Vantul se caracterizeaza prin doua elemente extreme de variabile in timp si
spatiu: directia din care bate vantul, apreciata dupa 16 sectoare ale orizontului, si
viteza, reprezentand distanta parcursa de particolele de aer in unitatea de timp
exprimata in m/s.
Vanturile au fost impartite de catre speciaisti in functie de taria acestora astfel:

- Briza - taria intre 2-5

- Vanturi puternice - taria intre 6-8
- Furtuni - taria 9
- Orcane, uragane, taifune - taria 12

Pe pamant vantul poate atinge teoretic viteza de 1230 km/ora, viteza egala cu
cea a sunetului, dar practic aceasta nu poate fi atinsa de cea mai puternica
tornada (pana in prezent s-a masurat la tornada o viteza maxima de 500-600
km/ora).
Exista trei categorii de vanturi:

Vanturi permanente - bat tot timpul anului. Datorita miscarii de rotatie acestea
sunt abatute de la directia lor normala. Astfel sunt deplasate spre dreapta in
emisfera nordica si spre stanga in emisfera sudica.

Vanturile permanente sunt:

Alizeele - sunt vanturi predominante, care sufla dinspre NE si SE catre Ecuator.

Aceste vanturi sunt provocate de masele de aer fierbinte care se ridica la Ecuator
si de deplasarea aerului provenit dinspre N si S care ia locul acestor mase de aer.
Vanturile sunt deviate spre V din cauza rotatiei Pamantului de la V la E. Zonele
imprevizibile de calmuri, cunoscute sub denumirea de acalmii tropicale, se afla
la convergenta acestora;

Vanturile de vest - se formeaza intre maximele tropicale si minimele

subtropicale, deci bat intre 400 si 600 latitudine nordica si sudica. Fiind deviate
de la directia normala, bat dinspre vest, de unde si denumirea lor. Aceste vanturi
aduc precipitatii bogate pe coastele vestice ale continentelor;

Vanturile polare (de est) - bat dinspre maximele polare spre minimele
subpolare, aducand aerul rece al polilor.

Vanturile periodice - sunt vanturi care isi schimba directia. O perioada bat
dintr-o directie, iar perioada calalta din directia opusa.

Vanturile periodice sunt:

Musonul - este un vant cu caracter periodic, ce ia nastere datorita marilor
contraste termice intre apele Oceanului Indian si partea centrala a Asiei in cele
doua anotimpuri extreme ale anului. In timpul verii partea centrala si sudica a
Asiei se incalzeste excesiv, temperatura aerului ajungand la si la 50 grade
Celsius. Musonul de vara bate din aprilie pana in octombrie, aducand precipitatii
bogate. Musonul de iarna bate din octombrie pana in aprilie, fiind foarte secetos;

Briza - este asemanatoare musonului, dar isi schimba directia de la zi la noapte

si bate pe suprafete restranse. Exista brize marine, formate din cauza incalzirii
diferite a plajei si a apei, si brize de munte si vale, formate datorita incalzirii
diferitea vailor si a culmilor invecinate.

Vanturile neregulate - bat numai intr-o anumita regiune. Exista multe astfel de
vanturi.

Cele mai cunoscute vanturi neregulate sunt:

Bora - este un vant neregulat care bate pe tarmul Marii Adriatice

Mistralul - Este un vant puternic din directia Nord West ce afecteaza coasta
mediteraneana a Frantei, de la Marsilia la Saint Tropez. Mistralul este unul din
factorii de clima determinanti ai acestei incintatoare si putin cunoscute parti a
Rivierei Franceze, situata in departamentele Var si extinzindu-se pina la
Bouches-duRhone (Marseille), departe de zona supraglomerata Nisa-Cannes-
Antibes. Mistralul este responsabil pentru: vremea insorita exceptionala,
vegetatia desertica asemanatoare cu cea din sudul Californiei si chiar pentru
aerul local.

Vanturi din Romania

Pe teritoriul Romaniei regimul vantului este determinat atat de particularitatile
generale ale atmosferei, cat si de particularitatile suprafetei active, evident fiind
rolul de baraj orografic al Carpatilor, care determina prin orientare si altitudine
particularitati regionale ale vantului.
Vanturi care bat in Romania:
Crivatul - Crivatul este un vant deosebit de puternic, care bate in Moldova,
Dobrogea si sudul si estul Munteniei. Sufla dinspre N-E spre S-V, cu viteze ce
depasesc uneori 30-35 m/s. Asociat cu nisoare, el determina deseori in
anotimpul rece al anului cele mai cumplite viscole din tara noastra. Aparitia lui
in timpul verii este cu totul intamplatoare, dar atunci fiind un vant cald si uscat
aduce pagube recoltelor in regiunile din sud-estul tarii.

Nemirul (Nemere) - vant local care apare in depresiunea Brasovului. Aerul

rece al Crivatului, acumulat in partea estica a Carpatiileo Orientali, patrunde
prin vaile si trecatorile muntilor si se revarsa pe versantul vestic in depresiune
sub forma unui vand rece, cu o viteza de deplasare de 10-20 m/s.

Austrul - este un vant vestic, uscat si cald pe timpul verii, iar in perioada de
iarna este insotit de geruri si e lipsit de precipitatii.

Pe teritoriul Republicii Moldova numărul zilelor cu vînt puternic (15m/s şi

mai mult) constituie în medie de la 5 pînă la 50 zile pe an, fiind determinată de
dezmembrarea reliefului. Intensificarea vîntului pînă la 25 m/s şi mai mult are
loc relativ rar, în medie 1-2 ori pe an.
Numărul zilelor cu vînt puternic poate oscila semnificativ de la an la an.
Cel mai mare număr de zile cu vînt puternic – de la 6 pînă la 18 zile pe lună – se
observă predominant în sezonul de primăvară sau iarnă. În unii ani numărul
zilelor cu vînt puternic poate atinge în unele regiuni din Moldova la 80 – 100
zile. Cel mai frecvent vînturile puternice se observă pe direcţia vîntului din nord
- vest şi nord, care foarte des în sezonul de iarnă sînt însoţite de viscol.
Vînturile uraganice (≥30 m/s), deosebit de periculoase pentru economia
Republicii Moldova datorită prejudiciului esenţial provocat, pot fi semnalate în
unele localităţi ale republicii relativ rar (o dată în 10-20 ani). Dar dacă vom
precăuta frecvenţa lor în general pe teritoriul ţării, apoi ea creşte esenţial. Ca
regulă, viteza vîntului de 30 m/s şi mai mult se semnalează aproape în fiecare an
în acel sau alt raion; sînt şi ani liniştiţi, fără vînturi uraganice, iar uneori, invers,
aşa vînturi pot fi observate pînă la 2 ori pe an.
De exemplu, în anii 1966, 1967, 1968, 1970, 1973 şi 1975 s-au semnalat
cîte un singur caz de vînt uraganic, în 1969 şi 1971 - cîte două, iar în 1972 şi
1974 nici cîte unul.
Aspecte de risc. Hazardurile legate de furtuni sînt generate de vînturile
puternice, de căderile abundente de precipitaţii, care, în timpul iernii, sînt sub
formă de zăpadă, de căderile de grindină, de fulgere.
Vîntul cu viteza maximală de 25m/sec şi mai mult se atribuie la
fenomenele stihinice şi aduc pierderi materiale mari. Astfel de vînt măreşte
impactul asupra conductorilor aerieni, diferitelor construcţii înalte, ridică în aer
praful şi zăpada, înrăutăţesc vizibilitatea şi prin acesta complică traficul diferitor
tipuri de transport.
Vînturile puternice produc daune agriculturii atît prin acţiunea mecanică
exercitată asupra plantelor, cît şi prin intensificarea procesului de transpiraţie a
lor.
Mărimea prejudiciului, provocată de vînturile cu putere uraganică pe
teritoriul Republicii Moldova, în mare măsură depinde de durata lor. Aşa, pe 25-
27 noiembrie 1964 vînturile puternice de nord-vest au cuprins tot teritoriul
republicii; viteza maximală a vîntului a atins 30–35 m/s cu intensificări de pînă
la 40 m/s. În multe localităţi acest vînt a provocat deteriorarea conductorilor
aerieni şi pilonilor, au fost smulse acoperişurile multor case de locuit. Acelaşi
lucru s-a întîmplat şi pe 27–28 octombrie 1969.
În ambele cazuri aceste vînturi au fost provocate de trecerea ciclonilor
activi dinspre nord-vestul Europei spre sud-est.

5.2Măsuri de prevenire şi protecţie.

Măsurile de alarmare şi pregătire a populaţiei cuprind instrucţiuni difuzate
în arealele posibil a fi afectate, fiind diferenţiate în funcţie de fiecare situaţie
concretă.
În momentul în care este dată alarma, populaţia este sfătuită să rămînă în
interiorul clădirii, cît mai departe de ferestre.
O informare eficientă şi la timp a populaţiei poate diminua substanţial
pierderile de vieţi omeneşti şi pagubele materiale provocate de furtunile
puternice. De o mare importanţă este ca alertele să fie exacte şi să provoace
autorităţile competente şi publicul la reacţii prompte.
Deoarece marea majoritate a pierderilor de vieţi omeneşti se datorează
fragmentelor de materiale purtate de vînt, este recomandabil ca oamenii să nu se
lase surprinşi în teren descoperit.
In cazul cînd furtuna va surprins în stradă este necesar de a respecta strict
următoarele reguli:
- Ţineţi-vă cît mai departe de construcţiile uşoare şi vechi;
- Înconjuraţi firele electrice;
- Nu staţi sub copaci;
- Stăruiţi-vă să vă adăpostiţi cît mai repede în case, magazine mari, oficii;
- Nu întraţi în clădiri avariate, deoarece ele se pot prăbuşi în rezultatul
rafalelor puternice de vînt;
- Nu rămîne-ţi în automobil, ieşiţi din el şi adăpostiţi-vă în locuri mai
sigure.

Ilie BOIAN, dr. conf. univ.

Director al Serviciului Hidrometeorologic de Stat
Ce faci daca ai fost prevenit despre furtuna ?
Deconecteaza energie electrica. Aduna membrii familiei acasa. Inchide bine
usile, geamurile, orificiile pentru ventilare. Geamurile mari pot fi protejate cu
scanduri. De pe acoperis, balcoane, logii, ia obiectele ce pot fi luate de vant.
Uneltele din gospodarie trebuie duse in incaperi. Stinge focul in sobe. Tine in
ordine beciurile, subsolurile pentru a fi folosite in caz de necesitate. Cand
furtuna a inceput, stai in cladire, atent sa nu te ranesti cu cioburi de sticla. Nu se
recomanda iesitul in strada imediat dupa ce a incetat vantul, deoarece o rafala se
poate repeta.
Ce faci daca furtuna te ia prin surprindere ?
Daca vijelia te-a gasit in loc deschis, nu fugi, mai bine e sa te adapostesti intr-un
sant, groapa, orice adincitura, lipit de pamant, cu mainile acoperind capul. Nu
ceda in fata panicii, actioneaza constient, retine pe altii de la fapte disperate.
Furtuna poate fi insotita de fulgere, ploaie, grindina. Nu te apropia de obiectele
metalice, de stalpii de tensiune, de paratrasnete. Pe loc deschis, daca stai culcat,
fulgerul poate trece peste picioare si vei ramane in viata. Pozitia in picioare e cu
mult mai periculoasa. Stai departe de copacii izolati, dar nici nu te departa mult
de ei. Fulgerul nu loveste des, nu nimereste repetat in acelasi loc si de obicei
atinge obiectul cel mai inalt sau cel mai masiv.

Dacă, în timpul unui uragan sau furtuna, te afli pe strada, ar trebui să stai cât mai
departe de clădiri şi sa tea scunzi într-un şanţ, groapă, lipindu-te strâns la sol.
Acest lucru ne va salva de fragmente zburatoare de ardezie, sticla, diverse
obiecte, semne rutiere rupte şi cărămizi - cele mai probabile surse de pericol.
Desigur, în cazul în care puteţi găsi un adăpost sau un subsol în apropierea
clădirii, trebuie să ajungeti la el cât mai repede posibil.
Structurile de mari dimensiuni - poduri, podete, conducte - trebuie să fie
evitate cu orice preţ. Trebuie să se ţină cont de faptul că catastrofele tehnogenesi
incendiile sint - rezultatul catastrofelor naturale puternice, asa ca mai bine sa stai
departe de la rafinării de petrol şi uzine chimice, diverse obiecte de risc ridicat şi
linii de inalta tensiune.
Când vântul sa domolit, nu iesi afara imediat: peste câteva minute mai
târziu, o rafala de vint s-ar putea repeta. Atunci când devine clar că furtuna sa
terminat, iesind din adapost, în primul rând uite-te in jur - nu exista pericolul de
a fi strivit de vre-un obiect care atirna instabil, daca nu se simte miros de gaz.
Nu se recomanda de aprins focul până atunci cind esti sigur că nu au existat
scurgeri de gaze naturale. De asemenea, nu pot fi utilizate ascensoarele.
Pe stradă ar trebui să rămâneti, aşa cum am spus, departe de clădiri, stâlpi,
garduri înalte, etc. Păstraţi în minte că, după un dezastru oraşul poate fi in stare
de urgenţă, şi tu trebuie să respecte toate ordinele Reprezentanţilor Comisiei
pentru Protectie Civilă şi Situaţii Excepţionale. Implicaţi-va activ în activitatea
de salvare, dar nu va impuneti initiativa, aveti încredere în experţi.
Un alt tip de dezastru este furtuna de zapada. Aceasta poate dura câteva
zile, dar chiar şi câteva ore de viscol ar putea perturba grav viata orasului. În
acest timp veti iesi din casa numai în cazuri excepţionale şi niciodată singuri.
Anuntati-va vecinii în cazul în care aveţi de gând sa iesiti.
 IN CAZ DE ADAPOSTIRE

1. La semnalele de alarma date prin sistemele de alarmare sau mijloacele

mass - media, sa se indrepte spre adapostul de protectie civila in timpul
cel mai scurt, dupa ce au luat urmatoarele masuri:

o asigurarea locuintei prin: oprirea focului, iluminatului, apei si

inchiderea geamurilor si a usilor;
o luarea documentelor de identitate si a unui minim de
materiale(imbracaminte adecvata, patura, masca contra gazelor,
trusa sanitara antichimica, lanterna, medicamente, apa de baut si
alimente)

2. Sa intre in adapost in mod organizat si sa-si ocupe locurile in liniste,

acordand prioritate femeilor, copiilor, batranilor, bolnavilor si invalizilor.
3. Sa respecte ordinea interioara, sa nu circule inutil prin adapost, sa pastreze
curatenia si sa nu fumeze.
4. Sa nu deschida usile sau obloanele etanse si sa nu paraseasca adapostul
fara aprobare.
5. Sa pastreze mijloacele individuale de protectie pregatite si sa le foloseasca
la ordin.
6. Sa participe, in caz de nevoie, la acordarea primului ajutor sanitar.
7. Sa execute dispozitiile sefului de adapost si a membrilor din echipa de
adapostire

6.ASIGURAREA PSIHOLOGICĂ

Istoria omenirii a fost marcată de epidemii, catastrofe şi războaie. Acestea

au determinat mari pierderi de vieţi omeneşti şi pagube materiale, precum şi
influenţe majore asupra psihicului uman.
Dintre toate catastrofele naturale cea mai teribilă este, desigur,
cutremurul de pământ, căruia surprinderea, gradul de avertizare şi forţa
paralizantă (deşi durata este relativ mică) starea de tensiune psihică şi
intensitatea trăirilor induse de perceperea ostilităţii şi modificărilor mediului îi
conferă dimensiuni apocaliptice.
Am apreciat anterior că una din caracteristicile principale ale mişcării
tectonice, generatoare de fenomene şi manifestări psihice negative, este
declanşarea pe neaşteptate a evenimentului. În cazul solicitărilor psihice cu
caracter imprevizibil se constată, sub aspect psihic, o reacţie de răspuns
asemănătoare (în majoritatea cazurilor) la toţi indivizii umani, deosebirile de
comportament fiind explicabile, doar prin receptarea diferită a mediului. În cazul
mişcărilor seismice solicitarea psihică apare în urma ameninţării exercitate de un
pericol iminent şi căruia individul trebuie să-i facă faţă sau să-l evite. Sub
presiunea necesităţii de rezolvare a situaţiei apărute prin surprindere la nivelul
psihicului uman au loc procese de dezorganizare şi dezintegrare a coordonării
funcţiilor psihice. Individul î-şi pierde perspectiva de supravieţuire, funcţiile
psihice sunt izolante şi nu se sprijină, cum este normal, unele de altele. Dacă
solicitarea psihică depăşeşte un prag considerent normal, efectele ei determină
apariţia simptoamelor psihicului uman, dar să vedem care sunt stările psihice
negative care pot apărea în cazul cutremurului (sau alte calamităţi naturale),
cauzele provocării lor, modul de manifestare şi unele măsuri care pot atenua sau
elimina efectul acestora.

Frica
Frica este considerată o reacţie naturală şi normală a individului uman în
faţa unui pericol. Ea previne organismul ameninţat şi poate fi încadrată în
aceeaşi categorie biologică din care fac parte oboseala sau foamea şi ocupă un
loc important în existenţa biologică a individului uman. După intensitate şi
durată frica ea următoarele forme: teamă, spaimă şi frică de lungă durată.
Spaima – este definită ca o emoţie puternică provocată de un eveniment
neprevăzut şi periculos, ca excitaţie deosebit de violentă a sinistraţilor - este
starea psihică negativ cea mai frecventă întâlnită.
Manifestarea în exterior a schimbărilor fiziologice provocate de frică în
organism sunt: mărirea pupilei, poluarea feţei, glasul suprimat, leşin şi este
resimţită de către individ sub forme diferite, creşterea ritmului pulsaţiilor inimii,
uscarea buzelor şi a gâtului, tremurături, slăbiciunea organismului. În cazul fricii
de lungă durată apar insomnii, paralizie parţială. De alt fel, reacţiile sunt şi în
funcţie de particularităţile biologice şi psihice ale fiecăruia. Indivizii stabili şi
echilibraţi, la apariţia pericolului neaşteptat fac faţă şocului nervos iniţial şi
acţionează raţional şi oportun.
Câteva măsuri de atenuare şi anihilare a fricii:
- conştientizarea cauzei care provoacă starea psihică negativă, exemplele de
curaj ale celor din jur, educarea sentimentului de responsabilitate faţă de semeni,
solicitarea la acţiuni de salvare;
- acţiunea hotărâtă, calmă şi energetică a factorilor de decizie, medeetizarea din
timp şi intensă a regulilor de comportare şi de protecţie în cazul situaţiei-limită,
informarea permanentă a populaţiei din zona cataclismului, crearea impresiei că
individul este singurul care ştie ce are de făcu în situaţia dată fără a accentua,
prin modul de transmitere a informaţiilor – stării psihice negative.
Frica şi panica se pot transmite uşor de la un individ la altul prin sugestie
şi imitare.
Panica
Fenomen psihic periculos, panica este tot o formă de manifestare a unei
spaime violente de care poate fi surprinsă o persoană sau o colectivitate, ca
urmare a unui pericol care apare pe neaşteptate. Ea are o singură modalitate de
rezolvare : ieşirea din situaţia periculoasă în timpul cel mai scurt posibil. Din
punct de vedere motric, comportamentul este de asemenea dominat de dorinţa de
a părăsi rapid locul respectiv. Din această cauză, indivizii vizează scările
locuinţelor în situaţia declanşării unui cutremur de pământ. În condiţiile cedării
acestora, oamenii îşi pierd total controlul asupra acţiunilor. Deşi, baza
fiziologică o constituie frica puternică, panicii îi este caracteristică accentuarea
capacităţii de iradiere. Ea se manifestă în colectivităţi umane (la cinematograf,
teatru etc.)în situaţie de calamitate naturală şi este cauzată de indivizi care nu-şi
pot controla frica.
Compartimentul colectiv necontrolat determină creşterea numărului de
victime, deoarece indivizii se calcă în picioare unii pe alţii, fiind dominaţi de
dorinţa de a supravieţui. Într-un asemenea caz, toţi fug spre uşi şi ferestre, le
blochează, nu conştientizează înălţimea la care se află şi nici faptul că uşa se
deschide spre interior, de exemplu, câteva cauze care determină apariţia panicii
pot fi:
- declanşarea mişcărilor tectonice în timpul somnului;
- perceperea efectelor apocaliptice ale catastrofei;
- strigăte de genul : “Fugiţi”, “Salvaţi-vă” etc.

Măsurile de stopare a panicii sunt mult mai dificile de aplicat în practică.

Enumerăm totuşi câteva:
- exerciţii, antrenamente intense şi numeroase pregătiri pentru acţiuni în situaţia
dată şi exersarea unui algoritm până la formarea automatizmelor;
- provocarea unui alt şoc psihologic, mai puternic decât cel produs de cutremur;
împiedicarea iradierii prin acţiuni energice şi rapide etc.

Paralizia totală (lipsa emoţiilor)

Atunci când pericolul se manifestă într-o formă externă, când moartea
individului este iminentă, aceasta poate prezenta o paralizie totală. El aude şi
vede tot ceea ce se petrece în jurul său, dar este neputincios şi resemnat,
lipsindu-i voinţa necesară de salvare. Nu are sentimente de frică, durere, iar
salvarea lui nu este posibilă decât prin evacuarea forţată. Dată fiind
complexitatea acţiunilor de intervenţie pentru protecţia civilă a populaţiei din
zona în care s-a produs mişcarea seismică, măsurile de protecţie civilă trebuie
cunoscute şi puse aplicate în practică de către cetăţeni. Protecţia civilă nu
vizează doar administraţia centrală şi locală sau doar formaţiunile de protecţie
civilă. Fiecare individ uman trebuie să aibă cunoştinţele necesare protecţiei
individuale şi colective, începând de la amenajarea abilitatului familiar şi până la
acordarea primului ajutor fizic şi psihic semenilor săi.

ÎNCHEIERE

Toate măsurile cu privire la diminuarea pericolului calamităţilor naturale şi

tehnogenice şi lichidarea urmărilor lor se planifică la fiecare obiect, judeţ,
municipiu, oraş, sector, primăria şi în întregime în republică. În plan se prevede
organizarea anunţării şi alarmării populaţiei despre caracterul şi urmările
calamităţilor sau catastrofelor (uragane, grindină, inundaţii, contaminare chimică
şi radiativă), folosirea metodelor şi mijloacelor de protecţie, asigurarea
salvatorilor, muncitorilor şi salariaţilor cu mijloace de protecţie individuală,
evacuarea în caz de pericol şi necesitate a oamenilor, animalelor şi bunurilor
materiale, organizarea supravegherii şi controlului permanent a schimbărilor
situaţiei în localităţile ce au avut de suferit în urma calamităţilor.

Toate acţiunile, orientate împotriva naturii, omului, se reflectă asupra acelora

care le provoacă. Există forţe ale naturii pe care omul încă nu le cunoaşte, însă
puterea lor este atât de mare încât nimeni şi nimic nu poate sta în calea lor. Cu
atât mai mult omenirea ignorează aceste forţe ale naturii, cu atât mai curând pot
avea lor cataclisme, calamităţi posibile să nimicească viaţa pe pământ. Deci,
trebuie să fim vigilenţi, să păstrăm, să ocrotim natura, iar dacă comitem unele
greşeli, să fim capabili de a le corecta pentru a evita oarecare situaţie-limită. Iar
dacă ea totuşi se prezintă, să fim din toate punctele de vedere gata pentru a
supravieţui şi a înlătura consecinţele imprevizibile.

Bibliografie :
• Legea “Cu privire la Protecţia Civilă” №. 271- din 09.11. 1994.
• Ю. Ковалевский, Спасательные работы в районах СБ, Рига 1976.
• «Спасательные работы» // Журнал Военных Знаний, № 11, Москва
1988.
• « Ликвидация последствий СБАК» // Журнал Военныe Знания
• А. Алтунин, Формирования ГО в борьбе со СБ, Москва 1978.
• N. Iorga, Istoria românilor, v. 3, Bucureşti, 1937 pag. 229
• Florica Moisiuc, Dan Zamfirescu, Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul
său Theodosie, Ed. Minerva, 1984, cap. VIII, pag. 179
• Lege Nr. 93 – din 05.04.2007 Srviciului Protectiei Civiles si Situatiilor
Exceptionale
• Hotărîrea Guvernului nr.347 din 25 martie 2003 “Cu privire la modul de
acumulare şi schimb de informaţii în domeniul protecţiei populaţiei şi a
teritoriului în condiţii de situaţii excepţionale” (Monitorul Oficial al
Republicii Moldova, 2003, nr. 62-66, art. 380).

Cuprins:

Cap.1 ”Organizarea Protectiei Civile”

1.1 Scurt istoric
1.2 Locul, rolul si atributiile Protectiei Civile
1.3Organizarea si structura Protectie Civile in RM
Cap.2 “Managementul dezastrelor”
2.1 Caracteristici specifice managementului dezastrelor
2.2 Activitati si etape de realizare a interventiilor in caz de dezastru
Cap.3 “Dezastre – fenomene distructive situatii exceptionale
3.1 Notiuni generale
3.2 Clasificarea situatiior exceptionale
Cap.4 “Organizarea si efectuarea LSDN la lichidarea consecintelor SE”
4.1 Obiectivele organizarii si conducerii masurilor PC la lichdarea
consecintelor SE.
4.2 Etapele de desfasurare a lucrarilor de salvare. Lucrari de salvare in
timpul SE. Masuri de protectie.
4.3 Concluzii
Cap.5 “Vinturile Puternice si pericolul lor in RM”
5.1 Aspecte generale
5.2 Masuri de prevenire si protectie
Cap.6 “Asigurarea pshihologica
• Incheiere
• Bibliografie
Ministerul Educatiei a Republicii Moldova
UTM
Facultatea de Cadastru, Geodezie si Constructii
 Lucrare de curs la:
“Bazele legislatiei si Tactica Fortelor Protectie Civile in
Situatii Exceptionale”
pe tema:
“Diminuarea si desfasurarea LSDN in cazul vinturilor puternice”

A elaborat: st. gr. I.A.P.C.-0913 Sargarovschii M.

A verificat: Calistru A.

Chisinau 2011