Osteoporoza Si Riscurile Fracturilor La Batrani

SCOALA POSLICEALA SANITARA SF VASILE CEL MARE-BUCURESTI
SECTIA-ASISTENT GENERALIST
OSTEOPOROZA SI FRACTURILE LA
BATRANI
Pagina 1 din 76
ASPECTE ALE INGRIJIRII OSTEOPOROZEI
MOTIVAŢIA LUCRĂRII
Osteoporoza reprezintă un pericol pentru orice persoană poate nu imediat, dar cu

siguranţă în jurul vârstei de 40 de ani, iar în cazuri nefaste, cu ani înainte.
Această boală a atins proporţii epidemice în America de Nord şi Europa Occidentala,
iar în Regatul Unit o femeie din trei şi un bărbat din doisprezece riscă să facă osteoporoză în
timpul vietii. Cu alte cuvinte, riscul de a avea un şold fracturat datorită osteoporozei este mai
mare decat cel al cancerului de sân, ovare şi uter luate împreună, cu o probabilitate de deces
de 20 la sută în primul an.
Osteoporoza poate însemna lungi perioade de durere, deformari generatoare de
infirmitate din cauza ruperii sau fărâmiţării oaselor, sau chiar posibilitatea unei morţi
premature.
Datorită longevităţii vieţii din prezent, si creşterii numărului persoanelor ce depaşesc
vârsta de 60 de ani (persoane predispuse osteoporozei), numărul celor care suferă de această
boală este în ascensiune continuă.
Osteologii calculează că în anul 2050 în lume vor fi aproximativ 6.250.000 de fracturi
de şold (în anul 1990 s-au produs în lume 1.600.000 fracturi de col femural la persoanele în
vârsta de peste 35 de ani). Bineînteles, această cifră este îngrijorătoare şi subliniază de
asemenea alături de suferinţa bolnavilor de osteoporoză importanţa acestei afecţiuni.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) consideră osteoporoza ca una din bolile
majore ale epocii moderne. OMS apreciază totodată că în urmatorii 20 de ani numărul
cazurilor de osteoporoză se va dubla, iar fracturile pe care le determină constituie una din
problemele majore de sănătate pentru societate, căreia autorităţile medicale trebuie să îi
acorde o atenţie proritară.
Cu toate că in cele mai multe cazuri osteoporoza afectează persoane în vârstă tinereţea
nu reprezintă un factor lepsit de pericol. Exista o formă juvenilă a acesteia care îi afectează si
pe copii. La femei osteoporoza poate apărea dupa naşterea unui copil, la 20-30 de ani, de
asemenea este uneori generată de medicaţia cu steroizi la orice vârsta.
Un risc oarecare nu poate fi evitat la o vârstă mai inaintată, dar perspectiva nu este
total lipsită de speranţe.
Pagina 2 din 76
INTRODUCERE – ISTORIC
Asistenta medicală, nursa, trebuie să asigure implicarea activă a individului şi familiei

sale, a grupurilor sociale şi comunităţii in aspectele de îngrijire a sănătăţii, adică să încurajeze
autosprijinul si autodeterminarea.
Nursingul reprezintă o sinteză a celor mai moderne date ale tehnicilor de îngrijire
culese din literatura autohtonă şi internaţională menite a instrui cât mai amplu şi pe un
interval cât mai întins cadrele care se dedică acestei funcţii.
În consecinţa, nursa pe lânga cunoştinţele teoretice şi practice pe care le posedă ştie să
abordeze pacientul in climatul psihic optim acestuia dând dovada de înţelegere şi căldura
sufleteasca deosebie menite in crearea unui confort psihic placut pacientului. Deoarece,
asistenta medicală nu tratează boli, ci pacienţi.
În tratarea osteoporozei, asistenta medicală are un rol bine definit şi foarte important
deasemenea. În aceasta constă în primul rând misiunea de a oferi persoanelor predispuse
acestei suferinţe informaţiile necesare pentru evitarea producerii bolii sau in cazul prezenţei
osteoporozei, evitarea producerii unei fracturi. O cauza foarte importantă pe care o va susţine
nursa, este alimentaţia adecvată menţinerii unui organism rezistent şi importanţa condiţiei
fizice optime unei osaturi rezistente.
Un alt rol al nursei la fel de important in combaterea osteoporozei îl constituie
aplicarea corectă a tratamentului la indicaţia medicului.
În concluzie asistenta medicală reprezintă puntea de legătură dintre pacient şi
informaţiile şi tratamentul necesar ameliorării stării acestuia.
ISTORIC
Pagina 3 din 76
Osteoporoza a fost mult timp considerată ca o stare normala a vârstnicilor

neacordându-i-se atenţie.
Dezvoltarea cunoştinţelor medicale arată că osteoporoza nu este specifică numai
generaţiei a treia, ea apare şi la vârste mai tinere.
În România, în prezent, riscul ca o femeie să sufere o fractură osteoporotică se apropie de
40%, iar 20% dintre victimele unei fracturi de şold mor în anul următor, din cauza
complicaţiilor...
Riscul de deces:
• fractura de şold: 2.8% (25% dintre persoanele care suferă prima fractură de şold mor în
urmatoarele 12 luni din cauza complicaţiilor)
• cancerul de sân: 2.8%
• cancer uterin: 0.7%
Osteoporoza poate fi tratată şi mai ales prevenita cu succes.

Cu cât boala este depistată într-o fază incipientă, cu atât eficienţa intervenţiei va fi
mai mare.
Este bine ca boala să fie tratata înaintea primelor fracturi osteoprotice, deoarece o
primă fractura va iniţia apariţia altora.
Deşi nici bărbaţii nu sunt ocoliţi de această boală, incidenţa este de 2-4 ori mai mare
la femei decât la barbaţi (1 din 3 femei adulte va dezvolta, de-a lungul vieţii, o fractură
osteoporotică, pe când doar 1 din 8 bărbaţi va suferi din aceeaşi cauză; la grupa de vârstă 50-
60 de ani, incidenţa este aceeaşi atât la femei, cât şi la barbaţi).
De asemenea, specialiştii au observat faptul că incidenţa bolii este mai mare la
populaţia indo-europeană şi asiatică, decât la populaţia africană.
Pagina 4 din 76
DATE DIN LITERATURA MEDICALĂ PRIVIND TEMA
DEFINIŢIE
Numele bolii provine din latină şi înseamnă "os poros", şi ne spune că oasele afectate
au găuri în structura lor.
Termenul este derivat din latinescul "porous bones" în care oasele sunt poroase,
fragile, sfărâmicioase, predispuse să se fractureze la cel mai mic traumatism.
Este o boală scheletică sistemică ce se caracterizează printr-o masă osoasă scazută cu
deteriorarea microarhitecturii ţesutului osos, având ca urmare creşterea fragilităţii osoase şi
susceptibilitatea la fracturare.
Osetoporoza reprezintă una din marile probleme de sănătate, mai ales la vârstnici.
În mod normal există un echilibru între formarea de os şi resorbţia sa. În cazul
osteoporozei acest echilibru este perturbat în favoarea resorbţiilor.
Foarte importanta este şi calitatea osului nou format, în osteoporoză aparând un os cu
structura modificată şi fragilitate crescută.
Osteoporoza este caracterizată prin reducerea paralelă a mineralelor osoase şi matricei
osoase astfel încat osul este în cantitate scăzută, dar cu o compoziţie normală procentual.
Aşadar, este o boală progresivă în care oasele devin în mod gradual mai slabe
determinând schimbări în postură şi facând individul susceptibil la fracturi osoase.
Osteoporoza nu este încă o condiţie curabilă dar există variate metode care pot
încetini procesul de pierdere osoasă.
Necunoştinţa de cauză poate duce la concluzia greşită că osteoporoza este cauzată
numai prin deficienţa de calciu din alimentaţie si prin urmare poate fi remediată prin luarea
de suplimente de calciu; dar aceasta nu-i tocmai corectă.
Pagina 5 din 76
Factorul important aici este modul in care calciul este absorbit şi utilizat de către
organism, nu în mod necesar cantitatea de calciu consumată.
Osteoporoza este supranumita şi „hoţul tăcut al calciului” pentru că poate slăbi oasele
timp de ani de zile făra să fie detectată.
Deşi nu figurează printre primele cauze de deces, osteoporoza este o afecţiune de
temut.
Dacă la început se manifestă doar prin încovoierea spatelui, cu timpul pot apărea
complicaţii tot mai invalidante, cum este de exemplu fractura de col femural.
Vestea bună este că osteoporoza este o boală tratabilă.
Deşi apare cu precădere la vârstnici şi la femei după menopauză, osteoporoza poate
afecta ambele sexe la orice vârsta.
Diagnosticul este dificil de pus în fazele incipiente, necesitând teste de determinare a
densitaţii osoase.
Osteoporoza este asimptomatică dacă nu este complicată cu o fractură (prin compresie
vertebrală sau a pumnului, şoldului, coastelor, bazinului, humerusului).
OS OSTEOPOROTIC OS SĂNĂTOS
CLASIFICAREA OSTEOPOROZEI
1.Osteoporoze idiopatice (primare):
Osteoporoza idiopatică tip I (postmenopauză,presenilă)
Este întâlnită la femei în vârstă de 50-65 de ani, la un interval de 15-20 de ani de la

instalarea menopauzei.
Pagina 6 din 76
Fracturile vertebrale, cele de radius (Pouteau Colles), şi cele costale sunt cele mai
întâlnite manifestări clinice ale acestui tip de osteoporoză.
Sunt fracturi prin zdrobire care antrenează deformări osoase şi dureri intense, locul de
elecţie al acestor fracturi este reprezentat de zone osoase, care conţin cantităţi mari de os
trabecular.
La persoanele cu osteoporoză de tip I, rata pierderii osoase a osului trabecular este de
2-3 ori mai mare decât cea normală, în timp ce rata pierderii la nivelul osului cortical
depăşeşte numai cu puţin normalul.
În timpul acestei faze accelerate a pierderii osoase au loc perforaţii ale plăcilor
trabeculare cu slăbirea structurii vertebrelor şi ci o marcată tendinţă a acestora la colaps acut.
În cazul osteoporozei de tip I, la majoritatea bolnavilor, turnoveru-ul osos este înalt,
cu o resorbţie osoasă accentuată şi cu o formare osoasă compensatorie insuficientă.
În ceea ce priveşte patogenia osteoporozei de tip I există unele particularităţi:
majoritatea factorilor implcaţi în acest tip de osteoporoză sunt determinaţi de deficitul de
estrogeni, menopauză, accelerarea pierderii de ţesut osos, scăderea secreţiei de hormon
paratiroidian, scăderea semnificativă a absorbţiei calciului, ceea ce sugerează pierderea
osoasă.
Osteoporoza idiopatică de tip II (senilă, de involuţie)
Este întâlnită la persoanele de peste 70 de ani de ambele sexe, rezultând dintr-o

pierdere lentă de ţesut osos.
Se manifestă mai ales prin fracturi de cil femural, dar şi prin fracturi vertebrale, ale
humerusului, ale tibiei proximale şi ale bazinului, fracturi vertebrale deseori multiple şi
realizând aspectul de vertebre cuneiforme - pot duce la o accentuată cifoză dorsală.
Subţierea trabeculelor şi reducerea lentă a masei osoase determină o deformare
treptată a corpilor vertebrali, neînsoţită de durere.
Mecanismele care duc la constituirea osteoporozei de involuţie acţionează lent si se
aplică ambelor sexe si la întreaga populaţie.
Pe măsura înaintării în vârstă creşte proporţia celor la care scăderea densităţii osoase
atinge pragul fracturar.
Principalele mecanisme de involuţie sunt reprezentate de scăderea capacităţii măduvei
osoase de a forma precursori osteoblastici şi de hiperparatiroidismul secundar.
Pierderea accentuată de ţesut osos în perioada postmenopauză explică dece
osteoporoza de involuţie şi fracturile de col femural sunt dedouă ori mai frecvente la
Pagina 7 din 76
persoanele vârstnice desex feminin decât la bărbaţii de vârstă corespunzătoare, deşi rata
pierderii osoase lente este similară la cele două sexe.
Osteoporoza idiopatică a adultului tânăr
Este rar întâlnită la ambele sexe, manifestându-se mai ales prin fracturi vertebrale, dar
şi prin fracturi de coaste sau ale oaselor periferice.
Evoluţia este uneori blândă, alteori severă, progresivă, refractară la tratamentul clasic
al osteoporozei.
Uneori ea apare la femei tinere în cursul sau după o sarcină, la unele dintre ele
notându-se o scădere a fosfatazei alcaline în ser.
Osteoporoza idiopatică juvenilă
Mai rară decât osteoporoza adultului tânăr.

Poate afecta băieţi şi fete în perioada prepubertară, între 8-14 ani.
Are o evoluţie zgomotoasă pentru 2-4 ani, cu dureri osoase şi fracturi după
traumatisme minime; după care se produce o remisie spontană, urmată de reluarea creşteii
ţesutului osos.
2. Osteoporoze secundare:
Osteoporoza indusă de glucocorticoizi
Este întânlită în sindromul Cushing si după tratamentul îndelungat cu corticoizi.
Pagina 8 din 76
Tratamentul cu hormono glucocorticoizi detrmină o pierdere osoasă datorită facptului
că rata resorbţiei osoase o depăşeşte pe cea a formării osoase.
Dozele suprafiziologice de hormoni glucocorticoizi realizează acest dezechilibru prin
două mecanisme:
- reducerea formării osoase datorate deprimării funcţiilor osteoblaştilor
- creşterea resorbţiei
Sunt afectate în special oasele cu conţinut mare de os trabecular (vertebrele şi
coastele), rezultând un mare risc de fractură, dar şi riscul de fractură de şold este triplat.
Scăderea densităţii osoase are loc mai ales în primul an al corticoterapiei, dar
continuă, într-un ritm mai lent, şi în perioada următoare.
Mecanismele prin acre dozele suprafiziologice de cortizon suprimă formarea de os
sunt:
Reducerea conversiei unor celule precursoare în osteoblaste;
Reducerea sintezei de către osteoblastele mature a principalelor proteine ele matricei
oaselor;
Suprimarea unor factori locali de creştere datorită suprimării sintezei de
prostaglandine, care au unele acţiuni asupra factorilor de creştere propriu-zişi.
Efectul hormonilor glucocorticoizi de a mări resorbţia osoasă se realizează prin
următoarele mecanisme: a)Reducerea absorbţiei intestinale a calciului
b) Reducerea resorbţiei calciului, la nivelul tubilor renali cu creşterea pierderii sale
urinare;
c) Stimularea secreţiei de parathormon, ca rezultat al malabsorbţiei calciului şi
pierderii urinare
d) Activarea osteoclastelor,secundară semnalelor declanşate de excesul de
parathormon.
Glucocorticoizii scad şi concentraţiile serice de hormoni sexuali, în special la bărb at
şi la femeie după menopauză.
Urmarea acestor efecte cumulative este o pierdere substanţială de os trabecular,
evaluată în unele studii până la 30% în primele luni ale tratamentului.
Pierderea de os are ca urmare apariţia de fracturi la circa o treime din bolnavi după 5-
10 ani de tratament.
Incidenţa osteoporozei secundare corticoterapiei, însoţită de fracturi ale scheletului
axial şi periferic este atât de mare încât reprezintă o problemă medicală majoră.
Aceste fracturi sunt mai frecvente la vârstnici deoarece osteopenia cortizonică se
adaugă celei determinate de vârstă, de menopauză şi de descreşterea activităţii fizice.
Pagina 9 din 76
Studii clinice şi densiometrice efectuate pe subiecţii trataţi cu cortizon (Prednison,
30mg/zi) timp îndelungat au demonstrat la 80% dintre ei fie osteoporoză, fie prezenţa unor
complicaţii ale acesteia (fracturi).
Factorii majori care măresc riscul fracturilor în cazul celor trataţi cu cortizon sunt:
- Cifra marea dozei cumulate de hormoni glucocorticoizi,
- Vârstele mari
- Perioada postmenopauză
Examenul radiologic al coloanei vertebrale evidenţiază uneori târziu o
hipertransparenţă a corpilor vertebrali.
Studiile densiometrice sunt costisitoare, dar permit un diagnostic prcoce al acestei
forme de osteoporoză secundară.
Diversele fracturi certifică diagnosticul tardiv.
Osteoporoza din hipertiroidism
Poate fi atât endogenă, cât şi exogenă în cazul subiecţilor cărora li se administrează

tiroidă (levitiroxină) ca tratament de substituţie.
Este o formă cu turnover înalt şi se traduce clinic prin dureri osoase şi fracturi
Mecanismul principal este reprezentat de stimularea resorbţiei osoase de către
nivelurile excesive ale hormonului tiroidian.
Datorită creşterii resorbţiei osoase, are loc următoarea succesiune de tulburări:
- Diminuareasecreţiei de hormon paratiroidian
- Scăderea concentraţiei de vitamina D
- Malabsorbţia calciului
Dintre parametri biochimici sunt dereţinut creşterea în plasmă a calciului şi a
fosfatazei alcaline, însoţită de creşterea în urină a calciului, fosforului şi hidroxiprolinei.
Osteoporoza bărbatului cu hipogonadism
Hipogonadismul constituie una din cauzele osteoporozei la bărbat, identificat la 3-7%

dintre bărbaţii cu fracturi vertebrale.
În această formă are loc atât o reducere a osului cortical, cât şi a celui trabecular, ca
urmare a creşterii resorbţiei şi scăderii mineralizării, ambele fenomene putând fi corectate
prin tratament cu androgeni.
Pagina 10 din 76
În patogenie par să intervină următorii factori:
Efectul direct al androgenilor pe ţesut osos
Scăderea concentraţiei plasmatice a formei active de vitamina D
Malabsorbţia calciului
Reducerea nivelului calcitoninei circulante
Diagnosticul osteoporozei prin hipogonadism este facilitat de dozarea în ser a
testosteronului şi a gonadotrofinelor.
În acromegalie poate apărea uneori o osteoporoză la constituirea căreia participă
panhipopituitarismul secundar şi hipogonadism asociat.
Osteoporoza atletelor amenoreice
Exerciţiile fizice în general au un efect beneficasupra scheletului, atleţii având o amsă

osoasă mai mare decât subiecţii sedentari.
Totuşi atletele de performanţă care au devenit amenoreice au o masă osoasă mai mică
şi prezintă riscul unei fracturi de stres.
Amenoreea este comună în cazul atletelor şi al dansatoarelor de balet, ajungând pâna
la 50% dintre alergătoare de cursă lungă şi dintre balerinele de elită.
Amenoreea se datorează probabil unei greutăţi corporale prea mici.
Osteoporoza atletelor amenoreice se datorează deficitului de estrogeni circulanţi ele
găsindu-se într-o situaţie similară femeilor tinere, cu ovariectomie bilaterală.
Osteopenia atletelor amenoreice este -cel puţin în parte- reversibilă, reducerea
intensităţii exerciţiilor ducând la o creştere în greutate, creşterea estrogenilor circulanţi,
reapariţia menstrelor şi ameliorarea masei osoase.
Osteoporoza rezecaţilor gastric
Osteoporoza este relativ frecvent întâlnită în cazul bolnavilor supuşi chirurgiei

gastrice, de ambele sexe.
Un studiu recent arată că 9% dintre bărbaţii care prezentau fracturi de osteoporoză
aveau în antecedente rezecţii gastrice.
Factorii care pot explica acest tip de osteoporoză sunt:
Pagina 11 din 76
Scăderea absorbţiei vitaminei D
Reducerea aportului alimentar
Malabsorbţia calciului
Absenţa activităţii gastrice şi accelerarea tranzitului intestinal
Osteoporoza din diabetul zaharat
Nu prezintă o complicaţie majoră a acestuia deşi masa osoasă este redusă la

persoanele cu diabet şi aceştia prezintă un risccrescut de farctură.
Pierderea osoasă poate începe la puţin timp după apariţia diabetului.
Mecanismele careexplică apariţia osteoporozei în cadrul persoanelor caresuferă de
diabet sunt următoarele:
Scăderea formării osoase datorită deficitului de insulină
Pierderea de calciu prin urină însiţind glicozuria
Creşterea resorbţiei osoase prin alte mecanisme insuficient precizate.
Osteoporoza de imobilizare
Activitatea fizică şi orostatismul sunt esenţiale pentru menţinerea masei osoase,

diminuareaactivităţii fizice contribuind la pierderea osoasă ce apare odată cu înaintarea în
vârstă.
Imobilizarea duce la o rapidă pierdere osoasă, de aproximativ de 1% pe săptămână,
care continuă timp de aproximativ şase luni, după care pierderea osoasă devine tot mai lentă.
Osteoporoza de imobilizare este determinată de accentuarea resorbţiei osoase şi de
diminuarea formării osoase, la care se asociază o creştere a concentraţiei calciului în plasmă,
hipercalciurie, diminuarea secreţiei de hormon paratiroidian, diminuarea absorbţiei de
vitamina D şi calciului.
Imobilizarea duce la o mai mare pierdere osoasă în oasele ce participă la portul
greutăţii corporale, ceeace sugerează că la apariţia pierderii osoase contribuie factori
mecanici locali.
Pagina 12 din 76
Osteoporoza cosmonauţilor
Expunerea la un mediu microgravitaţional determină o pierderede calciu din scheletul

cosmonauţilor. Această pierdere are loc datorită absenţei gravitaţiei terestre ceea ce perturbă
procesele de menţinere a osului în exercitarea funcţiei sale majore – aceea dea suporta
greutatea corpului – se consideră că acest mecanism similar celui ce inetrvine şi în
osteoporoza de imobilizare, reprezintă principala explicaţie a osteoporozei cosmonauţilor.
Nu este excul ca la această pierdere să contribuie şi alţi factori, cum ar fi unele
tulburări hormonale sau un anumit deficit nutriţional.
Osteogenesis imperfecta
Este o afecţiune ereditară rară, determintă de o sintză anormală a colagenului cu

modificări ale compoziţiei acestuia şi a stabilităţii sale.
Este caracterizată prin:
Osteoporoză
Fracturi multiple
Deformări ale scheletului
Surditate
Anomalii dentare
Piele subţire
Anomalii cardiace, etc
În funcţie de apariţia anomaliilor menţionate, boala aredouă forme:
Osteogenesis imperfecta congenita
Osteogenesis imperfecta tarda
Forma tardivă, mai frecventă decât cea congenitală, este transmisă în mod autosomal
dominant şi se poate manifesta prin fracturi în primul an de viaţă (forma gravă), sau mai
târziu (forma uşoară).
Boala poate determina fracturi vertebrale, reducerea înălţimii, scolioză şi fracturi ale
oaselor lungi cu deformări şi poziţie vicioasă (aplecată).
Osteoporoza, alături de tegumantele subţiri şi alte câteva consecinţe ale aceste boli,
constituie ergumente în favoarea unei anomalii generalizate a ţesutului conjunctiv.
Pagina 13 din 76
Osteoporoza din alcoolism
Consumul mare şi îndelungat poate duce la o osteoporoză severă.

Alcoolismul cronic poate fi identificat la 5-10% dintre bărbaţii cu osteoporoză, cu
fracturi vertebrale.
Alcoolismul se însoţeşte de o scădere a formării osoase printr-un efect direct al
alcoolului asupra osteoblastelor.
Alţi factori patogeni ai osteoporozei din alcoolism sunt:
Alimentaţia deficitară
Malabsorbţia calciului datorită deficitului de vitamină D
Pierderea decalciu prin urină (indusă de alcool)
Afectarea hepatică
Osteoporoza indusă de anticonvulsivante
Studiile densiometrice au identificet o masă osoasă redusă cu 10-30% la bolnavii

epileptici trataţi cu aniconvulsivante.
Administrarea anticonvulsivantelor la copii poate reduce masa osoasă maximă,
rezultând fracturi la vârsta adultă.
În cazul bolnavilor cu epilepsie, fracturile vertebrale pot apărea şi ca urmarea a
traumatismelor şi convulsiilor.
Osteoporoza bolnavilor cu homocistinirie
Homocistinuria se datorează unei eroro innăscute în metabolismul metioninei.

Datorită deficitului enzimei cistationin sintetază se acumulează în organism metionina
şi homocistina.
Boala este ereditară, recesiv autosomală, foarte rară şi se traduce prin:
- Osteoporoză
Anomalii scheletice
Dislocarea cristalinului
Epilepsie
Întârziere mintală,etc
Pagina 14 din 76
Osteoporoza care afectează coloana vertebrală determină apariţia vertebrelor
biconcave.
Osteoporoza oaselor lungi induce tendinţa la fracturi patologice, cu vindecare lentă.
ANATOMIA ŞI FIZIOLOGIA SISTEMULUI OSOS
Scheletul uman este constituit din două tipuri de os: cortical şi trabecular (spongios).
Ţesutul osos are trei mari funcţii:
- serveşte ca suport, protecţie şi locomoţie;
- constituie un rezervor de ioni necesar pentru multiple funcţii ale corpului ( Ca, Mg,
Na, carbonat, fosfor etc);
- conţine ţesutul hematopoetic
Oasele sunt organe vii, active ale corpului, în continuă schimbare şi înnoire, strâns
implicate în întreg metabolismul: adică in modul de funcţionare a organismului din punct de
vedere chimic.
Caracteristica cea mai importantă a osului este rigiditatea:
Daca oasele ar fi fost la fel de flexibile ca alte ţesuturi, am fi fost o masă fără formă.
Daca oasele ar fi avut o structură in totalitate solidă, ar fi fost mult prea grele.
Secretul oaselor consta In structura lor, care este diferită de a oricărui alt ţesut.
Fiecare os este compus dintr-o parte numită cortex şi partea trabeculară.
Denumirea „cortex” vine din latină si inseamnă „scoarţa” şi se referă la învelişul dur,
compact ,protector al osului. Reprezintă 80 la sută din masa totală a osului.
Osul cortical este alcătuit dintr-o serie de unităţi cilindrice, numite sisteme haversiene,
situate paralel cu suprafaţa externă a osului.
Pagina 15 din 76
Zona trabeculară, vine din latinescul „trabeculum” care inseamnă „rază” sau „grindă”.
Este un eşafodaj care susţine cortexul, constituind restul de 20 la sută din ţesutul osos dar in
comparaţie cu cortexul ocupă mai mult spaţiu.
Osul trabecular constă în mai multe sisteme fragmentate de lamele haversiene şi
lacune acoperite de numeroase linii de ciment, separate prin spaţii mari pline cu măduvă
osoasă. Osul trabecular este mai activ decâtcel cortical din punct de vedere metabolic şi
reacţionează mai prompt la diverse mecanisme care reglează remodelarea ţesutului osos.
Secţiune în os: Os trabecular normal:
Ţesutul matriceal sau de bază este constituit în principal dintr-o proteină numită
colagen care conţine celule osoase sau osteocite.Ele controlează metabolismul osului viu, în
continuă schimbare, inclusiv în ceea ce priveşte conţinutul în minerale.
Acesta este constituit în cea mai mare parte din fosfat de calciu, care îi conferă osului
tăria, dar include şi sodiu, magneziu şi fluor.
Compoziţia osului include constituenţi organici şi minerali, osul fiind alcătuit din
ţesut conjunctiv mineralizat.
Componenta organică majoră este reprezentată de colagen care constituie 25 la sută
din greutatea osului cortical şi 95 la sută din proteinele osului.
Componenta minerală reprezintă 75 la sută din greutatea osului cortical uscat.
Celulele ţesutului osos, care au un rol important în remodelarea osului sunt de trei
tipuri: osteoblaste, osteoclaste şi osteocite.
OSTEOBLASTELE
Denumirea provine din limba greacă şi are sensul de “germene”, adică origine. Ele
iniţiază procesul de construcţie a ţesutului nou de înlocuire. Ele îşi schimbă forma atunci
Pagina 16 din 76
când ajung la stadiul în care calciul se depune în osul imatur şi din nou, în final, când intră în
faza de repaus.
Se găsesc în măduva hematopoetică şi învelişul endostal.
Ele sintetizează cea mai mare parte din proteinele care intră în compoziţia osului,
adică matricea proteică nemineralizată;tot osteoblastele realizează mineralizarea acestei
matrice.
OSTEOCLASTELE
Cuvant ce provine din limba greacă şi înseamnă “distrugător de oase”. Sarcina lor este
de a demola, de a distruge si de a îndepărta ţesutul osos îmbătrânit.
Sunt responsabile de resorbţia osului calcificat şi a cartilajului.
OSTEOCITELE
Sunt osteoblaste care rămân în urmă când suprafaţa de osteoformare avansează.

Deşi funcţia lor este neclară, este posibil caele să contribuie la coordonarea
răspunsului osului faţă de un stres sau deformare.
Oasele ca şi restul organismului, se afla intr-o permanentă stare de modificare, când

ţesutul vechi este înlaturat şi înlocuit cu material nou, proaspăt. Celulele roşii din sânge se
regenereaza din şase în şase săptămâni, iar ţesutul din unghii creşte neîncetat. În perioada
copilăriei întregul schelet este înlocuit, celulă cu celulă, la fiecare doi ani; la un adult acest
proces durează între şapte şi zece ani. Această reînnoire continuă reprezintă esenţa vieţii,
permiţând vindecarea rănilor şi, într-o oarecare măsura, recuperarea în procesul de
îmbătrânire. În cazul oaselor, acest proces – care include remodelarea – este deosebit de
important în perioadele de creştere. Dacă toate oasele ar deveni doar mai masive, copiii nu ar
mai creşte niciodată în înălţime.
CICLUL OSOS
Activarea este primul eveniment. Grupurile de osteoclaste sunt atrase spre locuri de
pe suprafaţa internă a oaselor. În mod obişnuit, acest lucru se întâmplă la intervale regulate,
dar poate fi stimulat, de exemplu, de o rănire sau, în mod paradoxal, de un repaus îndelungat.
Pagina 17 din 76
Resorbţia este procesul de distrugere a unor mici zone din os pentru a forma mici
cavităţi. Este realizată de osteoclaste şi dureaza intre 4 şi 12 zile.
Refacerea constă în umplerea găurilor mici, pe care le-au făcut osteoclastele, cu un
ciment temporar. Celulele care au această responsabilitate se numesc celule de refacere şi
activitatea lor durează între 7 şi 10 zile.
Cuplarea are loc când resorbţia şi refacerea s-au încheiat. Este declanşată de celulele
de refacere atunci când ele şi-au îndeplinit sarcina, trimiţând un semnal de “chemare” a
osteoblastelor. Acum ele preiau comanda.
Formarea este procesul principal de reconstrucţie sau de reformare a osului, începând
cu producerea straturilor matricei.
Mineralizarea reprezintă stadiul final şi constă în depunerea de calciu şi de alte
minerale în osul nou .
În primele două decade ale vieţii predomină osteogeneza (formarea), rezultând
creşterea.
Urmează o perioadă de consolidare, aproximativ de 10 ani în timpul căreia individul
îşi atinge maximul masei sale osoase.
Începând cu vârsta de 30 de ani, datorită predominării resorbţiei, aceasta se va reduce
treptat, rezultând o pierdere de aproximativ 3 % pe deceniu.
În menopauză pierderea osoasa se intensifică, atingând 2% anual.
Os normal Os cu osteoporoza
Îndepărtarea şi înlocuirea ţesuturilor îmbătrânite implică în mod normal, în fiecare

moment, numai 10 la sută din os şi aceste procese se produc simultan în diferite locuri
activitatea fiind de patru ori mai intensă în zona trabeculară decât în cea corticală.
Pagina 18 din 76
Aceasta se întâmplă datorită faptului că suprafaţa celui dintâi cu barele şi fibrele sale
încrucişate, este mult mai mare.
În timp ce resorbţia durează numai câteva zile, aspectele de construcţie şi mineralizare
ale ciclului durează luni.
Aceasta înseamnă că dacă procesul ciclic nu are un ritm foare lent, resorbţia o ia
înaintea reconstrucţiei şi rezultatul net este o pierdere a masei osoase.
Stimulentelor chimice care contribuie în mod energic la desfăşuraraea procesului de
resorbţie sunt hidroxiprolina reprezintă în apa şi fosfataza alcalină din sânge.
Remodelarea osoasă
Este un proces fiziologic permanent, care interesează atât osul cortical cât şi pe cel
spongios, odată cecreşterea osului a încetat.
Ea este un proces caracteristic adultului prin care ţesutul osos este reînnoit în
permanenţă.
Remodelarea osoasă se desfăşoară în cadrul unor unităţi de modelare osoasă numite
unităţi multicelularede bază (UMB).
În fiecare UMB au loc următoarele secvenţe cu participarea activă a celulelor osoase:
unitatea este activată; activarea resorbţiei osoase nu este clar explicată
osteoclastele apar şi încep să resoarbă osul producând lacune;
după câteva zile osteoblastele migrează către zona de remodelare şi sintetizează
matricea proteică (osteoidul)
tot cu participarea osteoblastelor are loc mineralizarea matricelor proteice.
Întrucât acţiunea osteoclastelor durează aproximativ două săptămâni, iar sinteza

osteoidului de către osteoblaste durează şase săptămâni ( după care are loc mineralizarea) se
poate aprecia că întregul ciclu al remodelării osoase durează 3-6 luni.
Remodelarea osoasă se produce atât în osul cortical cât şi în cel trabecular.
La adult, în jur de 25 la sută din osul spongios este resorbit şi înlocuit în fiecare an, în
comparaţie cu numai 3% din osul cortical.
Reglarea remodelării osoase menţine în condiţii normale un echilibru perfect între
procesul de resorbţie litică şi cel de formare a ţesutului osos caracteristic adultului normal; ea
se exercită asupra celulelor care participă la remodelarea osoasă.
ECHILIBRUL
Pagina 19 din 76
În timpul copilăriei, mai ales în primii 2-3 ani si apoi din nou la pubertate, are loc mai
mult o construcţie decât o distrugere a oaselor. Această tendinţă scade treptat în perioada
adultă timpurie,iar între 25-35 de ani cele două proceseseaflă în echilibru: nu se câştigă dar
nici nu se pierde masă osoasă.
În jurul vârstei de 35 de ani este un moment hotărâtor în viaţa oaselor, balanţa
înclinând în mod decisiv în favoarea resorbţiei. Se pierde treptat ţesut osos şi împreună cu el
substanţă minerală sau calciu.
Părţile cele mai afectate sunt zonele trabeculare, fiecare ciclu însemnând o pierdere in
plus. Se instaleaza acum osteoporoza.
Când acest proces este accelerat, oasele devin tot mai fragile (chiar dacă la exterior
pot părea solide) şi structura lor se aseamana tot mai mult cu a unui burete cu găuri mari în
interior.
Os normal osteoporoza
Fiecare ciclu din activitatea osului lasă un deficit care se va mări mult când va exista o
creştere a ritmului general al ciclului osos. Acest lucru se intâmplă la menopauză,tulburarea
hormonilor feminini la mijlocul vieţii.
De asemenea, sedentarismul,alte modificări hormonale, unele medicamente, sau chiar
imbatrânirea accelerează metabolismul osului şi duc la osteoporoză.
Pe termen scurt există in mod evident un efect benefic al resorbţiei osului şi al înnoirii
lui – în cazul refacerii vătămărilor de orice fel – dar pe termen lung, preţul este o crestere a
pierderii de masă osoasă .
Pagina 20 din 76
La menţinerea echilibrului remodelării osoase partcipă factori sistemici şi factori

locali:
Factorii sistemici (hormonali)
Sunt reprezentaţi de hormonul paratiroidian, vitamina D şi derivaţii săi activi.

Hormonul paratiroidian stimulează atât osteoblastele cât şi osteoclastele.
În cazul unei secreţii mari de hormoni paratiroidiani resorbţia osoasă depăşeşte
formarea de ţesut osos.
Hormonul paratiroidian menţine calcemia constantă.
Prin stimularea sintezei formei active a vitaminei D, hormonul paratiroidian măreşte
indirect absorbţia intestinală a calciului. Vitamina D, în forma sa activă măreşte absorbţia
intestinală a calciului şi favorizează creşterea osului şi formarea de os.
Vitamina D stimulează producţia de osteocalcină şi fosfataza alcalină de către
osteoblaste, precul şi diferenţierea osteoclastelor şi înmulţirea nucleilor lor; prin acest unltim
efect, vitamina Ddetermină resorbţia calciului şi fosfatatului din schelet.
Calcitonina este secretată de celulele C din glanda tiroidă. Secreţia sa este stimulată
de concentraţia crescută a Ca din sânge. Calcitonina reducecalcemia acţionând direct pe
osteoclaste, prin inhibarea acestora, calcitonina micşorează resorbţia osoasă.
Hormonul tiroidian este necesar pentru creşetrea osului şi pentru remodelarea sa; în
exces, tiroxina stimulează resorbţia osoasă, determinând o creştererapidă a unităţilor
multicelularede bază cu pierdere de ţesut osos.
Hormonii sexuali au unele acţiuni asupra ţesutului osos, mai ales estrogenii; declinul
secreţiei de estrogeni în perioada menopauzei se însoţeşte de o rapidă pierdere de os, mai
accentuată în osul trabecular.
Estrogenii acţionează asupra osteoblastelor, stimulare care se constituie într-un
semnal pentru osteoclaste care îşi reduc activitatea astfel încât estrogenii reduc resorbţia
osoasă.
Pagina 21 din 76
Hormonii glucocorticoizi, în concentraţii fiziologice contribuie la menţinerea unui
echilibru între formarea şi resorbţia osului.
Factorii locali au de asemenea un rol important în remodelarea osoasă, ei intervenind
în două momente cheie: în faza de activare carecorespunde diferenţierii osteoclastice şi în
cuplajul resorbţie formarecare necesită un semnal în urma căreai resorbţia încetează şi începe
procesul de recrutare a osteoblastelor care voe iniţia osteogeneza: tot ei intermediază şi
acţiunea locală a unor hormoni asupra ţesutului osos.
În general sunt factori de creştere sintetizaţi de celule osoase sau de măduva
hematogenă.
Cercetările pentru identificare şi cunoasterea rolului factorilor locali în patogenia
osteoporozei sunt abia la început.
Ţesutul osos conţine probabil stimulatori şi inhibitori ai formării şi resorbţiei de os
care interacţionează nu numai intre ei ci şi cu hormonii sistemici.
Histologia osului poate fi apreciată prin biopsii.
Masa osoasă a corpului uman creşte continuu de la naştere până la vârsta adultă
atingând în jurul vârstei de 30-35 de ani un maximum denumit vârf al masei osoase.
Masa osoasă a persoanelor de sex feminin este la toate vârstele mai mică, conţinând în
total circa 1 kg calciu decât a celor de sex masculin cu 30-50 la sută, conţinând în total 1.5 kg
calciu.
După ce masa osoasă atinge acest maxim, ea începe să scadă cu o rată de 0.3-0.5 % pe
an, diminuând semnificativ la vârstnici şi mai ales la persoane de sex feminin.
MASA OSOASĂ MAXIMĂ
Reprezintă suma totală a ţesutului osos atunci când acesta atinge nivelul maxim în
jurul vârstei de 20 de ani .
Pagina 22 din 76
Desi oasele incetează să mai crească in jurul vârstei de 16-18 ani, densitatea şi tăria
lor continuă să sporească incă un număr de ani.
Bărbaţii au oase mult mai mari şi ca atare o masă de substanţă osoasă iniţială mai
maredecât femeile. La fel si persoanele de culoare de ambele sexe, au o masă osoasă mai
mare decât albii .
Osteoporoza nu este o problemă a osului anormal ci a unei deficienţe la nivelul

ţesutului osos normal, datorată faptului că pierderea depăşeşte formarea osului nou .
Alimentaţia deficitară si lipsa calciului si vitaminei D pot contribui la o deteriorare a
procesului de formare a ţesutului osos. Oasele rezultate sunt fragile şi casante .
Utilitatea cunoaşterii densităţii masei osoase:

Se constată dacă există osteoporoză
Se urmăreste evoluţia de-a lungul anilor
Se apreciază necesitatea terapiei hormonale de substituţie
Se verifică efectul steroizilor şi al unor tratamente medicamentoase de durată
Se evaluează pericolul producerii unei fracturi-reprezintă un etalon pentru orice
vârstă, sex şi masă osoasă.
Cauzele pierderii osoase la adult:
Fiziologice :
după ce vârful densitaţii osoase este atins, densitatea osoasă ramâne stabilă câţiva ani,
apoi descreşte. La femei pierderea osoasa începe înaintea menopauzei şi intre 20 - 40 ani la
barbaţi. După instalarea menopauzei rata pierderii osoase este accelerată de cateva ori la
femei mai ales la osul trabecular (vertebre, oase late, epifize);
rata pierderii osoase variază considerabil între femei. O categorie la care osteopenia
este mai severă decât ar fi normal pentru vârsta pe care o au este considerată a avea
osteoporoză postmenopauză sau tip I. Clinic acest tip se manifestă prin fracturi prin "strivire
vertebrală";
osteopenia rezultată prin procesul normal de îmbatranire care apare atât la bărbaţi cât
şi la femei a fost denumită osteoporoză senilă sau tipul II. Apar frecvent fracturi ale şoldului,
bazinului, articulaţiei pumnului, humerusului proximal, tibiei proximale, corpilor vertebrali.
Secundare :
boli endocrine : hipogonadism feminin (hiperprolactinemie, amenoree hipotalamică,
anorexie nervoasă, insuficienţă ovariană, hipogonadism masculin (insuficienţă gonadică
Pagina 23 din 76
primară / secundară, pubertate întarziată), hipertiroidie; hiperparatiroidie; hipercorticism;
deficit al hormonului de creştere.
boli gastointestinale : gastrectomie subtotală; sindroame de malabsorbţie, icter
obstructiv cronic, ciroză hepatică.
afectiuni ale măduvei hematogene : mielom multiplu, limfom, leucemie, anemii
hemolitice, carcinom diseminat
medicamente : heparina, glucocorticoizi, tiroxina, anticonvulsivante, chimioterapie.
alcool
imobilizare
ETIOPATOGENIE
Etiologie
Osteoporoza este considerată sindrom anatomoradiologicoclinic, determinată de

numeroase cauze.
Clasificarea etiologică a osteoporozei cuprinde următoarele forme:
Osteoporoza idiopatică (primară) :

Osteoporoza comună
- tip I (postmenopauză, presenilă)
- tip II (senilă, de involuţie)
Osteoporoza idiopatică a adultului tânăr
Osteoporoza idiopatică juvenilă
Pagina 24 din 76
Osteoporoze secundare :
Osteoporoza secundară unor boli endocrine:
- indusă de glucocorticoizi:
a) forma spontană
b) forma iatrogenă
- osteoporoza din:
a) hipertiroidism
b) hipogonadism
c) acromegalie
d) amenoreea atletelor de performanţă
Osteoporoza secundară a unor boli digestive:
- sechele după rezecţii gastrice
- sindroame de malabsorbţie
- icter obstructiv cronic
- ciroză biliară primitivă
- malnutriţie severă
Osteoporoza secundară unor boli metabolice

- diabet zaharat
- hemocromatoză
Osteoporoza de imobilizare
Osteoporoza cosmonauţilor
Osteoporoza genetică
Osteoporoza de cauze diverse:
- alcool
- tratament prelungit cu heparină
- metastaze carcinoase în măduva osoasă
Osteoporoza idiopatică este tipul idiologic cel mei frecvent reprezentând peste 75 la
sută din totalitatea cazurilor de osteoporoză.
Osteoporoza idiopatică reprezintă în cazul sexului feminin o proporţie de 65-80 la
sută din totalitatea cazurilor;în cazul sexului masculin, proporţia este de aproximativ 60 la
sută. Dintre diversele tipuri de osteoporoză idiopatică, unele sunt rar întâlnite : osteoporoza
idiopatică a adultului tânăr şi mai ales osteoporoza idiopatică juvenilă.
Pagina 25 din 76
Osteoporoza comună, cu cele două subtipuri ale ei, osteoporoza postmenopauză
(întâlnită la femeile în vârstă de 45-60 de ani) şi osteoporoza senilă (osteoporoza vârstnicilor
de peste 70 de ani) constituie cea mai frecventă formă de osteoporoză, pentru care sunt
valabile noţiunile prezentate mai sus şi cele ce urmează. Factorii de risc principali ai
osteoporozei idiopatice sunt genetici, hormonali, alimentari şi exogeni. Când aceştia lipsesc,
trebuie luate în considerare cauzele unei osteoporoze secundare.
Osteoporoza secundară are cel puţin şase forme etiologice; pe prim plan se situează
osteoporoza bolilor endocrine, in special osteoporoza cortizonică cum este cea întâlnită în
sindromul Cushing, ca şi cea determinată de tratamentul cu hormoni glucocorticoizi.
Osteoporoza secundară este întâlnită la 20 la sută dintre femeile şi la 40 la sută dintre
bărbaţii care se prezintă la medic pentru fracturi vertebrale.
Factorii de risc privind această boală invalidantă sunt de două categorii: cei în
legătură cu care nu se poate face nimic şi cei care pot fi evitaţi sau modoficaţi.
Factori de risc inevitabili
Sexul - femeile sunt predispuse la osteoporoză deoarece oasele lor sunt mai uşoare şi
mai puţin puternice, iar la 45 de ani producţia de hormoni se reduce. De două ori mai multe
femei decât barbaţi sufera fracturi de şold.
Vârsta - după vârsta de 30 de ani se reduce substanţa minerală din oase
Rasa - peroanele descendente din populaţia africană, neagră, mai ales bărbaţii sunt
cele mai rezistente la osteoporoză,apoi urmează barbaţii asiatici. Oamenii albi au de două ori
mai multe fracturi datorate osteoporozei decât cei cu ascendenţi africani sau asiatici.
Factorii individuali - familia (ereditatea), fizicul (trăsătura de familie, de rasă,
alimentaţie din copilărie), antecedente medicale: menstre neregulate sau absente (deficit de
estrogen), fracturi osoase, operaţii pe stomac sau intestine ( duc la absorbţia deficitară a
calciului si viaminei D din alimente), histerectomia, intervenţii chirurgicale pe prostată sau
testicule, cancer.
Factori de risc influenţabili
Pagina 26 din 76
Cafeina in exces
Tutunul - pare sa blocheze capacitatea estrogenilor de a proteja oasele
Alcoolul mai mult de un pahar pe zi
Sedentarismul
Dietă care implică absorbţia calciului-fast food
Lipsa vitaminelor K,C,D
Lipsa oligoelementelor
Pilule contraceptive
Absenţa tratamentului hormonal de substituţie după menopauză
Musculatură slab dezvoltată
radioterapie şi chimioterapie
Medicamente care obstrucţioneaza absorbţia calciului (Furosemid,Tetraciclină,
Anticonvulsivante, Steroizi, Antiacide)
Masă corporală redusă (cure de slăbire)
Riscuri deosebite pentru persoanele în vârstă:
- predispoziţia pentru căderi - cauzele includ:

Simţ al echilibrului deteriorat
Control scăzut al muşchilor
Timp de reacţie redus
Medicamente care provoacă stări de confuzie şi ameţeli
Alcoolul
Tensiune arterială scăzută
Articulaţii instabile (genunchii)
Artrite
Boala Parkinson
Slăbirea vederii şi a auzului
Probleme la nivelul picioarelor(inflamaţii,bătături)
- nivelul scăzut al calciului:

Calciul este mai puţin absorbit de către persoanele în vârstă
Utilizarea in cantităţi mai mici a produselor lactate
Dietă inadecvată
Pagina 27 din 76
- alte considerente:
Oamenii în vârstă fac mai puţină mişcare
Mai puţine activitaţi in aer liber (raze UV)
Răspuns mai slab al pielii la lumina soarelui (vitamina D)
Moral scăzut, memorie slabă( uită să ia suplimentele la dietă)
- măsuri de siguranţă pentru vârstnici:

Precauţii pentru prevenirea căderilor (balustrade pt scări, covoraşe,iluminat bun,etc)
Dietă care să includă toţi factorii de nutriţie necesari
Supliment de calciu şi vitamina D
Exerciţii fizice zilnice
Tratarea depresiilor
O trecere în revistă a medicamentelor cu diminuarea sau renunţarea la cele care nu
sunt momentan necesare
PATOGENIE
Osteoporoza fură substanţă minerală din oase lăsând găuri mari în structura alveolară
a parţilor interne,trabeculare. Oasele devin slabe şi casante şi se pot rupe la cea mai
neînsemnată lovitură.
Toate simptomele osteoporozei derivă de la rupturi, care sunt de două feluri:
leziunea vertebrelor în timpul strivirii,fărâmiţarii,tasării
fractura propriu-zisă(fisură sau ruptură deschisă) care apare la restul oaselor care nu
aparţin coloanei vertebrale.
Fractura poate fi produsă spontan, în timpul accidentului; sau este posibil să se fi rupt
mai întâi osul, probabil din cauza oboselii tisulare, aceasta ducând la cădere.
Atunci când substanţa din oase este redusă şi aceste sunt slăbite de osteoporoză, chiar
dacă îşi pastrează dimensiunile şi forma ele prezintă un risccrescut de fracturare în cazul celor
mai mici accidente.
Măsura utilizată pentru aprecierea acestei slăbiri se numeşte densitatea minerală a
osului (DMO).
O densitate minerală osoasă scazută inseamnă oase fragile şi cele care pot fi afectate
sunt oasele membrelor, şoldul, pelvisul, şira spinării, clavicula, coastele, mâinile şi picioarele.
Pagina 28 din 76
Cotul, faţa şi degetele sunt mai puţin susceptibile de fracturi şi de obicei scapă de
efectele osteoporozei, dar aceasta înseamnă că majoritatea oaselor rămân în linia de foc. Cel
mai frecvent sunt afectate vertebrele, şoldul şi încheietura mâinii.
Însaşi vârsta este un factor evident în predispoziţia fracturării vertebrelor, a şoldului,
braţului şi în deosebi a pelvisului;în timp ce independent de vârstă şi de DMO scăzută, o
fractură anterioară creşte probabilitatea altei fracturi.
Deşi marea majoritate a fracturilor de şold, a încheieturii pumnului şi a vertebrelor se
datorează osteoporozei, există şi alte cauze posibile (traumatismele severe,vârsta,tulburările
în metabolismul osului).
Consecinţele osteoporozei
Fractura tipică osteoporozei este cea a incheieturii mâinii (dupa vârsta de 45 de ani).
Fracturile vertebrale (care pot apărea la vârsta de 55-60 de ani) se manifestă prin tasări
(îngustări) vertebrale, ceea ce duce la cifozare ("cocoşarea") spatelui, scădere în înalţime,
dureri acute de spate. În cazul acestui tip de fracturi, riscul recidivei creşte de până la cinci
ori.
Fracturile de şold apar la o vârsta mai înaintata (după 70 de ani) şi pot fi invalidante.
Trebuie precizat faptul că, odata apăruta prima fractură, riscul este ca 1 din 5 femei să sufere
o nouă fractură în urmatoarele 12 luni...
FRACTURA VERTEBRELOR
Este tipul de fractură cel mai răspândit dar şi cel mai înşelător. Un os al spatelui care
se tasează încet poate fi ignorat ani de zile.
Durerea de spate este atât de comună încat poate fi ignorată, ea apărând sub forma
unor junghiuri usoare.
În timp ce osteoporoza atacă in secret oasele la vârsta de 45 de ani la femeie,deja la 60
de ani, pierderea medie a masei osoase creşte la 20 la sută; iar in unul din patru cazuri există
posibilitatea de a avea una sau mai multe vertebre vătămate. La vârsta de 65 de ani,pierderea
Pagina 29 din 76
ajunge la 40 la sută; iar în jurul vârstei de 75 de ani la 50 la sută. La această vârstă ambele
sexe sunt vulnerabile.
Cel mai evident indiciu al fracturării vertebrelor este scăderea în înălţime.
Discurile cartilaginoase intervertebrale devin mai subţiri pe măsură ce imbătrânim si
aceasta contribuie la amintita pierdere în înălţime, dar principala pierdere este determinată de
tasarea lentă a oaselor datorită osteoporozei.
La început oasele vertebrale au formă cubică dar pe măsură ce devin mai fragile odată
cu rarefierea eşafodajului trabecular, greutatea corpului şi activităţi ca aplecarea şi ridicarea
fac ca osul slăbit să îşi modifice forma.
Tipuri de fractură vertebrală
Fractura prin tasare
Fractura platoului vertebral (adâncitură în învelişul superior al osului)

Fractura de apofiză anterioară (partea din faţă a osului cedează şi se tasează)
Moduri de producere a unei fracturi :
fractură incidentă – osul cedează dint-o dată, posibil ca urmare a unei cauze banale
cum ar fi tusea, aplecarea, ridicarea etc.
Pagina 30 din 76
fractură de prevalenţă – se dezvoltă în mod gradat fară a avea un punct de plecare
definit, rezultatul atât al osteoporozei cât şi al deteriorării generale legate de vârstă sau mai
puţin frecvent efectul secundar al cancerului
Efecte pe termen lung :

Fracturi ulterioare - peste 85 la sută dintre cei care au avut o fractură vertebrală.
Scaderea în înălţime cu peste 10 cm în următoarele zece zile.
Dureri la nivelul nervilor spinali, rareori persistente.
Amorţire sau paralizie datorate comprimării nervilor (rar).
Cifoza cauzată de fracturile vertebrelor anterioare
Cifoza, însoţită de scurtarea oaselor spatelui, poate avea unele efecte patologice:
Barbia aproape se sprijină pe piept, deoarece muşchii obosesc să menţină capul
ridicat.
Pieptul se îngustează – respiraţie anevoiasă.
Datorită scăderii în înălţime cutia toracică se mişcă în jos şi poate să atingă aripile
oaselor coapsei şi marginea pelvisului.
Predispoziţie la apariţia herniei hiatale
Imposibilitatea de a sta întins pe o suprafaţă plană.
Nu există destul loc pentru abdomen, acesta umflându-se spre înainte.
Constipaţie datorită stării abdominale alterate.
Statul în picioare şi mersul devin dificile şi obositoare.
FRACTURIILE DE ŞOLD
Cele mai dese şi periculoase şi mai generatoare de infirmităţi cauzate de osteoporoză.
Pagina 31 din 76
Pentru femei numărul de căderi este în creştere după vârsta de 45 de ani. Între 60 şi 64
de ani numărul femeilor care suferă căzături sare de la 1 din 5 la 1 din 3.
Tipuri de fractură de şold :
Trohanteriană, sau intertrohanteriană – se produc la exteriorul articulţiei colului

femural,între marele trohanter şi micul trohanter. La persoanele cu porozitatea osului mai
avansată (zona trabeculară a osului).
Cervicală – în interiorul capsulei articulare implicând şi învelişul exterior dur al
osului.
Subtrohanteriană- dedesubtul trohanterelor, în apropierea părţii superioare a corpului
femurului.
FRACTURA LUI COLLES
Numărul celor care suferă de fractura lui Colles creşte de la instalarea menopauzei
atingând un punct maxim între 60 şi 70 de ani.
Fixarea fracturii este complicată şi există posibilitatea ca ea să se ceară repetată nu
numai o data.
Un efect supărător de lungă durată este algodistrofia care apare la aproape o treime
din cazuri şi face ca articulaţia pumnului să fie dureroasă, inflamată şi sensibilă la presiune.
Fractură la articulaţia pumnului cauzată de căderea în faţă pe mâna întinsă. Apare
foarte frecvent după menopauză şi este una dintre cele trei tipuri de fracturi datorate
osteoporozei care afectează 40 la sută din femeile aflate în această perioadă.
FRACTURA DE UMĂR
Fractura părţii superioare a humerusului, osul braţului - este provocată de obicei de

acelaşi tip de cădere ca şi fractura lui Colles. Victimele sunt în general persoane în vârstă de
peste 75 de ani.
FRACTURA GLEZNEI
De obicei fractura se vindecă în mod satisfăcător în ghips.

În cazul care fractura prezintă o deplasare, fragmentul desprins este fixat în poziţie
prin şuruburi.
Pagina 32 din 76
Restabilirea este lipsită decomplicaţii.
FRACTURA METATARSIANĂ
Fractura se vindecă bine având nevoie doar de bandaje strânse pentru alinarea durerii
şi asigurarea sprijinului.
SEMNE ŞI SIMPTOME CLINICE
După cum am precizat mai sus osteoporoza se numeşte „hoţul tăcut al calciului “.
Este puţin probabil să existe vreun simptom care să poată fi recunoscut înainte ca
tulburările să dateze de câţiva ani, iar examenele radiologice nu vor evidenţia pierderile de
ţesut osos decât atunci când au atins cel puţin 40 la sută. De multe ori asemenea evenimente
sunt primele indicii că ceva nu este în regulă; cel mai probabil ele se produc după vârsta de
60 de ani.
În consecinţă toate simptomele osteoporozei derivă de la rupturi.
Cel mai evident indiciu al fracturării vertebrelor este scăderea în înălţime. Efectele
acute ale vertebrelor fracturate pot fi dureri în zona osului afectat care iradiază spre faţă sau
spre o parte, sau sub forma unei strânsori de cingătoare; sensibilitate la presiune (aceasta nu
se simte chiar la os ci în muşchii care intră în contractură pentru a proteja partea vătămată);
inflamaţie localizată; limitare severă a mişcărilor (în special la aplecare şi ridicare); colică
abdominală; pierdere a apetitului, stare de vomă, febră.
Simptomele imediate ale fracturilor de şold pot consta în : durere de şold resimţită în
funcţie de gradul traumatismului sau de pierderea de sânge; imposibilitatea de asta în
picioare; piciorul este răsucit spre exterior.
Simpomele fracturii lui Colles constau în durere acută deoarece fractura la articulaţia
pumnului poate fi mai dureroasă decât cea de şold; sensibilitate; inflamaţie; limitarea
mişcărilor; articulaţia pumnului are o formă neobişnuită.
Va fi descris tabloul clinic al celui mai frecvent tip de osteoporoză, osteoporoza
vârstnicului.
Osteoporoza are o perioadă subclinică lungă; subiecţii cu osteoporoză sunt de obicei
asimptomatici sau acuză vagi dureri dorsolombare, care se accentuează in ortostatism
Pagina 33 din 76
prelungit sau cu ocazia unor solicitări fizice mai intense, şi care se atenuează prin repaus în
decubit dorsal.
Osteoporoza vertebrală devine net simptomatică odată cu apariţia unei tasări
vertebrale, care este de fapt o fractură de corp vertebral. Tasările vertebrale se manifestă prin
rahialgii de două tipuri: acute şi cronice.
Cel mai des, tasarea vertebrală se traduce prin rahialgii acute situate de obicei în
regiunea dorsală inferioară sau în regiunea lombară instalate brusc uneori în urma unei căderi
sau, mai des, după un mic efort de ridicare, de presiune sau după o simplă mişcare a
trunchiului. Aceste dureri sunt adesea deosebit de intense, impunând repausul la pat timp de
câteva zile sau săptămâni, rahialgiile se atenuează progresiv, putând dispare complet în 6-8
săptămâni.
Rahialgiile cronice, lombare sau prezente în intervalul dintre episoadele de rahialgie
acută sau în absenţa lor, constituie singura manifestare a tasărilor vertebrale; aceste dureri au
caracterul rahialgiilor banale, de oboseală, şi sunt accentuate de portul unor greutaţi, de statul
prelungit în picioare sau pe scaun, de activităţile casnice etc; durerile se ameliorează prin
repaus.
La unii bolnavi, osteoporoza însoţită de tasări vertebrale poate fi complet indoloră, ea
fiind identificată cu prilejul unui examen radiologic, efectuat întâmplător.
În formele avansate de osteoporoză vertebrală pot apărea şi dureri cervicocapsulare şi
toracice de origine statică. Unii bolnavi pot prezenta o durere toracică imensă după un
traumatism minim sau după efortul de tuse, caredetermină o fractură costală.
Bolnavii cu osteoporoză dureroasă sunt adesea obosiţi, slăbiţi, astenici, irascibili;
uneori deprimaţi, intervenind şi o componentă nevrotică.
EXAMENE COMPLEMENTARE
INVESTIGAŢII PARACLINICE
Diagnosticul de osteoporoză, bănuit clinic, este confirmat de prin urmatoarele
explorări paraclinice :
examenul radiologic
- radiografia clasică a coloanei vertebrale reprezintă examenul cel mai accesibil, chiar
dacă ea nu permite un diagnostic precoce al osteoporozei.
- puţin sensibil deoarece este necesară o reducere substanţială a masei osoase pentru a
fi vizibilă pe radiografii;
- evidenţiază fracturile.
Pagina 34 din 76
Osteoporoza se recunoaşte radiologic printr-o hipertransparenţă difuză a rahisului,
însoţită detaşări vertebrale.
Transparenţa vertebrelor este mărită fiind vizibile numai traseele osoase verticale ale
corpilor vertebrali care au un aspect striat vertical (aspect mai evident pe radiografia de
profil). La unii bolnavi, prin dispariţia desenului tramei osoase a corpilor vertebrali,
vertebrele par goale, ca fiind destclă. Liniile opace corespunzătoare platourilor vertebrale,
deşi subţiate apar mai evidente decât la subiectul normal, subliniind ca un lizeru de doliu,
imaginea corpilor vertebrali hipertransparenţi. Marginea anterioară a vertebrelor se distinge
greu de opacitatea părţilor moi.
Tasările vertebrale, uneori multiple sunt localizate mai ales la nivelul coloanei dorsale
inferioare şi coloanei lombare superioare. Tasările vertebrale sunt de mai multe feluri; uneori
tasarea este predominant anterioară, corpul vertebral dobândind un aspect trapezoid sau
cuneiform; vertebrele cuneiforme, situate în regiunea dorsală determină apariţia cifozei în
respectivul segmant al coloanei; alteori tasarea este uniformă, corpul vertebral având din
profil un aspect dreptunghiular. Alteori, mai ales în regiunea lombară, osteoporoza se traduce
prin deformarea cupuliformă a platourilor vertebrale care se deprimă sub presiunea transmisă
de discuri; se realizează aspectul de vertebră concavă sau biconcavă.
Cum fracturile de corp vertebral nu sunt totdeauna recunoscute de bolnav, în
fiecarecaz este indispensabil examenul radiologic al coloanei dorso-lombare.
Osteoporoza poate fi pusă în evidenţă cu ajutorul radiografiei clasice şi în alte zone
ale scheletului. Astfel, la nivelul colului femural se constată o hipertransparenţă, şi un aspect
mai lax al trabeculelor osoase decât cel normal, datorită dispariţiei unor sisteme trabeculare.
La nivelul toracelui pot fi puse în evidenţă fracturi costale vechi sau recente.
Înaintea apariţiei tasărilor vertebrale sau a altor fracturi, examenu radiologic nu are
utilitate pentru diagnosticul osteoporozei; cu alte cuvinte, diagnosticul radiologic al
osteoporozei este un diagnostic tardiv. Radiografiile recunosc pierderea de os numai când s-a
produs o scădere cu 25-30% a densităţii osoase, deci destul de târziu.
Pagina 35 din 76
Tomografia computerizată cantitativă a coloanei vertebrale - cea mai sensibilă metodă
pentru diagnosticul iniţial; nu este pentru masuratori repetate datorită costului ridicat şi dozei
mari de radiaţii. Este extrem de utilă pentru determinarea densităţii osoase. De poate studia
zona centrală a corpilor vertebrelor lombare 2-4, exprimând densitatea osoasă în grame pe
cm3. examinarea durează 5-10 minute, si poate fi aplicată şi la nivelul colului femura.
Avantajele principale sunt: distinge foarte bine osul trabecular de osul cortical; distinge foarte
bine structura intraosoasă decalciul extraosos care poate creşte în mod artificial densitatea
osoasă, determinată de celelalte tehnici ( DPA;DEXA). Un progres recent- Scanning QCT
3D- realizează o ameliorare a imaginii şi o mai precisă cuantificare a densităţii osoase.
Absorbţiometria unifotonică la nivelul antebraţului proximal - puţin sensibilă în
stadiile precoce. Se fac măsurătorile necesare la nivelul radiusului. Iradierea este mică.
Întrucât este o diferenţă în absorbţia fotonilor decătre os şi de către păţile moi, este posibilă
determinarea conţinutului mineral total al osului, care poate fi exprimat în grame pe cm.
Metoda nu permite o diferenţiere între osul cortical şi cel trabecular.
Absorţiometria monofotonică este bine tolerată de bolnav, are o bună acurateţe si
prcizie şi necesită puţin timp (10 minute). I se reproşează faptul că nu permite determinarea
densităţii osoase la nivelul colului femural şi al coloanei vertebrale.
Absorbţiometria bifotonică la nivelul coloanei vertebrale şi şoldului - limitată de
numeroasele artefacte. Permite determinarea conţinutului mineral al coloanei vertebrale, al
şoldului şi al corpului întreg. Determinarea se face de obicei la nivelul coloanei vertebrale
lombare. Conţinutul osos mineral se exprmă în grame pe cm2. iradierea este mică.
Absorbţiometria bifotonică se poate aplica şi la nivelul colului femural constituind
astfel un mijloc de previziune a fracturilor la acest nivel, absorbţiometria bifotonică permite
şi determinarea conţinutului mineral al corpului întreg. În mod curent DPA este practicată la
nivelul coloanei vertebrale lombare şi colului femural, ea nu poate diferenţia osul cortical
decel trabecular.
DEXA - dubla absorbţiometrie cu raze X - la nivelul coloanei lombare sau a şoldului
– este asemănătoare absorbţiometriei bifotonice, darse folosesc raze X şi nu iyotopi
radioactivi. Precizia ddensităţii osoase la nivelul coloanei vertebrale lombare şi la nivelul
colului femural este superioară tehnicii anterioare, se face în timp mai scurt (aproximativ 5
minute pentru fiecare zonă), iar iradierea este foarte mică. DEXA permite şi determinarea
densităţii osoase a corpului întreg.
Timpul de efectuare al unui examen DEXA este mai scurt înreucât razele X produc un
fluxde protoni mai înalt decât izotopii radioactivi.
Pagina 36 din 76
Analiza activităţii neutronice - permite măsurarea cantităţii totale de calciu din
organismul uman prin iradierea corpului cu neutroni şi examinarea calciului. Timpul de
iradiere totală este de1 minut, după care subiectul rămâne timp de 20 de minute într-un
monitor caredetermină radioactivitatea întregului corp.
Cu ajutorul analizei activităţii neutronice nu se pot face măsurători specifice în
anumite zone ceea ce reprezintă un inconvenient al metodei, alături de iradierea destul de
mare; din aceste motive, tehnica nu este de utilizare curentă.
Echografia a început să fie folosită şi pentru studiul densităţii osoase. Atenuarea
semnalului ultrasunetelor în timpul trecerii lor prin os, poate fi măsurată determinând
reducerea amplitudinii acestui semnal. Atenuarea benzii largi de ultrasunete poate fi utilizată
pentru aprecierea densităţii osoase a calcaneului (călcâi). În funcţie deaparatul utilizat,
realizarea acestei măsurători poate necesita între 1 şi 10 minute.
Utilizarea tehnicilor de măsurare a tehnicilor densităţii osoase:
Cu ajutorul tehnicilor prezentate mai sus, se pot face aprecieri ale densităţii osoase şi
ale conţinutului mineral al osului incomparabil mai exacte decâtcele realizate cu ajutorul
examenului radiologic. Aceste tehnici permit identificarea unor scăderi moderate ale
densităţii osoase contribuind la diagnosticul precoce al osteoporozei, înaintea apariţiei
fracturilor.
Pe baza datelor precise pe care le oferă osteodensiometria, OMS a recomandat pentru
a face definiţia bolii mai utilă, ca osteoporozasă fie diagnosticată când densitatea minerală a
osului este cu cel puţin 2.5 SDs sub media adultului tânăr. O valoareci +/- 1.0 SD este
definită ca normală şi una între 1.0 SD şi -2.5 SD este definită ca masă osoasă scăzută, sau
osteopenie. Aceste definiţii au fost elaborate pe baze epidemiologice, relatând frecvenţa
fracturilor la masa osoasă.
Tehnicile de densiometrie osoasă permit totodată şi aprecierea eficacităţii unor
medicamente sau altor măsuri terapeutice folosote la bolnavii cu osteoporoză.
Aceste tehnici necesită un timp scurt, nu produc o iradiere semnificativă şi sunt
neinvazive, nenocive, repetabile, dar sunt costisitoare.
Examene biologice:
Markerii biochimici ai formării osoase sunt:
- fosfataza alcalină (crescută în osteoporoza idiopatică)
- osteocalcine
- unele peptide ale procolagenului
Pagina 37 din 76
Puncţia biopsie osoasă - este efectuată cu un trocarspecial din creasta iliacă, are o
utilitate limitată pentru diagnosticul pozitiv al osteoporozei.
Ea constituie un mijloc util pentru diagnosticul diferenţial cu alte osteopatii rarefiate.
DIAGNOSTICUL OSTEOPOROZEI
DIAGNOSTIC DIFERENŢIAL
Depistare
Depistarea precoce a bolii este o condiţie importanta a succesului terapeutic. Există
două strategii de depistare:
1. strategia factorilor de risc: identificarea persoanelor cu risc înalt de boala (vezi
factorii de risc) şi ulterior diagnosticarea bolii in principal prin DEXA;
2. strategia descoperirii de caz: prin analiza simptomatologiei fracturilor de fragilitate
cu diverse sedii şi în prezenţa unor factori de risc se pune diagnosticul de osteoporoza care
ulterior se poate certifica prin DEXA.
ASPOR, ca asociatie de reprezentare a bolnavilor cu osteoporoza consideră strategia
factorilor de risc oportună de a duce la o depistare precoce.
În condiţiile particulare ale ţarii noastre, ASPOR ia în considerare anumite postulate
necesare depistarii precoce:
a) informarea populaţiei şi personalului medical asupra importanţei factorilor de risc ;
b) importanţa anamnezei şi examenului clinic, efectuate periodic la medicii de
familie;
c) informaţii precise asupra riscului crescut în anumite grupe de populaţie (varstnici,
corticodependenţi, ş.a.m.d.) şi supravegherea activă a acestora;
d) informaţii asupra fracturilor de fragilitate;
e) subliniem eroarea supralicitării (in practica medicala din Romania)
ultrasonometriei în absenta unui examen clinic riguros;
Standardul de aur in diagnosticul osteoporozei ramâne dubla absorbţiometrie cu raxe
X – DEXA, dar trebuie facută o distincţie clară între diagnostic şi decizia terapeutică. Decizia
terapeutică trebuie luată numai după analizarea tuturor datelor anamnestice şi clinice şi în
relaţie directă cu riscul de fractură.
DIAGNOSTICUL OSTEOPOROZEI
Pagina 38 din 76
În trecut, diagnosticul osteoporozei se făcea cu ochiul liber. Tabloul caracteristic era
cel al unei femei de talie mică, slabă, foarte redusă de spate şi cu aşa numitul „ghebul
bătrânei doamne”. Se făcea un control privind pierderea masei osoase : se măsura deschiderea
braţelor pe orizontală de la vârful degetelor unei mâini până la vârful degetelor celeilalte
mâini. Dacă această lungime măsurată reprezintă mai mult decât înălţimea acelei persoane
este probabil ca vertebrele să fi cedat deoarece oasele devin mai slabe din cauza osteoporozei
şi se tasează.
Întotdeauna masa osoasă scăzută şi densitatea minerală scăzută se iau în considerare
impreună. Acestea sunt semnele particulare ale osteoporozei şi prezic posibilitatea producerii
unei fracturi şi toate implicaţiile acesteia. Valori săzute pot apărea şi în osteopenie şi
osteomalacie, dar acestea sunt de fapt etape în dezvoltarea osteoporozei.
Testele
În ultima jumătate a secolului trecut s-au dezvoltat câteva tehnici pentru măsurarea
masei osoase şi a DMO (densitatea masei osoase). Toate se bazează pe o tehnologie
complexă iar precizia lor este de importanţă vitală deoarece cele mai mici modoficări ale
masei şi densităţii osului reflectă mari modificări în rezistenţa acestuia.
1.Radiografiile
Radiografiile simple arată densitatea redusă prin transparenţa mărită a oaselor.

O radiografie la locul unei fracturi sau poate una toracică întâmplătoare în cazul unei
probleme la acest nivel pot constitui baza unui prim diagnostic în cazul osteoporozei.
Din păcate, osteoporoza se poate detecta pe film abia atunci când s-a pierdut 40 la
sută din rezistenţa minerală a osului.
Pagina 39 din 76
2.Radiogrametria
Radiogrametria compară lăţimea unui os cu lăţimea părţii sale dire, a cortexului

exterior, şi de aici cu lăţimea părţii interne trabeculare sau poroase. Procesul de osteoporoză
afectează mai întâi şi mai grav această parte de os, dar conţinutul mineral al osului se găseşte
în principal în cortex. O pierdere substanţială la nivelul osului compact este pusă în evidenţă
dacă lăţimea totală a părţii corticale este mai mică decât cea a osului trabecular.
3.Morfimetria spinală calitativă
Metodă de evaluare a densităţii osului cu raze X. Se utilizează de peste 50 de ani.

Reprezintă un sistem de clasificare a structurării eşafodajului osului la nivelul osului
trabecular. Pe măsură ce se pierde din ce în ce mai mult din masa osoasă, sunt eliminate
trabeculele orizontale, ceea ce rămâne fiind o structură cu dungi verticale.
4.Indicele Singh
Procedură ce se bazează pe aranjarea trabeculelor într-un triunghi al osului de la

capătul superior al osului coapsei.
5.Măsurarea absorbţiei energiei duale a razelor X (DEXA)
Reprezintă „tehnica standard de aur” pentru evaluarea densităţii osului.
Pagina 40 din 76
Principiul constă în reducerea numărului şi intensităţii fotonilor emişi de razele X
atunci când trec prin os sau alte ţesuturi. Materialul solid atenuează fotonii mai mult decât o
structură rarefiată şi ceea ce se măsoară este gradul de atenuare.
Aparatul DEXA este programat să facă diferenţa dintre os şi ţesutul moale şi să
măsoare soliditatea osului.
DEXA poate fi utilizată pentru orice os din corp şi este mai puţin influenţată decât
alte forme de radiografii de cantitatea de ţesut adipos din vecinătate. Totuşi, osteoartritele din
zona lombară a coloanei vertebrale si calcifierea aortei pot perturba rezultatele. Pentru
aceasta, pe lângă radiografia din faţă se va face şi una din profil, care măreşte diferenţele
dintre osul normal şi cel osteoporotic.
Fracturile vertebrelor apar ca niste zone osoase mai dense deoarece osul este
comprimat şi parţial turtit.
6.Tomografia computerizată cantitativă
Reprezintă varianta avansată a vechilor metode de scanare computerizată dar, ca şi

acestea dă o imagine reprezentând radiografiile efectuate pe secţiuni transversale înguste ale
corpului.
Acestea pot fi redate intr-o imagine 3D, aflându-se care este densitatea minerală
osoasă a oricărui os.
7.Ecografia cantitativă
Tehnică cu ultrasunete fără a implica expunerea la radiaţii. Ea constă în trimiterea de

unde sonore prin zona care este investigată măsurând viteza cu care acestea se transmit, cât
de repede işi pierd din intensitate şi de pe ce suprafeţe ricoşează sub formă de ecou.
Dezavantajul acestei metode este că în timp ce ea este performantă pentru evaluarea
masei osoase a şoldului folosind osul poros al călcâiului, mai ales la femeile de peste 70 de
ani, nu este la fel de utilă pentru examinarea coloanei vertebrale.
ANALIZE DE LABORATOR
Pagina 41 din 76
Analizele de laborator furnizează informaţii de bază despre starea generală de sănătate
şi despre unele boli. Îndeosebi două boli pot fi înşelătoare: hipertiroidia (tireotoxicoza) şi
mielomul. Fără analize ambele pot trece neobservate şi să provoace osteoporoza.
O simplă analiză de sânge evidenţiază orice exces de tiroxină in sânge care se poate
datora tireotoxicozei.
Mielomul poate fi depistat printr-o analiză de sânge carearată anemie şi un examen de
urină care arată o nejustificată pierdere de proteine.
Testele biochimice în identificarea osteoporozei
Osteoporoza instalată poate fi de două tipuri:

- Activă – la care timpul de îndepărtare şi reînnoire a osului este rapid, cu o pierdere a
mineralelor din os, in principal a calciului.
- Inactivă –în care ciclul osos este lent.resorbţia osului se reflectă în urină
(hipercalciurie).pentru masurarea calciului se va face un sumarde urină. Aceasta metoda nu
este prea eficientă, nivelul calciului schimându-se de la o zi la alta, sau chiarde la o ora la
alta.
Analiza sângelui pantru proteina Gla din os confirmă rezultatele analizei de urină.
Proteinele din os fiind eliberate în circulaţie pe măsură ce osul se distruge.
Diagnosticul pozitiv
Diagnosticul pozitiv al osteoporozei se referă în principal la diagnosticul osteoporozei

comune tip I (postmenopauză) şi tip II (senilă).
Diagnosticul tardiv
Este in primul rând clinic şi are loc la o femeie care se găseşte la un interval de
aproximativ 15 ani de la instalarea menopauzei sau la o persoană cu vârsta decal puţin 70 de
ani de ambele sexe, care prezintă o fractură după un traumatism minim sau chiar în lipsa unui
traumatism, alături de care mai există şi o scădere în înălţime, accentuarea cifozei dorsale,
sau dureri osoase.
În cazul bolnavilor cu osteoporoză senilă, cele mai frecvente fracturi sunt cele de col
femural.
În cazul bolnavilor cu osteoporoză postmenopauză, fracturile vertebrale, costale sau
de radius se întâlnesc mai frecvent.
Pagina 42 din 76
Examenul radiologic confirmă fractura şi osteoporoza.
Examenuele cu ajutorul cărora se apreciază densitatea osoasă confirmă , o importantă
scădere a masei osoase.
Examenele biochimice, şi anume: dozarea în sânge a calciului, fosfatului, fosfatazei
alcaline, hormonului paratiroidian, vitaminei D,, dozarea în urină a calciului şi hidroxipolinei,
sunt de regulă normale.
Principalele modificări în această direcţie sunt cele realizate de markerii biochimici ai
formării osoase cum ar fi creşterea în ser a fosfatazei alcaline, osteocalcinei, etc, şi de
markerii biochimici ai resorbţiei osoase (creşterea excreţiei urinare de calciu, hidroxiprolină,
etc ).
Pentru indicarea turnover-ului osos al unui bolnav cu osteoporoză poate fi indicată
puncţia biopsie osoasă din creasta iliacă.
Diagnosticul pozitiv precoce

Diagnosticul pozitiv precoce al osteoporozei comune se realizează prin efectuarea
densimetriei osoase cu diferite tehnici.
Cu ajutorul acestora se poate realiza un diagnostic precoce al osteoporozei la
persoanele cu risc, permiţând efectuarea unui tratament profilactic, care să împiedice apariţia
fracturilor.
Diagnosticul diferenţial
Diagnosticul diferenţial al osteoporozei comune se face:

Cu celelalte forme de osteoporoză idiopatică
Cu celelalte forme de osteoporoză
Cu celelalte osteopatii rarefiante
1. Diagnosticul diferenţial al osteoporozei comune cu celelalte forme de osteoporoza

idiopatică (cea a adultului şi cea juvenilă) este relativ usor, datorită diferenţelor mari în vârsta
pacienţilor.
2. Diagnosticul diferenţial cu diverse tipuri etiologice de osteoporoză secundară
trebuie facut în faţa oricărui bolnav cu osteoporoză, mai ales dacă vârsta acestuia (sub 60 de
Pagina 43 din 76
ani) şi sexul (masculin) nu reprezintă un argument suficient de puternic în favoarea afirmării
unei osteoporoze comune.
În unele cazuri diagnosticul de osteoporoza secundara si tipul acesteia este evident,
cum astecazul atletelor amenoreice.
Ostoporoza cortizonică poete fi determinată de corticoterapie ( anamneză) sau se
poate datora Sindromului Cushing ce poate fi demonstrat prin valorile crescute ale
cortizonului în sânge şi prin simptomele şi semnele clinice caracteristice acestui sindrom.
Osteoporoza din hipertiroidie, care nu este rară, trebuie identificată, chiar la bolnavii
la care clinica nu este suficient de sugestivă pentru o hiperfuncţie tiroidiană (mai ales la
vârstnici).
3. Diagnosticul diferenţial cu alte osteopatii rarefiante:
O primă problemă o pot pune bolnavii cu mielom multiplu sau cu metastaze osoase
ale unor cancere viscerale care consultă pentru o fractură vertebrală.
În favoarea unei afecţiuni maligne, pledează:
Stare generală alterată cu ianpetenţă
Pierdere în greutate
Tulburări neurologice determinate de fractura vertebrală
Anemie
VSH accelerat
Hipercalcemie
Proteinurie
Identificare clinică şi radiologică a tumorii primare
Identificarea unei componente monoclonale prin electroforeze în gel de agar a
proteinelor serice
Biopsia măduvei osoase, ce poate identifica elementele tipice mielonului (prezenţa în
măduva hematopoetică a unui număr mare de plasmocite cu aspect atipic)sau, mai rar,
celulele maligne corespunzătoare unei metastaze osoase.
Diagnosticul de mielom sau metastaze osoase trebuie luat în considerare mai ales la
bolnavii la care anamneza şi vârsta nu constituie argumente solide în favoare diagnosticului
de osteoporoză postmenopauză sau senilă.
Osteoporoza trebiue diferenţiată şi de celelalte osteopatii rarefiante:

Osteomalacia
Hiperparatiroidismul primar
Pagina 44 din 76
Osteodistrofia renală
Osteomalacia
Uneori poate mima osteoporoza sau coexistă cu ea.

Prezintă următoarele modificări paraclinice:
Scăderea în ser a concentraţiei calciului şi fosfatului, creşterea in ser a fosfatazei

alcaline, creşterea moderată a concentraţiei serice a hormonului paratiroidian;
În urină, calciul este scăzut sau normal, fosfatul este normal iar hidroxiprolina este
crescută;
Puncţia biopsie osoasă din creasta iliacă care poate fi esenţială pentru diagnostic pune
în evidenţă aspectul caracteristic: borduri osteoide abundente, nemineralizate;
Hiperparatiroidismul primar
În sânge, calciul şi fosforul sunt scăzute, fosfataza alcalină crescută sau normală,
hormonul paratiroidian mult crescut.
În urină, calciul este crescut sau normal, fosfatul este normal, hidroxiprolina crescută.
Osteodistrofia renală
În sânge, calciul este scăzut sau normal, fosforul crescut, fosfataza alcalină crescută,
hormonul paratiroidian moderatcrescut, creatinina şi ureea mult crescute.
În urină, calciul este crescut sau normal, fosfatul scăzut, hidroxiprolina scăzută.
Tratamentul osteoporozei
În cele ce urmează se va prezenta tratamentul osteoporozei în general, insistându-se

asupra tratamentului osteoporozei comune (osteoporoza idiopatică postmenopauză şi senilă).
Tratamentul profilactic include prevenirea căderilor, respectiv prevenirea poticnirilor,
luminarea suficientă a locuinţei, supravegherea medicamentelor (neuroleptice, miorelaxante,
Pagina 45 din 76
somnifere, tranchilizante), folosirea unui baston pentru sprijin, evitarea unei flexiuni mari a
trunchiului şi a purtării de greutăţi ş.a şi mai ales prevenirea fragilităţii osoase prin:
a) obţinerea unei solidităţi şi a unui titru mineral maximal al scheletului în cursul
anilor creşterii;
b) menţinerea masei osoase la nivel maxim cât mai mult timp posibil;
c) încetinirea ritmului de pierdere osoasă, ce apare odată cu înaintarea în vârstă;
d) reducerea sau prevenirea pierderii osoase rapide din perioada postmenopauză.
Obiectivele prevenirii osteoporozei pot fi în mare măsură cuantificate: mărirea taliei
medii a scheletului cu 10-20 mm în cursul anilor de creştere, creşterea masei osoase maxime
cu 5%, diminuarea cu 50% a vitezei pierderii osoase cu vârsta, reducerea cu 50% (în medie),
a accelerării post-menopauză a acestei pierderi.
Cum 97% din subsţanta osoasă se constituie înaintea vârstei de 20 ani, tinerii au
nevoie de suficient calciu. Un grup cu risc potenţial de osteoporoză îl constituie fetele tinere a
căror asigurare este deficitară în toată Europa şi al căror calciu este scăzut, datorită printre
altele şi regimurilor de slăbire pentru siluetă; aceste regimuri scad conţinutul în estrogeni al
corpului, reduc aportul de calciu şi pot duce la osteoporoză. O atenţie deosebită trebuie deci
acordată acestei categori în asigurarea cu suficient calciu. Pentru vârsta de 11-18 ani acesta
trebuie să fie de 800-1200 mg/zi.
Tratamentul profilactic al osteoporozei ar trebui efectuat de întreaga populaţie, dar
cum acest lucru nu este posibil, el va fi aplicat cu prioritate subiecţilor la care sunt identificaţi
anumiţi factori de risc. După Riggs şi Melton principalii factorii de risc ai osteoporozei sunt:
femeie caucaziană sau asiatică, menopauză precoce sau amenoree prelungită, antecedente
eredocolaterale prezente, statură joasă şi greutate corporală mică, scădere a aportului de
calciu sau a absobţiei sale, inactivitate, consum exagerat de alcool.
O altă metodă de a selecţiona subiecţii, în vederea unui tratament profilactic, este
aceea de a măsura prin osteodensiometrie masa osoasă în diferite zone, pentru a identifica
subiecţii cu masă osoasă şi deci cu risc crescut de fracturi, metoda este puţin fiabilă prentru
screening, datorită costului său ridicat.
Christiansen a propus următoarele criterii pentru selecţionarea femeilor după
menopauză, la care este necesar tratamentul profilactic (inclusiv tratamentul hormonal de
substituţie); greutatea corporală, dozarea fosfatazei alcaline serice şi a calciului şi
hidroxiprolinei într-un eşantion de urină raportate la creatină; pe baza acestor criterii, femeile
pot fi împărţite în 3 grupuri: cu pierdere osoasă rapidă, medie sau mică.
Pagina 46 din 76
În tratamentul preventiv al osteoporozei trebuie luat în considerare faptul că la o
anumită vârstă (deci riscul de fractură) este determinat de : masa osoasă maximă, vârsta la
care masa osoasă începe să scadă şi ritmul în care se produce această scădere.
Dacă unii factori de care depinde masa osoasă maximă nu pot fi modificaţi, cum sunt
rasa, sexul, unii factori ereditari, există şi factori ce pot accentua depunerea de os în timpul
creşterii şi consolidarii, astfel încât să contribuie la crearea unei mase osoase cât mai mari.
Principalii factori sunt : exerciţiul fizic, alimentaţia cu un conţinut adecvat de calciu şi
factorii hormonali; de asemenea pot fi avute în vedere şi alte mijloace: vitamina D,
calcitonina şi disfonaţii.
Exerciţiul fizic are o mare importanţă, lucru dovedit de faptul că atleţii au o masă
osoasă mai mare decât subiecţii sedentari; creşterea masei musculare stimulează formarea
osului. Adolescenţii şi adulţii trebuie încurajaţi să facă exerciţii fizice, să practice diferite
sporturi: alergări, ciclism, înot; în cazul persoanelor de gen feminin exerciţiile fizice nu
trebuie să ducă la amenoree, ceea ce ar putea avea consecinţe negative. Pentru vârstele mai
mari se recomandă gimnastica adaptată vârstei şi mersul pe jos; plimbările de 30-60 de
minute, efectuate de 3-4 ori pe săptămână, pot contribui la menţinerea masei osoase la
persoanele cu vârstă între 50 şi 70 de ani, mai ales cele de sex feminin.
Aportul adecvat de calciu în alimentaţie este necesar în timpul copilăriei în vederea
depozitării acestuia în schelet în timpul creşterii şi consolidării.
În timpul adolescenţei, aportul alimentar zilnic trebuie să fie de 1100 – 1200 mg
calciu.
În cazul adultului matur şi al femeii înaintea menopauzei aportul alimentar zilnic de
calciu trebuie să fie de 800 – 1000 mg.
Barbaţii de peste 55 de ani şi femeile postmenopauză au nevoie de 1500 mg calciu /zi.
Având în vedere că este relativ greu să se realizeze un aport alimentar zilnic de 1500 mg de
calciu şi ţinând seama de faptul că absobţia intestinală a calciului este deficitară la vârstnici,
la femeile postmenopauză este justificat un supliment zilnic de calciu de 1000 mg/zi.
Odata instalata osteoporoza nu este posibilă refacerea masei osoase.

Totuşi intervenţia precoce poate preveni osteoporoza iar cea tardivă poate opri
progresia bolii.
Dacă este prezentă o cauză secundară tratamentul specific are scopul îndepartarii
cauzei.
Metode fizice
Pagina 47 din 76
corset / brâu ortopedic
exerciţii fizice cu consultarea unui fizioterapeut
In faza acută a tasării
analgezice
miorelaxante
căldură
masaj
repaus conform indicaţiilor medicului
Tratamentul cronic farmacologic (numai la indicaţiile medicului de specialitate)
Calciu
1000 - 1500 mg / zi la femeile postmenopauza
1500 mg / zi la adolescenţi şi adulţii tineri pentru prevenţie
Estrogeni- pe cale orală sau transdermică
la femeile cu uter intact se asociază obligatoriu cu o progestina
la femeile cu histerectomie se administrează zilnic fără asocieri
Calcitonina
pare să reducă pierderile numai la nivelul coloanei vertebrale / are şi efect împotriva
durerii deci se foloseşte predominant la cei cu dureri cronice legate de fracturi sau deformări
scheletice
seadministrează în doze de 100 U.I. în injecţii s.c.sau i.m. iniţial zilnic, ca tratament
de atac timp de 4-6 săptămâni, după care se poatetrece la tratamentul cronic de întreţinere
efectuat timp îndelungat cu dora de 50-100 U.I., zilnic sau la două zile.
Bifosfonaţii: (etidronat,alenronat)
Etidronatul se administrează în doză de 400 mg/zi timp de două săptămâni apoi pauză
de două luni şi jumătate, interval în care se administrează un supliment de calciu, după care
se continuă ciclul.
Alendronatul a câştigat în ultimul timp teren în profilaxia osteoporozei. Tratamentul
recomandat este de 10 mg/zi timp de trei ani, alături de calciu. Este util femeilor la
postmenopauză cu osteopenie stabilă care nu pot sau nu acceptă estrogenii.
Bifosfonaţii pe cale orală fiind puţin absorbiţi, trebuie luaţi mult înainte sau după
alimente şi medicamente.
mijloc terapeutic important pentru ca pot creşte densitatea osoasă şi scad riscul
producerii fracturilor
Pagina 48 din 76
Vitamina D şi metaboliţii săi
Vitamina D, deficitară la vârsnici, contribuie la balanţa negativă a calciului, prin
scăderea absorbţiei intestinale a acestuia; pentru corectarea acestui deficit vârstnicii trebuie
încurajaţi să se expună razelor solare şi să li se suplimenteze aportul zilnic de vitamina D,
800 UI / zi asociate cu calciu scad semnificativ riscul apariţiei fracturilor de şold.
Terapii de viitor
antiestrogeni (tamoxifen, raloxifen)
florura de sodiu cu eliberare lentă
parathormonul in doză mică
Terapia de Substituţie Hormonală

Mai multe studii au arătat că THS reduce riscul tuturor fracturilor osteoporotice cu 30
- 50 la sută, la o expunere de 3-10ani.
Din păcate, oprirea THS este urmată de revenirea pierderii osoase la nivelul dinaintea
începerii tratamentului. Întrucât imensa majoritate a fracturilor se produce după vârsta de 70
de ani, se pare că tratamentul continuu după menopauză este mai adecvat.
TSH (HRT) substituie carenţa estrogenică ce apare în postmenopauză şi contribuie
astfel la menţinerea metabolismului osos adecvat, şi previne pierderea de ţesut osos în toate
regiunile corpului şi scade riscul dezvoltării unei osteoporoze cu fracturi consecutive.
Reduce pierderea osoasa, în cadrul unui complex de efecte protectoare.
SERM (Modulatori selectivi ai receptorilor de estrogen) /Raloxifenul, nu este un
hormon, dar are efecte similare estrogenilor, la nivelul receptorilor osoşi şi cardiovasculari.
Acţionează în schimb antagonist la nivelul sânului şi uterului, şi astfelelimină efectele
nedorite ale estrogenilor şi chiar reduce incidenţa cancerului mamar.
Sunt indicaţi în tratamentul şi profilaxia osteoporozei postmenopauză. Cresc
densitatea minerală osoasă (DMO) şi reduc incidenţa fracturilor vertebrale.
Estrogenii inhibă resorbţia osoasă şi previn astfel pierderea de os sau cresc chiar osul
la femeile în postmenopauză.
Estrogenii şi doze mici de progesteron şi de androgeni micşorează ritmul pierderii
osoase la femeia în perioada de perimenopauză.
Contraindicaţiile tratamentului cu estrogeni sunt reprezentaţi de : cancerul de sân,
sângerării genitale anormale fără un diagnostic precis, tromboflebita activă etc.
Tratamentul hormonal considerat de mulţi cel mai eficient, este însă grevat şi de unele
dezavantaje : repugnanţa unor femei pentru continuarea menstrelor după menopauză, costul
ridicat, durata sa lungă etc.
Pagina 49 din 76
Bifosfonaţii
Aceştia inhibă puternic resorbţia osoasă la nivelul osteoclastelor, prin urmare cresc
DMO.
Etidronatul, prima generaţie a acestei grupe, subclasată de urmatoarele generaţii cu
eficacitate superioară.
Alendronatul, bifosfonat de generaţia a doua, reduce frecvenţa fracturilor de şold şi a
celor vertebrale. Este recomandat în tratamentul osteoporozei postmenopauză şi a celei
senile, a osteoporozei la bărbaţi şi a celei induse de corticosteroizi.
Risedronatul, cea de-a treia generatie. Este indicat în prevenţia şi tratamentul
osteoporozei postmenopauză şi a osteoporozei corticoid induse.
Calcitonina
Este avută în vedere în ultimii ani ca alternativă a tratamentului cu estrogeni.
Se administrează s.c sau i.m 50 -100 U.I de calcitonină de somon sau de calcitononă
umană, de trei ori pe săptămână sau sub formă de spray nazal.
Reduce incidenţa fracturilor in condiţiile unei administrări susţinute. Popularitatea sa
se datorează în special efectului său antialgic, datorită stimulării betaendorfinelor şi mai puţin
efectului de creştere a DMO.
Alfacalcidolul
Acţionează ca un reglator al metabolismului calcic şi fosfatic.
Este indicat în osteoporoza senilă, postmenopauză şi în cea indusă de corticosteroizi.
Scade resorbţia osoasă şi, printr-un efect asupra forţei de contracţie musculară, reduce riscul
de căderi.
Medicamente formatoare de os
rh PTH, injectabil, creşte turnoverul osos, stimulând preponderent celulele formatoare
de os. Este recomandat persoanelor cu risc crescut de fracturi. Se administreaza zilnic,
injectabil, subcutanat, pe o durata limitata de timp (18 luni).
Stronţium ranelate cel mai nou produs antiosteoporotic inregistrat în România. Are
efect de stimulare asupra formării de os şi de scădere a resorbţiei osoase. Creşte semnificativ
densitatea osoasă şi scade fracturile vertebrale şi non-vertebrale.
Cu speranţa descoperirii unor tratamente care să poată reface masa osoasă este foarte
important de amintit că pentru a trata o afecţiune, ea trebuie să fie în primul rand
diagnosticată.
Pagina 50 din 76
Tratamentul curativ
Tratamentul igienodietetic
Exerciţiul fizic este util şi în tratamentul osteoporozei comune constituite.

Recomandările privind exerciţiul fizic trebuie adecvate vârstei şi capacităţii fizice
limitate a pacienţilor .
Se recomandă mersul pe jos, pe distanţe iniţial mici, cu o creştere progresivă a lor şi
cu o intensificare a ritmului.
Poate fi avut în vedere şi un prigram de kinetoterapie.
Alimentaţia va fi bogată în lapte şi derivaţi, adesea asociată şi cu un supliment de
calciu.
Alimentaţia trebuiesă fie echilibrată, evitându-se excesul de proteine care poate
include o creştere a excreţiei de calciu.
Malnutriţia care poate accentua osteoporoza trebuie evitată.
Adoptarea unor măsuri speciale pentru a evitacăderile trebuie evută în vedere,
începând cu îndreptarea factorilor de mediu.
Tratamentul medicamentos
Tratamentul medicamentos al osteoporozei îşî propune să influenţeze în mod

favorabil procesul de formare şi remodelare osoasă, oprind pierderea osoasă şi stimulând
creşterea masei osoase cu mineralizarea osteoidului.
La acest tratament se adaugă frecvent şi un tratament simptomatic.
Medicamentele folosite în tratarea osteoporozei se împart în două clase, în funcţie de
mecanismul lor de acţiune:
Medicamente antiresorbtive care inhibă resorbţia osoasă: estrogenii, calcitonina,
bifosfonaţii;
Medicamente care stimulează formarea osoasă: fluorura de sodiu şi androgenii
anabolozanţi
În tratamentul osteoporozei se ma folosesc în afară de cele prezentate mai sus, calciul,
diureticele tiazidice, vitamina D.
Alte tratamente
Pagina 51 din 76
Sunt reprezentate de hormonul paratiroidian şi de ADFR (A = activare; D = depresie;

F = pauză-free; R = repetarea ciclului).
Hormonul paratiroidian, în doze mici, administrate intermitent are un efect
anabolizant de ţesut osos prin stimularea osteoblastelor şi poate creşte masa osoasă.
ADFR este un tratament ciclic prin care s-ar putea controla unităţile multicelulare
osoase.
Tratamentul osteoporozei secundare (indusă de corticoizi)
Este diferenţiat în funcţie de forma etiologică a osteoporozei.

Mijloacele diminuării efectului lor negativ pa ţesutul osos sunt:
menţinerea pacientului cu o doză minimă de cortizon;
încurajarea exerciţiului fizic
adausul de calciu şi vitamina D
asocierea tratamentului hormonal atunci când vârsta şi sexul pacienţilor impun acest
lucru
administrareade Etidronat
administrarea de calcitonină
administrarea de fluorură de sodiu
Fizioterapia
Face parte din tratamentul simptomatic şi urmăreşte două obiective:

- tratamentul rahialgiei cronice
- ameliorarea funcţională, respectiv creşterea forţei musculare
Tratamentul durerii
Include diverse mijloace:

- masajul, care ameliorează starea musculară şi stimulează circulaţia prin
hiperemizarea musculaturii şi activareaconcomitentă a circulaţiei limfatice şi venoasede
întoarcere;
Pagina 52 din 76
- electroterapia- acţionează analgezic şi este indicată de preferinţă în suferinţele
segmentale ale coloanei;
- termoterapia- împachetări cu parafină sau nămol
- hidroterapia- băi calde, cu sare 3%, băi hidroelectricecare au acţiune analgezică şi de
reglare a tonusului muscular
- mijloace stabilizante ale trunchiului(corsete)
Ameliorarea funcţională se obţine prin gimnastică medicală zilnică, care este cel mai
important factor al tratamentului insuficienţei musculare în osteoporoză.
Pentru tratarea durerii sunt la dispoziţie mijloace medicamentoase ( AINS,
miorelaxante, antidepresive, neuroleptice), mijloace fizioterapice şi balneologice.
În faza acută se recomandă repausul la pat, combaterea energică a durerii (inclusiv
calcitonina 100 U.I. pe zi, 3-6 săptămâni, infiltraţii, termoterapie), purtarea unui corset elastic
poate fi de asemenea utilă.
În faza cronică, este indicat un regim de solicitare intermitent (solicitare 2h, repaus ½
ore), gimnastică medicală, fizioterapie intensivă. Se începe totodată în funcţie de dureri şi
activitatea fizică: plimbări, inot, exerciţii izometrice, exerciţii de fortificare a musculaturii
abdominale şi spinale.
Profilaxia osteoporozei
Ca definiţie a profilaxiei am putea spune că reprezintă însumarea mijloacelor şi

metodelor necesare evitării producerii bolii şi oprirea exinderii sale.
Pentru realizarea acestui lucru este foarte important ca orice persoană să aibă acces la
informaţiile caracteristice bolii pentru a diminua riscurile declanşării acesteia.
Cea mai bună soluţie de a lupta împotriva acestei maladii o reprezinta prevenţia.
De asemenea, foarte importantă este schimbarea radicală a stilului de viaţa: un regim
alimentar sănătos, bogat in calciu şi vitamina D (se recomandă calciu tuturor femeilor peste
50 de ani), exerciţii fizice (5-10 minute zilnic de sărituri cu coarda sunt suficiente pentru
întarirea sistemului osos), moderaţie la alcool şi renunţarea la fumat, creşterea nivelului de
educaţie sanitară a populaţiei în privinţa osteoporozei şi a factorilor săi de risc.
Lipsa mişcării şi de exerciţiu are un efect de fragilizare îndeosebi asupra părţii
trabeculare a osului, alterându-i structura internă.
Pagina 53 din 76
Alimentaţia
Aportul de calciu
Acesta este foarte important pentru prevenirea şi stoparea osteoporozei.
Osul pierdut nu mai poate fi recuperat oricât s-ar creşte aportul de calciu.
Pentru persoanele adulte se recomandă un aport de cca. 1000 mg calciu/zi, iar pentru
barbaţii trecuţi de 65 de ani şi pentru femeile în postmenopauza 1500 mg/zi.
Laptele degresat, pasteurizat sau fiert este o sursă bună de calciu, dar exista şi produse
vegetale bogate în calciu - de exemplu cerealele integrale, seminţele, legumele de culoare
verde închis (brocoli).
Dacă dieta este saracă în calciu, se poate folosi un supliment.
Expunerea la soare este necesară pentru formarea vitaminei D la nivelul pielii. Aceasta
vitamina creşte absorbţia calciului din intestin.
În intervalul martie - noiembrie, o expunere de 15 minute a pielii feţei şi mainilor de
3-4 ori/saptamana este suficienta pentru a obţine întregul necesar de vitamina D.
În schimb, în perioada noiembrie - martie, în ţara noastră lumina solară este prea slabă
pentru a acoperi necesarul.
Având în vedere că vitamina D se gaseşte numai în alimente de origine animală, în
acest interval aportul din această vitamină va fi asigurat fie din produse lactate (un pahar de
lapte degresat asigura 50% din necesarul zilnic), fie din suplimente vitaminice.
Suplimente nutritive
Pentru a preveni efectele devastatoare ale acestei boli, se recomandă o dieta
echilibrată, cu multe produse lactate şi vegetale, care asigură necesarul de calciu, vitamine şi
proteine în funcţie de vârstă.
Suplimentul de calciu este recomandat de fiecare dată când necesarul zilnic nu este asigurat
prin alimenaţie.
O atenţie deosebita se acordă perioadei de postmenopauza, când necesarul de 13oo
mg este rar asigurat prin aportul alimentar.
În afară de calciu şi vitamina D, se consideră că vitamina K, vitamina C şi vitamina B6 deţin
un rol semnificativ în stimularea formării osoase calitative şi în menţinerea capitalului osos.
Cantitatea necesară de calciu pe zi în diferite perioade ale vieţii:
Pagina 54 din 76
•copii=800-900mg/zi;
•pubertate=1.000-1.200mg/zi;
•femei, vârsta 20-45 de ani: 1.000 - 1.100 mg/zi;
•femei gravide şi care alapteaza copii: 1.200 - 1.500 mg/zi;
•femei peste 45 de ani: 1.500 mg/zi;
•bărbaţi până la 60 de ani: 1.000 - 1.200 mg/zi;
• bărbaţi peste 60 de ani: 1.400 - 1.500 mg/zi.
În ceea ce priveşte copiii, cercetarea unui eşantion de peste 4.000 de elevi arata (in 2000)
faptul că 70% dintre ei nu au asigurată cantitatea zilnică necesară de calciu, 18% din
categoria de vârsta 15-19 ani fumează, iar pentru 20% din aceeaşi categorie de vârstă alcoolul
reprezintă o obişnuinta - ştiut fiind faptul că fumatul şi consumul de alcool sunt factori de risc
în osteoporoza...
Exerciţiul Fizic
Este un adjuvant esenţial al dietei şi terapiei antiosteoporotice.
Osul este un ţesut viu, cu metabolism activ, care se află în continuă schimbare şi
regenerare iar exerciţiul este vital pentru această activitate.
În urma unei activitati fizice specifice de o durata de 20-30 de minute,de 3 ori pe
saptamâna ne putem bucura de urmatoarele beneficii:
- mentinerea si chiar cresterea -între anumite limite a densitatii masei osoase (desi
densitatea masei osoase la vârsta a treia depinde de masa osoasa acumulata în tinerete prin
activitate fizica);
- prevenirea dezvoltarii atitudinii specifice osteoporotice (spate rotund), reducerea
durerii,menţinerea mobilităţii şi astfel, desfăşurarea mai uşoară a activităţilor uzuale;
- cele mai indicate sunt exerciţiile antigravitaţionale(purtarea unor greutăţi);
- îmbunătăţirea coordonării şi echilibrului, scazând riscul de a cădea şi de a suferi fracturi;
- de exemplu mersul pe jos, urcarea scărilor, chiar şi simpla ridicare din pat şi statul în
picioare câteva ore pe zi. Înotul este mai puţin eficient, dar e oricum mai bun decat nimic.
Mişcarea este indispensabilă bunei funcţionări a organismului.

In afara relaxării pe care o induce, bunei circulaţii a sângelui în organism, reprezintă
şi baza dezvoltării unui sistem osos puternic.
De aceea exerciţiile fizice trebuie integrate în programul nostru de zi cu zi, fiind în
special necesare acelor persoane predispuse la sedentarism din cauza naturii serviciului.
Pagina 55 din 76
La persoanele în vârsta, chiar şi exerciţiile moderate, cum ar fi plimbarea şi
gimnastica, ajută la menţinerea tonusului muscular, a posturii, a echilibrului şi astfel se
reduce riscul de fracturi.
O oră de mers pe teren plat, o jumătate de oră de dans lent, clasic, sunt activitaţi care
menţin o masă osoasă normală, fiind recomandate în special persoanelor vârstnice, cu
patologii asociate.
Exerciţiile care implică susţinerea propriei greutăţi corporale sunt singurul tip care
stimulează partea de formare a osului din ciclul continuu de înlăturare a vechiului ţesut, de
reînnoire şi remodelare a acestuia.
Nici o doză de calciu, de vitamina D sau de THS nu poate compensa lipsa exerciţiului
de susţinere a greutăţii corporale.
Efectele benefice adiacente sunt la fel de importante: tonus crescut, menţinerea
"stimei de sine", relaxare.
Rolul asistentei medicale în prevenirea şi tratarea bolnavului cu osteoporoză
Cele şase elemente care dau sens vieţii profesionale de asistent medical, conform
Virginiei Henderson:
Scopul profesiei: - este de a ajuta pacientul sa-şi conserve sau sa-şi restabilească
independenţa în aşa fel încât el sa-şi poată satisface nevoile prin el însuşi.
Obiectivul: - activităţii profesionale este “beneficiarul”, adică persoana sau grupul de

persoane sprecare care se îndreaptă activitatea.
În atingerea obiectivului se ţine cont de faptul că individul bolnav sau sănătos
formează un tot cu nevoi comune tuturor fiinţelor umane, dar şi de faptul că manifestarea
nevoilor este diferită de la un individ la altul.
Rolul profesiei: - desemnează rolul social.

Rolul asistentei este de suplinire a independenţei, în asafel incât persoana să îşi poată
satisface cerinţele mai uşor şi fără handicap.
Pagina 56 din 76
Sursa de dificultate: - dificultăţile întâlnite la pacienţi (care pot pune persoana în
incapacitatea de a răspunde la una din nevoile sale), sunt cauzate de o lipsă, cum ar fi:lipsa de
forţă, lipsa de voinţă sau cea de cunoştinţe.
Intervenţia aplicată persoanei: - intervenţia va fi orientată asupra lipsei şi constă în a
spori independenţa persoanei.
Consecinţele: - reprezintă rezultatul obţinut, ameliorarea dependenţelor sau câştigarea
independenţei, atingerea scopului.
Asistenta medicală are un rol important în tratarea osteoporozei. Aceasta are ca scop
informarea persoanelor predispuse la osteoporoză în vederea evitării declanşării bolii, sau în
cazul osteoporozei deja instalate, aceasta va încerca alături de bolnav prevenirea unei
eventuale fracturi.
Ţinând cont de importanţa unei alimenţatii corespunzătoare în vederea profilaxiei
osteoporozei, asistenta medicală va explica pacientului necesitatea respectării unei diete,
ajutându-l totodată şi în organizarea acesteia.
Tot în atribuţiile nursei intră şi îndrumarea pacientului spre efectuarea unor exerciţii
zilnice pentru menţinerea unui schelet cât mai rezistent.
Asistenta medicală va respecta indicaţiile medicului în aplicarea unui tratament
corespunzător şi va oferi toate indicaţiile necesare în vederea continuării tratamentului din
momentul în care bolnavul va părăsi spitalul.
Principalele îndatoriri ale nursei în perioada spitalizării bolnavului cu osteoporoză
constau în:
Menţinerea curăţeniei la nivelul salonului, a mobilierului şi componentelor existente;
Pregătirea patului;
Dezinfecţia;
Igiena bolnavului;
Dezinfectarea obiectelor şi materialelor utilizate în activitatea de îngrijire;
Pregătirea instrumentarului chirurgical pentru sterilizare;
Observarea şi supravegerea funcţiilor vitale şi vegetative (respiraţie, puls, T.A. etc)
Să prevină complicaţiile postoperatorii, asigurarea securităţii bolanvului;
Să facă tot posobilul satisfacerii celor 14 nevoi fundamentale;
Să stabilească obiective de îngrijire
Să planifice şi să organizeze intervenţiile în funcţie de priorităţi
Pagina 57 din 76
În acordarea îngrijirii, să ţină cont deresursele pacientului în vederea recâştigării
independenţtei, conform obiectivelor fixate;
Să pregătească pacientul pentru ieşirea din spital, informându-l asupra regimului de
viaţă, alimentar, efort, riscuri, etc
Să-şi autoevalueze acţiunile desfăşurate în stagiile practice
Să realizeze acţiuni educative în scopul prevenirii complicaţiilor şi menţinerii gradului
de sănătate
Nutriţia
Necesarul de calciu recomandat variaza în funcţie de vârstă şi este cuprins între 1000
– 1300 mg /zi, fiind mai crescut la copii, vârstnici, femei gravide şi în perioada de
lactaţie.Aportul zilnic al populaţiei, în general este mult sub aceasta valoare. Cele mai
importante surse alimentare de calciu sunt:
legume, fructe (varză, patrunjel, fasole, portocale, grapefruit)
mac, nuci, alune, soia, linte, oua
produse lactate (lapte, iaurt, sana, brânzeturi / o cana de lapte conţine 250 mg calciu)
alimentaţie: 300 g de caşcaval (în caz de colesterol normal), 400 g de telemea, 800 ml
lapte dulce sau 4 iaurturi obişnuite sunt exemple de doză zilnică de calciu. Trebuie menţionat
faptul că orice derivat de lapte conţine calciu, nu doar laptele dulce, care uneori poate fi greu
de tolerat.
Vitamina D
Expunerea la lumina soarelui, respectiv alimentele bogate în vitamina D asigura
necesarul organismului, favorizând absorbţia calciului. Această vitamina creşte absorbţia
calciului din intestin.
La vârstnici, poate totuşi apărea o carenţă,care se compensează prin supliment de
vitamină D.
Proteina este necesară absorbţiei calciului, dar excesul poate aduce riscul favorizării
osteoporozei.
Dieta echilibrată, bogată în calciu este deci indispensabilă prevenirii osteoporozei.
Fumatul este interzis!
Repausul la pat
Pagina 58 din 76
Din momentul producerii unei fracturi până la recuperarea fizică a pacientului,

repausul la pat este obligatoriu.
În momentul observării unor îmbinătăţiri a recuperării fizicea a pacientului, vor fi
indicate exerciţii în scopul recuperării funcţiilor scheletului.
Pregătirea pentru examene paraclinice
În vederea efectuării examenelor paraclinice, asistenta medicală va oferi pacientului o

pregătire fizică şi totodată psihică.
Pregătirea psihică: este foarte importantă comunicarea nursei cu pacienţii pe care îi
are în îngrijire, de aceea asistenta medicală va stabili o legătură prin care va câştiga
încrederea bolnavului permiţând înlesnirea relaţiilor de comunicare cu acesta.
I se va explica bolnavului necesitatea efectuării examenului şi tehnica folosotă,
cerându-i-se să coopereze.
Pregătirea fizică: constă în deplasarea şi poziţionarea corespunzătoare efectuării
investigaţiilor, sau pregătirea materialelor necesare unei puncţii biopsii osoase şi
poziţionareacorectă a bolnavului pentru aceasta, etc.
Supravegherea bolnavului
Supravegherea bolnavului constă in urmărirea funcţiilor vitale şi vegetative, precum şi

a comportamentului şi a atitudinii sale faţă de situaţia patologică în care se află.
În ceea ce priveşte comportamentul bolnavului se vor urmării:
Poziţia bolnavului în pat
Starea psihică a acestuia (depresie, teamă, agitaţie, oboseală,etc)
Apetitul şi respectarea dietei
Somnul bolnavului
Prevenirea căderilor
Osteoporoza slăbeşte oasele şi acestea se fracturează mult mai uşor. Iată câteva
măsuri de prevenire a acestei situaţii nedorite.
Pagina 59 din 76
Reducrea riscului de cădere la domiciliu
Montarea balustradelor solide la toate scările, precum şi mânere de care să se poată
prinde la baie.
Acoperirea podelelor alunecoase cu covoare sau mochetă. Păstrarea ordinii în casă şi
înlaturarea obiectelor căzute pe jos, mai ales bucăţile de sfoară, aţă, cabluri electrice, de
telefon, etc.
Montarea telefoanelor în cât mai multe încaperi pentru ca ajutorul sa fie cât mai uşor
de solicitat în cazul unui accident.
Pacientul să fie echipat cu îmbrăcăminte şi încălţăminte care conferă siguranţă
maximă.
Să poarte încalţăminte care sprijină bolta plantei şi cu tălpi nealunecoase, dar feriţi-vă
de tălpile din cauciuc (tenişi) pentru că sunt atât de aderente încât va pot dezechilibra. Aveţi
grijă ca hainele, capoatele şi paltoanele să fie suficient de scurte ca să nu vă facă să vă
împiedicaţi când urcaţi scările.
Păstrarea echilibrului
În cazul observării unei nesiguranţe în timpul mersului, este indicată folosirea unui
baston. Poziţionarea articolelor de bucătărie cât mai la îndemână.
Controlul auzului şi vedereii
Dacă este cazul, folosirea unor ochelari şi a unui aparat auditiv. Iluminarea cât mai
bună a întreagii case.
În caz de cădere
Mişcările vor fi lente şi se vor evita forţarea braţului sau a piciorului lovit. În cazul
unei suspiciuni de fractură, se va evita mişcarea şi nu se va permite nimanui această acţiune
până la sosirea ajutorului medical.
Cazul I
NUME: MARIN
PRENUME: RODICA
SEXUL: F
VÂRSTA: 78 ani
DATA NAŞTERII: anul 1932, luna martie, ziua 23
DOMICILIUL: Bucureşti, sector 2, strada Litovoi Voievod
Pagina 60 din 76
OCUPAŢIA: pensionară
DATA INTERNĂRII: anul 2010, luna 07, ziua 18
DATA EXTERNĂRII: anul 2010, luna 07, ziua 28
DIAGNOSTIC LA INTERNARE: FRACTURĂ PERTROHANTERIANĂ
DREAPTĂ
DIAGNOSTIC LA EXTERNARE: OSTEOPOROZĂ
Motivele internării:
- durere de şold
- impotenţă funcţională totală
- poziţie vicioasă ( coapsa scurtată si rotită în exterior )
Anamneza:
Antecedente heredocolaterale: - neagă

Antecedente patologice:
- pe aceeaşi parte a suferit o hemipareză (2003)
- apendicectomie in copilărie
Antecedente fiziologice:
- prima menstră la vârsta de 12 ani
- menopauză de 25 de ani
- trei sarcini duse la capăt
- două sarcini întrerupte
Obiceiuri:
- fumătoare, de 45 de ani, un pachet pe zi
- alcool-neagă
Condiţii de viaţă şi muncă:
- bune
Istoricul bolii:
Pagina 61 din 76
Pacienta în vârstă de 78 de ani se prezintă de urgenţă la spital acuzând dureri
puternice la nivelul bazinului cu incapacitatea exercitării funcţiilor locomotorii, în urma unei
căzături petrecute cu o zi în urmă.
Pacienta descrie dureri spontane uşoare apărute la efort, sub formă de junghiuri, care
cedează la repaus. Durerile au apărut în urmă cu 15 ani, dar au fost ignorate şi puse pe seama
oboselii.
Examenul clinic:
Stare generală: alterată

Tegumente şi mucoase: normal colorate
Facies: anxios
Stare de nutriţie: bună
Aparat respirator:
- murmur vezicular prezent
- vibraţii vocale transmise normal
- ampliaţii respiratorii normale
Aparat digestiv:
- nedureros la palpare
- abdomen mobil cu respiraţia
Aparat cardiovascular:
- T.A.=110/70
- Zgomote bătute regulat
- Cord: în limite normale
EXAMENE PARACLINICE:
- Radiografie bazin faţă + profil

- Radiografie coloană lombară faţă + profil
- Radiografie pulmonară
- Electrocardiogramă
În urma examenelor radiologice s-au evidenţiat următoarele:

- tasarea corpurilor vertebrale, aspect biconcav
Pagina 62 din 76
- rarefierea radiologică a traveelor pe şoldul sănătos
- fractură de şold
Diagnosticul de certitudine al prezenţei osteoporozei a fost confirmat în urma
rezultatelor de mai sus, specifice acestei boli.
Investigaţii de laborator:
Hemiglobina= 14mg%
Hematocrit=42%
Trombocite=278.000/mm3
Leucocite=6200/mm3
VSH=8mm/h
Glicemie=80 mg/dl
Colesterol=180 mg%
TGO=25 U.γ/ml/h
TGP=20 U. γ/ml/h
Ca=6.8 mg%
Mg=1.8 mg%
Uree=24mg%
Bilirubină totală=0.8mg/%
Fibrinogen=0.3%
Timp Quick=4 minute
EVOLUŢIE ŞI TRATAMENT
Pacienta suferă o intervenţie chirurgicală la două zile de la internare în vederea

îndreptării poziţiei vicioase a bazinului şi reabilitării osului fracturat.
Tratamentul chirurgical constă in aplicarea a trei tije Ender.
În timpul actului chirurgical se întăreşte diagnosticul de osteoporoză prin observarea
consistenţei scăzute a osului.
După două săptămâni de la operaţie, se efectuează testul DEXA la coloană şi la şodul

sănătos, confirmă prezenţa osteoporozei.
Scor T = -2.8 la şold
Pagina 63 din 76
= - 2.9 la coloana lombară
Medicaţie
Fosamax –tablete, 70 mg/saptămână
Ca = 1000 mg/zi
Vitamina D= 400 U.I./zi
La un an de la externare pacienta se prezintă la spital pentru efectuarea unui nou test

DEXA, valorile rămânând aceleaşi.
Evoluţia din punct de vedere chirurgical este favorabilă.
CAZUL II
NUME: CONSTANTIN
PRENUME: MIHAELA
SEXUL: F
VÂRSTA: 68 ani
DATA NAŞTERII: anul 1942, luna august, ziua 22
DOMICILIUL: Bucureşti, sector 1, strada Occidentului
DATA INTERNĂRII: anul 2005, luna 01, ziua 13, marţi
DATA EXTERNĂRII: anul 2005, luna 01, ziua 16, vineri
DIAGNOSTIC LA INTERNARE: OSTEOPOROZĂ
Motivele internării
- dureri lombare
Pagina 64 din 76
- limitare în mişcare a coloanei lombare
ANAMNEZĂ
ANTECEDENTE HEREDOCOLATERALE:
- mama a suferit de osteoporoză
ANTECEDENTE FIZIOLOGICE:
- prima menstră la 13 ani
- menopauza instalată la 42 ani
- o sarcină dusă la termen
- trei sarcini întrerupte
ANTECEDENTE PATOLOGICE:
- apendicectomie la vârsta de 11 ani

- colecistectomie la vârsta de 48 de ani
OBICEIURI:
- nefumătoare
- alcool- neagă
- droguri- neagă
CONDIŢII DE VIAŢĂ ŞI MUNCĂ:

- bune
ISTORICUL BOLII
Pacienta în vârstă de 68 ani se prezintă la camera de gardă acuzând dureri persistente

în zona coloanei lombare accentuate în urmă cu o lună, care cedează la repaus.
Nu prezintă modificări neurologice ale membrelor inferioare.
Examenul clinic
Pagina 65 din 76
Stare generală: bună

Facies: anxios
Aparat respirator:
- ampliaţii respiratorii uşor abolite
- cutia toracică uşor coborâtă spre aripile oaselor coapsei şi marginea pelvisului,
respiraţie anevoioasă
Aparat digestiv:
- abdomen uşor destins de volum anterior, nedureros la palpare
- T.A.=120/70
EXAMENE PARACLINICE
- Radiografie coloană toraco-lombară faţă + profil
Pagina 66 din 76

- tasarea corpurilor vertebrale, aspect biconcav
- trame osoase ( osteogeneză imperfectă)
- scăderea grosimii corticale

Investigaţii de laborator
Hemiglobina= 12mg%
Hematocrit=41%
Leucocite=6900/mm3
VSH=8mm/h
Glicemie=90 mg/dl
Colesterol=200 mg%
TGO=30 U.γ/ml/h
TGP=25 U. γ/ml/h
Ca=7 mg%
Mg=2 mg%
Uree=24mg%
În timpul internării se efectuează mai multe investigaţii paraclinice:
- DEXA: Scor T = -2.7 şi -3.2 între vertebrele L1,L4

- Orteză toraco-lombo-sacrată (Corset Hessing)
Pagina 67 din 76
Medicaţie:
Actonel – 35 mg o dată pe saptămână

Ca = 1000 mg/zi
Tratament BFT
Antialgice

DEXA, valorile scorului T mediu fiind de – 2.6
CAZUL III
NUME: MIRCEA
PRENUME: THEODORA
SEXUL: F
VÂRSTA: 71 ani
DATA NAŞTERII: anul 1934, luna iunie, ziua 03
DOMICILIUL: Bucureşti, sector 2, strada Nada Florilor
DATA INTERNĂRII: anul 2005, luna 07, ziua 5
DATA EXTERNĂRII: anul 2005, luna 07, ziua 12
DIAGNOSTIC LA INTERNARE: TRAUMATISM PUMN DREPT
Motivele internării
- dureri intense
- impotenţă funcţională
ANAMNEZĂ
Pagina 68 din 76
ANTECEDENTE HEREDOCOLATERALE:
- neagă
ANTECEDENTE FIZIOLOGICE:
- prima menstră la 11 ani
- menopauza instalată la 40 ani
- nici o sarcină dusă la termen
- două sarcini întrerupte
ANTECEDENTE PATOLOGICE
- apendicectomie la vârsta de 11 ani
- colecistectomie la vârsta de 48 de ani
OBICEIURI:
- fumătoare de 46 de ani , 10 ţigări pe zi
- alcool- neagă
- droguri- neagă
CONDIŢII DE VIAŢĂ ŞI MUNCĂ:

- bune
ISTORICUL BOLII
Pacienta în vârstă de 71 ani se prezintă de urgenţă la spital acuzând dureri intense la

nivelul mâinii drepte, în urma unui traumatism suferit cu o oră inainte.
Examenul clinic
Stare generală: bună

Facies: anxios
Pagina 69 din 76
Aparat respirator:
- ampliaţii respiratorii normale;
Aparat digestiv:
- abdomen nedureros la palpare
- T.A.=110/70
EXAMENE PARACLINIC
- Radiografie pumn drept


- Deplasare epifizei distale inferioare a radiusului drept
( Panteau-Colles).
- Scăderea grosimii corticale a radiusului
- Trame osoase
- Evidenţierea de linii de fractură
Investigaţii de laborator
Hemiglobina= 13mg%
Hematocrit=43%
Pagina 70 din 76
Leucocite=7100/mm3
VSH=8mm/h
Glicemie=110 mg/dl
Colesterol=195 mg%
TGO=15 U.γ/ml/h
TGP=10 U. γ/ml/h
Ca=8 mg%
Mg=3 mg%
Uree=24mg%
- Reducere ortopedică
- Imobilizare în aparat ghipsat timp de şase săptămâni
- După scoaterea ghipsului se vor efectua exerciţii de recuperare
- DEXA de coloană lombară- scor T= -3.1 între vertebrele L1 şi L4
Medicaţie
Fosamax - 70 U.I. o dată pe săptămână

Ca = 2000 mg/zi
Antialgice
Antiinflamatoare

DEXA, valorile scorului T mediu fiind de – 2.6.
Pumnul este consolidat şi recuperat funcţional.
Procesul nursing în cazurile studiate
Pagina 71 din 76
Pregătirea preoperatorie
În cazul intervenţiilor chirurgicale este recomandat să i se ofere pacientului condiţii
optime pentru a diminua stress-ul suferit şi a se adapta uşor schimbărilor de mediu.
Datorită fracturii şi a imobolităţii cauzate de aceste, bolnavul va fi în repaus la pat.
Dar starea patologică şi durerea nu sunt singurele motive ale menţinerii pacientului la pat, ci
este şi o măsură profilactică până în momentul reparării chirurgicale a osului lezat.
Prioritare în spital vor fi şi înlăturarea durerii şi pregătirea psihică a pacientului
învăţându-l să se obişnuiască şi să accepte starea sa actuală şi intervenţiile curative necesatre.
Aceasă pregătire psihică va consta în oferirea informaţiilor necesare înţelegerii bolii şi
a motivelor cauzatoare de fractură, apoi prezentarea cu ajutorul unui limbaj accesibil
pacientului vor fi prezentate măsurile care urmează a fi luate în vederea refacerii cât mai
complete a acestuia.
Asistenta medicală va pregăti pacientul în vederea efectării investigaţiilor necesare
stabilirii unui diagnostic sau pregătitoare intervenţiei chirurgicale.
Se va recolta sânge pentru analizele de laboratorşi se va explora şi pregăti zona pe
care se va executa intervenţia chirurgicală.
Pacientul va prezenta o igienă corespunzătoare cu o pregătire preoperatoare corectă.
Este imperativ ca bolnavul să nu mănânce înainte de operaţie, iar în cazul unei
operaţii de urgenţă se va efectua o clismă evacuatoare înaintea intrării în sala de operaţii.
Se urmăresc funcţiile vitale ( T.A., pulsul, respiraţia).
Se urmăreşte echilibrul hidroelectrolitic.
Pacientul va fi vizat şi examinat de anestezist.
Pregătiri postoperatorii
După intervenţia chirurgicală, pacientul va fi transferat în secţia de terapie intensivă

unde îi vor fi monitorizate funcţiile vitale dacă este cazul sau direct în salon.
În lipsa acestuia din salon, asistenta medicală va avea grijă ca patul şi salonul să fie
pregătite în vederea revenirii pacientului de la sala de operaţii.
Salonul trebuie să fie aerisit, cu o lumină difuză în primele ore după operaţie şi o
temperatură adecvată, lenjeria curată, muşama, traversă şi colac de cauciuc dacă este nevoie.
Se vor urmării poziţia bolnavului în pat, şi calmarea durerii postoperatorii.
După trezirea completă se vor face uşoare mobilizări în funcţie de posobilităţile
pacientului pentru a fi prevenite potenţialele complicaţii cum ar fi escarele.
Pagina 72 din 76
Asistenta medicală va administra tratamentul necesar la indicaţia medicului, alături de
o dietă recuperatoare şi impusă osteoporozei, supraveghând în acelaşi timp echilibrul
hidroelectrolitic.
Ţinând cont de vârsta înaintată a pacienţilor caresuferă în general de osteoporozaă
aceştia pot fi demoralizaţi foarte uşor, putând ajunge chiar la depresie.
Ştiind acestea, asistenta medicală va avea grijă să prevină acest lucru menţinând
moralul ridicat al pacientului prin conversaţii plăcute şi încurajatoare referitoare la starea lor.
Îngrijirea plăgii operatorii
Păstrarea igienei este foarte importantă în evoluţia fară probleme a plăgii operatorii.
Pentru menţinerea igienei la nivelul plăgii pansamentul va fi schimbat la două zile
dacă evoluţia plăgii este normală, fara supuraţii şi nedureroasă.
În caz contrar, pansamentul se schimbă de mai multe ori pe zi, după caz, în funcţie de
abundenţa secreţiei pentru a evita iritarea pielii sau infecţia plăgii.
Dacă evoluţia operaţiei şi a plăgii sunt favorabile, firele vor fi scoade în a 8-a zi de la
intervenţia chirurgicală.
Asistenta va monitoriza funcţiile vitale ale pacientului, mai ales temperatura deoarece
apariţia unui croşeu febril (38-39 Grade Celsius) alături de usturime, tensiune, sau durere la
nivalul plăgii poate indica infecţie la nivelul plăgii.
În caz de infecţie, se recomandă redeschiderea plăgii, curăţarea ei şi spălarea cu
betadină şi apă oxigenată.
Plăgile supurate vor fi monitorizate zilnic până în momentul vindecării acestora.
O plagă vindecată nu trebuie sa prezinte eritem, durere la palpare sau usturime.
Familia va trebui pusă la curent cu disciplina la careva trebui să se supună bolnavul.
Concluzii
Osteoporoza este o boală nevindecabilă, de aceea rolul asistentei medicale este foarte
important pentru ca bolnavul să poată fi ţinut sub observaţie periodică.
Asistenta medicală prin discuţii cu bolnavul arată rolul deosebit al respectării
regimului de viaţă echilibrat, cu o dietă corespuntătoare şi un control periodic al evoluţiei
osteoporozei.
Pagina 73 din 76
Nursa reprezintă legătura dintre pacient şi medic, observând toate modificările
apărute. Ea va îndeplini toate prescrierile medicului, iar bolnavul urmează instrucţiunile date
de aceasta.
Osteoporoza este o boală cu incidenţă crescută, dar cu care bolnavul poate trăi mulţi
ani, iar pentru prevenirea complicaţiilor este necesară o muncă de lămurire cu pacientul
având în vedere ce reprezintă boala sa si prin ce metode ar putea fi ţinută în frâu.
Planul de îngrijire
Planul de îngrijire se va efectua în funcţie de nevoile permanente sau schimbătoare ale

pacientului.
Planul de îngrijire poate fi influenţat de vârsta pacientului, condiţia în care se află,
capacitatea sa fizică şi intelectuală etc.
Planul de îngrijire se va face după nevoile pacientului, având ca etalon Modelul
conceptual al Virginiei Henderson.
Precizarea conceptelor cheie ale acestui model:
Individul bolnav sau săsătos este văzut ca un tot complex prezentând 14 nevoi
fundamentale caretrebuiescsatisfăcute.
Rolul asistentei intră în aplicare în momentul în care, din diferite motive patologice,
pacientul nu mai poate satisface singur aceste nevoi.
Scopul asistentei medicale este de suplinire a ceea ce pacientul nu poate face singur,
referitor la nevoile care trbuiesc satisfăcute.
Scopul îngrijirilor este de a păstra sau de a restabili independenţa individului în
satisfacerea acestor nevoi.
Pentru a aplica modelul conceptual al Virginiei Henderson, asistenta medicală trebuie
să ştie că o nevoie fundamentală este o necesitate vitală a fiinţei umane pentru a-şi asigura
starea de bine în apăsarea fizică şi mentală.
Cele 14 nevoi fundamentale redate de Virginia Henderson sunt:
Nevoia de a respira şi a avea o circulaţie adecvată;

Nevoia de a se alimenta şi hidrata;
Pagina 74 din 76
Nevoia de a elimina;
Nevoia de a se mişca, de a-şi păstra o bună postură;
Nevoia de a dormi, a se odihni;
Nevoia de a se îmbrăca şi dezbrăca;
Nevoia de a-şi menţine temperatura corpului în limite normale;
Nevoia de a fi curat, a-şi proteja tegumentele;
Nevoia de a evita pericolele;
Nevoia de a comunica;
Nevoia de a acţiona după credinţele sale referitoare la religie;
Nevoia de a se realiza;
Nevoia de a se recrea;
Nevoia de a învăţa despre sănătatea sa.
NEVOIA FUNDAMENTALĂ PROBLEMA SURSA DE OBIECTIVE INTERVENTII EVALUARE

DIFICULTATE AUTONOME DELEGATE
Nevoia de a evita pericolele
Nevoia de a se mişca, de a-şi păstra
o bună postură
Nevoia de a se îmbrăca şi dezbrăca
Nevoia de a învăţa despre sănătatea
sa
Nevoia de a elimina
Nevoia de a se alimenta şi hidrata
Nevoia de a dormi, a se odihni
NEVOIA FUNDAMENTALĂ PROBLEMA SURSA DE OBIECTIVE INTERVENTII EVALUARE
DIFICULTATE
AUTONOME DELEGATE
Nevoia de a respira şi a avea o
circulaţie adecvată
Nevoia de a-şi menţine temperatura

corpului în limite normale
Nevoia de a fi curat, a-şi proteja

tegumentele
Nevoia de a comunica
Nevoia de a se recrea
Nevoia de a se realiza
Pagina 75 din 76
Nevoia de a acţiona după credinţele
sale referitoare la religie
Pagina 76 din 76

Osteoporoza Si Riscurile Fracturilor La Batrani

Caricato da

Informazioni sul documento

Copyright

Formati disponibili

Condividi questo documento

Condividi o incorpora il documento

Opzioni di condivisione

Hai trovato utile questo documento?

Questo contenuto è inappropriato?

Copyright:

Formati disponibili

Osteoporoza Si Riscurile Fracturilor La Batrani

Caricato da

Copyright:

Formati disponibili

SCOALA POSLICEALA SANITARA SF VASILE CEL MARE-BUCURESTI

ASPECTE ALE INGRIJIRII OSTEOPOROZEI

Osteoporoza reprezintă un pericol pentru orice persoană poate nu imediat, dar cu

Asistenta medicală, nursa, trebuie să asigure implicarea activă a individului şi familiei

Osteoporoza a fost mult timp considerată ca o stare normala a vârstnicilor

Osteoporoza poate fi tratată şi mai ales prevenita cu succes.

DATE DIN LITERATURA MEDICALĂ PRIVIND TEMA

1.Osteoporoze idiopatice (primare):

Osteoporoza idiopatică tip I (postmenopauză,presenilă)

Este întâlnită la femei în vârstă de 50-65 de ani, la un interval de 15-20 de ani de la

Osteoporoza idiopatică de tip II (senilă, de involuţie)

Este întâlnită la persoanele de peste 70 de ani de ambele sexe, rezultând dintr-o

Osteoporoza idiopatică a adultului tânăr

Osteoporoza idiopatică juvenilă

Mai rară decât osteoporoza adultului tânăr.

Osteoporoza indusă de glucocorticoizi

Este întânlită în sindromul Cushing si după tratamentul îndelungat cu corticoizi.

Osteoporoza din hipertiroidism

Poate fi atât endogenă, cât şi exogenă în cazul subiecţilor cărora li se administrează

Osteoporoza bărbatului cu hipogonadism

Hipogonadismul constituie una din cauzele osteoporozei la bărbat, identificat la 3-7%

Osteoporoza atletelor amenoreice

Exerciţiile fizice în general au un efect beneficasupra scheletului, atleţii având o amsă

Osteoporoza rezecaţilor gastric

Osteoporoza este relativ frecvent întâlnită în cazul bolnavilor supuşi chirurgiei

Osteoporoza din diabetul zaharat

Nu prezintă o complicaţie majoră a acestuia deşi masa osoasă este redusă la

Activitatea fizică şi orostatismul sunt esenţiale pentru menţinerea masei osoase,

Expunerea la un mediu microgravitaţional determină o pierderede calciu din scheletul

Este o afecţiune ereditară rară, determintă de o sintză anormală a colagenului cu

Consumul mare şi îndelungat poate duce la o osteoporoză severă.

Osteoporoza indusă de anticonvulsivante

Studiile densiometrice au identificet o masă osoasă redusă cu 10-30% la bolnavii

Osteoporoza bolnavilor cu homocistinirie

Homocistinuria se datorează unei eroro innăscute în metabolismul metioninei.

ANATOMIA ŞI FIZIOLOGIA SISTEMULUI OSOS

Secţiune în os: Os trabecular normal:

Sunt osteoblaste care rămân în urmă când suprafaţa de osteoformare avansează.

Oasele ca şi restul organismului, se afla intr-o permanentă stare de modificare, când

Îndepărtarea şi înlocuirea ţesuturilor îmbătrânite implică în mod normal, în fiecare

Întrucât acţiunea osteoclastelor durează aproximativ două săptămâni, iar sinteza

La menţinerea echilibrului remodelării osoase partcipă factori sistemici şi factori

Factorii sistemici (hormonali)

Sunt reprezentaţi de hormonul paratiroidian, vitamina D şi derivaţii săi activi.

MASA OSOASĂ MAXIMĂ

Osteoporoza nu este o problemă a osului anormal ci a unei deficienţe la nivelul

Utilitatea cunoaşterii densităţii masei osoase:

Osteoporoza este considerată sindrom anatomoradiologicoclinic, determinată de

Osteoporoza idiopatică (primară) :

Osteoporoza secundară unor boli metabolice

Factori de risc inevitabili

Factori de risc influenţabili

Riscuri deosebite pentru persoanele în vârstă:

- predispoziţia pentru căderi - cauzele includ:

- nivelul scăzut al calciului:

- măsuri de siguranţă pentru vârstnici:

Tipuri de fractură vertebrală

Fractura prin tasare

Fractura platoului vertebral (adâncitură în învelişul superior al osului)

Efecte pe termen lung :

Cele mai dese şi periculoase şi mai generatoare de infirmităţi cauzate de osteoporoză.

Tipuri de fractură de şold :

Trohanteriană, sau intertrohanteriană – se produc la exteriorul articulţiei colului

FRACTURA LUI COLLES