Sei sulla pagina 1di 2

Metoda Interviului

Ancheta pe baza de interviu presupune raporturi verbale intre participantii aflati fata in fata,
centrarea asupra temei cercetate, directia unilaterala de actiune, fiecare participant pastrandu-si locul de
emitator sau de receptor.
Interviul, desi strans legat de alte fenomene (intalnirea, convorbirea, dialogul, interogatoriul), se
deosebeste net de ele.
Astfel, interviul presupune intalnirea, fara ca intalnirea sa presupuna neaparat interviul. Intre ele se
stabilesc relatii ca de la mijloc la scop.
In intalnire, interviul este unul dintre scopurile posibile.
In convorbire avem schimb de informatii in ambele sensuri, persoanele schimbandu-si permanent
locurile, fapt care nu este posibil in interviu.
Dialogul si interviul se presupun reciproc, prin ele facandu-se trecerea de la o stare la alta; totusi
interviul este mai mult decat un dialog, fiindca in cadrul lui se obtin informatii pe care nu le cunoastem
dinainte.
In fine, atat interogatoriul, cat si interviul vizeaza strangerea de informatii, ambele fiind de tip
maieutic; totusi, in interogatoriu exista constiinta faptului ca o forta exterioara impune obtinerea unui
raspuns, in timp de in interviuse lasa la alegerea subiectului de a raspunde sau nu.
In calitatea sa de strategie de culegere a informatiilor, interviul pote fi conceput ca metoda integrata
altor metode mai largi sau ca metoda de sine statatoare, cu legile si caracteristicile sale proprii.

Exista: y interviuri individuale si de grup;


y interviuri clinice (centrate pe persoana) si focalizate (centrate pe tema investigata).

Clasificarea interviurilor poate fi facuta si dupa alte criterii:


I scopul lor;
I gradul de implicare a participantilor;
I intentionalitatea intervievatorului;

Luand in considerare asemenea criterii, Malim si Birch au deprins urmatoarele tipuri de interviuri:
H interviul ostil (cand cele doua parti au scopuri diferite).

1
H interviul de cercetare (caracterizat printr-o minima implicare personala a ambelor parti, fapt
care creste gradul de obiectivitate);
H interviul raport (presupune un mare grad de interactiune si cooperare pentru atingerea
scopului propus);
H interviul increderii asimetrice (o parte este mai increzatoaredecat alta, ca in relatia dintre
medic si pacient, in care pacientul are un grad mai mare de incredere in medic decat invers);
H interviul de profunzime (in care intentia intervievatorului este de a stabili un grad maxim de
incredere a intervievatului in vederea exploatarilor perspectivelor si motivatiilor acestuia);
H interviul fenomenologic (se bazeaza pe discutii libere, se sprijina mult pe incredere, are un
final deschis).

Cercetarea prin interviu creeaza un anumit context si ridica o serie de probleme cum ar fi:
K ce se pierde si ce se castiga din raspunsurile intervievatului in functie de transcrierea lor
(transcrierea completa, dar fara semne de punctuatie, sau incompleta, dar cu punctuatia conventionala?);
K supra- sau sub-interpretarea (atribuirea pentru raspunsuri a unor sensuri pe care acestea nu
le detin);
K interpretarea partiala (textul scris pierde mult din interactiunea vie a participantilor);
K intentionalitatea si lecturile multiple (este bine ca cercetatorul sa dispuna de multe
perspective fara ca acestea sa conduca la denaturarea raspunsurilor participantilor);
K efectele relatiilor anterioare (cunoasterea celor intervievati s-ar putea solda fie cu o mai
mare deschidere a participantilor, fie cu formularea unor ipoteze asupra acestora care sa nu corespunda
realitatii);
K pericolul fetisizarii anumitor strategii;
K interpretativitatea si contratransferul;

Multe dintre problemele anchetei pe baza de interviu sunt commune cu cele ale anchetei pe baza de
chestionar sau chiar cu cele ale metodei convorbirii.
Ambele forme de ancheta permit investigarea unui numar mare de subiecti intr-un timp relative scurt,
recoltarea unui material extreme de bogat, ca si prelucrarea lui rapida (mai ales atunci cand avem de a face
cu raspunsuri precodificate).