Documenti di Didattica
Documenti di Professioni
Documenti di Cultura
1. Apariţie
Poezia “Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” deschide volumul de debut al
poetului:“Poemele luminii”(1919) şi este o artă poetică a creaţiei lui Lucian Blaga.
Metafora centrală a acestui volum este lumina semnificând cunoaşterea şi iubirea sau,
mai degrabă, cunoaşterea prin iubire.
2. Conţinutul de idei
S-a afirmat că lirismul lui Blaga este unul predominant reflexiv, deoarece fiecare poezie a
sa este legată de o reflecţie, de o idee filozofică.
Astfel ca specie lirică poezia “Eu nu strivesc…” este o meditaţie filozofică deoarece
versurile sintetizează cu mijloacele poeziei, în limbaj metaforic, concepţia filozofică a lui
Blaga. De fapt ideea centrală a poeziei fusese formulată anterior ca un aforism în volumul
“Pietre pentru templul meu”(volum de aforisme, cugetări filozofice): “Câteodată datoria
noastră în faţa unui adevărat mister nu e să-l lămurim, ci să-l adâncim aşa de mult încât
să-l prefacem într-un mister şi mai mare”. Această concepţie va fi inclusă ca o idee de
bază în sistemul filozofic al lui Blaga şi explicată pe larg în lucrarea “Trilogia
cunoaşterii”. O scurtă prezentare a concepţiei sale filozofice este necesară pentru
înţelegerea poeziei.
Blaga considera că noi trăim într- un univers plin de mistere pe care noi, oamenii ne
străduim să le înţelegem. Problema este că Marele Anonim (Marele Tot) a pus o limită
caspacităţii noastre de cunoaştere - “cenzura transcedentală”. Totuşi, avem la dispoziţie
două modalităţi de cunoaştere:
• Cunoaşterea paradisiacă - cunoaşterea ştiinţifică, prin care, cu ajutorul raţiunii, se
încearcă elucidarea misterului; aceasta nu reuşeşte să clarifice tainele, reuşind doar să
destrame frumuseţea lor;
• Cunoaşterea luciferică – cunoaşterea poetică; aceasta nu implică raţiunea ci
sentimentul şi nu urmăreşte lămurirea misterului ci potenţarea lui, accentuarea lui. În
felul acesta misterul nu e dezvăluit ci înfrumuseţat.
În mod evident Blaga este adeptul celui de-al doilea tip de cunoaştere şi prin poeziile sale
accentuează misterul lumii înconjurătoare, încifrându-l prin intermediul limbajului
metaforic.
Tema poeziei este deci cunoaşterea sau contrastul dintre cunoaşterea (gândirea)
raţională, ştiinţifică şi cea poetică. Poetul –filozof se declară protector al tainelor pe care
nu le “sugrumă” ci le schimbă în “ne-nţelesuri şi mai mari” pentru că le iubeşte. Această
idee nu este însă transmisă într-un discurs filozofic ci într-o confesiune lirică încărcată de
metafore revelatorii.
Evident poezia îl defineşte pe poet, prezenţa eului liric fiind sugerată de prezenţa mărcilor
specifice: pronume personale “eu”, posesive “mea”, “mei”şi verbe la persoana I sg: “nu
strivesc”, “nu ucid”, “le-ntâlnesc”, “iubesc”etc.
Poemul pune în opoziţie două atitudini posibile vizavi de “corola de minuni a lumii”,
concretizată în “flori”, “ochi”, “buze”, “morminte”. Opoziţia se organizează în jurul a
două metafore centrale: lumina mea – lumina altora, sau a celor două pronume: eu-alţii.
Lumina mea/eu Lumina altora/alţii
Nu strivesc corola de minuni Sugrumă vraja nepătrunsului ascuns
Nu ucid cu mintea tainele ce le-ntâlnesc
Cu lumina mea sporesc a lumii taină
Îmbogăţesc întunecata zare cu largi fiori de
sfânt mister
Iubesc şi flori şi ochi şi buze şi morminte