Sei sulla pagina 1di 6

AL DOILEA RAZBOI DE TREIZECI DE ANI

Anul 1986 a fost marcat in lumea intelectuala a Germaniei Federale de un imens


scandal care a ramas cunoscut sub numele de “Historikerstreit” care a redeschis multe
din chestiunile socotite tabu pana atunci. Germania se confrunta cu propriul trecut
incercand sa explice ceea ce parea de neexplicat: experienta nazista cu tot ceea ce a adus
ea de la suferintele provocate propriului popor si intregii Europe pana la extrem de
sensibila problema a Holocaustului. Marele scandal a fost provocat de fapt de pozitia
unor istorici precum Ernst Nolte sau Andreas Hillgruber care au incercat sa iasa din
tiparul postbelic al istoriografiei germane- acela de a incadra perioada nazista mai
degraba in sfera imprecatiei si nu in cea a studiului istoric propriu-zis. Devenea necesara
o punere in discutie a cauzelor, a cum s-a ajuns aici. Ca rezultatul a fost Auschwitz sau
Treblinka Nolte si Hillgruber nu au negat, au vrut doar sa se treaca dincolo de simpla
condamnare ritualica a nazismului si sa se incerce sa se inteleaga cum a fost posibil, ce
au gandit cei care au comis aceste atrocitati. O alta problema era si mai delicata si
probabil irezolvabila: in ce masura un tanar german nascut in 1965 sau 1970 , sa spunem,
trebuia sa se considere vinovat pentru crime comise de bunicii lui. Cum ramane cu
problema responsabilitatii individuale? Ar trebui germanii sa se simta vinovati pana la
sfarsitul veacurilor pentru niste crime comise intr-un context specific si irepetabil de
inaintasii lor? Fireste, totul a fost acoperit de o mare de insulte si de atacuri salbatice de
o parte si de cealalta si totul a ramas cumva in aer. Oricum, problema fusese ridicata si
opera lui Nolte din 1987 “Razboiul civil european. 1917-1945” venea sa detalieze teza
care provocase imensul scandal din anul precedent.
Teza lui Nolte expusa pe larg in aceasta carte era intr-adevar socanta pentru un
public vest-german obisnuit sa auda de 40 de ani ca nazismul a fost Raul absolut si ca
intreaga istorie germana de la Henric Pasararul incoace era cumva responsabila pentru
indescriptibilul climax criminal nazist. Oare nu cumva nazismul a fost o reactie in final
criminala si extrema la ceea ce multi germani au perceput atunci ca fiind o amenintare

1
mortala? Absolvent de Filosofie si elev al lui Heidegger, Nolte aplica in acest studiu
metoda fenomenologica- simplificand, aplicata in acest context, aceasta metoda ar
insemna sa incercam sa facem “tabula rasa” din toate prejudecatile si presupozitiile
noastre despre nazism si perioada si sa incercam sa reconstituim pe cat ne sta in puteri
contextul real ideatic si afectiv in care a luat nastere nazismul. Ce gandeau oamenii
aceia, care le erau temerile, fantasmele, strict delimitate de contextul de atunci? In 1923
sau 1933 Auschwitz-ul era undeva intr-un viitor fantastic si improbabil, dar ororile
bolsevice erau deja o realitate. Ce vrea Nolte sa ne faca sa intelegem este un lucru banal
in simplitatea lui: atunci cand analizam , de exemplu, puciul de la Munchen din 1923 sau
votul pentru nazisti din 1930 sau 1932 noi o facem, invariabil, avand deja in minte
Auschwitz-ul si-i condamnam retroactiv pe cei care au actionat cumva in 1923 sau 1932
pe baza unor evenimente petrecute dupa 1942,sa spunem. Fireste, tocmai aplicarea
acestui fapt simplu in cercetarea istorica sau in imaginea publicului mediu este incredibil
de grea, pentru ca este perceputa ca fiind o justificare sau chiar o apologie voalata a
nazismului si a ororilor sale incontestabile. Continuand insa conformismul sufocant de
pana atunci ajungem la o totala lipsa de intelegere reala a ceea ce s-a petrecut cu
adevarat si la o condamnare propagandistica , simplista a Holocaustului care ne lasa
perplecsi si incapabili de a intelege care au fost resorturile din spatele acestor crime.
Altfel spus, Nolte spune ca , in viziunea sa, nazismul este o miscare eminamente
de riposta, reactionara in intelesul strict al cuvantului fata de ceea ce un numar foarte
mare de germani de dupa 1917-1918 au perceput ca fiind un pericol mortal-bolsevismul
rus. Climatul ideologic real al anilor 1920 , explica Nolte, a disparut aproape complet din
orizontul nostru intelectual de azi. Ori tocmai acesta ne-ar duce la o intelegere reala, in
viziunea sa , a nazismului si a fascismului european, in general. Teoria clasica a frustrarii
germane de dupa Versailles acopera doar o parte a ceea ce se intampla in mintile multor
germani dupa 1919. Nolte se bazeaza pe largi extrase din presa de dreapta a vremii, din
diverse opere literare specifice perioadei, programe politice etc si ajunge la reconstituirea
unui mental colectiv german terifiat de groaza si cutremurat de ororile petrecute in
Rusia bolsevica dupa 1917. Sutele de mii de refugiati rusi sau germani baltici aduceau cu
ei povesti oribile care, adaugate la toate umilintele si privatiunile aduse de infrangerea in
razboi si de clauzele Versailles-ului, au conturat un mental colectiv dominat de o frica

2
apocaliptica. Si asta pentru ca ce putea transpare din povestirile acestor refugiati sau din
marturiile putinilor occidentali scapati din Rusia parea si chiar era intr-adevar fara
precedent. O intreaga categorie umana, “burghezia” , inteleasa intr-un sens foarte larg,
era exterminata in numele unei ideologii care promitea realizarea paradisului terestru, o
lume a egalitatii si fericirii , o lume fara clase sociale si fara nedreptatile aduse de acestea,
o lume pentru care merita sa ucizi si sa fii ucis in viziunea bolsevicilor. Germania era ,
pe langa Polonia pe care bolsevicii se laudau ca “o vor strivi ca pe un pai” , in prima linie
in fata acestei amenintari mortale care viza tot ceea ce insemnau clasele cultivate sau
avute ale societatii, “burghezia” in foarte largul inteles bolsevic.
De asemenea, in tabloul apocaliptic care razbate din documentele de epoca citate
de Nolte mai intervenea un curent subteran ideologic care nutrea aceasta frica :
iudeobolsevismul. Paturile amenintate si-au pus o intrebare naturala : “cui prodest?”.
Numarul intr-adevar foarte mare de evrei din conducerea Partidului Bolsevic Rus ca si
din partidele si miscarile europene de stanga parea sa acrediteze ideea ca, de fapt,
comunismul nu este decat o uriasa manevra de diversiune a evreilor care se folosesc de
clasele de jos pentru a distruge elitele europene si pentru a domina complet civilizatia
europeana. Tezele din “Protocoalele inteleptilor Sionului”, un fals obscur al unui conte
agent al Ohranei tariste tiparit in 1903 si ramas aproape necunoscut initial, cunosc
celebritatea mondiala dupa 1917. Pentru a vedea cat de raspandita era teza iudeobolsevica
in peisajul ideologic al anilor 1920 putem cita declaratii ale lui Churchill din 1919 care
era convins ca evreii sunt adevaratii stapani ai Rusiei bolsevice sau simple articole din
presa americana mainstream care sustineau aceeasi opinie. Fireste, era o tragica
neintelegere. Toti acesti oameni confundau cauza cu efectul. Nu evreii provocasera
miscarea generala de emancipare inceputa cu iluminismul si al carei punct culminant si
exagerat l-a constituit bolsevismul ci miscarea generala de emancipare a adus cu sine si
rolul semnificativ al evreilor ca parte a acestui proces. Aceasta miscare de emancipare
care era de fapt emanciparea de traditie, de toate formele vietii si autoritatii care nu erau
sanctionate de ratiune a provocat de la 1789 incoace o reactiune furibunda (care va
imbraca forme diferite, incepand cu contrarevolutionarii ultracatolici, aparatori ai
Vechiului Regim si ai “Tronului si Altarului”, inspirati de Joseph de Maistre, Louis de
Bonald sau Donoso Cortes in spatiul romano-catolic european , sau romantismul

3
“volkisch”, “Blut und Boden” specific spatiului german ), reactiune a carei forma ultima ,
adaptata societatii de mase de dupa 1918 si in esenta la fel de criminala precum forma
bolsevica a miscarii de emancipare, a fost nazismul. Asa cum Razboiul de 30 de ani a
fost un razboi civil european, motivat religios, asa, in opinia lui Nolte, perioada 1917-
1945 a fost un razboi civil european motivat ideologic, faza finala a dramei incepute in
secolul al XVIII-lea , lupta dintre proiectul iluminist care dorea instaurarea imparatiei
Ratiunii pe Pamant si distrugerea oricarui lest irational, dar sanctionat de traditia
imemoriala si proiectul antiiluminist al carui scop era mentinerea omului in limitele sale
“naturale” , traditionale. Cum o spune Nolte, scopul atacului antiiluminist , a carei ultima
faza o reprezinta fascismul radical sau nazismul, este infrangerea “transcendentei”, adica
incercarea titanica de a modela complet omul dupa tiparele ratiunii si de a-l “elibera”
de sub orice determinare naturala. Intr-o alta opera a sa, “Der faschismus in seine
epoche”, Nolte va da un exemplu concret a ceea ce el numeste”transcendenta”- zborul
lui Iuri Gagarin in spatiul extraterestru, forma completa a depasirii limitelor “naturale”.
In 1945, proiectul antiiluminist european este definitiv infrant dupa un “razboi civil
european “cu adevarat titanic, spune Nolte. In Razboiul Rece au ramas pe campul de
lupta forma radicala a proiectului iluminist si cea moderata , dar reactiunea
antiiluminista, “antitranscendenta” a fost definitiv infranta in 1945.
Rolul evreilor ca promotori esentiali ai “transcendentei” , ai universalismului
ratiunii a fost , evident, foarte des enuntat in epoca de adversari, insa Hitler a facut pasul
fatal, crede Nolte. Dar sa vedem ce are de spus Nolte insusi: “… ce voia Adolf Hitler sa
exprime prin cuvantul “evreu” nu este nimic altceva decat ceea ce aproape toti ganditorii
secolului ai XIX-lea numisera cu sens pozitiv “progres” , acel complex de stapanire tot
mai deplina a naturii si de instrainare de aceasta , de industrializare si de libertate a
comertului, de emancipare si de individualism, complex pe care pentru prima oara
Nietzsche si dupa el cativa filosofi ai vietii , precum Ludwig Klages si Theodor Lessing,
il declarasera o amenintare la adresa “vietii”. Pentru Hitler, aceasta “viata” corespunde in
totalitate “ordinii naturale” , adica structurii societatii concomitent taraneasca si
razboinica, cea care, dupa parerea lui, exista inca in forma clasica in Japonia actuala, in
timp ce in Europa a fost periclitata de utopia pacii crestinismului si apoi de o
industrializare excesiva, insotita de fenomene de criza si descompunere.

4
Asadar, Hitler are in vedere acelasi proces care ,pentru Marx , fusese simultan
progres si declin, proces care ar putea fi numit intelectualizarea lumii. Insa Marx si
Nietzsche, Lessing si chiar Klages ramasesera totdeauna departe de ideea ca ar exista o
cauza concreta , umana a acestui proces. Hitler a facut insa acest pas , care a insemnat o
rasturnare fata de orice ideologie de pana atunci si care n-ar mai fi trebuit numit ideologie
in sensul originar , deoarece atribuie unui grup de oameni puterea de a da nastere unui
proces transcendental. Si totusi teza continea si ceva adevar, intrucat evreii, ca “popor al
scrisului” si apoi ca grup aparent stimulat in mod special prin emancipare, insa in
realitate extreme de afectat, aveau deja o relatie aparte cu acea intelectualizare, fara sa
fie cauza, ci forma ei de aparitie. De aceea, are o explicatie faptul ca Hitler , in intentia de
apara razboiul ca parte indispensabila a “ordinii naturale”, a indreptat tendintele de
genocid ale razboiului modern in primul rand impotriva evreilor . Insa un genocid care
urmeaza acestei intentii nu mai este doar un simplu genocid”(pp. 399-400).
Integrat acestei lupte uriase, episodul nazist capata, fireste, alte conotatii. Ultima
faza a luptei dintre proiectul iluminist si cel antiiluminist, Al Doilea Razboi de 30 de ani,
a cunoscut forme extreme si fara precedent. Ambele parti au comis propriul genocid.
Partea revolutionara, adica bolsevicii ca forma extrema a proiectului iluminist, au comis
primii genocidul de dupa 1917 si din timpul Razboiului Civil Rus.Reactiunea
antiiluminista, adica nazismul in forma ei extrema , a raspuns ,supralicitand , prin
Holocaust, inteles de Nolte,cum am vazut, ca fiind “crima transcendentala”, identificand
cauza unui proces impersonal cu un grup specific de oameni. Nu este vorba de a nega
sau justifica ororile comise de nazisti, ci de a le intelege.
Fireste, demersul lui Nolte, in opinia mea, are numeroase puncte criticabile. Fiind
de acord cu ideea esentiala a caracterului reactionar al nazismului in sensul lui Nolte, nu
pot sa nu fiu de acord cu observatia lui Francois Furet care arata ca Nolte a exagerat rolul
anticomunist al nazismului. Nazismul nu a fost doar fundamental anticomunist, ci si
fundamental antiliberal. El a respins total intregul proiect iluminist, inclusiv forma sa
liberala, “centrista” cu care s-a aliat uneori din ratiuni pur tactice, cum a fost cazul
fragilei aliante naziste cu establishmentul de dupa 1933. Un alt punct important pe care
Nolte nu-l explica suficient este problema caracterului revolutionar al nazismului, ca si al
fascismului european in general. Originalitatea marcanta a nazismului, trasatura

5
impartasita si de fascismul european, sta in caracterul paradoxal de miscare reactionara
si revolutionara in acelasi timp. Intr-o epoca a maselor, dar suficient marcata inca de
vechiul ethos al “ordinii naturale”, proiectul antiiluminist nu mai putea imbraca
trasaturile elitist-aristocratice ale reactiunii de dupa Revolutia Franceza, cea a “Tronului
si Altarului”. Ca atare, intervine aici rolul nationalismului extremist si al antisemitismului
care sa galvanizeze masele. Daca Stanga era revolutionara prin natura ei, Dreapta trebuia
si ea sa devina astfel intr-o epoca a maselor, luptand impotriva Stangii cu propriile ei
arme. Ideea nu era departe de ceea ce promovau corifeii “revolutiei conservatoare “ din
Germania anilor 1920. Oricum, Nolte nu explica suficient aceasta problema esentiala
din ratiuni care tin, cred, de intentia fundamentala a operei sale: insistenta pe plasarea
nazismului in contextul propriu epocii sale mai ales in relatia sa binara si reactiva fata de
comunism si de incercarea de a intelege perioada pe cat posibil in realitatea ei specifica
si nu de a introduce in ea prejudecatile noastre retrospective. Toate acestea, repet, nu
inseamna in nici un caz justificarea nazismului si negarea crimelor sale, inclusive a
Holocaustului.

Obiectul recenziei- NOLTE, Ernst- ”Razboiul civil european 1917-1945.


National-socialism si bolsevism”. , Editura Runa-Grupul Editorial Corint, Traducere Irina
Cristea, Bucuresti 2005.