Sei sulla pagina 1di 1

N-au pîine? Să pape cozonac! | Dilema Veche http://www.dilemaveche.ro/sectiune/ieri-vedere-azi/articol/n-au-piine-...

Adrian CIOROIANU | Poveşti suprapuse

N-au pîine? Să pape cozonac!


În această săptămînă, onorabile cititor, simt nevoia irepresibilă de a sări în ajutorul unei doamne! Citind cele ce urmează,
cred că oricare dintre dvs. ar face la fel.

Respectiva este Maria Antoaneta, micuŃa vieneză care la 15 anişori s-a căsătorit cu viitorul rege Ludovic al XVI-lea şi ulterior
avea să fie regină la Paris taman pe vremea RevoluŃiei franceze. Vai, ce nedreptăŃită a fost această femeie! Intrigile de curte
i-au maculat repede imaginea, parizienii au bîrfit-o copios (mai ceva ca pe Carla Bruni) şi apoi au ajuns s-o urască (şi s-o
ghilotineze, prin 1792). Acestei copiliŃe cu sînge albastru i se atribuie unele dintre cele mai cinice vorbe ale timpurilor
moderne: adicătelea, aflînd ea, pe la anul 1770, despre o revoltă a uvrierilor de la marginile Parisului şi spunîndu-i-se că
aceştia au ieşit în stradă pentru că nu mai au pîine, ea ar fi spus Nu au pîine? Atunci să mănînce cozonac!. Foarte probabil,
aici avem de-a face cu o calomnie. Scriitorul Jean-Jacques Rousseau folosea aceste cuvinte – Qu’ils mangent de la brioche! – într-o carte apărută cu trei ani
înainte de venirea Mariei Antoaneta în FranŃa; el spunea acolo că aşa vorbea o „mare prinŃesă“ (pe care n-o numeşte) cu supuşii săi – numai că povestea era
datată cu vreo 20 ani înainte de naşterea Mariei Antoaneta!

Şi totuşi, eu voi demonstra aici că Maria Antoaneta – chiar dacă ar fi spus aste vorbe – avea dreptate. Da, uneori oamenii,
DE ACELASI AUTOR
atunci cînd nu au pîine, papă cozonac. Vă propun cîteva exemple din istoria noastră recentă. Iată, bunăoară, succesul de care
Un fenomen al naturii - s-a bucurat telefonia mobilă repede după apariŃia ei în România, prin 1997-’98. Toate firmele şi toŃi consultanŃii străini au
rămas uimiŃi de cît de repede s-au îndrăgostit românii de celular. Dar de ce s-a întîmplat asta? Pur şi simplu, pentru că
Clanurile ninja îi omorîră pe racordarea la telefonia fixă era la noi un coşmar şi trebuia să aştepŃi cu lunile şi cu anii pînă ce compania naŃională de
telefoane se învrednicea să-Ńi bage în seamă o cerere. Imediat apoi, au apărut în România primele supermarketuri. Iarăşi,
Adevărul despre ceaiul din spre stupefacŃia consultanŃilor, românii au dat buluc, de parc-ar fi fost naŃia cu cel mai mare venit per capita din Europa.
Cum se explică? Pur şi simplu, starea pieŃelor noastre de cartier, în orice oraş al Ńării, era cu totul deplorabilă, prinsă într-un
Dezvăluiri despre cvasi- marasm de mafioŃi, mizerie şi cîini vagabonzi.
Şi exemplele pot continua, spre deplina reabilitare a Mariei Antoaneta. La începutul anilor ’90, încă mai erau liste de
aşteptare pentru cumpărarea autoturismelor Dacia, comune la noi precum pîinea de casă (lasă că firma a avut nevoie de mai
bine de zece ani pentru a se moderniza cît de cît vizibil!). În consecinŃă, în Ńară au intrat n’şpe mii de maşini vechi, unele de
marcă, aduse de-afară, care la vremea lor or fi fost prăjiturele ale şoselelor, dar care acum zac prin curŃi, pe trotuare sau la fier vechi, arătoase precum un
tort de nuntă uitat în ploaie. Apoi, pentru că transportul în comun de la noi a fost constant (şi rămîne încă) unul dintre cele mai modeste din Europa, niciunde
ca în Bucureşti nu vei întîlni, la orice oră a zilei, atîtea maşini personale în trafic – şi, dacă vă uitaŃi bine, veŃi vedea cît de multe au un singur pasager.

HaideŃi să vorbim puŃin şi despre televiziuni: rămîne remarcabil, în toate statisticile europene, numărul de posturi TV existent în România – atît naŃionale, cît şi
locale. Majoritatea acestora se miră ce să mai facă pentru confortul patronului şi, în general vorbind, pentru captarea unei audienŃe, cît de cît. Cum se explică
acest TV-exhibiŃionism neaoş? Poate şi prin faptul că noi n-am avut practic niciodată, în toată istoria televiziunii autohtone, un post TV banal (adică normal),
care să informeze fără manipulare sau scandal şi care să distreze fără scălămbăieli, populisme sau senzaŃionalisme. În fine, mai spun că, în lipsa de pe piaŃă a
unor case nou construite, la un preŃ rezonabil – eventual la marginea oraşelor, ca în tot Occidentul –, noi ne-am aruncat în anii din urmă la credite măricele,
pentru a cumpăra case supraevaluate din ghetto-uri de (aparent) lux urban.

Acestea fiind zise, nu pot încheia mai înainte de a mă declara în total dezacord cu cei care, mai alaltăieri, într-un talk-show, o comparau pe tovarăşa Elena
Ceauşescu (soŃia fostului şef al tuturor camerelor reunite din RSR) cu dna Roberta Anastase (actuala şefă a Camerei). HaideŃi să fim serioşi! Cum poŃi compara o
fostă femeie de partid, uscată ca o coajă veche de lipie, cu o nouă femeie de partid, pufoasă ca un pandişpan în expansiune? Altfel, faptul că noi am trecut de
la una la alta nu face decît să confirme ce spunea, drăguŃa de ea, Maria Antoaneta: cine n-are pîine, e condamnat să se îndoape, pînă la saturaŃie, cu tot felul
de cozonăcei.

Adrian Cioroianu este profesor la Facultatea de Istorie, Universitatea Bucureşti. Cea mai recentă carte a sa este Visul lui Machiavelli, Editura Curtea Veche,
2010. El scrie pe blogul Geopolitikon.

Retete frantuzesti castigatoare


Iei orice gustare delicioasa Rians, presari putina imaginatie si castigi un
Blackberry White sau un iPod. Inscrie-te in concurs!

Aparut in Dilema veche, nr. 353, 18 - 24 noiembrie 2010 1 comentariu 3853 vizualizări

SoluŃie implementată de Tremend

1 din 1 25.11.2010 10:31