Psalm (Ca să te – ating tîrîş pe rădăcină)

Tudor Arghezi
- idei poetice –

Atitudinea poetică : căinţă, dorinţa apropierii de divinitate

Strofa I
- încercarea repetată a eului liric de a ajunge sa – L cunoască pe Dumnezeu ;
încercarea de a se apropia de El : ,,Ca să te-ating tîrîş pe rădăcină”
- viaţa în încercarea apropierii de Dumnezeu – un drum plin de suişuri şi
coborâşuri ,,În câmp, în dâmb, în râpi şi-n pisc”
- apropierea de Dumnezeu este definită de viaţă: ,,Viu când mă urc”
- depărtarea de Dumnezeu – tristeţe: ,,trist când iar mă isc”

Strofa II
- omul – o entitate nesemnificativă în faţa obstacolelor vieţii : ,,Am fost un pai
şi am răzbit în munte”
- moartea reprezintă trecerea din ,,lume către veac”, din viaţă către veşnicie: ,,
pui punte / Pe creştet, din lume către veac”
- prezenţa simbolului ceasului marchează ideea trecerii omului prin toate etapele
vieţii: ,, Şi-am ascultat bătaia-i de tictac.”

Strofa III
- ideea de a fi o ,,streajă”, un ocrotitor veşnic al vieţii fără credinţă îl
înspăimântă pe eul liric (,,De-a fi-n vecii o streajă mă-nspăimpânt”) aceasta
implicând durerea, neajunsul, dorinţa de mai mult (,,Hrănit cu piatră şi-
adăpat cu vânt”)
- credinţa şi apropierea de Dumnezeu reprezintă împlinirea neajunsului,
supremul, ceea ce eul liric nu a mai deţinut: ,, Mi-e foame de nisip şi lut / Şi
dor de apele din care n-am băut”

Strofa IV
- exprimarea atitudinii de căinţa: ,, M-aş umili acum şi m-aş ruga: / Întoarce-
mă, de sus, din calea mea”
- simbolul ceţii marchează ideea căderii în păcat: ,, Mută-mi din ceaţă mâna
ce-au strivit-o munţii”
- eul liric cere ajutorul divin pentru a putea să se întoarcă spre divinitate: ,,
mâna […]Şi, adunată, du-mi-o-n dreptul frunţii” (simbolul crucii)