CANTECUL LUI ROLAND

O-nfrangere a fost, in vagauni adanci,

Cand ceata lui Roland, impresurata
De umbre si sageti, tarandu-se pe branci,
Se retragea sub luna-mbourata?
Din cornul lui suna-n zadar, neauzit
De rege si de toata avangarda,
Pe la apus de soare-n palos sprijinit,
Ardea ca paltinul traznit de moarte.
Viclene Ganelon, vulpoi pestit viiar,
Ce-s pufnetele-ti in inalte sfere?
S-au vestejit ca frunzele intr-un ierbar,
Ce nu le rumega nici dromaderii.
Bat grindeni de sageti, se-ntuneca pe deal.
Si, razemat cu spatele de stanca,
El pana azi sta darz la Roncesvalles...
Si cornul lui Roland mai suna inca.

Anton Pann - Povestea vorbii

Doi cu picioare oloage mergând si-ajungând un deal,
Unu-ncepu sa se roage când se odihnea supt mal:
- Doamne, daca ai putere sa faci minune din cer,
Împlineste a mea vrere la pasul meu ce îti cer:
Sloboade de sus acuma înaintea mea un cal,
Sa-ncalec pe dânsul numa pâna voi sui ast deal.
Cellalt începu sa zica: - Ce spui, prietenul meu?
Nu îti este tie frica si mânii pe Dumnezeu?
Vai! Nu-ndrazni, fratioare, asfel de vorba sa zici,
Vrun tresnet sa nu pogoare sa ne omoare aici.
Tocma când vorbea aceste, dodata s-au pomenit
Ca-n spate-le fara veste un înarmat a venit,
P-o iapa slaba calare, c-un mânz bolnav dupa ea
Si îi sili ca-n spinare pe bolnavul mânz sa-l ia,
Dând cu un bici, ca mai tare sa-l puie pe acel deal;
S-asa, în loc de calare, ruga-l facu pe el cal.