Boli ale ochilor

Cataracta este o boală care atacă ochiul și se manifestă prin

opacifierea cristalinului sau a capsulei lui. Se clasifică în mai
multe categorii:

• congenitală — este consecința unui proces patologic

intrauterin. Are diferite forme: zonală, capsulară anterioară,
capsulară posterioară și nucleară, dar nu progresează. Se
poate trata prin secționarea unei porțiuni a irisului și a
capsulei cristaliniene.
• senilă — apare în urma tulburării nutriției cristalinului la
unele persoane trecute de vârsta de 50 de ani, cel mai des
din cauza diabetului zaharat. Se caracterizează prin
schimbarea treptată a culorii pupilei în alb-cenușiu, scăderea
progresivă a vederii și, uneori, prin dublarea sau deformarea
imaginii. Poate fi evitată prin extragerea cristalinului și
înlocuirea lui cu o lentilă biconvexă de 10 dioptrii sau prin
folosirea ochelarilor.
• traumatică — reprezintă o urmare a lezării capsulei
cristaliniene prin lovituri.
• complicată — este consecința unor boli intraoculare
(iridociclită, glaucom ș.a.).
• radiativă — este rezultatul expunerii la radiații ionizante
(neutroni, raze Roentgen)

Exoftalmia este o stare patologică manifestată la oameni și

animale, caracterizată prin ieșirea în afara orbitelor a globurilor
oculari. Este un simptom al mai multor maladii de origine
endogenă. Manifestarea simptomului este ușor de identificat prin
observarea proeminării globului ocular in afara orbitei sale.
Exoftalmia uneori este asociată unei îroșirii a conjunctivei, unui
edem al pleoapelor (oftalmie), rareori unei vederi în dublu cu un
strabism trecător.

Glaucomul este o boala de ochi care produce atrofierea

nervului optic și îngustarea câmpului vizual. Câmpul vizual este
suprafața percepută când privirea este fixată drept înainte.
Glaucomul se caracterizează prin creșterea tensiunii intraoculare
și scăderea acuității vizuale. Glaucomul poate însă exista și când
presiunea este normală. De asemeni, sunt frecvente cazurile de
presiune intraoculară mărită (temporar), fără să se fi declanșat
glaucomul.

O serie de factori duc la creșterea riscului de glaucom:

• antecedentele familiale (glaucom în familie)

• îmbătrânirea
• diabetul și bolile vasculare
• miopia severă.
•

Iridociclita (Sinonim - uveită anterioară) reprezintă un

proces inflamator în interiorul ochiului, ce afectează irisul și
corpul ciliar.

O iridociclită este o afecțiune relativ frecventă, acută și cronică,

atingând adesea ambii ochi și cu tendința de a recidiva. Ca o
consecință a lipirii marginilor pupilei de cristalin mai apare un
efect grav: se instalează glaucomul secundar, fiindcă nu mai
are cum se drena lichidul apos din ochi. Și după traumatisme,
care rup vase din ochi, apare iridociclită cu complicații de
glaucom secundar.

O altă complicație este cataracta, care trebuie operată.

Cauzele pot fi multiple și uneori dificil de determinat. O

iridociclită survine adesea după o infecție bacteriană, virală sau
parazitară. Ea poate fi provocată de orice focar infecțios din
vecinătate (o infecție dentară, o sinuzită, o faringo-amigdalită),
sau chiar și de infecții la distanță de ochi, cum ar fi cele
pulmonare, urinare sau genitale sau de boli ca leptospitoza.

Se manifestă printr-o înroșire a ochiului, dureri oculare

constante, surde și moderate și printr-o scădere variabilă, în
general limitată, a acuității vizuale, iar bolnavul de iridociclită
nu suportă lumina.

La omul tânăr, iridociclita anunță o boală reumatismală grea,

de regulă spondilită anchilozantă. De aceea, cei care au
 iridociclită resimt și dureri, atât articulare cât și în zona
lombară.

Se va proceda la tratarea cauzei atunci când ea a fost găsită, și

la tratarea simptomului inflamator cu colire sau cu injecții
subconjunctivale antiinflamatorii, cu colire midriatice care
dilată pupila pentru a evita sinechiile și, uneori, prin
corticoterapie generală.

Odată cu creșterea incidenței tuberculozei pulmonare s-a

semnalat și o creștere a tuberculozei extrapulmonare,
respectiv Iridociclita tuberculoasă, care poate evolua sub
două forme: foliculară și afoliculară.

Miopia este un defect al vederii care se manifestă prin

imposibilitatea de a distinge clar obiectele situate la o distanță
mai mare. Aceasta se întâmplă deoarece razele paralele, ce vin
de la un obiect, atunci când traversează globul ocular, se
focalizează înaintea retinei, permițând doar distingerea
obiectelor situate la o distanță mai mică. Globul ocular al
persoanelor miope este mai alungit, fiind nevoie de lentile
divergente pentru a corecta vederea, deplasând focarul pe
retină. În jur de 26% din populația lumii are miopie.

Tipuri

Miopie axială

Miopie refractivă

Miopie degenerativă

Cauze

• Ereditară - Una din cele mai frecvente cauze este cea

genetică, aproximativ 89% din părinții cu miopie având de
asemenea copii miopi.
• Mediul - Altă cauză importantă este influența mediului
asupra mușchilor globului ocular. Astfel că un exces de tonus
 din partea mușchiului ciliar poate sa antreneze miopia prin
spasme ciliare. Și indicele de refracție a cristalinului poate fi
modificat sub influența temperaturilor înalte (opacifierea
cristalinului). Altă teorie susține că un efort prea mare
consolidează mușchii ciliari, micșorând curbura cristalinului.
• Combinație factorilor ereditari cu cei de mediu
• Patologici - există o serie de afecțiuni care determină
apariția miopiei.

Strabism (din greacă στραβός strabos "încrucișat") este o

afecțiune oculară în care se manifestă o deviație a unei axe
oculare în raport cu celalaltă. Aceasta implică de obicei o lipsă
de coordonare între mușchii extraocular care împiedică
focalizarea fiecărui ochi la același punct în spațiu și previne
buna vederea binoculară, fiind afectată negativ percepția în
profunzime a spațiului. Strabismul poate fi fie o tulburare
neurologică de coordonare a ochilor fie o tulburare de
musculară. Ochiul mai slab de obicei după un timp încetează să
mai trimită semnale creierului, rezultând astfel fenomenul de
ambliopie. Poate apare la 2-5 % dintre copii. Strabismul poate fi
transmis ereditar.

Cauze

Strabismul poate fi cauzat de un defect al mușchilor oculari sau al

zonei cerebrale care controlează vederea. Poate apare la copiii
care suferă de:
 • Sindromul Down;
• Tumoare cerebrală;
• Paralizie cerebrală;
• Hidrocefalie;
• Alte afecțiuni cerebrale.

Boli care pot cauza orbirea totală sau parțială mai pot cauza
stabism. La adulți, strabismul este cauzat de:

• Diabet;
• Traumă cerebrală;
• Infarct;
• Tumoare cerebrală;
• Alte afecțiuni cerebrale.

Pseudostrabism

Pseudostrabismul este un fals strabism, prezent în special la

copii mici și sugari, și este datorat unui canal nazal
prea lat. Se corectează î ntimp, după îngustarea
canalului nazal.

Strabism convergent

Strabismul convergent sau esotropia, este o formă a

strabismului, în care axele vizuale converg.

Strabism divergent

Strabismul divergent sau exotropia, este o formă a

strabismului, în care axele vizuale diverg.

Strabism congenital

Strabism concomitent

Strabismul concomitent este o forma a strabismului, în care

mușchii extraoculari nu sunt paralizați și axele oculare au același
grad de deviație în toate direcțiile.

Strabism neconcomitent

Strabismul neconcomitent este o forma a strabismului, în care

unii mușchi extraoculari sunt paralizați și axele oculare au grade
de deviație diferite, în functie de direcție. Simptomul principal
este diplopia. Această formă poate fi corectată prin procedură
chirurgicală.