Umanismul

Curentul literar este un concept al teoriei literare ce

denumeste o miscare ce reuneste un numar de scriitori pe baza
unui program estetic comun, pe baza unei sensibilitati comune.
Astfel, literaturii romane vechi (sec al XV-lea-al XVIII-lea)
ii corespunde umanismul, “curent literar al Renasterii,
caracterizat prin dorinta de valorificare a traditiei culturale a
Antichitatii, prin idealul omului universal, definit prin
multilateritate, libertate, demnitate, perfectibilitate si armonie
cu natura”. Pe plan european, umanismul s-a manifestat intre
secolele al XIV-lea si al XVI-lea, la inceput in Italia,
raspandindu-se apoi in toata Europa, inclusiv in Tarile Romane.
S-a dezvoltat pe fundalul efervescentei spirituale generate de
Marile Descoperiri Geografice si Stiintifice (descoperirea
Americii-1492, caderea Constantinopolului-1453, descoperire
tiparului-1448), configurand o noua imagine asupra Universului.
“Republica umanistilor” reuneste marile personalitati ale
acestui curent ,dincolo de hotarele tarilor sau ale
cetatenilor,uniti prin respingerea canonului medieval si
reinvierea culturii antice,prin latina ca limba de comunicare si
pasiunea pentru stiinta si arta.
Printre marii umanisti europeni se remarca
Dante,Petrarca,Pico della Mirandola,in Italia,Rabelais si
Montaigne,in Franta,Shakespeare,iar in Anglia,Francis Bacon si
Thomas Morus.
In provinciile romanesti, umanismul este reprezentat de
Neagoe Basarab, cu ale sale “Ivataturi…catre fiul sau Teodosie”,
de Nicolaus Olahus, cu valoroasa sa opera “Hungaria”, in care
formuleaza ideea originii romane a poporului nostru si a unitatii
si originii latine a limbii noastre, de carturari ca Varlaam,
Simion Stefan, Dosoftei, Nicolae Milescu, de marii cronicari
Grigore Ureche, Miron Costin, Ion Neculce si de savantul
Dimitrie Cantemir, dintre ale carui opere le amintim pe cele mai
cunoscute “Descriptio Moldaviae”, “Hronicul vechimei a
romano-moldo-vlahilor” si “Istoria ieroglifica”.
Din cauza unor conditii nefavorabile istorice, specificul
umanismului romanesc s-a cristalizat abia in secolul al XVII-lea.
Aproape toate scrierile acestei perioade, dar mai ales cronicile
pun in evidenta caracterul patriotic, manifestat prin sustinerea
originii romane a poporului roman si pe cea latina a limbii
romane, valorificand traditia culturala a antichitatii. Acest
caracter este sustinut de opera “De neamul moldovenilor” a lui
Miron Costin, o dizertatie istorica privitoare la originea
romanilor, o epopee a nasterii poporului roman scrisa din
necesitatea de a indrepta greselile facute de copistii cronicii lui
Ureche.
Alte scrieri – mai ales cele religioase – dovedesc
orientarea preponderent populara presupusa de descoperirea
folclorului si a specificului national. In aceasta directie se inscriu
operele lui Varlaam, Dosoftei, Antim Ivireanul. Orientarea
estetica spre literatura ca fapt de imaginatie, prezenta in scrieri
ca “Descrierea Chinei (Jurnal de calatorie)” a lui Nicolae
Milescu, “Istoria ieroglifica” a lui Dimitrie Cantemir, primul
nostru roman inspirat de disensiunile dintre cele doua familii
domnitoare, precum si numeroasele paragrafe descriptive sau
portretistice din cronici, constituie o alta particularitate a
umanismului romanesc.
Scrierile cronicarilor au un rol educativ, care se coreleaza
cu responsabilitatea pe care autorii si-o asuma in fata
contemporanilor si a urmasilor, ca semn de pretuire fata de om.
Ureche isi realizeaza cronica pentru ca “sa nu se inece […] anii
trecuti si sa nu se stie ce s-au lucrat sa sa asamane fiarelor si
dobitoacelor”, “sa ramaie feciorilor si nepotilor sa le fie de
invatatura”. Miron Costin evidentiaza si el valoarea educativa a
letopisetului “fratilor cititorilor, cu cat va veti indemna a citi pre
acest letopiset mai mult, cu atat veti stii a va feri de primejdii si
veti fi mai invatati”.
In cadrul umanismului nu trebuie neglijat nici caracterul
filosofic, in cadrul caruia se avanseaza concluzii asupra
destinului uman, se mediteaza asupra conditiei umane,
reprezentativa fiind “Viata lumii” a lui Miron Costin, poem
filosofic pe tema soartei schimbatoare. Caracter stiintific
evidentiat de trecerea de la cronici la istorie este prezent in
“Istoria cresterii si descresterii Imperiului Otoman” si “Viata lui
Constantin Cantemir”, lucrari ce inglobeaza istoria poporului
nostrum in circuitul istoriei universale, insistand asupra rolului
romanilor in stavilirea barbarilor.
De asemenea, trebuie amintita si contributia domnitorilor
Stefan cel Mare sau Constantin Brancoveanu, care, fara a scrie,
contribuie prin activitatea lor la aparitia primelor scrieri istorice,
respective, la dezvoltarea culturii din perioada Renasterii
romanesti tarzii.
In concluzie, umanismul romanesc oglindeste originea
romana, unitatea si continuitatea poprului nostru, originea
latina a limbii romane, lupta pentru independenta nationala si
reflecta filozofia asupra conditiei si fragilitatii umane. Totodata,
el are o orientare preponderent religioasa si istoriografica si alta
estetica, orientate spre literature ca fapt de imaginatie.