Evolutia relatiei omului cu mediul

Autori responsabili: Robert Costanza , Will Steffen Kathy Hibbard Carole Crumley Rik
Leemans, Lisa Graumlich, Dearing, John. Charles Redman şi David Schimel

Introducere
O înţelegere completă a provocărilor cu care se confruntă omenirea necesită cunoştinţe
asupra rolurilor evolutiei tehnologiei, a creşterii populaţiei, obiceiurilor culturale, climei,
bolilor şi războaielor în schimbarea atitudinii şi răspunsurilor omului în decursul timpului.
Acesta este în special cazul dacă utilizăm datele despre trecut în cazul în moduri mai
sofisticate decât prin analogie simplistă pentru estimarea condiţiilor proiectate în viitor. Ştim,
de asemenea, că o evaluare de sensibilitate sau vulnerabilitate a peisajelor şi ecosistemelor
moderne la activităţile umane şi evoluţiile climatice viitoare poate fi îmbunătăţită foarte mult
prin cunoaşterea ritmurilor şi direcţiilor traiectoriilor din trecut ale unor procese-cheie, cum ar
fi acoperirea terenurilor, eroziunea solului şi inundaţiile, observând cum au fost depăşite unele
praguri şi deducând modelele de variabilitate a mediului, fie naturale, fie de pre-impact. Deja,
o astfel de cunoaştere este mai bună pentru a conduce la formularea unor strategii de
gestionare a resurselor.
In prezent natura şi complexitatea sistemelor socio-ecologice sunt puternic dependente de
trecut; nu putem aprecia pe deplin situaţiile din prezent, fără a privi inapoi decenii, secole sau
chiar milenii. Aşa cum suntem martori astăzi la încălzirea globală, acţiunile curente societale
s-ar putea reverbera climatic sau în multe alte feluri, timp de secole în viitor. Ca atare, există
un pericol real ca viziunile de viitor să devină din ce în ce mai indiferente la cunoaşterea a
ceea ce s-a întâmplat deja, cel puţin în parte, deoarece informaţiile despre interacţiunile om-
mediu, în trecutul istoric nu au fost bine organizate în acest scop sau corect utilizate. Dacă
vom continua să acţionăm în ignoranta sau negarea acestei înţelegeri istorice integrate, vom
risca într-adevăr să repetăm căile urmate de locuitorii din Insulele Paştelui, sau de Mayaşi sau
de Imperiul Roman. Dar, dacă putem învăţa în mod adecvat din istoria noastră integrată,
putem crea un viitor durabil, dorit pentru specia noastră.

Integrarea istoriei omului cu cea naturală

Figura 1. cuprinde variaţia unor Indicatori selectaţi din evoluţia cunoscută a mediului natural
şi din istoria omenirii.
În timp ce această reprezentare de evenimente din trecut este integratoare şi sugerează
modele majore, cum ar fi evoluţia interacţiunii omului cu mediul, ea prezintă doar
coincidenţe, nu cauzalităţi, şi trebuie, desigur, să fie completată cu modele integrate şi
relatări de cauzalitate. În acest grafic, timpul este marcat pe axa verticală, mergând pe o
scară logaritmică de la 100.000 ani înainte de prezent (BP), până în prezent. Evenimentele
tehnologice sunt enumerate în partea dreaptă şi cele culturale / politice în partea stângă.
Biologic, omul modern a apărut de cel puţin 100.000 ani şi, probabil, mai mult de 200.000 –
250.000 ani BP, dar sedentarismul (şi, mai târziu, agricultura) nu a început, decât după ultima
eră glaciară şi odată cu dramatica încălzire şi stabilizarea climatică ce au avut loc acum
10.000 de ani, la limita între Pleistocen şi Holocen. Temperaturile din emisfera nordică pot fi
reconstituite pentru întreaga perioadă din datele furnizate de eşantioanele de ghiaţă,
combinate cu înregistrările instrumentale de la 1850 până în prezent. Populaţia umană a
fluctuat, la nivel global, în jurul valorii de aproximativ 1 milion până la apariţia agriculturii,
după care a început să crească exponenţial (cu unele reduceri, cum a fost cea produsă de
epidemia de ciumă în Europa) ajungând în prezent la o populatie de peste 6 miliarde.
Produsul mondial brut (GWP) a urmat aceeaşi creştere, cu întârzieri pe măsură ce oamenii au
descoperit noi surse de energie, cum ar fi vântul şi, mai târziu, combustibilii fosili. Pentru
ultimii 150 de ani, concentraţiile atmosferice de dioxid de carbon (CO 2) şi de metan (CH 4) au
urmărit îndeaproape evoluţia populaţiei, a GWP şi a utilizării energiei. Începutul "Marii
Creşteri Economice", după al doilea război mondial, poate fi văzut în mod clar în modificările
GWP, ale populaţiei, ale consumului de apă. Curba intensităţii musonului în Asia de Sud-Est
arată variabilitatea pe termen lung a modelului precipitaţiilor atât de importante în această
regiune. Modalităţile de folosinţă a terenurilor sunt prezentate ca fracţiunea de teren acoperită
de păduri, de agricultură, şi de "cele mai mari trei imperii". Această zonă a marilor imperii
sau entităţi politice suverane a crescut în timp, cu varfurile semnificative ale Imperiului
Roman, ale Califatului islamic, ale celui mongol şi ale celui britanic. În prezent, cele trei mari
entităţi guvernamentale (ca suprafeţe ocupate) sunt Rusia, Canada şi China, care acoperă
împreună aproximativ 32% din suprafata uscatului. La vârful dezvoltării imperiului britanic,
în 1925, cele trei mari entităţi au fost imperiul Britanic, Rusia şi Franţa, care acopereau
împreună aproximativ 53% din suprafata uscatului, înainte de acordarea independenţei
coloniilor britanice şi franceze.
Istoria omenirii a fost tradiţional modelată de creşterea şi decăderea marilor civilizatii, de
razboaie, de realizări specifice omului, şi de dezastre naturale extreme (de exemplu:
cutremure, inundaţii, epidemii). Această istorie tinde să lase totuşi deoparte contextul
ecologic şi climatic al evenimentelor importante şi interacţiunile mai puţin evidente care au
intermediat sau au dat formă acestor evenimente (Figura 1). Sistemele socio-ecologice sunt
strâns legate în moduri pe care de abia am început să le distingem. Continuarea cercetărilor
unor astfel de sisteme ridică mari probleme metodologice. Evenimentele pot fi alese din
trecut pentru a sprijini aproape orice teorie istorică de cauzalitate. Chiar dacă Figura 1 pune o
serie de indicatori de mediu şi de evenimente istorice împreună în acelaşi moment pe grafic,
aceasta poate arăta doar coincidenţe, nu cauzalităţi. Legăturile de cauzalitate sunt mai
complexe şi nu sunt evidente. De exemplu, disponibilitatea apei este legată de evoluţiile
sociale complexe care rezultă din organizarea socială, inginerie şi schimbări climatice (vezi
perioada Imperiului Roman pe Figura 1). În timp ce noi folosim scara timpului pentru a
ilustra paralele între evoluţia oamenilor şi schimbările mediului, modificările reţelei complexe
de cauzalităţi care au dus la succesiunea de evenimente reprezentate nu pot fi descrise cu
usurinţă pe un astfel de grafic.
Societăţile umane răspund schimbărilor de mediu (de exemplu, clima) prin mai multe căi,
inclusiv prăbuşirea sau eşecul, migraţiile sau invenţiile creatoare prin descoperiri. Seceta
extremă, de exemplu, a declanşat atât prăbuşiri sociale, cât şi sisteme ingenioase de gestionare
a apei prin irigaţii. Răspunsurile omului la schimbări pot, la rândul lor, să modifice
influenţele între climă, ecologie, şi sistemele sociale, producând o reţea de legături multi-
direcţionale în timp şi spaţiu. Asigurarea răspunsurilor viitoare corespunzătoare şi a reacţiilor
în cadrul sistemului om-mediu va depinde de înţelegere noastră a acestui trecut pentru
adaptarea la viitoarle surprize. Pentru a dezvolta această înţelegere, trebuie sa analizăm
evenimentele pe mai multe scări de timp şi spaţiu.
La scara mileniilor, diferite elemente culturale (structura socială şi politică, practicile
tradiţionale şi convingerile, pentru a numi doar câteva) fac posibile saulimitează răspunsurile.
Chiar şi evenimentele la scară globală (schimbările climatice, erupţii vulcanice majore, etc)
nu afectează toate regiunile, la exact acelaşi moment sau cu aceeaşi intensitate. Sunt necesare
modele (conceptuale şi de calcul) ale modului în care caracteristicile sociale şi condiţiile de
mediu afectează rezilienţa sistemelor socio-ecologice. Relaţiile simple, deterministe, dintre
presiunile de mediu (de exemplu, evenimentele climatice), şi schimbările sociale sunt
insuficiente. Mecanismele perceptuale, organizatorice, tehnologice intermediază răspunsurile
societăţilor la presiunile de mediu, şi există, de asemenea, întârzieri în timp pentru
răspunsurile societatii.
Mai multe modificări recente în relaţia om-mediu, cum ar fi globalizarea accelerată şi
schimbarea globală a mediului, au rădăcini adânci în relaţiile omenirii cu natura în ultimul
mileniu. În timp ce noi adesea asociem termenul de "schimbare la nivel global" cu încălzirea
din cauza gazelor cu efect de seră, evidentă în ultima decadă, modificările socio-ecologice la
nivel global şi continental au fost puse în mişcare de fapt în ultimii cel puţin 1000 de ani (de
exemplu, multe peisaje Europene arătau la fel ca astăzi cu mult înaintea acestui interval).
Fenomenele Importante includ o creştere a populaţiei umane, consolidarea statelor-naţiuni,
transferul la nivel global de invenţii şi de valori, inceputul industrializării şi dezvoltarea
comunicaţiilor la nivel global şi, asociate cu acestea, modificări dramatice în folosinţa
terenurilor, a biodiversităţii, a hidrologiei şi a fluxurilor de energie şi a unor procese-cheie
ecologice.
Ultima perioadă de 1000 ani este, de asemenea, interesantă pentru că este o perioadă cu mari
salturi de temperatură, precum şi de regrupări de fenomenele meteorologice extreme, care au
schimbat traiectoria istoriei. În secolul al paisprezece-lea, Europa a văzut sfârşitul perioadei
calde medievale. În special în intervalul 1315-1317 Europa de Vest a asistat o combinaţie de
toamne ploioase, primăveri reci, veri umede, care a dus la recolte compromise şi încetinirea
extinderii urbane. Aceşti europeni timpurii au fost supuşi ultimei invazii majore de lăcuste
(1338), la " inundaţia milenară" (1342), si la cea mai rece vara a mileniului în 1347. De la
1347 la 1350 "Moartea Neagra (ciuma)" a devastat populaţia. Gruparea evenimentelor
extreme în secolul XIV a subminat fundamental ordinea socială şi a fost un factor-cheie al
marelui val de pogromuri anti-semite şi de discriminare sistematică. În aceeaşi perioadă,
multe terenuri agricole au fost abandonate si a crescut suprafaţa padurilor. Mulţi susţin că
acesta ar fi condus, de asemenea, la sfârşitul sistemului feudal, la îmbunătăţirea legislaţiei
asupra terenurilor şi drepturilor angajaţilor, şi, prin perioadă iluministă, s-a pregătit terenul
pentru epoca modernă. Mica Eră Glaciară a afectat disponibilitatea produselor alimentare în
multe părţi ale Europei, ceea ce a condus la dezvoltarea tehnologică, economică şi politică şi
la dezvoltarea unor strategii ca moduri de a reduce vulnerabilitatea. Excepţionalul fenomen
El Niño-South Pacific Ocean (ENSO) din anii 1788-1795 s-a reverberat în întreaga lume, în
locuri cum era prima aşezare colonială Britanică în Australia, în regiunea musonului din
India, în Mexic şi în Europa de vest. Astfel, natura şi complexitatea sistemelor socio-
ecologice actuale sunt puternic legate de trecut; nu putem înţelege pe deplin situaţia din
prezent, fără a ne duce inapoi secole sau chiar milenii. O implicare importantă este faptul că
acţiunile societăţii de astăzi vor reverbera timp de secole în viitor, cu efecte climatice şi în
multe alte feluri.
Revenind la trecutul recent, cel de-al 20-lea secol a fost martorul multor schimbări bruşte în
evoluţia sistemelor socio-ecologice, atât la nivel global (două războaie mondiale şi Marea
Criză Financiară din anii 1929-1933) precum şi regional (de exemplu eşecul agriculturii
sovietice şi dependenţa ei de cerealele cumpărate de la SUA, si colapsul ei ulterior ca mare
putere). Variaţiile ratei de creştere a concentraţiei de dioxid de carbon (CO 2) în atmosferă a
avut loc ca răspuns la ambele impulsuri climatice asupra terenurilor-atmosferei – curenţilor
oceanici (de exemplu, emisiile de CO 2 cresc mai rapid în anii cu El Niño din cauza efectelor
climei asupra eco-sistemelor terestre) şi la evenimentele politice (ratei de creştere economică
s-a redus în perioada de după criza petrolului din 1970 şi după dezmembrarea Uniunii
Sovietice, din cauza modificării utilizării combustibililor fosili). Secolul XX a fost de
asemenea prima perioadă pentru care au devenit accesibile multe înregistrări instrumentale ale
parametrilor de mediu şi au fost adunate sistematic date statistice detaliate asupra multor
activităţi umane.
Cel mai remarcabil fenomen de pe Pamant, în secolul XX a fost "Marea Creştere
Economică", sporirea populaţiei globului, a activităţii economice, a utilizării resurselor
naturale, a transporturilor, a comunicaţiilor şi a nivelului cunoaşterii, al ştiinţei şi tehnologiei
care a fost declanşat în multe părţi ale lumii (America de Nord, Europa de Vest, Japonia si
Australia / Noua Zeelandă) după al doilea război mondial şi care a continuat în acest secol
(Figura 1, 14, 15). Alte părţi ale lumii, în special în regiunea musonică din Asia, de
asemenea, sunt acum în plină perioadă de Mare Creştere. Tensiunea dintre de naţiunile-state
moderne şi corporaţiile multinaţionale şi instituţiile politice internaţionale, este o
caracteristică puternică a schimbării relaţiei omului cu mediul. "Motorul" Marii Creştere este
un sistem relaţional care constă din creşterea populaţiei, mărirea consumului, abundenţa de
energie ieftină, şi liberalizarea politică a economiilor.
Globalizare, maiales explozia cunoştinţelor de bază şi extinderea rapidă a fluxului de
informaţii şi de conectivitate, actioneaza ca un puternic accelerator de sistem. Efectele Marii
Creşteri asupra mediului sunt vizibile în mod clar, la scară globală în schimbare-chimiei
atmosferice şi a climei, în degradarea ecosistemului şi a diversităţii biologice, prin apariţia
mai multor servicii (de exemplu, furnizarea de apă dulce), şi de omogenizare a ţesăturii
biotice de pe planeta. Se poate demonstra că Marea Creştere este cea mai profundă şi rapidă
schimbare în relaţia om-mediu.
Spre sfârşitul secolului 20, au existat semne care sugerau că Marea Creştere nu va putea
continua, în forma sa actuală, fără creşterea gradului de risc major de depăşire a unor praguri
şi de declanşare bruscă de modificări în întreaga lume. Vor fi necesare tranziţii la noi sisteme
de energie. Există o tot mai mare disparitate între bogaţi şi săraci şi, prin intermediul
mijloacelor moderne de comunicare, se asistă la o conştientizare crescândă de către cei săraci
a acestui decalaj, care a condus la aspiraţii sporite materiale la nivel global (o situaţie
potenţial explozivă). Multe dintre serviciile ecosistemice de care depinde bunăstarea
oamenilor sunt la zero sau degradante, cu posibile schimbări rapide, atunci când sunt depăşite
anumite praguri. Clima poate fi mai sensibilă la creşterile emisiilor de dioxid de carbon şi
poate avea inerţie mai mare decât aceea gândită mai înainte, constatare ce se referă la
creşterea bruscă şi ireversibilă şi apariţia de modificări planetare de mediu.
Din trecut, ştim că există situaţii în care o societate este rezilientă la perturbaţii (de exemplu,
la schimbările climatice) şi există situaţii în care o societate este atât de vulnerabilă la
perturbaţii încât va fi în imposibilitatea de a face faţă. Jared Diamond, biolog evoluţionist şi
bio-geograf, identifică ceea ce el consideră a fi cele mai grave 12 probleme de mediu, cu care
se confruntă societăţile din trecut şi din viitor, problemele care au dus de multe ori la colapsul
societăţilor istorice:
1. Pierderea habitatului şi a serviciilor ecosistemice;
2. Pescuitul excesiv;
3. Pierderea biodiversităţii;
 4. Eroziunea şi degradarea solului;
5. Limitele surselor de energie;
6. Limitele surselor de apă dulce;
7. Limitele de capacitate ale fotosintezei;
8. Producerea de substanţe chimice toxice;
9. Introducere de specii straine in biotop-uri;
10. Schimbările climatice;
11. Cresterea populatiei;
12. Ridicarea nivelului consumului uman mediu.
Mai important, Diamand, şi mai mulţi alţii înainte de el, au subliniat faptul că interactiunea
mai multor factori este aproape întotdeauna mai importantă decât influenţa oricărui factor luat
singur. Societăţile sunt pe cale de a deveni fragile şi de a pierde rezilienţa (inclusiv
posibilitatea de a se adapta la noile circumstanţe şi valori sociale) făcându-le mai sensibile la
impactul potenţial al perturbărilor de mai multe feluri, inclusiv ale schimbărilor climatice, ale
corupţiei politice, ale războaielor şi terorismului. În plus, ceea ce se întâmplă cu orice
societate în curs de dezvoltare, este rezultatul deciziilor individuale şi al conflictelor în
combinaţie cu factorii de mediu.
Pentru a face progrese suplimentare, avem nevoie de un cadru care să ne ajute să înţelegem
întreaga gamă de interacţiuni ale omului cu mediul, precum şi modul în care acestea afectează
dezvoltarea societăţii şi rezilienţa acesteia. Noi avem acum capacitatea de a dezvolta acest
cadru sub forma unor modele integrate mai cuprinzătoare şi de a pune în aplicare jocuri de
simulare pe bază de modele de abordare, inclusiv analiza de scenarii. Rezultatele modelării şi
ale analizelor integrate a unei game bogate şi bine documentate de evenimente istorice pot fi
folosite pentru a structura, a testa şi a dezvolta aceste modele pentru simulare.
Din această cauză, întrebarea fundamentală pe care ne-o punem este: ce repere utile pentru
deducţiile despre viitor putem extrage din istoria sistemului om-mediu? În încercarea de a
obţine informaţii din trecut, testarea de modele alternative trebuie să joace un rol central. În
timp ce în stiintele naturale, modelele alternative pot fi testate cu seturi de date numerice, în
testarea de modele (conceptuale şi de calcul) ale relaţiilor din sistemul om-mediu, avem
nevoie de folosirea unei game largi de date numerice rezultate din serii de naraţiuni istorice
extinse pe intervale mari de timp. Avem nevoie, de asemenea, să se dezvolte noi abilităţi si
tehnici de integrare a acestor surse diferite de date ce au caractere fundamental diferite.
Măsura în care putem (sau nu) să reproducem comportamentele istorice în sistemele socio-
ecologice determină încrederea pe care o putem acorda proiecţiilor în viitor. O serie de
abordări diferite de modelare, unele puternic concentrate pe aspectele bio-fizice ale
Pamantului (de exemplu, modelele circulaţiei generale a climei) şi altele centrate pe aspectele
socio-economice (de exemplu, modele ale economiei globale) au fost elaborate pentru
proiecţia în viitor a comportamentului Sistemului Pământ. Recunoscând că nici o abordare
singură nu are avantaje intrinseci, o strategie de a compara, de a sintetiza şi de a integra
rezultatel de la diferite abordări de modelare este, probabil, mai productivă, în paralel cu
utilizarea mai multor ipoteze de lucru. Dezvoltarea unui sistem integrat de naraţiune istorică
şi de baze de date va permite testarea de modele alternative mai rapide ale evolutiei de
paradigme şi va putea furniza răspunsuri mai bune la întrebări legate de evoluţia istorică a
omenirii în cadrul schimbărilor mediului.