Documenti di Didattica
Documenti di Professioni
Documenti di Cultura
I.1. DEFINIŢII
22
I.2. CLASIFICAREA DESENELOR TEHNICE
23
catografic;
de sistematizare;
etc.
c. După modul de reprezentare, funcţie de sistemul de proiecţie:
c1. în sistem Monge, adică în proiecţie ortogonală;
c2. în axonometrie, adică în proiecţie oblică sau în perspectivă.
d. După modul de întocmire:
schiţa, executată cu mâna liberă
desenul la scara, executat cu instrumente de desen, cu
dimensiunile respectând scara fixă, STAS.
desenul executat cu ajutorul programelor de desenare
automata, scos la imprimanta sau ploter.
e. După gradul de detaliu al conţinutului său:
e1. desenul de ansamblu, ce cuprinde reprezentarea unui ansamblu
funcţional de piese, redându-se poziţia relativă a acestora;
e2. desen de piesă sau de reper;
e3. desen de detaliu, reprezentând o porţiune dintr-unul din desenele
mai sus prezentate, de obicei mărite, în scopul prezentării formelor
constructive ascunse, asamblării, etc.
f. După conţinutul reprezentării din desen:
desen de operaţii tehnologice;
desen releveu;
desen de gabarit;
desen de transportare-ancorare;
epura: specifică geometriei descriptive, mecanicii,
rezistenţei materialelor, etc.;
graficele, digramele, nomogramele.
g. După modul de prezentare:
în creion;
în tuş, pe calc;
în culori.
h. După valoare:
24
desen original;
desen duplicat;
desen copie (heliografică, xerocopie, fotocopie).
Observaţie: Desenele de releveu ce vor fi întocmite la orele de laborator vor fi
introduse într-un dosar cu şină inscripţionat ca în figura I.1.
25
I.3. GENERALITĂŢI DESPRE
26
STANDARDIZARE
27
Identificarea unui standard român se face conform prin:
28
editarea sa se regăseşte pe un format A4 (210 x 297);
căutarea siglei din stânga sus ISR – STANDARD ROMÂN;
căutarea siglei din dreapta sus – cu numărul stasului, data
publicării şi indicele de clasificare alfa numerică a domeniului
de aplicare (Pentru desenul tehnic U10);
domeniul de aplicaţie cu titlul de conţinut al standardului;
simbolul de echivalenţă ISO sau EN;
partea de conţinut propriu-zis, cu zone traduse în limba engleză
şi franceză (zonele de aprobare şi corespondenţă).
În figura I.2 este redată prima pagină a unui standard.
29
Tabelul I.1
Acesta face referire la fig. I.3, fig. I.4 şi fig. I.5 şi fig. I.6.
Se menţionează că reprezentarea din figurile anterioare este realizată cu
titlu exemplificativ, ea nefiind o soluţie tehnică realizabilă – utilă.
30
Formatele alungite speciale, se obţin prin modificarea dimensiunii mici
a unui format din seria A, şi au lungimea egală cu un multiplu al dimensiunii
31
mici a formatului de bază ales. Acestea o reprezintă a doua opţiune la alegerea
formatului de desen.
A3 x 3 420 x 891
A3 x 4 420 x 1189
A4 x 3 297 x 630
A4 x 4 297 x 841
A4 x 5 297 x 1051
Formatele alungite excepţionale sunt a treia opţiune de alegere şi au
dimensiunea mică a formatului seriei A, multiplicată astfel:
A0 x 2, A0 x 3
A1 x 3, A1 x 4
A2 x 3, A2 x 4, A2 x 5
A3 x 5, A3 x 6, A3 x 7
A4 x 6, A4 x 7, A4 x 8, A4 x 9
Elementele grafice specifice planşelor de desen:
a. indicatorul, inscripţionat ca în figura I.7. Este reprezentat colţul din
dreapta jos al unui format de desen.
32
Poziţia sa depinde de utilizarea formatului de desen, tip X în lungime
sau tip Y în lăţime; totdeauna în colţul din dreapta jos în câmpul desenului,
vezi figura I.8.
b. chenarul,
la 10 mm pentru A2, A3 şi A4
la 20 mm pentru A0 şi A1.
Se trasează cu lunie continuă groasă, tip A, vezi figura I.8.
c. fâşia de îndosariere, plasată doar pe latura stângă a formatului, lată
de 20 mm, trasată cu linie continuă subţire, tip B, vezi fig. I.8.
d. reperele de centrare, fig. I.9;
e. reperele de orientare, fig. I.9;
f. gradaţie metrică de referinţă, fig. I.10;
g. sistemul de coordonate, fig. I.11;
h. unghiul de decupare, fig. I.12.
33
34
35
I.6. SCRIEREA ÎN DESENUL
TEHNIC INDUSTRIAL
36
Se va consulta bibliografia.
37
9.a. Metoda proiecţiei centrale sau conice, fig. I.14.
38
a – proiecţie orizontală;
a’ – proiecţie verticală.
39
Deoarece proiectantele (Aa) ⊥ [H] şi [Aa’] ⊥ [V], iar [H] ⊥ [V], metoda
se numeşte metoda dublei proiecţii ortogonale.
Reperul complet al geometriei descriptive conţine şi un al treilea plan
de proiecţie, planul lateral [L], proiecţia punctului A fiind a’’, proiecţie laterală,
fig. I.17.
Acestui reper complet de plane i se asociază reperul cartezian de axe
Oxyz (cel al geometriei analitice) în geometria descriptivă numindu-le:
Ox – axa absciselor;
Oy – axa depărtărilor;
Oz – axa cotelor.
Reperul geometriei descriptive se mai numeşte reperul MONGE.
40
41
- Modulul II -
ELEMENTELE REPREZENTĂRII ŞI
COTĂRII ÎN PROIECŢIE ORTOGONALĂ
ÎN DESENUL TEHNIC INDUSTRIAL
42
Astfel, se poate spune că planele de proiecţie sunt feţele interioare ale
unui cub, denumite şi cub de proiecţie, fig. II.1.
Obiectul tehnicii este în interiorul cubului de proiecţie, fix şi aşezat într-
o poziţie convenabilă faţă de planele de proiecţie (cele mai multe dintre
suprafeţele obiectului tehnicii să fie orientate paralel respectiv perpendicular pe
feţele interioare ale cubului).
Poziţia de aşezare a obiectului tehnicii în cub de proiecţie este aleasă, în
general, una dintre poziţiile de funcţionare, de prelucrare mecanică sau de
asamblare a obiectului tehnic.
Cele 6 proiecţii, pe cele 6 feţe interioare ale cubului de proiecţie, se
realizează din 6 direcţii ortogonale pe acestea marcate în figura II.1 cu săgeţi:
I – din faţă;
II – de sus;
III – din stânga;
IV – din dreapta;
V – de jos;
VI – din spate.
Geometria descriptivă foloseşte metoda rabaterii planelor de proiecţie
pentru trecerea din S3 în S2.
La fel şi în desenul tehnic rabaterea planelor de proiecţie este practic,
realizată prin desfăşurarea feţelor cubului.
Astfel, toate planele se aduc în acelaşi plan cu faţa din spatele cubului,
numită [Vspate], fig. II.2.
Proiecţiile se numesc, conform STAS 614-76:
Proiecţia din faţă, pentru proiecţia pe planul [Vspate];
Proiecţia de sus, pentru proiecţia pe planul [Hinf];
Proiecţia din stânga, pentru proiecţia pe planul [Ldr];
Proiecţia din dreapta, pentru proiecţia pe planul [Lstg];
Proiecţia de jos, pentru proiecţia pe planul [Hsup];
Proiecţia din spate, pentru proiecţia pe planul [Vfaţă].
Proiecţia din faţă se numeşte proiecţie principală. În figura II.2 se vede
şi poziţia relativă a proiecţie faţă de proiecţia principală.
43
44
În figura II.4 este prezentată reprezentarea pe format A3 a reperului din fig. II.3. Între cele 6 proiecţii sunt stabilite corespondenţele,
respectiv sunt trasate liniile de corespondenţă. Acestea sunt liniile de ordine din geometria descriptivă.
22
Se fac următoarele precizări:
- reperul se orientează convenabil faţă de planul de proiecţie;
- reperul rămâne fix în cubul de proiecţie;
- reperului i se pot stabili trei cote de gabarit: lungime L, înălţime H,
lăţime l;
- între proiecţiile situate pe orizontală, se păstrează corespondenţa la
înălţime;
- între proiecţiile situate pe verticală şi proiecţiile din spate se păstrează
corespondenţa la lungime;
- între proiecţiile laterale şi orizontale se păstrează corespondenţa la
lăţime.
Planşa figurii II.3 este ilustrată în acest sens.
În desenul tehnic nu se mai reprezintă urmele planelor de proiecţie şi
nici liniile de corespondenţă dintre proiecţii. De asemenea proiecţiile nu se
notează.
Astfel în planşa figurii II.6 sunt reprezentate cele 6 proiecţii ale
reperului din figura II.3 respectându-se menţionările precedente.
Etapele preliminare de lucru sunt în planşa figurii II.5.
Pentru o încadrare riguroasă în formatul de desen, s-au trasat cu linie
continuă subţire dreptunghiurile de încadrare, ale celor 6 proiecţii: se pot
calcula spaţiile libere, notate x şi z dintre proiecţii:
- pe orizoantală: 420 – 20 – 10 = 2L + 2l + 5x = x;
- pe verticală: 297 – 10 – 10 = 2l +H + 4z = z.
Se face observaţia că numărul de proiecţii folosit pentru reprezentarea
unui reper, corect, clar şi complet, se limitează la minimum necesar. Se
recomandă să se folosească proiecţiile principale (primele trei), cele din
geometria descriptivă, neexistând desen fără proiecţia principală.
22
22
23
APLICAŢII PROPUSE SPRE REZOLVARE
1. Lucrarea de laborator L1
În figura L1 se propune rezolvarea unei aplicaţii asemănătoare cele
anterior expuse. Rezolvarea realizată prin paşii reprezentărilor din figurile II.4,
II.5 şi II.6 este obligatorie însuşirii corecte scopului propus (reprezentarea
completă, în şase proiecţii a obiectelor tehnicii).
Suportul de hârtie este formatul A3 şi scara reprezentării este 1 : 1.
2. Lucrarea de laborator L2
În figura L2 se propune pasul următor în reprezentările complete a şase
proiecţii, atât a corpurilor poliedrale (vezi fig. II.3 şi L1) cât şi a corpurilor
cilindro-conice. Iată un corp geometric suplimentar introdus faţă de lucrarea
L1.
Etapele de lucru sunt identice lucrărilor anterioare, iar suportul de hârtie
este A3, scara de reprezentare 1 : 1.
132
II.2. REPREZENTAREA ÎN VEDERE
ÎN DESENUL TEHNIC INDUSTRIAL
133
Clasificarea VEDERILOR, se realizează conform STAS 105-87.
a. În funcţie de direcţia de proiecţie:
a1. vederea obişnuită – dacă este obţinută după una din direcţiile de
proiecţie conform STAS 614-76 şi dispusă conform aceluiaşi standard, fig. II.8.
a2. vederea particulară – decă este obţinută după alte direcţii de
proiecţie decât cele ale STAS 614-76 sau dacă este obţinută după direcţii ale
STAS 614-76, dar poziţionată în alt loc faţă de proiecţia principală. În această
situaţie se va nota cu o literă atât direcţia de proiecţie cât şi vederea acolo unde
este poziţionată, fig. II.8. Scrierea se face cu înălţime de două ori înălţimea
nominală a scrierii.
b. După proporţia în care se face reprezentarea obiectului:
b1. vedere completă – dacă în proiecţia respectivă obiectul este
reprezentat în întregime în vedere.
b2. vedere parţială – dacă în proiecţia respectivă este reprezentată în
vedere, doar o parte a obiectului, limitată cu linie de ruptură, fig. II.8.
b3. vedere locală – dacă în proiecţia respectivă numai un element
simetric al obiectului este reprezentat în vedere, fără linii de ruptură, fig. II.8.
Exemplul din fig. II.8 este reprezentativ pentru clasificarea vederilor. În
figură este reprezentat un corp de lagăr, sub forma unui desen de studiu.
134
II.3. REPREZENTAREA ÎN SECŢIUNE
ÎN DESENUL TEHNIC INDUSTRIAL
135
înălţimea nominală a scrierii (h), de pe desen, vezi fig. II.10. Scrierea se face
paralel cu baza formatului de desen.
În secţiune se reprezintă:
conturul exterior al obiectului;
conturul interior al obiectului;
liniile şi curbele de intersecţie dintre corpurile de la interior;
ceea ce se află în spatele secţiunii, adus prin proiecţie înapoi în
aceasta;
intersecţia dintre suprafaţa de secţionare şi obiectul secţionat se
haşurează convenţional;
litera pe care o poartă traseul de secţionare se va găsi înscrisă,
ca un titlu, deasupra reprezentării secţiune; literele se scriu tot
paralel cu baza formatului de desen.
136
137
Referitor la haşurare, standardul STAS 104-80 reglementează
reprezentările grafice ale secţiunilor prin piese realizate din diferite materiale.
Tabelul II.1 este ilustrativ în acest sens.
138
Tabelul II.1
139
140
CLASIFICAREA SECŢIUNILOR
141
Secţiunea cu vedere a2 se clasifică după două criterii:
- după forma suprafeţei de secţionare:
a21. secţiune plană – atunci când suprafaţa de secţionare este un plan,
fig. II.16, a21;
a22. secţiune frântă – atunci când suprafaţa de secţionare este formată
din două sau mai multe plane consecutiv concurente sub un unghi diferit de
900, fig. II.16, a22.
Astfel, porţiunea secţionată se reprezintă rabătută pe un plan paralel cu
planul de proiecţie.
a23. secţiune în trepte – înţelegând prin acesta o suprafaţă de secţionare
formată din două sau mai multe plane între ele. Astfel, suprafeţele treptelor
vecine vor avea haşurile decalate între ele, fig. II.16, a23;
a24. secţiune cilindrică – atunci când asuprafaţa de secţionare este
cilindrică, iar secţiunea este desfăşurată pe unul din planele de proiecţie, fig.
II.16, a24. se foloseşte simbolul (rotit) O sau O→ (desfăşurat), scris cât înălţimea
nominală a scrierii.
- după proporţia în care se face secţionarea obiectului, secţiunea cu
vedere poate fi:
a’21. secţiune completă – atunci când piesa este în întregime secţionată,
fig. II.17, a’21;
142
143
a’22. secţiune parţială – atunci când piesa este doar o parte reprezentată
în secţiune, separată de restul obiectului astfel:
printr-o linie de ruptură, fig. II.17, a’22 – a;
printr-o axă de simetrie la reprezentări jumătate vedere,
jumătate secţiune, fig. II.17, a’22 – b.
b. După poziţia suprafeţei de secţionare faţă de axa piesei:
144
b1. secţiune longitudinală – când suprafaţa de secţionare conţine sau
este paralelă cu axa principală a obiectului;
b2. secţiune transversală – când aceasta este perpendiculară pe axa
principală a piesei.
c. După poziţia suprafeţei de secţionare (plane sau în trepte) faţă de
planele de proiecţie ale cubului de proiecţie:
c1. secţiune orizontală;
c2. secţiune verticală;
c3. secţiune particulară.
145
II.4. REPREZENTAREA ÎN RUPTURĂ
ÎN DESENUL TEHNIC INDUSTRIAL
146
147
- Modulul III -
Orice schiţă sau desen la scară (releveu sau proiect) conţine pe lângă
proiecţiile minime sub formă de vederi şi secţiuni, şi valorile numerice ale
dimensiunilor piesei.
Aceste dimensiuni se obţin prin măsurarea directă a modelului pentru
schiţa sau desenul de releveu, sau rezultă din calcule, în cazul desenului de
proiect.
Măsurarea dimensiunilor piesei model se face cu ajutorul unor
instrumente de măsurare, clasice sau speciale.
Se poate spune că prin cotare se înţelege operaţia de înscriere pe desen
a valorilor numerice ale dimensiunilor unei piese reprezentată în proiecţie
ortogonală. Dimensiunile formei principale şi ale elementelor geometrice
simple, ce alcătuiesc forma constructivă şi tehnologică a piesei, se numesc
cote.
Operaţia de cotare a pieselor este reglementată prin
prescripţiile SR ISO 129: 1994.
• Elementele cotării. În conformitate cu prescripţiile SR ISO 129 :
1994, elementele cotării, exemplificate prin figura III.1, sunt:
- linia de cotă, deasupra căreia se înscrie cota respectivă;
- liniile ajutătoare, care indică punctele sau planele între care se înscrie
cota: ele servesc şi la determinarea punctelor necesare construirii formei
geometrice ale unei piese;
- liniile de indicaţie, care servesc la precizarea pe un desen a
elementului la care se referă o prescripţie tehnică, o observaţie, o notare
convenţională sau o cotă, care din lipsă de spaţiu nu poate fi scrisă deasupra
liniei de cotă.
- cota, reprezintă valoarea numerică a elementului cotat.
148
Fig. III.1
149
Fig. III.2 Fig. III.3
Fig. III.4
150
Fig. III.5
Fig. III.6
Fig. III.7
151
Linia de cotă poate avea, dacă este necesar, un braţ de indicaţie pentru
înscrierea cotelor sau pentru notarea unor prescripţii (v. fig. III.1 a).
b. Liniile ajutătoare se trasează cu linie continuă subţire prin
extremităţile elementului ce se cotează. Ele trebuie să fie în general
perpendiculare pe liniile de cotă şi, în cazurile în care nu se confundă cu liniile
de contur, vor depăşi liniile de cotă cu 2…3 mm.
c. Liniile de indicaţie se trasează cu linie continuă subţire şi, dacă este
necesar, pot avea un braţ de indicaţie. În funcţie de elementul la care se referă
pe desen, linia de indicaţie se sprijină pe o suprafaţă printr-un punct îngroşat.
d. Cotele se înscriu cu cifre arabe (conform SR ISO 129:1994) cu
dimensiunea normativă a scrierii de minimum 3.5 mm. Pe acelaşi desen toate
cotele, inclusiv simbolurile şi prescurtările aferente se scriu cu o singură
dimensiune nominală.
Toate dimensiunile liniare înscrise pe desene de piese se exprimă în
milimetrii, fără a se scrie simbolul mm după numărul de cotă respectiv.
Cotele pentru dimensiuni unghiulare, precum şi dimensiunile liniare
care sunt exprimate în mod excepţional în alte unităţi de măsură decât
milimetrul, se scriu urmate de simbolul unităţii de măsură folosite (de exemplu
pentru unghuri, grade, radiani, etc.: 0, '; "; rad; etc. ) (v. fig. III.7).
• Cotarea formei geometrice. Cotele se înscriu deasupra liniilor de
cotă, la 1..2 mm distanţă de acestea, de preferinţă spre mijlocul lor (fig. III.5) şi
decalate alternativ una faţă de cealaltă (în cazul diametrelor) (v. fig. III.7).
Fig. III.8
152
Dacă mai multe linii de cotă paralele sunt tăiate de o axă în mijlocul lor,
cotele se scriu alternativ, de o parte şi de alta a axei (fig. III.5 şi III.7).
În anumite cazuri cotele se scriu însoţite de simboluri care uşurează
citirea şi înţelegerea desenelor. Aceste simboluri se folosesc astfel:
- simbolul Ø înaintea cotelor pentru diametre, cu excepţia cotelor
pentru filete, (fig. III.5).
- simbolul R, înaintea cotei, în toate cazurile când se dă cota unei
raze de curbură. Înălţimea literei simbolului corespunde cu înălţimea cifrei
de cotă (fig. III.4, a, b, c).
- simbolul ∩ trasat deasupra cotei, în toate cazurile când se dă cota
lungimii unui arc de cerc.
- simbolul , înaintea cotei, în toate cazurile în care se indică latura unui
pătrat, (fig. III.5).
- simbolul sau amplasat înaintea valorii unei conicităţi, vârful
simbolului respectiv trebuind să fie orientat spre vârful unghiului conului
conform STAS ISO 3461-97 (v. fig. III.12).
- simbolul sau , înaintea valorii unei înclinări, vârful simbolului
respectiv este orientat spre vârful unghiului formei constructive STAS ISO
3461-97 (v. fig. III.11).
- simbolul = , deasupra a două linii de cotă în continuare şi care indică
egalitatea informativă a două cote, fără a scrie valorile numerice respective
(fig. III.11).
La cotarea formelor sferice, înaintea cotei care indică raza sau
diametrul acestora, se scrie cuvântul sferă (v. fig. III.8, a, b).
Simbolurile se trasează cu aceeaşi grosime cu care au fost trasate cifrele
de cotă.
• Teşituri. Teşiturile unor suprafeţe perpendiculare între ele, cu
semiunghiul la vârf diferit de 450 se cotează în mod obişnuit ca în figura III.9 a
şi b. Pentru teşiturile la 450, cotarea acestora se face prin produsul dintre
înălţimea (adâncimea) porţiunii teşite şi valoarea în grade a semiunghiului la
vârf. Cota sub forma acestui produs se scrie fie pe o linie de indicaţie (v. fig.
III.10, a, b) fie pe o linie de cotă (v. fig. III.10, c şi d).
153
a
b
Fig. III.9
c d
a
b
Fig. III.10
Fig. III.11
154
Fig. III.12
a) Principii de cotare
La cotarea desenului unei piese trebuie să se ţină seama de rezultatele
analizei formei şi studiului funcţional şi tehnologic.
155
c) Clasificarea cotelor
Un alt criteriu de clasificare al cotelor îl reprezintă criteriul geometric şi
constructiv, după care se deosebesc: cote de formă, cote se poziţie şi cote de
gabarit.
Cotele de formă se înscriu pe desen ţinând seama de prescripţiile de mai
sus.
Cotele de poziţie, (fig. III.12) indică valorile dimensiunilor necesare
pentru determinarea poziţiilor reciproce ale formelor geometrice care compun
configuraţia piesei.
Cotele de gabarit, se referă la dimensiunile maxime ale piesei desenate,
şi reprezintă dimensiunile paralelipipedului în care se înscrie piesa (fig. III.12).
Metoda de cotare tehnologică constă în folosirea aceleiaşi baze
de cotare (fig. III.7) ţinând seama de considerente de ordin tehnologic. Cotarea
tehnologică este recomandată în cazul pieselor care necesită prelucrări
mecanice, deoarece nu este nevoie de a se face calcule pentru stabilirea cotelor
necesare ordinii de prelucrare. Aceste cote se vor citi direct din desen.
O piesă este definită dimensional printr-un ansamblu de cote care
formează ceea ce se numesc lanţuri de dimensiuni. Elementele unui lanţ de
dimensiuni se împart în dimensiuni componente sau primare (care în procesul
de prelucrare trebuie respectate la valorile prescrise) şi elemente de închidere
(care nu se înscriu pe desen sau sunt informative, auxiliare).
Lanţurile de dimensiuni se realizează de regulă în sistemul
coordonatelor rectangulare (x, y, z) dar se pot realiza şi în sistemul
coordonatelor polare (r, θ ).
Lanţurile de dimensiuni se formează pornind de la baze de referinţă
numite şi baze de cotare, raţional alese după criteriul funcţional şi mai ales cel
tehnologic.
De aceea se numeşte metoda de cotare tehnologică.
Ca baze de cotare se pot alege:
- acele suprafeţe care sunt plane, prelucrate, perpendiculare pe planul de
proiecţie, de regulă extreme şi care îndeplinesc şi rol funcţional;
- urmele planelor de simetrie ale piesei;
- linii de axă ale piesei sau ale formelor geometrice din care este
alcătuită piesa.
156
157
În cele urmează sunt prezentate sisteme de dispunere a cotelor deci de
alcătuire a lanţurilor de dimensiuni.
Acestea sunt denumite SISTEME DE COTARE.
a. Cotarea în serie
La cotarea în serie, fig III.13, se observă că pentru fiecare cotă se preia
altă bază de referinţă. acest sistem de cotare se foloseşte numai în cazul în care
cumularea toleranţelor de execuţie a fiecărei dimensiuni, nu influenţează
calitatea funcţională a piesei cotate.
b. Cotarea faţă de un element comun
Elementul comun nu este altul decât baza de referinţă.
Cotarea se poate efectua în paralel, fig. III.14, III.15 sau suprapusă
(denumită şi cotare în paralel simplificată, fig. III.16).
În cazul cotării simplificate, săgeţile se orientează corespunzător faţă de
punctul de origine notat cu cifra zero 0.
Cotarea suprapusă se poate realiza şi pe două direcţii, ca în fig. III.17.
Referitor la cotarea în paralel, se justifică reprezentarea fiecărei linii de
cotă prin prezentarea filmului tehnologic de realizare a pieselor.
Ea se foloseşte pentru piese executate în trepte, atât la interior cât şi la
exterior.
b1. Cotarea în paralel, în trepte, pentru piese prelucrate la exterior
Semifabricatul de pornire este un cilindru de lungime L1 şi diametru
φ 1. Treptele se execută în ordine crescătoare indicelui şi se cotează conform
fig. III.18.
158
159
Astfel, cotele de lungime sunt înscrise paralel. Ultima cotă de lungime
prelucrata, L4, este prima înscrisă faţă de conturul reprezentării.
b2. Cotarea în paralel, în trepte, pentru piese prelucrate la interior
Filmul tehnologic din figura III.19 reprezintă prelucrarea tehnologică a
unei piese cilindrice în trepte, la interior, cu semifabricat de pornire, φ 1, L1.
Aceeaşi concluzie, se poate remarca: ultima prelucrare, de lungime L4
este înscrisă cu linia sa de cotă, prima faţă de conturul reprezentării.
b3. Cotarea în paralel, cu element de închidere pentru piesă prelucrată
la exterior
În figura III.20 este realizată cotarea finală pentru o piesă prelucrată în
trepte de la stânga şi de la dreapta. Astfel se asigură treapta centrală ca element
de închidere a lanţului de dimensiuni de lungime la exterior. Această lungime
nu se cotează şi se rămâne din prelucrările de la stânga şi de la dreapta
efectuate din lungimea iniţială L.
b4. Cotarea în paralel, cu elemente de închidere, pentru piesă
prelucrată la interior
În fig. III.21 elementul de închidere este treapta de diametru cel mai
mic φ 1 realizat primul ca prelucrare interioară. Lungimea sa nu se cotează, ea
rezultând din corectitudinea prelucrărilor în trepte de la stânga sa şi de la
dreapta sa.
c. Cotarea în coordonate
Este realizat ca sistem de cotare în cazul când elementul cotat prezintă
un număr mare de găuri dificil de definit, fig. III.22. Găurile se numerotează şi
într-un tabel, se înscriu cu număr de poziţie, dimensiuni proprii şi coordonate
de poziţionare.
d. Cotarea tabelară
Se utilizează în cazul pieselor similare ca formă, dar executate în mai
multe variante dimensionale. Se execută un singur desen de execuţie. Valorile
numerice corespunzătoare diferitelor variante dimensionale se înscriu într-un
tabel, în câmpul desenului, fig. III.23.
160
161
162
• Reprezentarea şi cotarea găurilor. Reprezentarea în desen a
găurilor cilindrice, conice sau cu o altă suprafaţă de rotaţie, se face în două
feluri: obişnuit sau simplificat.
Reprezentarea obişnuită a găurilor de trecere (pătrunse) se face prin
secţiuni longitudinale (fig. III.12). Cotarea se face în mod obişnuit indicându-
se diametrele şi adâncimea găurilor. Găurile înfundate se reprezintă şi se
notează ca în figura III.24.
Fig. III.24
Fig. III.25
163
- Modulul IV -
REPREZENTAREA ŞI
COTAREA FILETELOR
d
b
Fig. IV.1
164
- pasul p al filetului este pasul elicei directoare, corespunzând vârfului
sau bazei filetului. Elicea generatoare reprezintă traiectoria unui punct
aparţinând profilului generator.
- unghiul filetului unghiul flancurilor filetate.
- diametrul exterior d al filetului şurubului adică diametrul cilindrului
tangent la vârfurile filetului şurubului.
- diametrul interior d1 al filetului şurubului adică diametrul cilindrului
tangent la baza filetului şurubului.
- diametrul mediu d2 al filetului şurubului este diametrul cilindrului
care trece prin mijlocul înălţimii profilului şi al laturilor care alcătuiesc
flancurile şurubului: d = (d + d1)/2.
- diametrul exterior D al filetului piuliţei este diametrul cilindrului
tangent la baza filetului piuliţei sau găurii filetate.
- diametrul interior D1 al filetului piuliţei este diametrul cilindrului
tangent la vârfurile piuliţei sau al găurii filetate.
- diametrul mediu D2 al filetului piuliţei sau al găurii filetate este
diametrul cilindrului care trece prin mijlocul înălţimii profilului şi al laturilor
165
ce alcătuiesc flancurile filetului piuliţei sau al găurii filetate: D =
(D+D1)/2.
• Reprezentarea filetelor. Filetele se reprezintă în desen (fig. IV.6) în
mod convenţional conform unor reguli stabilite prin STAS, astfel:
- în proiecţie pe un plan paralel cu axa filetului (în vedere şi în
secţiune) generatoarele de contur aparent ale cilindrului sau conului vârfurilor
filetului (exterior şi interior) se reprezintă cu linie continuă groasă (tip A), iar
cele ale cilindrului sau conului bazei filetului cu linie continuă subţire (tip B).
Generatoarele de la bază se trasează la distanţa de [1,5 ÷ 2] mm faţă de
generatoarele conturului aparent (fig. IV.3, IV.4).
Fig. IV.5
166
- filetele reprezentate în secţiune se haşurează totdeauna până la vârful
filetului reprezentat cu linie groasă.
• Cotarea filetelor. Filetele cu profil triunghiular, pătrat, trapezoidal,
ferăstrău şi rotund sunt filete standardizate. Cotarea acestor filete este
reglementată prin normele în vigoare SR ISO 6410/3 - 95.
Elementele profilului filetului se indică pe desenele de execuţie în felul
următor:
- la filetele cilindrice standardizate se cotează diametrul cel mai mare al
filetului precedat de simbolul care indică profilul filetului (fig. IV.7).
- la filetele conice standardizate se cotează în proiecţia pe planul paralel
cu axa filetului, diametrul exterior la aproximativ jumătatea lungimii; dacă este
necesară precizarea poziţiei planului de măsurare, acesta se indică prin linie
continuă subţire şi se cotează distanţa axială până la acest plan (fig. IV.9, a şi
b); cota diametrului exterior este precedată de simbolul corespunzător
profilului.
Fig. IV.6
167
b
a
Fig. IV.7
168
169
A. Filete prelucrate pe suprafeţe cilindrice
a. exterioare:
- cu ieşire;
- cu degajare.
b. interioare:
- cu ieşire;
- cu degajare.
B. Filete prelucrate pe suprafeţe conice
a. exterioare
b. interioare.
170
OBSERVAŢII FOARTE IMPORTANTE REFERITOARE
LA REPREZENTAREA
ŞI COTAREA FILETELOR
171
Tabelul IV.1
Dimensiunile formatelor normale
Nr. Tipul filetului Simbol Elemente cotate Exemplu Unităţi
crt. notare măsură
1. Metric normal M Diametrul exterior M 20 mm
2. Metric fin M Diametrul exterior x pas M 28x1,5 mm
3. Metric conic KM Diametrul exterior x pas KM 22x1 mm
4. Metric special SpM Diametrul exterior x pas SpM mm
12x1,5
5. With word W Diametrul exterior W1¾“ inci
6. Gaz pentru ţevi G Diametrul nominal G1¼“ inci
7. Conic gaz KG Diametrul nominal KG 2 ½ “ inci
pentru ţevi
8. Trapezoidal Tr Diametrul exterior x pas Tr 60 x 7 mm
normal
9. Ferăstrău S Diametrul exterior x pas S 30 x 4 mm
normal
10. Pătrat Pt Diametrul exterior x pas Pt 60 x 8 mm
11. Rotund normal Rd Diametrul exterior x pas Rd 30 x 4 mm
Rd 40x ¼ “ inci
12. Filet Edison E Diametrul nominal E 50 mm
Tabelul IV.3
Filete pentru ţevi
Simbolul Diametrele filetului în planul Pasul Raza de
filetului de măsurare filetului p racordare
172
Diametrele Exterior d = D Interior d1 = D1
nominale ale
ţevilor fitingurilor
G¼ 8 13,157 11,445 1,337 0,18
G 3/8 10 16,662 14,950 1,337 0,18
G½ 15 20,955 18,631 1,814 0,25
G¾ 20 26,441 24,117 1,814 0,25
G1 25 33,249 30,291 2,309 0,32
G1¼ 32 41,910 38,952 2,309 0,32
G1½ 40 47,803 44,845 2,309 0,32
G2 50 59,614 56,656 2,309 0,32
G2½ 65 75,184 72,226 2,309 0,32
G3 80 87,884 81,926 2,309 0,32
- Modulul V -
173
REALIZAREA DESENELOR TEHNICE
174
- După alegerea formatului şi realizarea chenarului şi indicatorului, se
trasează dreptunghiurile de încadrare a proiecţiilor, care ţin seama de
dimensiunile de gabarit ale piesei reale; proporţia dintre aceste dimensiuni (ale
piesei), va fi aceeaşi cu cele ale dreptunghiurilor de încadrare.
Se menţionează că toate etapele sunt realizate cu linii subţiri cu
excepţia uneia, dintre cele finale.
- Trasarea axelor de simetrie ale formelor geometrice componente ale
piesei;
- Trasarea conturului exterior al piesei corelat, în toate proiecţiile;
- Stabilirea şi realizarea traseelor de secţionare şi trasarea conturului
interior: filete, racordări, muchii reale şi fictive, etc.;
- Ştergerea liniilor (neutilizate) ale dreptunghiurilor de încadrare;
- Cotarea schiţei: înscrierea liniilor de cotă, măsurarea pe piesa reală a
dimensiunilor (cu ajutorul instrumentelor de măsurat) şi înscrierea pe desen a
valorii cotelor şi simbolurilor (referitoare la cilindru, pătrat, filet, etc.);
- Îngroşarea liniilor de contur exterior cât şi interior, cu linie
continuă groasă tip A şi haşurarea suprafeţelor secţionate, cu linie subţire
continuă tip B.
- Completarea indicatorului şi verificarea schiţei.
Ca aplicaţie, se vor parcurge etapele menţionate, pentru piesa din
figura V.1.
2. APLICAŢII
175
Fig. V.1
Fig. V.2 a
176
Fig. V.2 b, c
177
- trasarea conturului exterior, corelat în toate proiecţiile, menţinând
aceeaşi proporţie între dimensiunile piesei desenate şi a celei reale (fig.
V.2, b).
- stabilirea şi realizarea traseelor de secţionare şi apoi trasarea
conturului interior ca în figura V.2, c.
În proiecţia laterală s-a realizat secţiune parţială (jumătate vedere şi
jumătate secţiune, ambele dispuse faţă de axa de simetrie verticală). Se observă
că în partea secţionată conturul flanşei pătrate (care datorită secţionării, nu se
vede), s-a reprezentat cu linie aparentă.
- ştergerea liniilor neutilizate, rămase din dreptunghiurile de încadrare;
- cotarea schiţei (conform subcap. 1): mai întâi s-au realizat liniile de
cotă, după metoda cotării tehnologice, apoi s-au măsurat dimensiunile şi s-au
înscris valorile acestora, deasupra liniilor de cotă (ca în figura V.3), însoţite
(unde este cazul) de simbolurile de formă: ∅, , M, etc.
- îngoşarea liniilor de contur exterior şi interior; de asemenea s-au
haşurat suprafeţele secţionate;
- completarea indicatorului şi verificarea schiţei au fost ultimele faze în
derularea etapelor pentru executarea schiţei din figura 5.3.
178
Fig. V.3
Desenul la scară este un desen definit care se execută fie după model
schiţat anterior, fie după o temă dată. În primul caz aceasta poartă numele de
desen de releveu, iar în cel de-al doilea caz, desen de proiect (de concepţie).
Desenele de studiu, de semifabricat sau de operaţii sunt executate, de
asemenea, la scară.
Desenele la scară, ce reprezintă piese ce urmează a fi executate în
atelier, se numesc desen de execuţie.
179
Desenele de execuţie, se execută cu ajutorul instrumentelor de desen, pe
hârtie albă sau pe hârtie de calc, la o anumită scară. Astfel, piesele de
dimensiuni mari sunt reprezentate în desen, reduse la scară, iar piesele mici
sunt reprezentate fie în mărime naturală, fie majorate la scară.
• Scări adoptate. Prin scara unui desen se înţelege raportul dintre
dimensiunile lineare a unui element măsurat pe desen şi dimensiunea reală a
elementului reprezentat.
Scările numerice utilizate la alcătuirea desenelor la scară sunt:
∗ pentru reducere: 1:2; (1:2,5); 1,5; 1:10; 1:20; 1:25; 1:50; 1:10; 1
(1:10n)…etc., în care n este un număr întreg şi pozitiv. Scara 1:2,5 este admisă
dar nerecomandabilă;
∗ pentru mărime naturală: 1:1;
∗ pentru majorare: 2:1; 10; 1; 20:1; 10n:1, în care n este un număr
întreg şi pozitiv.
Scara unui desen se alege în aşa fel încât să asigure o reprezentare cât
mai clară a obiectelor, pe un format corespunzător.
Proiecţiile unei piese se vor executa pe formatul respectiv, toate la
aceeaşi scară. În cazul pieselor unde este necesar a se reprezenta mai clar
anumite detalii cu cotele lor, aceste detalii se încercuiesc şi se desenează
separat pe aceeaşi coală la o scară majorată.
• Realizarea desenului la scară
Desenul la scară se alcătuieşte pe etape, ca şi schiţa, după cum urmează:
Alegerea scării desenului. Această etapă constă în alegerea celei mai
potrivite scări, după care desenul să aibă o reprezentare clară a proiecţiilor. De
exemplu, ca în cazul corpului robinetului distribuitor reprezentat axonometric
în figura V.1 şi sub formă de schiţă completă în figura 5V3, cea mai potrivită
scară este cea de mărime naturală (scara 1:1).
Alegerea formatului. Mărimea formatului este determinată de scara
desenului şi de numărul minim de proiecţii folosite pentru determinarea corectă
şi completă a unei piese.
Astfel, piesa din figura V.4 necesitând două proiecţii minime, poate fi
reprezentată pe un format A4, la scară 1:1.
Piesa din figura V.3, cu trei proiecţii minime şi, executată la aceeaşi
scaă, se reprezintă pe un format A3.
180
Alegerea dreptunghiurilor de încadrare. Această etapă serveşte la
aşezarea nominală a proiecţiilor. Această aşezare trebuie realizată în aşa fel
încât intervalele libere m şi n între dreptunghiurile minime de încadrare, trasate
cu linie D, să fie egale (fig. V.2, a).
Executarea propriu-zisă a desenului. Aceasta se realizează în aceeaşi
succesiune de operaţii ca şi schiţa. Se trasează mai întâi axele de simetrie
principale, apoi contururile exterioare şi interioare ale proiecţiilor. Axele se
trasează cu linie-punct, iar contururile proiecţiilor cu linie subţire. Urmează
apoi trasarea liniilor de cotă şi înscrierea cotelor.
Fig. V.4
181
de contur, obţinute prin racordări de drepte cu arc de cerc, sau de cercuri cu arc
de cerc, acestea având prioritate la îngroşare.
Trasarea desenului la scară în tuş pe hârtie de calc se face fie
reglându-se trăgătoarele la grosimea necesară pentru trasare, fie utilizându-se
peniţele Graphos, Rotring sau Rapidograph, de grosimi corespunzătoare.
4. APLICAŢIILE PENTRU
ORELE DE LABORATOR
182
183
184
Lucrarea L5 propune realizarea unui releveu după o piesă cilindrică,
nesimetrică.
185
Figura L5 este reprezentarea în două proiecţii, a unei piese din
laboratorul de desen tehnic.
Faţă de L4, lucrarea L5 stabileşte o diferenţă în abordarea reprezentării
din proiecţie principală. Aceasta se execută secţiune completă, datorită lipsei
de simetrie faţă de axa principală longitudinală.
Cotarea este cea în trepte pentru interior, iar pentru exterior se
urmăreşte cu atenţie poziţionarea găurii filetate şi dimensiunea sa proprie.
Etapele de lucru se parcurg ca la L4.
186
187
- Modulul VI -
REPREZENTAREA ŞI
COTAREA FLANŞELOR
Flanşele sunt piese sau porţiuni din piese sub formă de plăci, folosite în
general, pentru asamblarea conductelor, tuburilor, ţevilor sau altor piese din
componenţa instalaţiilor prin care circulă fluide.
Flanşele sunt prevăzute constructiv cu o gaură centrală comună cu cea a
piesei din care face parte, precum şi cu găuri de prindere pentru şuruburi sau
prezoane. Aceste găuri pot fi: netede sau filetate, respectiv străpunse sau
înfundate.
Flanşele sunt piese care se asamblează pereche, iar în scopul asigurării
etanşeităţii asamblărilor lor, între cele 2, (perechea), se montează o garnitură de
etanşare.
În funcţie de presiunea fluidului, temperatura fluidului şi diametrul
conductei prin care circulă fluidul, se realizează un calcul de strângere a
perechii de flanşe, în scopul asigurării etanşeităţii asamblării.
Astfel, forţa de strângere a perechii de flanşe este asigurată cu organe
de asamblare tip şurub sau prezoane, asigurate cu şaibe şi piuliţe.
Din distribuirea uniformă a forţei de strângere faţă de axa centrală
comună a conductelor şi flanşelor rezultă:
1. un număr de şuruburi sau prezoane care asigură strângerea, deci
implicit pentru flanşe, un număr de găuri de trecere a acestora;
2. diametrul şuruburilor sau prezoanelor şi implicit pentru flanşă,
diametrul găurilor de trecere a acestora;
3. un diametru purtător al centrelor acestor găuri de trecere, deoarece
acest diametru purtător este locul geometric egal depărtat de centrul comun al
flanşei, asigurând o strângere uniformă.
Clasificarea flanşelor:
a. după modul de execuţie:
flanşe care fac corp comun cu piesa, fig. VI.1, a;
188
flanşe individuale, care se asamblează fie prin filet (fig.
VI.1, b) fie prin sudură (fig. VI.1, c).
189
c. după forma geometrică:
cilindrice sau rotunde, fig. VI.3, a;
pătrate, fig. VI.3, b;
triunghiulare, fig. VI.3, c;
dreptunghiulare, fig. VI.3, d;
romboidale, fig. VI.3, e;
oarecare.
190
a
191
e
Fig. VI. 3
192
- o secţiune longitudinală, în care apare grosimea plăcii flanşei, natura
găurilor de trecere a şuruburilor sau prezoanelor (netede, filetate, străpunse sau
înfundate), modul de îmbinare al flanşei cu piesa;
- o vedere frontală (de obicei proiecţia laterală), din care rezultă forma
geometrică a flanşei, numărul şi dispunerea găurilor de trecere.
2. La flanşele cilindrice, pătrate, triunghiulare, centrele găurilor de
trecere sunt situate pe cercul purtător al centrelor lor, de centru geometric chiar
centrul geometric al flanşei. Acest cerc se trasează convenţional cu linie punct-
subţire.
Construcţia grafică a flanşelor începe cu trasarea acestui cerc purtător.
Apoi se trasează diametrele găurilor de trecere, poziţionându-le funcţie
de numărul găurilor, la anumite grade pe cercul purtător.
3. Raza de rotunjire a colţurilor flanşelor pătrate, triunghiulare,
romboidale, dreptunghiulare, se ia minim egală cu diametrul găurii de trecere a
şuruburilor. Centrul de racordare al razei de rotunjire este comun cu centrul
găurii de trecere.
4. Indiferent de forma flanşei, pentru asigurarea condiţiilor de
rezistenţă, grosimea de material cuprinsă între gaură şi marginea flanşei,
trebuie să fie cel puţin egală cu raza găurii de trecere. Aceasta de jur-împrejurul
găurii şi pentru a se realiza suprafaţa de aşezare a piuliţei sau capului şurubului.
5. Cotele care se înscriu pe desenul unei flanşe:
diametrul cercului purtător al centrelor găurilor de trecere se
înscriu pe proiecţie laterală (vedere);
diametrul găurilor de trecere;
diametrul exterior al flanşei;
diametrul golului central (diametrul nominal al conductei);
grosimea flanşei;
raza de rotunjire a colţurilor flanşei.
Astfel, în fig. VI.3 s-au realizat următoarele reprezentări:
• Flanşa cilindrică (circulară) cu şase găuri de trecere, din figura VI.3,
a reprezentată în dublă proiecţie ortogonală. Două din cele şase găuri se găsesc
pe axa verticală de simetrie.
193
• Flanşa pătrată se reprezintă ca în figura VI.3, b; în cazul când găurile
sunt dispuse la 450 faţă de planul de secţiune. În această situaţie se rabate pe
planul de secţionare una din găuri şi colţul racordat corespunzător al flanşei.
Atât gaura rabătută cât şi colţul racordat se trasează în secţiunea verticală ca în
figura VI.3, b cu linie-punct subţire.
• Flanşa triunghiulară se reprezintă, de asemenea, în dublă proiecţie
ortogonală. În figura VI.3, c planul de secţionare trece prin una din găurile de
fixare.
• Flanşa dreptunghiulară din figura VI.3, d se deosebeşte în privinţa
cotării faţă de flanşa pătrată prin faptul că în locul cercului centrelor găurilor,
distanţa dintre acestea se determină prin două cote de poziţie. De asemenea, un
colţ racordat şi o gaură de fixare se reprezintă, rabătute în planul secţiunii.
• Flanşa ovală se construieşte în două variante: (fig. VI.3, e, f). Prima
variantă are conturul din drepte şi arce de cerc, iar cea de-a doua are conturul
numai din arce de cerc.
APLICAŢII
194
195
2. Lucrarea de laborator L7 – este aplicaţia din fig. L7 pentru un corp
de dispozitiv aflat în dotarea laboratorului de desen tehnic.
196
Deoarece este prima lucrare de laborator cu reprezentare în trei
proiecţii, se va recurge la explicaţii pe larg. Este tot o aplicaţie la construcţii de
flanşe, dar într-un cadru mai dezvoltat.
Este menţionat timpul aferent execuţiei lucrării, respectiv o şedinţă şi
jumătate conform complexităţii desenului.
În cele ce urmează voi face referire la planşa anexată L7.
Lucrarea de laborator propune studiul reperelor constituite din
succesiuni de corpuri geometrice cu diverse poziţi relatate.
Lucrarea succede altor laboratoare din cadrul disciplinei GEOMETRIE
DESCRIPTIVĂ ŞI DESEN TEHNIC la Facultatea FORAJ-TRANSPORT,
semestrul I; în cadrul acestora s-au studiat repere constituite din corpuri
geometrice coaxiale (succesiuni de cilindri, trunchiuri de con, prisme
hexagonale, pătrate, etc.).
Etapele de studiu sunt:
1. Analiza formei prismei
a. Se descompune piesa în corpuri geometrice simple:
prisma pătrată (flanşa pătrată) ca bază de susţinere a celorlalte
corpuri;
prisma dreaptă de bază un poligon neregulat poziţionată lateral
stânga (umăr lateral);
cilindrul central racordat cu un paralelipiped dreptunghic până
la umărul lateral;
urechile superioare, semicilindrice, racordate cu un
paralelipiped dreptunghic până la umărul lateral;
cilindrii interiori de diametre diferite, centraţi cu flanşa pătrată
şi cilindrul central .
b. Se completează corpurile geometrice simple cu formele auxiliare ca:
suprafeţe de întărire;
suprafeţe de etanşare;
găuri filetate străpunse.
În urma studiului formei piesei se stabileşte legătura cu rolul contructiv
–funcţional al reperului.
2. Analiza tehnologică
197
Este stabilit procedeul de obţinere a semifabricatului şi anume
turnarea. Planul de separaţie al formei de turnare este vizualizat, el sugerându-
se efectuarea reprezentării secţiunii şi bineînţeles stabilirea poziţiei de
reprezentare. Prelucrările mecanice ulterioare: strunjire, găurire, filetare,
frezare ne sugerează rugozităţile suprafeţelor, razele de racordare, etc.
3. Stabilirea numărului minim de proiecţii şi a poziţiei de reprezentare
Poziţia de reprezentare ne-a fost sugerată de planul de separaţie al
formei de turnare. Astfel, secţiunea A-A va fi proiecţia principală, de aici
decurgând şi proiecţia laterală şi cea orizontală.
Un număr de 3 proiecţii ortogonale este suficient pentru reprezentarea
corectă şi completă a reperului studiat şi datorită necesităţii de înscriere atât a
cotelor proprii cât şi a cotelor de poziţie relativă (pe cele trei direcţii ale
spaţiului tridimensional).
4. Alegerea formatului de hârtie
Este un reper ale cărui cote de gabarit îl recomandă pentru
reprezentarea în mărime naturală, pe format de desen A3.
Etapele de lucru sunt:
1. Trasarea chenarului, fişei de îndosariere, indicatorului;
2. Trasarea dreptunghiurilor de încadrare după calculul spaţiilor libere
situate pe orizontala şi verticala formatului;
3. Trasarea axelor de simetrie ale corpurilor geometrice ce prezintă
simetrie axială;
4. Trasarea contururilor exterioare;
Se recomandă începerea lucrului cu corpul geometric principal, în cazul
nostru fiind prisma-flanşă pătrată. Pentru aceasta se cunosc etapele proprii de
lucru şi anume:
• lucrul începe în proiecţia vedere a formei flanşei deci în cazul
nostru în proiecţie orizontală;
• se trasează φ centre găuri;
• se trasează direcţiile la 450;
• în centrele astfel obţinute se construiesc colţurile racordate cu
R;
• se trasează tangentele exterioare la cele 4 colţuri racordate;
198
• se centrează şi găurile filetate racordate cu condiţia ca să se
păstreze material suficient de jur-împrejurul găurilor pentru a se
asigura rezistenţa flanşei, astfel R ≥ φ găuri.
Se continuă lucrul cu trasarea contururilor corpurilor geometrice
adiacente flanşei pătrate.
Astfel, se trasează lăţimea prismei (umăr lateral) şi lungimea acesteia.
Se trasează conturul exterior al semicilindrului racordat.
Se trasează suprafeţele de întărire ale flanşei.
Lucrul poate continua în celelalte două proiecţii (laterală şi principală).
5. Trasarea contururilor interioare, în proiecţia secţiune
Succesiunea cilindrilor interiori prezintă aspectul degajărilor lucrate
anterior, la celelalte laboratoare.
6. Trasarea corpurilor geometrice auxiliare ca cilindri filetaţi, urechile
de prindere, etc.
7. Cotarea
a. se cotează ţinându-se cont de bazele de cotare tehnologică cotele
proprii fiecărui corp geometric;
b. se trasează cotele de poziţie relativă specifice orientării corpului
piesei în spaţiul tridimensional.
8. Haşurarea reprezentării secţiune, înscrierea traseelor de secţionare şi
notarea secţiunii A-A.
9. Îngroşarea contururilor şi muchiilor reale, vizibile.
10. Inscripţionarea condiţiilor tehnice şi a indicatorului cu menţionarea
numelui studentului în dreptul cuvântului „Desenat” şi înscrierea sa cu
cerneală.
11. Plierea formatului şi introducerea în dosar.
199
200
3. Lucrarea de laborator L8
Corpul de dispozitiv din figura L8 este o aplicaţie la construcţia
flanşelor, fiind pasul următor în dobândirea cunoştinţelor referitoare la
reprezentările a două secţiuni perpendiculare în acelaşi reper.
Astfel secţiunea din proiecţia principală relevează tot interiorul pe
direcţia stânga-dreapta a corpului de dispozitiv. Secţiunea pe jumătate din
proiecţia laterală relevează a doua direcţie, perpendiculară pe prima, după care
sunt construite corpuri geometrice interioare. Reprezentarea jumătate vedere
este obligatorie cotării corpurilor geometrice exterioare.
Etapele de lucru se pot parcurge ca la L7.
201
202
- Modulul VII -
REPREZENTAREA ŞI COTAREA
PRISMELOR HEXAGONALE, CU
APLICAŢIE LA CONSTRUCŢIA GRAFICĂ
A CAPETELOR HEXAGONALE ALE
ŞURUBURILOR ŞI ALE PIULIŢELOR
203
verticale ale curbei de intersecţie. Se obţin 3 porţiuni de hiperbolă (doar trei
feţe din şase se văd), dintre care cea de la mijloc este în adevărată mărime.
b. Demonstraţia afirmaţiei că porţiunile curbei de intersecţie sunt arce
de hiperbolă
În figura VII.2, a este prezentat cazul α ˆ din Teorema lui Dandelin,
ˆ >β
care spune: „Un con e secţionat de un plan oarecare [P], după o elipsă, o
parabolă sau o hiperbolă, după cum planul [Q] dus prin vârful conului, paralel
cu planul secant [P], nu intersectează conul, este tangent la con respectiv îl
secţionează după două generatoare”.
Se mai poate spune că dacă planul secant [P] formează cu planul curbei
directoare a conului unghiul:
- pentru α ˆ ( β̂ este unghiul format de generatoarea conului cu
ˆ <β
204
205
În plan orizontal, atât PBQ cât şi MAP etc. sunt chiar laturile
hexagonului.
d. În fig. VII.3 este reprezentată o aplicaţie a problemelor demonstrate
anterior.
În fig. VII.3 este reprezentat un cap de şurub şi o porţiune din tija sa
filetată, desen tehnic în trei proiecţii.
Convenţional şi standardizat se face menţiunea că cele 6 arce de
hiperbolă se vor reprezenta ca arce de cerc în scopul elaborării mai uşoare a
desenelor tehnice.
Valorile razelor acestor arce de cerc sunt menţionate dimensiunile
înscrise în cercuri: 3/4D, D/2, r, iar în desenele tehnice nu se vor nota
niciodată. De aceea liniile lor de cotă sunt, în fig. VII.3, reprezentate cu linie
întreruptă şi prezentate doar în scop didactic.
Observaţie:
206
Problematica abordată a graficii demonstrate anetrior este foarte utilă
asimilării cunoştinţelor de desen tehnic, fundamentat pe gramatica sa:
geometria descriptivă.
APLICAŢIE
Lucrarea de laborator 9
Conform observaţiei făcute în modulul VII este propusă o aplicaţie
pentru o piuliţă olandeză.
1. Descrierea corpurilor geometrice:
1.1. exterioare
• prisma hexagonală, cu baza hexagon regulat (înscris în
cerc);
• trunchiul de con al teşiturii de la stânga şi de la dreapta
piuliţei (generatoarea trunchiului de con face 30 grade cu
baza mică a acestuia);
• intersecţia celor două corpuri mai sus prezentate este
formată din 6 arce de hiperbolă, care convenţional se
reprezintă ca 6 arce de cerc.
1.2. interioare
• cilindrul interior filetat (filet cu degajare);
• cilindrul de trecere.
207
208
2. Descrierea succesiunii etapelor de lucru
Planşa nr. 1: Construcţia prismei hexagonale
Se realizează o poziţionare obligatorie a prismei hexagonale astfel
încât, în proiecţia principală să se vadă 3 feţe ale acesteia. Astfel, în proiecţia
laterală hexagonul va avea vârfurile sus-jos, iar în proiecţia orizontală se vor
vedea două feţe ale sale.
În planşa 1 se stabilesc corespondenţele dintre proiecţii cu linii
întrerupte, subţiri. Lucrul începe în proiecţia laterală, cu înscrierea hexagonului
în cercul său circumscris.
Planşa nr. 2: Construcţia trunchurilor de con ale celor două teşituri
209
210
Tot în proiecţia laterală se construieşte cercul înscris în hexagon, care
este chiar baza mică a trunchiului de con al teşiturii.
În corespondenţă, în proiecţia principală, se realizează proiecţia acestei
baze. Urmează a se realiza şi generatoarea înclinată la 30 de grade. Operaţia
este valabilă pentru ambele feţe laterale ale prismei hexagonale.
Planşa nr. 3: Construcţia intersecţiei corpurilor anterior construite (cele
6 hiperbole asimilate cercuri)
Razele cercurilor se măsoară chiar din desen, luându-le în deschiderea
compasului din proiecţia laterală. Valorile lor nu interesează şi nu se înscriu în
desen. În planşă sunt notate cu: 3D/4, D/2, r.
Planşa nr. 4: Definitivarea desenului prin: reprezentarea traseului de
secţionare, înscrierea secţiunii şi cotarea finală.
211
Lucrarea de laborator 10
Este o aplicaţie imediată a celor studiate anterior. Reperul este o piuliţă
din componenţa unui robinet cu ventil.
212
213
- Modulul VIII -
REPREZENTAREA AXONOMETRICĂ
1. ELEMENTE DE AXONOMETRIE
214
Unghiurile α , β şi γ sunt unghiurile dintre axele de coordonate şi
axele axonometrice corespunzătoare.
O1 x O y Oz
= cos α ; 1 = cos β ; 1 = cos γ
Ox Oy Oz
sau:
u2+ v2+ w2 = 2
3u 2 = 2
2
u= ≈ 0 ,82
3
215
Rezultă din cele arătate că, în reprezentarea izometrică, orice segment
de dreaptă, situat pe una din axele izometrice sau paralel cu una din ele, suferă
o deformare (reducere) cu aproximativ 0,82 ori faţă de lungimea lui reală din
spaţiu. Pentru simplificarea construcţiilor se utilizează, în practică, coeficientul
u = 1, adică se ia segmentul din proiecţia ortogonală şi se aşează pe axa
izometrică respectivă. Rezultă, în acest caz, o majorare uşoară a imaginii,
acceptabilă, în asemenea reprezentare. Unghiurile dintre axele axonometrice
216
deformare (reducere) cu aproximativ 0,94 ori faţă de lungimea segmentului din
spaţiu.
Orice segment, situat pe axa O1y sau paralel cu aceasta, datorită
coeficientului v = ½ u, suferă o deformare (reducere) de aproximativ 0,47 ori
u
faţă de lungimea lui din spaţiu. În practică, se ia u = w = 1 şi v = = 0,5 .
2
Unghiurile dintre axele axonometrice în proiecţie dimetrică sunt redate
în figurile VIII.3 şi VIII.4 a. Pentru a realiza mai uşor construcţia axelor, se ia:
O1 1 = 1 2 = ... = 7 8 , ca în figura VIII.4 b.
Fig. VIII.3
Fig. VIII.4 a, b
2. REPREZENTAREA AXONOMETRICĂ
A FIGURILOR GEOMETRICE
217
cu a) elementele geometrice sunt date în epură (dublă proiecţie ortogonală), iar
în dreapta (notate cu b) – proiecţia axonometrică izometrică.
Excepţie face figura VIII.8 în care este reprezentat cercul, numai în
proiecţie axonometrică.
Fig. VIII.5
Fig. VIII.6
Fig. VIII.7
218
Fig. VIII.8
Fig. VIII.9
Fig. VIII.10
219
Fig. VIII.11
APLICAŢII
Lucrarea de laborator 11:
220
221
- Modulul IX -
REPREZENTAREA ŞI COTAREA
ARBORILOR, ROŢILOR DINŢATE
ŞI RULMENŢILOR
1. REPREZENTAREA ŞI
COTAREA ARBORILOR
222
zonele de calare, respectiv treptele prevăzute cu canale de pană;
zonele de corp, respectiv zonele libere ce fac legătura dintre
treptele anterior menţionate.
Treptele de fus de arbore sunt prelucrate foarte precis atât dimensional
cât şi din punct de vedere al rugozităţii suprafeţei deoarece pe aceste trepte sunt
montaţi RULMENŢII (lagăre de rostogolire).
Zonele de calare au prelucrate diferite tipuri de canale de pană necesare
montării penei. Pana este organul de maşină ce preia mişcarea de la arbore şi o
transmite la o roată (dinţată, de curea etc.) sau în sens invers, transmite
mişcarea de la o roată la arborele condus. Diferite tipuri de canale de pană şi
cotarea acestora sunt prezentate în reprezentările din figura IX.2.
Racordarea treptelor de arbore, atunci când umerii acestor trepte
servesc pentru sprijinirea pieselor (rulmenţi, roţi, bucşe) sunt prezentate în
figura IX.3.
În figura IX.4 sunt prezentate diverse capete de arbori, respectiv
cilindric sau conic.
Prelucrarea mecanică a arborilor se realizează între vârfuri de sprijin ce
materializează axa tangenţială a arborelui. Vârfurile de centrare se vor
introduce în găuri de centrare prevăzute la ambele capete ale arborelui, fig.
IX.5. În figura IX.5 sunt prezentate diferite forme constructive pentru gaurile
de centrare, conform STAS 1361-73. In tabelul IX.1 sunt prezentate elemente
dimensionale pentru gaurile de centrare.
Tabelul IX.1
Mărimea găurii de centrare funcţie de diametrul
exterior al piesei prelucrate (orientativ)
223
224
225
226
APLICAŢIE
Lucrarea de laborator nr. 12 prezintă releveul unui arbore în trepte
aflat în scop didactic la laboratorul de desen tehnic.
Desenul respectă toate regulile amintite în acest modul, precum şi
regulile stabilite la reprezentarea în vedere şi secţiune precum şi la cotare
(modulele II şi III).
Referitor la cotare se face menţiunea că se execută o cotare cu element
de închidere a lanţului de dimensiuni, la exterior.
În lucrarea L12 prezentată ca model de reprezentare, este realizată
înscrierea toleranţelor dimensionale care va fi asimilată în modulele următoare.
Esenţa acestor toleranţe dimensionale este uşor de acceptat, deoarece orice
dimensiune (cotă) trebuie să se realizeze în limitele (superioară şi inferioară)
ale unei dimensiuni calculate prin calcule de proiectare. Astfel rezultă o
dimensiune efectivă care obligatoriu se va afla între cele două limite. Cele două
limite nu reprezintă altceva decât toleranţa de execuţie a dimensiunii teoretice,
de calcul.
227
228
2. REPREZENTAREA ŞI COTAREA
ROŢILOR DINŢATE
229
Elementele geometrice ale danturii sunt, conform figurii IX.6:
profilul dintelui este linia de intersecţie a unui dinte cu o suprafaţă
frontală;
cercul de vârf cu diametrul da sau diametrul de cap de dinte;
cercul de divizare cu diametrul d este folosit ca bază pentru
măsurarea parametrilor geometrici;
cercul de fund cu diametrul df sau diametrul de picior de dinte;
înălţimea capului dintelui ha este cuprinsă între diametrul de
divizare şi cercul de vârf de dinte;
înălţimea piciorului dintelui hf este cuprinsă între diametrul de
divizare şi cercul de fund de dinte;
înălţimea dintelui h, este distanţa măsurată pe direcţia razei
cuprinsă între cercul de vârf şi cel de fund de dinte;
grosimea dintelui S este lungimea arcului măsurat pe cercul de
divizare;
mărimea golului t este arcul dintre dinţi, măsurat pe cercul de
divizare;
flancul dintelui este porţiunea de-a lungul unui dinte, cuprinsă
între suprafaţa de vârf şi cea de fund;
pasul circular p, este lungimea arcului de pe cercul de divizare
măsurată între două flancuri consecutive;
modulul m, este porţiunea din diametrul de divizare care revine
unui dinte;
z numărul de dinţi.
Conform STAS 822-82 gama de moduli m este în mm, următoarea:
m = 1; 1,25; 1,5; 1,75; 2; 2,25; 2,5; 2,75; 3; 3,5; 4; 4,5; 5; 5,5; 6; 7; 8; 9; 10;
12; 16; 20....
d=m·z
ha =m
h f = 1,25 m
230
h=ha +h f = 2,25 m
d a = d + 2 h a = m(z + 2)
231
Intrând în detaliile reprezentării roţilor dinţate, convenţiile de
reprezentare în proiecţiile mai sus amintite sunt:
suprafaţa de cap de dinte se reprezintă cu linie continuă groasă (în
proiecţia principală este o generatoare, iar în proiecţie laterală este
cercul exterior);
suprafaţa de rostogolire se reprezintă cu linie punct-subţire (în
proiecţia principală este o generatoare iar în proiecţia laterală este
cercul al doilea);
suprafaţa de picior de dinte se reprezintă numai în proiecţie
principală, ca o generatoare, cu linie continuă groasă;
orientarea danturii pentru roţile dinţate cu dinţi înclinaţi se
menţionează în tabel sau dacă este necesar, proiecţia principală se
va reprezenta jumătate vedere, jumătate secţiune, iar pe jumătatea
de vedere va fi menţionată aceasta.
232
Conform STAS 5013/1-82, trebuie cotate toate cotele necesare
prelucrării danturii şi definirii elementelor sale constructive.
Astfel, pe reprezentare vor mai fi înscrise:
diametrul exterior de cap al danturii şi toleranţele sale
dimensionale (d a );
diametrul butucului şi toleranţele sale;
lăţimea danturii;
raza sau teşitura muchiilor suprafeţelor de cap de dinte;
elementele necesare cotării canalului de pană (înălţime, lăţime)
tolerate dimensional;
toleranţe de bătaie radială şi frontală (vor fi studiate în modulul
X);
rugozităţile suprafeţelor prelucrate (vor fi studiate în modulul X).
Restul elementelor necesare pentru prelucrarea danturii se înscriu în
tabelul prezentat deja în fig. IX.7.
APLICAŢII
233
3. REPREZENTAREA ŞI
234
COTAREA RULMENŢILOR
Tabelul IX.2
Tipul rulmentului Simbolul Tipul rulmentului Simbolul
Radial oscilant cu bile pe două 1 Radial cu bile pe un 6
rânduri rând
Radial oscilant cu role butoi pe 2 Radial-axial cu bile 7
două rânduri
Radial-axial cu role conice 3 Axial cu role 8
cinlindrice
Radial cu bile pe două rânduri 4 Radial cu role cilindrice N
Axial cu bile 5 Radial cu ace NA
Radial-axial cu bile cu Q
contact în patru puncte
235
Se folosesc lagărele de rostogolire preponderent lagărelor se alunecare,
deoarece au un gabarit mai redus, o mai mare siguranţă în exploatare şi o
durabilitate mai mare, iar lubrifiantul consumat este mai redus.
Rulmentul este alcătuit în principal din două inele, interior şi exterior,
un număr de corpuri de rostogolire şi o colivie pentru acestea.
Colivia, în mod convenţional, nu este obligatoriu de reprezentat în
desenul rulmentului.
Dimensiunile principale necesare la montajul rulmentului pe dreapta de
fus de arbore sunt: diametrul interior d, egal cu cel al treptei de fus de arbore,
diametrul exterior D, lăţimea B sau T.
Se folosesc simboluri pentru tipurile de rulmenţi prezenţi în clasificarea
de mai sus şi tabelul IX.2.
Reprezentarea în desen a rulmenţilor se face conform STAS 8953-85,
dimensionând formele constructive în funcţie de dimensiunile principale şi
indicând valori informative pentru reprezentare.
Regula de reprezentare este ca planul de secţiune să treacă prin axele
corpurilor de rulare chiar dacă acestea sunt în număr impar, iar corpurile de
rulare să fie reprezentate în vedere. Colivia nu este obligatoriu de reprezentat,
iar inelele rulmenţilor se haşurează diferit.
În fig. IX.9 este reprezentat un rulment radial axial cu role conice
pentru care sunt necesare în reprezentare proporţiile referitoare la dimensiunea
A, B şi E.
236
- Modulul X -
1 l 1 n
Ra = ∫
l 0
y( x ) dx = ∑ yi
n i =1
237
în care:
l – lungimea de bază aleasă convenţional;
yi – ordonatele profilului real al suprafeţei;
n – neregularităţile din lungimea l.
- Rz, înălţimea neregularităţilor profilului în zece puncte, fig. X.2,
definită ca media valorilor absolute ale înălţimilor celor mai de sus cinci
proeminenţe şi ale adâncimilor celor mai de jos cinci goluri, în limitele
lungimii de bază.
5 5
∑ y pi +∑ y vi
i =1 i =1
Rz =
5
în care:
yp – înălţimea proeminenţei;
yv – adâncimea golului.
238
- Sm, pasul mediu al neregularităţilor profilului;
- S, pasul mediu al proeminenţelor locale ale profilului.
Valorile numerice preferenţiale ale acestor parametrii sunt stabilite
conform SR ISO 4287-1 : 1993 şi prezentate în tabelul X.1.
239
Tabelul X.3
135
Tabelul X.3 (continuare)
Operaţia Degroşare Semifinisare Finisare Superfinisare
Clasa de precizie N1 N2 N3 N4 N5 N6 N7 N8 N9 N10 N11 N12
Valoarea Ra [ µ m] 50 25 12,5 6,3 3,2 1,6 0,8 0,4 0,2 0,1 0,05 0,025
Nr. Procedeu de
crt. prelucrare
136
11. Găurire • • •
12. Frezare • • • •
13. Strunjire • • • • •
14. Alezare • • • •
15. Broşare • • •
16. Rectificare • • • • •
17. Rodare • • • • •
18. Honuire • • • •
19. Răzuire • • •
20. Electroeroziune • • •
21. Lustruire • • •
137
ÎNSCRIEREA RUGOZITĂŢII ÎN
DESENUL TEHNIC - SIMBOLURI
3
În fig. X.7 pentru suprafeţe a căror îndepărtare de material este
interzisă, menţinerea rugozităţii păstrându-se de la prelucrarea
anterioară.
REGULI DE INDICARE
4
ÎN DESEN A RUGOZITĂŢII
5
- Dacă majoritatea suprafeţelor au aceeaşi rugozitate, fie aceasta se
notează deasupra indicatorului, urmată de scrierea cuvintelor „cu excepţia
celorlalte indicaţii”, fie de reprezentarea unui simbol de rugozitate între două
paranteze, fie de precizarea între paranteze a rugozităţilor explicite, diferite de
cea majoritară, fig. X.12, a, b, c.
6
- Rugozitatea profilului filetului se indică pe diametrul pe care se
cotează, fig. X.14.
7
2. ÎNSCRIEREA ÎN DESENUL TEHNIC
A TOLERANŢELOR DIMENSIONALE
8
Se mai numeşte şi câmp de toleranţă zona cuprinsă între Dmax şi Dmin.
9
- pentru arbori cu literele mici: a, b, c....zs;
- pentru alezaje cu literele mari: A, B, C....Z.
Clasificarea ajustajelor:
Pentru ajustarea interschimbabilităţii pieselor s-au stabilit norme şi
reguli standardizate, prin prescrierea unor toleranţe pentru fiecare piesă. Astfel,
o piesă poate fi înlocuită cu alta la montaj, fără selecţie, fără alte prelucrări
suplimentare (ajustări sau potriviri), asigurându-se totodată o bună funcţionare
a ansamblului.
Scopul funcţional al ansamblului reclamă prescrierea unor toleranţe
care să realizeze:
ajustaje cu joc: la care câmpul de toleranţă al alezajului este în
întregime deasupra câmpului de toleranţă al arborelui fig. X.19,
a;
ajustaje cu strângere: la care câmpul de toleranţă al alezajului
este în întregime sub câmpul de toleranţă al arborelui, fig. X.19,
b;
ajustaje intermediare: la care câmpurile de toleranţă sunt
suprapuse parţial sau complet, putând rezulta la montaj, atât
asamblări cu joc cât şi cu strângere, fig. X.19, c.
10
În funcţie de poziţia câmpurilor de toleranţă pentru alezaj şi pentru
arbore, la montaj se pot obţine o infinitate de ajustaje.
Necesitatea asigurării interschimbabilităţii pieselor şi limitarea
variantelor de montaj, au dus la standardizarea a două sisteme de bază:
sistem alezaj unitar: sistem preferat, în care diametrul minim al
alezajului este egal cu diametrul nominal, deci abaterea
inferioară este zero, fig. X.20;
11
Aşadar sunt limitate poziţiile câmpurilor de toleranţă fie pentru alezaj,
fie pentru arbore, la o singură denumire, respectiv la simbolurile H sau h, fig.
X.22.
Fig. X.22
12
- simbolul câmpului de toleranţă;
- mărimea treptei de precizie.
13
Atunci când se doreşte o prezentare explicită a abaterilor limită se
procedează ca în fig. X.25 a sau b.
14
grosolană) şi standardul în vigoare STAS 2300-86, fie precizând fiecărei
dimensiuni liniare valoarea abaterilor limită conform tabelului X.5.
3. ÎNSCRIEREA ÎN DESEN A
15
TOLERANŢELOR GEOMETRICE
Tabelul X.7
Nr. Abaterea Simbol
1. Abateri de la rectilinitate
2. Abateri de la planeitate
3. Abateri de la circularitate
4. Abateri de la cilindricitate
5. Abateri de la profil ∩
6. Abateri de la suprafaţa
profilată
16
Fig. X.29 Fig. X.30
Tabelul X.8
17
b. Precizia poziţiei reciproce a suprafeţelor
Tipuri de abateri
Suprafeţele ce determină configuraţia pieselor, au diferite poziţii
relative (una faţă de cealaltă), adică pot fi: paralele, perpendiculare, coaxiale,
etc.
Asemănător preciziei dimensionale, precizia de formă şi precizia
poziţiei reciproce poate fi realizată în urma prelucrărilor mecanice cu anumite
18
abateri; acestea ca şi cele mai sus menţionate sunt standardizate conform ISO,
funcţie de scopul funcţional.
Astfel, abaterile de la poziţia reciprocă a suprafeţelor se pot clasifica
conform tabelului X.9 dat mai jos.
Tabelul X.9
Abaterea Simbol
a) Abateri de la paralelism
b) Abateri de la perpendicularitate
c) Abateri de la coaxialitate
d) Abateri de la înclinare
g) Abateri de la simetrie
h) Abateri de la intersecţie
19
Fig. X.33
20
Fig. X.38 Fig. X.39
21
Fig. X.42
22
Tabelul X.10
23
Tabelul X.10 (continuare)
24
- Modulul XI -
REPREZENTAREA ŞI COTAREA
PRINCIPALELOR TIPURI DE ASAMBLĂRI
1. ASAMBLĂRI SUDATE
25
Fig. XI.1 Fig. XI.2
26
Fig. XI.7
Reprezentare detaliată
Notarea detaliată
27
Tabelul XI.1
28
Tabelul XI.1 (continuare)
29
Se recomandă ca evidenţierea elementelor componente să se facă prin
reprezentarea conturilor acestora cu linii vizibile (fig. XI.8, XI.9).
Fig. XI.8
30
Fig. XI.9
2. ASAMBLĂRI FILETATE
31
intermediară, numită şaibă, realizează o suprafaţă de sprijin mai mare între
piesa asamblată şi piuliţă, iar pentru evitarea autodeşurubării se folosesc (şaibe
de siguranţă, şplinturi etc.). În figura XI.10 sunt reprezentate elementele de
îmbinare: şurubul 1, şaiba 2, piuliţa 3 şi şplintul 4.
Fig. XI.10
32
Şuruburile se clasifică după forma capului, după tipul filetului, după
precizia de execuţie etc.
Clasificarea şuruburilor este cuprinsă în STAS 1450/1-89.
După precizia de execuţie şuruburile cu cap hexagonal se clasifică în
următoarele grupe:
- şuruburi grosolane cu dimensiuni cuprinse în STAS 920-91 prevăzute
cu abateri mari de formă a suprafeţei, având prelucrat numai filetul;
- şuruburi precise cu dimensiuni cuprinse în STAS 4272-89, executate
din bare cu profil hexagonale şi prelucrate prin aşchiere.
În figura XI.11, este reprezentat şi cotat un şurub cu cap hexagonal, iar
în figura XI.12 sunt indicate dimensiunile respective, (STAS 4272-89).
Fig. XI.11
33
Fig. XI.12
34
Şurub M10 x 50 STAS 4272-89
Fig. XI.13
35
Exemplu de notare a unei piuliţe hexagonale, cu filet M12, execuţie
semiprecisă: Piuliţă M12 – sp – STAS 4071-89
Exemplu de notare a unei piuliţe hexagonale cu filet M12, execuţie
precisă: Piuliţă M12 – p – STAS 4071-89
Ca şi capul şurubului, piuliţa are forma unei prisme hexagonale cu
muchiile feţei superioare sau ambelor feţe teşite, ca în figura XI.15.
Construcţia piuliţei se poate face ca şi construcţia capului şurubului, aşa
cum s-a arătat în figura XI.11.
Prin STAS 1450/4-89 se stabileşte terminologia şi se clasifică piuliţele,
după aceleaşi criterii ca şi şuruburile.
Fig. XI.14
36
Şaibele sunt piese metalice, care se montează între piuliţă şi piesa de
strâns.
Scopul şaibelor în asamblările cu şurub şi piuliţă este de a realiza o
suprafaţă mai mare de repartizare a presiunilor pe piesa strânsă.
În figura XI.16, este reprezentat un tip de şaibă des utilizat, şaiba plată.
În STAS 5200-91 sunt cuprinse dimensiunile pentru seria fină (A) şi seria
mijlocie (B).
Exemplu de notare a unei şaibe din seria fină, pentru şurubul cu cap
hexagonal, (cu deschidere de cheie normală), M10:
Şaibă A 10 STAS 5200-91
Un alt tip de şaibă este şaiba Grower, reprezentată în cele două variante
R şi respectiv N, arătate în figura XI.17.
În STAS 7666-82 sunt date dimensiunile pentru şaiba Grower.
Şplintul (cuiul spintecat) se execută din sârmă semirotundă din oţel şi
se foloseşte la asigurarea asamblării. Şplintul se reprezintă şi se cotează ca în
figura XI.18, dimensiunile respective fiind cuprinse în STAS 1991-89. Pe
desenele de ansamblu, cuiul spintecat nu se desenează, dar se prevede în
tabelul de componenţă.
37
Fig. XI.17
Fig. XI.18
Prezoanele sunt şuruburi fără cap formate din tije filetate la ambele
capete. Unul din capete este înşurubat într-una din piesele de asamblat, care
este prevăzută cu un alezaj filetat, iar la celălalt capăt se înşurubează o piuliţă.
Reprezentarea şi cotarea unui prezon se face ca în fig. XI.19, dimensiunile
fiind cuprinse în STAS 4551-80.
38
Fig. XI.19
39
Reprezentarea asamblărilor filetate este stabilită prin STAS 700-8.
În secţiunea, şurubul se reprezintă complet pe porţiunea înşurubată, iar
filetul piuliţei se reprezintă pe porţiunea rămasă neînşurubată.
În figura XI.21 sunt reprezentate două piese filetate înainte de
înşurubare: piesa 1, care are rolul de şurub şi piesa 2, care are rolul de piuliţă,
iar în figura XI.22, a, b, cele două piese înşurubate parţial şi total.
Fig. XI.22
40
Fig. XI.23
41
Fig. XI.24
42
Fig. XI.25
Fig. XI.26
43
Fig. XI.27
Fig. XI.28
44
c) Penele îngropate (STAS 1007-84) sunt de forma A cu capete
rotunde (fig. XI.29), de forma B, cu ambele capete drepte (fig. XI.30, a), de
forma C, cu capăt rotund şi unul drept (fig. XI.30, b) şi cu nas sau călcâi (fig.
XI.31), conform STAS 1007-84.
Fig. XI.29
Fig. XI.30
45
Fig. XI.31
- Modulul XII -
46
DESENUL DE ANSAMBLU
1. NORME DE REPREZENTARE
47
Fig. XII.1
48
∗ Între două piese asamblate există un joc rezultat din dimensiuni
diferite, se trasează separat contururile celor două piese (tija poz. 2 cu bucşa
poz.7).
∗ Pentru două piese ce se asamblează cu joc rezultat din abateri de la
aceleaşi dimensiuni nominale, linia de contact se reprezintă printr-o singură
linie de contur, comună celor două piese.
∗ Dacă este necesară reprezentarea mai clară a unor elemente acoperite
dintr-un ansamblu, de exemplu, proiecţia orizontală a unui robinet cu ventil, se
admite ca, în proiecţia respectivă, unele piese să fie considerate în mod
convenţional demontate şi îndepărtate.
În exemplul din figura XII.1 s-a făcut menţiunea respectivă pentru roata
considerată demontabilă şi îndepărtată.
- Elementele de fixare (şuruburi, piuliţe, şaibe) se reprezintă în desenul
de ansamblu numai în vedere. Excepţie fac şaibele (rondelele) cu alezaj
prismatic, care, în desenul de ansamblu, se reprezintă în secţiune.
- În cazul unor elemente ce se deplasează în timpul funcţionării este
necesar ca acestea să se reprezinte în două poziţii extreme şi anume: în poziţia
iniţială contur trasat cu linie tip A şi poziţia extremă cu linie aparentă tip K.
• Poziţionarea pieselor componente. Identificarea pieselor
componente ale unui ansamblu sau a subansamblurilor dintr-un ansamblu
complex se face prin notarea pe desen a acestora prin numere de poziţie,
corespunzătoare numerelor din tabelul de componenţă al desenului.
Poziţionarea elementelor dintr-un desen de ansamblu se face potrivit unor
reguli astfel:
- numerele de poziţie se înscriu pe desene conform STAS ISO
3098/1:1998, cu înălţimea (h) mai mare decât cea a cotelor din desenul
respectiv. Aceste numere se înscriu de obicei în afara conturului proiecţiei şi au
înălţimea H = (1,5 ÷ 2) h.
- liniile de indicaţie se trasează înclinat, în aşa fel încât să nu se
confunde cu liniile de contur, axe de simetrie, etc. Nu se admite trasarea liniilor
de indicaţie sistematic, paralele sau concurente. Se admite că liniile de
intersecţie să fie frânte o singură dată, dacă acest lucru contribuie la claritatea
desenului.
49
- pentru a se uşura identificarea pieselor sau subansamblurilor, se
recomandă ca poziţionarea acestora să se facă în poziţia în care apar mai clar.
- piesele componente ale unui ansamblu se poziţionează pe desen într-o
anumită ordine. Astfel, numerele de poziţie se aşează pe desenul de ansamblu,
cu respectarea celor trei posibilităţi:
în ordinea aproximativă a montării;
în ordinea succesiunii pieselor poziţionate şi anume, în ordine
crescândă;
în ordinea înscrierii pieselor în tabelul de componenţă al
desenului de ansamblu.
- numerele de poziţie se aşează în şiruri paralele cu laturile formatului
desenului de ansamblu.
3. TABELUL DE COMPONENŢĂ
50
Tabelul de componenţă se aplică pe toate desenele de ansamblu şi are
ca scop identificarea pieselor componente.
Forma şi dimensiunile tabelului de componenţă sunt prezentate în
figura XII.2. Cadrul tabelului şi liniile verticale se trasează cu linii (tip A), iar
liniile de separaţie se trasează cu linii (tip B).
Tabelul de componenţă se aşează deasupra indicatorului, cu latura de
jos pe latura superioară a indicatorului şi latura din dreapta pe latura din
dreapta a chenarului (fig. XII.2, XII.3, a).
180
Fig. XII.2
51
Fig. XII.3
APLICAŢII
52
Ca aplicaţie pentru realizarea unui desen de ansamblu, s-a ales
ROBINETUL CU VENTIL, cu număr de desen I.D.D.-R-00.
Indicativul desenului spune totul despre desenul de ansamblu. Se referă
la: I.D.D. – învăţământ de durată la distanţă.
R – robinet
00 – Indicativul final obligatoriu unui desen de ansamblu.
Desenul de ansamblu se realizează după un model, deci este un releveu.
Etapele obligatoriu de parcurs sunt următoarele:
- Se identifică ansamblul respectiv constând într-un studiu amănunţit
al modelului, pentru a se înţelege cât mai bine funcţionarea lui, rolul
precis de funcţionare a fiecărei prese, precum şi stabilirea
legăturilor reciproce între piesele componente. Acest lucru se
realizează prin demontarea ansamblului model şi reasamblarea lui.
- Etapa următoare constă în executarea desenelor pieselor principale
ale ansamblului după cum urmează:
L14: IDD-R-01 Corp robinet
L15: IDD-R-06 Tijă filetată
L16: IDD-R-08 Ghidaj filetat
L17: IDD-R-10 Piuliţă M16.
- Se stabileşte poziţia de reprezentare a ansamblului astfel încât
proiecţia principală a acestuia să corespundă cu poziţia reală de
funcţionare.
- În elaborarea desenului de ansamblu trebuie să se cunoască mai
întâi numărul minim de proiecţii necesare înţelegerii ansamblului.
- Proiecţia principală este realizată de obicei ca o secţiune.
- Se execută Desenul de ansamblu L18: IDD-R-00 Robinet cu ventil
pe baza desenelor anterioare.
53
54
55
56
57