Sei sulla pagina 1di 4

Codicele Voroneţean

− fragment din cap. al XX-lea din “Faptele apostolilor” −


(sec. al XVI-lea)

“Întru ura de sămbăte adurară-se ucenicii se frăngă pănre, şi Pavel grăia cătră ei
că demăreaţa vrea să iasă, şi tinse cuvăntu pănră la miadzănoapte. Era lumănrări multe
întru comarnicu iuo era aduraţi. Şi şedea lăngă o dzăbleală un giurelu ce-i era numele
Evtih. Acela purtatu cu somnu adăncatu, şi grăindu Pavelu de multe, plecă-se giurele de
somnu şi cădzu din comarnicu dintr-al treile podu giosu. Deaci luară elu mortu. Destinse
Pavelu şi cădzu spr-insu de lu cupriense şi dzise: nu vorovireţi că sufletul lui întru elu
iaste. Deaci se sui de frănse pănre şi gustă, şi băsădui debiu pănră la zori. Aşa eşi. Şi
aduseră pruncul viu şi fu măngăiare nu puţină. E noi vinremu în corabie şi dăscărcămu-nă
întru Asonu. De acolo vrumu se luomu Pavelu, că aşa era dzis, şi vrea însuş pedestru se
meargă. Deaci deca fumu întru Asonu, luomu elu şi venremu întru Militinu.”

[descoperit la mănăstirea Voroneţ în 1871; traducere din slavă]

Nivel fonetic

• text rotacizant, sec. al XVI-lea (n intervoc. > r); există şi situaţii de păstrare a lui [n]
intervocalic în vecinătatea lui [r] în cuvinte care prezintă rotacism: pănre, pănră,
lumănrări;
• se obs. stadiul intermediar de închidere a voc. lat. la [î] prin [ă]: sămbăte < sl.
sonbota; frăngă < lat. frangem; cuvăntu < lat. cuventum; măngăiare < lat.
manganeare (aici, şi iotacism);
• păstrarea lui [u] final etimologic: cuvăntu < lat. cuventum; giurelu < lat. juvenis; podu
< sl. podŭ; somnu < lat. somnus; mortu < lat. mortus; giosu < lat. deorsum (obs.:
apare frecvent şi [u] final analogic: comarnicu, Pavelu, Asonu, Militinu);
• demăreaţa < sudarea loc. adv. de măneaţă (< lat. *manitia; cf. deseară);

1
• pănră < lat. paene + ad (monoftongarea dift. ae şi închiderea lui mai întîi la [ă], apoi
la [î]; a final aton trece la ă; apocopa lui d);
• miadzănoapte < lat. mediam + noctem (stadiul intermediar de fricatizare dz, vezi şi în
cădzu < lat. cadere; ct > pt);
• lumănrare < lat. luminaria;
• deaci < lat. de + aci (< ad + hicce), stadiu intermediar pentru deci (în text, “după
aceea, apoi”; mai tîrziu se înregistrează sensul conclusiv);
• iuo < lat. ubi > *ue > *ua > *uă > *uo; i- se explică prin fonetică sintatctică: de + uo
> diuo > iuo;
• debiu < lat. de + mgh. bö, “belşug” (> de + *beu > debiu);
• eşi < lat. exire, formă nediftongată;
• deca − stadiu imediat ulterior sudării lui de + ca (decă > dacă).

Nivel morfologic

1. Substantiv + articol
• existenţa formelor cu evoluţia vocalelor şi consoanelor aflată într-un stadiu
intermediar (pănre, demăreaţa...) − nu se folosea forma analogică după plural;
• subst. sînt însoţite de [u] final, fie etimologic, fie analogic, uneori din necesitatea de a
nota ierurile finale, ca în slavă: Pavelu, comarnicu, giurelu etc.
• existenţa unor subst. cu forme arhaice: măngăiare, giurelu...
• nenotarea articolului encl. masc.: cuvăntu, giurele (excepţie: pruncul).
2. Adjectiv + numeral
• adj. relativ puţine, la gradul pozitiv: mult(e) < lat. multus, adăncatu < lat. aduncus,
viu < lat. vivus;
• exprimarea intensităţii cu ajutorul adv. de negaţie: măngăiare nu puţină;
• pedestru (în text, folosit ca adv.) − azi utilizat ca neologism, înlocuit cu sintagma (loc.
adv.) pe jos;
• al treile − forma specifică perioadei, fără [-a].

2
3. Pronume
• ura < lat. una (la bază, numeral; în text, pronume nehot.);
• forme arhaice ale pronumelui personal: a) de pers. I, pl., Ac (nă < lat. nobis; ne este
refăcut prin analogie cu le); b) pron. pers. a III-a, sg. (Ac − lu, elu);
• se folosea forma ins- / îns-, mai ales cu prep. (spr-insu);
• pron. de întărire folosit fără [-i] final;
• rel. ce în loc de care − inovaţie a acestui secol;
• reflexivul -se postpus, după model slav;
4. Verb
• folosirea tiparului slav cu morfemul diatezei reflexive postpus: adurară-se, plecă-se,
descărcămu-nă...;
• preferinţa pentru imperfect şi perfect simplu; pf. s. apare în forme arhaice: vinremu /
venremu, descărcămu-nă, vrumu, destinse / deştinse, fumu, luomu;
• lipsa desinenţei de imperfect pentru a III-a pl.: era (lumănrări), era (aduraţi);
• imperativ arhaic: nu vorovireţi;
• formă pop. de prez. ind.: iaste;
• formă perifrastică de m. m. c. p.: (aşa) era dzis;
• Ac fără pe (model slav): luară elu, luomu elu;
5. Adverb, prepoziţie, conjuncţie
• adv. în stadiu de evol.(miadzănoapte) sau ieşite din uz (iuo, debiu);
• forme arhaice şi pop. giosu, cătră;
• adv. însoţite de prep.: de acolo;
• prep. cu forme arhaice şi folosite cu sensuri multiple:
întru − “în” temporal (întru ura de...), “la” + nume propriu, “în” locativ
(întru elu
iaste, întru comarnicu...);
de − “dintre” (ura de sămbăte), “despre” (grăindu... de multe), “din cauza”

3
(plecă-se... de somnu);
spr- − “peste”, “deasupra” (spr-insu);
• apar prep. compuse: pănră la;
• conjuncţii relativ puţine: şi (folosit frecvent, întrucît mijloacele de subordonare erau
sărace), de cu val. conj. încît, că, să, e (< lat. et;formă dispărută din rom., fiind
concurată de şi, dar păstrată în celelalte limbi romanice).
6. Sintaxă
• utilizarea tiparelor slave (Ac fără “pe”, postpunerea reflexivului);
• fraze lungi, dar bazate pe coordonare cu şi;
• postpunerea subiectului sau elipsa lui;
• folosirea participiului şi a gerunziului cu valoare predicativă.
7. Lexic
• cuvinte de origine latină şi slavă (mai puţine în magh., vezi debiu), unele dispărute azi
(comarnicu, iuo, (a) băsădui, dzăbleală − a dat zăbrele);
• forme pop.: cătră, giosu, iaste, giurelu;
• unele cuvinte au fost azi înlocuite în limba literară cu sinonime: a grăi − a vorbi;
prunc − copil, a cuprinde − a îmbrăţişa.