Figură de stil

Figurile de stil sunt procedee prin care se modifică înţelesul propriu al unui cuvânt sau
construcţia gramaticală uzuală pentru a da mai multă forţă unei imagini sau expuneri. În
prezentarea celor mai importante figuri de stil se ţine seamă de gradul lor de complexitate
şi de relaţiile care se stabilesc între ele.

Comparaţia
Comparaţia este una dintre cele mai frecvente figuri de stil şi constă în alăturarea a doi
sau mai mulţi termeni cu scopul evidenţierii primului termen.

Originalitatea, care devine criteriul principal de apreciere a acestei figuri de stil în operele
literare, poate fi realizată în următoarele tipuri de comparaţii, determinate de natura
termenilor care se compară:

• un termen concret cu altul tot concret: "Pe un deal răsare luna, ca o vatră de
jăratic" (M. Eminescu, Călin - file din poveste)
• un termen abstract cu altul concret: "Trecut-au anii ca nori lungi pe şesuri" (M.
Eminescu, Trecut-au anii)
• un termen concret cu unul abstract: "Soarele rotund şi palid se prevede printre
nori | Ca un vis de tinereţe printre anii trecători" (V. Alecsandri, Iarna)
• un termen abstract cu altul abstract: "Anii tăi se par ca clipe | Clipe dulci se par
ca veacuri" (M. Eminescu, O, rămâi)

Expresivitatea unei comparaţii este şi în funcţie de caracterul cât mai diferit al domeniilor
din care provin termenii ei. O asociere între uman şi vegetal întâlnim în poezia Dar ochii
tăi? de Tudor Arghezi:

"Prin ce minuni ciudate şi zămisliri încete

S-a săvărşit în sâmburi asemenea scumpete?
În pleoape, ca petala de floare de gutui."

Metafora
Pentru detalii, vezi: Metaforă.

Metafora este figura de stil prin care se trece de la sensul obişnuit al unui cuvânt la alt
sens, prin intermediul unei comparaţii subînţelese. Procesul de realizare a metaforei
constă în "punerea semnului identităţii între două obiecte diferite (lucruri, fiinţe,
persoane) prin numele lor, pe baza unei analogii".

Să urmărim exemplul metaforei din poezia eminesciană Melancolie:

 "Părea că printre nouri s-a fost deschis o poartă,
Prin care trece albă regina nopţii moartă."

Această metaforă presupune o comparaţia iniţială: luna ca o regină moartă a nopţii,

comparaţie bazată pe două similitudini: paloarea astrului şi a unei fiinţe moarte,
unicitatea lunii pe cerul nopţii şi prezenţa ei dominantă faţă de celelalte corpuri cereşti,
însuşi care apare şi în alte poezii ale lui M. Eminescu. De exemplu, în Scrisoarea I:

"Lună tu, stăpân-a mării, pe a lumii boltă luneci."

În cazul imaginii artistice din poezia Melancolie, comparaţia apare prescurtată, în lipsa
adverbului de comparaţie (cu valoare de prepoziţie) ca şi a termenului lună, în acest mod
realizându-se concentrarea prin metaforă, care conferă o expresivitate sporită textului
poetic. Contextul ne ajută să intuim primul termen al presupusei comparaţii chiar în
absenţa lui, ceea ce demonstrează că, în înţelegerea metaforei, nu putem face abstracţie
de suportul contextului.

Metafora este o figură de stil esenţială, întrucât ea stă la baza altor figuri, cum sunt
personificarea, alegoria, metonimia, sinecdoca, epitetul.

Clasificarea metaforei

• Clasificarea, după Ortega y Gasset, - în metafora conştiinţei-tablă (metaforă

simplă cu o singură semnificaţie; sens denotativ - propriu) şi metafora conştiinţei-
vas (metaforă complexă cu mai multe semnificaţii; sens conotativ)
• Clasificarea, după Tudor Vianu, - în metaforă explicită şi metaforă implicită - in
absentia (alcătuită dintr-un singur cuvânt cu valoare de sugestie, de regulă pe
lângă o construcţie verbală; se aseamănă cu simbolul)
• Clasificarea, după Lucian Blaga, - în metaforă plasticizantă şi metaforă
revelatorie

Epitetul
Epitetul este figura de stil constând în determinarea unui substantiv sau verb printr-un
adjectiv, adverb etc., menit să exprime acele însuşiri ale obiectului care înfăţişează
imaginea lui aşa cum se reflectă în simţirea şi fantezia scriitorului.

"Epitetul nu este o figură de stil în sine, ci numai un purtător de figuri de stil. Orice
atribut, nume predicativ sau circumstanţial de mod este numit epitet când conţine în
acelaşi timp o metaforă, o metonimie, o sinecdocă, o hiperbolă etc., sau când face el
însuşi să apară o asemenea figură. Dacă nu cuprinde aşa ceva, atunci el nu este epitet."

Nu orice element determinant (adjectiv sau adverb) este epitet. În situaţii ca cele din
textele de mai jos determinarea este neutră din punct de vedere stilistic, fără să implice
participarea imaginaţiei sau afectivităţii scriitorului:
 • "(...) şi părinţii, şi fraţii, şi surorile îmi erau sănătoşi." (I. Creangă, Amintiri din
copilărie)
• "Atâta obidă se abătu asupra lui, încât sub pleoapele închise închipuirea-i dădi
buzna [...]." (Ionel Teodoreanu, La Medeleni)

Dacă în cazul exemplului de mai sus reprodus din opera lui I. Teodoreanu, adjectivul
"închise" ar fi înlocuit cu altul, care să presupună o metaforă, cum ar fi "zăvorâte", atunci
termenul câştigă în expresivitate şi devine epitet.

În versurile lui Tudor Arghezi din poezia Testament:

"În seara răzvrătită care vine

De la străbunii mei până la tine
[......................................]
Durerea noastră surdă şi amară",

epitetul "răzvrătită" presupune la bază o personificare, iar epitetele "surdă" şi "amară"

sunt rezultatul unei metonimii în care s-a înlocuit efectul prin cauză.

Epitetele au rolul important de plasticizare a imaginii artistice precum şi cel de atragere a

cititorului.

Metonimia
Metonimia-figură de stil înrudită cu metafora, care constă în înlocuirea cauzei prin efect,
a efectului prin cauză, a operei cu numele autorului, a unui produs cu originea lui, a
concretului cu abstractul etc., pe baza unei relaţii logice:

Ex:”La noi sunt cântece şi flori,

Şi lacrimi multe, multe…” Goga

Metonimia poate exprima 1) Cauza prin efect; 2) Efectul prin cauza; 3) Denumirea
recipientului in locul continutului 4) Semnul in locul obiectului semnificat

Sinecdoca
Sinecdoca este o figură de stil care constă în lărgirea sau restrângerea sensului unui
cuvânt prin folosirea întregului în locul părţii (şi invers), a particularului în locul
generalului, a materiei din care este făcut un lucru în locul lucrului însuşi etc. Astfel, în
expresia "50 de capete de vite", "capete" este folosit pentru a desemna animalele cu totul.
În propoziţia "Această firmă deţine cele mai bune creiere din ţară", "creiere" desemnează
oamenii cu cele mai strălucite minţi.

Personificarea
Personificarea este figura de stil (procedeul artistic) prin care lucrurilor, obiectelor li se
atribuie însuşiri umane (ex. norii plâng; soarele râde; stelele clipesc; păsărelele şoptesc;
vântul aleargă; sălciile triste; pisica vorbeşte lin).

Repetiţia
Repetiţia este figura de stil (procedeul artistic) care constă în repetarea unor cuvinte sau
sunete, cu scopul de a produce o impresie artistică. De exemplu: "merge încet, încet spre
şcoală"; "vijelia vine, vine, vine... tot mai tare şi mai tare...tot aşa..aşa aşa...".

Exemple:

" Doină, doină, cântic dulce!

Când te-aud nu m-aş mai duce.

Doină, doină, vers cu foc!

Când răsuni eu stau pe loc." (Doină)

Comparaţia
Comparaţia este figura de stil care constă in compararea a doua sau mai multe lucruri,
obiecte sau actiuni, cu scopul de a il evidentia pe primul. Cuvintele cu care se realizează
comparatia:ca, precum, ca si cum, cum, ca si când. (ex: alb "ca" varul, înalt "precum"
gardul, roşu "ca" sângele, merge "ca si cum" stă)

Hiperbola
Pentru detalii, vezi: Hiperbolă (figură de stil).

Hiperbola este un procedeu artistic prin care se exagerează intenţionat, mărind sau
micşorînd, trăsăturile unei fiinţe, ale unui lucru, fenomen, sau eveniment, pentru a-i
impresiona pe cititori.

Ex: "Gigantică poartă-o cupolă pe frunte," ( G.Coşbuc "Paşa Hassan")

Alte figuri de stil

Alegorie - figură de stil alcătuită dintr-o înşiruire de metafore, personificări, comparaţii,
formând o imagine unitară prin care poetul sugerează noţiuni abstracte, prin intermediul
faptelor şi lucrurilor.

Exemplu:
"Să le spui curat

Că m-am însurat

C-o mândră crăiasă

A lumii mireasă." (Mioriţa)

Aliteraţie - Repetarea unui sunet sau a unui grup de sunete, de obicei din rădăcina
cuvintelor, cu efect eufonic, imitativ ori expresiv, muzical, auditiv.

Exemplu:

„Vâjâind ca vijelia şi ca plesnetul de ploaie... Urlă cîmpul şi de tropot şi de strigăt de

bătaie.” (M. Eminescu)

Anacolut - Construcţie gramaticală greşită, constînd în lipsa de legătură dintre începutul

şi sfîrşitul unei idei sau în întreruperea construcţiei sintactice începute şi continuarea
frazei cu altă construcţie. În operele literare, anacolutul este folosit adesea ca mijloc de
caracterizare a unor personaje.

Exemplu:

„Eu, dom’judecător, reclam, pardon, onoarea mea, care m-a-njurat, şi clondirul cu trei
chile mastică prima, care venisem tomn’atunci cu birja (...)” (I. L. Caragiale)

Antiteză - Figură de stil care constă în opoziţia dintre două cuvinte, fapte, personaje, idei,
situaţii. În creaţia lui M. Eminescu antiteza apare şi în formularea unor titluri: Venere şi
Madonă, Înger şi demon, Împărat şi proletar.

Exemplu

„Ea un înger ce se roagă – El un demon ce visează;

Ea o inima de aur – El un suflet apostat.” (M. Eminescu)

Antonomază - Figură de stil prin care se înlocuieşte un nume propriu de persoană cu

unul comun (tratat ca nume propriu) sau un nume comun cu unul propriu (tratat ca nume
comun).

Exemplu

" Bardul de la Mirceşti" în loc de "Alecsandri"

"Un Mecena" în loc de "un protector al artelor".

Apostrofă - Figură de stil (folosită în retorică şi în creaţia literară) prin care oratorul sau
autorul îşi întrerupe firul expunerii, pentru ca, stăpînit de un sentiment puternic, să se
adreseze unor fiinţe su lucruri personificate, cu o întrebare, cu o exclamaţie ori cu o
afirmaţie sentenţioasă.

Enumeraţie - Figură de stil constînd în înşiruirea unor termeni de acelaşi fel, care
conduce la amplificarea ideii exprimate.

Eufemism - Figură de stil constînd în îndulcirea unei expresii dure sau jignitoare, prin
înlocuirea ei cu alta.

Gradaţie - Figură de stil care constă în trecerea treptată, crescîndă sau descrescîndă, de la
o idee la alta şi prin care se urmăreşte scoaterea în evidenţă a ideii sau nuanţarea
exprimării.

Imprecaţie - Figură de stil prin care se exprimă, sub formă de blestem, dorinţa pedepsirii
unei persoane.

Invectivă - Exprimarea violentă, apostrofă necruţătoare la adresa unei persoane etc.

Inversiunea (uneori numită şi metateză) este un procedeu stilistic ce constă în

schimbarea topicii obişnuite a cuvintelor dintr-o propoziţie sau frază. Prin inversiune se
evidenţiază importanţa deosebită a unui cuvânt sau a unui grup de cuvinte din contextul
respectiv.

Epitetul

Figura de semnificatie

Acest trop consta in reliefarea un or insusiri deosebite ale obiectelor, fiintelor, ideilor,
fenomenelor si ale starilor sufletesti. In majoritatea lor, epitetele sunt exprimate prin
adjective (declinate, adesea, la grade de comparatie diferite), dar pot fi exprimate si prin
substantive (de obicei precedate de prepozitii), atunci cand pot fi echivalate semantic cu
adjectivele: padure de aur (aurie), jale de toamna (tomnatica), inima de piatra (impietrita)
etc. Ele nu pot determina numai substantive regente, ci si verbe, sau chiar adverbe,
aratand caracteristicile unor actiuni verbale, ori pe cele ale unor circumstante adverbiale:
“Flori albastre tremur’ ude in vazduhul tamaiet…” (M. Eminescu);

“Buciuma toamna / Agonic – din fund / Trec pasarele /Si tainic s-ascund” (G.
Bacovia).

T. Vianu, in studiul Epitetul Eminescian, subliniaza ca “vechile tratate de retorica ne

asigurau ca epitetul este intotdeauna un adjectiv in functie de atribut”. 19338kqd77kuz1j

Din randul epitetelor fac parte nu numai adjectivele, dar si toate acele parti de cuvant sau
de fraza care determmina substantivele si verbele prin insusiri inregistrate de fantezia si
de sensibilitatea cititorului, adica prin insusiri estetice: de exemplu , in versurile din
balada mesterului Manole (“Si Manoli, zece, / Care-i si intrece…”), propozitia atribitiva
de aclificare este echivalenta cu un epitet moral (adica superior celorlalti). Epitetele
acopera o gama variata de insusiri si se clasifica astfel:

1. Ornant sau general (in acceptia lui T. Vianu, este cel care “apartine clasei intregi:
genului si speciei din care face parte”): “Ochii tai mari cauta-n frunza cea rara”
(M. Eminescu);
2. Individual ( care exprima o insusire specifica unui anumit obiect, sau care este
legata de o anumita imprejurare): “Frumos (epitet ornant) odor e Fulga! Si nalta-
i e faptura!” (V. Alecsandri) – epitet individual;
3. Cromatic (propriu-zis si prin sugerare): “Mii de fluturi mici albastri (epitet
propriu-zis)…” (M. Eminescu); “Curg in rauri sclipitoare” (M. Eminescu) –
epitet prin sugerare; qu338k9177kuuz
4. Personificator: “Ele [izvoarele] trec cu harnici unde si suspina-n flori molatic”
(M. Eminescu);
5. Comparativ: “El are glas puternic in gura rumioara/ Si mers cu leganare (ca o
leganare) de gingasa fecioara” (V. Alecsandri);
6. Metaforic “Si parul sau de aur in creturi lungi se lasa/ Ca pe strujanul verde un
caier de matase” ( V. Alecsandri);
7. Hiperbolic “Si zalele-i zuruie crunte,/ Gigantica poarta o cupola pe frunte…”
(G. Cosbuc);
8. Aliterativ: “Intr-o salbatica splendoare” (G. Cosbuc);
9. Onomatopeic: “Ecou-i raspunde cu vocea-i vuinda.” (M. Eminescu);
10. Pleonastic: “Peste care trece-n zgomot o multime de norod.” (M. Eminescu);
11. Sinestezic (care exprima transmutia olfactiva a impresiei vizuale): “Primavara…/
O pictura parfumata cu vibrari de violete.” (G. Bacovia); Epitetul sinestezic
sugereaza senzatii vizuale, auditive, tactile, olfactive, care se imbina in cadrul
poeziilor simboliste;
12. Aspatial si atemporal: “Plutea-ntr-acest imens senin.” (G. Cosbuc); “Pare ca si
trunchii vecinici poarta suflete sub coaja.” (M. Eminescu)
13. Oximoronic (care creeaza un contrast puternic intre determinant si determinat,
contrast inacceptabil logic, dar admisibil in plan imaginar): “Venere, marmura
calda, ochi de piatra ce scanteie”; “Cu-mbratisari de brate reci” (M.
Eminescu);
14. Tautologic (adjectivul si substantivul sugereaza aceeasi idee): “tapsanul
pravalatic”; “faclii prealuminate” (M. Eminescu);
15. Inversat: “Batranul mag inalta fruntea, /Ce sfant e graiul gurii sale.” (O. Goga);

Epitetele mai pot fi: simple, duble, triple, iar cele in lant (depasind trei detrminari
consecutive) formeaza o pletora. Pot fi si reluate (cand autorul insista asupra unei
insusiri aparte a unui obiect): “Sura-i seara cea de toamna;de pe lacuri apa sura /
Infunda miscarea-i creata intre stuf la iezatura.” (M. Eminescu).
Epitetul evocativ (in acceptia lui T. Vianu) este unul moral, caci el caracterizeaza o
realitate exprimata prin contitnutul semantic al unui substantiv ori al unui verb:
“blestemul mizantropic”, “duioasele dureri” (M. Eminescu).

Figuri de stil

Epitetul - „Partea de vorbire sau de fraza care determina, in lucrarile sau actiunile
exprimate, printr-un substantiv sau verb, insusirile lor estetice, adica acelea care pun in
lumina felul cum le vede sau cum le simte scriitorul si care au un rasunet in sensibilitatea
si fantezia cititorului” (Tudor Vianu). Epitetul numeste insusiri deosebite, aparte.
Epitetele pot fi explucative, epitete metafora, sincretice, complexe, imagini, apreciative,
antitetice, evocative, ornante. Frumusetea epitetelor este data de asocierea deosebita,
inedita a cuvintelor.

Comparatia - Procedeu artistic care consta in alaturarea a doi termeni (obiecte, persoane,
idei, fenomene, actiuni etc.) cu insusiri comune, urmarindu-se anumitor caracteristici ale
primului termen (de comparat), prin intermediul celui de-al doilea (cu care se compara).
Ca figura de stil, comparatia opate fi exprimata numai printr-un substantiv, insotit de
atribute si complemente.

Metafora - Procedeu artistic, element al limbajului poetic, prin care se trece de la sensul
prorpiu al cuvântului sau al unei expresii, la un alt sens, pe care cuvântul sau expresia il
dobândeste numai prin analogie, prin comparatie. In comparatia initiala, care sta la baza
metaforei, termenul cu sens impropriu, figurat, il susbtituie pe cel cu sens propriu, de
unde rezulta ca intr-o expresie morfologica exista un inteles usor de intuit si altul mai
greu de intuit, sugerat.

Personificarea (prozopopeea) - procedeu literar prin care se atribuie fiintelor

necuvântatoare, obiectelor, elementelor din natura, sau ideilor abstracte insusirile
omenesti de a vorbi, de a gândi, de a avea sentimente, de a actiona ca oamenii, intr-un
cuvânt, de a face din ele persoane.

Antiteza - Figura de stil care consta in alaturarea a doi termeni (personaje, situatii,
fenomene, idei etc.), de obicei, punându-se reciproc in lumina, urmarindu-se sa se
reliefeze mai pregnant opozitia dintre acestia.

Alegoria - Figura de stil alcatuita dintr-o succesiune de metafore, comparatii, epitete,

personificari, ce creeaza o imagine inchegata, prin care poetul da forma concreta unor
notiuni abstracte. Alegoria apare frecvent in fabule si in proverbe.

Hiperbola - Procedeu artistic prin care se exagereaza intentionat insusirile unei fiinte sau
caracteristicile unui obiect, fenomen, sau ale altei intâmplari, cu scopul de a=l impresiona
pe cititor.

Inversiunea - Procedeu artistic ce consta in schimbarea topicii obisnuite a cuvintelordintr-

o propozitie (fraza). Prin inversiune (metataxa) se evidentiaza importanta deosebita a
unui cuvânt (grup de cuvinte) din contextul respectiv.

Enumeratia - Insiruirea mai multor termeni din acelasi cmp semantic, folosita spre a
atrage atentia asupra aspectelor descrise sau asupra faptelor infatisate.

Repetitia - Figura de stil care consta in repetarea unui cuvânt sau a unui grup de cuvinte,
pentru a intari o idee sau o impresie.

Onomatopeea - Cuvânt care, prin elemetele lui sonore, imita sunete, zgomote din natura.
Folosirea onomatopeei in poezie duce la versul onomatopeic, la armonie imitativa.

Invocatia - Partea de inceput a unei opere, in care poetul cere ajutorul muzei sau
divinitatii pentru a-si pitea realiza opera. Când invocatia se adreseaza unui personaj
imaginar sau absent, ea se numeste invocatie retorica.

Metonimia - Figura de stil care consta in inversarea voluntara a categoriilor logice:

intregul prin parte, partea prin intreg, cauza prin efect, efectul prin cauza, abstractul prin
concret, posesorul prin lucrul posedat etc.

Eufemismul - Apropiat de ironie, eufemismul este o figura de stil care consta in

atenuarea prin substituire a unei expresii cu sens jignitor, dur sau chiar obscen.