Formarea voievodatului Transilvaniei.

Izvoarele istorice din perioada timpurie a Evului Mediu

existenţa a numeroase autonomii locale ale românilor în
tot spaţiul carpato-danubiano-balcanic. Statele medievale
de la nordul Dunării s-au format tocmai pe baza acestor
formaţiuni politice prestatale, a acestor autonomii locale,
care au fost unificate sub autoritatea unei puteri politice
mai mari.
Astfel, în interiorul arcului carpatic şi în Banat sunt
atestate în secolele IX-X de către Cronica notarului anonim
Gesta Hungarorum V cele trei formaţiuni politice româneşti,
conduse de Glad, Gelu şi Menumorut. Aceste voievodate se
întindeau pe un anumit teritoriu, rapectiv:
-in Banat, între Dunăre şi Mureş - Glad;
- în centrul Transilvaniei, între Porţile Meseşului şi
maiginea sudică şi estică a podişului Tnnsilvamei - Gelu;
-înCrişana, între Tisa, Mureş şi Someş – Menumorut.
Aceste formaţiuni locale au fost supuse cuceririi de catre
maghiari dup aşezarea lor in Panonia (circa 896). Puterea
militară a acestor formaţiuni prestatale rezultă din : tot de
249
"Cronica notarului anonim": Menumorut nu este înfrânt de
maghiari decât după 13 zile de lupte, Glad îi intâmpină pe
trimişii regelui maghiar cu o oaste mare de calareti si
pedestrasi, iar Gelu a fost infrant dupa o lupta
înverşunată. Pe langa cetele inarmate voievozii români
aveau aşezări întărite: Biharea, Saîu Mare, Orşova, Cuvin,
Dăbâca.
în secolul al XI-lea, voievodatele din Transilvania devin
mai întinse teritorial si mai puternice economic şi militar.
"Legenda sfântului Gerhard" (Legenda Sancti Gerhardi episcopi)
menţionează pentru această perioadă două voievodate
româneşti:
- unul în Banat, condus de Ahtun, urmaş al lui Glad,
- cel de-al doilea, in centrul Transilvaniei, pe locul
voievodatului lui Gelu, condus de Gyla (Gyula) cu
reşedinţa la Bălgrad (Alba Iulia).
Voievodatele româneşti, s-au confruntat cu
expansiunea maghiară, care devine sistematica din a
doua jumătate a secolului al XI-lea. Pătrunderea
maghiarilor s-a făcut sub forma expediţiilor militare, în
urma cărora autonomiile locale româneşti au fost supuse
autoritatii regelui maghiar. Regalitatea maghiară a trecut,

249
apoi, la organizarea teritoriului Transilvaniei în unităţi
administrative, numite comitate.
Transilvania este organizată politic ca voievodat,
având în frunte un voievod şi un vicevoievod. Voievozii
aveau largi prerogative şi o mare autonomie faţă de
Coroana maghiara. Voievodul Transilvaniei ocupa locul
patru în ierarhia demnitarilor regatului maghiar, dupa
Palatin, Cancelar şi Banul Slavoniei. Voievodul ROLAND
BORŞ A (1288-1294) formal recunoştea autoritatea
regală, dar se comporta ca un adevărat suveran, numind
comiţi şi acordand privilegii. Un alt voievod, LADISLAU
KAN (1295 -1315) a avut un rol important In viata politică
a Ungariei, ajungând să joace rolul de arbitru al situaţiei
din regat.
Stăpânea cetăţi, oraşe, domenii, ocne de sare,
schimba episcopii. In cetatea sa de la Deva îşi crease o
Curte voievodală, asemănătoare celei regale, cu
dregători proprii: jude, stoinic, logofăt, dieci.
In secolul al XII-lea, intre anii 1113 - 1176, regalitatea
maghiară încearcă înlocuirea voievodului cu un
principe. Astfel, documentele menţionează între 1111 -
1113 peMercurius ca principe al Thansilvaniei, dar acesta
nu şi-a exercitat atribuţiile conferite de titlu. Noua
249
instituţie a determinat frământări ale populaţiei locale,
ceea ce a ftcut ca regalitatea să revina la vechea formă
de conducere: voievodatul. In 1176, este menţionat, de
izvoare istorice Leustachiu ca voievod al Transilvaniei,
instituţia voievodală simbolizând poziţia de autonomie
internă a voievodatului.
Aşadar, formaţiunile politice prestatale româneşti din
interiorul arcului carpatic- voievodate, cnezate - au stat
la baza formării statului medieval Transilvania ca
voievodat.Traditia statala existent anterior venirii
ungurilor In Câmpia Panonică a reprezentat un factor
important ia organizarea întregului teritoriu ca o singură
entitate statală – voievodatul Transilvaniei.

249