RUGĂCIUNEA CELUI PRIGONIT DE OAMENI

Mulţumesc Ţie, Doamne şi Dumnezeul meu, pentru tot ce s-a

săvârşit asupra mea! Mulţumesc Ţie, pentru toate necazurile şi
ispitirile pe care le-ai îngăduit să vină asupra mea pentru curăţirea
şi tămăduirea sufletului şi a trupului spurcate, rănite de păcate!
Miluieşte şi mântuieşte oamenii care mi-au pricinuit şi îmi
pricinuiesc necazuri ca pe nişte mijloace ale tămăduirii mele.
Binecuvântează-i şi în veacul acesta şi în cel viitor! Socoteşte-le
întru faptă bună ceea ce mi-au făcut! Dăruieşte-le răsplăţi
îmbelşugate din vistieriile Tale cele veşnice.
Iară eu, netrebnicul, ce Ţi-am adus oare? Ce jertfe
bineplăcute? Nu Ţi-am adus decât păcate, călcări ale
dumnezeieştilor Tale porunci.
Iartă-mă, Doamne, iartă-mă, că vinovat sunt înaintea Ta şi
înaintea oamenilor! Iartă-mă, că sunt fără de răspuns!
Dă-mi mie să mă încredinţez şi să recunosc fără făţărnicie că
păcătos sunt! Dă-mi să mă lepăd de îndreptăţirea de sinemi şi de
dezvinovăţirea vicleană! Dă-mi pocăinţă! Dă-mi inimă înfrântă!
Dă-mi blândeţe şi smerenie! Dă-mi iubire de aproapele, iubire fără
de prihană, deopotrivă faţă de toţi, atât faţă de cei care mă
mângâie, cât şi faţă de cei care mă necăjesc! Dă-mi răbdare în toate
necazurile mele!
Fă-mă mort pentru lume! Ia de la mine voia mea păcătoasă şi
sădeşte-mi în inimă sfânta Ta voie, ca numai pe aceasta să o fac cu
faptele şi cuvintele şi gândurile mele.
Singura mea avere e ruşinea feţei şi tăcerea gurii. Stând
înaintea înfricoşatei Tale judecăţi în sărmana mea rugăciune, nu
aflu în mine nici un lucru bun, nici o vrednicie – şi stau, împresurat
din toate părţile, ca de un nor gros şi de o beznă deasă, de
mulţimea cea fără număr a păcatelor mele - având o singură
mângâiere în inima mea: nădejdea în neţărmurita Ta milă şi
bunătate.
Ţie se cuvine slava pentru toate! Numai a Ta e slava!
Amin.