UNIVERSITATEA ,,OVIDIUS” CONSTANŢA

FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ

SECŢIA: TEOLOGIE PASTORALĂ

LUCRARE DE SEMINAR LA DISCIPLINA

VECHIUL TESTAMENT

ÎNDRUMĂTOR:
Pr. Asist. Univ. Dr. Popescu Nicolae

STUDENT: Mihoc Cătălin

ANUL: I

Constanţa
 2009
Introducere: Istoria evreilor

Conform Bibliei, strămoșii lui Israel sosesc în Egipt ca oameni liberi, dar cad mai
târziu în sclavie. Ei au ieșit in număr foarte mare din Egipt prin anul 1260 î. Hr.
,urmându-l pe Moise care va primi de la Dumnezeu Legământul. Ei s-au instalat în
Canaan și au format 12 triburi. Către 1050, judecătorul (șofet)1 și proorocul Samuel l-a
uns pe Saul rege peste Israel ca să lupte cu filistenii. După moartea lui, David a fost ales
rege. El a pacificat țara și a făcut din Ierusalim centrul ei religios și locul păstrării Arcei
Legământului. Solomon, fiul său, i-a urmat la tron. Înțelepciunea sa este legendară. El a
zidit Templul din Ierusalim pentru a adăposti Arca Legământului. Dopă moartea sa, statul
s-a scindat în două: Regatul din Nord(Israel) și Regatul din Sud (Iudea). În 7222 î. Hr.
Israelul a fost cucerit de Imperiul Asirian. În 587 î. Hr., împăratul babilonian
Nebucadnețar (Nabucodonosor) a dărâmat primul Templu din Ierusalim . Populația iudeii
a luat drumul Babilonului, ca apoi să fie eliberată de către împăratul Cirus, împărat
persan, care s-a remarcat prin cucerirea Mesopotamiei în 539 î. Hr. Evrei au revenit în
Ierusalim și au reclădit Templul cu sprijinul lui Cirus.
În 167 î.Hr., Antioh al IV-lea a abolit Legea evreiască și a profanat Templu,
punând în el statuia lui Zeus. Faptul a dat naștere revoltei Maccabeilor. Revoltanții au
ocupat și purificat Templu în 164 î.Hr.; în amintirea acestui eveniment a fost instuită
sărbătoarea de opt zile hanukah3. În 140 î.Hr., Simeon, ultimul dintre frații Maccabei a
fost proclamat Mare preot și etnarh( căpetenie a poporului). Așa a început dinastia
Hasmoneilor, care și-a menținut o funcție religioasă și sub protectoratul roman(60 î.Hr.)4.
în 40 î.Hr., Irod, fiul lui Antipa este proclamat la Roma regele iudeiilor. În 66 d.Hr., ca
reacție provocărilor procuratorului roman Florus, a izbucnit o revoltă populară, sprijinită
de zeloți, patrioți evrei care nu ezitau să recurgă la violență împotriva evreilor romanizați.

1
Mircea Eliade și Ioan P. Culiade, Dicționar al religiilor, ediția aII-a , Editura Humanitas, București 1997,
p.181-182
2
Idem, p.183
3
Idem , p. 184
4
Idem, p. 186

2
Generalul Vespasian, proclamat împărat în 69, a lăsat fiului său Titus grija de a isprăvi
campania sa începută în Iudeea. La 28 august 70, Al Doilea Templu a căzut pradă
flăcărilor și în septembrie, Ierusalimul a fost distrus complet de către armata imperială.
Din acest moment evreii vor fi din nou un popor nomad, prosperând în diaspora.

3
 Etapele iudaismului

Prima etapă reprezintă etapa monoteistă biblică de la patriarhul Avraam (sec.

XVIII î.Hr.) până la exilul babilonic (VI. Î.Hr.)5. Este etapa circumciziei, a Legământului
încheiat cu patriarhul Avraam și urmașii săi, a Thorei sau Legii descoperite în Sinai lui
Moise, a cortului sfânt, a preoției, a sabatului, a marilor sărbători, între care sărbătoarea
Paștilor , a jertfelor, spălărilor rituale și a templului. Este o religie care a fost apărată de
profeți și care a fost amplificată de aceștia prin viziunile lor în legătură cu Mesia.
A doua etapă este a iudaismului postexilic sau al celui de-al doilea templu.
Această etapă se limitează între secolele VI (538 î.Hr.)6și sec I (70 d. Hr). Iudaismul
postexilic păstrează în general aceeași structură pe care și-a conturat-o religia evreilor în
etapa anterioară. Ceea ce apare nou acum este sinagoga, ca o adaptare a evreilor la noile
împrejurări istorice cu care s-au confruntat după dărâmarea primului templu. Întrucât
Legea înălțarii unui altar în afară de Ierusalim și de de asemenea, interzicea preoților să-
și exerseze propria lor misiune în afara templului, cei din exil, au căutat o modalitate de
a-și împlini îndatoririle religioase și în noile situații cu care se confruntau. Se adunau, mai
ales în ziua de Sabat, în casa unuia dintre ei, unde citeau pasaje din Lege sau din Profeți
sau explicau psalmi. Astfel a luat ființă sinagoga, care la început, a fost mai mult un loc
de întâlnire pentru comunitatea religioasă și nu un sanctuar. La început comunitatea
sinagogală se întrunea în case, la porțile orașului, ca ulterior să se înalțe clădiri adecvate,
dar nu după un plan arhitectural propriu. De asemenea, personalul de cult nu era de tip
ereditar sau ierarhic precum cel preoțesc din Templu. Deși rolul ei principal era de a
înlocui templul, după reconstruirea acestuia, sinagoga a continuat să existe fiind
considerată „casă de rugăciuni” , „casă de studiu” în care credincioșii se instruiau în
cunoașterea Legii și în deprinderea practicării virtuților.
Cea de a treia etapă a iudaismului o constituie iudaismul rabinic. Acesta se
caracterizează prin apariția unei instituții, legată de sinagogă, și prin crearea unei vaste
literaturi religioase desemnate printr-un termen general: Talmudul.
5
Pr. Prof. Petru Rezuș, Creștinismul și religia poporului evreu, în revista, Ortodoxia, nr.4, anul 1959, p.
519
6
Idem, p. 520

4
 Talmudul. Mișna. Ghemara

Talmudul este opera mai multor generații de rabini. El cuprinde mai mult de
6.000 de pagini, format mare și alcătuirea sa se întinde de la anul 500 î.Hr. până la anul
500 d.Hr.7. Talmudul conține numele a mai mult de 2000 de rabini care au participat la
elaborarea sa fie în Palestina, fie în Babilon.
În faza incipientă , învățământul la evrei era oral și tradițiile pe care fiecare
generație le transmitea alteia nu era scrisă. Probabil, că acestă rânduială a fost impusă
pentru a împiedica faptul ca nici o altă carte să nu rivalizeze cu Bibila. Dar cu timpul, pe
măsură ce gândirea talmudică s-a dezvoltat, a devenit imposibil pentru un om să
stăpânească întregul cuprins al legii orale. Așa se face că în anul 200 al erei creștine,
Misna, o importantă culegere a Legii orale, a fost codificată și editată în Palestina prin
cel mai important dascăl al vremii: Rabi Iuda8 . Chiar dacă marea majoritate a evreilor din
acel timp nu utilizau ebraica drept limbă vorbită, ci aramaica, Mișna a fost scrisă în
ebraică pentru a se menține intactă legătura cu trecutul biblic. Din secolul II, Mișna a
devenit împreună cu Pentateuhul, textul religios de bază al academiilor rabinice și a
sinagogilor din Palestina și Babilon.
Către anul 500 d.Hr., un al doilea cod rabinic a fost editat, fiind cunoscut sub
numele de Ghemara și aceasta este o colecție de discuții și de dezvoltări teoretice cărora
Mișna le-a dat loc după apariția sa.
Ghemara a format de fapt două colecții, publicate una în Palestina și un în
Babilon, această din urmă fiind cea mai importantă. Ghemara babiloniană și Mișna
reunite au format Talmudul Babilonian, care a devenit documente de bază al iudaismului
rabinic. Cealaltă Ghemara și Mișna au format Talmudul Palestinian. Talmudul reflectă
dezvoltarea studiului Legii pe parcursul timpului.

7
Ion V. Paraschiv, Despre raportul între cele trei legi: a lui Moise, a lui Hristos și a lui Mahomed în opera
lui manuel al II-lea paleologul, în revista Ortodoxia, nr. 1, anul 1967, p.83
8
Idem p. 90

5
 Mai târziu, generațiile succesive de rabini au făcut din talmud obiectul unei
constante cercetări și respectuoase reinterpretări, dând naștere la numeroase alte trate
bazate pe învățăturile sale.

Sărbătorile săptămânale și anuale

Sabatul

Semnificația acestei sărbători9 este redată în cuvintele din Exod 20, 8 – 11, unde
se spune: ”Adu-ți aminte de ziua odihnei, ca să o sfințești. Lucrează șase zile și-ți fă în
acelea toate treburile tale, iar ziua a șaptea este odihna Domnului Dumnezeului tău: să nu
faci în acea zi nici un lucru… Că în șase zile a făcut Domnul cerul și pământul, marea și
toate cele ce sunt întru-însele, iar în ziua a șaptea S-a odihnit. De aceea a binecuvântat
Domnul ziua a șaptea și a sfințit-o”. Cu timpul s-a mai adăugat și o altă semnificației a
zilei de Sabat, care rezultă din Deuteronom 5, 15: ”Adu-ți aminte că ai fost rob în
pământul Egiptului și Domnul Dumnezeul tău te-a scos de acolo cu mână tare și cu braț
înalt și de aceea ți-a poruncit domnul Dumnezeul tău să păzești ziua odihnești să o ții cu
sfințenie”.

Hanukah sau sărbătoarea curățirii templului

Este ultima sărbătoare de toamnă a calendarului iudaic. Durează opt zile, prima
fiind ziua de 25 khislev10 (decembrie). Este o sărbătoare post-mozaică și celebrează
evenimentul purificării templului din Ierusalim în urma profanării săvârșite de către

9
Pr. Lect. Al. Negoiță, Despre Sabat : Originea Sâmbetei, în revista Studii Teologice, nr. 9-10, anul 1951,
p.516
10
Magistr. Dumitru Prodan, Sărbătorile postexilice ale evreilor: Sărbătoarea purim sau sorților.
Sărbătoarea sfințirii templului sau înnoirilor. Sărbătoarea lui Nicanor. Sărbătoarea
recuceririiIerusalimului de către Simon Macabeul. Sărbătoarea aducerii lemnelor. Bucuria Legii,în revista
Studii Teologice, nr. 7-8, p.493

6
regele sirian Antioh al IV-lea Epifanes. Evenimentul s-a petrecut în anul 136 î.Hr. când
Iuda Macabeul, cu o mică trupă de luptători evrei, înfrânge armata siriană a lui Antioh și
înlătură din templul profanat statuile și cultul idolatru. Ceremonialul sfințirii a durat opt
zile, precum s-a întâmplat și atunci când Solomon a sfințit pentru prima dată templul. În
zilele noastre în casele credincioșilor, ca și la sinagogă, se aprind 9 candele dar nu toate
deodată, ci câte una în plus în fiecare seară, până în ziua a opta când ard toate cele 8
candele. Toți cei ai familiei se adună în jurul candelelor cântând imne și schimbând
cadouri.

Anul nou al pomilor

Aceasta este o sărbătoare de iarnă, care cade în ziua de 15 11șevat corespondentul

lunii februarie în calendarul actual. În timpurile străvechi la această dată se plantau pomi
și se îngrijeau cei existenți, întrucât primăvara era aproape. Evreii din diaspora și mai ales
din țările cu climă total diferită de ce a Țării Sfinte, serbează această zi consumând fructe
aduse de pe meleagurile biblice. La sinagogă, nu se oficiază nici un serviciu religios, dar
credincioșii trăiesc în casele lor momente de reculegere și rugăciune.

Purim sau sărbătoarea sorților

Și aceasta este o sărbătoare post-mozaică. A fost introdusă după exilul babilonian,

în amintirea scăpării evreilor de la exterminarea plănuită de Aman, ministrul regelui
persan Ahașveroș12. Istoria sărbătorii este cuprinsă în cartea Estera. Madorheu evreul și
nepoata sa Estera sunt eroii acestei povestiri. Ei au dejucat planul lui Aman și au obținut
de la rege pedepsirea lui cu moartea și a celor care i s-au asociat în atenția lui
dușmănoasă față de evrei. Această sărbătoare este numită a sorților pentru că ziua
11
Idem, p.495
12
Idem, p. 496

7
exterminării a fost hotărâtă prin tragere la sorți. Purim este o zi plină de veselie și se
comemorează la sinagogă prin lectura publică a cărții Estera. Lectura este asociată cu
zgomote și bătăi din picioare la fiecare amintire a numelui Aman. În casele lor evreii
întind mese și se maschează punând în scenă personajele legate de această sărbătoare.

Pesach- Paștele

Tema străbate întreaga viață religioasă a evreilor. La fiecare început de sabat

(vineri seara), în cursul rugăciunilor care acompaniază cina, ieșirea din Egipt este
amintită cu emoție. și de asemenea, la fiecare sărbătoare mai mare a anului se
comemorează eliberarea acordată de Dumnezeu evreilor pe când erau robi în Egipt.
Cartea de rugăciuni a evreilor amintește acest eveniment prăznuit la Paște mai mult decât
oricare eveniment a istoriei evreilor.
Pasca este prima sărbătoare a anotimpului primăverii și ea începe în prima noapte
cu lună plină a acestui anotimp. Capitolul 12 din cartea Exodului istorisește pe larg cum a
fost sărbătorit primul Paști. În noaptea cu lună plină a primei luni de primăvară (nisan)13,
fiecare familie de evrei( pe când se aflau ei robi în Egipt) a junghiat miel sau un ied, pe
care l-a consumat cu azimă și ierburi amare, în cursul unei cine comemorative. Restul au
fost arse până la apariția soarelui. După înjunghiere au înmuiat în sângele animalului o
crenguță de isop, și cu acest sânge, au stropit tocul ușii, spre a-și salva astfel primii
născuți de la moarte. Toate acestea s-au făcut, deoarece îngerul morții a străbătut în acea
noapte cetățile Egiptului, intrând peste tot unde nu se afla acest semn. Apoi a urmat,
precum se stie, eliberarea evreilor din Egipt sub conducerea lui Moise. De atunci, Paștele
a rămas o sărbătoare care nu a încetat să fie prăznuită indiferent de timpurile fericite sau
tragice pe care le-au trăit evreii. Durata sărbătorii este de 7 zile (din 14-21 nisan, lună
corespunzătoare cu luna aprilie din calendarul actual). Servicii publice la sinogogă au loc
însă numai în prima și ultimele două zile ale sărbătorii. În casele credincioșilor se
respectă un ritual special în primele două seri. Este vorba de masa rituală specială numită
13
Idem, p. 497

8
seder. Toți membrii familie se adună în jurul mesei și fiecare primește un exemplar din
hagadah de Paști, carte care conține ceremoniile și lecturile alese pentru seder. În
mijlocul mesei se află azimile (mațot), ierburi amare, un ou tare, tinut la cuptor, pentru a
simboliza vechile sacrficii., pătrunjel, simbolizând verdeața primăverii.
Sederul se încheie prin cântarea unor imne vesele de către toți cei din casă.

Cincizecimea sau sărbătoarea săptămânilor

Săbătoarea care încheie anotimpul primăverii și care cade la șapte săptămâni după
prima zi a paștilor este Cincizecimea sau hag ha șavu ot14, adică sărbătoarea săptămânilor.
Dacă sărbătoarea Paștilor marca, prin aducerea acelui snop de orz, începutul secerișului
în Țara sfântă, Cincizecimea consemnează sfârșitul acestei importante campanii agricole
și de aceea se aduceau acum multe ofrande fructe și semințe din noua recoltă.
O altă seminificație a sărbătorii era aceea a comemorării dării Legii pe muntele
Sinai. Într-adevăr, acest eveniment al descoperării Legii s-a petrecut la cincizeci de zile
după ieșirea din Egipt. Cincizecimea devine astfel marea sărbătoare a Revelației. La
sinagogă se citește în această zi pericopa din Exod unde se relatează promulgarea
Decalogului.

Ziua de 9 Av

14
Idem , p 500

9
 Lunile verii din calendarul ebraic cuprinde relativ puține zile semnificative.
Principala comemorare este aceea a distrugerii Ierusalimului si a templului. Tradiția arată
că primul templu a fost distrus în anul 586 15 î. Hr., de către babilonini, în ziua de 9 Av.
Exact în aceeași zi a fost distrus și cel de al doilea templu, de către romani, la anul 70 d.
Hr. Este firesc prin urmare ca aceasta să fie o zi a doliului. Atmosfera pentru această
sărbătoare este pregătită încă înainte cu trei săptămâni, când în 17 a lunii Tamuz se face
amintirea de primele străpungeri ale zidului templului de către romani. Pe parcursul
acestei perioade, între 17 tamuz și 9 Av, rabinii nu oficiază căsătorii și recomandă
evitarea oricărui ptilej de veseli și manifestări zgomotoase în public. La sinagogă se
citesc în cele 3 sabaturi premergătoare zilei de 9 Av pasaje din cărțile profeților, care se
referă la prevestirea destinului tragic al Ierusalimului. În ziua de 9 Av sinagoga se
cufundă real într-o atmosferă de doliu. Se iau perdelele din fața dulapului cu sulurile
Legii, iar cel care conduce serviciul religios se așează ca un om în doliu pe scaun jos și
cântă pe o melodie de jale cele cinci capitole ale cărții Plângerilor lui Ieremia. Cei
prezenți varsă lacrimi de durere și bătându-se cu pumnii în piept se roagă ca să se
rezidească din nou Ierusalimul.
Cu această sărbătoare se incheie ciclul zilelor festive din calendarul iudaic.
Urmează, până la Roș-ha-șanch (Anul Nou), șapte sabate, denumite sabatele mângâierii,
în timpul cărora se citesc texte cu caracter încurajator, din cărțile profeților.

Concluzia

15
Drd. Teodor Burcuș, Rugăciunea lui Solomon la sfințirea templuluiși caracterul ei universal:
considerații generale despre Solomon și templul zidit de el, în Studii Teologice, nr. 3-4, anul 1967, p. 487

10
 Poporul evreu si religia iudaică, au supraviețuit istoriei datorită asemănării ei cu
două mari religii cea islamică și cea creștină mai ales prin cărțile Vechiului Testament pe
care le au comune. După ce al doilea templu din Ierusalim a fost distrus, evreii s-au
răspândit prin Babilon și prin întreaga Europă. În secolul al VII-lea au plecat din Babilon
și s-au stabilit în Spania, Europa occidentală și orientală, Africa de nord. Aici au găsit alți
evrei cu care au dus o viață înfloritoare. În Germania evreii au dus o viață mai dificilă
fiind izolați de creștini și aprofundând învățătura pe învățătura primită de părinților lor pe
muntele Sinai. Alții au migrat spre ținuturile islamice care le-au permis să-și elaboreze o
cultură de înaltă valoare intelectuală. În Spania, datorită libertăților de care au beneficiat
timp de 600 de ani, au putut să își facă și o limbă proprie. Toate aste până la inchiziție.
După ce au început să fie prigoniți, au migrat din vestul Europei spre est. Aici au întâlnit
confrați care au venit prin Marea Neagră încă din epoca bizantină.
Până în secolul XIX iudaismul nu a suferit schimbări sau influențe marcante dar
se va împărți în mai multe ramuri.
Iudaismul ortodox merge pe linia păstrării stilului de viață pe care iudaismul
rabinic l-a impus ca valabil peste tot. Reprezentanții săi preferă denumirea de iudaism
tradițional în loc de cel ortodox. Ei sunt convinși că ceea ce se numește iudaism este de
fapt modul tradițional al viețuirii iudaice din epoca Talmudului.
O altă ramură a iudasmului este cea care a respins unele idei din perioada rabinică
și regulile mancărurilor curate și necurate. Acesta este cel mai răspăndit și pe lângă aceste
abatari, ei au tradus rugăciunile din limba originală în cea vorbită de ei.
Având o astfel de privire de ansamblu asupra iudaismului modern, putem observa
continuitatea de aproximativ 3 milenii și număr lor copleșitor în statele civilizate16.

Bibliografie

16
http://www.adventist.ro/stiri/info-adventist/91-info-adventist-nr-453--septembrie-2009-/858-statistica-
religiilor-mai-multi-musulmani-decat-catolici-mai-multi-adventisti-decat-evrei.html accesat în data de
12/16/2009 12:33:40 PM

11
1. Burcuș, Drd. Teodor , Rugăciunea lui Solomon la sfințirea templuluiși caracterul
ei universal: considerații generale despre Solomon și templul zidit de el, în Studii
Teologice, nr. 3-4, anul 1967
2. Eliade , Mircea și Culiade, Ioan P., Dicționar al religiilor, ediția aII-a , Editura
Humanitas, București 1997
3. Negoiță, Pr. Lect. Al., Despre Sabat : Originea Sâmbetei, în revista Studii
Teologice, nr. 9-10, anul 1951
4. Paraschiv, Ion V. , Despre raportul între cele trei legi: a lui Moise, a lui Hristos
și a lui Mahomed în opera lui manuel al II-lea paleologul, în revista Ortodoxia,
nr. 1, anul 1967
5. Prodan, Magistr. Dumitru , Sărbătorile postexilice ale evreilor: Sărbătoarea
purim sau sorților. Sărbătoarea sfințirii templului sau înnoirilor. Sărbătoarea lui
Nicanor. Sărbătoarea recuceririiIerusalimului de către Simon Macabeul.
Sărbătoarea aducerii lemnelor. Bucuria Legii,în revista Studii Teologice
6. Rezuș, Pr. Prof. Petru, Creștinismul și religia poporului evreu, în revista,
Ortodoxia, nr.4, anul 1959
7. http://www.adventist.ro

12