Documenti di Didattica
Documenti di Professioni
Documenti di Cultura
TIPOLOGIA ROMANULUI
ROMÂNESC
În perioada interbelică se intensifică dezbaterile cu caracter teoretic în legătură cu romanul. Astfel Garabet
Ibrăileanu în studiul “Creaţie şi analiză” constată existenta a două principale tipuri de roman:
• romanul de creaţii (prezintă personajele în deosebi prin comportamentul lor) , obiectiv,realist;
• romanul de analiză (este interesat de viaţa interioară de psihic), subiectiv.
În “Arca lui Noe”, N.Manolescu propune trei modele de existenta a romanului romanesc, in virtutea relatiei
dintre procedeul narativ predominant, epoca abordata si natura personajului:
• doric;
• ionic;
• corintic;
Clasificarea criticului român porneşte de la tipurile de capiteluri existente în arhitectura Greciei Antice,
care aparţin stilurilor doric, ionic sau corintic.
Romanul tradiţional
Trăsături(N.Manolescu,Arca lui Noe, vol.I, Doricul):
• „Romanul tradiţional zugrăveşte o lume omogenă şi tradiţională, în care valorile obştei se dovedesc în
stare să le integreze pe cele individuale; morala tuturor triumfă de obicei asupra moralei unuia
singur(sau, mai bine, morala individuală este una şi aceeaşi ca şi morala colectivităţii); personajul este
un caracter, adică o unitate relativ stabilă, indiferent de acţiunea ăn care se află prins, care-l confirmă
sau îl infirmă, fără al modifica fundamental.”;
• „romanul tradiţional, legat de ascensiunea burgheziei,[…] răspunde idealurilor unei epoci încrezătoare
şi este creatoare de mitologie. Preferă psihologiei fapta; analizei epicul; deşi dorinţa lui supremă e de a
avea iluzia vieţii complete; lumea lui e coerentă, vocaţia ,autoritară”;
• omniscienţa şi obiectivitatea naratorului;
• naraţiunea la persoana a III-a, perspectiva narativa este unilaterala, focalizarea zero;
• unicitatea perspective;
• personaje: preferinţa pentru tipuri, caractere, arhietipuri, tipuri proiectate pe un anumit fundal social si
istoric;
• evolutia personajului este previzibila;
• constructie masiva, cu o arhitectura laborioasa, cu o structura simetrica, bine echilibrata, cu un subiect
coerent, evoluand in episoade si secvente narative distincte, unitare, cu planuri compozitionale clar
delimitate
• are un caracter linear, inchis, infinit, finit, coerent.
Corespunde modelului doric de care vorbeste N.Manolescu.
Exemplu”Mara”- Ioan Slavici
Romanul corintic
Este supranumit şi postmodernist sau neomodernist poate şi un roman liber. De altfel, în opinia
postmodernistilor, textul (ce se mai cheama si scriitura) este interminabil, infinit, dar, pentru nevoile
tipografice, trebuie taiat în bucati de diferite lungimi. In acest tip de roman intra postmodernistii (generatia
80 si 90 - printre care : Mircea Cartarescu - "Orbitor", Nedelciu etc., neomodernistii în proza lui H.
Simionescu, O. S. Crohmalniceanu, , dar si precursorii directi si indirecti ai acestora - dandistii si generatia
1900 - Mateiu Caragiale: "Craii de Curtea Veche", D.R.Popescu, “Vanatoare regala”; N.Breban, “Animale
bolnave”.
“infatiseaza o varsta a ironiei” (Noemi Bomher)
Caracteristicile romanului corintic:
se poate scrie la persoana I sau III, poate fi un amestec între tipul ionic si doric, se abordează un stil
liber, mai adânc.
sentimentele sunt spuse direct, simplu, de către personajul-narator, care este întruparea uneia din
ipostazele autorului.
lume incoerenta, neomogena, derutanta.
eroii nu au discernamant, sunt in etrena cautare a sinelui, in conflict cu sistemul politic si social, traiesc
experiente tragice.
cultiva parodicul, atipicul, ludicul, alegoria, simbolul, caricatura, masca.
subiectul este intentionat ambiguizat, ascuns. Inscriem aici romanul parabola, romanul mitic,
metaromanul .
În romanul corintic se prezinta "o noua forma de dominaţie, ce seamana cu represiunea". Personajele sunt
simple marionete, la discreţia unui Dumnezeu jucauş, care înnoieşte lumea in sensul dorit de el. Acest tip
de roman este "unul al ingenuitatii pierdute".Problemele care se ivesc sunt multiple: "întai ne vom referi la
rafinarea strategiei iluzioniste, care conduce incet-incet romanul spre o naturalete admirabila, accentuand
verosimilul.
Pe aceasta linie evolutiva, Nicoiae Manolescu identifica trei modele artistice: doricul, ionicul si
corinticul. În romanul clasic exista o distanta etica intre personajele sale si autor, aceeasi distanta care
exista intre personajele divine si cele trecatoare, pamantesti. Noul roman a renuntat la iluzie, in schimbul
autenticitatii: "Eu este totdeauna El: cel care scrie si care nareaza". Socialitatea lasa locul sentimentelor,
individualitatii. Romanul s-a straduit, timp de doua sute de ani, sa fie cat mai apropiat de verosimil, modul
de narare a faptelor devine impersonal. Manipularea personajelor, in romanul vechi, este o modalitate de a
"interpreta necontenit faptele sau gandurile eroilor sai." Impersonalitatea nu inseamna epuizarea dorintei de
firesc a autorului: se trece de la autorul omniscient la naratorul psihologizant, de la doric la ionic.
Realismul psihologic implicit inseamna o trecere in doua etape, similare cu vechiul realism "obiectiv": intai
exista o voce, apoi o scena de teatru. În romanul "Ciocoii vechi si noi", actul de narare apartine autorului,
vocea este intotdeauna a autorului.
Se observa patru tipuri distincte de roman: în primul tip de roman, autorul indeplineste functia de
instanta transcendenta, se comporta asemenea unui Dumnezeu, în al doilea tip, perspectiva este exterioara,
iar comentariul este nepsihologic, impersonal, în al treilea, perspectiva este interioara, psihologica,
naratorul devenind "autoritatea dominanta", în ultimul tip de roman, perspectiva este interioara si
psihologica, pluripersonala. În romanul doric, personajele si naratorul se afla de parti diferite ale baricadei.
Exista o relatie de "extrateritorialitate", de descriere din afara a lumii. in romanul ionic, naratorul si lumea
coincid. Diferenta este simpla: "în romanul doric, «apare» numai ceea ce şi întrucat «există»; în cel ionic,
«există» numai ceea ce şi intrucat «apare»." Trecerea se realizeaza de la obiectiv la subiectiv. Doricul si
ionicul presupun si o viziune naturalista a lumii. Corinticul va incepe sa-si dirijeze energiile in alta directie:
"Hinterlandul romanului corintic redevine conventional: alegoric, mitic, fantezist, exotic sau pur si simplu
livresc. Romanele de acest tip sunt construite in miniatura, in filigran: "in al doilea rand, o data sensul
realist abolit, este loc pentru alegorie, pentru basm, pentru satira. Romanul corintic este parodic, prin
esenta, folosind toate procedeele existente inainte. Nu se urmareste verosimilul, ci suprimarea lui: "Toate
procedeele parandu-i bune, nici unul nu mai e utilizat in maniera senin-inocenta dinainte". Romanul se
scrie luandu-se in deradere. in plus, "romanul corintic tinde sa legitimeze valabilitatea artefactului.