Initiativa adoptarii constitutiei1

Initiativa adoptarii constitutiei constituie prima etapa in adoptarea unei

constitutii. Din acest punct de vedere se pune problema de a sti ce
organism sau forta politica, sociala sau statala poate avea aceasta
initiativa. In principiu, se considera ca initiativa constitutionala trebuie
sa apartina acelui organism statal, politic sau social care, ocupand in
sistemul politic al unei societati locul cel mai inalt (organ suprem), este
cel mai in masura sa cunoasca evolutia societatii date, perspectivele sale.
De asemenea, un rol aparte poate avea initiativa populara. Studiind
constitutiile actuale, putem observa doua situatii. Unele constitutii
prevad cine poate avea initiativa adoptarii constitutiei. Alte constitutii nu
prevad un asemenea lucru, el rezultand din sistemul normativ privind
elaborarea legilor. Uneori, stiinta si practica constitutionala (trecute si
actuale) subordoneaza initiativa si adoptarea constitutiei, regulilor
privitoare la puterea constituanta.
Constitutia se afla in varful ierarhiei normelor juridice dintr-un stat.
Tocmai datorita acestei situatii, inca de la inceput s-a ridicat problema
unor modalitati specifice de adoptare. Adoptarea constitutiei trebuie
vazuta ca un proces complex, cu profunde semnificatii politico- juridice,
proces in care se detaseaza clar cel putin (constituantul sau puterea
constituanta) modurile de adoptare.

1 Genoveva Vrabie: Drept constitutional si institutii politice Editura Cugetarea,

Iasi 1999, pag 44-45

Moduri de adoptare a constitutiilor2

Odata stabilita problema initiativei privind adoptarea constitutiei, mai
ramane de lamurit problema adoptarii propriu-zise. In aceasta privinta,
teoria si practica constitutionala a statelor cunosc multe nuantari. La
intrebarea de a sti cine trebuie sa aiba dreptul de a adopta o constitutie,
deseori s-a raspuns si se raspunde prin teoria puterii constituante. Prin
putere constituanta se intelege de fapt organul care, beneficiind de o
autoritate politica speciala, are dreptul de a adopta constitutia. Puterea
constituanta apare sub doua forme, si anume: puterea constituanta
originara, ce intervine atunci cand nu exista sau nu mai exista constitutie in
vigoare (state noi, revolutii), si puterea constituanta instituita, prevazuta de
constitutia in vigoare (sau anterioara), atat in ce priveste organizarea, cat si
functionarea ei.
Ea poate modifica (se mai numeste si putere de revizuire) sau adopta
o constitutie. In literatura juridica se arata ca puterea constituanta originara
ridica o serie de probleme, precum: a sti cui apartine puterea constituanta
originara, a justifica legitimitatea operei sale constitutionale etc.
Explicandu-se cine este titularul puterii constituante originare, se arata ca
acesta este individul sau grupul care incarneaza, la un moment dat, ideea
de drept sau poporul (atunci cand in absenta oricarui sef recunoscut sau
consimtit este purtatorul direct al ideii de drept) sau guvernamantul de fapt
(in revolutii).
In legatura cu teoria puterii constituante se impun unele constatari.
Este corecta si verificata in practica afirmatia potrivit careia organismul
chemat sa adopte o constitutie se bucura si trebuie sa se bucure de o
autoritate politica si juridica aparte, deosebita, tocmai pentru ca el adopta
legea fundamentala a unui stat. La fel se prezinta si distinctia intre puterea
constituanta originara si puterea constituanta instituita. O asemenea
distinctie este utila si actuala, pentru ca lumea este in continua evolutie si,
in mod firesc, in societatile unde se produc transformari fundamentale ale
2 Simona Th. Livia Mihailescu, Maria Nastase Georgescu, Drept constitutional si
institutii politice, Editura Universul Juridic, 2011, pag 62-68

realitatilor politice, economice si sociale, se impune elaborarea unei noi

constitutii, expresie a ideii de drept a noilor forte sociale de guvernamant,
iar aceasta Constitutie creeaza noi structuri organizatorice, care nu puteau
fi prevazute de constitutiile anterioare. Ea este edictata in forme si
proceduri noi.
Privite lucrurile in realitatea lor social-politica, trebuie adaugat ca cel
care adopta constitutia (individ, grup de indivizi, organisme sociale,
politice, statale) nu este purtatorul unei idei abstracte, generale, de drept, ci
al ideilor de drept si justitie ca valori sociale fundamentale ale unor
categorii (grupuri) sociale date. Este in ultima instanta exponentul
intereselor celor care, invingand in revolutii, preiau puterea. Adoptarea
constitutiei a cunoscut si cunoaste diferite moduri. Ca si in alte domenii ale
vietii politice si juridice, modul de adoptare a unei constitutii este specific
fiecarei tari si este determinat de stadiul de dezvoltare economica, sociala
si politica, de ideologia dominanta in momentul adoptarii constitutiei, de
raporturile sociale. Unele din modurile de adoptare a Constitutiei au fost
criticate si abandonate ca fiind total nedemocratice (de exemplu,
constitutia acordata), altele sunt privite cu serioase rezerve; alte moduri
tind insa spre o aplicatiune larga si constanta, in aceasta din urma categorie
fiind cuprinse constitutiile adoptate de catre adunari parlamentare, prin
proceduri democratice sau prin referendum. Adoptarea constitutiilor a
cunoscut dupa cum se stie , in general, urmatoarele moduri: constitutia
acordata; statutul (constitutia plebiscitara); pactul; constitutia conventie (cu
varianta constitutia referendara). Trebuie adaugata desigur si constitutia
parlamentara.
Fara a analiza in acest loc clasificarile modurilor de adoptare a
constitutiilor, vom reaminti totusi ca daca unii autori divid aceste moduri
in procedee monarhiste si procedee democratice, altii le impart in forme
democratice (conventie, referendum), forme monocratice (constitutia
octroitala) si forme mixte (plebiscitul si pactul). In aceasta din urma
conceptie, formele mixte sunt o combinatie intre monocratie si democratia
directa sau monarhia cu reprezentare.
Importanta este insa nu analiza clasificarilor, ci expunerea modurilor
(procedeelor) de adoptare a constitutiilor, observandu-se ca aceste moduri

explica in mare masura si evolutia constitutiilor in ce priveste forma si

continutul lor.

Tipurile de constitutii3
Constitutia acordata
Constitutiile acordate, cunoscute si sub numele de charte
concedate, sunt constitutiile adoptate de catre monarh ca stapan absolut,
care-si exercita puterea. Aceasta constitutie este considerata a fi cea mai
rudimentara. Exemple de constitutii acordate sunt: Constitutia data in
Franta de Ludovic al XVIII-lea la 4 iunie 1814; Constitutia Piemontului
si Sardiniei din 4 martie 1848; Constitutia japoneza din 11 februarie
1889 etc.
Statutul
Statutul sau constitutia plebiscitara reprezinta de fapt o varianta a
constitutiei acordate, este drept una mai dezvoltata. Statutul este initiat
tot de catre seful statului (monarhul), dar este ratificat prin plebiscit.
Trebuie sa observam ca aceasta ratificare prin plebiscit nu este de natura
a transforma constitutia intr-o constitutie democratica, asa cum s-ar
crede. Plebiscitul a fost in practica constitutionala modul normal de
adoptare a constitutiilor autoritare. Cu ocazia plebiscitului, corpul
electoral poate spune da sau nu textului constitutional in intregime,
neputandu-se propune amendamente.

Pactul sau constitutia pact

Pactul sau Constitutia pact reprezinta un contract intre rege si
popor. Poporul este reprezentat prin parlament. Pactul este considerat
mai potrivit pentru apararea intereselor grupurilor conducatoare
(guvernantilor), deoarece monarhul trebuie sa tina seama de pretentiile
acestora. El poate fi urmarea unei miscari revendicative sau, de
3 Ionescu Cristian, Drept constitutional si institutii politice, Editura: HAMANGIU,
2012, pag 89-95

asemenea, putea fi folosit si a fost folosit ca mod de acces al unui

principe strain pe tronul unui stat, ceea ce s-a produs in Belgia si in tarile
din Balcani. Exemple de constitutii pact: Constitutia romana de la 1866
a fost un pact atat prin modul sau de adoptare, cat si prin prevederile sale
privitoare la modificare (art. 128 alin. 3), prevederi care aratau ca
modificarea se face de catre parlament, de acord cu regele. De
asemenea, Constitutia romana adoptata la 1923 a fost un pact. Ea se
aseamana foarte mult, sub acest aspect, cu Constitutia din 1866.
Constitutia engleza nu este altceva decat un sir de pacte intervenite in
decursul secolelor intre monarh, pe de o parte, si nobilime si cler, pe de
alta parte.
Constitutia conventie
Este rezultatul activitatii unei adunari ce poarta numele de
Conventie. Aceasta adunare era special aleasa pentru a adopta
constitutia; ea exprima conventia intervenita intre toti membrii societatii,
era considerata deasupra parlamentului, avea dreptul de a stabili puterile
delegate in stat si competenta puterii constituante. Terminologia este de
origine americana: constitutiile care s-au dat in statele Uniunii incepand
cu 1776 si Constitutia Statelor Unite au fost opera Conventiilor. Franta a
cunoscut acest procedeu pentru stabilirea constitutiilor din 1791, 1848 si
1873, cu deosebirea ca termenul de conventie a fost inlocuit cu cel
de adunare constituanta.
Constitutia parlamentara
Ulterior celui de-al doilea razboi mondial, adoptarea constitutiilor
s-a realizat, de regula, de catre parlamente (mai ales in tarile din estul
Europei), folosindu-se urmatoarea procedura: initiativa, elaborarea
proiectului, discutarea publica a proiectului, adoptarea proiectului de
catre parlament cu o majoritate calificata (cel putin 2/3 din numarul total
al membrilor parlamentului). In acest mod au fost adoptate constitutiile
tarii noastre din anii 1948, 1952 si 1965. Votarea constitutiei facandu-se
de catre un parlament nou ales, s-a creat aparenta aplicarii regulilor
puterii constituante. Extinderea referendumului, ca modalitate de

participare directa a cetatenilor la guvernare, a determinat folosirea sa in

adoptarea constitutiilor si in orice caz considerarea sa ca mijlocul cel
mai democratic de adoptare a unei constitutii sau a unei legi.

Bibliografie

Genoveva Vrabie: Drept constitutional si institutii

politice Editura Cugetarea, Iasi 1999.
Gheorghe Ionan: Drept constitutional si institutii
politice Editura Luminalex Bucuresti 2002.
Simona Th. Livia Mihailescu, Maria Nastase
Georgescu: Drept constitutional si institutii
politice, Editura Universul Juridic, 2011.
Ionescu Cristian: Drept constitutional si institutii
politice, Editura HAMANGIU, 2012.