Eu cred ca literatura este domeniul cel mai apropiat sufletului uman.

Cartile nu contin doar niste

simple texte, in interiorul lor se ascund adevarate lectii de viata. Trairile umane sunt aceleasi de
secole si ele au fost si sunt sursa de inspiratie pentru scriitori. Cu fiecare nou rand pe care il citim ni
se pare ca intram in pielea personajului principal. Mi-am format un concept asupra frumusetii
sufletului uman,inspirindu-ma din actiunile si gindurile personajelor insufletite de catre scriitori, dar
un impact aparte il are opera drutiana, care creaza figuri de oameni cu suflete curate, ghidat de
lumina bunatatii.
Ion Druta, a citat mereu una dintre cele mai solemne calitati spirituale ale omului-demnitatea, in
care scriitorul vede o necesitate de supravietuire a omului in conditiile societatii. Despre demnitatea
omului trebuie sa judecam nu dupa marile lui insusiri, ci dupa modul cum le foloseste.
Ion Druta nu inceteaza se uimeasca prin claritatea si profunzimea temelor tratate in operele sale,
iar frumusetea sufletului uman este punctul primordial de la care ii porneste creatia, personajele
drutiene fiind constructii care trateaza o multime de judecati de valoare. De fapt, personajele lui
Druta se remarca prin faptul ca formeaza o conduita a oamenilor ,relatind un concept de viata care
trebuie a fi urmat de toti ceilalti.
Numai cta harnicie si suflet bogat si plin de lumina il are Mos Mihail din nuvela Sania,care poate
fi considerat un Mester Manole,fiindca promoveaza o idee frundamentala a vietii lui: de a crea o
sanie,de a-si infaptui pasiunea mult visata nazuind astfel spre perfectiune. El este nevoit insa,sa
jertfeasca in numele creatiei,sacrificind sotia. De la Mos Mihail inveti ca fiecare om isi are o
menire,una speciala,care este compatibila doar unui suflet ,iar,pentru a realiza ceva maret, pentru a
te dedica deplin artei sau scopului tau ,este nevoie sa jertfesti multe.
Asadar, Druta isi incheie nuvela cu un gind de profunda semnificatie umana: munca creatorie,
singura ce da continut si valoare vietii omenesti, consta nu numai in acea totala daruire a fortelor
fizice si spirituale, dar si intr-o permanenta nazuinta spre perfectiune in vesnica sete de ideal.
In Frunze de dor, Gheorghe Doinaru este presonajul a carui destin este determinat de istorie,de
timpul care nu mai are rabdare si de dorinta apriga de a munci,si odata cu aceasta,si capacitatea lui
de a trai puternic un sentiment sacru precum dragostea.Protagonistul operei este un taran nascut in
zodia taranilor,care prin harnicie si dibacie da dovada de spiritul stramosesc care se pastreaza in
sufletul eroului. Gheorghe este o fire sensibila, ce se simte strivit de noua ipostaza a Rusandei (cea
de profesoara) ,suferind pentru dragostea sa sincera ,adinca si mica.Din textul dat se desprinde o
morala : primenirile sociale influenteaza puternic lumea , (in contextul operei Gheorghe si Rusanda)
,determinindul-le sa-si tradeze chiar dragostea.(mai fiecare din noinici n-a iubit pe cel pe care
ar fi vrut sa-l iubeasca).Povestirea Frunze de dor, cred ca, ne ofera sansa de a ne intoarce la unele
valori intre timp pierdute sau oarecum ieftini.Mai putin amara decat Frunze de dor, mai putin
tragica, dar intemeiata si ea pe adevaruri dureroase despre om si de spre viata,. Ion Druta are
specificul de a reda in operele sale spatiile vitale ale neamului romanesc-satele,care pastreaza in
sinea lor o puternica vibratie istorica,care evoca traditiile populare-verigile numuririi
culturii.Scriitorul este un puternic promotor a tot ce ne defineste o natiune individuala-a datinilor si
obiceiurilor seculare.,care servesc totodata si sursa de inspiratie si ii schiteaza portretul copilariei.
Pastrator al virtutilor si traditiilor nationale-Pastorul din nuvela Toiagul pastoriei,este un om
ciudat la prima vedere,prin al carui fel de a fi,scriitorul a exprimat o seama de adevaruri crunte
referitoare la noi si la istoria noastra.I.Druta nu-si pune personajul sa se injoseasca,demonstrind ca
n-are oi si ca a fost calominat.Pastorul a fost un om de mare omenie ,unul care n-a facut nimanui
nici un rau,ci dimpotriva a lecuit oi,a dat povete,si a pastrat cintecele batrinesti.

Pastorul reconstruieste ,pe de o parte, secventele dramatice din viata poporului, pe de alta parte,
construieste prin Cintec misterul protector, misterul miscind idei. Nuvela Toiagul pastoriei este o
inversiune a genialei idei mioritice ,iar prin spiritul curat al pastorului se subintelege omenia si
bunatatea fiintei omenesti.Textul ne sugereaza ideea daruirii de sine a Pastorului,de vreme ce el si
dupa moarte bucura ochiul consatenilor cu unicul covoras de iarba verde,simbolizind
eternitatea,vesnicia si verticalitatea sufletului ideal al raposatului.
Frumoase chipuri omenesti a proiectat Ion Druta.Prin rindurile sale am descoperit firea lumiiEl
a scris asemeni unui tata ,inspirind cititorul sa priveasca in interiorul sau si sa cultive valori,sa
pastreze traditiile si sa cinsteasca batrinii.Chipul sau,scuturat de negura de vremi,e zidit din
intelepciune si va ghida generatii si secole intregi,iar pornind de la afirmatia Intrind in viata
adevarata, ne convingem ca fiecare om e o lume deosebita,in care se
rasfring,lainceput,neputincioase,toate ideile si sentimentele noastre.Abia mai tirziu intelegem ca ne
trebuie multa intelepciune pina sa putem citi in sufletul fiecaruia intr-al nostru,de Ion Druta,sunt
convinsa ca spiritul critic si analitic drutian se ascunde in universul fiecarui individ in
parte,deoarece fiecare om are o lume aparte ,rezervata gindurilor si ideilor,iar Ion Druta a stiut cu
precizie sa actualizeze cele mai rafinate laturi ale acestor lumi.In fond,fiecare particica din noi
poarta o revelatie drutiana,noi toti fiind produsul bunatatii noastre,precum Mos Mihail
intruchipeaza jertfa in numele creatiei,Gheorghe este taranul muncitor ,.Tipologii care nu vor ezita
nicind sa fie actuale prin faptul ca omul este construit din radacinile stramosesti ,iar calitatile care le
transmit aceste personaje constituie, de fapt o metamorfoza a radacinilor noastre care nu vor lipsi
din singele a nicunui roman.Asadar,opera drutiana pastreaza moderatia si arunca excesul.
Poetica, intemeiata pe simboluri sugestive, axata pe alte mo tive sacre, plina de dramatism interior, este si
drama Doina. Nici Tudor Mocanu, protagonistul acestei drame, nu este un per sonaj simplu, monocolor. El
nu e lipsit de virtuti, intre care dra gostea pentru valorile nationale, simbolizate de nemuritoarea noas tra
doina, despre care unul dintre fiii sai, Mihai, ajuns scriitor, se exprima exhaustiv: Orice popor, fie el din
campie sau de la munte, pastreaza pentru zile mari, pastreaza pentru zile negre cate un cantec care face
sa tresara inima intregului neam. Sufletul neamu lui nostru raspunde de fiecare data cand il cheama Doina.
Are si Tudor Mocanu clipe cand il cheama Doina . Asculta el, impreuna cu sotia sa Veta, un cantec
stramosesc interpretat la ra dio si prin tesatura acelor melodii incep a se cerne... flori de mar, flori de
cires... iar din ninsoare se arata o coasta de imas, o stana veche, o atisoara de fum cu un cioban
ingandurat la vatra focu lui . Si mai e ceva: Intre stana si foc creste un copacel, si sta rezemata de acel
copacel o fata. O simpla fata de la tara. Tudor intuieste ca aceea e insasi Doina si-i lamureste sotiei ca
Doinele celea rar cand... rar pentru cine se arata. Este Tudor Mocanu unul dintre alesii Doinei? Faptul
insusi ca personjaul are constiinta existentei si chiar a semnificatiei cantecului cantecelor noastre pare sa
constituie un raspuns pozitiv. Dar scriitorul coboara in adancul situatiei imaginate. Doina nu este, in
conceptia lui, obiectul unei simple contemplari sau admiratii. Ea vine in ograda lui Tudor Mocanu si ca un
examen etic: in conversatia cu Doina el isi dezvaluie propria sa viata, inte meiata pe principii morale
absolut straine acelei randuieli a pamantului , careia i s-a dovedit credincioasa Vasiluta. Tudor Mocanu
vorbeste frumos nu numai despre doina, dar si despre neam (la replica unui personaj ca Doina s-ar putea
sa nu dea pe la ei, Tudor raspunde sigur de sine: De ce sa nu treaca si pe la noi, mai Grigore? Nu suntem
noi trup din trupul acestui neam? Nu ne-au batut si pe noi vanturile, ploile, toate cate au trecut peste
aceasta mica tara? ), si despre demnitate (in conver satia cu Doina: De mic copil, cum se ridica copacel,
omul cata cu coada ochiului in jur, ca nu cumva sa-l calce cineva pe ce are el mai sfant. Demnitatea e ca si
cum ai duce o farfurie cu apa pe un varf de deget. Atata esti om cat e plina farfuria... ), despre alte valori
supreme, dar in realitatea vietii sale protagonistul dramei este departe de a avea in el ceva sfant. Chiar
sotia si-a ales-o, dupa cum observa Doina, pentru ca Veta, ramasa fara tata, avea trei hectare de pamant .
Tudor si-a nenorocit sotia pentru ca tanjea dupa hectarele date in gospodaria colectiva, de a ajuns biata
Veta sa se teama de toate, dupa cum explica Tudor insusi. Se temea sa nu fie deportati, se temea sa nu se
intoarca iara foame tea, sa nu inceapa un razboi, se temea de saracie...