Liuba Muntean

Masterat, anul I

Poezia religioasa a lui Vasile Voiculescu

"Pregatirea stiintifica, studiile medicale, cunostintele de filosofie si tot castigul meu in celelalte
domenii de cultura, arta literara, in loc sa ma departeze, m-au apropiat de credinta. Unilateral, as
fi fost poate un ateu naiv, un simplist negatie. Cu cat mai poliedric, cu atat au avut loc pe unde sa
strabata experiente concrete, puncte de vedere noi, interferente doctrinare, putinta de comparatii,
lumina mai multa. Iar din toate, sinteza ca neaparat credinta trebuie sa stea la temelia spiritului
omului normal."
(Vasile Voiculescu)
Etapele vieii lui Vasile Voiculescu sunt structurate de cutarea progresiv a desvririi,
pe care a conceput-o n relaie cu Dumnezeu, descoperind prezena Acestuia n multiple
dimensiuni epifanice, ncepnd cu relaiile familiale i sociale, pn la cultur i religie. Tendina
integratoare ce strbate permanent viaa i opera sa dovedete obsesia acestei unice idei, dei n
modaliti diverse de exprimare, conferind tensiune i vitalitate existenei sale ce ar putea prea
monoton la o simpl enumerare de fapte i titluri.
Viaa i poezia mea, din nefericire, au curs strns mpletite[1], spune Voiculescu.
Nefericire pentru c scriitorul a fost determinat de cutrile sale n domeniul religiosului s-i
configureze universul literar ca o mrturisire mai mult sau mai puin incifrat, dar sincer a
tensiunilor dramatice datorate distanei dintre relativitatea omului i Absolutul-Dumnezeu, Care
reprezint unica posibilitate de mplinire uman. Nefericire, de asemenea, fiindc Voiculescu i-a
trit istoria personal att ca o creaie a sa, ct i prin contiina c el este o fptur creat i
dependent de Creatorul tuturor, de Dumnezeu.
Lirica sa din perioada interbelica se distinge prin puternice accente religioase generate
de convingerea ca exista Dumnezeu. Inclinarea spre teluric si elementar, sentimentul religios,
sunt semnificate prin simboluri si alegorii. Apar treptat semnele expresionismului: tumultul vietii
pulsand in vegetatia din jur, sufletul devine spatiul unor framantari ca in pragul apocalipsu-lui.
Temele religioase sunt de preferinta: Nasterea, venirea Magilor, moartea Mantuitorului.
Odata cu mai toi tradiionalitii afimati plenar in epoca Gandirii din deceniul al treilea,
de la Ion Pilat, Adrian Maniu si Nichifor Crainic, Lucian Blaga si Radu Gyr, Vasile Voiculescu
este un poet religios. Culegerea Poeme cu ingeri (1927) este definitorie n acest sens. Insa
aceasta trstur a temperamentului su poetic o putem detecta i mai devreme, de exemplu chiar
in poemul In grdina Ghetsemani, inclus n volumul Parg, aprut cu sase ani mai inainte, n

1921. O descoperim apoi ca o permanen pe tot parcursul creatiei lui Vasile Voiculescu
Postumele aprute in volumul Ganduri albe, la 22 de ani de la moartea scriitorului sunt cu totul
edificatoare, in sensul c ne aflm in fata celui mai mare poet religos din intreaga literature
romaneasca, de la Dosoftei si I Heliade Radulescu, pana la contemporanul nostrum Ioan
Alexandru.
In grdina Ghetsemani este un poem-icoana inchinat Fiului Omului, Patimilor lui Isus.
Poezia poate foarte bine intra intr-un grup tematic anume conturat, odat cu alte buci similare,
precum Isus pe ape, Pregtiri pentru cin, Cina cea de taina si altele, aprute in Poeme cu
ingeri. @Rugciunea din gradina" este un tablou mural frecvent in aproape toate bisericile, situat
de obicei pe peretele din stnga catapetezmei, sub celelalte panouri mari infiand
"Rstignirea@ si @Invierea@.
Puterea emotional a versurilor la care ne referim, ca dealtmiteri si a versetelor biblice
citate, sta in omenescul suferintelor lui lui Isus, Filiul Omului. Daca este adevarat ca Isus a fost
Dumnezeu, de o fiin cu Tatl i cu Duhul Sfant, daca a fost Atotputernin, atunci s-ar prea c
@paharul@ (metafora pentru patimile, rastignirea si moartea care-l asteptau in urmatoarele doua
zile dupa Rugaciunea din gradina) putea fi baut cu seninatate deplina. Isus insa si aici intervine
elemental orthodox, autohton, taranesc, si romanesc totodata a fost sa fie facut om, cu voia
Tatalui, om ca toti oamenii, nu numai Dumnezeu, @lupta cu soarta si nu primea paharul/ Cazut
pe branci in iarba, se-mpotrivea/ Curgeau sudori de sange pe chipu-I alb ca varul@, la vederea
@grozave-I cupe@, pe care @o mana neindurata@ i-o intindeaq implacabil. Bautura era infama
si setae omeneasca @uriasa@. Omul-Dumnezeu (sau Dumnezeu prefacut in Om, pentru iertarea
pacatelor omenirii) lupta cu moartea npraznic, cu suferina, dar tia c in @apa verzuie@ cu
otrava, sub venin, se afla dulceaa izbvirii in chip de "strelici@ de "miere@. Asociaia
(oximoron) venin-dulceata, altfel interpretabila, mai curand in sens profan, o gsim i in
Testamentul lui Arghezi: @Veninul strans l-am preschimbat in miere/ Lasand intreaga dulcea lui
putere@.
In acelai chip, poate, puterea omeneasc in suferinta si dumnezeirea lui Isus
transform paharul cu otrava in dulceata, altfel spus, euforia spiritului ptimirii pentru mantuirea
lumii.
Poemul-icoan, cum e numit poemul In grdina Ghetsemani, are i o uor perceptibil
tent epic (dat de pasajele deja citate din Noul Testament) in cele patru catrene care il compun.
Lucrul se poate observa lesne i din predicatele verbale puse la imperfect: lupta, nu primea,
curgeau, starnea (strofa I), se cobora, ducea, sta, nu voia, (strofa a II-a), jucau, simtea (strofa III),
se

framantau,

pareau,

treceau,

dau

(strofa

V). EI rmane insa inainte de toate "icoan", prin puternica impresie plastica, prin culorile

sumbnre, noptatice, sub inceput de furtun, cu punctul central al tabloului in "paharul cu otrav",
spre care sunt aintiti ochii Omului-Dminnezeu, care se roag fierbinte, cu lacrimi de sange. In
toate picturile - fresce din biserici, care infieaza @Rugaciunea din gradina@, Paharul
figureaz obligatoriu simbol al suferinei de neinlturat - inconjurat de raze luminoase, element
mistic-miraculos, net desenat, suprapus tenebrelor din jur. Strofa ultima vine sa incadreze ca o
rama exceptionalul eveniment-tablou. Natura, asemeni unui accord musical in gama minora, vine
cu invalmaseli prevestitoare de furtuni: Maslinii de deasupra se framanta necontenit, @fara
tihna@, parand ca @vor sa fuga din loc@, sa nu mai fie martorii tragicului moment. In timp ce
@vraistea gradinii@ este strabatuta de misterioase @batai de aripi@ (de demoni sau de ingeri?),
iar uliii de prada @dau roata@ adulmecand moartea.
In chip foarte sigur, Vasile Voiculescu a fost un poet, un ganditor si unul dintre puinii
oameni care nu numai credea in Dumnezeu, dar il si descoperise, cu cea mal mare certitudine: in
el insusi, n noi toi, semenii lui, cei in stare de a fi deopotriv cu el, cei n stare a-l inelege.

Referinte bibliografice:
1. Apetroaie, Ion. Vasile Voiculescu. Studiu monografic. Minerva, 1975.
2. Grasoiu, Liviu. Poezia lui Vasile Voiculescu. Cluj-Napoca, 1977.
3. Rotaru, Ion. Scriitori romani comentati. Vasile Voiculescu. Bucuresti, 1993.
4. Zaharia Filipas, Elena. Introducere in opera lui Vasile Voiculescu. Bucuresti, 1980.