Scurtă descriere a vieţii Sfintei Brigitta

Suedia a dăruit Europei una dintre femeile ilustre ale Evului Mediu şi Bisericii creştine o mare
sfântă: Sfânta Brigitta. Deşi a petrecut mai mult de jumătate din viaţă departe de ţara natală şi
a murit la Roma în ziua de 23 iuie 1373, inima i-a rămas totdeauna la mănăstirea din Vadstena
unde i se odihneşte sufletul neînsufleţit, adus aici de către fiica ei. Contemporană cu Sfânta
Ecaterina de Siena, a fost consultată în probleme privind pacea între state, a lucrat intens
pentru readucerea Scaunului Papal de la Avignon la Roma, a fost favorizată de daruri
sufleteşti extraordinare şi extaze pe care le-a consemnat în scris şi au ajuns până la noi în cele
opt volume de "Revelationes", adică "Descoperiri".

Brigitta era al şaptelea copil al unei familii înrudite cu casa regală de atunci. S-a născut la
Finstad lângă vechiul oraş Uppsala în anul 1303. Tatăl ei, deşi guvernator şi stăpân al unor
întinse şi bogate domenii, era un creştin deosebit de fervent: în ţinută de pelerin a vizitat
locurile sfinte de la Compostella, Roma, Ierusalim; în fiecare vineri postea şi se spovedea,
împreună cu soţia sa, distinsa şi adânc credincioasa Ingeborg. La vârsta de 10 ani, Brigitta a
trăit o experienţă care avea să-i influenţeze întreaga viaţă.

Faptul este acesta: după o predică despre suferinţele şi moartea lui Isus, mişcată până în
adâncul sufletului, intră în cameră şi îngenunchează în faţa unui Răstignit; deşi îi era frig,
rămâne în rugăciune timp îndelungat; deodată aude un glas: "Brigitta, priveşte cât de multe
răni port pe trupul meu!"; înspăimântată, ea întreabă: "Doamne, cine ţi-a făcut aceasta?".
"Aceasta au făcut-o toţi cei care mă dispreţuiesc şi nesocotesc iubirea mea!".

Luminată şi însufleţită de dragostea faţă de Cristos Răstignit se pregăteşte cu seriozitate

pentru viaţa de căsătorie, spre care tatăl ei, rămas văduv, o îndemna cu grijă părintească. După
împlinirea vârstei de 14 ani se cunună cu nobilul Ulf Gudmarsson şi, urmând exemplul
părinţilor, încep amândoi o viaţă de căsnicie creştină fericită. Au avut opt copii: patru băieţi şi
patru fete. Pentru un anumit timp, Brigitta a fost doamnă de onoare la curtea reginei Bianca de
Namur, ocupându-se în continuare de educarea copiilor săi.

Prin atitudinea ei demnă şi plină de bunătate a reuşit să imprime în viaţa de la curtea regală o
notă distinsă de trăire creştină. Împreună cu soţul ei au făcut un pelerinaj la celebrul sanctuar
din Spania, Compostella, unde este cinstit Sfântul Apostol Iacob; la întoarcere, Ulf se
îmbolnăveşte şi promite că va intra la mănăstire dacă se va însănătoşi. El se face bine şi, cu
acordul soţiei sale, intră în mănăstirea călugărilor cistercieni de la Alvestra, unde se află deja
unul din copii lor. Aici el moare în anul 1344 şi Brigitta rămâne văduvă la vârsta de 31 de ani.

După ce rezolvă situaţia de viitor a copiilor săi, Brigitta îmbrăţişează viaţa călugărească,
intrând într-o mănăstire de lângă Alvestra, în apropierea mormântului soţului ei. Aici au loc
primele extaze şi revelaţii, care vor dura până la moarte şi pe care, din porunca lui Isus, ea le-a
scris în limba maternă; mai târziu au fost traduse în latină. Ele cuprind date importante din
trecutul şi prezentul Bisericii, din istoria poporului suedez, din viaţa Mântuitorului, de la
Bethleem până la Golgota. "A trebuit, notează sfânta, să lupt mult cu nesiguranţa şi îndoiala
dacă aceste viziuni sunt de la Dumnezeu sau de la Diavol şi în rugăciune mi-am găsit
liniştea".

Sub influenţa revelaţiilor primite concepe planul unui Ordin călugăresc cu numele "Ordinul
Preasfântului Mântuitor", având la bază regula Sfântului Augustin. Conform acestui plan,
mănăstirea trebuia să fie dublă, adică formată din bărbaţi şi din femei, a căror unic punct de
întâlnire să fie biserica, unde să se roage împreună. După exemplul comunităţii apostolice,
compusă din 72 ucenici şi 12 apostoli cărora li s-a alăturat al treisprezecelea, Sfântul Pavel,
diferitele comunităţi ale ordinului cuprindeau 85 de membri: 60 călugăriţe, 13 călugări preoţi,
4 diaconi şi 8 fraţi laici.

Proiectul fondatoarei a fost susţinut de Regele Suediei şi s-a realizat în 78 de mănăstiri,

răspândite în întreaga Europă, cu toată asprimea şi rigiditatea regulilor impuse. Prima
mănăstire, organizată chiar de Brigitta, în castelul părintesc Vadstena, a devenit locul preferat
al inimii sale. Văzându-şi împlinit visul şi îndemnată de Isus Mântuitorul în anul 1350
părăseşte Suedia şi se îndreaptă spre Roma cu trei dintre copii săi (Carol, Birger şi Ecaterina),
pentru a se întâlni cu Sfântul Părinte Papa şi a obţine aprobarea Ordinului întemeiat de ea şi
pentru a câştiga indulgenţa anului jubiliar 1350. Pentru Brigitta începe perioada peregrinărilor
la locurile sfinte, la casele domnitoare, la locuinţele marilor păstori ai Bisericii.

De când urmaşul Sfântului Petru părăsise Roma şi îşi fixase reşedinţa la Avignon, Oraşul
Etern devenise un târg neîngrijit, astfel că oile ajungeau până la altarul Sfântului Petru, iar
străzile se transformau zilnic în câmpuri de bătălie. Pelerinii nu mai erau siguri de avutul şi de
viaţa lor. Brigitta, cu spiritul întreprinzător şi ordonat al nordicilor, reuşeşte să se impună şi
contribuie la crearea unor condiţii mai bune pentru primirea pelerinilor, îndeosebi a celor
veniţi din Suedia. În timpul epidemiei care a secerat aproape jumătate din populaţia Italiei, nu
se sfiieşte să intre chiar şi în barăcile morţii pentru a aduce un mic ajutor material şi spiritual.

Unul dintre copiii ei, Carol, sfârşeşte în acest flagel. După încetarea epidemiei, împreună cu
Ecaterina şi Birger vizitează Ierusalimul. La întoarcere, sfârşită de oboseală şi de emoţia
copleşitoare a întâlnirii cu locurile sfinte contemplate adesea în extazele ei, în ziua de 23 iulie
1373 încheie pelerinajul vieţii pământeşti. Fiica sa Ecaterina îi duce trupul la Vadstena, preia
conducerea Ordinului Preasfântului Mântuitor şi se întoarce la Roma, unde urmăreşte
procesul de canonizare a mamei sale. Brigitta a fost declarată Sfântă în anul 1391, la 18 ani
după moarte şi proclamată "Patroană a Suediei Catolice".