Scrie un eseu de 2 - 3 pagini în care să prezinţi tema şi viziunea despre lume, reflectate într-

un text poetic studiat din opera lui Nichita Stănescu. În elaborarea eseului, vei avea în vedere
următoarele repere:- evidenţierea trăsăturilor care fac posibilă încadrarea textului poetic într-o
tipologie, într-un curent cultural/literar, într-o perioadă sau într-o orientare tematică;
- prezentarea temei, reflectată în textul poetic ales, prin referire la două imagini/ idei poetice;
- sublinierea a patru elemente ale textului poetic, semnificative pentru ilustrarea viziunii
despre lume a poetului (de exemplu: imaginar poetic, titlu, incipit, relaţii de opoziţie şi de
simetrie, elemente de recurenţă, simbol central, figuri semantice – tropii, elemente de
prozodie etc.);- exprimarea unei opinii argumentate, despre modul în care tema şi viziunea
despre lume sunt reflectate în textul poetic ales.

Nichita Stanescu - Lectia despre cub

Nichita Stănescu este considerat a fi unul dintre inovatorii limbajului poetic în literatura
romana alături de Mihai Eminescu şi Tudor Arghezi. Astfel, conform opiniei lui Eugen
Lovinescu, Nichita Stănescu schimbă sensul şi planul speculaţiei poetice, lirismul sau fiind
„neaşteptat şi atentează” la înţelegerea cititorului. Nicolae Manolescu surprinde, de asemenea,
în poezia stănesciana „o răsturnare de percepţii”, „o metafizică a realului şi o fizică a
emoţiilor”.Nichita Stănescu este reprezentant al generaţiei anilor '60, exprimându-şi epoca şi
contribuind în mod decisiv la constituirea ei prin ideologia sa poetica.

Poezia “ Lecţia despre cub” de Nichita Stănescu, cu care se deschide volumul intitulat
programatic „Opere imperfecte”, constituie o arta poetica neomodernistă, poetul exprimându-
si direct convingerile despre creaţie, despre menirea operei de artă, si despre rolul creatorului.
Artele poetice moderniste si neomoderniste nu privesc creaţia din exterior, ci din interior
punând-o în centrul universului celui care o creează. Fiind o poezie neomodernistă ea se
caracterizează prin forţa limbajului, prin capacitatea cuvintelor de a exprima altceva decât
lumesc, de a deveni „ necuvinte” deoarece, precum spune si poetul, în lumea poeziei se
folosesc necuvinte. Poezia neomodernistă se caracterizează prin capacitatea cuvintelor de a
deveni necuvinte de a se încărca cu semnificaţie metaforică. Astfel „ Lecţia despre cub”
devine o meditaţie asupra creaţiei exprimată metaforic prin substantivul „cub” si evidenţiază
faptul ca frumosul artistic se naşte paradoxal prin imperfecţiunea creaţiei, a formei finite a
acesteia.

Fiind o arta poetica, poezia are ca tema creaţia si evidenţiază procesul care duce la naşterea
unei opere de arta neomoderniste.
Încă de la început, prin verbele reflexiv impersonale ( „ se ia”, „ se ciopleşte”…etc) poezia se
apropie de modelul unui text injonctiv si respectă tiparul descrierii procedurale;alături de
verbe, un rol important in acest sens îl are locuţiunea adverbială „ după aceea”. Atât modul si
timpul verbelor cat si elementul aflat in centrul descrierii permit identificarea a doua mari
secvenţe poetice. Prima, prezintă procesul de creaţie, a operei de artă, a cubului cu „un colţ
sfărâmat” iar a doua reacţia celor care privesc opera fără a înţelege esenţa ei. In prima
secvenţa sunt identificate trei idei poetice în centrul cărora se afla simbolul principal al
poeziei, „cubul”.Acesta sugerează ideea de perfecţiune, iar aceasta idee ii este atribuită operei
de artă. Incipitul poeziei este prozaic (realist) : „ se ia o bucată de piatră” si nu trădează, la
prima lectura, metafora conţinută. Piatra simbolizează lumea reală care este pentru orice
operă creată, sursă de inspiraţie. Articularea nehotărâta a substantivului „ bucată” ilustrează
faptul ca orice aspect al lumii reale, indiferent de condiţia sa, poate sta la baza creaţiei. De
altfel, incipitul conţine etapele muncii artistului pentru care scopul iniţial este obţinerea
formei perfecte. Verbele „se ciopleşte”, „ se lustruieşte”, „ se răzuieşte” exprima acţiune ce
presupune tot mai multă fineţe, iar fiecărui verb îi este asociat un instrument-metaforă: „dalta
de sânge”; „ochiul lui Homer” si „raze”. Acestea sunt expresiile efortului creator care
presupune durere si sacrificiu, privire întoarsă spre sine ( supraprivire) şi cunoaştere. Cea de-
a doua idee circumscrisă primei secvenţe ţine de nevoia de iubire, de trăirea subiectivă,
exprimată prin gestul sărutului, semn nu doar al adoraţiei ci si o modalitate de a transfera
starea afectiva a creatorului si a lumii întregi asupra operei de artă: „ se săruta de nenumărate
ori cubul/ cu gura ta, cu gura altora/ si mai ales cu gura infantei.” Distrugerea perfecţiunii
formale , ultima idee dezvoltată în secvenţă, reprezintă momentul final al creaţiei. Renunţarea
la perfecţiunea creată e necesară şi e realizată însuşi de creator. Instrumentul folosit pentru
anularea perfecţiunii este ciocanul iar gestul e realizat cu rapiditate( „ brusc”). Mesajul este
prin urmare, acela că creatorul neomodernist îşi trece prin etape diferite creaţia construind
perfecţiunea clasică, transferând asupra ei sensibilitatea romantică dar distrugând
convenţionalul, atât la nivel lingvistic cat si la nivel prozodic. În centrul celei de-a doua
secvenţe poetice se afla receptarea umană. Privirea receptorului, umanitatea însăşi,
interpretează imperfecţiunea creaţiei ca semn al incapacităţii omului de a o depăşi, în timp ce
tonul de regret demonstrează contrariul: dificultatea receptorului de a depăşi nevoia de a
vedea forma perfectă. Repetarea pronumelui nehotărât „toţi” are rolul de a accentua diferenţa
ireconciliabilă dintre creator si public, iar exclamaţia : „ Ce cub perfect ar fi acesta,/ de n-ar fi
avut un colţ sfărâmat” evidenţiază atitudinea mulţimii în faţa unei creaţii care nu corespunde
viziunii ei faţa de artă.

Tema creaţiei şi viziunea neomodernistă despre lume se reflectă in mod direct in textul liric.
Fiind o artă poetică, poezia „ Lecţia despre cub” de Nichita Stănescu transmite concepţia
autorului despre raportul dintre tradiţional si modern in procesul creaţiei, despre modul in care
estetica neomodernistă vede relaţia cu poezia clasică. Procesul creaţiei este surprins prin
metafore şocante, cuvintele pierzându-si sensul uzual şi încărcându-se de noi semnificaţii,
fiindcă dacă realitatea acestei lumi se exprimă in cuvinte, realitatea poeziei se exprimă în
„necuvinte”. Viziunea despre creaţie se exprimă in mod original, poezia transmiţând mesajul
ca poezia neomodernistă are ca punct de plecare „dulcele stil clasic”, pe care îl transcede, iar
încălcarea convenţiei, , posibilă prin efort, poate fi percepută ca distrugere şi imperfecţiune.
Este evident ca titlul poeziei sugerează caracterul didactic al demonstraţiei prin substantivul
„lecţie”, autorul anunţându-si astfel intenţia de a explica naşterea unui element care
alcătuieşte universul : „ cubul imperfect”, simbol al poeziei neomodernistă, al unei noi viziuni
despre creaţie. Referindu-se la această poezie, Ion Pop afirmă că este „o compoziţie
demonstrativă care sugerează reducerea in prim plan a problematicii creaţiei. Cel care
instruieşte este din nou un poeta artifex conştient de mijloacele sale si calculându-si până şi
neîmplinirile. Oricine poate vedea in propria lecţie o glosă simbolică pe tema esteticii
imperfecţiunii, atât de caracteristică poeziei si artei moderne: voit imperfectă, opera trebuie să
rămână deschisă, asigurându-şi astfel o nouă viaţă în imaginaţia contemplatorului.”

Nichita Stănescu este unul dintre reprezentanţii poeziei neomoderniste care a impus o noua
paradigmă prin metaforele şocante, neobişnuite, prin desemantizarea limbajului, prin plasarea
unor convenţii poetice clasice in contexte noi.