Maitreyi Comentariu literar

Maitreyi, unul dintre romanele exponentiale ale lui Mircea Eliade, a fost publicat in anul
1933. Autorul, nascut pe 9 martie 1907, era celebru pentru eseurile si studiile pe care le
scrisese, peste hotare devenind cunoscut pentru literatura sa filozofica si istorica (a
elaborat lucrari religioase ce isi au valabilitatea si astazi, scindand realitatea umana in
sacru si profan).
In urma experientei sale spirituale din India, unde redacteaza un jurnal intim care este
temeiul romanului Maitreyi, ajunge sa locuiasca in casa mentorului sau, Das Gupta,
cunoscand-o pe fiica acestuia, de care se indragosteste ulterior.
Opera este de mici intinderi (15 capitole), insa are o structura complexa din punct de
vedere al speciilor literare : jurnal, corespondenta, eseu, reportaj si povestirea simpla la
persoana I a naratorului-personaj. Perspectiva narativa subiectiva cunoaste trei ipostaze
(instante) care relateaza puncte diferite ale romanului : actiunea propriu-zisa, monologul
(zbuciumul) interior si ambivalenta sentimentelor.
Initierea cititorului in universul romanului este directa, pornind de la prima intalnire a lui
Allan (personificarea lui Mircea Eliade) cu Maitreyi, moment care ii retrezeste
naratorului stupefactia (dispretuitoare) fata de infatisarea ei inedita : ochii ei prea mari
si prea negri, buzele prea carnoase si rasfrante , m-a lovit culoarea pielii : mata, bruna,
de un brun nemaintalnit pana atunci, s-ar fi spus de lut si de ceara .
Allan ajunge sa locuiasca in casa inginerului Narendra Sen, tatal Maitreyiei, lasandu-se
pe zi ce trecea purtat de misticismul tinerei joviale , patrunzand in tainele castei
Brahmanilor (din care facea parte Maitreyi) si cultivand sentimente de dragoste ingenua
pentru aceasta. Episoadele care intaresc legatura dintre ei sunt brazdate de-a lungul
creatiei literare cu multa fascinatie, mult erotism, surprinzand stadiile iubirii lor inca de la
sortarea cartilor in biblioteca si atingerea nevinovata a degetelor pana la momentul
logodnei in padurea luminata de licurici. Maitreyi ii ofera lui Allan o floare, o coronita de
iasomie si nu in ultimul rand, pe sine ; avand in vedere caracterul vag restrictiv al iubirii
lor (Allan a perceput apropierea de Maitreyi ca o incercare a parintilor acesteia de a il
insura cu fiica lor si nicidecum de a-l adopta), Maitreyi poate fi o eroina, valorificandu-si
credinta si devotamentul fata de Allan in momentul in care este dispusa sa renunte la
totul, inclusiv la casta sa, pentru acesta. Desi cunostea interdictia amorului lor, isi incalca
principiile cu riscul renegarii, dovedindu-se o adevarata luptatoare, un simbol al
indragostitilor.
Cand Narendra Sen afla despre relatia interzisa dintre Allan si Maitreyi, il alunga pe
Allan din casa sa, cu mult regret. Acesta pleaca in Himalaya, experimentand dragostea cu
alte doua femei, insa neputand sa reaprinda pasiunea pe care a avut-o pentru Maitreyi, si
simtindu-se dezgustat de propriile actiuni. Finalul este unul deschis, o perspectiva ampla,
de ansamblu, meditativa, care intruneste toate remuscarile si autoflagelarile lui Allan intro concluzie confuza, tulbure.
Astfel, se poate spune ca romanul Maitreyi este o punte intre culturile occidentala si
orientala, un simbol al dragostei eterne ce biruie conditia limitata a omului. Iubirea dintre
Allan si Maitreyi razbeste conflictele etnice si interioare, surprinzand o compatibilitate
neobisnuita intre continental si exotismul bengalez.